Organizaţia Naţiunilor Unite

Organizaţia Naţiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărţii Organizaţiei Naţiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internaţională” şi „respectarea dreptului internaţional”.

Sediul central al organizaţiei este la New York. ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola.

Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste şase limbi. În funcţie de anumite circumstanţe, unele conferinţe şi documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.

Istorie

1919 : Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porţile unei noi organizaţii: Liga Naţiunilor, formată prin pacea decisă după discuţiile dintre ţări.

1920 -1933: Fără să fi primit o influenţă mai mare, Liga Naţiunilor este un fiasco.

1939 -1945: Are loc al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, şi Pacific.

24 octombrie 1945: Se înfiinţează Organizaţia Naţiunilor Unite.

1946 : Liga Naţiunilor este desfiinţată oficial.

Afganistan , Islanda, Suedia şi Thailanda aderă la ONU.

1947 : Pakistan şi Yemen devin membri.

1948 : Birmania devine membră.

1949 : Israel aderă.

1950 : Indonezia aderă.

1955 : 16 noi membri: Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Finlanda, Spania, Ungaria, Iordania, Irlanda, Italia, Laos, Libia, Nepal,Portugalia, România, Sri Lanka.

1956 : Japonia, Maroc, Sudan şi Tunisia aderă.

1957 : Ghana şi Malaezia aderă.

1958 : Guineea aderă.

1960 : 17 noi membri: Benin, Burkina Faso, Republica Centrafricană, Ciad, Coasta de fildeş, Gabon, Camerun, Cipru, Republica Congo,

Madagascar , Mali, Nigeria, Niger, Senegal, Somalia şi Togo.

1961 : Noi membri: Mauritania, Mongolia, Sierra Leone şi Tanzania.

1962 : Noi membri: Algeria, Burundi, Jamaica, Ruanda, Trinidad-Tobago şi Uganda.

1963 : Kenya şi Kuweit aderă.

1964 : Malawi, Malta şi Zambia aderă.

1965 : Gambia, Maldivele şi Singapore aderă.

1966 : Barbados, Botswana, Guyana şi Lesotho aderă.

1967 : Yemen aderă.

1968 : Guineea Ecuatorială, Mauritius şi Swaziland aderă.

1970 : Fiji aderă.

1971 : Bahrain, Bhutan, Qatar, Oman şi Emiratele Arabe Unite aderă.

1972 : Republica Populară Chineză aderă la ONU, aceasta înlocuind Taiwanul.

1973 : Bahamas, Germania de vest şi Germania de est aderă.

1974 : Bangladesh, Grenada şi Guineea-Bissau aderă.

1975 : 6 noi membri: Capul Verde, Comore, Mozambic, Papua Noua Guinee, São Tomé şi Príncipe şi Surinam.

1976 : Angola, Samoa şi Seychelles aderă.

1977 : Djibouti şi Vietnam aderă.

1978 : Dominica şi Insulele Solomon aderă.

1979 : Sfânta Lucia aderă.

1980 : Sfântul Vincent şi Grenadine şi Zimbabwe aderă.

1981 : Antigua şi Barbuda, Belize şi Vanuatu aderă.

1983 : Sfântul Kitts şi Nevis aderă.

1984 : Brunei aderă.

1990 : Liechtenstein şi Namibia aderă. Se unesc Republica Federală a Germaniei cu Republica Democrată Germană, devenind un singur membru.

1991 : URSS dispare, Rusia moşteneşte locul de membru permanent în Consiliul de Securitate. Şapte noi state aderă: Estonia, Letonia, Lituania, Insulele Marshall, Micronezia, Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

1992 : 13 noi membri: Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Croaţia, Republica Moldova, San Marino, Slovenia,Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

1993 : 6 noi membri: Andorra, Republica Cehă, Eritreea, Macedonia, Monaco şi Slovacia.

1994 : Palau aderă.

1999 : Kiribati, Nauru şi Togo aderă.

2000 : Tuvalu aderă.

