OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

ALCHIMIA sau CAUTAREA PERFECTIUNII

colectia IZVOR Nr. 221

Cap I ALCHIMIA SPIRITUALA

Se întâmpla câteodata sa vina la mine cineva pentru a mi se plânge ca nu reuseste sa scape de un viciu care îl chinuie. Saracul de el, a încercat de sute de ori dar nici o data nu a reusit. Atunci îi spun: “Ei bine, dar asta e minunat, este de-a dreptul formidabil! Asta dovedeste pur si simplu cât sunteti de puternic!” Ma priveste uluit si se întreaba daca nu cumva îmi bat joc de el. Atunci îi spun: Nu, deloc, nu râd de dumneata, dar pur si simplu dumneata nu-ti dai seama de propria forta. - Dar care forta? Eu nu reusesc niciodata, sunt mereu victima si asta este o dovada ca sunt slab. - Ba nu, nu gândesti corect. Sa analizam cum s-au petrecut lucrurile si ai sa întelegi ca nu glumesc deloc. Cine a format viciul acesta?... Dumneata. La început el n-a fost mai mare ca un bulgare de zapada pe care-l puteai tine în palma. Dar jucându-te mereu cu el, adaugându-i putina zapada, distrându-te sa-l rostogolesti, sa-l împingi, a tot crescut pâna a ajuns cât un munte care acum nu te mai lasa sa treci mai departe. La început si viciul de care te plângi nu a fost decât un mic gând, dar l-ai întretinut, l-ai alimentat, l-ai “rostogolit” si acum te simti strivit de el. Ei bine, eu ma minunez de forta dumitale, dumneata ti-ai construit acest viciu, esti tatal lui, este fiul dumitale si este atât de zdravan ca nu mai reusesti sa-l pui la pamânt. De ce nu te bucuri? - Pai, cum sa ma bucur? - Ai citit cartea lui Gogol, “Taras Bulba”? - Nu. - Ei bine, ti-o povestesc eu. Bineînteles, povestea este mult mai lunga.

Taras Bulba era un cazac batrân care îsi trimisese cei doi fii sa studieze la seminarul din Kiev, unde au ramas trei ani. La reîntoarcere, erau doi flacai voinici. Fericit ca-i revede, îsi manifesta dragostea parinteasca, în gluma, (cazacii se pare ca au un fel al lor, foarte special, de a-si manifesta dragostea!) le-a dat un brânci. Dar baietii n-au luat-o ca pe o gluma, au ripostat si l-au pus pe tatal lor la pamânt. Când s-a ridicat, putin cam sifonat, Taras Bulba nu a fost câtusi de putin suparat, din contra, a fost mândru ca a fost în stare sa faca doi fii atât de zdraveni.

“Si atunci, de ce nu esti si dumneata la fel de mândru ca si Taras Bulba când vezi ca fiul dumitale te-a pus la pamânt? Dumneata esti tatal, dumneata l-ai hranit, l-ai întarit prin gândurile dumitale, prin dorintele dumitale: deci esti foarte puternic. Dar, daca vrei, iata cum îl poti învinge. Cum procedeaza un tata care vrea sa-si cuminteasca fiul care face nebunii. Nu-i mai da bani, si fiul, lipsit de mijloace este nevoit sa reflecteze si sa-si schimbe comportamentul. Atunci, dumneata de ce sa îti mai întretii fiul? Ca sa-ti tina

piept? Haide, strânge-i putin surubul! Din moment ce dumneata l-ai adus la viata, stii ca ai putere asupra lui. Altfel toata viata te vei lupta cu el sau vei suferi, fara ca sa gasesti niciodata mijlocul potrivit de a iesi din dificultate”.

Din pacate, sunt prea putini aceia care ajung sa priveasca lucrurile astfel. Se lupta cu disperare cu anumite tendinte negative care se manifesta în ei fara sa-si dea seama ca pentru a ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât dusmanul din voi este mai puternic, cu atât aceasta dovedeste ca forta voastra este mai mare. Da, acesta este modul în care trebuie sa gânditi.

Observati numai cât sunteti de crispati când luptati cu voi însiva si câte greutati întâmpinati; se da o batalie grozava în voi si aceasta batalie va umple de contradictii. De obicei considerati ca tot ceea ce este inferior în voi va este dusman si vreti sa-l ucideti; dar acest dusman este foarte puternic, caci îl caliti de sute de ani în lupta pe care o purtati contra lui si cu fiecare zi el devine tot mai amenintator. Este adevarat ca avem dusmani care traiesc în noi, dar daca ei ne sunt dusmani, este vina noastra care nu suntem alchimisti destul de priceputi pentru a transforma totul.

Ce spune Apostolul Pavel ? “Mi s-a înfipt o teapa în carne. De trei ori l-am rugat pe Mântuitor sa mi-o îndeparteze si El mi-a spus: “Iertarea mea sa-ti fie de ajuns, caci puterea mea se împlineste în slabiciune”. Cel care simte o slabiciune în trupul, inima sau mintea sa, se crede saracit, dar se înseala, caci aceasta slabiciune din el poate fi izvor de bogatii. Daca toate dorintele i-ar fi satisfacute, ar ramâne pe loc. Pentru ca sa progreseze, el trebuie sa se simta îmboldit, întepat, si tocmai aceasta imperfectiune, aceasta teapa înfipta în carnea lui este cea care îl obliga sa lucreze în adâncime, sa se apropie de Ceruri, de Domnul. Cerul lasa sa avem anumite slabiciuni tocmai ca ele sa ne împinga spre munca spirituala, caci ceea ce este în aparenta o slabiciune, este în realitate o forta.

Trebuie sa punem la munca slabiciunile noastre, pentru ca ele sa ne fie utile. Va mirati si spuneti: “Dar bine, slabiciunile trebuie sa le dam la fund, sa le anihilam!”. Încercati si veti vedea daca va va fi usor: voi veti fi cei învinsi. Problema se pune la fel cu orice defect sau viciu, indiferent daca este vorba de lacomie, senzualitate, violenta, pofte nemasurate sau vanitate, trebuie sa stiti cum sa le mobilizati pentru ca ele sa lucreze alaturi de voi în directia pe care ati ales-o. Daca vreti sa lucrati singuri, nu veti reusi. Daca va veti goni toti dusmanii, tot ceea ce va rezista, cine va mai lucra pentru voi, cine o sa va mai serveasca?

Exista animale salbatice pe care, cu rabdare, oamenii le-au domesticit si pe care acum le tin lânga casa. Calul era salbatic, câinele era asemenea lupului si daca omul a fost în stare sa le domesticeasca, aceasta s-a datorat faptului ca a stiut sa cultive în el anumite calitati. Cu siguranta ca ar putea îmblânzi si fiare salbatice, dar pentru aceasta omul ar trebui sa-si dezvolte alte calitati.

Asa ca fiti fericiti: sunteti cu totii foarte bogati din moment ce aveti cu totii slabiciuni! Dar este absolut necesar sa stiti sa le utilizati si sa le puneti la lucru. Eu v-am dat exemplul cu animalele, dar exista si alte forte ale naturii ca fulgerul, electricitatea, focul,

torentele... Acum ca stie cum sa le stapâneasca si sa se foloseasca de ele, omul se îmbogateste. Si cu toate acestea, la început ele i-au fost toate forte ostile. Oamenilor li se pare foarte normal sa se foloseasca de fortele naturii, dar daca le spui sa utilizeze vântul, furtunile, cascadele, fulgerele din interiorul lor, se mira. Si, cu toate acestea, nimic nu este mai normal si atunci când veti cunoaste regulile alchimiei spirituale, veti sti cum sa transformati si sa utilizati chiar si otravurile care sunt în voi. Da, pentru ca ura, furia, gelozia si altele... sunt otravuri; dar în Învatamântul Fraternitatii Universale veti afla cum sa le folositi si vi se va spune chiar cum sa va serviti de toate fortele negative din voi, din care aveti din plin. Deci, bucurati-va caci aveti în fata o perspectiva buna.

De acum înainte, în mintea voastra, totul trebuie sa se schimbe. Bineînteles ca nu trebuie sa va aruncati imediat asupra raului si sa începeti sa mâncati din el cu polonicul. În fiecare faptura, chiar si în cea mai buna, sunt întotdeauna ascunse tendinte infernale care vin dintr-un trecut foarte îndepartat. Nu se pune problema de a le scoate pe toate deodata, sub pretextul de a le utiliza.

Trebuie sa faceti mai întâi o punctie, sa preluati doar câtiva atomi, câtiva electroni pe care sa îi digerati bine. Nu este cazul sa va bagati în gâlceava cu Infernul caci el este cel care va iesi învingator. Trebuie sa stiti cum sa procedati. Trebuie sa continuati sa lucrati cu fortele superioare prin rugaciuni, armonie, dragoste si, din când în când, atunci când din adâncul vostru iese ceva care scoate ghearele, dintii, unghiile pentru a va provoca la vreo nesabuinta, atunci capturati-l, luati-l în studiu în laboratorul vostru si faceti-l sa-si secrete otravurile pentru ca voi sa le puteti utiliza: veti observa atunci ca raul aduce tocmai acel element de care aveti nevoie pentru a obtine deplinatatea. Dar, va repet, fiti foarte atenti si dupa cele ce v-am spus nu fiti nesocotiti si nu va coborâti sa va masurati cu raul. Nu spuneti: “Aha! Am înteles acum, las ca-i arat eu lui!” caci s-ar putea sa nu mai urcati. Unora li s-a întâmplat. S-au crezut foarte puternici, în timp ce de fapt nu erau suficient de ancorati în bine, în lumina, si acum, bietii de ei, în ce hal sunt! Toate fortele negative sunt calare pe ei, pe cale de a-i distruge!

Se spune în Talmud, ca la sfârsitul timpurilor, cei Drepti, adica Initiatii, se vor ospata din carnea Leviatanului, acest monstru care traieste pe fundul oceanelor. Da, va fi sfârtecat, sarat... si pastrat, probabil în congelatoare. Apoi, la momentul potrivit, toti cei Drepti se vor ospata cu bucati din carnea lui. Ce perspectiva îmbucuratoare!

Daca ar trebui sa întelegem aceasta literal, cred ca o multime de crestini, de esteti, ar fi pe drept cuvânt dezgustati. Dar trebuie sa interpretam si iata interpretarea. Leviatanul este o entitate colectiva care reprezinta locuitorii planului astral (simbolizat prin ocean) si daca acest monstru va constitui într-o zi ospatul celor Drepti, aceasta însemneaza ca cel ce stie sa-si stapâneasca si sa-si utilizeze poftele si pasiunile din planul astral, poate gasi în ele un izvor de bogatii si de binecuvântari.

Capitolul II ARBORELE UMAN

Avem unele organe ale caror functii nu vi se par nici spirituale, nici estetice, nici prea curate si care totusi sunt deosebit de necesare, caci fiecare celula, fiecare organ al nostru este legat de alte celule si de alte organe în acelasi fel în care radacinile unui copac sunt în legatura cu ramurile, frunzele, florile si fructele. Si daca omul taie aceste radacini, adica suprima organele care sunt fundamentul existentei sale, decurg de aici consecinte teribile. Este drept ca aceste organe pot provoca câteodata evenimente dramatice, dar noi trebuie sa le lasam sa traiasca încercând sa extragem din ele forte pe care apoi sa le transformam.

Ni se întâmpla sa ne miram citind biografiile unor oameni celebri - barbati sau femei - si constatând ca multi dintre ei aveau comportamente anormale, tendinte monstruoase sau chiar criminale. Necunoscând structura omului, nu putem întelege cum de era posibil asa ceva. În realitate este foarte simplu: din cauza tendintelor lor inferioare cu care trebuiau în mod continuu sa lupte pentru a le domina, acesti oameni reuseau, constient sau inconstient, sa realizeze grefe în profunzimile fiintei lor. Cu cât pasiunile lor (radacinile lor) erau mai puternice si mai înfocate, cu atât dadeau fructe mai gustoase, opere remarcabile. În timp ce multi altii, care nu aveau nici unul din acele defecte, au ramas sterili, n-au dat nimic omenirii si au trait o viata cu totul neînsemnata si mediocra.

Prin aceasta nu vreau sa le gasesc o scuza sau sa spun ca trebuie sa ne cultivam tendintele negative, nu, dar trebuie sa întelegem aceasta sublima filosofie care ne învata cum sa utilizam fortele raului pentru a produce creatii marete.

Cu cât trunchiul si ramurile se ridica mai mult spre cer, cu atât radacinile se înfunda mai adânc în pamânt. Cel care nu întelege aceasta se sperie vazând cât se întinde raul. Nu trebuie sa ne fie frica: totul în natura este construit dupa legi foarte întelepte. Daca nu avem radacini adânc înfipte, nu vom putea fi capabili sa extragem din sol elementele hranitoare de care avem nevoie si nici sa rezistam la intemperiile vietii. Sa analizam acum mai profund aceasta analogie între om si arbore. Radacinile corespund stomacului si sexului. Da, omul este înradacinat în pamânt datorita stomacului care îi permite sa se hraneasca si sexului care îi permite sa se înmulteasca. Trunchiul sunt plamânii si inima, adica sistemul respirator si cel circulator cu curentii arteriali si venosi. În trunchi curentul descendent transporta seva preparata care hraneste copacul, în timp ce curentul ascendent transporta seva bruta în frunze unde este transformata. La fel se petrec lucrurile si în noi cu circulatia sanguina; sistemul arterial poarta sângele curat, iar sistemul venos pe cel viciat. Cele doua curente lucreaza împreuna pentru conservarea arborelui uman.

Frunzele, florile si fructele corespund capului. Toate gândurile sunt fructele omului, caci el fructifica prin cap. Dar trunchiul (cu ramurile) la fel ca si frunzele, florile si fructele sunt legate între ele.

Sa vedem acum ce analogii putem stabili între copac si diferitele noastre corpuri. Radacinile corespund corpului fizic, trunchiul corpului astral, si ramurile corpului mental. Aceste trei corpuri: fizic, astral si mental formeaza natura noastra inferioara -

personalitatea. Aceste trei corpuri sunt cele care ne permit sa actionam, sa simtim si sa gândim, dar în regiunile inferioare. Apoi, vedem ca corpul cauzal corespunde frunzelor, corpul buddhic florilor si corpul atmic fructelor. Ele formeaza trinitatea superioara - individualitatea; si datorita lor omul poate gândi, simti si actiona în regiunile superioare.

De exemplu, stomacul este o uzina în care se transforma materia bruta; acolo se gasesc radacinile fiintei noastre fizice. Materia prima pe care am dat-o stomacului este apoi succesiv prelucrata în plamâni, în inima, în creier; ea devine gânduri, sentimente, iar acestea, la rândul lor, coboara în organism pentru a hrani celulele cu energia lor subtila.

NATURA SUPERIOARA

Corp atmic (Actiuni superioare)..................... ..................................................Fructe

Corp buddhic (Sentimente superioare)............... ..................................................Flori

Corp cauzal (Gânduri superioare).................... ..................................................Frunze

---------------------------------------------------------------------------------------------------

Corp mental (Gânduri)...................................... ..................................................Ramuri

Corp astral (Sentimente)................................. ..................................................Trunchi

Corp fizic (Actiuni)....................................... ..................................................Radacini

NATURA INFERIOARA

Acesta este modul în care se fac schimburile permanente între fiinta noastra fizica si fiinta noastra psihica dar si între Eul inferior si Sinele superior. Fara aceste schimburi, în lipsa acestei circulatii de energii, am muri.

În mod simbolic, omul reprezinta deci un arbore cu radacini, trunchi, ramuri, frunze, flori si fructe. Dar, daca este evident ca toate fiintele poseda radacini, trunchi si ramuri, majoritatea sunt copaci fara fructe, fara flori si chiar fara frunze. Bineînteles ca fiecare

fiinta poate face ca în ea sa înfloreasca flori; numai ca, pentru aceasta ea trebuie sa creeze, sa detina foarte multe cunostinte si sa sacrifice timp pentru ca aceste flori sa ajunga sa se deschida, sa exhale parfumuri si sa formeze fructe.

Fructele sunt operele diferitelor virtuti. În frunze, flori si fructe putem vedea dragostea, întelepciunea si adevarul. Frunzele reprezinta întelepciunea, florile dragostea si fructele adevarul. Cel a carui constiinta a coborât prea adânc în materie nu mai cunoaste nici lumina, nici caldura, nici viata. El se afla în partea grosiera a arborelui, în cele trei corpuri: fizic, astral, mental. Dar miscarea, caldura, lumina se manifesta numai în frunze, în flori si în fructe. Cel ce cauta întelepciunea, dragostea, adevarul, traieste în frunze, în flori si în fructe: în cele trei corpuri superioare.

Corp atmic (Adevar)....................................... ..................................................Fructe

(Viata)

Corp buddhic (Dragoste).................................... ..................................................Flori

(Caldura)

Corp cauzal (Întelepciune)............................... ..................................................Frunze

(Lumina)

Corp mental ..................................................... ...................................................Ramuri

Corp astral ..................................................... ...................................................Trunchi

Corp fizic ..................................................... ...................................................Radacini

Radacinile sunt deci cele care pregatesc hrana pentru fructele care se coc în vârful fiintei, ele sunt legate de fructe; ele sunt punctul de plecare, iar fructele sunt punctul de sosire. Când fructele s-au pârguit, lucrul radacinilor înceteaza. Fructele, cu sâmburele sau semintele lor constituie viitoarele radacini ale unui nou arbore; în ele începe sa încolteasca tulpina. Faptul ca unele plante au fructele direct în radacini (tuberculi) indica tocmai existenta legaturii dintre radacini si fructe. Plantele cu tuberculi sunt cele care n-au stiut sa se dezvolte în lumea spirituala; ele au ramas sub pamânt... Vedeti ca exista de

asemenea câte o legatura între trunchi si flori, între ramuri si frunze. Acelasi lucru se întâmpla si la om unde corpul fizic este legat de spirit, inima de suflet si intelectul inferior de corpul cauzal sau de inteligenta superioara. De aceea exista schimburi si o strânsa legatura între brute si Mari maestri, între oameni obisnuiti si sfinti, între oameni cu talent si genii.

Spirit....................................................Fructe.......................................Mari maestrii, Initiati

Suflet....................................................Flori.........................................Sfinti

Inteligenta............................................Frunze......................................Genii

Intelect.................................................Ramuri si muguri.....................Oameni cu talent

Inima....................................................Trunchi....................................Oameni obisnuiti

Corp fizic.............................................Radacini....................................Brute

Si acum, ia sa privim: frunzele sunt cele care transforma seva bruta în seva preparata; tot asa alchimistii transformau, cu ajutorul pietrei filozofale, toate metalele în aur. Da, dar un alchimist trebuie sa fie superior unui bun chimist. Chimistul nu este obligat sa introduca în experientele sale alte elemente decât cele materiale, în timp ce alchimistul este! Iata de ce unii alchimisti, cu toate ca pregateau totul cu migala, cunoscând la perfectie formula pietrei filozofale, nu reuseau sa obtina rezultate. Ei nu erau nici buni, nici adevarati alchimisti. Un alchimist adevarat stie ca, în afara elementelor chimice pe care le-a preparat respectând formula exacta, trebuie ca din el sa mai emane o forta care sa declanseze procesul specific. Din punct de vedere intelectual, multe persoane sunt în posesia unor secrete, dar ele nu pot obtine rezultate caci nu poseda puterea si virtutile necesare. Fabricarea pietrei filozofale nu este atât un proces fizic cât este un proces psihic si spiritual. Cel care doreste sa obtina piatra filozofala trebuie sa aprofundeze virtutile si sa le realizeze în el însusi; doar în aceste conditii materia îl va asculta.

Capitolul III CARACTER SI TEMPERAMENT

Despre orice fiinta vie, animal, insecta sau om se spune în general ca îsi are caracterul propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. În limbajul curent,

termenii de “temperament” sau “caracter” se utilizeaza nediferentiat si cu toate acestea în realitate ele desemneaza lucruri diferite.

Temperamentul este prin esenta legat de latura vitala; el este sinteza tuturor instinctelor, tendintelor si impulsurilor pe care omul are dificultati în a le corecta sau a le suprima, întrucât ele îsi au radacinile în natura sa biologica si fiziologica. Deci, temperamentul este mai curând înrudit cu latura animalica a omului.

În ceea ce priveste caracterul, fara a ne disocia de temperament, el reprezinta latura inteligenta, constienta, voluntara. Caracterul este rezultatul muncii constiente a omului, prin care el a reusit sa modifice - sa adauge sau sa reduca - ceva în temperamentul sau, cu ajutorul inteligentei, a sensibilitatii sau a vointei sale. Caracterul este comportamentul unei fiinte constiente care stie exact ceea ce face si încotro se îndreapta, în timp ce temperamentul reprezinta numai impulsiunile de origine biologica, tendintele inconstiente. Caracterul poate fi considerat o sinteza a tuturor particularitatilor temperamentului dominate si stapânite.

Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendintele constiente ale omului, care gândeste, cântareste, care doreste sa se remarce în bine sau în rau, el îsi poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine în contradictie cu temperamentul sau. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuantat, colorat, orientat si dirijat catre un scop, catre un ideal. El este asemenea unei obisnuinte create în mod constient si care ajunge, în final, o a doua natura. La nastere caracterul nu exista înca, el se formeaza cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au înca caracter.

Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. În astrologia traditionala, întâlnim sapte: solar, lunar, mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii functie de: predominanta laturii biologice - omul instinctiv - , predominanta laturii afective - omul sentimental - si predominanta laturii sentimentale - omul intelectual - .

Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformându-l si formându-i caracterul. Întrucât individul îsi formeaza caracterul sub influenta mediului si a conditiilor în care traieste, se explica de ce el se poate îmbunatati sau înrautati. Vointa personala si constienta intervine cu o pondere importanta în formarea caracterului si ea reprezinta ceea ce omul a hotarât sau a acceptat sa fie, dar si influenta celorlalti este foarte importanta.

Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o buna motivatie. Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a încarnarilor precedente: în trecut, prin gândurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forte care, în prezent, determina subconstientul sau, adica temperamentul; si aici el nu prea poate interveni. Este ca si în sistemul osos: nici aici el

nu poate sa modifice nimic: nici sa-si mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-si îndrepte barbia. În mod similar, cu toate ca în natura totul se transforma sau se poate modifica prin atotputernicia gândului si a vointei, asupra elementelor inconstiente constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atât de lente si de imperceptibile încât, la scara unei singure încarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente. În schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si munca discipolului unei Învataturi Spirituale.

Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atât de brusc si de categoric încât nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia interesele. Temperamentul sau impulsiv îl împinge mereu la eruptii si explozii. Dar, într-o buna zi, omul acesta realizeaza ca felul lui de a fi îi aduce prejudicii si cu vointa, ajunge dupa putina vreme sa-si îmbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa în vin. În realitate, el a ramas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - si aceasta pâna la sfârsitul existentei sale - dar, datorita vointei, a ajuns sa se poata stapâni, sa gaseasca gestul, cuvântul, privirea care sa nu provoace stricaciuni. Acesta este caracterul.

Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format în jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din îmbinarea diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci sa se bazeze pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru ca, chiar si atunci când temperamentul nu îl predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze un caracter care sa se manifeste prin bunatate, grandoare si generozitate. Bineînteles ca nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea si-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat în acest sens.

Sa revenim la exemplul cu arborele. Unde se afla temperamentul sau? În radacini. Radacinile sunt cele care determina întreaga structura, calitatile si forta arborelui. În ceea ce priveste caracterul... este de la sine înteles ca un copac nu poate avea caracter si totusi fructele si florile sale au anumite calitati, proprietati particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hranitoare etc.) despre care se poate spune ca ele constituie caracterul sau.

Ei bine, arborele nu si-ar putea produce manifestarile caracteristice, fructele si florile, daca nu ar avea radacini. În mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter daca n-ar avea mai întâi temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el îsi extrage elementele necesare caracterului. Este ca si într-o uzina sau ca într-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumita uzina este specializata în anumite produse de fabricatie. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.

La pisici, câini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgâria, de a latra, de a mânca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci asa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza în mod constient; în timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a facut natura. Deci, diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt

limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de natura, ramân fidele instinctelor lor. Când se sfâsie între ele, animalele sunt nevinovate, ele nu încalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor naturii. În timp ce omul dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma în bine sau în rau, sau chiar pentru a încalca legile naturii si pentru a fi neascultator.

Am ajuns acum la o problema practica si anume: cum sa ne transformam. Evident, este un lucru dificil, caci materia fiintei noastre fizice si psihice este rezistenta si nu se lasa chiar atât de usor modelata. Cu toate acestea este posibil, si vom vedea cum anume.

Întâlnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare celor patru elemente: pamânt, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizeaza printr-o subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune ca regasim aceste elemente chiar si în om: corpul fizic corespunde pamântului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. În ce raporturi se afla aceste elemente? Pentru a le întelege vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.

Cineva se întorcea într-o zi dintr-o plimbare pe malul marii. L-am întrebat: ”Ei, si ce-ai vazut acolo? - Oh, nimic deosebit! - Cum, chiar n-ai vazut nimic? - Nu, nu era nimic special de vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atâta tot. - Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi înteles, ar fi putut sa-ti schimbe întreaga viata, întreaga fiinta”.

Bineînteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am întrebat: ”Stâncile, le-ai vazut? - Da. - Si ai observat ce forme prelucrate au? - Da. - Ei bine, cine a facut asta? - Apa, bineînteles, aruncându-se asupra lor. - Si ce a determinat apa sa faca aceasta? - Aerul. - Si cine a pus în miscare aerul? - Probabil ca soarele. - Ah, slava Domnului!” Dar, ma privea tot fara sa înteleaga si atunci i-am explicat.

Soarele pune în miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamântului. Sa traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima lucreaza asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa învatati sa lucrati cu spiritul vostru, caci el va ilumineaza intelectul, acesta la rândul lui va va lumina inima iar inima va va purifica corpul fizic. Deci, puteti sa va transformati daca întelegeti interactiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai întâi si poate ca într-o buna zi, chiar si temperamentul va putea fi putin modificat. Exista si posibilitatea de a ne transforma total, dar cu conditia de a începe cu începutul: cu spiritul. Introduceti în spiritul vostru o fiinta sublima, un ideal înalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va introduce în voi vibratii noi care se vor propaga încetul cu încetul pâna în adâncul fiintei voastre. Bineînteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat, dar aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum. Uitati-va câta vreme i-a trebuit marii ca sa fasoneze stâncile! Asa încât, aveti încredere si curaj, caci într-o zi veti sfârsi si voi prin a va fasona “ stânca voastra “ adica corpul fizic.

Capitolul IV MOSTENIREA REGNULUI ANIMAL

Fiinta umana este o sinteza a tot ceea ce exista în univers. Asa încât sa nu va mire când ma auziti spunând ca si animalele se afla în ea; ele se afla în subconstientul omului, sub forma de instincte, impulsiuni, tendinte. Viata noastra instinctuala si pasionala reprezinta o multime de animale pe care avem sarcina de a le domestici si de a le pune la munca, asa cum omul a facut deja cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, camila, elefantul si altele.

Pe vremea când Adam si Eva traiau în Paradis, ei convietuiau în fratie cu animalele si acestea la rândul lor traiau pasnic împreuna. Adam le avea în grija si toate îl ascultau si îl întelegeau. Îmi veti spune ca n-ati întâlnit niciodata o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui istoric; da, dar daca aveti la dispozitie Akasha Vhronica, Analele umanitatii, puteti afla ca înainte de cadere, când fiinta umana avea lumina, cunoasterea, frumusetea, puterea, toate fortele naturii erau în armonie cu ea si o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotarât sa asculte si sa urmeze alte voci si alte vointe, simbolizate în Geneza prin sarpe, el si-a pierdut lumina ca si puterea asupra animalelor, în sânul carora s-a produs atunci o adevarata scindare: unele au continuat sa urmeze omul si i-au ramas credincioase, altele i-au declarat razboi pentru ca nu au putut sa-i ierte greseala.

Bineînteles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu vad nici o legatura între natura lor si cea a animalelor. Dar eu va pot spune ca multe din starile noastre interioare au forma tigrilor, a mistretilor, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a caracatitelor, în timp ce altele au forma pasarilor pline de duiosie, de bunatate. O întreaga fauna misuna în interiorul nostru. Daca va închipuiti ca animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii, pterodactilii, diplodocus sau mamutii au disparut, va înselati, caci ele exista înca în noi. Îmi veti spune: “Dar nu exista atâta loc în noi!” Da, bineînteles, dar ele exista sub o alta forma în corpurile noastre: astralul inferior si mentalul inferior. Trebuie sa întelegeti ca importante nu sunt nici forma si nici dimensiunea fizica a animalului, ci natura sa, chintesenta manifestarilor sale.

Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se recunoaste printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în care se hraneste sau despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau fricos. Despre lup nu se pomeneste atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide: când îi este foame si ataca o stâna, deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si potoli foamea, ci mai multe. Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea; vulturul, privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria; pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul, combativitatea, s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai termina.

Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor. Pe de alta parte exista persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu câta dreptate avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti indivizi si unele animale: purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.

Urmariti-va si veti putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veti vedea ca un anume sentiment este un leu, ca un altul este scorpion... Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o analogie cu pasarile, în timp ce sentimentele îmbraca un domeniu foarte vast: reptile, patrupede, oameni si deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate... Din toate populatiile si triburile care au existat, nici unul nu a disparut. Totul traieste în om, dar va este greu sa întelegeti în ce fel si în ce stare a materiei mai subzista ele. Pentru moment eu va spun doar câteva cuvinte, dar voi sa retineti ca în om se regaseste totul: muntii, lacurile, râurile, mineralele, metalele, si bineînteles, animalele.

Si acum sa vedem care este rolul omului? Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata de toate zilele: taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la carat, si traieste si se îmbogateste de pe urma produselor lor.

Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de Izvor. Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul lor, ei se comporta ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele, decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea denota putina caldura, dar viata interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de fiare salbatice; da, aceleasi instincte, aceleasi pofte, aceleasi cruzimi. Sa nu credeti cumva ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede ca ele pot exista în gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista! Gelozia, ura, dorinta de razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le îmblânzi, de a le dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate trebuie înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug.

Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda, turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca, ucide si devora. Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi sfâsie proprii copii. Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspiratiile pe care le-a produs. Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de forte ostile care stau la pânda si care vin sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am pierdut inspiratia, entuziasmul...” îmi vine sa-i spun: “Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost vigilent, pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul”. De multe ori însa nu spun nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate aceste elanuri frumoase au disparut?

Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie sa fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste. În India, de exemplu, unii asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina fiarelor care se plimba în jurul lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emana din aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si dragostea, cu alte cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.

Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeti prea des prin padure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în calatorie în India mi s-a întâmplat sa vizitez si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este ca n-am vazut nici macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai crud decât ei si dispareau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc. Asadar nu stiu daca sunt sau nu în stare sa îmblânzesc fiare din padure...

Si în timpul persecutiilor împotriva crestinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene, crutau unele victime. Si, din contra, altele erau imediat sfâsiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credinta, ci acele persoane erau predestinate acelui fel de a muri. Caci, felul în care omul moare nu este niciodata voia întâmplarii, fie ea muscatura de sarpe, prabusirea unei case, apa oparita, otrava, înec, glonte sau cutit, totul este hotarât de dinainte dintr-un motiv bine determinat. Fiecare fiinta are legaturi proprii cu unul din cele patru elemente, si de la caz la caz, cel care trebuie sa actioneze este pamântul, apa, aerul sau focul.

Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa actioneze si asupra celor din exterior. Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit mai întâi asupra celor din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari. Bineînteles ca simplul fapt ca ei îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei au reusit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro, dar atât; când îsi slabesc vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.

Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit într-o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu serpi de toate felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i fixeze cu asiduitate. Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte impresionati. Dar la putin timp dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii sai. Cu siguranta ca nu fusese suficient de vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi

reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa radieze acea dragoste în fata careia chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu ar fi fost muscat.

În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista în noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil decât reteaua sistemului nervos si care este limita între lumea umana si cea angelica.

Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al creatiei, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mica prin reflectarea si sinteza “macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica munca Initiatilor; din moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca declansând în ei anumite miscari, vor reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut în om, din pacate, tot în om exista si Infernul. Da, din pacate toti diavolii se afla si ei acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati, cloroformizati si unii dintre ei nu mai misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un sarpe, esti imediat muscat. Pentru a readuce un sarpe la a fi inofensiv el trebuie racit. El devine periculos la caldura. Exista mai multe feluri de caldura si în special una dintre ele este foarte propice trezirii sarpelui, adica a fortei sexuale. De câte ori nu suntem muscati pentru ca încalzim prea mult acest sarpe. De aceea Initiatii se straduiesc sa-l raceasca putin, pentru a-l face inofensiv. Iata la ce serveste frigul. Trebuie sa fim putin mai reci în acest domeniu, dar în schimb, sa pastram o alta caldura, cea a inimii. Limbajul naturii este extraordinar! Si cum ar putea fi încalzit acest sarpe? Nu este nevoie sa va învat eu caci oamenii o stiu prea bine: cu alcool, cu afrodisiace, cu anumite atitudini, cuvinte, priviri, parfumuri, muzici. În acel moment, sarpele se trezeste, si primul lucru pe care îl face, este sa-l muste pe nesocotitul care l-a trezit.

Sarpele, dragonul se afla în noi... si porumbelul, de asemenea, care are o semnificatie opusa celei a sarpelui. Porumbelul si sarpele nu se iubesc. Sarpele uraste porumbelul si porumbelul se teme de sarpe. V-am explicat deja identitatea, din punct de vedere astrologic dintre vultur (porumbel) si scorpion (sarpe). Va reamintiti ca cele patru Animale sfinte: leul, taurul, vulturul si omul corespund la patru semne zodiacale: Leul, Taurul, Scorpionul si Varsatorul. De ce corespunde vulturul semnului Scorpionului? Pentru ca în trecut vulturul era cel care ocupa acest loc, dar dupa caderea omului, vulturul a fost înlocuit de scorpion care reprezinta vulturul cazut. Scorpionul trebuie sa redevina vultur si porumbel în acelasi timp. Întregul proces de sublimare al fortei sexuale este continut în acest simbol.

Capitolul V TEAMA

În anumite circumstante instinctul este un bun povatuitor, în altele însa nu. În vremurile când omul se afla înca într-un stadiu foarte primitiv, foarte aproape de conditia de animal,

instinctul era cel mai bun sfetnic al sau; dar de când, gratie dezvoltarii creierului sau, a atins un nivel superior, el a început sa capete si alti ghizi: ratiunea si inteligenta, care sunt acum sfatuitorii pe care trebuie sa îi asculte. Ceea ce în trecut era acceptabil sau chiar bun, în prezent nu mai este admisibil. Sa luam de exemplu teama. Pentru animale, frica este un ghid foarte bun: ea le salveaza, prin ea ele învata. Dar omului nu-i mai este permis sa se teama. De aceea rolul Initierii a fost dintotdeauna acela de a învata omul sa învinga frica. Încercarile îngrozitoare la care erau supusi discipolii în Sanctuarele antice nu aveau adesea alt scop decât acela de a-i obliga sa-si învinga aceasta frica mostenita de la regnul animal.

Nu s-a gasit un alt remediu mai bun împotriva fricii decât dragostea: daca iubiti nu va mai este frica. Stiinta este si ea eficienta dar nu în asa masura cu dragostea, pentru ca dragostea, ca si frica, apartine tot de domeniul instinctelor si este mai usor sa stapânesti un instinct cu un alt instinct decât prin stiinta sau ratiune. Câteodata se poate întâmpla ca ratiunea sa atenueze frica dar rezultatul nu este de lunga durata si nici prea sigur. În timp ce, daca atingeti inima cuiva, el se va arunca în foc pentru voi. Daca o femeie va vedea un necunoscut în pericol, poate ca va ezita sa înfrunte riscurile pe care le poate întâmpina salvându-l, dar daca în pericol este propriul ei copil, ea se va repezi sa-l salveze fara a mai sta pe gânduri. La fel, o fata tematoare nu va traversa niciodata noaptea un cimitir, dar daca trebuie sa o faca pentru a-si întâlni iubitul, o va face fara nici un fel de ezitare. Dragostea este aceea care îi da curaj.

În alte cazuri, cunoasterea poate fi într-adevar o arma contra fricii. V-ati ratacit într-o padure si nu cunoasteti drumul; e normal sa va fie frica; dar daca stiti cum sa va orientati, daca aveti o lampa, mergeti fara sa va temeti. Întotdeauna ne este teama de ceea ce nu cunoastem, de ceea ce nu stim cum sa folosim: ca si animalele carora le este teama de foc, sau primitivii care tremurau în fata fortelor naturii, nestiind ce sunt ele. Acum ca oamenii au ajuns sa îmblânzeasca aceste forte, ei lucreaza în centrale electrice sau nucleare actionând linistiti un buton sau altul, deschizând un robinet, fara a se teme, caci stiu ce si cum sa manipuleze. Dar cineva care nu este în tema, bineînteles ca se va teme sa faca orice manevra.

Omul cultivat, omul civilizat nu se mai teme deci de fortele naturii... dar în schimb se teme de nevasta, de vecini, de sefi, de boala, de saracie, de moarte si mai ales de ceea ce spun ceilalti despre el. Poate ca el nu se teme nici de Dumnezeu si nici de Diavol, dar tremura de frica opiniei publice, si este în stare sa sacrifice totul pentru ea. Exista multe fatete ale fricii pe care omul civilizat nu a fost înca în stare sa le învinga, caci frica este un instinct înradacinat adânc în sufletul omenesc; el trebuie sa duca o lupta îndelungata pentru a o învinge. Frica îmbraca forme diferite; o gonim într-o parte, ea apare în alta...

Nastratin Hodja, care nu era prost deloc, remarcase ca, desi nu voiau sa o recunoasca, tuturor le era frica de câte ceva si într-o buna zi, pe când ramasese fara nici o letcaie, se hotarî sa se îmbogateasca facându-i pe oameni sa recunoasca ca se tem. Se duse deci la Sultan si îi spuse: “Fie ca binecuvântarile lui Allah sa coboare asupra ta! Am venit sa-ti

cer o favoare: da-mi voie sa cer câte un banut fiecarui supus din regatul tau care poarta în el o frica. - A, asta este un lucru marunt si ti-l acord”. Trecu o vreme si Nastratin Hodja reveni cu trei camile încarcate cu monezile pe care le adunase, caci într-un fel sau altul, toti pe care îi întâlnise, dovedisera prin vorbele sau comportamentul lor ca se temeau de câte ceva sau de câte cineva. El se înfatisa înaintea sultanului spunând: “Toti supusii tai au fost nevoiti sa-mi dea câte un banut, n-a existat nici unul care sa nu fi fost obligat sa-si marturiseasca cel putin o frica... asa ca acum am venit la si la tine ca sa-mi dai un banut. - Oh, de la mine va trebui sa pleci cu buzele umflate caci eu nu ma tem de nimic.” Dar, cum era foarte generos, îl invita pe Nastratin Hodja sa ramâna la masa si sa manânce si sa bea împreuna cu el si cu câtiva curteni. Deodata, cam pe la mijlocul ospatului, Nastratin Hodja, care era asezat lânga Sultan, îi spuse cu voce tare: “Maiestate, în drumurile mele am întâlnit o femeie fermecatoare. Pentru a-ti multumi ca mi-ai permis sa ma îmbogatesc, as vrea sa ti-o ofer caci este într-adevar demna de haremul tau. Daca vrei, plec chiar acum sa o caut si sa ti-o aduc. - Ssst! Nu vorbi asa tare! spuse Sultanul, o sa auda favorita mea. - Aha, vezi deci chiar si tu te temi! Atunci, haide, da-mi si tu un banut!”

Ma veti întreba: “Dar este într-adevar chiar atât de important sa nu te temi? Putem trai totusi chiar si cu frica!” Da, este drept, dar ia sa vedem: întâlniti pe drum un câine... Daca o luati la fuga pentru ca va temeti de el, câinele, care simte teama, va începe sa latre si sa va urmareasca, iar alti câini vazându-l, se vor alatura si ei urmarindu-va si latrându-va... si iata cum, pentru ca v-ati temut aveti acum o întreaga haita pe urmele voastre. Daca în loc sa va fi temut si sa fi fugit v-ati fi întors catre câine ordonându-i sa taca, el v-ar fi lasat în pace.

De altfel, în general, când va pomeniti în fata unui pericol, înainte de a actiona, trebuie sa ramâneti câtva timp nemiscati. Nu vorbiti, nu miscati, strângeti puternic pumnul drept respirând profund, conectându-va la Dumnezeu si astfel veti putea sa va dominati celulele. Apoi veti face ceea ce este necesar pentru a va salva, dar mai întâi nu miscati. Daca faceti o singura miscare, este ca si cum ati arunca în aer un baraj: apa dezlantuita se va revarsa si nu veti mai fi capabili sa restabiliti situatia. Asa s-a întâmplat atunci când au fost vazuti oameni sarind pe fereastra sau aruncându-se în foc.

În fata pericolului, trebuie sa ramâneti imobili si sa va conectati la Providenta; atunci veti simti pacea instalându-se în voi, prima conditie pentru ca sa se trezeasca fortele benefice; le veti simti, le veti vedea puterea, caci ele sunt mereu prezente în voi, dar trebuie sa le creati conditiile de a se manifesta.

Aceasta lege este valabila atât pentru lumea interioara cât si pentru cea exterioara. Când va simtiti amenintati în interiorul vostru “nu o luati la fuga”, altfel si acolo inamicul va va urmari si cu cât veti alerga mai mult, cu atât veti fi mai mult hartuiti si muscati. Faceti ca si în cazul câinelui: întoarceti capul, priviti-i putin în ochi pe toti acei monstri care va înspaimânta si ei o vor lua la fuga. Iata ceea ce voi nu stiti sa faceti si în loc sa tineti piept pericolului, alergati la farmacie sau la psihiatrie. Ei bine, este calea cea mai sigura pentru a deveni victima, caci ceea ce mai trebuie sa stiti este ca atunci când va temeti de ceva,

creati conditiile pentru ca acel ceva sa se produca. Deci, daca vreti, într-adevar ca un rau sa nu se produca, începeti prin a nu va teme de el. De cum va vor simti puternic, veti fi lasat în pace.

Sa luam exemplul unui barbat care se teme sa întâlneasca femei dezbracate de teama de a fi tentat si de a-si pierde controlul... (stiu ca acum, aceasta temere este din ce în ce mai rar întâlnita, caci acum tentatiile sunt mai curând cele cautate, dar sa luam totusi acest exemplu) ei bine, teama va fi aceea care va crea conditiile pentru caderea lui. Si de fapt, ce este rau în a vedea o femeie dezbracata? Nu este nici un rau, rau este a fi slab si a ceda. Pur si simplu nu trebuie sa fim slabi. Nu trebuie sa esuam si apoi sa ne justificam spunând: “A fost mai tare decât mine”. Cel ce spune ca ceva a fost mai tare decât el, si-a semnat singur sentinta. Nimic nu trebuie sa fie mai puternic decât voi.

Câti oameni nu se refugiaza în dosul acestei fraze:” A fost mai tare decât mine!” si tuturor li se pare normal, bineînteles, pentru ca toti sunt slabi si se înteleg unii pe altii. Dar un Initiat va spune:” Iata un om lipsit de vointa si de cunoastere, care va întâlni mereu ceva mai tare decât el: fie furie, senzualitate, gelozie, dorinta de razbunare, va exista întotdeauna ceva care îl va pune la pamânt.” Si atunci, când va veni, în fine, acel moment în care el va fi stapân pe situatie? Daca nu începem înca din aceasta încarnare sa facem eforturi pentru a învinge unele din slabiciunile noastre, în urmatoarea, ne vom afla în acelasi stadiu.

Oamenii sunt la discretia temerilor lor fara sa stie ca ele sunt rezultatul unei lipse de cunoastere, a unei lipse de lumina. Dovada: când patrundem într-un loc întunecos, nu ne simtim în largul nostru pâna în momentul în care reusim sa facem lumina. Vedeti, deci, ce concluzii formidabile putem trage de aici pentru viata spirituala! Întunericul este ignoranta si ne este frica pentru ca simtim ce pericole prezinta ea.

Daca aprofundam aceasta problema, vom constata ca însasi morala care le-a fost data oamenilor are la baza frica: frica de a-i vedea cedând slabiciunilor lor. Pentru cei puternici, care au capacitatea de a se stapâni, totul este bun si lor totul le este permis. Dar cu cei slabi trebuie luate întotdeauna masuri de prevedere: trebuie sa li se interzica chiar si Cerul, caci Cerul îi va înnebuni. Gânditi-va: când sunteti slabi, totul devine periculos: dragostea, frumusetea, puritatea, lumina, bucuria... Si chiar si a trai este periculos. Si atunci ce mai ramâne? Nimic. Câte reguli nu au fost inventate din cauza slabiciunilor omenesti! Dar în ziua în care omul va deveni mai puternic, ceea ce îi este acum interzis, îi va fi atunci recomandat. Când anumite reguli morale nu-si vor mai avea ratiunea de a fi, ele vor fi suprimate. Când omul nu va mai fura sau nu va mai fi adulter, care va mai fi ratiunea acestui fel de porunci?... Si eu va voi spune chiar ca institutia casatoriei a fost inventata doar atunci când dragostea a început sa dispara. Pentru ca oamenii nu au mai stiut ce însemneaza adevarata dragoste, a fost necesar ca ei sa fie legati printr-un contract. Altfel, adevarata casatorie este însasi dragostea. Natura nu recunoaste decât aceasta casatorie. În fata societatii, daca nu ati fost la primarie sau la biserica, nu sunteti casatoriti, dar natura nu recunoaste aceasta casatorie, ea nu recunoaste decât dragostea. Si aceasta este atât de adevarat! Casatoria a fost instituita, dar reuseste ea oare sa împiedice oamenii de a se desparti? Nu, singura care îi poate tine împreuna este dragostea.

V-am spus ca dragostea constituie cea mai buna arma împotriva fricii si v-am dat si exemple. Dar, în realitate, singura Dragostea îndreptata catre Creator, daruita Celui care conduce totul, care distribuie totul, care detine toate bogatiile, care este Cel mai frumos, Cel mai puternic, poate sa va dea într-adevar sentimentul ca sunteti la adapost. Si când va simtiti la adapost, într-adevar nu va mai este frica: iata o importanta lege psihologica. Dar psihologii prefera sa se ocupe de toate dezechilibrele si aberatiile mai curând decât de sentimentele care permit omului sa iasa învingator în toate situatiile vietii. Priviti-i pe cei care au acceptat martiriul pentru credinta, pentru o idee: de unde venea forta lor?... Atunci voi de ce sa ramâneti toata viata în situatia de a tremura în fata unor lucruri minore?

Priviti un om cu bani: priviti-l cum merge, cum da ordine, cum încearca sa se impuna... Dar ia sa-i luati banii si vedeti ce se întâmpla cu el: este prabusit, se sinucide pentru ca nu se mai simte aparat de nimic. Deci puterea lui sta în bani, el însusi nu era nici tare, nici puternic.

Se spune în Evanghelii ca cei ce se tem nu vor intra în Împaratia lui Dumnezeu - aceasta dovedeste cât este de important pentru un discipol sa-si învinga teama. El poate avea alte virtuti, dar daca este temator, toate celelalte virtuti nu-i sunt suficiente pentru a-i permite sa intre în Împaratia Domnului. Aceasta va mira? Nu, nu trebuie sa va mire. De câte ori nu s-a observat ca frica se opune manifestarii celorlalte calitati! Luati, de exemplu, frica de singuratate, de saracie, de dezonoare, de boala, de moarte care îi face pe unii oameni lasi, necinstiti, cruzi, egoisti! Câte crime nu se comit de catre oameni care se tem sa nu piarda un lucru la care tin foarte mult si de care se agata! În Antichitate, cel ce voia sa fie considerat Initiat trebuia sa înfrunte încercari în care sa dovedeasca ca-si învinsese frica. Si noi, la rândul nostru, trebuie sa învingem frica, stiind ca în dosul încercarilor la care suntem supusi, a pericolelor care ne ameninta, sta ascuns Dumnezeu. Da, Dumnezeu este Cel ce sta ascuns în spatele încercarilor noastre, pentru a ne instrui. De aceea, pentru a ne elibera de frica, trebuie sa învatam sa ne uitam complet pe noi însine pentru a ne refugia în constiinta legaturii noastre cu Dumnezeu.

Daca este scris ca trebuie sa dispareti, unde vreti sa va mai ascundeti? S-a încercat scoaterea unor oameni în afara oricarui pericol, ducându-i foarte departe, în locuri unde domnea linistea, dar în momentul în care au ajuns la refugiu, moartea i-a surprins într-un alt fel. În loc sa ne temem, trebuie sa ne spunem ca suntem în mâinile Domnului si ca tot ceea ce se va întâmpla este hotarât de El. Daca El considera ca noi suntem de folos aici, ne va salva, daca nu, va decide sa plecam. Este inutil sa pretindem ca noi ne putem pastra viata, ea nu ne apartine, ea apartine Domnului. Frica este consecinta acestei necunoasteri. De aceea, pentru a învinge frica, trebuie sa ne consacram viata Domnului, pentru ca El sa dispuna de ea dupa cum va crede de cuviinta. Singura temere pe care avem voie sa o avem si este chiar necesara este aceea de a nu încalca legile divine. Cel ce nu se teme de aceasta este pierdut, si toate pericolele îl pândesc. Teama de a nu încalca legile divine este un sentiment salvator, care trebuie sa fie mereu prezent în sufletele noastre.

Deci, de acum înainte, ori de câte ori va veti afla în fata unor greutati, în loc sa va temeti si sa o luati la fuga, încercati sa le tineti piept, altfel dusmanii nu va vor lasa. Pentru a

învinge dusmanii din planurile astral si mental, trebuie sa fiti curajosi, adica sa aveti dragostea si lumina, caci lumina (cunoasterea) si caldura (dragostea) produc forta care va va permite sa îi învingeti.

Capitolul VI CLISEELE

Daca veti întreba un biolog despre ereditate, el va va spune ca toate trasaturile caracterului pe care un copil le prezinta la nastere sunt continute în cromozomi si ca modificând cromozomii se poate actiona asupra caracterului. Este adevarat ca cromozomii contin elementele necesare formarii caracterului unui copil, dar ei nu constituie decât aspectul biochimic al problemei.

Stiinta ezoterica afirma ca tot ceea ce exista pe pamânt îsi are dublul. Tot astfel si corpul nostru fizic are un dublu: corpul eteric, care are exact aceeasi forma, aceleasi functiuni ca si el, fiind constituit însa dintr-o materie diferita, mult mai subtila. Corpul eteric este sediul memoriei, el este cel care are proprietatea de a înregistra si de a pastra memoria evenimentelor exterioare, dar si a propriilor noastre actiuni, dorinte si gânduri.

Putem compara aceste înregistrari cu niste clisee fotografice care ne permit sa copiem aceleasi imagini în mii de exemplare. Odata înregistrat fiecare gând, sentiment sau actiune, se va repeta în mod obligatoriu: asa se naste un obicei. Pentru a schimba un obicei, trebuie sa schimbam cliseul.

Dar veti întelege mai bine daca va voi da un exemplu. Ce este o samânta? Un cliseu. Traseele liniilor de forta nu sunt vizibile, dar ia sa o puneti în pamânt si sa o udati: soarele o va încalzi si în curând veti vedea aparând un colt, o tulpina, frunze... Totul exista dinainte desenat în interiorul samântei de catre o mâna foarte inteligenta. Cum altfel s-ar putea explica toate aceste proportii, aceste dimensiuni, toata aceasta frumusete a unei plante, daca nu ar exista, ascuns în fiecare samânta, câte un cliseu ale carui linii de forta sa canalizeze energiile? Tot asa, daca unii oameni sunt mereu împinsi spre a comite o anume crima, aceasta se întâmpla pentru ca exista în ei, depuse, anumite clisee, care, ca si liniile de forta, îi împing în acea directie.

La început, nu se stie când anume, poate în aceasta viata, sau poate în alta, ei au avut un gând, un sentiment, au facut un gest care s-a imprimat pe materia eterica a creierului; si acest cliseu odata gravat, ei repeta mereu acel gest sau sentiment pentru ca natura este fidela. De aceea va spuneam mai înainte ca cromozomii nu sunt suficienti pentru a explica temperamentul unui copil, acesta vine mult mai de departe. Dar biologii, care n-au studiat niciodata aceste probleme din punct de vedere initiatic, nu stiu ca în corpul eteric al omului se gasesc clisee anterioare vietii prezente, si ca tocmai ele au o importanta superioara celei a cromozomilor.

Sa analizam câteva cazuri foarte simple din viata cotidiana. Cineva studiaza pianul. Daca neglijeaza legile înregistrarii, el începe sa studieze o piesa noua cântând-o repede si cu mai multa sau mai putina atentie. Bineînteles ca în aceasta rapiditate si neatentie face cel putin o greseala, daca nu mai multe. Iar aceasta greseala, odata înregistrata în subconstientul sau, s-a fixat: si dupa 20 sau 30 de ani, chiar atunci când va sti bucata pe dinafara, daca nu se va supraveghea, va repeta greseala în acelasi loc, caci cliseul exista! De aceea eu îi sfatuiesc pe muzicieni sa înceapa sa studieze o piesa noua fara graba, nota cu nota, luându-si atâta timp cât este necesar pentru a avea un cliseu impecabil. Apoi vor putea sa cânte din ce în ce mai repede, si vor cânta fara greseala, caci în subconstient a fost imprimat cliseul corect.

Ceea ce va spun acum este valabil în toate domeniile. Daca nu aplicati aceasta metoda, veti fi obligati sa reîncepeti de patru, de cinci, de zece ori si asta înca nu este tot, va trebui sa fiti atenti tot timpul si asta însemneaza multe eforturi inutile. În timp ce, cu întelepciune si inteligenta puteti economisi si eforturile, si timpul. Nu trebuie sa ne grabim, trebuie sa lucram atenti la primul cliseu pentru ca el sa fie perfect. Observati un gravor: daca este grabit sau nervos, el traseaza pe metal o linie usor strâmba si apoi, s-a terminat, n-o mai poate sterge, este gravata. Dar oamenii nu prea sunt buni psihologi: ei se reped asupra lucrurilor sau a fiintelor fara atentie, fara delicatete sau precizie comitând astfel erori pe care le repeta apoi toata viata. Fac ulterior eforturi pentru a le remedia, dar în van; aceleasi prostii, aceleasi slabiciuni, aceleasi vicii se repeta la infinit. Caci aceasta lege este valabila în toate domeniile. Un om se apuca de fumat, de îmbratisat fete, de bagat mâna în buzunarele altora, si s-a terminat, cliseul.Este imprimat în memoria celulelor, el se va repeta mereu. Este la fel ca în imprimerie. Daca nu schimbati cliseul, veti imprima mereu acelasi text.

Cunoasterea ne fereste de suparari, de deceptii si de amaraciuni. Dar oamenii care nu au instructori, îsi permit câte putin din orisice si totul se înregistreaza. Natura este fidela si corecta, ea înregistreaza totul. Obisnuiti sa spuneti:” Fac asta doar o data, pentru prima si ultima data!” dar fapta s-a înregistrat si veti începe de doua ori, de trei ori de zeci de ori... De aceea nu este de loc recomandabil sa va lansati în aventuri riscante cu titlu de experiente, asa cum este astazi obiceiul, mai ales la tineri, care vor sa guste totul, sa cunoasca totul, sa experimenteze totul. Si atunci se arunca în placeri, pasiuni, nebunii: drogul, violenta, sexualitatea fara frâu... Da, dar iata ca, odata gravat cliseul, când tinerii vor sa se redreseze si sa urmeze o alta cale, ei nu o mai pot face si de aici vine tragedia.

Si totusi, exista un mijloc de a scapa de sub influenta cliseelor vechi. Metoda este simpla: trebuie pregatite clisee noi, având o alta atitudine, obisnuiti-va sa aveti gânduri si sentimente diferite, sa faceti alte gesturi. Începeti, astfel, o noua înregistrare.

Sa luam ca exemplu un tren: orisice ati întreprinde, el va merge numai pe directia sinelor pe care a fost plasat si daca vreti sa mearga în alta directie, va trebui sa montati alte sine. Ei bine, cliseele sunt niste sine, si discipolul trebuie sa traseze în el însusi alte sine, adica sa-si propuna un alt ideal, alte tendinte, alte interese. Daca nu stie cum sa procedeze, degeaba va spune: ”Am sa ma schimb, am sa ma îmbunatatesc. Data viitoare va merge mai bine”... dar cum el nu a facut nimic pentru a se îmbunatati, si data viitoare va fi la fel

ca cea precedenta, iar trenul va trece prin acelasi loc. Nu este nevoie sa spuneti nimic, dar sa schimbati directia sinelor, adica sa introduceti un cliseu nou: trenul va urmari aceasta noua directie. Dar trebuie sa fiti constienti de faptul ca introducerea unui nou cliseu nu însemneaza stergerea celui vechi: nu, el nu se sterge, el ramâne în arhive, în subconstient, numai ca este ascuns sub alte straturi. Dar pentru ca el sa ramâna îngropat acolo, trebuie sa fiti de o deosebita vigilenta, altfel cum ati scazut vigilenta, vechiul cliseu se va manifesta.

Trebuie sa stiti ca nimic nu se sterge, nimic nu dispare, pentru ca inteligenta cosmica, care tine foarte mult sa aibe arhive, a avut grija sa pastreze întreaga istorie a lumii, tot trecutul de mii de ani. De ce credeti ca oamenii sunt singurii care pastreaza arhive? Natura le pastreaza si ea, altfel ar fi împiedicata în activitatea ei. Si chiar si voi, pe parcursul evolutiei voastre, s-ar putea întâmpla sa aveti nevoie sa va cunoasteti vietile trecute. Cum le-ati putea cunoaste daca totul s-ar sterge si daca nicaieri aceste vieti trecute nu ar fi mentionate? În realitate nimic nu s-a sters si daca ajungeti sa accedeti la aceste arhive, puteti sa va cititi întreaga istorie, diferitele tari în care ati vietuit, ce ati fost, lucrurile importante pe care le-ati înfaptuit sau crimele pe care le-ati comis. Si veti întelege atunci Legile Karmei, motivul pentru care acum va aflati într-o situatie sau alta.

Daca Marii Initiati ne-au adus o întreaga stiinta referitoare la Justitia Divina, este pentru ca ei au avut posibilitatea de a face acest studiu. Si voi puteti face aceleasi studii si veti ajunge la aceleasi concluzii. Drumul exista, este suficient sa îl parcurgeti.

Unele persoane sunt obsedate de gânduri sau de sentimente asemenea unor roiuri de viespi de care nu pot scapa. Cum se explica aceasta? Este mult de explicat. Spatiul este strabatut de tot felul de forte, de curenti, de entitati care au fost create de fiintele care îl populeaza. Unele dintre creatiile noastre sunt foarte frumoase, dar altele sunt monstruoase si când gasesc o poarta deschisa, ele intra. Daca nu sunteti prudenti, atenti si legati de lumea sublima si va lasati mintea, sufletul, inima deschise tuturor hoinarilor din spatiu, veti putea fi deseori incomodati. Si invers, daca stiti cum sa va pregatiti interior puteti sa atrageti doar forte benefice care vor veni sa va viziteze sau sa va însoteasca pentru a va inspira si a va bucura tot timpul.

Veti spune:,”Dar gândurile si sentimentele constituie clisee!”. Nu, sunt forte pe care cliseele le atrag. Si atunci ce sunt cliseele? Atitudinile, obiceiurile pe care ni le-am format sunt cele care determina felul influentelor pe care noi le atragem. Daca cliseele sunt foarte frumoase, imaginile care vor veni sa se imprime în voi vor fi foarte frumoase, dar daca aceste clisee sunt deformate, bineînteles ca nu va iesi ceva prea grozav.

Asezati un talisman benefic undeva, si el va atrage influentele corespunzatoare fortelor cu care este impregnat, în timp ce un talisman malefic, asezat de exemplu pe pragul unei case, va atrage asupra locuitorilor casei tot felul de nenorociri. Si iata cum, din nefericire, oamenii poarta în ei însisi “talismane“ malefice pe care le-au pregatit de multa vreme datorita ignorantei lor si viciilor lor si cu care nu fac altceva decât sa atraga raul.

Pentru a modifica destinul, trebuie schimbate cliseele, adica facute eforturi pentru a crea noi obisnuinte, noi atitudini, pâna ce vechiul cliseu va fi acoperit de unul nou. De exemplu, un om se hotaraste ca nu-si va mai calomnia vecinul sau ca nu se va mai înfuria. Dar iata ca, întrucât nu a schimbat cliseul, la prima încercare rateaza. Este deceptionat, sufera, regreta, îsi promite ca cu proxima ocazie se va comporta altfel... Dar si data viitoare povestea se repeta identic. Pentru ca sa nu se mai întâmple la fel, el trebuie sa faca efortul de a modifica ceva în ceea ce face si în modul în care o face si atunci când reuseste o data, are toate sansele de a reusi si datile urmatoare, caci noul cliseu se graveaza din ce în ce mai adânc. Aceasta este valabil pentru toate celelalte tendinte negative de care vreti sa scapati: necinstea, senzualitatea, mâncarea fara masura, lenea si altele. Din ziua în care ati reusit sa implantati în voi cliseul ideal, din ziua aceea puteti dormi linistiti, caci el va fi cel care se va ocupa de a atrage tot felul de lucruri minunate care vor începe sa vina la voi de la marginile universului; de cum vad noile clisee pe care le-ati introdus în voi, ele pornesc la drum... dar aveti rabdare, caci este nevoie de timp pentru a parcurge milioanele de kilometri pentru a ajunge pâna la voi!

Destinul omului este înscris în cliseele cu care el vine pe pamânt. Când privim copii mici, ei ne încânta caci au un aer atât de nevinovat! Dar daca am cunoaste cliseele cu care acesti copii au venit pe lume si la ce acte îi vor împinge aceste clisee în ziua în care ele se vor manifesta, ne-am minuna mai putin. Fiecare vine pe pamânt cu cliseele pe care si le-a pregatit în încarnarile anterioare, iar gândurile si sentimentele care vin sa îl chinuie nu sunt altceva decât consecintele cliseelor pe care el si le-a format. În timp ce, în cel ce si-a format clisee bune, orice s-ar întâmpla, nimic rau nu poate patrunde. El simte doar în preajma lui curentii rai, dar este aparat.

Si acum, va voi mai da înca o metoda. Sunteti cuprinsi de gânduri sau sentimente negative si orice ati întreprinde pentru a le goni, nu reusiti, ele continua: nu lucrati înca de suficienta vreme la schimbarea cliseelor pentru ca aceasta munca sa îsi arate deja rezultatele. Ce puteti face atunci, în aceasta situatie? Puteti lua o atitudine de observator. Va îndepartati putin si începeti sa observati linistiti toate aceste fiinte si entitati rele, manifestarile lor, manevrele lor. Numai simplul fapt ca le luati sub observatie va plaseaza deja deasupra lor si atunci iata ce se petrece: când se simt observate, încep sa fie stingherite... si daca în acel moment proiectati asupra lor niste raze de lumina, ele se împrastie pentru ca nu le place lumina. Ele pot reveni, si este aproape sigur ca vor reveni (atâta vreme cât înca nu ati instalat în voi clisee noi, ele vor reveni), dar le veti pune din nou sub observatie, veti proiecta din nou asupra lor un fascicul de lumina si astfel veti sfârsi prin a le înlatura. Da, pur si simplu pentru ca v-ati plasat deasupra lor. Iata secretul.

În viata exista o lege: cel care se afla deasupra detine suprematia, puterea de comanda, dreptul de a pretinde, de a ameninta. Chiar daca este nebun, un rege poate pune în miscare o armata întreaga. De ce? Pentru ca prin pozitia sa, el este superior. Deci, si voi, daca prin vigilenta va plasati deasupra acestor entitati, ele sunt obligate sa va dea ascultare. Iata, aveti acum metode. Deci, de acum înainte, în loc sa plângeti, sa va smulgeti parul din cap, folositi-le. Metoda cea mai eficienta este bineînteles aceea de a schimba cliseele, dar este nevoie de mult mai mult timp si efort.

Vedeti câte lucruri sunt de învatat! Viata este atât de vasta si de bogata încât înca nici nu stim ce este ea de fapt! De aceea este necesara o Scoala Initiatica pentru a învata cum sa lucram în aceasta viata, cum sa declansam sau, din contra, sa neutralizam o forta sau alta. Numai cu aceasta conditie va puteti dezvolta armonios.

CAPITOLUL VII ALTOIUL

Exista o stiinta cu ajutorul careia, daca o cunoaste, omul poate nu numai sa-si remedieze defectele, pasiunile, tendintele inferioare, ci chiar sa profite de pe urma lor. Aceasta stiinta este cea a altoirii.

Stiti, desigur, ca agricultorii au gasit aceasta tehnica pentru a ameliora calitatea fructelor. Daca, de exemplu, unui par salbatic foarte viguros, dar care nu produce decât fructe salbatice i se pune un altoi de la un par de o calitate excelenta, acesta va profita de vigoarea arborelui salbatic si va da niste pere minunate. Dar, în aceasta operatie, trebuie cunoscute legile naturii, caci nu orice altoi poate fi grefat pe orice fel de arbore. Exista afinitati si corespondente si între fructe, iar pe un arbore care face fructe cu sâmbure nu poate fi altoit un altul care face fructe cu seminte.

Oamenii se considera experti în aceste tehnici, dar când este vorba de domeniul lor psihic sau spiritual, nu mai sunt la fel de capabili, nici la fel de îndemânatici. Vedem savanti cunoscuti, mari scriitori, artisti, filozofi, oameni politici tributari unor vicii, unor pasiuni de care nu se pot lepada. Câti artisti foarte talentati, chiar geniali, au fost victimele patimii bauturilor, ale drogurilor, s-au ruinat la jocuri de noroc sau din cauza femeilor. Nu am sa-i numesc aici... si au murit având aceste slabiciuni. Daca ar fi cunoscut legile altoirii ar fi putut grefa pe aceste slabiciuni calitati si virtuti.

Cum trebuie procedat? Sa presupunem ca întretineti o relatie de dragoste foarte senzuala. Considerati-o ca pe o forma minunata, un copac formidabil din care puteti extrage energiile altoind pe el o ramura dintr-o alta dragoste pura, nobila, elevata... si atunci, sevele produse de natura voastra inferioara vor urca, vor circula prin aceste ramuri, prin aceste amprente, aceste noi circuite trasate în creierul vostru, vor produce niste fructe extraordinare, o dragoste miraculoasa care va va aduce inspiratii si încântari nemaiîntâlnite. În loc sa va faca viata imposibila, senzualitatea va va servi ca o forta puternica care va va conduce pâna la Mama Divina, pâna la Tatal Ceresc. Si daca vanitatea voastra este aceea care va consuma toate fortele, toate energiile, puteti face deasemenea un altoi. Daca în loc sa doriti mereu sa apareti glorios în fata lumii, a naivilor, a prostanacilor, veti lua hotarârea de a mobiliza aceasta vanitate si a o pune în slujba unui ideal, ea va deveni o forta formidabila care va va stimula, va va proiecta catre Cer, si într-o zi ea se va transforma din vanitate în glorie divina.

Daca sunteti coleric, este posibil ca din cauza acceselor de furie sa va fi distrus deja pâna acum câteva prietenii si sa va fi stricat unele premise bune pentru viitor. Ei bine, aveti posibilitatea de a transforma aceasta forta brutala, care izbucneste ca un tunet, de a o sublima, prin altoire, devenind un neobosit luptator pentru a combate si a învinge tot ceea ce este inferior, un soldat al lui Hristos, un servitor al lui Dumnezeu, de neînvins. În loc sa distrugeti ceea ce este minunat, forta voastra martiana va va ajuta sa construiti. Este suficient sa gasiti altoiurile potrivite.

Cliseele si altoiurile sunt doua metode diferite pe care trebuie sa învatati sa le utilizati. Cliseele trebuie sa le înlocuiti, dar cu altoiurile este altceva, este suficient sa le adaugati. Pentru altoire trebuie sa pastrati radacinile, sa nu le smulgeti niciodata, caci ele sunt foarte viguroase ca si trunchiul; pe ele trebuie sa aplicati altoiul, pentru ca ele sunt cele care contin forta. Aceste forte le puteti lega de o entitate, de un spirit luminos, de un înger sau de un arhanghel. Acestea sunt altoiurile. Toti Initiatii au fost obligati sa puna altoiuri, s-au legat întotdeauna de fiintele cele mai sublime, iar fructele pe care le-au dat au fost din cele mai bune.

Veti spune: ”În istorie exista un anume erou, un anume sfânt, un anume profet, pe care îl admir si care ma inspira. În el voi afla altoiurile pe care le caut.” Da, exista si aceasta posibilitate, dar cum ei se afla undeva departe, în trecut, nu le veti putea vorbi si nici nu veti putea intra în relatie cu ei ca si cu o fiinta vie. Sau chiar si atunci când, dintre cei în viata pe care îi cunoasteti, alegeti ca model un prieten, un filosof, un artist pe care îl admirati, este bine, dar altoiurile vor fi întotdeauna imperfecte, caci acele fiinte au si ele anumite slabiciuni, anumite lipsuri, nu sunt de neclintit, nici absolut de puternici, generosi, luminosi sau plini de caldura.

Exista însa o fiinta care depaseste în inteligenta, în dragoste, în putere, în generozitate toate fapturile pe care le putem întâlni pe pamânt, si care constituie o mare sursa distribuitoare de altoiuri: aceasta este Soarele. Lui trebuie sa va adresati pentru a vi le procura. De acum încolo, în timp ce veti contempla rasaritul Soarelui, îi veti spune: ”O, dragul meu Soare, doresc sa înteleg atât de multe lucruri, dar ma simt atât de limitat! De aceea ma întorc catre tine care esti lumina, care luminezi întreg pamântul, ca sa-mi daruiesti si mie, te rog, câteva altoiuri din inteligenta ta.” Si el vi le va darui, gratuit, va garantez! Si atunci veti pune aceste altoiuri în creierul vostru. S-ar putea sa va trimita chiar si un specialist, daca voi nu stiti cum sa procedati. Apoi veti putea cere si alte altoiuri: de bunatate, de frumusete, de inteligenta... În Soare se afla totul, puteti sa cereti tot ceea ce doriti. Numai sa nu cereti toate altoiurile deodata, ci unele dupa altele, caci în timp ce va veti ocupa de unul, celelalte se vor usca si vor muri.

Unii dintre voi se întreaba daca glumesc... Nu, vorbesc foarte serios, si tot ceea ce va spun acum a fost verificat de mine timp de ani de zile. Si înca nu v-am spus totul în aceasta privinta, dar ceea ce eu nu va voi spune, va va spune Soarele însusi. Tot ceea ce cunosc eu, mi-a fost comunicat de catre Soare. Sunteti mirati aflând ca Soarele poate face revelatii, dar acesta este adevarul!

Un mare maestru va poate da câteva altoiuri, este posibil, pentru ca, în mod simbolic, prin lumina si caldura lui (întelepciunea si dragostea) el este un reprezentant al Soarelui, dar nici un maestru nu poate fi comparat cu Soarele. Bineînteles ca un om poate fi asemanator lui, în masura în care el lumineaza, încalzeste si vitalizeaza fapturile din jurul lui. Dar el, Soarele, lumineaza, încalzeste si hraneste întregul pamânt; prin el totul se naste, creste si se coace. Puterea unui Initiat nu poate fi atât de mare, chiar daca el face bine oamenilor. Nimeni nu se poate asemui Soarelui.

Razele Soarelui au puterea de a înlocui tot ceea ce este uzat, impur sau întunecos în voi, cu conditia sa învatati cum sa le primiti. Daca va deschideti lor cu tot sufletul, ele încep sa lumineze: ele înlocuiesc omul vechi din voi si va regenereaza, va reînnoiesc, va reînvie; gândurile voastre, sentimentele, faptele, toate devin altele. Din pacate, oamenii care simt senzatii grozave când manânca, beau, fumeaza sau se îmbratiseaza nu simt nimic atunci când se afla în fata Soarelui. Aceasta este din cauza ca se afla la un nivel de vibratii prea scazut; si atunci, tot ceea ce este inferior îi impresioneaza, actioneaza asupra lor, în timp ce razele Soarelui îi lasa indiferenti. Dar, cu cât discipolul avanseaza, evolueaza, el devine mai sensibil la razele Soarelui si ele produc în el revelatii, încântari, senzatii cu adevarat ceresti.

Iata înca un lucru complet nou: psihologia înca nu a descoperit ca de noi depinde ca razele Soarelui sa produca în sufletul nostru, în inima noastra, fenomene de cea mai mare importanta, care ne pot regenera, renaste. Dar bineînteles ca trebuie sa ne pregatim, altfel vom ramâne mereu în afara Soarelui. Trebuie sa ne pregatim cu câteva zile înainte, cu luni înainte pentru a fi liberi, lucizi, pentru a simti ce sunt razele Soarelui, cât sunt de puternice, de pure, de divine.

Dar cel mai puternic, cel mai sublim altoi este acela de a te lega la Domnul, spunând: ”Doamne, eu simt ca nu sunt nimic. Accepta, Te rog, sa patrunzi în mine, sa lucrezi si sa Te manifesti în mine. Eu vreau sa lucrez pentru Împaratia si pentru Dreptatea Ta.” Si daca în acel moment Dumnezeu accepta copacul vostru, adica pe voi însiva, care în trecut produceati fructe ce nu puteau fi mâncate, va produce pe viitor fructe delicioase si parfumate. Au ramas doar radacinile si trunchiul, dar altoiul, adica lumea invizibila, lumea divina, lumea cereasca a produs fructele Sale. Ce s-a întâmplat în fapt? Ati consacrat Cerului toate fortele brute si clocotitoare din interiorul vostru, si Cerul le-a luat pentru a le transforma. Se întâmpla sa gasiti în padure pere mici salbatice, necomestibile, dar daca le puneti câteva minute în cuptor, ele devin dulci si comestibile. Ce s-a petrecut? Caldura le-a transformat. Si daca omul este în stare sa faca ca niste pere sa devina bune de mâncat, oare credeti ca nu este în stare lumea invizibila sa transforme toate fructele voastre acre în fructe zemoase si dulci?

Un discipol care îsi cunoaste tendintele inferioare, cere altoiuri spunând: ”Doamne Dumnezeule, daca sunt singur, nu voi reusi sa ma transform, te rog, ajuta-ma Tu, dispune Tu de mine, lucreaza Tu prin mine, sunt în serviciul Tau, voi împlini voia Ta.” Si în acel moment, probabil ca nu Domnul Însusi va fi cel care va veni, dar El va trimite pe unul din îngerii sau din arhanghelii Sai, asa cum le-a trimis si patriarhilor, profetilor, apostolilor si tuturor sfintilor: îngerii au venit sa îi viziteze si sa îi instruiasca.

Acestea sunt probleme de o importanta deosebita si acei care le-au neglijat sau le-au ignorat nu vor putea evolua. Oamenii au capul tare, dar viata îsi va asuma sarcina de a-l face “sa se coaca”. Eu stiu ce stiu. Tot ceea ce va spun, a fost verificat si experimentat de mine însumi; eu vi le revelez pentru a va ajuta si acum este rândul vostru sa simtiti, sa întelegeti si sa luati hotarâri pentru a avea rezultate.

Fara a dispune de toate aceste cunostinte, nu va puteti îmbunatati cu adevarat. Dar cunoasterea nu este suficienta, trebuie sa si iubiti aceste mari adevaruri pentru a dori sa le realizati, si trebuie sa aveti de asemenea o vointa de nestramutat pentru a persevera în munca. Iata cele trei conditii necesare: mai întâi cunoasterea, apoi vointa si în fine puterea.

Unele fiinte au realizat o asemenea lucrare asupra propriei lor materii încât ei nu mai sunt aceiasi. La exterior, bineînteles nu s-au schimbat vizibil, dar în interior sunt diferiti: ei nu mai sufera ca si înainte, nu se mai simt la fel de striviti si de limitati, nu mai sunt în întuneric, ei detin bogatii si cunostinte noi, înoata în frumusete, radiaza... Aceasta este schimbarea!

A te schimba nu înseamna a deveni de nerecunoscut fizic, nu veti fi înca recunoscut peste tot, este vorba de schimbarea interioara a vibratiilor, a emanatiilor: va veti scufunda mâna în apa, iar muribundul care va bea aceasta apa, va învia. Iata adevarata schimbare!

CAPITOLUL VIII Utilizarea energiilor

Tot ceea ce este necesar pentru a le face placere, pentru a-i amuza, pentru a-i distra se afla la dispozitia oamenilor. Recunosc ca este atragator, interesant, dar pentru mine nu este un motiv pentru ca eu sa ma reped la ele, chiar din contra. În fata a tot ce mi se prezinta m-am obisnuit sa-mi pun întrebarea: ”Cu ce contribuie aceasta la progresul meu spiritual?” Daca vad ca nu cu mare lucru, ca va fi mai mult timp pierdut si energii risipite, nu ma opresc la acel lucru.

Ei da, asa este, viata are tot felul de tentatii si daca discipolul nu a învatat înca sa se controleze suficient pentru a le rezista, el cade prada lor, apoi regreta, pentru ca simte ca a slabit, ca s-a urâtit. Pentru majoritatea oamenilor, este de la sine înteles sa fii tentat si sa cedezi tentatiilor; dupa unii, chiar pentru asa ceva te afli pe pamânt. Dar sa nu ne ocupam de ceea ce face majoritatea, ci de ceea ce fac discipolii. Discipolul ar putea evita multe dintre erori, daca înainte de a se lansa într-o aventura, si-ar spune: ”Facând acest lucru, sau altul, îmi satisfac dorintele, dar care vor fi oare repercusiunile conduitei mele asupra mea si a celor din jurul meu?” Cel ce nu îsi pune aceste întrebari este apoi mirat de ceea ce i se întâmpla. Nu trebuie sa se mire: ceea ce i se întâmpla era de prevazut, consecintele sunt întotdeauna previzibile.

Veti spune: ”Dar nu este posibil sa prevezi toate consecintele actelor tale.” Da, aveti dreptate, viata este bogata în evenimente de tot soiul, care se pot produce într-un mod cu totul neprevazut pentru a schimba cursul lucrurilor. Cu exceptia celor ce poseda facultatea de a se ridica pâna la planurile subtile pentru a cunoaste cu exactitate adevarul, este imposibil sa prevezi totul. Dar în ceea ce priveste esentialul, cu conditia sa fii cinstit, sincer, el este usor de prevazut. Evident, daca vrei sa te legi la ochi, este cu totul altceva.

Deci, va repet, în fata oricaror posibilitati care vi se ofera, studiati bine situatia si alegeti-o pe aceea care este cea mai benefica progresului vostru spiritual. Caci cunoasterea modului în care îsi cheltuieste energiile, în ce domeniu, pentru ce activitati, este de o importanta absoluta pentru evolutia fiecarei fiinte. Aici, fiecare dintre noi este responsabil. Cerul nu ne-a dat viata pentru ca noi sa o risipim; tot ceea ce facem se noteaza, se înscrie. Da, si în cartea naturii vii puteti citi aceasta: ”Fericiti cei care îsi consacra si îsi utilizeaza toate energiile fizice, afective si mentale pentru binele umanitatii, pentru Împaratia Domnului si pentru Dreptatea Sa.”

Daca veti observa oamenii, veti vedea ca ei niciodata nu se gândesc la aceasta chintesenta care le-a fost data pentru a trai, la cât este ea de pretioasa, cât o pretuieste Domnul, care este originea ei si câta munca a depus natura pentru a o pregati si a ne-o distribui. De aici se vede ca omul nu este evoluat, caci îsi cheltuieste toate fortele în accese de furie, în excese de sexualitate, în activitati egoiste si criminale... Si iata cum fortele acestea, atât de pretioase, se risipesc pentru a alimenta Infernul. Daca va voi spune ca oamenii sunt aceia care sustin Infernul, veti fi surprinsi... si totusi, acesta este adevarul. Majoritatea oamenilor, prin ignoranta lor, nu fac decât sa sustina, sa mentina si sa hraneasca Infernul; ei sunt foarte instruiti în diferite domenii, dar n-au auzit vorbindu-se niciodata despre responsabilitatea lor în utilizarea energiilor lor si nu în universitati vor afla aceste lucruri.

În calitate de discipol, prima voastra sarcina este sa deveniti constienti de modul în care va cheltuiti fortele, pentru ca ele v-au fost numarate, cântarite, masurate. Daca Cerul vede ca voi le cheltuiti în actiuni daunatoare, el va va închide robinetele. Va spune: ”Omul acesta este foarte periculos, trebuie legat!” Nu v-ati întrebat niciodata de ce unii oameni au devenit betivi? Pentru ca lumea invizibila a vrut sa îi lege. Daca acei oameni ar dispune de toate facultatile lor, ei ar distruge lumea întreaga, utilizându-si energiile în activitati distructive. În timp ce asa, alcoolul îi cloroformizeaza, îi abrutizeaza si ei ajung în imposibilitatea de a face un rau cuiva. Evident, acesta nu este cazul tuturor alcoolicilor; pentru unii exista alte explicatii.

Trebuie sa fiti mereu constienti de felul în care va utilizati energiile, sa va întrebati în ce directie le canalizati si în ce scop. Acesta este lucrul cel mai important.

În ziua de astazi, a te revolta, de exemplu, a devenit o obisnuinta, o moda. Se discuta, se striga, se fac manifestatii, greve, se dau foc masinilor, s.a.m.d, toti se simt îndreptatiti în lupta lor împotriva patronilor sau a unui guvern pe care îl socotesc nedrept si crud. Eu sunt de acord ca nici nedreptatea si nici cruzimea nu trebuie acceptate. Dar cum se face ca toti acesti revoltati nu si-au pus niciodata întrebarea daca nu exista cumva si un motiv de revolta mai folositor? În loc sa-si piarda timpul si energiile revoltându-se împotriva

unei anumite situatii, unei anumite persoane, sau a unui anume partid, de ce nu se revolta mai întâi împotriva propriilor lor slabiciuni, a propriei lor mediocritati, a propriei lor lene? Acela da, este într-adevar un motiv de indignare, de dezgust, de furie si merita osteneala de a lupta. A! nu, nu, prostiile lor, viciile lor si le justifica, si le mângâie, si le hranesc, dar fata de ceilalti sunt necrutatori!

Înainte de a va revolta împotriva unuia sau altuia, ceea ce de multe ori nu serveste la nimic, un adevarat discipol se revolta împotriva tuturor entitatilor rele care s-au instalat în el... din vina lui, bineînteles. El cauta sa le goneasca pentru a se elibera. Daca revolta exista în univers, însemneaza ca ea are un rost. Da, dar oamenii nu au înteles rolul revoltei: unde, când, cum si împotriva cui sa se revolte... Trebuie sa ne revoltam, dar împotriva tuturor acelora care s-au instalat în noi sub forma de slabiciuni si care ne înseala, ne rod. Atunci, totul se va schimba. Câti nu sunt nenorociti, nemultumiti pentru ca sunt constienti de defectele lor, de slabiciunile lor! Da, dar ei nu sunt înca suficient de revoltati pentru a iesi din aceasta situatie si ea continua. Ei sunt nemultumiti, bineînteles, dar nu fac nimic pentru a îmbunatati situatia.

Încetati de a va mai revolta împotriva sotiei, a sotului, a sefului si asa mai departe si revoltati-va împotriva voastra însiva. Veti spune: ”Da, dar daca nu ma revolt împotriva celorlalti, ei vor continua sa abuzeze”. Nu, nu ati înteles nimic. Pentru ca ceilalti sa-si schimbe comportamentul, nu trebuie sa îi combateti; ei se vor schimba de la sine când vor simti ca voi v-ati schimbat, ca radiati, sunteti luminosi, inteligenti. Deci, revoltându-va împotriva voastra însiva îi veti învinge pe ceilalti, îi veti transforma. Eu am gasit acest mijloc. Altfel cum vreti sa luptati împotriva atâtor dusmani?

Revoltati-va împotriva voastra însiva pentru a va curata, pentru ca adevaratii dusmani se afla în voi. Nu îi cautati în afara voastra, ei se afla înauntru si . De exemplu, un om îsi propune: “De acum, am terminat cu femeile, mi-au adus prea multe nenorociri, prea multe suparari, dar daca el nu s-a revoltat înca niciodata împotriva entitatilor din interiorul sau, care îl îndeamna mereu în aceiasi directie, iata ca-l asteapta noi necazuri. Si ce anume îi spun aceste entitati: “Bineînteles, toate femeile care le-ai întâlnit pâna acum au fost crude, necredincioase, dar cea care îti place acum îti va aduce bucuria, inspiratia”, si bietul nenorocit este din nou prins în capcana.

Cum sa va fac sa întelegeti ca sunteti sfatuiti de catre dusmani camuflati care nu cer decât epuizarea voastra, ruina voastra? Si voi, fara ca sa va dati seama, îi mângâiati, îi leganati, îi hraniti cu energiile voastre cele mai pretioase. Ei bine, a venit acum momentul sa va revoltati, începând prin a recunoaste ca dusmanii vostri cei mai mari nu sunt în exteriorul vostru, ci în voi. Si atunci când veti izbuti sa va învingeti dusmanii interiori, veti ajunge sa va învingeti si dusmanii din afara, prin exemplul vostru, prin atitudinea voastra, prin vorbele, privirile si emanatiile voastre.

De ce oamenii nu au gasit înca aceste mijloace? Cutitele, revolverele, bombele n-au rezolvat niciodata problemele. Ia gânditi-va, oare de când se folosesc acestea s-au îmbunatatit cumva lucrurile cu adevarat? Începeti deci, prin a va revolta împotriva

voastra însiva, si apoi. slava Domnului, va fi întotdeauna suficienta vreme pentru a va revolta împotriva celorlalti, dar prin maretia si atotputernicia dragostei.

Nu uitati niciodata ca Cerul va priveste de sus si priveste la tot ceea ce faceti cu toate bogatiile pe care vi le-a daruit: le utilizati într-un scop pur egoist sau într-unul divin? Daca v-ati pune foarte clar aceasta problema în fiecare zi, cât de multe lucruri ati putea îmbunatati în voi însiva! Bineînteles ca nu veti reusi imediat, dar veti învata cel putin sa fiti constienti. Altfel ramâneti supusi Karmei.

Atâta vreme cât nu v-ati luat constient viata în mâini, pentru a reusi sa acordati toate particulele fiintei voastre cu vibratiile divine, veti ramâne la bunul plac al fortelor oarbe ale naturii. Majoritatea oamenilor sunt în aceasta situatie, caci nu li s-a aratat importanta prelucrarii interiorului lor. Dar sa stiti ca, daca va opuneti Inteligentei cosmice ducând o viata contrara planurilor ei, va veti dezagrega si veti sfârsi prin a dispare. “Inteligenta cosmica este foarte cruda, veti spune, daca ea distruge fapturile ce i se opun”. În realitate, ea nu se ocupa deloc cu asa ceva. Ea n-a vrut sa distruga niciodata pe nimeni, dar daca, din prostie sau din ignoranta va izbiti de imensitatea ei, fortele împotriva carora luptati sunt atât de puternice, încât este foarte natural sa fiti dislocat.

Daca un biet individ porneste singur împotriva unei armate întregi, el va fi repede anihilat. Daca, izbindu-se de un geam, o insecta îsi sparge capul, ce vina are geamul? Omul actioneaza ca si insecta: se exerseaza sa lupte împotriva legilor divine, împotriva splendorilor universului, îi face placere sa se certe; dar îl asteapta dezagregarea. Nu Dumnezeu este cel care îl va anihila, ci propria lui încapatânare.

Un discipol cauta întotdeauna sa se acordeze întâi cu Inteligenta cosmica si pentru aceasta, el începe prin a veghea la modul în care îsi utilizeaza energiile; asta trebuie sa retineti.

Dintre toate lucrurile pe care vi le spun, la unele trebuie sa va gânditi în fiecare zi, iar la altele, când circumstantele v-o permit. Dar ceea ce va spun astazi, trebuie sa aveti mereu în prezent în minte, caci eu nu voi fi mereu cu voi pentru ca sa v-o repet. Puteti lasa deoparte multe alte puncte, dar nu pe acesta. În fiecare zi vi se cere sa fiti constient, sa va dati seama în fiecare situatie în ce mod va folositi energiile, cu atât mai mult cu cât puteti face aceasta oriunde va aflati. Pe strada, în metrou, la dentist, în bucatarie, puteti sa aruncati o privire în voi însiva si sa va întrebati: ”Ia sa vedem, daca ma angrenez în aceasta activitate, sau în alta, ce am sa cheltuiesc?... Oh, la la, voi fi obligat sa pierd tot ce am pur si divin pentru a hrani porcii. Atunci nu, nu ma angajez în aceasta treaba, energiile mele nu sunt destinate sa reînvie mortii”. Ca si Iisus care spunea: ”Lasati mortii sa îngroape mortii si voi, cei vii, urmati-ma.” Vedeti, lucrul pentru care va cheltuiti energiile este un punct esential pentru evolutia voastra.

CAPITOLUL IX Sacrificiul, transmutatia materiei.

Foarte putini sunt oamenii care sunt constienti ca în fiecare zi trebuie sa adauge vietii lor câte ceva nou, ceva mai puternic, mai luminos; ei nici macar nu îsi dau seama la ce pericole se expun traind o viata domoala în care se complac, la sumedenia de boli fizice si psihice care îi pândeste si care nu asteapta decât momentul potrivit pentru a intra în ei, pentru a-i musca, pentru a-i roade. Inteligenta cosmica nu l-a construit pe om într-un chip atât de minunat pentru ca el sa se lase sa adoarma, sa se cloroformizeze; ea l-a creat pentru ca el sa poata înainta neîncetat pe calea evolutiei, care îl va conduce pâna la îngeri... pâna la Dumnezeu.

În realitate, aceasta lege a evolutiei nu actioneaza numai în existenta umana. Fiecare regn din natura, mineral, vegetal, animal, uman... tinde sa se apropie de regnul superior.

Pietrele sunt cele mai vechi pe acest pamânt, ele sunt inerte, insensibile, fara nici o posibilitate de a se misca sau chiar de a creste. De aceea, idealul lor este de a deveni plante.

Idealul plantelor este de a deveni animale. Ele sunt înradacinate si nu pot nici sa se deplaseze, nici sa aibe sentimente la fel ca si animalele, de aceea ele doresc sa se rupa de sol si sa se miste. Intrând într-un corp animal, celulele lor vor putea sa evolueze. Pentru ele nu exista alt mod de evolutie decât acela de a se lasa mâncate sau arse.

Idealul animalelor este de a deveni oameni rationali. Idealul oamenilor este sa devina îngeri, iar cel al îngerilor sa devina arhangheli sau divinitati. Caci, pe scara evolutiei, fiecare categorie de fiinte poseda calitati pe care precedenta nu le avea. Deci fiecare tinde sa se apropie de cea dinaintea ei, pentru a depasi stadiul la care a ajuns deja.

Dar trecerea omului la stadiul de înger nu se poate face decât prin foc, prin focul sacrificiului. Aici, etimologia ne va ajuta sa întelegem. În latina, la înger se spune “angelus”, la foc “ignis”, si la miel “agnus”. În bulgara, la înger se spune “anguel”, la foc “ogan” si la miel “agne”. Daca facem o apropiere între toate aceste cuvinte, vom întelege de ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost comparat cu Mielul care trebuia sa fie sacrificat înainte de crearea lumii. De unde vine aceasta tranzitie? În trecut, atunci când se dorea construirea unei case, în unele tari exista obiceiul de a jertfi prin foc un miel pentru ca constructia sa fie solida si protejata. Aceasta avea ca scop sa le reaminteasca oamenilor ca înaintea creatiei lumii a fost necesara sacrificarea unui “miel” sau a unei fapturi vii, pentru a edifica aceasta constructie pe baze indestructibile.

Hristos este Mielul Divin, spiritul dragostei care atrage, apropie, sustine iar dragostea este aceea care a fost pusa ca baza a creatiei; el este cel care s-a sacrificat, s-a înzidit, care a impregnat materia acestui edificiu. El este liantul, cimentul care mentine coeziunea universului. Peste tot, de la pietre pâna la stele, dragostea este cea care sustine sarpanta. Daca dragostea dispare, si corpul nostru începe sa se dezagrege, caci puterea dragostei este cea care uneste toate celulele, toate particulele. Sacrificiul reprezinta manifestarea cea mai înalta, cea mai divina a dragostei. Este Omega, ultima litera, nu mai exista o alta.

Iisus a venit pentru a pronunta aceasta ultima litera. Altii vor veni dupa el pentru a o realiza, pentru a o pune în aplicare, dar nu vor mai adauga nimic care sa poata depasi sacrificiul; sacrificiul ramâne pentru eternitate actul cel mai sublim.

Secretul fericirii este de a face sacrificii. Cei care sunt capabili sunt cei privilegiati, ei au înteles sensul vietii, ei pot deveni tati si mame. Toti oamenii stiu ca exista tati, mame, copii, dar foarte putini sunt cei care sunt capabili sa descopere ceea ce contine aceasta simpla imagine de familie. Tatal, mama si copilul sunt un rezumat al unei întregi învataturi. Cel ce se poate sacrifica pentru un altul, este copt pentru a deveni parinte. Cel care este incapabil de sacrificiu este înca copil. El este poate parinte în plan fizic, dar este numai o aparenta si Cerul nu o considera ca atare.

A fi tata sau mama este un ideal înalt de atins, dar sa ramâi copil nu este un ideal. Idealul este sa fii întâi tata sau mama pentru ca apoi sa devii copil. Da, caci daca sunteti fruct, puteti apoi sa deveniti samânta, aveti dreptul; dar daca înca n-ati devenit fruct si vreti sa deveniti samânta, aceasta nu este posibil, caci semintele vin dupa fructe si pentru a da acest fruct, trebuie sa fii tata sau mama, trebuie sa fii capabil de dragoste impersonala. Idealul este, deci, sa devii tata sau mama pentru a putea aduce copilul pe lume, adica sacrificiul, fructul impersonal al tatalui si al mamei care sunt luminati. Toti cei care nu stiu sa faca sacrificii nu pot aduce pe lume copii, pentru ca înca nu sunt copti.

La 13 sau 14 ani, copilul ajunge la perioada de pubertate. Pubertatea este o faza de transformare a fiintei umane; din egoist si personal cum era, el devine capabil sa daruiasca, sa produca, adica sa faca sacrificii. Înainte de pubertate, copilul este ca un pamânt steril care preia mereu. Dar dupa pubertate este capabil atât fizic cât si psihic sa produca fructe. Iata de ce va pot spune ca daca nu aveti acest izvor care sa tâsneasca în voi, adica daca dragostea voastra nu este pura si dezinteresata, totul va fi secat si nu vor exista recolte, nu veti da nici flori si nici fructe, veti fi un desert, un pamânt sterp. Si cine vrea sa frecventeze un pamânt sterp?

Bineînteles ca sacrificiile pe care le faceti trebuie sa aibe un rost. Exista persoane care, asa-zicând, fac sacrificii si se casatoresc cu un barbat sau cu o femeie, pentru ca prin aceasta casatorie, cred ei, îl vor salva pe acel barbat care este betiv sau pe acea femeie care este neurastenica. Dar chiar vor reusi ei, oare, sa-i salveze? Numai Dumnezeu stie! Vedeti, aici bunatatea, generozitatea nu lipsesc. Ceea ce lipseste este lumina. Oamenii sunt orbi si nu pot prevedea. Si atunci, este pacat ca toate aceste calitati, aceste virtuti sa fie cheltuite în zadar. Este mai bine ca ele sa fie consacrate unui lucru divin, care va ajuta mii de persoane si nu una singura. Si mai mult decât atât, nici nu este sigur ca acea persoana poate fi ajutata. Ceea ce este însa sigur, este ca cel care a vrut sa o ajute va deveni si el o victima.

Decideti-va deci sa lucrati pentru o idee divina si toate sacrificiile pe care le veti face pentru aceasta idee se vor transforma în aur, în lumina, în dragoste. Iata secretul. Cel mai mare secret este ideea, ideea pentru care lucrati. Daca lucrati pentru voi însiva, pentru a va satisface dorintele, pasiunile, poftele, toate sacrificiile pe care le veti face pentru a reusi se vor transforma în cenusa, nu îi lumina. Multi oameni sacrifica un capital enorm

de bani, sanatate, dar cum scopul lor este mai mult sau mai putin pamântesc, aceste sacrificii nu vor duce la cine stie ce rezultate. Iata ceea ce nu se cunoaste: cât de importanta este ideea care sta în spatele fiecarei actiuni. Ideea este latura magica, piatra filozofala care transforma totul în aur. De aceea va spun: lucrati pentru o idee divina, pentru ca lumina sa triumfe în lume, pentru ca Împaratia lui Dumnezeu sa vina pe pamânt. Tot ceea ce veti face pentru aceasta idee se va transforma în aur, adica în sanatate, în frumusete, în lumina, în forta.

Noi trebuie sa-i oferim Cerului în dar viata noastra si sa spunem: “De acum înainte voi parasi placerile si bucuriile trecatoare, care nu îmi aduc nimic, si voi lucra pentru Împaratia Domnului”. Si veti sacrifica tot mai mult activitatile care va urâtesc si de asemenea unele impulsiuni inferioare cum sunt: furia, gelozia, ura... De ce? Pentru a elibera fortele spirituale care sunt limitate si subjugate de catre aceste obiceiuri, caci obiceiurile sunt acelea care va împiedica sa dati fructe. Priviti copacul: când este napadit de insecte, el nu poate da fructe si trebuie curatat cu ajutorul insecticidelor. Tot asa, trebuie sa eliminati din corpul, din inima si din vointa voastra toate aceste placeri nesanatoase care sunt pe cale sa aspire sucul destinat sa hraneasca Eul vostru superior. Nu puteti da fructe, nici nu puteti face sacrificii, pentru ca adapostiti în voi alte fapturi care va beau si va epuizeaza fortele. Trebuie sa va lepadati de aceste insecte si de aceste omizi.

Pot sa va mai dau o multime de imagini pentru a va face sa întelegeti aceasta idee! Luati de exemplu o sticla: daca ea este deja plina, cum veti face pentru ca sa introduceti în ea un alt lichid? Trebuie mai întâi sa o goliti. La fel se întâmpla si cu fiinta umana. Daca ea nu se goleste de viciile sale, de obiceiurile daunatoare, cum vor putea virtutile si calitatile divine sa se instaleze în ea? Este deja plina!... Iata adevaratul sens al sacrificiului: sa golesti, sa renunti la anumite obiceiuri rele, pentru a putea introduce în tine altceva. De cum renuntam la un defect, o calitate vine sa-i ia locul în noi.

Cartea naturii sta deschisa în fiecare zi în fata voastra, si puteti gasi în ea tot ceea ce aveti nevoie pentru comportamentul vostru corect în viata. De ce nu cautati sa întelegeti aceasta? De ce nu va folositi ochii pentru a vedea si urechile pentru a auzi? Pentru ca sunteti prea ocupati cu bucuriile si cu placerile care va împiedica. Când va veti hotarî sa renuntati la aceste lucruri si la aceste placeri, veti descoperi niste forte formidabile, ochii vostri se vor deschide si veti descoperi tot ceea ce este scris în cartea naturii. Iata secretul!

Va aflati câteodata în fata unor probleme de neînteles pentru voi si va spuneti: ”Eu de ce nu înteleg? Sunt altii care înteleg!” Dati-va singuri raspunsul: “Este pentru ca eu ma complac în bucurii si placeri inferioare care îmi consuma fortele. Iata de ce nu îmi mai ramân si pentru ochii mei interiori”. Nu exista o alta explicatie pentru incapacitatea voastra de a vedea. Fortele voastre trebuie sa fie disponibile pentru a se duce în alta parte si a trezi alte celule. Dar oamenii sunt nestiutori si spun: “Trebuie sa mai gust din aceasta placere caci daca renunt, voi suferi”. Ei nu au înteles nimic! Cerul nu ne cere sa suferim, ci sa ne rafinam placerile, sa le facem mai subtile, mai pure. Cu cât renuntati mai mult la placerile trecatoare, cu atât sunteti mai patrunsi de viata adevarata. Cel care astazi ma va

putea întelege, îsi va schimba complet viata, caci ceea ce va spun eu acum este realitatea si nu cuvinte goale.

II

Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul sacrificiu este însotit de ideea de dificultate, de privatiune, de suferinta. Ei bine, tocmai aici se înseala. Stiinta initiatica spune ca sacrificiu nu este o privatiune ci o substituire, o transpunere, o deplasare într-o alta lume. Aceeasi activitate se continua, dar cu materiale noi, pure si luminoase.

Sacrificiul este deci transformarea unei materii în alta, a unei energii în alta; renuntam la ceva pentru a capata altceva, mai bun, în loc. Iata ce este sacrificiul. Luati, de pilda, o bucata de carbune: este neagra, urâta, murdara; o sacrificati si ea devine foc, caldura, lumina, frumusete. Cel care nu vrea sa faca sacrificii, ramâne în urâciune, frig si întuneric.

Atâta vreme cât veti trai cu ideea ca sacrificiul va va aduce suferinta si va va saraci, bineînteles ca nu veti fi dispusi sa faceti sacrificii. De aceea trebuie sa adoptati punctul de vedere initiatic: el ne învata ca nu trebuie sa renuntam la un lucru decât pentru a-l înlocui cu altul mai bun. Vreti sa renuntati la un obicei daunator: de exemplu jocul, bautura sau femeile?... Atâta vreme cât nu îl înlocuiti, el va veni sa va tenteze, sa va chinuiasca, pentru ca nu ati trezit în voi o alta cerinta capabila sa o învinga pe prima, si putem spune ca va expuneti chiar la pericole grave, pentru ca aceasta renuntare devine o refulare. Atâta vreme cât oamenii nu vor întelege aceasta, ei vor trece prin experiente foarte dureroase si atunci, bineînteles ca va vor explica ca nu este cazul sa faceti sacrificii, caci nu numai ca nu veti reusi, dar veti fi chiar si mai nenorociti.

Nu trebuie sa va privati, nu trebuie sa renuntati, doar sa va deplasati, adica sa faceti sus ceea ce faceati jos: în loc sa beti apa dintr-o balta unde abunda microbi, sa beti apa dintr-un izvor pur si cristalin. Sa nu beti deloc, ar însemna moartea. Daca cineva va va spune ca nu trebuie sa beti, numai apa din canalizari este cea pe care nu trebuie sa o beti, altfel trebuie sa beti, dar sa beti apa cereasca. Si aceasta idee este exprimata simbolic în Geneza. Când Adam si Eva se aflau în Paradis, Dumnezeu le-a permis sa manânce din fructele tuturor arborilor, mai putin din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. Dumnezeu nu voia sa-i priveze pe Adam si Eva de hrana, El voia doar sa-i faca sa înteleaga ca exista hrana mai buna si mai benefica decât alta.

Un adevarat spiritualist nu se priveaza: el manânca, bea, respira, iubeste, dar în stari de constiinta minunate, necunoscute pentru omul obisnuit. Când vorbim despre renuntare, oamenii se înspaimânta si îsi spun: ”Daca renunt, am sa mor”. Si este adevarat ca vor muri. Daca ei nu înteleg ca prin renuntare vor accede la ceva mai bun, ei vor muri. Nu este vorba de a renunta la a bea, a dormi, a respira, a iubi, a face copii, ci de a le face pe

toate acestea într-un mod superior. În fiecare zi trebuie sa ne preocupam sa facem aceasta înlocuire pentru a crea o miscare, o circulatie a energiilor, altfel totul stagneaza, se atrofiaza si iata mucegaiul, fermentatia, putreziciunea. Mereu trebuie sa curga apa proaspata. Si pentru a face sa curga aceasta apa, trebuie sa ne legam în fiecare zi de Cer, sa meditam si sa ne rugam. caci cu adevarat nou este numai ceea ce vine din Ceruri.

Bineînteles ca oamenii gasesc adesea singuri solutia înlocuirii. Când o femeie vrea sa scape de un sot care îi aduce numai încurcaturi, ea cauta un altul. În mod instinctiv, oamenii se conduc dupa preceptele întelepciunii eterne, numai ca ele nu sunt întotdeauna bine aplicate. Un om crede ca, schimbând femeia, va fi mai fericit: nu este însa sigur ca astfel va gasi fericirea. Este chiar posibil ca voind sa scape de o scorpie, sa dea peste o alta si mai rea! Sau se doreste schimbarea unui regim politic, dar nici urmatorul nu este mai bun. Oamenii simt în mod confuz ca trebuie sa schimbe ceva, da, numai ca schimbarile nu trebuie facute atât în exterior, cât în Sine.

Sa revenim la exemplul focului, pe care vi l-am dat înainte. De ce Initiatii, atunci când trebuie sa faca o ceremonie magica, sau preotii, atunci când trebuie sa oficieze slujba, aprind cel putin o lumânare, o veioza, pentru ca lumina sa fie prezenta? Ceea ce va voi revela în legatura cu acest subiect este extrem de important si veti fi obligati sa realizati acest lucru în viata voastra dupa ce îl veti cunoaste. Pentru a alimenta flacara, lumânarea îi furnizeaza materialele si facând aceasta, ea se micsoreaza. Combustia este deci un sacrificiu. Daca nu exista sacrificiu, nu va exista nici lumina. Pentru ca lumina si focul sa existe, este necesar un combustibil si acest combustibil este lumânarea. Si noi reprezentam o lumânare, avem tot felul de materiale combustibile. Aceste materiale fara culoare, moarte, sunt defectele, viciile noastre. Singur focul sacrificiului le va putea aduce la viata, le va putea face luminoase, cu conditia ca o scânteie sa vina si sa dea foc materiei.

Atâta vreme cât omul duce o viata obisnuita, el ramâne facut din materie neînsufletita, neagra, ca un copac mort. El se lumineaza, se înfrumuseteaza, prinde viata, se încalzeste numai dupa ce a fost vizitat de focul spiritului. Numai ca, pentru aceasta, el trebuie sa-si sacrifice viata egoista. Ceea ce îi împiedica pe oameni sa faca acest sacrificiu, este teama de a dispare. Bineînteles, exista ceva care va dispare, este adevarat, dar acest ceva trebuie sa dispara pentru ca altceva sa poata lua nastere. Substanta lumânarii dispare pentru ca sa apara lumina si caldura. Veti spune ca dupa un timp, din lumânare nu va mai ramâne nimic; da, dar omul poate arde nelimitat. Odata aprins, el nu se mai poate stinge. Întotdeauna va exista în el o materie care va arde.

Idealul este de a arde pentru focul sacru al dragostei divine, caci în aceasta vâlvataie veti gasi secretul vietii. Majoritatea oamenilor înca nu au fost aprinsi, ei nu vor sa sacrifice nimic din natura lor inferioara, ei nu vor sa fie consumati, de aceea ramân ca niste lumânari stinse. Ei trebuie sa ia o hotarâre. Pentru a avea aceasta lumina si aceasta caldura, va trebui ca într-o zi sa se hotarasca si sa arda totul. Uitati-va la un foc: cu câta placere aduce lumea crengi pentru a-l alimenta! Aceste crengi ar putea ramâne undeva, parasite, inutile. Dar, odata aprinse, priviti câta bucurie ne produce focul. Si toate aceste energii se ridica în sus catre soare, înapoi de unde au venit... Trosniturile pe care le auziti,

sunt bucuria, fericirea, eliberarea energiilor. Sunt lanturi care se rup: prizonieri care ies din închisoare si se elibereaza.

Daca exista obiceiul de a ne ruga Domnului aprinzând o lumânare, arzând tamâie, aceasta se face deoarece lumânarea sau tamâia care ard sunt simbolul sacrificiului, care consumându-se, produce rezultate. Nu se obtine nimic fara sacrificiu. Singur, sacrificiul, care transforma energiile trecându-le de la o stare la alta, produce vindecarea, iluminarea. El este adevarata transmutare alchimica. De fiecare data când aprind un foc sau o lumânare sunt patruns de profunzimea acestui fenomen care este sacrificiul si aceasta ma face întotdeauna sa gândesc ca, pentru a avea lumina, chiar si cea interioara, este necesar un sacrificiu, este întotdeauna necesar sa ardem ceva în noi.

Oamenii au acumulat în interiorul lor atât de multe lucruri pe care le-ar putea arde. Daca ei ar fi în stare sa arda toate impuritatile, toate tendintele egoiste, pasionale, care îi împing spre întunecimi, acestea ar produce o asemenea lumina, o asemenea forta, care i-ar transforma complet. Dar, în loc sa le arda, ei le pastreaza cu grija pe toate. Asteapta mai întâi sa li se faca frig, adica sa ajunga lipsiti de dragoste, de prietenie, de duiosie, ca în vremurile de frig grozav cînd nu mai ai cu ce sa te încalzesti si începi sa arzi scaune vechi, dulapuri vechi. Da, este necesar ca omul sa treaca prin peripetii, prin mari nenorociri, prin mari deceptii pentru ca, în sfârsit, sa se hotarasca sa arda vechiturile care s-au adunat în el de veacuri. Dar va veni si timpul acesta, va veni pentru toata lumea. Cei care m-au înteles, se vor duce cu bucurie sa puna pe foc tot ce este mucegait în ei, ros de viermi sau de molii... si hai la foc cu ele, si ce vâlvataie imensa!

Natura inferioara, personalitatea, este predestinata a alimenta spiritul. Trebuie sa întelegeti aceasta odata pentru totdeauna, si sa nu mai tot întrebati de ce toti aveti natura inferioara si cum sa scapati de ea. Nu trebuie sa scapati de ea, pentru ca fara ea nu ati putea supravietui pe pamânt. În timp ce cu ea, aveti toate elementele necesare pentru a alimenta spiritul. Trebuie sa stiti ca exista o lege magica conform careia daca vreti sa obtineti rezultate foarte înalte, trebuie sa sacrificati ceva din personalitatea voastra, pentru ca, prin aceasta renuntare veti elibera o energie care va alimenta succesul. Aceasta lege sta la baza sacrificiilor rituale pe care le gasim înca din antichitate în toate religiile. Atunci când implorau zeii pentru succesul unei actiuni, cei vechi sacrificau animale, cu gândul ca energiile continute în sângele care curge se va propaga în atmosfera înconjuratoare si va alimenta anumite entitati care îi vor ajuta la realizarea cererii lor. Dar a venit Iisus si El i-a învatat pe oameni sa nu mai sacrifice lucruri exterioare: animale, fructe, faina, ulei, caci chiar daca aceste daruri reprezentau un sacrificiu pentru cel ce le facea, nu era totusi un sacrificiu la fel de important ca si renuntarea la anumite slabiciuni, pofte sau dorinte. Acestea din urma constituie adevaratul sacrificiu. Deci, Iisus a venit si a cerut oamenilor sa nu mai sacrifice animalele exterioare, bietele de ele, care n-au gresit cu nimic pentru a merita o soarta atât de cruda, ci animalele interioare. Si cum natura inferioara este locuinta tuturor acestor jivine, ea trebuie arsa la focul sacrificiului pentru ca ea sa poata elibera toate fortele acumulate în ea. În acel moment, spiritul, sub forma de lumina, de caldura si de viata se va gasi în abundenta.

Bineînteles ca în organismul se produce deja o combustie, si gratie ei exista viata. Dar aceasta este numai o viata vegetativa, o viata animala. Eu va vorbesc de viata spirituala. Acolo se întâmpla altceva, nu corpul fizic este acela care arde, nu celulele, ci natura inferioara, si cu toate ca nu este vizibila, ea este imensa. Ne putem încalzi si ne putem lumina gratie ei timp de secole.

Pentru moment, din nefericire, omul nu-si arde natura inferioara, ci doar corpul fizic. Priviti cum, îmbatrânind, el devine tot mai scund si mai mic! Aceasta combustie fizica este naturala, normala, nu trebuie sa ne preocupe. În schimb, combustia naturii inferioare este cea care trebuie sa ne preocupe zilnic, pentru a avea lumina si caldura pentru vesnicie.

Capitolul X Vanitate si glorie divina

Se povesteste ca odata un discipol a venit la Maestrul sau si i-a spus: “Eu nu sunt multumit de înaltimea mea; as vrea sa fiu la fel de mare ca si soarele pentru a umple spatiul si a fi vazut de lumea întreaga. Ajuta-ma sa-mi îndeplinesc aceasta dorinta”. Maestrul a acceptat si discipolul a devenit într-adevar gigantic, toti îl puteau vedea de foarte departe si savantii si filozofii s-au apucat sa-l studieze si sa construiasca teorii asupra originii unei astfel de fapturi; în ceea ce îl priveste, fireste, era fericit, caci devenise obiectul interesului general. La putin timp dupa aceea, un alt discipol a venit la Maestru si i-a spus: ”Dimensiunile mele nu-mi permit sa ma dedic studiilor care m-ar interesa; sunt cu mult prea mare si as vrea sa devin minuscul pentru a ma putea strecura în cele mai mici interstitii ale naturii. Te rog, îndeplineste-mi dorinta”. Si de aceasta data, Înteleptul a facut ceea ce i-a cerut discipolul. Dar iata ca nici unul din cei doi discipoli nu a prevazut ca dupa un timp se vor satura, unul de a fi gigantic si celalalt minuscul; ei nu l-au întrebat pe Întelept cum ar putea reveni la dimensiunile lor initiale si s-au trezit într-o situatie neplacuta.

Eu nu cunosc provenienta acestei povesti dar ceea ce este sigur este ca cei doi discipoli erau foarte ignoranti: ei nu stiau ca întreaga viata se bazeaza pe o alternanta continua de dilatare si contractare. Da, mare si mic, sunt cei doi poli între care oscileaza viata; pericolul pentru om este acelasi ca pentru cei doi discipoli din anecdota, de a vrea sa se fixeze la un singur pol. Evident, aceasta tendinta de a se extinde pentru a ocupa cât mai mult loc posibil, exista la toti începând cu copilul care, chiar din primii ani de viata, creste si se mareste încontinuu. Când s-a oprit din cresterea fizica, el vrea sa creasca într-un alt mod, acumulând câti mai multi bani, avere si glorie, sa ajunga primul în concursuri si în competitii. Artistii, savantii, filozofii vor sa ocupe locul cel mai înalt în domeniul artei, al stiintei, al filozofiei. Si chiar cei care se consacra Domnului doresc si ei sa ocupe primul loc printre servitori. Ati citit fara îndoiala în Evanghelie ca mama apostolilor Iacob si Ioan a cerut, în numele fiilor ei, ca ei sa fie asezati în Ceruri de-a dreapta si de-a stânga lui Iisus.

Sa doresti sa fii primul, nu este un lucru condamnabil, caci Dumnezeu însusi a pus în om aceasta dorinta. Veti spune ca este vorba aici de vanitate. Da, dar nu este vanitatea tocmai aceea care îi împinge pe oameni sa faca lucruri minunate? Este adevarat ca ele sunt minunate mai ales pentru cei din jurul lor care sunt beneficiarii acestora, si nu într-atât pentru cel vanitos însusi care se cheltuieste si se zbate pentru a place celorlalti si pentru a câstiga încuviintarea si admiratia lor. Artistii sunt toti vanitosi, dar câta fericire, câta bucurie daruiesc ei celorlalti atunci când cânta, în timp ce poate ca ei însisi sunt câteodata descurajati si nefericiti!

Vanitatea nu devine prilej de îngrijorare decât atunci când ea asculta de mobiluri pur egoiste, când omul vrea sa-si satisfaca dorintele în detrimentul altora, înlaturând sau zdrobind pe cei din jurul sau. Dar a dori sa fii cel mai bogat si cel mai puternic pentru a-i ajuta pe cei saraci sau pentru a conduce întreprinderi care vor fi benefice tuturor, este bine înteles, cu totul altceva.

În ceea ce priveste cealalta tendinta, aceea de a ramâne mic, necunoscut, pe care o întâlnim la unele persoane fara ambitie, este ea oare de condamnat? Depinde. Daca ati ales calea spiritualitatii si va apropiati cu fiecare zi ce trece de Domnul, de dragostea Lui, de lumina Lui, ramânând în acelasi timp întelegator, generos, umil pentru a nu-i strivi pe ceilalti cu superioritatea voastra, evident ca este minunat. Dar daca modestia voastra se datoreaza numai unor conceptii mediocre si înguste asupra existentei, nu este un lucru grozav; nu faceti nimanui nici un bine, sunteti inutili. Deci, vedeti, fiecare tendinta poate fi buna sau rea si întotdeauna întelepciunea si dragostea sunt cele care trebuie sa o conduca.

Fara o directie, fara un control, dorinta de marire poate dauna, daca nu altora, cel putin persoanei în cauza. Au existat în istoria umanitatii persoane care au dorit atât de mult sa se ridice deasupra mediei oamenilor, prin stiinta, prin conceptia lor asupra lucrurilor, încât, singuratatea s-a închis în jurul lor din ce în ce mai mult, si ei au suferit. Bineînteles, au avut gloria, toata lumea vorbea despre ei, dar au fost singuri, caci nu au luat în considerare ca traiau pe pamânt si ca nu ar fi trebuit sa piarda niciodata contactul cu oamenii. În toate cele trebuie sa stim sa crestem si sa descrestem. Va voi da un exemplu: gânditi-va la un mag sau la un preot: pentru a sluji anumite ceremonii, el se îmbraca cu haine sacerdotale, poarta ornamente somptuoase... Dar odata sfârsite ceremoniile, el reia aceleasi haine ca toata lumea. Dupa o manifestare glorioasa a spiritului, el reia o atitudine simpla, naturala. Si chiar daca nu îmbraca haine de ceremonie, un Maestru poate apare discipolilor sai, în anumite circumstante, sub o lumina atât de mareata, atât de sublima, încât ei nu îl recunosc si sunt stupefiati, orbiti. Dar, daca îl reîntâlnesc câteva ore dupa aceea, îl regasesc simplu, accesibil ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aceasta dovedeste ca Maestrul este întelept si plin de dragoste. Plin de dragoste pentru ca el nu vrea sa ramâna multa vreme departe de oameni si întelept pentru ca o fiinta omeneasca, fie ea chiar si cel mai mare Initiat, nu se poate mentine fara pauze la un nivel sublim, caci aceasta ar necesita o tensiune prea mare, o prea mare cheltuiala de energii psihice, si sistemul sau nervos nu ar rezista.

Oamenii care abordeaza un aer distant si inspirat, ca si cum ar fi într-o continua comunicare cu Cerul, joaca teatru, caci nu este posibil sa te mentii fara întrerupere în astfel de stari. Si de altfel, chiar daca joaca teatru, acest lucru constituie o suprasolicitare a sistemului nervos. Nimic nu este mai obositor decât a forta muschii fetei sa pastreze o expresie artificiala care nu corespunde adevaratei stari interioare. Trebuie sa va destindeti muschii fetei si pentru aceasta este mai bine sa nu jucati roluri pentru care nu sunteti facuti, ci sa ramâneti simpli si naturali.

Trebuie sa stiti când sa va aratati mari si când sa va aratati mici. V-am mai spus, inima este cea care va învata lectia: ea se contracta si se dilata alternativ. Daca inima noastra este atât de înteleapta, de ce n-am fi si noi tot atât de întelepti? Din pacate, aceasta întelepciune lipseste, mai ales femeilor: lor le place sa se prezinte mai expresive, mai amabile, mai inspirate sau mai îndragostite... Mai ales când o femeie întâlneste o prietena a ei pe care nu a mai vazut-o de mult, pentru a-i arata cât este de fericita, cum a reusit în viata, ea joaca un rol. Si apoi, dupa plecarea prietenei, dintr-un te miri ce, izbucneste în lacrimi. Daca este întrebata: “Dar ce s-a întâmplat? - Nimic, va raspunde, nervii”. Bineînteles ca de vina sunt nervii, pentru ca ea a fortat masura. Si pentru ce aceasta viata artificiala? Pentru a arunca praf în ochi? Ei bine, aceasta este vanitatea, si înca o vanitate stupida!

Vanitatea este cea care umfla lucrurile în timp ce modestia le readuce la starea normala. Dar vanitatea epuizeaza. Pentru a arata ca este bogat, câte cineva da mereu receptii, banchete, serbari... Când vistieria lui începe sa se goleasca, începe sa se împrumute pentru a putea continua, si apoi, într-o zi vine ruina totala. În câte domenii nu s-au vazut oameni ruinati prin vanitatea lor: ei voiau sa fie luati drept oameni exceptionali! Deci retineti bine aceasta: vanitatea epuizeaza, în timp ce simplitatea, modestia, va ajuta sa va recuperati energiile. De aceea întelepciunea ne sfatuieste sa ramânem simpli. Da, câteva ore, câteva zile, trebuie sa ramânem simpli, stersi pentru a recupera energiile pe care am fost obligati sa le cheltuim vrând sa-i ajutam pe ceilalti, sa-i luminam, sa le distribuim bogatii.

Omul a fost crescut pentru a participa la gloria divina. Aceasta idee este simbolizata în Evanghelii prin parabola festinului. La acest festin, un invitat nu a fost acceptat pentru ca nu îsi îmbracase hainele de ceremonie. Aceasta însemneaza ca pentru a fi primit la serbarile pe care le da Cerul, trebuie, vorbind simbolic, sa purtam podoabe si haine somptuoase. Da, dar apoi trebuie sa stiti sa parasiti petrecerea, sa va dezbracati de toate podoabele si sa mergeti sa va reculegeti undeva unde nu va vede nimeni... pentru a va putea pregati pentru o noua serbare.

Daca ati fi stiut sa observati, ati fi remarcat ca si în viata cotidiana omul asculta de aceste doua miscari. Dimineata, se scoala, se îmbraca, pleaca de acasa si se manifesta în diferite feluri. Seara, revine acasa, se închide în camera lui, îsi scoate hainele, se scufunda în pat, stinge lumina si adoarme. Iar a doua zi, totul reîncepe. Omul apare si dispare continuu, deci el cunoaste instinctiv aceste doua legi. Si atunci de ce, când este vorba sa le aplice în alte domenii, nu mai stie când sa dispara si când sa reapara, când sa se arate si sa radieze si când sa se eclipseze, sa “reintre în culise”, cum se spune în teatru? Din moment ce

disparitia nu este nimic altceva decât recuperarea energiilor, daca omul nu stie sa dispara, el nu va recupera niciodata, ca toti acei oameni care petrec zile si nopti surmenându-se si apoi sunt complet epuizati. În acel moment, bineînteles ca el dispare, si dispare de tot! Da, o disparitie fortata, dar asa ceva nu este de dorit!

II

Forta care ne împinge continuu sa actionam pentru a ajunge la ceva mai bun, nu este înca cunoscuta si îmbraca mereu alte fete. În realitate, este usor de distins: daca este îndreptata spre pamânt, catre cautarea de bunuri si succese materiale pentru a epata galeria, atunci este vorba de vanitate si nu este chiar atât de recomandat ca ea sa fie cultivata. Dar daca este îndreptata catre Cer, adica se manifesta ca o dorinta de a îndeplini voia lui Dumnezeu, pentru a merita sa fii primit printre alesi, aceasta nu mai poarta numele de vanitate ci de glorie divina, caci este o dorinta care atinge eternitatea, si ei trebuie sa-i dam frâu liber.

Sa luam un exemplu simplu, cum ar fi cel al hainelor. Unii oameni sunt indignati când vad felul în care se îmbracau în trecut aristocratii. Catifele, satinuri, matasuri, dantele, perle si pietre pretioase, pentru ce tot acest etalaj? Pentru a atrage atentia si a arunca praf în ochi? Da, dar iata ca atunci când în pictura tuturor tarilor s-a dorit reprezentarea Îngerilor, a Arhanghelilor, a Divinitatilor acestia nu au fost îmbracati în haine grosiere, din contra; si ei au fost reprezentati în haine minunate, acoperiti cu aur si cu pietre pretioase. În acest caz, exceptând spiritele înguste care nu vor sa accepte legea corespondentelor, nimeni nu este socat. Caci, în mod inconstient, toti simt aceasta corespondenta între bogatia interioara si bogatia exterioara, între frumusetea interioara si frumusetea exterioara.

De altfel, în domeniul invizibil, un Initiat, un Sfânt, un Profet, un Mare Maestru, poarta haine somptuoase si pietre pretioase, si aceste haine sunt aura. Adevaratele vesminte ale Initiatului sunt aura sa cu toate culorile, iar pietrele pretioase reprezinta calitatile si virtutile sale. Cu siguranta ca ati citit în Biblie povestea lui Iosif, caruia tatal sau, Iacob, i-a daruit o tunica în mai multe culori care a stârnit gelozia fratilor sai. Aceasta tunica a lui Iosif este evident simbolul aurei sale. Amintiti-va, deasemenea, de hainele sacerdotale pe care le purta Marele Preot la evrei: fodul si mai ales pectoralul cu cele douasprezece pietre pretioase.

Aceasta traditie a hainelor si a ornamentelor sacerdotale s-a pastrat pâna în zilele noastre, cu aceeasi semnificatie: bogatia exterioara trebuie sa semnifice bogatia interioara a celui ce le poarta. Ele au si un rol magic: ele nu actioneaza numai asupra celui ce le poarta transpunându-l într-o stare mai sacra, mai mistica, dar actioneaza si asupra spiritelor din lumea invizibila pe care vrea sa le atraga sau sa le respinga. Bineînteles ca esential

ramâne ceea ce se petrece în inima si în sufletul preotului, al Initiatului, caci nu hainele sunt acelea care îi dau maretia, puritatea, întelepciunea si puterea, daca el nu le poseda.

Bineînteles ca aceasta corespondenta între aparenta interioara si aparitia exterioara nu prea mai exista la oameni: se întâlnesc oameni urâti sau saraci pe dinafara care sunt frumosi si bogati înauntrul lor, si invers; eu v-am explicat deja de ce lucrurile stau astfel. Dar în lumea divina, în Cer, exista o corespondenta absoluta între interior si exterior. Ma veti întreba: “Dar fiintele de sus au si o aparenta exterioara?” Bineînteles, tuturor calitatilor, virtutilor si fortelor le corespunde câte o forma, un suport, un vehicul. Noi spunem ca fiintele de sus sunt spirite, dar ele nu sunt pur si simplu spirite. Orice spirit, oricât de elevat ar fi, poseda un corp, dar acesta este alcatuit dintr-o materie atât de cristalina, de transparenta, de subtila, încât noi nu o putem vedea. Spiritele au un corp care corespunde fortelor si calitatilor pe care le poseda, la fel cum colierele, coroanele si toate podoabele corespund acumularilor spirituale, caci perlele si pietrele pretioase simbolizeaza anumite virtuti. Astazi, bineînteles, vedeti oameni purtând haine si podoabe minunate pe care nu le merita. Totul nu este decât minciuna, teatru: ei vor sa atraga atentia asupra unei aparente frumoase pentru a-si ascunde mizeria interioara.

Si totusi, dorinta de a te arata sub o lumina cât mai avantajoasa nu are nimic rau în sine. Se poate spune chiar ca natura însasi a pus în om aceasta tendinta pentru a-l obliga sa evolueze. Se poate întâmpla ca, în dorinta de a atrage aprobarea sau admiratia altora, unii sa fi reusit sa se depaseasca. Oamenii care erau fricosi, dar nu voiau sa-si deceptioneze familia care îsi pusese încrederea în ei, au devenit adevarati eroi. Si un artist nu conteneste în a se perfectiona în arta sa, pentru ca publicul sa nu se plictiseasca niciodata de el si de operele lui. De altfel, si educatorii, parintii, profesorii încearca sa foloseasca aceasta tendinta pentru a obtine de la copii rezultate mai bune. Când îi arati unui copil ca astepti ceva de la el, ca ai încredere în el, el face tot posibilul pentru a reusi. Chiar si de la un delicvent se pot obtine rezultate bune dându-i o responsabilitate care sa-i arate ca se are încredere în el. În cea ce ma priveste, aceasta este metoda pe care eu o utilizez cu tinerii: le arat întotdeauna ceea ce pot sa devina, viata de splendoare care poate deveni a lor daca lucreaza dupa regulile divine, si am vazut toate transformarile pe care aceasta idee le poate produce în ei.

Vanitatea este deci întotdeauna o tendinta buna în masura în care ea este pusa în serviciul evolutiei. Eu v-am spus întotdeauna ca sunt vanitos: numai ca nu vreau sa obtin aprobarea oamenilor caci numai Dumnezeu stie prin ce drumuri întortocheate trebuie sa treci pentru a-i satisface. Nu, ceea ce doresc eu sa câstig este aprobarea Entitatilor sublime de sus si aceasta ma obliga sa dezvolt în mine tot ceea ce este mai bun si mai frumos. De fapt, vanitatea este totdeauna în legatura cu frumusetea. Când cineva este frumos, doreste imediat sa se arate celorlalti pentru a fi admirat. În timp ce acel care nu are nimic demn de a fi admirat nu are chef sa se arate. O femeie care si-a patat rochia sau careia i-a fugit un ochi de la ciorap nu va merge, pentru a fi vazuta, pe strada cea mai luminata, din contra, ea va face în asa fel încât sa treaca cât mai neobservata.

Natura este cea care i-a dat omului vanitatea, si, de altfel, vanitatea este mult mai naturala decât orgoliul. Orgoliul nu este ceva natural, este chiar o atitudine care are în ea ceva

monstruos. Deci nu încercati sa va lepadati de vanitate, caci nu veti mai realiza nimic... Ah! Draga mea vanitate! Eu, daca ar trebui sa o abandonez, as fi pierdut. Deci, o pastrez cu grija, dar fac în asa fel încât ea sa fie în slujba mea si nu eu în a ei, caci altfel stiu unde m-ar târî ea. Am înteles de multa vreme ca vanitatea poate fi utila, ca ne putem servi de ea, ca o putem pune la lucru, dar cu conditia sa întelegem cât este de periculos sa dorim gloria pentru noi însine. Ceea ce trebuie sa facem este sa-l glorificam pe Domnul, un ideal sublim pentru care sa lucram; din aceasta glorie divina vom fi într-o zi aureolati. Deci, învatati si voi sa va orientati vanitatea într-o directie mai buna, adica în sus.

Se poate spune ca exista tot felul de vanitati: una inferioara si una superioara; una va împinge sa va extindeti în plan orizontal si alta sa va ridicati, sa luati directia verticala. Inconvenientul, cu vanitatea inferioara, este ca ea suscita imediat gelozia si ostilitatea pentru ca se da în spectacol si face zgomot pentru a atrage privirile. Daca numele vostru apare pe toate afisele de teatru si de cinema sau pe toate etichetele de produse, sau pe paginile publicitare ale tuturor revistelor, vor exista întotdeauna persoane care se vor simti lezate de reusita voastra: si ele aveau ambitii, si ele voiau sa obtina reusita si gloria, dar iata ca voi sunteti cei care ati reusit si ei va invidiaza. În timp ce, daca îi lasati pe ei sa-si faca afacerile lor în liniste si voi va veti ocupa doar de perfectionarea voastra, de a va apropia din ce în ce mai mult de Domnul, acel drum este, va asigur, cu mult mai liber si ei va vor lasa în pace.

CAPITOLUL XI Orgoliu si smerenie

Vanitatea se arata buna, amabila, generoasa; ea merge peste tot pentru a fi vazuta, ea face bine pentru a fi remarcata, este serviabila pentru a fi apreciata. Dar celui care o manifesta îi este daunatoare, asta este sigur. În schimb, în ceea ce priveste orgoliul, el nu-i este nimanui de folos; nici macar celorlalti. Cel orgolios este dur si dispretuitor, el vrea sa fie apreciat si respectat fara sa faca nimic pentru altcineva. Satisfacut de buna parere pe care o are despre el însusi, el nu se duce sa se prezinte în fata celorlalti, ci vrea ca ceilalti sa se deranjeze pâna la el pentru ca sa îl descopere. El este ca vârful muntelui, solitar, de gheata. Trebuie sa urci pentru ca sa îl gasesti si chiar si atunci ramâne deseori inaccesibil si ascuns. Iar atunci când constata ca nu i se acorda nici respect si nici aprobare, ca nu este recunoscut ca o fiinta superioara, el se închide si se întuneca. La cel vanitos exista cel putin o lumina... o lumina nu prea grozava, ce-i drept, dar cel putin face ceva pentru ca sa straluceasca. Cel orgolios este întunecat, este sub semnul lui Saturn, cât timp cel vanitos este mai curând sub semnul lui Jupiter.

Daca se studiaza aceasta problema din punct de vedere frenologic, se va observa ca centrul vanitatii este situat pe lateralul craniului, în timp ce orgoliul este situat pe axa mediana putin mai la spate. Dar vanitatea si orgoliul nu îi sunt proprii numai omului; le vedem aparând deja la regnul vegetal si la cel animal. Dintre animale, gaina este vanitoasa, în timp ce cocosul este orgolios. Dintre vegetale, pepenele este vanitos si dovleacul este orgolios, rosia este vanitoasa si prazul este orgolios. La oameni, femeia este mai curând cea vanitoasa si barbatul cel orgolios. O femeie orgolioasa este un barbat

deghizat si invers. Pentru o femeie este mai potrivit sa fie vanitoasa. În fiinta noastra interioara întâlnim atât orgoliul cât si vanitatea: intelectul este înclinat spre orgoliu, inima spre vanitate. Pe masura ce se dezvolta, intelectul devine orgolios, el se izoleaza de ceilalti. Inima, din contra, este vanitoasa, simte nevoia de a arata tot ce are sau tot ce stie sa faca.

Se poate spune ca Initiatii din Antichitate se caracterizau prin orgoliu: ei doreau sa pastreze cu gelozie toate secretele si tineau multimea departe de mistere. În zilele noastre, din contra, Initiatii au tendinta sa reveleze totul, sa daruiasca totul. Priviti, toata Stiinta Initiatica este acum expusa la lumina zilei; s-ar putea afirma deci, ca Initiatii contemporani sunt mai curând vanitosi. Sa spunem astfel, daca vreti, ca si eu sunt vanitos, da, si ca gratie vanitatii mele voi învatati de la mine multe lucruri, ceea ce nu ar fi cazul daca as fi orgolios.

Dar, sa ne oprim acum asupra orgoliului care este într-adevar defectul cel mai greu de învins, chiar si pentru un Maestru sau pentru un Initiat. Multi oameni care au urcat, de exemplu pâna în vârful unor munti înalti, au constatat ca, acolo sus multe dintre slabiciunile si dorintele lor inferioare îi parasisera, ei se simteau mai mari, mai dezinteresati, mai generosi. Un singur lucru nu îi parasea: orgoliul. Ca si copacii care nu pot rezista deasupra unei anumite altitudini, tendintele noastre inferioare nu rezista la o anumita elevare spirituala, cu exceptia orgoliului care, ca lichenul agatat înca de stâncile cele mai înalte, îi acompaniaza pe Sfinti si pe Initiati pâna la ultimul lor grad de evolutie.

Este destul de usor sa te eliberezi de toate celelalte defecte, dar de orgoliu este deosebit de dificil, cu atât mai dificil cu cât el este capabil sa îmbrace toate aparentele, chiar si cele virtuoase, cele mai luminoase. Câti nu sunt aceia care au cazut deja din cauza orgoliului lor, mândri de stiinta lor, de puterea lor, de sfintenia lor! Cu toata întelepciunea lor, ei nu au observat ca inima lor se împietrea si unii chiar au sfârsit prin a crede ca ei erau Dumnezeu pe pamânt. De aceea este recomandabil ca discipolul sa se fereasca înca de la început.

Ce este orgoliul? Un mod de a tine capul si de a privi. Bineînteles, iata o definitie pe care nu o veti gasi în nici un dictionar. Dar de ce nu as avea dreptul sa am definitii proprii? Si umilinta este tot un fel de a tine capul... veti întelege îndata. Sa presupunem ca obisnuiti sa priviti mereu numai în jos, ce veti vedea? Animale, insecte, microbi, adica prosti, nebuni, criminali. Comparându-va cu ei, va veti gasi inteligent, genial, o perfectiune si veti începe sa-i dispretuiti pe ceilalti, sa doriti sa-i striviti. Iata orgoliul: o comparatie cu cei ce se afla sub voi. Smerenia este atitudinea inversa: ea consta în a privi în sus, în a ridica ochii catre toate fapturile superioare... si comparându-va cu ele, va veti gasi foarte mic.

Traditia initiatica povesteste ca Lucifer era cel mai mare si cel mai frumos dintre Arhangheli. În puterea sa, a început sa creada ca este egalul Domnului si a vrut chiar sa Îl detroneze. Si acesta este tot orgoliu: a ne crede egali cu o fiinta care ne depaseste si sa dorim sa o înlocuim. Vazând aceasta, un alt Arhanghel s-a ridicat si a spus: “Cine este asemenea Domnului?” în ebraica “Mi (cine) - Ka (asemenea) - El (Dumnezeu)”. Atunci

Domnul, care se spune ca privea scena, a spus: “De acum înainte te vei numi Mikael (Mihai) si vei fi conducatorul ostilor ceresti”. Daca orgoliul l-a facut sa cada pe cel mai mare dintre Arhangheli, care în caderea lui a antrenat si alti îngeri, cu atât mai mult el poate produce caderea oamenilor.

Pentru a scapa de orgoliu trebuie sa facem eforturi si sa cunoastem cele doua naturi ale noastre, cea superioara si cea inferioara, individualitatea si personalitatea despre care v-am vorbit deja de atâtea ori, si sa învatam sa lucram cu ele. Numai cu aceasta conditie va puteti pazi de orgoliu. Exact ca si în cazul vanitatii, al furiei, al fortei sexuale: în loc sa fiti învinsi, subjugati de orgoliu, îl puteti domina dându-i de lucru. Nici eu nu ma simt aparat daca nu fac acest lucru. Umanitatea duce cu ea acest orgoliu de milioane de ani, dar el îsi are ratiunea de a fi, si învatând sa-l dominam pentru a-l pune la lucru, putem scapa de el.

Prima conditie pentru a fi stapân pe orgoliu este a sti sa-i recunosti manifestarile. Dar multi oameni iau orgoliul drept umilinta si invers. Atunci când vad un om care sta în fata celor puternici din aceasta lume cu o atitudine servila pentru ca se simte sarac, nestiutor si slab în comparatie cu ei, ei spun ca el este umil. Dar când întâlnesc pe cineva care vrea sa realizeze Împaratia Domnului, spun: “Ce orgoliu!” Nu, ei se înseala. Primul nu este umil: el se înclina în fata celui bogat si puternic din cauza slabiciunii lui sau din nevoie, caci nu poate face altfel, dar daruiti-i putina bogatie si putina forta si veti vedea atunci daca este într-adevar umil!

Nu trebuie sa ne încredem în atitudinea unora pe motiv ca, pentru moment, nu fac rau nici unei muste. Ei sunt docili; dar docili fata de cine? Câti nu sunt ca aceia care în momentul în care ajung sa posede mijloacele de a se impune, îsi spun: “Cutare si cutare mi-au facut rau altadata, las'ca le dau eu lor acum o lectie!” si se razbuna. Daca un om, atunci când a primit în mâna bogatia si puterea ramâne întelegator, accesibil, se poate spune ca umilinta sa este reala, autentica. Dar atâta vreme cât aceasta experienta nu a fost facuta, nu putem fi siguri de nimic.

Priviti, deasemenea, anumite persoane asa-zis umile, în diferite încercari. Câte din ele, în fata celor mai mici dificultati nu se revolta împotriva Domnului sau chiar îi neaga existenta! Adevarata umilinta nu este sa te înclini în fata celor puternici, a celor bogati, a calailor, ci în fata lumii divine, în fata Domnului, sa respecti tot ce este sacru, sa-l pastrezi în tine si în jurul tau. Câti nu se cred umili, în timp ce calca în picioare legile divine! Nu, umilinta este serviciul absolut, disponibilitatea absoluta, este supunerea absoluta fata de Creator.

În opinia unora, Iisus era orgolios pentru ca spunea: “Eu sunt fiul Tatalui”, gonea negustorii din Templu cu un bici si îi numea pe farisei “soi de vipere”, “fii ai diavolului”, “morminte spalate”... În realitate, El nu era orgolios, caci se supunea celor hotarâte în Ceruri si în fata celor mai cumplite suferinte a spus: “Tata, faca-se voia Ta si nu a mea”.

Orgoliosul este acela care îsi închipuie ca el este totul, ca el nu depinde de nimeni si de nimic, exact ca si o lampa care ar pretinde ca ea este cea care da lumina, fara sa se

gândeasca ca, daca centrala electrica va înceta sa-i mai furnizeze curentul electric, va ramâne întunecata. Orgoliosul crede ca el este izvorul fenomenelor ce se petrec în el; de aceea, pentru a scapa de orgoliu, Initiatul care obtine o victorie spirituala nu trebuie sa spuna: “Eu sunt cel care am reusit!” ci “Doamne, Tu esti cel care ai reusit prin mine... Fie ca gloria sa revina numelui Tau!”.

Omul umil stie ca el nu este o fiinta izolata, ca nimic nu depinde de el si ca, daca nu ramâne legat de Cer, nu va avea nici forta, nici lumina si nici întelepciune. El simte ca este o za dintr-un lant infinit, conductorul unei energii cosmice care vine foarte de departe si care curge prin el catre ceilalti oameni. Omul smerit este o vale stropita cu apa care coboara de pe înaltimi pentru a fertiliza câmpiile, el primeste fortele care izvorasc în munti si atunci cunoaste abundenta. În timp ce cel orgolios, care crede ca depinde numai de el, sfârseste, mai devreme sau mai târziu, prin a pierde totul. Înca nu a fost înteleasa toata bogatia umilintei.

Orgoliul este un defect al intelectului si daca vreti sa vedeti una dintre cele mai stralucitoare manifestari ale orgoliului în lume, ascultati-i vorbind pe oamenii de stiinta, pe filozofi, pe artisti, pe oamenii politici, atunci când îsi prezinta ideile, punctele lor de vedere, crezul lor: toti sunt convinsi ca sunt singurii care au dreptate, care gândesc corect, si sunt gata sa-i masacreze pe ceilalti pentru a face sa triumfe convingerile lor. Istoria este plina de acesti oameni care, convinsi ca ei sunt cei care se afla în posesia adevarului, sau macar de a fi bratul drept al Domnului, si-au permis sa devasteze orase întregi, sa masacreze populatia. Priviti doar Biserica cu Inchizitia. Toti acei preoti, acei episcopi s-au crezut atât de superiori încât si-au permis sa-i extermine pe cei pe care i-au considerat ca gresesc. Ce orgoliu, ce prezumtie!

Atâta vreme cât îsi închipuie ca punctele lor de vedere sunt cele mai bune si se pronunta în orice problema într-o maniera care nu admite replica, oamenii nu vor face altceva decât sa comita erori. Caci, aceasta atitudine este contrarul unei atitudini inteligente. Adevarata inteligenta este umilinta, adica sa recunoastem ca exista fiinte deasupra noastra care ne depasesc si care pot întelege lucrurile mai clar, mai pur, si mai divin decât noi. Numai un idiot îsi poate închipui ca felul lui de a vedea lucrurile este absolut. Omul inteligent va spune: “Iata, pentru moment gândesc asa, sunt asa, înteleg asa. Dar asta nu înseamna ca nu exista alte fiinte mai evoluate, care sunt capabile sa ma învete sau sa ma ajute. Voi merge sa le caut.” Iata adevarata inteligenta.

Dar unde întâlnesti fiinte care sa judece atât de întelept? Câti nu sunt aceia care îsi varsa sângele si îsi sacrifica viata (sau pe cea a altora) doar pentru a demonstra ca ei au dreptate! Caci din nefericire, nimic nu produce mai multe conflicte între oameni decât dezacordul asupra ideilor. Toti sunt dispusi sa se accepte unii pe altii cu slabiciunile si lipsurile lor, dar de îndata ce ideile lor politice, filozofice sau religioase diverg si se opun, razboiul e gata. Priviti lumea: câtor fiinte exceptionale nu li s-au recunoscut virtutile si sfintenia numai pentru ca aveau puncte de vedere diferite! Au fost decapitati ca niste hoti ordinari, fara nici o consideratie pentru valoarea lor morala. Orgoliul te face orb la virtutile celui ale carui opinii vrei sa le combati. Orgoliul este cel care atâta fiintele unele împotriva altora, si umilinta este cea care restabileste armonia între ele.

Întelepciunea, inteligenta, adevarata inteligenta divina, o poseda fiintele umile, cele care nu se încred numai în elucubratiile intelectului lor. Atâta vreme cât intelectul vorbeste, discuta, face zgomot si ocupa el singur tot locul, mentalul superior nu mai poate sa-si spuna cuvântul. Singur mentalul superior ne permite sa întelegem scopul divin pentru care omul a venit pe pamânt si nu numai sa-l întelegem ci sa-l si realizam. Lipsit de aceasta umilinta, care permite sa ne proiectam dincolo de intelect, omul va trece mereu pe lânga esential. Doar atunci când va fi reusit sa reduca pretentiile nesabuite ale intelectului, el va da mentalului superior posibilitatea de a se manifesta, si splendoarea universala se va descoperi în fata privirii sale uimite.

Toti cei care sunt convinsi de dreptatea absoluta a opiniilor lor, sunt orgoliosi. Veti spune: ”Atunci niciodata nu trebuie sa ne gândim ca avem dreptate?” Bineînteles ca da, si eu va voi da metoda pentru ca acest gând sa nu antreneze o atitudine de orgoliu. Dar mai întâi este necesar sa aveti idei clare asupra naturii inteligentei, ca si asupra originii punctelor voastre de vedere, a opiniilor.

Inteligenta noastra nu este altceva decât suma, sinteza multor mii de centre si organe care se afla în noi, a tuturor tendintelor, pulsiunilor pe care le transformam din încarnare în încarnare de milioane de ani, este un rezumat al tuturor facultatilor si capacitatilor pe care le poseda celulele care compun organismul nostru, iar cu cât celulele sunt mai evoluate, mai sensibile, mai armonioase, cu atât inteligenta noastra este mai dezvoltata. Iata ceea ce trebuie înteles. Inteligenta nu este un atribut separat, distinct, independent de ansamblul fiintei umane, de celulele sale, de organele sale. De aceea, a gândi corect nu necesita numai un efort al intelectului, este în realitate rezultatul unei întregi discipline de viata.

Sa mergem mai departe. Care este originea acestei inteligente pe care noi o posedam? Ea este reflectarea Inteligentei Cosmice. Dar este o reflectare imperfecta, caci trecând prin toate celulele noastre care sunt adesea prada dezordinii pasiunilor noastre, bineînteles ca este limitata si întunecata. Inteligenta Cosmica nu se poate manifesta perfect printr-un individ care nu stie înca sa-si stapâneasca miscarile instinctive; dar cu cât se purifica, se perfectioneaza cu atât mai mult creste capacitatea lui de a sesiza si a capta lumina acestei inteligente.

Din moment ce inteligenta este o consecinta a starii în care se afla toate celulele corpului sau, discipolul trebuie sa vegheze sa le mentina într-o stare cât mai armonioasa, fiind atent la calitatea hranei sale fizice, dar mai ales a celei psihice (la senzatiile sale, la sentimentele sale, la gândurile sale); altfel el ramâne închis celor mai mari revelatii. Nu exista un alt mod de a-ti ameliora inteligenta, decât prin a-ti îmbunatati felul în care traiesti. Eu am crezut aceasta întotdeauna, am stiut-o întotdeauna si întotdeauna am lucrat în acest sens.

Când vad câteodata persoane care îsi dau cu parerea asupra unor subiecte despre care nu stiu nimic, cu certitudinea absoluta asupra adevarului pe care îl sustin si care sunt gata sa-i extermine pe ceilalti si sa se distruga pe sine în numele convingerilor lor, sunt uluit. Ei nu-si vor pune niciodata întrebarea: ”Si daca ma însel? Poate ca nu sunt chiar atât de evoluat, atât de purificat, de receptiv. Oare am dreptul sa fiu atât de convins? Trebuie sa

ma asigur: voi mai studia.” A, nu, nu, ei îi vor ucide pe ceilalti, se vor ucide si pe ei, dar nu vor renunta la parerile lor.

Dar cum pot oare oamenii sa fie într-atât de convinsi ca au dreptate în toate, în evenimente, în religie, în politica, în dragoste?... Dupa câtiva ani îsi schimba complet parerile si din nou cred ca au dreptate. În tinerete au gândit într-un fel, adulti gândesc altfel si la batrânete vor gândi iar altfel. Atunci de ce tin atât la ideile lor? Ar trebui sa-si spuna: ”Din moment ce mi-am schimbat parerile pâna acum de mai multe ori, cine îmi dovedeste ca de data asta am dreptate?” Chiar si la 99 de ani trebuie sa ne spunem: ”Astept înca pentru ca sa ma pronunt. Poate ca de azi în câteva mii de ani, voi vedea lucrurile mai clar. Mi-am schimbat de atâtea ori parerile în cursul vietii!”. Trebuie sa fim într-adevar convinsi, dar nu de capacitatile noastre de a judeca, caci ele sunt limitate, incomplete. Mai traiti înca putin si va veti schimba înca de câteva ori parerile.

Acum, ca ati înteles cât suntem toti de amenintati de orgoliu, luati-va precautiuni pentru a nu fi atinsi: în fiecare zi încercati sa priviti în sus, sa va comparati cu fiintele care va depasesc, Arhanghelii, Divinitatile, si veti vedea ca nu sunteti mare lucru. De aceea în loc sa va dati cu parerea asupra tuturor subiectelor spunând: ”Dupa parerea mea, este asa... În opinia mea...” încercati sa cunoasteti opinia Stiintei Initiatice, a Marilor Maestri ai umanitatii, întrebati-i cum vad ei lucrurile pentru ca ei sa va comunice lumina lor. Toti se înseala atâta vreme cât nu s-au dus sa-si verifice opiniile, modul lor de a vedea lucrurile, comparându-le cu Inteligenta Cosmica. Istoria este cea care dovedeste ca dupa ani de zile se observa ca au comis erori mari.

Deci, iata cea mai buna metoda pentru a rezista orgoliului. Stiind ca din cauza erorilor pe care le-ati putut comite în încarnarile anterioare, aveti în aceasta existenta o inteligenta foarte limitata si ca a va baza pe ea însemneaza a va lasa prada catastrofelor, trebuie sa cereti permanent parerea lumii divine. În fiecare zi obisnuiti-va sa priviti în sus si sa spuneti: ”Iata ce gândesc eu despre acest subiect, despre aceasta persoana. Am oare dreptate? Luminati-ma”. În acel moment, nu numai ca nu mai puteti fi orgoliosi, dar primiti raspunsuri clare si adevarate si sunteti pe drumul cel bun. Sa nu credeti niciodata ca ati atins perfectiunea, nu, voi mergeti doar pe drumul catre perfectiune. Trebuie sa fiti foarte atenti caci atâta vreme cât nu ati ajuns înca în vârf, puteti înca sa va înselati.

De altfel, se poate spune ca toti aceia care nu lucreaza cu adevarat pentru ca sa-si transforme modul de viata, care continua sa se lase hartuiti de dorintele lor inferioare, chiar daca cer Cerului sa fie luminati, primesc un raspuns eronat; nu este vorba de intuitie, ci de o impresie mincinoasa. De ce? Pentru ca raspunsul Cerului trecând prin toate straturile lor impure pe care le-au acumulat, sufera o deformare. Exact ca atunci când scufundam un baton în apa: el ne pare frânt. Da, chiar si sfaturile lumii divine, daca trec prin straturi de impuritati, se deformeaza. Si atunci exista atâtea riscuri de erori ca este mai bine sa nu ascultati ceea ce receptionati. Multa lume este receptiva, putin mediumnica, putin clarvazatoare, si este adevarat ca capteaza elemente din lumea invizibila dar sunt elemente amestecate, carora este bine sa nu li se dea credibilitate. Singur acela care face eforturi pentru a se purifica, a se curata, a se înnobila, primeste de la Ceruri raspunsuri clare, limpezi si adevarate.

Capitolul XII Sublimarea fortei sexuale

Povestea primului barbat si a primei femei, Adam si Eva, asa cum este relatata în Geneza, viata lor în gradina Edenului si motivul pentru care ei au fost izgoniti din aceasta gradina este o povestire de o mare profunzime simbolica care niciodata nu va fi îndeajuns cercetata.

Dumnezeu a pus, deci, întreaga gradina a Edenului la dispozitia Evei si a lui Adam. El le-a interzis doar sa guste din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. De ce?

Într-un anumit fel, Paradisul era un laborator alchimic, si primii oameni erau alchimisti care studiau proprietatile elementelor, simbolizate prin copacii gradinii. Si daca Dumnezeu le-a interzis sa manânce din Arborele Cunoasterii Binelui si Raului, acesta era din cauza ca el continea elemente pe care ei nu erau înca pregatiti sa le suporte, trebuiau sa mai astepte.

Dar, iata ca Eva, mai curioasa decât Adam, observa aceste fructe cu mare interes fara a îndrazni sa le atinga. Dar în acel moment, sarpele care se afla în spatele ei s-a trezit, caci era foarte cald, si serpii se trezesc si devin foarte agili la caldura. Ori, în acea zi, era foarte cald în Paradis... bineînteles ca toate acestea sunt simbolice!... si sarpele ascuns în sira spinarii Evei (A se vedea în “Centri si corpuri subtile” - colectia Izvor nr. 219 - cap.VI, partea I-a, unde Arborele Cunoasterii Binelui si Raului este asimilat sistemului de chakre si sarpele fortei Kundalini.) s-a trezit si i-a spus: “Încearca, gusta din acest fruct, de ce te temi? Daca vei mânca vei deveni asemenea Domnului, si tocmai de aceea El ti-a interzis”. Era adevarat ca din cauza acestui fruct Eva va deveni asemeni lui Dumnezeu, dar numai dupa miliarde de ani de suferinta, de peripetii, de reîncarnari succesive. Deci Eva a mâncat din fructul interzis si i-a dat si lui Adam. Dar organismul lor nu-l putea suporta. Dumnezeu spusese: “Daca veti mânca din acest fruct, veti muri”. Si într-adevar au murit, au murit în sensul ca în ei s-a produs o schimbare de constiinta. Înainte erau liberi, fericiti, usori, luminosi si ei au murit pentru aceasta stare superioara; au murit pentru bucuriile si luminile Cerului si au prins viata pentru suferintele pamântesti.

Sarpele din Geneza este deci un simbol: simbolul fortei sexuale care s-a trezit în om si careia i-a cazut victima. Sarpele se trezeste la caldura si adoarme la raceala. În toate pasiunile veti întâlni caldura: o caldura care distruge si care consuma totul în interior. În padurile ecuatoriale unde domneste o caldura puternica, traieste cel mai mare numar de fiare salbatice. Cel care se aventureaza adesea la ecuator (stomac, sex) se izbeste de pasiuni (fiare) care încep sa se înmulteasca în el.

Sarpele este considerat expresia raului în om, cu toate ca în realitate simbolismul sau nu este exclusiv negativ: din contra, sarpele este considerat si simbolul întelepciunii. Aceasta dubla semnificatie este foarte bine reprezentata prin Caduceul lui Hermes.

Pentru Initiati, primul sarpe al caduceului reprezinta forta sexuala, cauza raului iar al doilea sarpe este simbolul transformarii acestei forte într-o alta energie, foarte puternica care este întelepciunea si clarviziunea. Iata pentru ce faraonii vechiului Egipt sunt adeseori reprezentati cu un sarpe mic care iese dintre cei doi ochi. Aceasta semnifica ca ei au transmutat forta sexuala ridicând-o pâna la creier. Aceasta forta transmutata le da Initiatilor posibilitatea de a arunca o privire asupra subtilitatilor lumilor supraterestre. Anumite religii ale Antichitatii aveau un cult pentru serpi si acestia erau folositi ca oracole; la Delphi de exemplu, se spunea ca Pythia savârsea oracole sub inspiratia unui sarpe Python.

Înteleptii care cunosc legile si mijloacele de a transforma puterea care dormiteaza în fiecare om, devin “serpi”, adica fiinte întelepte, prudente. În India, înteleptii sunt numiti “nagi” adica serpi, pentru a arata ca fortele raului pot deveni benefice daca omul stie sa le transforme. Sarpele din noi se afla în coloana vertebrala. La baza coloanei dormiteaza puterea sarpelui Kundalini, si Kundalini poate face minuni în Initiatul care stie cum sa-l trezeasca. (A se vedea în “Centri si corpuri subtile” - colectia Izvor nr. 219 - cap.V: forta Kundalini.)

Câti religiosi din trecut considerau ca forta sexuala este o forta diabolica care trebuie înfrânta prin toate mijloacele! Si care era rezultatul? Ei nu mai aveau viata în ei, resursele lor scadeau, nu mai aveau nici elan, nici o bucurie. Îsi închipuiau ca astfel vor deveni sfinti. Dar sfintenia nu este asta! În trecut, generatii întregi au urmat acest drum si ce a iesit din asta?...

Bineînteles, ca dintre miile de mistici, unii aveau într-adevar har, o inteligenta si o vointa iesite din comun, care le permiteau sa treaca prin aceasta uscaciune, dar nici ei nu se dezvoltau si nu înfloreau. De ce? Pentru ca nu stiau ca forta sexuala este o energie divina pe care Creatorul a dat-o umanitatii, spre fericirea ei... si nu spre nenorocirea ei asa cum credeau ei.

Forta sexuala este o energie care trebuie exploatata cu întelepciune: este o seva bruta care se transforma în celule si pe care spiritul o distribuie apoi în tot organismul sub forma de vitalitate în planul fizic, sub forma de dragoste si de bucurie în inima, sub forma de lumina si întelepciune în creier.

Forta sexuala este o putere enorma pe care înteleptii stiu sa o conduca: ei nu o lasa sa îi chinuie sau sa îi împinga sa traiasca tragedii, ei nu o lasa sa inunde sau sa distruga satele si orasele din ei, ci construiesc mari uzine, canale de irigatie si culeg roadele pe care aceasta forta repartizata cu întelepciune le-a produs. Cu cât suntem mai rationali în utilizarea fortei sexuale, cu atât acumulam mai multe bogatii spirituale. Forta sexuala dominata, este exact ca si apa unui mare fluviu pe care o canalizam pentru a iriga pamânturi, cum au facut Egiptenii cu Nilul, asigurând astfel prosperitatea tarii. Cu cât omul exploateaza mai întelept forta sa sexuala, cu atât el se apropie de Împaratia lui Dumnezeu si întelege sensul si frumusetea vietii.

S-ar parea însa ca, cu cât li se explica mai mult oamenilor problema dragostei din punct de vedere initiatic, cu atât înteleg mai putin. De ce? Pentru ca de mii de ani ei au repetat de prea multe ori mereu aceleasi practici, acelasi mod de comportament; ei nu pot întelege ca dupa ce le-a dat fapturilor o perioada de timp anumite comportamente sexuale, natura vrea acum sa le schimbe drumul, pentru a-i face sa descopere, în acest domeniu, alte moduri de manifestare, superioare, mai frumoase, mai spirituale. Când li se vorbeste despre o astfel de conceptie asupra dragostei, ei raspund ca daca nu îsi vor mai putea satisface nevoile sexuale, vor muri, caci aceasta este ceea ce îi face sa traiasca! Da, într-adevar asta tine în viata radacinile dar florile din vârf mor. Deci, totul depinde de persoana si de gradul sau de evolutie.

Oamenii sunt facuti pentru a evolua în toate domeniile, si atunci de ce nu ar evolua si în domeniul dragostei? Si tocmai acest stadiu superior, aceasta evolutie consista în a sublima energia sexuala, a o dirija în sus, catre cap, pentru a hrani creierul si a-l face capabil de cele mai minunate creatii. Dragostea este o forta divina care vine de sus si ea trebuie respectata, pastrata si chiar sa ne gândim sa o întoarcem înapoi catre Cer, în loc sa o trimitem în infern unde este luata si utilizata de monstri, de larve, de elementali. Atâta timp cât oamenii nu vor cunoaste modalitatile de a utiliza aceasta energie pentru lucrari spirituale de mari proportii, ei vor continua sa o risipeasca si de aceea saracesc, se abrutizeaza. Toata lumea stie ca forta sexuala urmeaza o anumita directie. Dar sunt foarte putini aceia care sunt constienti de faptul ca ea poate fi orientata într-o alta directie, si care se decid sa faca aceasta experienta.

Forta sexuala este resimtita de majoritatea oamenilor ca o tensiune teribila de care simt nevoia sa se elibereze. Si se elibereaza, fara sa stie ca pierd astfel ceva foarte pretios, o chintesenta care este consumata în mod stupid numai în placeri, în timp ce ea ar fi putut fi folosita pentru o adevarata regenerare a întregii lor fiinte. Omul trebuie asemuit unui bloc cu 50 sau 100 de etaje; se va întelege atunci ca este necesara o presiune ridicata, o tensiune mare pentru a face ca apa sa urce pâna la partea superioara a cladirii, pentru ca locatarii de la etajele superioare sa beneficieze de apa pentru a se spala, a bea, pentru a-si uda florile, etc. Fara aceasta presiune, apa nu va urca niciodata pâna sus. Daca ei ar sti ce reprezinta aceasta tensiune, daca ar sti cum sa o foloseasca, oamenii ar ajunge sa-si adape si sa-si hraneasca celulele creierului, caci aceasta energie poate urca pâna la creier prin canale pe care natura inteligenta le-a construit special în acest scop.

Putem compara acest sistem de canale cu cel ce se gaseste într-un arbore. Toate substantele extrase prin radacini din sol formeaza seva bruta. Aceasta seva aspirata de perii absorbanti ai radacinii este transportata prin vasele lemnoase de-a lungul trunchiului pâna la frunze si apoi alimenteaza florile si fructele. Arborele cunoaste secretul alchimic al transmutarii materiei. Si atunci, daca arborele cunoaste acest secret, de ce omul nu l-ar cunoaste si el?

Tensiunea este deci folositoare, nu trebui sa ne debarasam de ea, caci gratie ei, energia poate urca pâna sus: altfel, în loc sa se trezeasca pentru a face lucrari minunate, celulele creierului vor ramâne amortite, saracite, cloroformizate si se vor multumi sa asigure doar

bunul mers al functiilor inferioare, atâta tot. Atâta vreme cât nu veti învata sa va stapâniti, va privati de toate posibilitatile de a deveni puternici si inteligenti.

Cum sa-i faci pe barbati si pe femei sa înteleaga ca, în planurile Inteligentei cosmice, aceasta energie a fost destinata sa fie folosita pentru creatii sublime? Nu este chip! Ei cauta placerea, cauta ceea ce este usor de obtinut, ceea ce nu cere nici un efort. Ei bine, aceasta placere trebuie platita foarte scump. Ei nu stiu ca cel care face eforturi pentru a se domina, nu numai ca se îmbogateste, dar resimte si o placere extraordinara. Dar cuvântul “placere” nu este cel potrivit aici caci el este legat de manifestarile instinctelor inferioare, ci cuvintele “bucurie”, “încântare”, “extaz”sunt mai potrivite. Placerea nu este întotdeauna ceva de lauda, ba chiar câteodata ne este rusine, în timp ce bucuria, încântarea, extazul nu pot fi atinse decât prin declansarea fortei divine din noi.

Ma adresez în special tineretului. Tinerii nu-si dau seama ca exista experiente care i-ar îmbogati mai mult decât acelea în care ei se aventureaza în mod obisnuit si de pe urma carora în câtiva ani îsi vor pierde prospetimea, farmecul, frumusetea, lumina. Tinerii vor sa experimenteze dragostea fizica, bine, înteleg, dar ei nu vor gasi fericirea prin acumularea acestor experiente; dupa câtva timp vor fi uitat toate senzatiile de placere pe care le-au resimtit si nu va mai ramâne decât ruina, regretul, întunecarea. Trebuie sa încerce sa faca un efort de stapânire de sine; chiar daca nu vor reusi chiar de la început, rezultatele vor veni încetul cu încetul; vor fi mândri de a fi fost capabili sa învinga si se vor simti mai puternici.

Unii vor spune: “Dar cum sa ne exersam?” Nu este greu deloc, exista atâtea ocazii în care tinerii se întâlnesc: pe strada, la serviciu, la petreceri, în excursii, la diferite întâlniri, pe plaja... Si atunci, este firesc sa simta câteodata un elan trezindu-se în ei. Dar în loc sa faca tot ce le sta în putinta pentru a-si satisfaca cât mai grabnic dorintele, de ce sa nu ia hotarârea sa reziste si sa faca un efort de sublimare? Da, sa ia energia care s-a trezit în ei si sa o ridice pâna la Cer, pâna la Mama Divina, pâna la Tatal Ceresc... Facând aceste exercitii timp îndelungat, vor ajunge cu timpul sa dea acestor energii o cu totul alta orientare si sa simta ceea ce este cu adevarat dragostea spirituala.

