NUMĂR ÎNCHINAT CENTENARULUI LICEULUI „SAMUIL VULCAN"

i n u l iv 1 1 5 I U N I E 1 9 2 8 N o . 1 1 - 1 2 .

VESTITORUL ORGAN AL EPARHIEI ROMÂNE UNITE DE ORADEA Ş I REVISTA DE CULTURA RELIGIOASA

R e d a c f i a ş i A d m i n i s t r a ţ i a : Oradea,

P a r c u l Ş t e f a n ce i . M a r e No. 8. Apare la 1 si Ia 15 a fiecărei luni.

Abonament: % Exemplarul 5 Lei. ® Pe un an 200 Lei. 9

Centenarul liceului „Samuil Vulcan" din Beius

•

1828—19.28 Vă preamărim străbuni de seamă Ce-a{i înălţat acest altar, EI ni-a fost templu ne-a fost mamă, A fost o piatră de hotar.

Cetate sfântă de credinţă Cuib de apostoli te mărim, Căci ne-ai dat puteri în suferinţă Ne a-i învăjaf Români să fim!

G. Boia: din Imnul liceului din Beius, ®

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

Serbările centenare j ale liceului de băieţi din Beiuş. I

Zilele de 3 0 — 3 1 Mai c au fost zile de osebită sărbătoare şi înălţare sufletească pentru micul orăşel dela poalele munţilor Bihor. Epi-scopi şi preoţi, miniştri şi intelectuali te toate categoriile, au alergat să prăznuiască cu suflet

recunoştinţă, de elan şi bucurie, de propusuri binefăcătoare pentru viitor. De recunoştinţă: faţă de marele ctitor al acestor şcoli, episcopul român gr cat. al Orăzii, SamuiI Vulcan, care în mijlocul unei înspăimântătoare întunecimi şi

SamuiI Vulcan întemeietorul

liceului din Beiuş.

g ridicat împlinirea a lor una suta ani, decând I şcolile deschise cu atâta înţelepciune şi pro-9 fetică înţelegere de către marii episcopi ai | Orăzii, revarsă lumină de binefaceri asupra 9 miilor de elevi, ce s'au perindat pe băncile jj acelei şcoli şi prin trânşii asupra neamului ro-3 munesc întreg. j Serbările dela Beiuş au fost serbări de

robii, în care zăcea poporul românesc din Un­garia propriu zisă, ascultând de şoapta con­ştiinţei sale de arhiereu catolic şi român ade­vărat, a aprins cea mai luminoasă făclie de cultură şi naţionalism la aceste expuse periferii ale graiului românesc. De recunoştinţă, faţă de marii patroni şi desvoltatori ai acestor şcoli, marii arhierei români uniţi de pe vreamuri,

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

Vasile Erdeli,, Michail Pavel şi Dr. Dimitrie Radu, cari, în mijlocul celor mai primejdioase peripeţii, au ştiut să apere, să susţină caracte­rul românesc al acestor şcoli, cari şi când valurile prăpădului şi ale furtunii se isbeau de­asupra lor, ascundeau şi răspândeau focul sacru al naţionalismului curat. în toate părţile ungu-rene locuite de Români, din Maramureş până în Banat. De elan şi bucurie: căci după sufe­rinţele trecutului, azi, am putut serba acest mare şi însemnat praznic în mândra şi glorioasa Românie-Mare. Toate suferinţele şi prigonirile trecutului ni-s'au deşteptat în minte, dar ne-am bucurat văzându-le trecute şi pe noi bucurându-ne la soarele cald şi plăcut al României-Mari. De propusuri binefăcătoare pentru viitor: pentru că în faţa trecutului comun, în faţa zilelor de frăţietate şi înţelegere din trecut, când toţi eram un gând şi-o simţire: ortodocşi şi uniţi, inima nici unui român adevărat n'a putut să nu osândească orice vrăşmăşie şi pismă, făcând

propusuri de împăcare şi colaborare pentru viitor.

Prăsnuirea evenimentelor din trecut, când încă nu era ura 'ntre fraţi, contribue foarte mult la îndepărtarea ei din sufletele oamenilor în prezent. A fost un spectacol mângăitor pentru orice inimă de român, când a văzut coborând la sărbătoarea şcolilor româneşti de sub oblă­duirea vlădicului unit de Oradea şi pe P. Sf. episcop ortodox al Orăzii cu întreg clerul şi Consistorul său. De fapt trecând peste ori ce consideraţie de dominaţie şi supremaţie, s'ar cădea şi-ar fi spre placul tuturor Români­lor de bine, -dacă Preasfinţiţii arhierei români, ţinând fiecare ale religei sale, s'ar întâlni mai des la astfel de prasnice româneşti. Ar întrâ mai multă pace şi înţelegere şi 'ntre fiii şi cre­dincioşii lor învrăjbiţi atât de mult spre bucuria streinilor.

Despre decursul serbărilor avem următoarele informaţiuni:

Cum au decurs serbările: Pregătiri le .

Beiuşul, unde toate serbările au un caracter de plăcută familiaritate, se pregătea cu zor, deja de pe la Crăciun, pentru ziua mare a serbărilor centenare ale liceului „Samuil Vulcan". Comitete compuse din persoanele intelectualităţii Beiuşului, dar mai ales din membrii^corpurilor profesorale, proiectau şi combinau toate, pentrucă serbările se reiasă după aşteptările tuturor. Comisia încartirurilor, cea artistică, economica financiară, etc. în şedinţe repeţite discutau şi pregă­teau totul. Trebue să recunoaştem că s'au şi achitat cum trebuie. Muncă istovitoare şi vrednică de toată recunoştinţa au săvârşii profesorii membrii ai comi­siei de încartiruire şi călăuzire: Victor Popovi'ciu, Ion Teuşan, I. Mezea şi Gh. Coste, directorul şeoalei de ucenici, cari serveau şi 'ndreptau publicul cu multă complesanţă, fiind de faţă împreună cu elevii şi cu fanfara Reg. 85 din Oradea la toate primirile şi la toate trenurile din noapte şi din zi.

In p r e s a r ă serbărilor. Excelenţa Sa episcopul diecezan, Dr. Valeriu

Traian Frenţiu, actualul patron al şcolilor din Beiuş, a sosit în oraşul iubilant încă de Sâmbătă, în 26 Mai, sfinţind Duminecă în 27 clopotele cele nouă ale bisericii gr. cat., cumpărate, unul de Excelenţa Sa, iar celalalt de credincioşii parohiei gr.-cat.

Marţi, în 29 Mai, cu trenul de seară au sosit numeroşi oaspeţi, delegaţi oficiali şi foşti elevi, între cari şi o parte a corului Hubic din Oradea, care avea să roleze la serbări, cari toţi au fost primit' cu fanfară şi de către întreg corpul profesoral şi elevii liceului jubilant în frunte cu venerabilul şi inimosul director Camil Selegian, împreună cu mulţi orăşeni.

Seara liceul jubilant a luat un aspect feeric ; în geamurile dela parter şi etaj erau aşezate diferite inscripţiuni şi simboale artistice, iluminate, electric, cari au surprins plăcut pe oaspeţi. Ideie foarte norch coasă şi bine reuşită. Inscripţiunile ce se puteau citi şi figurile simbolice lucrate cu mult simţ şi gu*fc artistic exteriorizau întreg spiritul de care este aninfift şi însufleţit acest liceu. De-asupra portalelor mari tablourile marilor ctitori: Samuil Vulcan şi Mihail Pavel şi al Regelui Mihai I. In geamuri inscripţii ca: Trăiască Regele! — Vive le general Berthelot — Nihil sine Deo — Ora et labora — Omagiu arhiereilor români — Dragoste foştilor elevi — D-zeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat — Bun creştin om deplin — Frica lui D-zeu, începutul înţelepciunii — Toiul pentru ţară şi neam — A/e Măria —Virtutibus arti-busqup, etc. — Simboalele: ştiinţei, justiţiei, muzicei, indushiei, agriculturii, etc. Toate trădau opera pene­lului măiestrului Basiţia şi ale D-nei şi D-şoarei Angela Sefejan şi Tica Butean. Aceasta primă fază a%*serbâ-rilor a reuşit splendid şi s'a terminat cu întâlnirile călduroase ale foştilor elevi, cari nu se puteau despărţi.

Ziua I. a serbărilor. Liturghia.

Dimineaţa, la orele V\2 publicul grăbea spre biserica din piaţa Beiuşului, unde aveau să se înceapă, serbările cu serviciul divin. Exc. Sa episcopul este adus din palatul episcopesc de-alăturea cu mare asistenţă. Biserica era ticsită de public compus în mare parte de foşti elevi — tineri şi bătrâni. Răspun­surile la aceasta Liturghia le-a dat corul mixt compus din intelectuali beiuşeni şi elevi, dirijat de D-l profe-

~ < 3 > - © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

sor de muzică Teodor Naghi. Corul a cântat drăguţ şi duios.

P r o c e s i u n e a la mormintele pro­fesorilor şl e l ev i lor reposafi .

După terminarea Sf-tei Liturghii s'a format un frumos convoiu compus de o grupă de elevi-cercetaşi cu steagul liceului în frunte, şcolile de băieţi şi de fete, preoţimea şi un imens public, încât convoiul a umplut întreaga stradă Română până 'sus la deal.

La crucea rep. canonic-director Ioan Butean s'a oficiat o panechidă cu deslegare, apoi întreaga asi­stenţă a trecut îa mormântul celor doi martiri beiuşeni ucişi mişeleşte de Ungurii bolşevici, Dr Ion Ciordaş şi Dr Bolcaş , unde asemenea s'au rostit rugăciuni. Procesiunea s'a reîntors Ia biserica unită ălăturându-se convoiului şi elevii, elevele şi publicul adunat la biserica ortodoxă din deal.

licee gr.-cat. din Beiuş de sub conducerea măiestrului Buşiţia, nu se găseşte nu numai în România, dar nici în toată Europa, cum s'au rostit bărbaţi serioşi. Suc­cesul a fost desăvârşit, fenomenal în adevăratul înţeles al cuvântului. Executarea acea pedantă, di­sciplina aceea impunătoare, frazarea admirabilă, mlă­dierea vorii, variaţiile extraordinar de fin executate de crescendo, forte, decrescendo, piano, pianissimo, etc. îţi făcea impresia că stei faţă 'nfaţă cu artişti cu şcoală îndelungată şi arătau totodată talentul extra­ordinar de-a dresa al măiestrului Buşiţia. Mai bine s'a remarcat frazarea excelentă la Marşul lui Iancu cântat în cor bărbătesc. Dar şi celelalte bucăţi au fost perfecte la execuţie şi interpretare. Duioşie nespusă şi mişcătoare până la lacrimi a produs Imnul liceului din Beiuş, compus ca text de inspectorul şcolar din Oradea George Bota,1? text pe care măiestrul Hubic dela

• M a t l l n e u l f e s t i v a l e l e v i l o r C o r u l d i r i j a t d e m a e s t r u l I o n B u ş i | i a ş i o p a r t e a p u b l i c u l u i , d i n c u r t e a l i c e u l u i ,

3 0 M a i u 1 U 2 8 . S a m u i l V u l c a n '

M a t i n e u l e l e v i l o r . La orele 11 s'a ţinut în curtea liceului frumos

pavoazată, sub cerul liber, înălţătorul matineu al ele­vilor, compus din bucăţi de cor şi recitări. Corul dirijat de multilateralul artist profesorul Jean Buşi/ia (muzicant, pictor, mare amator de sporturi cum e vânatul, pescuitul, etc.) a stârnit admiraţia publicului întreg. Un cor mai bine instruit, dirijat şi disciplinat, decât acela al elevilor şi elevelor dela cele două

Oradea I-a interpretat muzical cu o perfecţiune de ne ajuns. Iţi părea că nesfârşitul şir al foştilor elevi din Beiuş vorbeau actualului liceu zieându-i: „Tu ne-ai fost lemplu, tu ne-ai fost mamă, tu ai fost piatră de hotar", preamărind totodată pe slăviţii arhierei cari l-au durat. Efectul acestui imn aşa cum 1-a simţit şi prelucrat măiestrul Francisc Hubic e denedescr i s ; multora, din cei ce Iau ascultat cu atenţiune, li-s'au umezit ochii de lacrimi.