2001 : Secretarul General al ONU, Kofi Annan primeşte Premiul Nobel pentru Pace.

2002 : ONU se extinde prin aderarea Elveţiei şi a Timorului de Est

2006 : Muntenegru aderă.

2011 : Sudanul de Sud aderă.

Reforma

Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Naţiunilor Unite în 1997, Kofi Annan, născut în Ghana, a subliniat nevoia unei reforme în cadrul Naţiunilor Unite. El a prezentat Adunării Generală a Naţiunilor Unite programul de reformă. Programul includea reforma Consiliului de securitate al ONU. Poziţiile permanente dinConsiliul de Securitate al ONU reflectă politicile din 1945, instituite imediat după începerea activităţii instituţiei. Annan a propus ca mai multe state să aibă poziţii permanente în cadrul Consiliului de securitate al ONU. Proiectul pentru reformă discută şi reducerea birocraţiei şi creşterea transparenţei în cadrul organizaţiei. În ciuda eforturilor depuse de Annan, reformele nu au mai fost implementate.

StructuraOrganizaţia Naţiunilor Unite este compusă din cinci entităţi: Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, Secretariatul Naţiunilor Unite, Curtea internaţională de justiţie,Consiliul de Securitate al ONU şi Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite. O a şasea entitate, Consiliul de Tutelă, şi-a încetat activitatea în 1994, atunci cândPalau a devenit stat independent. Patru dintre cele cinci entităţi au sediul în New York. Curtea internaţională de justiţie se află în Haga, Regatul Ţărilor de Jos, iar alte agenţii îşi au sediile în Biroul Naţiunilor Unite de la Geneva , Biroul Naţiunilor Unite de la Viena şi Biroul Naţiunilor Unite de la Nairobi . În baza Convenţiei legată de privilegii şi imunităţi a Naţiunilor Unite, ONU şi agenţiile sale au imunitate în faţa legilor din ţările în care îşi desfăşoară activitatea, menţinând astfel imparţialitatea Naţiunilor Unite legată de ţările gazdă şi statele membre.

Alături de cele şase entităţi principale se regăseşte „o colecţie extraordinară de entităţi şi organizaţii, unele dintre ele chiar mai vechi decât organizaţia mamă, care îşi desfăşoară activitatea aproape independent faţă de Naţiunile Unite” (Linda Fasulo). Această colecţie include agenţii specializate, instituţii de cercetare şi educaţie, programe, fonduri etc.

MembriÎmpreună cu Sudanul de Sud ce a aderat pe 14 iulie 2011, în total există 193 de state membre ONU, incluzând toate statele independente necontestate, aparte de Vatican. Carta ONU subliniază regulile pentru a primi statutul de membru:

1. Aderarea în ONU este permisă oricărui stat ce favorizează pacea şi acceptă obligaţiile prezente în Carta curentă, putând să le execute binevoitor prin hotărârea Organizaţiei.

1. Admiterea unui astfel de stat va fi efectuată de Adunarea Generală după recomandările Consiliului de Securitate. Capitolul II, Articolul 4

În adiţie, există două state observatoare care nu sunt membre ale Adunării Generale: Sfântul Scaun (care deţine control asupra Vaticanului) şi Palestina. Insulele Cook şi Niue, amândouă state în asociaţie liberă cu Noua Zeelandă, sunt membri deplini a mai multor agenţii specializate ONU şi au „capacitatea deplină de a efectua tratate” recunoscută de Secretariat.

Grupul celor 77

Grupul celor 77 este o coaliţie liberă a ONU a ţărilor în curs de dezvoltare, creată pentru a promova interesele economice ale membrilor ei şi pentru formarea unei legături pentru a spori capacitatea de negociere în Naţiunile Unite. Şaptezeci şi şapte de ţări au fondat această organizaţie, iar până în noiembrie 2013 alte 66 de ţări au aderat, însumând 133 de state. [34] Grupul a fost fondat pe 15 iunie 1964 de către „Declaraţia Comună a celor Şaptezeci şi Şapte de State” emisă la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (CNUCD). Prima întâlnire majoră a avut loc în Alger în 1967, unde Carta Alger a fost adoptată şi bazele unor structuri instituţionale au fost puse.