Amintiti-va, deasemenea, ceea ce v-am spus despre sacrificiu: ca este periculos sa renuntati la ceva: la un obiect, la o obisnuinta, la o dorinta, fara a le înlocui cu altceva, un alt obiect, o alta obisnuinta, o alta dorinta. De aceea dragostea nu trebuie niciodata refulata, ci trebuie înlocuit obiectul dragostei cu altul mai vast, mai luminos.

Sa luam un exemplu: un barbat iubeste o femeie si crede ca nu se poate lipsi de ea. Dar aceasta femeie nu este libera, sau chiar el însusi este însurat, si deci nu pot trai împreuna fara ca aceasta sa produca mari perturbari într-o familie. Cum va putea el sa învinga aceasta dorinta? Foarte simplu, tot cu ajutorul femeilor: în loc sa se limiteze la o singura femeie, trebuie sa ia hotarârea în inima lui, în sufletul lui, de a iubi în acelasi timp toate femeile. Va fi atunci atât de ocupat încât nu va mai avea timp sa se tina nici macar dupa una singura si astfel toate femeile îl vor salva. Bineînteles ca aceiasi metoda este valabila si în cazul unei femei. Este necesar sa va deprindeti sa realizati aceasta largire a constiintei, altfel veti ramâne mereu împartiti, în conflict cu voi însiva. Si chiar daca ati

pierdut fiinta iubita, daca ea v-a parasit sau a murit... nu trebuie sa o înlocuiti cu alta, caci riscati sa o pierdeti si pe aceasta, ci înlocuiti-o cu o mare dragoste îndreptata spre ceva ceresc, divin. Atunci calmul, linistea se vor restabili în voi pentru ca vidul vostru interior se va umple cu prisosinta. Bineînteles ca, cu toate ca este de dorit ca toata lumea sa depuna eforturi în acest sens, nu îi este dat oricui sa poata sa stapâneasca cu adevarat forta sexuala pentru a întâlni dragostea superioara. De aceea, înainte de a va avânta într-o astfel de încercare este bine sa va analizati si sa va cunoasteti cât mai bine. Daca simtiti ca aveti înca mare nevoie de placerile fizice, este de preferat sa nu încercati sa renuntati brusc la ele, caci astfel va fi mai rau. Dar daca ati evoluat deja si simtiti nevoia de a avea trairi mai subtile, mai spirituale, de a întelege splendoarea lumii divine si de a ajuta oamenii cu dragostea voastra, puteti alege acest drum. Dar, va repet, el nu este pentru toata lumea si eu nu sfatuiesc pe oricine sa apuce pe acest drum, pentru ca eu cunosc bine toate inconvenientele care pot sa se produca. Ce se va întâmpla, de exemplu în cupluri, daca unul din cei doi se va decide pentru a trai o dragoste mai spirituala, în timp ce celalalt nu se poate lipsi de placerea fizica si face din asta o tragedie? Bineînteles ca eu voi fi cel vinovat. Stiu ca este un mare risc sa va vorbesc asa cum am facut-o, sunt obligat însa sa dau învataturi celor care vor sa evolueze si sunt constient de pericolul la care ma expun de a fi gresit înteles si de a-mi atrage ostilitati.

Eu cer doar tuturor celor care ma asculta sa încerce sa înteleaga adevarul spuselor mele, sa înteleaga mai ales ca nu am intentia de a strica familiile, ci doar aceea de a largi din ce în ce mai mult constiinta atât a barbatilor cât si a femeilor. Daca conceptia uzuala pe care unii oameni o au despre dragoste ar da rezultate bune, n-as avea nimic de spus. Dar priviti putin cum se petrec lucrurile: drame, sinucideri, crime, divorturi... si chiar atunci când doi sunt împreuna, deseori ei se gândesc unul la amanta, celalalt la amantul pe care îi au sau pe care le-ar placea sa îi aibe. Aparent îsi sunt fideli unul altuia, dar în interiorul lor sunt pe cale sa se însele.

De aceea, chiar atunci când cineva nu se simte înca în stare sa traiasca fazele elevate ale dragostei, el trebuie totusi sa încerce sa îmbunatateasca ceva în felul lui de a iubi. Va voi da o comparatie. Aveti în fata voastra doua sticle. Sa presupunem ca una reprezinta barbatul si cealalta femeia. Cum fiecare din ei nu conteneste sa extraga din celalalt, foarte repede ambele sticle se vor goli si nu mai ramâne decât ca ele sa fie aruncate pentru a fi apoi înlocuite. Aceasta este ceea ce se petrece în conceptia obisnuita privitoare la dragoste: se bea dintr-o sticla care are un continut limitat si când ea s-a golit, este aruncata. Cum trebuie facut pentru ca aceste “sticle” sa nu se goleasca niciodata? Este necesar ca fiecare dintre ele sa fie legata la Izvorul infinit al dragostei: atunci nimic nu le va putea epuiza, ele vor fi mereu pline, alimentate pentru totdeauna de catre apa Izvorului.

Aceasta înseamna ca, în loc sa va opriti asupra a ceea ce este superficial la o femeie sau la un barbat, sa îi iubiti spiritul, sufletul si astfel sa va conectati la ceva viu, ceva ce este deja legat la Izvor, la Dumnezeu. Astfel, dragostea voastra va dura pentru totdeauna: chiar si atunci când veti îmbatrâni, ridati, veti continua sa va iubiti, caci nu ati iubit trupul, ci o fiinta care este reflectarea Divinitatii. Prin femeie, barbatul o cauta de fapt pe Mama Divina, el se ridica pâna la ea pentru a primi energii, lumina, bucurie. Prin barbat,

femeia se ridica pâna la Tatal Ceresc.. si în acest fel dragostea lor nu va lua niciodata sfârsit. Dar daca barbatul si femeia se multumesc sa se caute în planurile inferioare, sa nu se mire daca vor fi repede deceptionati. Este normal, cum ar putea dragostea sa dainuiasca când dincolo de trup nu mai exista nimic altceva bun si frumos de iubit?

Priviti cum se petrec lucrurile în natura: tot ceea ce este întunecat, murdar, impur, are tendinta de a se acumula în partea de jos si ceea ce este pur se ridica deasupra. La fel se petrec lucrurile si în fiinta umana: si în el tot ceea ce este grosier se aduna în partile inferioare, în timp ce tot ce este usor, pur, luminos, urca catre cap. De aceea ochii, urechile, gura, nasul, creierul sunt asezate în partea superioara, în timp ce alte functii sunt plasate în partea inferioara. Acestor doua parti fizice ale omului îi corespund cele doua naturi ale sale, inferioara si superioara: personalitatea si individualitatea. Dragostea manifestata de personalitate, care nu se gândeste decât sa ia, sa se ghiftuiasca, este îmbâcsita cu elemente grosiere si întunecate. În timp ce dragostea manifestata de individualitate contine elemente de generozitate, de dezinteres, este pura si luminoasa...

Prin dragostea lor egoista si senzuala, oamenii îsi transmit tot felul de elemente întunecate care îi împiedica sa vada limpede si sa simta senzatiile celeste. Bineînteles, sunt liberi, se pot lasa în voia tuturor poftelor lor, dar nu este în interesul lor! Daca Initiatii au dat reguli si prescriptii, n-au facut-o pentru a le interzice placerile dragostei, ci pentru a-i împiedica sa coboare prea jos în stari de constiinta inferioare, acolo unde nu vor mai putea primi nimic din binefacerile si minunile lumii divine.

De acum înainte, încercati sa faceti eforturi pentru a întelege aceasta filozofie sublima, caci ea este singura care îi învata pe barbati si pe femei cum sa-si utilizeze toate aceste elanuri pe care si le dau unii altora, toata aceasta minune, fericire de a se contempla pentru a fi mereu inspirati si pentru a deveni niste genii, niste divinitati.

Dar toate acestea nu le veti întelege cu adevarat decât dupa ce le veti întelege întâi înauntrul vostru prin meditatii si prin modificari interioare. Când veti fi reusit, va veti afla în posesia tuturor bogatiilor pe care natura vi le-a pregatit, le veti putea folosi cu tot atâta precizie ca si cum v-ati afla într-un laborator: veti sti sa folositi elementele si fortele pentru propria voastra regenerare, iluminare si pentru cea a lumii întregi.

Tabla de materii

Cap.I Alchimia spirituala.........................................................1

Cap.II Arborele uman...............................................................3

Cap.III Caracter si temperament................................................5

Cap.IV Mostenirea regnului animal...........................................7

Cap.V Teama..........................................................................10

Cap. VI Cliseele........................................................................13

Cap. VII Altoiul.........................................................................16

Cap. VIII Utilizarea energiilor.....................................................19

Cap. IX Sacrificiul, transmutarea materiei...............…..............21

Cap. X Vanitate si glorie divina...............................…............26

Cap. XI Orgoliu si smerenie.....................................................30

Cap,XII Sublimarea fortei sexuale............................................34

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

EGREGORUL PORUMBELULUI LIBERTĂŢII

Colecţia Isvor nr.208

Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară, formează un "egregor". Un egregor este o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, formată din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care lucrează în acelaşi scop. Fiecare egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia, ursul, etc...

Dar nici cocoşul, nici ursul, nici tigrul sau dragonul nu vor rezolva problemele lumii întregi. Adesea, egregorurile se opun unul altuia în lumile subtile ; anumiţi clarvăzători văd aceste ciocniri de egregoruri şi puţin timp, după aceea, războaiele

izbucnesc pe pământ între oameni... Trebuie, deci, ca acum întreaga omenire să formeze egregorul porumbelului care aduce pacea.

Cap. I PENTRU O MAI BUNĂ ÎNŢELEGERE A PĂCII

Am asistat într-o zi la o dezbatere publică despre pace. Multe personalităţi cu înaltă calificare, instruite, inteligente, simpatice, amuzante chiar, au luat cuvântul. Mulţumită lor, am aflat că pacea este starea cea mai favorabilă pentru toată omenirea, în timp ce războiul este cel mai mare rău. Într-adevăr, am fost încântat, mi-am spus chiar: "Fiindcă am înţeles, în sfârşit, binefacerile păcii, este evident că omenirea va fi salvată!"

Dar aş fi vrut, totodată, să aud în ce manieră se va instala această pace. Mai mulţi vorbitori şi-au expus proiectele. Unul dintre ei a propus înfiinţarea unei poliţii mondiale care ar împiedica ţările să poarte război. Ideea e minunată, dar cum s-o pui în practică? Acest proiect m-a dus cu gândul la fabula lui La Fontaine unde şoarecii ţineau sfat pentru a găsi mijlocul de a se apăra de pisică. După multe discuţii, cel mai bătrân şoarece prezenta soluţia: trebuie, spunea el, să agăţăm un clopoţel la gâtul pisicii şi în acest fel o vom auzi venind de departe. Această soluţie minunată a fost primită cu aplauze. Din nefericire, nu se va găsi niciodată şoarecele, atât de curajos pentru a agăţa clopoţelul la gâtul pisicii. Exact acest lucru se întâmplă cu proiectul poliţiei mondiale. Unde se găseşte o forţă internaţională îndeajuns de cinstită şi imparţială pentru a îndeplini această funcţie, şi apoi cum s-o impunem celorlalte naţiuni?

Un alt vorbitor a explicat că pacea nu se va obţine decât prin federalism, şi s-a lansat în tot felul de teorii din care nimeni n-a înţeles mare lucru. Un al treilea a luat cuvântul pentru a acuza Statul de a abuza de puterea sa şi de a transforma pe cetăţeni în sclavi... În fine, după ce am ascultat încă mulţi vorbitori, am fost obligat să conchid că pacea nu va putea veni prea repede, întrucât nimeni nu o înţelege şi nu ştie cu adevărat ce este.

Numai un punct de vedere iniţiatic poate lămuri problema, căci pentru a realiza pacea, trebuie să ai o bună cunoaştere a fiinţei omeneşti. Veţi spune: "Oh, fiinţa omenească, o cunoaştem! “ Nu, nu se cunoaşte încă structura sa psihică cu diferitele ei corpuri subtile, care au fiecare nevoi bine definite, aspiraţii de satisfăcut. Şi mai ales nu se cunoaşte fiinţa omenească aşa cum am prezentat-o noi, cu cele două naturi ale sale, Eul inferior şi Eul superior, Personalitatea şi Individualitatea... Ei bine, atât timp cât cei care doresc pacea nu cunosc această ştiinţă, pacea nu va veni niciodată în lume. Pentru moment, se pot observa peste tot oameni înverşunaţi acuzându-se reciproc de a fi factori de război. Astfel îşi imaginează ei că lucrează în favoarea păcii. Pentru unii, cei bogaţi sunt vinovaţii, pentru alţii, sunt intelectualii, oamenii politici şi savanţii. Credincioşii acuză pe cei care nu aparţin bisericii lor că sunt eretici care duc omenirea la pieire, iar necredincioşii îi acuză pe credincioşi de fanatism... Observaţi şi veţi vedea că întotdeauna prin suprimarea a ceva exterior lui, lucruri sau oameni, fiecare crede că poate instala pacea în lume. Şi aici e greşeala. Chiar dacă s-ar suprima armata şi tunurile, a doua zi oamenii vor inventa alte mijloace pentru a se ucide.

Pacea este o stare interioară şi nu se va obţine niciodată suprimând ceva ce ar veni din exterior. Cauzele războiului trebuie suprimate mai întâi în interiorul fiecăruia. Să luăm un exemplu simplu. Un om consumă la o masă bogată cârnaţi, jambon, pui, udaţi din belşug cu vin bun. După masă îşi spune: "Acum voi căuta un loc liniştit pentru odihnă.” Găseşte, în sfârşit, un loc liniştit, dar în sinea lui simte ceva care începe să se mişte. Ia o ţigară, fumează, apoi se întinde gândindu-se că ar fi plăcut să aibă o femeie frumoasă lângă el. Unde să o găsească? La vecin, bineînţeles. Există un zid, dar acesta nu înseamnă nimic, el sare peste el. Vă închipuiţi urmarea poveştii... Nu mai este cazul să vorbim despre pace!...

Pacea nu este o stare pe care o putem obţine mecanic. Dacă veţi căuta pacea menţinând în voi condiţii de tulburare şi excitare, nu o veţi găsi niciodată. Pacea este un rezultat, o consecinţă, ea determină ca toate funcţiile şi activităţile interioare şi exterioare ale omului să fie perfect echilibrate şi armonizate. Trebuie, deci, să cunoaştem mijloacele şi metodele capabile de a produce pacea, şi aceasta este o ştiinţă întreagă.

Din momentul în care întreţine în el anumite dorinţe, anumite pofte, omul, orice ar face, nu poate să fie în pace, căci prin aceste dorinţe şi pofte a introdus în forul lui interior, deja, germenul dezordinii. Să luăm exemplul unui hoţ: automat, el gândeşte că poate a fost văzut de cineva şi nu se poate opri să-şi închipuie tot ceea ce i s-ar putea întâmpla: va fi urmărit, arestat, închis... Nu este sigur că nu a fost văzut de cineva, că nu a lăsat câteva urme sau că nu a făcut câteva gesturi care pot dezvălui pungăşia sa, şi nu mai este liniştit: pierde pofta de mâncare, somnul, şi nu gândeşte decât să se ascundă.

Un altul a împrumutat bani promiţând să-i înapoieze, dar cum este incapabil să se abţină puţin pentru a aduna această sumă, nu îi înapoiază, şi iată-l urmărit de creditorul său, de care nu mai ştie cum să scape... Un altul aruncă câteva cuvinte grele şi jignitoare unui prieten şi îşi face astfel un duşman. Iată, încă o dată în plus, cum se evaporă pacea. Inutil să continui, se pot găsi sute de exemple. Ei da, oamenii fac întotdeauna proba unui talent nemaipomenit în a-şi pierde pacea.

Dacă aveţi o haită care latră în spatele vostru pentru că aveţi datorii, pentru că aţi furat, prădat, sau pentru că nu v-aţi ţinut promisiunile, cum mai vreţi, atunci, să aveţi pace? "Fugind de creditorii mei", veţi răspunde. De acord, dar creditorii care sunt în voi, îndoielile, remuşcările care vă urmăresc, cum să fugiţi de ele? Argumentând astfel, înseamnă să fii lipsit de ştiinţa şi cunoştinţele veritabile. Nu vă amăgiţi cu iluzii, gândul nu vă va lăsa deloc în pace. În aparenţă este foarte uşor să obţii pacea: este suficient să mergi pe piscul muntelui unde domnesc liniştea şi singurătatea. Dar, iată, ca şi aici omul nu găseşte pacea. Pentru ce? Pentru că a luat cu el un tranzistor în cap, da, un tranzistor de care nu se separă niciodată şi care merge încontinuu... Şi ce aude... Adesea, acest tranzistor este conectat la staţiile infernului unde se află, de asemenea, muzică, dar ce fel de muzică, ce vacarm. Şi totuşi este acolo pe piscuri, e linişte. Da, exteriorul este calm, dar interiorul, acolo furtunile şi uraganele bântuie. Atunci, cum să obţinem pacea?

Toată lumea ştie că trupul omenesc este constituit dintr-un mare număr de organe legate între ele. Fiecare face o muncă specifică, dar toate trebuie să fie în concordanţă, în armonie, dacă nu, vor apare dezordini sau, ceea ce în muzică numim disonanţe. Omul nu

poate fi în bună sănătate şi pace decât cu condiţia ca toate organele sale să lucreze dezinteresat, impersonal, pentru binele organismului întreg. Dar această sănătate, această pace nu sunt încă decât stări pur fizice.

Pentru a avea pacea sufletului şi a spiritului trebuie mers mult mai sus, trebuie ca toate elementele care constituie celălalt organism, organismul psihic, să vibreze de asemenea la unison, fără egoism, fără dezacorduri, fără idei preconcepute, ca şi organele organismului fizic. Pacea este, deci o stare de conştiinţă superioară. Numai că, deoarece ea este dependentă de sănătatea organismului nostru şi cele mai mici necazuri care apar pot compromite armonia noastră psihică, trebuie ca, aceste două organisme, fizic şi psihic, să fie în armonie, pentru ca pacea să se instaleze complet.

Pacea aşa cum este înţeleasă, în general, nu este pacea veritabilă. Dacă, timp de câteva minute sau ore nu simţiţi în interior agitaţie sau necaz, aceasta nu este pace, căci nu este o stare durabilă. Adevărata pace, odată instalată nu o mai puteţi pierde. Da, pacea nu înseamnă numai să te simţi bine, calm şi fără griji un moment, este ceva mult mai profund, mai preţios... Pacea, v-am spus-o, este un rezultat. Când instrumentele unei orchestre sunt perfect acordate, când toţi muzicienii, lucrând cu toate puterile şi cunoscând şeful care îi dirijează, îl iubesc şi i se supun, atunci rezultă o extraordinară armonie. În fiinţa omenească, pacea este, de asemenea, o armonie, un acord perfect între elemente, forţe, funcţii, gânduri, sentimente, activităţi.

Această pace profundă, inexprimabilă, este foarte greu de obţinut pentru că îţi trebuie pentru aceasta voinţă, răbdare, dragoste şi o mare ştiinţă. Atunci când discipolul începe să înveţe şi să înţeleagă natura şi proprietăţile fiecărui element, gând, sentiment, dorinţă, în scopul de a nu introduce niciodată în el ceea ce ar putea tulbura armonia sa interioară, şi în fine, atunci când reuşeşte să elimine din organismul său tot ceea ce nu vibrează la unison, atunci şi numai atunci obţine pacea. Dacă fumaţi, dacă mâncaţi şi beţi orice, introduceţi în organismul vostru anumite elemente nocive care vă îmbolnăvesc şi nu veţi putea avea pace.

Dacă vă dor dinţii, dacă aveţi colici sau palpitaţii, cum vreţi să aveţi pace? Aţi introdus în voi particule care provoacă obstrucţii sau fermentaţii şi trebuie acum să le eliminaţi. Aceeaşi lege operează pe partea psihică. Atât timp cât ignoraţi natura sentimentelor voastre, a gândurilor, dorinţelor, pasiunilor, instinctelor, şi le respiraţi hrănindu-vă din ele, fără a şti dacă vă fac bine său rău, nu veţi avea niciodată pace.

Pacea este, deci, consecinţa unei ştiinţe profunde asupra naturii elementelor cu care omul se hrăneşte în toate planurile. Şi cu această ştiinţă, bineînţeles, aşa cum mi-am spus, trebuie o mare atenţie, o voinţă puternică pentru a nu lăsa niciodată să apară elemente perturbatoare. Dacă iniţiaţii dau o asemenea importanţă purităţii, este pentru că ei au verificat demult că, la cea mai mică impuritate în corpul lor fizic, în sentimentele sau gândurile lor, pierdeau imediat pacea. Pacea, mi-am spus-o deja, este rezultatul unei armonii între toate elementele care constituie omul: spirit, suflet, intelect, inimă, voinţă şi corpul fizic. Şi dacă este aşa de greu de obţinut, este pentru că aceste elemente sunt rar în armonie. Un om are gânduri lucide, înţelepte, dar iată ca inima sa unde a alunecat, un

sentiment inferior, îl împinge să facă nebunii. Sau, este animat de cele mai frumoase dorinţe, însă voinţa sa e paralizată. Cum vreţi ca între aceste contradicţii să se simtă în pace? Pacea este ultimul lucru pe care omul îl poate obţine. Dar când, după tot felul de suferinţe şi lupte, de eşecuri şi victorii, ajunge, în sfârşit, să facă să triumfe natura să divină asupra tuturor revoltelor şi vacarmelor naturii sale inferioare, atunci şi numai atunci poate găsi pacea. Mai înainte, se întâmplă poate, să trăiască minute delicioase, dar aceasta nu va dura. Şi astfel auzim mulţi oameni plângându-se: "Mi-am pierdut liniştea, pacea."

Pacea, veritabila pace, este imposibil de pierdut. Se pot produce, din când în când câteva agitaţii, dar nu sunt decât mişcări superficiale: în interior, în profunzime pacea există.

Este ca oceanul a cărui suprafaţă este tot timpul agitată de valuri şi spumă, dar departe de suprafaţă, în profunzime, domneşte pacea. Când aţi ajuns să aveţi în voi adevărata pace, tulburările care se pot produce la exterior nu vă mai ating, vă simţiţi protejaţi ca într-o fortăreaţă. Se spune în Psalmul 91: "Domnul este locul meu de adăpost şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare.” Turnul de scăpare, este Eul superior.

Atunci când veţi atinge acest punct, piscul fiinţei voastre, atunci veţi cunoaşte pacea. Această pace este o senzaţie divină, inexprimabilă. Dar, înainte de a ajunge la această stare, câte victorii va trebui să obţineţi asupra tendinţelor voastre inferioare. Pacea provine, deci, dintr-o armonie, dintr-o consonanţă absolută între toţi factorii şi elementele care constituie fiinţa omenească. Aş adăuga: această armonie nu poate exista decât atunci când toate elementele sunt purificate. Dacă ele nu se acordă înseamnă ca s-au strecurat în ele impurităţi. Când un om a consumat un aliment care nu îi convine deloc, el nu se simte bine, devine irascibil: dar dacă ia un purgativ, totul e în ordine. Impurităţile disturbă pacea. Deci, pentru a obţine pacea, primul lucru este să lucrezi pentru purificare, să elimini toate materialele care împiedică buna funcţionare a intelectului, a inimii şi a voinţei. Un veritabil Iniţiat a înţeles numai un singur lucru: că esenţialul, este de a deveni pur, pur ca un lac de munte, pur ca cerul albastru, pur precum cristalul, pur ca lumina soarelui... Cu această puritate va putea obţine tot restul. Evident, nu se poate realiza aşa uşor puritatea, dar cel puţin trebuie înţeleasă, după aceea iubită şi dorită din toată fiinţa, şi în sfârşit încercat a fi realizată.

Când se produc dezordini în corpul fizic, în inima voastră sau în gândire, să ştiţi că aţi absorbit elemente impure, şi impure poate însemna simplu: străine. Impurităţile sunt materiale nedorite, pentru că sunt străine organismului uman. Aceste materiale nu sunt, poate, impure prin ele însele, dar sunt considerate impure pentru că prezenţa lor în organism provoacă perturbaţii. Sunt deci nocive, şi trebuie eliminate. Dacă sunteţi bolnav sau chinuit, este pentru că aţi permis unei impurităţi să între în voi sub forma unui gând, sentiment sau altceva.

Fiecare impuritate, fie în planul mental, fie în planul astral sau în planul fizic, aduce necazuri. Şi când spun "necazuri", răul este încă mai mic, pentru că impurităţile pot, de asemenea, produce otrăvirea, intoxicarea şi chiar moartea. Este deci necesară

purificarea în toate planurile: în planul fizic prin băi, curăţenie, posturi, etc, şi în planul psihic prin rugăciune, meditaţie şi alte exerciţii spirituale. Numai în aceste condiţii veţi obţine pacea veritabilă. Când omul va ajunge să fie destul de vigilent pentru a-şi păstra intact regatul, acest regat care îl reprezintă pe sine însuşi, atunci numai va obţine o pace stabilă şi durabilă. Şi ce va reprezenta această pace? O fericire de nedescris, o simfonie fără sfârşit, o stare de conştiinţă sublimă unde toate celulele se scaldă într-un ocean de lumină, înoată în ape vii şi se hrănesc cu ambrozie... Trăieşte dar, într-o astfel de armonie încât tot Cerul se reflectă în el, începe să vadă toate splendorile pe care nu le-a văzut înainte, pentru că era prea îngrijorat, prea agitat şi pentru ca privirea sa interioară şi chiar exterioară, nu se putea fixa spre lucruri pentru a le vedea. Singură pacea permite de a vedea şi înţelege prezenţa realităţilor subtile, de aceea Iniţiaţii, care au ajuns să guste pacea veritabilă, descoperă minunile universului.

Majoritatea oamenilor nu caută decât ceea ce este trecător, iluzoriu şi care le va aduce decepţii şi necazuri. Dar este greu pentru ei să înţeleagă aceasta. Pentru a înţelege, trebuie să suferi, să fii decepţionat... Trebuie cu adevărat să atingi limita, disperarea, pentru a înţelege că ceea ce ţi-ai dorit nu aduce nici pacea, nici împlinirea, nici gloria, nici puterea, nu aduce nimic. Dar, este imposibil a explica aceasta tuturor acelor care sunt încă tineri. Trebuie să fii vârstnic, foarte vârstnic interior sau exterior, pentru a te ataşa la singurele bogăţii eterne. Cel ce este tânăr se joacă încă cu păpuşi, soldaţi de plumb şi castele de nisip; vârsta nu îi permite să se preocupe de lucruri serioase, dar când se va maturiza va abandona totul pentru realizări grandioase şi va cunoaşte pacea.

Pacea se instalează numai când toate celulele vibrează la unison într-o idee sublimă şi dezinteresată. De aceea înţelepţii au dreptate când spun că nu veţi putea cunoaşte pacea atât timp cât nu veţi introduce în celulele voastre, în toată fiinţa, gânduri de dragoste, mai precis compasiune, generozitate, iertare, abnegaţie. Nu veţi putea, căci numai aceste gânduri aduc pacea. Când aveţi ceva de reproşat aproapelui vostru, când nu îl veţi putea ierta şi vă veţi chinui pentru a şti cum să vă răzbunaţi... sau atunci când cineva v-a împrumutat bani şi vă gândiţi tot timpul că va veni să-i ceară, nu este posibil să obţii pacea, aceste gânduri fiind prea personale, prea egoiste. Şi chiar dacă sunteţi liniştiţi pentru câteva minute sau ore, nu este încă pace, este puţină odihnă, o acalmie (acest fel de pace îl pot obţine chiar şi oamenii răi), după care, din nou, sunteţi luaţi de grijile şi neliniştile voastre.

Pacea veritabilă este o stare spirituală care nu poate fi pierdută odată obţinută. Când aveţi dorinţa de a împlini voinţa Domnului, adică de a deveni un binefăcător al umanităţii, de a iubi pe toţi oamenii, de a-i servi, ierta, această idee face să vibreze la unison toate particulele fiinţei voastre şi în acel moment veţi gusta pacea. Şi acea pace, când o veţi obţine, vă urmăreşte peste tot: aţi simţit-o ieri, astăzi este încă acolo, toată ziua... şi mâine, de cum v-aţi sculat, ea va aşteaptă. Sunteţi uimiţi să constataţi că nu mai aveţi nevoie de a face eforturi pentru a o găsi. Înainte, pentru a vă linişti, eraţi obligaţi să vă concentraţi mult timp, de a vă ruga, cânta sau chiar de a lua câteva tranchilizante, acum nu mai este necesar, pacea este acolo, în voi.

Lucraţi, deci, mult timp asupra acestei idei, de a iubi, de a face bine, de a ierta totul... până când ea va deveni atât de puternică încât să umple toate celulele voastre care vor începe să vibreze la unison cu ea. Atunci pacea nu vă va mai părăsi deloc, şi chiar dacă anumite evenimente vă vor tulbura, privind în voi înşivă veţi descoperi că pacea este acolo, orice s-ar întâmpla. Căci, nu mai este ca înainte, o linişte, un calm fabricat, impus, care nu durează decât timpul eforturilor voastre pentru a o menţine... Este o stare care face parte, să-i spunem aşa, din noi.

Aţi văzut animalele sălbatice? Cât timp îmblânzitorul este acolo, ele par a se înţelege, dar imediat ce acesta pleacă, ele se aruncă din nou, unele contra altora pentru a se sfâşia. Şi copiii într-o sală de clasă: atât timp cât profesorul este acolo, ei stau liniştiţi la locurile lor, dar când acesta iese, ei se agită, strigă, se ciondănesc. La fel se întâmplă cu celulele organismului: atât timp cât faceţi eforturi pentru a le stăpâni, ele acceptă să se calmeze puţin, dar imediat ce lipsiţi, adică vă gândiţi în altă parte, necazurile reîncep. Trebuie deci, să vă ocupaţi de ele, să calmaţi, să curăţaţi, să le hrăniţi, ca şi cum ar fi copiii voştri, elevii voştri. Da, şi atunci când veţi ajunge să le instruiţi, când ele vor şti foarte bine să-şi facă treaba fără certuri şi discuţii între ele, atunci pacea va veni.

În tot cazul, să nu vă închipuiţi niciodată că schimbând locuinţa, prietenii, profesia, cărţile, ţara, religia... sau femeia, veţi avea pacea. Pacea nu depinde deloc de aceste schimbări. O mică linişte, un răgaz, da, dar imediat după acestea, acolo unde veţi fi, alte frământări vă vor asalta, pentru că nu aţi înţeles că pacea depinde numai de o schimbare în modul de a gândi, simţi sau acţiona. Schimbaţi aceasta şi chiar dacă veţi rămâne în aceleaşi locuri, în aceleaşi dificultăţi, veţi avea pacea. Pentru că pacea nu depinde exclusiv de condiţii exterioare, pacea vine din interior şi ea ţâşneşte, vă invadează în ciuda turbulenţelor şi trepidaţiilor din lumea întreagă. Este ca un fluviu care coboară din înalt. Şi când posedaţi această pace, sunteţi capabili de a o revărsa, de a o răspândi ca ceva real, grăitor, faceţi o muncă asupra lumii întregi aducând şi altora pacea.

Câţi oameni nu spun acum că lucrează pentru pacea lumii dar, în realitate, ei nu fac nimic pentru ca această pace să se instaleze cu adevărat? Cuvinte numai... Ei creează asociaţii în favoarea păcii, dar numai pentru a se vedea, invita, pentru a primi decoraţii. Viaţa lor însă nu este o viaţă pentru pace. Ei nu s-au gândit niciodată că mai întâi toate celulele corpului lor, toate particulele fiinţei lor fizice şi psihice trebuie să trăiască după legile păcii şi armoniei, înainte de a emana acea pace pentru care, pretind ei că lucrează. În timp ce scriu despre pace şi se adună pentru a vorbi despre pace, ei continuă să alimenteze războiul în ei, căci sunt, fără încetare, pe cale să lupte contra unui lucru sau altul. Atunci, ce fel de pace pot ei să ne aducă? Pacea, omul trebuie mai întâi s-o instaleze în el însuşi, în actele lui, în sentimentele şi gândurile sale. Numai în acel moment el lucrează cu adevărat pentru pace.

Cap. II AVANTAJELE UNIFICĂRII POPOARELOR

Câte ţări mari, care formează acum o unitate, erau formate nu cu mult timp în urmă, din state separate care se războiau între ele. Într-o zi ele au înţeles ca unitatea era preferabilă şi, după ce s-a făcut, ele au devenit veritabile puteri. Dar este încă o etapă insuficientă, căci fiecare din aceste ţări ce reprezintă realmente o putere reală, simte că vecinul îi face concurenţă: este neliniştită, celălalt la fel, şi iată-le deci pregătindu-şi armamentele. Atunci, cum credeţi că se va sfârşi aceasta? Printr-o distrugere reciprocă.

Toate ţările trebuie să înţeleagă deci că a venit momentul pentru o unitate mult mai vastă, mult mai largă: toate statele de pe Pământ trebuie să se unească şi această unificare, ca şi în organismul uman, va produce sănătatea, bunăstarea, forţa. Omenirea n-a ajuns încă să fie sănătoasă: ea este bolnavă, canceroasă pentru că filozofia separării domneşte peste tot. Fiecare încearcă să lucreze numai pentru ţara sa, pentru familia sa, pentru el însuşi. Ei bine, această tendinţă va crea mereu complicaţii şi războaie, căci în această împărţire vor există totdeauna interesele unora sau altora care vor fi rănite. Trebuie acum simplificate lucrurile, convinse ţările lumii întregi că, dacă acceptă să se unească, toţi oamenii vor trăi mult mai bine: nimănui nu-i va lipsi nimic, toţi vor trăi în abundenţă, liberi să călătorească, să se întâlnească, să se iubească, să se distreze, să creeze.

În trecut, când omul nu era în stare să-şi lărgească orizontul conştiinţei în afara intereselor castei sale, tribului sau naţiunii sale, ideile de separare îşi aveau raţiunea lor de a exista. Chiar mari Iniţiaţi, ca Moise, de exemplu, au întreţinut aceste idei, că trebuie luptat împotriva popoarelor străine, şi Moise însuşi lua parte la aceste războaie. În acea epocă era imposibil de a face înţeleasă dragostea fraternă şi necesitatea unei familii universale. Dar acum, este altfel, şi cu rapiditatea mijloacelor de comunicare şi informare, pământul a devenit, deodată, atât de mic încât este momentul pentru oameni să înţeleagă că trebuie să suprime frontierele şi să se unească, pentru ca lumea întreagă să devină o familie. Se duce război, dar pentru a apăra ce? Priviţi cum toţi se încăpăţânează să apere o stare de lucruri care este destinată dispariţiei. Curând vor fi ruşinaţi să descopere cât de mărginit era punctul lor de vedere.

Totuşi, la ora actuală se constată că o întreagă muncă se încheagă în conştiinţe, şi veţi vedea cum se va intensifica, graţie, dacă nu adulţilor, atunci tinerilor. Căci deja, se observă cum tinerii îi obligă pe adulţi să-şi lărgească concepţiile, să renunţe la rasism, naţionalism, la intoleranţă: ei nu mai pot suporta aceste idei înguste care sunt la originea tuturor războaielor. Da, vine un tineret care va zdruncina din temelii totul în lume: atât în Rusia cât şi în America, el va săvârşi o revoluţie formidabilă.

Conducătorii politici îşi închipuie, de multe ori, că destinul unei ţări este în mâinile lor. Poate, câtva timp, pot să aibă această iluzie, dar aceasta nu durează. Toţi aceia care au crezut că totul depindea de ei au sfârşit rău. Tiranii sfârşesc întotdeauna rău: fac să cadă câteva capete, şi apoi într-o zi, va cădea capul lor, într-o manieră sau alta. Căci, în realitate, nu oamenii cât de puternici ar fi ei dirijează destinul omenirii, ci foarte înalte Entităţi invizibile care observă şi controlează cursul evenimentelor.

Priviţi toate aceste imperii formidabile care au făcut să tremure lumea, şi care au dispărut, îngropate în pulbere sau în nisipurile deşertului. Da, există alte Inteligenţe, alte Forţe care lucrează într-un scop pe care noi nu îl cunoaştem. Trebuie deci ca oamenii să încerce să înţeleagă şi să fie mai smeriţi, dacă nu, mai devreme sau mai târziu, îşi vor sparge capul. Chiar şi societăţile secrete care credeau că vor domina lumea, n-au ajuns niciodată s-o facă, şi multe dintre ele au şi dispărut astfel. În timp ce, acei care urmează proiectele Divinităţii, marii Iniţiaţi, chiar dacă au fost adesea călcaţi în picioare şi masacraţi, idealul lor, acesta n-a dispărut niciodată. Căci proiectele Divinităţii înseamnă totdeauna mântuirea omenirii, eliberarea, fericirea sa, şi ele se vor realiza!

Dragii mei fraţi şi surori, Fraternitatea Albă Universală este aici pentru a reaminti oamenilor că sunt copiii aceluiaşi Tată, Dumnezeu, care le dă viaţă, şi a aceleiaşi Mame, natura. Atunci, pentru ce să se măcelărească? Pentru ce să lupte unii contra altora? Este monstruos, lipsit de sens. Vedeţi, nu putem obiecta cu nimic la aceasta. Acceptând acest adevăr, nu mai putem continua să ne separăm, să ne detestăm, nu este logic. Trebuie să trăim în concordanţă cu acest adevăr, sau atunci trebuie decis să-l refuzăm, va fi mai corect aşa. Când nu ai nici acelaşi tată, nici aceeaşi mamă, în cel mai rău caz este permis a te lupta, dar să faci ca mulţi creştini care, afirmând această credinţă, se măcelăresc între ei şi îi măcelăresc şi pe alţii, atunci aceasta nu mai merge, este o contradicţie formidabilă!

Dumnezeu este deasupra consideraţiilor despre rase, naţionalităţi sau popoare. El dă viaţă tuturor. El nu i-a creat pe oameni pentru a fi, înainte de toate, arieni sau semiţi, slavi sau arabi, chinezi sau americani, El i-a creat, atâta tot. Doar ei, din cauza condiţiilor lor de evoluţie, n-au putut face altfel decât să se împartă în clanuri, familii, societăţi, ţări. Dar într-o zi toate aceste distincţii care provoacă atâtea ostilităţi vor dispare, şi oamenii se vor simţi toţi cetăţeni ai lumii. Iată ce este de salutat şi de dorit. Care este omul politic să pretindă contrariul? Să vină să mă găsească şi îi voi arăta matematic, ştiinţific, istoric că anumite moduri de a vedea lucrurile sunt perimate.

Cu câteva decenii în urmă, francezul care ar fi îndrăznit să preconizeze o reconciliere cu germanii ar fi fost împuşcat. Acum, când este o idee dobândită, nu se mai împuşcă nici francezii, nici germanii; ei îşi întind mâinile, îşi fac vizite, se iubesc şi chiar aduc pe lume grămezi de mici franco-germani. Atunci, de ce n-ar fi o reconciliere între toate celelalte popoare? Germanii şi francezii au devenit prieteni, bine, am înţeles, dar aceasta n-a schimbat mare lucru: alţi duşmani aşteaptă la pândă momentul de a-i înghiţi. Trebuie deci făcută o unitate mult mai vastă pentru a putea scăpa cu adevărat de toate pericolele. Dacă nu, sărmanii oameni, nici armele, nici diplomaţiile lor nu îi vor salva. Dar în curând, în faţa ameninţărilor care vor plana peste omenire, toţi vor fi obligaţi să-şi întindă mâna.

Evident, Marte, instinctul de agresivitate va exista totdeauna, de aceea omul va simţi tot timpul nevoia de a se lupta şi de a obţine victorii. Scopurile şi mijloacele se vor schimba, dar nevoia, tendinţa nu vor dispare. Omul are dreptul de a declara război lumii întregi pentru că este o trebuinţă pe care natura a pus-o în el. Da, are dreptul, dar numai cu armele dragostei şi luminii. În viitor, războiul aşa cum există astăzi sub forme atât de devastatoare va dispare: oamenii vor înţelege cât de costisitoare sunt aceste războaie, în

toate domeniile, şi vor înceta să se măcelărească. Dar oricum instinctul războinic va persista.

Inteligenta cosmică, ea însăşi, nu vrea ca el să se stingă; oamenii vor continua să se bată, dar sub alte forme şi instigatorul, în loc să-i distrugă pe alţii, le va da viaţa, bogăţia, lumina, dragostea. Şi va fi atât de frumos. Vor exista deci totdeauna bătălii, dar de un alt fel, ca bătăliile care se duc în spaţiu între stele şi sori care îşi lansează fără încetare săgeţi de lumină.

Cap. III ARISTOCRAŢIE ŞI DEMOCRAŢIE,

CAPUL ŞI STOMACUL

*

Nici un regim politic, până în prezent, nu s-a arătat cu adevărat eficace în a aduce popoarelor fericirea şi pacea. Indiferent ce ar reprezenta monarhia, oligarhia, republica etc, nici una n-a adus soluţii cu adevărat definitive. Pentru ce? Pentru simplul motiv că un sistem de guvernare nu înseamnă totul. Atât timp cât indivizilor cărora li se pretinde a se impune, nu au conştiinţa datoriei lor, atât timp cât ei nu ajung să înţeleagă că trebuie să depună toate eforturile pentru a se pune în armonie unii cu alţii, oricare ar fi regimul, vom asista la aceleaşi dezordini, la aceleaşi necazuri, deci, în concluzie la aceleaşi nenorociri.

În vremea noastră, democraţia s-a instalat aproape peste tot în lume. Simbolic, democraţia reprezintă cârmuirea stomacului. Da, poporul, demosul, este stomacul. Ştie oare, poporul cu exactitate ceea ce este bun sau rău? Nu, el este împins de tot felul de dorinţe şi pofte nemăsurate pe care le vrea împlinite. Dovada, acum când i s-au dat toate posibilităţile de a cere, va cere el oare, Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? Va cere el, lumina şi dragostea? Nu, stomacul nu cere decât mâncare în plus, şi după aceea apar murdării şi pagube peste tot. Poporul nu are încă un ideal superior. Da, fiindcă are nevoie de un cap, de o minte, şi acest cap lipseşte. Bineînţeles, trebuie o minte luminată, dezinteresată, căci, dacă cel ce se afla singur are aceleaşi instincte ca mulţimea care cere, jos, atunci acest lucru nu mai merită osteneala.

"Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa” a spus Iisus. Şi cum Împărăţia lui Dumnezeu este o monarhie, toate ţările lumii trebuie să fie organizate potrivit imaginii universului al cărui rege este Dumnezeu. Eu nu vreau să spun că, în momentul actual, monarhiile ar fi de preferat republicilor, nu, eu vorbesc în principiu. Când stomacul este orb, nu trebuie să îi dăm cârmuirea. Şi când capul este nedemn, de asemenea, nu trebuie să i-o acordăm. Deci, vă rog să mă înţelegeţi bine, vorbesc în principiu. Ca poporul să cârmuiască, de acord, dar cu condiţia să fie luminat. Dacă nu este, nu trebuie să conducă. Iar dacă capul, de asemenea, este obscur, ignorant, dur, atunci să nu conducă nici el. De altfel, capul este acela care, adesea, aduce cele mai multe necazuri, nu stomacul. Vorbesc, deci, din punct de vedere simbolic, şi în domeniul simbolicului totul este clar, matematic.

A fi un adevărat aristocrat, nu înseamnă numai a purta un nume, strămoşi, titluri de nobleţe, pământuri, ci aţi proba ţie însuţi simţul moral, generozitate, forţa de caracter. Dacă guvernarea democratică a sfârşit prin a învinge aproape peste tot în lume, aceasta este pentru că aristocraţia s-a compromis. Din nefericire, nu înlăturarea regilor, împăraţilor sau ţărilor a făcut automat popoarele mai fericite. Căci mulţi dintre aceia care au preluat puterea, chiar şi în ţările comuniste, repetă crimele vechilor stăpâni. Atunci, din nou va izbucni o revoltă, din nou ei vor fi înlăturaţi, pentru că nu sunt la înălţime: au uitat că au răsturnat monarhia şi nobilii pentru a face să domnească un ideal de fraternitate şi justiţie. cu timpul, uiţi, te materializezi, te degradezi... Ca şi Biserica, care a uitat principiile iubirii pe care Iisus le-a dat, şi care s-a materializat şi ea dea lungul secolelor. Trebuie să se revină acum către această aristocraţie a inimii, a sufletului, care este aceea a Iniţiaţilor, a marilor Maeştri, a tuturor acelor fiinţe luminate care au demonstrat-o. A vorbi despre dreptate şi fericire pentru popor, aceasta nu ajunge. Toată lumea este capabilă să vorbească bine, dar câţi oare, sunt capabili să trăiască şi cele spuse? Atât timp cât ţările vor avea lideri care nu vor fi luminaţi de flacăra iniţiatică, nimic bun nu va ieşi din deciziile lor. Câteva schimbări în domeniul economic, material, financiar sau politic nu vor fi de ajuns niciodată pentru a rezolva aceste probleme; va fi mereu aceeaşi poveste, mereu acelaşi noroi. Vedeţi, nu s-a înţeles încă ceea ce trebuie schimbat.

Poporul, la Roma, cerea pâine şi jocuri de circ, şi se citează acest detaliu cu adevărat celebru al istoriei romane, ca şi cum nici un alt popor n-ar fi făcut niciodată acelaşi gen de cereri. În realitate, oamenii cer, totdeauna, aceleaşi lucruri, dar sub o altă formă. Ei le-au modernizat, atât, dar sunt aceleaşi: a mânca şi a se distra, pentru aceasta fac greve şi revoluţii. La ora actuală, jocurile de circ sunt cinematograful, televizorul, spectacolul de music-hall, barurile de noapte, meciurile de fotbal, de catch... Nu spectacolele sunt cele care lipsesc. Este întotdeauna aceeaşi fire care are nevoie de distracţie şi pentru care s-au găsit feluri din ce în ce mai numeroase de hrană. Câţi oameni cer Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? Câţi cer lumina, puritatea, adevărul, bunătatea? Totul se învârte în jurul banului, al hranei şi al plăcerilor. Printre cererile omeneşti, libertatea este, poate, singura de natură spirituală, dar aşa cum o înţeleg oamenii, înseamnă a avea mai multe posibilităţi de a pierde timpul, de a se distra, a face prostii şi rău lor înşişi şi altora. Cine gândeşte să fie liber pentru a-şi consacra timpul unor lucrări sublime?

Majoritatea luptelor politice şi sociale se rotesc în jurul pântecelui, sexului, lenei şi plăcerii. De aceea, dacă se oferă oamenilor ceea ce ei cer, nu vor face altceva decât să se înfunde în egoism şi pasiuni. Priviţi numai numărul de cărţi, filme, reviste, spectacole care antrenează acum oamenii în dezordine, anarhie şi haos... Şi ele au succes. Este extraordinar să observi cât de mult are nevoie natura omenească să se hrănească cu această hrană infernală. De aceea, scriitorii, artiştii nu sunt prea vinovaţi dând publicului această hrană: el o caută cu o atare lăcomie, încât ceilalţi caută să i-o procure. Nu este, deci, în întregime greşeala lor, dar, dacă ar fi fost mai conştienţi de responsabilităţile lor, ar fi simţit că nu ar fi trebuit niciodată să coboare pentru a satisface mulţimii poftele şi lăcomiile naturii inferioare. Ar fi rămas pe o înălţime obligând mulţimea să urce pentru a-i atinge, această inteligenţă şi frumuseţe adusă de ei. Reprezentând creierul, ei ar fi trebuit

să joace rolul unei adevărate aristocraţii. Dar iată ca ei vor să mulţumească masele, demosul, stomacul, şi, de aceea, acum partea inferioară domină, conduce, face pe grozava, cere...

Pe viitor, va trebui reconstituită o aristocraţie intelectuală, morală, spirituală pentru ca poporul să poată evolua, şi tendinţele care au acaparat puterea, "demosul", stomacul, sexul trebuie să lase conducerea minţii, care nu va împlini dorinţele acestora. Dacă veţi întreba natura cum vede ea lucrurile, ea vă va întreba: "Iar dumneavoastră, cum veţi echipa un vapor? “ Pentru a putea porni, unui vapor îi trebuie motoare, şi aceste motoare împreună cu carburantul lor, pot fi inteligente? Nu, ele propulsează vaporul, atât, dar nu pot vedea, îl pot arunca în stânci, pe un iceberg sau peste alte vapoare, şi iată naufragiul. Ah, dar există un căpitan care este inteligent, supraveghează, conduce. Ei bine, eu, de asemenea, când am făcut omul, i-am dat motoare să-l propulseze, care împroaşcă foc, dar i-am dat, de asemenea, un căpitan. Numai ca, dacă acest căpitan a adormit pe undeva, s-a îmbătat şi a lăsat locul gol, vaporul pleacă în derivă!" Motoarele sunt jos, în cală, în profunzimile vaporului, iar sus, pe punte, adică în frunte, natura l-a pus pe căpitan: cu ochii, urechile, gura, el vede, ascultă, ordonă. De ce oare, capul nu se află între picioare, de exemplu, sau sub ele?... În realitate acolo se afla pentru mulţi, vorbind simbolic. Da, toţi cei care nu vor să judece, sacrifică totul motoarelor şi mintea este batjocorită.

Deci, iată ce trebuie înţeles: motoriştilor care sunt jos, nu le este dat să vadă pentru a conduce operaţiile, ei nu o pot face, acesta este rolul căpitanului. Dar pentru a pune în funcţiune vaporul ei sunt în stare, totul depinde de ei. Ca şi cu poporul, priviţi: fără el, fără munca lui, toată ţara va muri. Nu trebuie deci să-l subestimăm, el reprezintă mijloacele, condiţiile, forţa care sunt absolut necesare ansamblului unui corp. Poporul este acolo pentru a semăna şi recolta, şi fără el va apare foametea. Dar, a-i da funcţiile care sunt ale căpitanului, ale aristocraţiei, nu; punctul său de vedere este prea limitat, este incapabil de a face alegeri inteligente şi să orienteze evenimentele pe calea cea bună. Scuzaţi-mă, dar aşa se întâmplă. Nu este dat celulelor stomacului să instruiască pe alţii şi să-i conducă. Când stomacul şi sexul reclamă ceva, creierul trebuie să gândească şi să selecteze. Înţelepciunea trebuie să-i ghideze şi să-i lumineze pe oameni, şi atunci forţele poporului vor fi acolo pentru a împlini splendorile ei.

Creând omul, Inteligenţa cosmică i-a arătat, prin structura corpului său, cum întreaga viaţă socială trebuie să fie organizată, şi de altfel oamenii au reuşit, prin tatonări, să realizeze ceva ce se apropie de acest model. Dar ce departe sunt încă de perfecţiune. Vor exista, tot timpul, conducători şi conduşi, dar nu totdeauna ei se află la locul potrivit. Ceea ce lipseşte, este adevăratul respect pentru ordinea lucrurilor în omul însuşi şi în societate. Eu, nu mă lupt cu poporul din mine, îl hrănesc, îl îngrijesc, îl curăţ. Ah, da, la mine poporul este foarte îngrijit, dar există o aristocraţie căreia trebuie să i se supună. Eu nu îi permit să cânte ca la revoluţie: "Aşa, aşa, aşa, pe aristocraţi îi vom spânzura.” Poporul meu nu cântă asemenea cântece împotriva aristocraţiei, dimpotrivă, o respectă. Veţi spune: "Dar este periculos ceea ce ne povestiţi aici. Dacă acum pledaţi pentru aristocraţie şi condamnaţi democraţia, este periculos.” Totul este permanent periculos. Când mâncaţi sau beţi, puteţi să vă sufocaţi, otrăviţi şi să muriţi; când ieşiţi pe stradă, puteţi fi călcat de o maşină sau, să fiţi loviţi în cap de o cărămidă căzută de pe vreun

acoperiş... Trăim în mijlocul pericolelor, dar trebuie să spunem adevărul şi este de preferat, într-adevăr, de a restabili o aristocraţie luminată decât de a se conduce după criteriile şi gusturile unei mulţimi neştiutoare.

Acum, urmăriţi-mă bine: eu nu vorbesc de clase sociale, ci despre principii, eu ştiu foarte bine că în popor se află adevăraţi aristocraţi, fiinţe ce au un ideal şi aspiraţii foarte înalte. Am întâlnit dintre aceştia, nu aveau nici titluri, nici castele, nu aveau nimic, dar prin felul lor de a trăi cu adevărat drept, generos, dezinteresat, erau minunaţi aristocraţi. Începeţi să mă înţelegeţi, nu-i aşa? În realitate, eu nu sunt nici pentru aristocraţie, nici pentru democraţie, doar pentru ordine, o unitate, o armonie care există în univers şi se reflectă de asemenea şi în corpul nostru. Da, desigur, dacă Inteligenţa cosmică n-a fixat stomacul pe umeri şi capul între picioare, aceasta pentru că există o motivaţie. Capul este sus, stomacul jos, şi dacă oamenii doresc ca stomacul să fie în frunte şi capul nu se ştie unde, aceasta nu duce decât la dezordine. Trebuie înţeles faptul că există o ordine universală care nu seamănă exact cu ceea ce oamenii doresc să instaleze.

Mulţi ani încă de acum încolo se va menţine starea actuală de lucruri: vor exista republici, democraţii, războaie, devastări, revoluţii... Şi când oamenii, obosiţi, extenuaţi, aproape muribunzi, vor dori o nouă ordine, în acel moment, poate, marii Înţelepţi vor veni să preia destinul omenirii, şi în faţa unei asemenea judecăţi, asemenea splendori, toţi se vor supune şi vor asculta. Poporul iubeşte dreptatea, ordinea şi dacă este incapabil să le facă să domnească, aceasta pentru că, în loc de a alege fiinţe superioare, alege totdeauna pe câţiva dintre membrii săi. Dacă veţi alege un şef printre furnici, va fi totdeauna o furnică: va şti, probabil, să vorbească, să se certe, să înţepe şi să-şi umple "cămara", dar atât, nu îi puteţi cere să aducă binele omenirii.

Singure, fiinţele de inspiraţie înaltă pot aduce ordinea, pacea şi armonia în lume când, într-o zi această aristocraţie de fiinţe de elită va începe să se facă ascultată, totul se va transforma. Şi poporul însuşi va cere această conducere a celor mai buni. El va vedea că singur, fără lumină iniţiatică îşi riscă dispariţia. Dar, nu uitaţi niciodată că mai întâi în interiorul vostru este necesară această ierarhie. De aceea trebuie să cereţi Cerului să vă trimită o aristocraţie de fiinţe luminoase pentru a va instrui şi ghida. Aceasta nu va împiedica democraţia să-şi vadă de treburi, dimpotrivă, chiar şi noaptea, căci aceste lucruri sunt indispensabile dacă poporul nu-şi face munca sa: digestia, circulaţia, eliminarea, organismul întreg va fi pierdut... şi aristocraţia la fel.

* *

Ceea ce se întâmplă în om este exact ceea ce se întâmplă în societate: se observă aceleaşi revoluţii, aceleaşi frământări, aceleaşi inversări de situaţii. Câţi regi, care nu erau la înălţimea sarcinii lor nu au fost înlăturaţi de supuşii lor. Ei nu cunoşteau legile teribile ale karmei şi îşi permiteau să fie cruzi şi nedrepţi. Dar iată că alţii, prin spate, în linişte, pregătesc căderea lor, şi într-o zi vor fi învinşi. Istoria ne-a dat atâtea exemple. Câţi regi n-au fost detronaţi, închişi în temniţe cu puţină apă şi câteva bucăţi de pâine. Şi stăteau acolo, nefericiţi, aşteptând eliberarea, în timp ce alţii, care se agăţau de putere, conduceau în locul lor. Toată lumea cunoaşte acestea, dar câţi, oare, au înţeles că aceleaşi lucruri se

întâmplă la fel în viaţa noastră interioară. În interior, "regele” se leneveşte sau se destrăbălează, şi iată că forţele ostile pun stăpânire pe el, îl întemniţează, şi conduc în locul lui...

Trebuie deci ca omul să-şi reia locul în fruntea regatului său, dacă nu, va fi înlocuit de tâlharii şi vagabonzii care sunt în el. Din momentul când nu este nici drept nici cinstit, când nu respectă anumite legi, se produc revoluţii în interiorul lui, şi este răsturnat de monştrii care preiau puterea şi ocupă tronul. El păstrează, poate, aceleaşi aparenţe, dar în interior nu mai este aceeaşi persoană care era acolo pentru a conduce. De altfel, aceasta se poate observa în anumite cazuri de nebunie. Când cineva spune: "Sunt Gengis Han", sau "Sunt Iisus", sau "Sunt Napoleon", înseamnă că este posedat. Bineînţeles, nici Gengis Han, nici Napoleon, mai ales Iisus, nu se află acolo, dar el sărmanul, nici nu mai ştie unde se află. Dedublarea personalităţii este acum un fenomen cunoscut şi clasat, nimeni nu se mai îndoieşte. Dar ceea ce nu se ştie, este că dedublarea, sau mai bine zis demultiplicarea personalităţii este un fenomen care există în fiecare individ. Căci omul este locuit de milioane de spirite şi entităţi, şi după condiţiile care li se oferă, se manifestă unele sau altele.

Ştiu că pentru unii ceea ce spun este curios. Şi totuşi este adevărat. Omul este locuit de o mulţime de celule ce depind direct de el şi sunt influenţate tot de el. Şi această mulţime îl imită. Dacă omul îşi permite abuzuri, poporul său sesizează şi devine asemenea lui, şi va deveni victima loviturilor de mai târziu. El simte că ceva nu merge bine şi se plânge: "Ce se întâmplă cu mine? Este revoluţie?”. În realitate, el şi-a educat rău celulele şi nu mai are nici o putere asupra lor. Atât timp cât omul ignoră faptul că celulele sale sunt mici suflete inteligente, un întreg popor, care este acolo, în el, şi pe care trebuie să-l cunoască şi să se ocupe de el, acesta niciodată nu-l va asculta. Poţi să ceri cât vrei... nimic de făcut.

Voi, n-aţi văzut niciodată problema în felul acesta? Trăiţi ca toată lumea: inconştient. Nu, trebuie să fiţi conştienţi pentru că aveţi o datorie către mulţimea care este în voi. Ea v-a fost dată ca să puteţi realiza multe lucruri cu ea şi nu faceţi decât să-i arătaţi un exemplu prost. Când trebuie să prezentaţi ceva în faţa altora, în societate, sunteţi impecabili: în gesturi, în cuvinte, în mimică, în vestimentaţie. Dar când sunteţi singur, când nu vă vede nimeni, este altfel, şi vă lăsaţi duşi, fără să gândiţi de această mulţime din voi care vă observă. Atunci aceasta îşi spune: "Foarte bine, dacă acesta este exemplul pe care ni-l dă, îl vom imita şi vom vedea!” Şi vă răstoarnă. În timp ce, dacă ştiţi cum s-o conduceţi, această mulţime este în stare să facă minuni pentru voi.

Da, dacă aţi şti măcar imensitatea acestei mulţimi, cât aţi fi de mândri. Sunt miliarde şi miliarde de creaturi, o populaţie superioară celei de pe pământ. Vă voi spune chiar că există Iniţiaţi care au reuşit să-şi educe aceste entităţi din ei, să le întărească şi să le facă să evolueze, încât ele sunt capabile să muncească în afară, să ajute, consoleze, vindece prieteni, discipoli, sau chiar necunoscuţi... Da, aceste entităţi iau uneori aparenţa Iniţiatului pentru a se prezenta în faţa acestor persoane, de aceea ele cred ca Iniţiatul chiar a venit să le ajute. Deloc, şi este posibil chiar ca Iniţiatul să ştie ultimul că a făcut ceva pentru cutare sau cutare persoană. Da, prin munca sa inteligentă, conştientă, o fiinţă poate

întări anumite entităţi care există în ea, dându-le asemenea posibilităţi, indiferent că ea este incapabilă de a vizita lumea întreagă, încât graţie acestor entităţi poate merge peste tot pentru a lumina semenii şi a pregăti venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Credeţi-mă, este adevărul adevărat, dar un adevăr pe care ştiinţa oficială este departe de a-l bănui. Cât despre a-l accepta, mai bine să nu vorbim. În realitate, posibilităţile omului sunt extraordinare, nelimitate, de nedescris, dar ele depind de gradul său de evoluţie. Dacă el hotărăşte să se educe, să se domine, să învingă anumite slăbiciuni, aceste posibilităţi sunt acolo, pe drumul său, şi-l aşteaptă. Iar ceea ce va spun eu, toţi Iniţiaţii, toţi Ghizii, de la începutul lumii au spus-o înaintea mea. Eu nu inventez nimic, sunt aici pentru a transmite secretul ştiinţei lor, al puterii lor, şi a vă conduce puţin câte puţin către această splendoare.

Atunci unde este răul, când vă spun că trebuie să vă reluaţi locul vostru de rege? Da, să va stăpâniţi, să vă dominaţi, să ştiţi să renunţaţi la anumite slăbiciuni pentru a scăpa de toate sălbăticiunile care sunt înăuntru... Nu există lucrare mai importantă de făcut decât aceea de a deveni regele vostru însuşi, pentru ca toată această mulţime din interior să înceapă să vă iubească, să vă respecte, să vă asculte. Când vă observă că sunteţi un rege bun, imediat ce îi veţi cere ceva, va porni să vă satisfacă. Când o parte din ea va fi furioasă, îi veţi spune: "Opriţi-vă!” şi imediat se va calma. Altfel, zile întregi veţi aştepta. Se va calma când va dori şi nu veţi putea face nimic.

Trebuie, mai întâi, în voi înşivă să restauraţi aristocraţia păstrând cu stricteţe ceea ce aveţi nobil, pur, luminos. Dar, dacă credeţi că majoritatea oamenilor gândesc să-şi protejeze aristocraţia lor interioară, vă înşelaţi. Pentru un rol într-un film, pentru o poză într-o revistă, sau pentru toalete şi bijuterii, o fată tânără, încântătoare îşi va abandona prospeţimea şi puritatea. Un savant îşi va pune întreaga inteligenţă şi capacitate excepţională în slujba distrugerii, pentru că i s-a propus, în schimb, o sumă fantastică... Atunci, mai poate fi vorba de a-ţi supraveghea aristocraţia, de a o proteja? Nu, ea este vândută, decăzută, murdară. Nu, pentru nimic în lume, pentru orice sumă de bani sau pentru glorie, un Iniţiat nu va lăsa compromisă aristocraţia sa: el ştie că datorită ei, datorită acestor fiinţe de lumină, inteligenţă şi înţelepciune care trăiesc în el, va obţine într-o zi cerul şi pământul. Tot ceea ce i se poate propune nu seamănă cu această măreţie.

Când vorbesc despre aristocraţie, nu vorbesc decât despre adevărata aristocraţie interioară. Dacă ea reuşeşte să se menţină în vârf, toată mulţimea de celule trăieşte în armonie. Dacă nu, aristocraţia este răsturnată pentru că alţii, instinctele, poftele nemăsurate, viciile, slăbiciunile au preluat puterea. Şi iată că aristocraţii sunt spânzuraţi, ca în cântec!... Aceasta se petrece întotdeauna când aristocraţia interioară nu este la înălţime: aristocraţii sunt spânzuraţi pe undeva şi populaţia conduce.

Adesea, ceea ce vi se întâmpla şi vouă. Bineînţeles, anturajul vostru nu îl va observa, dar dacă veţi întâlni un Iniţiat, imediat el va înţelege situaţia şi vă va spune: "Dragul meu, de ce ai lăsat lucrurile să ajungă până aici, când ai ajuns un sclav?” Şi nici măcar nu ştii cum s-a întâmplat. Ei bine, iată: sau ţi-a lipsit inteligenţa, sau nu ai avut destulă dragoste în inimă, sau nu ai avut suficientă voinţă pentru a lucra şi a te stăpâni. Nu există decât trei explicaţii posibile, nu patru, cinci sau zece cum îşi închipuie oamenii

care caută întotdeauna cauzele relelor lor acolo unde nu sunt, adică în exterior: părinţii, societatea, educaţia, lipsa de bani, vecinii, concurenţa... Da, totdeauna cauze exterioare... Dar adevăratele cauze sunt simple, lipsa de inteligenţă, dragoste sau voinţă. Iată cum vede un Iniţiat lucrurile. El ştie că nu în exterior omul trebuie să-şi caute motivaţiile greutăţilor sale, ci numai în viaţa interioară, unde a lăsat dezordinea să se instaleze. Iată de ce prima sa sarcină este de a obţine alte criterii pentru a vedea mai clar cauzele problemelor sale. Numai în acest fel el va fi în stare să le rezolve.

Cap. IV DESPRE BANI

*

Banul nu este cauza tuturor crimelor aşa cum se crede în general, Banul nu este decât un mijloc, un instrument. Numai omul, prin felul lui de a-şi satisface dorinţele, de regulă pe socoteala altora, face să apară intrigile, luptele, crimele. Eliminaţi banul, puneţi orice monedă în loc, şi atât timp cât omul este stăpânit de slăbiciuni, de dorinţe inferioare, de pasiuni, el se va găsi în faţa aceloraşi probleme.

Deci nu banul este vinovat, ci omul care nu este luminat şi care nu ştie cum să se servească de el, pentru ce motiv şi în ce scop. Banul, în sine, nu este nici bun, nici rău, este neutru. Dacă posedă o oarecare putere, aceasta pentru că oamenii i-au dat-o. Dacă într-o zi ei vor hotărî să-i ia orice valoare pentru a o da în altă parte, aceleaşi tragedii, aceleaşi seducţii, aceleaşi elevaţii şi aceleaşi căderi se vor repeta. Atât timp cât banului i-a fost conferită valoarea, şi cum această valoare permite satisfacerea poftelor, toţi se concentrează asupra mijlocului de a obţine ceea ce au nevoie sau doresc, este normal, este natural. Dar s-ar putea găsi alte monezi de schimb. Poate, în viitor nu vor mai exista bani: moneda va fi dragostea... da, căci dragostea este o monedă superioară aurului.

Este prea devreme însă ca omenirea să ajungă la asemenea concepţii, şi pentru că banul va rămâne aici încă o perioadă de timp, trebuie învăţat să gândim corect despre el pentru a nu cădea niciodată în greşeli. Trebuie ştiut cum să privim lucrurile, atâta tot. Nu este rău ca să posezi bani. Cum să-i ajuţi pe alţii, dacă nu ai bani? Aveţi dragoste în inimă, este bine, dar dacă nu aveţi decât dragoste, materialiceşte nu puteţi face nimic pentru a vă ajuta prietenii.

Dar, vă vorbesc ca şi cum ar trebui să vă conving. Oh, la, la, ştiu că nu trebuie să-mi fac griji despre acest subiect: în mintea voastră, toţi veţi fi de acord, că trebuie să aveţi bani. Da, dar problema este de a şti cum să ne comportăm cu aceşti bani. De câte ori nu v-am spus: luaţi banii, puneţi-i într-o puşculiţă sau buzunar, dar niciodată în cap. Dacă îi veţi privi ca un ideal de atins cu tot preţul, dacă vă vor stăpâni, vă vor aduce multe necazuri şi veţi fi pierduţi. Daţi bani cuiva, care nu este stăpânul gândurilor, sentimentelor, al dorinţelor sale şi primul lucru care îl va face va fi să se folosească de ei, abuzând, până la degringoladă. Greşeala nu este de partea banului, el vă dă numai posibilitatea de a vă satisface dorinţele: dacă hrăniţi dorinţe urâte în inima voastră, nu banul este vinovat. Luaţi orice alt exemplu, petrolul, cărbunele, gazul... totul e la fel:

puteţi să-l folosiţi construind sau distrugând. Şi dacă le folosiţi greşit, nu cei supuşi greşelii sunt vinovaţi, ci voi, care nu purtaţi lucruri frumoase în inimă. Concluzia este că, mai întâi trebuie să vă transformaţi voi înşivă pentru a ajunge să vă serviţi de bani, şi de tot ceea ce posedaţi, numai în scopul elevării voastre şi binelui umanităţii. În ziua când veţi reuşi, chiar dacă sunteţi bogat, nu veţi mai fi doborât: veţi realiza numai operele sublime după care sufletul vostru râvnea de multă vreme.

Lăsaţi banului să-şi joace liniştit rolul său, ocupaţi-vă numai să vă îndreptaţi. De câte ori n-am auzit oamenii plângându-se: "Ah, banul este cauza tuturor nenorocirilor!”. Vorbesc aşa, pentru că nu-l au. Imediat ce-l obţin, totul diferă. Deci, în primul rând ei sunt stupizi nevăzând adevărata cauză a nenorocirilor, şi în al doilea rând, sunt de rea credinţă, două defecte teribile. Trebuie spus numai atât: "Ah, banul este necesar, minunat, cu condiţia să nu devin sclavul său!”. Căci, dacă vă ataşaţi prea mult de bani, veţi sacrifica tot ce aveţi mai bun în voi. Şi chiar când veţi avea aceşti bani, deoarece aţi şters cele mai bune calităţi care v-ar fi permis să gustaţi bucuriile şi plăcerile ce vi le-ar fi procurat bogăţia, nu le veţi mai simţi deloc. Iată pericolul: aţi zdrobit în voi ceva, acest element misterios care dă tuturor care îl gustă, savorile cele mai fine, cele mai subtile.

Bineînţeles, este teribil să nu posezi nici bani, nici altceva. Dar dacă vi se dă să alegeţi între două situaţii: să posezi totul sau să pierzi capacitatea de a aprecia lucrurile, sau, dimpotrivă, de a nu avea nimic şi a păstra gustul, cea de-a două situaţie este de preferat, căci atunci când posedaţi gustul, la cel mai mic lucru care vă cade în gură, scoateţi strigăte de bucurie. Dacă trebuie să alegeţi, alegeţi mai bine gustul. Da, a putea păstra gustul, acesta este esenţialul. Dar acest gust al lucrurilor, numai lumina vi-l poate da.

Atunci când găsiţi lumina, indiferent ce faceţi, mâncaţi, vă plimbaţi sau munciţi, simţiţi ca totul ia un gust delicios. Esenţialul, este deci de a învăţa a lucra cu lumina, de a înţelege ceea ce este lumina, altfel nu veţi înţelege nimic în viaţă. Totul este în lumină, şi dacă este un domeniu de aprofundat, acesta este lumina, ceea ce este ea, cum lucrează şi cum, de asemenea, trebuie să lucrăm noi cu ea.

Şi iată acum, ceea ce ne revelează. Ştiinţa iniţiatică: aurul nu este altceva decât lumina soarelui condensată în străfundurile pământului de milioane de ani. Cei ce caută aurul au în interior o intuiţie obscură că el este lumina solară, şi că această lumină conţine viaţă, conţine dragostea... Deci cei care caută aurul au o justificare. Dar cei care îl caută prin intermediul luminii, au o şi mai mare justificare. Da, pentru că ei urmează calea directă pentru a găsi ceea ce alţii caută pe căi ocolite şi adesea periculoase.

Instinctiv, oamenii caută aurul pentru că simt că el conţine un element divin, o chintesenţă ascunsă. Un Iniţiat nu caută aurul, el caută lumina căci ştie că atunci când va avea lumină, ea se va condensa în el şi el va deveni aur. Este mult mai bine decât a avea aur în buzunare sau în şifoniere. Veţi spune că n-aţi văzut niciodată un Iniţiat de aur... Aurul său este în interior, este lumina sa, chiar dacă nu o vedeţi. "Şi ce poate face el cu acest aur?”. Dumnezeule, ce ignoranţi sunteţi. Există sus, "magazine” unde cu acest aur el va cumpăra înţelepciunea, bucuria, pacea şi el se simte cu adevărat bogat încât nu se

gândeşte decât cum să distribuie aceste bogăţii altora. În timp ce bogaţii, chiar şi cu lingourile lor de aur, putrezesc, mucegăiesc, sunt zdrobiţi, nefericiţi, solitari. Deci acest aur nu este suficient pentru a le asigura fericirea. Mă înţelegeţi sau nu?... Există realităţi care nu sunt cunoscute şi care trebuie cunoscute, şi nu numai cunoscute dar şi trăite, în asemenea fel încât să se obţină adevăratele comori. Este o întreagă disciplină. Veţi spune că acestea sunt baliverne? da, dar baliverne care se realizează!

Şi vreţi să ştiţi cum dispune de aurul său un Iniţiat? Un exemplu: când cineva este bolnav, aceasta înseamnă că a comis greşeli şi trebuie să plătească pentru ele. Dar eu spun entităţilor celeste: "iubesc pe această persoană, pentru că a făcut lucruri bune pentru Fraternitate. Cât trebuie plătit?” Şi plătesc eu. Imediat persoana respectivă se vindecă. Ei da, acestea sunt realităţi, se poate plăti pentru cineva cu acest aur şi el se va vindeca. Atunci, dragii mei fraţi şi surori, este bine a căuta bogăţia, dar cu condiţia de a o căuta acolo unde se află cu adevărat, în chintesenţa ei, şi nu acolo unde este cristalizată, greoaie şi aproape inoperantă, pentru că acolo ea nu vă poate da esenţialul. Dacă trebuie să transportaţi casele voastre de bani printr-un deşert, veţi spune peste câtva timp: "Ah, Doamne, dacă cineva mi-ar aduce un pahar cu apă i-aş da toţi banii!”. Dar cum nu vine nimeni veţi muri de sete cu aur cu tot.

În timp ce dacă posedaţi celălalt aur, veţi bea, vă veţi potoli setea şi nu veţi muri. Aveţi bani şi aceşti bani vă deschid toate uşile. În lumea fizică, da, dar celelalte uşi, uşile păcii, fericirii, bucuriei, inspiraţiei, uşile tuturor calităţilor şi virtuţilor rămân închise. La ce vă poate fi de folos să aveţi toate celelalte uşi deschise când cele ale sanctuarului vă rămân închise? Mâncaţi, vă plimbaţi, munciţi fără nici o plăcere. În tot ceea ce faceţi nu găsiţi nici o bucurie: este semnul că uşile spirituale sunt închise. Ei bine, aceasta înseamnă că aţi înţeles viaţa şi valorile ei într-o manieră greşită.

* *

Nu trebuie împiedicaţi oamenii în a căuta bogăţia. Dar cei care o caută trebuie să ştie ceea ce au de făcut pentru a evita de a fi sfărâmaţi de greutăţi griji, angoase, bănuieli. Căci aceasta îi va aştepta dacă nu posedă lumină. Să fie bogaţi, dar fără a cădea în stările negative care sunt fidele urmăritoare ale celor ce se angajează pe acest drum. Să fie bogaţi, dar fără a leza pe alţii, şi mai ales să înveţe să facă să circule aceste bogăţii, să aibă plăcerea de a implica şi alte persoane în ele. Căci a da este un mod de a progresa. Dar există rareori obişnuinţa de a da. Mulţi au bogăţii imense pe care le păstrează pentru ei, şi culmea, sunt nefericiţi. Nu trebuie niciodată ca oamenii să fie împiedicaţi să se îmbogăţească, ci numai a-i învăţa să împartă aceste bogăţii cu alţii.

Nevoia de a acapara a cauzat totdeauna oamenilor divizări şi masacre. Peste tot, chiar în familii unite, câte tragedii nu s-au întâmplat în probleme de moşteniri. Totdeauna lăcomia domină, şi iată de ce lumea nu îşi poate depăşi necazurile. Toate războaiele au la origine nevoia de a avea ceva în plus. Mobilul este întotdeauna de a lua ceva vecinului: bani sau pământuri... ca şi cum în viaţă n-ar exista decât bani şi pământuri pentru a te simţi bogat şi fericit! În realitate, Dumnezeu a distribuit totul tuturora: hrana, apa, aerul, căldura, lumina, şi în lumea subtilă prana, la fel ca tot felul de elemente benefice. Atunci

de ce omul se simte încă sărac şi mizerabil? Pentru că nu ştie să atragă acele elemente şi să le absoarbă. Numai Iniţiaţii ştiu să atragă acele elemente şi să le absoarbă. Numai Iniţiaţii ştiu să găsească bogăţia peste tot în univers. Toţi ceilalţi gândesc că viaţa este săracă, că Domnul nu le-a dat nimic. Ba da, totul este împărţit cu largheţe, totul este la dispoziţia tuturor creaturilor, numai creaturile sunt slabe, leneşe, oarbe, stupide, şi de aceea rămân în sărăcie.

Dumnezeu a împărţit totul în atmosferă, soarele, stelele, munţii, oceanele. El n-a păstrat nimic pentru El. Totul este la dispoziţia voastră, fără interdicţii. Interdicţiile sunt în voi pentru că nu sunteţi nici puternici, nici puri, nici inteligenţi. Dar în realitate tot ce aveţi nevoie este acolo. Priviţi lumina, căldura, spaţiul, stelele, totul este la dispoziţia voastră, dar voi nu ajungeţi niciodată să le folosiţi.

Dumnezeu este drept şi mare, El n-a spus niciodată că bogăţiile îi aparţin, că sunt pentru unii şi pentru alţii. Nu. Dacă nu aţi fost capabili să profitaţi de ele, nu El este răspunzător. De aceea trebuie să studiaţi, să exersaţi, dacă nu încă multe încarnări veţi rămâne la fel de săraci şi mizerabili, şi veţi continua să-l acuzaţi pe Dumnezeu. Ceea ce mă uimeşte tot timpul, este de a vedea cum oamenii se limitează ei înşişi. Priviţi felul lor de a se hrăni: se mulţumesc să mănânce, să bea, să respire, adică de a se alimenta cu elemente solide, lichide, gazoase şi lasă la o parte elementul subtil: focul, lumina... Acesta este motivul pentru care se află în pericol: pentru că nu se hrănesc în mod convenabil. Pentru a se hrăni convenabil ei au nevoie de patru elemente. Şi cu adevărat, al patrulea element, focul, este elementul esenţial. De aceea este important de a vedea răsăritul soarelui dimineaţa pentru a absorbi acest foc şi această lumină care sunt acolo, dispensate în profunzime, în fiecare zi.

De altfel, priviţi soarele. Există oare pe pământ o fiinţă a cărei lumină, dragoste, generozitate pot să se compare cu cele ale soarelui? Nu, atunci luaţi-l drept model şi puţin câte puţin intelectul vostru va primi lumina sa, inima voastră căldura sa, spiritul vostru puterea sa. Şi mai ales, la fel ca el, veţi da, veţi da... Majoritatea oamenilor au ca regulă de conduită cuvântul a lua. Ei sunt astfel educaţi şi toată cultura contemporană se află sub semnul de a lua. Nu se înţelege decât acest cuvânt... Ca şi ţăranul care a căzut într-o fântână. Un om trece pe acolo şi aude strigăte de ajutor: el se apropie, îl vede şi îi spune: "Dă-mi mâna ta!” Când aude cuvântul "a da", imediat ţăranul lasă mâna în jos şi preferă să rămână în fântână. când celălalt înţelese că era un avar inveterat care nu vroia să audă cuvântul a da, îi spuse: "Ia mâna mea.” Ah, cuvântul "a lua"!... Imediat, ţăranul întinse mâna şi a fost salvat. Cuvântul a lua îi convenea, dar a da, nu. şi dacă ar fi fost singurul. Oriunde merg, oamenii caută să ia câte ceva. Studiază, se întâlnesc, muncesc, se căsătoresc pentru a lua, spiritul lor este orientat tot timpul în această direcţie. De aceea peste tot unde merge fiinţa omenească nu emană nici lumină, nici căldura, nici viaţă: pentru că nu gândeşte decât să ia.

Chiar şi în dragoste, când bărbatul şi femeia se caută, fiecare este preocupat de a lua ceva. Bărbatul vrea să toace viaţa femeii şi invers. Există cazuri în care ar fi mai bună despărţirea: ei încalcă legea iubirii. Veţi spune: "Dar ei se iubeau, erau împreună, se contopeau.” Nu, erau pentru a lua. Fiecare nu gândea decât să obţină anumite lucruri din

partea partenerului său, să-l exploateze fără scrupule, fără menajamente. În loc să pună ceva bun în sufletul şi inima celuilalt, un elan, o viaţă, o inspiraţie, aşa fel ca acea fiinţă să se trezească şi să avanseze, dar nu, în fiecare zi se ia câte ceva, se mănâncă şi se bea pe săturate. Din cauza acestei mentalităţi întreaga lume este în pericol.

Nu există nici o şcoală unde se învăţă oamenilor ştiinţa de a da, cu excepţia şcolii soarelui. Toate planetele iau. Numai soarele dă, de aceea trebuie să ne instruim la şcoala lui. El este singurul care ştie cu adevărat să dea, atunci de ce să nu-l iubim? Toate creaturile care ştiu să dea ceva bun, sunt iubite şi se simte atracţie către ele. În timp ce acelea care iau... după câtva timp fugi de ele pentru a te salva. De ce unii îşi închipuie că vor putea la nesfârşit să jefuiască pe alţii? Foarte repede ceilalţi vor observa şi îi vor abandona. Atunci gândiţi-vă şi veţi vedea cât de avantajos este de a dezvolta în voi tendinţa de a da.

Cap.V ASUPRA REPARTIŢIEI BOGĂŢIILOR

Am fost adesea întrebat despre repartiţia bogăţiilor. Este o problemă care preocupă mulţi oameni, căci în inegalitatea acestei repartiţii ei văd cea mai mare nedreptate. În realitate, cât de departe am urca în istoria omenirii, problema a fost deja pusă. Cel care era mai abil sau viguros, de exemplu, un bun vânător, aducea mai mult vânat şi acumula astfel mai multe bogăţii decât alţii. Această inegalitate a bunurilor despre care se spune ca ar fi nedreaptă, a fost la origine cu adevărat dreaptă. De altfel naturii nu i-a plăcut niciodată egalitatea, nivelarea, uniformitatea.

De la Revoluţia din 1789, Republica franceză are ca deviză: "Libertate, Egalitate, Fraternitate", dar în realitate egalitatea nu există nicăieri în univers, peste tot domnind inegalitatea. Nu există egalitate pe pământ, în nici un plan. "Dar noi am făcut din egalitate o lege!” Da, dar legea nu este decât un lucru teoretic, abstract, un text agăţat de perete, nu este o realitate. În realitate, egalitatea nu există nicăieri: natura a dorit diversitate şi această diversitate creează inegalitatea. Aceasta pentru că, având capacităţi diferite, unii oameni au acumulat mai mult decât alţii. Este oare normal? De-a dreptul normal. Trebuie să ne enervăm? Deloc. Dar oamenii nu gândesc până aici, ei strigă, se revoltă, lăsându-se antrenaţi de alţii. Aici, se pune problema de a înţelege, de a studia, de a fi clar. Dacă vor exista apoi motive de a ţipa, de a se certa, bine, se apără, dar înainte de toate să fim clari, tot ceea ce oamenii posedă, este normal, este just. Bogaţii îşi merită bogăţiile şi săracii sărăcia. Dacă aceasta nu este evident pentru majoritate, este pentru că ei au respins credinţa în reîncarnare care explică şi justifică fiecare stare, fiecare situaţie. De ce unii sunt bogaţi în această încarnare? Pentru că au lucrat, de o manieră sau alta, în această încarnare? Pentru că au lucrat, de o manieră sau alta, în precedentele încarnări pentru a avea aceste bogăţii. Este spus în Ştiinţa iniţiatică că tot ceea ce cereţi, veţi obţine într-o zi. Că va fi bun sau rău, îl veţi obţine. Domnul dă tuturora ceea ce se cere. Dar, dacă în continuare, aceştia îşi vor sparge capul, nu mai este vina Lui. Dacă cereţi greutăţi şi veţi fi mai târziu sfărâmaţi de povara lor, este oare greşeala Domnului? Vă revine vouă sarcina de a cunoaşte consecinţele îndepărtate ale cererilor făcute. Nu vă gândiţi niciodată

suficient la întorsăturile pe care le pot lua lucrurile: oare, după ce dorinţele vi s-au realizat, nu veţi deveni nefericiţi, săraci sau bolnavi? Adesea, ar fi fost mai bine ca aceste dorinţe să nu se împlinească. De aceea discipolul trebuie să înceapă prin a învăţa că sunt lucruri de cerut şi altele nu.

Faptul că bogaţii s-au îmbogăţit pentru că şi-au dezvoltat anumite calităţi şi au muncit pentru a obţine aceste bogăţii, este un lucru sigur. Legea este adevărată. Veţi spune: "Da, dar ei au folosit viclenia, violenţa, necinstea, minciuna”. Este posibil, dar chiar folosind aceste mijloace, este spus că ar fi obţinut bogăţia, pentru că aceasta şi-au dorit. Evident, ceea ce nu este spus, este dacă o vor păstra mult timp, dacă vor trăi fericiţi, în pace şi bucurie. Ei au ceea ce au cerut. Au reuşit prin mijloace ilicite, nu-i nimic, au reuşit. Dar ceea ce nu ştiu ei, sunt consecinţele. Mulţi cerşetori, vagabonzi, sunt oameni care, în vieţile trecute s-au îmbogăţit cauzând pierderi altora, sau au folosit bogăţiile lor pentru a face rău. Bineînţeles, aceasta nu se întâmplă în toate cazurile, la fel cum nu toţi bogaţii au reuşit prin viclenie şi necinste; unii au reuşit printr-o muncă îndârjită, sau printr-o moştenire, şansă, sau graţie unei descoperiri. Nu mă pot opri asupra fiecărei căi în particular, vorbesc numai în general.

Deci în natură inegalitatea domină: sărăcia la unii, bogăţia la alţii. De ce oamenii îşi închipuie, oare, că trebuie să fie egali? Ar fi stagnare, n-ar mai fi mişcare, evoluţie, fiindcă n-ar mai exista competiţie. Fie că este pentru bogăţie, putere, sau ştiinţă, competiţia nu va putea fi oprită. În această problemă a egalităţii bogăţiilor, există într-adevăr ceva de pus la punct. Oamenii se ceartă, îşi smulg părul, se omoară pentru a schimba această situaţie, dar niciodată nu o vor face, căci natura susţine inegalitatea. De ce să ne înduioşăm de leneşi, incapabili, ignoranţi? Să le oferi câte ceva, prin generozitate, este altceva. Dar a da celui care este prost şi leneş la fel ca celui care are un mare talent şi cunoştinţe, aceasta este nedreptate!

Unii... să-i numim "filozofi” au vrut să distrugă în om dorinţa de a poseda mereu mai mult. Aceasta nu va fi posibil, niciodată, căci natura însăşi a pus în om această dorinţă, şi dacă nu este în planul fizic, ea se află în planul afectiv sau planul intelectual. În oricare domeniu, omul este împins să se îmbogăţească într-un fel sau altul. A dori întotdeauna mai mult este un lucru normal. Dar când aceasta începe să devină anormal? Organismul ne-o spune într-un fel în care nici un filozof nu mai poate obiecta. Dacă aş exprima părerea mea personală, toţi ar putea veni să-mi spună: "Nu, după mine nu este aşa. După mine...” şi aceasta nu s-ar mai sfârşi. Deci, nu voi spune părerea mea, ci aceea a naturii universale: încerc mereu să găsesc exemple, printre operele ei, cum a rezolvat această problemă, cum nu este părerea mea personală, toată lumea este obligată să se încline. Atunci, este permis de a aduna bogăţii? Bineînţeles, ce face stomacul când îi daţi hrană? Începe munca, o transformă, ia ceea ce îi este necesar, iar restul îl aruncă, nepăstrând nimic. Ceea ce primeşte, nu-l foloseşte numai pentru el, ci-l munceşte şi distribuie apoi în tot corpul. La capătul a câteva ore, când resimte din nou un vid, va prelua din nou hrană şi totul reîncepe. Mulţumită acestei împărţiri impersonale, dezinteresate, omul este sănătos, vorbeşte, merge, munceşte, cântă... Să presupunem acum că stomacul cere: "Pe viitor, voi păstra totul pentru mine. Cine sunt aceşti proşti pentru care trebuie să dau mereu câte ceva? Şi dacă va fi o foamete? Nu se ştie niciodată

ce rezervă viitorul. Am o întreagă listă de hrănit, trebuie să fac provizii”. El va acumula, acumula, şi iată, va apare boala. De ce? Pentru că legea impersonalităţii, a Fraternităţii, nu va fi respectată. Medicii vor numi această obstrucţie tumoare, cancer, cum doresc... şi la fel va fi dacă plămânii, capul, inima se pun la păstrat numai pentru ei. Toţi oamenii sunt ca celulele unui aceluiaşi corp, iar în organism, există mult mai multe celule decât oameni pe pământ; creierul nostru are, el singur, mai multe miliarde. Atunci cum se întâmplă că toate celulele corpului s-au aranjat pentru a trăi împreună în ajutor, în fraternitate, iar oamenii sunt aşa de proşti încât nu reuşesc? Dacă ar putea realiza această fraternitate universală, va fi o aşa mare prosperitate încât ţările şi indivizii nu vor mai simţi nevoia de a aduna bogăţii şi de a le ascunde, pentru că va exista întotdeauna tot necesarul pentru toată lumea. De ce oamenii nu se gândesc decât să adune? Pentru că se aruncă fără oprire în situaţii încurcate care îi conduc la catastrofe? Atunci, din previziune, strâng grămadă tot felul de lucruri pentru zile negre. Dacă toţi ar fi rezonabili, nimeni n-ar simţi nevoia de a acumula: fiecare ar dispune de tot, atât cât îi trebuie... şi chiar mijloacele de transport ar fi gratuite, s-ar continua să se muncească pentru a nu amorţi, dar s-ar munci gratis... Da, gratis pentru ca este realmente agreabil să fii înconjurat de oameni care te recompensează pentru munca depusă prin recunoştinţă, surâsuri, dragoste. Banul păleşte alături!

Trebuie deci ca oamenii să fie luminaţi în spiritul de a nu aduna mai mulţi bani şi bogăţii decât le este necesar. Când omenirea va deveni o familie, când frontierele vor dispare, va dispare şi această nevoie de a strânge peste măsură şi nu va mai exista nedreptate. Iată deci soluţia: ca fiecare să înţeleagă avantajele Fraternităţii Universale şi să lucreze pentru ea, ca şi celulele într-un organism sănătos.

Cap.VI COMUNISM ŞI CAPITALISM,

DOUĂ MANIFESTĂRI COMPLEMENTARE

*

Lumea întreagă este actualmente împărţită în două: de o parte capitaliştii şi de cealaltă comuniştii. Pentru majoritatea oamenilor capitalismul şi comunismul reprezintă două moduri diferite de a concepe producţia şi repartiţia bogăţiilor materiale, dar în realitate sunt două noţiuni care ascund realităţi mult mai vaste. Să luăm exemplul unei tinere. În trecut... mai puţin astăzi, o tânără este la început capitalistă: ea nu vrea să fie nici îmbrăţişată, nici mângâiată, ea păstrează totul pentru ea însăşi. Părinţii ei au sfătuit-o să nu dea nimic şi ea urmează aceste sfaturi pentru o perioadă. Dar cum curentul comunist face progrese şi se fofilează în toate regiunile, va pătrunde într-o zi şi în capul tinerei fete care doreşte acum să distribuie tot din inima sa, farmecul şi frumuseţea sa, ea a devenit comunistă. Şi la fel pentru un băiat: după o perioadă capitalistă, el, de asemenea, devine comunist, distribuie peste tot chintesenţa sa. Da, toate acestea înseamnă

comunism. Bineînţeles, nimeni nu vede lucrurile aşa, dar eu, cum sunt atât de deformat, le văd aşa.

Să spunem că o tânără care îşi dă capitalul său primului venit este comunistă. Dar, în fond, de ce dă ea acest capital? Pentru a pune mâna pe capitalul băiatului, care şi-l va pierde. Nu este deloc dezinteresat acest fel de comunism. Dacă o fată devine generoasă este pentru a avea capitalul băiatului. Fără capital nu se poate trăi. O fată posedă, deci, un capital formidabil, şi cu acest capital ea poate să-şi cumpere multe lucruri... Ea poate fi invitată la un restaurant pentru o masă mai bună şi apoi, ea va fi mâncată, dar, în sfârşit, să nu insistăm!... Vedeţi cât de complexe sunt lucrurile.

În realitate, natura ne arată că amândouă sunt necesare: comunismul şi capitalismul. Ce este un copil? Un capitalist. El strigă, cere, se impune, vrea să acapareze totul şi să păstreze totul pentru el. Dar într-o zi când se va căsători şi când va avea copiii lui, el va fi obligat să devină comunist şi, la rândul său va distribui bogăţiile sale. Oamenii se nasc toţi capitalişti, comunismul vine mai târziu. Când un băiat întâlneşte o fată pentru a întemeia un cămin, iată deja o comună, această este începutul.

Natura însăşi obligă fiinţele să se manifeste drept capitalişti şi comunişti, dar în perioade diferite, desigur. În primul rând omul este capitalist, căci trebuie să devină bogat. Natura îi oferă capitaluri: braţele sale, picioarele, ochii, urechile, sexul, creierul sunt capitaluri cu care trebuie să lucreze pentru a obţine bogăţiile pe care va putea, mai târziu, să le distribuie. Dacă sunteţi săraci, ce puteţi împărţi? Nimic. Nu veţi ajunge nici să vă ajutaţi soţia şi copiii. Trebuie să fii bogat pentru a ajuta pe alţii. Capitalismul trebuie să fie numai un mijloc, dar greşeala capitaliştilor este de a fi făcut un scop. Capitaliştii n-au înţeles nimic... Şi nici comuniştii, de altfel. Îi credeţi pe comunişti că sunt adevăraţi comunişti? Aceasta, numai Dumnezeu o ştie. Dacă îi critică aşa pe capitalişti, dacă îi combat, adesea pentru că doresc să fie la fel de bogaţi şi puternici ca ei. Cel care se simte sărac şi dezmoştenit propovăduieşte comunismul. Da, dar dacă devine bogat, oh, la, la. s-a sfârşit cu comunismul. Atât timp cât oamenii sunt săraci, sunt comunişti, dar imediat ce sunt bogaţi, ei devin capitalişti, pentru că dacă acceptă în acel moment comunismul, vor trebui să împartă totul, şi aceasta nu le mai convine. Insă eu, cred în comunism. De ce? Pentru că Iisus era comunist, dar un comunist alb, nu un comunist roşu. Pentru moment nici comuniştii, nici capitaliştii nu gândesc şi nu acţionează corect. Când ai drept ideal de a aduna bogăţii, vor apare tot felul de inconveniente care n-au fost prevăzute. Iar când vrei să împarţi fără discernământ, apar altele neprevăzute, care sunt la fel de prejudiciabile. Deci, dacă comuniştii şi capitaliştii nu doresc să meargă mai departe în înţelegerea lucrurilor, se vor masacra, vor fi războaie civile în aşteptare de alte războaie... Nici unii, nici ceilalţi nu au această lumină pe care o dăm noi aici: de a munci pentru un ideal înalt. Ei nu lucrează decât pentru ei şi chiar dacă lasă impresia că lucrează pentru alţii, în realitate nu o fac decât pentru ei.

Trebuie să existe o înţelegere între capitalişti şi comunişti pentru ca, împreună, să ajute omenirea. Şi unii şi ceilalţi sunt necesari pentru că aceste două curente ale capitalismului şi comunismului lucrează simultan în univers. Pentru ce oare oamenii fac un factor de diviziune, chiar dacă echilibrul cosmic se sprijină pe aceste două curente.

Deveniţi deci, în acelaşi timp, adevăraţi capitalişti şi adevăraţi comunişti, şi veţi fi în plenitudine.

Mulţi sunt comunişti pentru ca sunt obligaţi să o facă, li se confiscă terenul, casa... dar nu ei s-au oferit să le doneze. Atunci, straniu comunism, când el obligă oamenii să dea tot ce le aparţine. A limita, a oprima, a distruge pe alţii, este oare comunism? Nu, comunismul înseamnă a învăţa pe alţii să distribuie, să dea, să surâdă, să iubească, păstrând tot capitalul lor, căci fără capital ce poţi face? Dacă nu aveţi bani, chiar şi cu cele mai bune idei din lume, nu veţi putea realiza nimic. În timp ce cu un capital, veţi ridica o întreprindere, veţi câştiga bine şi veţi putea apoi să distribuiţi beneficiile voastre: veţi deveni comunist. Dar pentru a deveni comunist, trebuie să fii mai întâi capitalist. Iată ce trebuie înţeles. Dacă nu aveţi nimic, nu veţi putea fi comunist. Toţi posesorii de capital care nu au înţeles motivul de a exista al capitalului sunt foarte proşti capitalişti iar comuniştii au dreptate în a-i ataca. Dar nu au dreptate când atacă pe adevăraţii capitalişti, pentru că numai aceştia sunt cu adevărat comunişti.

Veţi spune: "Dumnezeule. Totul este încurcat, nu mai înţeleg nimic!”. Da, este totdeauna încurcătură în capul vostru pentru că nu aţi fost instruiţi în Ştiinţa iniţiatică. Când vi se prezintă adevărurile aşa cum Inteligenţa cosmică le-a creat, nu înţelegeţi nimic, pentru că eraţi în şcoli omeneşti unde vi s-au inoculat idei greşite. În timp ce eu, am fost în Şcoala Inteligenţei cosmice unde mi s-au spus aceasta: dacă nu sunteţi capitalist, nu veţi putea deveni comunist. Trebuie deci lărgită înţelegerea, să deveniţi un capitalist şi să vă serviţi de toate bogăţiile, chiar de creier, gură, braţe, picioare, pentru a face bine. În acest moment sunteţi un comunist ideal. Dar dacă nu aveţi nimic şi veţi dori să fiţi comunist, ce fel de bine veţi face? Nici unul. Şi dacă veţi lua ceea ce nu vă aparţine, veţi fi un hoţ.

A dori eliminarea bogaţilor pentru a le lua ce au şi a trăi ca ei, să fie oare, acesta, un mod de înţelegere a lucrurilor? Când trăieşti în mizerie, îi combaţi pe bogaţi, dar odată ajuns bogat, încetezi să îi mai combaţi. În realitate, atunci când sunteţi bogat ar trebui să fiţi contra bogaţilor şi să împărţiţi totul. Dar a vorbi de rău pe bogaţi când eşti în mizerie, este prea uşor. La fel ca şi fetele urâte care critică pe cele frumoase. Ele le critică pentru că se simt urâte. Dacă ar fi fost frumoase, ele n-ar fi criticat niciodată frumuseţea.

Atunci, răsturnând pe capitalişti strigaţi: "Trăiască comunismul!” şi apoi oprimaţi poporul încă şi mai crunt decât predecesorii voştri? Nu, aceasta nu trebuie să se întâmple. Cum se vor justifica comuniştii în faţa istoriei? Căci totul este înregistrat. Vedem din ce în ce mai multe filme care arată cum, după ce au fost forţaţi să mărturisească crime pe care nu le-au comis niciodată, oamenii sunt condamnaţi pe nedrept. Dar istoria vă judecă, şi îi va judeca pe toţi, capitalişti ca şi comunişti. Toţi vor fi în acelaşi coş, şi îi va dezvinovăţi pe cei care au încercat să se îmbogăţească pentru a da aceste bogăţii altora, realizând astfel lucruri mari pentru fericirea omenirii. De altfel acest adevăr trebuie să fie înţeles şi aplicat în toate domeniile. Priviţi: fiecare vrea să studieze, să se instruiască, să câştige bani pentru a se face stimat şi respectat, căci oriunde se prezintă un om bogat, instruit şi puternic, porţile se deschid. În toate domeniile, regăsim aceleaşi tendinţe eterne de a deveni capitalist, adică de a avea o proprietate, de a poseda, de a domina. Această ia

forme diferite: pentru unii bogăţia, pentru alţii puterea, conducerea, pentru alţii cunoaşterea... Cunoaşterea aparţine, poate, unui domeniu superior, dar, în fond, înseamnă acelaşi lucru: să devii bogat pentru a te impune. Da, savanţii se comportă la fel ca şi bogaţii: sunt adesea distanţi, dispreţuitori, şi deloc fraterni.

Toţi ignoranţii şi slabii au tendinţe "comuniste": le place mult să se întâlnească, să se îmbrăţişeze, să se invite, şi sunt foarte accesibili, foarte drăguţi... pentru că nu au nimic. În timp ce acei care sunt puternici sau savanţi sunt mai greu de văzut: trebuie să le ceri întâlniri cu luni şi luni înainte şi adesea vă primeşte secretarul lor, ei fiind inaccesibili. Oare aşa trebuie să se poarte? Toţi acei care sunt bogaţi, în oricare domeniu ar fi, nu trebuie să se comporte ca pontifi orgolioşi, ci trebuie să coboare puţin la nivelul celorlalţi, să fie fraterni, să împartă bogăţiile lor: atunci ei vor fi adevăraţi comunişti. Ştiinţa, puterea trebuie căutate ca mijloace de a ajuta omenirea şi nu pentru aranjarea propriilor afaceri.

Când privesc oamenii care vorbesc la televizor, fie comunişti sau capitalişti, ei au o atitudine "capitalistă"? Se simt tari în domeniul cunoştinţelor, argumentelor, şi vorbesc ca nişte despoţi, nu au nici un pic de dragoste, modestie, sau blândeţe. Da, eu nu mă pot înşela, toate atitudinile le pot clasifica. Veţi spune: "Dar cum puteţi clasifica aceste atitudini în categorii capitaliste şi comuniste?”. Oh, pentru că sunt folosite fără oprire aceste două cuvinte nefericite. Aş putea găsi altele, dar în aşteptare le folosesc pe acestea pentru că sunt comode. Trebuie să aveţi cunoştinţe, titluri, diplome, dar nu pentru voi, nu pentru a vă aranja afacerile proprii. Ştiinţa nu trebuie să fie un mijloc de a satisface Eul vostru interior. Nu, toate talentele pe care puteţi să le dezvoltaţi pentru a deveni un savant, un artist, un om politic, un financiar, nu trebuie să fie decât mijloace pentru a face bine. Atunci aceasta devine divină, pentru că cele două se alătură: sunteţi în acelaşi timp şi capitalişti şi comunişti. M-am gândit mulţi ani la această problemă, şi vă spun cum am rezolvat-o: am devenit în acelaşi timp şi capitalist şi comunist.

Capitalismul şi comunismul sunt amândouă necesare, indispensabile, şi vă spun că, natura însăşi a făcut să apară aceste două tendinţe. Copilul, care ia, este un capitalist, şi bătrânul, care împarte tot, înainte de a pleca "dincolo", este un adevărat comunist: nu a păstrat nimic pentru el. Între cei doi se află tot felul de oameni care nu aparţin cu adevărat nici uneia dintre cele două categorii: capitalişti, care de fapt nu sunt capitalişti, şi comunişti care nu sunt comunişti. Idealul este de a fi în acelaşi timp capitalist şi comunist, adică de a se îmbogăţi pentru a împărţi fără oprire bogăţiile sale. Ajuns aici, eşti perfect. Dar dacă sunteţi numai comunişti sau numai capitalişti, sunteţi oricum pierduţi.

Cel care doreşte să posede ceva are dreptate, da, natura i-a acordat acest drept. Dovada, este că avem un corp fizic, ne aparţine, şi dacă vrem să-l împărţim, devine periculos. Se pot împărţi anumite lucruri, este de înţeles, dar corpul trebuie păstrat. Priviţi copacul: el este capitalist, îşi păstrează rădăcinile, trunchiul, ramurile sale, dar este şi comunist, când el îşi împarte fructele. În acest fel a conceput natura lucrurile. În Iniţiat care a înţeles lecţia naturii face exact ca şi copacul: îşi păstrează rădăcinile, trunchiul, ramurile, dar împarte fructele, adică gândurile, sentimentele, cuvintele, lumina sa, forţa şi banii săi.

Singur Iniţiatul este un adevărat capitalist şi un adevărat comunist. Ceilalţi nu sunt decât copii care se ciondănesc şi care nu au înţeles nimic din adevărata viaţă, şi, de aceea, nu-şi vor rezolva niciodată problemele lor pentru că nu posedă lumina iniţiatică.

Deci, vedeţi, adevăratul capitalist este Iniţiatul, el s-a îmbogăţit, s-a îmbogăţit... el este totodată şi adevăratul comunist, căci zi şi noapte îşi împarte bogăţiile. În schimb, capitalul şi-l păstrează, căci nu ar putea face nimic fără capital. Închipuiţi-vă că cineva vine lângă mine şi îmi spune: "Oh, ce vioară minunată aveţi. vă rog să mi-o daţi mie!”. Dacă aş fi un adevărat capitalist aş spune: "Nu, nu vă dau vioara mea, îmi aparţine, dar veniţi în fiecare zi şi voi cânta pentru dumneavoastră."

Atât timp cât oamenii vor fi împărţiţi în capitalişti şi comunişti, va exista război între ei. Câte furturi, explozii, incendii, răpiri, asasinate, n-au altă origine decât aceste două cuvinte!

Înţelepciunea înseamnă de a lăsa să se dezvolte într-o manieră echilibrată cele două tendinţe: capitalistă şi comunistă. Chiar într-o zi, de exemplu, trebuie să ştii să fii şi una şi cealaltă. A fi numai capitalist, adică de a trăi numai în ascunzişul său, fără a vedea alte persoane, este rău. Şi a fi tot timpul cu alţii pentru că eşti incapabil de a trăi singur, iată un comunism cu adevărat îndobitocitor. Atunci, eu am rezolvat astfel problema. Am păstrat jumătate din zi pentru mine, muncind, rugându-mă, meditând, acumulând. Cealaltă jumătate vorbesc, primesc vizite, împart. Iată cum poţi fi fericit mulţumind amândouă naturile.

Dacă sunteţi tot timpul singur fără a oferi nimic din voi, aveţi o indispoziţie, vă lipseşte ceva. Iar dacă staţi continuu... cu alţii, veţi pierde tot, rezervorul se goleşte şi nu vă va rămâne nimic pentru voi. Veţi fi deci obligaţi să deveniţi capitalist, să renunţaţi puţin ca să-i mai întâlniţi pe alţii pentru a putea să vă îmbogăţiţi din nou. Cei care acumulează mult şi cei care împart mult, sunt nefericiţi. Cea de-a treia soluţie este singura care îi face pe oameni fericiţi: jumătate-jumătate.

* *

Atât timp cât gândim capitalismul şi comunismul separat, opunându-le, cădem în greşeală. Capitalistul care acumulează fără să împartă nimic începe să putrezească. Este la fel ca şi grâul pe care îl păstraţi ani de zile în hambar în loc de a-l semăna: şoarecii îl mănâncă, sau pur şi simplu putrezeşte. Este perfect normal să îţi doreşti să posezi? Dar a dori numai posesia fără a da nimic este un instinct primitiv care trebuie educat. Tot ceea ce omul posedă trebuie să-i servească să facă bine.

Numai că, bineînţeles, nu bogăţiile materiale trebuie căutate, căci pentru a deveni bogat eşti totdeauna obligat să-l deposedezi pe vecin sau să comiţi fapte necinstite. Pământul este mic, spaţiul limitat, aşa că, mai întotdeauna te îmbogăţeşti, mai mult sau mai puţin, pe seama altora. Dar dacă această dorinţă de îmbogăţire are ca obiect Cerul, valorile celeste, atât de vaste, imense, infinite, orice aţi lua nu va diminua cu nimic

această imensitate, acest ocean inepuizabil, nu veţi leza interesele nimănui. Şi odată îmbogăţiţi, veţi împărţi altora.

Soluţia la problemele capitalismului şi comunismului, este de a accepta, atât unii cât şi alţii, să-şi lărgească concepţiile privind lucrurile de cât mai sus. Iată soluţia pe care am găsit-o. Nu există ceartă în mine între comunişti şi capitalişti, cele două părţi îşi întind fratern mâna, se îmbrăţişează, sunt fericiţi. Zi şi noapte capitaliştii din mine sunt pe cale de a se îmbogăţi, îi întrec chiar pe toţi capitaliştii pământului care sunt limitaţi şi restrânşi. Ei, da, ce putem face pe pământ? Dacă vreţi să mergeţi foarte repede veţi risca accidente: sunt copaci, case, oameni, şi sunteţi uneori obligaţi de a conduce cu treizeci la oră pentru a nu lovi vitele. În timp ce în eter, chiar dacă vă deplasaţi mai repede decât lumina, nu vor există accidente. Acolo, la acea înălţime, se află capitaliştii din mine, de aceea ei nu întâlnesc nici un obstacol în acţiunile lor... În timp ce alţii, sărmanii, făcând totul ca să înghită întreg pământul, sunt limitaţi. Ce vreţi? În materie, aşa se întâmplă. Şi comuniştii, care sunt aşa de mândri de filozofia lor, care se simt aşa de generoşi, aşa altruişti, întâlnesc obstacole. Cum ei ignoră structura fiinţei omeneşti, nu îşi dau seama asupra faptului că, pornind să amelioreze condiţiile materiale dar ignorând pe cele spirituale, duc obligatoriu o civilizaţie spre catastrofă. Când oamenii nu mai cultivă deloc spiritualul, ei redevin vicleni, necinstiţi, duri, ca animalele. În acest fel, cel mai bun dintre comunişti, poate deveni ca şi cel mai rău capitalist: nedrept, violent, despotic, abuzând de forţă şi puterea sa. În ciuda filozofiei lor minunate, mulţi comunişti s-au compromis deja: există dovezi. Da, este uşor a predica o filozofie ideală, dar pentru a o putea realiza, zilnic, în viaţă, este foarte greu, acesta este, în fond, esenţialul.

Inteligenţa cosmică a construit omul în aşa fel încât să nu atingă dezvoltarea deplină decât menţinând legătura cu o lume superioară de unde să primească lumina şi forţa. Atât timp cât nu se încredinţează decât intelectului său limitat, el nu are toate posibilităţile de a vedea şi de a preveni, el comite erori catastrofale în toate domeniile. Acei care comunişti sau capitalişti îşi dirijează puterea spre tehnică, industrie, progres material, sunt condamnaţi mai devreme sau mai târziu să dea faliment. Căci agitaţiile lor, inspirate numai de dorinţa de a domina lumea, fără a ţine cont de desenul Inteligenţei cosmice, mişcă straturile atmosferei fizice şi psihice, provoacă forte ostile, puteri redutabile care se dezlănţuie apoi împotriva lor.

Ei da, toţi acei care s-au decis să rezolve problemele politice şi sociale prin materialism, fără a studia natura profundă a fiinţei omeneşti, vor avea într-o zi mari surprize. Căci această nevoie de hrană spirituală se va ridica în popor cu o asemenea forţă, încât nimic nu-l va face să renunţe la ea, nici ameninţările, nici închisorile, nici moartea.

Numai Iniţiaţii au reuşit să împace în viaţa lor comunismul şi capitalismul, şi au făcut-o conştient. Ei ştiu că această circulaţie este o lege a vieţii: a lua şi a da... Da, şi viaţa eternă, este de a primi de la Cer, apoi de a împărţi ceea ce ai primit, pentru ca totul să se întoarcă către Cer pentru a fi din nou purificat. Circulaţia în vene este capitalistă: din toate punctele corpului sângele se îndreaptă către plămâni pentru a fi purificat. Apoi,

de aici, sângele merge către inimă care îl trimite în tot corpul: circulaţia arterială este deci comunistă.

Circulaţia sângelui este în realitate reflectarea unui proces cosmic. Această energie care vine de la Dumnezeu, din Centru, şi care coboară în toate regnurile naturii (oameni, animale, vegetale...) pentru a le învigora, se încarcă de impurităţi, apoi prin căi necunoscute, ea se întoarce la plămânii şi inima universului pentru a se purifica, înainte de a fi trimisă din nou către creaturi. Această circulaţie, înseamnă capitalismul şi comunismul cu adevărat înţelese.

Cap.VII PENTRU O NOUĂ CONCEPŢIE A ECONOMIEI

*

La ora actuală, oamenii au tendinţa de a da economiei un loc preponderent, şi în aparenţă au dreptate, căci este foarte important de a asigura în cel mai bun mod posibil producţia şi repartiţia bogăţiilor în lume. Greşeala lor constă în a nu vedea că, în realitate, economia depinde de factori situaţi într-un plan mult mai înalt, sau a nu ţine seama deloc de ei. Latura economică, dacă vreţi, este o latură moartă: nu se poate nici deplasa, nici acţiona, nici exprima, sunt alte elemente care decid s-o deplaseze aici sau acolo, şi după cum înţelepciunea sau nebunia o fac, rezultatele sunt cu totul diferite. Când mintea care trebuie să decidă este bolnavă, la sfârşit, ea, economia, va fi ruinată. Iată deci nemulţumirile, grevele, revoluţiile... Este păcat că oamenii se lasă aruncaţi în materie pe punctul de a uita că nu ea este cea mai importantă, ci factorii care acţionează asupra ei. Să ne închipuim că aveţi capitaluri şi arme: vă simţiţi foarte puternici. Numai că sunteţi stupizi şi iată ca se iveşte cineva mai inteligent decât voi. Vă poate distruge, pentru că dispune de un element superior la tot ceea ce posedaţi : inteligenţa. Da, inteligenţa triumfă adesea peste toate mijloacele materiale. Fiecare eveniment care se produce în planul material depinde de fenomene care au loc mult mai sus, în lumea invizibilă a gândurilor şi sentimentelor, şi atât timp cât nu se văd aceste elemente invizibile care acţionează asupra materiei pentru a o influenţa în bine sau rău, nu vom avea decât o vedere greşită a lucrurilor. Realitatea este că, nu există nimic economic, tehnic, industrial care poate funcţiona de unul singur.

Când dorim să reprezentăm anatomia fiinţei omeneşti, ne servim de planşe reprezentând diferite sisteme din care este alcătuită: sistemul osos, sistemul circulator, sistemul muscular, sistemul nervos etc. Nici una dintre aceste planşe nu reprezintă omul în totalitate, ci numai un aspect. Ceea ce nu ştim, este că în afara sistemului nervos există multe alte sisteme necunoscute încă ştiinţei oficiale. Nimeni nu menţionează sistemul auric însoţit de curenţii săi de lumini şi culori, şi totuşi el este cel care conduce sistemul nervos, exact cum sistemul nervos conduce sistemele circulator, respirator etc. Nu s-a studiat încă totalitatea fiinţei omeneşti.

Acordând pondere mai mare domeniului economic (materii prime, capitaluri, debuşeuri, importuri, exporturi, ş.a.m.d...Oamenii arată că s-au limitat la sistemul osos, muscular, circulator. Nu au ajuns încă până la sistemul nervos, şi cu atât mai mult până la sistemul auric, şi aceasta explică de ce lasă la o parte anumite reguli, anumite legi, anumite virtuţi care corespund acestor sisteme. De aceea conducătorii care pun, în principal, accentul pe economie, sunt pe cale de a provoca decăderea lumii întregi. Pentru a fi tot timpul mai puternic şi mai bogat decât vecinul, eşti obligat să comiţi acţiuni care nu sunt totdeauna cele mai oneste. Da, este fatal.

Deci, în timp ce de o parte opulentă creşte, de cealaltă parte respectul legilor divine se diminuează, şi aceasta va aduce catastrofe mari. Eu ştiu bine că nu se poate accepta ceea ce spun: pentru că nu se poate vedea. Nu se vede că, pentru a obţine succesul în planul economic eşti obligat să comiţi fără încetare lucruri incorecte şi crime. Este ca în politică sau spionaj: totul este permis. Se pretinde a se lucra pentru ţara sa. Da, dar... celelalte ţări?... Interesele economice distrug întotdeauna morala. Când li se dă prioritate, toate calităţile bune se şterg şi sunt înlocuite de egoism, violenţă, viclenie, lipsă de scrupule. Viaţa economică este indispensabilă, bineînţeles, dar ea trebuie să fie stăpânită pentru a asculta de alte necesităţi, de alte puteri care îi sunt superioare. Altfel, cele mai bune aspiraţii sunt batjocorite pentru ca egoiştii să se poată îmbogăţi.

Trebuie început a gândi, pentru a vedea clar că pe primul loc trebuie pusă lumea divină, şi că tot restul este la dispoziţia ei. Adevărul este că oamenii au confundat scopul cu mijloacele. Ei ştiu că există totdeauna un scop de atins şi mijloace pentru a reuşi. Dar ceea ce nu au observat, este că sunt pe cale de a lua ca mijloace toate facultăţile şi darurile cele mai minunate pe care Cerul le-a dat, pentru a atinge scopul cel mai pământesc cu putinţă. Pentru a-şi satisface poftele lor cele mai joase, vor sacrifica ce există mai bun în ei, şi chiar Domnul trebuie să se închine voinţei lor pentru a-i ajuta în debuşeurile şi nebuniile lor. Şi credeţi că şi-au dat seama de situaţie ? Nicidecum. N-au nici măcar timp să se întrebe: "Dar cum arăt? Ce caut eu?” Eh, nu, trebuie să apară un Înţelept care să le şi spună: "Dar priveşte, bătrâne, care este scopul tău. Infernul. Şi mijloacele? Ei bine, ai luat ca mijloace pe Domnul, pe Îngeri, Ştiinţa, arta, religia...” Da, iată de ce se servesc pentru a atinge infernul!

Este adevărat că progresul material, industrial aduce câte ceva. Întrând acum într-o casă nu poţi să nu fii uimit de tot ceea ce vezi: încălzirea, aspiratorul, maşina de spălat rufe sau veselă, televizorul, telefonul... Dar atunci, pentru că au totul, de ce oamenii nu au fost niciodată mai nemulţumiţi, revoltaţi, bolnavi?... Dar chiar în faţa acestui eşec evident ei continuă să caute în aceeaşi direcţie. Nu vor să înţeleagă că, pentru a fi cu adevărat fericiţi, trebuie căutat într-un alt plan: da, a căuta dragostea, înţelepciunea, adevărul, şi diminuată puţin certitudinea că tupeul şi comodităţile le aduc totul. Lenea, egoismul, slăbiciunea, iată ce aduc aceste facilităţi. Şi din nefericire, aceasta este ce se doreşte: lenea, plăcerea... să nu faci nimic şi să ai totul.

Şi ce vă sfătuiesc eu? Vă sfătuiesc în două moduri: să aveţi toate facilităţile materiale, dar să menţineţi, fizic şi mai ales psihic, o activitate neobosită pentru a nu vă anchiloza şi a vă abrutiza. Veţi spune că v-am vorbit deja destul. Da, v-am vorbit, dar oare aceasta a

dat rezultate? V-aţi decis, deci, să acţionaţi în acest sens? Nu, nu încă: sunteţi încă concentraţi în materie, în plăceri, încât nu va rămâne timp să vă deschideţi către lumea divină şi să invitaţi entităţile sublime să vină să lucreze în voi. Şi este foarte grav acest lucru ! Dacă nu veţi voi să înţelegeţi, veţi suferi şi nimeni nu vă va salva. Nu puteţi decât voi înşivă să vă salvaţi prin lumină şi prin dragoste. Atunci analizaţi timpul vostru de lucru, energiile şi atenţia voastră. Veţi observa că nu oferiţi mare lucru lumii divine, singura care vă poate purifica, lumina renaşte, oferind aproape tot timpul energiile voastre lumii materiale, care, după ce v-a dat câteva clipe de bucurie, vă încarcă, vă întemniţează şi vă dizolvă.

Să luăm exemplul unui om bogat: dacă nu face ceva bun cu bogăţiile sale, dacă se lasă dus de plăcerile vieţii obişnuite, când va reveni într-o următoare încarnare, nu va mai avea nimic şi va fi obligat să trăiască în mizerie şi privaţiuni. El nu va şti faptul că dacă a fost foarte bogat în trecut şi acum este în mizerie, este pentru că a păstrat totul pentru el fără a face nimic bun pentru alţii. Câte creaturi nu vin pe lume într-o stare cu adevărat deplorabilă fără a şti măcar de ce. Această problemă nu a fost bine lămurită nici de către psihologie, nici de medicină, pedagogie sau psihanaliză... nici chiar de către religie. Ea nu poate fi lămurită decât de Ştiinţa iniţiatică.

Deci, dacă doriţi să pregătiţi condiţii bune pentru următoarea încarnare, indiferent ce veţi întreprinde, întrebaţi-vă întâi sincer: "Caut lumina, caut iubirea, caut forţa... Le voi obţine făcând asta sau asta ?” Şi Cerul, care vă ascultă, vă va da răspunsul.

Sunt încă atâtea de spus asupra acestui subiect al economiei. Când o societate este prea preocupată de interesele ei economice, urmează pentru ea tot felul de dezechilibre şi inconveniente pe care nu a avut înţelepciunea de a le preveni. Priviţi, se doreşte exportul cu orice preţ pentru că este extrem de avantajos, şi treptat se vând arme, avioane de luptă unor popoare care, prin lupte continue, riscă să compromită pacea şi securitatea întregii planete. Unele dintre aceste popoare abia ştiu să citească şi să scrie, dar li se servesc arme perfecţionate. Bineînţeles, se vor câştiga bani mulţi, dar se va plăti foarte scump, într-o altă manieră, pentru toate acestea. Oh, Doamne, ce orbire. Şi iată cum o economie fără scrupule va fi ruina mai multor ţări. Da, dragii mei fraţi şi surori, nici o altă problemă nu este mai importantă ca economia, cu aceasta sunt de acord. Însă un lucru nu l-au înţeles oamenii, nu aici, jos, se studiază problema pentru a o rezolva, ci sus, căci tot ceea ce este jos este o reflectare a ceea ce se află sus. * *

Societatea este aşa de bine organizată pentru a oferi totul, încât oamenii au devenit foarte neglijenţi? Ei ştiu că vor găsi mereu ceva sau pe cineva să îi scoată din încurcătură. Ei pot merge la ski şi să se lanseze imprudent pe pârtie: dacă îşi vor rupe piciorul, vor merge la spital şi îl vor pune în ghips. Dacă vor lucra pe o scară, de ce să verifice dacă este bine aşezată? Dacă vor cădea, vor fi luaţi pentru a fi îngrijiţi. Şi de ce să aibă grija de dinţii lor? Vor merge la dentist. Şi hainele, de ce să fie atenţi să nu le păteze? Sunt atâtea produse de curăţătorie peste tot. Se plimbă în pădure şi aruncă o ţigară aprinsă: de ce să-i doară capul dacă ea va provoca un incendiu? Vor veni pompierii să-l stingă.

În acest fel atenţia, perspicacitatea, discreţia, înţelepciunea, inteligenţa diminuează din ce în ce mai mult. De ce să se dezvolte când societatea oferă atâtea mijloace de a repara prostiile comise de diferiţi inşi? Toţi cercetătorii, tehnicienii sunt acolo pentru a-i ajuta pe oameni. În realitate, nu îi ajută, căci oamenii devin din ce în ce mai leneşi, slabi şi răi. Ei sunt, poate, mai instruiţi ca înainte, dar mai neglijenţi şi nepăsători. Problema acum se pune nu în a opri progresul material, dar de a putea lucra, de asemenea, în domeniul interior pentru a exersa atenţia, prudenţa, stăpânirea. Căci trebuie, de asemenea, să ne gândim că se pot produce evenimente care vor priva omenirea de toate aceste comodităţi la care ea s-a obişnuit, şi iată încă un factor de dezordine şi conflict. Priviţi ce se întâmpla cu petrolul: s-au săpat puţuri, s-a împrăştiat energia fără discernământ, crezând că petrolul va exista mereu, uşor de obţinut, şi iată acum câte probleme politice au apărut din cauza acestui petrol. A devenit o armă teribilă în mâinile celor care îl posedă, şi din cauza lui, acum, pacea lumii este, fără încetare, ameninţată. Este magnifică economia, dar ar valora mai mult pentru oameni să încerce să cunoască şi să accepte adevărurile susceptibile de a ameliora întâi viaţa lor psihică, căci viaţa lor exterioară va suferi, mai devreme sau mai târziu, consecinţele slăbiciunilor lor interioare.

Sunt, probabil, singurul care înţelege corect economia. Se vorbeşte despre economie, se studiază ştiinţele economice, eu nu cunosc nimic dintre acestea, dar ştiu că economia nu se află acolo unde oamenii o caută. Vreţi să practicaţi veritabila economie, să aveţi bogăţii, comori pe care le puteţi apoi cheltui pentru a ajuta pe alţii? Ei bine, trebuie să deveniţi atent, luminat, propriul vostru stăpân, rezonabil. Iată adevărata economie. Nimeni nu o caută acolo, vedeţi, şi cele mai mari cheltuieli care duc la mari ruine sunt cauzate de către economişti.

Toţi sunt pe cale de a se ruina spiritual, moral, intelectual, şi chiar material, pentru că nu au înţeles cu adevărat natura economiei. Adevărata economie începe acolo unde niciodată nu aţi avut ideea să o căutaţi: în atenţie. Eşti stupefiat de a vedea numărul de mijloace şi de produse care apar acum pentru a repune în funcţiune tot ceea ce a fost distrus, spart sau murdărit, şi nu numai obiecte ci oameni pur şi simplu. Este incredibil, o jumătate din omenire munceşte să repare pierderile cauzate de cealaltă jumătate. Ei bine, iată un punct care ar trebui să preocupe pe economişti, dar oamenii contând prea mult pe mijloacele exterioare îşi spun: "De ce să ne spargem capetele pentru a atenţiona, deoarece sunt atâţia tehnicieni şi muncitori care repară tot ceea ce am scufundat noi, chiar şi pe noi înşine ! “ Cu cât există mai multe facilităţi, cu atât mai puţin atenţia se dezvoltă şi, în acest mod, o economie ajunge la pământ: pentru că eşti obligat să cheltuieşti prea mult pentru a o repara. Dar eu ştiu că acest punct de vedere nu este cel al economiştilor. Căci nu numai că ei nu au văzut problema în acest fel, dar au o filozofie diametral opusă: trebuie produs din ce în ce mai mult, şi pentru ca această producţie să se scurgă, trebuie ca oamenii să consume cât mai mult. Sunt împinşi deci la consum, şi chiar la risipă: cu cât vor cumpăra mai mult, cu atât va fi mai bine. Atunci ei devin neglijenţi, sparg maşina şi celelalte aparate ale lor, nu e nimic, vor cumpăra altele... Dacă nu sunt rezonabili şi îşi macină sănătatea, este foarte bine de asemenea, vor îmbogăţi industriile şi laboratoarele farmaceutice. Bineînţeles, în acest mod, afacerile unor persoane şi anumitor ţări vor prospera, dar pentru ansamblul omenirii, pentru echilibrul, sănătatea, fericirea sa, această concepţie a economiei este ruinătoare şi catastrofală.

În realitate, natura singura cunoaşte şi practică economia: ea ştie cum trebuie făcut pentru a nu pierde un singur atom. O mică urmă de praf, o murdărie, totul se foloseşte. Priviţi: chiar deşeurile şi gunoaiele aruncate de oameni sunt absorbite de pământul care le transformă în uzinele sale de jos, şi devin hrană pentru vegetaţie. Nimic nu se pierde, nimic nu se aruncă. Oamenii sunt departe de a poseda această inteligenţă a naturii: nu numai că epuizează pământul forţând producţia şi risipindu-i resursele, dar sunt tot timpul contrariaţi de problema deşeurilor. Urmăriţi problemele puse de reziduurile radioactive şi altele extrem de toxice, cărora nu li s-a găsit un mijloc de distrugere. Sunt obligaţi să le îndese în galerii subterane, dar există mari riscuri pentru omenire.

Adevărata economie se găseşte deci acolo unde este căutată. Şi v-aş spune chiar că adevărurile economiei constau în a nu risipi forţele, calităţile, energiile pe care Cerul ni le-a dat. Ea începe deci prin înţelepciune, măsură, atenţie. Actualmente nu vedem decât economişti peste tot. Dar niciodată omenirea nu îşi va găsi fericirea cu aceşti mari economişti, pentru că ei nu văd decât partea materială a vieţii şi a problemelor.

O fiinţă care îşi distruge şi dispersează toate energiile psihice din cauza pasiunilor, dorinţelor, gândurilor şi sentimentelor dezordonate, ce înţelegere a economiei poate avea? Veţi spune că nu vedeţi legătura... Pentru că sunteţi orbi, foarte simplu. Aceste două domenii nu sunt separate. Iată de ce, acei care se află la conducerea unei ţări şi care se pronunţă asupra chestiunilor economice ar trebui, mai întâi, să înveţe anumite adevăruri care nu se găsesc în cărţile de economie: cum este constituit omul, cum este legat la întreg universul, cum acest univers este ierarhizat, cum toate întreprinderile omeneşti trebuie să asculte de un model, de o idee celestă. În acel moment, tot ceea ce vor face ei, tot ce vor ordona, va fi perfect.

Cap.VIII CEEA CE ORICARE OM POLITIC

TREBUIE SĂ ŞTIE

*

Fiinţa omenească este constituită din două naturi (spunem aceasta pentru a simplifica): o natură inferioară pe care am numit-o "Personalitate", şi o natură superioară pe care am numit-o "Individualitate". Când individualitatea domină în el, omul poate face un imens bine lumii întregi, în timp ce, dacă se lasă condus de personalitatea sa care este egocentrică, avidă, crudă, nu poate să facă decât rău altora. Din nefericire, peste tot în lume, personalitatea ocupă primul loc: în familiile unde se observă că soţia îşi trage plapuma lângă ea în timp ce soţul face la fel... în societate, unde fiecare îşi dă silinţa să-şi croiască drum pe seama altora... În politică, economie, artă, peste tot nu se vede decât personalitatea exprimându-se, impunându-se şi fulminând.

Dar oamenii nu au suficiente criterii pentru a analiza originea exigenţelor şi revendicărilor lor. De câte ori n-au făcut ei experienţa schimbărilor şi chiar a revoluţiilor.

Dar situaţia nu s-a îmbunătăţit. Şi de ce nu s-a ameliorat? Pentru că aceste revoluţii nu au fost făcute de oameni care aveau voinţa de a se smulge tendinţelor lor inferioare. Şi atât timp cât nu există ameliorări în mentalităţi, oricare ar fi reformele pe care le examinează, nici o situaţie nu poate cu adevărat să se amelioreze. Numai când vor ieşi din cercul strâmt al poftelor şi dorinţelor lor nemăsurate, schimbările pe care le vor aduce vor fi adevărate ameliorări.

Până aici, chiar dacă toţi oamenii politici folosesc din ce în ce mai mult cuvântul "schimbare", vom continua să asistăm la aceleaşi eforturi încrâncenate ale unei mulţimi de ambiţioşi pentru a smulge locuri care să le ofere mai multă putere şi bani. Ei nu se pregătesc deloc să-şi asume sarcina măreaţă, care este a lor, ei nu muncesc deloc pentru a deveni mai dezinteresaţi, mai nobili, mai stăpâni de sine... modele. Aceasta nu îi interesează. La ce le-ar servi să se îndrepte? Nu de aceasta au ei nevoie. Ei au nevoie de locuri pentru a obţine puteri, pentru a-şi satisface pasiunile lor, dorinţele lor de cucerire, de dominaţie, de răzbunare. Iată de ce lumea nu va găsi niciodată pacea!

În realitate, societatea actuală este atât de puţin luminată, încât ea încurajează toate tendinţele interioare ale membrilor săi. Până şi părinţii sunt atât de neştiutori încât îşi imaginează să-şi educe copiii împingându-i la obţinerea de favoruri şi privilegii prin mijloace mai mult sau mai puţin licite. Aceasta înseamnă educaţia pentru ei. În loc să le spună: "Pregăteşte-te, dacă într-o zi vei avea responsabilităţi, va trebui să te arăţi la înălţimea sarcinii tale şi să nu te compromiţi niciodată", nu, ei le dau sfaturile cele mai necinstite şi se bucură de succesele lor chiar dacă nu le merită. Se doreşte mereu reuşita în planul material şi cum, pentru a reuşi, eşti obligat să foloseşti calculele, viclenia, violenţa, în final se distruge tot ce există mai bun în caracterul fiecăruia.

Veţi spune: "Da, dar dacă trebuie să urmăm sfaturile dumneavoastră, dacă trebuie să ne pregătim atâta pentru a deveni un model, condiţiile însă, în lume, sunt de aşa natură încât vom rămâne undeva, necunoscuţi, obscuri, în partea cea mai de jos a societăţii! “ Dar ce ştiţi voi despre marile legi spirituale, pentru a trage asemenea concluzii. Cine veţi deveni, cu adevărat, o fiinţă capabilă, excepţională, când veţi deveni un model, un soare, chiar dacă nu veţi dori, chiar dacă veţi refuza, alţii vor veni să vă ia de braţ cu forţa şi să vă plaseze în vârf pentru a-i dirija şi conduce!... Dacă aceasta nu se întâmplă, este pentru că nu o meritaţi: nu sunteţi încă pregătiţi, deci nu aveţi de ce să protestaţi.

Oamenii aspiră la adevărata lumină, la adevărata ştiinţă, la adevărata putere, au nevoie de ea, o caută, dar cum toţi aceia cu care vin în contact, nu sunt modele impecabile, ei se descurcă prin necinste şi violenţă pentru a reuşi cu orice preţ. În interior, toţi aspiră la ceea ce este nobil, sublim, dar cum nu le întâlnesc, şi se văd înconjuraţi de hoţi şi nesătui, ei se descurajează şi încep să îi imite, adaptând această filozofie atât de răspândită: "Faceţi bine şi veţi primi rău în schimb...” "Fiţi cinstit şi veţi muri de foame...” "Omul este un lup pentru om...” Atunci, din ce în ce mai mult, fiecare se nivelează, se conformează creaturilor celor mai de jos. Ceea ce este trist, este că în timpul adolescenţei, mulţi au această dorinţă de a lucra pentru un ideal, de a face sacrificii mari, de a se comporta cavalereşte. Dar, după câtva timp, în contactul cu realitatea, sub presiunea anturajului lor care îi sfătuieşte să fie "rezonabili", "inteligenţi", ei renunţă, se nivelează,

devin ca şi ceilalţi. Se observă aceasta peste tot: oamenii au dorinţe frumoase, elanuri bune, numai că nu întâlnesc instructori, modele, pentru a-i susţine, sfătui şi împiedica să se întoarcă înapoi, şi atunci din cauza tuturor micilor inconveniente, glume, ironii, după puţin timp devin ca fiarele care îi înconjoară.

Dar să presupunem că vor exista în viitor creaturi care vor lupta, sacrifica totul pentru a ajunge să realizeze un ideal sublim, şi veţi vedea cât de mult vor fi ele căutate, apreciate, iubite. Şi în acest fel Regatul lui Dumnezeu poate veni pe pământ. Dacă nu a venit până acum, este pentru că majoritatea conducătorilor din lume nu au un ideal înalt. Ei nu sunt nici proşti, nici nebuni, înţelegeţi, pentru a avea asemenea scopuri sublime. Dar dacă, într-o zi, unii se vor decide să realizeze acest ideal, indiferent de ce se va întâmpla, atunci credeţi-mă, aceasta va fi adevărata putere, adevărata lumină, adevărata frumuseţe.

Numai înţelepţii, Iniţiaţii, marii Ghizi care şi-au stăpânit personalitatea au putut lăsa să se manifeste natura lor divină şi să lase moştenire omenirii o operă de neuitat, eternă. Asemenea fiinţe au existat întotdeauna istoria ne-a păstrat amintirea lor ; dar sunt mult prea puţin numeroşi, în comparaţie cu toate aceste personalităţi care populează pământul şi dau curs liber instinctelor lor inferioare, lăcomia, ostilitatea, răzbunarea. Când asemenea fiinţe au responsabilităţi politice într-o ţară, nu pot face decât victime. Iată de ce războaiele nu se vor opri niciodată: din cauza acestei filozofii a personalităţii. Atât timp cât oamenii nu îşi vor schimba filozofia, nu se vor produce ameliorări adevărate: vor exista totdeauna, undeva în lume, războaie şi mizerii.

Dacă Împărăţia lui Dumnezeu nu a venit încă, este pentru că toţi lucrează pentru o politică inspirată de personalitate. Da, când analizez scopurile politicii, văd că ele sunt totdeauna mediocre. Ah, evident, ele sunt prezentate în culori trandafirii şi ornate pentru a uimi galeria. Dar în realitate, adesea, aceasta înseamnă: scoală-te, ca să mă aşez eu în locul tău. Toţi la fel. Dar încet-încet se va observa că nu se pot face viori din orice lemn, ci trebuie găsit lemnul convenabil. Da, oamenii politici trebuie să fie pregătiţi, instruiţi în Şcoli iniţiatice, în caz contrar, ei vor continua să antreneze popoarele spre catastrofă.

Toţi aceia care sunt acolo, care vorbesc, gesticulează, în discursuri sforăitoare, oare ce intenţii ascunse au în realitate? Lumea dă năvală pentru a-i asculta şi cum nu există deloc clarviziune, se ambalează, îi aplaudă şi îi urmează. Astfel, orbii sunt conduşi de alţi orbi. Dar ştiţi ce se spune: "Orbii conduşi de alţi orbi se prăvălesc împreună în prăpastie.” Din nefericire, întotdeauna este prea târziu când se realizează această orbire generală: catastrofele au şi apărut. Priviţi pe Hitler, Stalin şi atâţia alţii: ce călăi, ce monştri, şi mulţimi întregi îi urmau şi aclamau... Eu, de asemenea, lucrez pentru o politică, dar pentru o politică care nu este inspirată de personalitate. Ceea ce este trist, este că există foarte puţini oameni care sesizează aceste idei. Mergeţi şi vorbiţi-le de o politică inspirată de individualitate, generozitate, dezinteres, lumină: nimeni nu vă va urma. Dar vorbiţi-le despre a distruge şi incendia, aceasta va place imediat miilor de oameni. De aceea, scuzaţi-mă ca v-o spun, oamenii trebuie încă să sufere.

Da, nu există o altă explicaţie: oamenii trebuie încă să sufere, şi într-o zi, din cauza acestor suferinţe, vor găsi drumul. Credeţi că n-am milă? Nu, sunt nefericit că v-o spun, dar oamenii trebuie să sufere pentru a înţelege. Dovada, atunci când se prezintă un trimis al Cerului care îi poate lumina şi ajuta, credeţi că-l ascultă? Nu, şi nu numai că nu îl ascultă, dar îl închid, îl ard sau crucifică. Dar când un monstru îi face să sufere, îl primesc cu braţele deschise, îl aclamă şi îi dau ei înşişi toate puterile pentru a-i distruge. Studiaţi istoria şi veţi vedea că oamenii caută pe aceia care îi fac să sufere.

Analele Ştiinţei iniţiatice raportează că multe civilizaţii omeneşti au dispărut şi că, unele dintre ele, cum ar fi rasa Atlanţilor, de exemplu, aveau o cultură şi o tehnică mult mai avansate ca ale noastre. Dacă ele au dispărut, este din cauza acestei tendinţe a personalităţii care împinge fiinţele să dorească a domina şi a subjuga prin violenţă. Şi, ceea ce este o prevestire rea pentru viitorul omenirii, este că se vede această tendinţă manifestându-se din ce în ce mai mult în lumea actuală. Peste tot state sau partide care vor să domine şi să zdrobească pe ceilalţi, peste tot fabricarea de arme din ce în ce mai numeroase şi aducătoare de moarte. Dacă există o industrie care nu şomează, este aceea a armelor: fiecare ţară le fabrică pentru propria-i folosinţă şi pentru a le vinde altora.

Acum Africa este plină de arme, care i-au fost vândute de alte ţări ! Acestea sunt mulţumite, s-au îmbogăţit, dar de ce nu se gândesc că vor suferi consecinţele catastrofice ale acestor vânzări într-o zi? Inteligenţa cosmică, care trăieşte în eternitate, nu este legată de o omenire aparte. atâtea au dispărut, încât dacă dispare şi aceasta prin propria-i greşeală, Ea nu va fi tulburată prea mult: cu cei câţiva indivizi care vor rămâne, va pregăti o alta. Depinde de noi să nu ne distrugem. Dacă ne încăpăţânăm să facem tot pentru a ne distruge, Inteligenţa cosmică va rămâne imperturbabilă, nu va interveni, ne va lăsa s-o facem.

Omenirea a ajuns la un înalt grad de dezvoltare, este evident, şi această dezvoltare o datorează intelectului. Prin el însuşi, intelectul este neutru, nici bine, nici rău orientat, dar când este condus de Personalitate ceea ce se întâmplă în majoritatea cazurilor el posedă mijlocul cel mai eficace de a-şi atinge proiectele cele mai dăunătoare. Graţie dezvoltării extraordinare a facultăţilor intelectuale, personalitatea reuşeşte, din ce în ce mai mult, să-şi manifeste cele mai rele tendinţe: să acapareze tot şi să elimine ceea ce îi rezistă. Şi când ascult discursurile anumitor reprezentanţi ai partidelor politice sau sindicatelor, îmi spun: "Dumnezeule, dar ce îşi închipuie ei? Niciodată activităţile lor nu vor da rezultate. De ce? Pentru că ei nu sunt exemple, modele, au ambiţii, interese, şi personalitatea lor îi conduce.” Veţi spune că sunt foarte inteligenţi, că ştiu să vorbească... Bineînţeles, dar aceasta nu este de ajuns. Ei cunosc politica, istoria, economia, dar sunt conduşi de personalitatea lor. Când Individualitatea lor va veni să conducă, atunci da, vor putea realiza câte ceva. Dar au ei, oare ,idee că există în ei o natură superioară care trebuie să ia totul în mâini? Nici un om nu poate deveni un bun şef de guvern atât timp cât va avea impulsivităţi, proiecte dictate de ambiţie, interes, vanitate sau dorinţă de răzbunare... În aceste condiţii, niciodată nu va putea aduce fericirea poporului său. Oh, bineînţeles, pentru a arunca praf în ochi, înainte de a li se vedea adevăratele mobile, toţi vor găsi fraze minunate unde se vorbeşte despre salvarea ţării, fericirea oamenilor, adevărata dreptate, şi aşa mai departe. Dar ei nu pot să spună realitatea: dacă s-ar

prezenta, sincer, aşa cum sunt, cu poftele lor nemăsurate şi dorinţele lor de dominare, vă daţi seama că nimeni nu i-ar accepta. Ei o ştiu, şi de aceea înşeală, mint, trag pe sfoară.

În trecut, oameni ca Genghis Han, Attila, Tamerlan puteau obţine tot ceea ce doreau, chiar dacă se arătau aşa cum erau. Erau alte epoci, alte mentalităţi, şi cu cât un şef se arăta crud, injust, implacabil, cu atât mai mult avea şanse de câştig. În timp ce astăzi nu se mai poate: trebuie să te disimulezi în spatele unor scopuri acceptabile, rezonabile, generoase iar, dacă nu, eşti pierdut. De aceea, se lucrează astăzi la atingerea unor maniere convenabile pentru a produce un efect bun în fata publicului, înainte de a atrage victimele, care odată atrase, hop, ele sunt înghiţite. Este uşor. Aceste victime nu au nici intuiţie, nici inteligenţă, nici cunoştinţe. Cu câteva metode şi puţin timp, chiar şi un om necinstit poate convinge pe aproape oricine, cu condiţia de a nu îşi arăta adevăratele intenţii.

Pentru a găsi fiinţe care au, într-adevăr, scopuri dezinteresate, trebuie să te adresezi marilor Iniţiaţi care au dat dovezi, care s-au purificat, care au suferit, dar care au învins şi triumfat. În alt fel, este mai bine să nu avem încredere. Dacă natura superioară din om a învins natura sa inferioară, puteţi avea încredere în el, dar niciodată înainte. Înainte, indiferent ce v-ar spune un om, să nu aveţi încredere. Nici eu nu vă spun să aveţi încredere în mine şi să mă urmaţi. Vă spun numai: "Veniţi să trăiţi lângă mine, veniţi să verificaţi...” Şi, după ce m-aţi observat timp de luni sau ani, veţi gândi că puteţi avea încredere, atunci veţi fi liberi de a mă urma. Eu nu v-am cerut niciodată să mă urmaţi din prima zi.

* *

Bineînţeles, când se ascultă conferinţele mele şi când te găseşti la curent cu toate evenimentele care se produc, actualmente, în lume, te întrebi de ce subiectele despre care vorbesc eu nu au nici o legătură cu actualitatea. Vă spuneţi: "Dar ce ne povesteşte el. Dacă ar şti măcar ce se petrece în Polonia, în Liban sau chiar în Franţa, nu ne-ar întreţine cu lucruri atât de nesemnificative.” Şi iată că nu aţi înţeles nimic, căci ceea ce vă dau eu este, dimpotrivă, esenţialul: sunt metode, mijloace, chei pentru a rezolva toate problemele existenţei.

Dacă ar trebui acum să vă vorbesc despre evenimente, la ce ar servi aceasta? Sunt atâţia oameni care vorbesc fără a aduce soluţii. Nu sunt decât constatări, statistici, reglări de conturi, care nu vor servi niciodată a schimba ceva şi numai Dumnezeu singur ştie dacă sunt exacte. Deci, las toate aceste probleme altora, iar eu mă ocup de esenţial, de ceea ce va rămâne valabil pentru eternitate. Fiinţa omenească având un corp fizic, o voinţă, o inimă, un intelect, un suflet, un spirit, întrebarea care se pune este: cum va trebui să lucreze cu aceste elemente de care se va lovi mereu ? Da, pentru eternitate, indiferent de evenimente, fiinţa omenească se va afla în faţa aceloraşi probleme: cum să gândeşti, să simţi, să acţionezi, să iubeşti, să creezi...

Eu am ales, deci, subiectul cel mai important: fiinţa omenească. alţii nu văd această importanţă, îşi pierd timpul şi energiile în poveşti pe care lumea le va uita imediat. Da,

este extraordinară această tendinţă pe care o au oamenii de a se interesa de lucrurile trecătoare. Un nou guvern, de exemplu, iată de ce se ocupă cu ardoare... Dar cât timp va dura acest guvern? Câteva luni, după aceea va fi schimbat şi va apare un altul în vizor. Şi partidele politice... Unele apar, altele dispar sau îşi schimbă numele, şi dacă nu cunoşti numele lor şi pe cei care sunt la conducere, eşti văzut rău. Că nu cunoşti nimic din lumea divină, aceasta nu are nici o importanţă, dar a nu cunoaşte certurile conducătorilor politici, ceea ce şi-au spus la televizor, iată ceva grav... Dar este mizerabil, lamentabil, ce pot aduce bun aceste istorii oamenilor, pentru adevăratul lor viitor, pentru pacea, lumina, imortalitatea lor?

Veţi spune: "Dar dorim să ajutăm ţara noastră! “ Nu se poate găsi ajutor în felul acesta, nu s-au putut ajuta niciodată oamenii aşa. Numai ne imaginăm că îi ajutăm... Nu, nu aceste discuţii şi certuri politice pot să-i ajute. Toate acestea nu au adus nimic, numai nemulţumiri, furii, greve, revoluţii. Ce a adus bun politica? Spitalele sunt pline de bolnavi, tribunalele pline de procese, şi va trebui, în curând, să existe câte un poliţist la fiecare locuitor.

Veţi întâlni mii de oameni în lume care pun politica pe primul loc. Zi şi noapte nu se ocupă decât de aceasta, dar ce soluţii găsesc ei? Nici una, în afara apartenenţei la un partid. Deci acest lucru este fantastic, glorios, de a aparţine unui partid. Dar acest partid va rezolva el, oare, problemele? Se află el pe drumul adevărului? Nu interesează pe nimeni lucrurile acestea. Odată înscris în acest partid, te simţi mândru, puternic, sigur de sine. dar adesea această mândrie nu durează, căci dacă partidul nu obţine victoria, membrii săi se dezumflă. Toată gloria lor n-a fost decât un balon de săpun.

Sunteţi de acord cu mine? Nu, nu cred. Bine, cum doriţi. Dar să ştiţi că toate tendinţele care se manifestă în acest moment nu sunt, mai mult sau mai puţin, decât tendinţele anarhiei. Dacă oamenii şi-ar putea da seama cât de departe sunt de adevăr. Dar lor le place să se înşele, le place să aibă iluzii, chiar dacă aceasta nu serveşte la nimic, se agită pentru a da impresia că fac ceva. Cel puţin se mişcă, nu rămân inactivi. Este drept, trebuie să fii activ, dar ei trebuie să aleagă cea mai bună activitate.

Vorbiţi despre politică oriunde, în stradă, sau în tren, veţi observa tinerii şi bătrânii, toţi vă vor spune punctul lor de vedere. Dumnezeule, trăiesc o viaţă aşa de limitată, aşa de personală, ce idei pot avea ei? Şi dacă veţi asculta pe şefii partidelor politice, veţi auzi că fiecare îl acuză pe celălalt de a duce la ruină naţiunea şi că face rău concetăţenilor, în timp ce el nu se gândeşte decât la patrie, nu trăieşte decât pentru patrie. Sunt ei sinceri, vorbesc oare în interesul ţării lor şi al compatrioţilor, sau numai pentru ei, pentru a fi aleşi? Odată aleşi, vom vedea ce se va întâmpla!... Din nefericire nu vom vedea decât ceea ce am mai văzut.

Aceasta pentru că nimeni nu pricepe că lângă acest interes al "ţării” există atâtea partide, al căror număr este în creştere. Dar la ce oare servesc aceste divizări? Trebuie văzut ansamblul, un singur scop de atins, şi nu a se opri asupra unui punct particular şi a se bate pentru obiective care vor fi înlocuite curând de altele.

Eu nu vă spun că toţi se înşeală, nu, fiecare din punctul lui de vedere are dreptate. Dar vis-a-vis de ansamblu, toţi comit greşeli, Un egoist care nu se uită la cei din jur, îşi aranjează lucrurile pentru a-şi satisface nevoile şi poftele, şi fatalmente ceilalţi îi reproşează. Şi el nu înţelege, pentru că vis-a-vis de el însuşi totul părea în regulă, perfect şi logic. Cam la fel se petrec lucrurile cu partidele politice. Tot ceea ce spun ei este absolut adevărat, logic, din punctul lor de vedere, dar raportându-ne la punctul de vedere al totalităţii, cel universal, nu mai este adevărat.

Când un copil doreşte ceva, este convins că are dreptate şi este uimit că părinţii săi se pot opune dorinţelor sale. După gradul de înţelegere al copilului, ceea ce doreşte este absolut logic şi legitim. Şi iată că vede cum alţii răi, neînţelegători, îi pun obstacole, şi el se revoltă. La fel se petrece cu lumea întreagă. Fiecare îşi trage plapuma peste el: "După mine este aşa, după mine este aşa şi aşa...” Da, dar acest "după mine” este aşa de limitat. Trebuie acum să ne mărim inteligenţa, să devenim capabili nu numai de a judeca lucrurile după sine, după propriul punct de vedere şi nevoile individuale, dar şi de a ne introduce în situaţia altora pentru a modifica şi completa acest punct de vedere. În acest moment veţi descoperi adevărul şi veţi vedea că toţi au dreptate, fără a avea dreptate: adică au dreptate la nivelul lor de înţelegere, dar nu din punctul de vedere al colectivităţii cosmice.

Atât timp cât omul nu posedă o conştiinţă suficient de vastă şi impersonală, el vede lucrurile după el însuşi, şi adevărul "său” nu este decât o bucată de adevăr. Deci, toate partidele politice se înşeală pentru că fiecare nu vede lucrurile decât din punctul lui de vedere. Dacă ar putea vedea realitatea, nu ar mai fi aşa de mândri de ei înşişi. Toţi cei care nu încearcă să ajungă la un punct de vedere universal se înşeală, şi într-o zi sau alta, viaţa însăşi le va dovedi că s-au înşelat.

Eu nu sunt împotriva politicii, dar o înţeleg în alt fel. Dacă se dă puterea cuiva care nu cunoaşte structura fiinţei omeneşti, nici modul cum este legată ea la toate puterile cosmice, cum vreţi ca această persoană să aducă ceva cu adevărat bun ţării sale? Cum el n-a realizat această legătură în el însuşi, cum să o realizeze pentru o întreagă naţiune? Cum poate un neştiutor să îi instruiască pe alţii, un slab să suporte greutăţile lor, sau un impur să-i purifice? Este imposibil. Ei bine, este imposibil, de asemenea, ca politicienii să aducă fericirea altora dacă nu au fost instruiţi într-o Şcoală Iniţiatică: acolo, li se va spune că, pentru a fi un adevărat om politic, trebuie mai întâi să dobândeşti o cunoştinţă aprofundată a omului şi a naturii, să respecţi legile divine şi să nu ai nici o ambiţie, nici o pasiune personală.

Toţi vorbesc de servirea patriei, dar, adesea acestea nu sunt decât cuvinte. Se gândesc numai la buzunarul lor, la prestigiu, la putere, posedând încălţări, ghiare, dinţi, pentru a-şi curăţa drumul şi a obţine primul loc. În timp ce alţii, mai competenţi, dar care nu au nici aceste încălţări, nici aceste ghiare, rămân în umbră. Eu nu sunt împotriva politicii, dar pentru mine singura politică valabilă este aceea a Iniţiaţilor care au studiat natura omenească, forţele sale, slăbiciunile, nevoile şi condiţiile spirituale, afective, morale, şi economice în care poate ea să se desfăşoare. Atât timp cât nu posedă aceste cunoştinţe, politica nu poate duce decât la înfruntări sângeroase.

Priviţi-l chiar pe Karl Marx, care este atât de glorios, slăvit, urmat, ei bine, el va claca peste puţină vreme, împreună cu toată suita sa. Da, pentru că nu se rezolvă problemele oamenilor prin lupta de clasă, colectivizarea mijloacelor de producţie etc. Că a fost un geniu Karl Marx, aceasta este sigur, nimeni nu o poate nega, dar că nu a prevăzut totul, că nu a trăit o viaţă divină, că nu a fost un Iniţiat, este la fel de sigur. Recunosc că trebuie să existe oameni calificaţi în fiecare domeniu al vieţii economice şi sociale, dar înainte de toate trebuie la conducere Iniţiaţi care poate nu ştiu nimic din toate acestea, dar cunosc esenţialul.

Sunteţi uimiţi? Dar luaţi cazul meu, de exemplu. Nu există un om pe pământ care să fie mai ignorant decât mine în domeniul organizării, economiei, finanţelor. Eu nu ştiu nimic. Şi ce ştiu? Ei bine, un singur lucru, dar esenţial: cum să curgă apa, atât. Iar apa, după aceea, îşi va găsi drumul. În acel moment o întreagă cultură va apare şi va urca. Plante, animale, oameni... Trebuie să faci să curgă apa fără a te ocupa de rest. Este ceea ce fac, aici în Fraternitate, de mulţi ani: mă ocup să fac apa să curgă, şi voi, ca şi plantele, păsările, arborii, animalele, oamenii, veţi găsiţi, fiecare, locul vostru. Nu este de datoria mea de a vă găsi un loc, eu nu trebuie să mă ocup de aceasta. De aceea nici nu am spirit organizatoric. Eu nu mă ocup decât cu apa, căci dacă există apă, lucrurile se organizează ele însele.

Şi această apă este dragostea, este viaţa!...

Atât timp cât oamenii politici cred că pentru a ameliora situaţia trebuie constituită o organizaţie puternică, create instituţii noi, structuri şi posturi noi, nu vor ajunge la nimic, căci au uitat apa. Tot ceea ce vor putea organiza în exterior se va dovedi ineficient atât timp cât nu se vor ocupa de a face să curgă apa. De aceea, este necesar să existe în frunte o fiinţă care posedă această apă, această dragoste, căci în acel moment toate ramificaţiile diferitelor activităţi vor şti cum să se descurce pentru a contribui la succesul întreprinderii.

Ce bine se poate observa acest fenomen în viaţă cotidiană ! Nu ştiţi cu exactitate cum să faceţi să reuşiţi ceea ce doriţi, dar o doriţi cu ardoare, o doriţi mult, şi atunci veţi reuşi datorită acestei iubiri, pentru că această iubire, ea, ştie să se descurce. Dar dacă nu aveţi această iubire, orice aţi încerca, nu veţi reuşi.

Se observă că unele femei citesc cărţi de bucate şi folosesc cele mai bune ingrediente, dar mesele pe care le pregătesc sunt de neatins pentru că nu le place să gătească. În timp ce altele, fără a citi măcar o reţetă şi cu câteva ingrediente simple, reuşesc meniuri delicioase. Iată deci, iubirea. De altfel, eu nu sunt un copil pentru a nu înţelege cât de complexă este organizarea unei ţări. Da, dar pentru ca tot ansamblul să meargă, trebuie o lumină, o iubire, trebuie ca apa să curgă, şi în acel moment toţi vor fi inspiraţi şi vor găsi ceea ce trebuie să facă.

Priviţi ceea ce se întâmplă la o reuniune unde se întâlnesc persoane pentru a hotărî asupra unui proiect. Dacă aceste persoane au dragoste unele pentru altele, ele se vor înţelege, şi la sfârşitul reuniunii totul va fi pus la punct şi proiectul se va realiza. Dar dacă

ele vin fără dragoste, ele nu vor găsi niciodată soluţii. Este ceea ce, des, se întâmplă la multe adunări: nu există dragoste, se reunesc o dată, de două ori, de trei ori... de zece ori, şi nimic nu iese din aceste reuniuni, cu excepţia neînţelegerilor, a certurilor. Când soseşti realmente inspirat de dragoste, de iubire, îţi trebuie uneori cinci minute pentru a rezolva problemele, care fără aceasta vor rămâne de nerezolvat ani de zile.

Atunci pentru ce oamenii sunt aşa de orbi?... Şi aşteaptă ceva fantastic să-i ajute. Nu, dacă nu ajung să rezolve problemele, nu au de ce să fie aşa de mândri. Ei bine, ei trebuie să ştie că ceea ce îi împiedică în a găsi soluţia, este lipsa iubirii. Dar ei nu cred în puterea iubirii. Ei cred în puterea intelectului, a spiritului critic, şi aici se înşeală, nu trebuie crezut în eficacitatea acestor lucruri, sunt chiar periculoase. Să pună puţină iubire în întâlnirile lor, în discuţii, atât, şi imediat problemele se vor rezolva. Toţi vor pleca fericiţi, uimiţi chiar că a fost aşa de simplu.

Aţi văzut două persoane care vorbesc. Ce fac ele? Se întrerup în discuţie, vorbesc în acelaşi timp, şi sfârşesc prin a se omorî între ele. Da, pentru că ele nu s-au ascultat. Fiecare dintre ele este aşa de plină de ea însăşi, încât nu vrea s-o asculte pe cealaltă, şi foarte repede, ele se enervează, nu se mai stăpânesc şi încep să se împungă. Cu adevărat, oamenii nu sunt nici psihologi, nici pedagogi. Dacă ar fi fost inteligenţi, trebuiau să ştie dinainte ce se va întâmpla şi ar fi evitat de a ajunge aici. Un om inteligent arată, de la început, multă dragoste, bunăvoinţă, atenţie la tot ceea ce i se spune, pentru a trezi în celălalt ceva bun, şi în acel moment se poate rezolva totul.

Pentru a termina, vă spun că atât timp cât conducătorii politici nu sunt instruiţi în Ştiinţa iniţiatică, vor fi obligaţi să comită greşeli. Publicul care asistă la dezbaterile lor este uluit şi aplaudă: "Aţi văzut cum i s-a răspuns adversarului? “ Oh, la, la. Câte i-a spus. Cum l-a somat. A fost minunat!” Dar un Iniţiat care vede aceste lucruri nu este uluit. Cu orbii totul poate merge, ei înghit totul, dar nu şi cu Iniţiaţii.

Atunci, nu aşteptaţi mare lucru de la politică atât timp cât politicienii nu au studiat Ştiinţa iniţiatică. Din ce în ce vor apare dificultăţi, ciocniri, neînţelegeri, la care ei nu vor găsi soluţii. Ei da, sunt obligat să vă spun adevărul, chiar dacă el nu place tuturor. Cât timp nu este cunoscută această ştiinţă privind omul, universul şi pe creator, soluţiile care se vor găsi vor fi parţiale, momentane, pasagere, ele vor produce tot timpul inconveniente pe care n-am ştiut să le prevedem.

Cap. IX ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

*

Pentru ce există actualele dezordini? Pentru ce acest gol şi această neînţelegere? În ciuda a ceea ce posedă, oamenii se simt nesatisfăcuţi, nenorociţi. Pentru ce?... Pentru că ei se conduc ca şi cum nu ar fi decât materie, ca şi cum nu ar fi decât un stomac şi un sex. Ei nu caută să satisfacă decât pe acestea două. S-ar spune că nu au ştiut niciodată că există în

ei, de asemenea, un suflet, un spirit, o scânteie divină, ceva de o altă natură, de o altă dimensiune, de o altă intensitate, de o altă vibraţie, şi ale cărei dorinţi trebuie să le cerceteze pentru a înţelege de ce au nevoie.

Sufletul omului are alte nevoi decât corpul fizic, el vrea să-i dea o hrană pe care sufletul nu o poate asimila, niciodată el nu îi dă ceea ce sufletul îi cere. Sufletul cere spaţiul infinit, lumina strălucitoare, el cere armonia, muzica celestă, dar omul îi dă totdeauna o hrană materială, de aceea el somnolează, suspină, se sufocă, moare. Când omul va începe să se cunoască, când va înţelege că nu este construit numai dintr-un corp fizic, dar, de asemenea, din mai multe corpuri subtile care au fiecare, nevoie de o hrană adecvată şi care trebuie să se afle în armonie între ele, această schimbare de filozofie va produce o ameliorare în toate celelalte domenii: social, economic, politic, şi în acel moment Împărăţia lui Dumnezeu va putea veni să se instaleze pe pământ. Atât timp cât omul nu se cunoaşte deloc, Împărăţia lui Dumnezeu nu poate veni, căci el o caută acolo unde nu este.

Împărăţia lui Dumnezeu nu este o realizare materială, ci spirituală, este o stare de conştiinţă, de aceea este esenţial de a schimba starea de conştiinţă a oamenilor printr-o ştiinţă adecvată Bineînţeles, este imposibil ca această schimbare să se producă rapid în conştiinţa tuturor. Pentru unii această schimbare nu va putea să se producă înainte de trecerea a mii de ani. Dar este suficient ca o minoritate de fiinţe foarte evoluate să înţeleagă şi să accepte aceste idei ale Fraternităţii Albe Universale, ale Împărăţiei lui Dumnezeu, ale Vârstei de Aur. Ele vor conduce, iar ceilalţi vor fi obligaţi să-i urmeze, exact cum coada urmează capul. Li se va da posibilitatea de a se integra acestei minorităţi care va forma Împărăţia lui Dumnezeu, iar când vor vedea noua viaţă care li se propune, cu o nouă organizare socială atât de benefică pentru toate creaturile, nimeni nu va protesta.

Împărăţia lui Dumnezeu trebuie, deci, să vină mai întâi în mintea oamenilor ca inteligenţă, ca lumină. Ea va intra apoi în inimă ca senzaţie, dragoste, şi va coborî în sfârşit în planul material unde se va manifesta ca abundenţă şi pace. Este posibil, eu lucrez pentru aceasta. Numai că puţini oameni mă înţeleg, majoritatea rămân la concepţiile lor vechi, ale trecutului şi spun: "Este imposibil, nu se va putea schimba natura omenească şi iată dovezile...” Şi îmi arată toate evenimentele care se produc în lume. Evident, le observ şi eu, şi ştiu mai bine ca oricine că, dacă această stare de lucruri durează, Împărăţia lui Dumnezeu nu va putea niciodată veni. Dar, dacă se acceptă filozofia Iniţiaţilor, totul devine posibil.

Această filozofie a Iniţiaţilor este bazată pe cunoaşterea fiinţei omeneşti. Toţi cred că o cunosc, dar în realitate nu o cunosc, de aceea toate mijloacele găsite pentru rezolvarea problemelor nu sunt decât cu eficacitate momentană. Există impresia că problemele sunt rezolvate, dar iată că, puţin timp după aceea, aceste “soluţii” aduc alte inconveniente. Priviţi în medicină, adesea îngrijind un rău, se declanşează un altul. Şi educaţia... cu toate aceste ameliorări aduse în şcoli, copiii se descurcă mai bine în viaţă? Nu, educaţia este defectuoasă pentru ca ignoră structura fiinţei omeneşti.