- < 4 &~ © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

Dăm aci textul poeziei izvorîtă din o fericită inspiraţie:

Imnul liceului din Beiuş Muzica de Fr . Hubic prof. poezia de Gh. Bota Insp. Şef

Păstori de lege şi lumină In vremuri grele te-au zidit, Un veac prin vifor şi furtună Menirea ta f-ai împlinit.

Vă preamărim străbuni de seamă Ce-aji înălţat acest altar, El ni-a fost templu ne-a fost mamă,

- A fost o piatră de hotar.

Cetate sfântă de credinţă Cuib de apostoli te mărim, Căci ne-ai dat puteri în suferinţă Ne a-i învăţat Români să fim!

Eternul foc din Roma veche, * Ca o vestală l-ai păzit,

Izvor de foc fără păreche Un veac întreg ne-ai încălzît.

In coasta de apus cetate, Ai străjuit atâţia ani, Ai ridtcat străjeri din sate Să ne păzească de duşmani!

Marşul lui Iancu şi trompetele răsună (Marşul regal) pentru perfecţiunea interpretării dirijentul a fost nevoit a le repeta. Laudă măiestrului, cari 1-ea ştiut interpreta aşa admirabil, laudă şi elevilor cari prin succesul spendid şi fenomenal al cântărilor au fost din belşug recompensaţi pentru cele îndurate în cursul îndelungatelor şi dureroaselor repetiţii. Prin .acest Matineu reuşita serbărilor era prevestită şi asigurată.

Jocuri g imnast ice . După masă la orele 4 au avut loc la arena

sportivă a liceului jocurile de gimnastică ale elevilor conduse de D-nii profesori Qavrilă Tăutu şi Cornel Mezea. Peste 500 de elevi au săvârşit exerciţii libere după orhestră. Au mai fost exerciţii la sul, cal, para­lele, salt la înăljime, distantă, emulare în fugă, glob şi însfârşit un match de foolball între eleyii liceului şi studenţii dela Academia de drept din Oradea.

Sos irea P.S. S a l e ep i scopulu i ort. R o m a n Ciorogar iu din O r a d e a .

Matchul elevilor era încă în curgere, când marea majoritate a publicului îşi îndreptă paşii spre gara, unde se aştepta sosirea episcopului ortodox român dela Oradea, R. R. Ciorogariu, care-şi anunţase sosi­rea cu îniregul sau Consiştor. P. S. Ciorogariu, mâhnit, pe semne, însuş de regretabilul gest ce 1-a făcut refuzând în 1927 invitarea episcopului unit dela Oradea de-a participa la serbările jubilare de 150 de ani ale diecezei române unile, s'a hotărît să facă de data aceasta un gest civilizat, primind invitarea Direcţiunii iiceului de-a lua parte la centenar. Primirea ce i-s'a făcut la gară a fost splendidă. Lume multă, şcol&ri în uniforme de cercetaşi, elevele şcoaiei normale de

fete în costum naţional, elevii şcolilor primare postaţi în cordon de două părţi ale gării, fanfara militară, corpul profesoral în frunte cu venerabilul director Selejan, reprezentanţii oficialităţilor, prim-pretor, primar, epilropii parohiei ortodoxe cu protoie-reul în frunte şi lume multă de preoţi şi mireni.

După diferite cuvântări de salut, P. S. Sa prin D-l director D. Marian e invitat în numele înalt P. S. Sale episcopului Frentiu să fie oaspele acestuia, refuză însă, trăgând la locuinţa fruntaşului ortodox Dr Gavril Cosma advocat şi fost senator. P. S. Sa Ciorogariu imediat după sosire a vizitat pe Exc. Sa episcopul Frentiu, pe directorul liceului şi alte nota­bilităţi.

Sos irea arhierei lor uniţi Dr Iuliu Hossu — Gher la şi Dr A l e x a n d r u Nicolescu — L u g o j .

Abia s'a terminat primirea P. S. episcop Cioro­gariu, publicul şi elevii se adunară In intrarea palatului episcopesc să primească pe alţi doi distinşi oaspeţi, cari au ţinut să fie de faţă Ia serbări: PP. SS. Lor episcopii Dr Iuliu Hossu dela Gherla şi Dr Alexandru Nicolescu dela Lugoj, cari soseau cu maşina dela Oradea. Sosirea acestor doi arhierei a produs o vie bucurie şi entuziasm de nedescris în sufletele credin­cioşilor bisericii unite. Momentele de emoţie şi înăl* ţâre ce s'au petrecut, când directorul Selejan în sunetul clopotelor şi-al fanfarelor a bineventat pe marii oa* speti cu cuvinte de înalt înţeles şi când aceştia s'au sărutat cu colegul lor dela Oradea care îi aştepta în poartă, nu se pot desena. Vedeam în ei par'că în­făţişată tăria şi puterea bisericii noastre întregi.

La orele 10 s'au repetat din nou şi în stil mai mare iluminarea liceului, ca în sara precedentă şi a avut loc cu elevii o entuziastă retragere cu torţe.

31 Mai: punctul culminant al serbărilor

Genera lu l Berthelot l a Be iuş . Ziua de 31 Mai se prezenta a fi cea mai splen­

dida ziuă a serbărilor beiuşene. In zori de zbla orele 6 lumea grăbea spre gară unde ajunsese încă de cu noapte marele general al Franţei şi prieten al Româ­niei, Generala! Berthelot. Persoana acestui viteaz ge­neral este cu mult mai strâns unită cu soartea Româ­nilor şi a Rjsmâniei Mari, decât să nu fie simpatică şi cea mai populară persoană'din străinătate la noi. Având legaturi cu Beiuşul prin părinţii călugări A-sumpţionişti francezi, de cari a fost invitat să parti­cipe la aceste serbări de încoronare a străduinţelor Românilor de Vest, domnul general a primit bucuros să se oprească o zi şi la Beiuş în drumul său spre moşia donată lui de Parlamentul ţării.

Primirea la gară a fost grandioasă fiind defaţa^ sase

© BCU CLUJ

foaie autorităjile, liceele cu fofi elevii şi elevele, fanfara şi lume multă. D-1 general a tras la palatul episcopului Dr. Valeriu Traian Frenţiu, unde eră găzduit.

Sos irea miniştrilor. Liturghia. Tedeul . In dimineafa aceleiaşi zile au sosit la Beiuş

cu maşina şi reprezentanţii înaltului Guvern al Ţării D^nii miniştri Alexandru Lapedatu al cultelor şi C. Anghelescu ministrul instrucţiunii publice. Pe cât de fatale au fost împrejurările cu prilejul Jubileului de 150 ani al diecezii, neputând participa dintre înalţii dignitari ai statului decât un secretar de stat (D-I Sever Dan) şi doi înalţi funcţionari din ministerul cultelor (Dr. Zenovie Păclişanu şi Iosif Pop, unul di­rector şi celalalt subdirector în ministerul cultelor), pe etât de norocos a fost Beiuşul, care, bineînţeles este totuş numai un pui al diecezii, pufând saluta la serbările centenare ale liceului doi miniştri în repre­zentanţa guvernului.

Fiind lumea deja la Liturghiile începute Ia cele două biserici (Exc. Sa episcopul Frenţiu la bis. gr. cat. şi P. S. S. Ciorogariu Ia cea din deal), miniştri­lor nu Ii s'a putut face o primire specială, dar au fost văzuţi cu atât mai bucuroşi şi toată lumea de bine se bucura sincer vâzându-i în mijlocul serbărilor. D-1 Minstru Anghelescu a sosit cu o mare suită, d-1 secretar general Kiriţescu, d-1 Ştefan Ioan preş. con­siliului permanent al învăţământului, inspectori, direc­tori, directoare, etc. Miniştrii cu înireaga suită, în care era prezent şi d-1 General Moşoiu, au existat la Li­turghia solemnă cântată cu un fast deosebit de corul cu orchestră al măiestrului Hubic dela Oradea şi el cândva profesor la Beiuş. Publicul a rămas profund impresionat de înălţimile artistice ale liturghiei cu orchestră, ceeace mulţi dintre oaspeţi nu auziseră, dar toţi au rămas satisfăcuţi şi încântaţi de felul a-cesta de-a interpreta sentimentele religioase. Mulţi spuneau că numai în Operele şi Catedralele mari din Apus se mai poate auzi o astfel de pro-ducţiune muzicală.

După terminarea Sf-tei Liturghii, s'a cântat înăl­ţătorul Te-Deum cu solo, compoziţia măiestrului Hubic.

Şedinţa c o m e m o r a t i v ă . După serviciul divin şi o scurtă prezentare a

distinşilor oaspeţi la palatul episcopiei, publicul trece din nou în curtea spaţioasă şi frumos pavoazată a liceului, unde corul măiestrului Buşiţia intonează Imnul Regal. Excelenţa Sa episcopul Dr Valeriu Traian Frenţiu prin cuvinte bine simţite, apreciind importanţa naţională a comemorării de azi, deschide şedinţa. Directorul Camil Selagian preamăreşte ca­lităţile nobile ale acestui popor obidit, care sute de ani a răbdat, dar Dzeu 1-a ajutat să-şi împlinească visul de veacuri: unirea tuturor Românilor într'o sin-' gură ţară mare şi frumoasă, decretată la Alba-lulia

V E S T I T O R U L

în 1918, unde elevii ieşiţi din şcolile din Beiuş au condus poporul să decreteze eterna şi nedespărţita unire.

Urmează oratorul festiv al zilei: Dr Constantin 'Pavel, apreciatul profesor, carele într'un discurs frumos şi binedocumentat face istoricul pe scurt al şcoalei jubilante. Discursul îl publicăm mai la vale în foeia noastră.