ObiectiveMenţinerea păcii şi securităţii

ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forţe pentru menţinerea păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace şi pentru a descuraja combatanţii de la a relua ostilităţile. Deoarece ONU nu are propria forţă militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldaţii sunt uneori porecliţi „Căştile albastre” din cauza echipamentului specific.[36][37] Forţa de menţinere a păcii a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988.[38]

În septembrie 2013, ONU avea în desfăşurare 15 misiuni de menţinere a păcii. Cea mai mare era Misiunea de Stabilizare a Naţiunilor Unite din Republica Democrată Congo (MSNURDC), care a mobilizat 20.688 oameni. Cea mai mică, Grupul Militar de Observaţie a Naţiunilor Unite din India şi Pakistan (GMONUIP), include 42 de oameni responsabili de monitorizarea situaţiei din Jammu şi Kashmir. Forţele de menţinere a păcii ONU şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Controlul Păcii (ONUCP) au staţionat în Orientul Mijlociu încă din 1948, cea mai lungă misiune de menţinere a păcii încă în desfăşurare.

România in ONU

Deşi dorinţa României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă din 1946, aderarea acesteia a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie 1955, Adunarea generală a decis, prin rezoluţia nr. 995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.

Participarea la operaţiunile de menţinere a păcii

În prezent, România ocupă locul 70 din 113 state membre contribuitoare cu trupe şi poliţie la operaţiunile Naţiunilor Unite de menţinere a păcii. Reprezentanţii României (în total 69) se află în următoarele misiuni:

1. Misiunea ONU de Stabilizare în Republica Democrată Congo (MONUSCO)2. Misiunea de Administraţie Interimară a Organizaţiei Naţiunilor Unite în

Kosovo (UNMIK)

3. Misiunea ONU din Coasta de Fildeş (ONUCI)

4. Misiunea ONU din Haiti (MINUSTAH)

5. Misiunea ONU din Liberia (UNMIL)

6. Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMIS)

7. Misiunea ONU din Timorul de Est (UNMIT)

În plus, SPP participă cu ofiţeri de pază si protecţie imediată sub conducerea Departamentului de Siguranţă şi Protecţie (DSS) în misiunile pentru menţinerea păcii din Afganistan, Sudan/Khartoum şi Sudan/Darfur.

Centrul de tranzit pentru refugiaţi din Timişoara

La Timişoara există un centru de tranzit pentru refugiaţi cu 200 de locuri, finanţat şi coordonat în mare parte de Naţiunile Unite. În munca sa de sprijinire a refugiaţilor, România este susţinută de ţări precum Olanda, Suedia şi SUA. [55] Din noiembrie 2008 pînă în 2011, Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă din Timişoara a găzduit temporar 638 de refugiaţi. Aceştia sunt de origine eritreeană, sudaneză, palestiniană, etiopiană, srilankeză, irakiană si nigeriană

Activitatea în Consiliul Drepturilor Omului

În mai 2011, România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor Omului (CDO), pentru mandatul iunie 2011- decembrie 2014.

Membrii Fondatori: Africa de Sud

Arabia Saudita

Argentina

Australia

Belgia

Belarus

Bolivia

Brazilia

Cehoslovacia

Chile

Taiwan

Danemarca

Ecuador

Egipt

El Salvador

Etiopia

Filipine

Franţa

Grecia

Guatemala

Haiti

Honduras

India

Irak

Iran

Iugoslavia

Canada

Columbia

Costa Rica

Cuba

Liban

Liberia

Luxemburg

Regatul Unit

Mexic

Nicaragua

Norvegia

Noua Zeelandă

Olanda

Panama

Paraguay

Peru

Polonia

Republica Dominicană

Siria

SUA

Turcia

Ucraina

Uniunea Sovietică

Uruguay

Venezuela.

Sediul ONU din New York

Steagul ONU