De aceea, am spus totdeauna, singura ştiinţă care trebuie, cu adevărat, studiată şi aprofundată este Ştiinţa fiinţei omeneşti. Da, ea trebuie să se afle în centru, şi toate celelalte: fizica, chimia, mecanica, astronomia, biologia... trebuie să servească această ştiinţă care a fost abandonată în avantajul lor. Veţi spune: "Da, dar anatomia, fiziologia, nu înseamnă nimic? “ Sunt bazele necesare, bineînţeles, dar ele nu ne învaţă ceea ce este, cu adevărat, fiinţa omenească în întregul ei.

Pe viitor, va trebui schimbată chiar concepţia despre ştiinţă şi plasată fiinţa omenească în centrul tuturor studiilor; fiinţa omenească cu Divinitatea care este în ea. Numai în momentul când omul va fi conştient că totul trebuie să graviteze în jurul acestui centru divin din el, va putea rezolva problemele sale. Iată de ce insist mereu asupra importanţei acestui centru divin în raport cu care toate celulele, toate particulele trebuie să se organizeze. Acesta este secretul: a chema toate elementele disparate care merg în toate direcţiile şi a le face să se rotească precum planetele în jurul soarelui. În acest moment, da, veţi putea vorbi despre ordine, fericire, pace... în acel moment veţi putea vorbi despre Împărăţia lui Dumnezeu: pentru că există un centru, un soare, un nod în jurul căruia toate celelalte elemente îşi găsesc locul, traiectoria de urmat, şi nu se mai ciocnesc.

Am o încredere absolută în filozofia Iniţiaţilor, da, absolută, căci odată studiată şi comparată cu tot ce există, este singura care rămâne pe propriile-i picioare, singura, celelalte toate sunt la pământ. Vedeţi, este uşor de înţeles acum. Înlăturaţi centrul din om, adică spiritul său, sufletul său, şi el devine un cadavru, întreg corpul se descompune. Trebuie, deci, găsit acest atom central care este acolo, în noi, care trăieşte, vibrează, şi face să conveargă tot restul către el, căci el singur este în stare de a menţine ordinea şi pacea.

De câte ori nu spun oamenii: "Mi-am pierdut capul! “ Da, ei îşi pierd mintea, nu se mai controlează, nu mai ştiu ceea ce spun sau fac. Totul se desfăşoară în afara controlului lor şi fac prostii ce trebuie mai târziu reparate. Bineînţeles, aici capul nu este decât un simbol. Ar putea fi, la fel de bine şi inima: "Mi-am pierdut inima !“ pentru că şi inima este, de asemenea, un centru.

În realitate, cuvintele nu au nici o importanţă, se poate vorbi despre cap sau inimă, dar ceea ce s-a pierdut, în acest caz, este acest centru divin, şi astfel, dezordinea se propagă: o fugă aiurea, o derută. Toate celulele văd că şeful, capul, nu mai este acolo, şi fac ceea ce li se spune: devin duşmani pentru om şi îl ameninţă. Înainte, ele erau ascultătoare, drăguţe: toate celulele inimii, plămânilor, braţelor, picioarelor... erau în serviciul lui, dar acum vor să-l facă să moară, aproape. Este la pat şi ele îi spun: "Ah, ah, e bine. Acum înţelegi? “ Şi ele se bucură. Dar dacă centrul revine, adică spiritul, ele se pun din nou la lucru în mod armonios.

Dacă oamenii trebuie să înţeleagă ceva într-o zi, nu despre microbi sau stele trebuie s-o facă, ci cum să-şi menţină mereu spiritul în centrul tuturor activităţilor lor. Numai în acest fel vor trăi în plenitudine şi pace, aceasta va fi Împărăţia lui Dumnezeu.

* *

Nu există activitate mai importantă şi mai glorioasă pentru om decât să facă să conveargă toate puterile intelectului său, ale inimii şi voinţei sale către realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Din nefericire, nu se găsesc mulţi candidaţi pentru această treabă, şi ceea ce se observă din ce în ce mai mult în lume este, mai degrabă, manifestarea unei personalităţi exacerbate: orgoliul, vanitatea, pretenţiile... Fiecare îşi urmează ţelurile şi ambiţiile proprii, şi Împărăţia lui Dumnezeu este lăsată deoparte.

Iată de ce, este foarte important ca aici, în Fraternitate, să formăm un nucleu viu, puternic, pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Astfel vom putea influenţa alte minţi, alte suflete. Şi într-o bună zi, când copiii luminii vor fi uniţi, în ţel, chiar şi în gând, ei vor apleca balanţa de partea lor şi vor câştiga în faţa acelora care nu vor decât distrugere şi haos ...

Veţi spune: "Dar de ce Cerul nu se hotărăşte deloc să intervină pentru a schimba lumea? “ Desigur, el poate să o facă, dar fără consimţământul şi dorinţa oamenilor va fi inutil: ei nu vor înţelege, nu vor aprecia, şi din nou vor distruge tot. În timp ce, dacă voinţa schimbării ar veni de la ei înşişi, dacă din cauza a ceea ce au suferit, a lecţiilor primite, ar dori cu adevărat să amelioreze starea lucrurilor, restul se va face automat. Lumea invizibilă va declanşa alte forţe, alţi curenţi, alte energii, şi vom asista la o schimbare extraordinară. Dar această schimbare trebuie să vină din partea oamenilor. Ei trebuie împreună să hotărască să muncească pentru a obţine intervenţia forţelor cosmice. Dacă nu insistă, nu vor obţine nimic. Inteligenţele sublime nu vor decide niciodată să se amestece în afacerile oamenilor numai pentru că le-ar face plăcere să se amestece. Este sarcina oamenilor să le-o ceară.

De aceea, de fiecare dată când ne reunim, trebuie să veniţi cu această dorinţă de a atrage forţele Cerului pentru a realiza Împărăţia lui Dumnezeu. Atât timp cât fiecare vine cu preocupări personale: căsătoria, chiria, schimbarea profesiei, învingerea unei concurenţe etc... toate aceste dorinţi şi gânduri disparate nu pot forma o putere capabilă de a declanşa energii binefăcătoare în cosmos, şi nu se va reuşi nimic. Pentru a obţine aceste rezultate trebuie ca noi toţi să ne concentrăm spre acelaşi scop.

Există în concentrare o foarte mare putere. Concentrând razele soarelui cu o lupă este posibil să dai foc unei păduri. Dar trebuie ca ele să fie concentrate. Pentru că ne reunim trebuie să obţinem şi rezultate, altfel este inutil, şi chiar stupid, să ne adunăm. Dacă nu putem face nimic cu aceste forţe produse de colectivitate, este mai bine să rămânem acasă. Pentru ce trebuie să-ţi petreci viaţa în activităţi inutile? Dacă nu obţii rezultate este lipsit de sens să continui. Şi rolul meu exact este de a vă lumina, de a vă orienta, de a vă determina să obţineţi cele mai bune rezultate posibile.

Problema este de a da tot timpul o direcţie activităţii spirituale, şi de a spune: "Eu meditez, eu gândesc, mă rog pentru aceasta sau cealaltă. “ Da, indicaţi motivul, scopul, pentru ca aceste forţe să nu plece aiurea. Şi astfel gândurile voastre vor deveni ascultătoare, ele vor fi în serviciul vostru. Gândul este foarte greu de îmblânzit, de supus,

este ca un cal nărăvaş. Dar exersând zilnic ajungi să-l faci docil, ascultător, supus. Şi cum suntem numeroşi şi ne adunăm adesea, forţele şi energiile care le adunăm, forţele şi energiile care le emanăm se înscriu, se înregistrează, ele sunt adunate în rezervoare divine... Şi într-o zi vor veni şi rezultatele. Când? Nu este treaba noastră.

Împărăţia lui Dumnezeu va veni, aceasta v-o spun, Vârsta de Aur va veni... De fiecare dată când vă rugaţi sincer, intens şi dezinteresat, sunteţi satisfăcuţi, dar progresiv. Procesul este continuu, el merge amplificându-se, căci ceea ce cereţi nu se poate realiza într-o zi. În momentul în care vă rugaţi, ceea ce cereţi începe să se realizeze, dar trebuie mult timp ca aceasta să se împlinească. Când plantaţi un bob, se realizează deja ceva. Pentru ca bobul să se transforme în copac vor trece ani, dar deja sunteţi mulţumiţi pentru că el creşte. Dacă veţi cere Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea sa, nu o veţi putea aduce în aceeaşi zi, nu este posibil, este un copac uriaş care nu poate creşte dintr-o dată. El este plantat, bobul este acolo şi copacul creşte. "Dar nu îl vedem! “ Ah, dacă sunteţi miopi... Eu îl văd, bobul creşte.

Când veniţi dimineaţa, la răsăritul soarelui, concentraţi-vă asupra Împărăţiei lui Dumnezeu, doriţi Împărăţia lui Dumnezeu, numai aceasta, căci Împărăţia lui Dumnezeu este o stare de perfecţiune, de plenitudine... totul este conţinut în ea: sănătatea, bogăţia, frumuseţea, ordinea, libertatea, pacea, echilibrul, armonia, fericirea... dar mai bine decât să enumerăm acestea, este mai "economic” de a vorbi de Împărăţia lui Dumnezeu, sinteză a tuturor binecuvântărilor. Cineva spune: "Ah, dacă aş avea puterea!... Dacă aş avea bogăţia!... dacă aş avea frumuseţea! “ Dar acestea nu sunt decât aspecte particulare, atribute ale Împărăţiei lui Dumnezeu.

De altfel, atenţie, căci imediat ce îţi doreşti ceva personal, apare dezechilibrul care se instalează. Împărăţia lui Dumnezeu este, înainte de toate, o stare de echilibru şi armonie, şi în momentul când începi să insişti asupra unui lucru în detrimentul altuia, introduci deja germenele dezechilibrului. Tot ceea ce are nevoie sufletul nostru, spiritul, inima, intelectul, corpul nostru fizic, este cuprins în realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iisus spunea: "Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa, şi totul vă va fi dat pe deasupra. “ Da, pentru că în momentul când veţi lucra pentru o idee divină, deja ea acţionează asupra voastră şi va aduce tot ceea ce ea posedă. Dacă aveţi numai o idee, una singură, în ciuda tuturor imperfecţiunilor, slăbiciunilor şi ignoranţei voastre, această idee care locuieşte în lumina înaltului vă va pune în comunicare cu prieteni noi, vă va face cunoştinţă cu alte creaturi, cu alte regiuni, şi astfel, după câtva timp, această singură idee v-a adus tot Cerul. Ideea singură a Împărăţiei lui Dumnezeu... şi iată ca această idee v-a legat de toate celelalte idei care vibrează în armonie cu ea şi veţi obţine tot restul. Iată sensul frazei lui Iisus: "Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa şi totul vă va fi dat pe deasupra. “ Între începutul şi sfârşitul acestei fraze este un întreg spaţiu de explorat.

Este aici un adevăr dintre cele mai importante ale Ştiinţei iniţiatice: o idee, care prin ea însăşi este limitată, poate să vă aducă alte bogăţii pe care ea nu le posedă. Este adevărat, pentru că ea vă leagă de multe alte idei, care sunt în armonie cu ele. Puţin câte puţin toate celelalte idei fac cunoştinţă cu voi, şi cum fiecare are un teren aici, o locuinţă,

vorbind simbolic, toate celelalte bogăţii vin către voi din pricina unei singure idei. Da, pentru că sus totul este legat, nu există separatisme, şi când o idee se mişcă, toate celelalte o urmează. Din moment ce sunteţi în bune relaţii cu o idee, hrănind-o, iubind-o, dorind s-o atrageţi, ea vă pune în legătură cu toate celelalte, care vă trimit ceea ce ele posedă. Vedeţi cum, între începutul şi sfârşitul acestei fraze: "Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa... şi totul vă va fi dat pe deasupra” există un întreg spaţiu gol pe care voi încerca să-l umplu pentru voi.

Astăzi vă explic ceea ce nu este scris în promisiunea din Evanghelie: cum restul ne va fi dat pe deasupra. Este posibil graţie unei afinităţi speciale, magice, magnetice, între o idee sublimă şi toate celelalte idei care se aseamănă, pentru că o idee are întotdeauna reprezentanţi pe pământ şi care sunt puşi în gardă. Iată de ce veţi avea tot restul.

Fericiţi cei care m-au înţeles. Fiecare zi, aici, în colectiv, vom cere Împărăţia lui Dumnezeu. Bineînţeles, se poate cere acest lucru şi singur, dar singur nu poţi produce efecte la fel de puternice, doar dacă cunoşti alte legi. Cel care este singur trebuie să ştie că nu va face nimic dacă este singur, şi prin gândire el trebuie să se alăture întregii colectivităţi de fiinţe răspândite în lume care, fără încetare, lucrează în acest sens. Singur nu se poate obţine niciodată ceva, indiferent ce, în acest domeniu. Chiar dacă nu putem fi mereu cu ceilalţi, trebuie, cel puţin, să ne alăturăm lor prin gândire şi să sperăm că multe alte minţi vor vibra la unison cu noi şi vor răspunde la apelul nostru.

Căci adevărata evoluţie merge în sensul colectivităţii. Cel care se desfăşoară în colectivitate evoluează minunat. Ceilalţi, care se simt nefericiţi, oprimaţi, şi care vor să evolueze singuri, intelectual, citind, instruindu-se, arată că sunt conduşi numai de personalitatea lor. Ei bine, nu este încă o bună evoluţie. Trebuie iubită colectivitatea, să te simţi aruncat în ea ca într-un ocean unde toate sufletele vibrează împreună. Da, este o evoluţie de urmat: mai devreme sau mai târziu, va trebui să învingeţi anumite tendinţe personale, să le supuneţi, să renunţaţi la prejudecăţi, pentru a putea spune, în sfârşit: "Sunt o fiinţă colectivă, nu mai sunt o omidă, sunt un fluture! “ În acel moment veţi putea părăsi pământul, putând călători spre alte planete, spre alte stele.

TABLA DE MATERII

I Pentru o mai bună înţelegere a păcii…………………………..1

II Avantajele unificării popoarelor………………………………6

III Aristocraţie şi democraţie, capul şi stomacul………………...8

IV Despre bani………………………………………………….14

V Asupra repartiţiei bogăţiilor………………………………….17

VI Comunism şi capitalism, două manifestări complementare….20

VII Pentru o nouă concepţie a economiei…………………….….24

VIII Ceea ce oricare om politic trebuie să ştie…………………...29

IX Împărăţia lui Dumnezeu……………………………………..36

YOGA NUTRIŢIEI

OMRAAM MICHAEL AIVANHOV

1.NUTRIŢIA PRIVESTE ÎNTREGUL OM

Azi voi vorbi despre nutriţie şi vă voi spune lucruri ce sunt de o maximă importanţă. Foarte puţini, chiar şi cei învăţaţi şi foarte evoluaţi, ştiu aceste lucruri. Pentru început, ar putea să nu pară interesante, dar pe măsură ce ascultaţi şi exersaţi aceste lucruri,veţi vedea că sunt extrem de bogate şi darnice, vă pot schimba întreaga existenţă. Presupuneţi că pentru un motiv sau altul sunteţi lipsit de mâncare câteva zile şi sunteţi prea slab, chiar şi pentru a vă mişca. Puteţi fi erudit , bogat, dar nimic din ceea ce ştiţi sau posedaţi, nu poate egala fructul sau bucata de pâine ce o puneţi în gură; o îmbucătură şi reînviaţi ! O bucăţică e tot ce este necesar pentru a face forţele şi mecanismele întregului vostru sistem să înceapă a funcţiona din nou. Există anumite elemente în alimente care redau sănătatea şi vigoarea , mai eficient decât orice gând, emoţie sau putere a voinţei dar nu vă daţi seama de aceasta, mâncarea are o mică importanţă pentru voi, în afară de mijloc de a vă satisface instinctele şi nu vedeţi că are vreun efect emoţional sau intelectual asupra

voastră.Totuşi mâncarea e cea care face posibil să faceţi tot ce faceţi, să vorbiţi, simţiţi, gândiţi.

Iniţiaţii au ştiut întotdeauna importanţa nutriţiei, au descoperit de mult timp că alimentele sunt concepute şi pregătite în laboratoarele divine de deasupra cu infinită înţelepciune şi că ele conţin elemente magice care fac posibil ca omul să aibă revelaţii. Ei mai ştiu că trebuie să creeze anumite condiţii înainte de a beneficia de alimente.

Deşi nutriţia este la originea războaielor şi revoluţiilor,nu se poate spune că lumea o consideră de primă importanţă. Oamenii sunt instinctivi în ce priveşte mâncatul, ca şi animalele, şi nu au noţiunea de beneficiu spiritual ce poate deriva din a mânca într-un anumit mod;de fapt ei nu ştiu să mănânce.

Urmăriţi oamenii, veţi vedea cât de mecanic mănâncă, înghiţind fără să mestece şi lăsând tot felul de idei haotice şi sentimente să se amestece cu procesul de digestie, secreţie şi eliminare a toxinelor. Şi apoi se miră de ce se îmbolnăvesc. E din modul lor de a mânca. În familie, toţi sunt ocupaţi să citească, să privească la TV, să muncească până se aşează la masă şi atunci încep să pălăvrăgească, să se certe. O masă luată în asemenea condiţii te face să nu mai vrei altceva după aceea decât să dormi, eşti aşa de greu că nu mai ai entuziasm pentru nimic. Dacă mănânci cum ar trebui, te simţi în formă, lucid şi gata de lucru după masă.

“Cum ar trebui să se mănânce?”. Vă voi spune ce face un Iniţiat. Mai întâi, ştiind că trebuie să pregătească cele mai bune condiţii posibile pentru a beneficia de elementele pe care Natura le-a creat, începe prin a se reculege rămânând tăcut şi închinându-şi gândurile Creatorului (tăcerea la masă nu e caracteristică mănăstirilor). Iniţiaţii şi înţelepţii întotdeauna au mâncat în tăcere. El mai ştie că prima îmbucătură e cea mai importantă (cel mai important moment al oricărei acţiuni este primul pas) pentru că ea semnalizează eliberarea forţelor care, odată eliberate, nu se opresc, ci continuă până la capăt : dacă începi într-o stare de armonie, orice vei face va fi armonios până la capăt.

Apoi, el mănâncă încet şi mestecă bine, nu doar de dragul digestiei lui, ci pentru că gura este un laborator spiritual care absoarbe energiile eterice subtile înainte de a transmite părţile grosiere spre stomac. Gura este pentru planurile subtile ceea ce stomacul este pentru planul fizic, un instrument foarte perfecţionat cu glande pe şi sub limba care captează particolele eterice, ceea ce explică de ce poţi fi complet refăcut şi bine dispus, când eşti slăbit de foame, de prima îmbucătură înainte ca ea să aibă timp să ajungă în stomac. Gura absoarbe energia şi o trimite la sistemul nervos înainte ca alimentele mai puţin subtile să poată ajunge la stomac.

Să nu vă surprindă să auziţi că elemente eterice pot fi extrase din alimente. Fructul, de exemplu, este alcătuit din materie solidă, lichidă, gazoasă şi eterică; toţi suntem conştienţi de substanţa solidă şi lichidă, dar puţini sunt conştienţi de aroma subtilă care aparţine zonei aerului. Nimeni nu acordă nici cea mai mică atenţie părţii eterice,care are de a face cu culoarea şi mai ales cu viaţa fructului şi care este cea mai importantă parte din toate, pentru că această parte eterică ne hrăneşte corpurile mai subtile.

Deoarece, pe lângă corpul său fizic, omul are şi altele, mai subtile (eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic, care sunt sediile funcţiilor fizice şi spirituale ) el mai bine s-ar întreba cum să le hrănească, decât să le lase să flămânzească.

Omul ştie cu aproximaţie ce să dea corpului său fizic (zic aproximativ pentru că majoritatea mănâncă carne, care e dăunătoare atât fizic cât şi psihic),dar nu are idee ce să dea corpului eteric (vital), astral (emoţional), mental ,să nu mai vorbim de cele superioare.

După cum v-am spus e de ajutor pentru corpul fizic să masticăm bine, dar pentru corpul eteric e nevoie să adăugăm ceva în plus: respiraţia. La fel cum o briză animă flacăra (suflaţi pe o scânteie pentru a aprinde focul) astfel, respirând profund în timpul mesei ajută la combustie. Digestia, respiraţia şi meditaţia sunt forme de combustie, singura diferenţă fiind în gradul de căldură şi puritatea substanţei. Dacă încetaţi să mâncaţi din când în când şi răsuflaţi profund, arderea ce are loc permite corpului eteric să extragă particolele subtile din mâncarea de care aveţi nevoie şi, cum corpul eteric este centrul vitalităţii, memoriei şi sensibilităţii, e spre avantajul dvs. să aveţi grijă să fie alimentat. Corpul astral este hrănit cu o substanţă chiar mai subtilă decât particolele eterice; emoţii şi sentimente. Dacă vă concentraţi asupra mâncării ce o mâncaţi cu dragoste, corpul vostru astral vă extrage din ea părţile preţioase de care are nevoie şi ca rezultat, se va umple cu dragoste pentru toată lumea “vă veţi simţi fericiţi şi împăcaţi, doar cu o dorinţă - să trăiţi în armonie cu natura.”Acest sentiment nu prea mai există azi, pentru că oamenii nu mai au acea atitudine protectoare de a fi atenţi şi plini de dragoste cu obiectele, copacii, munţii, stelele etc. sunt prea ocupaţi de ei înşişi şi se simt ameninţaţi chiar şi când sunt în siguranţă acasă sau dorm. De fapt ei nu sunt ameninţaţi, sentimentul de a fi abandonat de Mama Natură vine din faptul că nu şi-au hrănit corpul astral! Când acesta e corespunzător hrănit, aveţi un sentiment minunat de bunăstare care te face să fii generos şi tolerant în viaţă şi dacă ai probleme importante de rezolvat, procedezi cu tact şi înţelegere, ştii cum să faci concesii.

Pentru a alimenta corpul mental, Iniţiatul se concentrează cu ochii închişi asupra mâncării; cum mâncarea este pentru el o manifestare a lui Dumnezeu, el încearcă să-i vadă toate aspectele,de unde vine, ce conţine, ce calităţi are, ce entităţi au îngrijit-o, pentru că există fiinţe invizibile care au grijă de plante şi copaci. Mintea îi e preocupată de aceste lucruri în timp ce el extrage elemente din mâncare, care sunt încă mai subtile decât cele necesare corpului astral. O masă luată astfel îl lasă cu o înţelegere pe care nu o avea la început,el vede toate lucrurile mai clar şi e gata să facă cea mai exactă muncă mentală. Majoritatea oamenilor îşi imaginează că prin lectură, studiu şi meditaţie îşi dezvoltă capacităţile intelectuale....nu, deşi studiul şi meditaţia sunt cu siguranţă indispensabile, ele singure nu sunt suficiente. Corpul mental trebuie să fie hrănit cu anumite elemente în timpul meselor,ca să fie puternic şi rezistent pentru a face eforturi prelungite. Trebuie să înţelegeţi că corpul astral e cel care susţine emoţiile iar corpul mental vă susţine mintea, gândirea; aceste două corpuri trebuie să fie hrănite corespunzător înainte de a vă aştepta să fiţi egali în faţa sarcinii de a vă trăi viaţa.

Pe lângă corpurile eteric, astral, mental, omul are şi alte corpuri alcătuite dintr-o substanţă şi mai spirituală, corpurile: cauzal, buddhic şi atmic sau centrele raţiunii, sufletului şi a spiritului, care trebuie să fie şi ele hrănite. Hrana lor e sentimentul de gratitudine faţă de Dumnezeu.Gratitudinea care, de asemenea, e pe cale de dispariţie din existenţa umană, e cea care deschide uşile spirituale spre toate binecuvântările. Totul devine clar, vedeţi, simţiţi, trăiţi!Gratitudinea transformă materia grosieră în lumină şi veselie.Învăţaţi să fiţi recunoscători.

Când vă hrăniţi cele trei corpuri superioare, particolele subtile desprinse sunt distribuite în creier, la plexul solar şi toate celelalte organe. Vă daţi seama că aveţi şi alte necesităţi superioare, că lucruri de o natură infinit superioară există pentru voi, iar aceasta vă deschide poarta spre posibilităţi mai mari. Când aţi terminat de mâncat, nu trebuie să vă întoarceţi la dispute sau muncă, nici să vă întindeţi. Rămânând liniştit un moment şi respirând profund, energiile ce le-aţi acumulat vor fi distribuite în tot sistemul şi atunci veţi fi gata să efectuaţi orice muncă. Nu uitaţi, începutul este cel mai important moment în toată activitatea.

2. HRANI YOGA

În prezent oamenii sunt dezechilibraţi de viaţa agitată pe care o duc şi doresc să încerce orice în speranţa de a-şi recâştiga echilibrul.... yoga, zen, meditaţie transcedentală, relaxare.... Nu am nimic împotriva acestora, dar există un mod mai simplu şi mai eficace de reechilibrare şi anume cel de a învăţa să mâncăm corect.

Când mănânci neglijent şi indiferent, grăbit, în mijlocul gălăgiei a discuţiilor, tensiunii, la ce bun să meditezi sau orice altceva după aceea? Teatru! Ar fi mai bine să se folosească această ocazie pe care o aveţi de două sau trei ori pe zi, zilnic, pentru a face ceva, cum e faptul de a mânca, care să pună în regulă celulele şi să vă armonizeze întregul sistem. Dacă vă cer să faceţi un efort şi să mâncaţi în linişte (reţinându-vă nu numai de la a vorbi, ci şi de la a face zgomot cu cuţitul, furculiţa, etc.) să mestecaţi fiecare bucăţică mult timp şi, din când în când, să respiraţi profund şi mai ales să mulţumiţi cerului când mâncaţi, pentru toate bogăţiile conţinute în mâncare e pentru ca aceste exerciţii, aparent neînsemnate, sunt mijloace de dobândire a autocontrolului. Învăţând să controlăm lucruri mărunte, dobândiţi control asupra lucrurilor mari. Când văd pe cineva că e neglijent şi neatent în probleme mărunte, ştiu că viaţa lui a fost dezordonată în trecut şi va fi şi pe viitor dacă nu face ceva în legătură cu această lipsă, pentru că totul este interrelaţionat.

Ştiu că nu e uşor să stai tăcut în timpul mesei şi să te concentrezi numai asupra mâncării, chiar dacă reuşeşti să fii liniştit şi să-ţi controlezi gesturile în interior faci gălăgie cu sentimentele sau poate ele sunt sub control, dar gândurile hoinăresc. Nutriţia este o yoga prin aceea că ajungi, când mănânci, să-ţi dedici toate eforturile, atenţia, concentraţia şi controlul procesului de a mânca.

Pentru a putea să-ţi concentrezi gândurile în timpul mesei, trebuie să fi dobândit obiceiul de a-ţi controla gândurile în viaţa zilnică. Dacă ai fost atent mereu să nu te laşi cuprins de gânduri şi sentimente negative, atunci drumul e pavat şi îţi va fi uşor. Zici “Trebuie să petreci o viaţă întreagă să înveţi să mănânci corect?“ Da şi nu. E clar că nu toate problemele tale vor fi rezolvate doar pentru că tu mănânci corect, ci acest lucru e un punct de plecare, o trambulină ducând la lucruri extraordinar de benefice,dar nu înseamnă că nimic altceva nu e important şi că poţi să te relaxezi în restul timpului. Pe scurt, e de dorit să mănânci atent, cu vigilenţa şi e bine să fii atent şi vigilent şi în timpul zilei. Una nu exclude pe cealaltă. Mâncatul este un ritual magic în care mâncarea se transformă în sănătate, forţă , dragoste, lumină. Observaţi-vă singuri, dacă mâncaţi într-o stare de mânie, agitaţie, nemulţumit, veţi rămâne cu un gust amar în gură toată ziua; vă veţi simţi nervos şi încordat şi, dacă sunt probleme de rezolvat, veţi fi negativ în reacţii, deciziile vor duce lipsă de corectitudine şi înţelegere, nu veţi fi destul de generos pentru a face concesii. Nu are rost să vă justificaţi “Nu e greşeala mea, sunt aşa de nervos, nu am încotro!” şi apoi să luaţi nişte medicamente pentru a încerca să vă calmaţi. Pentru a vă ameliora sistemul nervos, trebuie să învăţaţi să mâncaţi corect. Orice altceva trebuie lăsat deoparte când vă aşezaţi să mâncaţi, chiar afaceri importante, pentru că singurul lucru important acum e să vă hrăniţi în acord cu regulile divine. Dacă mâncaţi corect, restul se va aranja de la sine când veţi fi terminat. Astfel economisiţi şi timp şi efort. Nu trebuie să credeţi că problemele se rezolvă mai bine şi mai rapid dacă sunteţi încordat şi nerăbdător; de fapt inversul e valabil; lucrurile vă scapă din mâini, ziceţi lucruri nechibzuite, aveţi un efect negativ asupra altora,după care trebuie să petreceţi zile pentru a face reparaţiile necesare. Majoritatea oamenilor nu văd că şi cea mai mică acţiune din viaţa zilnică, este semnificativă, astfel cum să te aştepţi ca ei să vadă că modul de a-şi dezvolta inteligenţa, dragostea, puterea voinţei, e de a mânca în mod corect.

Toţi cred că inteligenţa e ceva ce dezvolţi prin lectură şi studiu, judecând tribulaţii când eşti obligat să găseşti o cale de ieşire. Ei cred că inima e trezită când ai o soţie şi copii de care să ai grijă şi să îi protejezi; şi că puterea voinţei o dezvolţi prin efort fizic, sport, etc... dar să-ţi dezvolţi mintea şi inima în timpul mesei? Păi acest fel de a judeca dovedeşte că nu au început să înţeleagă Învăţătura. E în timpul mesei când faci munca reală, cea esenţială, adică să-ţi dezvolţi inima, mintea, voinţa. Poate că nu poţi petrece tot timpul în bibliotecă şi la universitate, poate nu te căsătoreşti şi nu ai copii, poate nu ai ocazia pentru un efort prelungit, dar cu siguranţă vei mânca, toţi sunt obligaţi să mănânce.

Vreţi să vă dezvoltaţi mintea? De câte ori mânuiţi ceva pe masă în timpul mesei, făcând-o cu grijă, fără a lovi lucrurile unul de celălalt, fără a deranja pe nimeni, vă dezvoltaţi mintea, deveniţi inteligent, atent şi receptiv. Când văd oamenii scăpând cuţitele şi furculiţele, răsturnând lucruri, ştiu imediat că ei duc lipsă de inteligenţă. Pot avea tot felul de titluri şi diplome, dar pentru mine nu au inteligenţă. La ce bun un titlu dacă nu eşti bun să apreciezi distanţele?

Să zicem că vrei să muţi un pahar; dacă nu măsori cu ochiul cât de departe e paharul de alte obiecte, vei doborî ceva şi-l vei sparge. Vei zice că acesta este un detaliu, o mică lipsă, dar una care poate atinge proporţii uriaşe în evenimentele viitoare din viaţă.

Oamenii care sunt neîndemânateci şi neglijenţi în viaţă îşi aduc mari pagube. A nu fi atent, fie pe o scară mică, fie pe una mare, a face gafe, a răni oamenii, a deranja lucrurile, sunt toate parte a unei atitudini care provoacă suferinţă şi resentimente care necesită ani pentru a fi reparate. Înainte ca eu să iau această sticlă cu apă de pe masă, îmi amintesc că a fost în frigider, că e umedă şi alunecoasă. Astfel, o şterg înainte de a o lua şi astfel sunt sigur că nu va cădea. Aşa trebuie să fie totul, pe masă sau în viaţă. Dacă ceva e în afara conştiinţei tale, va fi în afara controlului tău, nu îi vei fi stăpân şi nu te va asculta. Pentru a controla ceva, trebuie să-l domini în gând.

Un alt lucru, înainte de a vă aşeza la masă, încercaţi să vă asiguraţi că nu lipseşte nimic, astfel că nu va trebui să vă ridicaţi să aduceţi sarea, o farfurie, un cuţit. Adesea când sunt invitat, gazda trebuie să părăsească masa de mai multe ori pentru că a uitat ceva; totuşi ar trebui să ştie ce e necesar, ea repetă acelaşi lucru în fiecare zi. Dar nimeni nu dă nici o atenţie şi astfel o viaţă întreagă e petrecută întrerupând masa pentru a aduce ceva ce ai uitat. E un semn sigur că nu eşti atent şi grijuliu nici în probleme mai mari. Vă duce asta la succes?

Dacă încerci să mănânci fără a face zgomot sau a-i deranja pe cei din jurul tău care au nevoie de linişte pentru a se concentra şi medita, îţi va dezvolta inima. Oamenii gândesc:”Ceilalţi? Ce sunt ceilalţi pentru mine?”şi de aceea lumea întreagă degenerează; nimeni nu se gândeşte la ceilalţi. Oamenii nu sunt capabili să trăiască împreună, pentru că nu au respect, grijă unii pentru ceilalţi. A mânca împreună le dă o şansă să-şi dezvolte caracterul şi să-şi lărgească conştiinţa.

De aceea eu zic că la masă poţi învăţa controlul supraveghindu-ţi gesturile şi reţinându-te de la a face zgomot. Ştiu că vă cer ceva extrem de greu de realizat, dar dacă reuşiţi, oricine va veni va fi uimit şi va zice:”Dar nu e posibil, nu-mi cred ochilor!” Se poate spune cât de departe în evoluţia sa este o persoană după faptul că e sau nu conştient că nu-şi aparţine numai lui, ci unui întreg şi armonia întregului nu trebuie să fie perturbată de acţiunile, gândurile şi sentimentele lui, gălăgia lui interioară. Veţi zice : ”Ce înseamnă asta , gălăgia lui interioară?”Gălăgia e disonanţă, noi facem gălăgie în interiorul nostru cu durerea şi neliniştea noastră, rebeliunea şi nemulţumirea noastră, şi asta perturbă atmosfera psihică a întregului. Nu ne dăm seama cât de dăunătoare este această gălăgie pentru noi înşine şi pentru oricine altcineva până vine ziua când sistemul nostru cedează şi avem de înfruntat boala psihică sau fizică.

În timp ce mâncaţi,trebuie să vă gândiţi la mâncare cu dragoste pentru că aceasta o va face să-şi deschidă comorile pentru voi ... când soarele încălzeşte florile,ele se deschid; când el dispare, ele se închid.Dacă iubiţi mâncarea, o mâncaţi cu dragoste adevărată, ea se va deschide şi va emana o aromă pentru voi şi vă va da particolele eterice pe care le căutaţi.Veţi vedea în ce stare minunată vă veţi afla, din momentul în care veţi înceta să mai mâncaţi automat, fără dragoste, doar pentru a umple golul din stomacul vostru.Ştiu că nu are rost să vorbesc astfel despre dragoste, oamenii nu ştiu să se trateze cu dragoste, cum să vorbească, meargă, să privească şi să respire cu dragoste...Ei nu ştiu! Ei cred că dragostea înseamnă a te culca cu cineva, dar rezultatele dovedesc că aceasta nu e dragoste, dacă ar şti, într-adevăr, să se iubească, Cerul ar fi cu ei.

În timpul mesei, poţi să-ţi dezvolţi mintea şi inima şi voinţa, din moment ce pentru a dobândi obiceiul de a face gesturi reţinute, intenţionate, armonioase, se foloseşte voinţa. Când eşti nervos, ia următoarea masă ca o ocazie de a te calma, mestecă foarte încet şi fii atent cu orice gest; în câteva minute vei fi calm din nou.Dacă începi ziua în stare de agitaţie şi mergi la serviciu sau vorbeşti cu cineva fără a face ceva pentru a schimba modul în care te simţi, vei rămâne agitat toată ziua şi energia ta se va evapora, ai uitat să închizi robinetul . Există un remediu simplu şi eficace pentru nervi, anume a te opri din orice şi să rămâi fără a vorbi o secundă sau două, în timp ce faci un efort conştient pentru a schimba ritul tău, să alegi o altă direcţie şi apoi să începi din nou.Când mănânci în linişte şi pace interioară, aceeaşi stare persistă toată ziua; dacă trebuie să fugi de colo colo toată ziua, dacă te opreşti pentru o secundă vei vedea că liniştea e acolo. Pentru că ai mâncat corect. Dacă nu, vei fi agitat şi tulburat, nervos şi încordat toată ziua, indiferent ce încerci să faci pentru a te calma.

Vine ziua când nutriţia va fi cea mai bună yoga, deşi nu a fost menţionată mai înainte. Toate celelalte: Radja-yoga, Karma-yoga, Hatha-yoga, Jnani-yoga, Agni-yoga sunt minunate, dar e nevoie de ani pentru a obţine cele mai mici rezultate, în timp ce Hrani-yoga, cum zic eu, ( Hrani înseamnă mâncare în limba bulgară ) rezultatele sunt imediate. E cea mai uşoară yoga de învăţat, toate creaturile o practică inconştient.Această yoga este aşa de puţin cunoscută, aşa de greşit înţeleasă, are totul, toată alchimia, toată magia.

Chiar dacă eşti copleşit de muncă sau lucruri de făcut, nu încerca să te ascunzi în spatele pretextului de a nu avea timp pentru viaţa spirituală...De trei ori pe zi, zilnic, ai cele mai bune condiţii pentru a comunica cu Cerul, cu Dumnezeu. Se poate să nu ai timp pentru rugăciune, pentru lectură sau meditaţie, dar oricine are timp pentru a mânca.De ce să nu folosim acest moment pentru a merge un pas înainte spre perfecţiune, trimiţând lui Dumnezeu un gând plin de dragoste şi recunoştinţă.

Începeţi azi să faceţi din mesele voastre un moment spiritual, ceva ce e aşa de necesar, aşa indispensabil. Oamenii cred că ei deja sunt perfecţi ( de ce nu, ei se conformează legilor societăţii, ei nu fac nici un rău, îşi îndeplinesc datoriile profesionale şi familiale ) dar dacă nu au şi activitate spirituală, lumea divină le va rămâne închisă şi nu va gusta niciodată bucuria , fericirea, plenitudinea, lumina pe care viaţa divină o aduce. Da, ei sunt perfecţi; dar ce este această stranie perfecţiune care nu are timp pentru suflet şi spirit?

Desigur, toţi trebuie să lucreze pentru propria existenţă, pentru a supravieţui fără a fi o povară pentru alţii, dar fiecare trebuie să găsească şi câteva minute pentru a hrăni sufletul şi spiritul. Toţi au venit pe Pământ cu o misiune, dar majoritatea sunt prea ocupaţi gândindu-se la succesul lor social, crezând că ei sunt perfecţi...De ce nu emană lumina dinspre ei, dacă sunt perfecţi? Pentru că nu au timp, fie pentru viaţa spirituală sau propriul lor progres.Suntem aici pe Pământ, pentru un foarte scurt timp şi când plecăm, nu vom putea lua nici una din achiziţiile materiale, maşini, case, posesiuni...Tot ce va rămâne în urmă , ni se vor permite doar achiziţiile interioare. Acest lucru e ce nu aţi înţeles într-adevăr, şi de aceea sunteţi cuprinşi de activităţi materiale. Pentru ce? Veţi părăsi totul când plecaţi, veţi fi goi, săraci şi nenorociţi.

Acum ştiţi că trebuie să lucraţi spiritual la masă. Se poate ca rezultatele să nu se vadă imediat, poate nimeni nu va aprecia ce încercaţi să faceţi, dar mergeţi înainte, continuaţi să păstraţi bogăţii spirituale, dezvoltând cele mai bune calităţi şi virtuţi în sinele vostru.Când vă întoarceţi în următoarea încarnare, Cerul vă va da condiţii mai bune pentru a vă ajuta să înfloriţi în continuare, pentru că aţi început munca, adevărata muncă, în această încarnare.Acest adevăr, luat din Ştiinţa Divină, este pentru voi, să o ştiţi, şi chiar dacă nu o acceptaţi, în cele din urmă va triumfa, în cele din urmă vă va ilumina şi veţi fi salvat.

3. O SCRISOARE DE LA DUMNEZEU

Luaţi un fruct... pe moment fără a ne preocupa gustul, parfumul, culoarea; să ne concentrăm pe ideea că e o scrisoare scrisă de Creator cu raze de soare şi că viaţa noastră depinde de felul în care citim această scrisoare. Dacă nu ştim să o citim, nu vom trage multe beneficii din ea; ce păcat! O fată sau un băiat care primeşte o scrisoare de la iubit, o citeşte şi o reciteşte, cu câtă grijă o mânuiesc, cât de preţioasă este ea pentru ei. Noi aruncăm scrisoarea de la El în coşul de gunoi... nu merită să fie citită? Omul e singura creatură care nu face nici un efort pentru a descifra această scrisoare, chiar şi animalele sunt mai interesate, da, vitele de exemplu, ele ştiu când nu au citit-o corect şi o recitesc. Fructul este o scrisoare de dragoste de la Dumnezeu, care trebuie descifrată. Este cea mai elocventă, cea mai mişcătoare scrisoare de dragoste, deoarece ea zice "Eşti iubit! Cineva ţine la tine aşa de mult încât vrea ca tu să ai viaţă şi îţi trimite mijlocul de a trăi!" Oamenii preferă să înghită în grabă şi nu fac nici o încercare de a citi ce zice El: "Copilul meu, vreau ca tu să devii ca acest fruct, gustos şi dulce şi perfect. Acum tu eşti tare şi acru, încă necopt şi astfel tu trebuie să înveţi. Acest fruct s-a copt prin expunere la soare: fii ca el, expune-te la soare, soarele spiritual, şi el te va transforma din ceva acid şi indigest într-o fiinţă cu culori cereşti". Asta a pus Dumnezeu în mâncare pentru noi, ca noi să auzim şi să acţionăm, se poate ca voi să nu-L auziţi, dar eu Îl aud.

Dacă ştim cum să ascultăm, mâncarea ne vorbeşte. Ea este lumină şi sunet condensate, dar dacă gândurile vă sunt ocupate în altă parte, nu puteţi auzi vocea " luminii ". Lumina şi sunetul nu sunt lucruri separate, lumina cântă, ea este muzică. Ar trebui să ascultaţi muzica luminii; este Cuvântul sacru.

S-ar putea, deasemenea, zice că mâncarea este un fel de "radiestezie". Fiecare fiinţă, obiect îşi are propria sa radiaţie, iar un radiestezist este cel care prinde aceste radiaţii şi le interpretează. Mâncarea pe care o mâncăm a primit radiaţii de pretutindeni, din cosmos, soare, stele, cele 4 elemente şi toate aceste radiaţii au lăsat urme care sunt invizibile, dar totuşi reale, de forma forţelor şi particolelor de energie. S-au înregistrat urme ale tuturor fiinţelor care au umblat şi au muncit pe câmpul unde a crescut şi vă va spune povestea cum Dumnezeu, soarele, îngerii şi oamenii au muncit zi şi noapte, umplându-l de proprietăţi care sunt de folos oamenilor, copiii lui Dumnezeu.

Deşi Natura vede cât de ignoranţi şi somnolenţi sunt oamenii, ea este aşa de generoasă încât zice: " Ce contează. Le voi umple mâncarea cu forţele care îi ţin în viaţă, fie că sunt conştienţi sau nu!" Când omul e tot aşa de inconştient când mănâncă, ca şi animalele, mâncarea îi ajută să crească fizic, îl ţine în viaţă, dar nu îi va ajuta spiritual.

Pentru a primi cele mai subtile particole din mâncare, trebuie să fii pe deplin conştient, bine trezit, plin de dragoste. Dacă întregul sistem e gata să primească hrana în acest mod perfect, atunci hrana e determinată să se reverse în bogăţiile-i ascunse. Ca şi cineva pe care îl primeşti cu dragoste, se deschide şi îţi dă tot ce are; dacă eşti rea, rămâne închis. Expuneţi o floare la căldură şi lumină, se va deschide şi vă va da parfumul ei, dar dacă o lăsaţi la întuneric, afară în frig, nu se va deschide. Hrana rămâne şi ea deschisă sau închisă, depinzând de atitudinea celui care o ia; când ea se deschide, vă dă tot ce are în modul energiilor pure, divine.

4. ALEGEREA HRANEI

Unii oameni nu văd legătura între ce consumă ca alimente şi starea sănătăţii lor.

Totuşi, omul îşi construieşte corpul cu hrana pe care o absoarbe, el e format din ceea ce consumă şi pentru aceasta trebuie să încetaţi să credeţi că veţi străluci de sănătate indiferent ce înghiţiţi, trebuie să vă daţi seama că există un raport între ce mâncaţi şi cum vă odihniţi. Când vă îndopaţi cu amestecuri nefireşti, sistemul vostru nu va fi capabil să le elimine şi vă veţi îmbolnăvi. E important să fiţi atenţi la ce introduceţi în corpul vostru.

Cineva va aduce versul din Evanghelie în care Iisus zice că nu e important ce intră în om, ci ceea ce iese din el... dar acest lucru trebuie interpretat. E raţional să gândeşti că dacă pui murdărie în ceva, va ieşi puritate? Dacă nu eşti Iniţiat cu capacitatea de a transforma orice mănânci în lumină. Ceilalţi, dacă vor consuma impurităţi, ele vor şi ieşi. Nu e posibil ca ei să le transforme dacă nu sunt nici inteligenţi, nici puri, nici iubitori şi nici buni.

Iisus niciodată nu a dat sfatul să se mănânce sau bea orice, nici un Iniţiat nu ar face asta. Numai dacă ştii cum să lucrezi spiritual, să poţi neutraliza otrava şi impuritatea şi să le transformi în lumină eşti liber să înghiţi orice doreşti. Şi contrariul, dacă nu ai decis să lucrezi spiritual, cea mai bună hrană din lume nu va putea să te transforme. Este puternică viaţa interioară a gândului şi a sentimentului care este esenţială.

Ştiu că experţii în regimuri sunt pentru anumite alimente în raport cu altele; şi ar putea avea dreptate, dar mai întâi e modul în care mănânci. Mănâncă cât îţi place, dar numai dacă mănânci într-un anumit fel şi în cantităţi rezonabile, vei fi sănătos. Am observat că oamenii care urmează un regim macrobiotic sau alte regimuri nu devin mai buni sau mai puternici, ci dimpotrivă, sunt în stare mai proastă. Nu am nimic împotriva macrobioticii, recunosc că e ceva bun în ea, dar nu sunt de acord că hrana sau mâncatul trebuie pus pe primul plan, ca şi cel mai important lucru în viaţă. Hrana e doar un mijloc, lucrul important e viaţa psihică, spirituală, din spatele acţiunii de a mânca.

Nici o mâncare minunată nu a împiedicat vreodată pe cineva să fie crud sau rău, sau depravat sau la a dori să domine lumea. Aparent, a fi vegetarian nu ajută la nimic, Hitler a fost vegetarian! În timp ce alţii care au mâncat carne sau orice li s-a dat, au devenit sfinţi şi profeţi. Fără educaţie, igienă, hrană, doar ce găseau, dar cu ceea ce ei considerau cel mai important, spiritul, câteva adevăruri şi dorinţa nestăvilită de a realiza aceste adevăruri, ei au făcut minuni!

Să ne întoarcem la hrana de fiecare zi. Pe plan fizic, ea nu va fi absolut pură, de cele mai multe ori nu ştim ce ni se dă, dar în domeniul gândului şi sentimentului e diferit, poţi alege ce îţi place, permiţându-ţi să iei ceea ce e mai bun şi să arunci restul.

Gândurile şi sentimentele sunt substanţa corpurilor voastre mai subtile, şi dacă vom construi o cocioabă, simbolic vorbind, nu ne va vizita un prinţ sau un înalt prelat, ci un cerşetor sau un hoţ. Ne construim singuri corpurile eteric, astral şi mental şi destinul nostru depinde de materialul pe care îl folosim. Potrivit calităţii corpurilor noastre mai subtile, vom fi vizitaţi de entităţi strălucitoare sau întunecate, binecuvântaţi cu bucurie sau suferinţă, vom realiza adevărata glorie sau vom sfârşi în întuneric.

Viitorul fiecăruia dintre noi depinde de modul în care ne hrănim. Când mănânci hrana inferioară pe plan fizic, ce se întâmplă? Se vede în felul în care arăţi şi te simţi şi oamenii te întreabă ce s-a întâmplat. Dacă calitatea hranei îţi schimbă aspectul, de ce nu ar fi la fel şi cu gândurile şi sentimentele tale? Unele gânduri, unele sentimente te fac frumos şi sănătos, iar altele te fac urât şi bolnăvicios; de ce să nu ţinem seama de aceasta şi să nu acţionăm în consecinţă?

Înainte de a se transforma pe sine, omul trebuie să dobândească noi particole de o calitate mai bună, mai fină. Deci, doar a respecta liniştea la masă nu e suficient, trebuie să umplem această linişte cu cele mai elevate gânduri şi sentimente, dacă e să avem puterea elementului magic care e hrana adecvată pentru corpurile noastre mai subtile. Liniştea nu trebuie să fie un gol, în Natură nu există aşa ceva, fiecare spaţiu e umplut cu forţe şi elemente care devin tot mai pure cu cât sunt mai sus şi mai aproape de zonele cereşti. Tăcerea este o mină de aur magică şi plină de bogăţii.

Cele patru elemente ( pământ, apă, aer, foc ) corespund celor patru stări ale materiei conţinute în hrana pe care o absorbim în fiecare zi. Trebuie să comunicăm cu Îngerii acestor elemente când mâncăm, Îngerul Pământului, al Apei, al Aerului, al Focului şi să le cerem să reconstruiască corpul nostru fizic şi să-l facă aşa pur încât să corespundă lui Christos.Fiecare Înger reprezintă o virtute anume sau o calitate: Pământul - stabilitate, Apa - puritate, Aer - inteligenţă, Foc - dragostea divină.

Dacă, în timp ce mâncăm, omul se leagă de aceşti patru Îngeri, particolele ce le primeşte vor fi spirituale, cu care el îşi poate construi corpurile sale subtile, inclusiv corpul de lumină. Când poate să-şi construiască acel corp luminos numit în Scriptură Corpul Gloriei, atunci el e într-adevăr nemuritor. Corpul său fizic nu durează mult, el trebuie să-l restituie, cu toate elementele lui, mamei Pământ de unde a venit. Dar în corpul lui de lumină, Corpul Gloriei, omul trăieşte etern.

Corpul Gloriei este un sâmbure eteric, un sâmbure minuscul sau electron pe care-l moştenim şi care trebuie să îl dezvoltăm, hrănim şi formăm, la fel cum mama lucrează luni la sămânţa primită de la tata, adăugând cel mai bun material pentru a forma fiinţa care să mişte lumea, aşa trebuie să lucrăm noi pe plan spiritual. Dacă nu ne gândim niciodată la aceasta, dacă nu facem nimic, atunci el rămâne ascuns, aruncat la o parte, înmormântat. Din fericire el nu moare, căci e fără de moarte, ci aşteaptă ascuns până ni se trezeşte conştiinţa să muncim, să-l dezvoltăm, să-l facem luminos şi puternic.

Sunt necesare elemente extrem de pure pentru a dezvolta Corpul Gloriei, dar cele mai intense vibraţii de lumină pot lupta împotriva procesului de boală şi moarte, dezorganizare, fermentaţie, dezintegrare, iar când lumina triumfă în om, el este nemuritor. Din acest motiv trebuie să învăţaţi să mâncaţi şi să beţi lumina când mâncaţi, fiind absolut siguri că mâncarea voastră vă aduce noua viaţă. Dacă veţi comunica cu Îngerii celor patru elemente când mâncaţi, ei vor deveni prietenii voştri şi colaboratori. Uitaţi-vă toate micile griji şi gândurile rele care otrăvesc mâncarea şi vă îmbolnăvesc şi conectaţi-vă cu Îngerii celor patru elemente. Ziceţi: " O, Înger al Pământului, umple-mă cu stabilitate!

O, Înger al Apei, umple-mă cu puritatea ta!

O, Înger al Aerului, umple-mă cu inteligenţa ta!

O, Înger al Focului, umple-mă cu Dragostea ta Divină!"

Astfel vă veţi naşte într-o nouă viaţă.

5. VEGETARIANISM

Problema nutriţiei e una foarte amplă, cu multe ramificaţii. Noi suntem hrăniţi nu doar de mâncarea şi băutura ce o consumăm la masă, ci şi de alte lucruri, cum ar fi: sunete, culori, mirosuri. Ideea că în lumea invizibilă sunt fiinţe care se hrănesc cu mirosuri plăcute (sau rele), dă naştere la ideea tradiţiei de a arde tămâie în biserică pentru că mirosul pur şi plăcut atrage spirite luminoase, iar mirosul greţos atrage entităţi diabolice. Spiritele se hrănesc de asemenea cu sunet şi culoare, iar acestea pot fi folosite ca mijloc de a le atrage. Marii pictori au ştiut acest lucru, ei au pictat Îngerii în culori strălucitoare, cântând muzica cerească la instrumentele lor aurii.

În Evanghelii se zice:" Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu". Dacă acesta e crezul nostru, de ce să pătăm acest templu cu impurităţi? Dacă oamenii ar înţelege, în primul rând, cum au fost creaţi, în atelierele lui Dumnezeu, ar fi mai atenţi cu materialul pe care îl folosesc pentru a construi acest templu în care El poate veni şi locui. Faptul că omul mănâncă carne îl aseamănă mai mult cu un cimitir plin de cadavre în putrefacţie decât cu un templu.

Fiecare creatură, animal sau om, e liber să-şi aleagă alimentele, iar alegerea lui este foarte semnificativă. Dacă vreţi să ştiţi efectele unei diete carnivore, mergeţi la Zoo, priviţi carnivorele şi veţi ştii totul despre ele! De fapt nici nu e necesar acest lucru, fiinţele umane reflectă fiecare specimen animal cunoscut, şi chiar necunoscut la Zoo, ca dinozauri, mamuţi etc. Veţi vedea singuri că marile mamifere carnivore sunt animale înspăimântătoare care emană mirosuri extrem de puternice, în timp ce ierbivorele au obiceiuri paşnice, pentru că hrana lor nu le face violente şi agresive. Carnivorele sunt făcute iritabile şi violente de dieta lor, şi la fel e şi cu oamenii; cei care mănâncă carne sunt mai brutali şi distructivi decât vegetarienii.

Diferenţa între hrana vegetariană şi carnivoră stă în cantitatea de raze solare pe care o conţin: fructele şi legumele sunt impregnate cu lumină solară în asemenea măsură încât ai putea zice că sunt lumină condensată. Mâncând fructe şi legume, absorbi lumină solară şi nu e implicată materie reziduală. Pe de altă parte, carnea e comparativ săracă în energia solară şi de aceea se strică repede; orice se strică repede este dăunător organismului. Mai există un pericol în a consuma carne. Când animalele sunt sacrificate ele sunt în panică. Această teamă umple glandele cu o secreţie letală care pătrunde în sistemul celui ce mănâncă... cu efecte dezastruoase asupra sănătăţii şi vieţii.

Ziceţi:" Da, dar carnea e aşa de bună!" Iată-vă din nou, gândindu-vă numai la gratificarea personală! Tot ce te interesează e plăcerea ta, tot ce contează e momentul, chiar dacă el înseamnă masacrul a milioane de animale... şi al tău.

Trebuie să ştiţi că tot ce absorbiţi ca hrană, devine un fel de antenă internă ce captează diverse unde... carnea vă leagă cu zonele inferioare ale lumii astrale şi cu fiinţele ce se devoră ca animale sălbatice. Carnea este o legătură invizibilă cu teama, cruzimea, senzualitatea, lumea animală. Oricine poate vedea spectrul, ar fi tulburat de culorile din aura dumneavoastră.

În sfârşit, este o gravă responsabilitate să iei viaţa unui animal. Nu numai că încalcă porunca "Să nu ucizi!", ci îi fură animalului şansa de a evolua în existenţa prezentă. A omorî un animal e nu numai a-i lua viaţa, ci şi şansa ce i-a dat-o Natura. Sufletul animal nu e la fel ca sufletul uman, dar totuşi e suflet, iar persoana ce mănâncă carne poartă suflete de animale în jurul ei, ce se manifestă prin ea în mod sălbatic.

În lumea invizibilă, sufletele animalelor omorâte şi mâncate de om se ataşează de el şi cer să fie compensate: " Ne-ai lipsit de posibilitatea de a evolua şi acum tu trebuie să ne dai educaţia ce ne-ai furat-o!". Aşa se explică de ce mulţi oameni au reacţii animalice şi, dacă încearcă să-şi dezvolte natura superioară, vor fi împiedicaţi să o facă de celulele de animal din interior, care refuză să asculte.

În Geneză se zice că, înainte de cădere, când Dumnezeu crea susţinerea fizică a omului, El a zis simplu:" Priveşte, ţi-am dat toate seminţele purtătoare de iarbă de pe Pământ, şi orice copac pe care e un fruct ce are sâmburi, ţie îţi va fi carne".

În ceea ce priveşte peştele, problema e diferită. De milioane de ani peştii au existat fără condiţii adecvate evoluţiei, ei au sistem nervos foarte rudimentar, astfel că s-ar putea spune că mâncându-i, îi facem să evolueze... Pe lângă faptul că peştele conţine un element numit iod, care a fost destinat pentru această epocă.

Mâncarea ce o mâncăm intră în sângele nostru, şi de acolo extrage entităţi care îi corespund în Natură. Evanghelia zice:" Oriunde este stârv, vor fi şi vulturi adunaţi" şi acest adevăr se aplică pe toate planurile: fizic, astral, mental. Dacă doriţi să fiţi sănătos, nu atrageţi vulturi cu stârvuri, pe nici un plan! Cerul nu se va manifesta prin nimeni care e deschis impurităţii fizice, astrale sau mentale. Carnea corespunde unui anumit element în gândurile, sentimentele şi acţiunile noastre. De exemplu, dacă visaţi că veţi mânca carne, trebuie să fiţi foarte atent, pentru că asta înseamnă că veţi înfrunta o tentaţie de un anumit fel, ducând la acte de violenţă, sentimente senzuale şi egoiste, gânduri nedrepte; carnea reprezintă violenţa pe plan fizic, senzualitatea pe plan astral şi egoism pe plan mental.

Tradiţia zice că înainte de Cădere, Adam avea o faţă frumoasă şi strălucitoare, şi era îndrăgostit de animale, care îl respectau şi îl ascultau. După Cădere, el şi-a pierdut faţa pură şi strălucitoare, iar animalele i-au devenit duşmani. Animalele nu au încredere în om, păsările zboară la apropierea lui, toată Creatura se gândeşte la el ca la un duşman şi trebuie să existe un motiv: pentru că a căzut din înălţimile spirituale. Acum el poate să-şi recâştige splendoarea originală, supunându-se legilor Iubirii şi Înţelepciunii, cum o făcea cândva, şi să se reconcilieze cu Creaţia. Când o va face, va aduce Regatul Domnului pe Pământ.

În aparenţă, războaiele sunt cauzate de probleme economice, politice, etc. dar de fapt sunt rezultatul felului în care oamenii taie animalele. Legea dreptăţii este implacabilă. Omul trebuie să plătească cu sânge, pentru tot sângele vărsat, omenesc sau animal. Milioane de litri de sânge cerând răzbunarea Cerului s-au absorbit în Pământ, evaporarea lui atrage nu numai microbi, ci şi larve şi entităţi mai joase din lumea invizibilă. Aceste adevăruri vă sunt încă necunoscute vouă şi majorităţii oamenilor şi nu vor fi, probabil, acceptate, dar sunt obligat să vi le dezvălui fie că le acceptaţi sau nu.

Şi aşa noi continuăm să ucidem animalele. Nu ne dăm seama că Natura e un organism vast, un sistem a cărui funcţionare e perturbată de uciderea atâtor celule, se creează un dezechilibru şi nu trebuie să fim surprinşi când izbucnesc războaiele. Da, milioane de animale sunt măcelărite de noi pentru consum, fără a şti că în lumea invizibilă aceste animale sunt legate de oameni şi, deci, ucidem oamenii: ucigând animale, ucidem oameni. Toţi vorbesc de a scoate războiul în afara legii, şi să aducem pacea cu orice preţ, dar pacea nu poate rezista pe Pământ cât timp omorâm animalele.

6. ASPECTUL MORAL

Oamenii îşi imaginează că trebuie să mănânce mari cantităţi de mâncare pentru a fi puternici şi sănătoşi, dar de fapt, obosiţi sistemul când îl supraîncărcaţi, procesul digestiv este stânjenit, şi, când sistemul nu poate elimina corespunzător, apare boala... Totul din cauza ideii eronate că trebuie să mănânci mult pentru a fi sănătos.

De fapt, puţină foame prelungeşte viaţa. Dacă întotdeauna mănânci cât poţi şi eşti îmbuibat după fiecare masă, îţi lipseşte energia, eşti greoi şi somnolent şi nu ai chef să faci munca de a te perfecţiona. Dacă, pe de altă parte, părăseşti masa uşor flămând, refuzând alte câteva îmbucături care ţi-ar fi plăcut, corpul eteric, pentru a compensa, merge în zone mai înalte după elementele de care ai nevoie. În loc de a fi flămând, eşti vioi şi uşor, gata de lucru, pentru că corpul eteric a absorbit elementele care sunt superioare mâncării obişnuite. Mâncând pe săturate, dacă sunteţi din cei cărora le place să mănânce în exces, vă dezechilibraţi sistemul şi niciodată nu veţi avea destul.

Pe lângă îngreunarea sistemului când mănânci prea mult, de asemenea împiedicaţi corpul eteric să funcţioneze aşa cum trebuie, ceea ce deschide uşa entităţilor din planul astral inferior: văzând abundenţa de hrană pe care în mod inconştient le-aţi oferit-o, se reped la banchet. După câteva minute sunteţi din nou flămând. Golul este acolo, mereu, întotdeauna cerând mai mult, şi de fiecare dată nedoriţii apar din nou. Voi înşivă sprijiniţi furtul, elementele nedorite înfometate din planul astral inferior fiind bine hrănite pe socoteala voastră.Când zic să părăsim masa uşor flămânzi, chiar asta vreau să zic, pentru că dacă îi refuzaţi sistemului vostru totul, corpul eteric nu poate completa diferenţa. Dar, dacă, să zicem, renunţaţi la 20 grame din fiecare kilogram, atunci din cauza efectului eteric care se adaugă, vă veţi simţi uşor şi dornic de muncă. Veţi zice: "Dar e aşa de tentant să iei!" Ştiu, dar ce ziceţi de puterea voinţei, de hotărârea voastră; acesta e momentul să o încercaţi.

La petreceri şi recepţii trebuie să învăţaţi să refuzaţi, cum fac eu. Ori de câte ori sunt invitat la cină, chiar dacă îi spun gazdei, înainte, să nu prepare nimic special, ci doar să-mi dea nişte salată, legume şi fructe, nimic mai mult, nimeni nu dă vreo atenţie; şi când văd cât de puţin mănânc, sunt dezamăgiţi. Ar trebui să asculte ce le spun.

De mult am înţeles că, mâncând prea mult, pierdem ceva preţios şi mai subtil decât hrana zilnică de oferit, indiferent cât de suculent e felul de mâncare. Trebuie să învăţaţi să refuzaţi când vi se oferă prea mult, altfel veţi fi prea plin, prea somnoros să faceţi ceva meritoriu, munca spirituală e pusă la o parte şi acolo aşteaptă. Nu dormiţi, e muncă de făcut.Desigur, depinde de fiecare să ştie câtă mâncare să mănânce, nu toţi au aceeaşi capacitate. Am văzut câţiva gurmanzi fenomenali în viaţa mea. Dar voi tot trebuie să ştiţi că prea multă mâncare este dăunătoare sănătăţii. În plus, când mâncaţi mai mult decât e necesar susţinerii, iei de la alţii, şi dacă toţi ar face astfel, ar dezechilibra lumea. Neînţelegeri, revoluţii, războaie au un lucru la originea lor: lăcomia, cupiditatea oamenilor care îşi pot permite să acumuleze tot felul de lucruri, alimente, pământ, obiecte, în dezavantajul altora. Conştiinţa colectivă nu este încă suficient trezită pentru a realiza aceasta, nici ca să prevadă consecinţele lăcomiei excesive.

Nevoia de a lua şi absorbi mai mult decât e nevoie, mai mult decât partea sa, e ceea ce face oamenii să vrea să subjuge totul şi să domine, chiar să-i ucidă pe alţii. Nesemnificativ şi mărunt cum poate să pară, acesta e punctul de pornire pentru toate catastrofele. Trebuie să fim învăţaţi de la cea mai mică vârstă să controlăm, măsurăm şi ordonăm acest instinct; dacă nu, va atinge proporţii uriaşe în fiecare domeniu al existenţei noastre şi va fi pentru noi o sursă de mare nefericire.

Acesta e motivul pentru care un discipol trebuie să înveţe să nu treacă de anumite limite când mănâncă, să se oprească înainte de a se sătura. Neştiind când să se oprească, îşi hrăneşte dorinţele nenaturale şi devine ca oamenii cu prea mulţi bani care vor să posede totul; ei deja au tot ce au nevoie, dar ambiţia lor şi lăcomia sunt astfel încât vor să înghită toată lumea.

Iisus a zis că e mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. 2000 de ani această imagine a rămas neexplicată şi dacă nu vedeţi înţelesul ascuns, e o imagine ciudată într-adevăr. De fapt, Iisus se referea nu la corpul fizic, ci la cel astral; corpul astral al unui bogat, corpul dorinţei, când este dilatat de lăcomie excesivă devine o tumoră, una imensă care îl împiedică să treacă prin porţile Împărăţiei, aşa de largi cum sunt ele. Corpul astral al cămilei e mic, dorinţele ei sunt puţine, ea se mulţumeşte cu foarte puţin. Acest lucru îi dă posibilitatea să traverseze deşertul, să meargă mai departe când toţi au renunţat.

Şi astfel, vedeţi, asta e ce se întâmplă; cei care nu gândesc în acest mod, care mănâncă prea mult pe fiecare plan, îşi dezvoltă tumori în corpul astral care îi împiedică să treacă prin porţile spre Iniţiere. Ei, de asemenea fac datorii, luând ceea ce aparţine altora, o atitudine care e împotriva legii lumii spirituale care cere o distribuire a lucrurilor organizată, armonioasă, justă şi echitabilă.

Dacă fiinţele superioare văd că mentalitatea ta e egoistă şi dură, ele nu te vor accepta printre ele, ci vor zice "Stai acolo cu animalele ce se devoră unele pe altele... acolo aparţii". Chiar dacă te plângi că eşti devorat, nimic nu te va ajuta, va trebui să suferi. Până când vei adopta filozofia marii Filozofii Universale, uşile Cerului îţi vor fi închise.Tu trebuie să înţelegi că nutriţia nu e numai o problemă de alimentare fizică, aceleaşi legi există şi în domeniul gândurilor şi sentimentelor. Îndrăgostiţii care mănâncă până la saţietate îşi formează tumori pe corpurile lor astrale, care vor închide porţile Cerului pentru ei. Dovadă că Cerul nu este cu ei e că ei sunt curând dezgustaţi, inspiraţia îi părăseşte, ei se despart sau chiar se ucid unul pe celălalt.

Acum, părăsiţi ideea că trebuie să mâncaţi mult pentru a fi sănătoşi. O mamă ar trebui să-şi înveţe copilul să măsoare lucrurile cu atenţie, să înţeleagă că, luând prea mult pentru el, lipseşte pe altcineva de acel ceva, dacă nu pe plan fizic atunci pe planurile astral sau mental. Trebuie să ne gândim la alţii. Câţi dintre noi îşi împart bogăţia după ce o dobândesc, vreau să zic bogăţia gândurilor şi sentimentelor? Când sunteţi într-o stare minunată,când vă simţiţi bogat şi fericit în legătură cu ceva ce vă provoacă bucurie, vă gândiţi să împărtăşiţi acea bogăţie celor de lângă voi, care sunt nenorociţi, sau o păstraţi toată? Când debordaţi de fericire, daţi puţin din această abundenţă şi ziceţi:" Dragi fraţi şi

surori din lume, ce am eu e aşa de abundent şi minunat că vreau să o împărtăşesc cu voi; luaţi puţin din această fericire, din această bucurie, din această lumină!"

Dacă puteţi face asta, dacă conştiinţa vă e dezvoltată suficient ca să simţiţi astfel, atunci numele vostru va fi înscris în registrele cereşti ca fiind inteligent şi iubitor. Ceea ce dai va fi creditat în contul tău de unde vei lua când ai nevoie, iar bucuria ta rămâne întreagă, nimeni nu ţi-o poate lua pentru că ai pus-o la loc sigur.În plus dacă te vei observa, vei vedea că atunci când ai o bucurie şi o ţii pentru tine, i se va întâmpla ceva , fiinţele răuvoitoare din lumea invizibilă (care urmăresc constant) ţi-o iau prin cineva sau ceva apropiat ţie.

Îţi pierzi bucuria pentru că nu te-ai gândit să o dai lui Dumnezeu, Mamei Divine zicând: " O,Doamne! O, Hrană Divină, sunt prea prost să ştiu cum să împart această bucurie aşa că ţi-o dau ţie să o împarţi cum crezi că e potrivit". Ei vor vedea-o şi o vor depune în băncile cereşti. Astfel, nu numai că vei fi ajutat, dar faci să beneficieze întreaga lume.

De acum înainte, nu uita să păstrezi în limite rezonabile mâncarea ce o mănânci şi nu uita că mâncatul nu e doar fizic. În plus dacă înveţi să mănânci conştient şi cu dragoste, chiar dacă reduci din cantitate , vei extrage o cantitate incredibilă de energie. O singură bucăţică mâncată aşa dă suficientă energie pentru a trimite un tren în jurul lumii...

7. POSTITUL

I. Postitul ca purificare

Ştiţi că atunci când mâncaţi, sistemul vostru absoarbe ce îi este necesar şi încearcă să se debaraseze de ce e străin sau dăunător. Sistemul nu poate face această eliminare când e supraîncărcat sau când mâncarea ce îi este dată conţine prea multe impurităţi. Reziduurile atunci se acumulează în diferite organe, mai ales în intestine. Cum putem distinge hrana pură de cea impură? Hrana care putrezeşte repede şi lasă multe rămăşite în sistem nu este pură, chiar dacă e spălată şi gătită. Hrana care nu se degradează repede, ca fructele şi legumele care sunt pline de energie solară, e pură.Chiar şi când e pură, hrana lasă în urmă multe reziduuri în sistem, şi de aceea Iniţiatul recomandă postul din când în când pentru a elibera corpul fizic de impurităţi. Postitul e recomandat de Natură, animalele ştiu instinctiv că trebuie să postească şi ele mănâncă iarbă pentru a le purifica atunci când sunt bolnave.

Când mobila e acoperită de praf o ştergeţi, dar când se pune problema de a ne curăţa propriul organism cel puţin o dată pe săptămână astfel că milioane de muncitori, celulele corpului nostru, să poată să se odihnească, nu faceţi nimic. Câteodată aveţi febră, vă curge nasul, erupţii pe piele; este o purificare. Oamenii sunt prea încăpăţânaţi să se purifice singuri, iar organele sunt obligate să o facă singure.

Eu sugerez 24 de ore de post în fiecare săptămână; 24 de ore nu consumaţi nimic altceva decât apă fierbinte. În acest timp lucraţi spiritual, vă gândiţi la fiinţele superioare, ascultaţi muzică bună şi citiţi cărţi ce inspiră, pentru a vă purifica gândurile şi sentimentele ca şi corpul fizic. Dacă faceţi acest lucru regulat veţi constata că reziduurile ce le evacuaţi nu au nici un miros; nu fiţi şocat, gândiţi la mine pe moment ca la un doctor; dacă reziduurile eliminate de intestine şi prin transpiraţie au un puternic miros neplăcut, puteţi fi sigur că sau sunteţi bolnav sau veţi fi, fizic sau psihic. Veţi răspunde că mirosul depinde de hrana ce o consumaţi; nu, dacă vă veţi urmări cu atenţie, veţi vedea că atunci când sunteţi anxios sau supărat, furios sau gelos, mirosul se schimbă. Mirosul unei persoane este foarte revelator.

Primesc foarte multe scrisori ( mai ales de la femei ) zicând: "Eu vreau să postesc, dar când o fac devin urâtă!". Da, poate la început, dar asta dovedeşte doar prezenţa unui mare refuz de care trebuie să scăpăm. La început puteţi avea şi dureri de cap, palpitaţii, senzaţii de leşin, dar nu aveţi de ce vă teme, e normal. Nimeni nu a murit din a posti din când în când, dar mii şi mii mor din supraalimentare. Poate fi nou şi deranjant pentru sistem la început, dar e doar momentan, şi de fapt e un semn bun.

Dacă puteţi suporta puţină neplăcere şi să continuaţi postul, veţi vedea că în o zi sau două tulburările interne dau loc unei linişti extraordinare.Nu trebuie să judecaţi postitul după primele efecte, nu e implicat nici un pericol; dimpotrivă, oamenii care sunt tulburaţi sunt chiar cei care au cea mai mare nevoie de post, tulburarea e dată de reziduurile supraabundente vărsate în sânge. Oamenii cred că postul îi slăbeşte şi le dă un aspect nesănătos, ceea ce poate fi adevărat la început, dar când devii mai uşor, pielea ţi se luminează şi eşti mai plăcut la privire. Dacă nu cunoşti limbajul Naturii, te poţi speria de moarte de un mic disconfort. Crezi:" Cu aceste palpitaţii pot să mor, mă simt slăbit!" şi începi să mănânci din nou, congestionându-ţi sistemul cum a fost la început. Cum perturbările dispar când începi să mănânci, tragi concluzia că ai avut dreptate la întreruperea postului, dar nu e aşa.

Oamenii care sunt serios interesaţi de post, trebuie să înveţe să gândească altfel. Dacă sunt tulburaţi, nu trebuie să acorde atenţie, ci să continue până încetează tulburările, ceea ce va fi în scurt timp. Tulburările sunt rezultatul Naturii ce încearcă să elibereze organismul de depuneri, iar cel mai bun lucru e să aşteptăm până se face acel lucru. Refuzând să aştepţi, faci aceeaşi greşeală ca oamenii care iau pilule pentru a opri febra. Aceasta îi poate face să se simtă mai bine pe moment, dar a coborî febra pregăteşte calea pentru o boală mult mai serioasă. E mai bine să lăsăm sistemul să reacţioneze singur.

Când sistemul este supraîncărcat, reacţionează făcând tot ce se poate pentru a elimina reziduurile şi acest proces de a te dizolva şi elimina vă dă temperatura, e curăţirea interioară. Cum puteţi ajuta sistemul să o facă? Dacă beţi apă, apă fierbinte. Câteva ceşti succesive vor coborî febra imediat: canalele se dilată şi sângele circulă liber, ducând impurităţile afară din corp pe canale normale...

Apa fierbinte e esenţială când postiţi. Aduceţi-o la punctul de fierbere ca să ucideţi germenii şi lăsaţi-o să se aşeze. Când spălaţi vasele cu apă rece, farfuriile sunt încă

unsuroase; apa fierbinte e necesară şi în organism pentru a dizolva substanţe pe care apa rece le lasă intacte, şi le scoate din organism prin pori, rinichi, etc. şi veţi fi întinerit. Aţi putea bea apă fierbinte în fiecare zi, înainte de micul dejun; este un excelent remediu împotriva arteriosclerozei, reumatismului, etc.

Apa fierbinte poate să nu fie apetisantă la început, dar puţin câte puţin veţi începe să simţiţi că devine o plăcere. Apa fierbinte este un remediu excelent, dar e aşa de simplă, ieftină, că nimeni nu o ia în serios. Unul din fraţi s-a vindecat de o boală nevindecată de un doctor.Când postiţi, corpul vostru eteric lucrează pentru a aduce puritatea corpului fizic, mai multe elemente subtile, veghează asupra corpului fizic şi îi redă energia când e nevoie; postul face corpul eteric să lucreze, timp în care corpul fizic se odihneşte. Dacă postul ţine prea mult, corpul eteric e epuizat, are de rezolvat prea multe. Corpul fizic şi cel eteric sunt parteneri şi dacă doar unul lucrează, balanţa e dezechilibrată.

V-am spus că una din cele mai importante reguli de nutriţie e de a înceta să mâncaţi înainte de a fi sătui. De ce? Pentru că dacă vă ridicaţi de la masă încă flămând, sistemul vostru reacţionează la această insuficienţă, iar corpul eteric asigură ceea ce lipseşte; de aceea dacă aşteptaţi puţin, nu vă mai e foame şi vă simţiţi mult mai bine decât dacă aţi fi mâncat pe săturate. Totdeauna părăsiţi masa uşor flămânzi. Oamenii cred că e mai bine să mănânci mult, dar nimic nu te face să îmbătrâneşti mai repede decât a-ţi încărca stomacul. Şi când zic uşor flămânzi, aşa e.

Dacă vă lipsiţi sistemul de ceva ce are nevoie o perioadă lungă de timp, corpul eteric nu poate avea grijă de el, dar dacă mâncaţi puţin mai puţin decât obişnuiţi, vă veţi simţi mai uşor şi mai binedispus din cauza elementului eteric adăugat. Dacă mâncaţi prea mult, vă simţiţi greoi şi somnoros. De ce? Pentru că somnul e necesar în timp ce corpul eteric eliberează sistemul de hrana împovărătoare. Dacă surplusul trebuie îndepărtat, de ce să-l mai acumulăm?

Credeţi că ceea ce vă spun nu este foarte important şi cu siguranţă nu e un subiect iniţiatic, dar dacă părăsiţi masa de fiecare dată simţindu-vă uşor gol, dacă postiţi şi beţi apă fierbinte din când în când, veţi vedea binefacerile extraordinare chiar şi în viaţa dvs. spirituală.

Voi adăuga câteva cuvinte despre cum trebuie să terminaţi un post care a durat câteva zile... dacă mâncaţi normal brusc, poate fi fatal.Prima zi, luaţi câteva căni de bulion; ziua a doua, supă şi biscuiţi; a treia, începeţi să mâncaţi normal, dar nu prea mult. Astfel, nu riscaţi nimic; după un asemenea post sunteţi plin de sentimente şi revelaţii noi, subtile şi minunate, vă simţiţi şi arătaţi mai tânăr, mai liber, ca şi cum ceva greu din sistemul dvs. a fost ars odată cu impurităţile.Frica şi ignoranţa au împiedicat oamenii să postească şi să se regenereze.

II.Postul ca formă de hrană

Problema postului e mult mai amplă decât pare a fi. Omul atrage nenorocirile asupra lui din cauza impurităţii din el, rămasă din vieţile anterioare. Fiecare păcat, greşeală şi-au lăsat semnul, drojdia încă acolo. Postind, eliminaţi aceste impurităţi, iar lumina poate străluci, făcându-vă să vă simţiţi mai uşor şi mai fericit. Din acest motiv, marii Învăţători spirituali din toate religiile au recomandat întotdeauna postul.

A posti nu înseamnă a te lipsi, ci e mai puţin o formă de renunţare decât de hrănire. Când corpul fizic e lipsit de hrană, celelalte corpuri (eteric, astral, mental ) trebuie să muncească. Există un principiu în fiecare om ce îl obligă să facă un efort pentru a se împiedica să moară, iar când corpul fizic nu e hrănit corect, alarma se întinde la entităţile din zonele superioare pentru a veni în ajutor cu elemente mai fine din atmosferă. Dacă persoana care posteşte îşi întrerupe respiraţia în acel moment, pentru o secundă, entităţi din zone şi mai înalte vor aduce cea mai înaltă formă de hrană.

Iniţiaţii ne spun că primul om s-a hrănit cu foc şi lumină. În cursul involuţiei omului, a căzut tot mai jos în materie, iar nevoile lui au devenit treptat mai grele şi mai dense până a fost obligat să se hrănească aşa ca azi. De aceea, Iniţiaţii, realizând că modul în care mâncăm acum e rezultatul involuţiei, fac toate încercările să ne întoarcem la starea originară a omului, învăţându-ne cum să captăm şi absorbim elementele cele mai subtile şi fine. Ei îşi controlează consumul, ca şi când, temporar, ar respinge mai întâi stomacul şi apoi plămânii, pentru a-şi elibera gândurile. Acest lucru necesită disciplină îndelungată, chiar în India foarte puţini au control asupra respiraţiei. Cei care au acest control, pot zbura în Akasha, eterul cosmic şi să dobândească cunoaştere totală, pentru că ei sunt liberi.

Omul a coborât din zonele celeste prin involuţie. Cum a coborât în materie şi a intrat în zonele reci la periferie, corpul lui a devenit mai greu şi mai dens până a devenit corpul fizic ce îl ştim.Facem la fel iarna când punem haine mai groase pentru a ne proteja de frig. Acum, înainte ca omul să o ia pe calea ascendentă înainte de a se întoarce sus, el trebuie, simbolic vorbind, să scape de tot ce îl trage în jos. Postul este mijlocul de a deveni uşor din nou, de a-şi redobândi puritatea şi uşurinţa.

Scopul postului totuşi, nu e doar de a te abţine de la hrana fizică, ci şi de la anumite sentimente, gânduri negative. În loc să vrem mereu să absorbim, înghiţim, acumulăm, să luăm prea mult din toate, trebuie să învăţăm să renunţăm, să fim detaşaţi. Această acumulare ne face să mergem în jos. Fiecare gând, sentiment, dorinţă care nu e de natură sentimentală ne trage în jos. Avem nevoie de soarele cald şi să fim noi înşine. Când am respins toate acumulările inutile în noi, atunci ne vom simţi transformaţi, aduşi la viaţă de suflarea divină.

Dacă veţi continua să acumulaţi lucruri în cap sau inimă, nu mai aveţi loc pentru Dumnezeu şi îngerii lui. Să nu înţelegeţi greşit; eu nu zic să nu vă folosiţi de stomac, plămâni, intestine; nu distrugându-vă corpul fizic veţi înţelege adevărul. Corpul trebuie să fie intact, cap, inimă, plămâni, stomac, etc. Important este să fie în armonie; acesta este scopul postului.

8. COMUNIUNEA SFÂNTĂ.

Un lucru esenţial la biserica creştină e sacramentul Sfintei Comuniuni, deşi nu Iisus a fost cel care a fondat această instituţie. Geneza zice că, secole înainte de Iisus, Melchisedek, preot al celui Prea Înalt, a venit să-l întâmpine pe Abraham cu pâine şi vin. Dar comuniunea nu trebuie limitată la a înghiţi, din când în când, câteva pişcoturi binecuvântate de preot. Fiecare din noi e un Mare Preot, e vocaţia noastră să ne înfăţişăm înaintea celulelor noastre, în fiecare zi, ca oficiant ce le aduce pâine şi vin. Dacă jucaţi acest rol conştient,celulele vor primi o reală comuniune, adică elementul sacru le va sanctifica munca,iar bucuria ce o simt în faptul că pot să-şi facă munca,se va reflecta în voi.Pentru a înţelege misterul Cinei Domnului, trebuie să începeţi cu mâncarea, cu hrana. Desigur, toate exerciţiile spirituale, respiraţie, contemplaţie, identificare sunt o formă de comuniune, dar pentru a înţelege, trebuie să începeţi înţelegând nutriţia. Nu e uşor pentru toţi să mediteze sau să contemple, oamenii pot să nu aibă condiţii sau ocazii bune, sau chiar darul. Dar toţi mănâncă şi în fiecare zi. Felul în care înţelegeţi comuniunea e să începeţi pe plan fizic.

Pentru a comunica se face un schimb: dai ceva şi primeşti ceva în schimb. Zici că tot ce faci când mănânci e să iei, dar greşiţi, de asemenea daţi ceva. Dacă nu, nu comunicaţi. Denumirea adevărată e de schimb divin. Eucaristul Sfânt îţi aduce binecuvântare, dar dacă iei fără a da dragoste şi respect, nu e comuniune, e necinstit. Când iei, trebuie să dai. Dacă dai cu dragoste şi respect credinţa ta, vei primi elementele divine. Cei care se împărtăşesc din Sfântul Eucarist fără această atitudine sfântă, nu se vor transforma niciodată, pentru că nici un obiect nu acţionează asupra noastră, ci încrederea şi dragostea ce o punem în obiect ne influenţează.

Pentru a comunica cu Dumnezeu, trebuie să-i dai Lui dragostea, gratitudinea, loialitatea. Nu că El ar avea nevoie de orice I-ai putea da tu, El e aşa de bogat că nu ar avea nevoie de nimic, ci eşti tu cel care, vrând să-i dai ceva din inimă şi suflet trezeşti anumiţi centri spirituali, iar calităţile şi virtuţile divine încep să curgă abundent.

Acum să ne întoarcem la nutriţie. Chiar şi când găteşti o masă trebuie să te gândeşti când atingi mâncarea că o impregnezi cu dragoste. Vorbeşte cu ea:" Tu care îmi aduci viaţă de la Dumnezeu, te iubesc şi te apreciez, ştiu ce bogăţie extraordinară e în tine. Am o familie, milioane de locuitori în mine pe care să-i hrănesc, aşa că te rog dă-le ceva din viaţa abundentă pe care o ai". Dacă îţi formezi obiceiul să vorbeşti astfel mâncării când mănânci, ea se va transforma în putere şi lumină, pentru că tu comunici cu Natura.

E inteligent să crezi că doar când primeşti Sfântul Eucarist comunici cu Dumnezeu? Totul depinde de faptul dacă eşti conştient sau nu că El şi-a pus viaţa în mâncarea pe care o mănânci. Când o mănânci în aceste condiţii eşti ca preotul care a binecuvântat pâinea şi vinul şi în fiecare zi când mănânci, intri în comunicare cu viaţa divină.

Cred în înţelegerea şi respectarea lucrurilor sacre şi de aceea vă invit să practicaţi aceste lucruri. Ştiu că vine timpul când fiecare din noi va fi preot în faţa Eternului. Preot e cel care înţelege creaţia lui Dumnezeu, care o iubeşte şi o onorează cu toate creaturile ei.

Preot e cel dedicat lui Dumnezeu; El e mai presus de toate, nu primeşte ordine de la nimeni, nu poate fi luat cu forţa şi închis într-un pişcot pentru toţi. De ce să-l forţăm, când El intră de bunăvoie în mâncarea noastră în primul rând? Nu-i place să fie obligat. Adesea când credem că El e aici, El nu e. Exagerând importanţa Sfintei Comuniuni, oamenii au neglijat importanţa hranei, nutriţia noastră zilnică şi comuniunea. Am uitat că această mâncare ne leagă de Dumnezeu. Doresc să vă deschid ochii asupra faptului că mâncarea ce o mâncaţi este tot aşa sacră ca şi Gazda, pentru că este Natura pe care El a preparat-o cu chintesenţa lui. Poate binecuvântarea unui preot adăuga ceva la asta?

Biserica a informat oamenii aşa greşit că acum e greu să-i faci să înţeleagă minunile pe care Dumnezeu le-a creat. Ce au creat ei, dar ce a creat El... ei sunt mai presus de asta. Dacă întrebaţi un preot el nu va zice că se consideră superior lui Dumnezeu, dar în practică e exact ca şi când s-ar plasa deasupra. În loc să zică:"Respectaţi viaţa, copii, pentru că totul e sacru, totul în Natură e talisman pe care El l-a pus pentru noi", contează biserica, comuniunea, rozariul, etc.

Nu micşorez rolul preoţilor, sau a comuniunii, eu vreau să deschid noi orizonturi pentru voi, ca voi să vedeţi că Sfânta Comuniune este un act indispensabil care trebuie repetat în fiecare zi. Comunicând de 2-3 ori pe an, ce credeţi că se schimbă în voi? Nimic, să vibreze cu tine şi viaţa ta, te bucuri întorcându-te la ea; a devenit acasă.

La fel şi la mâncare. Curios, nimeni nu se gândeşte că mâncarea are nevoie să fie tratată într-un anumit fel pentru a se forma o legătură între voi, ca ea să fie familiarizată cu tine şi nevoile tale. Înainte de a fi pusă pe masă, a fost mânuită şi împachetată de tot felul de dacă (celelalte) celulele voastre rămân aceleaşi, veţi rămâne ceea ce sunteţi. Pentru a schimba corpul, corpul fizic care e aşa de încăpăţânat, trebuie să faci eforturi să-l transformi în fiecare zi cu tot gândul, dragostea, credinţa şi în final această carcasă veche şi dură va începe să vibreze.Ritualurile religioase instituite de biserică nu trebuie să ascundă religia. Adesea ne limităm la o viziune îngustă a religiei şi lăsăm tot restul în umbră. Ce bine face dacă religia căreia îi aparţii ascunde creaţia lui Dumnezeu şi îi împiedică pe oameni să se întoarcă la El?

9. ÎNŢELESUL BINECUVÂNTĂRII.

Azi, cea mai mare parte a alimentelor ce le mâncăm a fost otrăvită cu tot felul de produşi chimici. Practic, e imposibil să găseşti ceva comestibil care să fie realmente proaspăt şi pur. Fructele şi legumele sunt cu fertilizatori, peştii sunt în ape poluate; cât timp vor mai putea oamenii să supravieţuiască într-o asemenea lume? Totuşi tot de ce pare să le pese sunt afacerile şi profitul, iar dacă murim sau nu otrăviţi, prezintă puţin interes.

E important ca noi să ştim că hrana noastră poate fi afectată, alterată de modul nostru de a gândi la ea în timp ce o mâncăm. Raţiunea rugăciunii, scopul binecuvântării înaintea mesei o să ne situeze în cea mai bună condiţie pentru a primi hrana. Rugăciunile şi binecuvântările nu pot adăuga nimic Hranei ca viaţa sau forţa vitală, acest lucru deja a

fost făcut de Dumnezeu şi slujitorii săi, soarele, vântul, stelele, apa, pământul. Dacă am putea adăuga viaţă hranei prin simpla binecuvântare, de ce să nu binecuvântăm o bucată de lemn sau piatră sau metal şi s-o mâncăm? Nu, binecuvântarea nu poate adăuga viaţă hranei.

"Atunci ce rost are să binecuvântam hrana?" veţi întreba. Da, cuvintele şi gesturile binecuvântării sunt importante pentru că ele învelesc hrana în fluide şi emanaţii subtile care umplu pe oricine le mănâncă cu armonie şi corpurile sale subtile vor putea accepta bogăţiile pe care le conţine hrana.

Când doi oameni se întâlnesc, la început ei vibrează diferit, nu e întotdeauna uşor să fii armonios de îndată. Totuşi, cum trece timpul, ei încep să facă schimb şi are loc un fel de rezonanţă care îi face să vibreze la unison.E la fel şi cu mâncarea; dacă mănânci distrat, fără pregătire, mâncarea rămâne străină, dar dacă stabileşti o relaţie cu ea la început, va avea un efect total diferit. Aţi văzut cum ţin un fruct în mâini înainte de a-l mânca; o fac pentru a-l încălzi, a-l familiariza cu mine şi să-i fac corpul eteric să i se deschidă spre mine şi să mă hrănească.

Când vrei să îmblânzeşti un animal sălbatic, mai întâi încerci să te împrieteneşti cu el; zâmbeşti şi îi vorbeşti blând. Animalele, plantele, chiar şi oamenii au nevoie să simtă dragoste înainte de a accepta să fie îmblânziţi. La fel e cu mâncarea şi de asemenea cu medicamentele; trebuie să lucrezi asupra materiei eterice înainte ca ea să poată acţiona favorabil asupra sistemului tău. O piatră în mână, dacă e făcută să vibreze în mod prietenos devine protectoare, poate chiar să te vindece. Şi această lege există în toate domeniile.

Când cumperi o nouă pereche de pantofi, la început sunt prea strâmţi şi ţepeni; dar puţin câte puţin se lasă şi devin purtabili; au fost folosiţi de tine. Când te muţi într-o casă nouă, o cameră străină; la început te simţi nelalocul tău; eşti străin acolo. În timp, începe să vibreze cu tine şi viaţa ta. Te bucuri întorcându-te la ea; a devenit acasă.

La fel şi la mâncare. Curios, nimeni nu se gândeşte că mâncarea are nevoie să fie tratată într-un anumit fel pentru a se forma o legătură între voi, ca să fie familiarizată cu tine, cu nevoile tale. Înainte să fie pusă pe masă, a fost mânuită şi împachetată de tot felul de oameni, sunteţi străini, nu există nici o legătură. Dar dacă culegi un fruct şi îl ţii în mâini cu drag, cu respect, va începe să vibreze diferit, va deveni prietenul tău. Secretul de a face mâncarea să dea tot ce are mai bun e de a o încălzi, de a o umple cu dragostea ta înainte de a o mânca. Se va deschide ca o floare şi îţi va da parfumul. Dacă nu-ţi place mâncarea dinaintea ta, nu o mânca, pentru că îţi va fi duşman şi sistemul tău nu o va putea absorbi. Niciodată nu mâncăm mâncarea ce ne displace.

Acum încercaţi acest exerciţiu: luaţi un fruct în mână şi mental, vorbiţi-i. Cum faceţi asta, ceva din măr este transformat şi când îl mâncaţi, vă va da cea mai bună parte din sine şi vă va hrăni în toate felurile. Există o putere în voi care a fost mereu acolo, a supravieţuit secole de inerţie şi stagnare. Dacă începeţi să faceţi aceste exerciţii, să meditaţi şi să vă

rugaţi, această putere va începe să se mişte. Concentraţi-vă pe dorinţa de a adăuga ceva în plus vieţii dvs., ceva mai subtil şi pur decât orice aţi ştiut vreodată.

10. SCOPUL MÂNCATULUI

Fructele şi legumele pe care le mâncăm sunt pline de energie solară concentrată. Trebuie să învăţăm cum să extragem această energie şi să o trimitem centrilor, ca sistemul să o distribuie. Acest lucru poate fi făcut doar gândind, participând în gând când mănânci; numai prin gând conştient şi concentrat veţi face mâncarea să elibereze această energie închisă. Procesul e la fel ca într-un centru nuclear. De fapt, dacă aţi şti cum să mâncaţi câteva îmbucături ar fi suficiente pentru a extrage destulă energie pentru a mişca tot universul.

Procesul fisiunii nu e limitat doar la stomac, el are loc şi în plămâni şi în creier. În creier? veţi întreba. Da, un Iniţiat adâncit în meditaţie, extaz trimite curenţi şi unde şi flăcări în spaţiu. De unde vine toată această energie? Din creier. Şi totuşi greutatea mesei rămâne aceeaşi. Câteva particole de materie se dezintegrează în creier iar această dezintegrare eliberează energia psihică pe care o trimite în lume.

Oamenii de ştiinţă contemporani cred că ei au făcut descoperirea fisiunii, sau a scindării atomului, dar procesul a fost cunoscut Iniţiaţilor de mii de ani. Ei nu şi-au dezvăluit cunoştinţele din cauza pericolului, ei ştiau că omul nu e încă stăpân al instinctelor sale şi că va folosi această descoperire pentru a distruge lumea, ceea ce s-a şi întâmplat. În viitor, când oamenii vor fi mai evoluaţi şi vor avea acces la marile mistere ale Naturii, ei vor şti cum să extragă energie din ocean, aer, minerale, copaci, etc. şi vor putea avea realizări uimitoare.

Pe moment, ar fi suficient să-şi dea seama câtă energie se poate obţine din mâncare, gândind într-un anumit mod în timp ce mănânci. Nutriţia nu e altceva decât un război între organismul uman şi materie, elementele de asimilat: ceea ce e acceptabil e asimilat, restul e respins. Ca sistemul să absoarbă hrana corect, trebuie să descompună hrana, pentru a construi trebuie mai întâi să distrugi. Acest lucru se face automat, inconştient, dar participând în gând într-un anumit fel putem acţiona asupra mâncării pentru a o face să se deschidă şi să ne permită să extragem energia de care avem nevoie pentru a ne realiza munca materială şi spirituală.

Omul mănâncă, toate creaturile mănâncă, dar ce mănâncă? Toţi ştiu de ce, e pentru a trăi. Dar e acesta singurul motiv? Există mai mult de un motiv, scop, în tot ce facem, şi a mânca e mai mult decât a rămâne în viaţă.

Râmele mănâncă solul şi făcând asta îl fertilizează înainte de a-l elimina, îi dau noi calităţi. La fel e cu noi şi mâncarea ce o mâncăm. Oamenii sunt mai evoluaţi decât materia, hrana, sunt dotaţi cu viaţă şi puterea de a gândi şi simţi şi trecând mâncarea în corpul lor ei o transformă în ceva mai viu, mai rafinat, mai spiritual.

Toate creaturile, plantele, animalele, oamenii fac materia cu care se hrănesc să evolueze, pentru că o impregnează cu noi elemente. Este datoria fiecăruia din Natură să hrănească domeniul de sub el astfel să poată evolua. Aşa se întâmplă şi cu noi, sunt fiinţe deasupra, mai sus şi mai avansate decât noi, a căror menire e să ne devore, ca noi să putem fi transformaţi. Viaţa e o serie neîntreruptă de schimbări între limitele organică şi anorganică, schimburi care au loc la fiecare nivel. Astfel oamenii care sunt mai inteligenţi îi educă pe ignoranţi, cei care sunt buni şi generoşi au grijă de delicvenţi şi criminali, cei puternici îi ajută pe cei slabi, cei bogaţi dau săracilor... De ce? De dragul evoluţiei, pentru ca aceia ce sunt în urmă să avanseze.

Pentru ca evoluţia să aibă loc, trebuie să existe un schimb între doi poli opuşi. Acesta e motivul real pentru a mânca, motivul din spatele nevoii de nutriţie. Inteligenţa Cosmică ar fi putut, fără îndoială, să găsească alte mijloace să-şi facă creaturile să evolueze, dar El a ales aceasta. Pentru a evolua, fiecare creatură trebuia să fie absorbită mai sus decât ea. Vedeţi, oamenii şi râmele au aceeaşi datorie, ei sunt colaboratori fie că îşi dau seama sau nu. Înainte de a coborî pe Pământ, ei au semnat contracte, promiţând să muncească pentru a transforma, a-i da viaţă.

Corpul uman e alcătuit din particole de materie care, când moare corpul, se întorc la cele patru elemente: pământ, apă, aer, foc. Dacă în timpul vieţii omului aici pe Pământ, aceste particole devin mai vii şi inteligente, mai expresive, vor fi folosite pentru a forma creaturi de un ordin mai ridicat; dacă ele, în schimb, au degenerat în loc de a se ameliora din cauza vieţii de animal sau criminal pe care corpul a dus-o, atunci vor servi să formeze doar creaturi inferioare, naturi din cele mai grosiere si animale. Acum vedeţi cât de departe merg responsabilităţile umane?

Omul este răspunzător în timpul vieţii pe pământ şi chiar după moarte, de particolele de materie din corpul său, dacă ele sunt impregnate cu lumină, dragoste, bunătate şi puritate sau dacă sunt impregnate cu vibraţii rele, emanate de egoism, activităţi criminale sau viaţă degenerată. Chiar după moarte, el continuă să fie responsabil. Nu va fi urmărit de nimeni pentru crimele comise, datoriile făcute; cum ar fi prins? Moartea rezolvă multe probleme în lume, dar pe de altă parte ea nu ajută la nimic, omul e responsabil pentru gândurile rele, sentimentele rele, acţiunile rele. Acesta e adevărul, deşi majoritatea dintre noi nu suntem conştienţi de asta şi nu avem idee cât de departe merge responsabilitatea noastră.

Mâncatul, băutul, respiratul, munca, în fiecare din activităţile noastre putem transforma materia umplând-o cu ce avem, adică îi dăm mai multă viaţă, mai multă dragoste, mai multă inteligenţă şi lumină. Plantele se hrănesc cu minerale şi făcând asta le ridică la nivelul de plante; animalele mănâncă plante şi le ridică la nivelul de animal; oamenii mănâncă animale şi le ridică la nivel uman. Întrebarea pe care nu aţi pus-o niciodată e: cine mănâncă oamenii?

Două feluri de creaturi se hrănesc cu fiinţe umane. Aşa cum unii oameni mănâncă , nu animale , ci produse animaliere ca lapte şi ouă, aşa entităţi invizibile mănâncă nu fiinţe umane, ci emanaţii ale lor, gânduri şi sentimente. Depinzând de faptul dacă ele sunt bune

sau rele, adică gânduri înălţătoare sau josnice, sentimente nobile sau grosiere, ele servesc să hrănească fie îngeri, fie entităţi josnice. Trebuie să înţelegeţi în ce fel îngerii hrănesc arhanghelii, aceştia principalităţile şi aşa mai departe până la Serafim a cărui emanaţie e hrană pentru Dumnezeu.

Din cele mai vechi timpuri, Iniţiaţii au ştiut că ştiinţa lor va fi greşit interpretată de neiniţiaţi, de mase, şi aşa au îmbrăcat fiecare mare adevăr, fiecare revelaţie în imagini de descifrat doar de cei pregătiţi suficient. De exemplu Biblia zice că lui Dumnezeu îi face plăcere dulcele miros de sacrificiu şi ofrande arzând, înseamnă asta că îi place mirosul de friptură, sau nu e mai degrabă o imagine pentru a ne arată că emanaţiile spirituale venite dintr-un sacrificiu oferit Lui îi servesc ca hrană pentru toate entităţile superioare, inclusiv Dumnezeu. Pentru că şi El acceptă hrana. Cum sunteţi creaţi după imaginea lui şi mâncăm, trebuie că şi El mănâncă. Poate nu exact în acelaşi mod, cu dinţii, stomac şi intestine. El e aşa pur şi aşa sublim că nu ni-L putem imagina mâncând. Dar ar fi acest lucru menţionat în Biblie dacă nu ar fi un adevăr profund ascuns în spatele imaginii?

Sarcina omului e să absoarbă materie şi să-i dea viaţă, trecând-o prin corpul lui. Acesta e adevăratul scop al mâncatului.

Toată omenirea mănâncă de milioane de ani şi puţin câte puţin lumea s-a schimbat, mai ales pentru că sunt aşa de mulţi oameni conştienţi, făcându-şi munca aşa de generos încât mănâncă şi de 5- 6 ori pe zi; contribuind la transformarea materiei.

Lumea ar trebui să răsplătească şi să încurajeze asemenea oameni pentru munca lor. Gândiţi-vă la toţi acei porci, curcani, pui şi iepuri care dispar datorită lor! Asemenea nerăbdare de a îmbunătăţi lumea, ce aberaţie! În timp ce săracii vegetarieni cu frunzele lor de salată, cum să-i pui pe piedestal?

De fapt nu e o problemă de a introduce materie în stomac ci de a o face să treacă prin plămâni, inimă, creier. Viata nu stă neclintită odată ce am primit-o, ea curge înainte şi noi primim constant mai multă viaţă, mereu nouă, proaspătă. De aceea, nu doar mâncând îmbunătăţim materia, ci prin acţiunile noastre, felul în care vorbim, privim, mergem, muncim; da, nutriţia cuprinde şi toate aceste lucruri. Pentru a servi creaţia, a fi folositor lumii introducând un element divin în ea, trebuie să avem o viaţă perfectă şi să fim impregnaţi cu lumină, astfel ca vieţile noastre să umple pe toţi şi toate din jurul nostru cu lumină. Şi atunci, acest ideal de a face tot cu ce venim în contact, mai viu şi luminos, mai frumos, deci transformat, ne va transforma şi pe noi. În noi va fi o mobilizare totală, iar lumea invizibilă ni se va alătura ca să putem învinge.

11 . LEGEA INTERSCHIMBURILOR.

E surprinzător de observat că oamenii care se mândresc că ştiu marile mistere ale Creaţiei, au trecut cu vederea un proces aşa important ca nutriţia, alimentaţia zilnică pe care Dumnezeu a umplut-o cu dragostea şi înţelepciunea lui. Dacă ar trebui să studiaţi

legile nutriţiei, aţi vedea că aceleaşi legi controlează toate schimburile de peste tot în univers, între soare şi planete şi mai ales în domeniul dragostei. Da, aceeaşi lege ce guvernează concepţia şi gestaţia e aceeaşi lege ca în nutriţie.

Tot ce mâncăm, peşte sau fruct, legumă sau brânză, are o parte ce trebuie îndepărtată înainte de a o mânca, fie oase, piele, crustă, oricum, trebuie spălate şi verificate înainte de a le mânca. Asemenea precauţii sunt necesare pentru a proteja palatul, dinţii şi stomacul. De ce nu ar fi la fel şi cu nutriţia noastră psihică? Înainte de a accepta ceva în inimă şi în suflet, nu ar trebui să vă asiguraţi că e în stare corespunzătoare pentru a fi absorbit şi digerat fără a produce răni? "Dar e dragoste" ziceţi. Ştiu că aşa gândiţi, dar dragostea care este oarbă nu este dragoste adevărată. Dragostea adevărată este iluminată, e condusă de înţelepciune, nu de nebunie.

De cele mai multe ori când oamenii se întâlnesc, ei fac schimb, se îmbrăţişează fără nici o pregătire, acoperiţi de funinginea acumulată în inimă şi suflet, datorită trecerii prin coşul omenirii. Un Iniţiat nu face asta; când întâlneşte pe cineva, îl priveşte ca pe un fruct delicios, dar, ca şi la un fruct, acesta trebuie spălat şi curăţat înainte de a-l mânca. Aceasta este diferenţa între Iniţiat si oamenii obişnuiţi care fac schimburi şi asociaţii orbeşte fără a folosi înţelepciunea sau cunoştinţele. Ei sunt ca pisica, care înghite şoarecele întreg, cu piele cu tot. Şi apoi se plâng: "Sunt aşa de nefericit cu soţia mea" sau "Priveşte ce am cules ca soţ". De ce să ne grăbim să mâncăm acel bărbat/femeie înainte de a verifica să vedem care e gândirea lor, simţirea, respiraţia, în alte cuvinte, aura.

Acum e timpul să vă analizaţi şi să vă revizuiţi viaţa. Veţi vedea că v-aţi concentrat mereu asupra detaliilor şi aparenţelor, fără a privi să vedeţi care sunt idealurile persoanei, cum gândeşte şi ce simte în legătură cu viaţa. Iniţiaţii sunt mai greu de satisfăcut şi ei au dreptate. Ei au învăţat lecţia pe care Natura trebuie să ne înveţe despre mâncarea noastră şi ei o aplică şi nutriţiei psihice.

Oamenii realizează că mâncarea pe care o mănâncă trebuie să fie verificată şi curăţată înainte de a fi servită, dar ei nu au realizat că lecţia pe care Natura încearcă să ne înveţe, se aplică şi pe plan psihic. O mamă îşi iubeşte copilul mai mult decât orice pe lume, dar când este murdar îl spală înainte de a-l săruta.

Acordaţi o mare atenţie alegând mâncarea ce o mâncaţi de trei ori pe zi, vă asiguraţi că e bună, dar veţi accepta pe oricine vă apare în viaţă. Ca rezultat, viaţa vă e otrăvită. Dumnezeu e singurul pe care îl puteţi iubi fără a mai trebui să-l cunoaşteţi. Nu îl veţi şti pe Dumnezeu dacă nu îl veţi iubi, şi e la fel şi cu marele Stăpân Învăţător: dacă nu începeţi iubindu-l, va rămâne închis. Dar oamenii trebuie cunoscuţi înainte de a-i iubi, adică, înainte de a-i mânca sau a-i accepta în sanctuarul intern. Problema e cum să iubeşti un Stăpân/Învăţător. Oamenii pot să gândească la un stăpân ca la un lac în care te speli şi scapi de murdărie, fără să se gândească că alţi oameni beau din apa lacului, aşa că ce rămâne pentru ei? Oamenii vin să vadă un Stăpân/Învăţător pentru a-şi vărsa toată murdăria ce au adunat-o în viaţa lor, aşteptând de la el să-i spele de impuritate, sau s-o transforme, astfel adăugând la agenda lui încărcată. Dacă un Stăpân/Învăţător simte

nevoia de a purifica, nu la fel să facă şi alţi oameni. Sau ei cred că sunt fără de pată, nu văd murdăria pe care au lăsat-o diavolii şi demonii cu care au fost?

Dar să lăsăm asta şi să ne întoarcem la lecţia despre mâncat. Oamenii sunt ca fructele sau orice alt aliment, adică au o parte care nu e digerabilă şi una care e delicioasă si gustoasă. Aceea e cea de păstrat. Fiecare din noi are o scânteie în interior, pusă acolo de Dumnezeu şi deci acea scânteie trebuie căutată la ceilalţi. Dacă priviţi scânteia în loc să priviţi doar la exterior, veţi descoperi că toţi şi toate o au, animale, plante, pietre chiar şi criminalii. Şi dacă puteţi anima această scânteie, adresându-vă ei, veţi putea comunica cu toată lumea chiar cu criminalii.

Iniţiaţii nu vor să intre în legătură cu natura inferioară a omului, personalitatea lui; ştiind că şobolanii şi altele asemenea lucruri trăiesc în pivniţa, ci preferă să rămână deasupra la nivelele cele mai înalte. Spre deosebire de ceilalţi oameni care se interesează de defectele celorlalţi şi îşi petrec timpul vorbind de ele când se întâlnesc, un Iniţiat caută scânteia în alţii, pentru a-i lega de Tatăl Ceresc şi haina divină. El astfel lucrează asupra oamenilor, şi într-o zi va veni lumina şi ei vor fi iluminaţi de ea, mulţumită muncii pe care a făcut-o. Astfel un Învăţător lucrează pentru progresul discipolilor lui întotdeauna adresându-se doar scânteii din fiecare. De aceea ei îl iubesc şi îi permit să scoată tot ce e mai bun în ei.

Şi voi, când întâlniţi pe cineva, ar trebui să vă gândiţi să descoperiţi scânteia divină din interior, Sinele Suprem, pentru că astfel îl ajută să formeze o legătură cu Dumnezeu. Aceasta e dragoste în forma cea mai înaltă, cea mai evoluată, a putea să faci legătura cu scânteia divină din fiecare creatură, să o alimentezi şi să o întăreşti. Nu e nevoie să fii atent dacă o faci, nu e nevoie să pierzi timp studiind persoane înainte de a-ţi îngădui să o iubeşti şi să o accepţi, pentru că scânteia este total pură. În timp ce, dacă e o problemă a personalităţii, e mai bine să ştii înainte de a o accepta. Scânteia divină ce străluceşte în fiecare poate întotdeauna fi acceptată fără ezitare.

Dacă îi priviţi pe oameni ca pe fructe, cum am sugerat, veţi descoperi, când îi veţi privi, asculta şi le veţi vorbi, că puteţi de fapt să îi gustaţi. De obicei vedeţi doar exteriorul, hainele ce le poartă, bijuteriile, faţa lor şi părul, dar nu şi viaţa ascunsă a sufletului şi spiritului lor. De fapt, asta e ce ar trebui să vă intereseze. În schimb, vă opriţi repede la impresie, suprafaţă, luaţi instantanee "Iată o fată cu care mi-ar plăcea să dorm". Ce ştii despre ea? Picioare, siluetă, nas; interesul e limitat la dorinţa ta de distracţie şi satisfacţie.

Unui Iniţiat îi place să mănânce, dar el preferă hrana divină, el caută viaţa divina în oameni. Când găseşte fructe şi flori, adică oameni care vibrează de viaţa divină, atunci e fericit, mulţumit să le admire formele şi culorile frumoase, să le respire emanaţiile, el nu are nevoie să le devore. Totuşi, el e mulţumit, pentru că acest fruct, aceste flori l-au apropiat de Cer.

Dacă puteţi înţelege nutriţia, nutriţia reală, veţi vedea că ea rezolvă toate problemele, inclusiv sexul. Da, oricine a decis să nu atingă hrana de loc, adică să evite bărbaţi sau femei pentru că se presupune că e calea spre a fi pur şi cast, e în drum spre moartea spirituală,poate chiar moartea fizică. Poţi mânca orice dacă ştii în ce fel să mănânci.

Secretul constă în a lua doze homeopatice, adică a te limita la a privi, asculta, respira. Nu vei deveni Sfânt renunţând la mâncat, nu vei şti niciodată nimic astfel, şi cel mai puţin pe Dumnezeu. Viaţa te va abandona dacă vei face asta, nu vei avea inspiraţie, vervă, bucurie. Sfinţenia e ea însăşi nutriţie, acesta e drumul iniţiatic de a o privi. În loc de a mânca hrana impură, densă, sfinţii mănâncă hrană divină. În domeniul sexualităţii, oamenii merg la extremităţi, fie că se înfometează de moarte, fie că abuzează.

Când începi să studiezi nutriţia, vei vedea că sunt diferite moduri de a mânca pe fiecare din planuri. Vei vedea că nu e posibil să trăieşti fără a mânca şi chiar şi Îngerii şi însuşi Dumnezeu trebuie să mănânce. Dumnezeu mănâncă chintesenţa subtilă din copacii ce i-a plantat: creaturile sale. Da, el mănâncă şi e sănătos, pentru că El nu absoarbe niciodată impurităţi. El lasă pe alţi să-şi transforme puritatea înainte de a i se oferi Lui.

Întrebaţi cum e posibil să se arate diferenţa între cineva care mănâncă corect şi cineva care nu o face? Nu e uşor de văzut diferenţa între un cerşetor care caută hrana în gunoaie şi prinţul care stă zilnic la masa încărcată cu feluri delicioase? În lumea spirituală e la fel! Iniţiaţii au o altă comportare care îi distinge de oamenii comuni, dovedind că sunt bine "hrăniţi", în timp ce omul comun nu acordă atenţie la ce mănâncă.

Criteriul meu e ca atunci când văd pe cineva a cărui faţă nu are lumină, ştiu imediat că el e subnutrit. Ziceţi: "Ei bine, el merge mereu la biserică, dă săracilor, îşi coboară privirea în prezenţa femeilor..." Posibil, totuşi eu văd că el preferă hrana decadentă, aşa arată el. Când întâlnesc pe cineva care radiază lumină, indiferent ce îmi spune despre el, gândesc: "Mă întreb care e secretul lui, e ca un izvor care curge !" Ziceţi: "Dar l-am văzut privind fetele pe plajă!" Asta nu e important, important e ce vede, cum le priveşte. Dacă cineva se înalţă spre Dumnezeu ca rezultat al admiraţiei lui când vede frumuseţea feminină, de ce să nu-l primim?

Schimburile formează baza vieţii, schimburile ce le facem cu hrana, apa, aerul, cu semenii noştri şi alte creaturi din univers, cu Îngerii şi Arhanghelii şi cu Dumnezeu. Nu doar când mâncăm şi bem facem schimburi sau mai degrabă atunci facem schimburi care ne aduc viaţa, care ne ţin vii pe toate planurile, nu numai pe plan fizic. Când zic că nutriţia e prima, mâncarea ce o mâncăm şi schimburile ce le facem în toate zonele din univers hrănesc întregul om, nu numai corpul fizic, ci toate corpurile subtile. Dacă insist mereu asupra nevoii de purificare psihică la fel şi cea fizică, e pentru ca puritatea restabileşte comunicarea, şi odată ce e restabilită comunicarea cu zonele superioare, primiţi curenţi luminoşi de energie care circulă în spaţiu.

Rugăciunea, meditaţia, contemplaţia, extazul sunt toate forme de nutriţie, glorioasă nutriţie numită ambrozie celestă. Fiecare religie vorbeşte de această băutură nemuritoare pe care alchimiştii au numit-o Elixirul Vieţii Eterne. Acest elixir poate fi gustat pe plan fizic, dar numai cu o condiţie, să mergi şi să-l găseşti în zonele cele mai pure şi elevate.

Motivul nostru de a contempla răsăritul de soare e să-i bem ambrozia pe care soarele o distribuie aşa generos peste roci, plante, animale, oameni şi toată creaţia. Plantele sunt mai inteligente decât oamenii, ele ştiu că dacă fac legătura cu soarele, vor fi rezultate.

Oamenii preferă să doarmă până la amiază, sau să privească apusul, ei nu sunt atraşi de ceva ce urcă, se extinde şi înfloreşte, ci preferă lucrurile care cad, mor şi dispar. Legea zice că, în cele din urmă, semeni cu ceea ce priveşti şi admiri, şi astfel, concentrându-te asupra apusului de soare, devenim tot mai slabi în interior, până ne stingem.

Veţi descoperi că sensul vieţii se ascunde în nutriţie, dacă hrana pură, particole strălucitoare, chintesenţa celestă, eternă se găseşte în soare. Concentrându-ne pe soare în fiecare dimineaţă şi încercând să-i inspirăm chintesenţa, sănătatea se va ameliora, vom deveni mai strălucitori şi cu o voinţă puternică şi inimă veselă.

Ziceţi că priviţi răsăritul de ani de zile şi nu aţi observat nimic. Asta pentru că nu ştiţi cum să priviţi la soare. E modul în care faceţi lucrurile, dragostea intensă şi gândul ce-l pui în aceasta, ceea ce aduce rezultate, nu timpul dedicat. Ori de câte ori te simţi viu şi împlinit, azi de exemplu, e pentru că ai luat câteva picături de viaţă de la sursă, izvorul nesecat al soarelui. E aşa de greu de înţeles?

Soarele e nutriţie, nu uitaţi asta, e cea mai bună hrană din toate. De ce să ne limităm la elementele de pe pământ, apă şi aer? Există un alt element şi trebuie să învăţăm să ne hrănim cu focul, lumina. Asta e ceea ce facem la răsăritul soarelui.Când Zoroastru l-a întrebat pe Ahyra Mazda cu ce s-a hrănit primul om, Ahyra Mazda a răspuns: "El a mâncat foc şi a băut lumină" spunând că s-a hrănit cu razele soarelui, a primit viaţa de la soare şi astfel a putut înţelege Misterele Universului.

Dacă ar fi să vă spun că legile guvernând nutriţia sunt aceleaşi ce guvernează concepţia, veţi fi surprinşi şi nu veţi vedea legătura. Există legătură. În minutul când vă aşezaţi să mâncaţi creaţi condiţii care vor afecta naşterea gândurilor, sentimentelor, acţiunilor. Nu puteţi crea fără a mânca. Starea părinţilor în momentul concepţiei determină destinul copilului; starea în care eşti determină natura comportamentului tău fizic şi psihic.

Mâncarea e sămânţa vie ce produce un copil, copilul gândirii, simţirii, acţionării voastre. Care vor fi forţele care vor urma unirii voastre? Voi sunteţi tata, deoarece contribuiţi cu hrana, iar corpul fizic e mama; dacă nici mama, nici tata nu este inteligent, atent, rezonabil, sănătos la minte şi trup, rezultatul va fi catastrofal.

Când mănânci înfuriat, nemulţumit sau stresat înainte de a merge la serviciu, vei fi prost dispus toată ziua, vibraţiile tale haotice şi tot ce vei face va fi afectat. Chiar dacă pari calm, emanaţiile tale vor trăda agitaţia şi tensiunea internă, indiferent cât încerci să le controlezi.

În timp ce dacă mănânci în condiţii armonioase vei rămâne toată ziua armonios, indiferent cât ai de alergat, sub cât stres eşti, în tine va fi linişte. Nu lua nelininiştea şi problemele tale la masă, lasă-le la uşă, pentru a fi reluate când ai terminat de mâncat, dacă trebuie. Dacă mănânci armonios, îţi va da soluţia la problemele tale. Repet, masa e o ocazie pentru exerciţiu spiritual; începe-o curăţându-ţi mintea de orice te-ar împiedica să mănânci în linişte şi armonie şi dacă nu poţi imediat, aşteaptă până te calmezi, pentru că

altfel îţi vei otrăvi sistemul, hrana va fi contaminată de nelinişte şi tu vei fi într-o stare haotică, rezultat al mâncatului în condiţii incorecte.

Dar, cum va înţelege omul vreodată importanţa stării în care se află când mănâncă, dacă el nu poate crea un copil fără a se uni unul pe celălalt? Au ei idee ce lucruri îngrozitoare dau ei viitorului copil astfel, cât va suferi acesta? Şi apoi, el va fi plin de venin şi îi va emana pe cei din jur. Nutriţia este o formă de concepţie, iar dragostea e o formă de nutriţie. Cerul te va face răspunzător pentru ce ai pus în sufletul şi inima partenerului tău. Restul nu prezintă interes. Dar dacă îmbrăţişezi pe cel drag când eşti nefericit şi descurajat, pentru a te face să te simţi mai bine (lucru frecvent) , faci ceva ce e criminal; contaminezi cealaltă persoană cu toată mizeria şi murdăria ta. Nu trebuie să alegi acel moment. Iubeşte pe cine îţi place, sărută pe cine îţi place, dar nu înainte de a te asigura în inimă şi suflet că nu le dai decât dragoste şi lumină. În aceste condiţii, Cerul va fi de partea ta. Oamenii te pot condamna pentru asta, dar Cerul va aplauda. Un copil petrece 9 luni în pântecul mamei şi când se naşte, cordonul ombilical e tăiat şi e lăsat să se hrănească independent. E adevărat că nu mai e în pântecul mamei, ci în acela al Mamei Naturi şi e hrănit prin alt cordon ombilical, plexul solar. În ţări ca India, China, Japonia există tehnici vechi de a te hrăni prin plexul solar. Ştiu că aţi vrea să vi le descriu, dar la ce bun dacă nu puteţi mânca nici măcar în spiritul drept?

E imposibil să nu fii plin de admiraţie pentru modul frumos în care Inteligenţa Divină a aranjat lucrurile. Prin simplul gest de a mânca un fruct, pui viaţă în întregul tău organism. Inteligenţa Divină a ştiut ce are nevoie fiecare organ, celulă, mic atom din corpul nostru, pentru a face întregul să funcţioneze. Mulţumită hranei ce o mâncăm, continuăm să vedem, să auzim, respirăm, gustăm, atingem, vorbim, cântăm, etc. Nu poţi să nu te miri şi să te umpli de admiraţie. De acum încolo, trebuie să vă gândiţi puţin mai des la a vă lega de Inteligenţă, la a vă arăta recunoştinţa. Aţi putea oare să ajutaţi Natura în muncă şi, când sunteţi gata, veţi fi acceptat în diferite puncte de lucru, vi se va arăta cum să munciţi, fie asupra voastră sau jos în pământ asupra mineralelor, metale, cristale şi pietre preţioase. Veţi face descoperiri extraordinare. Unde credeţi că îşi are originea această Ştiinţa Iniţiatică ? A fost dată omenirii de fiinţe superioare care şi-au putut dezvolta facultatea de bilocaţie şi astfel au putut vizita centrul Pământului, adâncimea oceanului, celelalte planete şi chiar soarele. Au văzut ţinuturi inimaginabile, populate cu creaturi foarte evoluate, luminoase; "Aretz ha Haim" din psalmi, ţara Vieţii, Soarele.

Aceste spirite foarte evoluate ne-au lăsat Ştiinţa Iniţiatică drept moştenire, şi aceasta v-o prezint acum. Daţi-mi voie să vă spun repede că şi eu ştiu prea puţin despre ea, dar am încredere că în timp voi şti mai mult. Nu-mi luaţi această speranţă!

CUPRINS

NUTRIŢIA PRIVESTE ÎNTREGUL OM.......................1

HRANI YOGA.................................................................3

O SCRISOARE DE LA DUMNEZEU..............................6

ALEGEREA HRANEI......................................................7

VEGETARIANISM.............................................................9

ASPECTUL MORAL........................................................11

POSTITUL CA PURIFICARE...........................................14

POSTUL CA FORMA DE HRANĂ...................................16

COMUNIUNEA SFÂNTĂ................................................17

ÎNŢELESUL BINECUVÂNTĂRII...................................18

SCOPUL MÂNCATULUI.................................................19

LEGEA INTERSCHIMBURILOR..................................21

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

CENTRII ŞI CORPURI SUBTILE

aura, plexul solar, centrul Hara, chakrele

colecţia IZVOR Nr. 219

Cap. I EVOLUŢIA UMANĂ ŞI DEZVOLTAREA ORGANELOR SPIRITUALE

Posedăm un corp fizic care e compus din organe. Chiar şi copiii ştiu asta: întrebaţi-i unde le sunt ochii, ei vă vor arăta; şi gura, urechile, nasul, picioarele vi le vor arăta, de asemenea. Mai târziu, la şcoală, ei vor învăţa că omul are cinci simţuri (vederea, mirosul, auzul, gustul şi simţul tactil), având fiecare funcţii bine determinate: funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt cele ale gustului sau ale vederii, etc.

Toate raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri, de aceea el încearcă să profite la maxim de posibilităţile lor şi, deasemenea, să-şi multiplice senzaţiile pe care le furnizează ochii, urechile, pielea, etc... Printre senzaţii, unele sunt mai mult sau mai puţin necesare şi mai mult sau mai puţin intense. De exemplu, gustul: cine ar nega bogăţia, varietatea senzaţiilor produse de gust, mai ales la o masă suculentă? Sau simţul tactil... Când un bărbat şi o femeie se mângâie, ei simt senzaţii de o mare intensitate; se spune că plăcerea sexuală dă cele mai puternice senzaţii, ceea ce este destul de îndoielnic. În general, da, e adevărat, dar nu pentru toată lumea: anumiţi artişti, înzestraţi cu o mare sensibilitate a vederii sau auzului, trăiesc cele mai puternice impresii graţie culorilor şi sunetelor, mai intense decât cele din cazul actului sexual, care adesea îi lasă indiferenţi şi reci.

Majoritatea oamenilor nu e încă aşa de evoluată, putem spune că simţul tactil (în care includem şi sexualitatea) şi gustul sunt, pe moment, cele două simţuri care guvernează lumea. Vederea, auzul şi mirosul ocupă un loc secundar; sunt oameni pe care parfumurile, sunetele şi culorile îi lasă indiferenţi, cu excepţia cazului când este în joc interesul lor, ca în cazul animalelor, unde mirosul, auzul şi văzul sunt extraordinar de dezvoltate, pentru că au nevoie de aceste simţuri pentru a se proteja şi a-şi căuta hrana.

Vă vorbesc de lucruri pe care le ştiţi, dar o fac pentru a vă atrage atenţia asupra concluziilor la care, sigur, nu aţi ajuns. De milenii oamenii exersează cum să-şi multiplice, cum să-şi amplifice senzaţiile şi percepţiile celor cinci simţuri, şi acest joc pe claviatura celor cinci simţuri îl numesc cultură şi civilizaţie. Ei bine, e puţin cam sărăcăcios acest fel de a vedea lucrurile. Oricare ar fi gradul de fineţe pe care l-ar putea atinge, cele cinci simţuri rămân oricum limitate, pentru că aparţin lumii fizice şi nu explorează decât planul fizic. Natura a prevăzut şi alte clape pe claviatură... da, un al şaselea, al şaptelea simţ, de o altă intensitate, de o altă putere. Numai că, pe moment, oamenii s-au limitat la cele cinci simţuri, nu vor să recunoască că sunt şi alte domenii de explorat, de văzut, de atins, de respirat. Nu este deci de mirare că nu pot avea noi senzaţii, mai extinse, mai bogate, mai subtile. Cum se poate explica faptul că, fără a-şi hrăni în nici un fel cele cinci simţuri, anumite fiinţe au percepţii care le duc până la extaz: o lărgire a conştiinţei, o impresie de plenitudine, de grandoare şi imensitate?

Oamenii trebuie să înţeleagă că, necăutând decât acumularea şi amplificarea senzaţiilor fizice, vor avea mari decepţii, deoarece senzaţiile acestea sunt limitate. De ce? Pentru că fiecare organ este specializat: el îndeplineşte o funcţie determinată şi nu procură decât senzaţii ce corespund naturii sale. Pentru a simţi noi senzaţii, trebuie să ne adresăm altor organe, pe care le posedăm.

Observaţi oamenii: ei au posibilitatea de a vedea totul, de a gusta şi atinge totul, de a cumpăra totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De ce? Pentru că ei nu ştiu că, pentru a cunoaşte plenitudinea, a descoperi senzaţii de o putere şi bogăţie într-adevăr excepţionale, trebuie să începă prin a nu mai conta exclusiv pe cele cinci simţuri. În acest domeniu orientalii sunt capabili de a face experienţe absolut de neconceput pentru occidentali. În India sau în Tibet, de exemplu, anumiţi yoghini locuiesc în găuri scobite în pământ. În această obscuritate, în linişte absolută, nu există nici un fel de hrană pentru

cele cinci simţuri, pe care yoghinul reuşeşte să le amorţească prin meditaţie. Iar când simţurile se opresc din funcţiune, ele nu mai absorb energia psihică destinată centrilor subtili: atunci, aceştia se trezesc şi yoghinul începe să vadă, să audă şi să simtă, să atingă elementele fluidice din regiunile superioare. Iată deci scopul pentru care aceste fiinţe excepţionale încearcă, unii timp de ani de zile, să-şi suprime senzaţiile vizuale, auditive, olfactive, etc... oprind orice mişcare. Rămâne doar gândirea; în continuare, ei îşi opresc până şi gândirea, pentru a trăi în comunitate totală cu Divinitatea.

Dumnezeu a depus în sufletul uman posibilităţi pe care o existenţă întoarsă prea mult spre exterior le împiedică a se trezi. De altfel, ce faceţi atunci când meditaţi? Închideţi ochii pentru a vă putea întoarce atenţia spre interior... Dar aş dori să aduc o precizare la acest subiect. Când meditaţi, nu rămâneţi prea mult timp cu ochii închişi; altfel, de vreme ce nu sunteţi încă yoghini hinduşi, riscaţi să adormiţi. Deschideţi din când în când ochii, fără a vă lăsa atenţia distrasă de ceea ce vă înconjoară, închideţi-i, apoi deschideţi-i din nou... Bineînţeles, pentru a medita se recomandă în general de a închide ochii, pentru că aceasta ajută la izolare şi concentrare. Dar dacă îi închidem prea mult timp, adormim...

Ce se petrece: deschizând ochii, ne trezim, iar închizându-i, ne pregătim să dormim. Este un proces înregistrat în creier de milioane de ani, iar natura, care este fidelă şi veridică, spune: “Aţi închis ochii? Înseamnă că doriţi să dormiţi. Foarte bine, vom aranja asta!” Şi iată-vă, scufundat într-o... “meditaţie” profundă! Dimpotrivă, când deschideţi ochii, este semnalul de trezire: totul se pune în mişcare, începe să funcţioneze, creierul, braţele, picioarele... Da, o mică mişcare, o nimica toată - deschiderea ochilor - declanşează o lume întreagă! Această problemă, a închiderii şi deschiderii ochilor, este foarte importantă. Vi se spune uneori: “Dar deschideţi ochii!” E un fel de a vorbi, pentru că ochii voştri sunt deschişi; atunci, despre care ochi este vorba? Ei bine, despre alţi ochi care sunt mai lucizi, care au o vedere mult mai profundă, mai spirituală. Ochii corpului vostru sunt deschişi, într-adevăr, dar mai aveţi şi alţi ochi, iar aceştia sunt închişi. Totuşi uneori, observăm că ei există, şi că se pot deschide.

Uneori, pentru a putea deschide aceşti ochi spirituali, care văd aspecte mai subtile ale realităţii, trebuie închişi ochii fizici. Alteori, dimpotrivă: închizând ochii fizici îi închidem pe cei spirituali şi deschizând ochii fizici îi deschidem pe cei spirituali. Vedeţi, sunt nuanţe foarte subtile. Încet-încet, veţi reuşi să distingeţi toate acestea şi să vă serviţi de ele în viaţa cotidiană.

Occidentali au dus la perfecţiune viaţa celor cinci simţuri. Ei îşi imaginează că în acest fel vor cunoaşte totul... şi vor fi fericiţi. Ei cunosc destule lucruri, e adevărat, încearcă multe senzaţii, dar cele cinci simţuri devorează toată energia lor psihică şi nu le rămâne nimic pentru partea spirituală. În occident, oamenii trăiesc prea mult senzaţiile fizice şi nu mai au energie pentru a o concentra spre alte facultăţi, care se pot trezi. Prea multe senzaţii! “Trăim”... desigur că trăim; dar e o viaţă care care ascunde adevărata viaţă. Trebuie să înţelegeţi aceasta, şi să vă decideţi să eliminaţi multe senzaţii care împiedică o reală percepţie a lucrurilor.

La ora actuală, folosirea drogurilor se extinde tot mai mult... Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie, etc... care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea. Aceste droguri, deşi sunt utilizate de secole în Orient sau în America de Sud, sunt foarte nocive pentru sistemul nervos.

Hinduşii şi Tibetanii au o înaltă cunoaştere a ierburilor, e o ştiinţă care se transmite de milenii. Unele, se pare, permit când sunt mâncate a trăi săptămâni fără hrană; altele, de a rămîne zi şi noapte în zăpezile Himalaiei fără a suferi de frig. Acestea mi s-au spus; nu le-am verificat, dar e posibil. Eu cred în puterea ierburilor. Există, de asemenea, preparate foarte puternice graţie cărora putem să ne provocăm viziuni şi dedublare. Citim, în anumite cărţi, că în Evul Mediu se cunoşteau pomade, unguente, cu care vrăjitoarele îşi ungeau corpul pentru a merge la Sabat. În realitate, ele nu mergeau nicăieri cu corpul fizic, ci cu corpul astral. Anumiţi medici au verificat realitatea acestor fenomene. Ei au adaptat reţetele, care sunt dificil de reconstituit exact, pentru că nimic nu era spus clar, şi le-au experimentat. În toate aceste unguente se introduceau substanţe excitante, care provoacă dedublarea.

Dar să lăsăm această problemă. V-am spus aceste lucruri numai pentru a vă arăta că există produse extrem de puternice care vă dau acces la planurile mai subtile decât cel fizic, dar aceste produse sunt adesea foarte nocive. De aceea vă sfătuiesc să nu vă serviţi niciodată de ele. Cea mai bună soluţie este de a căuta toate aceste senzaţii de plenitudine, libertate, bucurie, dilatare prin mijloace spirituale. Iată, este aici drumul regal. Adevăraţii discipoli nu contează pe nimic din exterior, ei ştiu că Dumnezeu a depus toate comorile şi toată bogăţiile, toate produsele tuturor laboratoarelor şi farmaciilor în ei înşişi, e suficient să le caute şi să le folosească. Ar fi păcat pentru voi, după ce aţi stat zece, douăzeci de ani într-o şcoală iniţiatică, să nu fi învăţat să puneţi în valoare bogăţiile pe care le posedaţi.

Fiecare organ de simţ ne procură o parte din cunoaşterea lumii şi e interesant de ştiut cum sunt aceste simţuri ierarhizate. Simţul tactil e specializat în ceea ce este solid, nu atingem nici ceea ce este gazos, nici ceea ce este eteric, un pic lichidele, dar mai ales solidele. Gustul e specializat pentru lichide. Veţi spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă, şi am totuşi o senzaţie de dulce...“ Ah! Vă voi răspunde că n-aţi studiat bine problema: gustul nu funcţionează decât cu o condiţie, ca ceea ce puneţi în gură să aibe posibilitatea de a deveni lichid graţie salivei. Să luăm acum mirosul. Este un simţ care percepe mirosurile, adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă raporturi cu materia, dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc în aer. Mai departe, în cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale, ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru văz. Cu vederea suntem aproape de lumea eterică. Deci, vedeţi, cele cinci simţuri sunt ierarhizate, de la cel mai grosier la cel mai subtil.

Dar dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de cele cinci simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a percepe o materie şi mai subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ nu pot şti că

există o altă materie, o altă regiune, ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii, care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el. Pentru a-l gusta, de asemenea. Pentru a respira un parfum, putem fi, deja, la o anumită distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare... Şi pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne permit să primim informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou cum natura a stabilit foarte inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri trebuie să ne pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.

Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii. Dacă vrea să cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze să trezească în ea alte facultăţi pe care le poseda şi înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate. Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul nu intrase cu adevărat în posesia corpului său fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat, în afara corpului său... Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie, el şi-a dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei (cele cinci simţuri), în timp ce slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.

Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic: aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie. În acea perioadă, oamenii vorbeau cu spiritele naturii şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau, şi când mureau ei înşişi, nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost imateriali, şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic. În aceste condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor trebuiau să treacă prin aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale formidabile pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul cu ea. La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.

Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea dezvolta pe amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică Inteligenţa cosmică are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri, spre materie şi spre spirit. Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp, ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie, lăsând câteva căi deschise în cealaltă, pentru a nu împiedica evoluţia sa spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic a decis de a permite oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului, etc... El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.

Nu vă miraţi, aşa este, e un pasaj. Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în ce mai profund, în materie pentru a o cunoaşte, pe punctul de a pierde toate amintirile patriei celeste unde trăia în trecutul îndepărtat. Dar, cunoscând din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase achiziţii, şi mai ales a început să-şi domine materia lui proprie. Pe

moment, desigur, numai o mică minoritate este capabilă de aceasta, dar pentru om, scopul existenţei terestre este de a coborî în corpul fizic ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.

Când spun că spiritul uman “coboară în materie”, subînţeleg în primul rând în corpul fizic, pentru a se instala, pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân. Apoi, după ce s-a instalat, el lucrează la rândul său asupra mediului exterior. Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el transformă, construieşte, distruge... E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie. Dar cum Spiritul divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană, El nu o lasă să coboare indefinit, să se scufunde complet, să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite originile. De îndată ce va atinge un stadiu suficient de posesiune de sine, de stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor facultăţile sale, de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor, atunci alte influenţe, alte forţe, alţi curenţi vor începe să o poarte, să o ridice, şi, progresiv, ea va regăsi facultăţile pe care le poseda în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp şi materia şi spiritul.

Se spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat din fructul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi al Răului. Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu cunoaşterea spiritului, şi că au vrut de asemenea să coboare în materie; au început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe, prin sănătate şi boli, studiază - mai mult răul - de milioane de ani. Depindea de ei să rămână sus, în Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos, şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.

Omenirea îşi continuă, încă, coborârea... Anumite religii numesc această coborâre “păcatul originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care fiinţa umană a vrut să se lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului, reprezenta nişte studii de făcut, nişte studii forte dificile, pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă. Dar ce era rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a coborât; acum e adâncit în studiile sale până la gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat. Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi va urca înapoi pentru a studia binele.

Eu cunosc proiectele şi planurile Inteligenţei cosmice, ştiu că atunci când oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie... trebuie numai să căutăm!

Cap II AURA

Tot ceea ce există, oamenii, animalele, plantele, şi chiar pietrele, emit particule, produc emanaţii, şi această atmosferă fluidică, subtilă, care înconjoară orice lucru, o numim aură. Evident, ea nu este vizibilă, cu excepţia clarvăzătorilor, multă lume nici nu ştie că există. Aura este deci acest fel de halou care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu diferenţa că la unii este vastă, luminoasă, puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la alţii, din contră, e mică, ştearsă, urâtă.

Putem compara aura cu pielea. Cunoaşteţi importanţa pielii pentru corpul fizic. Ea are numeroase funcţii. Mai întâi, are o funcţie de protecţie, e un scut, o carapace: protecţie împotriva şocurilor, contra substanţelor nocive, contra diferenţelor de temperatură, etc... Apoi, o funcţie de schimb, pentru că pielea absoarbe, respiră şi elimină. În fine, pielea este un organ de simţ, pentru că prin intermediul ei simţim temperatura, contactul, durerea, etc... Dar, nu mă voi opri la aceste funcţii, nu e domeniul meu, dacă vreţi informaţii detaliate, le veţi găsi în cărţile de anatomie şi fiziologie. Ceea ce mă interesează e să fac o paralelă între piele şi aură. Aura posedă aceleaşi funcţii ca şi pielea. Putem spune că este pielea sufletului, ea este cea care-l îmbracă, care îl protejază, care îi dă sensibilitatea, şi, în fine, ea e cea care permite să lase să treacă curenţii cosmici care permit schimburi între sufletul uman şi toate creaturile, până la astre, între sufletul unei creaturi şi Sufletul universal.

Putem, de asemenea să comparăm aura cu atmosfera care înconjoară pământul. Da, e extraordinar! Pământul posedă o perdea de protecţie, pielea sa. Ea e un pic mai îngroşată ca a noastră, e adevărat, dar joacă exact acelaşi rol. Graţie atmosferei sale, pământul evită multe pericole în cursa sa prin spaţiu! Toate corpurile ce vin din spaţiu şi care ar putea produce catastrofe dacă ar ajunge pe pământ, sunt obligate să intre mai întâi în contact cu atmosfera unde sunt, în general, dezintegrate. Atmosfera ne protejază de asemenea de alte pericole cum ar fi anumite radiaţii cosmice, care ar fi mortale pentru noi, dar care traversând atmosfera sunt neutralizate de elementele chimice cu care e impregnată.

Prin intermediul aurei noastre se produce un schimb neîntrerupt între noi şi forţele naturii. Toate influenţele cosmice, planetare şi zodiacale care se deversează constant în spaţiu, vin până la noi, şi după calitatea aurei noastre, după sensibilitatea sa, puritatea şi culorile sale primim o anume forţă sau nu. Aura reprezintă, deci, antenele noastre, e un aparat care captează mesaje, unde, forţe care ne vin din univers. Să presupunem acum că există în lume anumite influenţe nefaste. Dacă aveţi o aură foarte puternică, foarte luminoasă, aceste forţe nu pot trece şi ajunge la conştiinţa voastră pentru a vă atinge, a vă zdruncina, a vă vătăma. De ce? Pentru că, înainte de a vă atinge, ele trebuie, mai întâi, să întâlnească aura voastră. Aceasta este o o barieră, un zid, sau ca o vamă la frontieră, şi la această vamă se găsesc angajaţi care nu lasă să treacă nimeni, fără să verifice ce are în bagaje, în maşini. Aceşti vameşi acţionează în exteriorul conştiinţei noastre, dar ei pot să ne avertizeze. Diferenţiem funcţiile aurei, dar în realitate ele sunt legate: sensibilitatea, schimbul şi protecţia, toate se fac în acelaşi timp.

Acum, ce factori acţionează pentru formarea aurei? La fel ca la formarea pielii. Există piele ordinară, zgrunţuroasă, uscată, şi altele, din contră sunt suple, fine, plăcute...

Aproape oricine, e capabil ca dintr-o privire să judece calitatea unei pieli. Şi de ce depinde această calitate? De tot organismul, de buna funcţionare sa fiziologică şi fizică. Omul e cel ce îşi formează pielea.

Da, pielea poate să ne dezvăluie multe lucruri. Dacă ea e fină şi spirituală, înseamnă că omul e spiritual, pentru că nimeni nu-şi poate forma o piele care nu-i corespunde. Inconştient, omul lucrează asupra pielii sale, şi, dacă ştie cum să şi-o facă, poate chiar să o schimbe. Evident, e foarte greu, dar e posibil şi este foarte important. Întreg destinul omului depinde de pielea sa, pentru că relaţiile sale cu oamenii şi lumea exterioară depind de ea. Vă spun acestea pentru a reflecta. Fiecare detaliu al pielii are o semnificaţie. Chiar şi consistenţa sa (lucioasă, suplă, dură, flască, moale) reflectă calităţile, caracteristicile esenţiale ale unei fiinţe: rezistenţa sa, voinţa sa, activitatea sa, sau, din contră, slăbiciunea sa, lenevia sa şi deficienţele sale.

Destinul omului, succesele sale, eşecurile sale, totul este în piele. Strângând mâna cuiva, spunându-i: “Bună ziua! Ce mai faceţi?” putem descoperi calităţile sale esenţiale. Dacă cunoaştem corespondenţele, strângând mâna cuiva, putem să ne facem o idee despre calităţile şi defectele sale. Dar cum mâinile se strâng automat, fără a da atenţie la ceva... nu descoperim nimic. Strângem mâna cuiva pentru a stabili un contact, a face un schimb cu o altă persoană şi, în acest schimb, trebuie să dăm ceea ce avem bun, iar celălalt, la rândul său, trebuie să facă la fel. Dacă acest gest nu aduce nimic, mai bine să nu-l facem.

Dar, să revenim la aură. Cum v-am spus, ea e constituită din emanaţii, dar nu numai ale corpului fizic, pentru că acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura. Aura, e mai complexă, e o combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor subtile, şi fiecare dintre ele, prin emanaţiile sale, adaugă noi nuanţe. Corpul eteric al omului formează o aură care penetrează aura corpului fizic şi această aură a corpului fizic şi eteric ne arată sănătatea şi vigoarea sa. Corpurile astral şi mental, prin activitatea lor - sau inerţia lor -, calităţile - sau defectele - lor, adaugă alte emanaţii, alte culori la aura de mai sus, dezvăluind astfel natura sentimentelor şi gândurilor omului. Şi dacă corpurile cauzal, budhic şi atmic sunt trezite, ele adaugă alte culori, mai luminoase, alte vibraţii, mai puternice.

Emanaţiile celor trei corpuri superioare formează corpul de slavă, pe care apostolul Pavel l-a menţionat în Epistolele sale. V-am mai vorbit despre acest lucru. Îl numim de asemenea corpul nemuritor, corpul luminii sau corpul lui Christos. Când, în momentul schimbării la faţă pe muntele Tabor, Iisus a apărut cu Moise şi Ilie discipolilor Petru, Iacov şi Ioan, era atât de luminos şi radios că ei nu au putut suporta această strălucire şi au căzut la pământ. “Faţa sa strălucea ca soarele, spun Evangheliile, veşmintele sale au devenit albe, ca şi lumina.” Această transfigurare era o manifestare a corpului de slavă.

Corpul de slavă, ca şi aura, este o emanaţie a fiinţei umane, dar în timp ce aura exprimă totalitatea fiinţei - defectele ca şi calităţile - corpul de slavă este expresia vieţii spirituale cele mai intense. De aceea, corpul de slavă se manifestă numai la mari Maeştrii.

Graţie acestui corp, cu adevărat pur şi luminos ei vindecă bolnavii, aduc binecuvântări pe oriunde trec şi călătoresc prin spaţiu.

Aura este deci fuziunea tuturor emanaţiilor fiinţei întregi. De aceea, când un Iniţiat vrea să cunoască o persoană, el nu observă anume aparenţa sa exterioară: fizionomia, gesturile, limbajul său; nu, ci el se străduie să-i simtă aura. Toate culorile, forţele şi emanaţiile fluidice care omul le răspândeşte în jurul său, şi pe care nu le poate ascunde, nici controla, iată, ce observă Iniţiatul! Anumite persoane sunt adevăraţi artişti în camuflaj: ele îşi stăpânesc perfect gesturile, privirea, vocea, limbajul. Ceea ce nu ştiu, este că ele nu au nici o putere asupra manifestărilor subtile ale vieţii lor interioare. Gândurile lor, sentimentele lor, creează forme, culori pe care ele nu au nici o putere să le schimbe sau să le ascundă. De aceea, pentru un Iniţiat, totul este clar: dacă fiinţele sunt în armonie sau în dezordine, dacă emană din ele ceva constructiv, benefic, luminos, o atmosferă care te întăreşte sau te purifică, sau, din contră, te îmbâcseşte, el simte imediat. Şi chiar şi sănătatea este vizibilă pe aură, starea ficatului, a plămânilor, a creierului, etc... toate acestea sunt vizibile în aură.

Aura reprezintă deci o carte, dar o carte atât de subtilă, încât e dificil să-ţi faci o idee. Şi aşa cum nu există două creaturi cu aceleaşi amprente digitale, nu există, de asemenea, două creaturi care au aceeaşi aură, pentru că aura reprezintă totalitatea fiinţei umane.

Atmosfera pământului e impregnată de emanaţiile oamenilor, animalelor, plantelor, pietrelor, apelor, munţilor şi a tuturor forţelor care vin de la planete şi stele. La fel e şi aura umană; e o sinteză vastă, foarte bogată a tot ceea ce există în om. De altfel, mineralele, plantele şi animalele au de asemenea o aură, dar o aură numai fizică. Mineralele, metalele şi cristalele proiectează anumite forţe care formează în jurul lor un fel de mic câmp magnetic, colorat.

La plante, corpul eteric adaugă vitalitatea, nevoia de a creşte şi conferă o aură mai intensă, de vitalitate mai mare decât cea a mineralelor. La animale, aura e şi mai bogată pentru că ele au deja un corp astral, corpul dorinţelor. În general, ele nu au început să-şi dezvolte corpul mental, în timp ce la unele animale, cum ar fi câinele, calul, elefantul, maimuţa... biologii găsesc un început al facultăţii de a gândi. E o gândire rudimentară, desigur, dar în vecinătatea oamenilor, corpul lor mental începe să se dezvolte, pentru că oamenii, ocupându-se de animale, iubindu-le, îngrijindu-le, contribuie mult la evoluţia lor. Cât despre oameni, ei dezvoltă corpul lor mental într-un mod prodigios; ei nu o fac tot timpul în sensul favorabil, dar cei ce ştiu să se conducă şi să-şi desăvârşească gândirea, îşi întăresc enorm aura.

Cât despre sfinţi, profeţi, Iniţiaţi, prin adorarea şi iubirea lor pentru Creator, ei îşi dezvoltă corpul lor cauzal, corpul lor budhic şi corpul lor atmic care formează o aură de o splendoare extraordinară cu culori într-o continuă mişcare, ca focurile de artificii. Aura lor este, de asemenea, foarte vastă, se povesteşte că aura lui Budha se întindea pe mai multe leghe. Da, marii Maeştri sunt capabili să-şi mărească aura pentru a putea cuprinde o întreagă regiune sub protecţia lor şi să penetreze în acelaşi timp aura tuturor oamenilor

ce locuiesc în acea regiune pentru a le insufla o viaţă nouă. Ei nu au altă dorinţă sau scop decât de a-şi lărgi aura pentru a se întinde şi a prinde sub aripile lor, cum se spune, un număr cât mai mare de creaturi. Iată idealul lor! E grandios, e sublim. Prin aura lor, ei purifică atmosfera în jurul lor, o înfrumuseţează, iluminează şi reînvie creaturile. Prin aură lucrează, de asemenea asupra grânelor şi vegetaţiei şi schimbă curenţii atmosferici. Da, aura Iniţiaţilor este ceva divin!

Graţie acestei aure imense, care le permite să atingă nenumărate regiuni ale universului, Iniţiaţii ajung la o înţelegere profundă a lucrurilor, care nu este o înţelegere intelectuală. De aceea, voi trebuie, de asemenea, să opriţi intelectul vostru să aibă preocupări care nu vă aduc nici viziuni celeste nici beatitudine şi să vă avântaţi, graţie unei aure puternice, luminoase, spre regiuni sublime unde veţi învăţa cum a creat Dumnezeu lumea şi ce a scris prin intermediul stelelor, munţilor, lacurilor, păsărilor, animalelor, plantelor. Pentru a creşte intensitatea, puritatea şi puterea aurei, esenţial este să avem un ideal înalt de a munci aspra nouă înşine, să îndeplinim acte nobile şi juste, să avem gânduri şi sentimente pure.

Acei care găsesc că natura actelor, gândurilor şi sentimentelor lor nu are nici o importanţă pentru că morala şi religia sunt acum ceva perimat, de care trebuie să ne debarasăm, îşi urâţesc aura şi nu produc decât culori spălăcite şi murdare, vibraţii haotice şi dizarmonioase, pe care alţii, în mod inconştient, le simt şi se îndepărtează. Nu iubim decât ceea ce este pur, luminos, armonios, şi cel care vrea să fie iubit trebuie să înţeleagă că nu trebuie decât să lase să intre în el forţe pure şi luminoase. Pentru acei care caută dragostea, puterea, sau lumina, nu există altă metodă decât cea de a lucra asupra aurei lor, pentru a înlătura culorile şterse care distrug, prin vibraţiile lor, tot ceea ce este bun în alţii. O ştiţi, cineva stă abia cinci minute aproape de dumneavoastră, apoi vă căutaţi în zadar inspiraţia, bucuria, credinţa în Dumnezeu. Totul a dispărut... Alţii stau cinci minute cu voi şi sunteţi revigoraţi, vechile voastre celule au dispărut şi din nou aveţi credinţă, din nou aveţi elan. Cauza acestor schimbări, trebuie să o ştiţi, este aura lor.

Din acest motiv, aura este ca un instrument magic în mâna Iniţiaţilor. Cum ea face parte din ei înşişi, oriunde merg, ei îmbunătăţesc regatul mineralelor, plantelor, animalelor şi oamenilor. Şi aceasta nu se opreşte aici. Prin aura sa, un Maestru ajută chiar şi desîncarnaţii, care sunt miliarde şi miliarde în spaţiu... Da, aura sa caută să se întindă, chiar şi acolo, în cealaltă lume. Eu cunosc această problemă, am studiat-o. Un Maestru ameliorează destinul a numeroase fiinţe din lumea astrală şi din lumea mentală; dacă pe pământ el nu se ocupă decât de un număr mic de oameni, pe de altă parte, este, fără îndoială, în contact cu o multitudine de creaturi care vin să se încălzească, să se lumineze la aura sa şi să primească un pic de vitalitate pentru a evolua.

Da, munca veritabilă a marilor Maeştrii nu este aici, printre oameni; pe partea cealaltă munca lor e mult mai intensă, chiar dacă nu vedem nimic. Marii Maeştrii, care au realizat din toată inima lor, din tot sufletul lor, din tot spiritul lor acest ideal de a-l servi pe Dumnezeu, au trezit corpurile lor cauzal şi budhic, ale căror vibraţii ating chiar şi creaturi care trăiesc pe alte planete. Şi în acelaşi fel, Maeştrii care trăiesc pe alte planete ating creaturile terestre, şi astfel se face un schimb, nu numai în sistemul solar, dar în

întreg cosmosul. Dumnezeu n-a stabilit limite, nici frontiere în univers, şi dacă se spune că dragostea este atotputernică, este pentru că ea poate traversa spaţiul pentru a atinge astrele, planetele şi a atinge entităţile cele mai îndepărtate.

Pentru ce s-au reprezentat sfinţii cu o aureolă în jurul capului? În trecut, exista o întreagă ştiinţă a culorilor care a explicat că fiecare virtute se exprimă prin intermediul unei culori particulare şi aura e formată din culorile produse de aceste virtuţi. Sfinţii au fost fiinţe de o mare puritate, care voiau să se apropie de Dumnezeu, să se topească în El pentru a-L cunoaşte şi a deveni asemenea Lui, şi în această dorinţă de cunoaştere, ei ajungeau la o anume penetrare, o anume înţelepciune şi o culoare galbenă de aur tâşnea din profunzimea fiinţei lor, învăluindu-i. Există tot felul de nuanţe de galben, de la galbenul cel fin, delicat, până la galben de aur. Fiecare nuanţă are o semnificaţie, şi se pot spune multe despre acest subiect care atinge o problemă alchimică: cum să transformi toată materia în aur fluidic.

Dacă discipolul nu-şi dezvoltă anumite calităţi şi virtuţi pentru a se proteja, inamicii intră în el, iar el nu mai poate să scape de ei. Atunci, cum să ne protejăm? Lucrând asupra aurei, asupra purităţii şi grandorii sale. Fiecare dintre aceste caracteristici depind de virtuţile asupra cărora omul a lucrat. Dacă omul este pur, aura sa devine limpede şi transparentă. Dacă e inteligent, aura este din ce în ce mai luminoasă. Dacă trăieşte o viaţă intensă, ea vibrează mult. Dacă are voinţă puternică, ea devine foarte puternică. Dacă se concentrează spre probleme spirituale, ea se lărgeşte, se amplifică şi devine imensă. Şi frumuseţea, adică frumuseţea culorilor, depinde de armonia între calităţi şi virtuţi. Aura mai are multe nuanţe, dar v-am spus esenţialul.

Deci, cei care au tot timpul gânduri bune, credinţă, speranţă, bunătate, puritate, sunt beneficiarii tuturor bogăţiilor naturii şi ceea ce este rău nu poate să-i atingă, să intre în ei. Astfel, ei sunt protejaţi, ca de un scut. Scutul pe care îl poartă cavalerii în poveşti nu e nimic altceva decât simbolul aurei. Şi sabia cavalerului? Acestea sunt proiecţii de lumină care ies din om. Vedeţi, sunt două simboluri. Aura, această incintă care ne înconjoară, reprezintă principiul feminin; şi gândirea pe care omul o proiectează, sau spiritul său care se lansează în spaţiu, reprezintă principiul masculin, activ, dinamic. Aceste două simboluri, al scutului şi al sabiei, care vin din antichitate, reprezintă, deci, cele două principii: principiul feminin, aura, şi principiul masculin, activ, gândirea susţinută de voinţă, care zboară ca o săgeată. De altfel, sabia, săgeata, lancea au reprezentat întotdeauna principiul masculin, activ. În astrologie, Săgetătorul, care trage săgeţi cu arcul, este simbolul Iniţiatului care proiectează gândirea sa. El trage cu arcul pentru a proteja oraşul Iniţiaţilor, pentru ca nici un inamic să nu poată intra.

Priviţi cum, în plan fizic, oamenii au ştiut să perfecţioneze unelte şi aparate cu care trebuie să lucreze sau să se apere. Aspiratoarele au înlocuit măturile, tractoarele au înlocuit căruţele, tancurile, rachetele au înlocuit săgeţile, lăncile şi baionetele. Dar, în plan spiritual, oamenii rămân săraci, dezarmaţi. Şi totuşi, există tot felul de mijloace şi arme. Tot ce am putut găsi în plan fizic are echivalentul său în plan spiritual. În planul fizic, pielea şi veşmintele ne protejează corpul fizic, în planul spiritual aura joacă acest rol.

Nu există protecţie mai eficace decât o aură pură şi luminoasă. Desigur, toate obiectele, figurile şi formulele magice menţionate de tradiţia ezoterică au raţiunea lor de a fi, toate au un sens profund, dar nici o formulă, nici un talisman nu e aşa puternic ca aura. Înainte de a ne adresa spiritelor, şi mai ales spiritelor infernale, un Mag trasează un cerc pentru a înscrie, în interior, numele lui Dumnezeu sau simboluri; acest cerc este o reprezentare a aurei. Nu putem să ne impunem dând ordine spiritelor tenebroase dacă nu avem în jurul nostru un cerc protector, o aură puternică. La modul general, putem spune, de asemenea, că nu vom obţine rezultate spirituale dacă nu avem în jurul nostru un cerc de protecţie, adică aura compusă din virtuţi şi forţe divine care simbolizează numele Domnului înscris în cerc.

Dar multă lume se amestecă în practicile magice fără să cunoască originea simbolurilor pe care le utilizează, fără a înţelege sensul a ceea ce fac. Ei se mulţumesc să se conformeze ritualurilor indicate în cărţi, fără să se gândească că în interior trebuie, de asemenea, să traseze un cerc şi să înscrie numele Domnului, adică să dobândească virtuţi care să formeze o aură de puritate, sfinţenie, de lumină şi de dragoste. Ei ignoră toate acestea, de aceea, în ciuda cercului, ei sunt vulnerabili. Acest cerc nu se trasează în exterior, iar în interior ei nu sunt în regulă, deci nu sunt protejaţi.

Când se spune că magul, ţinând în mână o baghetă sau o sabie, se plasează într-un cerc şi citeşte formule dintr-o carte, este exact, dar pentru Iniţiat, fiecăruia dintre aceste detalii îi corespunde ceva care trebuie să posede în interior. Iniţiatul trebuie, mai întâi, să aibă bagheta magică în interior, sabia în interior, şi cartea de asemenea, în interior. Iniţiatul citeşte, şi cartea reprezintă cunoaşterea tuturor forţelor şi tuturor spiritelor naturii. Bagheta magică, sau sabia, reprezintă voinţa cu care trebuie să lucreze. Dacă nu are această baghetă, aceasta înseamnă că nu posedă voinţă şi nu va putea conjura spiritele.

Şi acum, cum să lucrăm asupra aurei? Putem să o facem în două maniere. Mai întâi, prin voinţa conştientă, adică concentrându-ne asupra culorilor, imaginându-ne că înnotăm în culorile cele mai pure, cele mai luminoase. Pentru a avea o idee exactă asupra celor şapte culori, trebuie să vă serviţi de o prismă. Culorile pe care le vedeţi în natură, ale florilor sau ale păsărilor nu sunt exact cele ale luminii solare. În timp ce, cu ajutorul prismei vedeţi exact ce sunt cu adevărat roşul, portocaliul, galbenul, verdele, albastrul şi violetul. Apoi, puteţi face face un exerciţiu imaginându-vă cum culorile ies din voi şi se propagă în spaţiu, că sunteţi scufundat în această lumină, în aceste culori, că sunteţi înconjuraţi de o sferă luminoasă şi că trimiteţi în tot universul dragostea voastră. Acestea sunt exerciţii foarte plăcute, se poate să nu mai vreţi să vă opriţi, făcându-le!

A doua metodă este de a munci asupra virtuţilor: puritate, răbdare, indulgenţă, generozitate, bunătate, speranţă, credinţă, smerenie, dreptate, dezinteres. Această a doua metodă este cea mai sigură. Lucraţi asupra virtuţilor şi virtuţile formează aura. Evident, puteţi aplica ambele metode, e şi mai bine. Prin virtuţi aceasta se face natural; prin voinţă conştientă aceasta se face de asemenea, dar e mai puţin eficace. Deoarece, să presupunem că vă concentraţi în fiecare zi asupra aurei, dar în acelaşi timp trăiţi o viaţă ordinară, călcând legile divine: pe de o parte construiţi, dar pe de altă parte distrugeţi. De aceea e

mai bine să îmbinaţi cele două metode: să trăiţi o viaţă onestă, pură, plină de iubire, şi în acelaşi timp să lucraţi conştient asupra aurei, prin imaginaţie.

Cum v-am spus, pe măsura dezvoltării sale, aura vă va permite să comunicaţi cu toate regiunile spaţiului. Studiaţi planetele sistemului nostru solar: le separă milioane de kilometri, dar în realitate ele se ating, fuzionează şi formează o unitate. Da, numai în aparenţă sunt separate. Să luăm exemplul Pământului: continentele au o anumită întindere, dar apele sunt în mai mare proporţie decât continentele; la rândul său, atmosfera gazoasă care înconjoară planeta ocupă de mai multe ori volumul său; apoi, deasupra atmosferei, Terra are un corp eteric, un corp astral şi un corp mental, încă şi mai vast... Pentru că Terra e o creatură vie, inteligentă, care are de asememnea suflet şi spirit. Şi cum e la fel şi pentru alte planete, atunci, vedeţi, totul se întrepătrunde. Corpurile lor fizice sunt îndepărtate, dar aura lor, emanaţiile lor se ating, fuzionează. Astfel putem explica, în astrologie, influenţele planetare; graţie aurei lor, planetele se întrepătrund şi acţionează unele asupra altora şi asupra creaturilor care le locuiesc.

Multe lucruri despre aură nu sunt încă explicate, dar esenţialul este să învăţaţi să vă ocupaţi de aura voastră, aşa cum vă ocupaţi de piele. Faceţi băi, o îngrijiţi, nu-i aşa?... Dar, evident, pentru aură e puţin mai greu: nu putem să-i aplicăm loţiuni, creme... sau biftecuri, pentru a o îndulci! De altfel, chiar şi pentru piele, remediile nu sunt grozave. Există femei care nu se spală pe faţă, spunându-şi că nu vor să-şi strice pielea. Dar nu există nimic mai minunat decât apa! Lăsaţi toate aceste loţiuni şi creme care sunt chiar periculoase: nu ştiţi ce vă pătrunde prin pori.

Umanitatea de acum e obişnuită să îmbunătăţească numai aparenţa, dar în viitor se va insista asupra avantajelor aspectelor părţilor interioare, şi, în loc să alerge la toate institutele de frumuseţe terestre, femeile vor intra în propriul lor institut de frumuseţe spiritual, adică vor lucra asupra aurei lor. Acesta e un veritabil institut de frumuseţe. O aură intensă, luminoasă înfrumuseţează... şi, cel puţin, e o frumuseţe durabilă! Pe când, o femeie care iese dintr-un institut de frumuseţe este veselă pentru 24 de ore... dar poimâine, ce tablou vechi! Ei da, aceasta e pentru că îmbunătăţirea nu vine din interior, iar tot ceea ce nu vine din interior, nu durează.

Particulele emanate de un mare Maestru sunt dătătoare de viaţă, intense, luminoase, puternice. Penetrând aura noastră, aceste particule intră în structura noastră şi transformă fiinţa noastră. Aceia care au primit cu dragoste aceste emanaţii, vor începe, într-o zi, să gândească ca şi maestrul lor, să se poarte ca el, să devină liberi ca el. Desigur, aceasta nu se întâmplă decât după ani de zile, dar se întâmplă. Din păcate, oamenii nu se opresc niciodată asupra acestei părţi invizibile. Ei nu se bazează decât pe ceea ce le putem arăta, sau pe ceea ce pot atinge. Partea invizibilă o neglijează. Şi totuşi, e atât de importantă!

Deci, decideţi-vă să lucraţi asupra aurei şi veţi înţelege multe lucruri. Când sunteţi furioşi sunteţi înconjuraţi de culoarea roşie ca focul, dar un roşu întunecos, murdar, foarte diferit de roşul trandafiriu ce corespunde dragostei. Şi dacă nu aveţi credinţă, pace,

albastrul aurei voastre este şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu albastrul cerului.