Dl Ministru al instrucţiunii publice Dr C. Ange-lescu, într'un avântat discurs, aduce elogii marilor întemeietori şi îndrumători ai şcolii româneşti Samuil

Vulcan, Andrei Br. Şa-guna. Gheorghe Lazar, Gheorghe Asachi. Re­cunoaşte necesitatea strângerii legăturilor dintre şcoală şi bise­rică, cu a cărei sprijin s'au susţinut şcoalele în trecut. Recunoaşte că puţineleşcoji secun­dare româneşti, ce-au existat înainte de uni­rea politice, au dat cei mai mulţi directori pentru noile şcoli ale statului, cari directori au fost de mare folos

statului în organizarea învăţământului secundar de după războiu. Dl Ministru în numele Înaltului Guvern îşi exprimă profunda sa recunoştiinţă marilor înfluni-ţători şi îndrumători ai sufletelor prin şcolile din Beiuş.

Cuvântarea d-lui Dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunii.

Din strălucita pleiadă de patrioţi, pe care Dumnezeu i-a hărăzit neamului nostru şi care ilustrează istoria cul-ţurei româneşti, numele lui Sanauil Vulcan, dincoace de Carpafi, va rămâne pentru vecie, alături de numele marc-relui Şaguna, dupăcum dincolo, peste Carpaţi, numele lui Gh. Lazăr va străluci alături de cel al lui Gheorghe Asachi.

Şi într'o parte şi într'alta a ţării, în aceste vremuri îndepărtate, ş c ja la românească ia naştere şi se desvoîiă la adăpostul şi cu ajutorul bisericii.

In chiliile dela Sfântul Sava, dascălul din Avrig îsi-iemeiază prima şcoală românească din Muntenia ; îa chiliile dela Trei Erarhi, Gheorghe Asachi, sprijinit de un .iii mar? ierarh, Veniamin Costache, pune bâzele primei «coaie din Moldova, acum 100 de ani.

Aici în Ardeal, aefiunea bisericii asupra şcoalei a fost şi mai pronunţată şi legătura între şcoală şi biserică şi mai strânsă ca dincolo în Veci iul Regat. Neamul nostru ya rămâne în veci recunoscător celor doua biserici naţio­nale, căci în timpurile ceie mai grele prin care a trecut sufletul românesc, nu numai că ele au conservat credinţa strămoşească, dar au menţinut nestinsă candela care a lu­minat poporul şi l'a pregătit pentru ziua • cea mare. ziua mântuirei, ziua unirii tuturor românilor.

Alături de liceul din Braşov, din Năsăud şi din Blaj.

Dr. C . ANGELESCU, Ministrul Instrucţiunii

—s 6 *~ © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

liceul din Beiuş, întemeiat acum 100 de ani, a format multe generaţii de suflete alese, de îndrumători, de apostoli ai neamului, cari au lucrat şi au pus toa'ă munca, toată ener­gia şi tot devotamentul lor în serviciul şeoalei şi pentru îndeplinirea idealului şi aspiratiunilor neamului românesc.

Mare a fost, de sigur, însemnătatea culturală a ace­stor focare, a acestor altare de credinţă românească, care au luminat sufletele, au deşteptat conştiinţele, au mărit tortele de rezistentă ale neamului şi adâncă trebue să ne fie recunoştinţa pentru acei cari le-au întemeiat, le-au în­drumat.

Dela a c - s t e umile făclii, s'au aprins focurile nestinse, cari luminează astăzi întreaga suflare românească; din a-ceste câteva scoale de acum 100 de ani, au răsărit zecile de mii de scoale de astăzi, cari vor lumină şi vor menţine trează conştiinţa naţională.

In mărefia zilei de astăzi, să nu uităm nici greutăţile şi amărăciunile de tot felul ce au avut de îndurat aceşti primi întemeietori de cultură românească, nici datoria sfântă ce noi, cei de astăzi avem de îndeplinit către această tară, datoria de a menţine, de a dezvoltă aceia c e s'a câştigat cu atâta jertfă.

Să ne unim deci cu toţii, cei cari simţim româneşte şi, uitând patimile, să ne dăm mâna pentru a întări, a con­solida această ţară şi acest neam.

P. S. episcop Roman R. Ciorogarlu între felu­ritele daruri ce le-a dat Mântuitorul Isus Hristos neamului românesc înşira, după şcoala normală ort. rom. din Arad înfiinţată la 1812 şi şcoala teologică tot de acolo 1822, înşiră şi liceul din Beiuşul înte­meiat de episcopul Samuil Vulcan, care, cum recu­noaşte şi P. S. Sa, „încurajează şi tinde mână de ajutor lui Moise Nicoară şl Dimitrie Ţichindeal la deschiderea porţilor Burgului pentru deputaţii din Arad". P. S. Sa relevă aspectul de rusticitate română al liceului din Beiuş, sub care însă s'a păstrat virgi­nitatea sufletului românesc. A fost mai atractivă vraja sumanului din Beiuş, decât „Atuîa" ungurească-polonă dela sumptuoasele şcoli din Oradea şi Seghe-din. P. S. Sa spune textual: »

Cuvântarea P. S. S. Episcop. Roman Ciorogariu : Mântuitorul Hristos a dat oamenilor felurite daruri „El a

dat — ne spune divinul apostol al limbilor —' pe unii ca să fie apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători".

La începutul secolului al XlX-lea mila lui Dumnezeu a revărsat din belşug acest dar al revelaţiei asupra Ard -aiului. Dela Avrig până la Vârşeţ se aprind luminile şcolilor româneşti stelele cerului ce s'a deschis pentru iobagii legaţi de glie.

Aradul şi Biharea, aceşti fraţi de cruce în lupta existenţei naţionale, sunt cheia Ardealului. Aici s'au ridicat cele două faruri ale culturei româneşti. Voinţa de fer a giulanului Moise Nicoară dă viaţă la anul 1812 primei şcoli normale din Ungaria, prnpe-randia română din Arad După ea ia anul 1822, răsare şcoala teologică, iar la 1829 se întronează irj scaunul episcopial din Arad, episcop de neam român în locul episcopiior de neam sârb, cari şă înstăpânească asupra românilor, ortodocşi Aşa s'a înte­meiat Centrul Cultural român din Arad, de unde străluceşte nu­mele lui Ţichindeal asupra întregului românism,

Acolo unde s'a înfăptuit acea mare operă culturale a fost şi binecuvâiilala mână a epfscopului de pie memorie Samuil Vulcan din Oradea. El încurajează şi tinde mână de ajutor Iu'

Moise Nicoară şi Dimitrie Ţichindeal la deschiderea porţilor Burgului pentru deputaţii din Arad. E un gest de om care nu-Şj precupeţeşte marea sa autoritate pentru interesele superioare româneşti,

Dela acest nobil gest trece la înfăptuirea idealului său de a ridica pentru tinerimea română un gimnaziu în centrul dome­niului său episcopal din Beiuş. Aşa s'a înfiinţat primul şi unicul gimnaziu român din propria Ungarie şl Banat.

Marii dascăli dîn Arad, unde bihoreanul Alexandru Gavra multiplica în manuscrise făcute preparanzii săi, cronica lui Şinca-pe care în acest chip primitiv o răspândeşte în raza şcbalelor arădane, dintre Biharia şi Caras Severin, fac legătură Intre tioui gimnaziu din Beiuş şi Banatul cărturăresc care deşteptat la eoni ştiinţa naţională, îşi trimite fiii aici unde se Înfrăţesc cu fiii acestei provincii.

Fii de iobagi aduşi in straiele lor după îndrumările episco­pului Vulcan, dau un aspect rustic acestei înstituţiuni. Sub acest aspect rustic s'a păstrat virginitatea sufletului românesc! Acea­stă virginitate â dat caracterul gimnazului istoric din Beius. A fost mal atractivă vraja sumanului din Beiuş decât Atilla din' somptuoasele şcoli dela Oradea şi Seghedin.

Eu n'am avut fericirea să fiu elevul acestei şcoli, dar în calitatea mea de episcop ţin şă depun prinosul recunoştinţei bisericii mele pentru generaţiile crescute în această româneasca şcoală. Să cinstesc memoria arhitectului ei Samuil Vulcan şl a ' urmaşilor lui cari o desvoltară. Să evoc memoria eroftpr anonimi; pilduitori ai zilelor de astăzi, cari au fost profesorii aceste^ < şcoli Sâ cimentez legătura misiuni culturale cu fratele meu intru Hristos Episcop Valeriu şi cu îndrumătorii de astăzi ai acesttj liceu pe urmele tradiţiilor mari ale înaintaşilor noştri.

Sinteza acestor tradiţii este educaţia naţională religioasă, In această ipostază şi-a păstrat Ardealul caracterul etnic, tot prin ea îşi va păstra acuma România viaţa de veci.

In mireasma sărbătoarel de astăzi să fnvălue şi soita domnului Ministru Anghelescu cu aprofundarea caracterului reft-giosi în şcoala nouă romană. Sunt fericit că-i pot aduce' &mî-, giul recunoştinţei la acest praznic a tradiţiilor noastre cultuţaje, care pe toţi ne unesc în cultul pftriei iucesc. ' k

Din sămânţa se manetă de „apostolii, proorocii, binevesti-tprii, păstorii şl dascălii veacului încheiat a răsărit România Mare. In casa Tatălui nostru mal multe daruri sunt Urez vea­cului al doilea a aaestei şcoli un seceriş mănos cum 1-a avut primul veac al existenţei sale spre mărirea tul Dumnezeu şi fe­ricirea scumpei noastre patrii.

Au făcut impresie plăcută aceste declaraţii ale. episcopulu ort. rom. dela Oradea. >

P. S. Sa episcopul Gherlei Dr luiiu Hossu, în serbăriile de azi vede biruinţa Cuvântului lui Dzeu. In treptata deschidere de izvoare de cultură pentru neamul românesc P. S. Sa vede degetul,/ lui Dzeu, care încontestabil va aduce la biruinţă cuvân: tul lui Dzeu, carele este Adevărul̂ pe toate terenele. Face un călduos apel către dl Ministru al instrucţiunii prezent, căruia-i aduce largi elogii pentru calităţile sale de eminent bărbat de stat recunoscute chiar de duşmanii ţării şi ai neamului; îl roagă să respecte tradi­ţia şcolii româneşti, care a creat caracterele desrobirii naţionale, acordând studiului religiunii locul cuvenit în câte două ore săptămânale în programa şcolilor secundare acum în lucrare. Dl Ministru vădit im­presionat, sculâftdu-se dela locuri, strânge mâna şi-i. felicită pe înaltul prelat în semn de confirmare P. $. Sa episcopul Lugojului Dr Alexandru Nicolescu

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

purcezând dela cuvintele Scripturii: şi celor dintru întuneric lumina le-a răsărit", tace elogii liceului din Beiuş, din care a ieşit, zice P. S. Sa, elita clerului său central şi rural.

In numele I. P. S. Sale metropolitului din Blaj a vorbit canonicul Dr. V. Macaveiu, care discurs regretăm a nu>l putea avea la îndemână.

Preacucernicul arhimandrit Ciuhandu, delegatul . episcopiei ort. române din Arad, aduce prinosul de recunoştinţă al acestei episcopii-, ai cărei preoţime şi învăţătorime a ieşit în covârşitoarea ei majoritate din liceul din Beiuş; în curs de 70 de ani (1850—1920) au ieşit 449 de preoţi ai diecezii Aradului. Cuvântarea reprezentantului episcopiei ortodoxe

române din Arad, Dr Gh. Ciuhandu: Mă folosesc de graiul cărturariului ierarch Smeritul Da-

maschin Episcopul Buzăului şi de cuvintele scrise de el, în Predoslovia Apostolului dela 1704, în cinstea Voevodului Mun­tean şi Martir Constantin Basarab., Aceste cuvinte spun:

„Lucru plăcut lui Dumnezeu mai mult decât alte bunătăţi, ne învăţăm din Dumnezeiască scriptură că este mulţumită".

Mulţumim deci liceului Samuil Vulcan pentrucă a c n -finuat şi desăvârşit — pe cât a putut — aici în Bihor, aceea operă culturală, care ne este cunoscută, după cercetări maj nouă, că era ajutată de fraţii de peste Munţi şl sporită prin fraţii de aici, începând încă de^pe la sfârşitul-veacului XVII-lea

Voevodul Constantin Brâncoveanu, încă înainte de în-cheerea veacului XVIIrlea avea o aşezare trecătoare la Piatra Craiului, de pe valea Crişului Repede In legătură cu ocrotirea dânsului este adusă acea „viociune literară românească" din Bihor, dela sfârşitul veacului XVH-lea, fn centrul căreia stătea protopopul Petru dela Tinod, unde Brâncoveanul ridicase o biserică lA — De dincolo, din Moldova, ne vin, în aceaş vreme, dieci moldoveni, ca Vasilie Sturze zis Badiul Moldovanul, aşezat Ia Stracoş şi după el diacul «nonim, supranumit şi el „Moldo, vanul" locuitor in Şumugiu. Aceştia ajutaţi de alţi dieci — ca-şi loan deja Nogiorid (1730) şi Pavel, aşezat la Josan şi Gurbeşti în valea Crişului Negru (1733), supranumiţi amândoi „Muncăceanul", pentrucă veneau diu ţinutul Muncaciului, dar probabil tot Moldoveni şi ei — au făcut aici, cu bihorenii noştri, şcoala vremurilor de atunci, creind o pleiadă de dieci bih?reni2) — până să răsară aici şcoala sistematică.

Pe piatra de temelie a acestei tradiţii culturale şi pentru desăvârşirea ei s'a ridicat — de cine patea să facă acest bine, tn Beiuş, la 1828. Liceul nostru „ih utilitatea et cUlturam na-tionls Valachicae": pentru folosul şi cultura poporului român cum a spune, fn actul său fundaţional, episcopul Samuil VulcarT o puternică şi'expresivă personalitate consacrată în Istoria noastră culturală. Un veac de viaţă a acestei scoale, a împli­nit pe deplin aceste aşteptări ale fondatorului şi ale neamulu; nostru.

Dar când se Înfiinţa această şcoală, dinco.'o Ia Arad, există deja de 16 ani o şcoală pedagogică sau normală, româ­nească, şi de alţi 6 ani o şcoală teologică ortodoxă română. Iar pe deasupra acestor instituţii culturale planau legături in­time, de caracter naţionalist, între unii cărturari ai şcoalelpr dela Arad şi între episcopul Vulcan. Binecuvântate fie numele lor şi opera lor de înfrăţire culturale peste capul deosebirilor de altă natură!

Eu vreau să fnfrăţişez o nouă dovadă cât se poate de

1) .Dacoromânia", Cluj. 2) Cercetările mele : .Dieci şi manuscrise vechi din Bihor"

vachl de cultură românească în Bihor*. şi „Urme

reală despre legăturile dintre aceas'ă şcoală şi şcoalele dela Arad. Pe temeiul un<M statistici ce am întocmit-o, accentuez bucuros faptul, că şcoala din Beiuş ne-a dat un foarte mare contigent de studenţi, recrutaţi mai ales din Bihor, trecuţi apoi priu şcoala noastră normală ori prin ceea teologică dela Arad. De pildă în 70 de ani (1850—192')), la cari se referă statistica mea, din del 1500 de preoţi sf/nţ ţi la Arad pentru trebuinţele Eparhiei, cel puţin 449 inşi au trecut prin şcoala dela Beiuş. Astfel am avut posibilitatea, de a ne provedea şcoalele şi alta. rele din întinsa Eparhie a Aradului şi până departe în Banat, cu slujitori trecuţi prin şcoala din Beiuş.

Deci, mai mult decât un salut convenţional, noi aducem, în mod cinstit şi loial şi un prinos de recunoştinţă acestei scoale, căci după cuvântul aceluiaş smerit episcop Damaschin „jertfă* mai cu bun miros decât, toate jertfele este Iui Dumnezeu mul­ţumită".

' Fie, ca această şcoală, aşezată in Beiuşul sfinţit şi de urmele Voevodului Minai Viteazul, cu care coresponda în primă-, vara anului 1601 căpitanul ^omogyi, sâ-şi ducă până la sfârşit opera de cultură naţională românească, pentru gloria şi înălţarea Ţării şi Neamului nostru.

Vivat, crescat, floreat I

Degenerai Traian Moşoiu aduce salutul foştilor luptători pentru întregirea neamului la care liceul din Beiuş a contribuit ţinând trează conştiinţa naţio­nală în foştii Iui elevi.

Cuvântarea D-lui General Traian Moşoiu: Acum o sută de ani marele român, episcopul

Samuil Vulcan, prin înfiinţarea liceului din Beiuş a pus temeiul zonei culturale şi naţionale dela Apus, iar în 1919, Marele Rege Ferdinand; cu sabia în mână, a tras hotarul de Vest al României întregite.

Graţie acestei şcoli înfiinţată de marele ierarh, conştiinţa naţională a fost aici, la graniţă, totdeauna trează şi în ceasul hotărîtor, când primul dorobanţ a pus piciorul pe plaiurile Bihorului, această conştiinţă a străbătut ca un fior toate inimele româneşti, al căror suflet s'a contopit într'unul: în sufletul neamului.

Istoricul acestei scoale e o îndelungată şi per-zistentă repetare a simbolicului joc al goanei forţelor.

Nicăeri invizibilul fir, care leagă generaţiile şi prelungeşte sforţările individuale într'o continuitate, în care timpul nu uzează, ci primeneşte cu linereşti entu-ziamuri, forţa creiatoare a unei idei unice, nu se vădeşle mai desăvârşit, ca din cercetarea activitate! atât de strălucitoare şi totdeauna rodnică, a acestui aşezământ de cultură românească.

Aci se săvârşeşte, în lungile ore de cursuri, ce! mai minunat proces de alhimie sufletească. Aci se altoesc în sufletele proaspete, îndemnurile rosturilor viitoare, ale tuturor celor ce vor alcătui mâine lumea, vor înfrunta viaţa şi vor apăra hotarele României.

In mintea tânără a şcolarului sârguitor şi în elanu­rile Iui» profesorul va deosebi pe creiatorul, ce îşi va da mai târziu, măsura puterii sale. Şi în puţină melan­colie îşi va aminti poate, că aceleaşi elanuri P-au în­sufleţit şi pe el altă dată,

. De acest liceu, care devine prin viaţa naţională ce pulsează puternic în el, un organisrh viu, leagă pe toţi elevii în mod indisolubil o intuiţie mai puternică decât o judecată, care îi face să simtă intens, că aici li s'a hotărît, fără putinţă de întoarcere, drumul pe care mai apoi îl vor urma. Această şcoală solidarizează oare cum destinul elevilor cu acela al liceului, în care au învăţat să privească lumea, viaţa şi destinele neamului.

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

De aceia sărbătoarea ei e şi sărbătoarea tuturor acelora care au stat pe băncile acestei scoale.

De triumfurile ei, sunt mândri ca de ale lor şi aniversările, popasuri de reculegere şi de împrospă­tare de puteri, în drumul ascendent, străbătut în trudă şi cu tenacitate, sunt prilejuri de înviorătoare bucurie.

Un veac de necurmată existenţă întru slujirea idealului cultural românesc, pe care acum le împlineşte liceul lui SainuiI Vulcan, cuprinde în el povestea unei eroice lupte şi apoteoza splendidului- triumf al unei credinţe biruitoare.

Celor căzuţi în luptă : Cinstire. Iar celor ce şi acum poartă pe braţe voinice steagul, niciodată plecat în Jărănă: un îndemn.

Din sufletul lor entuziasmul să treacă mereu în su­flete tinere' şi fiecare dintre ei, revăzându-se în cei cărei urmează, să poată spune împăcat: Non omnis rnoriar.

In mijlocul -însufleţirii generale d-1 director Camil Selegian aduce la cunoştinţa publicului că corpul profesoral în conferinţa sa extraordinară din aceiaşi zi a ales pe vileazul general Berthelot, ma­rele fiu al Franţei, membru de onoare al liceului din Beiuş. Publicul aplaudează cu mare însufleţire.

D-1 deputat Dr Aurel Lazar lăudând profesorii din trecut pentru îndelunga lor răbdare şi atitudinea lor dârză românească, face apel către profesorii de azi să creescă adevărate caractere, căci de aceasla are mai mare nevoie ţara noastră mărită şi întregrită.

D-1 director Bichigean dela Năsăud ţine un prea frumos şi poetic discurs pe care pentru fru­museţea şi tonul lui cordial îl publicăm în întregime.

Salutul directorului Bichigean din Năsăud Aducem salutul frăţesc si prinosul dragostei colegiale

a jcelui mai tinăr dintre cei patru frafi de muncă şi suferinţă, pe cari teologul Lazar i-a cântat In oda festivă, compusă cu ocazia deschiderii liceului nostru din Năsăud, în felul următor:

Sălteze Blajul, mica noastră Romă, Braşovul antic cu tjtne, Beiuşe, Că pot întinde mâna de frăţie sofului june.

Prin vremuri de cumplită vijelie au trecut apeste patru licee româneşti, cari cu lupte grele şi cu sacrificii enorme au finul sus drapelul legii şi limbii româneşti. Guvernele străine de neamul nostru pândiau cu zor viafa desfăşurată între zidurile acestor şcoli, pentru a putea să înfigă — la cea. mai mică qreşală '— în inima românească pumnalul desfiin­ţării noastre ca neam şi să strângă tot mai mult în jurul su­fletului românesc latul maghiarizării.

In intunerecul impilării, in bezna neştiinfei menţinute cu toate mijloacele în aproape 'toate păturile neamului nostru şi în urgia duşmană, care creia tendenţios o atmosferă de dreprimare şi desnădejde, licărea în patru unghere retrase pâlpâirea sfioasă a patru candele româneşti: Blajul, Braşovul, Beiuşul şi NOsăudul.

Sabia lui Damocles, atârnată deasupra capelelor ace­stor focare de cultură românească, atinsese cu vârful ei otră­vitor creştetul liceului din Beiuş atunci, când — în urma unei' manifestări româneşti — / se impusese ca limbă de predare în cursul superior I. maghiară, şi era gata să sfâşie şi cala-piteasma celorlalte şcoli surori.