În fiecare zi faceţi acest exerciţiu. Luaţi o prismă, orientaţi-o în lumina soarelui, şi priviţi cum, traversând-o, lumina se descompune în şapte culori. După ce aţi contemplat adevăratele culori, închideţi ochii şi imaginaţi-vă că sunteţi înconjurat de violet, apoi de albastru, de verde. şi aşa mai departe... Sau, începeţi cu roşul, mergând spre violet, păstrând câteva minute fiecare culoare în jurul vostru. Practicând în fiecare zi acest exerciţiu, vă veţi purifica aura, o veţi întări şi vă veţi simţi atât de bine, încât vă veţi mira. Iar când cineva din familia voastră sau dintre prietenii voştri va fi bolnav, sau nefericit, descurajat, dacă veţi vrea, cu adevărat, să-l ajutaţi, faceţi acelaşi lucru asupra lui, trimiteţi-i cele mai frumoase culori ale prismei. Da, câte exerciţii putem face cu aura şi culorile sale!

Toate aceste exerciţii cu culorile le puteţi face dimineaţa mergând la răsăritul soarelui. Privind soarele, vizionând aura cu care este înconjurat şi cum ţâşnesc culorile din el şi se propagă în spaţiu spuneţi: “Eu, de asemenea, vreau să-mi înconjur fiinţa proprie cu lumină de aur, albastră, violetă...” Şi scăldaţi-vă îndelung în această splendoare, în aceste culori, contemplaţi-le, imaginaţi-vă că merg foarte departe, că toate creaturile se mişcă în această atmosferă minunată, că înnoată în această lumină, că sunt impregnate de această lumină... şi aura voastră va deveni pentru ele o binecuvântare. Puteţi să mergeţi oricât, nu există limite. Oamenii sunt cei care îşi crează tot timpul limite. Trebuie să avem o ambiţie nesfârşită pentru bine şi să spunem: ”Voi merge până acolo!” Un Maestru, un discipol evoluat, trimit dragostea lor întregii creaţii, întregului univers, şi această dragoste merge mai departe decât astrele... Da, pentru unii, e o realitate! Ei îşi trimit dragostea lor până la astre şi ca un val, dragostea astrelor revine şi se revarsă asupra lor, iar ei înnoată în dragoste, trăiesc în iubirea cosmică.

II

Una din funcţiile aurei este de a asigura schimburile între astrele exterioare şi astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră e impură, întunecată, nu numai că nu poate sesiza curenţii benefici, dar ea îi captează pe cei malefici. Spunem că există planete benefice şi planete malefice. Dar atunci, de ce aceeaşi planetă acţionează favorabil asupra unora şi defavorabil asupra altora? E simplu: acela care nu primeşte decât influenţele proaste nu e pregătit să le capteze pe cele bune. În realitate, toate planetele sunt benefice, dar acţiunea lor asupra omului depinde de aura sa. Dacă în aură se găsesc elemente care nu permit ca influenţele benefice ale unei planete să intre în om, curenţii pe care această planetă îi trimit se alterează, se sparg şi produc efecte nocive. În schimb, dacă aura sa e pură, puternică, toate influenţele, chiar şi cele proaste, devin bune pentru el.

Să nu fiţi miraţi când auziţi că planetele există de asemenea în noi... Omul este o reflectare a cosmosului, toate planetele există de asemenea în el, ca şi în univers, ele se rotesc în jurul soarelui lui interior. Se pot spune multe lucruri despre acestea. Această ştiinţă a fost cunoscută în trecut, acum e aproape pierdută, dar în viitor ea se va fi din nou învăţată.

Marte, Saturn, Uranus, Pluto sunt considerate malefice; în realitate, ele sunt aşa pentru creaturile care nu lasă să treacă virtuţile lor. Calităţile bune a lui Marte sunt voinţa, cutezanţa, dorinţa de a învinge dificultăţile, de a atinge scopul fixat; şi cele rele sunt evident cruzimea, violenţa, nevoia de a distruge. Calităţile bune ale lui Venus sunt bunătatea, farmecul, delicateţea, iar cele rele sunt senzualitatea, frivolitatea, infidelitatea. În om se manifestă aspectele bune sau rele ale acestor planete, după cum aura sa este pură sau obstrucţionată de elemente care, prin afinitate, atrag influenţele bune sau rele.

Aceste legi sunt valabile de asemenea pentru celelalte planete. Calitatea aurei noastre este cea care atrage virtuţile lui Saturn (răbdarea, stabilitatea, dorinţa de a cunoaşte) sau defectele sale (tristeţea, încăpăţânarea, acrimea), virtuţile lui Jupiter (grandoarea, generozitatea, bunătatea, clemenţa) sau defectele sale (ambiţia, vanitatea, dorinţa de a domina pe alţii, de a-i strivi chiar). Deci, problema care se pune pentru discipol este de a şti să lucreze asupra aurei sale pentru a primi numai influenţele favorabile ale planetelor. Pentru că, contrar opiniei majorităţii astrologilor, influenţele bune sau rele ale planetelor asupra unei fiinţe umane nu depind exclusiv de semnul şi de casa în care ele se află, nici de aspectele care există între ele; după gradul de evoluţie a persoanei, aceste influenţe se vor manifesta diferit. De aceea se spune: “astrele predispun, dar nu dispun”.

Vedeţi, problema aurei este foarte importantă. Dacă aura voastră nu e pură, nu pot penetra în voi, nu numai influenţele planetelor ci şi binecuvântările pe care fiinţele angelice le trimit pe pământ, din cauza tuturor straturilor groase care ascund fiinţa voastră adevărată. Când norii sunt îngroşaţi, ei acoperă soarele, care nu mai poate să încălzească, nici să lumineze creaturile. Este la fel şi pentru persoanele îngrijorate, tulburate, furioase sau pline de duşmănie: există nori pe aura lor. De altfel, aura este de o subtilitate infinită a vibraţiilor; ea e animată de mişcări rapide, variază constant după starea noastră de conştiinţă şi chiar după starea de sănătate. Omul posedă, bineînţeles, o aură care nu se schimbă, care arată ceea ce este el în profunzime, dar ea are nuanţe care variază de la un moment la altul. La fel stau lucrurile cu faţa omenească: în timpul unei zile, trece prin tot felul de expresii, fără ca aceasta să-i afecteze forma nasului, frunţii sau gurii. În cazul aurei, ea e compusă din anumite radiaţii, din anumite culori care revelează adevărata natură a omului, care nu se modifică de-a lungul existenţei lui, în timp ce alte vibraţii vin şi pleacă, exprimând stări pasagere.

Deci, acei care se lasă purtaţi de anumite emoţii sau anumite slăbiciuni îşi ard fără încetare aura, şi când forţele benefice vor să pătrundă în ei pentru a-şi face cuib, ele sunt împiedicate de veritabile carapace de culoare ştearsă şi opacă. Să presupunem că trăiţi o viaţă nerezonabilă, haotică, aura voastră va fi atunci traversată de multe turbioane şi vibraţii dezordonate, şi ea nu va mai putea fi un ecran suficient de puternic pentru a

rezista atacurilor şi ostilităţilor lumii invizibile. Apoi, schimburile pe care le faceţi cu universul şi cu toate creaturile nu vor mai fi armonioase. După legea afinităţilor, nu veţi atrage din univers numai ceea ce este dezordonat, haotic şi sumbru, iar ceea ce este luminos, veţi respinge. Deci, dacă aura voastră este impură, ştearsă, haotică, toate forţele armonioase, pure şi luminoase vor rămâne în afară, şi numai ceea ce este şters şi urât se va scufunda în ea, pentru că ea nu va lăsa să treacă decăt ceea ce i se aseamănă. Cum spunem noi în Bulgaria: “ Măgarii râioşi se adulmecă între ei, peste şapte dealuri”... şi se regăsesc!

Deci, dacă aura voastră nu e luminoasă, ea nu e o bună perdea de protecţie, nici un bun aparat pentru a percepe lumea invizibilă şi partea ascunsă a lucrurilor, şi nu veţi avea nici intuiţie, nici presentiment. Nu veţi mai putea face schimburi cu Cerul, şi fiinţele din regiunile îndepărtate nu vor băga în seamă existenţa voastră; fiinţele lumii invizibile, care locuiesc foarte sus, nu vă văd. În timp ce, dacă aura voastră e luminoasă, fiinţele vă văd. De ce? Să presupunem că navigaţi pe ocean în timpul nopţii; dacă vaporul nu e luminat, nimeni nu-l va vedea. Dar dacă lansaţi semnale, proiectaţi lumini, veţi fi zăriţi de îndată, şi comunicarea se va face. Aceasta e o imagine, evident că în zilele noastre există multe alte mijloace de a stabili contacte de comunicare, dar ea vă va face o idee despre ce vreau să vă fac să înţelegeţi.

Terra este ca un ocean pe care noi navigăm noaptea; suntem în obscuritate, şi dacă nu proiectăm, de jos, semnale luminoase, fiinţele invizibile, îngerii, arhanghelii, nu ne vor percepe. Trebuie, deci, să proiectăm lumini, şi aceste lumini sunt proiectate de către aură. Deci, cel ce posedă o aură foarte luminoasă este perceput de lucrătorii Cerului şi dacă el îi cheamă, ei se pot dirija spre el din cauza luminii sale. Aceasta, e tot o imagine... deoarece, dacă spiritele angelice vor să găsească pe cineva, fiţi siguri că au mai mult de un mijloc la dispoziţie. Din totdeauna se spune că Terra e o vale a lacrimilor, a suferinţelor şi a tenebrelor. Ei da, nu e de mirare când oamenii trec neobservaţi când suferă, gem, se revoltă: ei nu emit nici o lumină! Trebuie să emitem semnale luminoase prin intermediul aurei.

Aura vă serveşte, deci, la a atrage atenţia acestor fiinţe celeste asupra voastră. Dar ea vă permite, de asemenea, să aveţi acces la regiunile unde locuiesc aceste fiinţe. Pentru a putea merge în anumite locuri, trebuie să aveţi un paşaport; de îndată ce l-aţi obţinut, porţile vi se dechid. Aşa este şi în planul fizic, şi în planul spiritual. Pentru a intra în anumite regiuni ale lumii invizibile, ne trebuie un paşaport, care e de fapt aura, cu culorile care le conţine. Astfel, pentru a fi admis într-o regiune anumită, trebuie ca aura să posede culorile acestei regiuni. Dacă aveţi, de exemplu, culoarea galbenă, de aur, sunteţi primiţi în bibliotecile naturii şi toate secretele vă sunt revelate. Albastrul vă permite accesul în regiunile muzicii şi religiei, roşul în cele din care veţi sorbi esenţa însăşi a vitalităţii. Aura e determinantă pentru a fi primit în lumea invizibilă. Culorile ei sunt un fel de paşapoarte pentru regiunile cărora le corespund, iar spiritele care locuiesc în aceste regiuni vă recunosc şi vin să vă ajute.

Starea aurei, puritatea sa, limpezimea sa, depind de felul în care trăieşte omul. Dacă el se lasă pradă trândăviei interioare, dezordinii, vicilor, aura sa începe să se

asemene cu o mlaştină care emană tot felul de miasme vătămătoare pe care alţii le simt. Chiar dacă nu văd nimic - mai puţin clarvăzătorii - e dificil de văzut aura oamenilor, ei simt o atmosferă apăsătoare, obscură, ca în apropierea unei mlaştini. În timp ce un Iniţiat, un Maestru, care timp de secole, milenii a muncit să dezvolte în el dragostea, înţelepciunea, puritatea, dezinteresul, posedă o aură imensă, în care creaturile vin să se scalde şi unde se simt hrănite, liniştite, reînprospătate, antrenate într-o direcţie divină. De aceea, discipolii pot primi multe binecuvântări din partea aurei Maestrului, dar cu condiţia să fie conştienţi, pentru că dacă nu sunt conştienţi, orice ar face Maestrul lor, ei rămân închişi influenţei lui.

Dar discipolul nu trebuie să se mulţumească să beneficieze de aura Maestrului său; el trebuie să lucreze asupra propriei aure, şi pentru aceasta trebuie să îşi schimbe viaţa. Pentru că, dacă nu face nimic pentru a-şi schimba viaţa sa mediocră, plină de slăbiciuni şi stupidităţi, toate exerciţiile de concentrare asupra aurei pe care ar putea să le facă, nu vor servi la mare lucru. E exact ce se întâmplă în cazul sănătăţii: dacă ne mulţumim să luăm medicamente, fără a ne schimba modul de viaţă, medicamentele nu vor fi decât paleative. E greu să faci oamenii să înţeleagă că singura metodă cu adevărat eficace este de a face schimbări în modul lor de a trăi.

O aură pură aduce, mai întâi, ameliorări în voi înşivă, dar ea transformă, de asemenea, şi ambianţa din jurul vostru, de aceea unii încep să vă iubească: fără a şti pentru ce, ei se simt bine în apropierea voastră. În realitate, ei simt prezenţa fiinţelor luminoase pe care aura voastră le atrage. Entităţile celeste iubesc culorile pure, şi când zăresc o fiinţă înconjurată de această lumină şi aceste culori, ele fug spre ea, aşa cum entităţile tenebroase merg după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac respingători pentru anturajul lor. Dar oamenii sunt atât de inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici cum atrag lucrurile bune sau rele.

Aura e o lume organizată, ierarhizată. Ca şi arborele vieţii, ea e divizată în regiuni unde locuiesc arhangheli, îngeri, spirite ale naturii, dar de asemenea şi entităţi ale infernului. Aceasta depinde de viaţa omului. Acel care are binecuvântarea de a fi locuit de spirite luminoase se manifestă prin daruri extraordinare de clarviziune, claraudiţie, de vindecător... face miracole! În timp ce, pentru acel care atrage entităţi malefice se vorbeşte de posesiune, de subjugare...

Trebuie făcută, deci, o muncă de desăvârşire, în ani de zile pentru a face din aura noastră o antenă capabilă să atragă ceea ce este cu adevărat frumos şi benefic în univers. Dacă v-aş întreba: “Ţineţi cu adevărat la sănătatea, frumuseţea, pacea, fericirea voastră?” veţi răspunde: “Bineînţeles, nu le vrem decât pe acestea!” Şi atunci, de ce nu faceţi nimic pentru a le dobândi? Toate aceste binecuvântări nu pot veni de sus, prin hazard. Cel mai bun mijloc de a le atrage este de a lucra asupra aurei: prin dragoste o umpleţi de viaţă, prin înţelepciune o faceţi mai luminoasă, prin forţa caracterului o faceţi mai puternică, printr-o viaţă pură o faceţi mai limpede şi mai clară. Calităţile pe care vreţi să le daţi aurei voastre depind de virtuţile pe care vreţi să le dezvoltaţi.

Nu e bine să se creadă că dezvoltând o singură calitate, veţi obţine toate binecuvântările. Nu, fiecare lucru e determinat în univers, şi fiecare virtute atrage o binecuvântare determinată. Ar fi prea lung să vă vorbesc de toate nuanţele, dar puteţi să vă gândiţi voi înşivă. Dacă ştiţi să observaţi, ar fi trebuit să o remarcaţi în circumstanţele simple ale vieţii. Când cineva vorbeşte, se exprimă cu forţă şi convingere, şi această convingere influenţează pe alţii. Dar analizaţi-i bine cuvintele, poate vă veţi da seama că spune multe prostii. Invers, există persoane inteligente şi care vorbesc inteligent, dar nu au capacitate de convingere, nu sunt ascultate. Forţa de convingere e un lucru, iar inteligenţa e un altul! Sunt virtuţi diferite care dau aurei diferite calităţi. Trebuie să reflectaţi la aceasta şi să înţelegeţi că muncind zilnic pentru a vă îmbogăţi aura cu calităţi noi, veţi obţine tot ceea ce vă doriţi.

Cap III PLEXUL SOLAR

Sistemul nervos simpatic e compus din centrii care se etajază de la creier până la baza măduvei spinării şi dintr-o parte periferică, constituită dintr-un ansamblu de nervi şi ganglioni uniţi între ei printr-o reţea de fibre nervoase numit plexuri. Plexul solar, situat la nivelul stomacului, este unul dintre ele.

Ganglionii sistemului simpatic se repartizează astfel:

- 3 perechi de ganglioni intracranieni amplasaţi pe traseul nervului trigemen.

- 3 perechi de ganglioni cervicali în relaţie cu inima.

- 12 perechi de ganglioni dorsali în relaţie cu plămânii şi plexul solar

- 4 perechi de ganglioni lombari în relaţie cu plexul solar şi, prin plexul solar, cu stomacul, intestinul subţire, ficatul, pancreasul, rinichii.

- 4 perechi de ganglioni sacrali în relaţie cu rectul, organele genitale şi vezica.

Aceştia fac în total 26 de perechi. Acest număr, 26, nu este un număr oarecare. Un kabalist vă va spune că este numărul celor 4 litere ale numelui lui Dumnezeu: E extraordinar să constatăm că numele lui Dumnezeu e construit după aceleaşi legi ce conduc structura sistemului simpatic!

Cele două grupe de 3 perechi de ganglioni intracranieni şi cervicali sunt în legătură cu lumea divină, ei corespund părţii psihologice ale naturii.

Cei 12 perechi de ganglioni dorsali sunt în legătură cu lumea spirituală; ei corespund părţii fiziologice ale naturii.

Cele două grupe de 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali sunt în legătură cu lumea fizică; ei corespun părţii anatomice ale naturii.

Să studiem fiecare dintre aceste grupe mai în detaliu:

2 ori 3 perechi de ganglioni intracranieni: 3 este numărul Divinităţii. Este numărul Kabbalei, pentru că Kabbala ne relevă factorii, principiile care acţionează în univers. Kabbala răspunde la întrebarea “cine”: cine a creat? cine acţionează?

12 perechi de ganglioni dorsali: 12 este numărul Naturii condusă de aştri; este numărul astrologiei (cele 12 constelaţii zodiacale), care studiază influenţele corpurilor celeste, funcţiile organelor corpului cosmic. Astrologia este în legătură cu circulaţia şi respiraţia. Punctul vernal, de exemplu, retrogradează un grad la fiecare 72 de ani; ori, 72 este de asemenea numărul bătăilor inimii pe minut. Pentru respiraţie, norma este de 18 mişcări pe minut, şi 18 este un sfert din 72. Astrologia răspunde la întrebarea “când”?

2 ori 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali: 4 este numărul alchimiei, pentru că reprezintă cele 4 stări ale materiei: pământ, apă, aer şi foc. Alchimia răspunde la întrebarea “ce”?

Cele 26 de perechi de ganglioni ale sistemului simpatic sunt deci divizaţi în 5 grupe. Aceste 5 grupe de ganglioni sunt legate de 5 virtuţi reprezentate de pentagramă: puritate, dreptate, dragoste, înţelepciune şi adevăr.

- Puritatea este legată de cele 4 perechi de ganglioni sacrali ce constitue baza lanţului de ganglioni, pentru că puritatea este baza, fundamentul.

- Justiţia corespunde celor 4 perechi de ganglioni lombari (situaţi în regiunea rinichilor,

la care e legată Balanţa , simbolul echilibrului), în relaţie cu toate organele nutriţiei: stomac, ficat, intestin, etc... Din cauză că omul nu se ştie hrăni cum trebuie, echilibrul este rupt, platanele balanţei sunt dereglate şi necazurile ce urmează revelează că justiţia trebuie să intervină pentru a restabili ordinea.

- Dragostea este legată de cele 12 perechi de ganglioni dorsali. Dragostea este o forţă care ne dilată (şi această dilatare se regăseşte în mişcările respiraţiei), care ne leagă de toate fiinţele, de tot universul, rezumat de cele 12 constelaţii ale zodiacului.

- Înţelepciunea este legată de cele 3 perechi de ganglioni cervicali care prin intermediul nervilor cardiaci sunt în relaţie cu inima, pentru că adevărata înţelepciune vine din inimă.

- Adevărul este legat celor 3 perechi de ganglioni intracranieni, pentru că adevărul este în vârf, este scopul de atins, este deasupra tuturor.

Adevărul, înţelepciunea, dragostea, dreptatea şi puritatea ne pot pune în contact cu toate forţele armonioase din univers de la care primim binecuvântări. Fiecare virtute ameliorează funcţionarea ganglionilor şi organelor de care e legată, în acelaşi fel în care fiecare greşeală împotriva acestor virtuţi deranjază funcţionarea lor.

S-a crezut mult timp că nu există nici o legătură între creier şi sistemul simpatic. În zilele noastre se ştie că această relaţie există, şi este chiar foarte strânsă. Creierul nu poate acţiona direct asupra organelor, ci acţionează prin intermediul unui conductor, care e marele simpatic şi al cărui cel mai important centru este plexul solar. Iniţiaţii lucrează la a conştientiza legătura dintre plexul solar şi creier, pentru că o dată realizată conştient, totul devine uşor: prin intermediul plexului solar, ei pot să ajungă să-şi controleze şi să-şi reînsprospăteze organele corpului lor fizic.

Există o legătură între stările psihice şi stările fizice. Tristeţea, de exemplu, acţionează asupra căilor simpatice, care, având un rol vasoconstrictor, începe să contracte sistemul arterial. Această contracţie produsă de tristeţe, împiedică deci circulaţia sângelui, şi, prin urmare, de asemenea, şi digestia, respiraţia, etc... Ne simţim, deci, comprimaţi, sărăciţi, abandonaţi. Nu e chiar aşa, dar e o impresie ce rămâne. Pentru a pune în acţiune, în sens invers, nervii care dilată, trebuie să apelăm la bucurie, dragoste, şi, în fiecare dimineaţă, la trezire, în loc să ne gândim: “Nu mai am bani, iubita mea mă înşeală, n-am primit scrisorile pe care le aşteptam...” trebuie, din contră, să ne străduim să avem o gândire pozitivă. În fiecare dimineaţă, trezindu-se, un adevărat discipol gândeşte aşa: “Domnule Dumnezeu, Creatorul nostru, Îţi mulţumesc că m-am trezit în viaţă, sănătos, putând să respir, să merg, să cânt, să privesc, să aud... pentru că acestea sunt comori inestimabile.” Trebuie să ne sculăm bucuroşi, mulţumind Domnului. Dacă oamenii îmbătrânesc atât de repede, este din cauză că nu ştiu cum să cheme în fiecare zi bucuria.

Plexul solar e un centru extrem de important şi trebuie să evităm tot ceea ce ar putea să îl contracte, pentru că el întreţine mai departe contracţia vaselor de sânge şi diferitelor canale ale organismului. Şi când sângele sau celelalte lichide circulă prost, se formează depozite care, cu timpul, sfârşesc prin a provoca tot soiul de probleme. Ceea ce perturbă mai mult plexul solar sunt manifestările dezordonate ale corpului astral: frica, furia, gelozia, dragostea pasională. Şi cum plexul solar e un rezervor de forţe, consecinţa acestor dizarmonii e o demagnetizare totală. Când simţiţi un frison sau un şoc, imediat veţi fi golit de forţe, picioarele nu vă mai susţin, mâinile vă tremură, capul vă este vid. Aceasta semnifică că plexul vostru solar şi-a epuizat forţele sale.

Plexul solar poate să se golească, dar poate să se şi umple, este chiar ceea ce discipolul trebuie să înveţe: cum să-şi umple plexul solar. Vă voi da câteva metode.

Fiecare arbore e un rezervor de forţe născute din soare şi pământ, şi putem sorbi aceste forţe. Alegeţi un arbore mare, aşezaţi-vă cu spatele la el puneţi mâna stângă la spate, cu palma pe trunchiul arborelui; în acelaşi timp puneţi palma mâinii dreapte pe plexul solar. Concentraţi-vă asupra arborelui cerându-i să vă dea o parte din energiile

sale: le veţi primi prin palma stângă şi le veţi ceda prin palma dreaptă în plexul vostru solar. E un fel de transfuzie de energie.

Puteţi să vă reînprospătaţi plexul solar ascultând curgerea unui izvor, unei cascade sau unei fântâni. Acestea sunt metode în aparenţă nesemnificative, dar care dau mari rezultate. Apa care curge influenţează plexul solar care primeşte astfel viaţă şi este astfel mai apt să alunge materialele nocive. Privim adesea apa care curge, dar inconştient, nu ne dăm seama despre lucrarea ce o putem face graţie ei pentru a evolua spiritual. Şi dealtfel, ce ştim despre folosirea tuturor elementelor pe care ni le dă natura?...

Dacă sunteţi acasă, puteţi să vă întindeţi pe un pat, plasaţi-vă ambele mâini pe plexul solar şi imaginaţi-vă că sorbiţi energiile întregului cosmos.

Puteţi, de asemenea, să vă băgaţi mâinile în apă, sau şi mai bine, picioarele, e metoda cea mai puternică. De câte ori vă simţiţi demagnetizaţi, tulburaţi, sau contractaţi, pregătiţi apă caldă, băgaţi-vă picioarele conştient în ea şi începeţi să le spălaţi cu multă atenţie. Veţi acţiona astfel şi asupra plexului solar, dându-i forţe, şi starea voastră de conştiinţă se va schimba imediat. Dacă într-o zi, acasă, nu puteţi medita, faceţi o baie picioarelor şi veţi vedea că puteţi să vă concentraţi mai bine.

Există metode pentru a intra în comunicare cu plexul solar şi a-i cere de a da ordine pentru a remedia anumite deficienţe. E o întreagă ştiinţă pe care o vom studia în viitor. Pentru moment nu este chiar posibil de a intra în comunicare cu plexul solar; el îşi trăieşte viaţa sa independent şi omul nu poate decât să acţioneze indirect asupra lui, aşteptând o zi când va putea acţiona direct. Şi cum să îl influenţăm indirect? Străduindu-ne să trăim o viaţă pură, cu bun simţ, luminoasă. Această viaţă acţionează asupra plexului solar, îl deblochează, îl eliberează de anumite oprelişti, şi când e eliberat, el remediază repede totul, pentru că e foarte puternic.

Se povesteşte despre oameni care au aerul extenuat, sunt zdrobiţi, sunt copleşiţi. Ei sunt în această stare pentru că nu ştiu să lucreze cu plexul solar, aceasta se vede pe faţa lor, care nu are nici o lumină. O faţă ştearsă,obscură, arată că plexul solar nu funcţionează corect. De aceea, încercaţi voi, cel puţin, să utilizaţi metodele ce vi le-am dat pentru a lucra cu plexul solar, dacă nu, veţi sta ani de zile, fără să simţiţi că el este acolo, trezit, viglent, şi vă dilată. Totul va rămâne în creier şi nu veţi obţine nici un rezultat nici privind soarele, nici în meditaţie, nici făcând exerciţii, cât timp plexul solar nu se va manifesta pentru voi arătând că conştiinţa voastră a coborât în fine în măruntaie. Pot să vă vorbesc de această senzaţie, dar la ce ar servi? Nu aţi înţelege, pentru că pentru a înţelege, trebuie să fi făcut această experienţă. Numai prin intelect nu vă puteţi face o idee. E ca şi cum aţi explica durerea de dinţi unuia pe care nu l-au durut dinţii, sau cum aţi vorbi de dragoste cuiva care n-a fost niciodată îndrăgostit. Nu puteţi înţelege până n-aţi trecut prin aceasta. Chiar dacă v-aş explica, nu aţi înţelege. Trebuie să lucraţi, să vă schimbaţi viaţa, să trăiţi o viaţă armonioasă; numai aşa se ajunge la momentul declanşării centrilor subtili în noi-înşine, pentru că legea acestor centri este armonia.

Din păcate, se întâmplă rar ca ceea ce trăieşte şi simte omul să rămână în acord cu armonia care domneşte în univers. Şi e grav, pentru că opunându-se legilor, forţelor, curenţilor cosmici, el se izolează, de rupe de univers, se înconjură de bariere impenetrabile; atunci forţele benefice care vin din cosmos să dea viaţă tuturor creaturilor, nu pot intra în el pentru a elimina impurităţile şi a restabili ordinea, şi îl pun în pericol. Da, boala este, foarte simplu, o dezordine care se instalează în om când el rupe legătura cu cosmosul şi nu mai întreţine cu el schimburi corecte.

Omul este obligat, pentru a trăi, să facă fără încetare schimburi cu cosmosul: a mânca. a bea, a respira, a absorbi lumina şi căldura soarelui, a absorbi radiaţiile cosmice... Nu poate supravieţui nici un minut, dacă aceste schimburi sunt întrerupte, dar e chiar inconştient dacă nu vede că viaţa depinde de aceste schimbări; el îşi petrece timpul tăindu-şi legăturile cu universul, împiedicând energiile să circule în el, strică armonia care există natural între el şi cosmos. Şi totuşi, numai această armonie îi permite să trăiască intens, să înflorească, să creeze.

De aceea voi trebuie să vă obişnuiţi, în fiecare zi, să consacraţi câteva minute pentru a restabili în voi această armonie cu cosmosul şi să încercaţi să vibraţi în acord cu toate fiinţele creaţiei spunând: “Vreau să fiu în acord cu voi, vă iubesc, vă iubesc, fiţi binecuvântate”... Acest exerciţiu restabileşte circulaţia energiilor. Se întâmplă chiar celor mai mari înţelepţi, celor mari mari sfinţi să cunoască momente de frământare, agitaţie, dar ei sunt conştienţi, simt de îndată că vibraţiile lor s-au schimbat şi restabilesc imediat armonia. În timp ce majoritatea oamenilor rămân zile, săptămâni, ani în dezordine, şi sfârşesc prin a fi complet nimiciţi.

Trebuie, o dată pentru totdeauna, să vă decideţi să înţelegeţi legile naturii, să învăţaţi cum este construit omul şi care trebuie să fie raportul dintre el şi legile naturii. Dacă vreţi să fiţi fericiţi, dacă vreţi să înfloriţi, trebuie să vă gândiţi la armonie, să vă puneţi în armonie cu universul întreg. Evident, nu o să reuşiţi imediat, dar perseverând, veţi simţi într-o zi că, de la picioare până la cap, totul din voi intră în comunicaţie şi vibrează la unison cu viaţa cosmică...

Copilul în burta mamei e legat de ea prin cordonul ombilical situat în regiunea plexului solar; prin acest cordon ea îl hrăneşte. În momentul naşterii, această legătură se rupe, de aceea putem spune că naşterea nu e altceva decât trecerea dintr-o stare de dependenţă într-o altă stare, de independenţă, de libertate. Dar în realitate, omul nu e complet independent, plexul său solar e legat cu un alt cordon ombilical, un cordon eteric, de Mama Natură, care îl poartă, îl susţine şi îl hrăneşte. De aceea există în Orient anumite învăţături care prevăd concentrarea asupra buricului. Bineînţeles, occidentali care văd totul din exterior îşi bat joc de aceste practici, pe care le găsesc ridicole, dar pe nedrept. Cei care se concentrează asupra buricului, legându-se astfel de cosmos, gândindu-se că sunt încă dependenţi de Mama Natură, trebuie să cureţe acest canal prin care ea le trimite elementele cele mai preţioase de care au nevoie, să se afle în plenitudine.

În măsura în care ei păstrează încă această legătură cu natura, putem spune că aproape toţi oamenii nu s-au născut încă: nu au încă tăiat cordonul ombilical. Pentru a se naşte, ei trebuie să iasă din pântecele naturii unde sunt pe cale de a dormi... sau de a se zbate! Omul se naşte prima dată când e adus pe lume de mama sa fizică, dar naşterea sa adevărată, pe care o numim în Iniţiere a doua naştere, nu se poate produce până nu se ajunge la ruperea legăturilor sale cu “natura natură”, cum spun filozofii, pentru a intra în natura divină. Numai atunci e cu adevărat conştient, luminat, iluminat.

II

Se spune adesea că inima este cea care înţelege şi se vorbeşte de inteligenţa inimii... Chiar şi Evangheliile fac aluzie la inimă ca un organ de înţelegere. Dar despre ce inimă e vorba? Evident că nu e vorba de cea fizică, organul care pompează sânge. Nu, adevărata inimă, inima iniţiatică este plexul solar, el este cel care simte, înţelege, sesizează mari adevăruri cosmice. Creierul ştie numai să studieze, să scrie, să vorbească, să xxx, chiar fără a avea o idee clară despre lucruri. Priviţi cum se petrec lucrurile în lumea actuală: se discută, se scrie, dar în realitate nu s-a înţeles nimic, pentru că e imposibil de a se înţelege corect cu creierul. Lucrurile trebuie trăite pentru a le înţelege, trebuie trăite cu toată fiinţa.

Când trăiţi un sentiment, când simţiţi în voi teama, îngrijorarea, dragostea, nu le simţiţi în creier, nici în inima fizică, ci în plexul solar. Deci, plasând inima în plexul solar, Iniţiaţii arătau că ei cunoşteau mult mai bine adevărata anatomie şi fiziologie umană decât biologii care nu văd decât ce e fizic şi material. Ei suprimă adevărata realitate a fiinţei umane, în timp ce Iniţiaţii sunt interesaţi mai întâi de această parte invizibilă şi subtilă. Aceştia din urmă posedau o ştiinţă prodigioasă, dar ţineau multe lucruri ascunse, pentru că revelarea lor ar fi fost periculoasă; atunci nu spuneau numai unele lucruri şi toţi ceilalţi trebuiau să le descopere pe celelalte.

Trebuie ştiut că plexul solar controlează majoritatea funcţiilor corpului fizic, dar şi că tot el a creat şi alimentează creierul. Da, creierul e o creaţie a plexului solar, e copilul său; de aceea plexul solar îl hrăneşte, iar când încetează să-i mai trimită hrana, omul îşi pierde posibilităţile: devine somnolent, sau îl doare capul şi nu mai poate să gândească.

Creierul nu e separat de plexul solar, dar nu poate să beneficieze tot timpul de susţinerea sa pentru că nu ştie încă să intre în comunicare cu el. Ori, deja v-am explicat, plexul solar e un creier, dar un creier inversat, pentru că, dacă în creier substanţa gri e la exterior şi substanţa albă la interior, e invers pentru plexul solar. Substanţa gri, care e constituită din celule nervoase, permite gândirea, în timp ce substanţa albă, constituită din fibre nervoase, prelungind celulele, permite să simţim. Deci, datorită substanţei albe situată în exterior, plexul solar simte tot ce se petrece în organism, în toate celulele; de

aceea poate să se ocupe fără încetare să restabilească echilibrul. Creierul nu simte nimic, cu excepţia faptului când totul merge foarte rău, dar el nu ştie cum să remedieze acestea. Dacă inima noastră bate prea repede sau prea lent, sau dacă vă doare stomacul, creierul e incapabil să facă ce ar trebui, şi de altfel, acestea nu depind de el. Deci, dacă veţi da plexului solar condiţii bune de a funcţiona normal, el va echilibra totul. El posedă o farmacopee formidabilă, pe care nici nu v-o puteţi imagina; şi cum e în relaţie cu toate celulele, poate să intervină. El este mult mai bine echipat decât creierul. Dar toate acestea nu sunt bine explicate, chiar şi în ştiinţa medicală.

Odată cu dezvolarea creierului, omul a atins conştiinţa de sine, graţie căreia este individualizat. Plexul solar, din contră, e legat de subconştient, pune omul în legătură cu oceanul vieţii universale, e legat de întreg cosmosul, ceea ce nu e cazul creierului. În realitate, această comunicaţie poate fi stabilită, dar creierul nu este încă suficient de dezvoltat pentru aceasta, pentru că este de formaţie recentă; plexul solar, e de formaţie mult mai veche. Creierul s-a dezvoltat foarte târziu la animale şi la oameni, şi chiar şi creierul furnicilor, de exemplu, e mai bine organizat decât cel al oamenilor pentru că furnicile sunt mai vechi decât el! Creierul uman nu e încă bine organizat, dar el va fi mai târziu, pentru că are misiunea de a înregistra totalitatea cunoştinţelor şi de a înţelege noţiuni încă nebănuite. Dar, o repet, cel ce dirijează, comandă, şi de care depinde totul, este plexul solar, cu centrul Hara, situat un pic mai jos, şi care sunt în comunicare.

Umanitatea contemporană este pe cale de a se distruge pentru că esenţialul activităţilor sale e situat în creier: studiile, calculele, necazurile, etc... Cum nu e pregătit să reziste la tensiuni mari, multe boli nervoase apar pe măsură ce creierul e supraîncărcat. Trebuie să învăţaţi să repartizaţi munca între cei doi centri: cel care este jos, în pântec, şi cel care este sus, în cap. În acel moment, numai, vă veţi găsi echilibrul. Este o lege a mecanicii: pentru a obţine echilibrul, nu trebuie încărcat numai un singur platan, ci amândouă platanele unei balanţe.

Creierul nu este decât un instrument, şi acest instrument nu este independent. Pentru a avea un bun instrument, trebuie să-l întreţinem. Luaţi orice maşină, sau chiar numai o lampă: dacă opriţi sau diminaţi curentul, randamentul ei nu va fi acelaşi. Creierul uman e ca o lampă care luminează, care raţionează, care vede. Dar, la majoritatea oamenilor, lampa nu e bună, e o lumânare care nu luminează destul. Trebuie deci branşată la sursa inepuizabilă care îi va da toate posibilităţile, adică la plexul solar. De ce cei din vechime îl numeau “solar”? Pentru că e legat de soare, şi soarele e inima universului nostru.

Ce sunt plexul solar şi creierul unul faţă de altul? Ei reprezintă cei doi poli: unul masculin, emisiv, şi celălalt feminin, receptiv. Găsim această polaritate în toată natura. Priviţi numai ce se întâmplă într-un cuplu: soţul e ocupat aproapre numai să câştige bani pentru a oferi soţiei sale mijloace de a se îmbrăca, a se parfuma, a se acoperi de bijuterii; şi iat-o elegantă, somptuoasă, atractivă, în timp ce bietul soţ, jos, în haine ponosite, munceşte pentru a-i putea da toate acestea. Evident, poate fi şi invers, eu vorbesc doar simbolic.

Plexul solar şi creierul sunt legate între ele şi se pot ajuta sau, dimpotrivă, să-şi creeze obstacole. Dumnezeu n-a dat toată puterea unuia sau altuia. Ca şi în cazul bărbatului şi femeii: Dumnezeu n-a dat toate puterile bărbatului şi niciuna femeii, El a dat puteri femeii şi puteri bărbatului, dar sunt puteri diferite, care nu se pot manifesta în plenitudine decât când cele două principii sunt unite şi lucrează în armonie, în acelaşi scop. Ceea ce poate oferi bărbatul, femeia nu poate, şi ceea ce poate oferi femeia, bărbatul nu poate, de asemenea; dar când îşi unesc puterile, rezultatele sunt fantastice. Iar pentru cele două creiere, care sunt plexul solar şi creierul din cap, e important să înţelegeţi cum sunt polarizate în masculin şi feminin, cum acţionează unul asupra altuia şi care sunt puterile lor asupra materiei.

Cunoaşteţi experienţa cu tubul Crookes... Când curentul circulă prin tub, catodul emite un flux de electroni în direcţia anodului, dar el rămâne obscur, iar în regiunea anodului apare o luminiscenţă.

Această experienţă nu este altceva decât o ilustrare a raporturilor care există între principiul masculin şi principiul feminin. Oriunde în natură nu vedeţi altceva decât aceste două principii la lucru. Această ştiinţă iniţiatică a celor două principii a fost revelată de Melkhitsek lui Abraham: cum aceste două principii, masculin şi feminin, se regăsesc în univers sub forme diferite şi lucrează împreună.

Creierul se manifestă, vorbeşte, comandă, organizează, produce agitaţie, strigăte, gesticulaţie. Dar cine îi dă posibilitatea? Plexul solar, el îi trimite energiile. Nu-l vedem, dar e acolo, ascuns, silenţios, nu-şi face apariţia, nimeni nu-i bănuie existenţa. E bărbatul smerit, dacă vreţi... Deşi are în realitate o funcţie feminină, pentru că el este mama hrănitoare, bogăţia infinită, rezervorul inepuizabil al naturii. Cât despre creier, este o creaţie a plexului solar, e copilul său... Sau e soţul, dacă vreţi, soţul care vorbeşte, discută, tună şi fulgeră, în timp ce soţia lui, tăcută, face toată partea ascunsă a muncii. Trebuie să înţelegem aceste schimbări de polaritate.

Creierul e activ, dinamic, dar oboseşte repede dacă plexul solar nu îi trimite ajutoare. De aceea, înainte de a întreprinde o activitate intelectuală importantă, discipolul trebuie să lucreze cu plexul solar. Creierul e capabil de multe lucruri, cu condiţia ca plexul solar să-i trimită energie. Deci, originea, sursa, este plexul solar; şi creierul e ecranul pe care trebuie să se manifeste, să se exprime şi să prezinte lucrurile, în timp ce plexul solar îi dă această posibilitate. Din plexul solar vin imaginile care sunt proiectate sus, pe ecranul creierului. Bune sau rele, ele sunt proiectate. Este ca la cinema. Numai că, în cazul cinematografului, principiul masculin, operatorul sau aparatul e cel care proiectează imagini pe ecran; şi ecranul e principiul feminin, materia asupra căreia spiritul proiectează forţele şi energiile sale. Încă o schimbare de polaritate.

Când trebuie să meditaţi sau să faceţi o muncă intelectuală intensă, nu începeţi prin a vă concentra brusc asupra subiectului de meditaţie sau asupra muncii voastre, pentru că astfel vă veţi bloca creierul şi nu veţi ajunge la nimic. Începeţi să vă concentraţi asupra plexului solar, şi când simţiţi că aţi intrat într-o stare de pace, de dilatare, faceţi-vă munca: creierul vostru va fi alimentat şi susţinut de energiile care vin din plexul solar. Şi

dacă în timpul muncii simţiţi că creierul vostru se blochează, masaţi-vă plexul solar în sens invers acelor de ceasornic: după câteva minute veţi simţi că gândirea vă este din nou degajată şi că vă puteţi repune la treabă.

Trebuie să învăţaţi să repartizaţi activitatea între creier şi plexul solar, ca într-o adevărată căsnicie, unde bărbatul şi femeia trăiesc în armonie şi îşi împart munca; atunci creierul poate să manifeste toate puterile acumulate în plexul solar. Plexul solar conţine în arhivele sale toate cunoştinţele trecutului cel mai îndepărtat, şi depinde de creier să le facă să iasă şi să le exprime. Creierul nu e altceva decât un instrument cu sarcina de a scoate la lumină bogăţiile ascunse în profunzimea fiinţei noastre.

Plexul solar este deci de asemenea un creier, dar inversat. Substanţa albă a plexului solar, care e la exterior, comunică cu substanţa albă a creierului, care e în interior, şi cu materia gri a creierului, care este la exterior. Iată o inversare, o încrucişare, care trece prin gât. De aceea, când simţiţi că nu se face bine comunicarea, trebuie să vă masaţi gâtul în regiunea vertebrelor cervicale, pentru a restabili curenţii care merg din plexul solar la creier. Gâtul e o cale de trecere extrem de importantă. Când strângem foarte violent gâtul cuiva îl omorâm, pentru că viaţa pe care plexul solar o trimite nu mai poate ajunge la creier. Vedeţi câţi centri nervoşi sunt importanţi, dar ştiinţa medicală nu s-a oprit încă asupra acestor încrucişări care au loc la nivelul gâtului (emisfera dreaptă a creierului care comandă partea stângă a corpului, şi emisfera stângă comandă partea dreaptă) pentru a o aprofunda din punct de vedere a corespondenţelor cosmice.

Învăţând să vă concentraţi asupra plexului solar cu multă dragoste veţi ajunge să dispuneţi de toate energiile sale pentru a fi trimise creierului. Cum creierul este ca un ecran pe care se fac proiecţii, cu cât creierul pântecului, dacă putem spune aşa, proiectează mai corect imagini pe ecranul celuilalt creier, cu atât omul devine capabil să acţioneze mai energic.

Iată încă un fenomen pe care îl întâlnim în toate domeniile existenţei. Mai demult v-am vorbit despre “soarele negru”, de la care soarele nostru primeşte energia sa. Acest soare negru care dă fără încetare e principiul masculin, iar soarele nostru, care primeşte energia şi care străluceşte, e principiul feminin... Nu v-am spus că am văzut în mod real soarele negru, dar l-am văzut interior; e acolo, există, şi fără el n-ar exista soarele strălucitor. Iată, încă o dată catodul şi anodul, iată tubul Crookes întins la dimensiunile universului.

Cât e de clar, cât e de simplu! Peste tot, peste tot, regăsim cele două principii. Vreţi să vă mai dau şi un alt exemplu? Să luăm un arbore: el posedă rădăcini, trunchi şi ramuri. Rădăcinile trimit energia pentru a apărea frunze, flori şi fructe. Rădăcinile nu se văd, dar ridicaţi-le, şi s-a terminat cu ceea ce se vede. Tot ceea ce se vede este rezultatul a ceva invizibil care este foarte bine ascuns. În noi, plexul solar reprezintă rădăcinile; şi trunchiul nostru şi membrele reprezintă trunchiul şi ramurile arborelui. Omul e ca un arbore: are rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier are flori şi fructe. Plexul solar reprezintă rădăcinile creierului, şi el e cel mai important, rădăcinile sunt mai importante, pentru că

dacă se întâmplă ceva în rădăcini, tot restul este în pericol. Iată, încă un argument pe care nimeni nu poate să-l respingă. Dacă tăiaţi rădăcinile arborelui, el moare.

Când vreţi să meditaţi, alegeţi un subiect spiritual asupra căruia vă veţi concentra; puteţi apoi urmări derularea gândurilor, înlănţuirea lor, contururile lor: creierul vostru e cel ce lucrează. Dar dacă ajungeţi să urcaţi mai sus în această meditaţie, veţi simţi creierul vostru oprindu-se din funcţionare, plexul solar devenind activ: nu mai înţelegeţi lucrurile în mod intelectual, analitic, ci veţi avea o înţelegere sintetică, vibraţi în armonie cu ea, o senzaţie de plenitudine vă va cuprinde, iar meditaţia devine contemplare; nu mai gândiţi de loc, contemplaţi ceva splendid şi trăiţi intens. Înţelegeţi altfel lucrurile, mai bine decât prin gândire, dar nu ştiţi cum le înţelegeţi, este numai o evidenţă absolută, da, pentru că aţi reuşit să atingeţi inima universului.

Studiind, gândind, înţelegând lucruri, aceasta nu semnifică încă că am atins inima universului; nu, acestea sunt condiţii prealabile. Inima universului nu o puteţi atinge decât cu inima. Când inima voastră, adică plexul solar va începe să simtă, să iubească, să trăiască cu mare intensitate, atunci, da, veţi atinge, veţi mişca inima universală, inima lui Dumnezeu, şi din această inimă vor veni la voi energii, forţe, curenţi dătători de viaţă, care vă vor lumina. Da, când veţi ajunge să proiectaţi din inima voastră o imensă energie de dragoste, prin legile afinităţii şi ecoului, o altă inimă vă va răspunde. A atinge inima universului înseamnă a cunoaşte, a simţi, a intra în proiectele şi planurile Eternului, Sufletului universal. Dar nu puteţi ajunge la acestea nici prin ştiinţă, nici prin cunoştinţe livreşti, nici prin discursuri, oricât de elocvente ar fi.

Pentru a atinge inima universului trebuie să vibrezi la aceeaşi lungime de undă cu el, adică să dăruieşti aceeaşi dragoste dezinteresată. Când ceea ce cereţi, ceea ce vă doriţi nu priveşte numai interesul vostru personal, ci binele umanităţii şi universului întreg, în acel moment dorinţa voastră vibrează pe aceeaşi lungime de undă ca şi inima universului. Şi cum inima universului este sursa de viaţă, sursa fericirii, frumuseţii, poeziei, muzicii, sursa a tot ce e splendid şi divin, atunci veţi primi această viaţă, această fericire, această splendoare... Veţi gusta plenitudinea.

Când aţi atins inima cuiva, obţineţi de la el tot ce vă doriţi. Cel căruia i-aţi atins inima vă deschide porţile şi vă dă tot. În anumite zile rugaţi Cerul, pentru a-l înduioşa, a-l impresiona, dar aceasta nu serveşte la nimic, el răspunde: “Nu înţeleg ce spui” şi vă închide uşa în nas. În alte zile nu spuneţi nimic, priviţi numai, iar el vă spune: “Vino, intră! Iată, ia asta!” Cum se explică aceasta? Trebuie aflat secretul.

V-am vorbit odată de receptorul cu galenă. Acum câteva zeci de ani, când aparatele de radio nu erau aşa perfecţionate şi aşa de răspândite, multă lume îşi făcea un receptor cu galenă. Pentru a capta o emisiune de radio trebuia deplasat un vârf de ac pe un cristal de galenă, pentru a stabili un contact. Când acul atingea anumite puncte, imediat se auzeau în căşti cuvinte, muzică, în timp ce pentru alte puncte nu se auzea nimic. Acest fenomen mi-a dat mult de gândit... Plimbaţi acul la stânga şi la dreapta pe cristal şi nu auziţi nimic. Deşi atingeţi cristalul. nu-i atingeţi inima... pentru că are şi el o inimă, cristalul, această piatră! De îndată ce-i atingeţi inima, imediat auziţi muzică. Există

de asemenea o inimă în univers, dar noi nu îi cunoaştem legile, de aceea nu reuşim să stabilim un contact pentru a capta undele sale şi să avem revelaţii.

Pentru a atinge inima universului, trebuie să vă intensificaţi dragostea. E o muncă care se face în plexul solar. În acel moment, v-am spus, nu mai gândiţi deloc, proiectaţi o putere, o energie de dragoste pe care o dirijaţi, dar creierul vostru se odihneşte. Înţelegeţi, sunteţi conştient şi dirijaţi energiile, dar creierul nu e în activitate. Cum explicăm aceasta? Există o altă formă de gândire, o altă formă de înţelegere pe care trebuie să o descoperim

Cap IV CENTRUL HARA

Veţi fi, poate, miraţi să vedeţi în India că anumiţi sadu, anumiţi yoghini au regiunea pântecului foarte dezvoltată, cu toată că nu mănâncă aproape de loc!... Şi majoritatea statuilor îl reprezintă pe Budha şi alţi înţelepţi cu un pântec proeminent. De ce? Pentru că, la Iniţiaţi, un pântec foarte dezvoltat dezvăluie puterea, forţa, rezervele spirituale acumulate graţie exerciţilor de respiraţie. Pentru că exerciţiile de respiraţie prelungite duc la dezvoltarea acestei părţi a corpului unde se adună elemente care permit vindecarea, dezagregarea a tot ce e nociv. Pântecul poate fi rezultatul materialismului omului sau spiritualităţii sale. Dacă faţa sa arată că el nu se gândeşte decât la a mânca, a bea şi a dormi, evident, opulenţa sa reprezintă ceva rău: el este o fiinţă grosieră, materialistă, senzuală. Dar dacă el are calităţi ca puritatea, clarviziunea, inteligenţa, pântecul său demonstrează că el are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve vindecându-i pe alţii şi făcând multe lucruri pe care cei plăpânzi, slabi nu ar putea să le facă, pentru că nu au aceste resurse.

Priviţi, de altfel, japonezii. Unii au un pântec enorm, dar în acelaşi timp, o mare supleţe, forţă şi inteligenţă. Aceasta, deoarece ei lucrează să-şi dezvolte ceea ce ei numesc centrul Hara. Aceste centru e situat la 4 centimetri sub buric. Hara înseamnă “pântec” în japoneză, şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide deschizându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi când omul se concentrează pe el şi ajunge să-l dezvolte, devine neobosit, invincibil. Toţi acei care lucrează asupra centrului Hara se disting în viaţă printr-un echilibru extraordinar.

Un mare număr de anomalii care se manifestă astăzi la Occidentali , v-am mai spus-o, apar din cauză că ei au rupt echilibru, adică în loc să plaseze centrul vieţii la locul său, ei îl plasează în creier, care e la periferia fiinţei umane. Atunci, prea multe gânduri, prea multe necazuri, prea multă activitate cerebrală şi omul se dezechilibrează. De aceea, atunci când primeşte şocuri, el nu mai poate să se restabilească, pentru că centrul din el care ar putea remedia orice nu funcţionează. Dacă ar şti să se concentreze asupra

centrului Hara şi să-l dezvolte, oricare ar fi cheltuielile sale de energie nervoasă, el nu s-ar simţi niciodată obosit.

Evident, e o problemă pentru Occidentali, din cauză că centrii situaţi în partea inferioară au fost consideraţi mult timp ca nedemni de a participa la viaţa spirituală. Şi chiar şi eu, în timpul anilor, când vă vorbeam de acest centru, subînţelegeam aproape tot timpul Centrul suprem, Dumnezeu-Însuşi, Cauza primordială. Nu v-am spus niciodată că în corpul fizic, adevăratul centru al omului este acolo, dedesubtul buricului, că vor trebui ani şi ani pentru a vă pregăti să îl penetraţi, să-l exploraţi şi să-l dezvoltaţi pentru a cunoaşte originea fiinţei voastre. Pentru că originea acolo este. De câte ori v-am spus: “Nu căutaţi în exterior, nu căutaţi la suprafaţă, dar săpaţi, săpaţi, şi veţi găsi aur sau petrol!” Evident, vorbind simbolic. Voiam să vă spun că trebuie săpat chiar în acest domeniu, al subconştientului.

Centrul Hara este menţionat în multe cărţi ezoterice, dar în maniere foarte diferite, şi chiar anumite remarci ale autorilor creştini din vechime dovedesc că ei îl cunoşteau. Alchimistul Basile Valentin în cartea sa: “Cele douăsprezece chei”, invită adeptul să coboare în centrul pământului pentru a găsi acolo piatra filozofală. El spune: “Visita Interiora Terae; Rectificando Invenies Occultum Lapidem, Veram Medicinam” Adică: “Vizitaţi măruntaiele pământului, corectând, vei găsi piatra ascunsă, adevăratul medicament”. Dacă luăm primele litere ale acestor cuvinte, vom găsi: VITRIOLUM. “Visita Interiora Terae”... în realitate nu e vorba de a coborâ în interiorul planetei, ci de a penetra în acest pământ, corpul nostru fizic, pentru că acolo vom găsi materiale, vom găsi bogăţii, tezaure.

Cele trei divinităţi mai importante ale panteonului hindus sunt Brahma, Vishnu şi Shiva, şi se spune în Cărţile sacre că Brahma e situat în pântec, Vishnu în regiunea inimii şi a plămânilor, şi Shiva în creier. De ce tocmai Brahma, creatorul, e situat în pântec? Dacă pântecul este o regiune cu adevărat de dispreţuit, şi creierul, din contră, aşa de nobilă, Brahma ar fi trebuit plasat în creier. Ei nu, în creier e plasat Shiva, care e identificat cu distrugerea. Da, Brahma este creatorul, Vishnu, reparatorul, conservatorul, cel care susţine, menţine, hrăneşte, în timp ce Shiva este distrugătorul. Şi dacă Shiva corespunde tocmai creierului, aceasta e deoarece creierul, mentalul inferior, divizează, disecă, dezagregă, este distrugătorul realităţii. El este cel care îi desparte pe oamenii şi îi induce în eroare.

De vreme ce pântecul este regiunea corpului unde se crează şi se formează fiinţe, el este de o extremă importanţă şi nu are nimic ruşinos. De ce viaţa se naşte într-un loc ruşinos? Dacă Inteligenţa cosmică a ales acest loc, este pentru că ea îl consideră sacru; atunci de ce omul trebuie să-l dispreţuiască? Evident, nu e chiar estetic - cel puţin după estetica oamenilor - dar, pentru ce motiv viaţa vine de acolo? Nu numai că mama îşi poartă copilul în acest loc, dar copilul, legat prin cordonul ombilical, îşi trage forţele tot de aici şi se hrăneşte. Ruşii numesc această regiune a plexului solar şi a centrului Hara “jivot”, şi “jivot” în bulgară înseamnă “viaţă”. Da, viaţa vine de aici, şi astfel se propagă şi se distribuie în celelalte organe. Deci, creierul este de asemenea tributar acestui centru care primeşte viaţa. Este ca pentru un arbore. Regiunea cea mai importantă a arborelui,

rădăcinile, sunt acolo, invizibile, ascunse, îngropate în pământ. Ei bine, de asemenea, centrul Hara ca şi plexul solar sunt rădăcinile noastre. Şi dacă coborâm în rădăcini pentru a şti ce a plasat natura acolo, vom descoperi o lume de o extraordinară bogăţie de materiale şi energie. Iată, este o mină, o sursă.

Pântecul este locul unde se creează viaţa. Da, sursa vieţii este acolo, în pântec. Se spune în Evanghelii: “Din sânul său a tâşnit apă vie”. De ce din sânul său? De ce nu din creier sau din plămâni? Ce se află în pântec, făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl, Brahma, creatorul. Dar pentru a-l simţi, pentru a putea comunica cu el, ne trebuie mulţi ani de muncă. El e acolo, dar nu beneficiem de nici un avantaj, pentru că lucrăm numai cu Shiva. De altfel, în India, prea puţine temple sunt consacrate lui Brahma, mai multe lui Vishnu... şi şi mai multe lui Shiva. De ce? Shiva este distrugătorul, şi de teamă, pentru a-l linişti, ne ocupăm atât de mult de el? În timp ce pentru Brahma, creatorul, nu ne putem teme că face rău, şi de aceea, poate, îl neglijăm...

De ani de zile vă instruiesc prezentându-vă numai lumea din Înalt, adică lumea conştiinţei, a luminii, dar aceasta nu e în realitate decât o pregătire pentru a putea coborî apoi în profunzimile fiinţei voastre. Pentru că, pentru a ne cunoaşte cu adevărat, trebuie să cunoaştem cele două regiuni: ceea ce e sus, şi ceea ce e jos. Ceea ce este sus, sunt centrii creierului, şi ceea ce este jos, este tocmai acest centru pe care înţelepţii japonezi îl numesc Hara.

Hara reprezintă subconştientul, profunzimile obscure ale fiinţei umane. Dar aceste regiuni sunt, desigur, foarte periculoase, de aceea trebuie început explorând terenul de sus, şi apoi, când suntem întăriţi, când avem arme şi tot echipamentul, putem coborî în abisuri pentru a descoperi ce conţin. Toate bogăţiile sunt sub pământ: da, aurul, pietrele preţioase, metalele preţioase, şi cărbunele, petrolul, asupra cărora lucrează o multitudine de entităţi şi spirite. În lumea psihică, ca şi în cea fizică, totul e acolo, jos, nu în înalt. Dar jos este de asemenea infernul şi monştrii săi, de aceea, înainte de a coborî, trebuie să învăţăm să ne protejăm, dacă nu, vom fi înghiţiţi. Iată motivul pentru care, în învăţământul nostru, ne ocupăm la început de lumea superioară. Pentru a înfrunta tenebrele, ne trebuie lumină.

Nici cu plexul solar omul nu poate să aibă un contact direct cu centrul Hara, pentru că nu are nici un mijloc să atingă subconştientul său. Nu-l poate atinge decât pe căi ocolite, adică prin felul său de a trăi. Deci, dacă acest centru nu e corect armonizat cu universul, din cauza vieţii sale dezordonate, haotice, neraţionale, omul împiedică buna sa funcţionare, nu mai poate primi efluviile Sufletului universal.

Pentru a vă echilibra, a vă întări, puteţi, în timpul meditaţilor voastre, să vă puneţi mâinile pe abdomen, concentrându-vă asupra centrului Hara. Dar să nu faceţi acest exerciţiu decât sunteţi într-o stare de puritate, abnegaţie şi dezinteres, pentru binele umanităţii, dacă nu, alţi centri care sunt alături se vor trezi şi veţi fi antrenaţi în regiunile tenebroase ale fiinţei voastre. De aceea, înainte de a lucra cu centrul Hara trebuie să vă pregătiţi. Când sunteţi gata, puteţi să plonjaţi fără pericol în adânc, pentru că acestea sunt profunzimile, abisurile fiinţei umane.

Psihanaliştii, desigur, au descoperit o parte a subconştientului, dar sunt încă departe de a cunoaşte toate misterele centrului Hara şi de a şti cum acest centru, xxx în profunzimile subconştientului, e legat la supraconştiinţă. Când Iniţiaţii vorbesc de unirea cozii cu capul şarpelui, ei subînţeleg unirea centrului de jos cu centrul superior situat în creier, chakra Sahasrara din vârful capului. Dar dacă nu aţi lucrat în prealabil asupra adevărurilor mai accesibile, cum veţi putea lucra în aceste zone? Viaţa spirituală are, de asemenea, programul său. Trebuie, mai întâi, să vă purificaţi, să vă întăriţi, şi apoi, când vă simţiţi pregătiţi, vă puteţi permite să mergeţi să faceţi o incursiune în aceste profunzimi. Sunt experienţe care vă aşteaptă, dar trebuie să vă pregătiţi.

Alchimiştii vorbesc de “lumina ce iese din tenebre”. Tenebrele sunt infinit mai vaste decât lumina; ele îmbrăţişează şi invadează totul. În timp ce lumina e ca o scânteie, pe care tenebrele o înconjură. Tenebrele sunt rădăcina fiinţei. Tot ceea ce apare pe pământ ca fenomen, ca manifestare, ca o concretizare, iese din tenebre; şi asemeni copiilor în pântecul Mamei Natură, aceste energii le sunt comunicate printr-un un fel de cordoane ombilicale graţie cărora absorb forţele Sufletului cosmic.

“Lumina ce iese din tenebre”... E aceea pe care o vedem în profunzimea simbolului ieslei în care s-a născut Iisus. De ce Iisus s-a născut într-o iesle, pe paie, între un bou şi un măgar, şi nu într-un palat, într-un templu, într-o locuinţă vastă şi somptuoasă? Deoarece, ca şi naşterea unui copil fizic, naşterea unui copil spiritual, naşterea lui Cristos în om se face acolo, chiar în această regiune a centrului Hara. Naşterea e acolo, ieslea cu măgarul şi boul care nu sunt alţii decât ficatul şi splina. Şi, în înalt, îngerii cântă, pentru că această naştere, pe care o numim a doua naştere este un eveniment la care tot Cerul participă.

Ceea ce s-a produs în momentul naşterii lui Iisus se reproduce de fiecare dată când o fiinţă umană este capabilă să se nască a doua oară. Există din nou măgarul, boul, magii, îngerii, Fecioara şi copilul în iesle... Acest eveniment nu s-a produs numai acum 2000 de ani în Palestrina, ci se repetă etern. Şi pentru a forma copilul în voi, trebuie să cunoaşteţi multe lucruri: cum să-l atrageţi, cum să-l purtaţi, cum să-l hrăniţi...

În această iesle, în măruntaie, între bou şi măgar, adică ficat şi splină se naşte copilul divin. Naşterea lui Iisus într-o iesle are deci o încărcătură iniţiatică de cea mai mare importanţă. Aici, în centrul Hara, discipolul trebuie să facă să se nască în el această nouă conştiinţă, Copilul Iisus. (A se vedea şi “Crăciunul şi Paştele în tradiţia iniţiatică” cap I - colecţia Izvor)

Hermes Trismegistul a spus: “Ceea ce e jos e ca ceea ce este sus, şi ceea ce este sus e ca ceea ce este jos.” Nu e o similitudine, o asemănare exactă, cum au crezut unii, pentru că în realitate ceea ce este jos nu e identic cu ceea ce este sus. Ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, în sensul în care legile, funcţiile sunt aceleaşi. Spunând acest “Ca şi” aceasta nu semnifică similitudinea. Când o casă se reflectă în apă, ceea ce e sus, în lumea realităţii, este ca şi ceea ce este jos în lumea reflexiei, dar cele două lumi nu sunt identice.

Există deci o lume a reflexiei, a iluziei, care e jos, şi o lume a realităţii care e sus. Apoi, în fiecare dintre aceste lumi, există un sus şi un jos; atunci, ceea ce e jos în lumea iluziilor corespunde la ceea ce este sus în lumea realităţii. Şi cum în ierarhia divină, Creatorul se află sus, de asemenea aici, în noi, El se află jos, pentru că noi suntem o reflectare. A trecut mult timp de când v-am vorbit de această inversare, spunându-vă că pietrele, cristalele, metalele, care sunt jos, sunt o reflexie a lumii divine, de sus. Şi în om, pântecul, care e jos, corespunde la ceea ce e în sus în Divinitate, pentru că, în raport cu macrocosmosul, microcosmosul, adică omul, e inversat. De aceea Brahma, Creatorul, e plasat în pântec.

Iată, aceasta e tot pentru moment despre acest subiect, cu toate că e vorba de o lume infinită. Ceea ce v-am spus e deja prea mult. Dacă v-aş spune mai mult n-aţi şti ce să faceţi, veţi fi copleşiţi. Vrem tot timpul să ştim totul... din curiozitate, evident. Ei bine, nu, într-un adevărat Învăţământ iniţiatic, trebuie să punem în practică, trebuie să ne obişnuim să mobilizăm propriile forţe, facultăţi pentru a face o muncă adevărată. Eu ştiu bine că ceea ce vă cer aici nu va găsi un ecou favorabil, pentru că întreaga lume, din contră, e instruită să caute totul în exterior. Iată de ce centrii interiori nu funcţionează, sunt ruginiţi şi curenţii nu circulă. Desigur, există câţiva mistici, câţiva filozofi, câţiva spiritualişti care sunt obişnuiţi cu această muncă, dar, în acest domeniu, majoritatea oamenilor sunt ca şi infirmii, nu au nici forţa, nici voinţa de a întreprinde o muncă asupra lor înşişi.

Spuneţi că lucraţi, dar că nu obţineţi rezultate. Evident, nu e uşor, şi aici, de asemenea, apare problema reîncarnării. Dacă abia în această existenţă veţi începe această muncă, cum vreţi să ajungeţi să mişcaţi centrii imobilizaţi de secole? Pentru cei care au muncit în alte reîncarnări şi continuă, evident, totul e diferit, ei obţin rezultate.

De aceea, pregătiţi-vă să începeţi această muncă în această încarnare, ştiind că dacă nu veţi începe în această încarnare, nu veţi ajunge la nimic nici în următoarea. Pentru moment nu veţi reuşi decât mici succese, dar nu e nimic, cel puţin aţi început. Veţi continua mai departe în următoarea încarnare, iar atunci veţi obţine sigur rezulate. Ceea ce contează e de a începe să declanşaţi curenţii divini, în această încarnare.

Cap V FORŢA KUNDALINI

Apocalipsa se termină cu viziunea unei cetăţi celeste, Noul Ierusalim, a cărei pereţi, temelii, porţi sunt descrise de Sfântul Ioan Teologul. Prin acet oraş curge un fluviu: “Şi mi-a arătat un fluviu de apă vie, limpede ca un cristal, care ieşea din Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul oraşului şi pe cele două maluri ale fluviului era Arborele Vieţii ce producea de douăsprezece ori fructe, dând fructul său în fiecare lună şi ale cărui frunze serveau la tămăduirea popoarelor.”

Cum se făcea că arborele se găsea pe ambele maluri ale fluviului? Dacă am înţelege lucrurile literar, această descriere nu are nici un sens. În realitate, acest arbore deasupra unui fluviu e un simbol; există în noi, şi fluviul, de asemenea, trece prin noi. Pentru că oraşul suntem noi; şi în centrul acestui oraş - în plexul solar - curge un fluviu cu un arbore al vieţii pe malurile sale. Plexul solar reprezintă arborele pe cele două maluri ale fluviului, dar de asemenea şi fluviul însuşi, această forţă, această vitalitate care circulă prin el. Şi unde sunt rădăcinile acestui arbore? Acestea sunt cele douăsprezece perechi de nervi şi de ganglioni dorsali: douăsprezece ramuri care produc douăsprezece fructe pe an. Aceste douăsprezece fructe sunt legate de cele douăsprezece semne ale zodiacului.

Să vedem acum proprietăţile acestor fructe. Primul fruct, (Berbecul) face omul activ, dinamic şi decis. Al doilea (Taurul), dă o mare sensibilitate, multă gentileţe şi bunătate. Al treilea (Gemenii), împinge la studiu, incită la a se interesa de tot şi de a călători. Al patrulea (Cancer), dă o mare mediumitate pentru a capta undele şi prezenţele cele mai subtile. Al cincilea (Leul), inspiră o mare nobleţe şi curajul necesar pentru a-i ajuta şi a-i salva pe alţii. Al şaselea (Fecioara), purifică şi curăţă. Al şaptelea (Balanţa), dă posibilitatea de a se uni la o cauză divină şi de a stabili în sine echilibrul cosmic. Al optulea (Scorpionul), luminează asupra morţii şi vieţii de apoi. Al nouălea (Săgetătorul), dă gustul întrebărilor filozofice şi religioase. Al zecelea (Capricornul) inspiră putere, autoritate pentru a domina pe alţii şi pe sine însuşi. Al unsprezecelea (Vărsătorul), dă sensul universalităţii, fraternităţii între naţiuni. Al doisprezecelea (Peştii), împinge la sacrificiu, la a suporta suferinţa şi chiar la a vedea partea bună şi a se veseli.

Iată calităţile fructelor acestui arbore al vieţii, care nu e altul decât Arborele Sefirotic de care vorbeşte Kabbala, cu sefiroturile: Keter, Hokmah, Binah, Hesed, Gebourah, Tipheret, Netzach, Hod, Iesod, Malkout. Kether e sămânţa care conţine toate posibilităţile arborelui; Hokmah, e sâmburele care care se divizează pentru a lăsa să iasă mica plantă: Binah; Hesed, este trunchiul; Gebourah, ramurile; Tripheret, mugurii; Netzach, frunzele; Hod, florile; Iesod, fructul; Şi Makout, sămânţa, care, plantată în pământ, va da un nou arbore. Aici, din nou, vedeţi o aplicaţie a legii: ce e jos e ca ce e sus, şi veţi înţelege de asemenea de ce Iisus a comparat Împărăţia lui Dumnezeu (Malkout) cu grăuntele de seneve, care e minuscul, dar devine un arbore mare, unde vin să se adăpostească păsările cerului.

Sfântul Ioan spunea că frunzele arborelui vor servi la tămăduirea popoarelor. Veţi vedea, nu numai fructele arborelui fac miracole, dar şi frunzele de asemenea, şi chiar şi rădăcinile.

Rădăcinile, înfipte în cele două maluri ale fluviului vieţii de care vorbeşte Sfântul Ioan, sunt deci ansamblul nervilor şi ganglionilor situaţi de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Coloana vertebrală leagă cerul şi pământul, cerul nostru şi pământul nostru. Izvorul fluviului se află pe culmea muntelui: “Fluviul, e spus, iese din Tronul Domnului”. Capul, e cerul şi pântecul pământul. Pe pământ arde un foc care provoacă din timp în timp erupţii violente vulcanice. Ori, acest foc se găseşte, de asemenea, la baza coloanei verticale. Acest foc subteran, legat de pântec şi de sex, este forţa Kundalini. Pentru moment, coloana vertebrală nu are la oameni decât funcţie anatomică şi fiziologică;

puterea ei spirituală nu e trezită. Numai Iniţiaţii au reuşit să anime coloana lor vertebrală pentru o imensă muncă spirituală şi magică graţie trezirii forţei Kundalini.

Forţa Kundalini doarme la baza măduvei spinării, ea este mama care a creat universul, “cea mai puternică dintre forţe” cum o numea Hermes Trismegistul. O dată trezită, ea se poate dirija în sus, sau în jos. Dacă ea se dirijează în sus, fiinţa va beneficia de o mare dezvoltare spirituală, dar dacă ea se dirijează în jos, aceasta poate să antreneze rezultate foarte supărătoare. Acel care, fără a fi pur şi stăpân pe el, trezeşte forţa Kundalini, devine pradă unei pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l antrenează cu o viteză vertiginoasă spre abis, şi unei ambiţii nemăsurate care îl face să se opună lumii întregi. De aceea este de sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte de a fi lucrat asupra purităţii şi smereniei. Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre toate, poate la fel de bine să distrugă decât să creeze. În realitate, Kundalini poate fi trezită la mai multe nivele: putem să o trezim de şapte ori pentru că ea doarme şapte somnuri, ea e ascunsă sub şapte învelişuri ale materiei.

Într-un anume fel, e uşor să trezeşti Kundalini, dar unde şi cum să o dirijezi e mult mai dificil şi e chiar esenţialul. Direcţia pe care o va lua Kundalini nu depinde de voinţa omului, ci de calităţile şi virtuţile sale. Când şarpele Kundalini se trezeşte, el se îndreaptă spre partea care îi oferă hrană. Dacă partea inferioară îi oferă această hrană, acolo se îndreaptă, şi totul e pierdut, e prăpastia, adevărata prăpastie. În timp ce dacă şarpele e atras de partea superioară, el se îndreaptă în sus.

Urcarea forţei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul măduvei spinării. De o parte şi de alta a canalului Sushuma, cele două canale Ida (polarizat negativ şi legat la Lună) şi Pingala (polarizat pozitiv şi legat de soare) se ridică într-o mişcare de spirale întretăiate. Curentul Ida ajunge la nara stângă şi curentul Pingala la nara dreaptă. De aceea, exerciţiile de respiraţie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea forţei Kundalini.

Pentru că, astupând nara dreaptă, aspiraţi aer prin nara stângă, produceţi astfel un curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traversează şi centrul unde doarme Kundalini, centrul Muladhara, şi produce vibraţii uşoare care tind să o trezească un pic. Astupând nara stângă, aspiraţi aer prin nara dreaptă, curentul va trece prin canalul Pingala, şi el, de asemenea, va da câteva impulsuri forţei Kundalini. Şi aşa mai departe... Deci, practicând în fiecare dimineaţă exerciţiile noastre de respiraţie, puteţi, încet, să treziţi forţa Kundalini. Dar nu trebuie prelungite aceste exerciţii.

Când eram în India, am auzit vorbindu-se de tot felul de metode pe care le foloseau yoghinii pentru trezirea Kundalini. Unele erau incredibile, până la introducerea unui fir de argint într-un loc pe care nu am să-l numesc. Unii făceau toate nebuniile pentru trezirea acestei forţe!

Cel mai bun sfat de dat Occidentalilor este de a nu fi tentaţi să trezească Kundalini, ci de a trăi o viaţă pură, în acord cu legile divine. Ea se va trezi atunci când va veni momentul, nu trebuie grăbit acesta. Orice alt fel de a proceda e riscant, pentru că

această forţă e asemenea unui foc, care poate face ravagii distrugând unele organe ale corpului. Când totul se desfăşoară natural, fără şocuri, omul se trezeşte în armonie la conştiinţa lumii divine.

... Eu simt în voi o imensă dorinţă de a face eforturi pentru a ajunge la această trezire a conştiinţei. Puteţi începe lucrul, dar trebuie să fiţi foarte prudenţi, foarte raţionali, şi să nu vă lansaţi fără o direcţie, dacă nu, riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă distrugeţi. Deci, nu vă grăbiţi, aceasta va veni cu blândeţe, încet-încet. Tot ce avem aici ca exerciţii, practică, sunt exerciţii din yoga, care vă vor permite într-o zi să treziţi forţa Kundalini. Mulţi cred că pentru a găsi spiritualitatea adevărată trebuie să meargă în India, dar trebuie de asemenea să ştie că învăţământul Fraternităţii Albe Universale, care e adevăratul învăţământ a lui Cristos, ne aduce o yoga modernă, adaptată Occidentalilor.

Înţelepţii Indiei spun că înainte de trezirea şarpelui Kundalini yoghinul trebuie să-şi elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viaţă pură, prin exerciţii potrivite, el curăţă acest canal. Această curăţire e necesară pentru că, odată cu trezirea şarpelui Kundalini, el începe să activeze întreaga viaţă psihică a omului; este un foc aşa de intens, care arde tot. De aceea drumul său trebuie să fie eliberat de toate impurităţile şi obstacolele, pentru ca el să poată trece rapid, fără stricăciuni pentru om şi să atingă centrul coronal, chakra Sahasrara.

Şi ce spune Iisus în Evanghelii? “Străduiţi-vă să intraţi prin poarta strâmtă”, sau “Mai repede trece o cămilă prin urechile acului decât un bogat prin poarta Împărăţiei Cerurilor” (pentru comentarii asupra acestor versete, a se vedea “Un nou înţeles al Evangheliilor - colecţia Izvor). Aceste două fraze au o semnificaţie foarte profundă: ele arată că într-adevăr canalul central e aşa de îngust, încât forţa care aduce iluminarea nu poate să treacă dacă fiinţa nu e pură. Dacă aveţi prea multe lucruri în buzunare, nu puteţi băga mâinile, trebuie să vă debarasaţi de toate acestea. Vedeţi, yoghinii Indiei, Evangheliştii spun aceleaşi adevăruri. Ei bine, acestea sunt adevărurile pe care le aprofundăm în Învăţământul Fraternităţii Albe Universale.

Cap VI CHAKRELE

Sistemul Chakrelor

De unde vine obiceiul de a reprezenta îngerii cu aripi?... Ajunge să vedem o pictură sau o sculptură care prezintă o fiinţă înaripată pentru a şti că este un înger. De ce aceste aripi? Care e sensul lor? Îngerii au cu adevărat aripi? Nu, dar acest fel de a-i reprezenta provine dintr-o ştiinţă foarte veche privind fiinţa umană şi centrii săi subtili. Marii Iniţiaţi ai trecutului ştiau că pe spate, la nivelul umerilor, fiinţa umană posedă doi

centri foarte puternici. Aceşti centri situaţi în corpurile eteric şi astral sunt capabili să producă turbioane care permit celui care a ştiut să-i dezvolte a se deplasa în spaţiu. În tradiţia greacă, zeul Hermes e reprezentat cu aripi, dar la călcâie, pentru că şi călcâiul posedă un centru foarte important care e de asemenea în legătură cu puterea de a se deplasa în spaţiu.

În realitate, aceşti centri subtili sunt într-un mare număr în corpul nostru. De exemplu, în timp ce contemplaţi răsăritul soarelui, absorbiţi lumina sa printr-un centru care e situat deasupra splinei. Soarele ne trimite energia sa care soseşte la noi sub formă de mici sfere luminoase. Acest centru absoarbe deci lumina solară şi o împarte în şapte culori ca cele ale prismei. Apoi trimite aceste şapte raze în organism, repartizându-le astfel: roşul şi oranjul spre organele sexuale, galbenul spre inimă şi plămâni, verdele spre stomac, ficat, intestine, rinichi; albastrul spre gât şi nas; violetul spre cap. Roşul poate reîmprospăta şi sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseşte roşul şi ea poate să-şi amelioreze starea concentrându-se pe această culoare.

Funcţia fiziologică a splinei este, o ştiţi, de a forma globulele roşii ale sângelui. Nu e de mirare, deci, că centrul eteric al vitalităţii e plasat chiar deasupra ei. Pentru a capta particolele de vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineaţa să vă gândiţi la acest centru pentru a-l activa, a-l face mai receptiv, şi a absorbi astfel mai bine lumina soarelui pentru a ameliora sănătatea şi vigoarea voastră.

Prin observaţie, disecţie, cu ajutorul aparatelor din ce în ce mai perfecţionate, anatomiştii care studiază de secole corpul uman au ajuns la o cunoaştere foarte detaliată a structurii sale fizice; dar sunt departe de a găsi ceea ce au găsit Iniţiaţii, care graţie clarviziunii lor şi experienţei lor spirituale au descoperit anatomia subtilă a omului. Şi una din descoperirile cele mai impresionante este cea pe care au făcut-o Iniţiaţii Indiei privind sistemul celor şapte chakre. De mai multe milenii, ei învaţă că deasupra corpului fizic, în corpurile eteric şi astral, omul posedă centrii subtili situaţi pe axa coloanei vertebrale. Ei îi numesc aceştri centri Chakre (în sanscrită înseamnă “roată”) sau lotuşi.

De jos în sus aceştia sunt:

- la baza coloanei vertebrale: Muladhara, lotusul cu patru petale.

- deasupra organelor genitale: Svadhishana, lotusul cu şase petale

- în regiunea buricului şi al plexului solar: Manipura, lotusul cu zece petale

- în regiunea inimii: Anahata, lotusul cu doisprezece petale

- în partea din faţa gâtului: Vishuda, lotusul cu şaisprezece petale

- între cele două sprâncene: Ajna, cu două petale mari, divizate în 48 de petale fiecare: în total 96 petale

- în creştetul capului: Sahasrara, lotusul cu o mie de petale. În realitate el are 960 petale, iar în mijloc are o corolă de 12 petale, în total are 972 petale. Cele 12 petale din mijloc sunt galben aurii, cele 960 sunt violete, iar cele două corole se învârt în sens invers.

Nu se pot găsi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru că ei sunt situaţi în corpul eteric. Organele corpului nostru sunt subordonate influenţei lor.

Aceşti centri subtili sunt inactivi la aproape toţi oamenii. Pentru a-i stimula, un yoghin trebuie să-şi trezească forţa Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, şi să o facă să urce străbătând chakrele unde ea declanşează şi eliberează puterile pe care le conţin. Forţa Kundalini e reprezentată ca un şarpe înfăşurat de trei ori în jurul său în interiorul unei figuri triunghiulare, în centrul ceakrei Muladhara. Când se trezeşte, e ca o flamă, un foc care începe să urce în spirală în lungul coloanei vertebrale, şi în urcare ea întâlneşte şi stimulează celelalte chakre. Cu limba sa, spune tradiţia, şarpele Kundalini acţionează asupra fiecărei chakre pentru a suda şi a lega diferite elemente care îi permit să se învârtă. O chakră e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o extremă fineţe şi numai şarpele Kundalini poate regla aceste roţi şi a le pune în funcţiune. În momentul când chakra începe să se rotească, se manifestă facultăţile şi puterile care sunt legate de ea.

Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numărul de petale, adică numărul şi intensitatea vibraţilor lor, divinităţile care locuiesc în ele, şi mai ales prin virtuţile şi puterile pe care trezirea lor le conferă omului: Muladhara îi dă energie vitală; Svadhishana îi dă forţa creatoare; Manipura îi dă conştiinţa colectivă; Anahata îi dă iubirea universală; Vishuda îi dă înţelepciune; Ajna îi dă clarviziune; Sahasrara îi dă atotputernicia şi libertatea. Se spune că o divinitate sau Shakti locuieşte în fiecare chakră. Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini Shakti, Kakini Shakti, Shakini Shakti şi Hakini Shakti. Ajunsă la sfârşitul călătoriei sale, forţa Kundalini atinge Shiva, principiul masculin. Reunirea celor două principii masculin şi feminin, capul şi coada şarpelui, se face într-o lumină orbitoare. Din acel moment, yoghinul, ajuns pe culme, e liber de orice constrângere.

Hinduşii dau chakrelor o reprezentare foarte detaliată. Ar dura prea mult să ne oprim asupra fiecăreia, şi mă voi opri numai asupra Chakrei inimii: Anahata. E foarte important pentru dezvoltarea voastră spirituală să purtaţi în inimă imaginea acestei chakre, care este centrul iubirii universale, pentru că acesta reprezintă această dragoste dezinteresată, atât de vastă, care trezeşte în voi inteligenţa adevărată, intuiţia.

Cât despre cele trei chakre ale capului, Iniţiatul le dezvoltă în ultima fază a evoluţiei sale, când totul în el este gata, şi toată fiinţa sa e dezvoltată armonios. Dacă vreţi o imagine pentru a înţelege mai bine aceste trei chakre, putem spune că ele seamnă cu acele aparate pe care le utilizează submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra apei; un radar, care informează despre prezenţa altor vapoare din jur; şi un radio, graţie căruia se pot capta şi emite mesaje, apeluri... Ei bine, fiinţa umană e dotată cu aceleaşi aparate, cu aceleaşi antene.

Cele trei chakre ale capului sunt trei antene pe care plexul solar le poate utiliza ca şi un submarin aflat sub apă. “Dar, veţi spune, de ce aceste antene sunt plasate pe cap? De ce plexul solar nu e dotat el însuşi cu ochi şi urechi?” El le are, dar pentru evoluţia fiinţei umane, Inteligenţa cosmică a amplasat altele în creierul său.

Acum, vă pot da un exerciţiu foarte simplu pentru a dezvolta chakra gâtului, Vishuda. Puteţi, din când în când, să vă planificaţi ca în timpul meditaţiei să nu faceţi altceva decât să ascultaţi numai, fără să gândiţi... şi să încercaţi să auziţi vocea înţelepciunii, vocea spiritelor luminoase. Evident, primele zile, săptămâni, nu veţi auzi poate nimic; dar dacă perseveraţi în acest exerciţiu, veţi auzi vocea interioară, dulcea voce a lui Dumnezeu... O numim uneori vocea liniştii, atât e de fină şi de subtilă, dar în ziua când veţi reuşi să o auziţi, toată fiinţa voastră se va cutremura... nu sunt cuvinte pentru a exprima ceea ce este această voce.

Pentru a dezvolta Ajna chakra, vă imaginaţi că vedeţi cu ochii interiori pământul, cerul, spaţiul, cu creaturile nenumărate care îl locuiesc, toate lumile vizibile şi invizibile. Le priviţi aşa, foarte simplu, cu multă dragoste, şi deja sunteţi pe cale să treziţi vederea voastră spirituală.

Pentru chakra creştetului capului, este de asemenea un exerciţiu de făcut, dar ar putea fi periculos pentru unii şi o să vă vorbesc altă dată despre el. În timp ce primele două sunt inofensive: faceţi-le, puteţi să le practicaţi fără nici un pericol. Nimic rău nu vi se va întâmpla dacă căutaţi să auziţi vocea divină. Faceţi ca şi cum aţi asculta cu amândouă urechile; dar în realitate, se trezeşte o a treia ureche. Şi e la fel dacă încercaţi să contemplaţi minunile lumii invizibile, un al treilea ochi se va deschide. Astfel, în fiecare zi, câte puţin, veţi parcurge un drum extraordinar care, dacă ştiţi să perseveraţi, vă va conduce la iluminare.

În geneză se spune că Adam şi Eva trăiau în grădina Edenului, unde, printre toate soiurile de arbori, creşteau Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dumnezeu le-a interzis să mănânce din fructele Arborelui Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dar iată că şarpele a reuşit să o convingă pe Eva, care l-a convins pe Adam să mănânce din fructul interzis... Şi cunoaşteţi continuarea.

Ei bine, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului nu e altul decât sistemul cheakrelor în lungul coloanei vertebrale, şi şarpele care era la baza arborelui, înfăşurat în jurul lui însuşi, este forţa Kundalini. Şarpele i-a vorbit Evei, spunându-i: “Dacă vei mânca din fructele acestui arbore (adică dacă trezeşti chakrele), vei deveni ca şi Dumnezeu, vei avea omniscienţă, clarviziune, puterea întreagă.” Evident, Eva a fost tentată şi Adam la fel. Ei da, dar era prematur, ei nu erau pregătiţi să suporte puterea acestor forţe puse în acţiune. Ei ar fi trebuit să continue să mănânce fructele Arborelui Vieţii, adică de a absorbi energia plexului solar, care e în legătură cu cosmosul întreg. Pentru că, graţie acestei energii, nu ar fi cunoscut nici oboseala, nici suferinţa, nici moartea. Da, Arborele Vieţii e plexul solar, în timp ce celălalt arbore, Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului, este coloana vertebrală. Adam şi Eva au fost prea grăbiţi

să-i mănânce fructele, ar fi trebuit să aştepte până când Dumnezeu le-ar fi spus să o facă, să vină momentul.

Acum, acelaşi lucru se petrece cu oamenii. Cei care ştiu să se hrănească cu plexul solar, care e legat de soare, ajung din nou să mănânce fructele Arborelui Vieţii: ei absorb prana, elixirul vieţii veşnice. În timp ce aceia care vor să mănânce prematur fructele celuilalt arbore înainte de a se fi întărit suficient, se expun celor mai mari pericole. Ei încearcă să trezească forţa Kundalini, ei vorbesc cu şarpele, iar acesta îi împinge spre moarte. Da, moartea spirituală.

Trezirea chakrelor făcută de forţa Kundalini trebuie să se facă cu multă precauţie. V-am dat câteva metode simple pentru a lucra asupra chakrelor Vishuda şi Ajna, şi pot acum să adaug o alta care e valabilă pentru toate chakrele: cântecul. Cântatul produce unde care fac să vibreze centrii subtili ai omului. Evident, nu e vorba a cânta orice şi oricum. Numai vibraţiile produse prin cântece profunde, mistice, pe care le executaţi cu conştiinţa forţei spirituale care o reprezintă, pot începe trezirea acestor centri adormiţi.

Noi avem în Fraternitatea Albă Universală un întreg repertoriu de cântece mistice compuse de Maestrul Peter Deunov. Cântatul e un act sacru, dacă le cântaţi conştienţi, unele cântece vor trezi în coloana voastră vertebrală o forţă vie; această forţă care se ridică soseşte până la cap, pentru a ieşi prin centrul superior. Dacă în timpul cântatului, simţiţi un frison care vă parcurge din picioare până în cap, în lumină şi puritate, aceasta arată cum corpul vostru vibrează o clipă în armonie cu universul. Dar aceasta e o binecuvântare pe care poate nu o cunoaşteţi, încă, sau pe care n-aţi experimentat-o decât fugitiv. Când veţi cunoaşte cu adevărat această senzaţie în plenitudinea sa, veţi înţelege bogăţia şi puterea cântatului pentru dezvoltarea vieţii spirituale.

Sistemul Chakrelor

II

Există un obicei milenar de a arde esenţe sau alte substanţe parfumate în temple şi biserici. Fumul, care se ridică în spirale, e un simbol al urcării forţei Kundalini prin chakre. Cădelniţa cu jăraticul reprezintă chakra Mulhadhara, şi fumul reprezintă şarpele de foc, Kundalini. Acest simbol al cădelniţei arată că trebuie să aruncăm anumite materii în cămin, şi să alimentăm, pentru ca forţa să se poată ridica. Menţinând tradiţia de a arde esenţe în biserici, creştinismul a conservat ritualuri care i-au fost transmise dintr-un trecut îndepărtat, chiar dacă sensul lor s-a pierdut.

Dacă aruncăm o privire asupra altor tradiţii spirituale, vom găsi această ştiinţă Kundalini sub o altă formă. În tradiţia greacă, de exemplu, ea apare sub forma caduceului lui Hermes cu cei doi şerpi împletiţi în jurul baghetei centrale. Cei doi şerpi sunt Ida şi Pingala, cei doi curenţi care înconjoară canalul Sushuma şi pe care yoghinii îi activează prin respiraţie pentru a trezi forţa Kundalini.

În tradiţia Kabbalistică, regăsim aceeaşi ştiinţă în Arborele Sefirotic cu cei doi stâlpi ai rigorii (pozitiv) şi clemenţei (negativ) situaţi de o parte şi de alta unui stâlp central sau al echilibrului. Doi curenţi coborând din sefirotul Kether trec prin Hokmak şi Binah, se încrucişează în Daath, trec prin Netzach şi Hod şi se încrucişează în fine în Iesod care, simbolic, reprezintă organele genitale.

Dacă mergeţi în Tibet, veţi vedea că arhitecţii tibetani au ascuns această ştiinţă, Kundalini şi chakrele, în felul de a construi edificii sacre pe care le numesc “stupas”. Peste tot, la intrarea sanctuarurilor, mănăstirilor, pe marginile drumurilor, vedem aceste construcţii care au toate aceeaşi structură: o bază în formă de cub, apoi o parte rotundă, sferică, apoi o parte conică, triunghiulară, deasupra căreia se găseşte un element în arc de cerc ca o semilună, iar pe el un ornament în formă de flamă pe care poate fi comparat cu un deget ridicat, sau litera Iod a alfabetului ebraic.

Toată ştiinţa omului şi universului este ascunsă în structura acestor edificii. Întradevăr, cele cinci forme geometrice corespund, după tradiţia tibetană, celor cinci elemente: cubul - pământului, sfera - apei, conul - focului, semicercul - aerului şi flamei - eterului. Cele cinci forme şi cele cinci elemente corespund în om celor cinci chakre, pentru că tibetanii au redus de două ori două chakre la una singură. Astfel, cubul reprezintă Muladhara şi Svadhisthana reunite, pentru că sunt ambele legate pământului, materiei cele mai condensate. Deasupra se află chakra ombilicală Manipura, reprezentată de cerc; apoi Anahata, chakra inimii, reprezentată de triunghi. Mai sus, chakra gâtului, Vishuda, e figurată de lună, şi ultimele două chakre Ajna şi Sahasrara sunt reunite de asemenea într-o singură figură, cea a flamei.

Fiecare din cei cinci centri este sediul unui Dhyani-Buda sau Buda de meditaţie. Aceştia sunt, începând din centrul inferior: Amoghasiddhi, Ratnasambhava, Akshobhia, Amoghasiddhi şi Vairocana. Cele cinci Dhyani-Buda au fiecare calităţile, virtuţile proprii. Se mai numesc şi Buda ai celor cinci înţelepciuni, pentru că fiecare virtute e considerată ca o înţelepciune.

Cele cinci Dhyani-buda sunt venerate în Tibet, dar deasupra tuturor e venerat Buda Avalokiteshvar. După legendă, el e fiul lui Buda Amithabha, şi a fost primul care a pronunţat pentru prima oară silabele sacre: OM MANI PADME HUM. Legenda povesteşte, de asemenea, că într-o zi, pe când privea lumea oamenilor, în faţa suferinţelor şi mizeriei lor, a simţit pentru ei o aşa compasiune, încât capul său s-a făcut ţăndări. Tatăl său, Buda Amithabha, i-a dat atunci zece capete plus al său propriu, în timp ce din corpul lui Avalokiteshvar ieşeau mii de braţe. Astfel, el e reprezentat cu unsprezece capete şi mii de braţe venind în ajutorul oamenilor.

Iată, în rezumat, cum tibetanii, care au primit aceeaşi învăţătură despre chakre ca şi hinduşii, au exprimat toată această ştiinţă în structura edificilor lor sacre care reflectă structura fiinţei umane şi cea a universului.

Chakrele Ajna şi Saharara

Trebuie să păstrăm o parte din noi înşine trează, seara, înainte de a adormi, trebuie să vă gândiţi să lăsaţi pe cineva să vegheze asupra voastră în timpul somnului. Iisus a spus: “Vegheaţi şi rugaţi-vă.” Mulţi au crezut că e vorba de a veghea numai în planul fizic, atunci, cei săraci, ca să poată aplica acest percept pe care nu l-au înţeles bine, se trezeau în plină noapte, se extenuau, luptând împotriva somnului, şi sfârşeau stricând ritmurile naturale ale corpului lor... Nu, în alt plan trebuie să fiţi treji; în timpul nopţii trebuie să dormiţi, pentru a lăsa celulele corpului să se odihnească, dar, în acelaşi timp, trebuie să vegheaţi în plan spiritual, adică să vă asociaţi cu cel ce veghează tot timpul, cu cel care nu doarme niciodată...

Absolut imobil şi impasibil, există în voi un Veghetor etern care vede tot, înregistrează tot. Locuinţa sa este între cele două sprâncene, în chakra Ajna. De ce spun impasibil? Pentru că, orice vi s-ar întâmpla, el nu face nimic pentru a vă salva. Dacă sunteţi obinuiţi să observaţi viaţa voastră interioară, veţi simţi că în cele mai rele momente, cineva dinăuntrul vostru observă totul, înregistrează implacabil ceea ce se petrece, dar nu face nimic pentru a vă ajuta... nu e rolul său, şi chiar şi suferinţele voastre îl fac să surâdă. E inutil să-l rugaţi; el priveşte, observă, înregistrează... şi surâde.

Pentru a putea deveni vigilent, lucid, trebuie să vă concentraţi din când în când asupra centrului Ajna dintre sprâncene, să vă identificaţi cu acest Veghetor etern. Atunci, chiar şi în somn, rămâneţi treji: corpul vostru va dormi, dar spiritul vostru vigilent, treaz, va călători, va întâlni alte fiinţe şi va studia minunăţiile universului.

Putem compara chakra Ajna cu un ochi, cu o bulă de cristal, cu o oglindă magică. Ea are o virtute pasivă, feminină: pe această oglindă se reflectă toate evenimentele universului. Graţie ei, puteţi vedea totul, dar nu puteţi acţiona cum vreţi, nu vi se dă posibilitatea. Ea vă dă viziunea, primiţi imagini, dar nu puteţi schimba cursul evenimentelor sau forţelor. Pentru aceasta, trebuie să ajungeţi la ultima chakră, Sahasrara, care este emisivă, dinamică, masculină, şi care vă dă puterea de a acţiona. Când forţa Kundalini atinge chakra Ajna, Iniţiatul are viziunea clară asupra lucrurilor, dar nu e atotputernic: rămâne încă vulnerabil, expus forţelor contrare, pendulând între bine şi rău. Iată de ce ea trebuie să meargă până sus la Sahasrara.

Când intrăm în templele hinduse, găsim aproape peste tot simbolul lingamului. Lingamul nu e altceva decât o piatră orizontală pe care se ridică o piatră verticală. Piatra orizontală reprezintă principiul feminin, în timp ce piatra ridicată vertical reprezintă

principiul masculin. Toţi adepţii, bărbaţi, femei, băieţi, fete se roagă şi se înclină cu veneraţie în faţa acestui simbol pe care îl ornează cu ghirlande de flori, pentru că e reprezentarea generării, a fertilităţi oamenilor şi a zeilor.

Lingamul e un simbol de o mare profunzime. El arată că principiile masculin şi feminin nu trebuie să fie separate ci unite. Ori, la oameni, ele sunt separate. Bărbaţii, femeile nu ştiu să găsească celălalt principiu în ei înşişi, de aceea îl caută în exterior şi se frământă pentru că nu îl găsesc, sau dacă îl găsesc, nu le aduce plenitudinea. Bărbaţii şi femeile nu pot găsi plenitudinea căutând în exterior, ci unind cele două principii în ei înşişi, fiind femeie şi bărbat în acelaşi timp. În acel moment, ei nu mai au nevoie de a se uni exterior cu o fiinţă complementară, sunt compleţi: ei au înţelepciunea, forţa, puterea bărbatului şi au tandreţea, delicateţea, puritatea, sensibilitatea femeii; sunt ei înşişi simbolul lingamului, nu le lipseşte nimic, totul li se supune, pentru că ştiu să fie în acelaşi timp emisivi şi receptivi.

Regăsim această polaritate, masculin şi feminin, în chakrele Ajna şi Sahasrara. Piatra orizontală, principiul feminin, este chakra Ajna, chakra care recepţionează, captează, care reflectă. Iar cealaltă, piatra verticală, e principiul masculin, e chakra activă, dinamică, cea care creează, proiectează: Sahasrara. Şi când Iniţiatul ajunge să unească Ajna şi Sahasrara, devine perfect, atotputernic, e ca şi Shiva, posedă lingamul viu.

Cuprins

Cap I Evoluţia umană şi dezvoltarea organelor

spirituale

Cap II Aura Cap III Plexul solar Cap IV Centrul Hara Cap V Forţa Kundalini Cap VI Chakrele

Sistemul chakrelor

Chakrele Ajna şi Sahasrara

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

De la om la Dumnezeu

sefiroturi şi ierarhii îngereşti

colecţia IZVOR Nr. 236

Cap I DE LA OM LA DUMNEZEU: NOŢIUNEA DE IERARHIE

Oamenii se aseamănă adesea cu vapoare în derivă. Ei se conduc, din fericire, după câteva reguli date de familie, studii, meserie, viaţă socială, dar în interior mulţi sunt ca nişte ambarcaţiuni lansate în plină mare, fără busolă şi fără hartă de navigaţie. Veţi spune că unii au religia... Da, religia ajută mult oamenii, dacă cei care o reprezintă se preocupă cu adevărat de a le da un sistem coerent, plecând de la care ei pot să-şi organizeze viaţa interioară. Dar eu nu vreau să critic bisericile şi clerul, mulţi alţii au făcut-o înaintea mea, poate mai bine ca mine. Ceea ce vreau, e să vă dau metode care vă vor permite să realizaţi ceea ce este scopul tuturor religiilor: stabilirea unei legături cu Dumnezeu.

Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul “religare” adică relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar ce idee avem despre Dumnezeu, şi cum se poate stabili această legătură? Veţi spune: “E uşor, ne legăm la Dumnezeu prin rugăciune.” Ah! dacă ar fi aşa de simplu! Ca şi cum ar fi suficient să spunem: “Dumnezeul meu... Domnule Dumnezeu...” pentru a intra în legătură cu El!

Pentru a pretinde că îl atingem direct pe Dumnezeu, trebuie să ştim ceea ce este! Nu vreau să spun că nu se întâmplă să auzim câte ceva de la El, dar în orice caz nu de la El în persoană. Să luăm un exemplu foarte simplu. Aveţi de trimis o scrisoare... Ea va trece în mod necesar prin intermediari: angajatul de la poştă care pune ştampila, cei care o expediază, calea ferată, vaporul sau avionul. Când ea soseşte în sfârşit la destinaţie, câteodată după zeci de zile, factorul poştal o distribuie: el o pune în cutia de scrisori sau o lasă la portar, care se va ocupa de ea. Şi dacă trebuie să scrieţi unei persoane suspusă, unui monarh, unui preşedinte de Republică sau unui ministru, atunci ea v-a trece prin

mâinile secretarilor care o vor transmite... sau nu o vor transmite; dacă conţinutul scrisorii voastre nu e de o importanţă capitală ea nu va ajunge niciodată la destinatar, numai la un colaborator care o va citi şi vă va răspunde.

Iată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care îşi imaginează că atunci când se adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin intermediari, dar ei îşi închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor atinge direct! Pentru că Dumnezeu, înţelegeţi, e un bonom foarte drăguţ, foarte accesibil, putem să-L batem pe umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în persoană răspunde la acestea... Dar ce e cu toţi aceşti ignoranţi care cred că gândurile şi sentimentele lor ajung direct la Dumnezeu şi chiar El Însuşi va veni special să se ocupe de ei? E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are servitori, nu are lucrători pentru a face munca, El trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a înhămat să creeze lumea în şase zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute.

Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare şi echipe de lucrători; dar Dumnezeu, nu, El Însuşi trebuie să facă toată munca şi oricine poate să aibă de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei discută cu Dumnezeu şi Dumnezeu le răspunde. Sau uneori, e invers: Dumnezeu le vorbeşte şi ei Îi răspund! Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar petrece aşa cum îşi imaginează, de mult ar fi fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu ar fi rămas nici cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e o energie de o putere indescriptibilă, nici o fiinţă umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L vadă. Veţi spune că Avraam, Moise şi profeţii Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul Testament e plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un mod figurat de a prezenta lucrurile...

O imagine care ne poate da aproximativ o idee despre Dumnezeu este cea a electricităţii. Ne servim de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi şi pentru a face să funcţioneze tot felul de aparate. În case, uzine, oraşe, totul funcţionează cu electricitate! Dar ştiţi câte precauţii trebuie luate pentru a nu provoca scurtcircuite şi accidente ca incendii sau electrocutări, de exemplu. Un contact direct cu electricitatea poate fi mortal, pentru că e o energie de o putere imensă. Pentru a o face să vină la noi şi pentru a o putea utiliza cu riscuri mici, trebuie să o adaptăm cu ajutorul transformatoarelor, apoi să o canalizăm prin intermediul circuitelor adesea foarte complicate. Ei bine, este la fel şi cu Dumnezeu. Dumnezeu este comparabil cu o electricitate pură care nu poate coborî până la noi decât prin intermediul transformatoarelor. Aceste transformatoare sunt nenumăratele entităţi luminoase care populează cerurile şi pe care tradiţia le numeşte ierarhiile îngereşti. Prin ele primim lumina divină, şi tot prin ele reuşim să intrăm în relaţie cu Dumnezeu.

Da, iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu există un întreg drum de parcurs, un spaţiu atât de vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu e gol, el se compune din regiuni locuite de entităţi spirituale. Toate religiile au menţionat într-un fel sau altul existenţa acestor regiuni şi acestor entităţi. Pentru mine, tradiţia evreiască este

cea care dă noţiunile cele mai precise, cele mai clare. Atât creştinismul cât şi islamismul au moştenit în parte aceste noţiuni.

Majoritatea oamenilor se poartă ca şi cum ar fi singurele creaturi cu adevărat evoluate. Sub ei sunt animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte departe, undeva, este Dumnezeu... câţi încă o cred! Ei ignoră existenţa tuturor acelor fiinţe care fac legătura dintre Dumnezeu şi ei. Sau, chiar dacă ştiu de existenţa lor pentru că au auzit vorbindu-se de ele, ei se gândesc la ele rar, nu încearcă să stabilească legături cu aceste fiinţe. Catolicii, ortodocşii se adresează sfinţilor; e bine, dar chiar şi cei mai mari sfinţi nu sunt decât fiinţe umane, şi cultul acestora aminteşte adesea de culturile păgâne: pentru a regăsi un obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului Antoine de Padoue; pentru a evita un accident, sfântului Christophe... Toţi sfinţii calendarului sau aproape toţi au o funcţie particulară, şi un număr incalculabil de Notre Dame sunt invocate pentru a obţine vindecarea, protecţia, naşterea unui copil, abundenţa recoltelor, întoarcerea soţului sau femeii infidele, etc. Creştinii au tendinţa de a dispreţui religiile politeiste şi multitudinea lor de divinităţi, fără a-şi da seama că şi ei de asemenea, într-un anume fel, au un veritabil panteon.

Acest obicei de a invoca entităţi spirituale cărora li se atribuie diferite puteri provine dintr-o veche antichitate şi creştinii l-au preluat şi l-au prelungit. Aceasta arată clar că, chiar şi pentru ei, Dumnezeu este atât de departe că au nevoie să recurgă la intermediari. De aceea e important de a cunoaşte mai bine existenţa ierarhiilor îngereşti, ce sunt ele, cum se situează şi care sunt puterile lor.

Se menţionează în Geneză un simbol al acestei ierarhii îngereşti care face legătura între om şi Dumnezeu: e scara lui Iacob. “Iacob ajunse într-un loc unde îşi petrecu noaptea, pentru că soarele asfinţise. El a luat o piatră pe care a pus-o căpătâi şi s-a culcat în acel loc. Şi a avut un vis. Se făcea că o scară era sprijinită de pământ iar capătul atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe această scară. Şi iată, Eternul se afla deasupra ei.”

Scara e o imagine interesantă de studiat, pentru că ea exprimă nu numai ideea de intermediar între jos şi sus, dar şi cea a ierarhiei: se vorbeşte de “scară socială” pentru a exprima ierarhia situaţiilor pe care oamenii le ocupă unii faţă de alţii. Se vorbeşte de scara valorilor, scara culorilor... Întreaga viaţă demonstrează necesitatea unor scări... nu numai pentru a urca pe un acoperiş! Veţi spune că există şi alte mijloace. Da, dar şi acestea sunt tot echivalente cu o scară.

Tradiţia creştină, care preia tradiţia evreiască, învaţă despre existenţa a nouă ordine îngereşti: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile, Dominatorii, Tronurile, Heruvimii, Serafinii. Aceste ordine îngereşti sunt fiecare un aspect al puterii şi virtuţilor divine, dar mai ales reprezintă pentru noi noţiuni mai accesibile decât cuvântul Dumnezeu. Pentru buna noastră dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaştem existenţa acestor entităţi care ne depăşesc, pentru că ele sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul nostru.

Desigur, puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar ştiind că nu-L veţi atinge niciodată direct. Servitorii săi îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau poate nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la destinaţie pentru că pe drum există entităţi care fac un triaj. Ele privesc şi spun: “Nu e necesar să aducem aceste lucruri până la Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a asculta acest gen de reclamaţii. La coş cu ele!”

Şi să nu vă imaginaţi că Dumnezeu în persoană va veni să vă viziteze. Va veni poate un Arhanghel aducându-vă un mesaj, un atom de lumină, şi aceasta va fi deja foarte mult. Cine suntem noi pentru ca Dumnezeu, Stăpânul lumilor, să se deplaseze?... Şi de altfel nu am rezista puternicelor vibraţii ale prezenţei Sale. Se spune în Psalmi: “Totul se face ca ceara în faţa Sa.”

Ordinele îngereşti sunt transformatoare care canalizează această putere pentru ca ea să poată sosi până la noi fără a ne pulveriza.

Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, să vă adresaţi direct lui Dumnezeu, şi eu o fac, dar ştiind că sunt alţii care transportă cererile voastre, şi dacă ele nu sunt pure şi dezinteresate ele vor fi aruncate la coş şi nu veţi primi nici un răspuns. E bine să ştiţi de la început cum stau lucrurile pentru a nu vă înşela şi a nu aştepta inutil. Tot ceea ce putem primi de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de departe, de foarte departe şi care coboară prin intermediul ierarhiei îngereşti. Tot Dumnezeu este Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găseşte la toate nivelele creaţiei, dar El nu ne răspunde niciodată direct.

Cap II PREZENTAREA ARBORELUI SEFIROTIC

Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea, religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii.

De la început, am vrut să găsesc un astfel de sistem şi l-am căutat în toate direcţiile. Am studiat ce învaţă marile religii ale lumii, şi sistemul care mi s-a părut cel mai bun - cel mai vast şi în acelaşi timp cel mai precis - l-am găsit în tradiţia evreiască, în Kabbala: Arborele sefirotic, Arborele vieţii. Nu spun că alte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care le prezintă rămân risipite, nu dau o privire aşa de profundă, aşa de structurată şi aşa de sintetică. Arborele sefirotic este o sinteză a universului, el este pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor creaţiei. El se prezintă sub forma unei scheme foarte simple, dar conţinutul său e inepuizabil. Şi chiar, multe episoade din Vechiul şi Noul Testament pot fi interpretate în lumina Arborelui sefirotic.

Kabalişti împart universul în zece regiuni sau sefire corespunzătoare primelor zece numere (cuvântul sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare sefiră se identifică cu ajutorul a cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele sefirei însăşi, numele şeful ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc şi în fine numele unei planete (planşa de la sfârşitul volumului vă permite să consultaţi în orice moment schema detailată a Arborelui Sefirotic).

Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că putem să stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefira corespunde sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde inimii şi planeta corespunde corpului fizic.

Fiecare sefiră e deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în fruntea sa un arhanghel, el însuşi supus lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este Cel care dirijează aceste zece regiuni, dar sub un nume diferit în fiecare regiune. Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece nume corespund unor atribute diferite. Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit în funcţie de aceste regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar prezentat sub zece aspecte diferite, şi oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia.

Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt:

- Ehieh - Eloha vaDaath

- Iah -Iehovah Tsebaoth

- Jehovah - Elohim Tsebaoth

- El - Chadai El Hai

- Elohim Gibor- Adonai Meleh

Semnificaţia acestor nume necesită explicaţii. A se vedea cap IV.

Cele zece sefiroturi sunt:

Kether: Coroana

Tiphereth: Frumuseţea

Hohmah: Înţelepciunea

Netsah: Victoria

Binah: Inteligenţa

Hod: Gloria

Hessed: Graţia

Iesod: Fundamentul

Gebourah: Forţa

Malhouth: Regatul

Şefii ordinelor îngereşti sunt:

- Metatron: care participă la Tron

- Raziel: secretul lui Dumnezeu

- Tsaphkiel: contemplarea lui Dumnezeu

- Tsadkiel: justiţia lui Dumnezeu

- Kamael: dorinţa lui Dumnezeu

- Mikhael: care e ca Dumnezeu

- Haniel: graţia lui Dumnezeu

- Raphael: vindecarea lui Dumnezeu

- Gabriel: forţa lui Dumnezeu

- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa care uneşte materia în formă.

Ordinele îngereşti sunt:

- Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei sau, în religia creştină, Serafinii

- Ophanim: Roţile, sau Heruvimii

- Aralim: Leii, sau Tronurile

- Haschmalim: Scânteietorii sau Dominatorii

- Seraphim: Înflăcăraţii, sau Puterile

- Malahim: Regii, sau Virtuţile

- Elohim: dumnezeii, sau Principatele

- Bnei Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii

- Kerroubim: Puternicii, sau Îngerii

- Ischim: Oamenii sau Comuniunea Sfinţilor

În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:

- Reschith haGalgalim: primele turbioane

- Mazaloth: Zodiacul

- Chabtai: Saturn

- Tsedek: Jupiter

- Madim: Marte

- Chemesch: Soarele

- Noga: Venus

- Kohave: Mercur

- Levana: Luna

- Aretz: Pământul, sau Olam Iesodoth, adică lumea fundamentului.

Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul: Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath şi pe Neptun la nivelul lui Kether.

Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format din sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.

Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare numite “cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului ebraic:

Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi funcţiile acestor treizeci şi două de căi dacă veţi încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi. Da, şi de altfel nu se vorbeşte de “dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a mesteca hrana şi cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care mestecăm hrana psihică şi spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această masticaţie obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica experienţele pe care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.

Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni, de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale Înţelepciunii care sunt atribuite simbolic sefirei Binah. Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate cunoaşte totul pentru că se cunoaşte pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă identică simbolului lui Venus . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, cele două braţe depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se cunoaşte, şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el poate dechide porţile tuturor regiunilor lui.

Vă veţi întreba fără îndoială: “De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în zece regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l

cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este universul şi cum a fost el creat. Arborele sefirotic reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de natură mistică. Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau, evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie, contemplaţie, graţie unei vieţi interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care au tradus-o cu ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-a meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a universului nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...

Dar să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? Pentru că acest număr reprezintă o totalitate, un ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă numărare. Plecând de la primele zece numere, toate combinaţiile numerice sunt posibile. Dumnezeu a creat la început zece numere, cele zece sefiroturi, şi cu ajutorul acestor zece numere El poate crea alte numere, adică alte existenţe, până la infinit.

Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume înseamnă “a şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui sefirotic.

Acest tablou a sefiroturilor, cum vedeţi, nu reprezintă decât puterile binelui. Pentru perfecţionarea voastră numai pe acesta trebuie să-l studiaţi, numai asupra acestuia trebuie să vă concentraţi. Dar adevărul este că Kabbala menţionează de asemenea zece sefiroturi ale tenebrelor care se numesc Kliphoth şi care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor divine, exact cum diavolul este reflectarea inversă a lui Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au de asemenea numele lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în detalii, nu vreau să pronunţ numele lor, pentru că nu vreau să mă leg de acestea.

În fine, deasupra sefirei Kether, kabbaliştii plasează o regiune pe care o numesc Ain Soph Aur: lumina fără sfârşit, care e regiunea Absolutului, regiunea lui Dumnezeu nemanifestat.

Pentru kabbalişti, universul e o unitate a cărei expresie perfectă este Arborele sefirotic. Dar în această unitate ei disting mai multe regiuni.

O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:

- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah şi Binah.

- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth.

- Olam Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.

- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.

Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de asemenea corespondenţa sa în fiinţa umană.

- Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah,adică planul divin al sufletului şi al spiritului.

- Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică planul mental, intelectul.

- Planului Olam Ietsirah îi corespunde Nephesch, adică planul astral, inima.

- Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică corpul fizic.

O altă repartiţie face să apară trei piloni:

- La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yakîn, care e o putere pozitivă, activă, şi care corespunde sefirelor Hohmah, Hessed şi Netsah.

- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care cuprindele sefirele Binah, Gebourah şi Hod.

- În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din sefirele Kether, Daath, Tiphereth, Iesod şi Malhouth.

Această divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste masculin şi feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, de clemenţă şi rigoare şi că, pentru a se armoniza, aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru.

Iată, posedaţi acum elementele esenţiale ale Arborelui sefirotic. Ce trebuie să faceţi?... E o responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i facă pe oameni să intre în sanctuarul Divinităţii, pentru că el ştie că foarte puţine persoane sunt pregătite să înţeleagă şi să utilizeze corect aceste noţiuni. Să nu vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici magice condamnabile, pentru că nedâdu-şi seama de caracterul sacru al acestor noţiuni îşi imaginează imediat că pot să se plimbe în mijlocul acestor nume ca într-o grădină publică şi pot să jongleje cu sefiroturile ca şi cu nişte mingi. Aceste cunoştinţe trebuie abordate cu multă umilinţă şi respect pentru a avea mari revelaţii.

Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele şi a le menţiona din timp în timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei adevărate munci spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să asimilaţi încet aceste noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind termeni care aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic poate fi comparată cu nutriţia. În fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; dintr-un mare număr de alimente alegeţi unele şi acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de “hrană”, pentru că e o reflectare a universului. Religia şi filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi morala, adevărul, dar de asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi zilnic.

Mulţi sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să progreseze fără a cunoaşte Arborele sefirotic, dar cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, şi această metodă poate să vă însoţească pe toata durata vieţii voastre. Nici un tablou nu depăşeşete Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi gândirea voastră va înceta să vagabondeze şi veţi primi binecuvântări pe măsură ce veţi şti să exersaţi şi să avansaţi pe această cale. Revenind des asupra Arborelui sefirotic veţi aprinde lumini în voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor purifica, vă vor întări, vă vor da viaţă şi vă vor înfrumuseţa. Poate nu veţi înţelege niciodată perfect această reprezentare şi nu veţi ajunge să realizaţi niciodată toate virtuţile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi pentru voi reprezentarea unei lumi ideale care vă va atrage tot timpul către înalt.

Cap III IERARHIILE ÎNGEREŞTI

Îngerii din Kether sunt Serafinii, în evreieşte Hayoth haKodesch, care se traduce Animale ale sfinţeniei. Hayoth este pluralul cuvântului haya care înseamnă viaţă.

La începutul Cărţii lui Ezechiel, în Biblie, citim o descriere a celor patru Animale sfinte, şi într-un fel asemănător sfântul Ioan le-a descris în Apocalipsă: “De îndată am fost răpit în duh. Şi iată, era un tron în cer şi pe tron şedea Cineva... Iar în mijlocul tronului şi în jurul lui erau patru fiinţe pline de ochi, dinainte şi dinapoi. Prima fiinţă semăna cu un leu, a doua semăna cu un taur, a treia avea faţa ca de om şi a patra semăna cu un vultur care zboară. Cele patru fiinţe aveau fiecare câte şase aripi şi erau pline de ochi de jur împrejur. Ele spuneau fără încetare zi şi noapte: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel care era şi Cel care este şi Cel ce vine!”

Cele patru fiinţe care se află în faţa tronului lui Dumnezeu reprezintă cele patru principii ale materiei, cele patru elemente: leul (focul), taurul (pământul), omul (aerul), şi vulturul (apa) (Despre corespondenţa între vultur şi apă, a se vedea tomul 32 din Opere Complete, pag. 92-93). Rădăcinile materiei sunt deci în Dumnezeu, în sefira Kether, şi Serafinii sunt îngerii celor patru elemente. Dar la acest grad de puritate, materia este aproape de aceeaşi substanţă ca şi spiritul.

Serafinii sunt primele creaturi care primesc emanaţiile divine, ei sunt plonjaţi în oceanul materiei primordiale încă în plină fierbere şi beau de la Sursa de lumină, de la

Sursa dragostei, care e singura lor hrană. Ei se hrănesc contemplânu-L pe Dumnezeu, de aceea sunt reprezentaţi cu ochi pe tot corpul. Serafinii sunt cea mai perfectă manifestare a dragostei, pentru că dragostea adevărată e o contemplare.

În realitate, în Arborele vieţii există şi alte expresii pentru dragoste: Hessed (Jupiter) reprezintă dragostea pentru o colectivitate, Nestah (Venus) dragostea pentru o creatură. Dar dragostea de Dumnezeu, singura dragoste adevărată, nu se poate manifesta decât în Kether, şi este dragostea Serafinilor.

În faţa tronului lui Dumnezeu Serafinii nu încetează să repete: “Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu.” Cuvântul "sfânt" caracterizează cel mai bine esenţa Divinităţii. Acest cuvânt a fost folosit atât de des pentru a desemna numai bărbaţi sau femei care manifestau anumite virtuţi de răbdare, bunătate, milostenie, că şi-a pierdut înţelesul adevărat. Pentru a înţelege ce este sfinţenia, trebuie să ne îndreptăm spre limbile slave. În bulgară, de exemplu, cuvintele “svet” (sfânt) şi “svetost” (sfinţenie) au aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul lumină: “svetlina”. Sfinţenia este deci o calitate a luminii. În acest sens putem spune că Dumnezeu este cu adevărat sfânt pentru că El e lumină pură. Aceasta este ceea ce repetă Serafinii, şi de aceea sfinţenia este de asemenea înscrisă în numele lor: Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei.

Şeful ordinului îngeresc al Serafinilor este Metatron, Prinţul Feţei. El este singurul care îl vede pe Dumnezeu faţă în faţă, şi el e cel care i-a vorbit lui Moise pe Muntele Sinai. Nici o fiinţă umană, oricât de elevată ar fi, nu poate intra în contact direct cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este un foc devorant care ar face-o imediat cenuşă. E nevoie în permanenţă de un intermediar care să vorbească omului din partea lui Dumnezeu. Chiar dacă se spune în Biblie că Dumnezeu s-a adresat lui Avram, lui Iacob, lui Moise sau unui anumit profet, în realitate nu El în persoană a făcut-o ci un mesager; aceasta este tocmai semnificaţia cuvântului “înger”: mesager, trimis.

Îngerii lui Hohmah sunt Heruvimii, în evreieşte Ophanim, adică roţi. Profetul Ezechiel în cartea sa descrie viziunea ce a avut-o despre roţi “ de o circumferinţă şi înălţime înspăimântătoare”, mergând aproape de Animalele sfinte: “Când animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau şi ele. Ele mergeau acolo unde Spiritul le comanda să meargă; şi roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era în roţi. Când Animalele mergeau, ele mergeau; când Animalele se opreau, ele se opreau; când Animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era în roţi.” Animalele sfinte se supun ordinelor Spiritului şi transmit un impuls roţilor.

Simbolismul roţii (cerc perfect în mişcare) ne revelează funcţia Heruvimilor: ei plăzmuiesc materia originară simbolizată de Animalele sfinte, ei elaborează această materie pentru a servi proiectelor lui Dumnezeu. De aceea se spune că lumea Ophanim-ilor este cea a muzicii sferelor (regăsim aici ideea de cerc, de roată). Dar prin muzică nu trebuie să înţelegem numai acele aranjamente de sonorităţi create de oameni şi pe care urechile noastre le percep. Expresia “muzica sferelor” se traduce înainte de toate prin armonia care există între toate elementele universului, o ajustare, o aranjare bazată pe raporturile dintre numere. Armonia este mai întâi o structură, care coborând în materie

devine creatoare de forme. În acest sens, armonia este expresia raţiunii, a înţelepciunii, şi de aceea e asimilată cuvântului. Nu există armonie, nu există muzică în afara raţiunii şi înţelepciunii. Cuvântul divin, muzica şi înţelepciunea sunt acelaşi lucru.

Din păcate, suntem obligaţi să constatăm că printre cei care crează muzică sau printre cei care o interpretează, foarte puţini sunt capabili să ducă o viaţă muzicală. Muzica, adevărata muzică nu este cea care se execută cu instrumente sau cu vocea, ci cea pe care o exprimăm prin gânduri, sentimente şi gesturi armonioase în toate circumstanţele vieţii. Aceasta este muzica lui Hohmah.

În fruntea ordinului Ophanim-ilor se află arhanghelul Raziel. După tradiţie, el a fost cel care i-a dat lui Adam o carte, Sepher Ietsirah, care revela secretele creaţiei. Dar când Adam a comis primul păcat, cartea i-a fost luată.

Îngerii lui Binah sunt Tronurile, în ebraică Aralim: leii.

În textul Apocalipsei, sfântul Ioan asociază prezenţa Tronurilor cu cea a Animalelor sfinte, Serafinii: “În jurul tronului am văzut douăzeci şi patru de tronuri şi pe aceste tronuri, douăzeci şi patru de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe şi pe cap aveau coroane de aur.” În alt pasaj, cei douăzeci şi patru de bătrâni se adresau astfel lui Dumnezeu: “Îţi mulţumim, Dumnezeu Atotputernic care eşti şi ai fost pentru că Ţi-ai folosit marea Putere şi ai luat în stăpânire Împărăţia Ta. Naţiunile s-au supărat; furia ta a venit, şi a venit timpul de a-i judeca pe morţi, de a-i recompensa pe servitorii Tăi profeţii, sfinţii şi pe cei care se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari, şi să-i distrugi pe cei care distrug pământul.”

Dându-le numele de Tronuri îngerilor lui Binah, religia creştină insistă asupra noţiunii de stabilitate, în timp ce numele lor ebraic Aralim: leii, introduce noţiunea de judecată. Simbolic, leul e legat de justiţie şi “Leul tribului lui Iuda” e o figură a justiţiei supreme. Cei douăzeci şi patru de Bătrâni sunt Domnii destinului; nimic din gândurile, sentimentele şi actele umane nu le scapă, şi ei sunt cei care decid pedepsele, recompensele şi condiţiile în care oamenii vin să se reîncarneze.

Şi în timp ce Serafinii cântă sfinţenia lui Dumnezeu, cei douăzeci şi patru de Bătrâni Îl adoră şi se prosternează lui Dumnezeu: “Ei îşi aruncă coroanele în faţa tronului spunând: Tu eşti demn, Domnul şi Dumnezeul nostru, de a primi gloria, onoarea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele există şi au fost create.” La fel cum funcţia Serafinilor este de a celebra sfinţenia lui Dumnezeu, tot aşa funcţia celor douăzeci şi patru de Bătrâni este de a recunoaşte perfecţiunea voinţei Sale. Ei recunosc dreptatea proclamându-L pe Dumnezeu singurul care este demn.

În fruntea ordinului Aralim se află arhanghelul Tsaphkiel.

Pentru că aparţin triadei cele mai elevate, Kether, Hohmah şi Binah, primele trei ordine îngereşti sunt cel mai des menţionate în cărţile sacre.

Ordinele îngereşti ale celei de-a doua triade: Hessed, Gebourah şi Tiphereth, sunt:

- Dominatorii: Haschmalim-ii (Scânteietorii),

- Puterile: Serafim-ii (Înflăcăraţii),

- Virtuţile: Malahim-ii (Regii).

Cele trei ordine au ca punct comun exprimarea puterii, şi identificăm acţiunea lor calităţilor sefiroturilor pe cale le locuiesc. Dominatorii, îngerilor lui Hessed (mila) răspândesc peste tot binecuvântările lor sub conducerea lui lui Tsadkiel al cărui nume semnifică: “Dumnezeu este dreptatea mea”. Puterile, îngerii lui Gebourah (forţa), înflăcăraţi de zel pentru Creator, vor, conduşi de Kamael -“dorinţa lui Dumnezeu”- să restabilească ordinea peste tot unde este ameninţată. Munca lor e comparabilă cu cea efectuată de organism pentru a se debarasa de toate deşeurile. Virtuţile, îngerii lui Tiphereth (frumuseţea), au în fruntea lor pe arhanghelul Mikhael. Aceştia sunt Malahim-ii menţionaţi în Apocalipsă: “A avut loc un război în Cer. Mikhael şi îngerii săi luptau împotriva dragonului.”

Ierarhiile îngereşti a celei de-a treia triade Nestah, Hod, Iesod sunt:

- Principatele: Elohim-ii (Dumnezeii)

- Arhanghelii Bnei Elohim-ii (Fiii de Dumnezeu)

- Îngerii: Keroubim-ii (cei puternici)

Elohim-ii, sub conducerea arhanghelului Haniel -“graţia lui Dumnezeu”- reprezintă entităţile care au creat lumea, la fel cum se spune în Geneză: “Bereschit (la început) bara (au creat) Elohim (Dumnezeii) eth-ha-schamaim (cerul) ve-eth ha-aretz (şi pământul).” Planul a fost dat de sus din sefira Hohmah de marele Arhitect al universului, şi Elohim-ii sunt lucrătorii care au construit edificiul. Munca arhitectului constă numai în a face planuri; realizarea este încredinţată antreprenorilor, zidarilor. Antreprenorii universului au fost Elohim-ii.

Bnei Elohim-ii, îngerii purtători de foc, îl au în fruntea lor pe arhanghelul Raphael, al cărui nume semnifică "Dumnezeu vindecător".

Keroubim-ii sunt îngerii purtători de viaţă pură. Ei sunt cei mai aproape de oameni şi sunt deci mai des în contact cu ei decât alte ordine îngereşti. În fruntea lor e arhaghelul Gabriel: “Dumnezeu e forţa mea”.

În fine, deşi nu fac propriu-zis parte din ierarhia îngerească, în a zecea sefiră, Malhouth, kabalişti plasează ordinul Ischim. Aceştia sunt sfinţii, profeţii, Iniţiaţii, marii Maeştri ai tuturor religiilor, toţi cei care prin viaţa şi cuvintele lor au antrenat oamenii pe calea luminii. Ei reprezintă fraternitatea marilor suflete pe care creştinii o numesc

Comunitatea sfinţilor. Aceste fiinţe au coborât pe pământ pentru a instrui şi a ajuta pe oameni şi spre ele trebuie să ne îndreptăm privirile, pentru că graţie lor, graţie învăţământului lor, graţie dorinţei lor de a ne ajuta şi de a lucra pentru evoluţia noastră, putem să ne ridicăm pe scara creaturilor. În fruntea lor, Kabbala plasează pe Sandalfon, sau pe Ouriel.

Serafinii, Heruvimii şi Tronurile sunt în contact direct cu Dumnezeu. Prin intermediului lor primesc emanaţiile divine Dominatorii, Puterile şi Virtuţile şi le transmit apoi oamenilor şi apoi mai jos, animalelor, plantelor şi mineralelor.

Serafinii sunt spiritele Dragostei divine.

Heruvimii sunt spiritele Înţelepciunii divine.

Tronurile sunt spiritele Puterii divine.

Dominatorii, Puterile, Virtuţile sunt o primă reflexie a acestei dragoste, înţelepciuni şi puteri. Dedesubt, Principatele, Arhanghelii şi Îngerii sunt o a doua reflexie. De noi depinde acum să facem eforturi pentru a deveni un al treilea efect a acestei perfecţiuni divine învăţând să lucrăm cu toată dragostea inimii noastre, cu toată lumina intelectului nostru şi cu toată forţa voinţei noastre.

II

Când vă treziţi dimineaţa, de ce să nu începeţi ziua gândindu-vă la toate aceste creaturi de lumină care urcă şi coboară între pământ şi tronul lui Dumnezeu? Toată ziua vă va fi iluminată... Gândiţi-vă la ele, legaţi-vă de ele, contemplaţi-le în inima şi în sufletul vostru şi pronunţaţi numele lor. Când strigaţi un nume într-o mulţime, persoana strigată întoarce capul. Este la fel şi pentru entităţile lumii invizibile: dacă le chemaţi prin numele lor, ele se opresc şi îşi îndreaptă ochii spre voi. Astfel puteţi să intraţi în comunicare cu ele.

Conştientizând din ce în ce mai mult realitatea acestor entităţi care vă depăşesc, vă impregnaţi de virtuţile lor, vă umpleţi de viaţă, vă luminaţi şi vă îmbogăţiţi lumea interioară. Dar trebuie să rămâneţi foarte modeşti, ştiind că multe dintre aceste entităţi vor fi încă mult timp departe de voi. Începeţi prin a încerca să atingeţi sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri a căror misiune este de a se ocupa de umanitate. Apoi, vă puteţi ridica mai mult pentru a încerca să ascultaţi Îngerii, pentru că îngerii sunt cel mai aproape de oameni, îi ascultă, îi ajută, le îndeplinesc dorinţele. Puteţi, apoi, să încercaţi să invocaţi Arhanghelii...

Dar dacă vreţi să ascultaţi Principatele şi cohortele îngereşti superioare, e inutil. Lumile sunt nenumărate în spaţiul infinit, populate de miliarde de creaturi, şi aceste ierarhii îngereşti, care au alte treburi de făcut foarte departe în spaţiu, nu sunt în relaţie cu oamenii. Cei care se ocupă de oameni sunt mai ales, cum v-am spus, sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri, adică cei care au trăit pe pământ, şi care după ce l-au părăsit îşi amintesc de el, au păstrat legături cu oamenii şi au făcut promisiuni pe care vor să le ţină. Discipolul trebuie să cunoască existenţa ierarhiilor superioare, poate chiar să le invoce, ştiind că pentru a obţine rezultate prin rugăciuni şi meditaţie, trebuie să se adreseze fiinţelor mai apropiate de el.

Sunt obligat să vă dau câteva noţiuni pentru ca să nu vă înşelaţi, să nu vă imaginaţi că dintr-o singură încercare veţi avea acces la Tronuri, Heruvimi, şi Serafinii. Nu, e un drum foarte lung şi greu de parcurs, şi nu sunteţi încă gata pentru acesta, acum trebuie să păstraţi prezentul în faţa ochilor voştri, iar ierarhiile îngereşti sunt singurele care pot să vă dea elementele lumilor superioare pentru a vă hrăni sufletul şi spiritul. Astfel veţi ajunge să realizaţi preceptul lui Iisus: “Fiţi perfecţi cum Tatăl vostru Ceresc e perfect!” Cum să devii perfect dacă nu vă legaţi de creaturile care încarnează virtuţile divine?

Perfecţiunea presupune cunoaşterea acestor ierarhii şi dorinţa de a lucra cu ele. Îngerii vă vor da viaţă pură. Arhanghelii vă vor da focul sacru. Principatele vă vor da posibilităţile de a construi şi de a organiza lumea voastră interioară. Virtuţile vă vor da splendoarea luminii divine. Puterile vă vor da curajul şi îndrăzneala de a vă apăra idealul vostru. Dominatorii vă vor da generozitatea şi mila. Tronurile vă vor da stabilitatea şi inteligenţa Misterelor. Heruvimii vă vor da înţelepciunea şi armonia. Serafinii vă vor da dragostea, acea dragoste care e deasupra tuturor cunoştinţelor, care e plenitudinea şi eliberarea totală.

Dar cum să îndrăznim să vorbim de aceste entităţi în faţa cărora trebuie numai să ne prosternăm în linişte? Eu o fac pentru a vă inspira dorinţa de a nu vă mulţumi cu o existenţă inconştientă şi prozaică. Cel ce nu cunoaşte realitatea acestor regiuni sublime poate să se mulţumească cu o viaţă ordinară. Dar cel ce o cunoaşte, simte că totul căruia obişnuia să-i acorde valoare e nimic faţă de ce există în lumea sublimă. Da, tot ce a produs mai mare ştiinţa, arta, filozofia, păleşte faţă de acestea. Trebuie cel puţin să cunoaştem existenţa acestor regiuni populate de creaturi perfecte pentru a înţelege cât de important e de a ne apropia de ele.

Dacă nu începeţi această muncă aici, pe pământ, nu o veţi putea continua în cealaltă lume. Drumul trebuie început în această lume pentru a putea continua să avansăm în lumea cealaltă. Prin faptul că se încarnează pe pământ într-un corp fizic, omul e superior tuturor îngerilor, chiar şi celor mai elevaţi, şi trebuie să facă să coboare în corpul său virtuţile ierarhiilor îngereşti pentru a deveni într-o zi templul Divinităţii. Atunci omul va realiza plenitudinea. Omul nu este decât la începutul dezvoltării sale, şi de aceea îngerii se apleacă asupra lui cu răbdare pentru a-l face să crească. Ei ştiu că viitorul său e grandios (putem spune chiar că îngerii sunt geloşi pe om!). Deci, faceţi-vă curaj, într-o zi întreaga creaţie va cânta imnuri pentru gloria omului.

Cap IV NUMELE LUI DUMNEZEU

Ehieh

Atunci când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-i elibera pe Evreii de jugul Egiptenilor, Moise a răspuns: “Voi merge spre copiii Israelului şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis spre voi. Dar dacă mă vor întreba care e numele Său, ce să le răspund? Dumnezeu spuse lui Moise: Ehieh Ascher Ehieh (ceea ce însemnă literalmente: eu voi fi cine voi fi). Şi a adăugat: Astfel să le răspunzi copiilor lui Israel: Cel care se numeşte Ehiel “eu voi fi” m-a trimis la voi.”

Numele lui Dumnezeu care corespunde sefirei Kether, Ehieh, semnifică deci: “eu voi fi.” Dumnezeu se numeşte pe El Însuşi “eu voi fi” pentru a exprima faptul că nu a terminat să se manifeste. El este Cel care devine sublim, iar noi nu putem nici să-l vedem, nici să-l auzim, nici să-l atingem.

Iehovah, Iehovah Tsebaoth, Iah

În sefirele Binah şi Nestah, Dumnezeu e numit Iehovah. Acest nume este în realitate fabricat de creştini care au vrut să pronunţe Tetragrama Iod He Vav He (Despre interpretarea acestor patru litere a se vedea tomul 32 din Opere Complete, cap IV: "Tetragrama şi cele şaptezeci şi două de genii planetare"). Tetragrama este marele nume sacru a lui Dumnezeu, evreii îl scriu, dar nu îl pronunţă. Când apare în textele biblice care trebuie citite cu voce tare, ei spun Adonai: Domnul. După tradiţie, numai marele preot pronunţa acest nume o dată pe an, în Templu, în Sfântul Sfinţilor. Tetragrama este deci cea care guvernează în sefira Binah: Jehovah, iar în sefira Nestah: Jehovah Tsebaoth.

Tsebaoth semnifică: oştiri. Jehovah Tsebaoth semnifică deci “Dumnezeu al oştirilor”. Aceste oşti nu sunt oşti terestre, ci sunt ierarhiile îngereşti.

În Hohmah, Dumnezeu se numeşte Iah care se scrie Iod He , şi care e o formă abreviată a Tetragramei.

El, Eloha vaDaath, Elohim Gibor, Elohim Tsebaoth

În sefira Hessed, Dumnezeu e numit El, ceea ce semnifică Dumnezeu, pe care îl regăsim în Eloha şi de asemenea în Elohim care e pluralul lui Eloha. Elohim Gibor (în

Gebourah) înseamnă: “Dumnezeu puternic”. Eloha va Daath (în Tiphereth) înseamnă: “Dumnezeu şi cunoaşterea”. Elohim Tsebaoth (în Hod) înseamnă: “Dumnezeu al oştilor”, aceste oştiri celeste sunt cohorte de îngeri şi aştrii care celebrează gloria Sa (Hod).

Chadai El Hai

În sefira Iesod, numele lui Dumnezeu este Chadai El Hai care se traduce prin Atotputernic (Chadai) Dumnezeu (El) Viu (Hai). În realitate, El Chadai semnifică exact: “Dumnezeul al munţilor”. Imaginea muntelui, a culmii, a fost asociată tot timpul Divinităţii; pentru că e pe culme, Dumnezeu e Atotputernic.

Adonai Meleh

În sefira Malhouth, Dumnezeu e numit Adonai Meleh. Adonai înseamnă: Domn, şi Meleh: rege. Regăsim acest cuvânt Meleh în numele Melkhitsedek, care vrea să spună: “Rege al dreptăţii”. Şi Malhouth înseamnă: “regat”.

Încă o dată, insist asupra faptului că aceste nume reprezintă diversele aspecte ale unui Dumnezeu unic şi că aceste aspecte nu sunt nici inferioare nici superioare unele faţă de altele. Dispunerea verticală a Arborelui sefirotic arată necesitatea existenţei unei baze şi unei culmi, dar Elohim Gibor, de exemplu, este exact acelaşi Dumnezeu ca şi Chadai El Hai, sau El sau Ehieh.

Cap V SEFIRELE STÂLPULUI CENTRAL

Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe care Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta magică, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra filozofală menţionate în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri ale unor facultăţi pe care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte, puteri pe care au reuşit să le obţină. Le posedau ei propriu-zis? Câteodată da, dar nu aceasta e problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei înşişi şi să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze cu ele.

Cele cinci simboluri au corespondenţă cu sefiroturile stâlpului central al Arborelui sefirotic: bagheta magică corespunde cu Kether, oglinda magică corespunde lui Daath, panaceul universal corespunde lui Tiphereth, elixirul vieţii fără de moarte corespunde lui

Iesod, iar piatra filozofală corespunde lui Malhouth. Veţi întreba: “Dar cum să intrăm în posesia acestor bogăţii? Ce muncă trebuie să depunem?”

Când vă străduiţi să vă transformaţi gândurile şi sentimentele ordinare, mediocre, meschine în gânduri şi sentimente nobile, generoase, dezinteresate lucraţi cu piatra filozofală (Malhouth) care transmută metalele obişnuite în aur.

Când, printr-o viaţă pură, vă regeneraţi celulele propriului organism, lucraţi cu elixirul vieţii fără de moarte (Iesod).

Când vă străduiţi să aduceţi oamenilor lumină şi căldură, lucraţi cu panaceul universal (Tiphereth). Atunci, pe oriunde mergeţi, oamenii se simt mai bine, durerile îi părăsesc, necazurile lor dispar şi ei prind curaj. Acest efect îl produc anumiţi doctori foarte buni: prezenţa lor alungă suferinţa.

Când aveţi obiceiul de a vă concentra asupra subiectelor foarte elevate, primiţi mesaje din spaţiu ca şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă magică (Daath).

Când ajungeţi să exersaţi o mare stăpânire de sine, începeţi să intraţi în posesia baghetei magice care dă toate puterile (Kether). Nu uitaţi că nu puteţi să vă impuneţi în exterior până nu aţi reuşit să vă dominaţi fiinţa interioară.

De asemenea, pot fi asociate simboluri şi celorlalte 6 sefiroturi. Pentru Hod (Mercur), o carte. Pentru Nestah (Venus), o floare, cea mai preţioasă dintre toate prin parfumul său: trandafirul, pentru că entităţile subtile sunt atrase de parfumurile subtile. Pentru Gebourah (Marte), o spadă, pentru a proteja pe alţii şi a ne proteja pe noi, trebuie - simbolic - să avem o spadă. Pentru Hessed (Jupiter), o coroană sau o tiară, simbolul regalităţii şi preoţiei. Pentru Binah (Saturn), un schelet cu o seceră, simbolul timpului şi eternităţii (a se vedea cap XV: “Binah II: teritoriul stabilităţii”). Pentru Hohmah (Uranus), o roată sau un ochi, ochi care vede totul. De voi depinde acum să aprofundaţi aceste simboluri şi să lucraţi pentru a le forma în voi înşivă. A vrea să le posedaţi în exterior nu vă va servi poate la nimic, nu numai că vă veţi pierde timpul, dar vă expuneţi riscului de a devia psihic.

Nici un obiect simbolic nu trebuie luat în considerare în afara folosirii pe care o putem face în viaţa interioară, dacă nu, ajungeţi în situaţii ridicole. Vorbim de piatra filozofală care transmută metalele în aur, dar suntem săraci. Vorbim de elixirul vieţii fără de moarte şi de panaceul universal, dar suntem bolnavi. Vorbim de oglinda şi de bagheta magică (şi chiar le avem, pentru că se găsesc în comerţ!) dar rămânem orbi şi slabi. Atunci, ce vor să însemne toate acestea? În voi înşivă trebuie să găsiţi piatra filozofală, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda şi bagheta magică, şi le veţi găsi învăţând să lucraţi cu sefirele Malhouth, Iesod, Tiphereth, Daath şi Kether.

Cap VI AIN SOPH AUR: LUMINA FĂRĂ DE SFÂRŞIT

Atunci când deschidem geamul dimineaţa şi zărim soarele, suntem fericiţi să vedem lumina sa, să simţim căldura sa şi ne lăsăm penetraţi de viaţa pe care o răspândeşte în univers. Dar dacă am putea părăsi pământul pentru a ne apropia de soare, am descoperi ceva negru, obscur, care nu ne va mai bucura de loc. Iată un mister cu care ne-am mai întâlnit şi înainte, pentru că o experienţă analoagă au şi toţi cei care au mers foarte departe pe calea luminii. Şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors, pentru că ridicându-se la acele înălţimi, nu s-au mai putut întoarce pe pământ. Fluturele se arde de flacăra lămpii care îl atrage. Cei care au vrut să atingă Absolutul au dispărut, topiţi de puterea vibraţiilor sale. De aceea e spus că Kether, cea mai înaltă sefiră, absoarbe şi pulverizează pe cei care o ating.

Acesta e sensul pe care trebuie să-l dăm povestirilor Vechiului Testament privind dispariţia lui Enoh care: “mergea cu Dumnezeu; apoi n-a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat: el a fost ridicat la cer pentru a nu mai vedea moartea...” şi a lui Ilie care a fost luat de: “un car de foc cu cai de foc... şi s-a ridicat la cer într-un vârtej.” Focul devorează obiectele şi le transformă în flăcări şi e la fel şi cu lumina. Acestea vă par terefiante? Nu, pentru Iniţiaţi, a fi absorbit de lumină, a se topi în acel spaţiu despre care nu se mai ştie dacă e lumină sau tenebre, e experienţa cea mai dorită.

În Egiptul antic, atunci când discipolul atingea ultimul grad de Iniţiere, marele preot însuşi îi spunea la ureche: “Osiris e un zeu negru... Osiris e tenebre, de trei ori tenebre.” Cum putea fi negru Osiris, Zeul luminii şi al soarelui? Discipolul era tulburat, pentru că negrul e simbolul răului şi al necunoscutului. Să cauţi lumina, să parcurgi un întreg drum pentru a descoperi la sfârşit tenebre! Realitatea e că Osiris e atât de luminos că pare obscur. Osiris e lumina de deasupra luminii. De ce se vorbeşte de “lumină orbitoare”? Aparent e o contradicţie, dar în realitate, nu este. Chiar şi noi, în planul fizic, nu numim lumină decât ceea ce ochii noştri pot să vadă. Ceea ce ei nu pot să vadă, numim umbră, noapte, şi toate acestea sunt relative, în comparaţie cu unele animale care văd clar noaptea. Dacă nimic nu v-a pregătit să înţelegeţi gândirea unui mare filozof, unui mare savant, oricare ar fi lumina pe care el o proiectează asupra anumitor probleme, totul rămâne obscur pentru voi, şi cu cât gândirea lui e mai luminoasă, cu atât e mai obscură pentru cei ce nu o pot sesiza. Cuvintele “tenebre”, “obscuritate” nu sunt utilizate pentru a defini obiectiv o realitate, ci pentru a exprima incapacitatea noastră de a o percepe. Şi ceea ce noi numim lumină corespunde unei realităţi care se găseşte la dispoziţia noastră. De aceea putem spune că lumina iese totdeauna din tenebre.

Noi nu vom şti niciodată dacă tenebrele sunt adevărate tenebre sau ele ne apar aşa din cauza incapacităţii noastre de a le vedea. Cum putem şti dacă tenebrele sunt sau nu sunt o realitate? Pentru a facilita înţelegerea, Iniţiaţii, care au vrut să instruiască oamenii asupra misterelor lui Dumnezeu şi ale creaţiei, învaţă că lumina iese din tenebre. La începutul cărţii Genezei, de exemplu, e scris: “Pământul era inform şi gol. Erau tenebre la suprafaţa abisului şi Spiritul lui Dumnezeu se plimba deasupra apelor. Dumnezeu spuse:

Să fie lumină! Şi a fost lumină.” Lumea celor zece sefiroturi pe care noi o studiem e cea a manifestării, din momentul de când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Dar aceasta nu înseamnă că înainte guvernau tenebrele, din contră. De aceea în Arborele sefirotic kabaliştii au numit spaţiul de deasupra lui Kether: Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit. Acest spaţiu e ca un văl întins pe care nu îl putem penetra. E Absolutul, Nemanifestatul, despre care nu avem nici o noţiune, şi de unde Kether, Dumnezeu Tatăl, e o emanaţie.

Divinitatea pe care o înţeleg kabalişti este deasupra luminii şi tenebrelor, deasupra lumilor create. Şi pentru a exprima mai bine acest mister al Divinităţii, deasupra lui Ain Soph Aur kabaliştii conceput o regiune pe care au numit-o Ain Soph: fără sfârşit, şi încă deasupra lui Ain Soph, Ain: fără. La originea universului este deci o negaţie. Dar “fără”, care semnifică absenţa, lipsa, nu semnifică implicit non-existenţa. Ain nu e neantul absolut cum îşi imaginează unii Nirvana hinduşilor. De fapt, e exact invers. Ain Soph Aur, ca şi Nirvana, nu e o non-existenţă, o neantizare, ci e o viaţă deasupra creaţiei, a manifestării, şi numai de aici seamnă cu o non-existenţă.

Ain, Ain Soph, Ain Soph Aur... Astfel au încercat kabaliştii să exprime realităţi care scapă înţelegerii noastre. Absolutul, nu putem vorbi de el, dar păstraţi noţiunea şi mulţumiţi lui Dumnezeu, Tatăl vostru Ceresc care vă iubeşte, care vă ajută să creşteţi şi care lucrează în inima voastră, căci cuvintele sunt numai o manieră de a vă prezenta această realitate. Cereţi Cerului să vă dea lumina pentru a penetra aceste Mistere spre care eu nu pot decât să vă orientez.

Cap VII MATERIA UNIVERSULUI: LUMINA

“Să fie lumină!” După povestea din Geneză, în momentul în care Dumnezeu a pronunţat aceste cuvinte a început creaţia. Aceasta semnifică că nu a existat lumină înainte? Şi cum a putut crea Cuvântul divin? Şi aici tabloul Arborelui sefirotic, Arborele Vieţii, ne ajută să înţelegem.

Înainte ca Dumnezeu să spună: “Să fie lumină!” această realitate pe care noi o numim lumină nu exista decât sub o formă pe care nu puteam să o concepem: Ain Soph Aur. Şi “cuvântul” lui Dumnezeu, care nu are evident nici o legătură cu ceea ce putem face noi, noi, numindu-l cuvânt, nu e decât un fel de a exprima ideea că, pentru a crea, Dumnezeu a proiectat ceva din El Însuşi. Această proiecţie care era El, dar o nouă formă a Lui, noi o numim lumină. A spune că Dumnezeu a “vorbit” semnifică că El a avut voinţa de a se manifesta. Vă gândiţi că e dificil de înţeles... Nu, să luăm un exemplu din viaţa cotidiană. Aveţi o idee, dar unde este această idee? Unde o situaţi? Putem să o vedem şi să o localizăm într-o anumită parte a creierului vostru? Nu. Şi suntem obligaţi să recunoaştem că nu ştim din ce materie este ea făcută. Dar în momentul în care exprimaţi această idee prin cuvânt, deja începem să-i percepem existenţa. În fine, când acţionaţi conform acestei idei, ea se încarnează în materie, ea devine vizibilă. Cuvântul

este un intermediar între planul gândirii pure şi cel a realizării în materie. Aveţi aici o imagine a procesului creaţiei.

Acum, dacă alăturăm fraza din Geneză: “Dumnezeu spuse: Să fie lumină!” şi prima frază din Evanghelia sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”, vom înţelege şi mai bine ce raport există între Cuvânt şi lumină. Lumina este substanţa pe care Cuvântul divin, primul născut din Dumnezeu, a făcut să apară pentru a deveni materia creaţiei. Veţi spune că atunci când privim pietrele, plantele, animalele şi chiar oamenii, nu vedem că ei sunt făcuţi din lumină. Da, pentru că această lumină din ei s-a condensat ajungând pe punctul de a deveni opacă. Şi dacă opunem în general materia luminii, e pentru că ignorăm că ceea ce numim materie este în realitate lumină condensată.

Kabbala învaţă că Dumnezeu a creat lumea prin condensări succesive. Pentru a ieşi din această imensitate, din acest abis insondabil, din acest spaţiu fără limite unde El e răspândit, Ain Soph Aur, Absolutul, Necunoscutul şi-a impus limite, apoi revărsându-se peste aceste limite El a format un receptacul pe care L-a umplut cu emanaţiile sale. Acest receptacol e Kether, prima sefiră. Kether e prima manifestare a lui Ain Soph Aur, nemanifestatul. Începând de aici, putem spune că toată creaţia nu e decât o succesiune de ţâşniri şi revărsări ale luminii originale. Kether revărsându-se a format Hohmah: Hohmah e ca un recipient care s-a umplut de apa lui Kether. Revărsându-se, ea s-a deversat în Binah, Binah în Hessed, Hessed în Gebourah, Gebourah în Tiphereth, Tiphereth în Nestah, Nestah în Hod, Hod în Iesod, şi Iesod în Malhouth. Şi pe măsură ce emanaţia divină a coborât pentru a forma noi lumi, ea a devenit din ce în ce mai densă. Dar e aceeaşi chintesenţă care a creat fără încetare noi forţe, noi culori, noi melodii, noi forme... Din emanaţie în emanaţie Dumnezeu a creat toate sefiroturile şi astfel viaţa continuă să curgă din Izvorul infinit.

“La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu... În El era viaţa şi viaţa era în lumina oamenilor.” Pentru ca Kether să facă să ţâşnească viaţa, trebuie să o primească de mai sus. El o primeşte din Ain Soph Aur, Ain Soph Aur din Ain Soph, şi Ain Soph din Ain, absenţa, care aşteaptă momentul de a deveni prezenţă...

Există deci o relaţie neîntreruptă dintre Absolut şi Dumnezeu manifestat, şi astfel se introduce în univers tot timpul ceva nou. Universul e o creaţie continuă şi materia sa creşte şi se transformă fără încetare. Cum se stabileşte acest contact între Absolut şi Dumnezeu manifestat? Nu ştim nimic. Da, şi să mă ierte Dumnezeu de a mă afunda în astfel de probleme, pentru că trebuie să îndrăznim să mărturisim că nimeni nu ştie nimic despre acest subiect. Atunci, veţi zice, de ce vorbim despre acesta? Pentru că, în măsura în care noi suntem creaţi după imaginea lui Dumnezeu, după imaginea universului, ceva din noi, care scapă conştiinţei noastre poate sesiza câteva fragmente ale acestei realităţi...

Viaţa nu este decât o traversare de energii, de aceea găsim de asemenea în tradiţia kabalistică imaginea unui fluviu al vieţii care tâşneşte din Izvorul divin şi coboară pentru a alimenta toate regiunile universului.

De la Kether la Malhouth, sefiroturile sunt vase sacre care se umplu din sursa inepuizabilă a vieţii. Arborele şi fluviul sunt deci două imagini complementare care arată curgerea şi strălucirea vieţii. Veţi spune: “Dar arborele prinde rădăcini în jos, pe când fluviul izvorăşte de sus.” Da, în lumea noastră materială arborii au rădăcinile lor în pământ, dar arborele cosmic are rădăcinile în înalt (a se vedea cap IX: “Împărăţia lui Dumnezeu e asemănătoare unei seminţe de muştar.”).

Să luăm acum imaginea unui fluviu, păstrând tot timpul în minte că nu e vorba decât de o imagine destinată să traducă un aspect al realităţii. Dar realitatea însăşi e mult mai complexă şi trebuie deci pentru a o înţelege să introducem noi elemente.

Sefiroturile sunt repartizate pe trei coloane, aceasta semnifică deci că fluviul vieţii nu curge în linie dreaptă de jos în sus. Am văzut că de o parte şi de alta al Stâlpului central se află Stâlpul Clemenţei polarizat pozitiv şi cel al Rigorii polarizat negativ. Trecând dintr-o sefiră în alta, emanaţia divină schimbă deci polaritatea. Aceasta explică că succedându-se unele pe altele, sefiroturile par de o natură opusă. Lui Hohmah, de exemplu, care reprezintă armonia, dragostea universală, îi urmează Binah, care reprezintă rigoarea implacabilă a decretelor divine. Acestei intransigenţe a lui Binah îi urmează clemenţa lui Hessed; clemenţei lui Hessed îi urmează îndrăzneala combativă a lui Gebourah, etc. Şi cum fiecare sefiră corespunde unui unui atribut divin, unei virtuţi divine, se explică de ce adjectivele atribuite lui Dumnezeu sunt atât de diferite şi aparent contradictorii: milostiv, teribil, dulce, gelos, fidel, răzbunător... Ele exprimă caracterele opuse ale celor doi stâlpi.

Cap VIII “ATUNCI ETERNUL A TRASAT UN CERC LA SUPRAFAŢA ABISULUI”

Când Dumnezeu vrea să coboare în lumea noastră, El trebuie să se îmbrace, aşa ca noi. Şi a se îmbrăca, semnifică a intra în materie. Dar cum Dumnezeu nu vrea să coboare şi să se limiteze până la nivelul împrumutării unui corp fizic pentru a ne întâlni, El ne invită la El, în locuinţa Sa, care este şi a noastră. Da, locuinţa noastră e în realitate infinit mai vastă decât ne putem imagina. Locuinţa noastră e universul pe care Dumnezeu îl penetrează, îl impregnează şi susţine prin prezenţa sa, şi tocmai parcurgând acest univers putem să-L întâlnim.

A parcurge universul nu înseamnă numai să-l explorăm cu rachete şi motoare spaţiale, ci să-l studiem prin toate mijloacele pe care Creatorul ni le-a dat, prin organele simţurilor noastre fizice, desigur, dar mai ales şi prin organele noastre spirituale, prin sufletul şi spiritul nostru. Numai aşa îl vom întâlni pe Dumnezeu. El nu va coborî până la noi; El s-a limitat deja în creaţie, El nu se va limita mai mult.

Vă gândiţi: “Dar Dumnezeu este absolut liber! Cum trebuie să înţelegem această limitare?” Vă voi explica.

Sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund acelei entităţi pe care religia creştină o numeşte Dumnezeu (a se vedea cap: “Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi”). Kether, Hohmah, Binah reprezintă Sfânta Treime, Dumnezeu în trei persoane. Această trinitate (pe care Kabbala o situează în planul emanaţiilor, Atsilouth) este cea care a creat lumea şi rămâne prezentă în ea.

Prima sefiră, Kether, reprezintă începutul tuturor manifestărilor; de aceea e identificată cu Tatăl. Şi Kether a născut pe Hohmah. Ce este Hohmah? Este Cuvântul, adică o energie care s-a condensat, ordonat pentru a deveni materia creaţiei. De aceea sfântul Ioan a scris: “La început a fost Cuvântul”.

Imaginaţi-vă că aţi vrea să inventaţi un nou mijloc de a vă exprima: începeţi prin a crea echivalentul unui alfabet. Acest alfabet cosmic să spunem că e Hohmah. Şi acum, aveţi literele, puteţi să le aranjaţi, să le organizaţi pentru a forma cuvinte, fraze inteligibile şi cu sens. Aceasta e cea de-a treia etapă, sefira Binah, materia primordială. Prin materia primordială trebuie să înţelegem esenţe, nu elementele materiale pe care le cunoaştem şi pe care le studiază ştiinţa. În Binah, substanţa dată de Hohmah se diferenţiază şi numai după un lung proces de condensare va apărea în planul fizic sub forma unor corpuri pe care noi le denumim oxigen, hidrogen, fier, zinc, etc... Elementele Cuvântului - litere şi numere (literele alfabetului ebraic au o valoare numerică, numerele nu au o grafie distinctă: Alef = 1, Beth = 2, Ghimel = 3, etc...) - grupate în fraze, sunt arhetipul corpurilor materiale şi au proprietăţi determinate, de neschimbat. Fiecare element a primit locul său, compoziţia sa, greutatea sa, proprietăţile sale, şi sefira a treia, Binah, este cea care le-a dat pe acestea.

Sefira Kether este deasupra timpului şi spaţiului. Spaţiul a apărut cu Hohmah, reprezentat material de Mazaloth, zodiacul, iar timpul a apărut cu Binah, reprezentat de Chabtai, Saturn. Când Dumnezeu, adică Trinitatea Kether-Hohmah-Binah, se va retrage, nu v-a mai exista nici timp nici spaţiu şi universul va dispărea. Atunci când va lua sfârşit acest sacrificiu pe care îl implică limitarea lui Dumnezeu, lumea creată se va întoarce în neant, dar din acest neant va apărea o altă creaţie despre care nu vom şti nimic.

Nimic nu e etern, cu excepţia lui Dumnezeu Însuşi, şi într-o zi toată creaţia va intra în El. Dar ce înţelegem prin acest cuvânt “creaţie?” Dacă am spune că e materia primordială emanată de Dumnezeu, elementele care o constituie, acestea sunt indestructibile, ele vor rămâne în Dumnezeu, şi cu ajutorul lor, El va putea face să apară noi lumi. Dar dacă numim “creaţie” lumile pe care Dumnezeu le-a format cu aceste elemente, acestea nu sunt eterne. Tot ceea ce se naşte trebuie să moară. Eternitatea nu e o suită de secole; este, dacă o putem spune - dar e dificil de a defini o astfel de noţiune - o calitate a materiei... Da, eternitatea e o fuziune a materiei şi spiritului. Atunci când facem experienţa eternităţii, e vorba de o senzaţie pe care o simţim: dacă se întâmplă să avem câteva secunde senzaţia eternităţii, aceasta e pentru că am intrat într-un ordin superior al lucrurilor, am fost proiectaţi într-o lume unde materia e animată de cele mai înalte vibraţii ale spiritului.

Materia primordială e o substanţă pe care Dumnezeu a proiectat-o şi a condensat-o din El Însuşi. Ea e indestructibilă, eternă. Cu ajutorul acestei materii a creat Dumnezeu lumile, şi aceste lumi se vor dezagrega într-o zi pentru a reapărea sub noi forme. Numai în acest sens putem spune că creaţia va avea un sfârşit.

“Cerul şi pământul vor trece, spunea Iisus, dar cuvintele mele nu vor trece.” Când se exprima aşa, Iisus se identifica cu a doua persoană a Trinităţii, Fiul, cea de-a doua sefiră, Hohmah, Cuvântul. Cerul şi pământul vor trece, e adevărat, dar germenii care sunt în Hohmah, arhetipurile pentru un nou cer şi un nou pământ, nu vor trece, pentru că sunt eterne.

“Atunci când Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului, eram acolo”, spune Hohmah, înţelepciunea, în Cartea Proverbelor. Şi ce este acest cerc? Frontierele pe care Dumnezeu Însuşi le-a trasat pentru a crea lumea. În acest sens trebuie să înţelegem că Dumnezeu s-a limitat. A se limita înseamnă: a se închide într-un univers care funcţionează şi evoluează după legi proprii. În afară, deasupra acestui univers, ignorăm ceea ce există. Legile vieţii pe care le studiază ştiinţa nu sunt altceva decât limitele pe care Dumnezeu le-a impus în creaţia sa. Aceste limite sunt cele care dau structură, formă, contur şi coeziune materiei, o lume care nu ar fi circumscrisă în limite ar fi instabilă, nu ar putea subzista, pentru că în interiorul acestor limite toată materia este în mişcare şi nu ar cere decât să scape.

Dumnezeu a trasat un cerc pentru a reţine propria Sa substanţă. Cercul e un traseu magic. În centru Dumnezeu a plasat nucleul creaţiei şi lucrarea Sa a început. În natură, totul ne relevă cum a procedat Dumnezeu pentru a crea lumea. O celulă, cu membrana sa, deja ne explică... Şi dacă nu ar exista cutia craniană, unde ar fi creierul nostru?... E aceeaşi funcţie ca şi a pielii: ea serveşte ca limită. Observaţi lucrurile din jurul vostru şi peste tot veţi găsi o reflectare a acestui cerc pe care Dumnezeu l-a trasat ca limită a creaţiei Sale. Dacă nu închidem un parfum în flaconul său, el se evaporă. Şi chiar pentru a construi o casă trebuie la început să trasăm limitele sale: fără pereţi, unde va fi casa? În domeniul spiritual, de asemenea, trebuie să înţelegem ceea ce semnifică limitele: înainte de a convoca spiritele luminoase pentru a le da o sarcină, magul se înconjoară de un cerc; şi discipolul trebuie să ştie de asemenea că cel puţin prin gândire trebuie să traseze în fiecare zi un cerc de lumină în jurul lui, pentru a conserva energiile sale spirituale.

Dumnezeu există sub toate aspectele, de la piatră, unde El este limitat la extrem şi unde putem să-L atingem, până la substanţa cea mai imaterială, lumina, şi încă mai sus... El e omniprezent în pietre, plante, animale, oameni, îngeri şi în toate ierarhiile celeste, şi mai departe încă... El are membrele Sale profund afundate în creaţie, dar există regiuni unde El e mai liber. În formele mai dense ale materiei, El nu se mai poate mişca, dar în Împărăţia Sa El e liber. Dacă înţelegeţi aceasta, ferestrele se vor deschide în faţa voastră în faţa unor orizonturi minunate...

Dumnezeu este liber, da, dar în afara lumii noastre. Atunci când intră în lumea noastră, El se găseşte limitat. De aceea, când oamenii se indignează în faţa unor evenimente şi se revoltă spunând: “Dumnezeu nu ar trebui să permită astfel de lucruri!”

arată că nu au înţeles nimic. Dacă ar poseda adevărata cunoaştere, ar înţelege tocmai că Dumnezeu nu poate interveni. Pe pământ, Dumnezeu e limitat, şi noi suntem cei care Îl limităm. Dumnezeu este simultan limitat şi nelimitat. El e limitat în inimile noastre, dar El e liber în inimile îngerilor.