Insă dârzenia sufletului românesc, conştiinţa demnităţii naţionale trezite şi menfinute de aceste şcoli, spiritul de jertfă al susţinătorilor lor şi devotamentul celor ceslujiau la altarul acestor sanctuare naţionale, au fost zăgazul izbăvitor, de

care s'au jrânt toate valurile neputincioase ale furiei duşmane. Deci mare praznic naţional este un astfel de jubileu,

când institutul sărbătorit, făcând o reprivire asupra muncii prestate în împrejurări atât de vitrege, constată cu mândrie justificată rodul acestei munci, care în cazul de fa/ă este imens : păstrarea neştirbită — în butul tuturor piedecelbr puse în cale — a patrimoniului nafional din un coif al. Români smului, îndrumarea pe calea adevărului şi a moralităţii a tine­relor generafii, pregătirea sufletelor pentru marea jertfă mult aşteptată de noi cei impila/i şi pentru unirea definitivă cu tara mamă. .

O problemă tot atât de importantă, ca şi cea împlinită în trecut, ne aşteaptă acum: inlă(urarea tuturor asperitafi.br şi nedumeririlor ivite în timpul din urmă între fiii aceluiaşi neam şi unirea, fără rezerve, într'un cuget şi o simţire a tu­turor Românilor. Acest lucru numai şcoala îl va putea face, căci numai ei ti este dat a supraoeghia şi forma dezinteresat individul din. copilărie şi până la vârsta matură, şi numai ea, reprezentanta şi depozitara celei mai alese creafii ă minfii omeneşti: ştiinţa, se poate ridica peste Joate considerentele de ordin inferior. 1

Inchinându-ne memoriei intemeietorilor acestui lăcaş de cultură naţională şi preamărind faptele marilor dascăli, cari şi-au jertfit avutul cel mai de pref pe altarul acestui templu al Muzelor, dorim viată 'îndelungată şi rodnică liceului din Beiuş, ca — păstrând vechea trodifie urmând ţintei propuse în trecut şi pildei mărefe a înaintaşilor — să crească alături de celelalte şcoli similare, al căror număr acăm a crescut considerabil, generafii conştii de menirea lor, iubitoare de muncă, gata de jertfă pentru fard, lege şi limbă, cu nădejdea în ajutorul la Dumnezeu şi, puterile proprii, căci în noianul de duşmani, ce se afin la hotare:

Şi prin vremi ce ne'ncercară Altă armă n'am avut ' Numai dragostea do fără Ce strămoşii ne-o lăsară Şi pe domnul Sfânt de scuf.

Mai vorbeşte Dl Dr Tit , Malaiu în numele şcolilor de toate gradele din dieceza Oherlii.

In sfârşit în numele foştilor elevi Terenfie Nonu recitează câteva ode elogioase Ia adresa liceului jubilant şi predă directorului un steag frumos albastru, care să rămână pioasă amintire a idealismului şi a credinţei vărsate în sufletele lor de acest liceu.

Cu aceasta şedinţă comemorativă ă luat sfârşit, iar publicul a trecut în faja liceului, ca să privească defilarea foştilor şi actualilor eleyi, precum şi a tuturor şcolilor din Beiuş şi conductul etnografic.-

DeKIittr£a. Punctul culminant al serbărilor centenare â fost

fără îndoială defilarea foştilor elevi, care a înduioşat până" la lacrimi Întreaga asistenţă. Deja la postarea după promoţii, începând cu cei mai bătrâni, a cuprins d emojie şi un entuziasm de nedescris pe foştii elevi» cari după mulţi ani acum s'au revăzut întâia oră. Defilarea au primit-o înalţii oaspeţi în frunte cu ge« neralul Berthelot şi cu înalţii ierarhi. In frunte mergea ducând steagul liceului, bătrânul Aurel Borgooanu, farmacist în Braşov, cel implicat cu steagul în 1888, apoi promoţiile cele mai bătrâne cu bătrânul Părinte Podina în frunte (promojia 1871; cei mai bătrâni Ioan Madincea canonic prelat papal (1859) Lugoj şi

—« 9 © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

t'ilaret Musta, arhiereu în Caransebeş n'au fost de fafă) până la cei mai tineri (1927). Acest spectacol a arătat ce-a fost liceul din Beiuş pentru cultura românească: deaici au ieşit cei mai de frunte căr­turari ai Românilor din fosta Ungarie, din Maramureş până în Banat; fără de activitatea de un veac al

stoase, curăţenia, ordinea în serviciu, loate acestea trădau mâinile delicate şi priceperea deosebită a suro­rilor „Nolre Dame", cari au îngrijit banchetul. Abstră-gând dela mici incidente regretabile cu aşezarea unor notabilităţi provenite din hotărîri de ultima oră şi dela regretul multora de-a nu fi putut lua parte la banchet,

Generalu l Berthelot episcopii şl miniştrii primesc defi larea In fata liceului

31 Maiu 102S.

acestui liceu anevoia ne putem închipui cum s'ar fi putut tace unirea tuturor Românilor într'o singură feră românească.

Frumoasă a fost şi defilarea şcolilor din Beiuş, care a arătat ce centru şcolar important este Beiuşul.

Conductul etnografic cu interesantele lui vederi a surprins toarte plăcut. Au luat parte următoarele sate: Petrani, Răbăgani, Cusuiuş, Feneriş, Sân-Mărtin, Pocola, Sârbeşti, Roşia, Finiş, Dumbrăveni (cu o şe­zătoare), Sudrici (cu turca, ce-a produs mult haz până şi generalul Berthelot a râs cu pottă), Delani (cu muntă). Conductul îl încheie o turmă de oi cu trei ciobani, cari cântau din fluer şi din cimpoiu.

Banchetu l . După terminarea defilărilor şi a conductului etno­

grafic reprezentaţii şi delegaţii oficiali au trecut în vasta grădină a liceului de tete, unde li-s'a servit o mică gustare, iar la orele 14 Direcjiunea liceului iubilant a dat un banchet de circa 200 persoane în spaţioasa sufragerie a internatului de fete, care din acest prilej a fost frumos împodobită. Mâncările gu-

totul a mers bine, datoriiă zelului neobosil al d lui di­rector dominai Demetriu Marian.

La banchet s'au ţinut o seamă de toaste vrednice de remarcat. Exc. Sa episcopul diecezan Dr Valeriu Traian Frenţiu a toastat pentru Sf. Părinte şi M. Sa Regele Mihai I. mulţumind întâiului pentru solicitu­dinea deosebită ce-a arătat-o totdeauna fată de neamul nostru şi dorind celui de-al doilea viaţă lungă să poată guverna poporul său cu înţelepciune şi blândeţă. P. S. Sa episcopul Hossu toastează pentru înaltul Guvern al iării şi distinşii lui reprezentanţi cerându-i sprijinul şi solicitudinea pentru nevoile culturale şi morale ale acestui neam. Răspunde D-I Ministru al Cultelor şi Artelor Alexandru Lapedatu, care într'un

.discurs calm şi bine cugetat face o preţioasă mărtu­risire publică despre marile servicii ce le-a adus | | unirea cu Roma neamului românesc.

Cuvântarea D-lui Ministru Lapedatu : Azi mai mult ca oricând mă gândesc la adevărul

cuvintelor cuprinse într'un raport al meu către Academie, prezentat acum 25 ani pe când Dimitrie Şturza eră încă în viaţă, raport în care , relatând părji ale luptei tragice a nea- > ffl

—4 1 0 3*- © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

AL. L A P E D \ T U

inului românesc, arătam cum unirea cu Roma s'a făcut din interese naţionale şi culturale româneşti

Intr'adevăr, dacă Unirea cu Roma s'a înfăptuit pentru scopuri pol tice, nu mai puţin adevărat este că ea a fost întrebuinţată pentru prom .varea celor mai iminente inte­rese naţionale : întărirea noastră culturală.

Iar pr nire bunurile culturale, pe care unirea le-a adus figurează trezirea conştiinţei naţionale, c re a dus la real zarea idealului neamului nostru.

Acum 25 ani, când făceam afirmatiunea arătată, eram tânăr, aşa încât cuvintele mele puteau fi considerate preai avântate. De atunci a trecut însă un sfert de veac, timp în| care cercetările mele istorice mi-au confirmat că nu spuneam

decât cel mai inconte-stat adevăr Şi astfel constatând că nu m'am înşelat pdt face astăzi aceleaş afirmajiuni.

Căci dacă trăim în plină tradiţie culturală, dacă se pot serba cen­tenare de acestea cultu­rale la Blaj, Beiuş, Bu­cureşti şi Iaşi, se dato­re şte urmărilor pe care unirea cu Roma le-a avut pentruviafa noastră culturală. Dinaceste ur­mări s'au împărtăşit ze-

M i n i s t r u a l C u l t e l o r ş i A r t e l o r c i l e d e m i { d c p r e g ă f i t o r i

ai luptei mari pentru desrobire. Cei trei luceferi — Şincai, Clain şi Maior —, adăpaţi dela izvoarele ^ulturei noastre străbune, dela Roma, au putut produce acea trezire a con­ştiinţei nafionale, care ne dă nouă azi posibilitatea de-a serba jubilee culturale.

Dar, b nefacerile unirei cu Roma nu au fost numai de ordin cultural, căci chiar şi întreaga noastră organizare politică până la 1848 se datoreşle deasemeni rezultatelor unirii.

Astăzi numai este riscat a afirma, că biserica unită cu Roma a stat totdeauna şi sub toate raporturile în ser­viciul neamului' românesc. In cea mai deplină solidaritate, cele două biserici nafionale şi-au dat preţioasa lor contri­buţie pentru ducerea înainte a destinelor neamului. La 1812 preparandia ortodoxă din Arad şi mai apoi şi epi­scopia de acolo s'au înfiinţat cu sprijinul lui Samuil Vulcan dela "Oradea şi Moise Nicoară. Iată un amănunt tare demonstrează în ce solidaritate se aflau conducătorii bisericii şi eu <"a istoric şi ministru al cultelor sunt dator s'o afirm.

Dacă azi la aceste serbări, de către tofi oratorii a fost recunoscut rolul b sericii unite, mă simt dator a-1 afirma odată mai mult. Constat că dela naşterea, sa încoace biserica unită cu Roma a stat neclinită 'a aHarul revendi­cării câştigaie, de-a servi întreg neamul.

D-l Ministru face epoi un insistent apel către loji arhiereii români să depună orice animozitate şi, ca şi înaintaşii lor, să lucreze în deplină înţelegere şi solidaritate la ridicarea culturală şi morală a a-cestei Ţări. Arhiereilor uniţi le face plăcula măgulire, că sunt vrednici urmaşi ai marilor lor înaintaşi. D-l Ministru este frenetic aplaudat.

Episcopul Lugojului Dr. Alex. Nicolescu toa­stează pentru Franţa şi viteazul ei general Berthelot, care n'a cruţat oboseală, venind să onoreze cu pre­

zenţa sa serbările acestui liceu, dând şi prin aceasta dovadă de sentimentele prieteneşti ce le are fată de România. D-l General Berthelot, interpretat de d-l colonel în retragere Rosetti, vorbeşte în franţuzeşte spunând într'altele, că a iubit totdeauna România, fiindcă a văzut că are fii cari î-i vor asigura un mare viitor. Armata şi-a terminat rolul, acum e rândul pro­fesorului. Profesorii trebue să lucreze fără preget pe terenul cultural, pentru ca să ridice România în şirul celor mai civilizate popoare ale lumii.

Cuvintele generalului sunt mereu subliniate cu entuziaste aplauze, iar la sfârşit aplauzele nu mai vreau să înceteze; publicul entuziasmat cântă Marse-ieza în semn de dragoste şi devotament pentru Franţa. .

P. S. Sa episcopul Ciorogariu toastează pentru corpul profesoral, pe care-1 îndeamnă ca împreună cu noul general în frunte să meargă pe calea străbătută de înaintaşii lor. D-l general Moşoiu, pledează pentru datoria de a ajutoră focarele de cultură românească, cari au ţinut vie şi trează conştiinţa naţională în toată vremea. Directorul Selegian, emoţionat, promite, că corpul profesoral va avea grije, ca aceste şcoli să fie conduse pe aceiaş cale a naţionalismului curat şî a moralităţii creştine ca pân'aci. Frumos e şi toastul canonicului Dr. Ion Coltor, care, privind trecutul plin de sbucium şi izbânzi al neamului românesc, îşi ex­primă ferma credinţa şi în realizarea celui mai fru­mos şi mai curat ideal ce trebue să-1 aibe de azi înainte: regenerarea vieţii morale prin unirea'n aceleaşi convinperi religioase.

D-l Ministru Anghelescu anunţă că înalta Regenţă» la propunerea D-Sale, a ţinut să decoreze pe unii dintre membrii corpului profesoral dela şcoala iubi-lantă şi anume pe directorul Camil Seregiarî şi pe1

nestorul corpului prof. Victor Borian cu Steaua Ro­mâniei în rang de comandor, iar pe măiestrul Ioan Buşiţia şi catihetul ortodox Moisă Popovici cu Co­roana României în rang de comandor.

Banchetul a luat sfârşit la ora 5, când înalţii oaspeţi: Gem Berthelot, d-nii miniştrii şi suita lor au părăsit Beiuşul între aplauzele sgomotoase şi pline de însufleţire ale publicului.

Expozlf l l le . Tot cu prilejul jubileului publicul a putut admira

o frumoasă expoziţie artistică, aranjată în spaţioasa sală de desemn a liceului, compusă din opere de de valoare ale foştilor elevi. '

într'altele am admirat frumoase peisage ale pictorului Dumbrăoeanu, compuse din preţioase ele-mente adunate în ţară şi străinătate, precum şi ta­blourile de pictură şi operele de sculptură ale fostului elev Groza, azi pictor şi sculptor cu reputaţie, care frecventează şi acum înaltele Academii de belearte din Roma, Florenza şi Paris. Liceul „Samuil Vulcan" posedă în profesorul Ion Buşiţia un valoros, ba chiar fanatic închinător al artelor, care are procedeele lui

-~4 1 1 3>- © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

originale de-a sprijini talentele ce le descopere printre elevii să i ; exemplu e sculptorul şi pictorul Groza, pe care l a descoperit cu prilejul unei excursiuni, din nişte simple cioplituri pe un baston şi l-a sprijinit şi ajutat până la cele mai înalte şcoli din străinătate. Azi măiestrul Buşiţia are mângâierea de-ai vedea lucrând alăturea de sine şi producând lucruri de ad­mirat din partea oricărui înţelegător în ale artelor. Laudă lui.

Concomitent s'a aranjat şi la liceul de fete o sală frumoasă unde se puteau admira diferite lucruri de mână, preţioase, executate de elevele liceului de fete sub conducerea D-şoarei Aurelia Raţiu.

C o n c e r t u l . Fastul serbărilor s'a încheiat cu un concert dat

de foştii elevi ai liceului în sala cea mare a hotelului Central, numită şi sala Demetriade. Am mai putut admira odată preciziunea în executare a corului elevilor dirijat de măiestrul Ion Buşifia, care a executat Imnul şi Marşul regal. Lai acest concert şi-a dat concursul şi măreţul cor al măiestrului Hubic dela catedrala gr.-cat. din Oradea, cere a executat frumos Născătoare de Dumnezeu de Hubic, Psalm 100 de Mendelssohn şi Poporale tot de Hubic.

Au cântat apoi cu o vervă neîntrecută artiştii cântăreţi de operă: D-na Rita şi Ştefan Mărcuş şi D-l Adrian Cirfiu. După concert a urmat dans.

Excursia proiectată pentru ziua de 1 Iunie din cauza timpului nefavorabil nu s'a mai ţinut. Vineri în 1 Iunie a mai avut loc o liturghie şi parastas solemn celebrate de Exc. Sa episcopul Dr. Valeriu Traian Frenfiu cu mare asistenţă.

Aşa s'au terminat aceste măreţe serbări ale centenarului liceului din Beiuş, fiind ele pentru toţi un prilej de o sinceră şi vădită bucurie şi înălţare sufletească, pentru motivul că D-zeu ne-a învrednicit să le putem sărbători în fru­moasa şi glorioasa Românie-Mare. Amarul zile­lor din trecut ni le-a făcut mai dulci pe cele din prezent.

Nu putem încheia aceasta descriere a ser­bărilor din Beiuş fără să-ne exprimăm admiraţia şi recunoştinţa noastră desăvârşită pentru gestul nobil şi generos cu care Exc . Sa episcopul diecezan Dr Valeriu Traian Frenfiu a suportat toate cheltuelile acestor serbări, primind liceul numai dela judeţul Bihor un modest ajutor de 50 .000 Lei, — faţă de corpul profesoral şi în­deosebi neobosiţii: director C Selejan, Dr C. Pavel, Victor Popoviciu, Ion Teuşan şi Cornel Mezea, precum şi faţă de toţi membrii Comite­telor aranjatoare, cari prin felul cum au ştiut să organizeze aceste serbări au făcut cinste deosebită liceului de sub conducerea lor şi >s'au arătat vrednici urmaşi ai marilor lor îna­intaşi. Laudă şi recunoştinţă deosebită merită şi toţi elevii, cari şi-au dat concursul la serbări, cari prin prestaţiunile lor fără pereche s'au a-rătat vrednici de zilele mari ce-i-au ajuns.

Vioat, crescaf, floreat, liceul din Beiuş şi Dumnezeu să dea să ajungă încă multe şi îm­belşugate jubilee. p. r

C o r p u l p r o f e s o r a l d e a z f .

~4 1 2 3 - © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

Centenarul scoalelor din Beius. — Discurs comemorativ 31 Maiu 1928

de Dr CONSTANTIN PA VEL. Străbătând trecutul acestui neam, al neamului

românesc, în epocele luj de mari prefaceri întâlnim nu numai o pleiadă de exponenţi ai energiei naţio­nale, ci totatunci în cuprinsul acestui pământ sfânt, cetate de munţi şi râuri, mai aoem şi o samă de locuri sortite marilor meniri.

Ori prin cari indicafiani altele, dacă nu printr'un norocos destin al sorţii era chemat dositul târguşor de munte, Beiuşul, ca între zidurile lui prea modeste, azi să se desfăşoare una din cele mai emoţionante şi pilduitoare prăznuiri culturale: Comemorarea centenară a unui liceu românesc, ivit c a prin minune în zorii veacului trecut aici, la hotarele extreme ale întinderii româneşti?

O. A. Serbările culturale ne spun, că un popor e conştient de ceeace el este şi urea să fie, — ele mai sunt şi clipe de reculegeri în cari eşim din mâcinişul obişnuit al preocupărilor mărunte şi în­guste şi parcă urcăm o creastă de codru, unde ne atrag aspecte ce ne farmecă şi fură.

Ridicaţi peste dar averile zilei, dela înălţimea acestor momente culturale, atât de rari în istoria noastră de altă dată, ne îndreptăm azi privirile spre oamenii cari au fost şi spre vremurile în cari pentru noi Românii de pretutindenea se înfiinţează a doua şcoală secundară după vechime, iar în văile şi pqenele Bihârii se aprind cele dinîâi raze de lumină şi de culurâ românească.

Părintele bunului gust al scrisului românesc, Titu Maiorescu, în scrisoarea de felicitare către losif Vulcan din prilejul jubilar al revistei „Familia", în tr'altele constată, că noi Românii, dealungul unui sbucium istoric cum n'a mai fost, am avut şi noroc şi încă nu odată.

A fost un noroc rar şi fără păreche în istoria popoarelor, când o divizare aduce tărie şi întrâmare culturală pentru neamul întreg.

E fapt incontestabil, că Habsburgii au înlesnit apropierea Românilor de Biserica Romei. Din aceasta inlesnire ne-a venit şi Beiuşul cu tot ceeace ne-a adus şi ne-a dat în scurgerea unui veac.

Nu ştim însă, dacă stăpânii de eri ai acestor locuri s'au gândit pe atunci, că din împreunarea celor două elemente necunoscute şi chiar opuse pân'aci: Roma şi Românii, va scapără schinUia unui nou ideal şi acest ideal va deschide o nouă fază de desvoltare istorică nu numai în viaţa oropsiţilor, toleraţilor şi ignoraţilor de eri ai Aprobatelor şi Compilatelor, ci şi în ceea a neamului de dincolo, ros şHstors şi el de urgia Fanarului.

Acest ideal apare acuma, cum după zile de nori grei'şi furtuni apare mândrul soare în albastrul proaspef şi umed al dimineţii şi aprinde lumea şi învie viaţa.

Vlădici martiri şi mucenici pribegi ai şcoalei Ardelene desgroapă trecutul acestui neam şi fixează în chip conştient legăturile 'noastre cu latinitatea occidentului. Ei trezesc aspiraţii de libertate, ei despică drumul revendicărilor de neatârnare, ei urzesc cei dântâi cântecul de leagăn al unităţii noastre naţionale.

întregirea neamului românesc între hotqrele lui fireşti, raza acestui gând a încălzit mai târziu pagi­nile lui Bălcescu şi stihurile neperitoare ale lui Eminescu şi ne-a impins pa urmă la suprem/a jertfă în răsboiul mondial.

Şi suntem foarte feliciţi când azi, în aceste solemne clipe, şi în această incintă selectă putem saluta în mijlocul nostru pe marele fiu al Franţei glorioase, pe Exc. Sa viteazul general Berthelot, Liberator al teritoriilor cutropite; numele Exc. Sale este adânc împletit în cronica întregirii neamului românesc.

Nici-o seminţie alta nu şi a plătit mai scump unitatea naţională, drumul în lume şi locşorul subt sfântul soare, ca neamul aceasta românesc. Şi rtu ştim ce blestem din tragediile antice apasă azi asupra noastră, de zilele acestea nu pot fi mai senine. Şi nu ştiu cum se face, că niciodată nu mi-s'a părut mai actual strigătul profetic al marelui Şincai: „Vai neamului românesc de nu-i va da D-zeu minte."