O să vă dau o imagine. Să presupunem că un om a vrut să se amuze cimentându-şi un picior în pământ: el nu mai poate să-şi extragă piciorul, dar restul corpului îi este liber. La fel, Dumnezeu acceptă să fie limitat, prizonier, dar numai în parte, în cimentul în care suntem! În ziua când Dumnezeu se va elibera retrăgându-şi piciorul din ciment nu va mai exista umanitatea. Este evident numai o imagine, dar ea vă va ajuta să înţelegeţi mai bine realitatea lucrurilor.

Pentru a se manifesta, Dumnezeu s-a limitat. Să mergem mai departe: chiar datorită acestei limitări noi existăm şi putem să ne gândim şi să vorbim despre acest subiect. Chiar Dumnezeu însuşi ne dă această posibilitate. Proba că Dumnezeu există este tocmai faptul că sunt aici vorbindu-vă de El, şi că voi sunteţi aici de asemenea pentru a mă asculta. Dacă El nu ar exista, eu nu aş fi existat, şi voi de asemenea. Tot ceea ce există este proba existenţei lui Dumnezeu. Acum, dacă oamenii vor să-şi facă altă idee despre Dumnezeu pentru a spune mai departe că El nu există... sau că El e mort, e treaba lor.

Iisus spunea: “Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu.” Acest Dumnezeu al cărui templu suntem, este Dumnezeul manifestat, şi El e mai mult sau mai puţin limitat în noi după gradul nostru de evoluţie. Pe măsură ce noi evoluăm şi ne purificăm, noi Îl eliberăm pe Dumnezeu permiţându-I să se manifeste mai liber în templul nostru ca putere, lumină, dragoste, frumuseţe... Desigur, aceste lucruri sunt dificil de înţeles şi voi le veţi uita, o ştiu. Dar ceva va rămâne în subconştientul vostru şi într-o zi, când veţi fi capabili să le înţelegeţi, ele vă vor reveni în memorie. Dacă vreţi să acceleraţi această înţelegere, trebuie să vă antrenaţi creierul, care este cel mai bun instrument. El nu slăbeşte în timp ca şi alte organe, pentru că aici au depus puterile lor ierarhiile divine. Dar trebuie să-l exersăm prin activitatea gândirii. Gândirea este ca o scară pe care am primit-o de la Inteligenţa cosmică şi e esenţial să învăţăm să ne servim de ea pentru a ne ridica.

Cap IX “ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU ESTE CA O SĂMÂNŢĂ DE MUŞTAR”

A spune că Dumnezeu este absolut incognoscibil este o afirmaţie falsă. O Fiinţă ale cărei lucrări putem să le contemplăm zi şi noapte nu e cu adevărat incognoscibilă.

Dacă universul creat de Dumnezeu există şi este accesibil măcar parţial celor cinci simţuri ale noastre precum şi gândirii, este de asemenea şi cu Dumnezeu. Deasupra lui Kether, Dumnezeu este peste puterea facultăţilor noastre, dar plecând de la Kether, abordăm noţiuni accesibile înţelegerii noastre.

Kether, prima sefiră, reprezintă începutul întregii manifestări, iar manifestarea subînţelege diviziunea, polarizarea, adică apariţia unui principiu masculin şi un principiu feminin, necesare pentru a crea.

Exemplul seminţei ne va face să înţelegem mai bine această idee. Cât timp sămânţa nu se “manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa este îngheţată. Dar dacă o puneţi în pământ, ea se va diviza şi un germen va apărea, care va deveni o tijă şi va începe să crească: atunci veţi începe să o cunoaşteţi. Dumnezeu a lăsat peste tot în natură urme care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu, Absolutul, care conţine totul, nu s-ar fi polarizat pentru a se manifesta, noi nu am fi existat şi nu am fi putut cunoaşte nimic, în acelaşi fel cum nu putem şti nimic despre o sămânţă atâta timp cât ea nu germinează, cât timp ea nu se polarizează.

Tocmai această imagine a seminţei a utilizat-o Iisus în Evanghelii: “Împărăţia lui Dumnezeu este asemănătoare unei seminţe de muştar pe care un om a luat-o şi a semănat-o în câmpul său. E cea mai mică dintre toate seminţele; dar când creşte, devine un arbore aşa de mare încât păsările cerului vin să locuiască în ramurile sale.” Împărăţia lui Dumnezeu, e universul, iar Arborele sefirotic sau Arborele Vieţii e o reprezentare simbolică dintre cele mai profunde a acesteia.

Priviţi: semănătorul a pus sămânţa în pământ, e prima sefiră Kether. Cât timp sămânţa nu e plantată procesul vieţii nu poate începe.

Fiind în pământ, sămânţa se divizează, ea se polarizează, aceasta e Hohmah, Înţelepciunea, binarul, opoziţia pozitiv şi negativ, opoziţia sus şi jos. Forţele conţinute în Coroană încep să se divizeze, încep să se opună unele altora. Iată de ce toţi cei care nu înţeleg dualitatea, contrariile, binele şi răul, nu pot înţelege înţelepciunea.

Dar în realitate aceste forţe nu sunt complet divizate, ele rămân legate prin Coroană care le spune: “Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci uniţi-vă şi lucraţi în lume.” Ele se unesc şi aceasta e Binah, Inteligenţa, care le armonizează. Cum a ordonat Coroana, Binah reconciliază contrariile şi germenele apare.

Kether, Hohmah şi Binah sunt rădăcinile înfipte în solul lumii din înalt. Veţi spune: “Dar rădăcinile unei plante sunt înfipte jos, în sol!” Da, pentru o plantă, rădăcina reprezintă capul. Dar adevăratul cap este în înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui rădăcini sunt plantate în înalt, în Cer. Ca şi cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah, adevăratul nostru cap este afundat în solul lumii divine.

Acum, pentru ca planta să apară deasupra solului, trebuie să intervină cea de-a patra sefiră, Hessed: Mila. Hessed rerezintă trunchiul arborelui, această forţă care încearcă să reziste orice s-ar întâmpla.

Cea de-a cincea sefiră Gebourah: Forţa, corespunde ramurilor care încep să se se întindă în toate părţile. Când un om, o societate, un popor, devin puternici ei reuşesc să se răspândească peste tot.

Cea de-a şasea sefiră, Tiphereth: Frumuseţea, sunt frunzele care nu numai că dau un aspect arborelui dar îi permit să respire şi să se hrănească cu lumină.

După frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a şaptea sefiră, Nestah: Victoria. Dacă a ajuns până la stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost capabil să învingă toate dificultăţile, şi va da fructe.

Acum se face o mare lucrare în muguri care vor da naştere florilor. E cea de-a opta sefiră, Hod: Gloria, preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el oferă parfumuri, ca nişte esenţe, pentru a celebra gloria Eternului.

În fine, în floare se formează fructul pe care soarele îl coace şi îi dă culoare. E formarea copilului, cea de-a noua sefiră, Iesod: Baza, iar fructul va fi punctul de plecare a unei alte vieţi, a unui nou arbore.

Şi pentru că fructul produs de sămânţă conţine el însuşi seminţe, el este Malhouth, cea de-a zecea sefiră. De la 1 cât era, sămânţa a devenit 10, adică simbolic, multitudinea. Fiecare grăunţă sau sămânţă produsă de fruct reprezintă Malhouth, Împărăţia lui Dumnezeu. Cum să recunoaştem că e chiar Împărăţia lui Dumnezeu? Plantaţi grăunţa şi toate celelalte atribute vor apărea. Deci, Malhouth şi Kether se reîntâlnesc, începutul şi sfârşitul lucrurilor e identic. Iată de ce Iisus spunea că Împărăţia lui Dumnezeu (Malhouth) poate fi comparată cu o sămânţă de muştar.

Acum, poate vă gândiţi: “Toate acestea sunt foarte bune, dar cum putem să le aplicăm în viaţa noastră interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de muştar poate fi interpretată ca un gând sau un sentiment. Ce este un gând, un sentiment? Un grăunte, în aparenţă minuscul. Atunci, plantaţi-l, şi dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi condiţii bune, el va fi punctul de plecare pentru edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu. “Păsările cerului vor veni să se adăpostească în ramurile lui”, spunea Iisus. Păsările, aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze pe omul care a îmbrăţişat viaţa spirituală, ei găsesc un adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl umplu de lumina şi de graţia lor.

E spus că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. Ce înseamnă aceasta? O veţi înţelege atunci când veţi fi meditat mult timp asupra imaginii seminţei şi al arborelui. Toată problema asemănării este conţinută în sămânţa arborelui.

Cap X FAMILIA COSMICĂ ŞI MISTERUL SFINTEI TREIMI

Nu există nimic în lumea vizibilă care să nu fie o reflectare, o reprezentare a lumii invizibile. Să luăm exemplul familiei, schematic: tatăl, mama, fiul, fiica: e o realitate pe pământ. Ei bine, trebuie să înţelegem că la un nivel mai elevat familia există de asemenea, sub formă de principii cosmice care lucrează în univers.

Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu, Iod, He, Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de la grecescul “tetra”: patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care acţionează de asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea universului.

Iod , e principiul masculin creator, forţa primordială, care e la originea tuturor mişcărilor: spiritul, Tatăl.

He reprezintă principiul feminin care absoarbe, conservă, protejează şi permite principiului creator să lucreze în ea: sufletul, Mama.

Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul copil a acestei uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel. Fiul e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a lui Iod.

Al doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia Mamei, e inima.

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama: sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima.

În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire: Kether este Tatăl, Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. “Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama corespunde sefirei Daath (a se vedea cap II). Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu... Da, Dumnezeu are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg realitatea lucrurilor.

Intenţia mea - şi cea a kabaliştilor - nu este de a da o soţie lui Dumnezeu în sensul în care pe pământ un bărbat se căsătoreşte cu o femeie. Dar în măsura în care familia este o realitate jos, ea este de asemenea o realitate şi sus; numai că această realitate se manifestă diferit: e vorba de o analogie şi nu de o identitate. În Tabla de Smarald, Hermes Trismegistul spune: “Tot ceea ce e jos este “ca şi” ceea ce este sus, şi tot ceea ce este sus este “ca şi” ceea ce este jos.” E vorba de o analogie, de o asemănare.

Creştinii repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să se mire că, în această Trinitate, nici un principiu feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne punem această problemă. Când auzim enumerarea: Tată, Fiu... care sunt termeni care evocă familia, cum să nu fim surprinşi când al treilea membru al acestei familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care lipseşte mama? În această familie ea e absentă: a fost ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce? Ar trebui să-i întrebăm pe Părinţii Bisericii de ce au judecat că e bine să facă din Dumnezeu un celibatar îndârjit! Cele trei entităţi ale acestei Trinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc pentru principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e vorba de principii.

Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic, teologii creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.

Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar putea avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără păcat”, deci ferită de păcatul original, şi chiar că l-a “conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului Duh”. Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre mama lui Iisus, să continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea contrazic toate legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică. Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt.

Cum se poate confunda Maria cu Mama Divină? O stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau să o micşorez, dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama Divină! Creştinii nu au înţeles nimic din imensitatea acestui principiu cosmic, care e partea feminină a principiului creator. Fiinţa pe care o numim Dumnezeu şi pe care creştinismul o prezintă ca o putere masculină este în realitate masculin şi feminin. Pentru a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi avut loc o polarizare, adică prezenţa unui principiu masculin şi a unui principiu feminin. Pentru a se manifesta, Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin şi feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în Iniţierile orfice: Dumnezeu este mascul şi femelă.

De ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama Divină? Erau atât de puritani încât ideea unei soţii a lui Dumnezeu îi ofensa? Adevăratul motiv este fără îndoială faptul că l-au identificat absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu, coborât pentru a se încarna pe pământ, şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă aproape nimic omenesc. Ei au identificat Maria cu Mama Divină, cum l-au identificat pe Iisus cu Crist. Dar este acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e Mama Divină care a format toate lumile. Maria nu este Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui Iisus, şi Iisus nu este un principiu cosmic, Iisus a fost un om, unul dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om, şi Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce să confundăm totul? Şi Maria era, bineînţeles, o femeie excepţională, pentru că Cerul a ales-o pentru a fi mama unei anumite fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul Mamei Divine.

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu Iod He Vav He reprezintă deci cele patru principii care sunt la baza creaţiei: Tatăl Ceresc şi Mama Divină care se prelungesc în Fiu şi Fiică. În Arborele sefirotic aceştia sunt: Kether: Tatăl, Daath: Mama, Hohmah: Fiul, Cuvântul, şi Binah: Fiica, Natura.

Veţi spune: “Dar atunci, trebuie să respingem Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul Duh?” Nu, dar trebuie să înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. Creştinismul defineşte Sfânta Treime ca misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Nu, Sfânta Treime nu e un mister, sau mai degrabă nu e un mister decât în măsura în care oamenii nu au ştiut să se servească de legea analogiei. Pentru a înţelege, trebuie să facem apel la soare.

Soarele este această formidabilă putere creatoare de viaţă care se manifestă prin lumină şi prin căldură. Cel care este capabil să aprofundeze aceste manifestări va descoperi relaţiile care există între viaţa, lumina şi căldura soarelui şi Sfânta Treime: Tată - Fiu - Sfânt Duh. La toate nivelele creaţiei, de la planul fizic la planul divin, regăsim aceste trei principii: viaţa, lumina, căldura. În planul spiritual, viaţa se manifestă ca înţelepciune (lumină) şi ca dragoste (căldură), şi acestea sunt cele trei principii: viaţă, înţelepciune şi dragoste pe care le regăsim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care sunt nedespărţite unele de altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina şi căldura soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane nu e atât de dificil de elucidat. Ceea ce rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea acestei esenţe primordiale de unde au izvorât toate existenţele, asupra ei nu vom reuşi niciodată să medităm suficient.

În Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci reprezentată de cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Când pronunţăm cuvântul “Dumnezeu”, trebuie să ştim că în realitate atingem primele trei sefire. “Dar atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh? Le putem pune în corespondenţă?” Da, dar cu condiţia de a şti să mânuim corespondenţele inteligent, cu delicateţe.

Kether, coroana, reprezintă Tatăl, Izvorul vieţii; aceasta e clar, această corespondenţă nu reprezintă nici o dificultate.

Hohmah, Înţelepciunea, cea de-a doua sefiră, născută din Tatăl, poate fi considerată ca Fiul, Cuvântul rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o din Sine Însuşi pentru a crea.

Binah, cea de-a treia sefiră, corespunde Sfântului Duh care e deci considerat ca o putere feminină. Mulţi se vor indigna: “Cum? Sfântul Duh e o femeie?” Eu n-am vorbit de o femeie ci de o putere feminină, de un principiu feminin. Şi apoi, de ce să fiţi şocaţi? Aţi fost şocaţi când aţi văzut reprezentat Sfântul Duh sub forma unei porumbiţe? Ori, ce este o porumbiţă altceva decât o pasăre de genul feminin. Şi Sfântul Duh, pe care Noul Testament îl numeşte Paraclet, adică în greacă, cel ce ajută, protejează, care consolează, e o expresie a dragostei, a căldurii. Deci, trebuie să mergem mai departe în înţelegerea sa!

Acum, cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 din Opere Complete, cap IV: “Cum să regăsim Sfânta Treime în soare” şi cap XV: “Soarele este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”) aceste corespondenţe nu au nimic absolut şi putem de asemenea considera că Fiul reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se oferă etern să se sacrifice pentru salvarea lumii; şi că Sfântul Duh poate reprezenta înţelepciunea, pentru că el a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc şi le-a dat facultatea de a profeţi şi de a vorbi în limbi. Şi tot de acest Sfânt Duh vorbea Iisus când spunea discipolilor săi, în momentul despărţirii: “Am multe să vă mai spun, dar nu puteţi să le duceţi acum. Când Mângâietorul va fi venit, Spiritul adevărului, vă va conduce în adevăr.” Singurul punct sigur este că Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două manifestări: căldura şi lumina, care se pot transforma una în alta, cum este de asemenea şi în planul fizic.

Dacă veţi accepta să duceţi mai departe efortul vostru şi să veniţi cu mine încă mai departe în înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia kabbalei, Hohmah, Înţelepciunea, este un principiu feminin, interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi ea reprezintă deci Mama. “Atunci, veţi spune, unde e Fiul acum?” Fiul e unit cu Mama, ei sunt inseparabili unul de altul. Cum să vorbim de o mamă fără să ne gândim la fiul său, şi cum să vorbim de un fiu fără să ne gândim la mama sa? Găsim o reprezentare a acestei idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi pictori au reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe Iisus în braţele sale sau pe genunchi! Copilul este în centru, şi după maniera în care priviţi tabloul, puteţi să nu-l vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul: copilul şi mama. Dar chiar dacă nu priviţi decât copilul, mama sa e acolo.

Când adoptăm aceste corespondenţe: Kether Tatăl, Hohmah Mama şi Fiul, o găsim pe Fiică în Binah, şi toată familia e reconstituită. Veţi spune că nu mai înţelegeţi nimic... Din contră, nimic nu e mai clar nici mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu putem pătrunde în acest domeniu decât cu o gândire liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi tot timpul noi bogăţii de descoperit sau de aprofundat.

Este foarte important să înţelegem sensul Trinităţii, acel pe care Kabbala îl explică în faţa ochilor noştri. Dar şi mai important este de a învăţa să comunicăm zilnic cu această Trinitate prin intermediul luminii şi căldurii soarelui. E o lege care nu voi înceta niciodată să o repet, pentru că ea este o lege de bază a vieţii spirituale: tot ceea ce există jos în lumea noastră fizică este imaginea a ce există sus în lumea divină. Sfânta Treime nu este nici în lumina, nici în căldura, nici în viaţa soarelui, ea este deasupra acestora; dar prin intermediul acestei lumini, acestei călduri, şi acestei vieţi, noi vom putea să ne apropiem de Ea, să intrăm în comuniune cu Ea şi să o facem să ne penetreze pentru a putea primi toate binecuvântările Ei.

Cap XI CORPUL LUI ADAM KADMON

Arborele Vieţii este universul pe care Dumnezeu îl locuieşte şi îl impregnează cu existenţa sa; el reprezintă viaţa divină care circulă prin toată creaţia. Şi fiinţa umană, care a fost creată după chipul lui Dumnezeu, este deci de asemenea o imagine a universului. Desigur, când observăm manifestările majorităţii oamenilor, putem spune că omul nu e mare lucru. Da, omul nu e aproape nimic, dar el e de asemenea universul întreg, el e Dumnezeu.

Inteligenţa noastră, care nu poate concepe decât lumea în trei dimensiuni, este incapabilă să observe omul sub toate aspectele. Ceea ce vedem, atingem şi auzim despre el nu reprezintă decât un aspect foarte limitat. Omul veritabil, nu îl cunoaştem, nu cunoaştem despre el decât învelişurile. Ca şi scafandrul îmbrăcat în costum sau eschimosul învelit în multe piei, omul e acoperit de multe piei, şi numai pe ele le cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Dacă am putea, pentru a spune aşa, să retragem aceste piei unele după altele, am descoperi un punct minuscul, un atom de lumină. Dar în acelaşi timp înţelegem că omul e imens de mare şi că îmbrăţişează universul întreg. Aceste două afirmaţii sunt adevărate în acelaşi timp, şi acest adevăr e simbolizat prin cercul cu un punct în centru, semnul soarelui: punctul infinit de mic, fără dimensiune, şi cercul infinit de mare, care strânge şi unifică totul. De noi depinde acum să căutăm acest om, cel adevărat, cel care e în noi, cel care e după chipul lui Dumnezeu.

Când Kabbala vorbeşte de creaţia omului, nu e vorba de fiinţele umane care suntem, ci de Adam Kadmon, nume care semnifică omul (Adam) primordial (Kadmon). Adam Kadmon este omul cosmic al cărui corp e format din constelaţii şi din lumi. Acesta e corpul lui Adam Kadmon, prima fiinţă creată de Dumnezeu. Şi Dumnezeu este deasupra întregului univers creat, El este deasupra sefiei Kether. Acest Adam începe în Kether. Kether e capul lui Adam Kadmon. Hohmah este ochiul lui drept şi partea dreaptă a feţei sale. Binah este ochiul stâng şi partea stângă a feţei sale. Hessed este braţul drept, Gebourah braţul stâng, Tiphereth inima şi plexul solar, Netsah coapsa dreaptă, Hod coapsa stângă, Iesod sexul şi Malhouth picioarele.

Adam Kadmon este arhetipul, iar noi suntem o celulă, o reflexie a lui. Putem stabili asemănări între Adam Kadmon şi entitatea pe care creştinii o numesc Crist, pentru a vă arăta relaţiile care există între ei, dar mă tem că o să vă tulbur.

Tot ceea ce putem spune despre subiectul om este aproximativ ca ceea ce putem spune despre subiectul Dumnezeu. De aceea suntem obligaţi să ne servim de imagini, de simboluri, de analogii. Studiind Arborele sefirotic, care e o relexie a universului, vom cunoaşte adevăratele dimensiuni ale omului. Şi invers, putem avea o idee despre univers ştiind că omul a fost creat după imaginea sa. Aceasta înseamnă că studiind omul, natura sa, funcţiile sale, ajungem să cunoaştem universul. Pentru că totul se reflectă în om. Pentru a găsi soluţia problemelor filozofice cele mai abstracte, e suficient să observăm omul.

Omul e o cheie şi este construit după forma unei chei . De ce vechii egipteni reprezentau pe hierofanţii lor cu acest simbol în mână? Cheia e un rezumat al omului, şi cu această cheie Iniţiatul poate deschide cele 50 de porţi ale lui Binah, Mama cosmică,

materia primordială. Cel ce posedă cheia reuşeşte să deschidă cele 50 de porţi, adică să cunoască toate proprietăţile numerelor şi entităţilor, ca şi toate relaţiile care se pot stabili între ele. El urcă şi coboară pe scara cosmică şi toată bogăţia universului creat de Dumnezeu este la dispoziţia sa, din moment ce a descoperit în el cheia pentru a descoperi toate porţile.

Oricare ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, creată după chipul lui Dumnezeu, e locuită de un suflet superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui Dumnezeu Însuşi. De aceea existenţa voastră nu va avea sens decât atunci când veţi intra în contact cu acest suflet nemuritor care e lumină, armonie şi putere. Prin intermediul acestui suflet puteţi comunica cu Creatorul şi în acelaşi timp cu universul pe care El l-a creat, pentru că sufletul este el însuşi o chintesenţă a acestui univers. Şi dacă vă gândiţi la el, dacă veţi recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine este Eu-l vostru veritabil. Atunci, conştiinţa voastră se va trezi, vibraţiile sale vor deveni mai intense, până în ziua în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet sublim, şi veţi una cu Dumnezeu.

Omul îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel care lucră prin intermediul lui. Într-o zi omul se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi entitatea individuală în Dumnezeu. Desigur, această idee nu va place unora, care văd în aceasta un atentat al libertăţii lor individuale. Dar fie că o vor sau nu, este aceasta realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să pierdeţi timpul cu inutilităţi, cu repetarea necazurilor, păsurilor voastre şi aşa mai departe, gândiţi-vă la acest suflet care sunteţi, dar care nu se suprapune exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu el. Repetând des acest exerciţiu, veţi simţi încet încet pacea şi bucuria - mai ales bucuria - învăluindu-vă.

De la pietre şi plante până la Arhangheli şi până Dumnezeu, tot ceea ce există în univers există de asemenea şi în om. În corpul nostru fizic chiar, toate elementele creaţiei sunt prezente. Nimic nu lipseşte, de aceea putem progresa până la infinit fără să ne oprim niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să lucrăm asupra materiei noastre, făcând-o mai suplă, transparentă şi să o facem să vibreze până ea va putea exprima lumea divină. Astfel ne vom putea manifesta într-o zi în plenitudine, aşa cum suntem în înalt.

Dar pentru a ne ghida în viaţa noastră spirituală şi pentru a ne orienta pe ce drum să mergem, avem nevoie de o metodă. Pentru mine, v-am spus, această metodă este lucrul cu Arborele sefirotic. De aceea insist în fiecare zi să învăţaţi să aprofundaţi toate aspectele lui. Cu Malhouth, concretizaţi lucrurile. Cu Iesod, vă putificaţi. Cu Hod, le înţelegeţi şi le explicaţi. Cu Nestah, le daţi graţia. Cu Tiphereth, le iluminaţi. Cu Gebourah, luptaţi pentru a le apăra. Cu Hessed, le subordonaţi ordinului divin. Cu Binah, le daţi stabilitate. Cu Hohmah, le faceţi să intre în armonia universală. În fine, cu Kether, puneţi pe ele sigiliul eternităţii.

Învăţaţi să meditaţi asupra celor zece sefiroturi având în conştiinţă că Arborele Vieţii e în voi, şi că singura activitate care merită făcută este de a-l face să crească, să înflorească şi să dea fructe. Câţi ani, câte reîncarnări trebuie să aibă fiecare dintre voi, pentru a deveni fiecare dintre voi cu adevărat Arborele Vieţii... aceasta nu trebuie să vă

preocupe. De mii de ori va trebui să veniţi, poate, până când aceste zece sefire care sunt înscrise în voi vor începe să vibreze şi până când fiinţa voastră interioară va fi luminată de toate luminile Arborelui Vieţii.

Cap XII MALHOUTH, IESOD, HOD, TIPHERETH: ARHANGHELII ŞI ANOTIMPURILE

Trecerea de la un anotimp la altul în cursul anului se produce, o ştiţi, atunci când soarele trece prin cele patru puncte cardinale numite solstiţii şi echinocţii. Acestea sunt ca nişte noduri de forţe cosmice, şi în acele perioade, noi energii se revarsă pe pământ. Dar, reînnoirea acestor forţe nu se face automat, din cauză că se repetă regulat în fiecare an. Nu, toate aceste schimbări se produc prin munca entităţilor care au sarcina de a se ocupa de pietre, plante, animale şi oameni. Cele patru anotimpuri sunt plasate sub influenţa a patru arhangheli: Raphael prezidează primăvara, Ouriel vara, Mikhael toamna, Gabriel iarna. După tradiţie, Raphael, Ouriel, Mikhael şi Gabriel sunt printre cei “Şapte îngeri care se ţin în faţa gloriei lui Dumnezeu.”

Când se apropie echinocţiul de primăvară, toate spiritele şi forţele naturii lucrează sub conducerea lui Raphael pentru a reanima viaţa peste tot în univers. În regnul vegetal acţiunea lor e mai spectaculoasă, dar ea atinge de asemenea şi mineralele, animalele şi oamenii. Această reînnoire a vieţii în natură e sinonimă cu regenerarea omului, adică cu vindecarea.

Singura menţiune care e făcută despre Raphael în Scripturi se găseşte în Cartea lui Tobie. E o aventură extraordinară! Într-o zi, bătrânul Tobit, care a orbit, primeşte vizita unui tânăr care se prezintă sub numele de Azaris, fiul unuia din părinţii săi, şi îi propune să îl însoţească pe fiul său Tobie până în Medie pentru a căuta o sumă de bani pe care Tobit a lăsat-o depusă de mai mult de douăzeci de ani. Tobit a acceptat. În drum, Azaris l-a instruit pe Tobie dându-i sfaturi; i-a sugerat chiar să ceară mâna lui Sara, fiica unui om care le-a oferit ospitalitate. Asupra lui Sara era un blestem: ea s-a căsătorit de şapte ori şi de fiecare dată, imediat după ceremonia căsătoriei, demonul Asmodee a făcut să moară soţul său. Pentru a anula blestemul, Azaris l-a sfătuit pe Tobie să pescuiască un anumit peşte, să-i scoată ficatul şi inima şi să le ardă: fumul a pus pe fugă demonul. Tobie s-a căsătorit apoi cu Sara. Călătoria a continuat... Banii depuşi au fost recuperaţi şi în drumul de întoarcere spre casă Azaris i-a spus lui Tobie: “Îţi garantez că ochii tatălui tău se vor deschide, dacă vei pune pe ei fiere de peşte: medicamentul v-a acţiona şi îi va trage de pe ochi pieliţă albă...” Tobie s-a conformat indicaţiilor primite şi a redat astfel vederea tatălui său. În final, când Tobie şi tatăl său a vrut să ofere cadouri acestui extraordinar tânăr care le-a adus atâta bine, Raphael s-a făcut cunoscut: “Vă voi spune tot adevărul. Eu sunt Raphael, unul dintre cei şapte îngeri care se ţin tot timpul gata să apară în faţa gloriei lui Dumnezeu...” şi a dispărut. E o poveste foarte frumoasă - v-am rezumat-

o rapid, dar merită să o citiţi în întregime (“Cartea lui Tobie” nu figurează în Biblia catolică).

În sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. Ori, zeul Mercur (Hermes în mitologia greacă), este zeul călătorilor şi al sănătăţii. Este exact rolul pe care l-a jucat Raphael faţă de Tobie pe care l-a însoţit pe întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit în arta vindecării relelor corpului (orbirea tatălui său) şi relelor sufletului (agresiunea demonului). Şi nu din întâmplare, în zilele noastre, caduceul lui Hermes este simbolul medicilor.

Marea sărbătoare a primăverii este Paştele, care celebrează reînvierea lui Crist în toată natura şi trebuie să fie de asemenea reînvierea noastră. În această perioadă nu e suficient să remarcăm că păsările cântă, că arborii se acoperă de frunze; e o întreagă muncă de făcut, o muncă de reînnoire. În fiecare dimineaţă, când veniţi la răsăritul soarelui, nu trebuie să aveţi în cap altceva decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate celelalte subiecte deoparte, tot ce este deja vechi şi perimat, pentru a putea primi în fine noua viaţă şi pentru a putea intra în comunicare cu acest mare curent care vine din inima universului.

Vara e plasată sub influenţa lui Ouriel şi acest nume are o semnificaţie magnifică: “Dumnezeu este lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim nici o menţiune a acestui arhanghel în Scripturi. Pe durata verii, toată natura este în foc, aerul însuşi e înfierbântat, şi în ziua de 24 iunie, ziua sărbătorii lui Ioan Botezătorul, în momentul solstiţiului de vară, se aprind tradiţional focuri pentru a celebra prin cântece şi dansuri victoria căldurii şi a luminii. Dar Biserica nu a încurajat această manieră de a-l sărbători pe Sfântul Ioan care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne, pentru că aceste reuniuni de bărbaţi şi femei care cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte întreagă, sfârşesc inevitabil în senzualitate şi orgii.

Sărbătoarea Sfântului Ioan, e adevărat, se situează în momentul când soarele întră în Cancer - semn dominat de Venus - nu e sărbătoarea focului spiritual, ci a focului fizic, terestru. Ouriel este arhanghelul lui Malhouth, sfera pământului, şi focul peste care domneşte nu e numai cel care face să se coacă grânele şi fructele arborilor, ci e şi focul interior al planetei care întreţine o întreagă materie în fuziune, unde se elaborează metale, minerale şi care se asimilează cu infernul.

În unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon care scuipă foc. Dragonul este acel animal mitic care trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât pentru a arde, a devora şi a distruge. Dar el e de asemenea paznicul tuturor comorilor ascunse, pietrelor şi metalelor preţioase, fructele pământului, şi, pentru a pune mâna pe aceste comori, trebuie să fim capabili să-l înfruntăm şi să îl învingem. Aici, de asemenea, numeroase tradiţii, mai ales în poveşti, celebrează eroi îndrăzneţi şi puri care au fost capabili să-l învingă pe dragon pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. Iată povestiri asupra cărora discipolul trebuie să mediteze: nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că vara eliberează forţele subterane.

Din păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că vara majoritatea oamenilor iau vacanţă, se vede că acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi mai ales al lenii interioare şi senzualităţii. Veţi spune: "Dar e normal, pentru că natura însăşi ne invită." Natura inferioară, da. A venit momentul pentru voi de să înţelegeţi importanţa celor cinci planuri din care este constituită fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul inferior al lui Malhouth, Pământul, evident, veţi fi înghiţiţi de instincte. Dar dacă faceţi o muncă interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi intra în relaţie cu Sufletele glorioase, Ischim-ii, cu arhanghelul Ouriel şi cu domnul Adonai Meleh, nu numai că veţi învinge dragonul, dar veţi putea pune mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi posibilităţi spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor obscure care sunt în voi.

Toamna este plasată sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul Soarelui în sefira Tiphereth. Mikhael este cel mai celebru înger; numele său înseamnă: "Cine este ca şi Dumnezeu?" Tradiţia iniţiatică povesteşte că Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli. În puterea sa, el a început să se creadă egalul lui Dumnezeu şi a vrut chiar să-L detroneze. Atunci, văzând aceasta un alt Arhanghel s-a ridicat şi a spus: "Cine e ca şi Dumnezeu?" În ebraică: "Mi (cine) - ka (ca şi) - El (Dumnezeu). Atunci Dumnezeu, care a văzut scena, i-a spus: "De acum înainte te vei numi Mikhael şi vei fi şeful miliţiei celeste."

În Vechiul Testament, Mikhael este arhanghelul tuturor victorilor asupra răului. În Noul Testament, mai ales în Apocalipsă, e spus că el va fi cel care, la sfârşitul timpurilor, va doborî dragonul. În tradiţie se povesteşte că atunci când Moise a murit, diavolul a vrut să pună mâna pe corpul său, şi tocmai arhanghelul Mikhael s-a opus şi i l-a smuls din mână. Numeroase tablouri şi icoane îl reprezintă cu o balanţă în mână, cântărind, după moartea lor, faptele oamenilor: pe un platan se îngrămădesc faptele rele, iar pe celălalt cele bune. În timpul acesta, diavolul este acolo, gata să atragă omul în regatul său infernal, şi e furios, scrânşneşte din dinţi văzând că Mikhael adaugă pe platan o ultimă faptă bună care face balanţa să se plece spre partea binelui!

Începutul toamnei coincide cu intrarea soarelui în Balanţă. Toamna este anotimpul recoltelor. Se strâng fructele, se aruncă cele rele şi se păstrează cele bune. "Recunoaşteţi un om după fructele sale", spunea Iisus. Şi, într-un anume fel, putem spune că fiecare recoltă e o judecată. În natură, ca şi în viaţă, toamna este cel mai bun anotimp, anotimpul fructelor care s-au copt sub razele soarelui a cărui arhanghel este Mikhael.

Iarna, în fine, este sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod care este sefira Lunii. La intrarea în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist. Există legături strânse între arhanghelul Gabriel, naşterea copiilor, luna şi iarna.

Gabriel a fost cel care l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea unui fiu care va fi Ioan Botezătorul. Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui Iisus: "Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-un oraş al Galileiei numit Nazareth la o fecioară logodită cu un om al casei lui David numit Iosif. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a spus: Te salut, tu căreia i s-a făcut o favoare, Domnul este cu tine. Tulburată de aceste cuvinte, Maria se întreba ce poate să însemne un aşa salut. Îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria,

pentru că ai găsit graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu şi îi vei da numele de Iisus."

Ce este o naştere? O trecere din invizibil în vizibil, din imaterial în material, de la abstract la concret. Iar Luna, principiul feminin prin excelenţă, prezidează toate formele de încarnare, de la cele ale planului fizic până la cele planului spiritual. Pe timpul iernii nopţiile sunt cele mai lungi, ritmul vieţii încetineşte, condiţiile sunt cel mai puţin propice manifestărilor exterioare şi mai mult favorabile vieţii interioare: omul este împins să intre în el însuşi pentru a pregăti naşterea acelui copil de lumină pe care unele tradiţii l-au simbolizat printr-o perlă. Perla, care vine din mare, are ca şi ea relaţii cu Luna. Pe Arborele Sefirotic, scoica perlieră, este Iesod care, în corpul cosmic, reprezintă organele genitale. Acolo trebuie să se formeze perla. Această perlă reprezintă chintesenţa cea mai pură a dragostei. Scoica perlieră, este principiul feminin care aduce pe lume o perlă, un copil.

Cele patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru arhangheli. Primăvara este sub influenţa lui Raphael, arhaghelul lui Hod; vara, sub influenţa lui Ouriel, arhanghelul lui Malhouth; toamna sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi iarna sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod. Să-i plasăm acum pe Arborele sefirotic. Vedem, de jos în sus, Malhouth: Pământul; Iesod: Luna; Hod: Mercur, şi Tiphereth: Soarele, adică cele patru elemente: pământul, apa (Luna), aerul (Mercur) şi focul (Soarele). Cunoscând aceste corespondenţe, veţi putea acum să învăţaţi să lucraţi cu cele patru anotimpuri, şi astfel viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea în tomul 32 Opere Complete cap XVII: "Sărbătorile cardinale").

Cap XIII ARBORELE SEFIROTIC, SIMBOLUL SYNARHIEI

În cursul istoriei, oamenii nu au încetat să facă experienţe mai mult sau mai puţin reuşite pentru a încerca să găsească cea mai bună formă de guvernare: monarhie, republică, oligarhie, etc. V-am mai vorbit de această formă de guvernământ numită synarhie a cărui idee a fost popularizată în Occident prin lucrările lui Saint-Yves d'Alveydre. Trei persoane, spune el, se găsesc în vârf: ele reprezintă Autoritatea şi dau directive la şapte persoane care reprezintă Puterea, şi aceştia şapte au sub ordinele lor doisprezece alte persoane care se ocupă de Economie, adică de producţia şi distribuţia bogăţiilor.

În realitate, cum v-am arătat (a se vedea tomul 31 din Opere Complete, cap IX "Ierarhie şi libertate", partea 3-a), atât timp cât ne vom limita la a vrea să stabilim synarhia în exterior, nu vom putea rezolva cu adevărat problemele. Nu pentru că există trei persoane, apoi şapte, apoi doisprezece în fruntea unei ţări sau a unei colectivităţi afacerile vor merge mai bine, pentru că cei trei, şapte sau doisprezece pot fi ambiţioşi, necinstiţi sau nesimţiţi şi pot duce la fel de bine ţările la catastrofe. Nu numărul contează

pentru a aranja afacerile, ci oamenii, ce sunt ei, calităţile pe care le au. De aceea, insist, înainte de a instala synarhia în planul fizic, fiecare trebuie să lucreze să o instaleze la început în el însuşi.

Veţi spune: "Dar ce semnifică instalarea synarhiei în fiecare om? Cum e posibil?" Fiecare dintre voi posedă un intelect, o inimă şi o voinţă. Prin intelectul vostru gândiţi; prin inima voastră trăiţi sentimente; prin voinţa voastră acţionaţi. Prin intermediul acestor trei factori vă manifestaţi în lume. Atunci, dacă reuşiţi să instalaţi înţelepciunea în intelectul vostru, dragostea în inima voastră şi forţa în voinţa voastră, veţi realiza în voi această trinitate care vă face să semănaţi cu Trinitatea divină a luminii, a căldurii şi a vieţii, şi vă veţi lega astfel de sefirele Kether, Hohmah şi Binah. Astfel veţi deveni Autoritatea, veţi guverna asupra propriei voastre existenţe. Şi vă veţi guverna manifestând virtuţile celor şapte planete, adică a celor şapte sefiroturi: Hessed (Jupiter), Gebourah (Marte), Tiphereth (Soare), Netsah (Venus), Hod (Mercur), Iesod (Luna) şi Malhouth (Pământul). Acestea sunt cele şapte calităţi care reprezintă Puterea. Sunteţi Autoritatea, şi prin calităţile şi virtuţile voastre vă exercitaţi puterea. Da, pentru că calităţile şi virtuţile noastre sunt cei mai buni servitori. Adevăraţii noştri servitori nu sunt oamenii pe care-i luăm în serviciul nostru pentru satisfacerea dorinţelor, nevoilor noastre sau pentru a ne uşura viaţa, ci virtuţile din noi care se supun adevăratei autorităţi a lui Kether, Hohmah şi Binah. Şi aceste virtuţi sunt capacitatea de a realiza a lui Malhouth, puritatea lui Iesod, inteligenţa lui Hod, blândeţea lui Nestah, frumuseţa lui Tiphereth, îndrăzneala lui Gebourah, generozitatea lui Hessed. Aceşti şapte servitori transmit ordinele Autorităţii spre cei doisprezece care se ocupă de Economie.

Şi ce reprezintă Economia în noi? Ea e reprezentată prin cele doisprezece părţi ale corpului fizic cărora le corespund cele doisprezece semne ale zodiacului: capul (Berbecul), gâtul (Taurul), braţele şi plămânii (Gemenii), stomacul (Cancer), inima (Leul), plexul solar (Fecioara), rinichii (Balanţa), organele sexuale (Scorpionul), coapsele (Săgetătorul), genunchii (Capricornul), pulpele (Vărsătorul) şi picioarele (Peştii). Cele şapte virtuţi acţionează în aşa fel asupra diferitelor părţi ale corpului pentru a le trezi, a le da viaţă şi fac în aşa fel încât activitatea miliardelor de celule care le constituie să contribuie la armonia ansamblului. Iată adevărata synarhie de care trebuie să ne ocupăm: synarhia interioară. Cât despre synarhie ca mod de guvernământ a oamenilor, vom găsi în fiecare ţară acele trei persoane atât de evoluate pentru a le pune în vârf? Şi de asemenea cei pe şapte care vor fi cu adevărat capabili nu numai să înţeleagă directivele date de cele primii trei dar şi să le execute corect? Şi chiar dacă am găsi aceste persoane, vor fi ele acceptate?

Pentru a instala pacea şi armonia în lume, trebuie început cu începutul, şi acesta este omul însuşi. Adevărata synarhie se va instala în ziua când vom deveni, fiecare, capul, regele regatului noastru, poporului nostru, şi asupra gândurilor, sentimentelor, actelor noastre. Dacă nu, vom fi sclavii slăbiciunilor noastre.

Vedeţi, şi aici, Arborele sefirotic ne dă o metodă de lucru, el ne indică drumul de urmat, ne ajută să înţelegem care e adevărata synarhie şi cum să o realizăm.

Cap XIV IESOD: FUNDAMENTUL VIEŢII SPIRITUALE

I

Câţi oameni m-au urmat sperând că le voi da mijloace de a-şi dezvolta uşor facultăţile psihice, de a obţine puteri magice, etc. Şi când le spuneam că metoda cea mai eficace pentru a-şi dezvolta aceste facultăţi şi a obţine aceste puteri este de a se purifica, de a face o curăţenie în interior, ei mă părăseau, şi încă cu ce dispreţ! Ceea ce le spuneam le părea prea pueril. Ei mergeau atunci în altă parte, crezând că vor găsi în final ceea ce căutau. Evident, găseau ei ceva, dar ce? Ar fi mai bine să nu vorbim. Deci voi, cel puţin, încercaţi să înţelegeţi că puritatea este mijlocul cel mai eficace pentru a obţine veritabile realizări spirituale. Pentru că odată ce terenul e curăţat, calea e liberă pentru curenţii cereşti: ei nu mai întâlnesc obstacole pentru a ajunge la voi şi pentru a vă da ceea ce cereţi.

Din păcate, majoritatea celor ce se întorc spre spiritualitate îşi imaginează că satisfacţiile, succesul pe care n-au reuşit să-l obţină prin alte mijloace îl vor obţine printr-un învăţământ iniţiatic. Nu, nu îl vor obţine, şi dacă vor încerca să-şi atingă scopurile cu ajutorul ştiinţelor oculte o vor plăti scump. Dacă voi reuşi măcar să vă fac să înţelegeţi aceasta, voi considera că am îndeplinit o mare parte din sarcina mea.

Am ţinut, un an întreg, un ciclu de conferinţe despre puritate luând ca punct de plecare sefira Iesod, pentru a vă arăta cât este de vast acest subiect; el atinge domenii la care nu ne gândim în mod obişnuit (a se vedea "Misterele lui Iesod" Opere Complete, tomul 7). Toată lumea cunoaşte inconvenientele pe care le prezintă canalizările înfundate, geamurile murdare, lentilele ochelarilor rău şterse. Dar foarte puţini se gândesc că ei întreţin aceleaşi inconveniente în ei înşişi: gânduri, sentimente, dorinţe care sunt ca nişte pete, ca şi praful, deşeuri care obstrucţionează canalele spirituale, care împiedică lumina divină să sosească până la ei şi să îi penetreze. Nu puteţi intreprinde nimic solid, sigur, în viaţa spirituală, fără a fi lucrat în prealabil asupra purităţii.

Dar să nu credeţi că dacă insist atât de mult asupra purităţii este pentru că trebuie să ne oprim exclusiv asupra ei şi să nu mai căutăm nimic mai sus. Nu, eu insist asupra ei pentru că puritatea este baza - aceasta e şi semnificaţia numelui Iesod: bază, fundament. Ori, rolul unei baze este de a suporta întregul edificiu. În Arborele Vieţii există şi alte sefire care reprezintă virtuţile asupra cărora discipolul trebuie să înveţe să lucreze, dar lucrul cu Iesod, baza, reprezintă condiţia de îndeplinit pentru a putea începe a se instrui şi a crea în lumea spirituală.

De ce sefira Iesod reprezintă baza vieţii spirituale? Pentru că odată cu ea începe lumea psihică. Am văzut aceasta când am studiat cele patru diviziuni ale Arborelui sefirotic:

- Atsilouth: sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund lumii divine.

- Briah: sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth corespund lumii spirituale

- Ietsirah: sefirele Hod, Nestah şi Iesod corespund lumii psihice.

- Assiah: Malhouth corespunde lumii fizice.

De cum părăsim Malhouth, lumea fizică, intrăm în lumea psihică a cărei primă etapă este Iesod. Ca şi celelalte sefire, Iesod este ierarhizată şi partea sa inferioară corespunde Lunii care, în psihologie, reprezintă lumea inconştientului, a instinctelor şi a iluziilor. Este deci esenţial ca omul să se facă stăpân pe această lume pentru a introduce în ea ordinea şi lumina. Aceasta înseamnă a se purifica. Asta e tot. Da, a se purifica înseamnă mai întâi a fii capabil să discerni natura mişcărilor vieţii interioare, să-ţi analizezi gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi să lucrezi pentru a le face mai dezinteresate, mai generoase.

În ciuda acestor explicaţii, ştiu bine că mulţi îşi vor astupa urechile: ei vor da ca argument faptul că puritatea semnifică îngustime, limitare, fanatism şi chiar excludere... că în numele purităţii s-au făcut persecuţii, masacre, arderi pe rug. Ah? Foarte bine, dar şi în

numele dragostei s-au făcut crime înspăimântătoare, şi asta nu împiedică pe nimeni să mai pronunţe cuvântul iubire şi să continue să iubească?... Gândiţi-vă un pic la această nedreptate! Ei găsesc orice motiv ca să nu facă efort. Sub pretextul că noţiunea de puritate e rău înţeleasă, ei vor să se bălăcească în continuare în murdărie. Ei sunt liberi să o facă, dar vor vedea într-o zi efectele acestui mod eronat de a gândi.

Cei care nu au învăţat să lucreze cu Iesod, vor continua să se bălăcească în lumea psihică fără a cunoaşte niciodată realitatea lumii spirituale. Chiar dacă, cum e în majoritatea cazurilor, posedă adevărate daruri psihice, e bine să ştie că acestea nu ajung. Trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că lumea psihică nu este lumea spirituală, şi că nu e suficient să ai un dar psihic pentru a-l exersa în mod corect. Muzicienii, pictorii cei mai dotaţi nu ar ajunge la nici o realizare dacă nu se supun unei discipline, dacă nu studiază sub îndrumarea unui maestru. Un dar psihic, ca şi un dar artistic, trebuie cultivat. Cel ce posedă aceste daruri trebuie să lucreze asupra singurei calităţi care îi va permite să vadă clar şi să exercite influenţe benefice: puritatea. Şi în aceste cazuri, puritatea semnifică nu numai luciditatea, dar şi onestitatea, dezinteresul, conştiinţa responsabilităţilor.

Ori, ce se petrece în general? Cineva a avut vise premonitorii, a simţit că el însuşi sau alte persoane erau în pericol, a văzut că un anumit eveniment se va produce. Atunci,

foarte încântat că a descoperit un dar care îi urmeşte anturajul, se proclamă clarvăzător, deschide un cabinet unde unii oameni care sunt îngrijoraţi pentru ei înşişi sau familiile lor vin să-l consulte. Şi astfel, acest nou clarvăzător începe să transmită zilnic "mesajele Cerului". Oare se gândeşte vreodată dacă e la înălţimea pretenţiilor? Nu; din moment ce a avut câteva vise premonitorii, câteva intuiţii bune, el îşi imaginează că este capabil să dea în orice moment răspunsuri la toate întrebările şi că nu se înşeală nici o dată. Ei bine, nu, din nefericire nu, şi acel care vrea să-şi dezvolte darul clarvederii trebuie să lucreze în fiecare zi cu o mare vigilenţă asupra lumii sale psihice, dacă nu se va găsi într-o dezordine interioară de nedescurcat, se va înşela şi îi va înşela şi pe alţii. Mulţi care au luat-o fără precauţii pe calea mediumităţii, au sfârşit prin a-şi pierde capul (a se vedea "Privire asupra invizibilului" Colecţia izvor, Nr. 228).

Iată de ce oamenii cu bun simţ sau oamenii de ştiinţă nu vor să audă vorbindu-se de facultăţi şi se puteri psihice: pentru că imediat se gândesc la toţi aceşti şarlatani şi dezechilibraţi. Au dreptate să nu accepte orice, dar nu au dreptate să refuze să meargă mai departe pentru a studia şi a înţelege domeniul vieţii psihice, ignorând aceste fenomene. Pentru că astfel ei îşi fixează limite gândirii şi investigaţilor lor. Sub pretextul că se arată raţionali, obiectivi, ei se opresc la suprafaţa lucrurilor. Există şi câţiva oameni de ştiinţă serioşi care se interesează de fenomenele "parapsihologice", numai că mulţi dintre ei nu o spun de frica desconsiderării din partea colegilor lor. E la fel cum unii pastori sau preoţi cred în reîncarnare dar nu o spun pentru că reîncarnarea nu e admisă de Biserică iar ei nu vor să-şi atragă neplăceri. Ei bine, eu reproşez acestor oameni de ştiinţă şi acestor preoţi de a nu avea sensul responsabilităţii lor, pentru că lasă oamenii care caută în obscuritate şi rătăcire.

Nimic nu-i va putea opri pe oameni să vrea să găsească altceva decât le propune ştiinţa oficială sau Biserica oficială. Dar pericolul e mare pentru ei de a rătăci în regiunile inferioare ale lui Iesod. De aceea trebuie să dobândească o bună înţelegere a purităţii, pentru că ea este cheia vieţii spirituale.

Când lucraţi să vă purificaţi cu adevărat, profund, lumina pătrunde mai uşor în voi, şi veţi începe să vedeţi totul mai clar, mai lucid. Particolele care vă ruinează sănătatea sunt alungate şi vă veţi simţi mai bine. Acelea care împiedică voinţa voastră sunt rejectate şi veţi deveni mai tare. Tot ceea ce e tenebros şi obscur vă va părăsi, şi dacă sunteţi trist, bucuria vă va năpădi. Pentru că bucuria nu e altceva decât un aspect al purităţii: cu cât te purifici mai mult, cu atât te simţi mai uşor, vesel şi bucuros. Şi, devreme ce impurităţile antrenează fermentaţia, putrefacţia, dislocaţia şi moartea, cu cât vă purificaţi mai mult mergeţi spre imortalitate. Deci, sănătatea, puterea, cunoaşterea, fericirea, nemurirea nu sunt altceva decât aspecte ale purităţii. Iată un rezumat al Ştiinţei iniţiatice; de voi depinde acum să verificaţi aceste lucruri.

II

Pe coloana centrală a Arborelui sefirotic, Iesod se găseşte deasupra lui Malhouth, iar Tiphereth este deasupra lui Iesod. Din această dispoziţie putem deduce că, pentru a coborî până la Malhouth (Pământul), lumina lui Tiphereth (Soarele) trebuie să treacă prin Iesod (Luna). Aici, Malhouth reprezintă simbolic lumea fizică, Iesod lumea psihică şi Tiphereth lumea spirituală. Atunci, ce se va întâmpla dacă lumea psihică nu este într-o stare de puritate care să-i permită să fie traversată de lumina lumii spirituale?

Din păcate, aceasta se întâmplă cu mulţi oameni: ei se plâng că nu resimt nici o binefacere din practicile lor spirituale; ei se roagă, meditează, se leagă de Cer, dar au impresia că aceasta nu-i ajută; ei se simt indecişi, dezorientaţi, slabi; câteodată chiar se gândesc că situaţia lor e mai rea decât înainte. Explicaţia este că acea lumină de care ei se forţează să se lege întâlneşte în ei straturi impure formate de gândurile şi sentimentele lor dezordonate, rău stăpânite. Atunci, nu numai că lumina nu trece, dar se produce acelaşi fenomen ca atunci când razele soarelui cad pe o grămadă de gonoi: ele accelerează putrefacţia.

Traversând un geam transparent, razele soarelui vin să vă lumineze, dar când ele trebuie să traverseze straturi impure, ele produc fermentaţii şi mirosuri urâte. Dacă vreţi să deveniţi un bun receptacol al luminii divine trebuie ca inima voastră să fie ca un cristal transparent, dacă nu, ştiţi de acum ce vă aşteaptă. Atât timp cât nu sunteţi decişi să faceţi o veritabilă muncă de curăţire, de purificare, e mai bine să nu vă apropiaţi de lumina Ştiinţei iniţiatice. Vă previn, pentru că mai târziu va fi inutil să faceţi să cadă asupra ei responsabilitatea necazurilor pe care le veţi resimţi. Va fi greşeala voastră, în exclusivitate.

Atunci când veţi începe cu adevărat lucrul cu Iesod, lumina lui Tiphereth va circula prin voi, şi această lumină vă va permite să înţelegeţi realitatea lucrurilor şi să vă orientaţi corect. Atât timp cât nu posedaţi această lumină interioară, sunteţi obligaţi să recurgeţi la alţii, depindeţi de ei pentru a vă conduce viaţa voastră; şi cum nu e chiar sigur că ideile şi judecăţile lor vă vor lumina cu adevărat, veţi fi sub influenţa unor opinii contradictorii.

Veritabila bogăţie este de a ajunge să posedaţi această lumină care vă va permite să descoperiţi voi înşivă adevărul fără să aveţi nevoie tot timpul să-i consultaţi pe alţii. Veţi întreba: "Şi chiar fără să avem nevoie să consultăm un Maestru, un Iniţiat?" Da, de ce nu? Dacă sunteţi capabil să-l egalaţi, sau chiar să-l depăşeşti, de ce nu? Desigur, va dura mult, va fi dificil, dar Inteligenţa cosmică nu a scris nicăeri că trebuie să rămâneţi limitat, dependent. Ea nu a interzis niciodată unui discipol să-şi egaleze Maestrul şi chiar să-l depăşească. Calea vă este deschisă, şi aceasta e poate singura cale care vă este cu adevărat deschisă. Nimeni nu vă poate împiedica să progresaţi în lumină. Dacă nu, de ce ar fi spus Iisus: "Fiţi perfecţi aşa cun Tatăl vostru din Ceruri e perfect"?

Pentru a parcurge regiunea lui Iesod, mai mult decât pentru altele, discipolul are nevoie de un ghid. Dar odată ce a depăşit Iesod, drumul este liber şi poate să avanseze singur, pentru că a ajuns în regiunile luminii care dă adevărata clarvedere.

Nu trebuie să vă înşelaţi, adevărata clarvedere este cea care vă permite să vedeţi realitatea lumii spirituale, adică să captaţi, să înţelegeţi ceea ce există mai subtil în natură şi în sufletul uman. Cealaltă clarvedere, care constă în a vedea evenimente trecute sau viitoare, sau chiar spiritele lumii astrale, nu are nimic extraordinar. Toată lumea sau aproape toată lumea ar putea să le vadă pe acestea prin anumite exerciţii sau prin folosirea unor droguri, dar aceste mijloace nu duc prea departe şi prezintă chiar mari pericole pentru psihism. Singura clarviziune pe care trebuie să o căutaţi este aceea care poate să facă din voi o prismă de cristal care să lase să treacă lumina Cerului. De această clarviziune vorbea Iisus când spunea: "Fericiţi cei cu inimile pure pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu."

În sefira Iesod, Dumnezeu este numit El Hai, adică Dumnezeu cel viu. În Iesod, Dumnezeu se manifestă deci ca creator şi distribuitor al vieţii, dar a cea mai pure vieţi, cea care vine de sus, de la Izvor, acea viaţă care tâşneşte, curăţă şi purifică totul în trecerea ei, pentru că prima sarcină a vieţii este tocmai de a respinge elementele impure care se opun elanului său.

Şi cum Dumnezeu este prezent în toate sefirele, "a-L vedea pe Dumnezeu" înseamnă deci a primi binecuvântările tuturor sefirelor, adică ştiinţa lui Hod, graţia lui Netsah, splendorile lui Tiphereth, forţa lui Gebourah, generozitatea lui Hessed, stabilitatea lui Binah, înţelepciunea lui Hohmah şi în fine, atotputernicia lui Kether. Fiecare sefiră corespunde unei virtuţi divine; puteţi să lucraţi fie cu una fie cu alta, dar fiind conştienţi că nu veţi ajunge nicăieri dacă nu aţi lucrat mai întâi cu Iesod. Toţi cei care vor să obţină calităţile şi puterile celorlalte sefire fără a fi lucrat în prealalbil cu Iesod sunt într-un anume fel opriţi, şi stagnează în mlaştinile planului astral unde nu întâlnesc decât iluzii, decepţii şi chinuri.

Deci, decideţi-vă să puneţi puritatea la baza existenţei voastre, înaintea cunoaşterii, înaintea bogăţiei, înaintea puterii şi într-o zi veţi avea mai mult decât această cunoaştere, mai mult decât această bogăţie, mai mult decât aceste puteri. Au existat în istorie bărbaţi şi femei care nu au citit nici măcar o carte, care nu au avut studii, ei au lucrat numai asupra purităţii, şi într-o zi au început să manifeste toate celelalte calităţi: înţelepciunea, clarvederea, puterea de a vindeca... Pentru că nu mai aveau pe ei straturi opace, nu mai aveau ecrane, şi toate bogăţiile Cerului au putut să-i penetreze.

Iesod este începutul vieţii psihice, şi în acest sens putem spune că magia începe cu sefira Iesod. Adevărata magie este în gândurile şi sentimentele noastre. Nu avem nevoie de baghetă sau de talismane, toate puterile noastre magice sunt în puterea vieţii psihice; de aceea Luna, care aparţine sferei lui Iesod, este astrul magiei. Cel ca vrea să posede adevărata forţă magică trebuie să înceapă prin a purifica lumea sa psihică. Trebuie să înţelegem puritatea ca şi cea mai mare forţă magică, pentru că prin intermediul lui Iesod putem accede la Mistere.

Cap XV BINAH

I Legile destinului

Binah este prima sefiră de pe coloana stângă al Arborelui sefirotic, Stâlpul Rigorii, numit Boaz, care reprezintă principiul feminin în creaţie. Dumnezeu se manifestă aici sub numele Iehovah. El este Dumnezeu cel teribil care s-a revelat lui Moise. Tot Vechiul Testament e plin de furiile, ameninţările şi blestemele sale care trebuiau să lovească oamenii până la a patra generaţie. Acestui foc devorant îi ofereau fără încetare Evreii sacrificii de animale pentru a-L calma; şi Moise, la fel ca toţi patriarhii şi profeţii, Îi adresa rugăciuni pentru a deturna pedepsele cu care El ameninţa poporul.

Vă veţi întreba: "Dar cum acest Dumnezeu teribil putea fi o putere feminină?" Pentru că această putere feminină este natura. Veţi înţelege mai bine această idee dacă reflectaţi la ceea ce este natura cu adevărat: o mamă implacabilă. Natura a creat legi şi dacă le călcaţi, sunteţi pedepsiţi într-un fel sau altul; şi chiar, pe calea consecinţelor, această pedeapsă va lovi copiii şi nepoţii voştri. Da, în realitate toate acestea sunt foarte uşor de înţeles. Să luăm un exemplu printre cele mai cunoscute: alcoolismul. Pentru a-şi conserva sănătatea fizică şi psihică, omul nu trebuie să bea mai mult de o cantitate limitată de alcool. Dacă depăşeşte măsura, cunoşteţi consecinţele - e inutil să intru în detalii - şi transmite descendenţei sale o ereditate încărcată. Este la fel pentru alte excese, pentru alte călcări de legi.

Orice am face, oricare ar fi progresele ştiinţelor şi tehnicilor medicale, dacă omul nu e rezonabil, dacă nu respectă anumite legi, într-un fel sau în altul el va suferi şi îi va face şi pe alţii să sufere. Câţi s-au indignat de cruditatea unui Dumnezeu care pedepsea nu numai pe cel ce încălca legea ci şi descendenţa sa! Ei bine, iată, acum e clar: acest Dumnezeu este natura, pentru că natura nu e în spatele lui Dumnezeu, nu e separată de Dumnezeu. Dumnezeu este această mamă severă care pune limite copiilor săi, pe care ei nu trebuie să le depăşească. Dacă ei le depăşesc, spunem că ea îi pedepseşte. Dar nu îi pedepseşte pe nedrept, pentru că ei sunt cei care au ieşit din incinta unde erau la adăpost şi protejaţi, şi ieşind, au creat condiţii rele pentru ei şi pentru cei care depindeau de ei.

Veţi spune poate: "Dar această imagine a mamei pe care ne-o daţi, nu e cea pe care o avem. Din contră, o mamă este iubitoare, indulgentă, etc., tatălui îi revine severitatea." Nu aţi observat lucrurile bine şi nici nu aţi reflectat destul. Care e rolul mamei faţă de un copil mic? Ea îl hrăneşte, desigur, dar ea îl învaţă ce e voie să facă şi ce nu e voie să facă pentru a se dezvolta corect: ea îi dă reguli de nutriţie, de igenă, de prudenţă; ea îi interzice anumite lucruri, îl reţine, îl împiedică să se apropie de foc sau de apă, îi trage din mână chibriturile şi obiectele tăietoare, îi ascunde bomboanele şi dulceaţa, dacă copilul are tendinţa de a abuza. Câteodată ea îl lasă singur să facă ce vrea şi îl supraveghează, şi dacă cade sau îşi face rău, îi spune: "Vezi, nu mai fă asta, dacă nu îţi vei face rău din nou." Şi când copilul e capricios şi exagerează, ea îl pedepseşte.

Acest rol al mamei faţă de copilul mic, este, pe un alt plan, cel al naturii vis-a-vis de fiinţa umană. Unii vor spune: "Dar eu, am văzut taţi jucând acest rol în faţa copilului, pentru că mamele..." Şi eu am văzut, dar eu vă vorbesc de principii şi nu de cazuri particulare. La nivelul principiilor, mama joacă în educaţia copilului rolul naturii. Iată cum trebuie înţeles rolul Mamei cosmice, care se manifestă în sefira Binah sub aspectul lui Iehovah.

Sefira Binah ne relevă misterele destinului pentru că ea ne învaţă despre legea cauzelor şi consecinţelor. Câţi oameni se gândesc că existenţa lor e absurdă, că nu e nici o logică în evenimentele şi destinul fiinţelor! Aceasta se întâmplă numai pentru că le lipsesc unele adevăruri pentru a vedea şi pentru a înţelege. Aceste adevăruri sunt în Binah unde lucrează ierarhia îngerească a Aralim-ilor (Tronurile), pe care sfântul Ioan a văzut-o sub forma a douăzeci şi patru de Bătrâni. Ei sunt numiţi de asemenea Domni ai destinelor pentru că ei sunt cei care determină destinul fiecărei fiinţe după meritele sale, după viaţa pe care a dus-o în precedentele încarnări, iar decretele lor sunt executate de îngerii sefiroturilor următoare: îngeri din Hessed, Hachmalin-ii, aduc recompensele, iar îngerii din Gebourah, Serafim-ii, pedepsele.

Ce este destinul? O formă arhetip şi fiecare îşi trăieşte existenţa după forma pe care o primeşte din partea destinului. Cei douăzeci şi patru de bătrâni decid aceste forme. Ei reprezintă tribunalul divin care emite decrete privind formele destinelor, iar formele fizice pe care le vedem pe pământ sunt efectul îndepărtat a acestor forme decretate de sus. Se proiectează o formă dintre aceste forme arhetip asupra unei femei însărcinate, iar ea va trebui să lucreze plecând de la această formă. Odată formele decretate, totul s-a sfârşit, nimic nu le mai poate schimba, ele coboară în materie pentru a se realiza.

Pentru a putea schimba destinul, trebuie deci schimbate arhetipurile, dacă nu, nu e nimic de făcut. Puteţi să mergeţi să consultaţi astrologi pentru a vă lua precauţii şi a scăpa încercărilor şi dificultăţilor, e degeaba, totul este prevăzut, pentru ca "ce e scris" să se întâmple. Pentru a schimba decretele, ar trebui să puteţi să atingeţi regiunile de deasupra lui Binah, adică deasupra destinului, regiunile lui Hohmah şi Kether. E posibil, au existat fiinţe excepţionale a căror virtuţi le-au scutit de legile destinului. Dar ce muncă au depus pentru a reuşi! Pentru noi, singurul mijloc de a ne pune în acord cu Domnii destinului este de a accepta decretele lor cu umilinţă şi dragoste, ştiind că sunt drepte, pentru că sunt consecinţa încarnărilor noastre precedente. Cel mai înţelept este de a considera

dificultăţile şi încercările a acestei existenţe ca şi probleme de rezolvat, ştiind că reprezintă pentru noi cel mai bun mijloc de a evolua.

Caracterul inflexibil a lui Binah se regăseşte în simbolismul lui Saturn care e reprezentat ca un bătrân, sau câteodată ca un schelet, înnarmat cu o seceră. Secera lui Saturn este timpul care distruge tot, iar scheletul este eternitatea care rezistă timpului. Saturn reprezintă deci cele două aspecte. Deasupra cărnii, adică a lumii aparenţelor, pe care timpul (secera) nu încetează să o distrugă, găsim scheletul indestructibil: eternitatea. Dar de câte reflecţii, meditaţii, este nevoie pentru a ajunge la această înţelegere a lucrurilor care permite trecerea de la timp la eternitate!

Saturn vorbeşte puţin şi ascultă mult, pentru că a ştii să asculţi merge cu înţelegerea. Şi de altfel, acesta este sensul cuvântului "a înţelege". Cel ce ştie să audă este pe calea înţelegerii. Putem spune că ascultarea este înţelegerea a ceea ce auzim. Calitatea lui Saturn este de a şti să audă, nu numai să asculte ceea ce ne spun înţelepţii sau zgomotele naturii, ci să perceapă ceva în plus: vocea interioară. În acel moment, tot ceea ce este mai subtil, tot ceea ce vine din profunzimea fiinţei, vocea lui Dumnezeu, vocea liniştii, cum se spune, ajunge până la noi. Iată de ce adevăraţilor Saturnieni le place să se îndepărteze de zgomot pentru a merge în locuri solitare, să asculte vocea liniştii, aceea care le permite să fie scutiţi de legea timpului pentru a intra în eternitate.

II

Chiar şi celor care au îmbrăţişat viaţa spirituală le e greu să ajungă la un nivel de conştiinţă superior şi mai ales să se menţină. Într-o zi obţin o victorie, în alta se lasă în voia lor... E aproape imposibil să ajungă la ceva stabil, definitiv. Stabilitatea e culmea Iniţierii, momentul în care discipolul poate spune în fine, ca şi hierofantul Egiptului antic: “Sunt stabil, fiu de stabil, conceput şi născut în teritoriul stabilităţii.” Teritoriul stabilităţii este Binah, regiunea celor douăzeci şi patru de Bătrâni.

În ce constă stabilitatea? În a nu mai fi zdruncinat de rău. Şi pentru a nu mai fi zdruncinat de rău, trebuie să-i scăpaţi ridicându-vă până în regiunile unde el nu mai poate să aibă priză. Veţi spune: “Dar aceste regiuni există?” Da, ele există, ele există în voi înşivă, cum există şi în univers. Numai că, încă nu v-aţi deama de aceasta pentru că nu aveţi obişnuiniţa de a vă observa. Nu aţi fost surprinşi să constataţi că anumite evenimente care, la un moment dat, vă întristează, vă descurajază, în alte circumstanţe, nu vă mai ating? De ce? V-aţi pierdut sensibilitatea? Nu, dar aţi reuşit să vă ridicaţi până la un nivel de conştiinţă unde ele nu vă mai ating. Este deci proba că există regiuni în om unde răul nu mai are priză.

În Kabbala e spus că şarpele poate urca până la unele sefiroturi, dar el nu poate atinge niciodată regiunea formată din cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Şi pentru

că noi suntem creaţi după imaginea universului, există deci şi în noi o regiune unde răul nu mai găseşte condiţii favorabile de existenţă. În regiunile sublime ale fiinţei noastre şi ale universului, domneşte o astfel de lumină, o astfel de intensitate a vibraţiilor, încât tot ceea ce nu este în armonie cu această puritate, cu această lumină, e dezagregat. Răul nu are nici un drept de existenţă în regiunile sublime, e respins; el nu poate exista decât în regiunile inferioare, unde se plimbă, face ravagii şi îi face pe oameni nefericiţi: pentru că în straturile inferioare ale materiei, toate condiţiile îi sunt favorabile. Deci, după regiunea unde vă aflaţi, sunteţi atinşi sau nu de rău. Iată ce ne învaţă Iniţierea. Iisus a explicat acest lucru într-o altă manieră, când a spus: “Constuiţi-vă casa voastră pe piatră.” Piatra simbolizează această regiune interioară pe care filozofia hindusă o numeşte planul cauzal şi care se situează deasupra planurilor astral şi mental, adică deasupra gândurilor şi sentimentelor ordinare.

Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni ai Apocalipsei de care vorbeşte Sfântul Ioan (“Am văzut douăzeci şi patru de tronuri şi pe aceste tronuri douăzeci şi patru de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe”) sunt instalaţi pe pietre pe care nimic nu le poate zdruncina. Stabilitatea este esenţa lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu este prin esenţă neschimbător, neschimbat în dragostea, înţelepciunea şi puterea Sa.

Dacă vreţi să vă apropiaţi de această stabilitate a celor Douăzeci şi patru de Bătrâni, nu abandonaţi niciodată idealul vostru înalt. Odată ce v-aţi decis să mergeţi pe drumul luminii, orice s-ar întâmpla, păstraţi tot timpul această orientare. Pentru tot restul vă puteţi schimba, dar nu abandonaţi orientarea voastră divină. Să înţelegeţi bine aceasta: stabilitatea nu semnifică imobilitatea. Dacă întâlniţi un Maestru adevărat, nu-l veţi vedea încremenit ca un idol, aşteptând să-i sărutăm mâinile sau picioarele. Din contră, el se deplasează, chiar mai mult ca alţii, pentru a-i vizita pe cei ce au nevoie de el, pentru a-i instrui, a-i vindeca. El rămâne stabil în interior, în convingerile lui, şi nimeni nu poate să-l seducă prin bogăţii sau onoruri.

A fi stabil, înseamnă a fi fidel angajamentelor tale şi a-ţi urma drumul orice s-ar întâmpla. Aceasta e dificil, mai dificil decât de a fi drăguţ, serviabil, iubitor, generos, curajos. Când suntem bine dispuşi, ne dăm cuvântul, facem promisiuni, dar câteva zile după aceea ne găsim într-o altă stare de spirit, în care nici nu ne mai aducem aminte ce am promis. Ei bine, nu aşa vom obţine accesul la adevărata putere a regiunii Binah.

Adevărul este că oamenilor nu le place să li se vorbească de fidelitate, stabilitate. Oh, cât e de greu, oh, cât e de dificil! Ei bine, să ştiţi că acest fel de a gândi va face aceste virtuţi încă mai greu şi dificil de realizat. De voi depinde să aveţi o anumită calitate. De ce? Pentru că voi sunteţi cei care, neiubind un anumit lucru, nu îl atrageţi. Nu vă place să fiţi fidel, vă place schimbarea, atunci cum vreţi ca stabilitatea să vină să se instaleze în voi? Când analizez, constat că oamenii sunt cei care resping o virtute sau alta: pentru că nu o iubesc. Pentru a atrage un lucru, trebuie să-l iubim! Iată aspectul magic. Înainte de a încerca să obţineţi ceva, încercaţi la început să-l iubiţi, altfel orice aţi face nu-l veţi obţine. E esenţial de a cunoaşte această lege.

Deci, încercaţi să iubiţi stabilitatea. Încercaţi să deveniţi mai fideli faţă de idealul vostru, nu trişaţi niciodată, sub nici un pretext, dacă nu, veţi pierde încrederea tuturor marilor Spirite care vă observă. Ele nu vă vor mai stima, nu vă vor mai aprecia, ele nu vă vor mai susţine. Şi odată lăsaţi să vă bazaţi numai pe propriile resurse, nu veţi mai putea realiza mare lucru. Putem iubi schimbarea, nu e interzis să-ţi schimbi activitatea, dar nu trebuie niciodată să vă schimbaţi direcţia, nu trebuie să vă abandonaţi idealul vostru înalt. Putem fi pentru diversitatea exterioară, dar trebuie să menţinem unitatea interioară.

Cap XVI HOHMAH: CUVÂNTUL CREATOR

“La început a fost Cuvântul...”. Această primă frază a evangheliei sfântului Ioan a suscitat numeroase comentarii. E evident imposibil să ne reprezentăm exact ceea ce semnifică a spune că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Dar pentru că ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, pentru că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi al universului, putem să ne însuşim câteva noţiuni despre ceea ce sunt puterile cuvântului: cuvântul pronunţat (sunetele), şi cuvântul scris (literele).

Un general dă un ordin de atac. El strigă: “Foc!” şi în câteva minute nu mai rămâne nimic din ceea ce era un oraş minunat. El însuşi nu a făcut nimic, a pronunţat numai un cuvânt, dar câtă putere era conţinută în acest cuvânt! Sau, un bărbat (sau o femeie) care contează mult pentru voi, dar căruia (căreia) nu-i cunoaşteţi încă adevăratele sentimente, vă scrie într-o zi aceste simple cuvinte: “Te iubesc” şi iată, viaţa vă este dintr-o dată luminată! Nimic nu s-a schimbat, dar totodată totul s-a schimbat.

Întreaga existenţă este aici pentru a ne arăta puterile cuvântului. Să mergem mai departe. De ce vorbesc oamenii tot timpul? Pentru a-şi exersa puterea. Chiar şi atunci când ei par că dau explicaţii, informaţii, adesea nu o fac cu adevărat pentru a explica sau a informa; vorbind sau scriind, ei vor să producă un anumit efect: să provoace furia, ura, sau să adoarmă neîncrederea. Chiar şi voi, nu faceţi câteodată acelaşi lucru? Da, vă las să reflectaţi la aceasta.

Şi acum, să revenim la prima frază a Evangheliei sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul”. Oamenii ar evita multe dificultăţi, multe suferinţe dacă ar şti cum să aplice această frază. Veţi spune: "Dar cum? E atât de abstractă, atât de dificil de înţeles, cum putem să o aplicăm? - Ei bine, tocmai, ea rămâne abstractă şi dificilă de înţeles pentru că nu încercaţi să o aplicaţi. - Dar ce trebuie să facem? - Foarte simplu, să vă acompaniaţi actele voastre cu Cuvântul."

Să luăm cazuri foarte simple din viaţa cotidiană. Când spălaţi geamurile, de exemplu, în loc să executaţi această sarcină lăsându-vă gândirea să rătăcească fiţi conştient de gesturile voastre şi spuneţi: "Aşa cum spăl acest geam, tot aşa inima mea să fie spălată şi să devină transparentă." La fel puteţi face atunci când măturaţi, spălaţi

vesela, ştergeţi praful... Şi când aţi scăpat un obiect şi s-a spart, spuneţi: "Fie ca toate obstacolele care mi se ridică în faţă pe drumul meu spre Dumnezeu să fie sparte în mii de bucăţi!"

Desigur, nu e necesar să spuneţi toate acestea cu voce tare, mai ales dacă există riscul ca cineva să vă audă. Important este de a fi conştient, adică de a folosi gândirea voastră - şi gândirea subînţelege necesitatea cuvintelor - la tot ce faceţi pentru a deveni creator. Iată care trebuie să fie pentru spiritualist semnificaţia lui "La început a fost Cuvântul... Şi nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără Cuvânt." Trebuie să puneţi Cuvântul la început pentru a da o orientare activităţii voastre. Dar este aici o noţiune pe care chiar şi credincioşii nu au înţeles-o bine. Veţi spune: "Dar ei spun rugăciuni de mai multe ori pe zi!" Da, rugăciuni făcute de alţii pe care le-au învăţat pe dinafară, pe care ei le mormăie gândindu-se la altceva, tocmai. Nu e necesar să spuneţi multe rugăciuni pe dinafară. Pentru creştini, "Tatăl Nostru" de două sau de trei ori e suficient. Mai departe, fiecare trebuie să găsească cuvintele pe care să le pronunţe în interior pe măsură ce se ivesc noi ocazii, noi evenimente în viaţa sa. Nu există o mai bună metodă de înţelegere a ceea ce semnifică atotputernicia Cuvântului.

Când vântul suflă alungând norii şi impurităţile din atmosferă cereţi suflului spiritului să alunge gândurile şi sentimentele voastre rele. Şi când vedeţi Soarele dimineaţa răsărind, spuneţi: "Aşa cum soarele se ridică deasupra lumii, tot aşa soarele dragostei să se ridice în inima mea, tot aşa soarele înţelepciunii să se ridice în inteligenţa mea şi tot aşa soarele adevărului să se ridice în sufletul şi în spiritul meu." Iată cum veţi deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu: prin Cuvânt. Pentru că Cuvântul e viu şi acţionează, el are puterea de a vă transforma.

Când veţi începe să înţelegeţi ce semnifică: "La început a fost Cuvântul", veţi înţelege de asemenea de ce e spus că "La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul" şi ce este în spatele acestor cuvinte "cer" şi "pământ", care sunt relaţiile între cele două şi cum trebuie să lucrăm cu ele. Cerul şi pământul sunt în interiorul nostru şi atât timp cât le sepăram, atât timp cât nu le legăm Cerul - gândirea noastră, cu pământul - activităţile noastre cotidiene, nu vom şti ce este Cuvântul, Cuvântul viu. (A se vedea tomul 32, cap XI: "Cuvântul viu: 1. Alfabetul şi cele douăzeci şi două de elemente ale Cuvântului. 2. Cuvântul, limbaj universal. 3. Puterea Cuvântului.")

Cap XVII IESOD, TIPHERETH, KETHER: SUBLIMAREA FORŢEI SEXUALE

În sefira Iesod, Dumnezeu poartă numele Chadai El Hai, şi El hai, am văzut, înseamnă Dumnezeu viu. Iesod e singura sefiră pentru care e menţionat acest atribut divin: viaţa. Bineînţeles, este subînţeles acest atribut şi în celelalte, dar aici este subliniat. Şi deoarece Dumnezeu Însuşi poartă acest nume “viu”, aceasta semnifică că viaţa care se manifestă în Iesod este de cea mai mare puritate. Iesod, fundamentul, este sefira vieţii pure, şi în schema omului cosmic, Adam Kadmon, ea reprezintă organele sexuale: pentru că acestea sunt organele care crează viaţa.

Chiar dacă suntem obligaţi să constatăm că, în viaţa lor sexuală, oamenii nu se preocupă suficient de puritate, adevărul este că Inteligenţa cosmică e cea care a decretat că puritatea lui Iesod trebuie să se manifeste prin intermediul organelor sexuale.

Astăzi se vorbeşte de “eliberarea moravurilor” ca de un mare progres, şi întradevăr ar fi putut fi un progres. Dar ceea ce vedem la ora actuală nu este un progres, e o degringoladă. Această tendinţă pe care o au din ce în ce mai mult oamenii de a se culca împreună pentru că nu găsesc ceva mai bun de făcut, ca să treacă timpul şi pentru a simţi plăceri, este prejudiciabil pentru evoluţia lor. De-abia se întâlnesc, nu se cunosc, nu se iubesc şi ei fac dragoste... din inactivitate, ca şi cum nu ar fi ceva mai important de făcut decât să joace cărţi! Şi apoi, ca şi după o partidă de cărţi, se despart, pentru a începe mâine cu alţii. Aceasta este foarte grav; nu pentru că nu se supun unor reguli inventate de câţiva moralişti; pentru ei este grav, lor îşi fac rău, nu moralei, nici moraliştilor. Actul sexual în sine nu are nimic de condamnat, chiar dacă nu are ca scop procreerea, dar trebuie să cunoaşteţi entităţile şi forţele care sunt angajate în acest act pentru a-i da o semnificaţie şi o orientare divină.

Toţi cei care practică actul sexual pentru propria plăcere, nu numai că că îşi irosesc energiile, dar ei alimentează cu ele entităţi ale planului astral inferior. Pentru că sunt închişi un timp într-o cameră, bărbatul şi femeia îşi imaginează că sunt singuri. Deloc. Există în lumea invizibilă entităţi care sunt de faţă, care asistă şi care se hrănesc cu emanaţiile lor. Atunci, dacă se lasă antrenaţi de senzualitatea lor, larve şi elementali vin să se hrănească pe cheltuiala lor. În timp ce pentru cei care s-au pregătit cu conştiinţă să îndeplinească un act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se hrănească şi să aducă binecuvântările lor. Ştiind acestea, discipolii unei Şcoli iniţiatice invită ei înşişi spiritele celeste cerându-le să-i lumineze pentru a fi capabili să-şi sublimeze gesturile pe care le vor face.

Entităţile care posedă secretul sublimării forţei sexuale sunt Malahim-ii, îngerii lui Tiphereth, Soarele. Energia sexuală din fiinţa umană este de aceeaşi natură ca şi energia solară, dar ea nu o ştie şi, irosind-o, utilizând-o numai pentru satisfacerea propriilor pasiuni, ea se degradează. Din ziua când bărbaţii şi femeile vor conştientiza că această forţă e impregnată de lumina soarelui, ei vor merge pe calea sfinţeniei, se vor apropia de sefira Kether unde Serafinii nu încetează să cânte: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotputernic". Şi din acel moment ei vor începe să guste adevărata dragoste, acea a Serafinilor.

De la Iesod la Kether, trecând prin Tiphereth, acesta e drumul sublimării forţei sexuale. La extremitatea superioară a stâlpului central se găseşte sfinţenia lui Kether, care este capul coroanei, iar originea ei este în puritatea lui Iesod, organele sexuale. Sfinţenia lui Kether, este energia sexuală pe care discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie puterilor lui Tiphereth, până ce ea va ajunge să se manifeste sus, deasupra capului său, ca o lumină de aur. Da, şi acesta e scopul Iniţierii: să fi capabil să stăpâneşti o forţă brută care ne antrenează în jos, să faci să-şi schimbe direcţia şi să lucrezi asupra acestei chintesenţe până la a o transforma în lumină. Adevăratul Iniţiat e cel care, graţie puterilor lui Tiphereth, a realizat în el însuşi puritatea lui Iesod. El posedă aceleaşi organe ca toţi oamenii şi aceste organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie sublimată se ridică pentru a alimenta toţi centri săi spirituali de sus, şi se ridică asupra lui ca razele de lumină.

Acestea sunt adevăruri care erau învăţate de discipolii Iniţierilor antice. Dar în acea epocă i se pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani de studii şi de muncă; şi mulţi dintre ei nu erau admişi. Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi conştienţi de valoarea acestor cunoştinţe pe care le primiţi, şi să mulţumiţi Cerului.

Cap XVIII RUGĂCIUNEA LUI SOLOMON

Unii dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea lui Solomon, pe care nu au auzit-o până acum. Desigur, pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în circumstanţe excepţionale, dar înainte, vă voi spune acestea:

În zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele oculte sunt la modă, din ce în ce mai multe cunoştinţe care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia tuturor. În trecut, ele erau date numai celor care se arătau demni, dar acum sunt etalate la lumina zilei. Şi nu numai că sunt etalate la lumina zilei, dar se prezintă, amestecat, adevărul şi falsul, bunul şi răul, magia albă şi magia neagră, fără a învăţa oamenii să facă diferenţa între cele două şi fără să fie preveniţi de pericolele teribile spre care aleargă aruncându-se orbeşte în nu contează ce studiu şi în nu contează ce practică. Deci, fiţi atenţi!

Această rugăciune, numită Rugăciunea lui Solomon, este foarte puternică din cauza tuturor numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o spunem fără să ne luăm precauţii. Trebuie ca, în prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de sine asupra noastră înşine, pentru a ne adresa fără pericol sefiroturilor, ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu pronunţându-le numele cu voce tare. Şi chiar numai pentru a asculta aceste nume, care sunt cele mai sacre ale Kabbalei, e necesar de a ne pune într-o stare de mare respect, de mare reculegere. Iată ceea ce vă cer să faceţi. Deci, iată această rugăciune:

Puteri ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în mâna mea dreaptă.

Glorie şi Eternitate, atingeţi-mi cei doi umerii şi dirijaţi-mă pe căile Victoriei.

Milostenie şi Justiţie, fiţi echilibrul şi splendoarea vieţii mele.

Inteligenţă şi Înţelepciune, daţi-mi Coroana.

Spirite ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele două coloane pe care apasă întregul edificiu al Templului.

Îngeri a lui Nestah şi Hod, întăriţi-mă pe piatra cubică a lui Iesod.

O Gedoulael! O Gebourael! O Tiphereth!

Binael, fii dragostea mea.

Rouah Hohmael, fii lumina mea.

Fii ceea ce eşti şi ceea ce vei fi, o Ketheriel.

Ischim, asistaţi-mă în numele lui Chadai.

Keroubim, fiţi forţa mea în numele lui Adonai.

Bnei Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin virtuţile lui Tsebaoth.

Elohim, luptaţi pentru mine în numele Tetragrammaton-ului.

Malahim, protejaţi-mă în numele lui Yahve.

Serafim, curăţaţi-mă în numele lui Eloha.

Haschmalim, luminaţi-mă prin splendoarea lui Elohim şi lui Shekina.

Aralim, acţionaţi.

Ophanim, întoarceţi-vă şi străluciţi.

Hayot-haKodesch, strigaţi, vorbiţi, răcniţi, mugiţi.

Kadosch, Kadosch, Kadosch, Chadai, Adonai.

Iod He Vav He.

Ehieh Ascher Ehieh.

Aleluia, Aleluia, Aleluia.

Amin.

Pentru ca aceste înalte entităţi să poată răspunde la chemarea voastră şi să vă aducă ajutorul şi lumina lor, trebuie cel puţin să le pregătiţi în voi condiţii favorabile: pace, puritate. A pronunţa numele lor sau a cunoaşte momentul propice pentru a le invoca nu e suficient. Pentru a atrage binecuvântări, trebuie să vă consacraţi, să vă puneţi în serviciul Divinităţii.

Dar câţi sunt capabili să-şi abandoneze preocupările pentru a urca aceste culmi? Foarte puţini. De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste regiuni care sunt poate singurele în care mă simt fericit. Adesea, venind spre sala de conferinţe, îmi spun: "Astăzi le voi vorbi despre Arborele Vieţii şi despre ierarhiile îngereşti..." Şi deja pe drum le pronunţ numele în interiorul meu. Dar când ajung şi văd feţele voastre, simt că sunt lucruri mult mai urgente pe care trebuie să vi le spun! Cum aş putea să vă întreţin cu aceste subiecte sublime când citesc în privirea voastră cât sunteţi de prinşi de necazurile vieţii cotidiene?..

Dar astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele au plecat în spaţiu, ierarhiile glorioase au auzit că le-am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor pentru voi. (A se vedea primul capitol din "Adevărata Învăţătură a lui Christ" colecţia Izvor Nr 215, unde rugăciunea domnească "Tatăl Nostru..." este comentată în legătură cu cele zece sefiroturi.)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

De la om la Dumnezeu

sefiroturi şi ierarhii îngereşti

colecţia IZVOR Nr. 236

Cap I DE LA OM LA DUMNEZEU: NOŢIUNEA DE IERARHIE

Oamenii se aseamănă adesea cu vapoare în derivă. Ei se conduc, din fericire, după câteva reguli date de familie, studii, meserie, viaţă socială, dar în interior mulţi sunt ca nişte ambarcaţiuni lansate în plină mare, fără busolă şi fără hartă de navigaţie. Veţi spune că unii au religia... Da, religia ajută mult oamenii, dacă cei care o reprezintă se preocupă cu adevărat de a le da un sistem coerent, plecând de la care ei pot să-şi organizeze viaţa interioară. Dar eu nu vreau să critic bisericile şi clerul, mulţi alţii au făcut-o înaintea mea, poate mai bine ca mine. Ceea ce vreau, e să vă dau metode care vă vor permite să realizaţi ceea ce este scopul tuturor religiilor: stabilirea unei legături cu Dumnezeu.

Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul “religare” adică relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar ce idee avem despre Dumnezeu, şi cum se poate stabili această legătură? Veţi spune: “E uşor, ne legăm la Dumnezeu prin rugăciune.” Ah! dacă ar fi aşa de simplu! Ca şi cum ar fi suficient să spunem: “Dumnezeul meu... Domnule Dumnezeu...” pentru a intra în legătură cu El!

Pentru a pretinde că îl atingem direct pe Dumnezeu, trebuie să ştim ceea ce este! Nu vreau să spun că nu se întâmplă să auzim câte ceva de la El, dar în orice caz nu de la El în persoană. Să luăm un exemplu foarte simplu. Aveţi de trimis o scrisoare... Ea va trece în mod necesar prin intermediari: angajatul de la poştă care pune ştampila, cei care o expediază, calea ferată, vaporul sau avionul. Când ea soseşte în sfârşit la destinaţie, câteodată după zeci de zile, factorul poştal o distribuie: el o pune în cutia de scrisori sau o lasă la portar, care se va ocupa de ea. Şi dacă trebuie să scrieţi unei persoane suspusă, unui monarh, unui preşedinte de Republică sau unui ministru, atunci ea v-a trece prin mâinile secretarilor care o vor transmite... sau nu o vor transmite; dacă conţinutul scrisorii

voastre nu e de o importanţă capitală ea nu va ajunge niciodată la destinatar, numai la un colaborator care o va citi şi vă va răspunde.

Iată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care îşi imaginează că atunci când se adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin intermediari, dar ei îşi închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor atinge direct! Pentru că Dumnezeu, înţelegeţi, e un bonom foarte drăguţ, foarte accesibil, putem să-L batem pe umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în persoană răspunde la acestea... Dar ce e cu toţi aceşti ignoranţi care cred că gândurile şi sentimentele lor ajung direct la Dumnezeu şi chiar El Însuşi va veni special să se ocupe de ei? E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are servitori, nu are lucrători pentru a face munca, El trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a înhămat să creeze lumea în şase zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute.

Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare şi echipe de lucrători; dar Dumnezeu, nu, El Însuşi trebuie să facă toată munca şi oricine poate să aibă de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei discută cu Dumnezeu şi Dumnezeu le răspunde. Sau uneori, e invers: Dumnezeu le vorbeşte şi ei Îi răspund! Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar petrece aşa cum îşi imaginează, de mult ar fi fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu ar fi rămas nici cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e o energie de o putere indescriptibilă, nici o fiinţă umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L vadă. Veţi spune că Avraam, Moise şi profeţii Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul Testament e plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un mod figurat de a prezenta lucrurile...

O imagine care ne poate da aproximativ o idee despre Dumnezeu este cea a electricităţii. Ne servim de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi şi pentru a face să funcţioneze tot felul de aparate. În case, uzine, oraşe, totul funcţionează cu electricitate! Dar ştiţi câte precauţii trebuie luate pentru a nu provoca scurtcircuite şi accidente ca incendii sau electrocutări, de exemplu. Un contact direct cu electricitatea poate fi mortal, pentru că e o energie de o putere imensă. Pentru a o face să vină la noi şi pentru a o putea utiliza cu riscuri mici, trebuie să o adaptăm cu ajutorul transformatoarelor, apoi să o canalizăm prin intermediul circuitelor adesea foarte complicate. Ei bine, este la fel şi cu Dumnezeu. Dumnezeu este comparabil cu o electricitate pură care nu poate coborî până la noi decât prin intermediul transformatoarelor. Aceste transformatoare sunt nenumăratele entităţi luminoase care populează cerurile şi pe care tradiţia le numeşte ierarhiile îngereşti. Prin ele primim lumina divină, şi tot prin ele reuşim să intrăm în relaţie cu Dumnezeu.

Da, iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu există un întreg drum de parcurs, un spaţiu atât de vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu e gol, el se compune din regiuni locuite de entităţi spirituale. Toate religiile au menţionat într-un fel sau altul existenţa acestor regiuni şi acestor entităţi. Pentru mine, tradiţia evreiască este cea care dă noţiunile cele mai precise, cele mai clare. Atât creştinismul cât şi islamismul au moştenit în parte aceste noţiuni.

Majoritatea oamenilor se poartă ca şi cum ar fi singurele creaturi cu adevărat evoluate. Sub ei sunt animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte departe, undeva, este Dumnezeu... câţi încă o cred! Ei ignoră existenţa tuturor acelor fiinţe care fac legătura dintre Dumnezeu şi ei. Sau, chiar dacă ştiu de existenţa lor pentru că au auzit vorbindu-se de ele, ei se gândesc la ele rar, nu încearcă să stabilească legături cu aceste fiinţe. Catolicii, ortodocşii se adresează sfinţilor; e bine, dar chiar şi cei mai mari sfinţi nu sunt decât fiinţe umane, şi cultul acestora aminteşte adesea de culturile păgâne: pentru a regăsi un obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului Antoine de Padoue; pentru a evita un accident, sfântului Christophe... Toţi sfinţii calendarului sau aproape toţi au o funcţie particulară, şi un număr incalculabil de Notre Dame sunt invocate pentru a obţine vindecarea, protecţia, naşterea unui copil, abundenţa recoltelor, întoarcerea soţului sau femeii infidele, etc. Creştinii au tendinţa de a dispreţui religiile politeiste şi multitudinea lor de divinităţi, fără a-şi da seama că şi ei de asemenea, într-un anume fel, au un veritabil panteon.

Acest obicei de a invoca entităţi spirituale cărora li se atribuie diferite puteri provine dintr-o veche antichitate şi creştinii l-au preluat şi l-au prelungit. Aceasta arată clar că, chiar şi pentru ei, Dumnezeu este atât de departe că au nevoie să recurgă la intermediari. De aceea e important de a cunoaşte mai bine existenţa ierarhiilor îngereşti, ce sunt ele, cum se situează şi care sunt puterile lor.

Se menţionează în Geneză un simbol al acestei ierarhii îngereşti care face legătura între om şi Dumnezeu: e scara lui Iacob. “Iacob ajunse într-un loc unde îşi petrecu noaptea, pentru că soarele asfinţise. El a luat o piatră pe care a pus-o căpătâi şi s-a culcat în acel loc. Şi a avut un vis. Se făcea că o scară era sprijinită de pământ iar capătul atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe această scară. Şi iată, Eternul se afla deasupra ei.”

Scara e o imagine interesantă de studiat, pentru că ea exprimă nu numai ideea de intermediar între jos şi sus, dar şi cea a ierarhiei: se vorbeşte de “scară socială” pentru a exprima ierarhia situaţiilor pe care oamenii le ocupă unii faţă de alţii. Se vorbeşte de scara valorilor, scara culorilor... Întreaga viaţă demonstrează necesitatea unor scări... nu numai pentru a urca pe un acoperiş! Veţi spune că există şi alte mijloace. Da, dar şi acestea sunt tot echivalente cu o scară.

Tradiţia creştină, care preia tradiţia evreiască, învaţă despre existenţa a nouă ordine îngereşti: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile, Dominatorii, Tronurile, Heruvimii, Serafinii. Aceste ordine îngereşti sunt fiecare un aspect al puterii şi virtuţilor divine, dar mai ales reprezintă pentru noi noţiuni mai accesibile decât cuvântul Dumnezeu. Pentru buna noastră dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaştem existenţa acestor entităţi care ne depăşesc, pentru că ele sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul nostru.

Desigur, puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar ştiind că nu-L veţi atinge niciodată direct. Servitorii săi îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau poate nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la destinaţie pentru că pe drum există entităţi

care fac un triaj. Ele privesc şi spun: “Nu e necesar să aducem aceste lucruri până la Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a asculta acest gen de reclamaţii. La coş cu ele!”

Şi să nu vă imaginaţi că Dumnezeu în persoană va veni să vă viziteze. Va veni poate un Arhanghel aducându-vă un mesaj, un atom de lumină, şi aceasta va fi deja foarte mult. Cine suntem noi pentru ca Dumnezeu, Stăpânul lumilor, să se deplaseze?... Şi de altfel nu am rezista puternicelor vibraţii ale prezenţei Sale. Se spune în Psalmi: “Totul se face ca ceara în faţa Sa.”

Ordinele îngereşti sunt transformatoare care canalizează această putere pentru ca ea să poată sosi până la noi fără a ne pulveriza.

Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, să vă adresaţi direct lui Dumnezeu, şi eu o fac, dar ştiind că sunt alţii care transportă cererile voastre, şi dacă ele nu sunt pure şi dezinteresate ele vor fi aruncate la coş şi nu veţi primi nici un răspuns. E bine să ştiţi de la început cum stau lucrurile pentru a nu vă înşela şi a nu aştepta inutil. Tot ceea ce putem primi de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de departe, de foarte departe şi care coboară prin intermediul ierarhiei îngereşti. Tot Dumnezeu este Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găseşte la toate nivelele creaţiei, dar El nu ne răspunde niciodată direct.

Cap II PREZENTAREA ARBORELUI SEFIROTIC

Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea, religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii.

De la început, am vrut să găsesc un astfel de sistem şi l-am căutat în toate direcţiile. Am studiat ce învaţă marile religii ale lumii, şi sistemul care mi s-a părut cel mai bun - cel mai vast şi în acelaşi timp cel mai precis - l-am găsit în tradiţia evreiască, în Kabbala: Arborele sefirotic, Arborele vieţii. Nu spun că alte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care le prezintă rămân risipite, nu dau o privire aşa de profundă, aşa de structurată şi aşa de sintetică. Arborele sefirotic este o sinteză a universului, el este pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor creaţiei. El se prezintă sub forma unei scheme foarte simple, dar conţinutul său e inepuizabil. Şi chiar, multe episoade din Vechiul şi Noul Testament pot fi interpretate în lumina Arborelui sefirotic.

Kabalişti împart universul în zece regiuni sau sefire corespunzătoare primelor zece numere (cuvântul sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare sefiră se

identifică cu ajutorul a cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele sefirei însăşi, numele şeful ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc şi în fine numele unei planete (planşa de la sfârşitul volumului vă permite să consultaţi în orice moment schema detailată a Arborelui Sefirotic).

Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că putem să stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefira corespunde sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde inimii şi planeta corespunde corpului fizic.

Fiecare sefiră e deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în fruntea sa un arhanghel, el însuşi supus lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este Cel care dirijează aceste zece regiuni, dar sub un nume diferit în fiecare regiune. Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece nume corespund unor atribute diferite. Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit în funcţie de aceste regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar prezentat sub zece aspecte diferite, şi oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia.

Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt:

- Ehieh - Eloha vaDaath

- Iah -Iehovah Tsebaoth

- Jehovah - Elohim Tsebaoth

- El - Chadai El Hai

- Elohim Gibor- Adonai Meleh

Semnificaţia acestor nume necesită explicaţii. A se vedea cap IV.

Cele zece sefiroturi sunt:

Kether: Coroana

Tiphereth: Frumuseţea

Hohmah: Înţelepciunea

Netsah: Victoria

Binah: Inteligenţa

Hod: Gloria

Hessed: Graţia

Iesod: Fundamentul

Gebourah: Forţa

Malhouth: Regatul

Şefii ordinelor îngereşti sunt:

- Metatron: care participă la Tron

- Raziel: secretul lui Dumnezeu

- Tsaphkiel: contemplarea lui Dumnezeu

- Tsadkiel: justiţia lui Dumnezeu

- Kamael: dorinţa lui Dumnezeu

- Mikhael: care e ca Dumnezeu

- Haniel: graţia lui Dumnezeu

- Raphael: vindecarea lui Dumnezeu

- Gabriel: forţa lui Dumnezeu

- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa care uneşte materia în formă.

Ordinele îngereşti sunt:

- Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei sau, în religia creştină, Serafinii

- Ophanim: Roţile, sau Heruvimii

- Aralim: Leii, sau Tronurile

- Haschmalim: Scânteietorii sau Dominatorii

- Seraphim: Înflăcăraţii, sau Puterile

- Malahim: Regii, sau Virtuţile

- Elohim: dumnezeii, sau Principatele

- Bnei Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii

- Kerroubim: Puternicii, sau Îngerii

- Ischim: Oamenii sau Comuniunea Sfinţilor

În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:

- Reschith haGalgalim: primele turbioane

- Mazaloth: Zodiacul

- Chabtai: Saturn

- Tsedek: Jupiter

- Madim: Marte

- Chemesch: Soarele

- Noga: Venus

- Kohave: Mercur

- Levana: Luna

- Aretz: Pământul, sau Olam Iesodoth, adică lumea fundamentului.

Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul: Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath şi pe Neptun la nivelul lui Kether.

Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format din sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.

Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare numite “cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului ebraic:

Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi funcţiile acestor treizeci şi două de căi dacă veţi încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi. Da, şi de altfel nu se vorbeşte de “dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a mesteca hrana şi cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care mestecăm hrana psihică şi spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această masticaţie obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica experienţele pe care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.

Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni, de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale Înţelepciunii care sunt atribuite simbolic sefirei Binah. Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate cunoaşte totul pentru că se cunoaşte pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă identică simbolului lui Venus . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, cele două braţe depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se cunoaşte, şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el poate dechide porţile tuturor regiunilor lui.

Vă veţi întreba fără îndoială: “De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în zece regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este universul şi cum a fost el creat. Arborele sefirotic reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de natură mistică.

Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau, evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie, contemplaţie, graţie unei vieţi interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care au tradus-o cu ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-a meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a universului nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...

Dar să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? Pentru că acest număr reprezintă o totalitate, un ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă numărare. Plecând de la primele zece numere, toate combinaţiile numerice sunt posibile. Dumnezeu a creat la început zece numere, cele zece sefiroturi, şi cu ajutorul acestor zece numere El poate crea alte numere, adică alte existenţe, până la infinit.

Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume înseamnă “a şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui sefirotic.

Acest tablou a sefiroturilor, cum vedeţi, nu reprezintă decât puterile binelui. Pentru perfecţionarea voastră numai pe acesta trebuie să-l studiaţi, numai asupra acestuia trebuie să vă concentraţi. Dar adevărul este că Kabbala menţionează de asemenea zece sefiroturi ale tenebrelor care se numesc Kliphoth şi care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor divine, exact cum diavolul este reflectarea inversă a lui Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au de asemenea numele lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în detalii, nu vreau să pronunţ numele lor, pentru că nu vreau să mă leg de acestea.

În fine, deasupra sefirei Kether, kabbaliştii plasează o regiune pe care o numesc Ain Soph Aur: lumina fără sfârşit, care e regiunea Absolutului, regiunea lui Dumnezeu nemanifestat.

Pentru kabbalişti, universul e o unitate a cărei expresie perfectă este Arborele sefirotic. Dar în această unitate ei disting mai multe regiuni.

O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:

- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah şi Binah.

- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth.

- Olam Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.

- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.

Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de asemenea corespondenţa sa în fiinţa umană.

- Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah,adică planul divin al sufletului şi al spiritului.

- Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică planul mental, intelectul.

- Planului Olam Ietsirah îi corespunde Nephesch, adică planul astral, inima.

- Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică corpul fizic.

O altă repartiţie face să apară trei piloni:

- La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yakîn, care e o putere pozitivă, activă, şi care corespunde sefirelor Hohmah, Hessed şi Netsah.

- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care cuprindele sefirele Binah, Gebourah şi Hod.

- În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din sefirele Kether, Daath, Tiphereth, Iesod şi Malhouth.

Această divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste masculin şi feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, de clemenţă şi rigoare şi că, pentru a se armoniza, aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru.

Iată, posedaţi acum elementele esenţiale ale Arborelui sefirotic. Ce trebuie să faceţi?... E o responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i facă pe oameni să intre în sanctuarul Divinităţii, pentru că el ştie că foarte puţine persoane sunt pregătite să înţeleagă şi să utilizeze corect aceste noţiuni. Să nu vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici magice condamnabile, pentru că nedâdu-şi seama de caracterul sacru al acestor noţiuni îşi imaginează imediat că pot să se plimbe în mijlocul acestor nume ca într-o grădină publică şi pot să jongleje cu sefiroturile ca şi cu nişte mingi. Aceste cunoştinţe trebuie abordate cu multă umilinţă şi respect pentru a avea mari revelaţii.

Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele şi a le menţiona din timp în timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei adevărate munci spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să asimilaţi încet aceste noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind termeni care aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic poate fi comparată cu nutriţia. În fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; dintr-un mare număr de alimente alegeţi unele şi acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de “hrană”, pentru că e o reflectare a universului. Religia şi filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi morala, adevărul, dar de asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi zilnic.

Mulţi sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să progreseze fără a cunoaşte Arborele sefirotic, dar cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, şi această

metodă poate să vă însoţească pe toata durata vieţii voastre. Nici un tablou nu depăşeşete Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi gândirea voastră va înceta să vagabondeze şi veţi primi binecuvântări pe măsură ce veţi şti să exersaţi şi să avansaţi pe această cale. Revenind des asupra Arborelui sefirotic veţi aprinde lumini în voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor purifica, vă vor întări, vă vor da viaţă şi vă vor înfrumuseţa. Poate nu veţi înţelege niciodată perfect această reprezentare şi nu veţi ajunge să realizaţi niciodată toate virtuţile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi pentru voi reprezentarea unei lumi ideale care vă va atrage tot timpul către înalt.

Cap III IERARHIILE ÎNGEREŞTI

Îngerii din Kether sunt Serafinii, în evreieşte Hayoth haKodesch, care se traduce Animale ale sfinţeniei. Hayoth este pluralul cuvântului haya care înseamnă viaţă.

La începutul Cărţii lui Ezechiel, în Biblie, citim o descriere a celor patru Animale sfinte, şi într-un fel asemănător sfântul Ioan le-a descris în Apocalipsă: “De îndată am fost răpit în duh. Şi iată, era un tron în cer şi pe tron şedea Cineva... Iar în mijlocul tronului şi în jurul lui erau patru fiinţe pline de ochi, dinainte şi dinapoi. Prima fiinţă semăna cu un leu, a doua semăna cu un taur, a treia avea faţa ca de om şi a patra semăna cu un vultur care zboară. Cele patru fiinţe aveau fiecare câte şase aripi şi erau pline de ochi de jur împrejur. Ele spuneau fără încetare zi şi noapte: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel care era şi Cel care este şi Cel ce vine!”

Cele patru fiinţe care se află în faţa tronului lui Dumnezeu reprezintă cele patru principii ale materiei, cele patru elemente: leul (focul), taurul (pământul), omul (aerul), şi vulturul (apa) (Despre corespondenţa între vultur şi apă, a se vedea tomul 32 din Opere Complete, pag. 92-93). Rădăcinile materiei sunt deci în Dumnezeu, în sefira Kether, şi Serafinii sunt îngerii celor patru elemente. Dar la acest grad de puritate, materia este aproape de aceeaşi substanţă ca şi spiritul.

Serafinii sunt primele creaturi care primesc emanaţiile divine, ei sunt plonjaţi în oceanul materiei primordiale încă în plină fierbere şi beau de la Sursa de lumină, de la Sursa dragostei, care e singura lor hrană. Ei se hrănesc contemplânu-L pe Dumnezeu, de

aceea sunt reprezentaţi cu ochi pe tot corpul. Serafinii sunt cea mai perfectă manifestare a dragostei, pentru că dragostea adevărată e o contemplare.

În realitate, în Arborele vieţii există şi alte expresii pentru dragoste: Hessed (Jupiter) reprezintă dragostea pentru o colectivitate, Nestah (Venus) dragostea pentru o creatură. Dar dragostea de Dumnezeu, singura dragoste adevărată, nu se poate manifesta decât în Kether, şi este dragostea Serafinilor.

În faţa tronului lui Dumnezeu Serafinii nu încetează să repete: “Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu.” Cuvântul "sfânt" caracterizează cel mai bine esenţa Divinităţii. Acest cuvânt a fost folosit atât de des pentru a desemna numai bărbaţi sau femei care manifestau anumite virtuţi de răbdare, bunătate, milostenie, că şi-a pierdut înţelesul adevărat. Pentru a înţelege ce este sfinţenia, trebuie să ne îndreptăm spre limbile slave. În bulgară, de exemplu, cuvintele “svet” (sfânt) şi “svetost” (sfinţenie) au aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul lumină: “svetlina”. Sfinţenia este deci o calitate a luminii. În acest sens putem spune că Dumnezeu este cu adevărat sfânt pentru că El e lumină pură. Aceasta este ceea ce repetă Serafinii, şi de aceea sfinţenia este de asemenea înscrisă în numele lor: Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei.

Şeful ordinului îngeresc al Serafinilor este Metatron, Prinţul Feţei. El este singurul care îl vede pe Dumnezeu faţă în faţă, şi el e cel care i-a vorbit lui Moise pe Muntele Sinai. Nici o fiinţă umană, oricât de elevată ar fi, nu poate intra în contact direct cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este un foc devorant care ar face-o imediat cenuşă. E nevoie în permanenţă de un intermediar care să vorbească omului din partea lui Dumnezeu. Chiar dacă se spune în Biblie că Dumnezeu s-a adresat lui Avram, lui Iacob, lui Moise sau unui anumit profet, în realitate nu El în persoană a făcut-o ci un mesager; aceasta este tocmai semnificaţia cuvântului “înger”: mesager, trimis.

Îngerii lui Hohmah sunt Heruvimii, în evreieşte Ophanim, adică roţi. Profetul Ezechiel în cartea sa descrie viziunea ce a avut-o despre roţi “ de o circumferinţă şi înălţime înspăimântătoare”, mergând aproape de Animalele sfinte: “Când animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau şi ele. Ele mergeau acolo unde Spiritul le comanda să meargă; şi roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era în roţi. Când Animalele mergeau, ele mergeau; când Animalele se opreau, ele se opreau; când Animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era în roţi.” Animalele sfinte se supun ordinelor Spiritului şi transmit un impuls roţilor.

Simbolismul roţii (cerc perfect în mişcare) ne revelează funcţia Heruvimilor: ei plăzmuiesc materia originară simbolizată de Animalele sfinte, ei elaborează această materie pentru a servi proiectelor lui Dumnezeu. De aceea se spune că lumea Ophanim-ilor este cea a muzicii sferelor (regăsim aici ideea de cerc, de roată). Dar prin muzică nu trebuie să înţelegem numai acele aranjamente de sonorităţi create de oameni şi pe care urechile noastre le percep. Expresia “muzica sferelor” se traduce înainte de toate prin armonia care există între toate elementele universului, o ajustare, o aranjare bazată pe raporturile dintre numere. Armonia este mai întâi o structură, care coborând în materie devine creatoare de forme. În acest sens, armonia este expresia raţiunii, a înţelepciunii, şi

de aceea e asimilată cuvântului. Nu există armonie, nu există muzică în afara raţiunii şi înţelepciunii. Cuvântul divin, muzica şi înţelepciunea sunt acelaşi lucru.

Din păcate, suntem obligaţi să constatăm că printre cei care crează muzică sau printre cei care o interpretează, foarte puţini sunt capabili să ducă o viaţă muzicală. Muzica, adevărata muzică nu este cea care se execută cu instrumente sau cu vocea, ci cea pe care o exprimăm prin gânduri, sentimente şi gesturi armonioase în toate circumstanţele vieţii. Aceasta este muzica lui Hohmah.

În fruntea ordinului Ophanim-ilor se află arhanghelul Raziel. După tradiţie, el a fost cel care i-a dat lui Adam o carte, Sepher Ietsirah, care revela secretele creaţiei. Dar când Adam a comis primul păcat, cartea i-a fost luată.

Îngerii lui Binah sunt Tronurile, în ebraică Aralim: leii.

În textul Apocalipsei, sfântul Ioan asociază prezenţa Tronurilor cu cea a Animalelor sfinte, Serafinii: “În jurul tronului am văzut douăzeci şi patru de tronuri şi pe aceste tronuri, douăzeci şi patru de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe şi pe cap aveau coroane de aur.” În alt pasaj, cei douăzeci şi patru de bătrâni se adresau astfel lui Dumnezeu: “Îţi mulţumim, Dumnezeu Atotputernic care eşti şi ai fost pentru că Ţi-ai folosit marea Putere şi ai luat în stăpânire Împărăţia Ta. Naţiunile s-au supărat; furia ta a venit, şi a venit timpul de a-i judeca pe morţi, de a-i recompensa pe servitorii Tăi profeţii, sfinţii şi pe cei care se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari, şi să-i distrugi pe cei care distrug pământul.”

Dându-le numele de Tronuri îngerilor lui Binah, religia creştină insistă asupra noţiunii de stabilitate, în timp ce numele lor ebraic Aralim: leii, introduce noţiunea de judecată. Simbolic, leul e legat de justiţie şi “Leul tribului lui Iuda” e o figură a justiţiei supreme. Cei douăzeci şi patru de Bătrâni sunt Domnii destinului; nimic din gândurile, sentimentele şi actele umane nu le scapă, şi ei sunt cei care decid pedepsele, recompensele şi condiţiile în care oamenii vin să se reîncarneze.

Şi în timp ce Serafinii cântă sfinţenia lui Dumnezeu, cei douăzeci şi patru de Bătrâni Îl adoră şi se prosternează lui Dumnezeu: “Ei îşi aruncă coroanele în faţa tronului spunând: Tu eşti demn, Domnul şi Dumnezeul nostru, de a primi gloria, onoarea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele există şi au fost create.” La fel cum funcţia Serafinilor este de a celebra sfinţenia lui Dumnezeu, tot aşa funcţia celor douăzeci şi patru de Bătrâni este de a recunoaşte perfecţiunea voinţei Sale. Ei recunosc dreptatea proclamându-L pe Dumnezeu singurul care este demn.

În fruntea ordinului Aralim se află arhanghelul Tsaphkiel.

Pentru că aparţin triadei cele mai elevate, Kether, Hohmah şi Binah, primele trei ordine îngereşti sunt cel mai des menţionate în cărţile sacre.

Ordinele îngereşti ale celei de-a doua triade: Hessed, Gebourah şi Tiphereth, sunt:

- Dominatorii: Haschmalim-ii (Scânteietorii),

- Puterile: Serafim-ii (Înflăcăraţii),

- Virtuţile: Malahim-ii (Regii).

Cele trei ordine au ca punct comun exprimarea puterii, şi identificăm acţiunea lor calităţilor sefiroturilor pe cale le locuiesc. Dominatorii, îngerilor lui Hessed (mila) răspândesc peste tot binecuvântările lor sub conducerea lui lui Tsadkiel al cărui nume semnifică: “Dumnezeu este dreptatea mea”. Puterile, îngerii lui Gebourah (forţa), înflăcăraţi de zel pentru Creator, vor, conduşi de Kamael -“dorinţa lui Dumnezeu”- să restabilească ordinea peste tot unde este ameninţată. Munca lor e comparabilă cu cea efectuată de organism pentru a se debarasa de toate deşeurile. Virtuţile, îngerii lui Tiphereth (frumuseţea), au în fruntea lor pe arhanghelul Mikhael. Aceştia sunt Malahim-ii menţionaţi în Apocalipsă: “A avut loc un război în Cer. Mikhael şi îngerii săi luptau împotriva dragonului.”

Ierarhiile îngereşti a celei de-a treia triade Nestah, Hod, Iesod sunt:

- Principatele: Elohim-ii (Dumnezeii)

- Arhanghelii Bnei Elohim-ii (Fiii de Dumnezeu)

- Îngerii: Keroubim-ii (cei puternici)

Elohim-ii, sub conducerea arhanghelului Haniel -“graţia lui Dumnezeu”- reprezintă entităţile care au creat lumea, la fel cum se spune în Geneză: “Bereschit (la început) bara (au creat) Elohim (Dumnezeii) eth-ha-schamaim (cerul) ve-eth ha-aretz (şi pământul).” Planul a fost dat de sus din sefira Hohmah de marele Arhitect al universului, şi Elohim-ii sunt lucrătorii care au construit edificiul. Munca arhitectului constă numai în a face planuri; realizarea este încredinţată antreprenorilor, zidarilor. Antreprenorii universului au fost Elohim-ii.

Bnei Elohim-ii, îngerii purtători de foc, îl au în fruntea lor pe arhanghelul Raphael, al cărui nume semnifică "Dumnezeu vindecător".

Keroubim-ii sunt îngerii purtători de viaţă pură. Ei sunt cei mai aproape de oameni şi sunt deci mai des în contact cu ei decât alte ordine îngereşti. În fruntea lor e arhaghelul Gabriel: “Dumnezeu e forţa mea”.

În fine, deşi nu fac propriu-zis parte din ierarhia îngerească, în a zecea sefiră, Malhouth, kabalişti plasează ordinul Ischim. Aceştia sunt sfinţii, profeţii, Iniţiaţii, marii Maeştri ai tuturor religiilor, toţi cei care prin viaţa şi cuvintele lor au antrenat oamenii pe calea luminii. Ei reprezintă fraternitatea marilor suflete pe care creştinii o numesc Comunitatea sfinţilor. Aceste fiinţe au coborât pe pământ pentru a instrui şi a ajuta pe oameni şi spre ele trebuie să ne îndreptăm privirile, pentru că graţie lor, graţie

învăţământului lor, graţie dorinţei lor de a ne ajuta şi de a lucra pentru evoluţia noastră, putem să ne ridicăm pe scara creaturilor. În fruntea lor, Kabbala plasează pe Sandalfon, sau pe Ouriel.

Serafinii, Heruvimii şi Tronurile sunt în contact direct cu Dumnezeu. Prin intermediului lor primesc emanaţiile divine Dominatorii, Puterile şi Virtuţile şi le transmit apoi oamenilor şi apoi mai jos, animalelor, plantelor şi mineralelor.

Serafinii sunt spiritele Dragostei divine.

Heruvimii sunt spiritele Înţelepciunii divine.

Tronurile sunt spiritele Puterii divine.

Dominatorii, Puterile, Virtuţile sunt o primă reflexie a acestei dragoste, înţelepciuni şi puteri. Dedesubt, Principatele, Arhanghelii şi Îngerii sunt o a doua reflexie. De noi depinde acum să facem eforturi pentru a deveni un al treilea efect a acestei perfecţiuni divine învăţând să lucrăm cu toată dragostea inimii noastre, cu toată lumina intelectului nostru şi cu toată forţa voinţei noastre.

II

Când vă treziţi dimineaţa, de ce să nu începeţi ziua gândindu-vă la toate aceste creaturi de lumină care urcă şi coboară între pământ şi tronul lui Dumnezeu? Toată ziua vă va fi iluminată... Gândiţi-vă la ele, legaţi-vă de ele, contemplaţi-le în inima şi în sufletul vostru şi pronunţaţi numele lor. Când strigaţi un nume într-o mulţime, persoana strigată întoarce capul. Este la fel şi pentru entităţile lumii invizibile: dacă le chemaţi prin numele lor, ele se opresc şi îşi îndreaptă ochii spre voi. Astfel puteţi să intraţi în comunicare cu ele.

Conştientizând din ce în ce mai mult realitatea acestor entităţi care vă depăşesc, vă impregnaţi de virtuţile lor, vă umpleţi de viaţă, vă luminaţi şi vă îmbogăţiţi lumea interioară. Dar trebuie să rămâneţi foarte modeşti, ştiind că multe dintre aceste entităţi vor fi încă mult timp departe de voi. Începeţi prin a încerca să atingeţi sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri a căror misiune este de a se ocupa de umanitate. Apoi, vă puteţi ridica mai mult pentru a încerca să ascultaţi Îngerii, pentru că îngerii sunt cel mai aproape de oameni, îi ascultă, îi ajută, le îndeplinesc dorinţele. Puteţi, apoi, să încercaţi să invocaţi Arhanghelii...

Dar dacă vreţi să ascultaţi Principatele şi cohortele îngereşti superioare, e inutil. Lumile sunt nenumărate în spaţiul infinit, populate de miliarde de creaturi, şi aceste ierarhii îngereşti, care au alte treburi de făcut foarte departe în spaţiu, nu sunt în relaţie cu

oamenii. Cei care se ocupă de oameni sunt mai ales, cum v-am spus, sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri, adică cei care au trăit pe pământ, şi care după ce l-au părăsit îşi amintesc de el, au păstrat legături cu oamenii şi au făcut promisiuni pe care vor să le ţină. Discipolul trebuie să cunoască existenţa ierarhiilor superioare, poate chiar să le invoce, ştiind că pentru a obţine rezultate prin rugăciuni şi meditaţie, trebuie să se adreseze fiinţelor mai apropiate de el.

Sunt obligat să vă dau câteva noţiuni pentru ca să nu vă înşelaţi, să nu vă imaginaţi că dintr-o singură încercare veţi avea acces la Tronuri, Heruvimi, şi Serafinii. Nu, e un drum foarte lung şi greu de parcurs, şi nu sunteţi încă gata pentru acesta, acum trebuie să păstraţi prezentul în faţa ochilor voştri, iar ierarhiile îngereşti sunt singurele care pot să vă dea elementele lumilor superioare pentru a vă hrăni sufletul şi spiritul. Astfel veţi ajunge să realizaţi preceptul lui Iisus: “Fiţi perfecţi cum Tatăl vostru Ceresc e perfect!” Cum să devii perfect dacă nu vă legaţi de creaturile care încarnează virtuţile divine?

Perfecţiunea presupune cunoaşterea acestor ierarhii şi dorinţa de a lucra cu ele. Îngerii vă vor da viaţă pură. Arhanghelii vă vor da focul sacru. Principatele vă vor da posibilităţile de a construi şi de a organiza lumea voastră interioară. Virtuţile vă vor da splendoarea luminii divine. Puterile vă vor da curajul şi îndrăzneala de a vă apăra idealul vostru. Dominatorii vă vor da generozitatea şi mila. Tronurile vă vor da stabilitatea şi inteligenţa Misterelor. Heruvimii vă vor da înţelepciunea şi armonia. Serafinii vă vor da dragostea, acea dragoste care e deasupra tuturor cunoştinţelor, care e plenitudinea şi eliberarea totală.

Dar cum să îndrăznim să vorbim de aceste entităţi în faţa cărora trebuie numai să ne prosternăm în linişte? Eu o fac pentru a vă inspira dorinţa de a nu vă mulţumi cu o existenţă inconştientă şi prozaică. Cel ce nu cunoaşte realitatea acestor regiuni sublime poate să se mulţumească cu o viaţă ordinară. Dar cel ce o cunoaşte, simte că totul căruia obişnuia să-i acorde valoare e nimic faţă de ce există în lumea sublimă. Da, tot ce a produs mai mare ştiinţa, arta, filozofia, păleşte faţă de acestea. Trebuie cel puţin să cunoaştem existenţa acestor regiuni populate de creaturi perfecte pentru a înţelege cât de important e de a ne apropia de ele.

Dacă nu începeţi această muncă aici, pe pământ, nu o veţi putea continua în cealaltă lume. Drumul trebuie început în această lume pentru a putea continua să avansăm în lumea cealaltă. Prin faptul că se încarnează pe pământ într-un corp fizic, omul e superior tuturor îngerilor, chiar şi celor mai elevaţi, şi trebuie să facă să coboare în corpul său virtuţile ierarhiilor îngereşti pentru a deveni într-o zi templul Divinităţii. Atunci omul va realiza plenitudinea. Omul nu este decât la începutul dezvoltării sale, şi de aceea îngerii se apleacă asupra lui cu răbdare pentru a-l face să crească. Ei ştiu că viitorul său e grandios (putem spune chiar că îngerii sunt geloşi pe om!). Deci, faceţi-vă curaj, într-o zi întreaga creaţie va cânta imnuri pentru gloria omului.

Cap IV NUMELE LUI DUMNEZEU

Ehieh

Atunci când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-i elibera pe Evreii de jugul Egiptenilor, Moise a răspuns: “Voi merge spre copiii Israelului şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis spre voi. Dar dacă mă vor întreba care e numele Său, ce să le răspund? Dumnezeu spuse lui Moise: Ehieh Ascher Ehieh (ceea ce însemnă literalmente: eu voi fi cine voi fi). Şi a adăugat: Astfel să le răspunzi copiilor lui Israel: Cel care se numeşte Ehiel “eu voi fi” m-a trimis la voi.”

Numele lui Dumnezeu care corespunde sefirei Kether, Ehieh, semnifică deci: “eu voi fi.” Dumnezeu se numeşte pe El Însuşi “eu voi fi” pentru a exprima faptul că nu a terminat să se manifeste. El este Cel care devine sublim, iar noi nu putem nici să-l vedem, nici să-l auzim, nici să-l atingem.

Iehovah, Iehovah Tsebaoth, Iah

În sefirele Binah şi Nestah, Dumnezeu e numit Iehovah. Acest nume este în realitate fabricat de creştini care au vrut să pronunţe Tetragrama Iod He Vav He (Despre interpretarea acestor patru litere a se vedea tomul 32 din Opere Complete, cap IV: "Tetragrama şi cele şaptezeci şi două de genii planetare"). Tetragrama este marele nume sacru a lui Dumnezeu, evreii îl scriu, dar nu îl pronunţă. Când apare în textele biblice care trebuie citite cu voce tare, ei spun Adonai: Domnul. După tradiţie, numai marele preot pronunţa acest nume o dată pe an, în Templu, în Sfântul Sfinţilor. Tetragrama este deci cea care guvernează în sefira Binah: Jehovah, iar în sefira Nestah: Jehovah Tsebaoth.

Tsebaoth semnifică: oştiri. Jehovah Tsebaoth semnifică deci “Dumnezeu al oştirilor”. Aceste oşti nu sunt oşti terestre, ci sunt ierarhiile îngereşti.

În Hohmah, Dumnezeu se numeşte Iah care se scrie Iod He , şi care e o formă abreviată a Tetragramei.

El, Eloha vaDaath, Elohim Gibor, Elohim Tsebaoth

În sefira Hessed, Dumnezeu e numit El, ceea ce semnifică Dumnezeu, pe care îl regăsim în Eloha şi de asemenea în Elohim care e pluralul lui Eloha. Elohim Gibor (în Gebourah) înseamnă: “Dumnezeu puternic”. Eloha va Daath (în Tiphereth) înseamnă:

“Dumnezeu şi cunoaşterea”. Elohim Tsebaoth (în Hod) înseamnă: “Dumnezeu al oştilor”, aceste oştiri celeste sunt cohorte de îngeri şi aştrii care celebrează gloria Sa (Hod).

Chadai El Hai

În sefira Iesod, numele lui Dumnezeu este Chadai El Hai care se traduce prin Atotputernic (Chadai) Dumnezeu (El) Viu (Hai). În realitate, El Chadai semnifică exact: “Dumnezeul al munţilor”. Imaginea muntelui, a culmii, a fost asociată tot timpul Divinităţii; pentru că e pe culme, Dumnezeu e Atotputernic.

Adonai Meleh

În sefira Malhouth, Dumnezeu e numit Adonai Meleh. Adonai înseamnă: Domn, şi Meleh: rege. Regăsim acest cuvânt Meleh în numele Melkhitsedek, care vrea să spună: “Rege al dreptăţii”. Şi Malhouth înseamnă: “regat”.

Încă o dată, insist asupra faptului că aceste nume reprezintă diversele aspecte ale unui Dumnezeu unic şi că aceste aspecte nu sunt nici inferioare nici superioare unele faţă de altele. Dispunerea verticală a Arborelui sefirotic arată necesitatea existenţei unei baze şi unei culmi, dar Elohim Gibor, de exemplu, este exact acelaşi Dumnezeu ca şi Chadai El Hai, sau El sau Ehieh.

Cap V SEFIRELE STÂLPULUI CENTRAL

Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe care Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta magică, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra filozofală menţionate în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri ale unor facultăţi pe care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte, puteri pe care au reuşit să le obţină. Le posedau ei propriu-zis? Câteodată da, dar nu aceasta e problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei înşişi şi să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze cu ele.

Cele cinci simboluri au corespondenţă cu sefiroturile stâlpului central al Arborelui sefirotic: bagheta magică corespunde cu Kether, oglinda magică corespunde lui Daath, panaceul universal corespunde lui Tiphereth, elixirul vieţii fără de moarte corespunde lui

Iesod, iar piatra filozofală corespunde lui Malhouth. Veţi întreba: “Dar cum să intrăm în posesia acestor bogăţii? Ce muncă trebuie să depunem?”

Când vă străduiţi să vă transformaţi gândurile şi sentimentele ordinare, mediocre, meschine în gânduri şi sentimente nobile, generoase, dezinteresate lucraţi cu piatra filozofală (Malhouth) care transmută metalele obişnuite în aur.

Când, printr-o viaţă pură, vă regeneraţi celulele propriului organism, lucraţi cu elixirul vieţii fără de moarte (Iesod).

Când vă străduiţi să aduceţi oamenilor lumină şi căldură, lucraţi cu panaceul universal (Tiphereth). Atunci, pe oriunde mergeţi, oamenii se simt mai bine, durerile îi părăsesc, necazurile lor dispar şi ei prind curaj. Acest efect îl produc anumiţi doctori foarte buni: prezenţa lor alungă suferinţa.

Când aveţi obiceiul de a vă concentra asupra subiectelor foarte elevate, primiţi mesaje din spaţiu ca şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă magică (Daath).

Când ajungeţi să exersaţi o mare stăpânire de sine, începeţi să intraţi în posesia baghetei magice care dă toate puterile (Kether). Nu uitaţi că nu puteţi să vă impuneţi în exterior până nu aţi reuşit să vă dominaţi fiinţa interioară.

De asemenea, pot fi asociate simboluri şi celorlalte 6 sefiroturi. Pentru Hod (Mercur), o carte. Pentru Nestah (Venus), o floare, cea mai preţioasă dintre toate prin parfumul său: trandafirul, pentru că entităţile subtile sunt atrase de parfumurile subtile. Pentru Gebourah (Marte), o spadă, pentru a proteja pe alţii şi a ne proteja pe noi, trebuie - simbolic - să avem o spadă. Pentru Hessed (Jupiter), o coroană sau o tiară, simbolul regalităţii şi preoţiei. Pentru Binah (Saturn), un schelet cu o seceră, simbolul timpului şi eternităţii (a se vedea cap XV: “Binah II: teritoriul stabilităţii”). Pentru Hohmah (Uranus), o roată sau un ochi, ochi care vede totul. De voi depinde acum să aprofundaţi aceste simboluri şi să lucraţi pentru a le forma în voi înşivă. A vrea să le posedaţi în exterior nu vă va servi poate la nimic, nu numai că vă veţi pierde timpul, dar vă expuneţi riscului de a devia psihic.

Nici un obiect simbolic nu trebuie luat în considerare în afara folosirii pe care o putem face în viaţa interioară, dacă nu, ajungeţi în situaţii ridicole. Vorbim de piatra filozofală care transmută metalele în aur, dar suntem săraci. Vorbim de elixirul vieţii fără de moarte şi de panaceul universal, dar suntem bolnavi. Vorbim de oglinda şi de bagheta magică (şi chiar le avem, pentru că se găsesc în comerţ!) dar rămânem orbi şi slabi. Atunci, ce vor să însemne toate acestea? În voi înşivă trebuie să găsiţi piatra filozofală, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda şi bagheta magică, şi le veţi găsi învăţând să lucraţi cu sefirele Malhouth, Iesod, Tiphereth, Daath şi Kether.

Cap VI AIN SOPH AUR: LUMINA FĂRĂ DE SFÂRŞIT

Atunci când deschidem geamul dimineaţa şi zărim soarele, suntem fericiţi să vedem lumina sa, să simţim căldura sa şi ne lăsăm penetraţi de viaţa pe care o răspândeşte în univers. Dar dacă am putea părăsi pământul pentru a ne apropia de soare, am descoperi ceva negru, obscur, care nu ne va mai bucura de loc. Iată un mister cu care ne-am mai întâlnit şi înainte, pentru că o experienţă analoagă au şi toţi cei care au mers foarte departe pe calea luminii. Şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors, pentru că ridicându-se la acele înălţimi, nu s-au mai putut întoarce pe pământ. Fluturele se arde de flacăra lămpii care îl atrage. Cei care au vrut să atingă Absolutul au dispărut, topiţi de puterea vibraţiilor sale. De aceea e spus că Kether, cea mai înaltă sefiră, absoarbe şi pulverizează pe cei care o ating.

Acesta e sensul pe care trebuie să-l dăm povestirilor Vechiului Testament privind dispariţia lui Enoh care: “mergea cu Dumnezeu; apoi n-a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat: el a fost ridicat la cer pentru a nu mai vedea moartea...” şi a lui Ilie care a fost luat de: “un car de foc cu cai de foc... şi s-a ridicat la cer într-un vârtej.” Focul devorează obiectele şi le transformă în flăcări şi e la fel şi cu lumina. Acestea vă par terefiante? Nu, pentru Iniţiaţi, a fi absorbit de lumină, a se topi în acel spaţiu despre care nu se mai ştie dacă e lumină sau tenebre, e experienţa cea mai dorită.

În Egiptul antic, atunci când discipolul atingea ultimul grad de Iniţiere, marele preot însuşi îi spunea la ureche: “Osiris e un zeu negru... Osiris e tenebre, de trei ori tenebre.” Cum putea fi negru Osiris, Zeul luminii şi al soarelui? Discipolul era tulburat, pentru că negrul e simbolul răului şi al necunoscutului. Să cauţi lumina, să parcurgi un întreg drum pentru a descoperi la sfârşit tenebre! Realitatea e că Osiris e atât de luminos că pare obscur. Osiris e lumina de deasupra luminii. De ce se vorbeşte de “lumină orbitoare”? Aparent e o contradicţie, dar în realitate, nu este. Chiar şi noi, în planul fizic, nu numim lumină decât ceea ce ochii noştri pot să vadă. Ceea ce ei nu pot să vadă, numim umbră, noapte, şi toate acestea sunt relative, în comparaţie cu unele animale care văd clar noaptea. Dacă nimic nu v-a pregătit să înţelegeţi gândirea unui mare filozof, unui mare savant, oricare ar fi lumina pe care el o proiectează asupra anumitor probleme, totul rămâne obscur pentru voi, şi cu cât gândirea lui e mai luminoasă, cu atât e mai obscură pentru cei ce nu o pot sesiza. Cuvintele “tenebre”, “obscuritate” nu sunt utilizate pentru a defini obiectiv o realitate, ci pentru a exprima incapacitatea noastră de a o percepe. Şi ceea ce noi numim lumină corespunde unei realităţi care se găseşte la dispoziţia noastră. De aceea putem spune că lumina iese totdeauna din tenebre.

Noi nu vom şti niciodată dacă tenebrele sunt adevărate tenebre sau ele ne apar aşa din cauza incapacităţii noastre de a le vedea. Cum putem şti dacă tenebrele sunt sau nu sunt o realitate? Pentru a facilita înţelegerea, Iniţiaţii, care au vrut să instruiască oamenii asupra misterelor lui Dumnezeu şi ale creaţiei, învaţă că lumina iese din tenebre. La începutul cărţii Genezei, de exemplu, e scris: “Pământul era inform şi gol. Erau tenebre la suprafaţa abisului şi Spiritul lui Dumnezeu se plimba deasupra apelor. Dumnezeu spuse:

Să fie lumină! Şi a fost lumină.” Lumea celor zece sefiroturi pe care noi o studiem e cea a manifestării, din momentul de când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Dar aceasta nu înseamnă că înainte guvernau tenebrele, din contră. De aceea în Arborele sefirotic kabaliştii au numit spaţiul de deasupra lui Kether: Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit. Acest spaţiu e ca un văl întins pe care nu îl putem penetra. E Absolutul, Nemanifestatul, despre care nu avem nici o noţiune, şi de unde Kether, Dumnezeu Tatăl, e o emanaţie.

Divinitatea pe care o înţeleg kabalişti este deasupra luminii şi tenebrelor, deasupra lumilor create. Şi pentru a exprima mai bine acest mister al Divinităţii, deasupra lui Ain Soph Aur kabaliştii conceput o regiune pe care au numit-o Ain Soph: fără sfârşit, şi încă deasupra lui Ain Soph, Ain: fără. La originea universului este deci o negaţie. Dar “fără”, care semnifică absenţa, lipsa, nu semnifică implicit non-existenţa. Ain nu e neantul absolut cum îşi imaginează unii Nirvana hinduşilor. De fapt, e exact invers. Ain Soph Aur, ca şi Nirvana, nu e o non-existenţă, o neantizare, ci e o viaţă deasupra creaţiei, a manifestării, şi numai de aici seamnă cu o non-existenţă.

Ain, Ain Soph, Ain Soph Aur... Astfel au încercat kabaliştii să exprime realităţi care scapă înţelegerii noastre. Absolutul, nu putem vorbi de el, dar păstraţi noţiunea şi mulţumiţi lui Dumnezeu, Tatăl vostru Ceresc care vă iubeşte, care vă ajută să creşteţi şi care lucrează în inima voastră, căci cuvintele sunt numai o manieră de a vă prezenta această realitate. Cereţi Cerului să vă dea lumina pentru a penetra aceste Mistere spre care eu nu pot decât să vă orientez.

Cap VII MATERIA UNIVERSULUI: LUMINA

“Să fie lumină!” După povestea din Geneză, în momentul în care Dumnezeu a pronunţat aceste cuvinte a început creaţia. Aceasta semnifică că nu a existat lumină înainte? Şi cum a putut crea Cuvântul divin? Şi aici tabloul Arborelui sefirotic, Arborele Vieţii, ne ajută să înţelegem.

Înainte ca Dumnezeu să spună: “Să fie lumină!” această realitate pe care noi o numim lumină nu exista decât sub o formă pe care nu puteam să o concepem: Ain Soph Aur. Şi “cuvântul” lui Dumnezeu, care nu are evident nici o legătură cu ceea ce putem face noi, noi, numindu-l cuvânt, nu e decât un fel de a exprima ideea că, pentru a crea, Dumnezeu a proiectat ceva din El Însuşi. Această proiecţie care era El, dar o nouă formă a Lui, noi o numim lumină. A spune că Dumnezeu a “vorbit” semnifică că El a avut voinţa de a se manifesta. Vă gândiţi că e dificil de înţeles... Nu, să luăm un exemplu din viaţa cotidiană. Aveţi o idee, dar unde este această idee? Unde o situaţi? Putem să o vedem şi să o localizăm într-o anumită parte a creierului vostru? Nu. Şi suntem obligaţi să recunoaştem că nu ştim din ce materie este ea făcută. Dar în momentul în care exprimaţi această idee prin cuvânt, deja începem să-i percepem existenţa. În fine, când acţionaţi conform acestei idei, ea se încarnează în materie, ea devine vizibilă. Cuvântul

este un intermediar între planul gândirii pure şi cel a realizării în materie. Aveţi aici o imagine a procesului creaţiei.

Acum, dacă alăturăm fraza din Geneză: “Dumnezeu spuse: Să fie lumină!” şi prima frază din Evanghelia sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”, vom înţelege şi mai bine ce raport există între Cuvânt şi lumină. Lumina este substanţa pe care Cuvântul divin, primul născut din Dumnezeu, a făcut să apară pentru a deveni materia creaţiei. Veţi spune că atunci când privim pietrele, plantele, animalele şi chiar oamenii, nu vedem că ei sunt făcuţi din lumină. Da, pentru că această lumină din ei s-a condensat ajungând pe punctul de a deveni opacă. Şi dacă opunem în general materia luminii, e pentru că ignorăm că ceea ce numim materie este în realitate lumină condensată.

Kabbala învaţă că Dumnezeu a creat lumea prin condensări succesive. Pentru a ieşi din această imensitate, din acest abis insondabil, din acest spaţiu fără limite unde El e răspândit, Ain Soph Aur, Absolutul, Necunoscutul şi-a impus limite, apoi revărsându-se peste aceste limite El a format un receptacul pe care L-a umplut cu emanaţiile sale. Acest receptacol e Kether, prima sefiră. Kether e prima manifestare a lui Ain Soph Aur, nemanifestatul. Începând de aici, putem spune că toată creaţia nu e decât o succesiune de ţâşniri şi revărsări ale luminii originale. Kether revărsându-se a format Hohmah: Hohmah e ca un recipient care s-a umplut de apa lui Kether. Revărsându-se, ea s-a deversat în Binah, Binah în Hessed, Hessed în Gebourah, Gebourah în Tiphereth, Tiphereth în Nestah, Nestah în Hod, Hod în Iesod, şi Iesod în Malhouth. Şi pe măsură ce emanaţia divină a coborât pentru a forma noi lumi, ea a devenit din ce în ce mai densă. Dar e aceeaşi chintesenţă care a creat fără încetare noi forţe, noi culori, noi melodii, noi forme... Din emanaţie în emanaţie Dumnezeu a creat toate sefiroturile şi astfel viaţa continuă să curgă din Izvorul infinit.

“La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu... În El era viaţa şi viaţa era în lumina oamenilor.” Pentru ca Kether să facă să ţâşnească viaţa, trebuie să o primească de mai sus. El o primeşte din Ain Soph Aur, Ain Soph Aur din Ain Soph, şi Ain Soph din Ain, absenţa, care aşteaptă momentul de a deveni prezenţă...

Există deci o relaţie neîntreruptă dintre Absolut şi Dumnezeu manifestat, şi astfel se introduce în univers tot timpul ceva nou. Universul e o creaţie continuă şi materia sa creşte şi se transformă fără încetare. Cum se stabileşte acest contact între Absolut şi Dumnezeu manifestat? Nu ştim nimic. Da, şi să mă ierte Dumnezeu de a mă afunda în astfel de probleme, pentru că trebuie să îndrăznim să mărturisim că nimeni nu ştie nimic despre acest subiect. Atunci, veţi zice, de ce vorbim despre acesta? Pentru că, în măsura în care noi suntem creaţi după imaginea lui Dumnezeu, după imaginea universului, ceva din noi, care scapă conştiinţei noastre poate sesiza câteva fragmente ale acestei realităţi...

Viaţa nu este decât o traversare de energii, de aceea găsim de asemenea în tradiţia kabalistică imaginea unui fluviu al vieţii care tâşneşte din Izvorul divin şi coboară pentru a alimenta toate regiunile universului.

De la Kether la Malhouth, sefiroturile sunt vase sacre care se umplu din sursa inepuizabilă a vieţii. Arborele şi fluviul sunt deci două imagini complementare care arată curgerea şi strălucirea vieţii. Veţi spune: “Dar arborele prinde rădăcini în jos, pe când fluviul izvorăşte de sus.” Da, în lumea noastră materială arborii au rădăcinile lor în pământ, dar arborele cosmic are rădăcinile în înalt (a se vedea cap IX: “Împărăţia lui Dumnezeu e asemănătoare unei seminţe de muştar.”).

Să luăm acum imaginea unui fluviu, păstrând tot timpul în minte că nu e vorba decât de o imagine destinată să traducă un aspect al realităţii. Dar realitatea însăşi e mult mai complexă şi trebuie deci pentru a o înţelege să introducem noi elemente.

Sefiroturile sunt repartizate pe trei coloane, aceasta semnifică deci că fluviul vieţii nu curge în linie dreaptă de jos în sus. Am văzut că de o parte şi de alta al Stâlpului central se află Stâlpul Clemenţei polarizat pozitiv şi cel al Rigorii polarizat negativ. Trecând dintr-o sefiră în alta, emanaţia divină schimbă deci polaritatea. Aceasta explică că succedându-se unele pe altele, sefiroturile par de o natură opusă. Lui Hohmah, de exemplu, care reprezintă armonia, dragostea universală, îi urmează Binah, care reprezintă rigoarea implacabilă a decretelor divine. Acestei intransigenţe a lui Binah îi urmează clemenţa lui Hessed; clemenţei lui Hessed îi urmează îndrăzneala combativă a lui Gebourah, etc. Şi cum fiecare sefiră corespunde unui unui atribut divin, unei virtuţi divine, se explică de ce adjectivele atribuite lui Dumnezeu sunt atât de diferite şi aparent contradictorii: milostiv, teribil, dulce, gelos, fidel, răzbunător... Ele exprimă caracterele opuse ale celor doi stâlpi.

Cap VIII “ATUNCI ETERNUL A TRASAT UN CERC LA SUPRAFAŢA ABISULUI”

Când Dumnezeu vrea să coboare în lumea noastră, El trebuie să se îmbrace, aşa ca noi. Şi a se îmbrăca, semnifică a intra în materie. Dar cum Dumnezeu nu vrea să coboare şi să se limiteze până la nivelul împrumutării unui corp fizic pentru a ne întâlni, El ne invită la El, în locuinţa Sa, care este şi a noastră. Da, locuinţa noastră e în realitate infinit mai vastă decât ne putem imagina. Locuinţa noastră e universul pe care Dumnezeu îl penetrează, îl impregnează şi susţine prin prezenţa sa, şi tocmai parcurgând acest univers putem să-L întâlnim.

A parcurge universul nu înseamnă numai să-l explorăm cu rachete şi motoare spaţiale, ci să-l studiem prin toate mijloacele pe care Creatorul ni le-a dat, prin organele simţurilor noastre fizice, desigur, dar mai ales şi prin organele noastre spirituale, prin sufletul şi spiritul nostru. Numai aşa îl vom întâlni pe Dumnezeu. El nu va coborî până la noi; El s-a limitat deja în creaţie, El nu se va limita mai mult.

Vă gândiţi: “Dar Dumnezeu este absolut liber! Cum trebuie să înţelegem această limitare?” Vă voi explica.

Sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund acelei entităţi pe care religia creştină o numeşte Dumnezeu (a se vedea cap: “Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi”). Kether, Hohmah, Binah reprezintă Sfânta Treime, Dumnezeu în trei persoane. Această trinitate (pe care Kabbala o situează în planul emanaţiilor, Atsilouth) este cea care a creat lumea şi rămâne prezentă în ea.

Prima sefiră, Kether, reprezintă începutul tuturor manifestărilor; de aceea e identificată cu Tatăl. Şi Kether a născut pe Hohmah. Ce este Hohmah? Este Cuvântul, adică o energie care s-a condensat, ordonat pentru a deveni materia creaţiei. De aceea sfântul Ioan a scris: “La început a fost Cuvântul”.

Imaginaţi-vă că aţi vrea să inventaţi un nou mijloc de a vă exprima: începeţi prin a crea echivalentul unui alfabet. Acest alfabet cosmic să spunem că e Hohmah. Şi acum, aveţi literele, puteţi să le aranjaţi, să le organizaţi pentru a forma cuvinte, fraze inteligibile şi cu sens. Aceasta e cea de-a treia etapă, sefira Binah, materia primordială. Prin materia primordială trebuie să înţelegem esenţe, nu elementele materiale pe care le cunoaştem şi pe care le studiază ştiinţa. În Binah, substanţa dată de Hohmah se diferenţiază şi numai după un lung proces de condensare va apărea în planul fizic sub forma unor corpuri pe care noi le denumim oxigen, hidrogen, fier, zinc, etc... Elementele Cuvântului - litere şi numere (literele alfabetului ebraic au o valoare numerică, numerele nu au o grafie distinctă: Alef = 1, Beth = 2, Ghimel = 3, etc...) - grupate în fraze, sunt arhetipul corpurilor materiale şi au proprietăţi determinate, de neschimbat. Fiecare element a primit locul său, compoziţia sa, greutatea sa, proprietăţile sale, şi sefira a treia, Binah, este cea care le-a dat pe acestea.

Sefira Kether este deasupra timpului şi spaţiului. Spaţiul a apărut cu Hohmah, reprezentat material de Mazaloth, zodiacul, iar timpul a apărut cu Binah, reprezentat de Chabtai, Saturn. Când Dumnezeu, adică Trinitatea Kether-Hohmah-Binah, se va retrage, nu v-a mai exista nici timp nici spaţiu şi universul va dispărea. Atunci când va lua sfârşit acest sacrificiu pe care îl implică limitarea lui Dumnezeu, lumea creată se va întoarce în neant, dar din acest neant va apărea o altă creaţie despre care nu vom şti nimic.

Nimic nu e etern, cu excepţia lui Dumnezeu Însuşi, şi într-o zi toată creaţia va intra în El. Dar ce înţelegem prin acest cuvânt “creaţie?” Dacă am spune că e materia primordială emanată de Dumnezeu, elementele care o constituie, acestea sunt indestructibile, ele vor rămâne în Dumnezeu, şi cu ajutorul lor, El va putea face să apară noi lumi. Dar dacă numim “creaţie” lumile pe care Dumnezeu le-a format cu aceste elemente, acestea nu sunt eterne. Tot ceea ce se naşte trebuie să moară. Eternitatea nu e o suită de secole; este, dacă o putem spune - dar e dificil de a defini o astfel de noţiune - o calitate a materiei... Da, eternitatea e o fuziune a materiei şi spiritului. Atunci când facem experienţa eternităţii, e vorba de o senzaţie pe care o simţim: dacă se întâmplă să avem câteva secunde senzaţia eternităţii, aceasta e pentru că am intrat într-un ordin superior al lucrurilor, am fost proiectaţi într-o lume unde materia e animată de cele mai înalte vibraţii ale spiritului.

Materia primordială e o substanţă pe care Dumnezeu a proiectat-o şi a condensat-o din El Însuşi. Ea e indestructibilă, eternă. Cu ajutorul acestei materii a creat Dumnezeu lumile, şi aceste lumi se vor dezagrega într-o zi pentru a reapărea sub noi forme. Numai în acest sens putem spune că creaţia va avea un sfârşit.

“Cerul şi pământul vor trece, spunea Iisus, dar cuvintele mele nu vor trece.” Când se exprima aşa, Iisus se identifica cu a doua persoană a Trinităţii, Fiul, cea de-a doua sefiră, Hohmah, Cuvântul. Cerul şi pământul vor trece, e adevărat, dar germenii care sunt în Hohmah, arhetipurile pentru un nou cer şi un nou pământ, nu vor trece, pentru că sunt eterne.

“Atunci când Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului, eram acolo”, spune Hohmah, înţelepciunea, în Cartea Proverbelor. Şi ce este acest cerc? Frontierele pe care Dumnezeu Însuşi le-a trasat pentru a crea lumea. În acest sens trebuie să înţelegem că Dumnezeu s-a limitat. A se limita înseamnă: a se închide într-un univers care funcţionează şi evoluează după legi proprii. În afară, deasupra acestui univers, ignorăm ceea ce există. Legile vieţii pe care le studiază ştiinţa nu sunt altceva decât limitele pe care Dumnezeu le-a impus în creaţia sa. Aceste limite sunt cele care dau structură, formă, contur şi coeziune materiei, o lume care nu ar fi circumscrisă în limite ar fi instabilă, nu ar putea subzista, pentru că în interiorul acestor limite toată materia este în mişcare şi nu ar cere decât să scape.

Dumnezeu a trasat un cerc pentru a reţine propria Sa substanţă. Cercul e un traseu magic. În centru Dumnezeu a plasat nucleul creaţiei şi lucrarea Sa a început. În natură, totul ne relevă cum a procedat Dumnezeu pentru a crea lumea. O celulă, cu membrana sa, deja ne explică... Şi dacă nu ar exista cutia craniană, unde ar fi creierul nostru?... E aceeaşi funcţie ca şi a pielii: ea serveşte ca limită. Observaţi lucrurile din jurul vostru şi peste tot veţi găsi o reflectare a acestui cerc pe care Dumnezeu l-a trasat ca limită a creaţiei Sale. Dacă nu închidem un parfum în flaconul său, el se evaporă. Şi chiar pentru a construi o casă trebuie la început să trasăm limitele sale: fără pereţi, unde va fi casa? În domeniul spiritual, de asemenea, trebuie să înţelegem ceea ce semnifică limitele: înainte de a convoca spiritele luminoase pentru a le da o sarcină, magul se înconjoară de un cerc; şi discipolul trebuie să ştie de asemenea că cel puţin prin gândire trebuie să traseze în fiecare zi un cerc de lumină în jurul lui, pentru a conserva energiile sale spirituale.

Dumnezeu există sub toate aspectele, de la piatră, unde El este limitat la extrem şi unde putem să-L atingem, până la substanţa cea mai imaterială, lumina, şi încă mai sus... El e omniprezent în pietre, plante, animale, oameni, îngeri şi în toate ierarhiile celeste, şi mai departe încă... El are membrele Sale profund afundate în creaţie, dar există regiuni unde El e mai liber. În formele mai dense ale materiei, El nu se mai poate mişca, dar în Împărăţia Sa El e liber. Dacă înţelegeţi aceasta, ferestrele se vor deschide în faţa voastră în faţa unor orizonturi minunate...

Dumnezeu este liber, da, dar în afara lumii noastre. Atunci când intră în lumea noastră, El se găseşte limitat. De aceea, când oamenii se indignează în faţa unor evenimente şi se revoltă spunând: “Dumnezeu nu ar trebui să permită astfel de lucruri!”

arată că nu au înţeles nimic. Dacă ar poseda adevărata cunoaştere, ar înţelege tocmai că Dumnezeu nu poate interveni. Pe pământ, Dumnezeu e limitat, şi noi suntem cei care Îl limităm. Dumnezeu este simultan limitat şi nelimitat. El e limitat în inimile noastre, dar El e liber în inimile îngerilor.

O să vă dau o imagine. Să presupunem că un om a vrut să se amuze cimentându-şi un picior în pământ: el nu mai poate să-şi extragă piciorul, dar restul corpului îi este liber. La fel, Dumnezeu acceptă să fie limitat, prizonier, dar numai în parte, în cimentul în care suntem! În ziua când Dumnezeu se va elibera retrăgându-şi piciorul din ciment nu va mai exista umanitatea. Este evident numai o imagine, dar ea vă va ajuta să înţelegeţi mai bine realitatea lucrurilor.

Pentru a se manifesta, Dumnezeu s-a limitat. Să mergem mai departe: chiar datorită acestei limitări noi existăm şi putem să ne gândim şi să vorbim despre acest subiect. Chiar Dumnezeu însuşi ne dă această posibilitate. Proba că Dumnezeu există este tocmai faptul că sunt aici vorbindu-vă de El, şi că voi sunteţi aici de asemenea pentru a mă asculta. Dacă El nu ar exista, eu nu aş fi existat, şi voi de asemenea. Tot ceea ce există este proba existenţei lui Dumnezeu. Acum, dacă oamenii vor să-şi facă altă idee despre Dumnezeu pentru a spune mai departe că El nu există... sau că El e mort, e treaba lor.

Iisus spunea: “Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu.” Acest Dumnezeu al cărui templu suntem, este Dumnezeul manifestat, şi El e mai mult sau mai puţin limitat în noi după gradul nostru de evoluţie. Pe măsură ce noi evoluăm şi ne purificăm, noi Îl eliberăm pe Dumnezeu permiţându-I să se manifeste mai liber în templul nostru ca putere, lumină, dragoste, frumuseţe... Desigur, aceste lucruri sunt dificil de înţeles şi voi le veţi uita, o ştiu. Dar ceva va rămâne în subconştientul vostru şi într-o zi, când veţi fi capabili să le înţelegeţi, ele vă vor reveni în memorie. Dacă vreţi să acceleraţi această înţelegere, trebuie să vă antrenaţi creierul, care este cel mai bun instrument. El nu slăbeşte în timp ca şi alte organe, pentru că aici au depus puterile lor ierarhiile divine. Dar trebuie să-l exersăm prin activitatea gândirii. Gândirea este ca o scară pe care am primit-o de la Inteligenţa cosmică şi e esenţial să învăţăm să ne servim de ea pentru a ne ridica.

Cap IX “ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU ESTE CA O SĂMÂNŢĂ DE MUŞTAR”

A spune că Dumnezeu este absolut incognoscibil este o afirmaţie falsă. O Fiinţă ale cărei lucrări putem să le contemplăm zi şi noapte nu e cu adevărat incognoscibilă.

Dacă universul creat de Dumnezeu există şi este accesibil măcar parţial celor cinci simţuri ale noastre precum şi gândirii, este de asemenea şi cu Dumnezeu. Deasupra lui Kether, Dumnezeu este peste puterea facultăţilor noastre, dar plecând de la Kether, abordăm noţiuni accesibile înţelegerii noastre.

Kether, prima sefiră, reprezintă începutul întregii manifestări, iar manifestarea subînţelege diviziunea, polarizarea, adică apariţia unui principiu masculin şi un principiu feminin, necesare pentru a crea.

Exemplul seminţei ne va face să înţelegem mai bine această idee. Cât timp sămânţa nu se “manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa este îngheţată. Dar dacă o puneţi în pământ, ea se va diviza şi un germen va apărea, care va deveni o tijă şi va începe să crească: atunci veţi începe să o cunoaşteţi. Dumnezeu a lăsat peste tot în natură urme care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu, Absolutul, care conţine totul, nu s-ar fi polarizat pentru a se manifesta, noi nu am fi existat şi nu am fi putut cunoaşte nimic, în acelaşi fel cum nu putem şti nimic despre o sămânţă atâta timp cât ea nu germinează, cât timp ea nu se polarizează.

Tocmai această imagine a seminţei a utilizat-o Iisus în Evanghelii: “Împărăţia lui Dumnezeu este asemănătoare unei seminţe de muştar pe care un om a luat-o şi a semănat-o în câmpul său. E cea mai mică dintre toate seminţele; dar când creşte, devine un arbore aşa de mare încât păsările cerului vin să locuiască în ramurile sale.” Împărăţia lui Dumnezeu, e universul, iar Arborele sefirotic sau Arborele Vieţii e o reprezentare simbolică dintre cele mai profunde a acesteia.

Priviţi: semănătorul a pus sămânţa în pământ, e prima sefiră Kether. Cât timp sămânţa nu e plantată procesul vieţii nu poate începe.

Fiind în pământ, sămânţa se divizează, ea se polarizează, aceasta e Hohmah, Înţelepciunea, binarul, opoziţia pozitiv şi negativ, opoziţia sus şi jos. Forţele conţinute în Coroană încep să se divizeze, încep să se opună unele altora. Iată de ce toţi cei care nu înţeleg dualitatea, contrariile, binele şi răul, nu pot înţelege înţelepciunea.

Dar în realitate aceste forţe nu sunt complet divizate, ele rămân legate prin Coroană care le spune: “Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci uniţi-vă şi lucraţi în lume.” Ele se unesc şi aceasta e Binah, Inteligenţa, care le armonizează. Cum a ordonat Coroana, Binah reconciliază contrariile şi germenele apare.

Kether, Hohmah şi Binah sunt rădăcinile înfipte în solul lumii din înalt. Veţi spune: “Dar rădăcinile unei plante sunt înfipte jos, în sol!” Da, pentru o plantă, rădăcina reprezintă capul. Dar adevăratul cap este în înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui rădăcini sunt plantate în înalt, în Cer. Ca şi cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah, adevăratul nostru cap este afundat în solul lumii divine.

Acum, pentru ca planta să apară deasupra solului, trebuie să intervină cea de-a patra sefiră, Hessed: Mila. Hessed rerezintă trunchiul arborelui, această forţă care încearcă să reziste orice s-ar întâmpla.

Cea de-a cincea sefiră Gebourah: Forţa, corespunde ramurilor care încep să se se întindă în toate părţile. Când un om, o societate, un popor, devin puternici ei reuşesc să se răspândească peste tot.

Cea de-a şasea sefiră, Tiphereth: Frumuseţea, sunt frunzele care nu numai că dau un aspect arborelui dar îi permit să respire şi să se hrănească cu lumină.

După frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a şaptea sefiră, Nestah: Victoria. Dacă a ajuns până la stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost capabil să învingă toate dificultăţile, şi va da fructe.

Acum se face o mare lucrare în muguri care vor da naştere florilor. E cea de-a opta sefiră, Hod: Gloria, preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el oferă parfumuri, ca nişte esenţe, pentru a celebra gloria Eternului.

În fine, în floare se formează fructul pe care soarele îl coace şi îi dă culoare. E formarea copilului, cea de-a noua sefiră, Iesod: Baza, iar fructul va fi punctul de plecare a unei alte vieţi, a unui nou arbore.

Şi pentru că fructul produs de sămânţă conţine el însuşi seminţe, el este Malhouth, cea de-a zecea sefiră. De la 1 cât era, sămânţa a devenit 10, adică simbolic, multitudinea. Fiecare grăunţă sau sămânţă produsă de fruct reprezintă Malhouth, Împărăţia lui Dumnezeu. Cum să recunoaştem că e chiar Împărăţia lui Dumnezeu? Plantaţi grăunţa şi toate celelalte atribute vor apărea. Deci, Malhouth şi Kether se reîntâlnesc, începutul şi sfârşitul lucrurilor e identic. Iată de ce Iisus spunea că Împărăţia lui Dumnezeu (Malhouth) poate fi comparată cu o sămânţă de muştar.

Acum, poate vă gândiţi: “Toate acestea sunt foarte bune, dar cum putem să le aplicăm în viaţa noastră interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de muştar poate fi interpretată ca un gând sau un sentiment. Ce este un gând, un sentiment? Un grăunte, în aparenţă minuscul. Atunci, plantaţi-l, şi dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi condiţii bune, el va fi punctul de plecare pentru edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu. “Păsările cerului vor veni să se adăpostească în ramurile lui”, spunea Iisus. Păsările, aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze pe omul care a îmbrăţişat viaţa spirituală, ei găsesc un adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl umplu de lumina şi de graţia lor.

E spus că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. Ce înseamnă aceasta? O veţi înţelege atunci când veţi fi meditat mult timp asupra imaginii seminţei şi al arborelui. Toată problema asemănării este conţinută în sămânţa arborelui.

Cap X FAMILIA COSMICĂ ŞI MISTERUL SFINTEI TREIMI

Nu există nimic în lumea vizibilă care să nu fie o reflectare, o reprezentare a lumii invizibile. Să luăm exemplul familiei, schematic: tatăl, mama, fiul, fiica: e o realitate pe pământ. Ei bine, trebuie să înţelegem că la un nivel mai elevat familia există de asemenea, sub formă de principii cosmice care lucrează în univers.

Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu, Iod, He, Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de la grecescul “tetra”: patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care acţionează de asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea universului.

Iod , e principiul masculin creator, forţa primordială, care e la originea tuturor mişcărilor: spiritul, Tatăl.

He reprezintă principiul feminin care absoarbe, conservă, protejează şi permite principiului creator să lucreze în ea: sufletul, Mama.

Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul copil a acestei uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel. Fiul e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a lui Iod.

Al doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia Mamei, e inima.

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama: sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima.

În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire: Kether este Tatăl, Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. “Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama corespunde sefirei Daath (a se vedea cap II). Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu... Da, Dumnezeu are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg realitatea lucrurilor.

Intenţia mea - şi cea a kabaliştilor - nu este de a da o soţie lui Dumnezeu în sensul în care pe pământ un bărbat se căsătoreşte cu o femeie. Dar în măsura în care familia este o realitate jos, ea este de asemenea o realitate şi sus; numai că această realitate se manifestă diferit: e vorba de o analogie şi nu de o identitate. În Tabla de Smarald, Hermes Trismegistul spune: “Tot ceea ce e jos este “ca şi” ceea ce este sus, şi tot ceea ce este sus este “ca şi” ceea ce este jos.” E vorba de o analogie, de o asemănare.

Creştinii repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să se mire că, în această Trinitate, nici un principiu feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne punem această problemă. Când auzim enumerarea: Tată, Fiu... care sunt termeni care evocă familia, cum să nu fim surprinşi când al treilea membru al acestei familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care lipseşte mama? În această familie ea e absentă: a fost ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce? Ar trebui să-i întrebăm pe Părinţii Bisericii de ce au judecat că e bine să facă din Dumnezeu un celibatar îndârjit! Cele trei entităţi ale acestei Trinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc pentru principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e vorba de principii.

Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic, teologii creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.

Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar putea avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără păcat”, deci ferită de păcatul original, şi chiar că l-a “conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului Duh”. Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre mama lui Iisus, să continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea contrazic toate legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică. Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt.