O. A. A fost un noroc deosebit că mdată, la începutul înfiripării nouţi eparhii române unite aici în Crişana, cei dintâi trei episeopi Dragoş, Darabant şi Samuil Vulcan vin deadreptuj dela Blaj, dela Blajul cu trei sori în frunte, vatra noului crez naţio­nal şi de aici aduc nu numai zelul unei păstoriri obişnuite, ci mai aduc pe deasupra noul spirit al • îndemnurilor naţionale şi culturale. Ei deschid ne-obişnuite isvoare de gândire şi înrodire şi în aceste părţi resleţite ale etnicului românesc şi abia scăpate de subt dominaţiunea turcească şi ravagiile Curuţilor.

Indicată odată misiunea deosebită, culturală şi naţională a acestei episcopii, ea se afirmă an cu an şi culminează pela începutul veacului trecut în con­ştiinţa superioară a episcopului Samuil Vulcan, eobo-rîtor şi el din vechiu neam de vornici munteni, re­fugiaţi în Ardeal dinaintea lui Şerban Cantacuzino.

La 1828 Vulcan înfiinţează liceul românesc din Beiuş.

Nu e locul şi nu e timpul să insist mai de aproape asupra tuturor frământărilor, bogate în epizoade de măreţie epică, prin care a trecut slăvitul întru pomenire episcop până în ^dimineaţa de 1 Novi 1828 când a predat .aceste istorice ziduri menire, lor sfinte: educationi iuventutis huius provinciae.

Gestul episcopului Samuil Vulcan într'o vreme de răsboaie necurmate, de curente revoluţionare, de devalvare a banului, de reacfiune din partea Sfintei Alianţe Sainte Ălliance 1815, devine un act istoric de cea mai mare importanţă şi pentru atunci şi pentru mai târziu.

Or se ştie, că noul regim absolutiştic, după căderea lui Napoleon, în Europa Centrală şi eu deo­sebire în Monarhia habsburgică, suprimă orice mi şcare culturală şi naţională. Cei doui vlădici români din Ardeal, Bob şi Moga şi pe urmă Lemenyi fură făcuţi răspunzători cu capetele lor pentru mişcările Românilor. Chiar şi la Blaj, după moartea lui Petru Maior, se înstăpâni o înspăimântătoare stagnare literară. Mişcarea oamenilor, cenzura cărţilor ajunse a se înăspri până la ridicol.

-< 13 >~ © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

Şi in acest restimp de declin naţional, de sinistră şi apăsătoare tăcere, pribegii Blajului şi cei câţiva cărturari ungureni şi bănăţeni fac in jurul lui Vulcan la Oradea, un fel de academie: „Cea dintâi Academie de studii privitoare la trecutul românesc", cum observă însuş marele nostru dascăl şi istoriograf, Nicolae Iorga. Şi tot atunci bătrânul episcop cu cei 70 de ani, câţi avea pela 1828, ridică aici, în creerii munţilor bihoreni, şcoli româneşti mai înalte, de cari nu s'a mai pomenit până atunci în Ungaria proprie.

Ni-se impune acuma întrebarea: cari sunt îm­prejurările determinante şi adevăratele dedesupturi ale acestei acţiuni cu putinţă din partea lui Vulcan, într'o vreme ca aceasta?

O. A. Românii din Ardeal şi Ungaria, la toate răspântiile veacului XIX, prin cele două Biserici naţionale, aveau câte un om de legătură cu Burgul din Viena, aveau câte un om împărătesc.

Aceştia sunt factorii vremii, abili vămuitori ai momentelor istorice. Şi o clipă istorică, câştigată ori perdută, face nu odată cât un veac în viaţa şi luptele unui popor*

Pela începutul sutei trecute atare agreat al curţii din Viena a fost Samuil Vulcan. Câţiva ani în urmă dela moartea acestuia şi îndeosebi subt absolutismul austriac, tot ca oameni ai Vienei apar în vâltoarea luptelor naţionale şi bisericeşti marele mitropolit Andrei Baron de Şaguna şi urmaşul de scaun al [lui Vulcan, Vasile Baron de ar­deii. Şi pe urmă tot ca atare prinde a se contura, anii dinainte de răsboiu şi rolul e-piscopului martir Di-mitrie Radu. In viaţa unui neam fără bur­ghezie conducătoare, neam de sate şi preoţi, cum eram şi mai sun­tem şi azi, aceşti ar­hierei se văd nece­sitaţi a face din cârja vlădicească când un sceptru de îndrumare politică şi naţională, când unul de trezire şi directivă culturală.

Astfel se întâniplă, că subt Vulcan şi Erdeli aceste şcoli dela 1828 până la 1853 cresc şi se întăresc şi muncind fără sgomot pregătesc şi pentru păr­ţile ungurene generaţia luptătorilor noştri de subt absolutizmul austriac şi dualism.

La 1836 tot episcopul Vulcan mai adauge la cele două clase primare, urbane sau normale şi la cele patru gramaticale, conform legei şcolare Ratio Educationis, încă două clase zise humâniore, clasa V—VI, „întru folosul şi cultura naţiunei române", cum spune în actul de fondare.

In vremea nouilor aşezări ale J^ionarhiei de după resmiriţa dela patruzecişiopt şi subt absolutism ne vine alt om împărătesc. Aceste e — cum zisei Vasile Erdeli. Era prea firesc că ce/ce solicită gu­vernului imperial pentru sângele vărsat, federalizarea

B A R O N U L

V A S I L E E R D E L I

mozaicului habsburgic şi cerea în cuprinsul Monar­hiei un Land der Romanen, o (oră românească, să profite de legăturile dela curte şi cu ajutorul Ministrului Thun-Hohenstein, să reorganizeze o şcoală normală la Oradea şi să ridice liceul dela Beiuş la opt clase şi drept de bacalaureat.

Şi începând din 1845, când aici în valea Crişului Negru şase tineri români dau -ce/ dintâiu examen de maturitate, şcoala din Beiuş fiind singurul liceu ro­mânesc în Ungaria proprie, devine centrul şcolar şi cultural al Românilor din aceste părţi, ba chiar şi pentru cei din mândra ţară a fagilor, din Bucovina.

Elevii sporesc an cu an. La 1861 numărul lor urcă la 300 dintre cari 36 dau bacalaureatul.

Agravarea situafiunei externe a Monarhiei, pe care politica maghiară o ştiu bine exploata, slăbeşte zi cu zi rezistenţa Austriei. La 1865 dieta ardeleană e disolvată, Schmerling cu planul de federalizare şi cu al său: „Wir konnen warten" cade. Urmează Koenigraetz şi apoi dualismul, mai bine imperiali­smul unguresc.

Şi acuma ni-se desvăleşte în toată mărimea ei infuiţiunea istorică a lui Vulcan. La 1828 acest chiriarh înalţă aici în Beiuş, în codrii Bihării, un liceu românesc. Şi de atunci în toată scurgerea veacului trecut Românii din intinsele judeţe Ungurene şi Banat, din acest mare semicerc din jurul Tran­silvaniei, nu mai putură smulge guvernelor ce urmază o şcoală românească similară.

In Ardeal subt absolutism mai puturăm înfiinţa două licee, la Braşov şi Nâsâud şi un, gimnaz la Brad, pe lângă şcoalele din Blaj, dar în Ungaria proprie oricât s'a stăruit în privinţa aceasta când pentru Arad, Lipova, Lugoj, Caransebeş, când pentru Baia-Mare, Seini, ori Şomcuta, nu fu chip să râsbim una cu capul. Şi astfel pe lângă şcoala normală ortodoxă din Arad (1812)* liceul aceasta din Beiuş a susţinut lumina şi cartea românească pe toata întinderea creştinilor noştri începând din Orşova până în codri Maramurăşului vreme de aproape un veac.

Şi ne miră mult cum se face că, în vremece subt Austriaci pe terenul bisericesc mai puturăm lega cu ceva ziua de azi cu cea de mâine, cum dovedesc cele două mitropolii şi trei episcopii, în tot restimpul acesta o şcoală secundară în părţile acestea nu puturăm obţine.

Şi unde mai pui că legea pentru egala îndrep­tăţire a naţionalităţilor, mai bine farsa dela 1868 art. 44, în loc să sporească numărul liceelor româ­neşti, nu garantă acuma nici măcar existenţa uni­cului nostru liceu, a liceului din Beiuş. Ba într'o zi, subt episcopul Iosif Papp-SzUăgyi noul regim al liber­tăţilor merge până a atenta la existenţa şi carac­terul românesc şi confesional al acestei şcoli.

Vin vremuri grele, vremurile regimului Tisza şi Bânffy.

Şcolile noastre din Beiuş umblau, — cum zice cronicarul — cu zilele în mână. Legile şcolare din 1879 şi 1883 constată, că vechea clădite alui Vulcan nu mai corespunde, că colecţiile ştiinţifice sunt sărăcăcioase,. că profesorii sunt fără leafă. O leacă de ajutor din vremea absolutismului e suprimat, moşiile episcopie} stoarse şi grevate. O listă de-

' A u t o r u l g r e ş e ş t e s u s ţ i n â n d c u a l ţ i i c ă c e a d i n t â i ş c o a l ă n o r m a l ă î n p e r i i l e u n g u r e n e a r f i c e a d i n . A r e d ( 1 8 1 2 ) ; c n m u l l î n a i n t e ( 1 7 8 4 — 8 5 ) e x i s t a l a O r a d e e o a d e v ă r a t ă ş c o a l ă n o r m a l ă r o m â n e a s c ă c u d i r e c t o r , p r o f e s o r ş i 1 1 e l e v i . — V e z i „ V e s t i t o r u l " n u m ă r u l j u b i l a r 1 9 2 7 a r t i c o l i i l u i C S a b o ş i D r A l . L T ă u t u . N. Red.

~* 1 4 > -i

© BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

M I H A I L P A V E L

schisâ prin anii 1878 aduce abia câţiva picuri într'o mare de lipsuri.

într'o vreme grea şi rea ca aceasta la 1879, ne vine un om bun. E episcopul Mihail Pavel. Opera acestui neîntrecut Mecena al culturii româneşti din suta XIX oricât ne-ar uimi prin proporţiile unor jertfe danii neobişnuite şi nevisate până atunci în Ardeal, cum sunt: restaurarea vechilor edificii vulcaniene, clădi­rea unui nou zid pentru liceu, ridi­carea a două in­ternate, înfiinţarea şcoalei medii de tete apoi sala acea­sta de gimnastică şi cea de desemn, lefu­rile şi fondul de pen­siune al colegiului pro­fesoral, nenumărate burse şi ajutoare azi în valoare de peste două sute de milioane, totuşi această operă ni-se impune mai de grabă prin strâmtora­rea ceasului suprem în care ea se înfăp-tueşte. Dacă această mână trimisă de sus la o zi grea, mai în­târzia numai vre-o 3—4 ani, vechile şcoli româneşti dela Beiuş erau osândite ca într'o zi să se nărue şi se strivească subt ruinele lor pe cei ce mai aşteptau şi mai sperau, ori să fie pre­zentate pe tavă guvernului unguresc-

Altă ieşire nu mai era. Opera de linii mari a episco­pului Pavel, „smeritul bine­făcător prin şcoli şi danii", mântuie, ba întăreşte şi adân­ceşte chiar, cultura româ­nească aici la hotarele de vest. Iată unul din oamenii cărora provedinţa le-a încredinţat jie vre-o taină de spus, fie vre-o faptă bună de făcut pentru nea­mul acesta. Şi ce rămâne din trecerea noastră prin lumea a-ceasta, decât puţind lumină ce o putem răspândi şi puţinul bine ce-l putem face! Esite odată din sbuciumul atâtor încercări, reintinerite şi larg înzestrate, aşa cum azi ni-se prezintă aceste şcoli episcopului martir Di mi trie Radu, acuma îi revine mai de grabă o datorie de tact şi conservare, ferind într'o vreme ce iar se învolbura, de orice sdruncinare frumoasa succesiune dela Beiuş.

Şi acest episcop, deşi angajat în toate mişcările noasire naţionale dinainte de răsboiu, unde se cereau

D r . D E M E T R I U R A D U

I . P . S . S a D r . V A L E R I U T R A I A N F R E N Ţ I U

Episcopul Orăacii

jertfe băneşti şi o pătrundere a situatiunilor, tiu scapă dm vedere nici şcolile din Beiuş. Prin o masă pentru elevii români, ori unde s'ar închina aceia, prin donaţiuni de imobile, prin o fondaţiune auxiliară de 6 milioane ce i-va purta numele, line să spriji-nească — cum însuşi ne spune în actul de danie: „Aşezăminteie culturale ce le avem la Beiuş".

Sortit să păstorească în vremuri nealinate şi . ,de mari prefaceri, la

1918 episcopul Radu reintegrează limba ro­mânească în clasele superioae ale liceu­lui, de unde a fost scoasă după însce­nările cu steagul na­ţional unguresc dela 1888. Tot acest epi­scop la 1920 ridică şcoala medie de fete la rangul de liceu.

Sporite şi intreţi-nute cu ultimele jertfe aceste şcoli mari tre­cură şi prin iadul să-cuesc şi cela al bol­şevismului unguresc.

După zile fără pâi­ne şi nopfi fără o-dihnâ aşteptam cu •candelele aprinse sf- ta zi cântată şi aştepta­tă de atâtea veacuri.

Şi aşteptau gata şi capabile, ca a două zi, dupăce dorobanţul român se ivi şi în Bihor, să continue mai departe prin lumină şi cultură mă-Teaţă operă de întregire şi reconstruirea internă

a neamului şi în aceste ţinu­turi trezite la conştiinţa de mari români şi creştini, lu­minate de mucenici şi sfin­ţite de sânge de martiri, dela opincă până la vlădică, în ac­cepţia cea mai adevărată a cuvântului.

Şi de atunci sub oblă­duirea părintească şi distinc­tiva solicitudine a Patronului după vremuri al acestor aşe­zăminte, I. P. S. Sa Valeriu Traian al Orăzii, care azi cu mila lui D-zeu deţine Scaunul acestei eparhii în toată stră­lucirea glorioşilor săi înain­taşi, tinerimea română în şco­lile din Beiuş urmează mai departe şi în număr tot mai mare, învăţând cum să se în­chine lui D-zeu, ştiinţelor şi datoriei către neam şi fără.

Aceste învăţături ne-au fost tăria şi pietrele de temelie în scurgerea unui veac. Cu aceasta merinde au părăsit zidurile istorice ale şcolilor din Beiuş cei 22.732 de elevi între cari 2268 de baca-

-< 15 >- © BCU CLUJ

V E S T I T O R U L

laureafi câfi au dat vieţii publice romaneşti Sin Ar­deal şi Bucovina dela 1826 şi 1854 încoace. Această muncă şcolară a fost săvârşită în decursul unui veac de 132 de profesori şi 10 directori.

Din rândurile acestor elevi au eşit aproape întreaga noastră preoţime şi dăscălime din părţile ungurene de altădată şi ceilalţi cărtururi în frunte cu doi mitropolifi, trei episcopi, trei academiciani, 4 profesori universitari, şi o seamă de scriitori şi vajnici luptători ai vieţii româneşti, cum sunt: Al. Roman, Partenie Cosma, Coriolan Brâdiceanu, Nic. Oncu, Mihai Velici, Francisc Hosszu-Longin, Miron Pompiiiu, S. El. Marian, Gheorghe Candrea, peda­gogul Dr. Gheorghe Popa şi A. C. Popoviciu scrii­torul politic de renume mondial.

O. A. Dacă bătrânul cronicar a zis, că sunt oameni şi în Moldova, apoi pe bună dreptate şi noi putem zice, că au fost şi mai sunt oameni şi în Ardeal şi chiar şi în Bihor.

O. A. Cu pietate şi. negrăită admiraţie ne ple­căm astăzi în faţa faptelor şi amintirii marilor chi-riarhi şi în cea a vechilor dascăli, cari ei, unii cu avutul şi chipzuiala lor, iar alţii cu dârză răbdare de apostoli ai unui neam părăsit şi fără puteri, au pus nu una, ci mai multe pietrii la clădirea României-Mari şi tocmai acolo unde era mai mare trebuinţă.

Cunoaşterea şi aprecierea acestor oameni, săraci şi fără râvnă la măririle puterii ori la bogă­ţiile pământului, oameni de sfântă muncă tăcută, — vorba lui Carlyle, — este cel mai elementar imperativ categoric al recunoştinţei naţionale.

Nu poţi clădi un viitor pc ingratitudinea fa|ă de trecut. l\umai celce are ce comemora, acela are şi ce apără.

Şi dacă un veac aceste şcoli au susţinut bu­nurile noastre cele sfinte: limba, legea şi cultura, nu odată cu însăşi primejdiuirea existenţei lor, de aci înainte, stăpânite de aceleaşi tradiţii înălţătoare, şcolile din Beiuş au să fie trimbiţa fermecată a conştiinţei naţionale şi a dragostei de ţară în mândra Românie a visurilor noastre de veacuri.

Şcoalele din Beiuş (1828—1928). Acesta este titlul monumentalei lucrări, ce a scris-o

profesorul Dr. Constantin Pavel din Beiuş, cu prilejul centenarului acestui important liceu pentru cultura na­ţională. Este într'adeyăr cel mai vrednic monument ce s'a puiuţ înăl{â la o sută de ani marilor ctitori şi a-cestui liceu cu o activitate naţională atât de rodnică, încât autorul şi-a meritat această scrisoare a distinsu­lui academician, d-1 Ion Bianu.

Bucureşti, Luni după Rusalii 1928.

Prea Stimate şi Scumpe Colegă Pavel, învăluit şi eu în ale mele datorii am urmărit cu toată

atenţiunea şi bucuria serbările centenarului şcolilor clin Beiuş, serbători la cari cu multă plăcere aş fi luat parte în persoană.

Am simţit adâncă mulţumire, văzând realizarea măreaţă dată acestor serbări, cari, cred că vor fi contribuit la Înălţarea sufletească a fraţilor noştri din acele părţi în cari D-ta apo-stoleşti o viaţă întreagă cu atâta zel neobosit şi cu atât de frumoasă izbândă.

Am terminat astăzi, —, după întoarcerea dela Mirceşti, — frumosul D-tale volum despre Şcoalele din Beiuş 1828—1928.

Pornind dela intâiele arătări istorice despre neamul nostru în acele părţi ale codrilor întunecoşi, în cari s'au adăpostit stră-

bunii cu limba şi cu legea lor, ai arătat luminos pas cu pas, cum au resistat valurilor străine nimicitoare, iar când a venit ziua binecuvântată prin sosirea păstorului dela Blaj, cum în acei codri titunecoşi s'a aprins lumina culturii naţionale a luminării minţii şi a înălţării şi întăririi conştiinţei de neam.

Dacă una mie de ani am resistat valurilor înnecătoare fără lumina aprinsă a culturii, dacă într'o sută de ani s'a făcut cât s'a făcut acolo şi peste toată întinderea pământului românesc, ar fi şi este evident o aberaţiune a bunului simţ că să mai aibă cineva îndoială asupra progres Iui şi întăririi neamului nostru în viitoarea sută şi în viitoarea mie de ani, acum dupăce ne-am scuturat de deosebitele labe, juguri, şi hamuri pe care părinţii şl străbunii noştri le-au răbdat şi în cari au tras.

Să muncim inse cu toată inima şi din toate puterile noastre, cum au lucrat acei cari ne-au pregătii şi ne-au dat starea de astăzi cu câş'igurile ei.

Să nu ne descurăjem. să nu ne speriem de ticăloşiile ticăloşilor noştri, nici de vrăjmăşiile vrăjmaşilor străini; — toate acestea vor trece, — cei buni cu lupta devotată şi curată pentru neam vor birui, — cum a biruit Inocenţiu de Blaj — (adecă sufletul lui care lucră în timpul lui), cum a biruit Samuil Vulcan şi alţii mulţi, mai mărunţi, dar tot aşa devotaţi binelui şi neamului.

Te felicit pentru frumoasa carte, prin care ai ridicat Beiuşului, lui Vulcan şi urmaşilor lui un monument mai neperilor de recunoştinţă decât ori care altul, vrednic de monumentul ce ei înşişi şi-au ridicat prin şcolile înăl(ate, crescute' şi îngrijite de dânşii.

Să trăieşti mult şi bine! Al D-ta!e devotat coleg şi prielen (ss) I. Bianu.

Cu un arsenal de dovezi şi documente autorut descrie cu un lux de amănunte nu numai trecutul sbuciumat al ace­stor şcoli naţionale, dar premite în VI capitole un prejios studiu şi asupra tre­cutului Românilor din Bihor, în care autorul corectând într'altele şi părerea d-lui N. lorga despre mansiortes şi des-census, ajunge la concluzii întemeiate cu privire la aşe­zarea şi continuita­tea elementului ro­mânesc în Bihor, fiind autorul aderen­tul continuităţii noa­stre absolute în Da­cia Traiană.

Cartea dr.-lui Pavel este o preţioasă contribuţie la desvelirea istoriei acestor părfi locuite de Români şi indispensabilă pentru cel ce vrea să vadă clar în bezna trecutului bihorean. Datele biografice amănunţite ale directorilor, profesorilor şi despre elevi (deşi ace­ste din urmă în multe locuri greşiie), autorii şi izvoa­rele multe consultate arată migăloasa muncă ce a depus.o d-1 Pavel întru compunerea aceslei cărfi şi valoarea ei. Laudă, respect şi recunoştinţă ; încât dis­tincta de Arhidiacon On. de care 1-a învrednicit su­perioritatea bisericească după centenar, a fost cu ade­vărat bine meritată. La mulţi ani! P. T.

D r C O N S T . P A V E L

© BCU CLUJ