Cum se poate confunda Maria cu Mama Divină? O stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau să o micşorez, dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama Divină! Creştinii nu au înţeles nimic din imensitatea acestui principiu cosmic, care e partea feminină a principiului creator. Fiinţa pe care o numim Dumnezeu şi pe care creştinismul o prezintă ca o putere masculină este în realitate masculin şi feminin. Pentru a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi avut loc o polarizare, adică prezenţa unui principiu masculin şi a unui principiu feminin. Pentru a se manifesta, Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin şi feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în Iniţierile orfice: Dumnezeu este mascul şi femelă.

De ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama Divină? Erau atât de puritani încât ideea unei soţii a lui Dumnezeu îi ofensa? Adevăratul motiv este fără îndoială faptul că l-au identificat absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu, coborât pentru a se încarna pe pământ, şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă aproape nimic omenesc. Ei au identificat Maria cu Mama Divină, cum l-au identificat pe Iisus cu Crist. Dar este acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e Mama Divină care a format toate lumile. Maria nu este Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui Iisus, şi Iisus nu este un principiu cosmic, Iisus a fost un om, unul dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om, şi Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce să confundăm totul? Şi Maria era, bineînţeles, o femeie excepţională, pentru că Cerul a ales-o pentru a fi mama unei anumite fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul Mamei Divine.

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu Iod He Vav He reprezintă deci cele patru principii care sunt la baza creaţiei: Tatăl Ceresc şi Mama Divină care se prelungesc în Fiu şi Fiică. În Arborele sefirotic aceştia sunt: Kether: Tatăl, Daath: Mama, Hohmah: Fiul, Cuvântul, şi Binah: Fiica, Natura.

Veţi spune: “Dar atunci, trebuie să respingem Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul Duh?” Nu, dar trebuie să înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. Creştinismul defineşte Sfânta Treime ca misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Nu, Sfânta Treime nu e un mister, sau mai degrabă nu e un mister decât în măsura în care oamenii nu au ştiut să se servească de legea analogiei. Pentru a înţelege, trebuie să facem apel la soare.

Soarele este această formidabilă putere creatoare de viaţă care se manifestă prin lumină şi prin căldură. Cel care este capabil să aprofundeze aceste manifestări va descoperi relaţiile care există între viaţa, lumina şi căldura soarelui şi Sfânta Treime: Tată - Fiu - Sfânt Duh. La toate nivelele creaţiei, de la planul fizic la planul divin, regăsim aceste trei principii: viaţa, lumina, căldura. În planul spiritual, viaţa se manifestă ca înţelepciune (lumină) şi ca dragoste (căldură), şi acestea sunt cele trei principii: viaţă, înţelepciune şi dragoste pe care le regăsim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care sunt nedespărţite unele de altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina şi căldura soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane nu e atât de dificil de elucidat. Ceea ce rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea acestei esenţe primordiale de unde au izvorât toate existenţele, asupra ei nu vom reuşi niciodată să medităm suficient.

În Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci reprezentată de cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Când pronunţăm cuvântul “Dumnezeu”, trebuie să ştim că în realitate atingem primele trei sefire. “Dar atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh? Le putem pune în corespondenţă?” Da, dar cu condiţia de a şti să mânuim corespondenţele inteligent, cu delicateţe.

Kether, coroana, reprezintă Tatăl, Izvorul vieţii; aceasta e clar, această corespondenţă nu reprezintă nici o dificultate.

Hohmah, Înţelepciunea, cea de-a doua sefiră, născută din Tatăl, poate fi considerată ca Fiul, Cuvântul rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o din Sine Însuşi pentru a crea.

Binah, cea de-a treia sefiră, corespunde Sfântului Duh care e deci considerat ca o putere feminină. Mulţi se vor indigna: “Cum? Sfântul Duh e o femeie?” Eu n-am vorbit de o femeie ci de o putere feminină, de un principiu feminin. Şi apoi, de ce să fiţi şocaţi? Aţi fost şocaţi când aţi văzut reprezentat Sfântul Duh sub forma unei porumbiţe? Ori, ce este o porumbiţă altceva decât o pasăre de genul feminin. Şi Sfântul Duh, pe care Noul Testament îl numeşte Paraclet, adică în greacă, cel ce ajută, protejează, care consolează, e o expresie a dragostei, a căldurii. Deci, trebuie să mergem mai departe în înţelegerea sa!

Acum, cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 din Opere Complete, cap IV: “Cum să regăsim Sfânta Treime în soare” şi cap XV: “Soarele este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”) aceste corespondenţe nu au nimic absolut şi putem de asemenea considera că Fiul reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se oferă etern să se sacrifice pentru salvarea lumii; şi că Sfântul Duh poate reprezenta înţelepciunea, pentru că el a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc şi le-a dat facultatea de a profeţi şi de a vorbi în limbi. Şi tot de acest Sfânt Duh vorbea Iisus când spunea discipolilor săi, în momentul despărţirii: “Am multe să vă mai spun, dar nu puteţi să le duceţi acum. Când Mângâietorul va fi venit, Spiritul adevărului, vă va conduce în adevăr.” Singurul punct sigur este că Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două manifestări: căldura şi lumina, care se pot transforma una în alta, cum este de asemenea şi în planul fizic.

Dacă veţi accepta să duceţi mai departe efortul vostru şi să veniţi cu mine încă mai departe în înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia kabbalei, Hohmah, Înţelepciunea, este un principiu feminin, interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi ea reprezintă deci Mama. “Atunci, veţi spune, unde e Fiul acum?” Fiul e unit cu Mama, ei sunt inseparabili unul de altul. Cum să vorbim de o mamă fără să ne gândim la fiul său, şi cum să vorbim de un fiu fără să ne gândim la mama sa? Găsim o reprezentare a acestei idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi pictori au reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe Iisus în braţele sale sau pe genunchi! Copilul este în centru, şi după maniera în care priviţi tabloul, puteţi să nu-l vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul: copilul şi mama. Dar chiar dacă nu priviţi decât copilul, mama sa e acolo.

Când adoptăm aceste corespondenţe: Kether Tatăl, Hohmah Mama şi Fiul, o găsim pe Fiică în Binah, şi toată familia e reconstituită. Veţi spune că nu mai înţelegeţi nimic... Din contră, nimic nu e mai clar nici mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu putem pătrunde în acest domeniu decât cu o gândire liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi tot timpul noi bogăţii de descoperit sau de aprofundat.

Este foarte important să înţelegem sensul Trinităţii, acel pe care Kabbala îl explică în faţa ochilor noştri. Dar şi mai important este de a învăţa să comunicăm zilnic cu această Trinitate prin intermediul luminii şi căldurii soarelui. E o lege care nu voi înceta niciodată să o repet, pentru că ea este o lege de bază a vieţii spirituale: tot ceea ce există jos în lumea noastră fizică este imaginea a ce există sus în lumea divină. Sfânta Treime nu este nici în lumina, nici în căldura, nici în viaţa soarelui, ea este deasupra acestora; dar prin intermediul acestei lumini, acestei călduri, şi acestei vieţi, noi vom putea să ne apropiem de Ea, să intrăm în comuniune cu Ea şi să o facem să ne penetreze pentru a putea primi toate binecuvântările Ei.

Cap XI CORPUL LUI ADAM KADMON

Arborele Vieţii este universul pe care Dumnezeu îl locuieşte şi îl impregnează cu existenţa sa; el reprezintă viaţa divină care circulă prin toată creaţia. Şi fiinţa umană, care a fost creată după chipul lui Dumnezeu, este deci de asemenea o imagine a universului. Desigur, când observăm manifestările majorităţii oamenilor, putem spune că omul nu e mare lucru. Da, omul nu e aproape nimic, dar el e de asemenea universul întreg, el e Dumnezeu.

Inteligenţa noastră, care nu poate concepe decât lumea în trei dimensiuni, este incapabilă să observe omul sub toate aspectele. Ceea ce vedem, atingem şi auzim despre el nu reprezintă decât un aspect foarte limitat. Omul veritabil, nu îl cunoaştem, nu cunoaştem despre el decât învelişurile. Ca şi scafandrul îmbrăcat în costum sau eschimosul învelit în multe piei, omul e acoperit de multe piei, şi numai pe ele le cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Dacă am putea, pentru a spune aşa, să retragem aceste piei unele după altele, am descoperi un punct minuscul, un atom de lumină. Dar în acelaşi timp înţelegem că omul e imens de mare şi că îmbrăţişează universul întreg. Aceste două afirmaţii sunt adevărate în acelaşi timp, şi acest adevăr e simbolizat prin cercul cu un punct în centru, semnul soarelui: punctul infinit de mic, fără dimensiune, şi cercul infinit de mare, care strânge şi unifică totul. De noi depinde acum să căutăm acest om, cel adevărat, cel care e în noi, cel care e după chipul lui Dumnezeu.

Când Kabbala vorbeşte de creaţia omului, nu e vorba de fiinţele umane care suntem, ci de Adam Kadmon, nume care semnifică omul (Adam) primordial (Kadmon). Adam Kadmon este omul cosmic al cărui corp e format din constelaţii şi din lumi. Acesta e corpul lui Adam Kadmon, prima fiinţă creată de Dumnezeu. Şi Dumnezeu este deasupra întregului univers creat, El este deasupra sefiei Kether. Acest Adam începe în Kether. Kether e capul lui Adam Kadmon. Hohmah este ochiul lui drept şi partea dreaptă a feţei sale. Binah este ochiul stâng şi partea stângă a feţei sale. Hessed este braţul drept, Gebourah braţul stâng, Tiphereth inima şi plexul solar, Netsah coapsa dreaptă, Hod coapsa stângă, Iesod sexul şi Malhouth picioarele.

Adam Kadmon este arhetipul, iar noi suntem o celulă, o reflexie a lui. Putem stabili asemănări între Adam Kadmon şi entitatea pe care creştinii o numesc Crist, pentru a vă arăta relaţiile care există între ei, dar mă tem că o să vă tulbur.

Tot ceea ce putem spune despre subiectul om este aproximativ ca ceea ce putem spune despre subiectul Dumnezeu. De aceea suntem obligaţi să ne servim de imagini, de simboluri, de analogii. Studiind Arborele sefirotic, care e o relexie a universului, vom cunoaşte adevăratele dimensiuni ale omului. Şi invers, putem avea o idee despre univers ştiind că omul a fost creat după imaginea sa. Aceasta înseamnă că studiind omul, natura sa, funcţiile sale, ajungem să cunoaştem universul. Pentru că totul se reflectă în om. Pentru a găsi soluţia problemelor filozofice cele mai abstracte, e suficient să observăm omul.

Omul e o cheie şi este construit după forma unei chei . De ce vechii egipteni reprezentau pe hierofanţii lor cu acest simbol în mână? Cheia e un rezumat al omului, şi cu această cheie Iniţiatul poate deschide cele 50 de porţi ale lui Binah, Mama cosmică,

materia primordială. Cel ce posedă cheia reuşeşte să deschidă cele 50 de porţi, adică să cunoască toate proprietăţile numerelor şi entităţilor, ca şi toate relaţiile care se pot stabili între ele. El urcă şi coboară pe scara cosmică şi toată bogăţia universului creat de Dumnezeu este la dispoziţia sa, din moment ce a descoperit în el cheia pentru a descoperi toate porţile.

Oricare ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, creată după chipul lui Dumnezeu, e locuită de un suflet superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui Dumnezeu Însuşi. De aceea existenţa voastră nu va avea sens decât atunci când veţi intra în contact cu acest suflet nemuritor care e lumină, armonie şi putere. Prin intermediul acestui suflet puteţi comunica cu Creatorul şi în acelaşi timp cu universul pe care El l-a creat, pentru că sufletul este el însuşi o chintesenţă a acestui univers. Şi dacă vă gândiţi la el, dacă veţi recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine este Eu-l vostru veritabil. Atunci, conştiinţa voastră se va trezi, vibraţiile sale vor deveni mai intense, până în ziua în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet sublim, şi veţi una cu Dumnezeu.

Omul îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel care lucră prin intermediul lui. Într-o zi omul se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi entitatea individuală în Dumnezeu. Desigur, această idee nu va place unora, care văd în aceasta un atentat al libertăţii lor individuale. Dar fie că o vor sau nu, este aceasta realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să pierdeţi timpul cu inutilităţi, cu repetarea necazurilor, păsurilor voastre şi aşa mai departe, gândiţi-vă la acest suflet care sunteţi, dar care nu se suprapune exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu el. Repetând des acest exerciţiu, veţi simţi încet încet pacea şi bucuria - mai ales bucuria - învăluindu-vă.

De la pietre şi plante până la Arhangheli şi până Dumnezeu, tot ceea ce există în univers există de asemenea şi în om. În corpul nostru fizic chiar, toate elementele creaţiei sunt prezente. Nimic nu lipseşte, de aceea putem progresa până la infinit fără să ne oprim niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să lucrăm asupra materiei noastre, făcând-o mai suplă, transparentă şi să o facem să vibreze până ea va putea exprima lumea divină. Astfel ne vom putea manifesta într-o zi în plenitudine, aşa cum suntem în înalt.

Dar pentru a ne ghida în viaţa noastră spirituală şi pentru a ne orienta pe ce drum să mergem, avem nevoie de o metodă. Pentru mine, v-am spus, această metodă este lucrul cu Arborele sefirotic. De aceea insist în fiecare zi să învăţaţi să aprofundaţi toate aspectele lui. Cu Malhouth, concretizaţi lucrurile. Cu Iesod, vă putificaţi. Cu Hod, le înţelegeţi şi le explicaţi. Cu Nestah, le daţi graţia. Cu Tiphereth, le iluminaţi. Cu Gebourah, luptaţi pentru a le apăra. Cu Hessed, le subordonaţi ordinului divin. Cu Binah, le daţi stabilitate. Cu Hohmah, le faceţi să intre în armonia universală. În fine, cu Kether, puneţi pe ele sigiliul eternităţii.

Învăţaţi să meditaţi asupra celor zece sefiroturi având în conştiinţă că Arborele Vieţii e în voi, şi că singura activitate care merită făcută este de a-l face să crească, să înflorească şi să dea fructe. Câţi ani, câte reîncarnări trebuie să aibă fiecare dintre voi, pentru a deveni fiecare dintre voi cu adevărat Arborele Vieţii... aceasta nu trebuie să vă

preocupe. De mii de ori va trebui să veniţi, poate, până când aceste zece sefire care sunt înscrise în voi vor începe să vibreze şi până când fiinţa voastră interioară va fi luminată de toate luminile Arborelui Vieţii.

Cap XII MALHOUTH, IESOD, HOD, TIPHERETH: ARHANGHELII ŞI ANOTIMPURILE

Trecerea de la un anotimp la altul în cursul anului se produce, o ştiţi, atunci când soarele trece prin cele patru puncte cardinale numite solstiţii şi echinocţii. Acestea sunt ca nişte noduri de forţe cosmice, şi în acele perioade, noi energii se revarsă pe pământ. Dar, reînnoirea acestor forţe nu se face automat, din cauză că se repetă regulat în fiecare an. Nu, toate aceste schimbări se produc prin munca entităţilor care au sarcina de a se ocupa de pietre, plante, animale şi oameni. Cele patru anotimpuri sunt plasate sub influenţa a patru arhangheli: Raphael prezidează primăvara, Ouriel vara, Mikhael toamna, Gabriel iarna. După tradiţie, Raphael, Ouriel, Mikhael şi Gabriel sunt printre cei “Şapte îngeri care se ţin în faţa gloriei lui Dumnezeu.”

Când se apropie echinocţiul de primăvară, toate spiritele şi forţele naturii lucrează sub conducerea lui Raphael pentru a reanima viaţa peste tot în univers. În regnul vegetal acţiunea lor e mai spectaculoasă, dar ea atinge de asemenea şi mineralele, animalele şi oamenii. Această reînnoire a vieţii în natură e sinonimă cu regenerarea omului, adică cu vindecarea.

Singura menţiune care e făcută despre Raphael în Scripturi se găseşte în Cartea lui Tobie. E o aventură extraordinară! Într-o zi, bătrânul Tobit, care a orbit, primeşte vizita unui tânăr care se prezintă sub numele de Azaris, fiul unuia din părinţii săi, şi îi propune să îl însoţească pe fiul său Tobie până în Medie pentru a căuta o sumă de bani pe care Tobit a lăsat-o depusă de mai mult de douăzeci de ani. Tobit a acceptat. În drum, Azaris l-a instruit pe Tobie dându-i sfaturi; i-a sugerat chiar să ceară mâna lui Sara, fiica unui om care le-a oferit ospitalitate. Asupra lui Sara era un blestem: ea s-a căsătorit de şapte ori şi de fiecare dată, imediat după ceremonia căsătoriei, demonul Asmodee a făcut să moară soţul său. Pentru a anula blestemul, Azaris l-a sfătuit pe Tobie să pescuiască un anumit peşte, să-i scoată ficatul şi inima şi să le ardă: fumul a pus pe fugă demonul. Tobie s-a căsătorit apoi cu Sara. Călătoria a continuat... Banii depuşi au fost recuperaţi şi în drumul de întoarcere spre casă Azaris i-a spus lui Tobie: “Îţi garantez că ochii tatălui tău se vor deschide, dacă vei pune pe ei fiere de peşte: medicamentul v-a acţiona şi îi va trage de pe ochi pieliţă albă...” Tobie s-a conformat indicaţiilor primite şi a redat astfel vederea tatălui său. În final, când Tobie şi tatăl său a vrut să ofere cadouri acestui extraordinar tânăr care le-a adus atâta bine, Raphael s-a făcut cunoscut: “Vă voi spune tot adevărul. Eu sunt Raphael, unul dintre cei şapte îngeri care se ţin tot timpul gata să apară în faţa gloriei lui Dumnezeu...” şi a dispărut. E o poveste foarte frumoasă - v-am rezumat-

o rapid, dar merită să o citiţi în întregime (“Cartea lui Tobie” nu figurează în Biblia catolică).

În sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. Ori, zeul Mercur (Hermes în mitologia greacă), este zeul călătorilor şi al sănătăţii. Este exact rolul pe care l-a jucat Raphael faţă de Tobie pe care l-a însoţit pe întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit în arta vindecării relelor corpului (orbirea tatălui său) şi relelor sufletului (agresiunea demonului). Şi nu din întâmplare, în zilele noastre, caduceul lui Hermes este simbolul medicilor.

Marea sărbătoare a primăverii este Paştele, care celebrează reînvierea lui Crist în toată natura şi trebuie să fie de asemenea reînvierea noastră. În această perioadă nu e suficient să remarcăm că păsările cântă, că arborii se acoperă de frunze; e o întreagă muncă de făcut, o muncă de reînnoire. În fiecare dimineaţă, când veniţi la răsăritul soarelui, nu trebuie să aveţi în cap altceva decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate celelalte subiecte deoparte, tot ce este deja vechi şi perimat, pentru a putea primi în fine noua viaţă şi pentru a putea intra în comunicare cu acest mare curent care vine din inima universului.

Vara e plasată sub influenţa lui Ouriel şi acest nume are o semnificaţie magnifică: “Dumnezeu este lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim nici o menţiune a acestui arhanghel în Scripturi. Pe durata verii, toată natura este în foc, aerul însuşi e înfierbântat, şi în ziua de 24 iunie, ziua sărbătorii lui Ioan Botezătorul, în momentul solstiţiului de vară, se aprind tradiţional focuri pentru a celebra prin cântece şi dansuri victoria căldurii şi a luminii. Dar Biserica nu a încurajat această manieră de a-l sărbători pe Sfântul Ioan care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne, pentru că aceste reuniuni de bărbaţi şi femei care cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte întreagă, sfârşesc inevitabil în senzualitate şi orgii.

Sărbătoarea Sfântului Ioan, e adevărat, se situează în momentul când soarele întră în Cancer - semn dominat de Venus - nu e sărbătoarea focului spiritual, ci a focului fizic, terestru. Ouriel este arhanghelul lui Malhouth, sfera pământului, şi focul peste care domneşte nu e numai cel care face să se coacă grânele şi fructele arborilor, ci e şi focul interior al planetei care întreţine o întreagă materie în fuziune, unde se elaborează metale, minerale şi care se asimilează cu infernul.

În unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon care scuipă foc. Dragonul este acel animal mitic care trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât pentru a arde, a devora şi a distruge. Dar el e de asemenea paznicul tuturor comorilor ascunse, pietrelor şi metalelor preţioase, fructele pământului, şi, pentru a pune mâna pe aceste comori, trebuie să fim capabili să-l înfruntăm şi să îl învingem. Aici, de asemenea, numeroase tradiţii, mai ales în poveşti, celebrează eroi îndrăzneţi şi puri care au fost capabili să-l învingă pe dragon pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. Iată povestiri asupra cărora discipolul trebuie să mediteze: nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că vara eliberează forţele subterane.

Din păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că vara majoritatea oamenilor iau vacanţă, se vede că acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi mai ales al lenii interioare şi senzualităţii. Veţi spune: "Dar e normal, pentru că natura însăşi ne invită." Natura inferioară, da. A venit momentul pentru voi de să înţelegeţi importanţa celor cinci planuri din care este constituită fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul inferior al lui Malhouth, Pământul, evident, veţi fi înghiţiţi de instincte. Dar dacă faceţi o muncă interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi intra în relaţie cu Sufletele glorioase, Ischim-ii, cu arhanghelul Ouriel şi cu domnul Adonai Meleh, nu numai că veţi învinge dragonul, dar veţi putea pune mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi posibilităţi spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor obscure care sunt în voi.

Toamna este plasată sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul Soarelui în sefira Tiphereth. Mikhael este cel mai celebru înger; numele său înseamnă: "Cine este ca şi Dumnezeu?" Tradiţia iniţiatică povesteşte că Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli. În puterea sa, el a început să se creadă egalul lui Dumnezeu şi a vrut chiar să-L detroneze. Atunci, văzând aceasta un alt Arhanghel s-a ridicat şi a spus: "Cine e ca şi Dumnezeu?" În ebraică: "Mi (cine) - ka (ca şi) - El (Dumnezeu). Atunci Dumnezeu, care a văzut scena, i-a spus: "De acum înainte te vei numi Mikhael şi vei fi şeful miliţiei celeste."

În Vechiul Testament, Mikhael este arhanghelul tuturor victorilor asupra răului. În Noul Testament, mai ales în Apocalipsă, e spus că el va fi cel care, la sfârşitul timpurilor, va doborî dragonul. În tradiţie se povesteşte că atunci când Moise a murit, diavolul a vrut să pună mâna pe corpul său, şi tocmai arhanghelul Mikhael s-a opus şi i l-a smuls din mână. Numeroase tablouri şi icoane îl reprezintă cu o balanţă în mână, cântărind, după moartea lor, faptele oamenilor: pe un platan se îngrămădesc faptele rele, iar pe celălalt cele bune. În timpul acesta, diavolul este acolo, gata să atragă omul în regatul său infernal, şi e furios, scrânşneşte din dinţi văzând că Mikhael adaugă pe platan o ultimă faptă bună care face balanţa să se plece spre partea binelui!

Începutul toamnei coincide cu intrarea soarelui în Balanţă. Toamna este anotimpul recoltelor. Se strâng fructele, se aruncă cele rele şi se păstrează cele bune. "Recunoaşteţi un om după fructele sale", spunea Iisus. Şi, într-un anume fel, putem spune că fiecare recoltă e o judecată. În natură, ca şi în viaţă, toamna este cel mai bun anotimp, anotimpul fructelor care s-au copt sub razele soarelui a cărui arhanghel este Mikhael.

Iarna, în fine, este sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod care este sefira Lunii. La intrarea în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist. Există legături strânse între arhanghelul Gabriel, naşterea copiilor, luna şi iarna.

Gabriel a fost cel care l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea unui fiu care va fi Ioan Botezătorul. Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui Iisus: "Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-un oraş al Galileiei numit Nazareth la o fecioară logodită cu un om al casei lui David numit Iosif. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a spus: Te salut, tu căreia i s-a făcut o favoare, Domnul este cu tine. Tulburată de aceste cuvinte, Maria se întreba ce poate să însemne un aşa salut. Îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria,

pentru că ai găsit graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu şi îi vei da numele de Iisus."

Ce este o naştere? O trecere din invizibil în vizibil, din imaterial în material, de la abstract la concret. Iar Luna, principiul feminin prin excelenţă, prezidează toate formele de încarnare, de la cele ale planului fizic până la cele planului spiritual. Pe timpul iernii nopţiile sunt cele mai lungi, ritmul vieţii încetineşte, condiţiile sunt cel mai puţin propice manifestărilor exterioare şi mai mult favorabile vieţii interioare: omul este împins să intre în el însuşi pentru a pregăti naşterea acelui copil de lumină pe care unele tradiţii l-au simbolizat printr-o perlă. Perla, care vine din mare, are ca şi ea relaţii cu Luna. Pe Arborele Sefirotic, scoica perlieră, este Iesod care, în corpul cosmic, reprezintă organele genitale. Acolo trebuie să se formeze perla. Această perlă reprezintă chintesenţa cea mai pură a dragostei. Scoica perlieră, este principiul feminin care aduce pe lume o perlă, un copil.

Cele patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru arhangheli. Primăvara este sub influenţa lui Raphael, arhaghelul lui Hod; vara, sub influenţa lui Ouriel, arhanghelul lui Malhouth; toamna sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi iarna sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod. Să-i plasăm acum pe Arborele sefirotic. Vedem, de jos în sus, Malhouth: Pământul; Iesod: Luna; Hod: Mercur, şi Tiphereth: Soarele, adică cele patru elemente: pământul, apa (Luna), aerul (Mercur) şi focul (Soarele). Cunoscând aceste corespondenţe, veţi putea acum să învăţaţi să lucraţi cu cele patru anotimpuri, şi astfel viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea în tomul 32 Opere Complete cap XVII: "Sărbătorile cardinale").

Cap XIII ARBORELE SEFIROTIC, SIMBOLUL SYNARHIEI

În cursul istoriei, oamenii nu au încetat să facă experienţe mai mult sau mai puţin reuşite pentru a încerca să găsească cea mai bună formă de guvernare: monarhie, republică, oligarhie, etc. V-am mai vorbit de această formă de guvernământ numită synarhie a cărui idee a fost popularizată în Occident prin lucrările lui Saint-Yves d'Alveydre. Trei persoane, spune el, se găsesc în vârf: ele reprezintă Autoritatea şi dau directive la şapte persoane care reprezintă Puterea, şi aceştia şapte au sub ordinele lor doisprezece alte persoane care se ocupă de Economie, adică de producţia şi distribuţia bogăţiilor.

În realitate, cum v-am arătat (a se vedea tomul 31 din Opere Complete, cap IX "Ierarhie şi libertate", partea 3-a), atât timp cât ne vom limita la a vrea să stabilim synarhia în exterior, nu vom putea rezolva cu adevărat problemele. Nu pentru că există trei persoane, apoi şapte, apoi doisprezece în fruntea unei ţări sau a unei colectivităţi afacerile vor merge mai bine, pentru că cei trei, şapte sau doisprezece pot fi ambiţioşi, necinstiţi sau nesimţiţi şi pot duce la fel de bine ţările la catastrofe. Nu numărul contează

pentru a aranja afacerile, ci oamenii, ce sunt ei, calităţile pe care le au. De aceea, insist, înainte de a instala synarhia în planul fizic, fiecare trebuie să lucreze să o instaleze la început în el însuşi.

Veţi spune: "Dar ce semnifică instalarea synarhiei în fiecare om? Cum e posibil?" Fiecare dintre voi posedă un intelect, o inimă şi o voinţă. Prin intelectul vostru gândiţi; prin inima voastră trăiţi sentimente; prin voinţa voastră acţionaţi. Prin intermediul acestor trei factori vă manifestaţi în lume. Atunci, dacă reuşiţi să instalaţi înţelepciunea în intelectul vostru, dragostea în inima voastră şi forţa în voinţa voastră, veţi realiza în voi această trinitate care vă face să semănaţi cu Trinitatea divină a luminii, a căldurii şi a vieţii, şi vă veţi lega astfel de sefirele Kether, Hohmah şi Binah. Astfel veţi deveni Autoritatea, veţi guverna asupra propriei voastre existenţe. Şi vă veţi guverna manifestând virtuţile celor şapte planete, adică a celor şapte sefiroturi: Hessed (Jupiter), Gebourah (Marte), Tiphereth (Soare), Netsah (Venus), Hod (Mercur), Iesod (Luna) şi Malhouth (Pământul). Acestea sunt cele şapte calităţi care reprezintă Puterea. Sunteţi Autoritatea, şi prin calităţile şi virtuţile voastre vă exercitaţi puterea. Da, pentru că calităţile şi virtuţile noastre sunt cei mai buni servitori. Adevăraţii noştri servitori nu sunt oamenii pe care-i luăm în serviciul nostru pentru satisfacerea dorinţelor, nevoilor noastre sau pentru a ne uşura viaţa, ci virtuţile din noi care se supun adevăratei autorităţi a lui Kether, Hohmah şi Binah. Şi aceste virtuţi sunt capacitatea de a realiza a lui Malhouth, puritatea lui Iesod, inteligenţa lui Hod, blândeţea lui Nestah, frumuseţa lui Tiphereth, îndrăzneala lui Gebourah, generozitatea lui Hessed. Aceşti şapte servitori transmit ordinele Autorităţii spre cei doisprezece care se ocupă de Economie.

Şi ce reprezintă Economia în noi? Ea e reprezentată prin cele doisprezece părţi ale corpului fizic cărora le corespund cele doisprezece semne ale zodiacului: capul (Berbecul), gâtul (Taurul), braţele şi plămânii (Gemenii), stomacul (Cancer), inima (Leul), plexul solar (Fecioara), rinichii (Balanţa), organele sexuale (Scorpionul), coapsele (Săgetătorul), genunchii (Capricornul), pulpele (Vărsătorul) şi picioarele (Peştii). Cele şapte virtuţi acţionează în aşa fel asupra diferitelor părţi ale corpului pentru a le trezi, a le da viaţă şi fac în aşa fel încât activitatea miliardelor de celule care le constituie să contribuie la armonia ansamblului. Iată adevărata synarhie de care trebuie să ne ocupăm: synarhia interioară. Cât despre synarhie ca mod de guvernământ a oamenilor, vom găsi în fiecare ţară acele trei persoane atât de evoluate pentru a le pune în vârf? Şi de asemenea cei pe şapte care vor fi cu adevărat capabili nu numai să înţeleagă directivele date de cele primii trei dar şi să le execute corect? Şi chiar dacă am găsi aceste persoane, vor fi ele acceptate?

Pentru a instala pacea şi armonia în lume, trebuie început cu începutul, şi acesta este omul însuşi. Adevărata synarhie se va instala în ziua când vom deveni, fiecare, capul, regele regatului noastru, poporului nostru, şi asupra gândurilor, sentimentelor, actelor noastre. Dacă nu, vom fi sclavii slăbiciunilor noastre.

Vedeţi, şi aici, Arborele sefirotic ne dă o metodă de lucru, el ne indică drumul de urmat, ne ajută să înţelegem care e adevărata synarhie şi cum să o realizăm.

Cap XIV IESOD: FUNDAMENTUL VIEŢII SPIRITUALE

I

Câţi oameni m-au urmat sperând că le voi da mijloace de a-şi dezvolta uşor facultăţile psihice, de a obţine puteri magice, etc. Şi când le spuneam că metoda cea mai eficace pentru a-şi dezvolta aceste facultăţi şi a obţine aceste puteri este de a se purifica, de a face o curăţenie în interior, ei mă părăseau, şi încă cu ce dispreţ! Ceea ce le spuneam le părea prea pueril. Ei mergeau atunci în altă parte, crezând că vor găsi în final ceea ce căutau. Evident, găseau ei ceva, dar ce? Ar fi mai bine să nu vorbim. Deci voi, cel puţin, încercaţi să înţelegeţi că puritatea este mijlocul cel mai eficace pentru a obţine veritabile realizări spirituale. Pentru că odată ce terenul e curăţat, calea e liberă pentru curenţii cereşti: ei nu mai întâlnesc obstacole pentru a ajunge la voi şi pentru a vă da ceea ce cereţi.

Din păcate, majoritatea celor ce se întorc spre spiritualitate îşi imaginează că satisfacţiile, succesul pe care n-au reuşit să-l obţină prin alte mijloace îl vor obţine printr-un învăţământ iniţiatic. Nu, nu îl vor obţine, şi dacă vor încerca să-şi atingă scopurile cu ajutorul ştiinţelor oculte o vor plăti scump. Dacă voi reuşi măcar să vă fac să înţelegeţi aceasta, voi considera că am îndeplinit o mare parte din sarcina mea.

Am ţinut, un an întreg, un ciclu de conferinţe despre puritate luând ca punct de plecare sefira Iesod, pentru a vă arăta cât este de vast acest subiect; el atinge domenii la care nu ne gândim în mod obişnuit (a se vedea "Misterele lui Iesod" Opere Complete, tomul 7). Toată lumea cunoaşte inconvenientele pe care le prezintă canalizările înfundate, geamurile murdare, lentilele ochelarilor rău şterse. Dar foarte puţini se gândesc că ei întreţin aceleaşi inconveniente în ei înşişi: gânduri, sentimente, dorinţe care sunt ca nişte pete, ca şi praful, deşeuri care obstrucţionează canalele spirituale, care împiedică lumina divină să sosească până la ei şi să îi penetreze. Nu puteţi intreprinde nimic solid, sigur, în viaţa spirituală, fără a fi lucrat în prealabil asupra purităţii.

Dar să nu credeţi că dacă insist atât de mult asupra purităţii este pentru că trebuie să ne oprim exclusiv asupra ei şi să nu mai căutăm nimic mai sus. Nu, eu insist asupra ei pentru că puritatea este baza - aceasta e şi semnificaţia numelui Iesod: bază, fundament. Ori, rolul unei baze este de a suporta întregul edificiu. În Arborele Vieţii există şi alte sefire care reprezintă virtuţile asupra cărora discipolul trebuie să înveţe să lucreze, dar lucrul cu Iesod, baza, reprezintă condiţia de îndeplinit pentru a putea începe a se instrui şi a crea în lumea spirituală.

De ce sefira Iesod reprezintă baza vieţii spirituale? Pentru că odată cu ea începe lumea psihică. Am văzut aceasta când am studiat cele patru diviziuni ale Arborelui sefirotic:

- Atsilouth: sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund lumii divine.

- Briah: sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth corespund lumii spirituale

- Ietsirah: sefirele Hod, Nestah şi Iesod corespund lumii psihice.

- Assiah: Malhouth corespunde lumii fizice.

De cum părăsim Malhouth, lumea fizică, intrăm în lumea psihică a cărei primă etapă este Iesod. Ca şi celelalte sefire, Iesod este ierarhizată şi partea sa inferioară corespunde Lunii care, în psihologie, reprezintă lumea inconştientului, a instinctelor şi a iluziilor. Este deci esenţial ca omul să se facă stăpân pe această lume pentru a introduce în ea ordinea şi lumina. Aceasta înseamnă a se purifica. Asta e tot. Da, a se purifica înseamnă mai întâi a fii capabil să discerni natura mişcărilor vieţii interioare, să-ţi analizezi gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi să lucrezi pentru a le face mai dezinteresate, mai generoase.

În ciuda acestor explicaţii, ştiu bine că mulţi îşi vor astupa urechile: ei vor da ca argument faptul că puritatea semnifică îngustime, limitare, fanatism şi chiar excludere... că în numele purităţii s-au făcut persecuţii, masacre, arderi pe rug. Ah? Foarte bine, dar şi în

numele dragostei s-au făcut crime înspăimântătoare, şi asta nu împiedică pe nimeni să mai pronunţe cuvântul iubire şi să continue să iubească?... Gândiţi-vă un pic la această nedreptate! Ei găsesc orice motiv ca să nu facă efort. Sub pretextul că noţiunea de puritate e rău înţeleasă, ei vor să se bălăcească în continuare în murdărie. Ei sunt liberi să o facă, dar vor vedea într-o zi efectele acestui mod eronat de a gândi.

Cei care nu au învăţat să lucreze cu Iesod, vor continua să se bălăcească în lumea psihică fără a cunoaşte niciodată realitatea lumii spirituale. Chiar dacă, cum e în majoritatea cazurilor, posedă adevărate daruri psihice, e bine să ştie că acestea nu ajung. Trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că lumea psihică nu este lumea spirituală, şi că nu e suficient să ai un dar psihic pentru a-l exersa în mod corect. Muzicienii, pictorii cei mai dotaţi nu ar ajunge la nici o realizare dacă nu se supun unei discipline, dacă nu studiază sub îndrumarea unui maestru. Un dar psihic, ca şi un dar artistic, trebuie cultivat. Cel ce posedă aceste daruri trebuie să lucreze asupra singurei calităţi care îi va permite să vadă clar şi să exercite influenţe benefice: puritatea. Şi în aceste cazuri, puritatea semnifică nu numai luciditatea, dar şi onestitatea, dezinteresul, conştiinţa responsabilităţilor.

Ori, ce se petrece în general? Cineva a avut vise premonitorii, a simţit că el însuşi sau alte persoane erau în pericol, a văzut că un anumit eveniment se va produce. Atunci,

foarte încântat că a descoperit un dar care îi urmeşte anturajul, se proclamă clarvăzător, deschide un cabinet unde unii oameni care sunt îngrijoraţi pentru ei înşişi sau familiile lor vin să-l consulte. Şi astfel, acest nou clarvăzător începe să transmită zilnic "mesajele Cerului". Oare se gândeşte vreodată dacă e la înălţimea pretenţiilor? Nu; din moment ce a avut câteva vise premonitorii, câteva intuiţii bune, el îşi imaginează că este capabil să dea în orice moment răspunsuri la toate întrebările şi că nu se înşeală nici o dată. Ei bine, nu, din nefericire nu, şi acel care vrea să-şi dezvolte darul clarvederii trebuie să lucreze în fiecare zi cu o mare vigilenţă asupra lumii sale psihice, dacă nu se va găsi într-o dezordine interioară de nedescurcat, se va înşela şi îi va înşela şi pe alţii. Mulţi care au luat-o fără precauţii pe calea mediumităţii, au sfârşit prin a-şi pierde capul (a se vedea "Privire asupra invizibilului" Colecţia izvor, Nr. 228).

Iată de ce oamenii cu bun simţ sau oamenii de ştiinţă nu vor să audă vorbindu-se de facultăţi şi se puteri psihice: pentru că imediat se gândesc la toţi aceşti şarlatani şi dezechilibraţi. Au dreptate să nu accepte orice, dar nu au dreptate să refuze să meargă mai departe pentru a studia şi a înţelege domeniul vieţii psihice, ignorând aceste fenomene. Pentru că astfel ei îşi fixează limite gândirii şi investigaţilor lor. Sub pretextul că se arată raţionali, obiectivi, ei se opresc la suprafaţa lucrurilor. Există şi câţiva oameni de ştiinţă serioşi care se interesează de fenomenele "parapsihologice", numai că mulţi dintre ei nu o spun de frica desconsiderării din partea colegilor lor. E la fel cum unii pastori sau preoţi cred în reîncarnare dar nu o spun pentru că reîncarnarea nu e admisă de Biserică iar ei nu vor să-şi atragă neplăceri. Ei bine, eu reproşez acestor oameni de ştiinţă şi acestor preoţi de a nu avea sensul responsabilităţii lor, pentru că lasă oamenii care caută în obscuritate şi rătăcire.

Nimic nu-i va putea opri pe oameni să vrea să găsească altceva decât le propune ştiinţa oficială sau Biserica oficială. Dar pericolul e mare pentru ei de a rătăci în regiunile inferioare ale lui Iesod. De aceea trebuie să dobândească o bună înţelegere a purităţii, pentru că ea este cheia vieţii spirituale.

Când lucraţi să vă purificaţi cu adevărat, profund, lumina pătrunde mai uşor în voi, şi veţi începe să vedeţi totul mai clar, mai lucid. Particolele care vă ruinează sănătatea sunt alungate şi vă veţi simţi mai bine. Acelea care împiedică voinţa voastră sunt rejectate şi veţi deveni mai tare. Tot ceea ce e tenebros şi obscur vă va părăsi, şi dacă sunteţi trist, bucuria vă va năpădi. Pentru că bucuria nu e altceva decât un aspect al purităţii: cu cât te purifici mai mult, cu atât te simţi mai uşor, vesel şi bucuros. Şi, devreme ce impurităţile antrenează fermentaţia, putrefacţia, dislocaţia şi moartea, cu cât vă purificaţi mai mult mergeţi spre imortalitate. Deci, sănătatea, puterea, cunoaşterea, fericirea, nemurirea nu sunt altceva decât aspecte ale purităţii. Iată un rezumat al Ştiinţei iniţiatice; de voi depinde acum să verificaţi aceste lucruri.

II

Pe coloana centrală a Arborelui sefirotic, Iesod se găseşte deasupra lui Malhouth, iar Tiphereth este deasupra lui Iesod. Din această dispoziţie putem deduce că, pentru a coborî până la Malhouth (Pământul), lumina lui Tiphereth (Soarele) trebuie să treacă prin Iesod (Luna). Aici, Malhouth reprezintă simbolic lumea fizică, Iesod lumea psihică şi Tiphereth lumea spirituală. Atunci, ce se va întâmpla dacă lumea psihică nu este într-o stare de puritate care să-i permită să fie traversată de lumina lumii spirituale?

Din păcate, aceasta se întâmplă cu mulţi oameni: ei se plâng că nu resimt nici o binefacere din practicile lor spirituale; ei se roagă, meditează, se leagă de Cer, dar au impresia că aceasta nu-i ajută; ei se simt indecişi, dezorientaţi, slabi; câteodată chiar se gândesc că situaţia lor e mai rea decât înainte. Explicaţia este că acea lumină de care ei se forţează să se lege întâlneşte în ei straturi impure formate de gândurile şi sentimentele lor dezordonate, rău stăpânite. Atunci, nu numai că lumina nu trece, dar se produce acelaşi fenomen ca atunci când razele soarelui cad pe o grămadă de gonoi: ele accelerează putrefacţia.

Traversând un geam transparent, razele soarelui vin să vă lumineze, dar când ele trebuie să traverseze straturi impure, ele produc fermentaţii şi mirosuri urâte. Dacă vreţi să deveniţi un bun receptacol al luminii divine trebuie ca inima voastră să fie ca un cristal transparent, dacă nu, ştiţi de acum ce vă aşteaptă. Atât timp cât nu sunteţi decişi să faceţi o veritabilă muncă de curăţire, de purificare, e mai bine să nu vă apropiaţi de lumina Ştiinţei iniţiatice. Vă previn, pentru că mai târziu va fi inutil să faceţi să cadă asupra ei responsabilitatea necazurilor pe care le veţi resimţi. Va fi greşeala voastră, în exclusivitate.

Atunci când veţi începe cu adevărat lucrul cu Iesod, lumina lui Tiphereth va circula prin voi, şi această lumină vă va permite să înţelegeţi realitatea lucrurilor şi să vă orientaţi corect. Atât timp cât nu posedaţi această lumină interioară, sunteţi obligaţi să recurgeţi la alţii, depindeţi de ei pentru a vă conduce viaţa voastră; şi cum nu e chiar sigur că ideile şi judecăţile lor vă vor lumina cu adevărat, veţi fi sub influenţa unor opinii contradictorii.

Veritabila bogăţie este de a ajunge să posedaţi această lumină care vă va permite să descoperiţi voi înşivă adevărul fără să aveţi nevoie tot timpul să-i consultaţi pe alţii. Veţi întreba: "Şi chiar fără să avem nevoie să consultăm un Maestru, un Iniţiat?" Da, de ce nu? Dacă sunteţi capabil să-l egalaţi, sau chiar să-l depăşeşti, de ce nu? Desigur, va dura mult, va fi dificil, dar Inteligenţa cosmică nu a scris nicăeri că trebuie să rămâneţi limitat, dependent. Ea nu a interzis niciodată unui discipol să-şi egaleze Maestrul şi chiar să-l depăşească. Calea vă este deschisă, şi aceasta e poate singura cale care vă este cu adevărat deschisă. Nimeni nu vă poate împiedica să progresaţi în lumină. Dacă nu, de ce ar fi spus Iisus: "Fiţi perfecţi aşa cun Tatăl vostru din Ceruri e perfect"?

Pentru a parcurge regiunea lui Iesod, mai mult decât pentru altele, discipolul are nevoie de un ghid. Dar odată ce a depăşit Iesod, drumul este liber şi poate să avanseze singur, pentru că a ajuns în regiunile luminii care dă adevărata clarvedere.

Nu trebuie să vă înşelaţi, adevărata clarvedere este cea care vă permite să vedeţi realitatea lumii spirituale, adică să captaţi, să înţelegeţi ceea ce există mai subtil în natură şi în sufletul uman. Cealaltă clarvedere, care constă în a vedea evenimente trecute sau viitoare, sau chiar spiritele lumii astrale, nu are nimic extraordinar. Toată lumea sau aproape toată lumea ar putea să le vadă pe acestea prin anumite exerciţii sau prin folosirea unor droguri, dar aceste mijloace nu duc prea departe şi prezintă chiar mari pericole pentru psihism. Singura clarviziune pe care trebuie să o căutaţi este aceea care poate să facă din voi o prismă de cristal care să lase să treacă lumina Cerului. De această clarviziune vorbea Iisus când spunea: "Fericiţi cei cu inimile pure pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu."

În sefira Iesod, Dumnezeu este numit El Hai, adică Dumnezeu cel viu. În Iesod, Dumnezeu se manifestă deci ca creator şi distribuitor al vieţii, dar a cea mai pure vieţi, cea care vine de sus, de la Izvor, acea viaţă care tâşneşte, curăţă şi purifică totul în trecerea ei, pentru că prima sarcină a vieţii este tocmai de a respinge elementele impure care se opun elanului său.

Şi cum Dumnezeu este prezent în toate sefirele, "a-L vedea pe Dumnezeu" înseamnă deci a primi binecuvântările tuturor sefirelor, adică ştiinţa lui Hod, graţia lui Netsah, splendorile lui Tiphereth, forţa lui Gebourah, generozitatea lui Hessed, stabilitatea lui Binah, înţelepciunea lui Hohmah şi în fine, atotputernicia lui Kether. Fiecare sefiră corespunde unei virtuţi divine; puteţi să lucraţi fie cu una fie cu alta, dar fiind conştienţi că nu veţi ajunge nicăieri dacă nu aţi lucrat mai întâi cu Iesod. Toţi cei care vor să obţină calităţile şi puterile celorlalte sefire fără a fi lucrat în prealalbil cu Iesod sunt într-un anume fel opriţi, şi stagnează în mlaştinile planului astral unde nu întâlnesc decât iluzii, decepţii şi chinuri.

Deci, decideţi-vă să puneţi puritatea la baza existenţei voastre, înaintea cunoaşterii, înaintea bogăţiei, înaintea puterii şi într-o zi veţi avea mai mult decât această cunoaştere, mai mult decât această bogăţie, mai mult decât aceste puteri. Au existat în istorie bărbaţi şi femei care nu au citit nici măcar o carte, care nu au avut studii, ei au lucrat numai asupra purităţii, şi într-o zi au început să manifeste toate celelalte calităţi: înţelepciunea, clarvederea, puterea de a vindeca... Pentru că nu mai aveau pe ei straturi opace, nu mai aveau ecrane, şi toate bogăţiile Cerului au putut să-i penetreze.

Iesod este începutul vieţii psihice, şi în acest sens putem spune că magia începe cu sefira Iesod. Adevărata magie este în gândurile şi sentimentele noastre. Nu avem nevoie de baghetă sau de talismane, toate puterile noastre magice sunt în puterea vieţii psihice; de aceea Luna, care aparţine sferei lui Iesod, este astrul magiei. Cel ca vrea să posede adevărata forţă magică trebuie să înceapă prin a purifica lumea sa psihică. Trebuie să înţelegem puritatea ca şi cea mai mare forţă magică, pentru că prin intermediul lui Iesod putem accede la Mistere.

Cap XV BINAH

I Legile destinului

Binah este prima sefiră de pe coloana stângă al Arborelui sefirotic, Stâlpul Rigorii, numit Boaz, care reprezintă principiul feminin în creaţie. Dumnezeu se manifestă aici sub numele Iehovah. El este Dumnezeu cel teribil care s-a revelat lui Moise. Tot Vechiul Testament e plin de furiile, ameninţările şi blestemele sale care trebuiau să lovească oamenii până la a patra generaţie. Acestui foc devorant îi ofereau fără încetare Evreii sacrificii de animale pentru a-L calma; şi Moise, la fel ca toţi patriarhii şi profeţii, Îi adresa rugăciuni pentru a deturna pedepsele cu care El ameninţa poporul.

Vă veţi întreba: "Dar cum acest Dumnezeu teribil putea fi o putere feminină?" Pentru că această putere feminină este natura. Veţi înţelege mai bine această idee dacă reflectaţi la ceea ce este natura cu adevărat: o mamă implacabilă. Natura a creat legi şi dacă le călcaţi, sunteţi pedepsiţi într-un fel sau altul; şi chiar, pe calea consecinţelor, această pedeapsă va lovi copiii şi nepoţii voştri. Da, în realitate toate acestea sunt foarte uşor de înţeles. Să luăm un exemplu printre cele mai cunoscute: alcoolismul. Pentru a-şi conserva sănătatea fizică şi psihică, omul nu trebuie să bea mai mult de o cantitate limitată de alcool. Dacă depăşeşte măsura, cunoşteţi consecinţele - e inutil să intru în detalii - şi transmite descendenţei sale o ereditate încărcată. Este la fel pentru alte excese, pentru alte călcări de legi.

Orice am face, oricare ar fi progresele ştiinţelor şi tehnicilor medicale, dacă omul nu e rezonabil, dacă nu respectă anumite legi, într-un fel sau în altul el va suferi şi îi va face şi pe alţii să sufere. Câţi s-au indignat de cruditatea unui Dumnezeu care pedepsea nu numai pe cel ce încălca legea ci şi descendenţa sa! Ei bine, iată, acum e clar: acest Dumnezeu este natura, pentru că natura nu e în spatele lui Dumnezeu, nu e separată de Dumnezeu. Dumnezeu este această mamă severă care pune limite copiilor săi, pe care ei nu trebuie să le depăşească. Dacă ei le depăşesc, spunem că ea îi pedepseşte. Dar nu îi pedepseşte pe nedrept, pentru că ei sunt cei care au ieşit din incinta unde erau la adăpost şi protejaţi, şi ieşind, au creat condiţii rele pentru ei şi pentru cei care depindeau de ei.

Veţi spune poate: "Dar această imagine a mamei pe care ne-o daţi, nu e cea pe care o avem. Din contră, o mamă este iubitoare, indulgentă, etc., tatălui îi revine severitatea." Nu aţi observat lucrurile bine şi nici nu aţi reflectat destul. Care e rolul mamei faţă de un copil mic? Ea îl hrăneşte, desigur, dar ea îl învaţă ce e voie să facă şi ce nu e voie să facă pentru a se dezvolta corect: ea îi dă reguli de nutriţie, de igenă, de prudenţă; ea îi interzice anumite lucruri, îl reţine, îl împiedică să se apropie de foc sau de apă, îi trage din mână chibriturile şi obiectele tăietoare, îi ascunde bomboanele şi dulceaţa, dacă copilul are tendinţa de a abuza. Câteodată ea îl lasă singur să facă ce vrea şi îl supraveghează, şi dacă cade sau îşi face rău, îi spune: "Vezi, nu mai fă asta, dacă nu îţi vei face rău din nou." Şi când copilul e capricios şi exagerează, ea îl pedepseşte.

Acest rol al mamei faţă de copilul mic, este, pe un alt plan, cel al naturii vis-a-vis de fiinţa umană. Unii vor spune: "Dar eu, am văzut taţi jucând acest rol în faţa copilului, pentru că mamele..." Şi eu am văzut, dar eu vă vorbesc de principii şi nu de cazuri particulare. La nivelul principiilor, mama joacă în educaţia copilului rolul naturii. Iată cum trebuie înţeles rolul Mamei cosmice, care se manifestă în sefira Binah sub aspectul lui Iehovah.

Sefira Binah ne relevă misterele destinului pentru că ea ne învaţă despre legea cauzelor şi consecinţelor. Câţi oameni se gândesc că existenţa lor e absurdă, că nu e nici o logică în evenimentele şi destinul fiinţelor! Aceasta se întâmplă numai pentru că le lipsesc unele adevăruri pentru a vedea şi pentru a înţelege. Aceste adevăruri sunt în Binah unde lucrează ierarhia îngerească a Aralim-ilor (Tronurile), pe care sfântul Ioan a văzut-o sub forma a douăzeci şi patru de Bătrâni. Ei sunt numiţi de asemenea Domni ai destinelor pentru că ei sunt cei care determină destinul fiecărei fiinţe după meritele sale, după viaţa pe care a dus-o în precedentele încarnări, iar decretele lor sunt executate de îngerii sefiroturilor următoare: îngeri din Hessed, Hachmalin-ii, aduc recompensele, iar îngerii din Gebourah, Serafim-ii, pedepsele.

Ce este destinul? O formă arhetip şi fiecare îşi trăieşte existenţa după forma pe care o primeşte din partea destinului. Cei douăzeci şi patru de bătrâni decid aceste forme. Ei reprezintă tribunalul divin care emite decrete privind formele destinelor, iar formele fizice pe care le vedem pe pământ sunt efectul îndepărtat a acestor forme decretate de sus. Se proiectează o formă dintre aceste forme arhetip asupra unei femei însărcinate, iar ea va trebui să lucreze plecând de la această formă. Odată formele decretate, totul s-a sfârşit, nimic nu le mai poate schimba, ele coboară în materie pentru a se realiza.

Pentru a putea schimba destinul, trebuie deci schimbate arhetipurile, dacă nu, nu e nimic de făcut. Puteţi să mergeţi să consultaţi astrologi pentru a vă lua precauţii şi a scăpa încercărilor şi dificultăţilor, e degeaba, totul este prevăzut, pentru ca "ce e scris" să se întâmple. Pentru a schimba decretele, ar trebui să puteţi să atingeţi regiunile de deasupra lui Binah, adică deasupra destinului, regiunile lui Hohmah şi Kether. E posibil, au existat fiinţe excepţionale a căror virtuţi le-au scutit de legile destinului. Dar ce muncă au depus pentru a reuşi! Pentru noi, singurul mijloc de a ne pune în acord cu Domnii destinului este de a accepta decretele lor cu umilinţă şi dragoste, ştiind că sunt drepte, pentru că sunt consecinţa încarnărilor noastre precedente. Cel mai înţelept este de a considera

dificultăţile şi încercările a acestei existenţe ca şi probleme de rezolvat, ştiind că reprezintă pentru noi cel mai bun mijloc de a evolua.

Caracterul inflexibil a lui Binah se regăseşte în simbolismul lui Saturn care e reprezentat ca un bătrân, sau câteodată ca un schelet, înnarmat cu o seceră. Secera lui Saturn este timpul care distruge tot, iar scheletul este eternitatea care rezistă timpului. Saturn reprezintă deci cele două aspecte. Deasupra cărnii, adică a lumii aparenţelor, pe care timpul (secera) nu încetează să o distrugă, găsim scheletul indestructibil: eternitatea. Dar de câte reflecţii, meditaţii, este nevoie pentru a ajunge la această înţelegere a lucrurilor care permite trecerea de la timp la eternitate!

Saturn vorbeşte puţin şi ascultă mult, pentru că a ştii să asculţi merge cu înţelegerea. Şi de altfel, acesta este sensul cuvântului "a înţelege". Cel ce ştie să audă este pe calea înţelegerii. Putem spune că ascultarea este înţelegerea a ceea ce auzim. Calitatea lui Saturn este de a şti să audă, nu numai să asculte ceea ce ne spun înţelepţii sau zgomotele naturii, ci să perceapă ceva în plus: vocea interioară. În acel moment, tot ceea ce este mai subtil, tot ceea ce vine din profunzimea fiinţei, vocea lui Dumnezeu, vocea liniştii, cum se spune, ajunge până la noi. Iată de ce adevăraţilor Saturnieni le place să se îndepărteze de zgomot pentru a merge în locuri solitare, să asculte vocea liniştii, aceea care le permite să fie scutiţi de legea timpului pentru a intra în eternitate.

II

Chiar şi celor care au îmbrăţişat viaţa spirituală le e greu să ajungă la un nivel de conştiinţă superior şi mai ales să se menţină. Într-o zi obţin o victorie, în alta se lasă în voia lor... E aproape imposibil să ajungă la ceva stabil, definitiv. Stabilitatea e culmea Iniţierii, momentul în care discipolul poate spune în fine, ca şi hierofantul Egiptului antic: “Sunt stabil, fiu de stabil, conceput şi născut în teritoriul stabilităţii.” Teritoriul stabilităţii este Binah, regiunea celor douăzeci şi patru de Bătrâni.

În ce constă stabilitatea? În a nu mai fi zdruncinat de rău. Şi pentru a nu mai fi zdruncinat de rău, trebuie să-i scăpaţi ridicându-vă până în regiunile unde el nu mai poate să aibă priză. Veţi spune: “Dar aceste regiuni există?” Da, ele există, ele există în voi înşivă, cum există şi în univers. Numai că, încă nu v-aţi deama de aceasta pentru că nu aveţi obişnuiniţa de a vă observa. Nu aţi fost surprinşi să constataţi că anumite evenimente care, la un moment dat, vă întristează, vă descurajază, în alte circumstanţe, nu vă mai ating? De ce? V-aţi pierdut sensibilitatea? Nu, dar aţi reuşit să vă ridicaţi până la un nivel de conştiinţă unde ele nu vă mai ating. Este deci proba că există regiuni în om unde răul nu mai are priză.

În Kabbala e spus că şarpele poate urca până la unele sefiroturi, dar el nu poate atinge niciodată regiunea formată din cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Şi pentru

că noi suntem creaţi după imaginea universului, există deci şi în noi o regiune unde răul nu mai găseşte condiţii favorabile de existenţă. În regiunile sublime ale fiinţei noastre şi ale universului, domneşte o astfel de lumină, o astfel de intensitate a vibraţiilor, încât tot ceea ce nu este în armonie cu această puritate, cu această lumină, e dezagregat. Răul nu are nici un drept de existenţă în regiunile sublime, e respins; el nu poate exista decât în regiunile inferioare, unde se plimbă, face ravagii şi îi face pe oameni nefericiţi: pentru că în straturile inferioare ale materiei, toate condiţiile îi sunt favorabile. Deci, după regiunea unde vă aflaţi, sunteţi atinşi sau nu de rău. Iată ce ne învaţă Iniţierea. Iisus a explicat acest lucru într-o altă manieră, când a spus: “Constuiţi-vă casa voastră pe piatră.” Piatra simbolizează această regiune interioară pe care filozofia hindusă o numeşte planul cauzal şi care se situează deasupra planurilor astral şi mental, adică deasupra gândurilor şi sentimentelor ordinare.

Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni ai Apocalipsei de care vorbeşte Sfântul Ioan (“Am văzut douăzeci şi patru de tronuri şi pe aceste tronuri douăzeci şi patru de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe”) sunt instalaţi pe pietre pe care nimic nu le poate zdruncina. Stabilitatea este esenţa lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu este prin esenţă neschimbător, neschimbat în dragostea, înţelepciunea şi puterea Sa.

Dacă vreţi să vă apropiaţi de această stabilitate a celor Douăzeci şi patru de Bătrâni, nu abandonaţi niciodată idealul vostru înalt. Odată ce v-aţi decis să mergeţi pe drumul luminii, orice s-ar întâmpla, păstraţi tot timpul această orientare. Pentru tot restul vă puteţi schimba, dar nu abandonaţi orientarea voastră divină. Să înţelegeţi bine aceasta: stabilitatea nu semnifică imobilitatea. Dacă întâlniţi un Maestru adevărat, nu-l veţi vedea încremenit ca un idol, aşteptând să-i sărutăm mâinile sau picioarele. Din contră, el se deplasează, chiar mai mult ca alţii, pentru a-i vizita pe cei ce au nevoie de el, pentru a-i instrui, a-i vindeca. El rămâne stabil în interior, în convingerile lui, şi nimeni nu poate să-l seducă prin bogăţii sau onoruri.

A fi stabil, înseamnă a fi fidel angajamentelor tale şi a-ţi urma drumul orice s-ar întâmpla. Aceasta e dificil, mai dificil decât de a fi drăguţ, serviabil, iubitor, generos, curajos. Când suntem bine dispuşi, ne dăm cuvântul, facem promisiuni, dar câteva zile după aceea ne găsim într-o altă stare de spirit, în care nici nu ne mai aducem aminte ce am promis. Ei bine, nu aşa vom obţine accesul la adevărata putere a regiunii Binah.

Adevărul este că oamenilor nu le place să li se vorbească de fidelitate, stabilitate. Oh, cât e de greu, oh, cât e de dificil! Ei bine, să ştiţi că acest fel de a gândi va face aceste virtuţi încă mai greu şi dificil de realizat. De voi depinde să aveţi o anumită calitate. De ce? Pentru că voi sunteţi cei care, neiubind un anumit lucru, nu îl atrageţi. Nu vă place să fiţi fidel, vă place schimbarea, atunci cum vreţi ca stabilitatea să vină să se instaleze în voi? Când analizez, constat că oamenii sunt cei care resping o virtute sau alta: pentru că nu o iubesc. Pentru a atrage un lucru, trebuie să-l iubim! Iată aspectul magic. Înainte de a încerca să obţineţi ceva, încercaţi la început să-l iubiţi, altfel orice aţi face nu-l veţi obţine. E esenţial de a cunoaşte această lege.

Deci, încercaţi să iubiţi stabilitatea. Încercaţi să deveniţi mai fideli faţă de idealul vostru, nu trişaţi niciodată, sub nici un pretext, dacă nu, veţi pierde încrederea tuturor marilor Spirite care vă observă. Ele nu vă vor mai stima, nu vă vor mai aprecia, ele nu vă vor mai susţine. Şi odată lăsaţi să vă bazaţi numai pe propriile resurse, nu veţi mai putea realiza mare lucru. Putem iubi schimbarea, nu e interzis să-ţi schimbi activitatea, dar nu trebuie niciodată să vă schimbaţi direcţia, nu trebuie să vă abandonaţi idealul vostru înalt. Putem fi pentru diversitatea exterioară, dar trebuie să menţinem unitatea interioară.

Cap XVI HOHMAH: CUVÂNTUL CREATOR

“La început a fost Cuvântul...”. Această primă frază a evangheliei sfântului Ioan a suscitat numeroase comentarii. E evident imposibil să ne reprezentăm exact ceea ce semnifică a spune că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Dar pentru că ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, pentru că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi al universului, putem să ne însuşim câteva noţiuni despre ceea ce sunt puterile cuvântului: cuvântul pronunţat (sunetele), şi cuvântul scris (literele).

Un general dă un ordin de atac. El strigă: “Foc!” şi în câteva minute nu mai rămâne nimic din ceea ce era un oraş minunat. El însuşi nu a făcut nimic, a pronunţat numai un cuvânt, dar câtă putere era conţinută în acest cuvânt! Sau, un bărbat (sau o femeie) care contează mult pentru voi, dar căruia (căreia) nu-i cunoaşteţi încă adevăratele sentimente, vă scrie într-o zi aceste simple cuvinte: “Te iubesc” şi iată, viaţa vă este dintr-o dată luminată! Nimic nu s-a schimbat, dar totodată totul s-a schimbat.

Întreaga existenţă este aici pentru a ne arăta puterile cuvântului. Să mergem mai departe. De ce vorbesc oamenii tot timpul? Pentru a-şi exersa puterea. Chiar şi atunci când ei par că dau explicaţii, informaţii, adesea nu o fac cu adevărat pentru a explica sau a informa; vorbind sau scriind, ei vor să producă un anumit efect: să provoace furia, ura, sau să adoarmă neîncrederea. Chiar şi voi, nu faceţi câteodată acelaşi lucru? Da, vă las să reflectaţi la aceasta.

Şi acum, să revenim la prima frază a Evangheliei sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul”. Oamenii ar evita multe dificultăţi, multe suferinţe dacă ar şti cum să aplice această frază. Veţi spune: "Dar cum? E atât de abstractă, atât de dificil de înţeles, cum putem să o aplicăm? - Ei bine, tocmai, ea rămâne abstractă şi dificilă de înţeles pentru că nu încercaţi să o aplicaţi. - Dar ce trebuie să facem? - Foarte simplu, să vă acompaniaţi actele voastre cu Cuvântul."

Să luăm cazuri foarte simple din viaţa cotidiană. Când spălaţi geamurile, de exemplu, în loc să executaţi această sarcină lăsându-vă gândirea să rătăcească fiţi conştient de gesturile voastre şi spuneţi: "Aşa cum spăl acest geam, tot aşa inima mea să fie spălată şi să devină transparentă." La fel puteţi face atunci când măturaţi, spălaţi

vesela, ştergeţi praful... Şi când aţi scăpat un obiect şi s-a spart, spuneţi: "Fie ca toate obstacolele care mi se ridică în faţă pe drumul meu spre Dumnezeu să fie sparte în mii de bucăţi!"

Desigur, nu e necesar să spuneţi toate acestea cu voce tare, mai ales dacă există riscul ca cineva să vă audă. Important este de a fi conştient, adică de a folosi gândirea voastră - şi gândirea subînţelege necesitatea cuvintelor - la tot ce faceţi pentru a deveni creator. Iată care trebuie să fie pentru spiritualist semnificaţia lui "La început a fost Cuvântul... Şi nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără Cuvânt." Trebuie să puneţi Cuvântul la început pentru a da o orientare activităţii voastre. Dar este aici o noţiune pe care chiar şi credincioşii nu au înţeles-o bine. Veţi spune: "Dar ei spun rugăciuni de mai multe ori pe zi!" Da, rugăciuni făcute de alţii pe care le-au învăţat pe dinafară, pe care ei le mormăie gândindu-se la altceva, tocmai. Nu e necesar să spuneţi multe rugăciuni pe dinafară. Pentru creştini, "Tatăl Nostru" de două sau de trei ori e suficient. Mai departe, fiecare trebuie să găsească cuvintele pe care să le pronunţe în interior pe măsură ce se ivesc noi ocazii, noi evenimente în viaţa sa. Nu există o mai bună metodă de înţelegere a ceea ce semnifică atotputernicia Cuvântului.

Când vântul suflă alungând norii şi impurităţile din atmosferă cereţi suflului spiritului să alunge gândurile şi sentimentele voastre rele. Şi când vedeţi Soarele dimineaţa răsărind, spuneţi: "Aşa cum soarele se ridică deasupra lumii, tot aşa soarele dragostei să se ridice în inima mea, tot aşa soarele înţelepciunii să se ridice în inteligenţa mea şi tot aşa soarele adevărului să se ridice în sufletul şi în spiritul meu." Iată cum veţi deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu: prin Cuvânt. Pentru că Cuvântul e viu şi acţionează, el are puterea de a vă transforma.

Când veţi începe să înţelegeţi ce semnifică: "La început a fost Cuvântul", veţi înţelege de asemenea de ce e spus că "La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul" şi ce este în spatele acestor cuvinte "cer" şi "pământ", care sunt relaţiile între cele două şi cum trebuie să lucrăm cu ele. Cerul şi pământul sunt în interiorul nostru şi atât timp cât le sepăram, atât timp cât nu le legăm Cerul - gândirea noastră, cu pământul - activităţile noastre cotidiene, nu vom şti ce este Cuvântul, Cuvântul viu. (A se vedea tomul 32, cap XI: "Cuvântul viu: 1. Alfabetul şi cele douăzeci şi două de elemente ale Cuvântului. 2. Cuvântul, limbaj universal. 3. Puterea Cuvântului.")

Cap XVII IESOD, TIPHERETH, KETHER: SUBLIMAREA FORŢEI SEXUALE

În sefira Iesod, Dumnezeu poartă numele Chadai El Hai, şi El hai, am văzut, înseamnă Dumnezeu viu. Iesod e singura sefiră pentru care e menţionat acest atribut divin: viaţa. Bineînţeles, este subînţeles acest atribut şi în celelalte, dar aici este subliniat. Şi deoarece Dumnezeu Însuşi poartă acest nume “viu”, aceasta semnifică că viaţa care se manifestă în Iesod este de cea mai mare puritate. Iesod, fundamentul, este sefira vieţii pure, şi în schema omului cosmic, Adam Kadmon, ea reprezintă organele sexuale: pentru că acestea sunt organele care crează viaţa.

Chiar dacă suntem obligaţi să constatăm că, în viaţa lor sexuală, oamenii nu se preocupă suficient de puritate, adevărul este că Inteligenţa cosmică e cea care a decretat că puritatea lui Iesod trebuie să se manifeste prin intermediul organelor sexuale.

Astăzi se vorbeşte de “eliberarea moravurilor” ca de un mare progres, şi întradevăr ar fi putut fi un progres. Dar ceea ce vedem la ora actuală nu este un progres, e o degringoladă. Această tendinţă pe care o au din ce în ce mai mult oamenii de a se culca împreună pentru că nu găsesc ceva mai bun de făcut, ca să treacă timpul şi pentru a simţi plăceri, este prejudiciabil pentru evoluţia lor. De-abia se întâlnesc, nu se cunosc, nu se iubesc şi ei fac dragoste... din inactivitate, ca şi cum nu ar fi ceva mai important de făcut decât să joace cărţi! Şi apoi, ca şi după o partidă de cărţi, se despart, pentru a începe mâine cu alţii. Aceasta este foarte grav; nu pentru că nu se supun unor reguli inventate de câţiva moralişti; pentru ei este grav, lor îşi fac rău, nu moralei, nici moraliştilor. Actul sexual în sine nu are nimic de condamnat, chiar dacă nu are ca scop procreerea, dar trebuie să cunoaşteţi entităţile şi forţele care sunt angajate în acest act pentru a-i da o semnificaţie şi o orientare divină.

Toţi cei care practică actul sexual pentru propria plăcere, nu numai că că îşi irosesc energiile, dar ei alimentează cu ele entităţi ale planului astral inferior. Pentru că sunt închişi un timp într-o cameră, bărbatul şi femeia îşi imaginează că sunt singuri. Deloc. Există în lumea invizibilă entităţi care sunt de faţă, care asistă şi care se hrănesc cu emanaţiile lor. Atunci, dacă se lasă antrenaţi de senzualitatea lor, larve şi elementali vin să se hrănească pe cheltuiala lor. În timp ce pentru cei care s-au pregătit cu conştiinţă să îndeplinească un act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se hrănească şi să aducă binecuvântările lor. Ştiind acestea, discipolii unei Şcoli iniţiatice invită ei înşişi spiritele celeste cerându-le să-i lumineze pentru a fi capabili să-şi sublimeze gesturile pe care le vor face.

Entităţile care posedă secretul sublimării forţei sexuale sunt Malahim-ii, îngerii lui Tiphereth, Soarele. Energia sexuală din fiinţa umană este de aceeaşi natură ca şi energia solară, dar ea nu o ştie şi, irosind-o, utilizând-o numai pentru satisfacerea propriilor pasiuni, ea se degradează. Din ziua când bărbaţii şi femeile vor conştientiza că această forţă e impregnată de lumina soarelui, ei vor merge pe calea sfinţeniei, se vor apropia de sefira Kether unde Serafinii nu încetează să cânte: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotputernic". Şi din acel moment ei vor începe să guste adevărata dragoste, acea a Serafinilor.

De la Iesod la Kether, trecând prin Tiphereth, acesta e drumul sublimării forţei sexuale. La extremitatea superioară a stâlpului central se găseşte sfinţenia lui Kether, care este capul coroanei, iar originea ei este în puritatea lui Iesod, organele sexuale. Sfinţenia lui Kether, este energia sexuală pe care discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie puterilor lui Tiphereth, până ce ea va ajunge să se manifeste sus, deasupra capului său, ca o lumină de aur. Da, şi acesta e scopul Iniţierii: să fi capabil să stăpâneşti o forţă brută care ne antrenează în jos, să faci să-şi schimbe direcţia şi să lucrezi asupra acestei chintesenţe până la a o transforma în lumină. Adevăratul Iniţiat e cel care, graţie puterilor lui Tiphereth, a realizat în el însuşi puritatea lui Iesod. El posedă aceleaşi organe ca toţi oamenii şi aceste organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie sublimată se ridică pentru a alimenta toţi centri săi spirituali de sus, şi se ridică asupra lui ca razele de lumină.

Acestea sunt adevăruri care erau învăţate de discipolii Iniţierilor antice. Dar în acea epocă i se pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani de studii şi de muncă; şi mulţi dintre ei nu erau admişi. Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi conştienţi de valoarea acestor cunoştinţe pe care le primiţi, şi să mulţumiţi Cerului.

Cap XVIII RUGĂCIUNEA LUI SOLOMON

Unii dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea lui Solomon, pe care nu au auzit-o până acum. Desigur, pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în circumstanţe excepţionale, dar înainte, vă voi spune acestea:

În zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele oculte sunt la modă, din ce în ce mai multe cunoştinţe care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia tuturor. În trecut, ele erau date numai celor care se arătau demni, dar acum sunt etalate la lumina zilei. Şi nu numai că sunt etalate la lumina zilei, dar se prezintă, amestecat, adevărul şi falsul, bunul şi răul, magia albă şi magia neagră, fără a învăţa oamenii să facă diferenţa între cele două şi fără să fie preveniţi de pericolele teribile spre care aleargă aruncându-se orbeşte în nu contează ce studiu şi în nu contează ce practică. Deci, fiţi atenţi!

Această rugăciune, numită Rugăciunea lui Solomon, este foarte puternică din cauza tuturor numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o spunem fără să ne luăm precauţii. Trebuie ca, în prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de sine asupra noastră înşine, pentru a ne adresa fără pericol sefiroturilor, ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu pronunţându-le numele cu voce tare. Şi chiar numai pentru a asculta aceste nume, care sunt cele mai sacre ale Kabbalei, e necesar de a ne pune într-o stare de mare respect, de mare reculegere. Iată ceea ce vă cer să faceţi. Deci, iată această rugăciune:

Puteri ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în mâna mea dreaptă.

Glorie şi Eternitate, atingeţi-mi cei doi umerii şi dirijaţi-mă pe căile Victoriei.

Milostenie şi Justiţie, fiţi echilibrul şi splendoarea vieţii mele.

Inteligenţă şi Înţelepciune, daţi-mi Coroana.

Spirite ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele două coloane pe care apasă întregul edificiu al Templului.

Îngeri a lui Nestah şi Hod, întăriţi-mă pe piatra cubică a lui Iesod.

O Gedoulael! O Gebourael! O Tiphereth!

Binael, fii dragostea mea.

Rouah Hohmael, fii lumina mea.

Fii ceea ce eşti şi ceea ce vei fi, o Ketheriel.

Ischim, asistaţi-mă în numele lui Chadai.

Keroubim, fiţi forţa mea în numele lui Adonai.

Bnei Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin virtuţile lui Tsebaoth.

Elohim, luptaţi pentru mine în numele Tetragrammaton-ului.

Malahim, protejaţi-mă în numele lui Yahve.

Serafim, curăţaţi-mă în numele lui Eloha.

Haschmalim, luminaţi-mă prin splendoarea lui Elohim şi lui Shekina.

Aralim, acţionaţi.

Ophanim, întoarceţi-vă şi străluciţi.

Hayot-haKodesch, strigaţi, vorbiţi, răcniţi, mugiţi.

Kadosch, Kadosch, Kadosch, Chadai, Adonai.

Iod He Vav He.

Ehieh Ascher Ehieh.

Aleluia, Aleluia, Aleluia.

Amin.

Pentru ca aceste înalte entităţi să poată răspunde la chemarea voastră şi să vă aducă ajutorul şi lumina lor, trebuie cel puţin să le pregătiţi în voi condiţii favorabile: pace, puritate. A pronunţa numele lor sau a cunoaşte momentul propice pentru a le invoca nu e suficient. Pentru a atrage binecuvântări, trebuie să vă consacraţi, să vă puneţi în serviciul Divinităţii.

Dar câţi sunt capabili să-şi abandoneze preocupările pentru a urca aceste culmi? Foarte puţini. De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste regiuni care sunt poate singurele în care mă simt fericit. Adesea, venind spre sala de conferinţe, îmi spun: "Astăzi le voi vorbi despre Arborele Vieţii şi despre ierarhiile îngereşti..." Şi deja pe drum le pronunţ numele în interiorul meu. Dar când ajung şi văd feţele voastre, simt că sunt lucruri mult mai urgente pe care trebuie să vi le spun! Cum aş putea să vă întreţin cu aceste subiecte sublime când citesc în privirea voastră cât sunteţi de prinşi de necazurile vieţii cotidiene?..

Dar astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele au plecat în spaţiu, ierarhiile glorioase au auzit că le-am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor pentru voi. (A se vedea primul capitol din "Adevărata Învăţătură a lui Christ" colecţia Izvor Nr 215, unde rugăciunea domnească "Tatăl Nostru..." este comentată în legătură cu cele zece sefiroturi.)

Cuprins

I De la om la Dumnezeu: noţiunea de ierarhie II Prezentarea Arborelui sefirotic III Ierarhiile îngereşti IV Numele lui Dumnezeu V Sefirele stâlpului central VI Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit VII Materia universului: lumina VIII "Atunci Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului" IX "Împărăţia lui Dumnezeu este asemănătoare cu o grăunţă de seneve" X Familia cosmică şI misterul Sfintei Treimi XI Corpul lui Adam Kadmon XII Malhouth, Iesod, Hod, Tiphereth: Arhanghelii şi anotimpurile XIII Arborele sefirotic, simbolul synarhiei XIV Iesod, fundamentul vieţii spirituale XV Binah: I Legile destinului

II Teritoriul stabilităţii

XVI Hohmah, Cuvântul creator XVII Iesod, Tiphereth, Kether: sublimarea forţei sexuale XVIII Rugăciunea lui Solomon

PREFATA

Pentru a va face sa intelegeti mai bine cum imi imaginez rolul meu de instructor, de pedagog, v-am spus ca eu sunt ca un stapin al casei care a invitat la masa multe persoane. Pentru a fi sigur ca satisfac pe toata lumea, pun pe masa orice pot gasi ca fructe, legume, brinzeturi, etc. nu lipseste nimic si fiecare dintre voi poate alege ceea ce-i convine, ce-i place. Bineinteles insa ca nu trebuie sa va credeti obligati sa mincati tot ce-i pe masa, pentru c-ati putea face o indigestie, v-ati imbolnavi.

Este acelasi lucru si cu metodele pe care vi le prezint, va propun tot felul de lucruri fiindca stiu ca nu aveti toti acelasi caracter, aceleasi dorinte, aceleasi facultati, aceasi putere de munca, si deci depinde de voi sa alegeti; va fi periculos daca incercati sa le aplicati pe toate. Evident, trebuie sa aveti permanent pregatite in spirit numeroasele reguli pe care vi le-am dat pentru conduita vietii cotidiene, pentru a nu va rataci si pentru a avansa in fiecare zi pe calea evolutiei. Dar nu incercati sa faceti toate exercitiile, nici sa aplicati toate metodele, pentru ca va dezechilibrati. Deci, iata, sunteti preveniti, sunteti ca in fata unei mese unde totul va este pus la dispozitie, dar nu va grabiti sa inghititi tot. Luati citeva metode, patru, cinci, sase, sapte poate... si concentrati-va asupra lor ca sa faceti un lucru de profunzime.

Si acum trebuie sa adaug citeva cuvinte foarte importante din punct de vedere psihologic. Se poate intimpla ca o metoda care v-a adus ieri lumina, usurarea, curajul, sa fie ineficace astazi fiindca va aflati intr-alta dispozitie, deci ce-i de facut? Ei bine, nu insistati, dar cautati o metoda convenabila pentru astazi. si aici putem face o comparatie cu hrana. O zi aveti pofta de omleta sau de macaroane, iar a doua zi asta nu va mai spune nimic; aveti nevoie de peste sau de cartofi, sau numai de fructe si asta este foarte bine. Nu trebuie sa mincam in fiecare zi la fel, organismul nostru are nevoie de hrana variata. stiu bine ca exista popoare care maninca in fiecare zi aceeasi

hrana dar regimul lor este rezultatul unor conditii particulare si sunt obisnuiti cu asta de secole. In orice caz, depinde de voi sa simtiti daca o metoda care a fost eficace ieri mai este si astazi. Daca simtiti ca ea nu mai este eficace, abandonati-o pentru moment, o veti putea relua in alta zi.

Inteligenta cosmica a prevazut ca fiinta umana trebuie sa se dezvolte in toate domeniile pentru a atinge intr-o zi perfectiunea. De aceea el nu se poate multumi sa aiba mereu aceeasi activitate. Pentru a avansa el trebuie sa descopere si sa experimenteze lucruri noi. Iata intr-o zi cite activitati aveti? Va utilizati succesiv creierul vostru, ochii, urechile, gambele, miinile voastre, gura voastra si astfel va instruiti, progresati. Organele voastre sunt mereu acolo, nu le schimbati; dar nu le folositi pe toate odata, ci dupa imprejurari le faceti sa functioneze pe cele de care aveti nevoie. La fel este si cu metodele pe care vi le propun: trebuie sa invatati sa va serviti de ele rational, dupa nevoile voastre.

RUGACIUNI

In anumite imprejurari, aceste trei rugaciuni sunt recitate in comun.

RUGACIUNEA DUMINICALA

Tatal nostru care esti in ceruri!

Sfinteasca-se Numele tau;

Vie imparatia Ta,

Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamint.

Piinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi,

Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;

Si nu ne duce pe noi in ispita,

Ci ne izbaveste de cel viclean

Caci a ta este imparatia si puterea si slava

In vecii vecilor, AMIN!

RUGACIUNEA CEA BUNA

Doamne Dumnezeule, bunule nostru Tata din ceruri,

care ne-ai daruit viata si sanatate pentru ca sa te adoram in bucurie,

Trimite-ne Spiritul Tau pentru a ne ocroti, a ne pazi de tot raul si de toate gindurile rele;

Invata-ne sa implinim vointa Ta, sa sfintim Numele Tau, sa te slavim mereu.

Sfinteste spiritul nostru, inalta inimile si mintile noastre ,

ca sa respectam poruncile si hotaririle tale.

Inspira-ne ginduri curate prin prezenta Ta Sfinta

si condu-ne ca sa te putem sluji in bucurie.

Binecuvinteaza viata pe care ti-o inchinam

pentru binele suprem al fratilor nostri si al aproapelui nostru.

Ajuta-ne pe noi, vegheaza-ne, pentru ca sa crestem din ce in ce mai mult in fiecare zi,

in intreaga cunoastere si intelepciune, ca sa raminem in adevarul Tau.

Indruma-ne, pentru ca tot ce intreprindem pentru Numele Tau Sfint

sa contribuie la infaptuirea Imparatiei Tale pe pamint.

Hraneste sufletele noastre cu piinea cerurilor

si umple-ne cu forta Ta pentru a putea reusi in viata.

Si fiindca ne coplesesti cu toate binecuvintarile Tale,

binevoieste si adauga iubirea Ta, ca sa ramina in veci legea noastra.

Caci a Ta este Imparatia, Puterea si Slava, in vecii cecilor , AMIN.

PSALMUL 91

Cel ce sta sub ocrotirea Celui Prea Inalt,

Si se odihneste la umbra Celui Atotputernic,

Zice despre Domnul: "El este locul meu de scapare si cetatuia mea,

Dumnezeul meu in care ma incred!"

Caci El te scapa de latul vinatorului, de ciuma si de pustiirile ei.

El te va acoperi cu penele Lui, si te vei ascunde sub aripile Lui.

Caci scut si pavaza este adevarul Lui!

Nu trebuie sa te temi

nici de groaza noptii,

nici de sageata care zboara ziua,

nici de ciuma care umbla in intuneric,

nici de molima care bintuie ziua in amiaza mare.

O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

Doar vei privi cu ochii, si vei vedea rasplatirea celor rai.

Pentru ca zici: "Domnul este locul meu de adapost!"

Si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare,

de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge,

nici o urgie nu se va apropia de cortul tau.

Caci El va porunci ingerilor Sai

sa te pazeasca in toate caile tale;

si ei te vor duce pe miini,

ca nu cumva sa-ti lovesti piciorul de vreo piatra.

Vei pasi peste lei si peste napirci,

si vei calca peste pui de lei si peste serpi.

"Fiindca ma iubeste - zice Domnul - de aceea il voi izbavi;

il voi ocroti, caci cunoaste Numele Meu.

Cind Ma va chema,

ii vor raspunde;

voi fi cu el la strimtoare,

il voi izbavi si-l voi proslavi.

Il voi satura cu viata lunga,

si-i voi arata mintuirea Mea".

CAP. II

PROGRAMUL ZILEI

DIMINEATA

RUGACIUNILE LA TREZIRE

Cind va treziti, trebuie mai intii de toate sa multumiti Domnului, nimic altceva. Primele cuvinte care trebuie sa le aveti pe buze cind va treziti sa fie: "Iti multumesc, Doamne, ca tu mi-ai daruit viata si sanatatea. Umple-mi inima cu iubire si da-mi forta sa implinesc vointa Ta, pentru ca tot ce infaptuiesc sa fie pentru gloria Ta si in numele Tau!

AMINTIREA VISELOR

De indata ce ati multumit Cerului trebuie sa cautati sa va amintiti visele. Daca faceti din aceasta o obisnuinta, veti constata curind ca deseori v-a fost dat un program in timpul somnului. Dar trebuie sa faceti asta imediat, in timp ce imaginile cele mai importante ale visului plutesc inca in creier, pentru ca mai tirziu foarte rar va mai puteti aminti. Uneori, chiar in timpul zilei pot reveni in memorie, dar e mai bine sa cautati sa vi le amintiti dimineata la trezire.

CUM SA NE RIDICAM DIN PAT

Imediat apoi trebuie sa va sculati. Cel care ramine mult timp in pat dupa trezirea sa este supus unor mari pericole psihice; va fi tentat intotdeauna de a ramine intr-o amorteala, intr-o betie astrala unde plutesc anumite ginduri de lene si senzualitate. Aceasta este suficient pentru a distruge caracterul, a ucide vointa si a le deforma pentru totdeauna. Aceasta obisnuinta creaza un lenes, o fiinta afundata numai in imaginatia sa si purtata spre placeri.

Trebuie sa coboriti din pat cu fata, niciodata intorcindu-va; piciorul drept trebuie sa fie primul pas pe podea. Fiecare miscare pe care o faceti la trezire trebuie sa fie constienta si executata corect. Aceste detalii va pot parea fara importanta, dar in realitate totul este semnificativ.

CUM SA NE SPALAM

Odata sculati, trebuie sa va faceti toaleta. Inainte sa va rugati, inainte sa faceti orice altceva, trebuie sa spalati miinile si fata, si mai ales sa nu va atingeti ochii inainte de a va spala pe miini. Este spus in Kabbala ca de indata ce omul adoarme, un spirit impur se ataseaza de corpul sau fizic si la trezire acest spirit ramine inca agatat miinilor sale si fetei sale. Deci, in momentul cind ne trezim, miinile si fata noastra sunt inca sub dominatia acestui spirit impur si de aceea nu trebuie sa facem nimic pina cind nu inlaturam acest strat fluidic de impuritati care ne-a impregnat.

Trebuie sa ne spalam constient si cu atentie ca este la fel de important a ne spala ca si a ne hrani . Nu faceti gesturi rigide sau dezordonate spalindu-va fata, fiindca in domeniul eteric exista o ordine foarte subtila

a particulelor si gesturile bruste deranjeaza aceasta ordine. Observati-va si veti vedea ca spalindu-va in viteza va demagnetizati.

Cind va spalati, concentrati-va asupra senzatiei de prospetime pe care apa o produce asupra pielii voastre. Aceasta senzatie va va limpezi gindurile. Simtiti ca indepliniti un act sacru si spuneti:

1."Fie ca Iubirea Divina sa-mi lumineze fata" .

2. "Asa cum imi spal chipul meu fizic, asa sa se spele si chipul meu spiritual ".

3. "In numele Iubirii nemuritoare si eterne, in numele Intelepciunii nemuritoare si eterne in care noi traim si existam, fie ca aceasta apa sa ma

elibereze de toate impuritatile"

Si va rugati citeva minute.

SA BEM APA CALDA

Daca bem dimineata, inainte de masa apa bine fiarta, va purificati organismul. Apa fiarta este un remediu natural, inofensiv si foarte puternic. In organism se gasesc depozite pe care nu le putem elimina decit postind si bind apa foarte calda, pentru ca sub efectul caldurii tesuturile se dilata si circulatia se amelioreaza.

Incercati, si veti vedea cite lucruri rele pot fi vindecate sau evitate gratie folosirii cu regularitate a apei calde: migrenele, febre, lipsa apetitului, insomnie...Arterioscleroza provine din depozitarea anumitor substante pe peretele arterelor, care devin ingrosate. Bind apa foarte calda, se produce dizolvarea unei importante cantitati din aceste substante, tesuturile devenind mai suple.

MEDITATIA

Din 21 martie la 21 septembrie, Invatamintul F.B.U. preconizeaza discipolilor sa asiste in fiecare dimineata la rasaritul soarelui.

Capitolul IX este consacrat acestei probleme.

Inainte de a intreprinde ce trebuie facut, trebuie sa va asezati in liniste pentru a introduce in voi pacea, pentru a va pune in armonie cu Universul si a va conecta la Atotcreatorul, consacrindu-i, prin rugaciune si meditatie, aceasta zi care incepe.

Iata un exercitiu de practicat in fiecare dimineata:

-Va ridicati bratul drept, mina indreptata in sus, proiectind cu ajutorul gindului mina voastra astrala pina la Tronul lui Dumnezeu, rostind: “Dumnezeul meu, tot ce am Iti apartine. Serveste-te de mine pentru triumful si gloria Imparatiei Tale. Voi implini vointa Ta. Fie ca dragostea Ta, Intelepciunea , puterea Ta, sa se manifeste in mine!".

Sunt zile cind nu putem rosti aceasta formula din toata inima, pentru ca simtim in interior ceva care nu vrea sa cedeze. Trebuie sa ajungem sa putem spune sincer aceasta formula, nu din cind in cind, ci in fiecare zi.

Fericit este cel ce poate spune:

"Dumnezeul meu, sunt servitorul Tau, dispune de mine dupa vointa Ta!".

EXERCITIILE DE RESPIRATIE

Respiratia este o forma de nutritie si asa cum mincam trebuie sa mestecam incet, la fel cind respiram trebuie sa "mestecam" aerul. Cind inspiram, trebuie sa retinem aerul mult timp pina cind plaminii (care sunt un fel de stomac) au asimilat complet substantele nutritive. Daca eliminam aerul prea rapid, eliminam in acelasi timp toate aceste substante inainte de a putea retine toate aceste elemente utile.

DESCRIEREA UNOR EXERCITII

1. Astupati nara stinga

si inspirati profund aerul prin nara dreapta numarind patru timpi.

2. Tineti-va respiratia 16 timpi.

3. Astupati nara dreapta si expirati prin nara stinga numarind 8 timpi. Reincepeti exercitiul inversind:

1. Astupati nara dreapta si inspirati aerul prin nara stinga 4 timpi.

2. Tineti-va respiratia 16 timpi.

3. Astupati nara stinga si expirati pe dreapta 8 timpi.

Exercitiul se repeta de 6 ori pentru fiecare nara.

Cei care pot vor dubla timpii: 8-32-16.

Prin respiratie profunda va puteti vindeca sistemul nervos si multe alte boli. Medicii va vor prescrie injectii de calciu, de iod, de sodiu etc. pentru a va da elementele care va lipsesc, in timp ce Initiatii va vor sfatui sa

luati aceste elemente in stare eterica prin respiratie. Metoda este foarte simpla, respirati concentrindu-va pe ideea ca sunteti pe cale sa preluati remediul care va lipseste. Da, fiindca organismul stie foarte bine de ce are nevoie, el contine o intreaga echipa de chimisti perfect competenti, capabili sa extraga din aer substantele necesare.

Iata de ce discipolul nu trebuie sa caute neaparat medicamentele la farmacie. El respira cu dragoste si cu convingerea absoluta ca este pe cale sa extraga din spatiu elementele care-i sunt necesare.

Dar prin respiratie veti putea de asemenea sa extrageti forta si particulele din lumea superioara, adica lumina, pace si toate elementele vivifiante. Deci, cind respirati trebuie sa incercati sa atrageti elementele spirituale de care aveti nevoie, in functie de starea in care va aflati.

CITEVA EXEMPLE DE EXERCITII

1.Exercitiu

Alegeti patru virtuti pe care ati dori in mod special sa le aveti.

a) Inspirind 4 timpi, pronuntati mental numele celor 4 virtuti, cite una in fiecare timp.

b) Retineti-va respiratia 16 timpi, repeteti de 4 ori aceste nume.

c) Expirind, spuneti: "Elimin din mine..." pronuntind numele defectelor contrare celor 4 virtuti pe care le-ati ales.

2. Exercitiu:

a) Inspirind, ginditi: "Iti multumesc Doamne, ca mi-ai permis sa primesc odata cu acest aer pur, viata divina pe care Tu ai pus-o in el".

b) Retinind respiratia: "Fie ca aceasta viata divina sa patrunda in tot corpul meu si sa-i aduca viata si sanatatea".

c) Expirind: "Voi manifesta aceasta viata pe care am primit-o in toate actiunile mele pentru gloria lui Dumnezeu".

3. Exercitiu:

a) Inspirind: "Dumnezeul meu, sfinteasca-se numele Tau in mine".

b) Retinind respiratia : "Dumnezeul meu, fie ca Imparatia Ta si dreptatea Ta sa se implineasca in mine".

c) Expirind: "Dumnezeul meu, fie ca vointa Ta sa se implineasca prin mine".

4. Exercitiu:

a) Inspirind: repetati de doua ori numele a patru virtuti.

b) Expirind: ginditi ca Ingerii celor patru elemente va elibereaza de impuritatile voastre. Ingerul focului in creier, Ingerul aerului in plamini si in inima, Ingerul Apei in stomac, abdomen si sex, Ingerul pamintului in tot corpul.

EXERCITIILE DE GIMNASTICA

Descrierea unor exercitii de gimnastica precum si explicatiile privitoare la acestea sunt redate la sfirsitul volumului.

MESELE

La inceputul si la sfirsitul fiecarei mese, discipolii Fraternitatii Universale vor recita de trei ori formula bulgara :" Iubirea lui Dumnezeu rezolva toate problemele".

SFATURI PENTRU DESFASURAREA UNEI ZILE

CUM SA TRAIM BINE CELE 24 ORE PREZENTE

Intregul vostru destin este inscris in viata pe care o duceti astazi, in directia pe care o dati astazi gindurilor si sentimentelor voastre, in activitatile unde va cheltuiti astazi energiile voastre. Ca urmare a faptului ca sunteti atenti si vigilenti sau nu, va curatati terenul pentru viitor sau din contra, il incarcati cu tot felul de lucruri inutile sau chiar nocive care impiedica buna voastra dezvoltare.

Acesta este sensul cuvintelor lui Iisus cind spunea sa nu ne gindim la ziua de miine, pentru ca daca in fiecare zi vegheati ca in comportamentul vostru totul sa fie corespunzator, ziua de miine va fi complet degajata si veti fi liberi sa intreprindeti tot ce doriti, raminind vigilenti pentru a nu lasa nimic sa treneze. Numai astfel fiecare zi va va gasi bine dispusi, pregatiti sa respirati, sa studiati, sa va bucurati, sa cintati si toata viata va capata o culoare extraordinara de fericire si de binecuvintare. Iata cum trebuie sa intelegem. Numai veghind cum sa ne rezolvam totul astazi, va ginditi indirect la ziua de miine. Nu va ginditi deci de loc la ziua de miine, ginditi la cea de astazi.

Daca totul este aranjat pentru astazi, va fi si pentru miine, automat. si cum totul este inscris, odata ce ati trait o zi splendida, o zi de viata eterna, ea este inregistrata, ea nu moare, ea ramine vie si are misiunea sa antreneze

toate celelalte zile, sa o urmeze pentru ca sa-i semene. Incercati cel putin sa traiti bine o singura zi, pentru ca ea le va influenta pe celelalte; ea le va vorbi sa le convinga sa fie ca ea, echilibrate, ordonate, armonioase.

Cum inca n-ati studiat aspectul magic al acestei probleme, va spuneti: "Ah, o zi, ce-ar putea face asta? Am trait in dezordine, dar miine va fi mai bine ". Da, va fi mai bine cu conditia sa faceti imediat efortul de a restabili ordinea. Daca nu, se va intimpla ca in anumite jocuri de la iarmaroc: cu o minge darimam o cutie sau un popic care, in caderea sa, antreneaza dupa sine o alta serie.

SA NE SUPRAVEGHEM PERMANENT

Intrebam pe cite cineva: " La ce va ginditi? -Nu stiu!". Nu s-a observat niciodata si atunci, indiferent ce curent circula prin el - murdarii, imagini infricosatoare - este inconstient! Cum ar putea in aceste conditii sa lucreze pe baze solide?

Se spune in Evanghelii: "Fiti vigilenti, pentru ca diavolul, ca un leu care rage, este gata sa va sfisie". Bineinteles, voi nu vedeti nici leul, nici diavolul in planul fizic, dar in domeniul interior sunteti amenintati. Acolo exista dorinte, proiecte, pasiuni, tentatii care vor sa va distruga. si daca nu sunteti luminat si atent, veti putea atrage nenorociri.

Nu este suficient sa evitam sa cadem, sa ne ranim sau sa spargem ceva; trebuie de asemenea sa evitam sa incalcam legile lumii invizibile. Exista in planul psihic mecanisme pe care le declansam fara sa stim, entitati pe care le deranjam, legi pe care le incalcam si imediat suferim consecintele, suntem pedepsiti.

Cel mai important aspect pentru discipol este deci sa inteleaga ca trebuie sa se supravegheze, sa fie vigilent, atent, pentru a cunoaste in fiecare clipa natura celor ce se petrec in el: curentele, dorintele, gindurile care-l traverseaza, influentele, impulsurile, pe care le simte. Lucrind astfel constient, hranind un ideal foarte inalt, se leaga de Entitati si Inteligente

supreme care vor veni intr-o zi sa se instaleze in el si sa-l faca capabil sa-si asume sarcini grele si sa triumfe in numeroase dificultati.

SA STIM SA NE ORIENTAM ENERGIILE

In marea carte a naturii vii, puteti citi ca este de o importanta absoluta, pentru evolutia fiecarei fiinte, sa stie cum sa-si cheltuiasca energiile, in ce domeniu si in ce activitate sa le utilizeze.

Aceste energii i-au fost numarate, cintarite, masurate si el este responsabil de ele. Cerul nu i-a dat aceste energii ca sa le risipeasca; tot ceea ce face este notat, inscris. Deci, in cartea naturii vii veti putea citi urmatoarele: " Prea fericiti cei care-si consacra si utilizeaza toate energiile lor fizice, afective si mentale pentru binele umanitatii, pentru Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Sa ".

Daca va risipiti energiile voastre in furie, intr-un exces de senzualitate, in activitati egoiste si criminale, ele vor alimenta Infernul. Pentru ca oamenii sunt cei care, prin ignoranta lor, contribuie la sustinerea si hranirea Infernului; ei sunt extraordinar de instruiti in toate stiintele dar n-au auzit niciodata vorbindu-se de responsabilitatea lor in utilizarea propriilor energii.

Una din primele sarcini ale discipolului este de a se intreba daca este pe cale sa-si foloseasca energiile intr-un scop egoist sau intr-un scop divin. Totul este aici. Daca va puneti clar aceasta intrebare in fiecare zi, cite lucruri veti putea ameliora in voi insiva! Bineinteles, nu veti reusi imediat, dar veti invata astfel sa fiti constienti; daca nu, veti ramine supusi karmei, destinului. NU uitati asta niciodata.

In tot ce va spun exista puncte asupra carora trebuie sa va opriti in fiecare zi, si altele numai atunci cind circumstantele va permit. Veti putea deci lasa multe alte lucruri la o parte dar niciodata pe aceasta. In fiecare zi vi se cere sa fiti constienti, sa va dati seama in fiecare clipa de modul cum va cheltuiti energiile. Cu atit mai mult cu cit veti putea face asta oriunde: pe strada, in metrou, la dentist, in bucataria voastra, veti putea arunca o privire in voi insiva si sa va intrebati: "Ia sa vedem, daca ma angajez in activitatea

cutare sau cutare, ce voi cheltui? Este util? " Lucrul caruia ii consacram energiile noastre este un punct esential, niciodata nu vom insista suficient asupra acestei probleme.

SA STIM SA ECONOMISIM

Viata interioara, ca si viata exterioara, este sursa unor alternante: citeva zile fertile, apoi citeva sterile, din nou citeva zile fertile...Cel care nu ia nici o precautie este ca una din fecioarele nebune de care vorbeste Evanghelia si cind se simte golit, deposedat, striga: " Am pierdut tot , nu mai am nimic, nici inspiratie nici bucurie!". In loc sa fie inconstienti si sa-si risipeasca bogatiile sale in timpul zilelor favorabile, trebuie sa prevada ca mai devreme sau mai tirziu va veni o perioada dificila si sa-si pastreze provizii, adica energii prevazute pentru aceasta perioada.

Deci, cind va bucurati, nu mergeti chiar pina la capatul acestei bucurii, economisiti-o un pic, altfel veti plinge curind. Bucurati-va dar fara sa depasiti o anumita limita. Daca nu respectati aceasta regula, veti fi ca un betiv care bind prea mult dintr-o data, merge pe strazi clatinindu-se, se loveste de un perete, simte ca e un obstacol, se retrage dar...hop! peretele din fata il primeste. si asa mai departe. Cei doi pereti isi trimit unul altuia pe bietul betiv. Nu trebuie sa atingem niciodata extremele. O extrema va va impinge intotdeauna catre cealalta extrema si continuu alternind de la una la alta, va pierdeti toate energiile voastre.

RAPORTUL DINTRE OM SI CELULELE SALE

Dupa stiinta Initiatica, o celula este o creatura vie, un mic suflet inteligent care stie cum sa respire, sa se hraneasca, sa produca secretii,

proiectii... Priviti cum lucreaza celulele stomacului, creierului, inimii, ficatului, organelor sexuale : ele sunt cu adevarat specializate. Ansamblul tuturor acestor creaturi, suma activitatilor lor, este inteligenta noastra. Inteligenta noastra se bazeaza pe inteligenta acestor toate mici celule: noi depindem de ele si ele de noi, formam o unitate. In planul fizic, noi nu putem face nimic fara consimtamintul celulelor noastre, ziua in care se vor opri din lucru, functionarea organismului este perturbata: nutritia, eliminarea, respiratia...

Omul este sinteza tuturor inteligentelor care sunt acolo, asezate in el. De aceea trebuie sa capete obiceiul de a vizita celulele sale, sa vorbeasca acestui popor care este acolo, il asculta si care asteapta, este la dispozitia sa dar pe care el le-a neglijat, abandonat si de care aproape isi bate joc. Cel care fumeaza, de exemplu, sau care bea fara masura, deranjeaza aceste frumoase suflete care locuiesc in plaminii sau in inima sa si ele pling, il implora sa se opreasca, dar ele continua sa le violenteze, pina la provocarea unei boli.

Trebuie deci sa va aratati foarte atent si plin de dragoste pentru propriul vostru popor; in acel moment cind ceva nu este in regula, el va previne prin anumite semne la care trebuie sa va luati precautii, evitind astfel multe incoveniente. Altfel, nimeni nu va previne si, in ultimul moment, cind nu mai e nimic de remediat, va intrebati cum se face ca n-ati primit nici un semnal avertizor. Daca veti sti insa cum sa va conduceti in raport cu celulele voastre, ele va vor preveni de cele mai mici lucruri, pentru ca ele va iubesc..

Gindurile si cuvintele frumoase pe care le trimiteti fiecarui organ si membru al vostru produc modificari benefice. Daca in fiecare zi, timp de citeva minute, va obisnuiti sa va ginditi la celulele voastre si sa le vorbiti, va veti putea ameliora sanatatea voastra.

Faceti de exemplu acest exercitiu: plasati-va mina pe plexul solar, si in acesta pozitie adresati-va celulelor voastre: cereti-le sa remedieze tot ce nu merge in voi, dar multumiti-le de asemenea pentru treaba lor buna. Ele va vor intelege pentru ca plexul solar dirijeaza toate procesele inconstiente ale organismului: secretia, cresterea, circulatia, digestia, eliminarea, respiratia... Veti putea astfel sa vorbiti celulelor voastre, sa fiti intelesi de ele si aceasta cu atit mai mult cu cit credinta si puterea gindului vostru vor fi mai mari.

CUM SA NE SPIRITUALIZAM TOATE ACTIVITATILE

Multi isi imagineaza ca pentru a fi spiritualizat, trebuie sa se consacre meditatiei si rugaciunii. Nu, indiferent de munca, chiar spirituala, devine extrem de prozaica cind nu introducem in ea o idee sublima, un ideal superior si invers, indiferent de munca prozaica poate fi spiritualizata daca stim sa introducem in ea un element divin.

Spiritualitatea nu consta in a refuza orice activitate fizica, materiala, ci a face totul in vederea luminii, prin lumina si pentru lumina. Spiritualitatea este stiinta de a utiliza orice munca pentru a ne inalta, a ne armoniza, a ne lega de Dumnezeu. Oricare ar fi ocupatiile noastre, chiar numai pentru 1-2 minute, trebuie sa va obisnuiti sa restabiliti de mai multe ori pe zi legatura cu Dumnezeu. Nu durata concentrarii conteaza ci intensitatea ei. Va veti concentra astfel un moment, apoi va veti opri; putin mai tirziu va veti concentra iar un moment, etc...

Daca va exersati, sa restabiliti constant legatura cu Dumnezeu, veti reusi in tot ce veti intreprinde, mult mai bine ca inainte. Cind ne legam de Dumnezeu inainte de fiecare activitate, fiecare ocupatie, Eternitatea isi pune pecetea pe tot ce facem. Trebuie deci sa va legati constant de El, oriunde ati fi, numai astfel fiecare dintre actiunile voastre se vor impregna de o influenta celesta...

Faceti exercitiul urmator: la fiecare ora, pronuntati formula:

"Glorie Tie, Doamne!" si indreptati-va gindul catre Dumnezeu. Incepeti sa faceti acest exercitiu, de 12 ori pe zi, consultindu-va ceasul. Mai tirziu, cind va deveni obisnuinta, va fi pentru voi atit de pretioasa incit nimic nu va putea exprima bucuria pe care aceasta formula v-o aduce.

Cind mergeti, puteti pronunta, schimbind succesiv piciorul drept si piciorul sting: intelepciune, iubire... intelepciune, iubire...

Cind spalati vasele, cind maturati etc, puteti spune: “Doamne, asa cum spal aceste farfurii, spala-mi sufletul”... “Cum curat aceasta podea, curata-mi inima de impuritatile sale”... etc. Indiferent de sarcina pe care o

indepliniti, va puteti lega de iubire, de intelepciune, de adevar pentru ca aceste principii sa participe la activitatile voastre dindu-le viata. De exemplu, in timp ce mincati, spuneti: "Maninc prima inghititura pentru iubire, a doua pentru intelepciune, a treia pentru adevar"... Cind va imbracati dimineata, pe masura ce va luati cite un vesmint, spun "Pentru iubire, pentru intelepciune, pentru adevar... si nu va strica daca adaugati: pentru puritate... pentru dreptate... pentru fericire..."

Gindul fiind ocupat cu aceste virtuti, declansati forte sublime care pun la lucru. Cind preparati un prinz, gesturile voastre sa fie magice. Puteti deci prepara mincarea spunind: "Iata iubirea, iata intelepciunea, iata adevarul". si cel care va minca aceasta masa va fi iluminat.

Cind atingeti sau deplasati obiectele, faceti-o ca si cind tot corpul este gata sa cinte si sa danseze si veti vedea ca armonia gesturilor voastre se va reflecta asupra voastra toata ziua. Oamenii dau lovituri de picior mobilelor, trintesc usile, arunca scaunele, fara a intelege ca modul in care el face aceste lucruri il aduce in aceasta stare. Dar incercati intr-o zi cind sunteti nervos, coleric si spuneti:" Ah! este momentul de a face exercitiile". si luati atunci un obiect, daruiti-i citeva mici dezmierdari, chiar apa, cu gentilete, si in acel moment veti simti deja ca transformati ceva in voi, ca va schimbati curentele.

IMPORTANTA ARMONIEI

Meditati in fiecare zi asupra armoniei, iubiti-o, doriti-o pentru a introduce in fiecare din gesturile, privirile, cuvintele voastre. Dimineata, la trezire, ginditi-va sa incepeti ziua acordindu-va cu lumea armoniei universale... Cind intrati intr-o casa, primul vostru gind trebuie sa fie: "Fie ca armonia si pacea sa domneasca in aceasta casa!"

Impregnati-va necontenit de cuvintul "armonie", pastrati-l in voi ca pe un fel de diapazon si deindata ce va simtiti putin nelinistit sau tulburat, luati acest diapazon, ascultati-l si nu faceti nimic inainte de a va acorda din nou intreaga voastra fiinta. Armonia se afla la baza oricarui succes, oricarei

realizari divine. Inainte de a intreprinde orice, invatati sa va concentrati asupra armoniei si veti putea atunci realiza lucruri care vor da rezultate pentru eternitate.

INVATATI SA MULTUMITI

Oamenii sunt ingrati fata de Creator, ingrati fata de intreaga natura si chiar unii fata de altii. Ei nu cunosc faptul ca gratitudinea, recunostiinta sunt forte necunoscute care dezintoxica organismul si neutralizeaza otravurile.

Faceti acest exercitiu: incercati sa multumiti intreaga zi. Da, toata ziua, repetati: "Multumesc... multumesc... multumesc...". Veti spune: dar ne vom pierde timpul! Din contra, in acest moment veti cistiga! Prima sarcina a discipolului care doreste sa se perfectioneze este sa invete recunostiinta pentru ca in aceasta maniera va obtine intr-o zi cheia transformarii materiei, a propriei sale materii.

SEARA

Dimineata este legata de seara precedenta, seara este legata de dimineata care va urma. Fiecare din acest moment trebuie pregatit dinainte. Este foarte important ca seara, culcindu-va, sa nu plecati oricum in cealalta lume, pentru ca acolo trebuie sa va prezentati in fata unor fiinte foarte elevate, foarte luminoase. Trebuie deci sa va purificati, sa va curatati, sa va pregatiti pentru aceasta calatorie.

CUM SA VA SPALATI

Inainte de a va culca, trebuie sa va spalati, bineinteles, dar nu fata, caci astfel va inlaturati toate fluidele care va protejeaza si va magnetizeaza. In cazul in care ati facut munci in care v-ati murdarit, treceti peste fata o manusa de toaleta, umeda, dar nu va spalati cu multa apa. Spalati-va capul, miinile, picioarele, dar nu fata.

Pentru picioare e chiar indicat a le spala in fiecare seara in apa cea mai calda pe care o puteti suporta, pentru ca o baie a picioarelor are o influenta buna asupra plexului solar. Nu este necesar sa va tineti picioarele mult timp in apa, dar faceti-o constient si chiar vorbiti-le in timp ce le spalati. Le puteti spune: " Dragele mele picioare, niciodata pina acum nu am fost atent cu voi care suportati toata greutatea corpului meu si ma conduceti peste tot unde vreau sa merg. Inteleg acum toate serviciile pe care mi le faceti si de-acum incolo va voi fi mai recunoscator pentru umilinta si rabdarea voastra.

PREGATIREA PENTRU SOMN

IMPORTANTA ULTIMULUI MOMENT

Un discipol da importanta modului in care adoarme, pentru ca noaptea e cea care determina ziua urmatoare. Deci, inainte de a se culca, se leaga de lumea invizibila, lasa la o parte tot ceea ce l-a tulburat in cursul zilei, griji, nelinisti, suparari, el se gindeste la erorile pe care le-a putut comite pentru a le repara in timpul noptii si el se abandoneaza in sfirsit Ingerului mortii -

este numele pe care Cabala il da Ingerului somnului- pentru ca in fiecare seara noi murim si in fiecare dimineata reinviem. A dormi, a parasi corpul fizic pentru a merge in cealalta lume, este un exercitiu pe care-l practicam zilnic cu scopul de a fi gata pregatiti pentru o zi cind va trebui cu adevarat sa plecam in cealalta parte. Cel care nu stie cum sa adoarma, nu va sti mai bine cum sa moara.

Nu exista nici o diferenta intre a adormi si a muri, in afara de faptul ca, atunci cind murim, parasim definitiv casa pe care o locuiam. In timpul somnului o parasim de asemenea, dar ramine o legatura care ne retine in aceasta casa.

Presupuneti ca astazi ati fost fericit, bine dispus. Dar daca in momentul adormirii ati inceput fara a sti de ce, sa aveti ginduri de tristete, de descurajare, a doua zi, la trezire, veti fi uimit sa constatati ca ceea ce a fost frumos in trairea voastra din ajun a disparut complet si ca a ramas in loc doar o senzatie dezagreabila. Puteti deci constata ca ultimul moment a fost mai important, mai semnificativ ca intreaga zi. Presupuneti, din contra, ca ati avut o zi destul de proasta, dar ca inainte de a va abandona somnului, veti reusi, prin rugaciuni si ginduri bune, sa adormiti in pace. Aceste ultime momente curata totul in voi, va purifica, cu atit mai mult cu cit a doua zi va veti trezi cu intentii bune si proiecte bune.

Exista in om lucratori care utilizeaza tot ce el a gindit la frontiera dintre veghe si somn, fiindca gindurile activeaza diferite forte. Deci feriti-va, nu adormiti cu ginduri rele, pentru ca ele vor distruge tot ce ati acumulat bun in timpul zilei. In timp ce, daca adormiti cu ginduri bune, ele vor ameliora totul in voi si a doua zi veti fi uimit sa vedeti in ce stare de pace si lumina va veti trezi.

Evident, nu trebuie totusi sa ginditi ca puteti trai oricum in timpul zilei si faceti o rugaciune inainte de a adormi sau ca in momentul mortii va puteti sterge toate actiunile necorespunzatoare din timpul vietii. Nu pentru ca actionind astfel veti avea intotdeauna toti diavolii cu voi. Dar este totusi foarte important ca inainte de a adormi sa reusiti sa va calmati, sa va echilibrati, sa va purificati..

Daca se intimpla sa visam in timpul noptii ca comitem acte reprobabile pe care nu le-am face in stare de veghe, este ca nu stim sa ne pregatim pentru somn. Inainte de a adormi trebuie sa ne pregatim pentru o

calatorie sacra care va da rezultate intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat.

Se spune in Cabala ca in timp ce omul adoarme, un spirit impur se ataseaza corpului sau fizic pentru a-i sugera anumite idei, anumite dorinti. Acest spirit impur voieste sa stapineasca corpul sau pentru ca el poseda o mare rezerva de forte. Pentru a va apara de acest spirit impur, trebuie sa rugati Cerul sa va trimita un Inger care va va pazi de el si care va va conduce la scoala Domnului pentru a studia acolo Iubirea si Intelepciunea. Astfel, in timpul noptii veti avea tot timpul un paznic care se va roti in jurul corpului vostru pentru a impiedica spiritul raului sa va ia in posesie.

Saditi in voi un gind bun seara, culcindu-va si lasati acest gind bun sa lucreze in timpul noptii. Nu va culcati niciodata cu un gind negativ in minte, pentru ca in timpul noptii va face ravagii in subconstientul vostru. Daca inainte sa adormiti sunteti invadati de nelinisti nu ramineti in pat, sculati-va, aprindeti lampa, faceti citeva exercitii de respiratie sau o rugaciune sau cititi o pagina de gindire inalta si apoi culcati-va din nou. Daca aceasta stare reapare la un moment dat, scuati-va a doua oara si reincepeti. In orice caz sa stiti ca nu puteti lupta eficace raminind intins. Veti spune ca, daca va sculati, va va lua frigul si ca puteti lupta prin gind raminind in pat la cald. Nu, doar cind sunteti extrem de puternic va puteti apara! In pozitie orizontala sunteti mai pasiv si mai putin puternic. Din contra, vertical, aveti mai multe forte si posibilitati pentru a actiona.

EXERCITII SI RUGACIUNI

Maestrul Peter Deunov a indicat o formula pentru a o recita in momentul culcarii: se recita aplicind palma miinii drepte la nivelul plexului solar si cu dosul miinii stingi asezate in spate, tot la nivelul plexului solar. Aceasta formula este urmatoarea:

Dumnezeu este in mine Lumina

Ingerii simt caldura

Oamenii sunt bunatatea

Dumnezeu este in mine lumina

Spiritul meu este caldura

Eu sunt bunatatea

Mai puteti spune inca: "Dumnezeul meu, ingaduie-mi in aceasta seara sa merg la scoala Ta de Iubire, de intelepciune si de adevar, pentru a invata sa servesc cel mai bine cauza Ta, pentru ca Imparatia Ta si Dreptatea Ta sa coboare pe pamint". Ramineti citeva minute in meditatie, apoi trasati cu mina dreapta un pentagon in aer si va culcati.

4

2 1

5 3

ORIENTARE SI POZITIE

Pozitia in care dormim este de asemenea foarte importanta. Este mai intii recomandat sa avem capul la Nord sau la Est. Este deasemenea recomandat sa nu dormim pe abdomen, nici pe spate, fiindca deseurile se acumuleaza in coloana vertebrala, nici pe partea stinga din cauza inimii.

Cea mai buna pozitie este pe partea dreapta deoarece deseurile se acumuleaza in ficat care este cel mai potrivit sa le elimine. Putem apoi sa ne schimbam pozitia in timpul noptii, dar este preferabil sa adormim pe partea dreapta.

INSOMNIA

In loc sa luptati ore intregi impotriva insomniei, fortindu-va sa inchideti ochii pentru a adormi, propuneti-va ideea ca v-ati decis sa vegheati. Sculati-va, incepeti sa lucrati ceva si ramineti in contact acolo pina simtiti ca soseste linistea.

Sau ramineti culcat, dar tineti ochii deschisi in intuneric cu intentia ferma de a ramine astfel toata noaptea, cu constiinta treaza; veti constata ca sunteti pe cale sa atipiti. In acel moment treziti-va si fortati-va sa pastrati ochii larg deschisi. Numai astfel somnul va veni foarte repede, in timp ce daca incercati sa inchideti ochii, nu veti reusi sa adormiti.

Alte metode:

a) Bautul de apa calda.

b) Masarea plexului solar in sens invers acelor de ceasornic.

SENSUL SOMNULUI PENTRU DISCIPOL

Adevaratul discipol isi paraseste corpul pentru a-l intilni pe Maestrul sau in apropierea caruia continua sa se instruiasca. El citeste cartile cele mai ascunse in bibliotecile Universului si asista la ceremonii grandioase de care isi aminteste uneori, cu toate ca creierul uman nu este pregatit pentru a pastra memoria unor astfel de lucruri.

Aceasta amintire lasa in inima sa o senzatie atit de dulce ca trezindu-se isi spune: "Oare unde am fost in aceasta noapte? Ceea ce am vazut era asa de frumos!" A dormi devine un act sacru, cind se culca cu intentia de a merge sa studieze in cealalta lume, fiindca numai acolo se primeste adevarata initiere.

NUTRITIA

Dimineata, la prinz si seara, fiecare trebuie sa se gindeasca sa manince pentru a-si pastra viata si sanatatea. Dar numai Initiatii s-au oprit de mult timp asupra acestei chestiuni foarte importante, dezvaluind numeroase aspecte ale nutritiei pe care majoritatea oamenilor le ignora, fiind pentru ei cauza a tot felul de anomalii.

IMPORTANTA ATITUDINII

Inainte de a minca, ginditi-va intotdeauna sa va spalati pe miini. Apoi straduiti-va sa intrati intr-o stare de pace si calm, constientizind ca veti primi elemente preparate in marele laborator al naturii. Va reculegeti, intrati in legatura cu Creatorul, faceti o scurta rugaciune si numai apoi, in pace sufleteasca si liniste incepeti acest proces de cea mai inalta magie alba: nutritia.

ROLUL MASTICATIEI

Trebuie sa mestecam alimentele cit de mult este posibil, pina cind dispar din gura fara macar a le fi inghitit. Gura, cea care primeste prima hrana, este laboratorul cel mai important, cel mai spiritual. Urmeaza stomacul, pe planul secund. In gura se realizeaza procesele cele mai subtile, pentru ca ea absoarbe particulele eterice, in timp ce elementele cele mai grosiere coboara imediat in stomac. De altfel, inainte chiar ca hrana sa fie absorbita, digerata si distribuita in organe, omul se simte deja fortificat; aceasta dovedeste ca inainte ca stomacul sa primeasca hrana, gura a absorbit elementele eterice care au alimentat sistemul nervos.

ALIMENTATIA CORPURILOR SUBTILE

A ne hrani, este mai intii de toate a extrage constient din hrana elementele care vor constitui materialele necesare edificarii corpului nostru fizic. Deoarece omul nu este format numai dintr-un corp fizic ci poseda si alte corpuri, mai subtile, important este ca el sa cunoasca cum sa-si hraneasca aceste corpuri subtile care sunt deseori subalimentate din cauza ignorantei sale. Intr-adevar, daca aproape toti stiu ce hrana sa dea corpului

lor fizic, nu stiu sa-si alimenteze celelalte corpuri: corpuri eteric (sau corpul vital), corpul astral (sediul emotiilor) si corpul mental (sediul gindului).

1. CORPUL ETERIC

Trebuie bine masticate alimentele, dar masticatia este pentru corpul fizic. Pentru corpul eteric trebuie adaugata respiratia. Deci, mincind, trebuie sa va opriti din cind in cind si sa respirati profund pentru a permite corpului eteric sa retina din hrana particulele cele mai subtile. Numai respiratia profunda permite acest proces. Dar, daca se vorbeste in timp ce se inghite hrana rapid si automat, ritmul respirator corect este perturbat, reactiile fizico-chimice nu se fac normal si apare o stare de greutate, de rau, care dovedeste ca nu s-a mincat corect. Pentru a se hrani corpul eteric trebuie sa se manince in liniste.

2. CORPUL ASTRAL

Deoarece corpul astral se hraneste cu sentimente si emotii care sunt facute dintr-o materie si mai subtila si mai pura decit particulele eterice, putem sa-l hranim avind sentimente de dragoste pentru aceasta hrana care a fost pregatita in atelierele Domnului. Daca corpul astral a absorbit aceste elemente, are toate posibilitatile sa trezeasca sentimente de o factura foarte inalta: dragoste catre toti oamenii, senzatia de a fi fericit, in pace si armonie cu natura.

Dupa ce corpul astral si-a primit hrana, incercati o senzatie de bine, va simtiti generosi si in situatiile pe care le aveti de rezolvat va aratati larg, rabdator, binevoitor, stiti sa faceti concesii. Dimpotriva, daca corpul astral n-a fost hranit, pentru ca ati mincat bombanind, criticindu-i pe ceilalti,

suparindu-va, va veti manifesta imediat cu acreala, nervozitate si partialitate sau daca aveti probleme dificile de rezolvat, balanta va inclina totdeauna de partea negativa si nejusta. Imediat cautati scuze spunind: ce vreti, sunt nervos! Pentru a va calma veti cumpara medicamente de la farmacie, dar veti continua sa va simtiti nervos atita timp cit veti ignora ca modul in care mincati este de o extrema importanta pentru bunul vostru echilibru fizic si psihic.

3.CORPUL MENTAL

Pentru a-si hrani corpul mental, discipolul se concentreaza asupra hranei sale, inchide ochii si nu-si priveste nici chiar vecinii, pentru a se concentra mai bine. El stie ca hrana este o scrisoare de dragoste trimisa de Creator si se straduieste s-o citeasca interiorizat. Hrana reprezinta pentru el o manifestare a Divinitatii si se straduieste sa se gindeasca la ea din toate punctele de vedere. Se intreaba de unde vine, ce contine, care-i sunt calitatile, ce entitati s-au ocupat de aceasta hrana. Fiindca discipolul stie ca niste fiinte au lucrat asupra fiecarei plante, fiecarui fruct si ca daca cresc si se coc intr-o perioada determinata, aceasta corespunde influentelor planetare.

Spiritul sau este deci preocupat de toate aceste reflectii si mediteaza profund. Astfel, corpul sau mental se hraneste si extrage din hrana elemente superioare celor din planul astral. Va beneficia prin aceasta de luciditate, claritate, o patrundere profunda a vietii si a lumii. Dupa o masa luata in asemenea conditii, se ridica de la masa cu o intelegere atit de luminoasa incit este capabil sa implineasca o munca intelectuala foarte sustinuta.

4. CORPUL CAUZAL, BUDIC SI ATMIC

Dincolo de corpurile eteric, astral si mental, omul mai poseda inca alte corpuri mai subtile: corpul cauzal, corpul budic si corpul atmic, si aceste corpuri trebuie si ele hranite. Dar cum? Dupa ce a respirat, dupa ce a mincat

hrana cu dragoste, dupa ce a meditat asupra ei, Initiatul se lasa cuprins de un sentiment de recunostinta fata de Creator; gratie hranei a putut realiza o veritabila comuniune cu El. Numai astfel isi alimenteaza cele trei corpuri superioare si are reverii, extaze.

SA NU MINCATI NICIODATA PINA LA SATIETATE

Stiti cu totii ca nu trebuie sa mincam exagerat. Da, nu este nimic mai rau decit sa plecam de la masa satui, ghiftuiti, caci ne ingreunam, ne materializam. Dar ceea ce voi nu stiti cu siguranta este ca foamea prelungeste viata, o tonifica, o amelioreaza. Daca plecati de la masa cu o saturatie lejera, veti da un impuls corpului vostru eteric care va atrage si va capta si alte elemente din atmosfera inconjuratoare. Numiti daca vreti aceste elemente vitamine, hormoni eterici... Corpul eteric gaseste aceste elemente si le absoarbe asa de bine incit, citeva minute mai tirziu, nu numai ca va dispare foamea, dar va simtiti mai usori, mai vioi, mai capabili de munca. In timp ce daca mincati mai mult decit aveti foame, prin placerea de a minca (cum fac atitia la reuniuni, banchete etc) va veti simti repede ingreunati si incapabili de a lucra.

Daca mincati prea mult, produceti in voi o supraincarcare si corpul eteric va fi obosit, surmenat, obstructionat in functiile sale. Atunci, nedoritii planului astral sosesc repede si ei pentru a lua parte la festin. De aceea, citeva momente mai tirziu, simtiti ceva ca un vid si incercati dorinta de a reincepe sa mincati pentru a umple acest vid. Dar indezirabilii sunt si ei prezenti si astfel deveniti o prada magnifica pentru infometatii din planul astral inferior care vin sa se infrupte la mesele voastre. Universul intreg este plin de creaturi de tot felul pe care initiatii le-au clasat in categorii determinate si care se amesteca deseori in existenta oamenilor; si numai astfel se explica un numar de fenomene si evenimente extraordinare care ramin inexplicabile pentru savantii contemporani. Deci, pentru a deveni tinta indezirabililor, nu trebuie niciodata sa depasim limitele si sa facem mese prea abundente.

HRANA ADUCE VIATA ETERNA

ROSTUL BINECUVINTARII

Observati-va in timp ce mincati si veti constata care este gradul vostru de evolutie. Daca nu aveti respect pentru hrana pe care Dumnezeu v-a trimis-o, pentru cine aveti atunci? Numai cind veti respecta hrana veti intelege vorbele lui Iisus " Mincati, acesta este trupul Meu; beti acesta este singele Meu"... si "Cel care va minca din trupul Meu si va bea singele Meu va avea viata eterna". Aceasta hrana este deja binecuvintata si daruita de Creator si dovada este ca ea ne daruieste viata. Dumnezeu este in aceasta hrana sub forma de viata. Sa nu credeti ca aceasta hrana are nevoie de binecuvintarea oamenilor pentru a da viata, nu, inainte ca omul sa fi binecuvintat hrana ea este deja binecuvintata de catre Cer. Dumnezeu este viata si din moment ce hrana va aduce viata, inseamna ca ea il contine pe Dumnezeu.

Voi spuneti: "si atunci, nu trebuie sa binecuvintam hrana inainte de masa? Da, trebuie s-o facem, dar trebuie sa stiti mai intii ce este acea binecuvintare si la ce serveste ea. O binecuvintare este un fel de ceremonie, de ritual magic. Prin cuvintele, gesturile, gindurile persoanei care pronunta formula de binecuvintare, hrana este impregnata, patrunsa si invaluita de emanatii, de fluide care-o pregatesc sa intre in armonie cu cei care o consuma. Astfel se creeaza un contact, o adaptare in domeniul corpurilor subtile, ceea ce permite omului sa recepteze mai bine elementele benefice continute in aceasta hrana. Totusi binecuvintarea umana are puteri limitate. Daca era asa usor sa se introduca viata divina printr-o simpla binecuvintare omeneasca, se putea binecuvinta o bucata de lemn, metal sau o piatra si se putea minca. Daca binecuvintam pietrele, lemnul, metalele introducem in ele un anume grad de viata, dar aceasta viata nu poate hrani oamenii poate avea alte efecte asupra lor dar nu-i poate hrani.

Daca hrana omului da viata omului, este pentru ca ea poseda deja o viata care a fost introdusa de Creator, dar are nevoie de a fi activata si trebuie trezita, incalzita prin binecuvintarile noastre si mai ales prin recunostiinta noastra. Mincam pentru a primi viata pe care Dumnezeu sau daca vreti Natura a depus-o in hrana. Masa este ca si conceperea unui copil. Prin hrana Hristos ne da viata si daca constientizam ca astfel primim corpul si singele lui Hristos intram in contact cu spiritul sau.

Se poate ca noi sa nu fi gindit niciodata despre hrana in maniera asta. Dealtfel sa stiti ca in noua rasa care va veni, oamenii vor fi instruiti asupra acestor metode, li se va revela ca hrana, ca hranirea nu este un proces atit de simplu, obisnuit si dispretuit asa cum se considera si ca Dumnezeu a ascuns dincolo de acest act cotidian de a minca, posibilitatea de a face o munca psihica de cea mai mare importanta.

Vor intelege astfel ca nutritia poate fi pentru ei un mijloc de perfectionare.

COMPORTAMENTUL

PUTEREA MAGICA A GESTURILOR

Omul este constituit din diferite corpuri mai subtile decit corpul fizic si gratie acestor corpuri subtile el poate intra in legatura cu un numar mare de forte, inteligente si entitati din Univers. Aceste forte aceste inteligente, se exprima deseori prin intermediul lui sub forma de gesturi, miscari, mimica; si invers, prin anumite gesturi, miscari, pozitii diverse constiente sau inconstiente, omul intra in legatura cu ele.

Magia este stiinta gesturilor. De aceea discipolul trebuie sa fie constient de fiecare din miscarile sale, sa vegheze sa nu faca ceva inutil sau chiar rau, vorbind, mergind, lucrind, pentru ca din acestea pot decurge consecinte grave din punct de vedere spiritual. Fiecare gest este o forta care actioneaza in diverse planuri; el corespunde unor curente, unor culori, unor vibratii si influenteaza o multitudine de fiinte din jurul nostru. Fiecare dintre

ele ne deschide sau ne inchide anumite usi ale naturii si ne leaga de puteri bune sau rele. Daca vrem sa avansam pe drumul iubirii, intelepciunii si adevarului, trebuie sa ne studiem gesturile si sa ne punem intrebarea daca ele manifesta in noi cele trei virtuti.

MERSUL

Este foarte important sa va observati in timp ce mergeti. Trebuie sa mergeti cu suplete, cu usurinta, tinind capul drept. Mersul curbat, cu ochii fixati pe sol, este un semn rau, la fel si calcatul apasat pe calciie la fiecare pas. Persoana care merge asa ignora faptul ca astfel da lovituri mortale creierului sau. Dupa citiva ani sistemul sau nervos va fi dezechilibrat si va manifesta grosolanie si violenta in maniera de a gindi si de a actiona.

Cind plecati pentru un drum lung, trebuie sa nu aveti nimic in miini. Puneti pe spate tot ce doriti, dar lasati miinile libere. Nu vorbiti, nu cintati, ci cautati un ritm care sa fie acordat cu respiratia si balansati bratele in timpul mersului, ca si cum bratele v-ar ajuta. Datorita acestor miscari ale bratelor si a respiratiei ritmate veti putea merge mult timp fara oboseala.

Este de asemenea important de a avea un gind in cap. Cind mergeti intr-o padure, puteti gindi: " Fie ca toti cei care vor traversa aceasta padure sa fie atinsi de iubire, de fraternitate, sa se amelioreze, sa devina copii ai lui Dumnezeu, sa lucreze pentru pace!" Cind faceti o excursie in munti, ginditi-va ca mergeti acolo sus sa gasiti lumina, sa va simtiti mai aproape de cer, ca veti reveni purificat, transformat.

MIINILE

Este foarte raspindit obiceiul de a gesticula in timpul vorbirii. Uneori este ingrozitor sa avem in fata persoane care nu mai contenesc cu agitatul miinilor, intr-un mod dezordonat, manipulind nervos obiecte, tragindu-se de par sau de nasturii imbracamintii lor. Nu-i putem asculta si dupa citeva minute de conversatie suntem epuizati. Fiecare trebuie sa-si educe miinile si sa invete sa se serveasca de ele pentru a actiona asupra lui insusi si asupra celorlalti. Exista in acest sens numeroase exercitii care se pot face.

EXERCITII

1. Cu palma miinii drepte va mingiiati f. delicat, abia atingind dosul miinii stingi.

2. Cu extremitatea primelor trei degete de la mina dreapta va mingiiati pe rind toate degetele de la mina stinga, incepind cu policele.

3. Intindeti-va mina dreapta, fixati-va atentia in centrul sau, apoi, usor, incet, constient, stringeti degetele concentrindu-va toate eforturile asupra acestei miscari pina cind ati inchis pumnul. Opriti-va un moment concentrindu-va toata forta in pumn, apoi usor, desfaceti degetele. Faceti acest exercitiu cu multa atentie; o singura data ajunge; nu veti deveni mai puternici facindu-l de douazeci de ori la rind, dar faceti-l in fiecare zi cum trebuie.

Nu va bazati pe exercitiile dificile sau impresionante; numai in exercitiile marunte se ascunde secretul puterii, trebuie s-o stiti odata pentru totdeauna.

Fiecare deget capteaza si transmite curenti, unde, de naturi diferite. Ele sunt antene. Initiatii stiu sa lucreze cu degetele lor si sa capteze gratie lor curenti care circula prin spatiu. Numai astfel reusesc sa se purifice, sa se vindece si sa-i purifice si sa-i vindece si pe altii. Multe impuritati se acumuleaza pe miini, de aceea trebuie sa le spalam frecvent pentru a putea functiona ca niste antene perfecte. Dar in realitate apa fizica nu ajunge pentru a va spala cu adevarat miinile fizice, de aceea, de cite ori puteti, imaginati-va ca faceti sa curga o apa spirituala, un curent de lumina si de culori pure sub care va pastrati miinile cit puteti de mult.

STRINGEREA DE MINA

A stringe mina este un gest foarte important in schimburile cotidiene. Nu trebuie sa stringem mina decit o data si nu de doua sau de trei ori la rind. De ce? Pentru ca de fiecare data se da de ambele parti ceva, in timp ce a doua oara se ia inapoi. La prima stringere de mina se schimba ceva subtil, a doua oara sunt curenti mai densi, mai materiali, si a treia, a patra oara se schimba drojdia, pleava. La inceput bem ce este mai spiritual, dar apoi, ne apropiem de fundul vasului unde sunt impuritati. Putem obiecta ca aceasta depinde de la caz la caz dar, in general regula este valabila. In timp ce dati mina cu cineva trebuie s-o faceti constient si cu multe dragoste. Daca stringeti mina cuiva gindindu-va la altceva, mai bine sa n-o faceti.

SALUTUL

Magii sunt fiinte care stiu sa se serveasca de miinile lor pentru a primi energiile spatiului, dar si pentru a le proiecta, orienta, dirija, amplifica, diminua... De mai multe ori pe zi ne salutam cu un gest al miinii. Acest gest este extrem de semnificativ si operant, cu conditia sa-l faceti constient si punind multa dragoste in privirea voastra, in mina voastra, proiectind aceasta dragoste pentru binele lumii intregi. Trebuie ca salutul sa fie o adevarata comuniune, sa fie puternic, armonios, viu.

PRIVIREA

Ochii sunt in principiu organe pasive, receptive. Cu toate acestea prin ochi putem nu numai primi, ci si darui. Intr-adevar, prin privire putem fi

emitatori activi, adica sa vorbim, sa sugeram, sa influentam, sa comandam, sa fulgeram.

1. Cum sa privim:

Nu trebuie sa-i priviti pe ceilalti fix, pentru a nu-i inoportuna, dar nu este bine nici sa-i priviti cu ochii stinsi, inexpresivi. Daca si priviti prea pasiv, oamenii vor simti ca nu primesc nimic de la noi dar si ca energiile lor ii parasesc.

Trebuie sa ne observam si sa supraveghem expresia ochilor nostri intrebindu-ne:" Oare dau? Oare iau?" Este bine sa dam si este bine sa luam in schimb, dar daca nu ne oprim din a lua sau a vampiriza, vom fi alungati de peste tot pentru ca devenim un hot spiritual. In timp ce acel care se antreneaza sa dea, sa radieze, sa reconforteze, practica magia cea mai inalta. Numai dorinta de a da, de a-i face pe ceilalti fericiti, numai dorinta intensa de a servi cauza divina ne poate deschide portile Cerului.

Trebuie sa priviti semenii cu blindete dar fara insistenta, pentru a-i lasa liberi; nu incercati sa-i obligati sa raspunda privirilor voastre si sa se manifeste dupa dorintele voastre, pentru ca cel care primeste astfel proiectia vointei voastre se simte deranjat, violentat. In realitate nimic nu-l poate forta sa se deschida in fata voastra si ramine insensibil la toate uneltirile voastre. Secretul in a-i cistiga pe ceilalti consta in iubire dezinteresata care nu incearca niciodata sa cistige suflete sau inimi prin violenta.

Studiati aceasta problema in viata voastra particulara, familiara, in viata sociala si veti vedea ca multe lucruri depind de modul cum se privesc oamenii intre ei. Nu s-a studiat inca suficient influenta privirii asupra destinului omului. Sa nu spuneti ca acesta este un detaliu minuscul. Totul este in privire. Ea este o sinteza a intregii fiinte; totul se reflecta in ea: grosolania sau delicatetea, prostia ca si inteligenta, nobletea si lasitatea, forta si slabiciunea. Privirea este un rezumat al intregii noastre fiinte; ea imprima o pecete peste tot unde se indreapta. Pentru a ne schimba privirea, trebuie sa ne schimbam intreaga existenta, maniera de a gindi, de a simti, de a actiona. Prin intermediul privirii, energiile se revarsa asupra fiintelor si obiectelor. Cite destine n-au fost schimbate si tulburate printr-o singura privire.

2. Citeva sfaturi:

Cind sunteti infuriat pe cineva, aveti tendinta sa-i trimiteti priviri fulgeratoare. Fiti atenti, nu trebuie niciodata sa lansati priviri ostile in astfel de momente, mai bine inchideti ochii si transformati forta care actioneaza in voi. Daca lansati priviri rele, proiectati o forta care incepe sa lucreze fara stirea voastra si care intr-o zi se va intoarce de unde a plecat, impotriva voastra.

Straduiti-va sa nu coboriti prea mult timp ochii pentru ca, privind in jos, va legati de puterile terestre. Bineinteles, nu trebuie sa priviti tot timpul in sus, ar fi exagerat; dar trebuie sa stiti ca daca in timp ce vorbiti cu cineva, privindu-l, va coboriti brusc ochii catre pamint, este foarte rau. Daca vreti sa stiti ce face cineva, priviti in mod deschis catre el, nu va multumiti sa-i aruncati o privire cu coada ochiului, este un obicei urit care dovedeste ca sunteti lipsit de sinceritate. Nu trebuie sa va ascundeti niciodata ochii in timpul unei conversatii. Intr-o zi Maestrul Peter Deunov a dojenit foarte sever pe unul din discipolii sai care, vorbind cu el, si-a pus mina in fata ochilor. Nu trebuie niciodata sa se faca acest gest pentru ca se pune o bariera intre lumea exterioara si lumea interioara.

3. Sa-i ajutam pe ceilalti prin intermediul privirii

Sa stiti ca privirea este o modalitate de a-i ajuta pe altii. Daca cineva este cufundat in indoiala, in suferinta, in disperare, il puteti ajuta privindu-l. Peste tot, pe strada, in autobuz, in metrou, intilniti multi oameni pe care-i puteti ajuta lansindu-le priviri bune in timp ce le trimiteti ginduri de incurajare pentru a-si cistiga increderea. Pe moment nu-si vor da seama de ceea ce faceti pentru ei, dar sufletul lor si entitatile spirituale care locuiesc in ei vor sti sa primeasca ceea ce voi le transmiteti si indata vor avea o stare mai buna.

CUVINTUL

Trebuie sa fiti foarte atenti cu cuvintele pe care le pronuntati, pentru ca, chiar daca nu ginditi cu adevarat la ceea ce spuneti, entitati rele se pot servi de substanta cuvintelor voastre pentru a le realiza, si nu puteti sa le-o reprosati, depinde de voi sa nu le furnizati conditiile de a face rau.

In multe tari oamenii au obiceiul sa pronunte blesteme; pentru te miri ce isi blestema parintii, copiii, vecinii, prietenii... Este un obicei foarte urit, deoarece cuvintele creeaza conditiile pentru ca nenorocirile sa soseasca. Trebuie deci sa fim foarte vigilenti si niciodata sa nu mai sfirsim o conversatie folosind cuvinte negative la adresa cuiva, pentru ca este o lege care vrea ca aceste cuvinte negative sa continue sa lucreze.Chiar daca sunteti obligat sa faceti critici la adresa cuiva, nu sfirsiti cu defectele sale. Sfirsiti conversatia folosind cuvinte pozitive, spunind:" Are totusi si citeva calitati", mentionati-le si opriti-va.

Ce este un cuvint? Este o racheta care parcurge spatiul si care, in in trecerea sa, declanseaza forte, stimuleaza entitati si provoaca efecte ireparabile. Da, in realitate efectele sunt ireparabile. Evident, daca am putea remedia imediat cuvintele urite, nu s-ar produce stricaciuni: dar cu cit lasam sa treaca timpul, cu atit cuvintele capata efect distructiv. Timpul este deci un factor formidabil. Presupuneti ca a-ti da ordin sa se taie capul cuiva si cei care trebuie sa execute ordinul sunt deja plecati... Ce-ati putea repara odata ce capul ar cade? L-ati putea lipi? Cind un ordin a fost dat deja, ce s-ar mai putea face? Sa se dea un contra ordin, deci sa se trimita alti mesageri, alti servitori, pentru a-l contramanda. Dar daca a trecut prea mult timp, nu mai puteti repara nimic. De aceea s-a spus: " Inainte sa apuna soarele, impaca-te cu fratele tau".Aceasta inseamna ca trebuie sa reparam cit putem de repede raul pe care l-am facut altora. Majoritatea oamenilor se lasa rascoliti de sentimente, spun orice, dar intr-o zi Karma bate la usa si spune: si-acum platiti!

Trebuie deci sa reparam imediat, fara macar sa asteptam ziua de miine pentru ca vorba zboara; este o forta, o putere care parcurge spatiul si actioneaza. Dar trebuie sa stiti totodata ca mai exista o putere inca si mai eficace si mai rapida decit cuvintul; este gindul; si daca va puneti la lucru imediat prin gind, puteti ajunge din urma cuvintul. Este dificil,

bineinteles, pentru ca gindul apartine unei regiuni mult mai subtile decit cuvintul; dar daca vreti sa remediati consecintele cuvintelor voastre puteti totusi sa va concentrati si sa cereti servitorilor lumii invizibile sa impiedice raul sa se produca. In acel moment nu reparati complet, dar evitati ce-i mai rau. Trebuie sa fiti foarte rapid si gindul vostru sa fie foarte intens, daca nu, ordinul de executie va fi dat, victima va fi decapitata (simbolic vorbind) si intr-o zi veti fi obligati sa platiti pentru tot raul pe care l-ati facut.

RUGACIUNE

"Doamne Dumnezeule, iarta-ma ca n-am inteles pina acum posibilitatile pe care Tu le-ai dat gurii mele, ca n-am inteles ca prin rostirea cuvintelor Te pot imita, pot deveni ca Tine si pot fi in fiecare zi o reflectare a Ta. Nu mi-am dat seama si prin Cuvint am facut rau; am spus lucruri absurde, i-am ranit pe oameni, am perturbat fiinte si am darimat totul tocmai prin acest instrument pe care Tu mi l-ai daruit. In loc sa ma servesc de el pentru a face binele, pentru a consola, a alina, a invigora, a reinvia fiintele, pentru a le aduce si orienta catre Tine, Domnul, Creatorul; m-am servit de el pentru a le dobori si a le injosi. Iarta-ma Doamne, invata-ma cum sa-mi folosesc gura si limba, nu numai pentru a minca, pentru a flecari si a nu intelege nimic, ci pentru a face celorlalti bine, pentru a-i incalzi si lumina".

GINDURILE SI SENTIMENTELE

Oamenii fabrica fara oprire ginduri si sentimente bune sau rele, fara sa stie ca acestea sunt mici creaturi pe care le aduc pe lume si care pentru a exista, se hranesc din insasi substanta creatorului lor. Daca ele sunt rele, ele il epuizeaza, daca sunt bune, ii aduc daruri.

Daca aveti copii recalcitranti, violenti, nedisciplinati, care fac vacarm si stricaciuni in tot cartierul, trecatorii, vecinii si chiar politia va cauta sa vi

se plinga, deoarece tatal sau mama este responsabil de greselile, de stricaciunile facute de copii, tot el este obligat sa despagubeasca, sa plateasca oalele sparte. Ei bine, acelasi lucru se reproduce in forul nostru interior care este plin de propriile noastre creatii, copiii nostri care fac prostii peste tot, fiindca au fost creati prin mijloace sau intentii malefice, tenebroase, si produc perturbari pe care legea cosmica ne pune sa le reparam.

Dar, exceptindu-i pe marii Maestri, nimeni nu i-a instruit pe oameni asupra acestor adevaruri; de aceea isi pun mereu intrebari: "Pentru ce sunt hartuit, tulburat, nefericit?" Dar sunt tocmai proprii tai copii care te chinuiesc. Tu i-ai creat, prin ura ta, furia ta, dorintele tale de razbunare, pentru ca tu esti un creator veritabil, ca Domnul... si nu numai in planul fizic, ci in toate planurile.

Adevarata morala se gaseste in aceasta constiinta a faptului ca suntem responsabili de tot ce facem, nu numai in planul fizic, dar si in planul astral, in planul mental... Adevarata morala nu este in a ne conforma exterior unor reguli ci a ne obisnui interior sa cream fara incetare ginduri si sentimente utile, benefice, luminoase, sa trimitem ziua si noaptea din inima si din sufletul nostru aceste mici entitati invizibile dar reale care actioneaza formidabil asupra tuturor creaturilor.

REPARAREA GRESELILOR

Toate gindurile, toate sentimentele, toate actele bune sau rele se inregistreaza in noi. Bineinteles, este imposibil sa nu faceti si citeva inregistrari negative, defectuoase, dar straduiti-va cel putin sa va dati seama si sa luati masuri pentru a repara.

Ati avut un gind urit pentru cineva; ati spus citeva cuvinte jignitoare... aceasta se poate intimpla tuturor.

Dar imediat trebuie sa constientizati si sa reparati.

PROBLEMELE RAULUI

Slabiciunile si viciile Sa stim sa recunoastem semnalele de avertizare. Sa presupunem ca aveti o slabiciune la care nu stiti sa rezistati : iubiti prea mult alcoolul, sau femeile, aveti tendinta sa-i calomniati pe altii, sa va cheltuiti banii in cumparaturi inutile, sa va distrati atunci cind ar trebui sa lucrati, sau orice altceva. Straduiti-va sa gasiti in voi semnalele care anunta venirea tentatiei . Aceste semnale sunt mereu aceleasi si trebuie luate in considerare ca avertismente. De aceea trebuie sa cautati in trecutul vostru ocaziile in care aceasta slabiciune s-a manifestat si semnele care au precedat-o. Veti gasi probabil avertismentul care era reprezentat de o crispare in plexul solar, sau o stare de rau, sau un gind, sau o imagine care vi se prezinta in functie de persoana respectiva; trebuie deci cautate. Cind veti descoperi aceste semnale avertizoare, veti putea deveni stapini pe situatie fiindca, de indata ce ele apar, stiti ca trebuie sa deveniti atent , vigilent. Dar pentru aceasta trebuie sa fiti liber si nu sclavul unor activitati absorbante care va zapacesc si va impiedica sa aruncati o privire in voi insiva.

ATITUDINEA CE TREBUIE LUATA FATA DE PROPRIILE GRESELI

Nu trebuie sa ne amintim mereu de greselile comise, in afara de faptul ca putem trage invataminte pentru viitor. Uitati ceea ce este deja invechit , nu mai vorbiti despre asta; nu spuneti in fiecare moment in fata Domnului " Sunt nedemn, sunt un pacatos", pentru a-i arata asa zisa voastra umilinta. Dumnezeu n-are nevoie sa auda lucruri de genul asta. Spuneti-va dimpotriva : " Dumnezeule, eu sunt fiul Tau, ajuta-ma sa dobindesc intelepciunea Ta, forta Ta, lumina Ta. Ajuta-ma sa ies din greutatile mele pentru a te preamari pe pamint asa cum Ingerii Te preamaresc in Cer ". Veritabila umilinta nu consta in a ne acuza continuu, ci in a putea spune, chiar atunci cind ati indeplinit actinea cea mai glorioasa: "Nu mie, Doamne, ci Numelui Tau revine gloria acestei actiuni".

A STI SA UTILIZEZI FORTELE RAULUI

Tocmai fiindca raul n-a fost inteles niciodata se lupta contra lui; raul trebuie absorbit, utilizat ca un material pentru lucru . In chimie nu se arunca nici o otrava, totul se utilizeaza. Nici natura nu arunca nimic, ea preia murdariile, gunoaiele, le foloseste ca materii prime si cu acestea face sa creasca florile si fructele.

Oamenii care n-au inteles inca acest mare adevar implora :" Doamne Dumnezeule , desfiinteaza raul ! " Dar Dumnezeu se scarpina in cap, suride si spune : Bietii de ei ! Cind vor intelege ca raul este necesar, se vor opri sa ma implore..." . Dar pina atunci, ce de rugaciuni! Trebuie sa ne rugam, bineinteles, dar iata ce ar trebui sa cerem :

"Doamne Dumnezeule, dezvaluie-mi cum ai creat lumea si cum proiectezi tu lucrurile pentru a putea, ca Tine, sa fiu deasupra raului, ca el sa nu ma mai atinga, dar sa fiu capabil sa ma servesc de el pentru a realiza lucruri mari".

Numai gindind astfel vom vedea ca nu este nimic rau in natura . Deci in loc sa incerce sa se debaraseze definitiv de fortele negative care il tulbura, discipolul trebuie sa invete sa le utilizeze pentru a deveni foarte puternic.

Chiar si morala si religia gresesc atunci cind sfatuiesc de a smulge, de a extirpa raul, pentru ca raul contine puteri formidabile fara de care omul ar slabi.

Citeva exemple :

1. Sexualitatea

Forta sexuala este o energie pe care am putea-o compara cu petrolul. Cei care sunt ignoranti si neindeminatici se ard : aceasta forta le arde propria lor esenta. In timp ce, cu acelasi petrol cei ce stiu sa-l utilizeze, zboara in spatiu . Nici o alta imagine nu rezuma mai bine acest aspect al

fortei sexuale. Si-atunci de ce sa nu zburam in spatiu pina la stele si sa cunoastem totul fara sa fim mereu arsi?

Apare acum o noua filozofie care ii invata pe barbati si pe femei cum sa se priveasca, cum sa-si utilizeze aceste elanuri ca sa se inspire reciproc, toata aceasta fericire de a se contempla reciproc pentru a deveni fiinte exceptionale carora le sunt accesibile cele mai mari infaptuiri, pentru ca iubirea va veni sa-i ajute, sa-i sustina si sa-i propulseze pina la cer.

2. Vanitatea

Nevoia de a ne arata mai buni decit suntem in realitate nu este in fapt ceva negativ. Si chiar am putea spune ca insasi natura a sadit aceasta tendinta in om pentru a-l obliga sa evolueze. Fiindca se poate intimpla ca in dorinta de a atrage aprobarea si admiratia celorlalti, unii sa reuseasca sa se autodepaseasca. Oamenii carora le era frica, dar care nu voiau sa insele increderea familiei lor sau a tarii, au devenit adevarati eroi. Un artist doreste continuuu sa se perfectioneze in arta sa pentru ca publicul sa nu fie obosit niciodata de el sau de operele lui. Si de altfel educatorii, parintii, profesorii, se straduiesc sa utilizeze aceasta tendinta pentru a obtine de la copii rezultatele cele mai bune . Cind aratam unui copil ca asteptam ceva de la el, ca avem incredere in el, face tot ce este posibil pentru a reusi. Chiar si de la un delincvent putem obtine bune rezultate dindu-i o responsabilitate, aratind prin aceasta ca avem incredere in el.

Vanitatea este deci o tendinta pozitiva in masura in care ne servim de ea pentru evolutia spirituala .

3. Indoiala

Incercati nevoia de a pune totul la indoiala. Ei bine, in loc de a va indoi mereu de Inteligenta cosmica, de existenta lui Dumnezeu sau de bunatatea celorlalti, de ce nu va indoiti de voi insiva, de veridicitatea punctelor voastre de vedere si sa spuneti : " Oare am intotdeauna dreptate ? Oare sunt pe calea cea buna? Oare nu exista un mod de a gindi mai bun ca al meu ?" si sa incepeti sa cautati. Din nefericire asupra acestui punct, nu exista indoliala, credem in mod absolut.

Oamenii se indoiesc de toate in afara de propriul lor rationament si asa intra in incurcatura . Nu este deloc inteligent! In loc sa creada ca toate dorintele si slabiciunile lor sint nobile, legitime, minunate si sa le apere, trebuie sa inceapa sa se intrebe daca sunt chiar atit de "catolici" , cu adevarat divini. In loc sa se indoiasca mereu de natura lor superioara, de spiritul lor si de tot ce Dumnezeu a sadit in ei, mai bine sa se indoiasca un pic de natura lor inferioara!

Din nefericire se indoiesc de ceea ce Dumnezeu le-a daruit pentru a-i salva si cred in mod absolut in fortele dezlantuite in ei ! Daca tot vor sa se-ndoiasca cu adevarat de ceva, sa stie cel putin de ce ar trebui sa se indoiasca.

GREFA SPIRITUALA (vezi cap. IX)

Presupuneti ca ati avea un arbore foarte viguros ,dar care da fructe acre, de nemincat : veti face o grefa, un altoi, si, pe un par salbatic, de exemplu, veti putea obtine niste pere magnifice. Oamenii au devenit experti in aceste tehnici, dar cind este vorba de domeniul psihic sau de domeniul spiritual, nu sunt nici atit de capabili, nici atit de indeminatici.

1. SENZUALITATEA

Sa presupunem ca aveti nevoie de o dragoste foarte senzuala. Este o forta salbatica, formidabila, irezistibila. Puteti face o grefa deasupra, dar, pentru asta, trebuie sa gasiti o ramura de un alt fel de iubire, pura, nobila, inaltatoare si s-o altoiti. Atunci sevele produse de natura voastra inferioara vor urca, vor circula pe aceste ramuri, adica aceste amprente, aceste circuite noi, schitate in creierul vostru vor produce fructe extraordinare, o iubire deosebita care va va aduce o incintare si inspiratii de neuitat.

2 .VANITATEA

Si daca aveti o vanitate care va ia mult din timpul si fortele voastre , puteti sa-i dati si o alta orientare. In loc sa doriti mereu sa fiti glorios in fata lumii, acelor gura-casca, a imbecililor, veti lucra sa obtineti gloria, dar pentru impliniri celeste, o glorie divina, care nu se stinge niciodata.

3. FURIA

Daca sunteti furios, probabil ca din aceasta cauza v-ati distrus multe prietenii si ati ratat multe conditii favorabile pentru viitorul vostru. Dar aceasta forta brutala care explodeaza ca o furtuna, o putem sublima, transforma, facind o grefa, si atunci veti deveni neobosit pentru a va lupta, a va razboi, a combate tot ce este inferior, deveni un soldat al lui Hristos, un servitor al lui Dumnezeu. In loc sa fie folosita pentru a distruge ceea ce este maret, forta voastra martiana va va ajuta sa construiti.

Este suficienta grefa . Dar amintiti-va ca trebuie sa pastreze radacina, nu o smulgeti niciodata, pentru ca ea este viguroasa si trunchiul la fel. Trebuie sa faceti altoirea, extrageti mental fortele pe care le contin si va legati de o entitate, de un spirit luminos , de un inger sau de arhanghel.

Toti initiatii au fost obligati sa faca grefe ei au intrat mereu in legatura cu fiiintele care-i depasesc si fructele pe care le-au produs astfel, sunt cele mai bune. Dar cea mai puternica altoire, cea mai sublima este de a

ne lega de Domnul si de a spune :" Doamne, ceea ce fac eu nu este grozav. Accepta deci sa intri in mine, sa lucrezi si sa Te manifesti prin mine. Vreau sa lucrez pentru Imparatia Ta si Dreptatea Ta". Aceasta este grefa cea mai buna, cea mai sublima, si daca in acel moment Dumnezeu accepta, daca El intra in legatura cu noi, arborele vostru (adica voi insiva care produceati in trecut fructe de nemincat) va produce dupa aceea fructe delicioase si parfumate. Au ramas numai radacinile si trunchiul, dar altoiul, adica lumea invizibila, lumea divina, lumea celesta a produs aceste fructe. Ce s-a intimplat? Toate aceste forte brute, primitive, clocotitoare ale personalitatii au fost luate din cer pentru a le transforma datorita grefei spirituale.

DOUA EXEMPLE SPIRITUALE

REFERITOARE LA SEXUALITATE

Intr-o zi am primit vizita unei tinere fete, era draguta, simpatica si dupa manierele sale se vedea ca este bine educta . Dar iata ca mi-a marturisit ca era foarte nefericita fiindca era obsedata de o imagine : in tot ce privea, florile, fructele, obiectele si chiar tavanul, nu vedea decit sexul masculin. Si cum era credincioasa, catolica, se simtea realmente vinovata, respinsa de Cer si cazuta in pacat.

Cind am auzit-o, am inceput sa rid. Ea m-a privit putin mirata si i-am raspuns : "Ascultati-ma, nu e nimic grav, nu este nimic rau in tot ce mi-ati relatat. Este natural, este normal, sunt lucruri care se intimpla tuturor, mai mult sau mai putin, bineinteles, dar nu aveti de ce sa disperati. Natura se ocupa de propagarea speciei si ea creeaza aceste reprezentari si la femeie pentru ca genul uman sa nu se stinga.Dar trebuie stiut cum sa actionam, cum sa utilizam aceste imagini , daca nu, iata in ce stare va gasiti. Iata deci ce trebuie sa faceti de aici inainte. Cind vi se intimpla sa vedeti aceasta imagine , in locul unui fruct a unui obiect, in loc sa va mihniti, priviti linistita... Dar nu va opriti prea mult timp pentru ca se pot trezi anumite dorinte si pentru a va consola se recurge la gesturi si asa mai departe.... Deci pentru ca acestea sa nu se produca , deveniti putin filozof, adica incepeti sa va ginditi la Inteligenta Cosmica care determina formarea acestor organe . Reflectati , meditati , sunteti impresionati de Inteligenta care a creat lucruri perfecte , si ati uitat tentatia care v-o puteau aduce. In timp ce, daca va cufundati in aceasta obsesie, nu veti mai iesi. Luati aceasta imagine ca pe un punct de plecare, cum veti ajunge la predestinarea voastra, in sus. In acest fel este magnific, fiindca aveti din cind in cind puncte de plecare, de propulsie . Daca tineti bine minte, nu le luati decit ca pe niste puncte de plecare, altfel veti ajunge sa va cufundati si va veti pierde. Trebuie numai sa le utilizati.

Din nefericire oamenii nu stiu sa mearga mai departe pentru a reflecta si a se minuna , gindind ca insasi acest fapt ii va salva .

Voi spuneti :" Dar ce mi se intimpla ? Este infricosator, este dezgustator", si asta va pierde . Aruncati aceste conceptii invechite si nu mai spuneti "Este infricosator " ci "Ce frumusete ! Ce spendoare ! Cita inteligenta ! Cum a putut natura sa formeze un lucru ca acesta? "Aceasta stare de uimire va va permite sa va rezolvati problema.

Citeva zile in urma am primit vizita unui barbat de o anumita virsta care mi-a marturisit ca, in domeniul sexual , avea o mare slabiciune, era incapabil de a se stapini in fata femeilor, intrebindu-ma cum ar putea remedia asta. I-am spus : "Ar fi trebuit sa incepeti sa va ginditi mult mai devreme, dar as vrea sa va dau citeva exercitii pe care sa incercati cel putin sa le practicati. De exemplu, mergeti pe plaja si priviti fetele tinere; sigur, se va trezi ceva in d-voastra, este normal, este natural. Dar cum nu puteti sa va satisfaceti dorinta cu ele, deci sunteti obligat sa rezistati, sa faceti un efort de sublimare, chiar atunci veti incepe sa exersati vointa si daca repetati acest exercitiu cu succes nici nu veti mai avea nevoie sa mergeti pe plaja. In acel moment veti putea privi numai citeva reviste, si in acest caz ceva se va trezi, veti surprinde atunci aceasta senzatie care se trezeste si faceti-o sa urce pina la Cer, pina la Mama divina. Si exersind in dv astfel mai mult timp, veti ajunge intr-o zi sa nu mai aveti atit de mult nevoie de relatii fizice cu femeile . Si iata , iata triumful!.

Dar trebuie sa va exersati astfel mai mult timp, cu doze homeopatice. In homeopatie putem dilua pina la a noua centezimala (adica 000000001) si chiar la acest grad de dilutie produsul ramine eficace ! In dragoste putem deasemenea ajunge la o astfel de dilutie ca nu mai este nevoie de contacte fizice, si aceasta este iubirea spirituala. Dupa cum vedeti , este o chestiune de metoda: in loc sa fugiti si sa ramineti mereu vulnerabil, "prindeti taurul de coarne".

NOILE CLISEE

Defectele voastre, slabiciunile voastre sunt ca niste clisee imprimate in voi si orice ati face, ele sunt mereu acolo, prezente, gata sa va impinga sa actionati in aceeasi directie. Deci, chiar daca luptati cu viata, nu veti repurta

victoria. Pentru a triumfa, trebuie sa pregatiti un alt cliseu, luind o alta atitudine, obisnuindu-va sa aveti alte ginduri, alte sentimente, sa faceti alte gesturi.

Incepeti deci o noua inregistrare. Aceasta nu inseamna ca primul cliseu s-a sters, nu , nu se sterge, dar este ingropat sub alte straturi. Atit timp cit va veti mentine pe aceasta noua directie va ramine ingropat, dar daca nu va mentineti asa, se va manifesta din nou.

Un barbat decide daca nu va mai incerca sa seduca femeile. Dar iata ca nu si-a schimbat cliseul si evident, cu prima ocazie, cedeaza. Si-atunci este deceptionat, regreta, sufera, isi promite ca data viitoare va fi altfel... dar data viitoare este exact la fel. Ca sa fie diferit trebuie facut efortul de a schimba ceva in modul de a privi, in gesturi, in cuvintele pronuntate, si cind a reusit o data are toate sansele sa reuseasca mereu, pentru ca noul cliseu se inscrie din ce in ce mai profund. Acelasi lucru este valabil pentru toate celelate tendinte reprobabile, furia , birfa, lacomia, lenea etc.

STARILE NEGATIVE

Sa ne oprim pentru a da o alta orientare gindurilor noastre.

Sunteti in curs de a face un lucru si deodata constatati ca l-ati inceput intr-o stare de agitatie... De indata ce observati, opriti-va imediat. Daca nu va opriti deindata ,veti continua in aceasta agitatie fara sa va mai puteti opri. Deci ,intrerupeti lucrul, apoi reincepeti in alt ritm. Noua stare se va perpetua la rindul sau.

De ce o persoana furioasa tulbura obiectele, de ce trinteste usile, loveste mobilele? Pentru ca ar vrea sa se debaraseze de aceasta forta pe care nu stie cum sa o stapineasca. Dar cu cit se agita, cu atit este obligata sa se

agite. Trebuie deci sa faca contrariul, sa se opreasca din miscare un moment, apoi sa-si continue lucrul.

Sa presupunem ca aceasta perturbare se manifesta prin voi atunci cind mergeti pe strada. Nu va veti putea debarasa continuind sa mergeti deci opriti-va. Ca sa nu fiti observati de trecatori, opriti-va in fata unei vitrine cu aerul ca priviti ceva... si acolo, fortati-va sa va rezolvati problema care este sursa agitatiei voastre. Din momentul in care ati intrerupt miscarea puteti da o alta orientare gindului vostru.

RISIPIREA NORILOR PRIN GIND

In timp ce va simtiti prost dispus, trist, nelinistit. (pentru ca a trecut prin voi un nor) incercati sa meditati pentru a risipi acel nor in loc sa-l alimentati cu reflectiile voastre. Daca veti reusi veti constata ca soarele, Dumnezeu , este mereu acolo, ca era numai ascuns de proprii vostri nori...

Si daca faceti asta la scara mica , de ce n-ati face-o si la scara mare? Odata ce sunteti capabili sa va risipiti norii vostri, veti putea incerca sa dispersati norii colectivi care apasa asupra pamintului. In timp ce ati plantat un bob de griu si ati constatat ce frumoase spice v-a dat, veti putea insaminta un cimp intreg cu mii de boabe asemanatoare, pentru ca nu va indoiti ca si celelalte boabe plantate vor da asemenea spice . Acelasi lucru este si pentru munca interioara. Cind ati reusit pentru voi, fiti sigur ca gratie muncii voastre, puteti ajuta intreaga omenire.

A FACE O BAIE

Apa are proprietatea sa absoarba totul. Ea absoarbe binele ca si raul, de aceea , cind sunteti intr-o stare de extaz sau de mare bucurie, nu trebuie sa va spalati si mai ales nu faceti baie.

Dar daca sunteti nefericit si faceti o baie, va veti simti mult mai bine imediat, fiindca apa va prelua durerea voastra.

A FIXA UN TERMEN RAULUI

Presupuneti ca ati avea o indispozitie, o migrena , un chin, un rau care va urmareste.... Iesiti , faceti o plimbare , mergeti spunind: " Cind voi ajunge la arborele pe care-l vad acolo, sau la acel perete voi fi eliberat de raul meu. Apropiati-va de acel reper cu gindul ; aceasta eliberare se va produce intr-adevar si cind veti ajunge la obiectul fixat, veti simti o usurare. Daca aceasta usurare este prea slaba, reincepeti, alegindu-va un alt reper, mai departe si afirmati ca acolo raul vostru va dispare imediat. Continuati astfel pina cind veti simti o ameliorare evidenta.

PUTEREA IUBIRII

Cind va simtiti nefericit , iritat, sau descurajat, in loc sa disperati si sa mergeti sa-i nelinistiti si pe ceilalti, ramineti linistit la d-v si spuneti : M-am lasat racit, trebuie sa ma reincalzesc! Faceti apoi citeva respiratii, faceti un gest cu dragoste, trimiteti un gind de iubire intregului Univers, fiindca este adevarata caldura. Veti constata ca trimitind unde de dragoste, ati deschis in voi o sursa de lumina , si apa dragostei curge acum. Lasati-o sa curga si sa-si faca treaba pentru ca ea va purifica totul in voi.

PUTEREA CUVINTULUI

In procesul Initierii, discipolii sunt invatati sa se serveasca de cuvinte, sa le pronunte in asa fel incit sa declanseze fortele naturii. Cuvintele sunt puternice, dar noi nu stim inca sa ne servim de ele si nici sa le pronuntam corect.

Cind va este frig, cind va simtiti abandonat, cind aveti impresia ca nimeni nu va iubeste, pronuntati cuvintul IUBIRE o data, de doua ori, de zece ori, in diferite moduri : declansati astfel puterile cosmice ale iubirii in mijlocul carora nu va veti mai simti singur , abandonat.

Cind va simtiti in intuneric, ca si cum ati cazut pe fundul unei prapastii, pronuntati cuvintele INTELEPCIUNE, LUMINA, pina cind vibreaza si cinta in toate celulele corpului vostru. In acel moment totul se va lumina...

Cind va simtiti perturbat, limitat, tulburat, pronuntati cuvintul LIBERTATE.

Puteti sa mai pronuntati cuvintele FRUMUSETE, ADEVAR, FORTA, SANATATE, ARMONIE.... Veti spune ca e putin lucru. Da, dar daca stiti sa le pronuntati cu intensitate si convingere fiecare cuvint, pe masura ce-l repetati, dobindeste o mare putere si influenteaza propria voastra substanta.

PUTEREA CINTECULUI.

Cintecele pe care noi le cintam aici actioneaza in mod favorabil asupra voastra si chiar cind nu le cintati , simplul fapt ca le aveti in cap va face bine, pentru ca aceste cintece vibreaza in voi.

Cind simtiti ca nu stiti prea bine unde va aflati, ca ideile voastre se incilcesc, cintati : "Misli , pravo misli: Gind corect" si veti vedea deja mai bine drumul.... Cind credeti ca nimeni nu va mai iubeste, cintati Bog e lubov : Dumnezeu este iubire" si atunci, ce doriti mai mult decit faptul ca Dumnezeu nu va va parasi niciodata?

Si daca sunteti un pic obosit , bolnav, cintati "Sila zdrave e bogatstva - Forta si sanatatea sunt bogatii" si-atunci totul vibreaza : peretii, plafonul, si va ridicati plini de viata....

Daca considerati viata cenusie, ca nu va mai inspira nici o bucurie spuneti "Krassiv e jivota: Viata este frumoasa"... (aceste cintece bulgare apartin repertoriului Fraternitatii)

Iata, aveti aici mijloace, un intreg arsenal magic, ramine sa va serviti de el.

CUM SA LUPTAM CONTRA SPIRITELOR RAULUI

Daca resimtiti o tulburare, daca aveti o tentatie, aceasta dovedeste ca sunteti atacat de spirite rele. In acest caz nu iesiti in afara pentru a lupta cu ele, daca iesiti din fortareata voastra veti fi cu siguranta atinsi pentru ca nu purtati nici ciraca, nici scut, nici arma. In acel moment, din contra,intrati profund in voi insiva.

In loc sa va bateti contra unor inamici care sunt foarte puternici , intrati in voi, alungati-i ! Lupta impotriva lor ii intareste. Combatindu-i , deveniti mai nerabdatori, mai nervosi. Deci nu luptati, multumiti-va sa intrati profund in voi insiva si incercati sa nu va ginditi la acesti inamici, sa nu va ocupati de ei sa asteptati pur si simplu. Ginditi-va la Domnul, ramineti acolo citeva momente, in forul vostru cel mai inalt, la un moment dat veti constata ca inamicii au plecat. Va intrebati: " Si daca sunt inca acolo?" Ei bine, daca sunt inca acolo, cum veti intra in forul vostru cel mai inalt unde se afla lumina, intelepciunea, forta, veti putea cel putin sa-i atacati cu arme potrivite.

Lasati-va inamicii sa strige. Nu va poticniti, nu miscati, nu va nelinistiti din cauza lor si mai ales nu luptati impotriva lor atit timp cit nu sunteti bine inarmat si pregatit pentru aceasta lupta.

In loc sa luptati ,sa va epuizati , sa cheltuiti multe forte,lasati totul la o parte si urcati acolo unde Dumnezeu locuieste in voi. Dumnezeu nu locuieste acolo unde dusmanii ar putea sa-l atinga. El locuieste in locul cel mai profund al fiintei noastre. El care este forta adevarata, puterea, si trebuie sa il gasim . Deci, cind va simtiti amenintat lasati toate preocuparile voastre si reculegeti-va gindind la acest Spirit Divin care va patrunde. Cind veti ajunge sa-l atingeti cu gindul , El va va spune : "Vino, copilul Meu, cineva te urmareste, dar in preajma Mea vei fi aparat"....

Sa presupunem ca sunteti invadat de ginduri sau de sentimente emotive si orice ati face pentru a le vina, nu reusiti. Ce-ati putea face? Luati o atitudine de observator. Incepeti sa priviti , sa observati linistit toate aceste forte si entitati rele, manifestarile lor, uneltirile lor; observindu-le, deja va plasati deasupra lor , si atunci iata ce se intimpla; cum ele incep sa simta prezenta cuiva care le supravegheaza, asta le jeneaza... si daca in acel moment proiectati asupra lor citeva raze de lumina, se disperseaza pentru ca ele nu iubesc lumina. Ele pot reveni si este chiar sigur ca vor reveni( atit timp cit n-ati format in voi clisee noi, ele vor reveni) dar inca o data le veti observa si veti proiecta asupra lor fascicolul luminos, si veti sfirsi prin a va debarasa de ele. Da, pur si simplu pentru ca v-ati mentinut deasupra lor. Iata secretul.

RUGACIUNE CONTRA SPIRITELOR RELE

" IN NUMELE IUBIRII DIVINE STATORNICE SI ETERNE

IN NUMELE INTELEPCIUNII DIVINE STATORNICE SI ETERNE

IN CARE NOI NE MISCAM SI NE DUCEM VIATA NOASTRA,

IN NUMELE CUVINTULUI MAGIC VIU,

FIE CA TOT RAUL SI TOT GINDUL INSPIRAT DE CEL

VICLEAN SA FIE RISIPITE SI NIMICITE.

DIFICULTATILE

PREVENIREA PERIOADELOR DIFICILE

Constiinta noastra se lumineaza si se intuneca, se umple si se goleste , pentru ca noi suntem supusi acelorasi alternante ca si natura.

De aceea trebuie sa fim constienti de perioada cind trebuie sa se produca fiecare fenomen. Presupuneti ca o perioada dificila se apropie : daca nu cunoasteti acest lucru , va luati in mod imprudent angajamente pentru o actiune sau alta, dar cind soseste momentul, nu aveti nici inspiratie, nici bucurie si va simtiti descumpanit . Ati fi putut evita aceasta daca ati fi stiut dinainte ca vor veni zile intunecate cind va veti simti slabit, deprimat. Toate greselile se fac in momentul in care constiinta este intunecata. Invatati sa simtiti apropierea unor astfel de momente si atunci cind sosesc, sa nu intreprindeti nimic important.

NU INCERCATI SA SCAPATI DE GREUTATI

Cel care incearca sa scape de efort si de greutati va intilni obilgatoriu dificultati si mai mari. In loc sa incerce sa fuga de probleme, trebuie sa incerce sa le rezolve, daca nu , a doua situatie va fi mai rea decit prima . O schimbare nu pote fi benefica decit daca ati stiut mai intii sa rezolvati problema in fata caruia ati fost pus. Daca vreti sa va abandonati datoria pentru a gasi o situatie mai agreabila, inseamna ca nu cunoasteti legile severe care comanda destinul. Lumea invizibila va va spune : " Nu trebuie deci sa fugim de dificultati, ci sa cautam sa le intelegem bine sensul si sa facem ce este necesar. Cind vom simti ca am implinit totul, vom putea merge indiferent unde, chiar in Infern, in toata linistea, pentru ca ingerii pregatesc drumul pentru care au implinit totul.

ACCEPTATI INCERCARILE SI MULTUMITI CERULUI

Va aflati la o scoala spirituala, traiti in lumina, dar asta nu inseamna ca, din cind in cind, nu vi se pot intimpla unele accidente sau citeva nenorociri. Nu suntem feriti de aceste neajunsuri pentru ca ne aflam intr-o scoala initiatica. Pentru a nu vi se intimpla nimic rau , trebuie lichidate toate datoriile trecutului. Daca le mai prelungiti, indiferent daca urmati sau nu un Invatamint , ca sinteti sau nu in Lumina , nu este nimic de facut; trebuie sa le platiti. Sunteti intr-un Invatamint Divin, se intelege; traiti in aceasta lumina, nu mai faceti de acum inainte decit bine, se intelege, dar trebuie sa stiti ca acest bine va da rezultate in viitor si nu imediat. Deci, cind treceti prin incercari, trebuie sa le acceptati si sa spuneti : "Doamne Dumnezeule, aceasta nu poate distruge munca pe care am facut-o in lumina. Cu atit mai bine ca am aceste probleme, inseamna ca ma eliberez si e foarte bine. Acum stiu de ce trebuie sa trec prin toate astea, nu ma voi mai revolta, nu voi mai cere sa fiu crutat".

DINTR-UN RAU INTOTDEAUNA POATE IESI UN BINE

Orice vi s-ar intimpla, trebuie intotdeauna sa incercati sa vedeti latura buna a lucrurilor. Deci, in fata dificultatilor, bolilor , accidentelor, ginditi ca din acest rau ar putea iesi un bine si astfel totul se va aranja. Spuneti-va : " De ce sa nu indur citeva neplaceri ca sa pot avea alte bucurii? " Gratie necazurilor lor, multi oameni au realizari deosebite. Daca n-ar fi avut anumite dificultati n-ar fi reusit sa infaptuiasca ceva maret, nobil, celest.

Studiati tot ce vi se intimpla si intrebati-va ce asteapta lumea invizibila de la voi dindu-va dificultati sau insuccese.

Daca va obisnuiti sa aruncati o alta privire obstacolelor si evenimentelor in aparenta neplacute, veti vedea ca ramine intotdeauna ceva de descoperit. Fericirea se afla deseori acolo unde nu ati asteptat -o..... Voi doriti sa semene cu ideea pe care v-o faceti voi despre ea, ei, nu, aceasta nu se va intimpla niciodata. Dar nu va descurajati, nu sunteti singuri, exista multe fiinte invizibile care se gindesc la voi si care nu contenesc in a va instrui si sfatui.

METODE DE PURIFICARE

POSTUL

BINEFACERILE POSTULUI PENTRU SANATATE

Toti initiatii recomanda postul, pentru ca ei stiu ca purifica organismul si ca puritatea este baza sanatatii.

Daca nu postiti niciodata, celulele stomacului si toate organele sunt obisnuite sa se bazeze pe stapinul lor, dumneavoastra: ele stiu ca le veti satisface mereu si devin lenese. Cum exista o abundenta de hrana, o parte nu poate fi absorbita in tesuturi unde incep sa fermenteze, sa putrezeasca . In timp ce, in post , celulele neprimind hrana, iau decizia sa devina mai econome, mai intelepte si mai active pentu a se putea descurca cu rezervele. In acel moment nu mai exista fermentatie in organism. Daca nu postim niciodata ne expunem la mari pericole pentru viitor, fiindca celulele devin pasive, lenese si slabite. Este evident ca postul prelungit slabeste organismul si poate chiar aduce moartea. Dar daca stim cit timp, in ce conditii si in ce stare de constiinta trebuie sa-l tinem, beneficiile sunt imense pentru sanatate.

POSTUL SAPTAMINAL

Este o obisnuinta buna sa postim in fiecare saptamina timp de 24 de ore. In acest timp puteti bea apa calda fiarta, dar nimic mai mult. In acelasi timp veti face o munca spirituala, va veti lega de entitatile cele mai luminoase, va veti alege muzica si lecturile care ar putea sa va inspire si sa purifice gindurile si sentimentele voastre.

POSTUL IN VIATA SPIRITUALA

1. PENTRU INTARIREA GINDULUI

Postul nu are o influenta buna numai asupra sanatatii. Atunci cind initiatii doresc sa ajute sau sa salveze pe cineva care se afla afundat in greutati, postesc, pentru a putea trimite fortele spirituale care se acumuleaza in ei in timpul acestei privatiuni. De aceea Initiati postesc deseori pentru a-si putea ajuta prietenii sau semenii.

2. PENTRU ALUNGAREA ENTITATILOR NOCIVE

Datorita postului putem alunga entitatile raufacatoare care se adapostesc in noi. Deja , in prima zi de post aceste entitati se vor plinge de

noi si vor spune : "Devine tare rau stapinul asta, nu ne mai da nimic" si vor pleca sa caute pe altcineva care sa-i hraneasca.

Bineinteles, exista entitati mai rezistente care nu ne parasesc decit a doua sau a treia zi sau chiar mai tirziu... Dar, in fiecare zi, noi entitati ne abandoneaza, si ne simtim din ce in mai linistiti . Cind discipolii au venit la Iisus sa-l intrebe cum pot alunga demonii, El le-a raspuns prin rugaciuni si prin post. Nu exista alte mijloace. Daca nu postim niciodata , toate entitatile inferioare din nou se intaresc si devin atit de puternice incit vor sfirsi prin a ne distruge.

3. INTRERUPEREA POSTULUI

Dupa un post de mai multe zile nu incepeti sa mincati imediat normal, aceasta poate antrena tulburari grave si chiar moartea in anumite cazuri.

Prima zi, trebuie sa beti citeva cesti de supa usoara, a doua zi puteti minca ciorba cu pesmeti, a treia zi puteti incepe sa mincati normal, dar hrana usoara si nu in prea mare cantitate. In acest fel nu va expuneti niciunui pericol si dupa un astfel de post va simtiti intinerit ,degajat, ca si cum materialele care va stinjenesc organismul au disparut, deseurile si impuritatile au fost arse.

TRANSPIRATIA

Sudoarea are aceeasi compozitie ca si urina, dar mult mai diluata. Deci, pielea care elimina sudoarea prin pori face aceeasi munca precum rinichii si transpirind, omul se curata, se purifica. Exista mai multe metode pentru a transpira ,dar va sfatuiesc sa urmati una foarte simpla : bauturi calde. Fierbeti apa si o beti cit de calda posibil. Apa calda intra in osmoza in toate canaliculele, le dilata se ridica prin capilaritate si produce transpiratie prin pori.

Transpirind astfel va veti simti reinoit , purificat, intarit. Transpiratia este esentiala pentru sanatate. Simtiti de exemplu ca v-a luat frigul si ca incepeti sa faceti febra, puteti sa va vindecati prin transpiratie bind mai multe cani de apa foarte fierbinte care va pot ajuta sa eliminati toxinele.

Cele patru elemente

Fiecare fiinta poarta in profunzimile subconstientului sau germeni nocivi care gasesc intotdeauna conditii propice pentru a creste si a impiedica existenta proprie. De aceea, cind un discipol este deja foarte avansat pe drumul evolutiei, primeste misiunea de a patrunde in profunzimile subconstientului sau si cu ajutorul Ingerilor celor patru elemente Ingerul Pamintului, Ingerul Apei, Ingerul Aerului, Ingerul Focului, se debaraseaza de acesti germeni : ii arde prin foc, ii risipeste prin vint, ii ineaca prin apa sau ii face sa dispara in pamint. Numai astfel se elibereaza complet.

Trebuie bine cunoscut rolul fiecaruia din cele patru elemente.

1. PAMINTUL

Pamintul preia toate impuritatile, asta este proprietatea sa; este ca un magnet care atrage tot ce este murdar si impur pentru a-l transforma apoi in laboratoarele sale. Priviti cum el ia si transforma tot ce noi aruncam, pentru a ni le reda sub forma de flori si fructe delicioase...

De aceea, cind simtiti o tulburare, o neliniste, o impuritate, dati-le pamintului. Sapati o mica gaura, puneti-va acolo degetele si vorbiti pamintului ca unei fiinte inteligente cerindu-i sa preia tot ce va tulbura. Spuneti : " O, Pamintule , mama mea , tu care mi-ai dat toate elementele din care este facut corpul meu, iti multumesc! Dar te implor, binevoieste sa iei in santierele si in laboratoarele tale extraordinare toate impuritatile

acumulate in mine dealungul anilor si sa mi le redai transformate in elemente pure pentru a-mi putea indeplini misiunea mea in lume ".

Cind ati terminat recititi formula Kabalistica pe care v-am dat-o : Taro-Tora - Rota-Tarota - Rotaro.

2. APA

Apa este un element foarte propice purificarii pentru ca, peste tot unde trece, ea preia, absoarbe. In planul eteric de asemenea apa are aceleasi proprietati de a retine , de a absorbi ; de aceea Initiatii au obiceiul de a a face un ritual cu apa pentru a se putea debarasa de toate impuritatile psihice. Ei pronunta si se servesc de anumite formule pentru a activa apa si ii da mai multa putere. Dar pentru a ne purifica cu adevarat prin apa, trebuie sa intram in comuniune cu apa spirituala, apa cosmica ce este dincolo de apa psihica. Pina nu veti intra in contact cu aceasta apa, stratul de fluide nu va va parasi complet.

CUM SA FACEM BAIE

Majoritatea oamenilor nu gindesc ca spalindu-si corpul lor fizic au ceva de facut si pentru a-si purifica corpul lor eteric si corpul lor astral. In planurile eteric si astral se gasesc impuritati de care este dificil sa se debaraseze, iar cele ale planului astral sunt mai puternice, mai indezirabile si mai nocive decit ale tuturor celorlalte planuri.

Apa este capabila de a indeparta aceste impuritati, dar trebuie mai intii s-o activam . Pentru aceasta trebuie sa luati o anumita cantitate de sare (stiti fara indoiala ca sarea joaca un rol foarte important in ceremoniile religioase) pe care o pregatiti inca de dimineata aprinzind luminari, arzind tamiie si pronuntind citeva cuvinte pentru a o consacra puritatii absolute, Mamei Divine, Spiritului Cosmic, si cereti Inteligentelor celeste sa o binecuvinteze pentru a-i conferi virtuti purificatoare.

Inainte de a intra in baie, aruncati in apa aceasta sare pe care ati consacrat-o si pronuntati citeva cuvinte pentru a sfinti apa prin virtutile sarii, apoi adresati-va Mamei Divine spunindu-i : O, Mama Divina , admir aceasta apa care este o reflectare a Ta; Te rog, sfinteste-o ca sa-mi poata indeparta toate impuritatile, toate bolile si slabiciunile mele ca sa-l pot sluji mai bine pe Tatal meu Ceresc". Apoi atingeti apa si vorbiti creaturilor care o populeaza : " O ondine, cit de frumoase, pure si transparente sunteti ! Primiti-ma acoperiti-ma si lucrati asupra mea pentru a scoate din fiinta mea tot ce nu vibreaza in armonie cu Cerul!" Spunind aceasta, atingeti apa cu multa dragoste.

Apa este un element in care traiesc entitati invizibile dar frumoase si pure; prin ea intrati deci in contact cu aceste entitati care sunt foarte sensibile si care vor fi binevoitoare din cauza atitudinii noastre pline de iubire. Luati apoi intr-un vas din aceasta apa pe care ati binecuvintat-o, pentru a o turna pe d-v dupa ce ati terminat sa va spalati . Cind intrati in apa , spuneti cit este de frumoasa cit de incintat sunteti, si va sapuniti de trei ori. Daca aveti multa credinta si multa iubire, veti obtine rezultate frumoase; totul depinde de credinta si de iubirea voastra.

A LUCRA CU APA

Sa presupunem ca ati dori sa va purificati , dar n-aveti apa; puteti face totusi acelasi lucru prin Gind. Imaginati-va senzatia de prospetime, simtiti apa curgind pe voi si indepartinndu-va toate impuritatile. Baia spirituala va poate cu adevarat curata pentru ca in realitate adevarata apa nu este apa fizica. Apa veritabila trebuie gasita in interior. Omul poseda in el surse de apa vie , si de aceasta apa vorbeste Iisus cind spunea : " Din sinul sau vor izvori riuri de apa vie". Apa fizica nu este decit un mijloc de a intra in comunicare cu apa spirituala.

CUM PUTETI UTILIZA APA

PENTRU A SCAPA DE STARILE NEGATIVE

Poate ca aveti uneori chinuri de care nu stiti cum sa scapati . Priviti si ascultati atunci cum curge apa. Chiar daca nu este decit apa de la robinet, dupa citeva momente va simtiti usurati. Ce s-a intimplat ? Apa care curge influenteaza plexul solar antrenind materialele care va perturba.

Puteti astfel sa va scufundati miinile in apa calda sau rece, si dupa citeva minute veti avea impresia ca v-ati debarasat de greutatea pe care o simteati.

Spalati-va miinile constient cu sapun o data, de doua ori... si chiar pina la zece ori. Datorita Gindului ce actioneaza in timp ce va spalati , totodata si miinile eterice care sunt dincolo de Miinile voastre fizice.

CUM SA MAGNETIZAM APA

Odata ce v-ati spalat miinile ele pot deveni conducatoare de energie celesta. In acel moment, puteti sa introduceti aceste energii in apa pe care o beti. Luati un pahar cu apa pura (de preferinta dintr-un izvor, sau lac de munte), tineti paharul in mina stinga si cufundati in apa primele trei degete ale miinii drepte (policele, indexul, mediu si concentrindu-va asupra iubirii, intelepciunii si adevarului, pentru a impregna apa. Apoi beti aceasta apa gindind : " Pentru iubirea care vindeca, pentru intelepciunea care lumineaza, pentru adevarul care elibereaza".

3. AERUL

1. Exercitii de respiratie (vezi cap II)

2. Exercitii cu Ingerul aerului

Cind este vint, puteti iesi sa va plimbati, rugind Ingerul Aerului sa va preia grijile si impuritatile voastre.

3. Expunerea la aer

Daca aveti posibilitatea, intr-un loc la adapost, expuneti-va gol imaginindu-va ca aerul trece prin voi si va curata de toate impuritatile voastre.

4. FOCUL

Focul este o poarta care se deschide lumii de dincolo deoarece reprezinta limita dintre lumea fizica si lumea eterica. Prin foc este deci mai usor de intrat in comunicare cu lumea divina. Daca inainte de a implini un act important, Initiatii au obiceiul sa aprinda o luminare , este pentru ca ei stiu ca numai focul poate sa-i introduca in regiunile subtile si sa-si faca astfel gindul si vocea auzite.

1. EXERCITII LA RASARITUL SOARELUI ( vezi cap. IX privitor la soare)

2. IN FATA FOCULUI

Ati vazut cu totii arzind un foc de lemne intr-un semineu , dar v-ati intrebat cum se face ca ramurile care erau uscate, negre, strimbe devin atit de frumoase si stralucitoare ? Nu este un miracol sa vezi ceva atit de negru cum devine atit de luminos ? Daca si voi , cind va vedeti sau cind sunteti in jurul unui foc, imaginati-va ca aduceti toate ramurile voastre uscate, adica toate vechile voastre tendinte instinctuale . Tot ce este inutil , aruncati in foc.! Pentru ca focul este capabil sa transforme totul in caldura, in lumina, de care tot voi veti beneficia .

Daca nu, ce-ati putea face cu aceste uscaturi ? Nu va pot nici incalzi, nici lumina , pentru ca nu sunteti capabili de a le transforma . Dati-le focului si el vi le va inapoia sub forma de lumina si caldura.

3. IN FATA UNEI LUMINARI

Intr-o camera linistita, pregatiti-va sa aprindeti o luminare in stare de calm si reculegere . Consacrati (inchinati ) mai intii luminarea unei entitati : Mama Divina , Tatal Ceresc , Duhul Sfint , Sufletul universal , Arhanghelul Mihail...

In timp ce luminarea este aprinsa , focul este prezent si la fel si celelalte trei elemente: aerul, fara de care focul nu poate arde, pamintul (partea solida a luminarii ), si apa - ceara topita . Privind flacara , ginditi-va ca va aflati in fata unui mare mister al naturii si priviti-o ca si cum ar fi pentru prima oara. Asemenea picaturii de apa care contine toate proprietatile oceanului , flacara este o picatura din Oceanul Cosmic, din Focul Universal . Ea este un centru care raspindeste lumina, caldura, viata; ea va pune in legatura cu imensitatea vietii cosmice.

Cind simti ca ati ajuns sa va legati de flacara, aplecati-va asupra ei , deschideti gura si aspirati de trei ori ; retineti respiratia un moment apoi

expirati. Trebuie sa repetati exercitiul pentru cele patru corpuri: fizic, eteric, astral si mental.

Pentru corpul fizic pentru a trezi fortele ascunse in el si de a-l proteja de atingerea focului .

Pentru corpul eteric pentru a-l impregna de vibratiile flacarii.

Pentru corpul astral pentru ca pacea si armonia sa se instaleze in inima voastra.

Pentru corpul mental pentru ca gindul vostru sa fie luminat .

Ceea ce aspirati este viata care se ridica de la flacara in sus si va veti simti intarit .

Cum Ingerul focului va va vedea ca admirati aceasta flacara vie, va va ajuta, va incepe sa va iubeasca si daca lumea intreaga va arde, cind ati ajuns sa aveti aceleasi vibratii cu ale focului , veti scapa de distrugere .

Rugati-va deasemenea si faceti un ritual pentru ca aceasta flacara sa se instaleze in voi . De aceea adresati-va ei spunindu-i :

" Flacara prea iubita, simbol al Duhului Sfint, simbol al Focului Cosmosului simbol al Soarelui, intra in mine, impregneaza celulele mele pentru ca Duhul Sfint sa coboare intr-o zi in mine si sa-si gaseasca salasul. "

RUGACIUNEA INGERILOR CELOR PATRU ELEMENTE

Doamne Dumnezeule Atotputernic, Creatorul Cerului si al Pamintului Tata indurator si atotstiutor, trimite-mi cei patru Ingeri ai Tai: Ingerul Pamintului, Ingerul Apei, Ingerul Aerului , Ingerul Focului . Pentru ca vointa Ta sa se manifeste prin mine.

Fie ca Ingerul Pamintului sa preia toate deseurile corpului meu fizic pentru a fi absorbite si transformate in sanatate si putere!Sa curete intregul

meu corp pentru ca viata sa poata circula in abundenta in venele si arterele mele : Ca intreaga mea fiinta sa fie alinata, degajata. eliberata, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa sa se infaptuiasca pe pamint iar Era de Aur printre oameni!

Fie ca Ingerul Apei sa spele inima mea de toate impuritatile ! Pentru ca dragoastea dezinteresata sa se instaleze in inima mea si sa-mi aduca fericirea, bucuria si implinirea totala. Pentru ca inima mea sa fie limpede , cristalina, transparenta, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa sa se infaptuiasca pe pamint iar Era de Aur printre oameni.

Fie ca Ingerul Aerului sa purifice intelectul meu introducind in ea intelepciunea si lumina! Ca gindul meu sa devina patrunzator , clar, luminos, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa sa se infaptuiasca pe pamint,iar Era de Aur printre oameni.!

Fie ca Ingerul Focului , nimeni altul decit Ingerul Soarelui sa-mi sfinteasca Sufletul si Spiritul ! Fie ca Adevarul Absolut sa intre in fiinta mea intreaga! Ca sufletul si spiritul meu sa cunoasca viata eterna si sa fie lacasul Atotputerii Divine Creatoare, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa sa se infaptuiasca pe pamint , iar Era de Aur printre oameni !

Amin, Amin, Amin!

Asa sa fie, asa sa fie, asa sa fie!

A NE RIDICA PENTRU A GASI PURITATEA

Pentru a gasi puritatea trebuie sa urcam, sa ne legam de Cer. In jos nu gasim decit impuritati, gunoi, care se acumuleaza, elementele cele mai grele, mai terne, namolul. Tot ce este cristalin, transparent eteric, trebuie cautat in sus. De aceea cel care obisnuieste sa urce mai sus, mereu mai sus, pina la Dumnezeu, va obtine puritatea, chiar daca n-a cautat-o, pentru ca in acest efort de a se ridica, de a se depasi, se produce deja o curatire si o purificare in toate corpurile cele subtile.

Cind dorim sa curatam sa albim sau sa decoloram anumite tesaturi le cufundam in vapori sau in baie. Acelasi lucru este si pentru om. Cind se leaga de Divinitate, deja prin Corpurile sale superioare este cufundat intr-o alta atmosfera , in alte virtejuri, alte vibratii care actioneaza asupra lui si toate petele, toate incalcarile sint sterse. Da, acolo sus sint tot felul de "masinarii" care produc vapori foarte puternici, si cel care se expune acestor vapori se purifica. Daca puneti o batista intr-un vas care a continut parfum, cind o scoateti dupa un timp ea este impregnata cu acest parfum. Si voi la fel, daca intrati in aceasta lume plina de lumina si parfumuri, intreaga voastra fiinta se impregneaza cu chintesentele acestor regiuni apoi devine iluminata, inmiresmata, si toti incep sa simta ca ceva divin emana din voi, o atmosfera de frumusete, de puritate, de lumina! Credeti-ma , este un adevar absolut.

Sa nu uitati deci niciodata, ca pentru a ne purifica, pentru a vedea mai clar, nu este decit un singur lucru de facut sa ne obisnuim a ne urca, a urca cit mai sus posibil ; acolo unde se gasesc cele mai bune idei cele mai bune dorinte , tot ceea ce exista mai bun , pentru ca acolo sus totul este luminos si parfumat.

RELATIILE UMANE

DATORIILE SI RECUNOSTIINTA

1. Datoria noastra fata de familie, societate ,casa, etc.

Omul a primit de la parintii sai corpul ,viata (spunem Viata, dar de fapt nu sint ei cei care-l creaza ), vesmintele, hrana, locuinta, educatia.... Este o intreaga datorie acumulata care trebuie sa fie platita. Multi copii refuza sa o recunoasca isi critica parintii, se opun lor, chiar ii detesta... Este nedrept. Parintii i-au iubit, au suferit pentru ei , i-au ingrijit cind au fost bolnavi, s-au ocupat de educatia lor. Omul are deci o datorie fata de parintii sai.

Apoi omul are de asemenea o datorie fata de societate sau de natiunea careia ii apartine pentru ca i-a daruit o intreaga zestre de cultura si civilizitie , cu muzee, biblioteci, laboratoare, teatre... Ea ii pune la dispozitie trenurile sale, vapoarele, avioanele sale, medicii sai pentru a-l ingriji, profesorii sai pentru a-l instrui. armata sa ... si chiar jandarmii sai pentru a-l proteja!

Apoi el datoreaza ceva rasei sale fiindca i-a daruit o anumita culoare a pielii , o structura fizica si psihica, o mentalitate. Si asta nu este tot; el are datorii fata de planeta, fata de pamintul care l-a hranit si l-a purtat, fata de intregul sistem solar, pentru ca gratie soarelui si planetelor noi sintem fara incetare sustinuti de Domnul.

Cea mai mare parte a oamenilor nu fac decit sa ia fara sa fie constienti de imensitatea datoriilor lor... Dar discipolul, el cauta sa fie constient de datoriile sale si sa le achite. De aceea el isi iubeste intii parintii, ii ajuta si le face bine pentru a le inapoia ce le datoreaza. El reda ceva societatii, natiunii, umanitatii intregi, sistemului solar, intregului cosmos si in fine lui Dumnezeu. Prin activitatea sa, gindurile sale, sentimentele sale, fara incetare da tuturor lucruri bune , si natura il recunoaste ca pe o fiinta inteligenta.

2. DATORIA DISCIPOLILOR CATRE MAESTRII LOR

In ce priveste discipolii, voi aveti o datorie imensa fata de maestrul vostru. Voi spuneti : " Atunci,cit trebuie sa-i dam?" Nimic,el nu cere nimic, dar intr-o zi veti fi obligati sa faceti pentru ceilalti atit cit a facut si el pentru voi, trebuie sa manifestati pentru celelalte creaturi aceeasi abnegatie, aceeasi indulgenta, aceeasi dragoste. Numai astfel va veti plati datoria voastra. Peste tot trebuie sa existe un echilibru. Si eu am primit enorm de multe lucruri.Cerul s-a ocupat de mine si se ocupa in continuare de mine; el ma lumineaza, ma instrueste si acum am o datorie fata de el pentru toate greutatile lui, pentru toate aceste binecuvintari pentru toata aceasta abundenta, pentru toata aceasta dragoste pe care mi-o daruieste zi si noapte.

Si cum sa platesc datoria? Lucrind pentru El, deschizindu-i drumul sa-si poata indeplini proiectele.

Si voi, credeti ca veti scapa? Oh, cit sunteti de ignoranti !. Si voi deasemenea , veti fi obligati sa platiti.

RELATIILE DE AFECTIUNE

1. IUBITI FARA SA ASTEPTATI SA FITI IUBITI

Daca asteptati intotdeauna sa fiti iubiti , nu veti fi niciodata fericiti, pentru ca contati pe lucruri foarte nesigure. Intr-un moment veti fi iubiti, dar in momentul urmator nu se stie ce se va intimpla. Nu trebuie sa contati pe iubirea celorlalti . Ea poate va veni, bineinteles poate veni chiar neincetatat, si daca vine este binevenita, dar nu trebuie sa contati pe asta.

De aceea va spun " vreti sa fiti fericiti? Nu cereti sa fiti iubiti, dar voi iubiti, zi si noapte ,si veti fi fericiti fara incetare. Poate intr-o zi veti intilni o dragoste formidabila... Da, de ce nu ? " Aceasta poate veni , dar n-o asteptati.

Iata cum am rezolvat eu problemele: eu contez pe dragostea mea, vreau sa iubesc si daca ceilalti nu vor sa iubeasca, este treaba lor, ei vor fi nefericiti, dar eu sunt fericit . Si iata problema rezolvata.

2. RELATIILE PARINTI COPII

Cei mai multi parinti cred ca ei sunt creatorii copiilor lor si gindesc ca au dreptul sa actioneze fata de ei aproape cum vor ei. Nu, parintii trebuie sa cunoasca dreptul ca ei au cladit numai casa copilului lor : corpul sau ; ei nu i-au creat si sufletul, care vine de foarte departe. Copilul este trimis la

parintii sai ca intr-o tara straina pentru a face studii. Femeile in care el coboara este pentru el ca o pensiune unde va fi adapostit , hranit, educat si instruit. Copilul este un suflet venit de departe iar parintii nu sunt decit educatorii sai. Acesti perceptori s-au angajat sa hraneasca si sa educe copilul pina cind Tatal sau Ceresc il va cere .

Cind un copil este dat in ingrijire intr-o familie, mai devreme sau mai tirziu parintii sai adevarati vor veni sa-l ceara; ei intreaba ce datoreaza celor ce l-au avut in grija si daca copilul a fost bine ingrijit ei sunt foarte generosi. La fel parintii trebuie sa stie ca copii lor vin de linga Dumnezeu si ca ei au datoria sa-l trateze bine pentru ca mai tirziu copiii vor spune Tatalui lor despre grija si iubirea pe care perceptorii lor le-au daruit-o.

3. RELATIILE DINTRE BARBATI SI FEMEI

a) DRAGOSTEA

Oamenii nu vor gasi la problemele de dragoste solutii decit dupa ce-si vor schimba maniera de a privi lucrurile. Cauza tuturor dezordinelor este ca barbatii n-au invatat niciodata cum sa pretuiasca femeile, nici femeile pe barbati. Daca barbatul considera femeia ca pe o femela, ca un obiect al placerii , ii va determina deja comportamentul si va fi obligat sa gaseasca o iesire tuturor tendintelor sale inferioare. Dar daca o considera ca pe o divinitate , va avea o alta influenta asupra ei. Iisus spunea: "Sa se faca dupa credinta ta". Da, modul nostru de a considera lucrurile sau fiintele ii face sa fie intr-un fel sau altul ; este ceva magic. Dar n-a fost explicat niciodata acest lucru.

Sa nu speram ca vom schimba forma dragostei noastre pina nu schimbam modalitatea de a considera pe cel sau pe cea care este obiectul dragoastei noastre. Dragostea este dificil de a o schimba, dar daca modificati modul vostru de a vedea o fiinta si automat actionati asupra voastra, asupra sentimentelor, tendintelor, manifestarilor voastre.

Astfel actionez eu , considerind femeia ca pe o divinitate. Veti spune : " Biet batrin, cit sunteti de departe de adevar: Daca ati sti numai ce este femeia ! Si credeti ca eu nu stiu? Dar nu vreau sa ma gindesc la asta. Nu ma intereseaza ce este sau ce ar putea fi ea in regiunile inferioare. Ceea ce ma intereseaza este ce poate ea reprezenta in planurile celeste ca scinteie divina, ca reprezentanta a Mamei Divine, ca poezie ca frumusete. Si voi, deasemenea, trebuie sa va schimbati conceptiile . Barbatii trebuie sa-si schimbe parerea pe care o au despre femei si femeile despre barbati, daca nu , portile evolutiei lor vor fi inchise si nu vor face nici un progres . Pentru femeie, si barbatul trebuie sa fie divinitate...Decurge din aceasta o mare diferenta de atitudine dupa cum consideram fiintele umane ca pe ansambluri de molecule si de atomi sau ca pe suflete si spirite.

Daca un barbat si o femeie vor sa manifeste adevarata iubire si sa cunoasca adevarata fericire, eliberare, ei trebuie intotdeauna sa se considere reciproc ca reprezentanti ai Tatalui Ceresc si ai Mamei Divine. Daca nu, barbatul va imbratisa pe femeia sa , va imbratisa si slabiciunile ei si limitele ei , nu va astepta ceva superior de la ea, ceva maret, ceva pur, si iubirea lor va avea un sfirsit . Trebuie deci sa existe o alta intelegere : ca barbatul sa considere femeia ca pe o reprezentanta a Mamei Divine si ca femeia sa considere pe barbat ca pe un aspect al Tatalui Ceresc. Prin aceasta maniera de a se considera, ei intra in legatura deja cu ceva superior lor si fiecare dintre ei devine ceva mai mult decit un iubit sau o iubita si tin in sufletul, in inima, in bratele lor ceva din imensitate , si din aceasta imensitate curg raze, curente de o natura mai subtila.

Atunci ingerii, spiritele divine, spiritele naturii, vin sa aduca forta lor si bucuria lor acestor doua fiinte care se exprima in cel mai frumos limbaj al creatiei, limbajul dragostei, al iubirii nelimitate.

b) VIATA COTIDIANA

Sa luam de exemplu un cuplu pentru a vedea cum se petrec lucrurile de obicei. Dimineata barbatul pleaca la lucru : " La revedere draga... La Revedere dragule !" Se imbratiseaza, dar rece, gindind fiecare la altceva. Dupa ce se inchide usa, femeia incepe sa bombane : " Ce prostie am facut ca m-am maritat cu asta! Este un lenes , un incapabil, un neindeminatic... Pe

cind vecinul, cind i-am vazut masina si cum a imbracat-o pe nevasta-sa .... blanuri , bijuterii...Ah! Ce nefericire!" Si incepe sa plinga, se lamenteaza , tuna si fulgera:" nu mai pot suporta o astfel de situatie. Cind se va intoarce diseara, o sa vada el, o sa auda el ! Si se pregateste deja; toata ziua ameninta si se otraveste.

Si sotul incepe si el pe alta parte: " Ah aceasta...(n-o sa va spun cuvintul ) de ce am facut prostia s-o iau de nevasta? Este atit de banala, atit de stupida! Nu gindeste altceva decit sa se plimbe prin magazine cu catelusul si sa se indoape la cofetarie cu prietenele ei. Nu face nimic in timp ce eu lucrez aici in praf, in zgomot, pentru a aduce nitel mai multi bani . Dar asta nu poate dura , o sa vada ea cind ma voi intoarce!" Deci toata ziua fiecare bombane in felul lui si seara cind se intilnesc se sfisie ... Si a doua zi totul reincepe ... Si iata cum lucrurile s-ar putea petrece daca barbatii si femeile ar accepta sa-si schimbe punctele punctele lor de vedere.

Dimineata, inainte de despartire, sotul si sotia se imbratiseaza mult si tandru, cu caldura. Dupa ce pleaca, ea incepe sa spuna; Ah, saracul, cind ma gindesc la sacrificiile pe care le face pentru mine. Cum m-a putut lua de nevasta? Este un om atit de drept , atit de nobil, de cinstit ! Si in plus cita dragoste! Cum m-a imbratisat ! Toata ziua , lucreaza in zgomot si praf , se zbate ca un nebun ca sa-mi aduca citiva banuti . Eu sunt libera, ma pot odihni, ma pot plimba, in timp ce el n-are macar un minut sa rasufle. Dar ii voi pregati ceva mai bun diseara cind va veni" Si astfel se gindeste la el toata ziua si este fericita. Iar el pe de alta parte, isi spune : De ce m-am casatorit cu ea? Este o victima: toata ziua deretica, se ocupa de copii, ii spala, nu are timp niciodata sa se plimbe. Eu ma duc la restaurant cu colegii mei, discut cu ei iar ea saraca, sta toata ziua singura in casa... Ah ! cu adevarat este o femeie de treaba, n-o voi lasa asa"Si ii cumpara flori, un cadou pentru a-i face o surpriza, iar seara cind se regasesc sunt fericiti , se saruta, ginguresc! Ce dragoste!

In realitate , in aceste doua povestiri , probabil sotii si sotiile nu erau mai buni unii cu altii, dar numai in capul lor punctul de vedere erau diferite, o alta viziune asupra lucrurilor. Este atit de usor de remediat asta! Pe noi insine nu ne putem schimba asa de usor dar daca ne schimbam punctul de vedere , totul se schimba.

RELATIILE DE DUSMANIE

URA CREAZA LEGATURI

LA FEL DE PUTERNICE CA DRAGOSTEA

Cind detestati pe cineva este exact ca si cum l-ati iubi: deja aveti, o legatura cu el. Ura este la fel de puternica precum dragostea. Daca doriti sa va eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, fiti indiferenti. Daca-l uriti ,va legati de el cu lanturi pe care nimic nu le va putea desface; veti fi tot timpul cu el si veti avea de-a face cu el timp de ani si ani. Ura este o forta care va leaga de persoana pe care-o uriti . Este la fel ca in dragoste dar bineinteles, legatura este diferita. Dragostea va va aduce unele lucruri si ura altele, dar la fel de sigur si puternica ca si dragostea.

2. IUBIREA CA MIJLOC DE APARARE

Ca sa va puteti apara de inamicii vostri, iubiti-i . Daca-i detestati, ii dispretuiti sau ii dusmaniti , aura voastra s-a rupt si prin aceste sparturi se stabileste o comunicare cu tot ce este negativ, daunator in ei si astfel primiti rautatile lor , ura lor, care odata intrata in voi , incepe sa va distruga.

Din aceasta cauza Iisus a spus "Iubiti-va dusmanii". Iisus cunostea aceste legi, stia ca atunci cind urim pe cineva, devenim vulnerabil. Pentru a ne apara trebuie sa intram in inatacabila fortareata a iubirii. Sa ne iubim dusmanii este unul din lucrurile cel mai greu de realizat, dar este singura cale de a ne apara de ei.

3. UTILIZAREA JIGNIRILOR

CA PE UN PRILEJ DE EVOLUTIE SPIRITUALA

La cea mai mica jignire, cea mai mica ofensa, natura voastra inferioara va spune: " Da-i o lectie, musca-l , sparge-i gura!" iar voi alergati repede sa-i executati sfaturile. In timp ce natura voastra superioara va spune "Nu te preta la asta , batrine, asa e, dar tu trebuie acum sa profiti de ocazie pentru a o transforma, a sublima acest afront; tu esti alchimist, vei scoate aur! Si asa si este voi primiti o ofensa , o critica nedreapta, natura voastra superioara va mai spune: " De ce sa plingi ore intregi cind ai ocazia sa te pui pe lucru? chiar ar trebui sa multumesti Cerului, pentru ca aceasta persoana a fost trimisa sa-ti dea posibilitatea sa cresti, iar tu stai aici si bocesti ? Dar esti tare prost!"

Discipolul nu urmeaza sfaturile naturii sale inferioare, el nu vrea sa ramina mereu ofensat, nervos, slab, sentimental, capricios, dezechilibrat, degradat , dezordonat, haotic, de aceea el cauta in tot ce i se intimpla un element pozitiv pentru a se pune pe treaba.

4. O METODA DE A IERTA

Cel care este slab si sarac spiritual nu poate ierta, el cauta sa se razbune. Pentru a-l ierta pe cel care v-a facut rau , trebuie sa deveniti mare , bogat, puternic, luminos; sa va spuneti : " Trebuie sa-l iert pentru ca bietul nu stia in ce situatie se afla facind raul, legile justitiei divine sunt implacabile si va suferi pentru a repara raul facut. In timp ce eu chiar daca sunt victima, sunt privilegiat pentru ca lucrez pentru bine, pentru Imparatia lui Dumnezeu, pentru lumina" Si gindind astfel, comparind intreaga splendoare in care traiti alegind drumul binelui cu mizeria si intunericul celor care sunt nedrepti si rai, emanind sentimente de mila , intelegere si dragoste, prin stapinire de sine. Aceasta generozitate la care nu ati putea ajunge pe nici o cale , o puteti dobindi usor astfel.

Unii vor spune: " Dar aceasta atitudine seamana mult cu cea a fariseului din Evanghelie care se ruga in templu multumind Domnului ca nu este ca restul oamenilor si mai ales ca plebeul care sta ingenunchiat mai

incolo ; acesta este orgoliu !" Niciodata! Fariseul se lauda ca postea de doua ori pe saptamina, ca dadea zeciuiala din toate bunurile sale si il dispretuia fara motiv pe plebeu care era mai bun, poate, ca el. Atitudinea de care va vorbesc este diferita. Va spun ca daca sunteti o victima a unor calomnii sau nedreptatiti, recunoscind toate splendorile pe care Dumnezeu vi le-a dat in timp ce dusmanul vostru a fost privat de ele, trebuie sa intelegeti ca in realitate voi sunteti privilegiati . Pentru moment inamicul vostru triumfa, se subintelege, a reusit sa va faca rau, dar totusi el este de plins asa cum sunt toti cei care fac rau fiindca intr-o zi justitia divina ii va pedepsi intr-un fel sau altul.

Vedeti, este cu totul altceva, si in acest sens trebuie sa intelegem cuvintele lui Iisus : " Tata , Iarta-i ca nu stiu ce fac".

5. A INVINGE DUSMANII RIDICINDU-VA DEASUPRA LOR

Gindim ca ne putem debarasa de un dusman, ca l-am putea invinge, vorbind fara incetare impotriva lui. Ei, nu! nu ne putem invinge dusmanii purtind peste tot imaginea lor ; mai devreme sau mai tirziu , ei vor fi invingatorii. Nu-i putem invinge pe cei rai prin rautate, calomniatorii prin calomnie, gelosii prin gelozie sau pe cei furiosi prin furie pentru ca prin acestea ne identificam cu ei, devenim egali cu ei intram in aceeasi categorie.

Pentru a ne proteja , pentru a fi invulnerabili, trebuie schimbat nivelul, frecventa, deci nu ramineti in acelasi vibratii, aceleasi slabiciuni, aceleasi emanatii ale inamicului vostru, pentru ca, daca este mai puternic, va va atinge. Trebuie sa urcati , adica sa atingeti regiunile cele mai nobile, mai pure, mai luminoase. Odata ce ati urcat prin vointa, meditatie, rugaciune, dusmanul vostru nu va mai poate atinge pentru ca vibratiile voastre sunt diferite de ale sale. Si din moment ce sunteti protejati, baricadati cu lumina, iubire, puterea cereasca, nu numai ca gindurile rele nu va vor putea atinge, dar se vor intoarce impotriva lor si-i va ataca, ii va strivi.

Iata cum Initiatii, inteleptii, Marii Maestri si-au invins dusmanii. Ei traiesc o viata atit de pura, de nobila, de cinstita , stralucitoare, ca toti cei

care se-ndirjesc impotriva lor isi vor sparge capul mai mai devreme sau mai tirziu , pentru ca exista un soc prin ricosare. Aceasta ricosare nu se poate produce daca sunteti exact ca dusmanii vostri, adica slab, rau, senzual, in acel moment primiti toate murdariile pe care ei vi le trimit. Dar daca va aflati mult mai sus, viata pe care o duceti devine pentru voi o protectie : trimite inapoi tot ce este rau , negativ, celui care a trimis.

Deci , daca vreti sa fiti protejat, aparat , in siguranta fata de tot ceea ce se spune sau se face impotriva voastra, trebuie sa va schimbati viata, sa va situati la un alt diapazon, intr-o alta regiune unde veti fi invulnerabil.

DOUA METODE PENTRU A-I AJUTA PE TOTI OAMENII

1. SA TRIMITEM GINDURI BUNE SEFULUI STATULUI

Majoritatea oamenilor nu lanseaza decit critici si blesteme la adresa celor ce-i guverneaza. Si chiar pentru a amuza publicul , peste tot, in ziare, in cabarete si music-hall-urile, sunt prezentati conducatorii intr-o maniera ridicola si grotesca. Deci, saracii, hartuiti de aceste ginduri negative si daunatoare, sunt impinsi sa ia decizii nefaste pentru tara, iar greselile se rasfring asupra poporului.

Pentru a va ajuta tara, trebuie sa trimiteti gindurile voastre bune celui ce este in frunte , sa trimiteti lumina ca sa fie mereu bine inspirat. Voi nu puteti sa va ajutati intreaga tara pentru ca este foarte mare dar este suficient sa ajutati un om, unul singur, este mai usor si el va face bine la toti pentru ca multe lucruri depind de el. Daca el reuseste sa realizeze votarea unor legi sociale in favoarea sanatatii publice, locuintelor, invatamintului... tot poporul va primi binefacerile faptului ca unul singur a fost bine inspirat.

2. SA VEDEM OMENIREA CA PE O SINGURA FIINTA

CAREIA II TRIMITEM AJUTORUL

Gindim ca este imposibil sa actionam pentru a ajuta intreaga umanitate , a ameliora , ne spunem : " Sunt atit de numerosi este imposibil !" Bineinteles , este imposibil, e ceva gigant. Dar daca cunoastem anumite metode, aceasta devine posibil.

Incercati , de exemplu sa va imaginati ca omenirea este condensata intr-o singura fiinta ; da, imaginati-va lumea intreaga ca pe o fiinta care este acolo, aproape de voi , iar voi ii tineti mina si-i daruiti multa lumina , multa iubire. In acel moment, infime particule din sufletul vostru se imprastie, in toate directiile si ceea ce veti face pentru el se va reflecta asupra tuturor oamenilor care vor incepe sa aiba ginduri si dorinte mai elevate.

Daca-ar fi sute, mii de oameni pe acest pamint care sa faca acest exercitiu, veti vedea in acel moment un suflu nou, un suflu divin care va trece prin toate creaturile si , intr-o buna zi , fara sa stie de ce, se vor trezi complet transformate.

RELATIILE CU NATURA

SA DEVENIM CONSTIENTI CA NATURA ESTE VIE Cind un Initiat deschide usa de dimineata, saluta intreaga natura, pomii, cerul, soarele. El da binete zilei si intregii Creatii. Va intrebati la ce-i serveste asta.Ei bine, pentru a intra imediat in conexiune cu sursa vietii. Da, pentru ca natura ii raspunde. De cite ori dimineata, cind ies in gradina salut Ingerii celor patru elemente. Ingerii Pamintului, ai Apei, ai Aerului, si ai Focului si chiar pe pitici, ondine, sulfide salamandre. Si-atunci sa-i vezi, cinta, danseza, sunt incintati. Si pietrelor pomilor, vintului le spun si lor " salut , salut " Incercati, faceti-o si voi, veti simti ca ceva in interiorul vostru se echilibreaza, se armonizeaza si multe intunecimi si neintelegeri vor pleca de la voi si pur si simplu pentru ca v-ati decis sa salutati natura vie si creaturile care o populeaza. Discipolii Stiintei Spirituale stiu ca totul este viu , de aceea sunt atenti cu plantele, insectele, pietrele. Uneori ei dezmiarda o stinca spunindu-i "Ai rabdare , intr-o zi vei fi eliberata de acea inchisoare ". Pentru ca in aceste blocuri de piatra se gaseste o entitate care este prizoniera, si care asteapta sa se sparga stinca in farime pentru a se elibera . Farimele de piatra se afla in cele mai bune conditii pentru a evolua , devin putin cite putin praf si pamint, gata sa fie asimilate de regnul vegetal. Trecind pe linga o stinca, discipolul poate deasemenea sa-i spuna "Iti admir rabdarea de multe secole esti aici, expusa la furtuni, inghet si arsita si nu te plingi niciodata. Te felicit si iti cer putin din rezistenta ta, din soliditatea ta..." Ginditi probabil ca aceasta atitudine n-are nimic extraordinar si ca este chiar ridicola. Totusi va pot asigura ca daca faceti de mai multe ori, cu dragoste si incredere, veti absorbi aceasta forta, aceasta stabilitate pe care o are stinca, si le veti manifesta intr-o alta viata. Discipolul este extrem de atent fata de natura si de fiintele invizibile care o locuiesc. Pentru el pamintul este sacru, viu populat de nenumarate fiinte . Puteti gindi : "Ce importanta are daca manifest fata de

pamint respect sau nu ? Pentru el asta nu schimba nimic, nu-i face nici bine nici rau": Evident, dar ca trebuie sa respectati pamintul, nu este pentru el, este pentru voi . Daca sunteti atent cu pietrele, plantele, animalele, constiinta voastra in lumea invizibila se dezvolta mult mai bine. Fara indoiala, nu v-ati gindit niciodata la asta. A fi un discipol al Stiintei Initiatice inseamna a dezvolta constiinta ca fiecare lucru este viu pentru a le respecta, pastra, proteja; si inseamna aprofundarea in sine a spiritului constructiv.

ANTRENAREA SPIRITELOR NATURII INTR-O LUCRARE PENTRU IMPARATIA LUI DUMNEZEU

Natura este populata de o serie de creaturi invizibile pentru om , carora li s-a dat , in functie de elementele , tarile sau locurile unde traiesc, tot felul de nume : elfi, zine , pitici, salamandre, sylfide , ondine, nimfe, sirene, nereide, naiade.... si cind mergeti in padure , sau oriunde in natura, trebuie sa fiti constienti ca toate aceste fiinte care sunt vigilente, care sunt foarte dezvoltate, va vad. Este deci bine sa va legati de ele aratindu-le ca le apreciati munca. Pentru ca acestor fiinte le place foarte mult sa li se recunoasca frumusetea si utilitatea muncii lor si daca vad ca ii apreciati , devin prieteni cu voi , va surid, si chiar va pot darui cadouri: vitalitate, bucurie, inspiratie poetica, clarviziune...

Deasemenea puteti sa le vorbiti . Va apropiati de un copac, de exemplu si ii spuneti " ce frumos esti ! ce puternic , rezistent si solid esti. Poti trai atit de mult ! Ah , daca as putea avea si eu rezistenta si soliditatea ta ! Te insarcinez sa spui tuturor celorlalti copaci din padure cit sunteti de mareti, ca ii iubesc ; saluta-i din partea mea, transmitele sarutarea mea! " Si imbratisati copacul care va transmite dragoastea voastra intregii paduri. Si astfel, in timp ce continuati sa va plimbati, multe fiinte care traiesc in copaci vor iesi sa va priveasca. Ele sunt incintate, danseaza in jurul vostru si chiar poate, veti putea vedea o fiinta imensa care va priveste cu ochii de lumina. Este Regele padurii, un fel de egregor care reuneste toate aceste fapturi, care formeaza sufletul lor si care proiecteaza lumini si culori. Si cind va

reintoarceti acasa va veti simti fericit, veti simti ca aceasta este adevarata viata.

Deci trebuie sa vorbiti fiintelor naturii si chiar sa le invitati sa faca ceva pentru gloria lui Dumnezeu, sa le spuneti: “Ascultati ce mai faceti ? Trebuie sa ajutati Fraternitatea Alba Universala care este aici pentru a lumina oamenii , pentru a-i cuminti pentru ca Imparatia lui Dumnezeu sa vina pe pamint. Dati-ne o mina de ajutor. Reuniti-va, luati-va micile voastre trompete si comunicati peste tot, pe intregul pamint". Si atunci peste tot , ca popoarele primitive care comunica intre ele prin tam - tamuri, cu focuri pe dealuri, ei vor trimite mesaje si vor lucra pentru Imparatia lui Dumnezeu.

Si cind sunteti aproape de ocean, de mare, puteti vorbi tuturor locuitorilor apelor spunindu-le: “Ce mai faceti ? Reuniti-va si la fiecare vas care trece, spuneti oamenilor pe care-i transporta ca trebuie sa se schimbe, sa se imbunatateasca" si ele va vor asculta, vor implini sarcinile pe care le dati. Evident, oamenii sunt putin duri, putin incapatinati, nu se lasa asa usor influentati , dar nu face nimic, toate aceste creaturi pe care voi le-ati alertat sunt deja pornite, le-ati pus la lucru si lor le place sa fie puse la lucru.

Cea mai mare parte ignora ce inseamna sa lucrezi pentru o idee divina ; ele nu au nici un simt moral. Ele nu stiu ce este binele si raul , au numai teama de o forta cosmica pe care nu o cunosc prea bine. De aceea cind anumiti ocultisti vor sa le utilizeze in magie neagra , ele se supun in liniste. Pentru ca ele nu au nici un fel de simt moral, pot fi utilizate pentru bine sau pentru rau ; atunci de ce sa nu fie utilizate pentru bine, pentru realizarea Imparatiei lui Dumnezeu?

DATORIA NOASTRA FATA DE NATURA

Pentru tot ceea ce noi luam din natura, aer, apa, caldura, razele sarelui ,etc, noi adunam o datorie fata de sus . Si cum nu ne putem plati aceasta datorie cu bani, trebuie sa ne-o platim cu dragoste, recunostinta, cu respectul nostru si cu vointa de a studia tot ce a scris in marea sa carte. Apoi ne vom plati facind bine tuturor creaturilor sale, dindu-le caldura, lumina noastra. Numai astfel putem plati natura. Nu suntem obligati sa inapoiem aerul, nici apa pe care am baut-o. Cum am putea fabrica aerul , apa

, caldura sau lumina soarelui? Noi am primit de la pamint trupul , si il vom inapoia intr-o zi; atit timp cit traim nu ni se cere sa-il dam . Dar ceea ce am putea da sunt emanatiile luminoase, fiindca omul a fost creat in atelierele Domnului pentru a radia, straluci , pentru a trimite raze in intregul univers. El a primit o esenta de lumina pe care o poate amplifica fara incetare, o poate activa si trimite in spatiu, cu conditia de a exersa, in caz contrar va da numai intuneric.

In planul fizic suntem limitati , dar in planul spiritual posibilitatile sunt infinite si noi putem da de o suta de ori mai mult decit am primit.

SOARELE - STELELE

SOARELE

Oamenii nu si-au dat inca seama de importanta soarelui . Bineinteles stiinta se ocupa de el din ce in ce mai mult , dar pentru a-l utiliza a-l pune in sticle, pentru a-l vinde , pentru ca se intereseaza mereu de aspectul tehnic, industrial, si comercial al lucrurilor. Pentru aspectul spiritual ei sunt departe, atit de departe! Chiar cei religiosi sunt departe, mai ales cei religiosi. Ori , tocmai aspectul spiritual trebuie inteles acum : ce reprezinta soarele sau razele sale, cum omul se poata dezvolta spiritul prin cunoasterea soarelui, prin practica soarelui, invatind sa-l primim, sa-l contemplam, sa intram in el, sa ne identificam cu el.

PREGATIRE PENTRU RASARITUL SOARELUI

Pentru a veni la rasaritul soarelui , trebuie deja sa va pregatiti din ajun: sa nu mincati prea mult , sa nu va culcati prea tirziu, sa nu faceti nimic care v-ar putea perturba sau tulbura a doua zi , si totul trebuie aranjat pentru a fi liber dimineata, cu gindul limpede si inima in pace, fara nimic de pus la punct, de regretat sau de reparat. Daca nu, a doua zi nu va mai fi nimic in rezervoare si veti motai in loc sa faceti lucrul cel mai important pentru voi insiva, pentru societate si pentru intregul univers; fiindca noi suntem o parte din cosmos si nu ne putem inchipui existenta noastra separata de el. Deci daca respectati anumite reguli si daca veniti dimineta cu gindul concentrat

numai asupra acestui lucru , stiind ca viitorul vostru , fericirea sanatatea voastra, echilibrul vostru depinde de el, veti putea primi aceasta bogatie care se revarsa continuu din sursa divina soarele.

RUGACIUNE URCIND PE STINCA

"Inger al Pamintului,

Inger al Apei,

Inger al Aerului,

Inger al Focului,

Eu va iubesc , fiti binecuvintati , fiti binecuvintati , fiti binecuvinti

Si voi pitici, sylfide, ondine, si salamandre, va iubesc mult si pe voi, fiti binecuvintati".

DESPRE MEDITATIA LA RASARITUL SOARELUI

In pacea si lumina diminetii, incepeti sa meditati, dar usor fara sa va concentrati imediat puternic asupra soarelui. Aruncati mai intii o privire in forul vostru interior pentru a vedea in ce stare sunt locuitorii, daca exista zgomot, miscare , straduiti-va sa-i linistiti si sa echilibrati totul, pentru ca numai dupa ce voi insiva sunteti degajati, dupa instalarea armoniei si pacii in voi va puteti indrepta catre soare.

Dar nu va concentrati mereu asupra acelorasi teme pentru ca riscati sa va saturati repede. Este ca si pentru hrana, trebuie variatie, dar raminind mereu in menu-urile vegetariene. Sunt deci obligat sa va dau numeroase metode reprezentindu-va fara incetare noi aspecte ale soarelui si cind meditati , pe stinca sau in alta parte veti gasi ce va convine in ziua respectiva; pentru a doua zi veti intelege altceva.

Pentru a va putea servi mai bine de tot ce vi se va explica, trebuie sa le notati , sa aveti o mica lista ca bucataresele pentru menu-uri, sa va notati pe ea metodele, formulele, tot ce va voi spune referitor la soare. In fiecare zi veti consulta listuta voastra : "Ia sa vedem asta nu-mi spune nimic astazi... Nici asta... Ah! Asta este grozava! Iata ce-mi trebuia" Si va veti infrupta, pentru ca in acel moment meditatia voastra va reusi.

Dar atentie , nu e sigur ca aceeasi metoda va reusi si a doua zi, deci a doua zi schimbati menu-ul, alegeti un nou subiect de meditatie.

CITEVA TEME DE MEDITATIE

1. CAUTAREA CENTRULUI

Soarele este centrul sistemului solar si toate planetele graviteaza in jurul lui intr-o miscare armonioasa. Aceasta miscare armonioasa a planetelor in jurul soarelui trebuie s-o imprimam si noi propriilor noastre celule. Dar pentru aceasta trebuie sa gasim centrul si in noi, Soarele, Spiritul, Dumnezeu. In acel moment, toate particulele fiintei noastre intra in ritmul vietii universale si ceea ce traim ca senzatii si stari de constiinta este atit de minunat ca nu gasim cuvinte s-o exprimam.

Cu cit ne apropiem mai mult de soare cu spiritul nostru, sufletul nostru, gindul , inima, vointa noastra, cu atit ne apropiem mai mult de centrul universal care este Dumnezeu, fiindca in planul fizic soarele este

simbolul Divinitatii, reprezentarea sa vizibila, palpabila. Si toate aceste nume abstracte pe care le dam Domnului : Sursa vietii, Creatorul cerului si al pamintului, Cauza primordiala, Dumnezeu Atotputernic, Suflet universal, Inteligenta cosmica, se pot rezuma in imaginea soarelui, atit de concreta si aproape de noi. Da, putem considera soarele ca fiind rezumatul, sinteza tuturor acestor idei sublime si abstracte care ne depasesc. In planul fizic, in materie, soarele este usa, legatura, medium-ul gratie caruia ne putem uni cu Domnul..

Cind contemplati soarele, dimineata, contemplati punctul central, spiritul, ochiul lui Dumnezeu. Iata de ce trebuie sa contemplati intotdeauna soarele cu dorinta de a va apropia de centru , de centrul vostru. Prin simplul fapt ca priviti soarele, va apropiati de centrul sistemului solar si acelasi fenomen se produce in voi : constiinta voastra se apropie de propriul vostru centru, si de spiritul vostru si veti gasiti lumina pacea, libertatea, forta. In ziua in care va veti decide sa faceti acest lucru constient, veti simti ca intre soare si voi incep sa circule unde care creaza forme , culori, o noua lume.

2. CAPTAREA ELEMENTELOR SUBTILE

CONTINUE IN SOARE

Soarele este si tatal tuturor lucrurilor el este Cauza primordiala ; pamintul si celelalte planete sunt iesite din el, el le-a zamislit.

De aceea pamintul contine aceleasi elemente ca si soarele, dar in stare solida, condensata. Mineralele, metalele, pietrele pretioase, gazele, plantele, corpurile subtile sau dense care se gasesc pe sol , in apa, in aer, in planul eteric, sunt iesite din soare. Chiar si produsele farmaceutice sunt fabricate plecind de la substantele minerale sau vegetale venite de la soare. Deci, concentrindu-se asupra soarelui discipolul isi poate insusi , poate capta, in puritatea lor originala elementele necesare echilibrului si sanatatii sale.

In realitate, este foarte simplu, nu este atit de necesar sa cunoasteti care elemente va vor restabili starea de sanatate, asta nu are nici o importanta. Urcati numai prin gind in regiunile cele mai fine , cele mai

delicate ale spatiului si acolo asteptati, expuneti-va la toti acesti curenti. In acel moment, sufletul si spiritul vostru care sunt niste chimisti foarte competenti si care cunosc exact natura tuturor substantelor etrice, capteaza ceea ce este necesar, lasind restul la o parte. Asteptati in iubire, supunere, bucurie, incredere, si dupa un timp, cind veti reveni, veti simti ca ceva s-a schimbat, restabilit si linistit, iata cum trebuie procedat..

Nu conteaza daca pe moment nu cunosti natura acestor elemente. Sa stiti numai ca ele se gasesc in prana. Prana este o forta vie ,vitalitatea care vine de la soare, pe care o respiram odata cu aerul si pe care o absorbim prin toate celule noastre. Daca doriti , am putea compara prana cu apa care curge din virful muntilor , un riu care contine multe elemente nutritive pentru pesti , dar si pentru animalele si oamenii care traiesc pe maluri.

Prana este un fluviu care vine de la soare pina la noi si din care putem extrage prin respiratie si meditatie, toate elementele de care noi avem nevoie.

3. SA PRIVIM SOARELE CA SA-I SEMANAM

Cind priviti un obiect, nu stiti daca reprezinta un pericol sau o fericire care va pindesc. Da, aceasta depinde de natura obiectului de forma sa , de radiatiile sale si de asemenea de starea noastra interioara, fiindca toata fiinta noastra preia atunci forma, dimensiunile si calitatile obiectului. Voi spuneti : Dar omul nu-si schimba forma! Exterior, bineinteles ramine acelasi , dar interior in planul psihic, se identifica cu ceea ce priveste. Este o lege naturala, biologica.

Si cind noi privim soarele, chiar daca nu am sti, sufletul nostru ia forma soarelui : el devine o sfera incandescenta si luminoasa . Este o lege magica ce intra in actiune: privind soarele, intreaga noastra fiinta incepe sa devina asemanatoare lui . Voi toti veti deveni intr-o zi ca soarele, dar cu conditia sa-l priviti cu multa dragoste, cu multa incredere, veti deveni atunci mai luminos, mai calduros, mai vioi, si cind veti trece printre oameni, le veti da citeva particule de lumina, de caldura si de viata. Daca in timpul mai multor ani veti merge constient catre soare, aceasta lege se va manifesta ca o reala putere si veti deveni cu adevarat soare.

LEGATURA CU EUL SUPERIOR

Imaginati-va ca sunteti deja sus, in soare, si ca de acolo priviti pe stinca , acea fiinta care sunteti voi, va dedublati , va separati de corpul vostru. Va amuzati privindu-va si surideti de voi insiva spunind: ”Ah , bietul , iata-ma, ce mic, ce caraghios ! Si, sã spunã cã sunt eu ! Dar il voi ajuta, il voi ajuta! " Si deja prin acest exercitiu de imaginatie incepeti sa restabilti legatura, zi de zi. Cit timp va dura aceasta reconstructie, nu stim, pentru ca ea nu se face cu fier beton si otel ci cu o alta substanta, cea mai subtila, apartinind planului mental.

In realitate, chiar daca nu simte, omul, printr-o fractiune foarte subtila a fiintei sale, locuieste in soare. Aceasta parte din el, aceasta entitate care locuieste in soare, este Eul sau superior. Eul superior nu locuieste in corpul nostru fizic, altfel ar fi realizat minuni, el se manifesta numai din timp in timp, intrind in contact cu creierul nostru. Dar cum creierul nu este inca pregatit sa suporte vibratiile sale si sa se puna in acord cu el, acest contact nu poate dura.

Ori, tocmai prin lucrarea pe care o facem dimineata cu soarele prin meditatii si rugaciuni se urmareste restabilirea legaturii, construirea unui pod intre Eul nostru inferior si Eul superior care este in Soare. Cind podul va fi cladit comunicarea se va realiza si ne vom intoarce la Eul nostru superior care traieste in fericire in implinirea suprema, intr-o libertate fara limite, caci el traieste linga Dumnezeu. Da , o parte din noi traieste deja in Dumnezeu intr-o fericire indescriptibila.

Sa stiti ca Soarele ne ajuta enorm pentru a reusi sa restabilim acest pod intre noi si Eul nostru superior. Fara el omul ar mai petrece mii de ani in filozofia separativitatii , fara sa gaseasca acea plenitudine la care aspira. El trebuie sa introduca in el aceasta filozofie a Divinitatii Universale, acest punct de vedere care consta in a ne simti una cu Creatorul, cu toate entitatile luminoase, cu ingerii, arhanghelii, divinitatile. Gratie acestei filozofii, omul se apropie rapid , eficient de sursa.

5.VIZITAREA SOARELUI

Odata ajunsi in soare , imaginati-va ca faceti o vizita Arhanghelului Mihail care-l guverneaza si ca ii vorbiti, ca va imbratiseaza, ca va impartaseste secrete, va da lumina sa si ca , din timp in timp, trimiteti ceva din ceea ce ati primit fiintei de acolo de jos, de pe stinca , acea fiinta care sunteti asa-zis dumneavoastra, dar care de fapt nu este asa. Astfel, incepeti sa simtiti o dilatare a constiintei a pacii celesta, si apoi apar revelatiile. In acest mod va puteti dezvolta noi facultati si puteti intelege, patrunde lucrurile , devenind putin cite putin o fiinta exceptionala care exterior continua sa se asemene cu ceilalti dar care interior nu mai este aceeasi pentru ca in ea s-au dezvoltat posibilitati noi.

6. SA NE EXPUNEM SOARELUI SPIRITUAL PENTRU A FACE SA SE DEZVOLTE IN NOI SEMINTELE ASCUNSE IN SUFLETUL

NOSTRU

Daca semintele sadite de Dumnezeu in sufletul nostru, spiritul nostru, in inima, intelectul si corpul nostru fizic nu cresc ,nu aduc fructe, este pentru ca noi am uitat sa ne apropiem de soare. Numai caldura si lumina soarelui pot trezi ceea ce Domnul a sadit in noi : calitatile, virtutile, darurile, puterile magice, toate se apropie de soarele spiritual si toate semintele sadite in el vor putea sa creasca, sa infloreasca, sa dea fructe.

Expuneti-va razelor soarelui si lasati-le sa-si faca treaba ! Veti simti crescind noi mugurasi , mladite. Bineinteles, trebuie imediat sa le udati fiindca daca n-o faceti se pot usca. Soarele trimite lumina si caldura sa, dar

nu poate uda plantele; are deci nevoie de o colaboratoare si aceasta colaboratoare este in voi. Soarele face o parte din munca, depinde de voi sa faceti restul ; plantele pe care soarele le-a incalzit, noi trebuie sa le stropim cu dragostea noastra. Trebuie sa dam o mina de ajutor soarelui! Daca lasati soarele sa va incalzeasca fara sa participati activ la munca sa, nu vor fi niste rezultate prea bune pentru ca ce ar fi trebuit sa creasca , va muri in uscaciune.

Dar cum sa participam la aceasta munca? Cind va asezati sub razele soarelui trebuie sa fiti activi ca si el, adica sa meditati, sa contemplati, sa va rugati multumind Domnului, sau sa pronuntati citeva cuvinte frumoase. Astfel veti uda mladitele cu inima voastra, cu dragostea voastra si totul va fi bine.

7. REGASIREA SFINTEI TREIMI IN SOARE

Ceea ce reprezinta Sfinta Treime: Tatal, Fiul si Duhul Sfint , se regaseste in viata, lumina si caldura soarelui.

Tatal este viata; Fiul este iubirea (sau lumina); Duhul Sfint este lumina (sau iubirea) Voi spuneti ; " Dar avem noi dreptul sa regasim aceste atit de inalte entitati in lumina, caldura si viata? " Bineinteles, si acesta corespondenta este de un formidabil avantaj practic, pentru ca ne permite sa contemplam in fiecare dimineata Sfinta Treime sa comunicam cu Ea , sa intram in legatura cu Ea, pentru a primi toate binecuvintarile. Este o promisiune pentru renasterea si viata noastra.

Cind lumea de sus a creat lumea de jos, a imprimat peste tot in materie semne, pentru ca oamenii sa poata gasi drumul pina sus. Si in soare la fel, aceasta Inteligenta cosmica, aceasta Trinitate care nu vrea sa ramina absolut ascunsa si inaccesibila, se manifesta pentru a da oamenilor posibilitatea s-o regaseasca. In realitate, Sfinta Treime nu este nici in lumina, nici in caldura , nici in viata soarelui, ea este dincolo de ele; dar prin intermediul acestei lumini, acestei calduri si acestei vieti, noi o putem atinge pentru a comunica cu ea, iubind-o , chemind-o, facind-o sa patrunda in noi. Si fiindca suntem

creati dupa imaginea lui Dumnezeu, trebuie sa fim si noi o trinitate. De altfel, prin intelectul nostru, inima si vointa noastra, noi suntem deja o trinitate care gindeste, simte si actioneaza. Evident, aceasta treime este nitel stearsa, incremenita, inghetata, dar ea se va reactiva, lumina si incalzi in preajma soarelui . Iata inca un beneficiu din a merge la rasaritul soarelui: putin cite putin trinitatea noastra devine luminoasa, calduroasa, vie ca si soarele, ea se apropie de aceasta suprema Treime a Tatalui, Fiului si Duhului Sfint.

Iisus a spus : " Fiti perfecti asa cum Tatal vostru ceresc este perfect." Dar daca noi nu l-am vazut niciodata pe Tatal, unde am putea gasi o imagine a perfectiunii sale ? Ei bine, iata, chiar in soare. Fiindca Dumnezeu care este foarte departe, foarte sus a voit in Indurarea Sa sa dea posibilitatea oamenilor sa-l regaseasca; El a lasat niste repere, ca un fir al Ariadnei si daca ei vor prelua acest fir trecind prin soare vor ajunge pina la Tatal. Soarele indica drumul.

In fiecare zi avem in fata noastra o reflectare, o imagine sublima, perfecta a Sfintei Treimi , si daca stim sa lucram cu acest model, mica noastra Treime poate deveni si ea sfinta. Toti repeta invatatura lui Iisus ; " Fiti perfecti asa cum Tatal vostru Ceresc este perfect”. Dar daca nu l-am vazut niciodata peTatal nu stim cum se manifesta El, care sunt vibratiile sale, puterea Sa, si totul ramine teorie, niste cuvinte. Soarele ne da o idee despre Divinitate si ne arata mai ales, ca Tatal, Fiul si Duhul Sfint sunt un tot inseparabil.

In Kabbala, unu este trei si trei este unu. In om la fel, niciodata intelectul, inima si vointa nu sunt separate, ele merg impreuna. Intelectul face proiecte si inima ii da o mina de ajutor , il incurajeaza " Mergi inainte, sunt cu tine!", iar vointa alearga pentru a realiza aceste proiecte. Ia sa vedem pe toate trei alergind. Dar nu sunt mereu de acord; uneori vointa le antreneaza pe celelalte si omul isi sparge capul pentru ca intelectul a ramas in urma . El a strigat mult si bine : " Asteapta-ma, esti pe cale gresita! " vointa replicind " Taci din gura, habar n-ai " Toate trei au niste discutii teribile intre ele si iata nu formeaza inca o sfinta treime.

Pentru ca trinitatea noastra sa devina sfinta, trebuie sa luam soarele ca model, sa tindem catre el, pentru ca intelectul nostru sa se impregneze cu lumina sa, inima de caldura ca si vointa noastra de viata si puterea sa.

8. SIRAGUL DE MATANII AL DISCIPOLULUI

Este vorba de un sirag de matanii imaginare pe care discipolul il formeaza el insusi si in care soarele joaca un rol important.

Iata deci mataniile din gindul discipolului: alegeti un moment cind sunteti bine dispusi si incepeti cu voi insiva, constientizind ca sunteti prima perla imaginara pe care o insirati. Chiar daca nu va recunoasteti ca pe o perla, nu-i nimic; perla este mai mica dar ea va creste. Noua perla este tatal vostru. Voi sunteti centrul micului vostru regat; el este centrul familiei si chiar daca nu este extraordinar ca simbol este foarte important; il reprezinta pe Tatal Ceresc. Deci, in calitate de simbol, il veti adauga pe fir pentru a-l lega de voi, a-i face un bine si a-l lega si de celelalte perle.

Apoi cautati-l pe seful orasului vostru. Este bineinteles primarul si-l insirati si pe el. Chiar daca nu este atit de reprezentativ si capabil, nu face nimic, din punct de vedere simbolic el este capul, oamenii i se adreseaza, au nevoie de el si cind vin reprezentantii guvernului el ii primeste. Deci simbolic are totusi un rol.

Dupa aceea cautati capul tarii si-l treceti pe firul vostru de argint :este o perla putin mai mare. Dupa seful tarii cautati seful planetei, Centrul Pamintului daca-i cunoasteti numele cu atit mai bine, se va realiza mai repede; il insirati si pe el. El este o perla mare pentru ca este mult mai puternic ca precedentii. Dupa aceea aveti nevoie de seful sistemului solar si adaugati deci soarele, este mare, luminos, perfect. Dar fara sa va opriti acolo mergeti mai departe pina la Stapinul Universului, pina la Domnul, este ultima perla.

Iata, ati insirat cele sapte perle ; voi sunteti la o extremitate a firului iar Dumnezeu la cealalta extremitate. Apoi legati cele doua extremitati; se stabileste un curent care pleaca de la Dumnezeu trece prin soare, regele pamintului si asa mai departe, pina la Tatal vostru si voi apoi din nou la Dumnezeu...

9. EXERCITII PENTRU DEZVOLTAREA AUREI

Cea mai buna protectie a discipolului este aura. Cu cit ea este mai luminoasa , mai mare, cu atit culorile sunt mai pure, cu atit discipolul este mai in siguranta pentru ca aura joaca rolul unei armuri care-l protejeaza de toate vibratiile maleficei , de toate spiritele intunecate. Trebuie aici sa lucrati asupra aurei voastre si mergind in fiecare dimineata sa vedeti rasaritul soarelui, privind cum el se inconjoara de o aura de culori minunate, sa va spuneti : "Si eu vreau sa ma inconjur de cele mai frumoase culori : violet, albastru, verde, galben, portocaliu, rosu". Si mult, mult timp sa va imbaiati in aceasta lumina, va imaginati ca ea straluceste si se intinde foarte departe, ca toate creaturile care traiesc in aceasta atmosfera vor beneficia de ea, ca toti cei care va viziteaza sau intra in contact cu voi intr-un fel sau altul pot primi binecuvintari. In acest mod, aura voastra are rol de protectie si-n acelasi timp este o binecuvintare pentru ceilalti. (de vazut cap XIV despre aura)

10.A IUBI CA SOARELE.

Trebuie sa luati soarele ca model, spunindu-va "El ne lumineaza, ne incalzeste, da incredere in viata tuturor creaturilor, fara deosebire, cum e posibil asta? Soarele este orb ? Nu vede crimele, nu e decit o masinarie fara inteligenta si discernamint pentru care putin conteaza bunatatea sau rautatea, dreptatea sau necinstea ?” Nu, soarele vede mai bine ca oricine greselile oamenilor , dar pentru el sunt niste nimicuri in raport cu imensitatea luminii si caldurii sale. Tot ceea ce noua ni se pare monstruos si teribil nu constitue pentru el decit niste mici greseli, mici distrugeri, mici pete. El le inlatura, le repara, le spala, si continua cu rabdare nelimitata sa-i ajute pe oameni pina cind ei ating perfectiunea.

Soarele are o anumita conceptie despre genul uman, el vede eternitatea si imoralitatea sufletului uman, el stie foarte bine ca umanitatea este inca un fruct verde ,acru , dur si acid. Deci el care stie atit de bine sa realizeze coacerea fructelor umplindu-le putin cite putin cu dulceata si parfum pina ajung delicioase, doreste la fel sa ajute umanitatea sa se coaca. Dar cum sa stie ca pentru oameni este necesar mai mult timp ca pentru arbori si fructe, a hotarit sa aiba rabdare.

Soarele nu-i abandoneaza pe oameni fiindca stie ca daca el ii abandoneaza, evolutia lor va fi ratata si nu vor mai fi fructe mature, nu vor mai fi sfinti, profeti, divinitati pe pamint. Daca soarele straluceste mereu, acesta inseamna ca el cunoaste scopul misiunii sale, finalitatea creatiei si continua sa-i ajute pe oameni pina cind vor deveni maturi.

Soarele este singurul care nu se lasa niciodata. Toti ceilalti obosesc, inchid pravalia si dispar din circulatie : in pamint ! Dar soarele este mereu acolo, triumfator, radios. El spune: “Veniti adapati-va, luati. Ati facut prostii ? Nu sunt suparat pe voi . Oamenii sunt egoisti, rai, razbunatori si daca vor pune mina pe voi eu nu raspund... Pe cind eu nu va fac nici un rau, expuneti-va razelor mele, va voi da in continuare!”

Luind soarele ca model, sunteti obligati sa va ameliorati. Aproape de el veti gasi puterea sa uitati toate dificultatile, toate deceptiile, pe care le suferiti in apropierea oamenilor. Gindind ca soarele , deveniti o divinitate, pentru ca nu va pierdeti niciodata nici dragostea, nici rabdarea voastra. Toti ceilalti capituleaza si dupa un timp va spun : Plecati ! Nu vreau sa va mai vad! Am facut tot ce-am putut , dar acum am obosit!

Dar soarele el nu este niciodata obosit. Intelegeti acum de ce va aduc in preajma soarelui : pentru ca numai el singur va poate inspira sentimente nobile si divine...

11. A STRALUCI PESTE INTREGA OMENIRE

Cind discipolul are prea multe probleme personale de rezolvat, el nu se mai poate deschide, dilata, nu mai poate gindi la altceva decit la el insusi, este prea preocupat. Dar deindata ce-si rezolva problemele si incepe sa vada clar, sa fie mai liber, incepe sa se ocupe de intreaga omenire el devine asemeni soarelui. Si chiar daca se afla in fata a douazeci, cincizeci, o suta de persoane, nu-i ajunge, traieste intr-o asa libertate ca-si extinde aria iubirii sale si a gindirii sale pentru intregul gen uman ; el si-l reprezinta ca pe o singura persoana careia ii trimite din preaplinul iubirii care se revarsa din inima sa odata cu toate culorile, cu toate razele. Atita timp cit omul nu se gindeste decit la el insusi, la sotia si la copii sai, la pretenii sai , nu poate cunoaste aceasta fericire. Dar discipolul care incepe sa trimita oamenilor iubirea si lumina sa ca si cum ar face-o pentru o singura persoana, fara sa-si puna problema citi si unde sunt devine asemeni soarelui.

12. SA NE ADRESAM SOARELUI

PENTRU A GASI SOLUTIA PROBLEMELOR NOASTRE

Cind aveti o problema, o dificultate, adresati-va amabil soarelui ca si cum ati vorbi unei persoane. Spuneti-i: "Draga soare, daca ai fi in locul meu, ce-ai face? " El va suride (stiti cum il deseneaza copii!) si va spune : "Daca as fi in locul tau m-as fi sinucis da.Dar daca tu te pui in locul meu, va fi mai bine. Ei, da, de ce sa fiu eu in locul tau? Nu o pot face. Tu trebuie sa te pui in locul meu. Deci daca te pui in locul meu, vei face asa si pe dincolo..." Si va va sfatui, tocmai ce va spun si eu , bineinteles.

13. FORMULA CE SE PRONUNTA LA RASARITUL SOARELUI

Iata citeva formule pe care le puteti pronunta privind soarele cum rasare.

Veti astepta prima raza si cu dragoste, veti pronunta in gind aceste cuvinte:

" Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, tot asa soarele adevarului , al libertatii, al nemuririi , al eternitatii sa se inalte in spiritul meu!.

Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, asa si soarele iubirii si nemuririi sa se inalte in sufletul meu!

Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, asa si soarele inteligent al luminii si al intelepciunii sa se inalte in intelectul meu

Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, asa si soarele blindetii, bunatatii, bucuriei si puritatii sa se inalte in inima mea. Asa cum acest soare luminos, stralucitor , se inalta deasupra lumii asa si soarele, fortei, puterii , dinamismului si activitatii sa se inalte in vointa mea!

Si la fel cum acest soare luminos, stralucitor , viu se inalta deasupra lumii, asa si soarele sanatatii , viatalitatii, vigorii, sa se inalte in intregul meu corp.

Amin. Asa sa fie.

Pentru imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa! Amin . Asa sa fie.

Pentru gloria lui Dumnezeu!"

14. URCIND DEASUPRA NORILOR

Cind simtiti ca anumite ginduri negative iau cu asalt "cerul" vostru, imputinindu-va credinta, iubirea si va impiedica sa vedeti splendoarea lui Dumnezeu a invataturii, concentrati-va si trimiteti razele cele mai pure in directia acestei neguri. Veti vedea ca se va produce putin cite putin o

curatire, o purificare, o lamurire. Prin gind urcam deasupra norilor. Gindul este ca o racheta, sau ca o raza de lumina. Cu gindul vostru tintiti un punct: sursa vietii, soarele etern, vizati centrul vostru interior, va concentrati asupra Domnului....

Citeva minute dupa aceasta , gindul vostru strabate norii, oricit de densi ar fi si veti ajunge acolo sus, va imbaiati in limpezime.

15. CULORILE PRISMEI

Daca priviti lumina soarelui printr-o prisma, veti descoperi infinite bogatii si splendori. Este scris in Cartea lui Zohar: Sapte lumini, exista in Preainalt ,acolo locuieste Batrinul Batrinilor, misteriosul Misteriosilor , Ascunsul Ascunsilor : Ain Soph. Exista sapte lumini: rosu , portocaliu, galben , verde, albastru, indigo si violet. Aceste sapte lumini sunt cele sapte spirite mentionate si in Apocalipsa, cele sapte Spirite care stau in fata tronului lui Dumnezeu.

Spiritul culorii rosu este numit Spiritul Vietii. Rosu este legat de viata si de dragoste pentru toate fiintele.

Culoarea portocaliu este Spiritul Sfinteniei. Portocaliul amelioreaza sanatatea si da dorinta de perfectionare.

Culoarea galben-aurie este Spiritul Intelepciunii. Ea indeamna fiintele sa citeasca, sa mediteze, sa reflecteze, sa inteleaga, sa fie rezonabile si prudente.

Culoarea verde este Spiritul Eternitatii si al evolutiei. Ea este deci legata de crestere, de dezvoltare, de bogatie. Spunem ca este culoarea sperantei, pentru ca ii da omului posibilitatea de a evolua.

Culoarea albastru este Spiritul Adevarului. Ea este legata de religie, de pace, de muzica. Albastrul dezvolta simtul muzical. Linisteste sistemul

nervos, vindeca plaminii, si actioneaza favorabil asupra ochilor care sunt legati de adevar.

Culoarea indigo este Spiritul Fortei.. Este spiritul Regalitatii. Are aproape aceleasi proprietati ca si albastrul.

Violet este o culoare foarte mistica, foarte subtila, care conduce fiintele spre lumea de dincolo. Este Spiritul Atotputerii divine si al Iubirii Spirituale : este spiritul de sacrificiu. Violetul este o culoare foarte puternica ce protejeaza omul, il ajuta sa se dedubleze si ii permite sa inteleaga iubirea lui Dumnezeu si celelalte lumi..

Pentru a lucra eficace pentru evolutia voastra, in fiecare dimineata puteti medita asupra culorilor, asupra calitatilor si virtutilor pe care ele le reprezinta. Lucrati schimbind in fiecare zi culoarea. Puteti incepe cu rosu, care este cel mai apropiat de pamint si continuind cu portocaliu, galben, etc.... sau la fel de bine incepind din sens invers pin violet. Astfel coboriti sau urcati , cum doriti.

GREFA SPIRITUALA ( vezi cap . V)

Exista o stiinta care ar trebui cunoscuta nu numai pentru a ne putea remedia defectele, pasiunile, tendintele inferioare, cit si pentru a trage niste foloase. Aceasta stiinta este grefajul. Oamenii au gasit aceasta tehnica pentru a-si ameliora calitatea fructelor unor arbori, dar cind este vorba de domeniul psihic sau spiritual , nu sunt nici atit de sensibili nici atit de indeminatici. Voi intrebati : " Dar cum putem gasi aceste grefe?” Ei bine, exista un "mare" magazin distribuitor de grefe, de altoiuri, o singura creatura care depaseste tot ce ne-am putea imagina in inteligenta, iubire, putere, generozitate, nemurire, este soarele . Adresati-va deci soarelui ca el sa va dea niste altoiuri. Spuneti-i " O, dragul meu soare, sunt cu-adevarat prost, nu inteleg nimic, cind trebuie sa spun ceva, gindurile mele sunt atit de incetosate incit ingaim ceva si asta nu-mi aduce decit neajunsuri. Dar tu care esti atit de luminos, care luminezi intreg pamintul , da-mi te rog citeva grefe din inteligenta ta ! "Si el vi le va da, gratuit , va asigur!. V-ar putea trimite chiar

un expert , daca nu stiti sa le luati . Dupa aceea , veti putea cere o grefa de iubire, sau de sanatate, sau de orice alta calitate. In soare este totul, puteti cere orice grefa doriti , dar nu in acelasi timp , ci unele dupa altele, fiindca in timp ce va veti ocupa de una, celelalte se vor usca si muri.

17. EXERCITII PENTRU DIMINETILE

CIND NORII ACOPERA SOARELE

Se poate intimpla ca in unele dimineti soarele sa fie ascuns de nori si in acest caz trebuie sa stiti ce aveti de facut. Deaorece conditiile nu sunt favorabile , trebuie sa va deplasati activitatea, in loc s-o mentineti in creier , in constiinta, o deplasati, in subconstient, la nivelul plexului solar (vezi cap xii).

Va lasati in voia acestui ocean cosmic de iubire si fericire, va abandonati cu incredere si spuneti : " Doamne Dumnezeule, ma las stapinit de acest ocean de lumina, am incredere in Tine" . Si pastrind in intelect o mica luminita pentru a nu intra acolo nimic rau, va abandonati, incet in acest ocean de bucurie. Sunteti cuprins de beatitudine. Iata deci ce-am putea face in asemenea zile : sa nu dorim, bineinteles , ci sa ne lasam purtati, observind din timp int imp ce se petrece cu noi.

18. SA CONSIDERAM SOARELE IN FIECARE ZI ALTFEL

In fiecare zi imi spun: “Ieri, credeam ca am cunoscut soarele si azi imi dau seama ca n-am inteles nimic, de-abia acum il cunosc"Si a doua zi imi

spun acelasi lucru. In timp ce voi va spuneti mereu: "Oh ! a cunoscut, a cunoscut , sa clasam asta !" Cind incepem sa gindim ca nu mai este nimic de cunoscut , nimic de descoperit , stagnam, adormim s-a terminat. Nu trebuie sa facem asta, trebuie sa spunem mereu :" Deabia astazi incep sa vad soarele, de-abia astazi incep sa-l cunosc. Si astfel avansati, avansati.

Vedeti , inca o metoda noua si minunata!

19. ELIXIRUL VIETII FARA DE MOARTE

Elixirul vietii fara de moarte nu este nimic altceva decit un lichid de o puritate exceptionala care poate deschide canalele corpului fizic. In realitate, acest elixir este peste tot raspindit in natura, iar cel care-l poseda nu face altceva decit sa-l condenseze. El se afla in pamint , in vegetatie, in oceane, riuri, munti, in aerul pe care-l respiram si mai ales in razele soarelui , dar in doze homeopatice incit ar fi necesar tot felul de aparate pentru a-l capta si conserva. In timp ce asistam dimineta la rasaritul soarelui , cautam sa primim acest elixir , asemeni unei ape vii, care circula in toata natura. Fiecare atom de prana, fiecare minuscula sfera aflata in suspensie in aer este plina de o esenta spirituala. In timp ce suntem concentrati asupra soarelui, corpul nostru absoarbe aceste particule care ne purifica, ne intaresc, si ne dau viata.

20. ATRAGEREA FOCULUI CERESC

Asemeni focului fizic care are darul de a face fierul suficient de flexibil si maleabil pentru primi forme noi, asa si focul celest, care este dragostea divina, poate cufunda omul intr-o stare spirituala in care sa se debaraseze de

vechea lui forma asimetrica, contorsionata pentru a primi una noua, armonioasa, stralucitoare.

Deci, primul lucru care trebuie inteles este ca pentru a va transforma caracterul, ideile obiceiurile voastre, intreaga voastra ereditate, trebuie sa chemati , sa atrageti acest foc ceresc, sa-l implorati sa coboare pentru a va cuprinde si misca inima voastra, intreaga voastra fiinta. Nu va bazati pe explicatii sau pe lecturi ele nu va vor ajuta cu nimic atit timp cit focul nu va fi aprins in voi pentru a face din voi o fiinta vie asa cum este soarele. Soarele este focul viu, si pe el trebuie sa mergem sa-l vedem, in fiecare dimineata, pentru a restabili legatura cu focul ceresc. Daca va legati de soare, daca va lasati imbratisati de soare cu toata dragostea voastra, cu toata inteligenta voastra, veti simti ca din voi incepe sa izbucneasa flacari care va vor cuprinde cu pasiune.

Duhul Sfint nu este altceva decit focul sacru al soarelui.

21. SA BEM SOARELE

Va sculati la rasaritul soarelui si asteptati prima raza. Sunteti vigilent , atent, si cind aceasta prima raza apare o aspirati astfel veti incepe sa beti soarele. In loc numai sa-l priviti si sa-l respirati il beti , il mincati si va imaginati ca aceasta lumina care este vie se propaga in toate celule organelor voastre fortificindu-le, inviorindu-le , purificindu-le .

Acest exercitiu va ajuta sa va concentrati si rezultatele sunt fantastice: intreaga voastra fiinta freamata si ajungeti sa simtiti ca realmente beti lumina. Deci, beti soarele si acest lucru va va ajuta sa ramineti vigilent, cu constiinta treaza; nevoia de a continua sa beti va va mentine in stare de veghe.

22. FILOZOFIA UNITATII

Trebuie sa lucrati pentru a va canaliza intr-o singura directie ; sa domoliti in voi toate tendintele eterogene si contradictorii, sa le convingeti, sa le rapuneti, sa va impuneti lor . Si atunci cind ati realizat o unitate a tuturor acestor energii , dupa ce ati invatat sa le lansati si sa le proiectati intr-o directie unica, glorioasa, luminoasa, salvatoare , veti deveni un focar aprins, atit de calduros si de puternic incit veti putea straluci in toate directiile , precum soarele.

Preluati aceasta idee si meditati asupra ei la rasaritul soarelui: cum sa realizati in voi unitatea, suprimind tot ceea ce contravine , intirzie si impiedica idealul vostru si amplificind tot ce va da un elan formidabil, irezistibil. Astfel ziua si noaptea, energiile noi vor curge mereu in aceeasi directie pentru a realiza o lucrare divina .

STELELE

NOAPTEA NE INVATA RELATIVITATEA LUCRURILOR

Ziua ne arata importanta lucrurilor de pe pamint , iar noaptea, dimpotriva, ne arata relativitatea, chiar micimea lor. Daca aveti probleme, griji, nelinisti, daca cineva v-a chinuit ,v-a jignit , contemplati stelele, noaptea, si veti constata ca toate acestea se estompeaza, ca sunteti deasupra acestor nimicuri , devenind, nobil, generos si rideti chiar de aceste ofense si suparari. In fata acestei imensitati unde totul este solemn, maiestuos, de ce sa ne oprim asupra meschinariilor alarmind o lume intreaga? Unii astronomi au recunoscut ca munca lor le-a schimbat complet punctul de vedere: nemultumirile, obstacolele, lupta pentru existenta si-au pierdut din importanta lor si se mirau cum oamenii fac atita caz pentru nimica toata!

LIMBAJUL STELELOR

Trebuie deci sa stim sa lucram cu noaptea si stelele. Ah! Ce conditii minunate de pace, de liniste, de blindete pentru a ne contopi cu spatiul ! Va culcati in iarba noaptea, cind toata lumea doarme, si-n linistea tulburata doar de cintecul greierilor si poate citeva broscute , priviti in sus, la imensitatea plina de stele . Incepeti sa le intelegeti , sa aflati ce sunt aceste lumi cu entitatile si inteligentele care le locuiesc... Ramineti intinsi in iarba si incercati sa gasiti steaua pe care o preferati, cea cu care aveti mai multe afinitati , si iubind-o, intrati in legatura cu ea, imaginati-va ca mergeti catre ea sau ca ea vine sa va vorbeasca.

Cind eram foarte tinar, mi s-a intimplat sa dorm pe virful din Maussala (3000m cel ma inalt virf al masivului Rhodope si punctul culminant al Bulgariei). Nu intelegeam chiar tot ce-mi spuneau stelele, nu intelegeam, dar le iubeam, intregul meu suflet era extaziat. Ele straluceau, imi trimiteau sclipiri, iar eu, in final , privindu-le cu atita dragoste, clipeam din ochi si adormeam. A doua zi dimineta coboram in cimpie, ma spalam si mergeam la rasaritul soarelui. Noaptea ziua le inlantuiam pe amindoua in aceeasi lucrare. Si iata ca acum incep sa inteleg ca aceste stele imi sopteau lucruri pe care nu le-am putut probabil inca descifra , dar pe care sufletul meu le capta, le inregistra si ale caror urme le pastreaza inca . De-abia mai tirziu, putin cite putin, incepem sa intelegem aceste revelatii ale steleleor.

Despre ce vorbesc stelele ? Ele povestesc istoria sublima a gloriei Celui Etern.

ACTIUNEA GINDULUI

Atit de mult s-au obisnuit oamenii sa lucreze la suprafata lucrurilor , incit acum e foarte greu sa dobindeasca o alta conceptie . Ei nu vad ca in lucrarea gindului exista posibilitati nemaipomenite pe care nici o alta activitate nu le-ar putea procura.

Sa luam exemplu citeva imagini . Cind facem extractia dintr-un minereu de fier, de cupru etc ..... sunt necesare tone si tone de mineral pentru a obtine o anumita cantitate de metal. Restul este steril , pamintul pe care trebuie sa-l aruncam. Pentru a obtine citiva litri de esenta de trandafiri in Bulgaria, sunt necesare vagoane de petale . Si iata, un litru din aceasta esenta de trandafiri valoreaza o avere , atit este de pretioasa.

Toate muncile oamenilor constau in cea mai mare parte, de a lucra tone de steril, materia cea mai grosiera in timp ce lucrarea gindului permite extragerea chintesentei . Daca nu stiti sa lucrati cu gindul pentru a va concentra , a va controla, a va domina, a va orienta energiile si a le dirija catre regiunile superioare , tot ce veti putea obtine va fi asemanator cu vagoanele de mineral care va vor sufoca si de care nu veti scapa pina nu veti invata sa-i extrageti esenta. Pentru a extrage esenta , initiatii lucreaza atit de mult . Aceasta esenta este ceva imponderabil, care da un gust si un sens tuturor lucrurilor. Chiar daca ati poseda toate bogatiile pamintului, daca nu aveti aceasta chintesenta care se afla in planul mental , va veti simti sarac , gol, nelinistit , nemultumit . Fiindca nu cantitatea de materie da un sens vietii ci calitatea sa , chintesenta .

UTILIZIREA GINDULUI INTOTDEAUNA NUMAI PENTRU BINE

In general , spiritualistii stiu ca gindul este o forta care poate prinde forma si realiza ceva, dar ei ignora perturbarile pe care le poate provoca un gind in marele organism cosmic caruia ii apartin toti. Ei nu se-ntreaba niciodata daca proiectele pentru care se concentreaza fara incetare sunt in acord cu planurile lui Dumnezeu si se indirjesc cu o violenta nemaivazuta sa

obtina ceea ce doresc. Nu , trebuie inteles ca gindul nu trebuie sa serveasca pentru a obtine bani, a seduce femei (sau barbati) , a cistiga bunuri pe care viata refuza sa le ofere. Gindul trebuie intotdeauna dirijat catre binele tuturor, el trebuie sa aiba un scop impersonal, dezinteresat, fericirea tuturor semenilor, infaptuirea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamint .

ROLUL MUZICII IN ACTIUNEA GINDULUI

Muzica reprezinta un curent puternic, el produce in noi impulsuri, elanuri, de aceea trebuie s-o utilizam pentru a ne pune in legatura cu idealul nostru pentru a regasi momentele pretioase spirituale pe care le-am trait . Ascultind muzica trebuie sa facem apel la tot ce este mai bun in noi ; trebuie sa fie ca vintul, care sufla in pinzele ambarcatiunii noastre pentru a o conduce spre predestinarea sa celesta .

CONCENTRAREA

Daca sunteti egoist si incercati cu orice pret sa va concentrati, dati un soc violent celulelor voastre . Trebuie sa fiti diplomat cu celulele voastre ele nu trebuie sa se indoiasca de ceea ce doriti sa le cereti . Incepeti dar prin a le linisti apoi cautati sa le calauziti incet usor , cu pricepere , si astfel va veti atinge scopul va puteti concentra asupra problemei care va preocupa. Procedati astfel in etape succesive pina in momentul cind se va realiza in voi un echilibru atit de mare si de puternic incit toate celulele vor colabora cu voi. Ati dat o atit de buna orientare gindului vostru incit el va continua tot timpul in aceasta directie.

MEDITATIE , CONTEMPLARE , IDENTIFICARE

Meditatia este o activitate a intelectului care cauta sa patrunda adevarurile spirituale.

Contemplarea este o activitate a inimii sau a sufletului care se opreste asupra unei imagini , unei calitati sau a unei virtuti pentru a se bucura de lumina sa de frumusetea sa si de a comunica cu ea.

In fine, deasupra meditatiei si a contemplarii exista ritualul magic care este o activitate a vointei , a spiritului care se identifica cu Creatorul pentru a crea .

MEDITATIA

Meditatia este ca mestecatul alimenteleor . Cind puneti alimentele in gura si le mestecati , glandele lucreaza , iar prin limba absorbiti energiile cele mai subtile , mai spirituale . Meditatia este mestecatul gindurilor. Dar evident , cind vorbim de meditatie se intelege ca gindul se ataseaza unor probleme de ordin filozofic, spiritual , mistic.

Meditatia trebuie sa va conduca spre o lume mai inalta si sa va aduca lumina si pacea.

1. MEDITATIA CA MIJLOC DE REALIZARE

Trebuie sa incepem sa meditam asupra unor subiecte accesibile. Fiinta umana este astfel construita ca nu poate trai natural intr-o lume abstracta. Trebuie mai intii sa se agate de ceea ce este vizibil, tangibil, de linga el, de ceea ce iubeste. Sa presupunem ca iubiti frumusetea sau inteligenta si ca ati

dori s-o obtineti. Incercati atunci sa va concentrati pentru a va imagina asa cum ati dori sa fiti contemplati aceasta fiinta care ati dori sa deveniti si veti simti bucuria voastra, increderea si vitalitatea voastra ca si cum ati gusta inainte de ceea ce vi se va intimpla intr-o zi. Faceti acest exercitiu timp de zece, douazeci de minute, imaginati-va ca ceea ce doriti s-a realizat deja contemplati-va in lumina, linga Dumnezeu, facind lucruri magnifice. Gindul care pregateste astfel terenul va va conduce din ce in ce mai mult catre realizarea a ceea ce doriti.

Numai ca inca odata , studiati-va bine dorintele si proiectele voastre fiindca daca sunt prea personale , daca nu vibreaza in armonie cu ordinea stabilita de Dumnezeu in intreaga creatie, ele vor intra in conflict cu legile divine, cu existente, cu entitati, cu un intreg ordin vibrator si nu veti reusi. Sau daca veti reusi , va fi si mai rau . In aceste conditii e mai bine sa nu reusiti. Esecul va va face cel putin sa evitati tot felul de deceptii si accidente si pentru ca nu ati reusit, veti fi scutit de toate acestea.

2 .CELE MAI BUNE SUBIECTE DE MEDITATIE

a) A fi un instrument in miinile divinitatii .

Toate subiectele meditatiei sunt bune: sanatate, frumusete, bogatie, inteligenta , putere, glorie.

Dar cel mai bun exercitiu este de a medita asupra lui DUMNEZEU Insusi , pentru a ne impregna cu dragostea lui, de a medita in scopul de a-l servi de a ne supune Lui, de a ne uni cu El.

Va simti ca un instrument total abandonat in miinile lui Dumnezeu, pentru ca El sa gindeasca prin voi, sa actioneze prin voi. Va abandonati in voia intelepciunii , luminii, va aflati in slujba luminii, iar Lumina , care stie tot , va va ajuta.

b) Realizarea Cerului pe pamint

Pentru ca omul a fost trimis pe pamint, el trebuie sa stie ce are de facut. Iisus a spus : " Precum in cer, asa si pe pamint " . Dar care pamint ? Pamintul nostru, corpul nostru fizic. Deci, dupa ce am facut lucrarea spirituala necesara pentru a atinge inaltul , cerul , trebuie sa coborim pentru a organiza totul jos. Nemurirea este in inalt, lumina este in inalt , armonia este in inalt. Dar de ce tot ce este sus nu s-ar putea intrupa jos, in lumea fizica?

Filozofia lui Hristos este de a face sa coboare cerul pe pamint adica sa se realizeze Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa . Iisus a lucrat pentru aceasta Imparatie. Deci de aici trebuie sa incepem munca noastra, de la corpul nostru fizic.

Iata deci cele mai bune doua subiecte de meditatie : cum sa ne consacram in intregime in serviciul Divinitatii si cum sa realizam , concretizam , materializam pe pamint tot Cerul care este in inalt. Sensul vietii este continut in aceste doua activitati. Ceea ce este in afara acestor doua activitati are o semnificatie, bineinteles, dar nu una divina.

CONTEMPLAREA

Contemplarea este o activitate a sufletului. In contemplare fiinta participa cu totul, sufletul se deschide, se ofera, realizeaza o fuziune cu obiectul contemplarii.

Contemplarea este forma cea mai inalta a rugaciunii. Prin rugaciune va ridicati pina la contemplarea splendorilor divine si , in fata acestor splendori , simtiti o dilatare extraordinara , gustati extazul. In acest extaz constiinta voastra se intinde, imbratisati universul, va dilatati la dimensiunile Divinitatii.

Toti cei care au cunoscut aceste incintari ale contemplatiei au avut senzatia ca nu mai sunt pe pamint in corpul lor fizic limitat ,ci se simteau inecati in Sufletul Universal fuzionati cu El . ..

Imediat, bineinteles, vor cobori din nou , vor incepe munca lor zilnica, dar , pentru citeva minute, citeva ore, au trait in infinit in contopire , in extaz.

IDENTIFICAREA

Scopul lucrarii spirituale este identificarea cu divinitatea . In India, initiati au rezumat aceasta actiune prin formula " Eu, este El" adica numai El exista , eu nu exist, eu sunt doar o reflectare , o repetare, o umbra. In realitate, noi nu existam ca fiinte separate, noi facem parte din Domnul , nu exista decit El , iar noi suntem o proiectie a Lui . Cind discipolul spune " Eu sunt El " el intelege ca nu exista in afara Domnului si ca legindu-se constient de el, se apropie de El devenind intr-o zi Creator ca si el.

RUGACIUNEA

1. CEA MAI BUNA RUCACIUNE :

SA CEREM DOMNULUI SA NE IA IN STAPINIRE.

Cum noi nu stim care sunt proiectele Domnului referitoare la noi, trebuie sa-i cerem sa ne lumineze , iar daca raminem inca nelamuriti trebuie sa-l imploram, zicind: Doamne, n-am ajuns inca sa te inteleg bine dar fa cel putin ceea ce trebuie : impinge-ma chiar fara stirea mea sa implinesc vointa ta, serveste-te de mine , pune stapinire pe mine , fa in mine lacasul tau.

Se poate sa nu cunoastem voia Domnului la un moment dat. Cunoastem bineinteles directia generala: intotdeauna binele, dezinteresarea, sacrificiul, iubirea, abnegatia, bunatatea, generozitatea etc. ...Dar sunt cazuri cind nu putem sti cu precizie ce asteapta el de la noi. Si atunci , pentru ca ne lipseste clarviziunea, luciditatea trebuie sa spunem: " Dumnezeul Meu, realizeaza-ti Vointa Ta chiar daca este impotriva vointei mele ". Nu este dat tuturor oamenilor sa aiba idei clare despre utilitatea sau valoarea celor pe care vor sa le intreprinda , uneori realizam orbeste proiectele lui Dumnezeu.

Trebuie sa implorati Cerul si sa cereti chiar cu amenintari ca intr-o zi , se va putea servi in fine de voi. Spuneti:" Iata, in sfirsit am inteles. Nimic nu este de facut cu natura mea inferioara, este incapatinata, rezistenta , coruptibila; nu voi reusi sa o modific. O , Entitati Celeste, inlocuiti-o trimiteti-mi creaturile cele mai perfecte cele mai minunate pentru ca ele sa se instaleze in mine sa ma instruiasca si sa conduca directia vietii mele . Fiindca secolele si mileniile n-au fost necesare pentru a o schimba, atunci limiteaz-o inlocuieste-o prin spirite luminoase capabile s-o supuna si fa astfel ca in ciuda vointei mele sa reusesc sa realizez planurile tale . "

Cind va rugati " Doamne Dumnezeule, vino si inlocuieste personalitatea mea preia Tu insuti directia vietii mele" , nu actionati numai in planul fizic, asupra particulelor materiale ale corpului vostru, ci mai ales asupra memoriei celulelor, a cliseelor inregistrate , iar vechile obiceiuri sunt inlocuite prin calitati si virtuti.

Iata una din cele mai bune rugaciuni din lume : toate celulele contin un element personal, un interes, un calcul; dorim sa cistigam bunavointa Domnului, in timp ce in aceasta rugaciune, va oferiti intreaga voastra viata spunind :" Iata-ma Doamne , sunt gata sa mor, Tu imi poti lua viata , ma poti face sa dispar, dar trimite-mi entitati celeste care sa-mi inlocuiasca natura mea inferioara ca sa te pot sluji."

2 . O metoda de rugaciune

Voi spuneti ca va rugati, dar ca nu aveti rezultate . Iata un mod foarte simplu , dar eficace, sa intrati in legatura cu Domnul. In momentul in care vreti sa va rugati, creati urmatoarea imagine : aceea a unei multimi de spirite dispersate in lumea intreaga , care, acolo unde se afla, sunt concentrate asupra Creatorului .Prin gind va legati de aceste fiinte pentru a va ruga cu ele, astfel vocea voastra nu mai este izolata in pustiul vietii si voi va indreptati spre Cer impreuna cu alte mii de fiinte luminoase. O astfel de rugaciune este intot deauna auzita din cauza multitudinii fiintelor si beneficiati si voi prin aceasta .

Rugaciunea voastra nu-si atinge scopul fiindca actionati singur . Secretul este in a intra in legatura cu toti cei care se roaga , fiindca exista in orice moment in lume fiinte care se roaga.

TOATE PUTERILE SE AFLA IN GIND

Adevaratul discipol este convins ca gindul este o realitate si ca toate puterile exista in gind. Stiind asta, chiar in circumstantele cele mai nefavorabile ale vietii , in timp ce altii sunt nefericiti, discipolul poate actiona prin gind; el nu pierde niciodata o clipa si nimeni nu-l poate opri; Este liber, este deasupra tuturor , este un Creator.

Cei care n-au obiceiul sa lucreze cu gindul se pling intotdeauna ca le lipseste ceva ca sunt asupriti , limitati; gasesc mereu motiv sa fie nefericiti pentru ca nu au descoperit ca Dumnezeu a dat fiintei umane toate posibilitatile , dar numai in domeniul mental .

In ziua in care vor sti sa profite de toate circumstantele vietii pentru a se mentine in inaltimi , gratie gindului, ei vor plana asupra a tot.

PLEXUL SOLAR

IMPORTANTA PLEXULUI SOLAR

Plexul solar dirijeaza toate functiile corpului fizic; de el depinde respiratia, eliminarea, nutritia, cresterea, circulatia, sistemul nervos. Prin intermediul plexului solar omul poate comunica intr-adevar cu Universul, fiindca plexul solar este conectat cu intregul cosmos. Este deci un centru foarte important pentru noi si trebuie sa evitam tot ce l-ar putea contracta, contractia vaselor sanguine si a diferitelor canale ale organismului; iar cind singele sau celelalte lichide ale organismului nu circula cum trebuie, se formeaza depozite care, cu timpul vor da tot felul de tulburari.

CUM SA INTARIM PLEXUL SOLAR

Ceea ce perturba cel mai mult plexul solar si prin urmare organele interne: ficat, rinichi, stomac etc. sunt frica, furia, grijile, indoiala, dragostea dezordonata, gindurile si sentimentele haotice; cum plexul solar este rezervorul fortelor, consecinta acestor dezechilibre este o demagnetizare totala.

Dar, asa cum plexul solar se poate goli, el se poate si umple si acest aspect trebuie sa-l cunoasca discipolul: cum sa-si reincarce plexul solar.

Va voi da citeva metode:

1. Fiecare arbore este un rezervor de forte provenite de la apa si din pamint si noi putem extrage aceste forte.

a) Alegeti un copac mare: un cedru, un stejar, un fag, sau un brad

b) va sprijiniti cu spatele de el, plasindu-va mina stinga la spate, cu palma pe trunchiul copacului

c) in acelasi timp puneti palma miinii drepte pe plexul solar.

d) va concentrati asupra copacului, rugindu-l sa va dea o parte din fortele sale

Se produce atunci o transfuzie a acestor energii pe care le veti receptiona prin mina voastra stinga si pe care le veti transmite prin mina dreapta in plexul solar. Dupa aceea multumiti copacului.

2. Va puteti fortifica plexul vostru solar ascultind si privind cum curge un izvor, o cascada, o fintina. Este o metoda in aparenta nesemnificativa dar care da mari rezultate. Apa care curge influenteaza plexul solar care reincepe sa lucreze, eliminind substantele nocive.

3. Cind meditati asupra subiectelor inaltatoare si divine, va puteti pune mina la nivelul plexului solar pentru a-l alimenta cu forta si energie, pe care le veti putea utiliza mai tirziu. Cind va simtiti plini de bucurie sau de forta , nu le risipiti inutil in gesturi, cuvinte, in ginduri si sentimente, ci utilizati aceasta metoda puneti-va mina dreapta pe plexul solar meditind si incarcati-l in liniste cu aceasta forta si bucurie.

Plexul nostru solar este banca unde putem stringe banii care ne vor fi mai tirziu necesari. Putem face in fiecare zi acest exercitiu.

CREIERUL SI PLEXUL SOLAR

Plexul solar este un creier inversat: in creier materia cenusie este la exterior iar substanta alba la interior, in timp ce in plexul solar substanta

cenusie este in interior iar substanta alba la exterior. Plexul solar a creat creierul si il alimenteaza, ii trimite energie, forta, iar cind nu-i mai poate trimite, omul adoarme, este indobitocit sau are dureri de cap, nu mai poate gindi.

In realitate, creierul nu este despartit de plexul solar, dar putin sunt oamenii care stiu cum sa-si ridice energiile de la plexul solar la creier.

Creierul este dinamic, activ, dar se oboseste repede daca nu este sustinut de energiile plexului solar. De aceea, inainte de un efort intelectual, inainte de a medita, de a va concentra, trebuie sa actionati asupra plexului vostru solar. Masati-l de exemplu, in sens invers acelor de ceasornic. Dupa citeva minute veti simti ca gindul vostru este liber, usor, si ca va puteti pune pe lucru.

Trebuie ca activitatea sa fie armonic repartizata intre creier si plexul solar.

PICIOARELE SI PLEXUL SOLAR

In anumite imprejurari banale ale vietii de zi cu zi, ati remarcat, fara doar si poate, existenta unei legaturi intre picioare si plexul solar. Cind va este foarte frig la picioare, resimtiti o contractie in plexul solar si daca veti minca in acel moment, veti avea indigestie. Daca va puneti picioarele in apa fierbinte, veti simti o dilatare in plexul solar, o senzatie foarte placuta care va da buna dispozitie.

Deci, atunci cind va simtiti demagnetizati, perturbati sau contractati, pregatiti apa calda, scufundati-va picioarele si incepeti sa le spalati cu atentie; actionati astfel asupra plexului solar, dindu-i forta, iar starea constiintei voastre se va transforma imediat. Daca intr-o zi, acasa, nu reusiti sa meditati, faceti o baie la picioare si veti avea o usurinta mult mai mare pentru a va concentra.

CENTRUL HARA

Centrul Hara se afla la patru centimetri sub ombilic. Pentru inteleptii japonezi, centrul Hara este centrul vietii, al echilibrului, centrul universului. Iar cind omul, concentrindu-se asupra lui reusesete sa-l dezvolte, devine neobosit, de neinvins. Toti cei care au lucrat asupra centrului Hara se disting in viata printr-un echilibru extraordinar.

EXERCITIU

Citeodata, cind mediteaza, initiatii isi plaseaza miinile pe abdomen. Concentrindu-se asupra acestei regiuni Hara, fac sa circule energiile care trebuie sa alimenteze intregul organism. Si voi puteti face acest exercitiu. In fiecare zi, stind in picioare, sezind sau culcat, puneti-va citeva minute miinile pe centrul Hara, trimitindu-i multa iubire. Fiti atenti insa sa nu treziti nimic mai jos. Acest exercitiu poate declansa energii spirituale datorita carora incercati senzatii de stabilitate, de forta, de dilatare.

Acest centru este mentionat in multe scrieri oculte dar in moduri foarte diferite. De exemplu, alchimistul Basile Valentin, in cartea sa "Cele douasprezece chei" vorbeste de coborirea in centrul pamintului pentru gasirea pietrei filozofale. In realitate nu este vorba de a cobori in centrul planetei ci de a patrunde in noi insine, in corpul nostru fizic, pentru ca acolo vom gasi materiale, bogatii si comori. Se spune in cartile sacre ale Indiei ca Brahma se afla in abdomen, Vichnu in regiunea inimii si a plaminilor iar Shiva in creier. Oare Brahma, Creatorul, este situat in abdomen? Cind studiem fiinta umana, constatam ca abdomenul este chiar centrul unde se creaza viata. Da, sursa vietii este acolo, in abdomen. Se spune acelasi lucru si in Evanghelie: "Din sinul sau vor izvori fluvii de apa vie". De ce din sinul sau? De ce nu din creier sau din plamini? Ce este in viscere ca sa poata iesi apa vie? Deci acolo locuieste Brahma, Creatorul. Dar pentru a-l simti, pentru a putea comunica cu El, sunt necesari ani de lucru.

Dincolo de povestea nasterii lui Iisus intr-o iesle se afla ceva extrem de profund. Aceasta iesle unde s-a nascut Iisus, este centrul Hara, fiindca

ceea ce a produs in momentul nasterii lui Iisus, se reproduce intr-o fiinta umana cind este pregatita sa se nasca in lumea spirituala, ceea ce stiinta initiatica numeste a doua nastere.

Deci, nasterea lui Iisus intr-o iesle, are o incarcatura initiatica de cea mai inalta importanta. La acest nivel, al centrului Hara discipolul trebuie sa faca sa se nasca in el noua constiinta, ca a copilului Iisus.

METODELE LUMINII

A FACE DIN LUMINA O PREOCUPARE CONSTANTA

Trebuie sa cautam lumina, sa ne concentram asupra ei, s-o bem, s-o mincam, s-o situam deasupra tuturor fenomenelor pamintului. De indata ce aveti un moment liber, inchideti ochii si va concentrati asupra imaginii de lumina care patrunde peste tot si aduce toate binecuvintarile. Aveti de asteptat la dentist sau la gara; in loc sa rasfoiti revistele presarate cu lucruri inutile sau stupide, ginditi-va citeva minute la lumina.

Cind mergeti pe strada, opriti-va o clipa in fata unei vitrine, dind impresia ca o priviti si concentrati-va citeva secunde incercind sa introduceti lumina in voi. Cind veti porni din nou, va veti simti usurat, purificat. Acest exercitiu este valabil in toate imprejurarile fie ca gatiti in bucatarie, ca scrieti scrisori, ca va spalati, ca va imbracati sau dezbracati, puteti timp de citeva secunde sa va imaginati aceasta lumina in care se scalda intreg universul. Unii clarvazatori o vad, cum toate creaturile, toate obiectele, chiar si pietrele se scalda in lumina si emana aceasta lumina.

Cind meditam in liniste, lasati la o parte toate preocuparile voastre si concentrati-va asupra luminii ca si cum salvarea voastra ar depinde de ea. Iata, ginditi ca traiti ultima clipa inainte de a parasi pamintul si ca numai lumina va poate salva si va legati de ea. Lumina, nimic altceva nu trebuie sa conteze.

Va puteti imagina aceasta lumina alba, incandescenta si atunci spuneti ca si initiatii: "Sunt frintura din frintura Sufletului Incandescent." V-o puteti imagina violeta, albastra, verde, galbena, portocalie sau rosie. Dar este mai bine sa fie alba, fiindca lumina alba le reuneste pe toate celelalte.

In aceasta lumina alba aveti intreaga putere a violetului, pacea si adevarul albastrului, bogatia si tineretea verdelui, intelepciunea si cunoasterea galbenului, sanatatea, vigoarea, vitalitatea portocaliului, forta, activitatea si dinamismul rosului. Dar mai intii trebuie sa fie alba.

Cind veti reusi sa va concentrati asupra luminii, sa o simtiti ca pe un ocean care vibreaza, palpita, freamata, unde totul este pace, fericire, bucurie, veti incepe sa simtiti ca acesta lumina este si parfum si muzica - acea muzica cosmica numita muzica sferelor- cintarea a tot ce exista in univers.

Nu exista o lucrare mai demna, mai glorioasa, mai puternica, cum este lucrul cu lumina; daca vreti intr-adevar sa faceti ceva maret, nobil, nu este decit aceasta.

LUMINA CARE LINISTESTE SI VINDECA

Cind va simtiti sufletul intunecat de o durere, de o dificultate de o indoiala, mergeti catre lumina si vorbiti-i: "O, lumina, tu care esti cea mai inteligenta, intra in mine, vino sa-mi luminezi inima si mintea". Si ea va veni sa va lumineze.

Daca vreti sa ajutati pe cineva care e la greu, trimiteti-i prin gind raze de lumina, strapungeti-l cu aceasta lumina. Daca simtiti durere in cap, in

corp, apelati la lumina, imaginati-va ca din degetele voastre ies raze de toate culorile si dirijati-le catre locul dureros. Dupa un timp, veti constata o ameliorare.

Elixirul vietii fara moarte este lumina condensata.

LUMINA CARE PROTEJEAZA

O persoana este violenta cu voi; va blocheaza si vreti sa va protejati contra actiunilor sale. Invaluiti-va in lumina si invaluiti-o si pe ea, astfel nu va mai putea sa-si duca la capat planurile sale.

Mergeti pe strada noaptea si nu sunteti prea linistit: rugati lumina sa va insoteasca si ea va veni sa va lumineze si sa va pazeasca de pericole. Evident, trebuie sa fiti rezonabil si sa nu va expuneti fara motiv si imprudent pericolelor crezind ca Cerul n-are altceva mai bun de facut decit sa vegheze asupra faptelor voastre. Nu raufacatorii in sine vor simti lumina ci spiritele malefice care-l insotesc si care, speriate de lumina, ii vor indemna sa fuga.

LUMINA CARE ADUCE ARMONIE SI IUBIRE

Daca doriti ca familia voastra sa traiasca in armonie, ginditi-va ca intreaga voastra casa pluteste in lumina.

Daca vreti sa fiti bine primiti de prietenii pe care ii vizitati, reculegeti-va mai intii si trimiteti lumina in casa unde doriti sa mergeti si apoi intrati. Cea mai mare parte a oamenilor merg la prietenii lor atunci cind sunt in intuneric, nemultumiti, iritati, nelinistiti. Astfel se pierd prietenii.

Daca vreti sa atrageti dragostea cuiva, sa stiti ca sunt interzise toate mijloacele prin care ati vrea sa reusiti: bani, seductie sau violenta. Singura modalitate permisa, singura cu adevarat puternica, este sa trimiteti fiintelor pe care doriti sa le atrageti cadouri de lumina pe care sa le raspinditi in jurul lor. Doriti ca cineva sa va iubeasca si sa se gindeasca la voi? Trimiteti-i lumina, sufletul sau ca receptiona aceste unde, va va aprecia din ce in ce mai mult si va incepe sa se preocupe de voi.

LANSATI CATRE CER SEMNALE LUMINOASE

Intreaga lume reprezinta un ocean obscur, iar voi sunteti ca niste vase ratacite in noapte. Pentru a putea fi gasiti de spiritele care vor sa va vina in ajutor, trebuie sa lansati in noapte semnale luminoase. Acest semnal este de fapt lumina pe care omul o proiecteaza in jurul sau pentru ca spiritele sublime sa-l poata gasi printre tenebre. Se spune " Rugati-va", adica trimiteti catre Cer curenti de lumina. Lumii invizibile nu-i place sa se ocupe de ceea ce este stins si daca vreti sa-i atrageti atentia, aprindeti-va lampile.

EXERCITIU COLECTIV:

SOARELE CARE LUMINEAZA LUMEA

Concentrati-va si imaginati-va ca sunteti inconjurat de o lumina stralucitoare si ca aceasta straluceste atit de intens incit lumineaza lumea intreaga. Fiecare trebuie sa se simta el insusi ca un soare care isi materializeaza razele si se uneste cu alti sori pentru a forma un soare unic. Puneti-va aceasta lumina in inima, in minte, contemplati razele ei multicolore. Straluciti, uniti cu totii, pentru intrega lume si uitati, in timpul exercitiului, orice alta problema.

LUMINA, IMAGINEA LUI DUMNEZEU

Trebuie sa ne imaginam o lumina orbitoare in care totul vibreaza, palpita, ca si cum ar fi cufundat intr-un ocean infinit: Sorii, Ingerii, Arhanghelii. Aceasta lumina in care se topesc toate formele, este adevarata imagine a lui Dumnezeu.

A U R A

Toate fiintele vii, oameni, animale, plante si chiar pietre emit particule, produc emanatii, iar aceste particule si emanatii formeaza aura. Pentru om, aura este o combinatie a emanatiilor diferitelor sale corpuri: fizic, eteric, astral, mental, cauzal si atmic, fiecare corp aducind nuante particulare. Aura este deci o sinteza foarte larga a diferitelor tendinte, calitati si virtuti omenesti. La anumite persoane aura este foarte intinsa, foarte vasta; cu vibratii intense si culori splendide; la altii din contra, este mica, cenusie si incetosata.

AURA CA INSTRUMENT DE PROTECTIE

Cea mai buna protectie este o aura in buna stare. Daca avem o aura pura, luminoasa si puternica, nici o perturbare de pe pamint nu ne poate atinge deoarece ea este ca o bariera care se opune curentelor malefice si tulburarilor de orice fel. Inconjurat de o astfel de aura, discipolul este intr-o fortareata si cind toti in jurul lui sunt agitati, tulburati, demagnetizati, el isi pastreaza inca iubirea si curajul fiindca se simte locuit de o lumina interioara gratie careia ii poate ajuta si pe altii.

CULORILE AUREI CA PUNCTE DE REFERINTA

Ati vrea sa fiti capabili sa distingeti peste tot adevarul de fals, aveti nevoie de un punct de referinta, de un esantion pentru a putea recunoaste adevarul; acest esantion nu-l puteti avea daca nu posedati in aura culoarea albastru, veritabila culoare albastra, fiindca ea va va ghida. Cautati intelepciunea, inteligenta, le veti gasi datorita culorii galben din aura voastra etc...

CUM SA LUCRAM ASUPRA AUREI

Puteti lucra asupra aurei in doua moduri.

1. Mai intii, prin vointa constienta, imaginindu-va ca inotati in culorile cele mai pure, mai luminoase. Pentru a avea o idee exacta asupra celor 7 culori, trebuie sa folositi o prisma, numai acestea sunt culorile adevarate. Cele pe care le vedeti in natura la flori, pasari, cristale, sunt doar nuante mai mult sau mai putin apropiate de culorile veritabile. Cu ajutorul prismei veti vedea adevaratele culori. Puteti face un exercitiu imaginindu-va ca din voi ies culorile si se propaga in spatiu. Va aflati in centrul unei sfere si de acolo trimiteti iubirea voastra in tot universul ca pe niste proiectii de culori si lumina.

2. A doua metoda consta in a lucra asupra virtutilor: puritate, indulgenta, generozitate, bunatate, speranta, credinta, smerenie, dreptate, dezinteresare. Aceasta metoda este mai sigura. Lucrati asupra virtutilor si ele va formeaza aura. Prin iubire ii dati viata, prin intelepciune o faceti mai luminoasa, prin forta caracterului o faceti mai puternica, printr-o viata pura, mai limpede si clara. In functie de virtutile dezvoltate se vor dezvolta si calitatile aurei.

Bineinteles, daca veti putea reuni aceste doua metode, va fi si mai bine. Daca in fiecare zi va concentrati asupra aurei dar duceti o viata cu totul

obisnuita, fara sa cautati a va dezvolta niste virtuti, ceea ce construiti pe o parte, darimati pe cealalta. De aceea trebuie sa folositi ambele metode: sa duceti o viata cinstita, pura si plina de iubire si in acelasi timp sa lucrati constient asupra aurei.

Pe masura ce se va dezvolta, aura va va permite sa comunicati cu toate regiunile spatiului.

CORPUL DE SLAVA

In Noul Testament se mentioneaza ca posedam un corp incoruptibil, un corp de lumina pura, corpul de slava. In trecutul indepartat, puteam calatori in spatiu gratie lui, pentru a vedea si cunoaste totul. Dar, fiindca am neglijat acest corp, prin coborirea noastra in regiunile foarte dense ale materiei, acum este lipsit de orice posibilitate de manifestare. Pentru a se dezvolta din nou si a-si relua functia lui primondiala, trebuie sa ne ocupam de el, sa-l hranim, fiindca prin acest corp noi traim etern si gratie lui ne vom recistiga toate puterile pe care le posedam in trecut: animalele ne vor asculta, spiritele ne vor servi. Toate fortele sunt la dispozitia celui care si-a dezvoltat corpul de slava fiindca Dumnezeu vine sa locuiasca in acest corp si nu in cel fizic.

CUM SA NE DEZVOLTAM CORPUL NOSTRU DE SLAVA

Ce facem cu o saminta? O plantam, ne ocupam de ea, o stropim si ea creste, devine arbore, adica un corp inflorit, viguros. Dar acest corp era deja acolo, in puterea semintei, cu posibilitatile ei de dezvoltare ulterioara. Totul este continut in saminta: inaltimea sa, frumusetea sa, fructele arborelui, dar el trebuie hranit, udat, daca nu, el moare.

Corpul de slava este in noi sub forma unei seminte, a unui germen, iar discipolul, prin munca sa, trebuie sa-l alimenteze. De aceea, cind aveti momente de traire spirituala intensa, ca atunci cind ascultati muzica, cind

sunteti tulburat de un spectacol de mare frumusete, atunci va hraniti corpul vostru de slava, il fortificati. Sentimentele de iubire, incintare, sunt particule gratie carora il hraniti asa cum femeia insarcinata isi hraneste copilul cu singele, gindurile, sentimentele sale. Nu va puteti alimenta corpul de slava decit cu elementele cele mai pure, mai luminoase. Trebuie sa fiti atent si sa faceti selectia gindurilor si sentimentelor voastre, iar cind sosesc momente dificile, cind resimtiti ura, gelozie, dorinta de razbunare, amintiti-va imediat ca astfel incetiniti formarea corpului de slava si schimbati-va starea. El nu poate fi format decit de ce-i mai bun in noi. Daca il hranim indelung cu fluidele noastre, viata noastra, el devine luminos, stralucitor, puternic, nemuritor, fiindca este format din materiale inalterabile, eterne si va face minuni, mai intii in noi insine si apoi in afara noastra.

Voi spuneti: " Dar cum sa atragem aceste materiale?" Prin legea afinitatii. Fiecare din sentimentele, dorintele, gindurile noastre, are proprietatea de a atrage din spatiu substante care ii corespund. Astfel gindurile bune, sentimentele si dorintele pozitive, sustinute de o vointa ferma, atrag particule dintr-o materie pura, eterna, incoruptibila. Daca discipolul lucreaza in fiecare zi pentru a atrage aceasta materie, ea intra si se instaleaza in intregul sau organism si inlatura toate particulele vechi, prafuite, terne, mucegaite pina la reinnoirea completa a corpului fizic, eteric, astral si mental.

Pe de alta parte, cum fiecare particula de materie este legata de o forta, cu cit o materie este mai pura, cu atit vibreaza si atrage forte corespunzatoare puritatii sale. Astfel, de cite ori va inaltati in lumea divina pentru a o contempla sub toate formele sale de lumina, frumusete, muzica, armonie, culegeti particule noi care atrag dupa ele forte, energii si spirite corespunzatoare.

Trebuie deci sa va autodepasiti pentru a atrage particulele cele mai pure, mai luminoase din oceanul eteric si sa le atasati corpului vostru de slava. O puteti face azi, la inceput in cantitate mica, apoi tot mai mult in fiecare zi. Faceti-o dimineata cind mergeti la rasaritul soarelui: va indepartati de pamint si va legati de Cer, de soare, pentru a prelua citeva particule luminoase si a le adauga corpului vostru de slava.

CITEVA FORMULE SI RUGACIUNI

FORMULA PENTRU CONDUCATOR

"Doamne, protejeaza-ne de noi insine

Si de toti cei care ne inconjoara

Pastreaza-ne in lumina

Trimite-ne noua un inger care sa ne conduca".

FORMULA PENTRU OPRIREA SINGELUI

Prin singele lui Adam a venit moartea

Prin singele lui Hristos a venit viata

Singe, opreste-te! (de trei ori)

RUGACIUNI

Doamne, nu-mi da prea mult

ca sa nu Te uit

si nu ma lipsi de preamult

ca sa nu ma revolt!

D-zeul meu, Tu poti dispune de mine dupa vointa Ta

pentru slava si realizarea Imparatiei Tale.

Tot ce este al meu Iti apartine, voi implini vointa Ta.

Dumnezeul meu, sunt al Tau servitor.

Inima pura ca un cristal

Intelectul luminos ca soarele,

Sufletul larg cum e universul,

Spiritul puternic ca D-zeu si unit cu D-zeu.

Doamne, iubesc Intelepciunea Ta

Cred in Iubirea Ta

Sper in Puterea Ta. (de trei ori)

FORMULE ALE MAESTRULUI PETER DEUNOV

Nu exista iubirea ca iubirea lui Dumnezeu,

Numai iubirea lui Dumnezeu este iubire.

Nu exista exista intelepciune ca intelepciunea lui Dumnezeu,

Numai intelepciunea lui Dumnezeu este intelepciune.

Nu exista adevar ca adevarul lui Dumnezeu,

Numai adevarul lui Dumnezeu este adevar.

Nu exista dreptate ca dreptatea lui Dumnezeu,

Numai dreptatea lui Dumnezeu este dreptate.

Nu exista virtute ca virtute ca virtutea lui Hristos,

Numai virtutea lui Hristos este virtute.

Nu exista slava ca slava lui Hristos,

Numai slava lui Hristos este slava.

Nu exista forta ca forta spiritului,

Numai forta spiritului este forta lui Dumnezeu.

FORMULA DE CONSACRARE

1.Ardeti tamiie si spuneti:

" Prin Atotputerea nelimitata a Numelui lui Dumnezeu,IOD HE VAU HE, si prin Atotputerea Mamei Divine si a cuvintului Magic, fie ca toate entitatile impure si malefice sa fie izgonite din acest loc (sau obiect).

Va daruiesc acest loc (sau acest obiect), O, Doamne Dumnezeule, Tatal nostru; O, Mama Divina; O, Hristos; O, Duh Sfint, pentru onoarea voastra, pentru slava voastra, pentru Lumina, pentru a nu intra in stapinirea nici unei forte contrare. Amin. Asa sa fie!"

2. "Dumnezeul meu, lumineaza-ma! Fiecare lucru sa-mi apara asa cum l-ai creat Tu. Lumineaza-mi calea!"

3. "Doamne, fa-ma sa dispar in eternitatea Ta si in Imensitatea Ta, iar in locul meu, vino sa locuiesti si sa te manifesti Tu:

ca intelepciune prin inteligenta mea,

ca iubire prin inima mea,

ca putere prin vointa mea.

Pentru ca Imparatia Ta si Dreptatea Ta sa coboare pe pamint.

RUGACIUNE PENTRU ARMONIE

Trebuie mai intii sa va armonizati cu Domnul, Principiul Creator, Cauza primordiala. Spuneti: "Dumnezeul meu, pina in acesta zi nu am fost nici intelept nici instruit, dar imi vad greselile si sunt pregatit sa ma indrept, Te rog, da-mi iertarea Ta. De acum inainte vreau sa fiu in armonie cu Tine. Trimite-mi lumina Ta ca sa nu calc poruncile Tale. Ingaduie-mi sa Te contemplez. Te voi asculta, voi implini vointa Ta".

Va adresati apoi Ingerilor si Arhanghelilor: "Deseori ati venit sa-mi aduceti mesaje din partea Creatorului ca sa ma avertizati sau sa ma

luminati, dar aflindu-ma in tumultul pasiunilor nu v-am auzit vocea. Va rog, continuati sa-mi aduceti lumina, pentru ca vreau sa va ascult. Stiu ca sunteti cei mai mari slujitori ai lui Dumnezeu, va respect si va iubesc".

Apoi va adresati Maestrilor, binefacatorii umanitatii, tuturor celor care s-au sacrificat pina la capat pentru cauza divina: "Maestrilor, nu v-am ascultat, crezind ca tot ce conteaza este stiinta omeneasca. Acum vad ca ceea ce ati inteles si ati descoperit era adevarul, esentialul, voiesc sa va ajut si sa va slujesc. Trimiteti-mi cunoasterea si cunostintele voastre".

Va armonizati apoi cu intreaga umanitate. Vorbiti astfel: dragii mei frati si surori, fie ca pacea si armonia sa domneasca intre noi! Sa ne uitam slabiciunile si imperfectiunile, sa uitam raul pe care ni l-am putut face si sa lucram impreuna in cimpia Domnului pentru a transforma pamintul intr-o gradina a paradisului unde sa traim ca fratii".

Vorbiti apoi animalelor: "Voi, care la inceputul creatiei traiati cu noi in armonie si pace, trebuie sa va ajutam deoarece din vina noastra ati devenit cruzi iar conditiile voastre de viata sunt dificile. Va trimit lumina pentru a avansa rapid pe calea evolutiei".

Vorbiti si plantelor : "O, voi plante, arbori, flori atit de incintatoare care acceptati sa ramineti in nemiscare si sa suportati toate intemperiile, ce exemplu sunteti pentru noi! Va multumesc pentru hrana, frumusetea si parfumul florilor. Va trimit cele mai bune ginduri, vreau sa fiu in armonie cu voi. Daruiti-mi prospetimea si puritatea voastra iar eu va voi darui dragostea mea".

Vorbiti pietrelor: "Voi care sunt sprijinul omenirii, solul pe care calcam, voi care de mii de ani dati un exemplu de stabilitate, care ne ingaduiti sa va folosim in ridicarea caselor noastre si a atitor alte constructii minunate, dati-ne forta voastra., in schimb noi va vom da pe a noastra pentru ca intr-o zi, in viitor, sa va puteti trezi... Fie ca armonia sa domneasca de-acum intre noi".

Inchideti ochii si repetati si repetati intregului univers: " Va iubesc, va iubesc, va iubesc, sunt in armonie cu voi".

Ce este un MAESTRU spiritual ?

aivanhov.jpg (4651 bytes)

NOTA EDITORILOR:

Dorim să atragem atenţia cititorilor asupra faptului că Învăţământul ezoteric al Fraternităţii Albe Universale, difuzat de către Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov, este un Învăţământ strict oral, ceea ce explică anumite aspecte ce compun textele prezentului volum.

Am dori, de asemenea, să fie clar pentru public faptul că, în denumirea Fraternitatea Albă Universală, termenul "Albă" nu se referă absolut deloc la culoarea pieii, specifică unei rase. Aşa cum culoarea albă este sinteza tuturor celorlalte culori, Ideea de Fraternitate Albă Universală se adresează, fără excepţie, tuturor oamenilor.

Ea îi invită să realizeze, pe întreg Pământul, o viaţă fraternă, armonioasă, respectând fiecare rasă, fiecare religie, fiecare naţionalitate.

CUPRINS

I - Cum se recunoaşte un adevărat maestru spiritual................................................. 3

II - necesiTATEA UNui ghid SPIRITUAL.................................................................................. 7

III - NU VĂ JUCAŢI DE-A UCENICUL VRĂJITOR !....................................................................... 9

IV - A NU CONFUNDA EXOTISMUL CU SPIRITUALITATEA......................................................... 13

I......................................................................................................................................... 13

II........................................................................................................................................ 14

V - A ŞTI SĂ ECHILIBRAŢI LUMEA MATERIALĂ CU LUMEA SPIRITUALĂ................................ 16

VI - MAESTRUL, OGLINDĂ A ADEVĂRULUI............................................................................. 18

I......................................................................................................................................... 18

II........................................................................................................................................ 23

VII - SĂ NU AŞTEPTAŢI DE LA UN MAESTRU DECÂT LUMINA.................................................. 26

I......................................................................................................................................... 26

II........................................................................................................................................ 28

III....................................................................................................................................... 31

VIII - DISCIPOLUL ÎN FAŢA MAESTRULUI............................................................................... 33

I......................................................................................................................................... 33

II........................................................................................................................................ 35

IX - DIMENSIUNEA UNIVERSALĂ A UNUI MAESTRU................................................................ 37

X - PREZENŢA MAGICĂ A UNUI MAESTRU.............................................................................. 40

XI - ACTIVITATEA DE IDENTIFICARE...................................................................................... 42

I......................................................................................................................................... 42

II........................................................................................................................................ 45

XII - "DACĂ NU DEVENIŢI CA NIŞTE COPII…"......................................................................... 46

I - Cum se recunoaşte un adevărat maestru spiritual

Pentru un discipol a-şi întâlni Maestrul înseamnă a găsi o "mamă" care acceptă să-l poarte nouă luni, pentru a-l "naşte" Lumii spirituale. Odată ce s-a "născut", adică s-a trezit, ochii săi descoperă frumuseţea Creaţiei, urechile sale ascultă Cuvântul divin, gura sa gustă hrana cerească, picioarele sale îl duc în diferitele locuri ale spaţiului pentru a face Binele şi mâinile sale învaţă să creeze în Lumea subtilă a sufletului

Foarte puţini oameni ştiu ce este într-adevăr un Maestru. Unii au citit cărţi care povestesc istorii de neconceput: un Maestru este perfect, omniscient, atotputernic... El nu are nevoie nici să mănânce, nici să bea, nici să doarmă...El este la adăpost de toate tentaţiile şi, mai ales, îşi petrece tot timpul făcând miracole.

Exact ca în cartea lui Spalding: Viaţa Maeştrilor. Câţi oameni n-au fost entuziasmaţi de această carte fără a-şi da seama că ea conţine anecdote de necrezut. Marii Maeştrii, este adevărat, au puteri excepţionale, dar ei nu le utilizează pentru a face minuni în faţa unor gură-cască. A apare şi a dispare, a merge pe ape, a zbura în spaţiu, a materializa ospeţe, a trece prin flăcările unui incendiu, a face să iasă case din pământ... Chiar dacă este capabil, un adevărat Maestru nu le va face, deoarece faptul că asistă la asemenea spectacole nu-i poate ajuta pe oameni să se transforme...

Un Maestru, trebuie s-o ştiţi, este la fel ca toţi ceilalţi oameni: are aceleaşi organe care-l fac să simtă aceleaşi nevoi şi aceleaşi dorinţe. Iar dacă îi tăiaţi o bucată de carne, veţi vedea că sângele său va curge roşu ca la toată lumea! Diferenţa este că la un Maestru conştiinţa este mult mai vastă decât la majoritatea oamenilor: el are un ideal, puncte de vedere superioare şi, mai ales, a ajuns la o perfectă stăpânire de sine. Evident, pentru aceasta trebuie foarte mult timp şi o activitate gigantică; de aceea nimeni nu poate deveni Maestru într-o singură încarnare.

Dacă întâlniţi un Maestru, să ştiţi că toate calităţile şi virtuţile pe care le manifestă, nu le-a achiziţionat în această singură viaţă. Nu, a fost nevoie ca el să lucreze timp de secole, chiar milenii, şi cum calităţile pe care le-a câştigat prin proprie activitate nu dispar în momentul în care a trebuit să părăsească Pământul, când revine îşi aduce din nou aceste calităţi. Astfel, din încarnare în încarnare, el adaugă noi elemente spirituale, până în ziua în care devine o adevărată călăuză de Lumină şi Virtute divină.

Din nefericire, există şi fiinţe care s-au pregătit timp de secole să devină mesageri ai Răului, iar aceştia sunt Maeştrii magiei negre. Fiinţa umană este liberă să aleagă Binele sau Răul; chiar dacă Inteligenţa cosmică o lasă să-l facă un anumit timp, în măsura în care s-a ridicat prin comportamentul ei contra ordinii universale, fiinţa aceea sfârşeşte totdeauna prin a fi distrusă. Dar, la început, ea are posibilitatea de alegere. Atâta timp cât fiinţa umană este vie, este liberă să se decidă pentru un sens sau celălalt.

În câteva cazuri, foarte rare, se găsesc fiinţe care, cu toată această libertate ce le este dată, rămân definitiv determinate. Marii Iniţiaţi, de exemplu" sunt determinaţi pentru Lumină şi pentru Iubire. Unii, bineînţeles, au putut să decadă, dar majoritatea lor au rămas Spirite ale Luminii. Şi, de altfel, cu cât trece timpul, cu atât mai puţin li se dă posibilitatea să-şi schimbe sensul, deoarece, graţie activităţilor spirituale, au reuşit să transforme, să divinizeze materia corpului lor şi ea a devenit ca un metal inoxidabil: aur pur. Dar atâta timp cât o fiinţă n-a ajuns la acest grad de evoluţie, este totdeauna posibil ca ea să-şi schimbe direcţia, şi s-au văzut cazuri în istorie când magi albi au devenit magicieni negri.

Vă întrebaţi cum se poate ajunge un magician negru... În realitate, este foarte uşor, chiar pentru voi: este suficient să daţi curs naturii voastre inferioare. Dacă încălcaţi fără încetare Legile Bunătăţii, ale Justiţiei şi ale Iubirii încercând să reuşiţi pe spezele altora, să-i excludeţi, să-i distrugeţi, nu puteţi să mai faceţi altfel decât să deveniţi un magician negru. Este simplu, este clar Mulţi îşi imaginează că pentru a deveni un magician negru, trebuie să ai un Maestru diabolic care să predea arta vrăjilor şi conjuraţiilor malefice. Aceasta se poete întâmpla, dar, pentru a vă pune în serviciul Răului, nu aveţi nevoie deloc de un Maestru; fără instructor, fără reţetă, fără nimic, puteţi deveni un magician negru dacă vă lăsaţi ghidat prea mult de natura voastră inferioară. Şi, la fel, pentru un om care nu se gândeşte decât să-i lumineze şi să-i ajute pe ceilalţi: chiar dacă nu are un Maestru pentru a-l instrui, este pe cale să devină un mag alb.

În realitate, fiecare fiinţă umană are un Maestru, dacă nu este un Maestru vizibil, este un Maestru invizibil. Criminalii au în Lumea invizibilă un Maestru care nu încetează să-i sfătuiască să facă rău celorlalţi. Chiar dacă ei spun: "Noi, un Maestru? Niciodată!" Ei bine, trebuie s-o ştie, aceşti orbi, că au un Maestru ale cărui sfaturi dăunătoare le urmează zi şi noapte.

Evident, eu, când vorbesc de Maeştri, subînţeleg întotdeauna adevăraţii Mari Maeştri spirituali, magii albi. Eu ştiu bine că se dă acest titlu de Maestru multor artizani pentru a arăta că ei excelează în profesia lor şi la fel şi notarilor, magistraţilor şi artiştilor etc... Este un mod de a vedea lucrurile şi eu nu le refuz acest titlu. Dar voi trebuie să ştiţi că un adevărat Maestru, în sensul spiritual al termenului, este o fiinţă care, în primul rând,

cunoaşte Adevărurile esenţiale, nu ceea ce oamenii au scris, creat sau povestit, ci esenţialul după Inteligenţa cosmică. În al doilea rând, el trebuie să fi avut voinţa de a domina totul, de a stăpâni şi controla totul în el şi să fi reuşit. În fine, această ştiinţă şi această dominaţie pe care el le-a cucerit nu trebuie să servească decât manifestării tuturor calităţilor şi virtuţilor unei iubiri dezinteresate.

După dezinteresul său veţi recunoaşte un adevărat Maestru. Fiecare Maestru vine pe Pământ pentru a manifesta în mod particular o calitate: există, deci, Maeştri ai înţelepciunii, Maeştri ai iubirii, sau ai forţei, sau ai purităţii... Dar toţi adevăraţii Maeştri au în mod obligatoriu această mare calitate în comun: dezinteresul.

Există atâta impostori şi şarlatani pregătiţi să profite de naivitatea oamenilor! Ei au citit doar câteva mici cărţi de ştiinţe oculte care, deseori, au fost scrise de nişte ignoranţi şi asta este: se vor prezenta peste tot ca Mari Maeştri. Ei nu poartă asupra lor nici un semn după care să arate că Cerul i-a recunoscut; ei înşişi s-au declarat Maeştri şi cred că aceasta este suficient. Privitor însă la ceilalţi, în loc să studieze un pic o asemenea fiinţă pentru a vedea cum se comportă, ei o urmează cu ochii închişi. El îi va înşela, îi va stoarce de bani, îi va aservi, dar ei nu-şi vor da, totuşi, seama. Ei bine, este magnific, iată cel puţin o fiinţă inteligentă! Ceilalţi sunt proşti. De ce nu se întreabă nimeni de unde vine, cum a trăit, cine e Maestrul său, cine 1-a trimis?... Ah, nu, nu, inutil să-şi pună întrebări; din moment ce el promite să-i iniţieze în trei zile mijlocind cu câteva mii de dolari - ei îl cred. Sunt grăbiţi, înţelegeţi voi, Iniţierea nu trebuie să dureze mai mult de trei zile. Lumea este plină de oameni ca aceştia, glumeţi, excroci, care profită de credulitatea şi stupiditatea altora. Dar ei, cel puţin sunt inteligenţi!

Eu nu neg că aceşti oameni au ceva puteri - oricine, exersându-se, poate obţine anumite puteri -, dar problema este de a şti cum să le folosească şi în ce scop. Aici, despre aceasta Cerul se pronunţă: Cerul nu se preocupă de mijloacele pe care le posedaţi, ci de modul în care voi le folosiţi. Ceea ce contează pentru el, nu este ştiinţa voastră, clarviziunea voastră sau puterile voastre, ci dezinteresul vostru. Voi puteţi avea ştiinţă, clarviziune şi puteri, însă atâta timp cât nu sunteţi dezinteresat, chiar dacă oamenii vă recunosc ca Maestru, Cerul nu vă recunoaşte.

Nefericirea pentru oameni, este lipsa lor de discernământ: dacă întâlnesc un adevărat Maestru dezinteresat nu se vor încrede, pe când pe primul venit, care le va arunca praf în ochi prezentându-se ca Maestru, îl vor urma. În realitate, un adevărat Maestru nu vă va spune niciodată că este un Maestru, niciodată; el vă va lăsa să o simţiţi şi să o înţelegeţi, el nu se grăbeşte să fie recunoscut. Din contră, un fals Maestru, din momentul în care a decretat că este un Maestru, nu mai are decât o singură idee: să se impună celorlalţi.

Tocmai am primit o scrisoare de la un bărbat care s-a crezut capabil de a deveni un ghid spiritual: el îmi scrie pentru a-mi povesti dificultăţile şi angoasele sale. Evident, era de aşteptat. De ce trebuia să se apuce să înşele oamenii pretinzând că-i ghidează, pe când nici el însuşi nu era pus la punct? De la cine a primit ordinul să-şi asume această sarcină? Dar, iată oamenii: ei se cred capabili să-i ghideze pe ceilalţi înainte de a avea virtuţile necesare: înţelepciune, iubire, puritate, forţă, dezinteres. Ei nu, atâta timp cât nu aţi primit

ordinul de la o Fiinţă superioară, pentru a vă asuma aceasta sarcină zdrobitoare de a ghida oamenii, este foarte periculos să vreţi să jucaţi acest rol.

Aş vrea mult să-l ajut pe acest om, deoarece văd că este foarte nefericit, şi nici nu ştie măcar de ce. El şi-a imaginat că era suficient să citească mai multe cărţi de ştiinţe oculte, şi a mers să evoce Forţe formidabile ale Lumii invizibile pentru a le utiliza, fără a învăţa niciodată să intre, în prealabil, în armonie cu ele. Ei bine, aceste Forţe se răzbună; ele spun: "De ce încercaţi să ne supuneţi, pentru a vă satisface capriciile? Sunteţi slab, ignorant, iar noi nu vrem să ne supunem; meritaţi o lecţie bună". De câte ori aşa-zişii ocultişti nu au o adevărată cunoaştere a Legilor Lumii spirituale! V-o spun: au citit câteva cărţi şi, fără a se pregăti, vor să epateze câţiva discipoli făcând minuni în faţa lor. Ei nu, nu astfel trebuie să acţionaţi.

Pentru a-şi asuma sarcina de ghid spiritual trebuie să fi primit o "diplomă", deoarece şi în Lumea spirituală se primesc diplome. Diplomele care există în planul fizic au corespondenţa lor în planul spiritual, după imaginea căruia a fost creat planul fizic. Spiritele luminoase, care ne-au trimis pe Pământ, ne observă, ne măsoară şi dacă văd că am făcut eforturi, că am reuşit să ne stăpânim şi să ne corectăm câte ceva din defectele noastre, ne dau “diplomă”.

Şi unde este această "diplomă"? În orice caz, nu este o hârtie care poate să fie ştearsă sau distrusă. Este ca un sigiliu care se imprimă pe faţa voastră şi pe tot corpul vostru, pentru a arăta că aţi câştigat victoria asupra propriei fiinţe. Oamenii nu o văd, dar toate Spiritele Naturii, toate Spiritele luminoase o văd de departe şi atunci ele vă ascultă, vă ajută.

Da, pentru a avea dreptul să executaţi anumite sarcini în planul spiritual, trebuie să obţineţi şi aprobarea anumitor Fiinţe, şi să nu credeţi că este uşor. Mulţi găsesc lungi şi dificile studiile care trebuiesc făcute pentru obţinerea titlurilor de institutor sau de profesor. Dar nu este nimic, nimic faţă de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cel care vrea să-i înveţe pe discipoli Adevărurile Ştiinţei iniţiatice. Eu sunt întotdeauna mirat să văd ignoranţa şi naivitatea oamenilor în faţa acestei probleme: oricine se crede destul de pus la punct pentru a purta titlul de Maestru şi, când se găseşte în faţa unui adevărat Maestru, îşi imaginează că a căzut din Cer aşa, deja perfect, fără a depune nici cel mai mic efort.

Ei nu, nu veţi găsi nici o făptură care a venit perfectă pe Pământ; fie că o arată sau o ascunde, fiecare are o slăbiciune şi chiar mai multe. Chiar şi Marii Iniţiaţi au cel puţin o slăbiciune: este ba frica, ba orgoliul, sau zgârcenia, sau senzualitatea. Dar superioritatea unui Iniţiat vine de la faptul că, înainte de toate, el este conştient de slăbiciunea sa şi foloseşte toate mijloacele pentru a se învinge.

Oricare ar fi înălţimea Spiritului său, în măsura în care o fiinţă vine să se încarneze pe Pământ, părinţii săi îi transmit ca moştenire o materie mai puţin sau mai mult defectuoasă pe care trebuie s-o transforme, ceea ce el ajunge s-o facă datorită celorlalte calităţi şi virtuţii ale sale. Şi când el a reuşit, devine şi mai mare, deoarece a ajuns să transforme o materie brută într-o materie elaborată, de care el se poate servi pentru activitatea sa. Deci,

la Iniţiaţi, se, descoperă într-adevăr puterea Spiritului, deoarece ei ajung să stăpânească totul, pe când la majoritatea oamenilor trenează, pe timpul întregii lor vieţi, defecte pe care nu le pot învinge.

Acum, bineînţeles, trebuie să ştiţi că un Iniţiat vine pe Pământ aducând cu el calităţile asupra cărora el a lucrat în precedentele sale încarnări; graţie lor, el se îndepărtează instinctiv de drumul său şi se îndreaptă, din contră, spre activităţi constructive, luminoase. Chiar dacă el nu-şi aminteşte de nimic, el este împins, în pofida lui, să meargă în aceeaşi direcţie ca şi în trecut. Eu nu am avut mult timp nici o amintire despre reîncarnările mele, dar am venit în această viaţă cu amprente care mă împingeau într-o direcţie determinată.

Ştiu bine că unii dintre voi vor fi miraţi, şocaţi, să audă că până şi un mare Maestru, nu vine perfect pe acest Pământ. Iar creştinii să mă ierte dacă spun că Iisus Însuşi nu s-a născut perfect: şi El a trebuit să se instruiască şi să facă o mare lucrare de purificare înainte să primească Duhul Sfânt la vârsta de 30 de ani. Din nefericire, Evangheliile nu spun ce a făcut El în această perioadă, între 12 şi 30 de ani. Orice fiinţă care vine pe lume primeşte în mod obligatoriu, pentru a-şi forma corpul, particule uzate, întunecate, pe care trebuie să le purifice, să le ordoneze şi să le armonizeze. Trebuie să înţelegeţi ce este cu această materie care a traversat secolele, trecând din generaţie în generaţie. Cum ar putea ea să ajungă intactă şi pură? Chiar şi un Iniţiat, născându-se din părinţi excepţionali, trebuie să realizeze o activitate asupra corpului său fizic până când devine instrumentul perfect al Spiritului său. Acest Iniţiat este, poate, predestinat să aducă o Religie nouă, dar şi el va trebui să-şi degajeze Spiritul din strânsoarea materiei şi să transforme această materie, să o spiritualizeze, să o sublimeze, şi Cerul va măsura măreţia sa după timpul pe care 1-a consumat pentru a ajunge la aceasta.

Chiar Iisus nu a putut să manifeste imediat puterea Spiritului său. A trebuit ca mai întâi să studieze, să exerseze şi, mai apoi, la 30 de ani, a făcut minuni. Existenţa tuturor Maeştrilor spirituali a început printr-o lungă perioadă in care ei ignorau totul despre misiunea lor. Chiar dacă pe timpul tinereţii primeau anumite revelaţii ale Lumii divine, nu aveau nici o conştiinţă despre măreţia lor. Eu ştiu bine că mulţi vor refuza să creadă un asemenea lucru: pentru ei, un Iniţiat vine pe Pământ omniscient şi atotputernic. Ei nu! Unii chiar aveau slăbiciuni fizice şi psihice pe care nu au putut niciodată să le depăşească. Ar lua prea mult timp să intrăm în toate detaliile, dar dacă am face-o, am găsi lucruri extrem de interesante.

Credeţi că eram încă la o vârstă fragedă aşa cum sunt acuma? Nu, mie însumi, ani de zile mi-au trebuit să acţionez asupra propriei mele materii, şi nu este nimic mai dificil ca asta, Sufletul şi Spiritul sunt de esenţă divină şi ele se cunosc şi se manifestă ca atare, în lumea aceasta care este a lor, dar ele trebuie să se cunoască şi să se manifeste prin materie, prin corpul fizic. Aici este marele mister al existenţei care este simbolizat prin imaginea şarpelui care-şi înghite coada. Capul şarpelui, adică Spiritul, Eul superior, trebuie să se manifeste prin coadă, materia, eul inferior. Spiritul care este sus; care este omniscient şi atotputernic, trebuie să se privească în materie ca într-o oglindă. Iată scopul Iniţierii: să

ajungeţi să transformaţi materia pentru ca ea să poată să retrimită Spiritului propria sa imagine.

Noi revenim, deci, totdeauna la această activitate asupra materiei: aici este adevărata noastră misiune, a tuturor pe acest Pământ. De aceea nu trebuie să vă imaginaţi că viaţa poate să fie uşoară pentru Marii Maeştri. Din contră, chiar ei sunt cei care întâlnesc cele mai mari obstacole. Din moment ce posedă mijloacele să facă această lucrare şi voinţa de-a o face, Iniţiaţilor le este dată cea mai grea sarcină în ei înşişi şi în afara lor şi, graţie acestor dificultăţi, ei devin încă mai mari. Da, datorită acestor dificultăţi.

Măreţia unui Iniţiat, a unui Maestru, este de a veni pe Pământ expus aceloraşi probe ca oricare altul, dar să ajungă, puţin câte puţin, să se ridice deasupra lor. De aceea, el are dreptul să instruiască pe alţi şi chiar să-i scuture. Din moment ce a ajuns să triumfe asupra slăbiciunilor sale, el a câştigat dreptul de a ghida oamenii. Aceasta este, de altfel, singura condiţie ca cineva sa aibă dreptul să deschidă gura pentru a-i instrui pe alţii. Dacă nu sa debarasat, el însuşi, de defectele pe care vrea să le corecteze, mai bine tace; altfel oamenii vor simţi în el ceva care nu merge, iar circumstanţele îi vor întinde câteva capcane. Cum credeţi voi că puteţi convinge pe cineva să se lepede de o slăbiciune, dacă nu v-aţi debarasat voi înşivă de ea? Cum un om, căruia îi este teamă, poate să dea curaj celorlalţi? Dacă strigă: "Înainte!" tremurând pe picioarele sale, cum ar putea influenţa masele? Să ştiţi că doar victoria asupra slăbiciunii voastre dă adevărate puteri, şi aceste puteri vor ieşi mai târziu prin ochii voştri, gesturile voastre, faţa voastră, vocea voastră. Da, ele vor ieşi chiar dacă voi vreţi să le ascundeţi.

Un Maestru care timp de milenii a lucrat să învingă în el toate pasiunile umane şi să atragă virtuţile Cerului, emană elemente de care cei care îl înconjoară pot să beneficieze. Aici este utilitatea de-a frecventa un Maestru: privindu-l, ascultându-l, trăind în preajma lui, discipolii săi primesc câteva particule din viaţa sa, care le vor permite să evolueze mult mai repede. Altfel, la ce credeţi voi că poate să vă servească un Maestru? El nu se ocupă să vă dea bogăţii, nici situaţie, nici femei; grija lui este să vă dea elemente de Natură superioară, care vibrează în armonie cu Cerul, iar dacă puteţi să primiţi aceste elemente, dacă puteţi să le conservaţi şi chiar să le amplificaţi, cu timpul veţi simţi că sentimentele voastre, gândurile voastre şi chiar sănătatea voastră, totul se ameliorează. Lângă un adevărat Maestru, nu puteţi să găsiţi decât binecuvântări.

II - necesiTATEA UNui ghid SPIRITUAL

Vreţi să învăţaţi să cântaţi la vioară: cumpăraţi un instrument, caiete de exerciţii şi începeţi să cântaţi. Timp de câteva zile cântaţi o oră sau două, dar, puţin timp după aceea, vă pierdeţi din pasiune şi vă opriţi. O săptămână mai târziu reluaţi vioara, apoi din nou vă opriţi... Şi astfel timpul trece cu alternaţii de activitate şi de lene, în funcţie de capriciile voastre. Din contră, dacă aveţi un profesor, vreţi să meritaţi aprobarea sa, stima sa, şi lucraţi asiduu ca să fiţi pregătiţi pentru ziua lecţiilor. Profesorul vă corectează erorile, vă încurajează şi, astfel, sub îndrumarea sa, veţi deveni într-o zi un virtuos. Niciodată n-o să auziţi să se spună că un mare muzician a ajuns la culmea artei sale fără profesor.

La fel este şi în domeniul spiritual: Dacă nu aveţi Maestru, este foarte dificil să fiţi perseverent. Credeţi că ar fi bine pentru voi să meditaţi, să faceţi eforturi pentru a vă ameliora, dar, foarte repede, vă lăsaţi pradă vechilor obiceiuri... Câteva luni mai târziu, vă reamintiţi de bunele voastre intenţii, faceţi din nou câteva eforturi... până în ziua în care veţi recădea definitiv în inerţie. Pe când cu un Maestru vă simţiţi în mod continuu stimulat; prin cuvintele sale, prin exemplul său, el nu încetează să vă antreneze. Şi, apoi, el atinge sentimentele voastre, iar pentru că îl iubiţi, îl admiraţi, sunteţi împins să lucraţi pentru a vă transforma.

Bineînţeles, aceasta nu vă va împiedica să recădeţi în erorile voastre, dar, de fiecare dată, veţi lua decizii mai bune, iar, într-o zi, forţa produsă de aceste hotărâri va fi predominantă. Cel mai grav nu este să recădeţi în erorile voastre, ci să abandonaţi speranţa de a triumfa, să nu mai faceţi eforturi pentru a vă corecta. Trebuie să cunoaşteţi puterea unei decizii. Din ziua în care, pentru că Maestrul său i-a arătat pericolele drumului pe care este gata să-l urmeze, un om decide în mod sincer să se schimbe, această decizie se înscrie şi plasează în el un nou punct de plecare. Chiar dacă încă nu se vede, ceea ce s-a înscris va da într-o zi rezultate. Iată utilitatea unui Maestru.

Dar, ceea ce aş vrea mai ales să vă fac să înţelegeţi, este că, dat fiind natura Lumii spirituale, este mai bine să nu intraţi, decât să intraţi fără ghid, aşa cum au făcut-o unii spre nefericirea lor. Ei au cumpărat cărţi unde sunt expuse tehnici de concentrare, de meditaţie sau de respiraţie şi iată-i că se lansează în exerciţii care sfârşesc prin a-i distruge fizic şi psihic. Ar fi fost mai bine pentru ei să fie mai puţin perseverenţi!

Sunt întotdeauna mirat să constat că oameni, care nu concep să facă o ascensiune pe un munte fără a-şi lua un ghid, se lansează aşa, singuri, în explorarea Lumii psihice unde pericolele de a se rătăci, de a cădea în prăpăstii sau în a fi îngropaţi sub avalanşe sunt

mult mai mari. Aici, este extraordinar, se vor descurca singuri! Da, şi iată de ce există atâţia dereglaţi printre aşa-zişii spiritualişti. Ei s-au hazardat aşa, fără ghid, şi s-au pierdut.

Nici una din aceste neplăceri nu s-ar fi produs dacă spiritualiştii ar fi înţeles, încă de la început, un lucru esenţial: că trebuie să-şi pregătească activitatea prin practica anumitor calităţi şi virtuţi: iubirea, blândeţea, puritatea, supunerea faţă de lumea divină... Deoarece în acest domeniu voinţa nu este suficientă.

Eroarea multor spiritualişti este de a nu şti să dea activităţii lor o bază solidă. Ei se lansează aşa, fără nici o pregătire, gândind că este suficient să dorească, să vrea, pentru ca Lumea invizibilă să li se reveleze, ca Îngerii să vină să-i servească şi ca toate Puterile să cadă în mâinile lor. Ei nu, din nefericire, nu! Adevăratul spiritualist îşi petrece 20 sau 30 de ani pregătindu-se sub direcţia unui Maestru şi, apoi, în foarte puţin timp, obţine tot ceea ce doreşte. Pregătirea este cea care este îndelungată în domeniul spiritual. Dar oamenii nu se pregătesc, ei continuă să întreţină în forul lor interior orice fel de gând, orice fel de murdărie sau injustiţie. Din timp în timp, bineînţeles, ei “meditează” puţin, aşa-zis meditaţie, şi aceasta le ajunge. Lor, da, poate, în realitate, aceasta nu ajunge. Deoarece, chiar pentru meditaţie, sunt condiţii prealabile de satisfăcut.

La ora actuală, meditaţia devine o modă, şi din ce în ce mai mulţi oameni pretind că meditează. Dar această meditaţie nu aduce nimic, deoarece a medita nu se poate face aşa, fără pregătire. Cum vreţi să faceţi să mediteze pe cineva care nu a avut niciodată un ideal înalt, care nu a ieşit niciodată din capriciile sale, din plăcerile sale, din dorinţele sale, din vinul său, din tutunul său? El spune că meditează! Dar asupra cărui lucru? Asupra banilor, asupra puterilor, asupra unui bărbat sau a unei femei de sedus. Cum ar medita el asupra subiectelor cereşti din moment ce nu are un ideal înalt care să-l scoată din viaţa ordinară, animală, pentru a-l conduce până la Cer? Este imposibil pentru cineva să mediteze înainte de a-şi fi învins anumite slăbiciuni şi de a înţelege anumite adevăruri; nu numai că nu poate, dar este chiar periculos să încerce.

Deoarece partea cea mai remarcabilă a activităţii interioare, este că nici un exerciţiu de gândire nu rămâne fără rezultat. Întotdeauna există rezultate. Doar că, iată, aceste rezultate sunt deseori deplorabile. De ce? Pentru că omul a mişcat elemente ale Lumii sale interioare fără să le purifice sau să le organizeze. A mers să agite tot ceea ce era ceţos şi crepuscular; a rămas în mlaştinile planului astral, nu a ştiut să se ridice mai sus pentru a găsi Lumina planului mental.

Problema este, deci, de a găsi un Maestru care vă va da cele mai bune metode de lucru pentru a avansa în Viaţa spirituală… Cele mai bune, adică cele mai puţin periculoase, cele mai eficace; poate cele mai lungi, dar cele mai durabile. Nefericirea este că oamenii sunt grăbiţi, ei nu au timp, nici răbdare, nici încrederea pentru a se angaja într-o cale luminoasă, mai lentă, evident, dar mai sigură. Sunt grăbiţi, vor să devină dintr-o dată mediumi, magicieni, clarvăzători aşa cum devii pedichiurist sau manichiurist, iar de îndată ce obţin un mic rezultat fac zgomot cu toate acestea. Astfel, induc în eroare foarte mulţi oameni, deoarece lumea, care nu are criterii înghite tot.

Esenţialul nu este să fii inteligent, bogat, puternic; nu, esenţialul, este să fii bine ghidat, chiar dacă posedaţi tot felul de calităţi: putere, inteligenţă, frumuseţe etc., întotdeauna riscaţi să vă spargeţi capul undeva.

III - NU VĂ JUCAŢI DE-A UCENICUL VRĂJITOR !

Iisus spunea: "Nu daţi mărgăritare la porci". Aceste mărgăritare sunt mari adevăruri iniţiatice: nu top oamenii sunt încă pregătiţi să le accepte şi dacă vreţi să le prezentaţi, nu numai că nu le vor aprecia, dar vor veni să vă şi sfâşie. Este, deci, foarte riscant să revelaţi adevărurile spirituale celor care nu sunt pregătiţi să le primească. Toţi iniţiaţii şi Marii Maeştri au fost obligaţi să reflecteze asupra consecinţelor revelaţiilor pe care vroiau să le facă oamenilor, deoarece dacă un adevăr poate să dea unora iluminarea, el poate să provoace, la majoritatea, neplăceri periculoase.

Chintesenţa Iniţierilor străvechi era conţinută în aceste patru cuvinte: a şti, a vrea, a îndrăzni, a tăcea. Şi de ce a tăcea? Ei bine, tocmai descoperirile făcute graţie celor trei activităţi precedente: a şti, a vrea, a îndrăzni, sunt de altă natură, de o altă putere, şi este periculos să le revelezi celor care nu sunt pregătiţi să le primească, sau care au rele intenţii. Da, a tăcea arată importanţa incomensurabilă a acestei cunoaşteri, a acestei voinţe şi a acestei îndrăzneli. Una din cele mai mari tragedii ale umanităţii este această tendinţă pe care o au oamenii de a utiliza cele mai bune lucruri pentru cele mai rele întreprinderi. Ei, întotdeauna, se aranjează pentru ca tot ce le-ar putea servi mântuirii lor să nu le servească decât ruinării lor. Priviţi cum cercetătorii au regretat că au revelat descoperirile pe care le-au făcut, pentru că ele au fost imediat utilizate într-un scop distructiv! În viitor va fi altfel şi se va spune: a şti, a vrea, a îndrăzni şi... a vorbi! Cum oamenii vor fi mai evoluaţi, li se vor putea Face cele mai mari revelaţii, deoarece ele vor produce asupra lor efecte magnifice. Dar aşteptând, trebuie să tăceţi şi să urmaţi sfatul lui Iisus de a nu arunca mărgăritare porcilor

Veţi spune: "Dar, în fine, nu putem să-i lăsăm , pe oameni să înoate în obscuritate!" Bineînţeles dar trebuie să ştiţi că toate secretele Ştiinţei iniţiatice pot să devină arme foarte periculoase în mâinile oamenilor egoişti, interesaţi, cruzi, care nu le vor servi decât în scopurile lor şi în detrimentul celorlalţi. Deoarece, priviţi cum se petrec lucrurile. Cum azi se editează multe lucrări care revelează puterea gândirii (cum poate aceasta să

influenţeze oamenii, să deplaseze obiectele etc.), se formează, deja, se pare, echipe care se exersează în acest domeniu pentru a putea, de exemplu, să influenţeze atleţii în timpul competiţiilor olimpice şi, astfel, să-i facă pe unii să câştige, iar pe alţii să piardă. Ei bine, aceasta este magie neagră, pur şi simplu. Nu aveţi dreptul să vă serviţi de puterea gândului pentru un asemenea scop.

De îndată ce apar noi descoperiri, există întotdeauna tot felul de oameni fără moralitate, nici conştiinţă, care vor să profite pentru a se impune altora şi a-i distruge. Este vorba întotdeauna, de această natură preistorică ce se manifestă în om pentru a-l împinge să utilizeze orice mijloace care-i cad la îndemână pentru a-şi asigura superioritatea. Niciodată omul n-a fost mai întâi inspirat pentru a face Binele, ci întotdeauna Răul. De aceea nu-mi fac iluzii: curiozitatea şi interesul de acum al oamenilor pentru Ştiinţele oculte nu semnifică un progres pe drumul spiritualităţii. Din contră chiar, pentru mulţi este o degringoladă în magia neagră.

Am primit, acum câtva timp, vizita unui băiat cam de vreo 30 de ani care vroia să-l scap de o vrajă. O femeie, se pare mult mai în vârstă decât el, 1-a vrăjit; nici una din persoanele pe care el le-a văzut nu au reuşit să facă ceva pentru el şi a fost sfătuit să mi se adreseze mie... Am început prin a-i pune câteva întrebări asupra activităţilor sale, studiilor sale şi el mi-a răspuns că era alchimist, că ştia totul, că nu mai avea nimic de învăţat şi că a găsit chiar şi piatra filozofală. Mi-a arătat într-adevăr, o mică pudră neagră într-un borcan negru. L-am întrebat: "Dar piatra filozofală este roşie, pe când asta ce este?" "Oh, a răspuns el poate să devină puţin roşie!" Eram uluit de inconştienţa lui şi i-am spus: "Ascultaţi, dacă aţi fi găsit, într-adevăr, piatra filozofală, nu aţi fi fost în starea în care sunteţi, pe cale să căutaţi pe cineva care să vă elibereze de o vrăjitorie. În realitate, dvs. nu aveţi nici un fel de adevărată cunoaştere, v-aţi aruncat în cărţi pe care nici măcar nu le înţelegeţi, aţi dorit să vă jucaţi cu focul şi iată acuma rezultatul".

Câţi oameni nu am întâlnit la Paris care nu se interesau decât de Ştiinţele oculte! Erau mândri să treacă drept astrologi, alchimişti, kabalişti, fără să-şi dea seama că toată existenţa lor şi toată fiinţa lor era un haos îngrozitor De aceea, dacă am un sfat de dat lumii este de a lăsa Ştiinţele oculte în pace! În viaţa cotidiană trebuie să vă arătaţi cunoaşterea şi nu o puteţi arăta decât prin atitudinea voastră, prin comportamentul vostru. Adevărata Ştiinţă este de a şti să te stăpâneşti, a te elibera de anumite slăbiciuni pentru a nu mai fi etern prada hărţuielilor interioare.

Dacă l-aţi fi văzut doar pe acest băiat, ochii săi, privirea sa, faţa sa... Mi-a fost mila de el! Dar nu puteam să fac nimic pentru el. Când o fiinţa nu s-a decis să facă ea însăşi eforturi, nu i-ar servi la nimic chiar dacă şi cel mai Mare Maestru ar încerca să-l elibereze. Este ceea ce i-am spus şi eu. Şi i-am mai spus: " Dvs. pretindeţi că sunteţi vrăjit pentru a justifica starea în care sunteţi. Nu dvs. sunteţi cel care v-aţi pus în această situaţie lamentabilă şi asta pentru că iubiţi universul haotic în care aţi plonjat. Acum, numai dvs. puteţi să ieşiţi; singurul lucru pe care pot să-l fac este să vă dau o filozofie care să vă ajute: o veţi găsi în cărţile mele; citiţi-le, reflectaţi, şi când veţi vedea mai clar, veniţi să mă revedeţi. Pentru moment nu ar servi la nimic să vorbim mai mult".

Unii vor găsi atitudinea mea crudă. Nu. Mai întâi el trebuie să decidă să-şi pună ordine în el însuşi. Un Maestru nu este aici pentru a-şi consacra timpul şi forţele oamenilor care, decizând că erau Mari Iniţiaţi, duc o viaţă dereglată şi nu vor să depună nici o activitate interioară de ordonare, de purificare. Aceşti oameni sunt primele victime ale orientării lor şi ale Entităţilor malefice pe care astfel le-au atras. Aşa sunt milioane de oameni în lume, şi atunci ce se va petrece dacă vor veni toţi aici pentru că au auzit că se spune că există cineva care i va elibera, fără ca ei înşişi să facă cel mai mic efort? Bonfin-ul nu trebuie să devină un spital psihiatric! Activitatea mea nu este să mă ocup de bolnavii mintali. Sunt alţii care pot să o facă şi care o fac.

Acum, în legătură cu acest băiat, aş vrea mai întâi să insist asupra pericolelor pe care le reprezintă, pentru majoritatea oamenilor, o practică prematură a Ştiinţelor oculte. Mai târziu, cred că vom putea să creăm aici secţii specializate şi fiecare va alege disciplina pentru care se simte cel mai atras: alchimie, magie, astrologie sau clarviziune, mediumnitate, magnetism etc. Dar nu a venit încă momentul. Deoarece, înainte să mergem să ne aruncăm în aceste cunoştinţe, trebuie să începem prin a învăţa să ne hrănim, să respirăm, să iubim, să gândim, să acţionăm şi, după aceea, Ştiinţa va veni, o Ştiinţă imensă, infinită. Cel mai important este de a şti să trăieşti corect pentru a te întări. Chiar cunoaşterea este periculoasă dacă nu aţi dezvoltat anumite calităţi care permit o bună folosinţă.

Cineva, de exemplu, ar vrea să cunoască vieţile sale anterioare. Bineînţeles, aceasta poate să-l ajute să înţeleagă anumite evenimente ale vieţii sale actuale; dar, dacă ar fi într-adevăr util să ne amintim de încarnările noastre trecute, de ce Inteligenţa naturii a lăsat un voal asupra memoriei oamenilor? Dacă ar fi fost atât de necesar, ea nu ar fi lăsat acest voal şi toată lumea şi-ar fi amintit. Voi vreţi să ştiţi ceea ce s-ar întâmpla dacă în starea actuală a lucrurilor, oamenii şi-ar aminti de vieţile lor anterioare? Cum nu au lucrat asupra calităţilor milei, indulgenţei, generozităţii, când cineva ar descoperi că cutare sau cutare i-a făcut rău, 1-a furat, sau asasinat chiar, veţi vedea cum vor decurge lucrurile! Ar fi din nou certuri interminabile! Pe când dacă nu şi-ar aminti de nimic, dacă nu ar şti că cel care a fost cel mai rău inamic într-o altă încarnare este acum un membru al familiei sale - aceasta se întâmplă deseori - totul va merge bine, această ignoranţă permite ca ei să-şi regleze mai uşor afacerile.

Cunoaşterea este deseori periculoasă. Singura cunoaştere, într-adevăr utilă pentru voi, este cea care vă descoperă Legile Vieţii, fără a vă prezenta alături alte tentaţii care riscă să vă împiedice să evoluaţi. Mulţi ar vrea să fie clarvăzători, dar clarviziunea este cea mai teribilă dintre facultăţi dacă aţi dezvoltat-o prematur, pentru că nu vedeţi decât realităţile îngrozitoare, terifiante ale Lumii astrale şi, suferind veţi cere chiar Domnului să vă ia acest dar. Atâta timp cât nu sunteţi suficient de dezvoltaţi pentru a fi capabili a vă înălţa foarte sus, până la contemplaţia Lumii divine, veţi fi o victimă nefericită. Deoarece este îngrozitor să arunci o privire asupra a tot ceea ce pluteşte în inima şi în capul oamenilor. Nu este suficient să "vezi", trebuie să fii capabil să rezişti la ceea ce vezi. Trebuie să vă întăriţi, să vă purificaţi; numai cu această condiţie veţi putea să vă dezvoltaţi clarviziunea fără a vă asuma riscuri, deoarece în acest moment veţi avea puteri chiar şi asupra Spiritelor rele.

Eu ştiu că mulţi se întreabă de ce nu insist mai mult asupra practicii Ştiinţelor oculte; ar dori s-o fac. Ei nu-şi dau seama că-şi doresc lucruri care nu pot să le fie atât de utile sau care pot să le fie chiar nocive. Fie ca ei să aibă încredere în mine şi să mă lase să fac aşa cum ştiu; am un program şi totul se va derula după acest program. Oamenii sunt asemeni copiilor: întotdeauna atraşi de ceea ce-i va răni sau îi va face bolnavi. Sub influenţa unei cărţi ei se decid să se lanseze într-o experienţă sau în alta; dar Ştiinţele oculte sunt un domeniu periculos, foarte periculos. Pentru a fi la adăpost de pericole, trebuie să fii ghidat de entităţi foarte elevate, şi aceste Entităţi nu acceptă să vă ghideze decât în momentul în care ele văd că aţi avut o activitate interioară de purificare şi că sunteţi dezinteresat. Ele nu se vor ocupa de primul idiot sau individ lacom care vrea să utilizeze Forţele Lumii invizibile pentru a-şi satisface capriciile.

Majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit - şi Dumnezeu ştie câţi am întâlnit! - arată, prin atitudinea lor, acţiunile lor, că ei nu cer decât puteri. Nimeni, niciodată nu cere bunătate, iubire, puritate, pentru că asta nu aduce nici un fel de avantaj material. Şi totuşi, aceste virtuţi sunt cele care salvează de toate pericolele şi aduc toate binecuvântările, dar ei nu văd aceasta şi, dacă li se explică, nu vor s-o admită. Dar, în orice caz, eu vă avertizez: nu aşteptaţi să mă vedeţi că insist asupra altui lucru decât asupra acestor virtuţi. Chiar dacă ele nu sunt considerate ca avantajoase, prea puţin contează, noi vom lucra încă ani de zile asupra acestor virtuţi inutile şi neinteresante, lăsând neexplorate toate frumoasele lucruri pe care ni le prezintă Ştiinţa ocultă... Şi vom vedea într-o zi cine avea dreptate.

Câţi mediumi am întâlnit, care erau într-o stare deplorabilă pentru că nu au avut nici un mijloc de apărare împotriva Lumii invizibile! Este bine să fii sensibil, dar dacă nu v-aţi exersat voinţa, dacă nu aţi învăţat să deveniţi rezistenţi, sunteţi pierduţi. Pentru a prezice, ei vor să se abandoneze Spiritelor, dar Spiritele, voi ştiţi, sunt de toate felurile. Unele, văzând oamenii fără apărare, profită spre a se servi de ei, spre a-i înşela, spre a le lua forţele. Şi, câţiva ani după aceea, aceşti sărmani oameni sunt complet dezaxaţi; fie că este într-un domeniu sau altul, ei merg spre ruină: sau se apucă de băut, sau se abandonează orgiilor, sau au halucinaţii, sau îşi pierd sănătatea... Înainte de a vă lansa în anumite experienţe, trebuie să ştiţi care sunt riscurile; nu este suficient să fiţi atraşi, aşa, în mod simplu, de anumite aspecte ale Ştiinţelor oculte. Toţi veritabilii Maeştri o să v-o spună. Dar în ziua în care vor vedea că sunteţi pregătiţi, ei înşişi vor fi cei care vor face să coboare voalul şi atunci tot ceea ce veţi dori să ştiţi şi să cunoaşteţi va fi aici, accesibil.

Unii, de exemplu, au auzit vorbindu-se de Forţa kundalini pe care yoghinii din India învaţă s-o trezească şi, imediat, fără a şti toată activitatea de purificare prealabilă care este necesară, iată-i decişi să trezească această Forţă. Dar ce vor face ei după aceea, cu kundalini? Ea îi va arde, aceasta este totul! Am avut această experienţă când eram foarte tânăr: aveam 17 ani, făceam exerciţii de respiraţie timp de zile întregi şi, iată că brusc, într-o zi kundalini s-a trezit. A fost o senzaţie teribilă, ca şi cum creierul meu era pe punctul de a arde şi mi-a fost foarte frică. Am făcut atunci eforturi gigantice pentru a o adormi din nou - dar, ce eforturi! - şi am reuşit. Forţa kundalini se poate trezi la fiinţe chiar dacă nu sunt atât de avansate din punct de vedere spiritual; ea poate să se trezească

şi în mod accidental, şi, cum este o Forţă teribilă, cel ce nu este pregătit poate să devină nebun sau să fie antrenat până în Infern. Ceea ce mi s-a întâmplat când am fost tânăr ar fi putut fi pentru mine cea mai mare nenorocire, dacă n-aş fi fost capabil să adorm din nou această Forţă. Din fericire, Cerul veghea!

Dragii mei fraţi şi surori, nu vă grăbiţi, deci, să experimentaţi Ştiinţele oculte; începeţi prin a vă lega de Puritate, de Lumină, iar într-o zi toate realizările spirituale vor fi posibile pentru voi.

IV - A NU CONFUNDA EXOTISMUL CU SPIRITUALITATEA

I

Din ce în ce mai mult ţările occidentale sunt invadate de Învăţăminte venite din Orient. Nu sunt eu cel care voi nega valoarea acestor Învăţăminte şi acestor discipline milenare. Toate marile religii şi filozofii ale Indiei, Tibetului, Chinei, Japoniei, au fost vârfuri ale gândirii şi spiritualităţii. Dar ceea ce pun eu la îndoială este eficacitatea acestor "yoga" pentru occidentali, dat fiind mai ales modul în care ei îl practică, chiar dacă sunt hinduşi, tibetani sau japonezi care vin să-i înveţe. Eu văd că, pentru majoritatea dintre ei, aceasta rămâne exterior, superficial. Cum pot ei să-şi imagineze că practicarea câtorva asane (poziţii), mudre (gesturi) şi recitarea a câteva mantre îi vor transforma? Unii vor spune că erau poziţii ale lui Buddha când el medita sub smochin şi că el a primit iluminarea. Este posibil, dar trebuie luat în considerare ce fiinţă era Buddha. Nu poziţiile pe care le-a luat, gesturile pe care le-a făcut, l-au făcut să fie Buddha, ci calităţile sale excepţionale, iar acestea, s-ar fi manifestat oricare ar fi fost poziţiile pe care le-ar fi luat.

Eu nu spun că anumite poziţii, anumite mişcări nu contribuie la a sensibiliza omul la curenţi în mod particular benefici sau puternici, dar nu acesta este esenţialul. Dacă omul nu are în el veritabile dispoziţii pentru Viaţa spirituală, nici un exerciţiu nu va putea acoperi această lacună.

Când am fost în Japonia am petrecut câteva zile într-o mănăstire budistă zen. Ceea ce m-a mirat la călugării acestei mănăstiri, şi de altfel la majoritatea călugărilor pe care i-am întâlnit şi care practicau zen-ul, este inexpresivitatea feţei lor după meditaţie: nici o lumină nu-i iluminează, nici o viaţă nu-i animă şi, chiar la unii, trăsăturile sunt de o mare

duritate. Bineînţeles, nu mă voi pronunţa asupra unei discipline pe care nu o cunosc bine; dar, din punct de vedere al adevăratei Ştiinţe iniţiatice, o meditaţie care nu este un contact cu Lumea divină, care nu este susceptibilă de a lăsa urme de o mai mare Iubire, de o mai mare Lumină, nu este foarte utilă.

Îmi veţi spune că scopul za-zen-ului este de a opri gândirea, de a face vidul. Din nefericire, găsesc că în anumite cazuri acest vid se simte prea mult.

Nu se poate lua ca scop în viaţă de a te aşeza şi de a face vidul. Că este util uneori, eu nu spun nu, şi, de altfel, există multe lucruri de spus asupra practicii vidului. Nu trebuie niciodată să uităm că vidul este făcut pentru a fi umplut. De îndată ce un vid se face undeva, există totdeauna un element care vine să se prezinte pentru a-l umple. Deci, dacă înainte de a face vidul în voi înşivă nu sunteţi purificaţi, veţi atrage ceea ce corespunde stării voastre de decădere interioară: Entităţi întunecate şi răufăcătoare de care nu veţi şti să vă apăraţi.

Este bine să creaţi vidul în voi pentru a deveni ca un recipient unde Cerul va veni să depună toate splendorile sale; dar, înainte, trebuie să pregătiţi terenul. Pentru a face vidul voi faceţi apel la Principiul feminin din voi înşivă, care este pasiv, receptiv, dar activitatea de pregătire trebuie s-o faceţi cu Principiul masculin, activ, emisiv, adică voinţa, facultatea de a lupta pentru a se proteja. În Viaţa spirituală este important să iei cunoştinţă de necesitatea activităţii cu cele două Principii: a şti când trebuie să fiţi receptivi şi când trebuie să fiţi emisivi, când trebuie să proiectaţi curenţi şi când trebuie să-i atrageţi. Dacă oamenii trăiesc în dezordine, dacă sunt crispaţi, dezaxaţi, bolnavi, este pentru că ei n-au înţeles bine cum să lucreze cu aceste două Principii, cum să le echilibreze, cum să le ajusteze.

În Lumea invizibilă plutesc creaturi monstruoase, produse de gânduri şi sentimente ale oamenilor criminali, ale magicienilor negri şi care caută să intre peste tot unde găsesc o poartă deschisă, adică oameni slabi, incapabili să se apere. Deci, abia după ce v-aţi purificat şi întărit pentru a nu fi invadaţi de aceste Entităţi întunecate, puteţi să vă exersaţi fără pericol să faceţi vidul din voi înşivă. De altfel, anumite simboluri ale creştinătăţii, ca cupa Graal-ului, arată că aceste practici ale vidului nu aparţin în mod exclusiv Tradiţiilor orientale, ca budismul zen. Cupa Graal-ului conţine un întreg Învăţământ. Cupa este un simbol feminin care invită discipolul să se pună într-o stare de receptivitate pentru a atrage această chintesenţă cosmică care este sângele lui Hristos. Spiritul lui Hristos devine Sfântul Graal: toată fiinţa sa este o cupă în care Hristos vine să locuiască.

Deci, vedeţi voi, această problemă a vidului nu este clară pentru mulţi. Nu trebuie să vă lansaţi într-o practică spirituală sub pretextul că ea a devenit acum la modă. Zen-ul, la fel ca toate diferitele sorturi yoga, este o disciplină foarte veche pusă la punct de fiinţe de o excepţională elevaţie, dar care nu mai sunt practicate în acelaşi spirit nici chiar în ţările lor de origine. Şi găsesc că mai ales modul în care occidentalii se aruncă asupra acestora este destul de îngrijorător. Deoarece este o iluzie să crezi că fără o ştiinţă precisă, privitoare la structura omului şi a raporturilor sale cu Universul, fără anumite reguli de viaţă foarte stricte, fără un înalt ideal de iubire şi de fraternitate, câteva poziţii vă vor

permite să obţineţi mari rezultate spirituale. Este o iluzie tot atât de mare ca şi aceea de a crede că, mergând în fiecare duminică la slujbă, îngenunchind, luând apă sfinţită, făcând semnul crucii şi primind împărtăşania, un creştin va fi vizitat de Duhul Sfânt.

Practicile religiilor creştine atrag din ce în ce mai puţini occidentali, care-şi imaginează că fac dovadă de o mai mare spiritualitate urmând un Învăţământ oriental. Ei bine, să ştiţi că puteţi fi încă un mare spiritualist, rămânând creştin şi că, din nefericire, puteţi să practicaţi tot felul de yoga fără a atinge niciodată Spiritul.

II

Aveţi o portocală; Ştiinţa şi toate sistemele filozofice vă vor explica o mulţime de lucruri referitoare la ea: originea, elementele chimice care o compun, greutatea, forma, proprietăţile sale, diferitele moduri de a o utiliza, simbolistica ei etc... Teoretic ei ştiu totul, dar uită esenţialul: uită să o guste! Iar eu care nu cunosc nimic din toate acestea, eu mănânc portocala şi mă desfăt zi şi noapte, Deci, faceţi şi voi la fel: fiţi mai puţin erudiţi, mâncaţi!

Dar când vor să se angajeze pe drumul spiritualităţii, oamenii nu ştiu să se debaraseze de acest obicei universitar care constă în acumularea de cunoştinţe, în voinţa de a se informa, de a atinge şi de a fi la curent cu totul, fără a practica, niciodată, o activitate asupra sinelui.

Bineînţeles, graţie acestei curiozităţi, umanitatea a ajuns să facă gigantice progrese intelectuale. Dar pentru Viaţa spirituală este o atitudine foarte dăunătoare.

Pentru a practica o adevărată activitate spirituală trebuie să vă ţineţi de o Filozofie, de un sistem şi să-l aprofundaţi; altfel, cu organismul psihic se va petrece exact ceea ce se petrece cu cel fizic. Dacă mâncaţi tot felul de alimente bizare deveniţi bolnavi şi vomaţi. În acelaşi mod, "stomacul" psihic poate avea o indigestie din cauza a tot ceea ce voi îi daţi să înghită, pentru că ce vreţi să facă el cu un amestec de Tradiţii egiptene, hinduse, tibetane, chinezeşti, gnostice; aztece, la care mai adăugaţi teosofie, antroposofie sau mai ştiu eu ce? Dacă măcar aţi avea o structură mentală suficient de solidă pentru a şti cum să vă conduceţi în mijlocul a toate acestea! Dar majoritatea nu-şi poate face nici măcar o idee clară asupra unui singur sistem filozofic, şi iată-i că amestecă totul: kabala, zen-ul, druizii, alchimia, katarismul, francmaso-neria, tarotul!...

Eu văd chiar printre voi unii care sunt pregătiţi să accepte cântecele şi gesticulaţiile oricărei Tradiţii, fără a-şi da seama că, executându-le, vor sfârşi prin a evoca tot felul de

Spirite întunecate. Şi este trist, deoarece aceasta dovedeşte ca dacă eu nu mai sunt aici pentru a veghea, vă veţi lăsa îmbarcaţi nu contează unde: primul venit care vă va epata prin gesturile sale şi ceremoniile magice, va fi cel pe care-l veţi urma fără a raţiona, fără a reflecta unde vă pot duce toate acestea. Nu înseamnă că trebuie să adoptăm anumite practici sau ritualuri pentru că ele sunt cunoscute şi au devenit la modă în Occident, ca vooduu-ul, de exemplu. Ca ele să rămână în triburile lor, în insulele lor, eu nu am nimic împotrivă, dar nu vreau aceasta în Fraternitatea Albă Universală.

Mulţi la ora actuală acuză spiritualitatea că dezaxează oamenii. Dar nu este greşeala spiritualităţii dacă oamenii se încăpăţânează să nu dorească să înţeleagă faptul că ea nu este un târg unde se găsesc tot felul de atracţii, chiar şi atracţiile cele mai periculoase, ca drogul, magia neagră sau erotismul. Adevărata spiritualitate, să o înţelegeţi bine, este de ajuns să fiţi voi înşivă expresia Învăţământului divin pe care îl urmaţi.

Când am început să fac reuniunile, eram la Paris în 1938, venea o mulţime de bărbaţi şi femei care au vizitat, deja, nu ştiu câte Învăţăminte. Ei au venit, deci, şi la noi şi, după câtva timp, crezând că au învăţat tot ceea ce era de învăţat, au plecat în altă parte... să înveţe încă altceva! Dar ce fel de activitate interioară se poate face în asemenea condiţii? Am regăsit pe unii dintre ei câţiva ani mai târziu: au continuat să meargă peste tot şi nicăieri, şi faţa lor era răvăşită arătând că nu făcuseră nici un fel de progrese în sensul adevăratei spiritualităţi.

Eu nu neg că este interesant sau chiar util să cunoşti toate tentativele pe care oamenii le-au făcut timp de secole şi milenii pentru a străpunge misterele Universului şi a se apropia de Divinitate, dar acest lucru nu este suficient. Din moment ce aceste Religii şi aceste sisteme filozofice nu vorbesc decât de splendoare, de perfecţiune, trebuie să faceţi un efort pentru a realiza acest ideal. Când se văd unii pe cale de a ţine discursuri asupra grandorii şi înţelepciunii iniţiativelor din trecut, pe când este atât de evident că ei înşişi au rămas mici, meschini, slabi şi incapabili de a conduce în mod raţional viaţa lor, rămâi stupefiat. Cum de nu-şi dau ei seama cât sunt de ridicoli şi că nu aceasta este spiritualitatea?

Sper că acuma veţi înţelege de ce nu vreau ca Fraternitatea să devină un târg unde se găsesc îngrămădite în dezordine tot ceea ce există ca teorii şi practici religioase. Este posibil ca voi să găsiţi în Învăţământul nostru Idei sau metode care există în alte forme de spiritualitate; este normal, deoarece anumite Adevăruri fundamentale se regăsesc peste tot, dar nu trebuie să amestecaţi esenţialul şi secundarul, iar esenţialul rămâne activitatea asupra sinelui propriu.

În sanctuarele trecutului, Iniţiaţii nu-i supraîncărcau pe discipolii lor cu cunoştinţe. Ei le revelau doar câteva Adevăruri esenţiale şi rămânea discipolilor să le trăiască şi să se impregneze cu ele. Maeştrii puneau în aceste cuvinte toată iubirea lor, tot sufletul lor, tot Spiritul lor, iar discipolii le luau, le gustau, le absorbeau, le trăiau; ei se hrăneau mult mai mult cu viaţa care era în spatele acestor cuvinte, decât cu cuvintele însele. Pe când acum, mai ales în Occident, oamenii nu au această sensibilitate care permite de a găsi Viaţa pe care o aduc cuvintele pentru a se hrăni, a se întări şi a se transforma, graţie acestei Vieţi.

Ei iau notiţe, în mod rece, fără a fi simţit şi trăit nimic. Şi atunci, iată ratarea: toată această viaţă care putea să-i lumineze, să-i vindece, să-i învie, ei nu o primesc şi ea pleacă atunci să atingă alte fiinţe, dar nu pe ei. Nu intelectul vostru, ci sufletul vostru şi Spiritul vostru sunt cele care trebuie să fie pe primul loc iar, în acest moment, în mod simplu, graţie câtorva cuvinte care au fost pronunţate, veţi putea într-o zi să călătoriţi în spaţiu.

Diferenţa între un intelectual şi un veritabil spiritualist este că intelectualul a ales planul orizontal: vrând fără încetare să extindă câmpul cunoştinţelor sale, el se dezvoltă la suprafaţă; pe când spiritualistul, care a ales linia verticală, începe să sape, să sape... până în ziua în care petrolul ţâşneşte şi el devine arhimiliardar, pe când ceilalţi sunt în mizerie, în pofida tuturor hectarelor de pământ. Iată, dacă voi vreţi să lucraţi ca şi noi, în profunzime, petrolul va ţâşni şi, de aici, în câtva timp, lumii întregi i se va putea distribui gratuit acest petrol. Şi, cu atât mai rău pentru Iran, cu atât mai rău pentru Arabia Saudită, le vom face concurenţă: petrol gratuit! În fine, înţelegeţi cum vreţi!

V - A ŞTI SĂ ECHILIBRAŢI LUMEA MATERIALĂ CU LUMEA SPIRITUALĂ

Este evident că omul este mai bine pregătit pentru viaţa în materie decât pentru Viaţa spirituală, deoarece instrumentele pe care le posedă pentru a trăi şi a munci în planul fizic, cele cinci simţuri, sunt mult mai dezvoltate decât instrumentele care îi permit să muncească în Lumea spiritului.

Dacă decideţi să vă construiţi o casă, sunt suficiente câteva săptămâni, pe când dacă vreţi să creaţi în domeniul spiritual, nimeni nu vede nimic, nici voi, nici ceilalţi. Deci, nici un fel de certitudine, nici o claritate şi sunteţi indecis, nefericit, asaltat de îndoieli până la punctul în care aveţi dorinţa de a lăsa totul şi de a vă lansa ca toată lumea într-o activitate a cărui rezultat este vizibil pentru toţi. Faceţi cum vreţi, dar într-o zi, chiar în mijlocul celor mai mari succese, veţi simţi că în interior vă lipseşte ceva. Şi este normal, pentru că n-aţi atins esenţialul, nu aţi plantat încă, orice ar fi, în domeniul Luminii, al înţelepciunii, al iubirii, al puterii, al eternităţii. Să ştiţi că doar realizările voastre interioare vă aparţin într-adevăr, deoarece ele singure au rădăcini în voi; iar când plecaţi dincolo, veţi avea în sufletul vostru, în inima voastră, în Spiritul vostru pietre preţioase - calităţi, virtuţi - de dus cu voi, iar numele vostru va fi înscris în Cartea Vieţii veşnice.

Principalul avantaj al drumului spre interior, al drumului spiritual, este valoarea elementelor pe care le acumulaţi: ele sunt făcute din materia cea mai pură, cea mai luminoasă, dintr-o materie care vine de la Dumnezeu. Apoi, ele vă aparţin, într-adevăr, deci voi sunteţi bogaţi. În fine, al treilea a avantaj, este că, fiind bogaţi, deveniţi liberi şi trăiţi în pace şi plenitudine.

Bogăţia unui spiritualist este ceva extrem de subtil, insesizabil chiar; dacă este conştient de aceasta el este bogat având bogăţia Domnului, posedă Cerul şi Pământul, pe când alţii nu au decât o mică bucată de teren pe undeva.

Deci, iată două căi: una care în aparenţă nu aduce nimic, doar decepţii, dar care vă va da totul, atât de bine că într-o zi veţi putea spune: "Eu nu am nimic, şi totuşi Universul îmi aparţine"; şi cealaltă cale, care vă aduce tot ceea ce doriţi, dar care vă va lăsa întotdeauna nesatisfăcut, deoarece veţi simţi, chiar dacă deţineţi ceva, că esenţialul v-a scăpat.

Toţi cei care cunosc bine natura activităţii lor spun, în legătură cu anumite obstacole: "Ei da, sunt inconvenientele meseriei", dar aceasta nu-i împiedică să continue. Toată lumea ştie că fiecare meserie are inconvenientele ei. Şi de ce spiritualiştii nu cunosc inconvenientele meseriei lor? Din moment ce ei se descurajează, din moment ce ei doresc să abandoneze, aceasta dovedeşte că ei nu le cunosc; dacă le-ar fi cunoscut dinainte, ar fi continuat cu încă mai multă ardoare.

Secretul este de-a vrea să vă instruiţi, de-a vrea să vă lărgiţi câmpul de viziune. Din nefericire, mulţi, când văd amploarea, imensitatea unui Învăţământ spiritual, în loc de a se bucura sunt îngroziţi şi intră în cochilia lor. Ei bine, iată oameni care nu vor merge prea departe. Dacă rămâneţi cramponaţi vechilor voastre idei, crezând că veţi fi mai bine astfel, vă înşelaţi: tot felul de necazuri vor veni să vă pişte, să vă muşte, să vă hărţuiască, pentru a vă împinge, în fine, să evoluaţi.

Am întâlnit mulţi oameni care mi-au spus: "Ah, este formidabil, Maestre, Învăţământul vostru! Aş vrea să mă consacru lui, dar mai înainte de toate trebuie să mă achit de anumite sarcini faţă de soţul meu - sau de soţia mea, faţă de copiii mei etc." Bine, de acord. Dar după 10 ani, 20 de ani îi priveam: nu reuşiseră încă să se elibereze de aceste sarcini. Şi chiar unii muriseră deja, fără să fi reuşit să consacre un minut Vieţii spirituale. De ce? Pentru că ei aveau un raţionament eronat. Pentru a se consacra Luminii, unui Învăţământ divin, nu trebuie să aşteptaţi să vă aranjaţi asta sau cealaltă, deoarece nimic nu este niciodată definitiv aranjat: întotdeauna există ceva care undeva nu merge. Nu aşteptaţi: chiar dacă nimic nu este aranjat, consacraţi-vă încă de acum Vieţii spirituale şi veţi vedea că totul se va aranja, chiar fără ca voi să ştiţi cum.

Orice aţi face în domeniul material, nimic nu este niciodată definitiv la locul lui. Este exact ca şi cum aţi încerca să redaţi forma sferică unei mingi de cauciuc sparte. Când veţi ajunge să suprimaţi scobitura dintr-o parte, ea se formează în cealaltă parte. Credeţi că sunteţi liniştit pentru că v-aţi măritat fata, dar iată că ea nu se mai înţelege cu soţul ei, divorţează şi, atunci, ce mai istorie! Sau sunt nepoţii voştri care încep să vină, şi aşa mai departe, casa este acum prea mică şi trebuie să vă mutaţi... Şi apoi este un copil care se

îmbolnăveşte... Vă spun, este interminabil. Deci nu aşteptaţi pentru a vă consacra Vieţii spirituale; dar să ştiţi că datorită Vieţii spirituale veţi găsi soluţii mai bune problemelor care vi se vor ivi.

Acum, bineînţeles, trebuie să ştiţi să păstraţi măsura. Un frate îmi spunea ieri: "Maestre, am decis să-mi organizez de acum încolo viaţa, în asemenea mod încât să nu îmi mai cheltuiesc timpul şi energiile în lume". L-am felicitat, dar sfătuindu-l totuşi să nu exagereze în celălalt sens, deoarece nu se poate trăi ca şi când lumea, societatea nu ar exista. Altfel, trăiţi ca un parazit şi nu este recomandabil. Trebuie să ştiţi să acordaţi cele două aspecte ale existenţei: viaţa în lume şi Viaţa interioară. Este o problemă în faţa căreia m-am găsit pus încă de la o vârstă fragedă şi este o problemă pe care şi voi, la fel, trebuie să o rezolvaţi: cum să trăiţi în lume, să aveţi relaţii cu ea, acordând, totuşi, primul loc esenţialului: sufletului vostru, Spiritului vostru.

După modul său de a acorda cele două aspecte, material şi spiritual, fiecare revelează inteligenţa sa, iubirea sa, voinţa sa, şi nimic nu este mai dificil. Pentru unii, tentaţia este de a se arunca în viaţa materială uitând de Viaţa Spiritului, iar pentru ceilalţi de a nu se ocupa decât de Viaţa Spiritului, uitând de viaţa materială. Există o a treia soluţie, şi ea este cea pe care fiecare trebuie să o găsească pentru el însuşi, deoarece fiecare caz este particular. La bază, bineînţeles, toate fiinţele umane posedă aceeaşi natură, aceeaşi chintesenţă, aceleaşi nevoi: ei au ieşit din mâinile Creatorului, din aceleaşi "ateliere", dacă voi vreţi, dar gradul lor de evoluţie nu este acelaşi, temperamentul lor nu este acelaşi, nici vocaţia lor în această existenţă, iar fiecare trebuie să-şi rezolve individual problema sa fără a vrea să-şi imite vecinul. Cel care se simte împins să fondeze o familie nu poate să rezolve problema ca şi cel care preferă să rămână celibatar. Cel care are nevoie de multă activitate fizică nu poate să ducă aceeaşi viaţă ca şi cel care are un temperament meditativ, contemplativ. Fiecare are calea sa, misiunea sa şi, chiar dacă vă luaţi Maestrul vostru ca model, voi trebuie, întotdeauna, să vă dezvoltaţi în funcţie de propria voastră natură. Este vorba doar ca voi să puteţi să cântaţi "partitura" dată, respectând notele, măsura, ritmul; sunteţi obligaţi s-o cântaţi cu vocea voastră care nu seamănă, în mod sigur, cu cea a Maestrului vostru, dar aceasta nu are nici un fel de importanţă. Singurul lucru important este să executaţi perfect "partitura", adică să vă conformaţi doar Filozofiei veridice, Filozofiei eterne a Iniţiaţilor.

VI - MAESTRUL, OGLINDĂ A ADEVĂRULUI

I

Dacă un om nu se cunoaşte, dacă nu este conştient de darurile şi de lacunele sale, de posibilităţile şi de insuficienţele sale, el nu poate să reuşească mare lucru în viaţă, nici să aibă relaţii armonioase cu celelalte făpturi, iar de aici se ivesc pentru el complicaţii, ciocniri, certuri. S-ar putea chiar spune că cele mai mari nefericiri care li se întâmplă oamenilor sunt datorate acestei lipse de cunoştinţă de sine. A şti ceea ce eşti, ce reprezinţi, ceea ce eşti capabil sau nu să faci... Da, a şti să te situezi: tocmai referitor la acest subiect omul se înşeală fără încetare şi este foarte grav. Întreprinderile, căsătoriile, asociaţiile, tot ceea ce faceţi riscă, să nu reuşească dacă, nu aţi pus o cunoaştere clară a propriei naturi şi a altuia, bineînţeles. Înţelepciunea începe prin cunoaşterea de sine.

Dar cum să te cunoşti? Omul este dotat cu organe necesare cunoaşterii, doar că, iată, el este construit în asemenea mod încât nu se poate vedea. El vede lumea exterioară, el îi vede pe ceilalţi, dar el însuşi, nu se vede. Pentru a se vedea în lumea fizică îi trebuie un obiect în care să se reflecte: suprafaţa apei sau o oglindă... El are, deci, nevoie să se vadă în ceva exterior lui. La fel este şi în domeniul psihologic: omul are nevoie de ceilalţi pentru a descoperi ceea ce este. Dar ceilalţi, care nu sunt niciodată pe de-a întregul lucizi, nici dezinteresaţi, nu pot să fie oglinzi impecabile. Ei îi trimit o imagine deformată a lui însuşi. Pentru motive de care sunt în mod rar conştienţi, oamenii au simpatii şi antipatii şi, deci, vor exagera calităţile şi defectele altora. Dacă cineva este inamicul vostru, îi sunteţi antipatic şi, în consecinţă, el va amplifica defectele voastre până la punctul de a nu vrea să recunoască cea mai mică virtute.

"Dacă este altfel, veţi spune voi, noi vom învăţa să ne cunoaştem citind cărţi". "Foarte bine, dar totul depinde de ce cărţi vă veţi alege şi la ce nivel vă vor ajuta să vă cunoaşteţi". "Ei bine, atunci viaţa ne va învăţa să ne cunoaştem". "Ah! Asta da, o cred, doar că va trebui mult timp şi acesta vă va costa foarte scump; vă veţi cunoaşte puţin mai bine, dar pagubele vor fi ireparabile". Mijlocul pe care eu vi-l recomand, cel mai economic, cel mai înţelept, cel mai eficace, este de a-i cere Cerului să vă plaseze în faţa unei oglinzi perfecte, adică o fiinţă de o mare abnegaţie, de un mare dezinteres, care nu are nici un fel de intenţie să vă înşele pentru a profita de voi; iar această oglindă este un veritabil Maestru. Găsiţi un Iniţiat şi întrebaţi-l: "Ce reprezint eu? Ce există în mine? Care sunt slăbiciunile pe care trebuie să le combat, bogăţiile, talentele pe care trebuie să le dezvolt? Cărei munci îi sunt predestinat?" Iar el, care este dezinteresat, va intra în comunicare cu Cerul şi vă va da răspunsuri impecabile.

Acum, dacă această oglindă ajunge să reflecteze câteva din defectele voastre, oare trebuie să fiţi furioşi împotriva ei? Din contră, trebuie să mulţumiţi Cerului şi să spuneţi: "Oh! Câte catastrofe voi evita, de câte nenorociri îi voi scuti pe alţii", dar oamenii nu vor să se vadă aşa cum sunt: ei preferă să trăiască în iluziile lor. De aceea un Maestru ştie dinainte ceea ce îl aşteaptă atunci când deschide gura. Ceea ce i se va răspunde nu este: “Aveţi dreptate", ci "Nu, niciodată, vă înşelaţi, nu este deloc aşa". Da, Maestrul se înşeală, dar nu ei!

Pentru un iniţiat este o problemă să ştie cum să-i facă pe oameni să accepte Adevărul. De exemplu, o soră vine să mă vadă şi mă întreabă: "Maestre, aş vrea ca să-mi spuneţi care sunt slăbiciunile mele, defectele pe care trebuie să le corectez". "Şi nu veţi fi supărată?" "Nu, nu, voi accepta totul". Eu încep să-i spun câteva cuvinte şi, iată, că ea deja plânge! Atunci eu îi spun: "Dacă plângeţi, trebuie să mă opresc deoarece sunteţi atât de absorbită de supărarea dumneavoastră încât nu ascultaţi nimic din ceea ce eu vă explic, nici măcar nu auziţi". Pentru a înţelege trebuie să faceţi să treacă sentimentele voastre. Ce puteţi înţelege dacă imediat sunteţi supăraţi, jigniţi?

Şi să nu credeţi că este adevărat doar pentru cei pe care-i primesc personal. Când vorbesc în sală, văd unii care sunt nemulţumiţi de explicaţiile mele şi care, în loc să mă asculte, se închid în nemulţumirea lor. Dacă este pentru a nu asculta nimic, pentru a nu înţelege nimic, este inutil să mai veniţi aici. Voi trebuie să veniţi cu singurul scop de a cunoaşte Adevăruri pe care nu le cunoaşteţi şi care vă vor ajuta să vă transformaţi viaţa. Pentru aceasta trebuie să acceptaţi să fiţi puţin scuturat. Dacă trebuie, întotdeauna, să vă compătimesc şi să vă spun: "Ah! sărmanul meu bătrân, ce nefericit eşti !" La ce oare v-ar servi asta? Când un copil cade şi se răneşte, el plânge puţin, bineînţeles. Şi dacă, pentru a-l consola, i se spune: "Oh, sărmanul meu iubit, dar este îngrozitor, tu te-ai lovit", el va plânge de zece ori mai tare şi mai mult timp. Pe când dacă îi spuneţi: "Hai, nu este nimic", el se ridică şi s-a terminat, două minute după aceea nu se mai gândeşte la ce a fost. Deci, să nu credeţi că trebuie să deplângeţi pe cineva, deoarece, deseori, este cel mai bun mijloc de a-i mări slăbiciunea şi lenea.

Rolul unui Maestru nu este doar să manifeste multă iubire şi tandreţe. Pentru progresul şi avansarea discipolilor săi el trebuie să se arate şi sever, spunându-le anumite Adevăruri. Şi cu atât mai rău dacă aceasta nu le place discipolilor! Dacă ar trebui să mă ocup de reacţiile voastre, de opinia voastră asupra mea, nu voi face niciodată nimic. Unii dintre voi mi-au destăinuit că în momentul în care le-am arătat slăbiciunile lor, m-au detestat. Să mă deteste, cu atât mai rău, am o carapace, dar pentru a le face bine sunt obligat să-i scutur. Dacă ei continuă să-şi imagineze că sunt impecabili, pe când în realitate se conduc într-un mod foarte ordinar sau chiar demn de dojană, ce progrese pot să facă? Este mult mai bine ca ei să cunoască anumite Adevăruri, chiar dacă ele îi fac mai întâi să sufere; aceste suferinţe nu vor dura, iar Lumina pe care o vor avea, în tine, asupra lor înşişi, le va permite să se corecteze şi să avanseze. Până în ziua în care îşi vor da seama că am fost pentru ei de o asemenea utilitate, încât mă vor căuta şi pe alte planete pentru a-mi mulţumi.

Când sunteţi bolnavi, acceptaţi câteva remedii dezagreabile pentru a vă vindeca. Ei bine, în domeniul spiritual trebuie să faceţi la fel: sunteţi bolnavi de mult timp şi aveţi nevoie de un tratament pentru a vă vindeca. Dacă nu vreţi să-l acceptaţi, cu atât mai rău; nu vă veţi vindeca.

De altfel, dacă vă las să faceţi orice fără să vă spun nimic, Cerul va fi nemulţumit. El îmi va spune: “Eşti temător, nu vrei să le spui Adevărul pentru a nu supăra pe cutare sau pe cutare, şi atunci totul se va prăbuşi din vina ta!" Eu, eu doresc să vă fac plăcere, dar am şi datoria mea, responsabilităţile mele. De altfel, un Maestru care închide ochii nu este util. Eu n-aş urma niciodată un asemenea Maestru! De ce să am un Instructor dacă el mă lasă să fac toate prostiile fără a mă lumina, fără a mă corecta? Vedeţi voi, discipolii nu au nici o idee despre ceea ce trebuie să aştepte de la Maestrul lor.

Eu ştiu ceea ce fac şi realizez foarte bine situaţia. Eu ştiu că dacă doresc prietenia voastră, trebuie să vă înşel, să vă fac complimente: "Ah! nu există alţii ca voi. Am călătorit în toate ţările, niciodată n-am întâlnit pe cineva atât de înţelept, atât de inteligent". Eu pot chiar să caut în dicţionar cuvintele cele mai rare şi mai poetice pentru a mă adresa vouă, şi atunci mă veţi adora. Eu nu sunt chiar atât de prost, eu ştiu ceea ce-mi este profitabil şt ceea ce nu-mi este. Deci, eu ştiu ceea ce pierd fiind sincer cu voi, dar voi sunteţi cei care câştigaţi, şi-am acceptat să pierd pentru ca voi să puteţi câştiga.

De ce această slăbiciune de a cere întotdeauna complimente? Pentru a se înşela. Oamenii au nevoie să se înşele, ei nu pot să trăiască dacă nu se înşeală. Ce-ar fi devenit umanitatea dacă ea nu s-ar fi înşelat? Dacă spuneţi unei femei bătrâne şi neputincioase că ea este un vechi tablou - ceea ce este adevărat - ea nu vă va ierta niciodată. Dar spuneţi-i cât este de tânără, drăguţă, adorabilă, iată micul tablou vechi care surâde, care râde, care nu mai are astâmpăr şi dacă este bogată vă va da toată averea sa. Da, pentru o minciună! Asta nu vrea să spună că eu vă sfătuiesc să acţionaţi astfel, nu, dar este o constatare.

Majoritatea oamenilor nu vă spun Adevărul asupra voastră înşivă, asupra defectelor voastre, fiindcă le este frică să piardă serviciile voastre sau să facă din voi duşmanii lor. În spatele acestei atitudini amabile, delicate, există deci un interes şi, astfel, voi vă conservaţi defectele voastre care, cu timpul, nu fac decât să se amplifice. Pe când un adevăr Iniţiat, el se conduce în mod diferit. Cum el nu are nici un interes, el n-are frică, n-are nimic de pierdut: el a câştigat, deja, totul din moment ce cunoaşte Adevărul. El nu va ezita, deci, să vă arate slăbiciunile voastre, tot ceea ce vă reţine în regiunile infernale şi vă împiedică să mergeţi în Ţara Luminii, în Paradis... Tot ceea ce vă face bolnav şi nefericit, el va îndrăzni să vă spună, deoarece vrea să vă dea mijloace, metode, pentru a remedia imperfecţiunile voastre şi lacunele voastre.

Dar, pentru a spune Adevărul discipolului, Maestrul nu acţionează oricum. Discipolul este mai întâi ca un copil care are nevoie de mama sa să-l hrănească, să-l protejeze, să-l mângâie. Dar, după câtva timp, când copilul a crescut, la fel ca mama care trebuie să înţarce bebeluşul pe care îl alăptează, Maestrul, la fel, îl "înţarcă" pe discipol. Este oare indiferenţă, cruzime? Nu, dar a venit momentul în care copilul se poate hrăni singur. Priviţi şi la animale: la început mamele sunt extrem de tandre cu micuţii lor, dar după un

anumit timp ele îi resping, le dau câteva lovituri de copite: "Haide, du-te, descurcă-te, acum nu mai ai nevoie de mine!"

Un Iniţiat îi consideră întâi de toate pe elevii săi, pe discipolii săi, nişte copii care au nevoie de tandreţe, de încurajare şi, după aceea, când ei cresc şi sunt deja mai solizi, pe picioarele lor, le dă câteva lovituri, le spune Adevărul. Dar el nu îi alungă, nu, el îi păstrează lângă el şi începe să-i "taie", să-i "sculpteze", să-i "modeleze" sau, pentru a avea o altă imagine, le administrează un tratament cu câteva injecţii şi câteva operaţii. Da, acesta este Adevărul. Pentru unii, el este foarte dificil de auzit şi de suportat. Dar pentru discipolul care a decis să evolueze, să avanseze, el este magnific; el îl roagă chiar pe Maestrul său să i-l spună, deoarece vede că anumite lucruri îl împiedică, îl ţin prizonier sau îl împing să facă prostii.

Doar cei care sunt, într-adevăr, atinşi de graţia Lui Dumnezeu cer Adevărul, chiar dacă el este dureros. De câte ori, atunci când am vrut să atrag atenţia anumitor fraţi şi surori asupra câtorva din defectele lor foarte marcante, ei au început să riposteze: "O, nu, nu este adevărat, eu nu sunt aşa!... "Dacă le-aş fi vorbit de calităţile lor, ei m-ar fi aprobat, ar fi fost încântaţi de perspicacitatea mea şi de justeţea remarcilor mele. Dar pentru defectele lor, ah nu, nu am văzut bine.

Iată, deci, metoda adevăraţilor Iniţiaţi: când trebuie, ei spun Adevărul, fără frica de-aş pierde prietenii. Iar dacă prietenii sunt jigniţi, răniţi, ulceraţi de remarcile lor atât de veridice... ei bine, ce vreţi voi dacă aceşti prieteni nu sunt destul de cinstiţi şi de sinceri pentru a recunoaşte ceea ce este adevărat: mai bine să-i piardă. Ce folos poate să aibă un Iniţiat cu prieteni necinstiţi faţă de ei înşişi?

Nu, unui Iniţiat nu-i este frică să-şi piardă discipolii; el ştie că un adevărat discipol nu-l va părăsi, pentru că el raţionează corect; el îşi spune: "Am încredere în Maestrul meu, el nu are nici un interes să mă rănească sau să mă strivească. Ce va câştiga el dacă eu voi fi mort? Pentru a-mi fi vorbit astfel, are el motivele sale. Şi cum ştie mai bine decât mine cum trebuie să acţioneze, să am încredere în el , căci în mod sigur este spre binele meu să accept". În acest moment, Maestrul care-l observă se bucură că are un adevărat discipol demn de a primi Iniţierea. A primi Iniţierea, a cunoaşte Adevărul, Înţelepciunea; a fi în Lumină: nu este nimic mai presus de acestea. Dar trebuie să fi învins în tine însuţi această natură inferioară care este întotdeauna vexată, rănită, ultragiată şi vindicativă.

Dacă aţi şti mulţimea oamenilor pe care Adevărul i-a jignit si care s-au răzbunat, după aceea, asupra mea! Ei sunt mai numeroşi decât firele de păr din capul vostru. Oare eu i-am furat, excrocat, strivit, asasinat? Nu, din contră, eu le-am dat o Iubire pe care ei n-au găsit-o niciodată, nici chiar in familia lor. Dar am îndrăznit să le spun Adevărul, şi s-a terminat!

Ei ignorau că, atâta timp cât ei nu-şi vor corecta anumite defecte, vor fi reţinuţi, opriţi şi îşi vor închide drumul evoluţiei. În Lumea spirituală există bariere care nu se pot trece decât cu anumite condiţii. Când cereţi ca să vi se reveleze Legile şi frumuseţea regiunilor superioare, cu Entităţile luminoase care le locuiesc, culorile lor, muzicile lor, parfumurile

lor, toată această rânduire, această simetrie, această splendoare... locuitorii acestor regiuni nu va acceptă dacă nu sunteţi demni. Şi pentru a fi demn, trebuie cel puţin să fi acceptat să-ţi recunoşti defectele şi să le corectezi.

Punctul vostru slab, ceea ce vă împiedică să ajungeţi la adevărata Iniţiere, este că sunteţi, deseori, prea susceptibili. Instructorul vostru a îndrăznit să vă facă observaţii? A îndrăznit să vă sublinieze anumite defecte? Nu ar fi trebuit să facă niciodată aceasta; ar fi trebuit să acţioneze ca oamenii bine educaţi, să nu menţioneze nici cea mai mică din lacunele voastre, să nu se amestece în ameliorarea voastră. De altfel, îl veţi părăsi şi astfel va fi bine pedepsit... Deci, vedeţi voi, iubiţi aşa-zisul "adevăr", îl căutaţi, dar unde este iubirea Adevărului în această atitudine?

Mulţi dintre voi mi-au spus: "Maestre, dacă aţi şti în ce stare eram când mi-aţi spus aceasta!... Dar după aceea am văzut, am înţeles şi eram atât de fericit! Vă mulţumesc din toată inima" Şi de ce să nu fiţi fericiţi imediat? De ce trebuie să treceţi mai întâi prin stări îngrozitoare? Este păcat; e preferabil să fiţi imediat fericiţi, recunoscători şi să înţelegeţi. Pentru că scopul meu nu este, niciodată, de a demola pe cineva, ci de a-l ajuta, de a-l transforma, de a-l înfrumuseţa, de a-l salva. Deci pentru voi nu trebuie să conteze faptul însuşi, ci scopul său. Vi se poate face un cadou într-un scop criminal; dar cum nu sunteţi luminaţi nu vedeţi decât cadoul: vă bucuraţi şi muriţi otrăvit. Deci, iată cum vă înşelaţi. Deci, nu aparenţa trebuie s-o priviţi, ci scopul. Eu, scopul meu, orice aş face, este totdeauna să vă ajut; iar dacă voi sunteţi sinceri, nu puteţi să nu o recunoaşteţi.

Eu ştiu că, de fiecare dată când scutur pe cineva, risc enorm: dacă el lucrează la radio, va face o emisiune împotriva mea...; dacă este un jurnalist, va scrie un articol pentru a mă calomnia..., dacă este un pictor; îmi va face caricatură... o ştiu; dar accept cu condiţia să-l fac să vadă clar El poate să devină inamicul meu, cu atât mai rău, eu o fac pentru binele lui; asta este tot. Când, după ani de zile, evenimentele îmi vor da dreptate, el îşi va aminti şi va recunoaşte că vroiam binele său, că vroiam ca el să fie liber, bogat şi iubit de toţi.

Cum v-am spus-o, uneori, mă consider ca un chirurg dentist. Şi îmi cunosc meseria; nu sunt echipat modern, pensele mele sunt încă de un model vechi, nu folosesc anestezic, deci, în mod evident, ţipaţi. Dar, totuşi, totul se cicatrizează, totul se repară şi, după aceea, sunteţi mulţumiţi. Chiar acum, de curând, o soră s-a prezentat în faţa mea şi mi-a spus: "Maestre, certaţi-mă din nou ca în cealaltă zi". "Ah! Dar de ce?" "Pentru că mi-a făcut aşa de bine!" O privesc şi văd că este sinceră. Îi spun: "Ascultaţi, dacă credeţi că totul se petrece aşa!... Eu nu cert pe cineva decât atunci când simt că este momentul; astăzi, eu n-o voi face pentru că nu este momentul", şi ea a plecat posomorâtă. Vă imaginaţi că eu acţionez după vreun capriciu. Nu. Tot ceea ce fac este determinat, calculat, cântărit pentru a da un rezultat sau altul. Nu este vorba de a maltrata pe cineva; ce merit ar fi în aceasta? Este vorba de a-l vindeca, de a-i face bine, de a-l împinge să reflecteze, să intre în el însuşi. Ei da, fraţii şi surorile nu mă cunosc încă, ei nu înţeleg raţiunile conduitei mele; ei îşi imaginează că eu acţionez aşa după ureche şi indiferent la ce moment.

De acum încolo aveţi, deci, mai multă încredere în metodele mele. De altfel, am încă unele de care voi nu aveţi nici un fel de idee. Când vă cert, când fac o "operaţie", aplic o metodă pe care voi n-o cunoaşteţi, dar este totdeauna pentru binele vostru. pentru a vă înlătura ceva ce vă face să suferiţi şi care vă împiedică evoluţia. Acum, dacă nu aveţi încredere în mine, faceţi ceea ce doriţi, sunteţi liberi, dar eu v-o spun dinainte: nu veţi avea nici un fel de rezultat, nici un avantaj, doar pagube şi datorii de plătit. Pe când cu metodele mele, veţi fi cei care, la sfârşit, veţi deveni regi, domni, totdeauna bogaţi şi victorioşi. Deci, voi trebuie să decideţi.

Încercaţi de acum înainte să înţelegeţi că dacă eu îndrăznesc deseori să vă cert, este pentru că sunt dezinteresat. Dacă aş avea un interes, nu aş îndrăzni, aş fi avut frică să nu vă pierd, şi frica este un sfătuitor prost. Îndrăzneala mea, tupeul meu, vă dovedesc că sunt dezinteresat. Dar cum nu ştiţi să discerneţi la ce corespunde această manifestare a mea, găsiţi că ea se datorează unei proaste dispoziţii, sau răutăţii, sau lipsei de educaţie... Nu, nu aţi văzut niciodată că această îndrăzneală vine din dezinteresul meu. Deveniţi dezinteresaţi şi voi, şi veţi face acelaşi lucru: veţi spune altora Adevărul fără să vă fie teamă că vă părăsesc din moment ce nu vreţi să profitaţi de ei.

Un instructor spune Adevărul discipolului său pentru a-l ajuta. Iar dacă discipolul nu a înţeles, dacă nu vrea să fie ajutat, ei bine, să plece; alţii vor veni într-o zi şi vor căuta Adevărul. Ce vreţi să facă un Maestru cu oameni atât de susceptibili?

Întotdeauna marii "prinţi", marii ,;înţelepţi" care nu suportă să li se facă nici cea mai mică observaţie, chiar dacă este spre binele lor!

Să presupunem chiar că eu comit o injustiţie faţă de voi criticându-vă. Dacă aţi înţeles ceea ce v-am spus astăzi, nu vă veţi opri, ci, din contră, veţi continua să vă arătaţi ireproşabili. Şi, într-o zi, când vă veţi prezenta din nou în faţa mea, voi face ochii mari, exclamând: "Oh, la la, ce minunăţie! Deci, voi sunteţi cei care veţi avea victoria, iar eu voi corecta ceea ce v-am spus şi mă voi înclina în faţa voastră.

Aveţi dreptul de a vă exersa pentru a deveni mai buni şi a obţine victoria; dar nu aveţi dreptul să vă simţiţi jigniţi? Asta nu face nimic, eu nu dau doi bani pe cei care se simt jigniţi în loc să se pună la treabă. Să presupunem că i-am scuturat în mod expres, pentru ca ei să-şi suflece mânecile... şi, iată că în loc să muncească, ei stau bosumflaţi! Este mult mai uşor să stai bosumflat fără a rezolva problemele, fără a învăţa, fără a pune în viaţa sa un pic mai multă Lumină, mai multă Iubire. Deci, acum, la treabă, pentru a putea să veniţi să-mi spuneţi după aceea: "Vedeţi, dragă Maestre, v-aţi înşelat". Iar eu vă voi răspunde: "Este adevărat; m-am înşelat". Până în prezent nu am spus-o niciodată pentru că nu mi-aţi dat niciodată ocazia: aţi rămas bosumflaţi.

Atunci, ce aşteptaţi? Trebuie să vă mobilizaţi, trebuie să faceţi totul pentru a mă convinge ca eram orb şi m-am înşelat. Arătaţi-mi-o, nu voi fi decât foarte fericit. Dacă v-am judecat greşit aveţi dreptul să-mi arătaţi că sunteţi mai nobili, mai generoşi decât o cred eu. Atâta timp cât voi nu mi-o arătaţi, sunt obligat să constat că eu sunt cel care are dreptate: Dar ştiţi: a avea dreptate nu mă avantajează, pentru că eu sunt nefericit când am

dreptate. Aş prefera să mă fi înşelat, aş prefera să fi greşit. Eu spun, de exemplu, de cineva că nu are iubire sau discernământ, şi iată că el arată prin atitudinea sa o iubire sau un discernământ formidabil: ce minunată surpriză pentru mine! Ei da, vedeţi voi, în anumite cazuri aş fi fericit să constat că m-am înşelat.

II

Sunteţi încă departe de a înţelege valoarea Adevărurilor pe care vi le aduce un Maestru: atâtea lucruri au mai multă valoare pentru voi! Aceste lucruri, chiar dacă vă fac nefericiţi, bolnavi, nu înseamnă nimic: le găsiţi mai importante, mai atrăgătoare, mai apetisante. Bineînţeles, sunteţi liberi. Dar, fără această Lumină, pe care eu v-o aduc, veţi vedea în ce stare vă veţi găsi într-o zi!

Poate vă gândiţi că-mi exagerez importanţa. Credeţi ce vreţi! Mie, o ştiţi, îmi este egal dacă sunt sau nu sunt apreciat. Dacă vă vorbesc aşa cum o fac, este ca să nu mai pierdeţi timpul în dreapta şi în stânga, pentru ca voi să ajungeţi, în fine, să construiţi viitorul vostru pe baze solide. Altfel, veţi fi totdeauna ocupaţi să alergaţi după cele mai mici lucruri care vor străluci în faţa ochilor voştri şi, când le veţi obţine, ele nu vă vor aduce decât nenorociri, pentru că nu aţi avut această Lumină care v-ar fi permis să discerneţi dacă ele sunt nocive. Şi de unde această lipsă de discernământ? Pentru că nu aţi cunoscut suficient valoarea Instructorului vostru.

Să ştiţi, în orice caz, că nu-mi este nici foame, nici sete să comand; eu nu mă gândesc decât să mă guvernez pe mine însumi. Ce fericire aş putea să găsesc în aservirea altora? Pentru mine fericirea este în altă parte. Unii dintre voi mi-au cerut să fiu ca aceşti guru care se impun, şi în faţa cărora toată lumea se prosterna. Ei consideră că este o slăbiciune din partea mea că nu mă manifest astfel. Ce idee! De altfel, dacă este un lucru care m-a şocat la anumiţi Maeştri din India a fost acela de a vedea cum ei acceptau ca discipolii lor să se prosterneze în fala lor. Chiar le-am spus: "Ce plăcere simţiţi văzând aceşti sărmani la picioarele voastre? Ce reprezentaţi voi pentru ca ei să se arunce la pământ? Eu, niciodată nu am suportat-o din partea discipolilor mei". Şi este adevărat, unii au vrut să se prosterneze în faţa mea şi i-am făcut să se ridice imediat. Aceşti guru n-au răspuns nimic la reproşurile mele, dar înţelegeam ceea ce ei gândeau: dacă ei au făcut-o cu Maestrul lor, era normal ca şi discipolii lor s-o facă cu ei. În fine, nu vreau să mă amestec: aceste

obiceiuri fac parte dintr-o Tradiţie milenară şi este dificil sa-i faci să înţeleagă pe hinduşi cât de şocante sunt pentru occidentali.

Chiar dacă are toate puterile, un Maestru trebuie să rămână simplu, şi faptul că eu vă fac să luaţi cunoştinţă de valoarea unui Instructor nu va schimba atitudinea mea faţă de voi. Mie îmi place să-i tratez pe toţi fraţii şi surorile cu respect şi iubire. Chiar dacă vă spun unele cuvinte asupra valorii muncii mele faţă de voi, aceasta nu mă face să mă schimb. Voi veţi fi cei care vă veţi schimba, poate; şi, de altfel, este de dorit, deoarece cu cât veţi aprecia mai mult ceea ce eu vă spun şi o veţi pune în practică, cu atât veţi progresa. Eu, oricum, orice a-ţi face continui lucrarea mea. Bineînţeles, eu câştig dacă avansaţi, deoarece voi avea mai mulţi prieteni. Dar voi veţi fi cei care veţi câştiga mai mult, pentru că veţi planta seminţe care vor da într-o zi fructe pe care le veţi putea recolta.

Nu mai consideraţi deci, de acum înainte ca o slăbiciune faptul că nu mă conduc în felul anumitor Maeştri hinduşi, că nu caut să mă impun. Dacă aţi putea să mă surprindeţi când am treabă cu mine însumi, atunci veţi vedea cum comand, cum mă impun. Dar nu cu voi. Când este vorba de forul meu interior, este altceva, dar vouă, de ce ar trebui să vă dau ordine? Voi sunteţi făpturi ale lui Dumnezeu şi dacă cineva trebuie să vă dea ordine, acela este Dumnezeu, El Însuşi. Veţi spune: "Da, dar uneori ne certaţi, vă mâniaţi". Este adevărat, sunt obligat, uneori, să insist asupra anumitor puncte, asupra anumitor valori, dar niciodată nu vă forţez să acţionaţi într-un sens determinat.

Ceea ce m-a frapat încă din tinereţe este că mama mea nu m-a obligat niciodată; ea îmi spunea totdeauna: "Iată, dacă faci cutare lucru, vei avea cutare rezultat, şi dacă faci alt lucru vei avea un alt rezultat". Ea îmi arăta întotdeauna cele două drumuri şi consecinţele lor. Iar eu fac acelaşi lucru: mi se întâmplă să muştruluiesc pe cineva şi chiar să-i spun lucruri teribile pe care are nevoie să le audă, dar nu oblig niciodată pe nimeni să facă indiferent ce-ar fi.

De altfel, dacă nu ajung să conving pe oameni, nu disper şi sunt liniştit căci am un colaborator, sau mai degrabă o colaboratoare formidabilă: viaţa. Eu, eu sunt poate un instructor nesemnificativ, dar viaţa, ea, este perfectă. Puteţi să strigaţi, puteţi să vă smulgeţi părul, nimic nu-i de făcut, ea este implacabilă; nici o lacrimă, nici o strângere de dinţi nu poate să o îmblânzească. Când aveţi un accident, când sunteţi ruinat, când prietenii voştri, soţia voastră, copii voştri, vă abandonează, când sunteţi concediat de la serviciu sau când casa arde, în acel moment aveţi la ce să reflectaţi. Dar, din nefericire, asta nu vrea să vă spună că veţi găsi în mod automat Adevărul. Deseori plângeţi, vreţi să vă sinucideţi, dar n-aţi înţeles nimic.

Viaţa corectează omul, îl scutură, aproape îl masacrează, dar nu-i explică nimic. Pentru a avea explicaţii, trebuie ca el să meargă lângă un Maestru şi, astfel, cei doi îşi pasează acest sărman individ pentru a-i face educaţia. Există garajişti sau medici care îşi pasează clienţii. Eu, eu m-am asociat cu viaţa. Când văd că nu reuşesc să luminez şi să cuminţesc pe cineva, mă adresez vieţii: "Ascultă, ocupă-te puţin de aceasta pentru că are o carapace dură". "S-a făcut", spune ea. Iar după aceea, când a fost bine scuturat şi maltratat, cum el nu a înţeles de ce, viaţa mi-l trimite pentru ca eu să-i dau explicaţii. Iată cum viaţa şi cu

mine ne jucăm de-a mingea! Ei da, vedeţi voi, noi suntem bine organizaţi: dacă nu luaţi în considerare ceea ce vă revelez în fiecare zi, las viaţa să vă scuture şi ea este teribilă! Eu, eu sunt delicat, drăguţ, dar ea... puteţi să urlaţi cât vreţi, ea vă loveşte până sparge tot, iar după aceea, hop, vă reexpediază la mine! S-a întâmplat, deja, cu mulţi. Aceasta poate să dureze doi ani, zece ani, douăzeci de ani... Poate să dureze foarte mult.

Mulţi fraţi şi surori care au vrut să se depărteze de Adevărurile acestui Învăţământ pentru că mai aveau nevoie să facă experienţe pentru a se cuminţi, au revenit douăzeci de ani după aceea complet fără pene, ameţiţi. Ei nu ştiau de ce li s-au întâmplat aceste nenorociri, şi totuşi este simplu: exista în ei o tendinţă inferioară pe care ei o încurajau, o hrăneau, în speranţa că mulţumind-o vor fi fericiţi. Această tendinţă era în mod magnetic legată ,de anumite substanţe, Entităţi şi realităţi bine determinate în Cosmos, ea nu putea decât să le atragă nenorociri şi accidente. Deci ei sunt cei care au atras aceste evenimente nefericite.

Pământul este o şcoală, deci ceea ce veţi găsi, sunt lecţii... lecţii din toate părţile. Atâta timp cât nu aţi înţeles aceasta veţi fi hărţuiţi de destin. Lumea invizibilă trimite oamenilor Maeştri pentru a le facilita evoluţia. Şi dacă ei nu vor să-i accepte, vor găsi alţi “instructori”: eşecurile, bolile, mizeria, iar acestea sunt implacabile. Dacă nu vreţi să suportaţi lecţiile teribile ale acestor instructori, acceptaţi-mă pe mine; este mai înţelept. Dacă nu aţi vrut să acceptaţi de bună voie să învăţaţi Legile divine, sunteţi obligaţi să le învăţaţi cu lovituri de baston.

Îmi este foarte uşor să decid să, nu mă mai amestec niciodată în afacerile voastre, să nu vă mai atrag atenţia asupra modului de gândire şi de acţiune care vă întârzie evoluţia. Dar, atunci, din ce în ce mai mult, vă veţi supraîncărca, vă veţi încurca, până în momentul când veţi fi strivit de greutăţi şi încurcat în situaţii dificile. Oare astfel vă voi face un serviciu?

Unii dintre voi recunosc, totuşi, că, atrăgând atenţia lor asupra a ceea ce este defectuos în ei, i-am ajutat să-şi rezolve problemele. Când ştiţi cine este inamicul care este acolo, ascuns sub un defect, un obicei rău, o concepţie eronată asupra lucrurilor, aveţi posibilităţile de a lupta împotriva lui. Dar dacă nu ştiţi din ce parte sunteţi atacat, sunteţi neputincios. Nimic nu este mai rău decât să nu ştii de unde vin dificultăţile, suferinţele, nenorocirile, deoarece nu faceţi decât să trageţi cartuşe în aer, până în ziua în care v-aţi epuizat toate muniţiile fără a obţine victoria. Cel puţin dacă ştiţi unde este inamicul şi cum se manifestă, aveţi mijloace de a reacţiona şi, mai devreme sau mai târziu, veţi reuşi să-l învingeţi.

Mai târziu mă veţi înţelege şi veţi spune: "Dumnezeul meu, fie ca să fie binecuvântată ziua în care am întâlnit pe Maestrul nostru. El este cel care ne-a dat toate mijloacele de a ieşi din dificultăţile noastre. Era cel mai bun prieten al nostru, dar noi nu l-am înţeles decât prea târziu". Da eu insist, subliniez, în speranţa că într-o zi, în fine, veţi înţelege ocazia unică, excepţională care vă este dată pentru a vă rezolva problemele şi a avansa pe drumul evoluţiei. Voi gândiţi: "Dar ce orgoliu, ce vanitate!" Gândiţi ceea ce vreţi, îmi este egal, dar să luaţi în consideraţie ceea ce vă spun şi puneţi-vă la treabă!

VII - SĂ NU AŞTEPTAŢI DE LA UN MAESTRU DECÂT LUMINA

I

Este foarte dificil să faci binele. Toată viaţa mi-am pus întrebarea: "Care este cel mai bun mod de a-i ajuta pe oameni?" Şi am văzut că dacă într-o zi li se dă hrană, a doua zi le este din nou foame, deoarece stomacul este o gaură care nu se umple niciodată şi care cere în fiecare zi... Dacă li se dau haine, după câtva timp ele sunt uzate şi trebuiesc înlocuite. Dacă li se dă o casă, şi ea la fel, într-o zi sau alta, trebuie reparată. Dacă li se dau bani, ei vor fi foarte curând cheltuiţi... şi, dacă aţi avut câteva afaceri cu oamenii, ştiţi că ei nu sunt niciodată satisfăcuţi. Dacă le daţi o casă, ei se întreabă de ce nu le daţi un palat, iar dacă le daţi milioane, ei sunt furioşi pentru că nu sunt miliarde. Este deci imposibil să-i ajuţi pe oameni în acest mod: sau acest ajutor nu este niciodată definitiv, sau oamenii sunt nemulţumiţi pentru că aşteaptă totdeauna mai mult. Atunci, cum să-i ajuţi?

Să luăm cazul unui om care ar avea o greutate de transportat. Această greutate este foarte mare şi el abia poate să o ridice. Ori, iată că voi sunteţi aici: luaţi greutatea pe umerii voştri, şi asta este! Ei da, dar zilele următoare acest om mai avea greutăţi de transportat şi, cum nu veţi putea fără încetare cu el, ce va face? Presupuneţi acum că aveţi un secret pentru a transporta greutăţile fără a fi strivit şi chiar pentru a le transporta cu bucurie: voi îi comunicaţi acest secret şi, după aceea, toată viaţa el va putea să continue să se descurce singur. Atunci, pentru a face bine oamenilor nu este preferabil de a le da un mijloc să se descurce fără a avea întotdeauna nevoie de ajutorul altcuiva? Bineînţeles, este mai bine, mult mai bine. Şi acest mijloc este Lumina Ştiinţei iniţiatice, pentru că în orice circumstanţă această Ştiinţă dă o soluţie.

Iată de ce toată viaţa am lucrat fără întrerupere pentru a găsi această Lumină, pentru că ştiu că atunci când vă voi da-o, veţi putea înfrunta toate dificultăţile din voi lipsindu-vă de mine, de prezenţa mea. Fără Lumină, nu numai că binele pe care-l faci nu va fi durabil, dar oamenii nu vor fi nici măcar recunoscători. Ceea ce trebuie să le daţi este un element spiritual care se gravează în ei. Mulţi ignoră aceasta. Când vor să facă bine, în loc să înţeleagă faptul că pot să dea acest element spiritual, care nu se va şterge niciodată, ei dau ceva material. Nu se ştie încă să se ofere ce este esenţial; se dau tot felul de lucruri: bijuterii, maşini, crezând că-l puteţi face pe celălalt fericit. Ei nu, trebuie să învăţaţi să daţi un element esenţial.

Dacă voi credeţi că eu n-am nici un fel de idee despre dificultăţile voastre, vă înşelaţi. Eu le cunosc, deoarece şi eu am trecut pe aici, le-am trăit şi-mi este suficient să privesc pe cineva pentru a cunoaşte toate probele pe care le-a traversat, deoarece ele sunt înscrise pe faţa sa. Veţi spune: "Dar nu aveţi nici un fel de compasiune! De ce nu ne ajutaţi?" Ah! şi aici trebuie să vă dau explicaţii.

Chiar dacă aş avea toate puterile, Cerul nu mi-ar permite să vă îndepărtez dificultăţile. Voi sunteţi cei care trebuie să faceţi eforturile: să învăţaţi, să exersaţi, pentru că aceasta vă va servi pentru eternitate. Dacă aşteptaţi ca cineva să facă totul în locul vostru, să vă îndepărteze suferinţele, bolile voastre, mizeriile voastre, este posibil: pe Pământ sunt fiinţe capabile să o facă, dar o fiinţă înţeleptă şi inteligentă nu o va face niciodată, pentru că ea ştie că nu este un mod de a vă ajuta, ci din contră. Vă va da, deci, mai degrabă metode, cunoştinţe, dar va aştepta ca voi să fiţi cel care să le aplicaţi, pentru că în acest moment voi sunteţi cel care creşteţi, care vă întăriţi şi aceasta este adevărata evoluţie.

Din nefericire, oamenii care s-au obişnuit să nu conteze decât pe elemente materiale, exterioare lor (maşini, aparate, medicamente), nu se gândesc niciodată să utilizeze posibilităţile cu care Creatorul i-a dotat. Iar când întâlnesc un Maestru, ei au exact aceeaşi atitudine: în loc să înveţe să dezvolte, graţie lui, facultăţile lor spirituale, vor conta pe Maestru ca el să facă totul în locul lor: Maestrul este cel care trebuie să-i instruiască, să-i purifice, să-i vindece, să găsească soluţii la toate problemele lor, să-i facă fericiţi şi bogaţi. Da, această atitudine de a aştepta totul din exterior este atât de răspândită încât chiar şi spiritualiştii au adoptat-o. Într-un Maestru ei caută un om cumsecade care va veni să-i depaneze, să-i salveze şi, mai ales, care se va încărca cu greutăţile lor. Ei da, un măgar, da! Analizaţi-vă şi veţi vedea dacă nu este adevărat.

Mulţi din cei care vin în Învăţământul nostru aşteaptă totul de la mine: ca eu să le dau ştiinţa, inteligenţa şi toate virtuţile... ca eu să-i fac bogaţi, sănătoşi şi ca eu să-i însor; dacă nu o fac, ei sunt decepţionaţi şi-mi poartă sâmbete. Ba da, şi există chiar oameni pe care nu-i cunosc şi care îmi scriu pentru a mă ruga să le găsesc un soţ sau o soţie. Cum să-i fac eu să înţeleagă că eu nu mă ocup de aceasta? Este un domeniu foarte delicat, unde cel care se angajează trebuie să-şi ia responsabilităţile sale. Nu este rolul unui Maestru de a-i însura pe oameni, sau de a-i face să divorţeze. Bineînţeles, în anumite cazuri, când tinerii fraţi şi surori pe care-i cunosc vin să-mi ceară sfatul, eu îl dau... şi încă nu întotdeauna; este prea delicat.

Vedeţi ce fel de mentalitate au oamenii! Ei aşteaptă totul de la mine: chiar şi căsătoriile. Iar când vor avea copii, se gândesc că eu trebuie să invit Îngerii şi Arhanghelii să vină să se încarneze lângă ei. Ei bine, nu, nu aceasta este sarcina mea. Din partea mea, ei trebuie doar să se aştepte să primească lovituri pentru a învăţa să se descurce. Chiar dacă aş avea puterea de a le îndeplini toate dorinţele, eu nu aş face-o, pentru că nu în acest mod i-aş ajuta. Da, chiar dacă aş avea puterea de a vindeca toate bolile, nu numai că nu le-aş vindeca, dar le-aş mai adăuga şi încă altele!... Sunteţi indignaţi? Da, dar în acelaşi timp eu le voi da mijloacele de a le învinge pe toate. Deoarece dacă îi vindec de bolile lor, ei vor continua să facă excese şi nebunii; din nou vor deveni bolnavi, iar când nu voi mai fi aici, vor rămâne bolnavi pentru eternitate.

Vedeţi, nu este o soluţie. Deci, eu v-o spun, pentru mine soluţia este să vă adaug şi alte greutăţi învăţându-vă să deveniţi mai puternici şi mai rezistenţi.

Discipolul nu trebuie să dorească nici pentru el, nici chiar pentru apropiaţii lui ca viaţa să fie uşoară. Majoritatea părinţilor şi mamelor doresc pentru copiii lor facilitatea, opulenţa, succesul; ei sunt, în mod evident, împinşi de iubirea lor, dar este o iubire stupidă, care nu are în vedere adevărata evoluţie a acestor copii. Bineînţeles, eu nu spun că părinţii trebuie să dorească suferinţe pentru copiii lor, nu; de altfel ei nici măcar nu trebuie să se preocupe de această problemă. Dorinţa lor trebuie să fie doar una: copiii lor să devină binefăcători ai umanităţii, şi Cerul va decide prin ce experienţe îi va face să treacă pentru a-i conduce până acolo. Poate le va trimite boli, inamici, oprobiu, dar prea puţin contează, ei vor merge departe, foarte departe, atât de departe că nu va rămâne nici un fel de urmă din aceste dificultăţi, nici măcar o amintire. Părinţi îşi iubesc copiii, dar ce vor deveni aceşti copii dacă sunt cruţaţi de toate dificultăţile? Se vor abrutiza, asta este totul.

Eu, să o ştiţi, nu mă ocup de bolile voastre, de problemele voastre, de divorţurile voastre. Dacă viaţa vă face să treceţi pe aici, este pentru că există probabil o raţiune karmică. Eu mă ocup doar de mijlocul prin care să vă fac liberi, mari şi puternici, oricare ar fi probele prin care treceţi. Eu nu sunt aici pentru a vă vindeca, a vă consola, a vă rezolva problemele (de altfel eu nu am timp, mi-ar trebui o eternitate pentru a mă ocupa de problemele voastre, şi ce probleme!) dar eu sunt obligat să vă stimulez, să vă arăt cel mai înalt ideal, deoarece, dorind să realizaţi cel mai înalt ideal, veţi putea rezolva totul. Pe când dacă eu vă evit toate probele, veţi rămâne totdeauna slabi, vulnerabili şi atunci ce veţi face dacă într-o zi nu voi mai fi aici?

Se arăta ieri la televizor că, din ce în ce mai mulţi oameni, merg la clarvăzători, mediumi, pentru a rezolva problemele lor de bani, de sănătate, de iubire, sau pentru a se face exorcizări asupra lor, descântece. Este extraordinar! Ei înşişi nu fac nimic pentru a învinge dificultăţile, pentru a vedea mai clar, pentru a se întări; este altcineva care trebuie să facă această treabă în locul loc. Dar, admiţând chiar că cineva ajunge să le rupă vraja, ei sunt atât de slabi, că un altul îi va vrăji din nou. Toţi nu se gândesc decât să meargă să găsească pe cineva pentru a-i vindeca, a-i controla, a-i linişti. De aceea rămân ignoranţi, slabi, vulnerabili.

Ei bine, aici, nu este aşa. Aici, nu sunteţi consolaţi, nu sunteţi uşuraţi, nu sunteţi vindecaţi, ci vi se dau mijloace, arme, metode, pentru ca să fiţi voi cei care să deveniţi inteligenţi, puternici, de neînvins. Şi este mult mai bine. Dar cum voi căutaţi facilitatea, găsiţi că aici nu este nimic şi nimeni care să vă poată ajuta. Ei bine, aici vă înşelaţi! Dacă cineva poate într-adevăr să vă ajute, şi nu pentru o zi sau două, ci pentru eternitate, acela sunt eu. Doar că voi nu-mi cereţi decât un singur lucru: să deschideţi gura şi să înghiţiţi remediul; pentru că vă este indiferent dacă este doar un paleativ. Când veţi înţelege că trebuie să învăţaţi să vă descurcaţi voi înşivă?

Aici vi se dau toate mijloacele, încercaţi cel puţin să vă serviţi de ele! Dar dacă cel mai mare Maestru face o minune pentru a vă vindeca şi a vă proteja cât timp va dura aceasta? Asta depinde voi: dacă ştiţi să vă serviţi de Lumină şi de cheile pe care vi le dă, aici, da, este definitiv, deoarece atunci voi înşivă, sufletul vostru, Spiritul vostru, este cel care intră în acţiune.

Cunosc natura umană: vouă v-ar place să mă auziţi spunând: "Contaţi pe mine; vă voi salva din toate pericolele; vă voi vindeca de toate bolile, vă voi face fericiţi". Ei bine, nu, şi dacă cineva v-o spune înseamnă că el are interesul să vă înşele. Vă spun: contaţi pe Marile Adevăruri pe care vi le dau; acceptaţi-le în voi, întăriţi-le, însufleţiţi-le, hrăniţi-le şi veţi vedea rezultatele. Astăzi am distrus poate câteva din iluziile voastre, dar pentru Adevăr, pentru binele vostru am făcut-o.

II

Voi contaţi întotdeauna pe mine. Este foarte bine, doar că, iată, chiar cel mai mare Maestru nu poate să facă nimic dacă discipolul nu posedă, cel puţin în germene, virtuţile pe care Maestrul le poate hrăni şi face să rodească.

Dacă părinţii vor să aibă un copil, care va reuşi mai târziu într-un domeniu particular, trebuie ca ei să se gândească să depună în el, încă de la concepţie, elemente adecvate, deoarece nici un profesor, nici un educator nu poate să dezvolte la un copil calităţi pe care nu le posedă cel puţin în germene. Deci, nu acuzaţi un Maestru că este incapabil să vă facă divin, dacă voi nu aveţi în interior elemente divine. Dar dacă voi le aveţi, el este capabil - ca nimeni altcineva - să le facă să rodească. În acelaşi mod, alchimiştii spun că nu se poate fabrica aur decât dacă au cel puţin ca punct de plecare o particulă de aur.

Este, deci, adevărat că un Maestru poate să facă multe lucruri, dar doar pentru cel care posedă, deja, aspiraţii divine, care are un ideal înalt, altfel nu poate nimic. De aceea un Maestru nu încearcă să oblige pe nimeni să ia o direcţie sau alta, el ştie că este inutil. Dacă cineva este închis, obtuz, Maestrul îl va lăsa în pace. Şi este încă una din diferenţele care există între adevăraţii şi falşii Maeştri. Un fals Maestru va utiliza toate mijloacele de

care dispune pentru a vă obliga să luaţi direcţia pe care o doreşte. Pe când un adevărat Maestru, care ştie că nu are dreptul să violenteze făpturile, vă va vorbi, vă va da explicaţii, se va ruga pentru voi şi asta este tot. Dacă voi vreţi să alegeţi Infernul, el vă va explica ceea ce vă aşteaptă, dar nu vă va împiedica. Cel care vrea să se distrugă are tot dreptul, nimeni nu-l poate împiedica, nici chiar Domnul. Dovada? El îi lasă pe oameni să-şi facă toate nebuniile şi să-şi spargă capul. Ce vreţi, El le respectă libertatea.

Veţi spune: "Dar dumneavoastră, dumneavoastră nu ne lăsaţi liberi, tot timpul, în conferinţele dumneavoastră, insistaţi, ne hărţuiţi". Ah, da, asta este adevărat, dar există, totuşi, o nuanţă pe care voi trebuie s-o admiteţi: vă vorbesc, vă explic, dar nu vă forţez, nu vă violentez. Caut să vă influenţez, este adevărat, dar ce face Soarele? Nu caută şi el să vă influenţeze? El încălzeşte, el străluceşte: nu este aceasta o influenţă? Dacă voi nu vreţi să fiţi influenţaţi, trebuie să vă ascundeţi. Iar stelele, munţii, lacurile, râurile, plantele, animalele, oamenii, toţi au puterea de a vă influenţa, dar voi, voi aveţi libertatea de a vă îndepărta, sau de a rămâne sub această influenţă. O fată drăguţă: oare nu prin simpla ei prezenţă îi influenţează pe toţi băieţii? Ba da, dar nu i se poate reproşa; este în firea lucrurilor. Cei care nu vor să fie influenţaţi nu au decât să nu meargă să danseze cu ea!

Atunci şi eu vă influenţez, de ce aş face excepţie? Dar eu nu vă forţez. Dacă voi aţi venit pentru a mă asculta, asta înseamnă că acceptaţi să fiţi influenţaţi. Nu eu sunt cel care am venit să vă caut, voi aţi venit în mod liber. A fi liber înseamnă a putea să alegeţi să vă plasaţi sau nu sub o anumită influenţă. Din moment ce voi acceptaţi să vă plasaţi sub influenţa vocii mele, a privirii mele, a gesturilor mele, a gândirii mele, nu puteţi să-mi reproşaţi nimic; dacă nu vreji să fiţi supuşi influenţei mele, nu veniţi. Eu nu pot să suprim totul în mine sub pretextul de a vă lăsa libertatea. Singurul lucru pe care nu am dreptul să-l fac este de a vă influenţa în direcţia răului, adică de a vă împinge spre disperare, îndoială, revoltă, ură. Dar de a vă lumina, de a vă calma, de a vă duce spre Dumnezeu, da, am dreptul şi este ceea ce am încercat totdeauna să fac. Voi trebuie chiar să doriţi ca eu să continui, cât mai mult timp posibil, deoarece voi sunteţi cei care beneficiaţi. Acum, dacă voi nu vreţi, este treaba voastră

Câte persoane n-am avertizat despre ceea ce li se va întâmpla dacă vor continua pe drumul pe care s-au angajat! Nu le-am lăsat să se rătăcească fără a le lumina, dar ele nu mă credeau, ştiau mai bine decât mine ceea ce trebuiau să facă. Şi bineînţeles, acuma când li s-au întâmplat nenorocirile pe care le-am prevăzut - şi era aşa de uşor de prevăzut - eu sunt cel care trebuie să repar totul şi, dacă nu o fac, tot eu sunt de vină. Deci, să raţionăm un pic: eu nu sunt, deci, aici pentru a instrui oamenii, pentru a-i conduce pe calea cea bună, ci pentru ca ei să-şi poată face liniştiţi toate prostiile, toate nebuniile... Iată rolul meu să aranjez şi să repar tot ceea ce alţii au demolat. Şi admiţând că eu o fac, credeţi voi că este într-adevăr o soluţie? Nu, va fi mai rău. Atâta timp cât oamenii nu au suferit, atâta timp cât ei nu au înţeles nimic, va fi mai rău. Trebuie deci, lăsaţi un pic să sufere, pentru ca să-şi dea seama că trebuie să se cuminţească şi să-şi dezvolte discernământul. Dacă le aplanaţi totdeauna dificultăţile, nu vor avea niciodată o vedere exactă a stării şi a situaţiei lor, nu vor aprecia niciodată valoarea lucrurilor, vor rămâne pentru totdeauna inconştienţi şi ingraţi.

Este ceea ce mulţi părinţi nu au înţeles-o. Sub pretextul că îşi iubesc copiii, nu-i lasă niciodată să sufere şi să se ardă puţin pentru a primi o lecţie. La cel mai mic incident ei sunt acolo pentru a rezolva totul. Ei bine, nu, nu aceasta este iubirea şi nu aşa acţionează Domnul şi Natura. Trebuie să-i ajutaţi pe oameni, dar dându-le explicaţii, luminându-i, iar după aceea, când încep să fie conştienţi de situaţie şi să sufere, se poate încerca să li se îndepărteze greutăţile. Da, deoarece abia în acest moment vor aprecia ajutorul care li se aduce şi vor deveni prudenţi, rezonabili, vor lua hotărâri bune. Dacă nu acţionaţi astfel, nu numai că nu faceţi bine la nimeni, dar încurajaţi nebuniile, crimele şi toate ilegalităţile.

Aici, vi se dă esenţialul; ce aşteptaţi voi pentru a lucra cu aceste elemente? Sunt Mari Adevăruri pe care nu trebuie să le trataţi cu uşurinţă, ci să le acceptaţi cu seriozitate în viaţa voastră, deoarece, poate, nu veţi avea după aceea pe nimeni să vă ajute. Trebuie să ştiţi că nu aveţi dreptul să faceţi lucrurile numai după capul vostru; trebuie totdeauna să vă întrebaţi: "Oare ceea ce doresc să fac este dorinţa Cerului sau doar propria mea voinţă?" Dar discernământul lipseşte şi, chiar atunci când ştiţi ceea ce trebuie să faceţi, faceţi tocmai contrariul.

Cineva vine să mă vadă şi mă întreabă: "Maestre, spuneţi-mi cum să acţionez pentru a ieşi din dificultăţile mele, şi o voi face". Bine, eu sunt de acord, îi spun, el promite că o va face, dar, două minute după aceea, a uitat toate sfaturile mele şi continuă exact ca mai înainte. De ce? Pentru că există în om alte tendinţe, alte Entităţi care-l sfătuiesc şi ele, pentru a-l antrena spre ruina sa, şi el ascultă aceste Entităţi. Ce trebuie să facă atunci pentru a nu se lăsa antrenat? Trebuie să se cramponeze şi să nu asculte pe nimeni. Din moment ce nu vroia să-l asculte pe maestrul său, să-l asculte! Ei nu, el face invers. Iar dacă Maestrul îi pune după aceea întrebarea: "De ce nu aţi făcut ceea ce aţi promis?" În acest moment el plânge, este nefericit, regretă. El este conştient; dar de ce a ajuns aici? Pentru că a deschis porţile Spiritelor răufăcătoare.

Când aţi făcut totul pentru a pierde controlul asupra voastră abandonându-vă Entităţilor inferioare, care au interesul să-i piardă pe oameni, nu mai puteţi acuza pe nimeni, decât pe voi înşivă şi să vă spuneţi: “Ah! Nu am lucrat cum trebuie, nu am studiat bine", şi să preluaţi conducerea pentru a restabili lucrurile. Evident, este nevoie de timp; când de ani de zile v-aţi deformat creierul prin tot felul de gânduri şi activităţi dezordonate, cum vreţi să-l redresaţi în câteva minute? Trebuie, din nou, să lucraţi corect timp de ani de zile înainte de a obţine rezultate bune.

Oamenii nu cunosc Legile: ei şi-au petrecut viaţa făcând prostii şi, atunci când decid să ia o altă orientare, îşi imaginează că cineva poate să repare în cinci minute toate pagubele pe care aceste prostii le-au produs în ei. Îşi pot imagina tot ceea ce vor, dar, din nefericire, este imposibil. Aşa cum a trebuit mult timp pentru a se distruge, trebuie şi mult timp pentru a se restabili. Dar oamenii sunt, într-adevăr, de o mare naivitate! Ei cred că este posibil să redreseze, dintr-o singură lovitură, ceea ce au deformat timp de ani de zile. Iar dacă un Maestru nu este capabil să transforme într-o zi un dezmăţat sau un criminal într-un Sfânt, ah, atunci, înseamnă că nu este un Maestru! Ia priviţi ce raţionament!

De ani de zile v-am dat numeroase metode de purificare şi de protecţie cu Lumină, culori, astfel ca voi să ajungeţi să formaţi în jurul vostru o barieră de netrecut pentru Spiritele Răului. Prin vibraţiile sale intense, Lumina îndepărtează şi dezagregă aceste Spirite. De aceea voi trebuie, într-adevăr, să lucraţi cu Lumina şi, prin meditaţie, rugăciune, să faceţi să intre această Lumină în voi. În realitate, când eu spun Lumină, este vorba de Entităţi benefice, şi, odată aceste Entităţi instalate în voi, le împiedică pe celelalte, malefice, să penetreze.

Asta nu vrea să spună că, atunci când veţi avea o aură puternică, o fortăreaţă de Lumină, nu veţi fi niciodată deranjaţi sau asaltaţi. Din nefericire, atâta timp cât sunteţi pe Pământ nu sunteţi niciodată, într-adevăr, la adăpost de asalturi şi de bătălii. Dar, totuşi, dacă sunteţi bine baricadat cu Lumină, este altceva. Chiar şi Iniţiaţii sunt obligaţi să se protejeze. Da, chiar cei mai tari, cei mai puternici dintre ei, trebuie, fără încetare, să se gândească, să pună între ei şi Spiritele Răului care vin să-i asalteze, bariere de Lumină, cercuri de flăcări. Şi, iată, că oamenii slabi, ignoranţi, îşi imaginează că nu au nevoie de nici o protecţie! Vine momentul să înţelegeţi importanţa, gravitatea a tot ceea ce vă explic; altfel veţi fi ia îndemâna tuturor curenţilor nocivi.

Unii vor spune: "Dar pentru a ne proteja putem folosi talismane". Mulţimea crede mult în puterea talismanelor; şi eu ia fel, cred, chiar mai mult decât alţii, doar că credinţa mea este cu totul diferită. Eu cred în puterea unui talisman dacă lucraţi psihic şi fizic în armonie cu ceea ce el reprezintă, cu ceea ce el conţine ca puteri şi virtuţi, deoarece atunci îl întăriţi, îl hrăniţi. Dacă acest talisman este impregnat de puritate, pentru ca el să continue să fie eficace, voi trebuie să trăiţi o viaţă pură; dacă el este impregnat de forţă, voi trebuie să vă exersaţi pentru ca forţa să fie alimentată etc. Dar dacă voi contaţi pe el fără a face nimic care să fie în acord cu proprietăţile sale, după câtva timp el nu mai acţionează şi chiar moare. Un talisman nu este, într-adevăr puternic decât dacă îl susţineţi prin propria voastră viaţă.

III

Medicina i-a obişnuit foarte prost pe oameni. Fie că este vorba de dureri de cap, crize de ficat sau crampe de stomac; ei vor putea să meargă întotdeauna să caute într-o farmacie

un remediu pentru a le calma durerea. Există chiar şi pilule pentru a vă regăsi veselia când sunteţi trist! Din nefericire în Viaţa spirituală nu există pilule. Clarviziunea, puterile magice, virtuţile care par să facă din voi un Iniţiat, voi înşivă sunteţi cei care trebuie să le dezvoltaţi. Chiar dacă vă serviţi de cărţi, ele, la fel, vă dau exerciţii de făcut. Oh! evident, dacă voi ţineţi neapărat, veţi sfârşi prin a găsi un şarlatan care vă va promite Cerul şi Pământul. Dar el va începe prin a vă lua toţi banii şi apoi "la revedere, la revedere!", nu veţi mai vedea pe nimeni. Dar atunci încercaţi să nu vă mai plânge pentru că voi sunteţi cei care aţi vrut-o: când căutaţi prin toate mijloacele să vă faceţi excrocaţi, reuşiţi.

Un veritabil Maestru vă prezintă toate metodele, dar voi sunteţi cei care trebuie să lucraţi pentru a obţine ceea ce doriţi. EI nu o va face în locul vostru, aceasta nu v-ar servi, de altfel, la nimic. Pentru a se menţine, o achiziţie spirituală, un dar psihic trebuie să vină din interior, din eforturile voastre, din activitatea voastră. Deci, un Maestru poate să vă deschidă uşi, dar voi sunteţi cei care trebuie să intraţi, el nu vă va împinge cu forţa; iar dacă el vede că avansaţi vă va deschide noi uşi. De fiecare dată când Maestrul vede că faceţi progrese, vă prezintă un grad mai avansat şi voi sunteţi cei care trebuie să depăşiţi acest nou grad. Dar, ca şi copiii care vor totdeauna să fie ţinuţi in braţe, majoritatea oamenilor nu fac nimic pentru a se depăşi: le este frică! Le este frică de această perfecţiune pe care o doresc, totuşi, dar pe care nu o realizează niciodată, pentru că, în interior, rămân încă prea multe lucruri care nu sunt clare pentru ei.

Încetaţi, deci, să mai aşteptaţi ca cineva, dintr-o dată, punând mâna asupra voastră, sau pronunţând câteva formule magice, să vă dea iluminarea. Nimeni, nici chiar Maestrul vostru care stă aproape de voi, nu o va face. Nu aşteptaţi miracole. Cele mai mari miracole sunt deja aici, în jurul vostru, la fiecare minut din zi. Cereţi mereu evenimente senzaţionale, dar chiar dacă aceste evenimente se produc, cei care asistă uită foarte repede. Au existat în trecut Iniţiaţi care făceau minuni. Bineînţeles, câtva timp oamenii erau impresionaţi, dar aceasta nu-i împiedica să continue să se amuze şi să comită crime.

Şi priviţi-L pe Iisus: el făcea miracole în faţa unei mulţimi care se minuna... şi după ce l-au primit triumfal în Ierusalim strigând: "Osana, Fiul lui David!", puţin timp după aceea, aceeaşi mulţime striga: "Crucificaţi-L!" Deci, deseori, a face miracole nu serveşte decât la amuzamentul publicului. Miracol pentru mine este Soarele care răsare, o floare care se deschide, un copil care surâde, o insectă care-şi croieşte drum prin iarbă. Miracolele sunt stelele, este omul însuşi, modul în care este construit... Iar cel mai mare miracol, este transformarea inimii umane. De ce? Pentru că este lucrul cel mai dificil.

Pentru a se transforma, fiecare trebuie să fac eforturi, deoarece transformarea nu poate să vină în mod mecanic, din exterior. Hinduşii spun: "Când discipolul este pregătit, Maestrul apare". Această frază este foarte profundă, Ea arată că întotdeauna discipolul este cel care trebuie să facă efortul pentru, a atrage ajutorul. Odată ce eforturile sunt făcute ajutorul va veni, este sigur. Există o Lege universală a iubirii şi a întrajutorării, dar ea nu se poate declanşa decât dacă voi înşivă faceţi eforturile.

Nu mai contaţi pe miracolele pe care, după părerea voastră, Maestrul vostru trebuie să le facă pentru voi şi astfel veţi avansa rapid, deoarece în acest moment Maestrul vostru

poate să vă ajute mult mai bine. Pare misterios, dar, de fapt, când sunteţi aici totdeauna vă fixaţi asupra cuiva, aşteptând totul de la el, şi îl paralizaţi. El nu poate să facă nimic pentru voi şi voi rămâneţi sterili. Deci munciţi, pregătiţi-vă; în momentul în care veţi fi pregătiţi veţi primi ajutor. Este exact ca în lucrarea alchimică: atunci când materia îndelung şi răbdător elaborată de alchimist este pregătită, Spiritul universal coboară pentru a o însufleţi, iar apoi, cu o foarte mică cantitate din această materie, alchimistul poate să transforme toate metalele în aur.

Creştinii sunt, aici, mândri de Iisus: "Domnul nostru Iisus... Nimeni nu este mai mare decât el!" Da, dar Iisus este Iisus... Iar ei, ce sunt ei? Nişte slabi şi leneşi care nu fac nimic pentru a deveni ca Iisus... Nu este suficient să vă bucuraţi că Iisus a fost o divinitate. Măreţia lui Iisus nu-i autorizează pe creştini să rămână nişte sărmani indivizi; şi ei, la fel, trebuie să încerce să-L imite.

Şi ceea ce spun aici nu este adevărat doar pentru creştini: toţi, musulmani, budişti, evrei sunt mândri pentru că au în spatele lor pe Mahomed, Buddha, Moise şi toate Cărţile sacre. Faptul că ei înşişi sunt slabi; întunecaţi, răi, aceasta nu are nici o importanţă; ei aparţin unei Religii formidabile, şi se laudă ca ea. Priviţi doar cum creştinii îl celebrează pe Iisus, naşterea lui Iisus: ce eveniment extraordinar, trebuie sărbătorit! Şi cum? Făcând chefuri, îmbătându-se... Iisus este în mod sigur fericit şi mândru să vadă că i se celebrează naşterea printr-o conduită total opusă Învăţăturii Sale.

Vine epoca în care omul trebuie să înceteze să mai conteze pe grandoarea Religiei lui şi a fondatorilor săi şi să se preocupe de ceea ce este el însuşi. Bineînţeles, să se sprijine pe Iniţiaţi, pe Cărţile sacre, este normal, este chiar de dorit; dar a face paradă cu Religia sa şi a rămâne el însuşi fiinţa cea mai mediocră, nu, aceasta nu trebuie să mai existe.

Văd că mulţi printre voi îşi spun: "Ah! Maestrul nostru, el este formidabil, el face asta, el face aia", dar ei nu vor face nimic pentru a se ameliora. Atunci, eu nu sunt atât de fericit ca să se gargarisească aşa cu numele meu, fără a face eforturi pentru a imita modul meu de a acţiona, sau de a încerca să vadă lucrurile ca mine. Pentru fraţi şi surori, ceea ce fac eu este treaba mea, dar ei continuă în mod liniştit să facă ce le place. Ei pun fotografia mea peste tot, vor merge să se bată, dacă trebuie, pentru a susţine că ei au cel mai bun Maestru, cel mai mare, extraordinar, dar a-l imita în atitudinea sa, în filozofia sa, nu. Un Maestru este făcut pentru a fi glorificat, asta este tot, dar nu poate fi imitat. Dumnezeule, ce mentalitate! Şi voi nu puteţi să spuneţi că ceea ce eu vă povestesc aici este fals. Deci, şi voi, încetaţi să mă mai slăviţi şi decideţi-vă să luaţi câte ceva din Ideile mele şi să le aplicaţi; va fi mult mai bine.

A venit acum timpul să nu vă mai conduc ca pe nişte copii. La ce serveşte oare să aveţi un Maestru dacă voi continuaţi să trăiţi oricum? Maestrul este ireproşabil - şi el trebuie să fie ireproşabil - iar aceasta vă ajunge. De altfel eu ştiu bine că dacă mi-aş permite cea mai mică încălcare, voi aţi fi indignaţi şi m-aţi părăsi spunând că v-am decepţionat pentru că nu mai corespund imaginii pe care voi v-o faceţi despre un Iniţiat, despre un Maestru. Eu, eu trebuie să fiu ireproşabil, pe când voi, voi puteţi să vă permiteţi totul! Voi plasaţi Iniţiaţii într-o lume aparte; este foarte onorant pentru ei, ei sunt foarte flataţi, dar ar fi

preferabil ca şi voi să intraţi în aceeaşi lume ca şi ei, deoarece vă veţi simţi obligaţi să vă amelioraţi modul vostru de trai. Voi gândiţi că Iniţiaţii sunt foarte puri, foarte nobili şi că ei trebuie să existe, dar ceea ce faceţi voi, ce importanţă are? Ei bine, tocmai asta este foarte important.

De acum înainte trebuie să învăţaţi să cereţi de la voi înşivă ceea ce voi cereţi de la Iniţiaţi. Voi doriţi ca ei să fie cinstiţi, ca ei să nu vă rătăcească, ca ei să vă ajute? Ei bine, cereţi aceleaşi lucruri de la voi înşivă, în relaţia voastră cu de alţii.

Dacă voi luaţi în serios toate Adevărurile pe care vi le-am prezentat timp de ani de zile, dacă în fiecare zi vă opriţi asupra fiecăruia din aceste Adevăruri ca asupra unei Fiinţe care vă vine din Cer, o lume nouă se va descoperi în faţa voastră. Nu uitaţi că Entităţile de sus observă cum consideraţi Adevărurile pe care vi le aduce un Maestru. Un Maestru este ca un trimis, un ambasador care reprezintă o întreagă ţară - Cerul -, şi având pentru el consideraţie, voi arătaţi că respectaţi şi ţara care 1-a trimis. Cerul mă inspiră să vă spun ceea ce este necesar pentru evoluţia voastră şi, dacă voi nu luaţi cuvintele mele în serios, cum aţi putea să-l convingeţi de respectul vostru şi iubirea voastră? Nu veţi putea şi, văzând neglijenţa voastră, cerul vă va retrage ajutorul.

Pentru a atrage bunăvoinţa Cerului trebuie să începeţi cu începutul: trebuie să luaţi în serios trimişii săi. Voi nu ştiţi câte Spirite s-au angajat să vă ajute prin mine. Da, mii de Entităţi au venit pentru a vă ajuta să evoluaţi şi, dacă voi consideraţi toate acestea cu uşurinţă, cu atât mai rău pentru voi; eu continui să-mi fac lucrarea mea, chiar dacă voi nu o înţelegeţi. O voi face în pofida voastră şi voi fi cel care voi beneficia de ea. Aş vrea ca şi voi să puteţi beneficia, dar să o ştiţi: nu va fi posibil decât dacă veţi începe să înţelegeţi câte Entităţi şi Forţe sunt angajate în această lucrare a marii Fraternităţi Albe Universale şi dacă decideţi să vă schimbaţi viaţa pentru a participa serios la această lucrare.

VIII - DISCIPOLUL ÎN FAŢA MAESTRULUI

I

Polarizarea este o metodă psihologică pe care trebuie să ştiţi să o utilizaţi. Când două persoane sunt polarizate în mod identic, aceasta nu dă rezultate bune. Imaginaţi-vă un cuplu: soţul, furios, strigă şi gesticulează. Dacă şi soţia face la fel, ei se vor omorî unul pe celălalt. Trebuie, din contră, ca ea să aibă inteligenţa de a se polariza negativ, ca ea să accepte fără a spune nimic, ca ea să surâdă: “Da, dragă, foarte bine dragă…” şi atunci el se calmează, înţelege chiar că a mers prea departe şi îşi cere scuze.

Această Lege a polarizării priveşte numeroase domenii. Dacă un discipol merge lângă Maestrul său şi, în loc să-l asculte, începe să discute, să-i ţină piept, el nu poate să facă nici un fel de progres. Văzând aceasta, Maestrul nu insistă. Cum vreţi voi să puneţi apă într-o sticlă deja plină? Lichidul se va risipi în praf şi va fi pierdut. Un discipol inteligent ştie să se polarizeze: lângă Maestrul său devine receptiv, ascultă, primeşte Adevărurile pe care i le dă şi pleacă îmbogăţit.

Bineînţeles, un discipol nu trebuie să meargă lângă Maestrul său pentru singurul scop de a lua cunoştinţe. Şi el trebuie să-i aducă ceva Maestrului său. Veţi spune: "Dar ce poate să dea un discipol Maestrului său?" Veţi vedea.

Peste tot, în toate ţările, este un obicei de a aduce un cadou persoanelor cărora le faceţi o vizită. Este o foarte veche tradiţie bazată pe o Lege după care nu trebuie să vă prezentaţi niciodată la cineva cu mâinile goale. Trebuie să mergeţi întotdeauna în faţa altora cu dorinţa de a le aduce ceva, şi chiar eu v-am spus foarte des cât este de important de-a nu saluta pe cineva dimineaţa cu un vas gol, deoarece îi aduceţi vid pentru toată ziua. Să nu vă gândiţi că aici este vorba de o superstiţie, de care oamenii foarte evoluaţi din secolul al XX-lea trebuie să se debaraseze. Nu este o superstiţie, este o Lege a Lumii spirituale care a fost deseori verificată.

Deci, atunci când veţi merge să faceţi o vizită cuiva, încercaţi să nu vă prezentaţi niciodată în faţa lui cu un vas gol, ci încercaţi să vă încărcaţi prin gândire cu tot ceea ce există mai bun: flori, fructe, aur, Lumină, binecuvântări. Trebuie, totdeauna, să vă obişnuiţi să daţi şi să daţi ceea ce există mai bun pentru celelalte fiinţe. Evident, nu este o filozofie foarte răspândită printre oameni; majoritatea sunt mai ales instruiţi să ia; peste tot unde merg, ei nu se gândesc decât să ia, iar lucrurile şi fiinţele nu-i interesează decât în măsura în care ei pot să se servească de ele. Chiar atunci când ei vin într-o Şcoală iniţiatică, lângă un Maestru, dorinţa lor este de a lua. Iar după câtva timp, cum nu există prea multe lucruri de luat - făcând excepţie Adevărurile care nu-i interesează aşa de mult - ei se plictisesc şi pleacă.

Iar acum vă voi da o metodă: gândiţi-vă că există în voi un pământ minunat de cultivat, că sunteţi ca o grădină în care cultivaţi tot felul de flori şi de fructe şi că venind aici, aduceţi pentru alţii produsele acestei grădini. Nu puteţi încă să vă imaginaţi senzaţiile pe care le veţi simţi. Din cauza acestei dorinţe, de a face ceva pentru ceilalţi, porţi se vor deschide în faţa voastră, totul vă va părea nou şi veţi face fără încetare noi descoperiri. Atunci când vreţi să daţi, să aduceţi ceva altora, viaţa ţâşneşte în voi.

De aceea când discipolul vine lângă Maestrul său, el trebuie să aibă dorinţa de a aduce cadourile sufletului şi Spiritului său. Nu este suficient ca el să vină cu intenţia de a primi Învăţământul Maestrului său, înţelepciunea sa, Lumina sa; şi el, în sine însuşi, trebuie să aducă ceva în schimb, altfel nu va vedea nimic, nu va înţelege nimic şi va pleca slab şi mediocru, aşa cum a venit. În Orient, când un Discipol merge lângă Maestrul său, el nu se prezintă niciodată cu mâinile goale; el aduce măcar un fruct sau o floare. Maestrul nu are în mod sigur, nevoie, dar este o tradiţie care învaţă pe discipol să nu aştepte totul de la Maestrul său. Ceea ce trebuie ca discipolul să aducă Maestrului său nu este atât un fruct sau o floare, ci o stare de conştiinţă elevată, deoarece doar în acest moment el va putea să beneficieze de bogăţiile Învăţământului său.

II

Mulţi vin aici păstrând o stare de spirit personală şi chiar anarhică. Şi iată că eu am un limbaj cu care voi trebuie să vă conformaţi. Am un diapazon care îmi dă nota "la" şi dacă vreţi să cântăm împreună o bucată muzicală trebuie să luaţi tonul după diapazonul meu, iar nu eu pe al vostru, deoarece voi sunteţi toţi acordaţi în mod diferit şi dacă eu iau tonul după unul dintre voi, apoi după un altul, nu vom termina niciodată. Dacă trebuie să mă conformez gusturilor, dorinţelor, proiectelor, programelor, dorinţelor, capriciilor fiecăruia, ar trebui secole până ce armonia să se instaleze. Când voi fi reuşit să mă armonizez cu unul, care posedă lungimea sa de undă personală, nu voi mai fi în armonie cu ceilalţi. Iar dacă eu vibrez doar în armonie cu unul, apoi doar cu altul, oare veţi avea toţi răbdare să aşteptaţi sfârşitul? Prea multe lungimi de undă diferite; este ca şi cum o sută de staţii de radio s-ar apuca să vorbească de-o dată: ce cacofonie!

Atunci, eu văd o soluţie foarte simplă: să luaţi toţi aceeaşi lungime de undă, iar totul se va aranja. voi înşivă veţi vedea rezultatele: plecând de aici, veţi simţi că totul în voi vibrează altfel, că nu mai aveţi nici îngrijorări, nici nelinişti. Asta înseamnă că v-aţi decis să vă acordaţi toţi la o singură lungime de undă: a mea. Oare aceasta vrea să spună că vreau să vă acaparez, să vă hipnotizez, să vă aservesc? Nu. Când voi sunteţi între voi, vibraţi toţi lungimile de undă pe care le vreţi, sunteţi liberi; strigaţi, cântaţi, urlaţi atât cât vreţi; nimeni nu are dreptul să vă împiedice. Dar din moment ce aţi ales să veniţi aici, ei bine, în interesul armoniei colective, acordaţi-vă cu mine: este cea mai bună atitudine, cea mai eficace... cea mai economică. Atât timp cât sunteţi aici, trebuie să vorbiţi limba ţării.

Dacă decideţi să vă puneţi în armonie cu mine, voi veţi fi cei care veţi beneficia. Eu nu vă spun aceasta pentru a vă vrăji sau pentru a vă domina, ci pentru că este în interesul vostru: dacă sunteţi toţi acordaţi la vibraţiile mele, la Ideile mele, la gândurile mele, veţi profita mult mai bine de sejurul vostru aici. Pentru că voi o ştiţi: singura mea grijă este de a vă fi util, nu am altă preocupare. Când vin aici mă ocup fără încetare de voi. Chiar când nu vă zic nimic, în forul meu interior eu vă vorbesc, vă explic ceea ce aveţi nevoie. Am întotdeauna dorinţa de a vă vedea fericiţi, în pace, pentru că pentru mine fericirea este de a-i vedea pe oameni fericiţi. Eu sunt trist când nu ajung să vă mulţumesc, asta o ştiţi, dar atunci când vă văd fericiţi, radianţi, eu mă întorc satisfăcut la mine şi îi mulţumesc Creatorului.

Dacă nu vă este frică să vă puneţi voi înşivă în acord cu mine, veţi beneficia, pentru că v-o spun: singura mea dorinţă este de a vă fi util. Atunci când noi suntem împreună, chiar fără să ne spunem nimic, dacă sunteţi branşaţi, acordaţi cu mine, aveţi mult mai multe posibilităţi de a capta gândurile mele, de a primi câteva din particulele pe care le trimit în spaţiu... şi voi sunteţi cei care veţi câştiga. Cei care au verificat aceasta, de ani de zile sunt convinşi; nu este cazul nici măcar să vorbească, ei ştiu că această atitudine, acest acord, această armonie au rezultate benefice asupra lor.

Când veţi fi pe aceeaşi lungime de undă ca mine, când veţi avea aceleaşi gânduri, aceleaşi sentimente, aceleaşi preocupări ca şi mine, se vor produce poate descoperiri în voi, veţi capta vibraţii noi şi, cum eu nu sunt decât un conducător, nu vreau să fiu altceva decât un conducător pentru ca Lumea divină să poată să vă ajute prin mine: grijile voastre, supărările voastre, chinurile voastre vor dispărea. Iată ceea ce eu doresc din toată inima.

Într-o orchestră sau într-un cor toţi trebuie să respecte partitura, la fel ca şi ritmul sau nuanţele indicate de dirijor. Nici un cântăreţ, nici un muzician nu are dreptul să facă ceea ce-i place: altfel ar fi o cacofonie îngrozitoare. Ei bine, o orchestră, un cor este un simbol al acordului, al armoniei care trebuie să domnească între fiinţe, o armonie care nu se vede, din nefericire, aproape nicăieri. Toţi au învăţat să nu facă decât după capul lor, nimeni nu se gândeşte să se acordeze, să se armonizeze cu ceilalţi. Iar această stare de dizarmonie este atât de curentă, atât de răspândită în lume, încât şi atunci când intraţi într-o şcoală iniţiatică voi continuaţi să cultivaţi această atitudine anarhică. Fiecare vrea să nu facă decât după capul său, iar instructorul, sărmanul, este aici singur pentru a privi această dezordine.

Trebuie să înţelegeţi, de acum înainte, că un instructor este ca un şef de orchestră: el este aici pentru a face să domnească armonia; de aceea fiecare trebuie să se sincronizeze cu el. El reprezintă diapazonul şi atunci când toţi se vor fi acordat, ei vor fi ca nişte harpe abia atinse de vânt, care vor face să se audă o muzică minunată. Trebuie un diapazon, iar acesta este rolul unui instructor; discipolul trebuie să înţeleagă: raţiunea de a fi a unui instructor este de a introduce şi de a menţine armonia. Atâta timp cât fiecare în colţul său nu face decât ceea ce-i convine, nimeni nu va progresa.

Dar să mă înţelegeţi bine: dacă discipolul trebuie să se acordeze cu Maestrul său, este pentru că Maestrul, el însuşi, este capabil de a-l acorda cu Viaţa universală, cu Viaţa

divină. Da, altfel care ar fi după voi preocupările unui Maestru?...În fiecare zi, de mai multe ori, el încearcă să se pună în armonie cu Cerul, să vibreze la unison cu el, iar această armonie poate s-o comunice după aceea discipolilor săi.

Eu sunt, deci, pentru voi ca un diapazon, iar dacă voi vreţi să vibraţi în armonie cu Lumea cerească, încercaţi să vă acordaţi cu filozofia pe care eu v-o aduc, altfel, chiar rămânând toată viaţa voastră într-o şcoală iniţiatică, nu veţi avansa. Voi aţi venit aici de bunăvoie, nu v-am luat de gât pentru a vă face să veniţi; dar voi, dacă nu aveţi nici o dorinţă de a vă acorda cu mine, sejurul vostru aici va fi inutil, vă veţi ocupa mai bine timpul vostru mergând să vă amuzaţi în altă parte... Da, vedeţi voi, chiar raţiunea pentru care veniţi la Fraternitate nu este clară pentru voi. Învăţaţi să vibraţi după aceeaşi lungime de undă ca şi mine şi veţi vedea toată viaţa voastră transformată, pentru că eu m-am acordat cu alte Fiinţe, care mă depăşesc. Dacă mă acordez fără încetare cu ele este pentru a nu comite erori, a nu face nimic rău pentru voi, pentru că eu ştiu că sunt responsabil.

Eu simt că anumiţi fraţi şi surori vin aici păstrând un sentiment de teamă, de neîncredere.

Ei nu-şi dau seama, dar, în străfundurile lor, le este frică să-şi piardă libertatea, independenţa, le este teamă că vor slăbi; spun că nu se ştie niciodată, că un Maestru îi poate hipnotiza, îi poate vrăji pentru ca să se servească după aceea de ei după cum îi va place. Nu, în realitate voi nu ştiţi cum un adevărat Maestru are conştiinţa responsabilităţii sale. El ştie că va trebui să răspundă de toate activităţile sale în faţa Cerului. Atunci, nu voi ci însuşi Cerul este cel care contează cel mai mult pentru el... Vă voi spune mai mult chiar, că voi sunteţi pentru mine ca un "şantier" unde lucrez. Scuzaţi-mă că vă spun acestea, dar este adevărat. Mă ocup de voi, vă instruiesc, vă ghidez pentru că Cerul mi-a dat această sarcină, dar nu la voi mă gândesc făcând lucrarea mea, ci la Entităţile Lumii divine pe care eu trebuie să le satisfac.

Deci, bucuraţi-vă, pentru că dacă ar fi contrariul, dacă aţi fi doar voi, cei care aţi conta pentru mine şi nu doar Entităţile cereşti, aş fi făcut cu voi multe gafe. Dar cum în capul meu nu a existat niciodată acest gând, că există Entităţi superioare faţă de care va trebui într-o zi să dau socoteală, voi sunteţi cei care beneficiaţi. Dacă aş fi uitat aceste Fiinţe, pentru a nu mă gândi decât la voi, aş fi făcut, fără să vreau, mari erori, pentru că este fatal; dacă se rupe legătura cu ele, nu se poate face decât ceva greşit. Nu trebuie să contaţi doar pe inteligenţa umană, doar pe bunătatea umană: când ele nu sunt inspirate de Inteligenţa şi Bunătatea divină, nu pot decât să vă ducă spre prăpăstii.

Deci, în toc să fiţi jigniţi dacă vă spun că nu contaţi aşa de mult pentru mine, bucuraţi-vă! Important, pentru voi, nu este să ştiţi dacă reprezentaţi ceva sau nu, ci să simţiţi dacă deveniţi mai bogaţi mai puternici, mai înţelepţi, mai buni şi mai fericiţi. Dacă este cazul, nu vă ocupaţi de rest! Să ştiţi doar că, în măsura în care voi faceţi parte din lucrare mea, în măsura în care am responsabilitatea de a vă instrui în adevărata Ştiinţă, de a vă aduce pe adevăratul drum, dându-vă ceea ce eu însumi an primit, voi contaţi mult pentru mine.

Eu doresc ca voi să veniţi de acum înainte cu mai multă încredere spre mine. Nu vreau nici să vă domin, nici să vă lezez; nu pentru că, o repet, aveţi atâta importanţă în ochii

mei, ci pentru că ştiu că am de dat socoteală unor Fiinţe pe care este imposibil să le înşeli. Când sunteţi într-o atitudine de receptivitate şi de încredere, pot să revelez mari Adevăruri sufletului vostru. Aceasta se face fără ştirea voastră, dar, într-o zi, în momentul în care vă veţi aştepta cel mai puţin, când veţi merge pe stradă, sau când veţi fi la voi acasă, dintr-o dată aceste Adevăruri vor apare în conştiinţa voastră ş veţi fi orbiţi.

IX - DIMENSIUNEA UNIVERSALĂ A UNUI MAESTRU

Nu trebuie să veniţi la Fraternitate pentru mine, Ci pentru Învăţământ, deoarece învăţământul este bogat, vast, infinit. Dacă veniţi pentru mine, pentru că într-o zi eu v-am dat un surâs, când s-ar putea ca, din întâmplare, să nu o mai fac, nu veţi mai veni. Nu este, deci, serios. Un Maestru este ocupat, supraîncărcat chiar, el nu are totdeauna timpul de a da priviri şi surâsuri. Discipolii nu trebuie să aştepte aceasta de la el, altfel vor sfârşi prin a pierde şi Maestrul lor şi Învăţământul. Ce poate să facă un Maestru cu un discipol care nu se ataşează decât persoanei sale şi deloc Ideilor sale? El simte că acest discipol nu se gândeşte decât să-l acapareze, să-l absoarbă şi, ştiind cât este de periculos pentru el, face totul pentru a se îndepărta şi a scăpa. Pe când, dacă vede că discipolul vine pentru Învăţământ, el îl susţine, îl ajută şi acest discipol inteligent a câştigat şi Învăţământul şi pe Maestrul său. Vedeţi voi, este clar, dacă vreţi să vă apropiaţi de mine, agăţaţi-vă de Învăţământ.

Câte scrisori nu am primit în viaţa mea de la anumite femei - care aveau mari calităţi de altfel, eu nu o neg -, dar având o idee bizară în capul lor: doreau cu orice preţ să se mărite cu mine.

Le-am spus că eram deja căsătorit, că Fraternitatea Albă Universală este soţia mea, logodnica mea: nu era nimic de făcut! Le-am explicat cu blândeţe (cu toate că uneori mi-a sărit muştarul), dar ele nu ajungeau să înţeleagă faptul că nu puteam. Şi, sincer v-o spun, când văd anumiţi fraţi şi surori care se ataşează doar de persoana mea, îmi este frică, pentru că eu ştiu toate complicaţiile care mă aşteaptă din această cauză şi fac totul pentru a mă îndepărta. Cum să-i fac să înţeleagă faptul că cer ceva imposibil şi periculos?

Când ştiţi să citiţi şi să descifraţi Cartea Naturii vii înţelegeţi că, dacă ordinea şi armonia domnesc în Univers, este în mod simplu pentru că Soarele este acolo, în centru şi că acolo rămâne. De aceea, un Iniţiat, un Maestru care este responsabil de evoluţia atâtor fiinţe umane trebuie să aibă din timp în timp o mică conversaţie cu Soarele: "Ascultă, dragă Soare, există atât de multe persoane care mă iubesc şi care doresc să mă atragă la ele! Ce mă sfătuieşti? Ce trebuie să fac?" Soarele îi va răspunde: "Priveşte-mă şi fă ca mine. Planetele şi ele mă iubesc foarte mult, se învârtesc toate în jurul meu, dar eu rămân în centru, nu mă deplasez pentru a merge spre una sau cealaltă. Şi, totuşi, ele îmi spun: "O, dragul meu Soare, dacă aş putea să mă adăpostesc lângă tine, dacă aş putea să te îmbrăţişez!... Vino lângă mine…” Dar eu reflectez şi gândesc: Şi eu le iubesc, şi chiar mai mult; iubirea tuturor acestor planete reunite nu se poate compara cu imensitatea iubirii mele, pentru că în iubirea mea nu există nici un fel de interes, ci doar Lumină, căldură şi viaţă. Dar, iată, pentru binele lor eu sunt obligat să-mi păstrez locul, să nu fug după ele, altfel aceasta va fi un cataclism universal. Vezi tu, trebuie să rămân în centru pentru a menţine armonia, viaţa şi fericirea peste tot în Univers. Atunci, şi tu la fel, fă ca mine: nimic nu te împiedică să iubeşti toate fiinţele umane, să le dai Lumină, să le inspiri, să le ridici şi să le aduci spre regiunile cereşti, dar tu nu trebuie să părăseşti centrul". " Da, dar mi se cere!" "Oh, la, la! va răspunde Soarele, dacă acum trebuie să te duci să mulţumeşti dorinţele şi capriciile oricui, totul se va prăbuşi!..."

O Şcoală iniţiatică este ca un sistem solar: se găsesc câteva planete şi chiar comete, din nefericire, care se apropie, apoi se îndepărtează... Iar Maestrul care este în centru, ca Soarele, trebuie să rămână în centru: el dă căldura sa, forţa sa, Lumina sa, binecuvântările sale, Ideile sale, dar el nu se deplasează, el rămâne în centru. Unii care ignorau că decizia lor putea să provoace o adevărată catastrofă, au acceptat una din discipolele lor ca soţie, iar ceilalţi discipoli văzând că Maestrul lor se căsătorea, l-au părăsit. Maeştrii care acţionează astfel nu sunt adevăraţi Sori; simbolic, sunt mai degrabă... ca Luna, deoarece, ca simbol, Luna este cea mai influenţabilă, e mai instabilă, mai sentimentală şi ea e atrasă de Pământ. Au existat deja, mai multe Luni în sistemul nostru solar; continentele sunt Luni care au căzut pe Pământ... Voi nu mă credeţi, poate, dar este scris în Arhivele Ştiinţei iniţiatice.

Tot Iniţiaţii care au această parte lunară, adică o emotivitate şi o sentimentalitate foarte dezvoltate, sunt atraşi de oameni, îşi schimbă locul, părăsesc centrul. Dar adevăraţii Sori raţionează, reflectează şi rămân neschimbaţi. Asta nu vrea să spună că ei sunt reci, îngheţaţi, egoişti, nu, ci faptul că îşi oferă iubirea, Lumina şi forţele, dar îşi păstrează locul lor în centru. Şi chiar în faţa celor mai minunate fete, chiar în faţa prinţeselor, rămân imobili; ei spun: "Vă voi trimite razele mele, vă voi da afecţiunea mea, dar lăsaţi-mă să rămân acolo unde sunt".

Agăţaţi-vă doar de Învăţământul pe care vi-l aduc: veţi fi fără încetare cu mine. Când văd un suflet care lucrează pentru Lumină, eu sunt atras de el ca fluturii de lumina unei lămpi. Dar numai cu această condiţie: ca el să lucreze pentru Lumină. Altfel, nimic nu e de făcut; nici promisiunile, nici ameninţările nu mă fac să cedez. Eu iubesc Lumina, frumuseţea, puritatea: dacă voi munciţi asupra acestor calităţi voi fi fără încetare cu voi, gândirea mea va fi cu voi pentru a vă susţine, a vă ajuta, a vă proteja. Dar dacă văd că voi

vreţi să mă acaparaţi doar pentru voi, fără a lăsa nimic celorlalţi, în faţa acestei neînţelegeri, îmi este frică şi fac totul pentru a vă scăpa. Nu pentru a mă acapara trebuie să veniţi aici, ci pentru a vă instrui şi lucra.

Atâta timp cât mă căutaţi doar în planul fizic, să ştiţi că nu voi putea niciodată să vă satisfac, pentru că nu am timpul necesar de-a mă ocupa fizic de toţi. Când vă întâlnesc, eu pot să vă dau o nucă, un fistic, o bomboană, un surâs, asta este totul... Dar dacă voi urcaţi mai sus, în domeniul gândirii, al Spiritului, acolo eu pot să mă ocup de voi în acelaşi timp şi fără oprire. În fiecare zi, în fiecare moment al zilei şi al nopţii, voi primiţi ceva. Deoarece un Iniţiat, care a învăţat să lucreze cu gândirea, ştie să creeze curenţi de forţă în domeniul subtil. De aceea el poate să fie peste tot în Univers şi să penetreze prin chintesenţa sa plantele, oceanele, stelele... Veţi spune: "Ce orgoliu, ce vanitate!" Gândiţi ceea ce vreţi, eu vă spun Adevărul.

Dacă mă căutaţi în planul fizic, nu vă voi servi la mare lucru, dar dacă puteţi să mă căutaţi în alte regiuni, veţi simţi că eu nu încetez să mă ocup de voi. Cum? Asta este treaba mea; dar numai asta mă interesează: să mă ocup de voi şi de mulţi alţii încă pe care voi nu-i cunoaşteţi. Dacă nu simţiţi că primiţi ceva, asta înseamnă că sunteţi închişi, că n-aţi ştiut să urcaţi în regiunile luminoase pentru a înţelege că eu nu caut decât să vă hrănesc cu elementele cele mai substanţiale. Eu vă spun, cu toată umilinţa şi simplitatea: în alte regiuni eu nu încetez să mă ocup de voi. Şi alţii, la fel, Entităţi Luminoase, se ocupă de voi... Deoarece un Maestru, un adevărat Maestru, care este conştient de valoarea lucrării divine, este totdeauna legat de Cer. Şi chiar atunci când trebuie să absenteze pentru a face alte activităţi, el rămâne întotdeauna în comunicare cu Fraternitatea sa. De aceea, în aceste momente de absenţă, există totdeauna alte Entităţi ale Lumii invizibile care vin să se manifeste pentru a-l reprezenta, a menţine, a susţine colectivitatea.

Discipolul nu pierde niciodată, ori ce-ar fi, dacă are încredere şi îşi iubeşte Maestrul. El va fi totdeauna susţinut, ajutat, luminat, însufleţit, dacă nu de Maestrul însuşi, de cei cu care el este fără încetare legat şi care sunt întotdeauna acolo. Mulţi au verificat-o: când eram ocupat în altă parte, nu eram nici măcar la curent cu dificultăţile lor, ei primeau ajutor. Ei credeau că acesta venea de la mine; dar nu, nu-i ajutam eu, erau prietenii Lumii invizibile care s-au manifestat în locul meu. Ei nu sunt nici orgolioşi şi nici vanitoşi, şi aceasta nu-i deranjează să ia imaginea mea pentru a se prezenta în faţa voastră. Dar eu, eu sunt ultimul pus la curent.

Am primit, acum câtva timp, o scrisoare din partea unui fizician, cercetător la CNRS, care-mi spunea: "O Maestre, ce claritate, ce Lumină în cărţile voastre! Am cunoscut multe mişcări spiritualiste, am citit multe cărţi ezoterice, dar nu am găsit nicăieri problemele esenţiale expuse cu o asemenea claritate. Aş vrea să vă întâlnesc, dar doar pe dumneavoastră, deoarece nu-mi place colectivitatea. Puteţi să mă primiţi?” Ei bine, ce credeţi voi că trebuie să-i răspund? Este mai bine să nu vină, deoarece nu este bine pregătit! Eu nu vreau aici oameni care se interesează exclusiv de Ideile noastre, în scopul de a nu se servi, după aceea, decât în interesul lor egoist. Am nevoie de fiinţe care iubesc colectivitatea şi care doresc să participe la o activitate colectivă pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ. De aceea, când unii îmi spun în faţă că lor nu le place

colectivitatea şi că nu vor să mă întâlnească decât pe mine, mă întreb totdeauna la ce vor utiliza ceea ce le voi spune, şi nu ţin să-i primesc. Eu sunt foarte onorat că vor să facă efortul de a mă întâlni, dar nu am nevoie de aceşti egoişti. Să se ducă unde vor ei, dar nu aici!

Şi chiar voi merge încă mai departe. Să presupunem că decid să nu mai ţin conferinţe, să nu vă mai revelez nimic, ei bine, nu ar fi un motiv pentru a vă opri să veniţi la Fraternitate. Deoarece nu veniţi într-un Învăţământ spiritual pentru a câştiga doar cunoştinţe, cum se face în şcoli sau în universităţi, unde , odată studiile terminate, studenţii îşi părăsesc profesorii. Aici, voi veniţi, bineînţeles, pentru a vă instrui, dar această instruire trebuie să vă servească să duceţi o activitate. Iar această activitate este de a forma, toţi împreună, o "baterie" de o putere extraordinară; da, sute de suflete şi Spirite reunite care reproduc unde magice de o extraordinară putere pentru a lumina şi ajuta oamenii scufundaţi în întuneric şi suferinţe... până în ziua în care noi vom putea, în fine, să aducem Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. Scopul vostru nu trebuie să fie niciodată nici eu, nici Ştiinţa, ci activitatea spirituală pentru binele umanităţii. Şi este o lucrare ce poate să dureze o veşnicie.

X - PREZENŢA MAGICĂ A UNUI MAESTRU

Când eram discipolul Maestrului Petăr Deunov eram foarte sărac, nu aveam mai nimic: doar un pat, o vioară şi câteva cărţi şi îmi petreceam săptămâni întregi în munţi să citesc, să meditez. Din timp în timp mergeam să muncesc puţin pentru a câştiga câţiva bani. Şi dacă aţi fi văzut pantofii şi hainele pe care le purtam! Dar eram fericit pentru că mă simţeam bogat... fabulos de bogat, aveam impresia că în capul meu, în inima mea erau toate bogăţiile Universului. A avea un Maestru, vă daţi seama! Eu simţeam că datorită lui, voi realiza tot ceea ce doream mai mult.

Ei da, dacă vă povestesc în ce fericire şi bucurie eram în epoca în care l-am întâlnit pe Maestrul meu, voi nu mă veţi crede. Iar această stare durează şi astăzi. Veţi spune: "Dar dumneavoastră nu mai aveţi nevoie de Maestru, sunteţi deja un Maestru". Chiar dacă sunt un Maestru, chiar dacă aş deveni cel mai mare dintre toţi, aş avea întotdeauna acelaşi respect, aceeaşi stimă, aceeaşi iubire pentru toţi Maeştrii. Da aşa este.

Aici, în occident, niciodată oamenii nu-şi dau seama ce poate să reprezinte un Maestru pentru orientarea destinului lor, de tot ceea ce prezenţa sa poate să producă în existenţa lor, de tot ceea ce poate să amelioreze, să orienteze, să rectifice, să armonizeze. A avea un Maestru nu le spune nimic, pentru că ei ştiu că împreună cu el nu vor mai fi atât de liniştiţi pentru a mai face nebunii: Maestrul le va arăta pericolul drumului pe care se angajează şi atunci, evident, se vor simţi puţin frânaţi, ceea ce nu vor. De altfel nu trebuie să vă faceţi prea multe iluzii. Chiar dacă ei întâlnesc un Maestru şi-l acceptă, ei preferă tot felul de şmecherii şi lucruri fără însemnătate. Maestrul nu este în viaţa lor decât o mică garnitură, o mică decoraţie. Şi, mai ales, îl consideră ca un valet care trebuie să-i asculte: ei sunt adevăraţii Maeştrii, iar Maestrul lor sărmanul, este aici pentru a le satisface capriciile. Dacă Maestrul îndrăzneşte să spună ceva ce nu-i place discipolului, veţi vedea reacţiile discipolilor!

Doar orientalii mai ştiu, încă, să aprecieze valoarea unui Maestru. Ei au nevoie de un Maestru pentru a-i stimula, pentru a-i inspira, pentru a-i lega cu Cerul, iar când ei l-au găsit, nu se mai îndoiesc de el, nu i se opun: el este pentru ei drumul care le va permite să atingă vârfurile. Deseori, Maestrul nu le-a vorbit aproape de loc, el nu s-a ocupat de ei, dar ei ştiu că el există şi sunt fericiţi, fac progrese, fiindcă îl iubesc, cred în el, sunt legaţi de el. Chiar nefericiţi, săraci, bolnavi, pe moarte, ei se simt consolaţi, reconfortaţi doar la gândul existenţei Maestrului lor; graţie acestui gând, ajung să învingă toate probele. La simpla idee că Maestrul există, deja evoluează, avansează, se instruiesc, devin puternici. Deoarece imaginea pe care o au despre el în capul lor, în inima lor, este atotputernică. Acest Maestru interior este cel care le deschide porţile, deseori fără chiar ca celălalt, Maestrul fizic, să fie la curent.

De câte ori fraţii şi surorile nu mi-au spus: "Iată, eram bolnav, traversam dificultăţi, probe teribile. V-am chemat, a-ţi venit, mi-aţi vorbit, iar după aceea tot ce mi-aţi spus s-a realizat". Eram mirat, nu eram la curent cu aceasta: cum se face că eu nu mi-am dat seama de nimic?

Asta înseamnă că discipolul poartă pe Maestrul său în el însuşi, în capul său, în sufletul său şi acest Maestru este cel care este puternic, tare, care îl poate ajuta, consola, vindeca. Ce pot să fac? Iar când unii vin să-mi povestească astfel ce li s-a întâmplat, sunt mirat. Îmi spun: "Oh! dar acest Maestru pe care-l poartă în ei este formidabil, face miracole pe care eu nu pot să le fac". Deci, ceea ce contează, vedeţi voi, nu este atât Maestrul însuşi, este ceea ce voi credeţi, gândiţi şi imaginaţi faţă de subiectul lui, imaginea pe care v-o faceţi faţă de el. Să presupunem că voi aveţi în faţa voastră un Maestru atotputernic, omniscient, dacă voi nu credeţi în el, dacă îl consideraţi mic, ignorant, slab niciodată el nu vă va putea ajuta. De ce? Pentru că doar modul vostru de a-l considera contează, credinţa voastră în el, nimic altceva.

Dacă spuneţi: " Aş vrea să întâlnesc cel mai mare Maestru pentru ca el să mă instruiască", vă voi răspunde că aţi pus prost problema, pentru că puteţi să-l întâlniţi, dar dacă n-aţi lucrat deja asupra celuilalt element, adică a felului în care să înţelegeţi un Maestru, cum să-l iubiţi, cum să apreciaţi ceea ce el vă învaţă, chiar dacă întâlniţi cel mai Mare Maestru de pe Pământ, veţi avea discuţii cu el şi veţi rămâne tot atât de ignorant ca mai înainte.

Calitatea gândurilor şi sentimentelor voastre este cea care vă face să progresaţi; Maestrul nu este decât un mijloc. Toţi cei care-şi imaginează că evoluţia lor spirituală ar fi fost facilitată dacă ar fi avut un Mare Maestru, sau încă un alt Mare Maestru se înşeală: singurul lucru sigur este că ei ar fi avut probe mai mari. Nu vă imaginaţi că lângă Iisus o pisică putea să devină sfântul Ioan! Ei nu, rămâne o pisică, şi un purcel va deveni poate de două ori purcel.

Evident, este bine să aveţi un Maestru înţelept şi plin de iubire, dar nu uitaţi niciodată că cel mai important sunteţi voi înşivă, deoarece atunci când purtaţi în sinele vostru ceva bun, ceresc, divin, sfârşiţi totdeauna prin a atrage elementele corespunzătoare. Deci, chiar dacă nu sunteţi capabil, după părerea voastră, să vă ajut cum o vreţi voi, aceasta contează prea puţin. Dacă sunteţi sinceri şi aveţi convingerea că alţii prin mine vor putea să vă ajute, nu veţi fi niciodată decepţionaţi; esenţialul sunteţi voi înşivă. Începeţi, deci, prin a vă ameliora sentimentele şi gândurile voastre ştiind că, mai devreme sau mai târziu, prin Legea afinităţii, veţi atrage elementele care le corespund.

Acum gândiţi-vă asupra a ceea ce poate să reprezinte un Maestru în Viaţa voastră interioară - nu în viaţa voastră exterioară, nu, ci în Viaţa interioară -, ce transformator puternic poate deveni în mintea unui discipol care crede în el. Când eram în India, am auzit această anecdotă; este fără îndoială o legendă dar ea este foarte semnificativă. Un Maestru avea printre discipolii săi un tânăr băiat care îl iubea atât de mult încât nu înceta să repete numele său ca o formulă magică; atât de bine că într-o zi, în credinţa sa, în iubirea sa, a început să meargă pe ape. Această minune a ajuns la urechile Maestrului, care, mirat, 1-a chemat pe discipol şi ia spus: "Mi s-au povestit, referitor la tine, lucruri extraordinare. Se pare că tu mergi pe ape. Cum faci?". "O, Maestre, răspunde discipolul, eu pronunţ numai numele tău cu iubire". Maestrul şi-a zis că poate să facă la fel şi a mers pe malul râului, a pus piciorul pe apă şi s-a înecat!... Deci, vedeţi voi, Maestrul s-a înecat, iar discipolul mergea pe ape. Nu este, deci, numele cel mai important, ci fervoarea pe care discipolul o punea în pronunţarea iui. Dacă Maestrul ar fi avut şi el un Maestru mai elevat decât el, dacă ar fi simţit pentru acest Maestru aceeaşi credinţă, aceeaşi iubire, ar fi putut merge pe apă ca şi discipolul său.

Deci, oricare ar fi gradul de înălţare la care ajungeţi, nu trebuie să vă opriţi aici, trebuie să iubiţi şi să serviţi o fiinţă mai mare decât voi, pentru a putea, grţie ei, să realizaţi minuni şi să faceţi binele. Altfel vă veţi îneca şi sunt alţii care vor face minunile. Acest Maestru nu cunoştea mare lucru din adevăratele Legi spirituale. Eu, eu continui să admir, să iubesc din toată inima mea toţi Maeştrii umanităţii. Şi chiar dacă eu i-aş depăşi, aş continua să-i admir, pentru că ştiu că este admiraţia mea care îmi aduce totul, nu sunt Maeştrii înşişi. Se poate ca ei să nu ştie că eu exist şi ca ei să nu-mi dea nimic. Dar

iubirea mea şi respectul meu pentru ei îmi dau totul şi voi merge pe apă graţie acestui respect şi acestei iubiri.

XI - ACTIVITATEA DE IDENTIFICARE

I

Când două fiinţe se iubesc, se produc schimbări între ele şi aura lor se nivelează. De aceea, când frecventaţi un Mare Maestru, când îl iubiţi, când comunicaţi cu el, se produc, la fel, schimbări, iar aura voastră se purifică, se întăreşte, se amplifică. Iată avantajul de a iubi fiinţe foarte elevate, foarte evoluate. Chiar atunci când iubiţi Mari Maeştri care nu sunt pe Pământ: Iisus, Buddha, Krishna, Zoroastru... se face între voi şi ei un fel de osmoză, iar voi beneficiaţi de Lumina lor. Dar dacă aveţi fericirea de a frecventa un Maestru viu, de a fi foarte aproape de aura sa, de a fi impregnat, bineînţeles, este încă şi mai bine.

Când discipolii se concentrează asupra Maestrului lor, ei primesc emanaţiile sale de puritate şi de Lumină, dar ei, ce îi dau ei? Credeţi-mă, pentru un Maestru, nu este atât de faimoasă această afacere, deoarece în schimbul a ceea ce el dă, el nu primeşte deseori decât murdării. Dar cum el a acceptat să facă sacrificii şi a învăţat să transforme impurităţile pe care le primeşte, el suportă, nu se plânge şi, astfel, ajunge să-i ajute pe discipolii săi.

Discipolul care face eforturi pentru a se identifica cu Maestrul său creează între Maestrul său şi el o adevărată legătură magică şi, graţie acestei legături, el începe puţin câte puţin să-i semene. Nu-i va semăna poate fizic, cu toate că este posibil - cu multă voinţă, credinţă şi timp, este posibil -, dar în interior primeşte înţelepciunea şi Lumina Maestrului său. Foarte tânăr, deja, am înţeles cât de benefic ar fi pentru mine să mă identific cu Maestrul meu. Nimeni nu m-a sfătuit, nici chiar el, este ca şi cum aş fi adus aceste cunoştinţe dintr-un trecut îndepărtat. Eu doream să intru în Spiritul său şi-mi imaginam că

gândeam ca el, că simţeam ca el, că acţionam ca el. Am făcut aceasta fără a spune nimic la nimeni, nici chiar lui şi, ani după aceea, este curios, nu numai că am început să gândesc ca el, ci am început să-i semăn şi fizic. Această practică mi-a adus foarte mult. Eu simţeam că dacă, asemeni majorităţii oamenilor, mă mulţumeam să rămân ceea ce eram, nu aş fi mers foarte departe; atunci am vrut să înlocuiesc imperfecţiunile mele prin calităţile şi virtuţile tuturor marilor Maeştri, şi aceasta mi-a permis să avansez.

Dar mergeţi să vorbiţi oamenilor să-şi înlocuiască mentalitatea lor limitată! Ei o păstrează, o protejează, se agaţă de ea şi de aceea se văd pe faţa lor urme de dezordini şi de chinuri în care sunt pe cale să trăiască. Viaţa lor nu este făcută, deci, decât din meschinării, din diviziuni, din discuţii, din jigniri inspirate de natura lor inferioară pe care nu vor să o sacrifice. De câte ori în timpul ceremoniilor focului vă spuneam: "Învăţaţi să descifraţi ceea ce se petrece în faţa voastră. Aceste ramuri din care am făcut focul sunt negre, răsucite şi priviţi ceea ce produc: ce splendoare, acest foc! Atunci de ce vă încăpăţânaţi să păstraţi toate ramurile moarte înăuntru, în loc să le sacrificaţi, pentru ca ele să se transforme în căldură şi în Lumină?" Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să tremure, le este întotdeauna frică să piardă ceva. Ei bine, nu vor avea nici căldură, nici Lumină.

Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioară oamenii trec pe lângă Adevărurile esenţiale care ar fi putut să-i salveze. Iar când li se vorbeşte să intre în Spiritul Instructorului lor, ei resimt aceasta ca o voinţă de a-i limita, de a le îndepărta libertatea şi puterile lor. Deloc, din contră a se identifica cu Maestrul care-i depăşeşte nu poate decât să-i ajute să le crească libertatea şi puterile. Dar, bineînţeles, cu condiţia ca să fie un Maestru care-i depăşeşte, altfel este inutil.

Practica identificării este bazată pe cunoaşterea unei Legi fizice, Legea rezonanţei. Dacă ajungeţi să vibraţi la unison cu o făptură sau alta, nu numai că veţi cunoaşte gândurile şi sentimentele sale, dar şi calităţile sale vi se vor comunica. Astfel, veţi putea să studiaţi, să o judecaţi, să decretaţi că aşa şi pe dincolo, dar, în realitate, nu o veţi cunoaşte cu adevărat, pentru că o veţi cunoaşte din exterior. O veţi cunoaşte doar atunci când veţi vibra la unison cu ea. Deci, faptul de a se găsi pe aceeaşi lungime de undă apropie două fiinţe, pentru ca ele să poată să se cunoască. Aceasta este Iubirea; adevărata Iubire este adevărata Cunoaştere, pentru că adevărata Iubire nu este nimic altceva decât o fuziune.

Pentru a deveni ca Maestrul său, discipolul trebuie să ajungă să introducă în el aceleaşi vibraţii. Da, este o problemă de vibraţii. Iar el poate să devină chiar mai mare decât Maestrul său; aceasta depinde de iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai mare. Având cunoaşterea, forţa, evident ajută la ceva; dar nu cu cunoaşterea şi cu forţa se va merge departe. Pe când cu iubirea, mergeţi până la infinit! Iubirea vă face să alergaţi, încât nu vă mai opriţi... Da, iubirea aceasta este: a vă lua picioarele la spinare. Iubirea care vă lasă să stagnaţi nu este o adevărată Iubire.

Exista odată într-un ţinut îndepărtat un tânăr băiat care era de o forţă excepţională şi care a decis să pună această forţă în serviciul omului cel mai puternic de pe Pământ. Astfel, el a mers să se pună în serviciul regelui ţării vecine care l-a luat în escorta sa personală. Într-

o zi, în care regele şi suita sa traversau o pădure, au fost avertizaţi că se găseau în apropiere de un loc bântuit de Diavol, iar regele a dat ordinul de întoarcere. "Oh! şi-a spus băiatul, dar atunci, nu acest rege este cel mai puternic, din moment ce-i este teamă de cineva care se numeşte Diavol!…" L-a părăsit şi a plecat în căutarea Diavolului pentru a se pune în serviciul său.

Într-o seară, el a observat o întreagă trupă sinistră de călăreţi negri. "Pe cine cauţi?" a întrebat şeful. "11 caut pe diavol." "Eu sunt, ce vrei?" ".Am fost în serviciul cel mai puternic rege de pe Pământ, dar am văzut într-o zi că îi era fiică de tine. Tu eşti, deci, mai puternic decât el şi de acum înainte vreau să te servesc". Bine, este bine, vino cu noi. "Şi el 1-a urmat pe Diavol... Într-o zi a remarcat că trupa evita un loc unde se găseau cruci şi a întrebat ce erau aceste cruci pe care trebuiau să le evite. Istoria nu spune ce explicaţii exacte i-a dat Diavolul referitor la Iisus, dar tânărul om a înţeles că el trebuia să fie încă mai puternic decât Diavolul, din moment ce-i producea frică, şi s-a decis să meargă să-l servească. A căutat mult timp, mult timp, fără a putea să-l găsească. S-a angajat atunci ca luntraş la malul unui râu şi era atât de puternic şi de mare că transporta călătorii pe umerii săi de la un mal la altul sprijinindu-se pe un baston lung.

Într-o noapte, când era în mica sa cabană, a izbucnit o furtună teribilă: fulgere, trăsnete... Un adevărat potop! Cum el nu dormea, a auzit deodată un copii care plângea. Mirat, a ieşit şi, în obscuritate, a observat un copil mic. "Dar, micuţul meu, ce faci tu aici pe o asemenea vreme ?° . "Aş vrea să traversez râul, dar nu pot, sunt prea mic!". "Nu mai plânge, te voi duce eu." L-a luat pe umărul său şi a intrat în râu... Dar apele erau crescute atât de sus şi curentul era atât de violent încât avansa cu foarte multă greutate şi, mai ales el, simţea că acest mic copil pe umerii săi devenea din ce in ce mai greu... "Dar, copilul meu, de ce eşti tu aşa de greu?" l-a întrebat luntraşul. "Cântăreşti tot atât cât şi Pământul!". "Oh, răspunde copilul, eu sunt mai greu decât Pământul, eu sunt Iisus pe caţe tu vroiai să-L serveşti. Începând de astăzi te vei numi Cristoforos, purtător al lui Hristos". Iată legenda Sfântului Cristofor.

Dacă, asemeni lui Cristoforos, discipolul părăseşte un Maestru slab şi temător pentru un Maestru puternic şi fără frică, cine poate să i-o reproşeze? Dacă el vrea să servească cel mai tare Maestru, cu ce este el vinovat? Iar Maestrul cel mai mare, cel mai puternic, este Soarele. Faţă de el, ceilalţi sunt slabi, bolnăvicioşi, şovăitori. Singurul care rezistă la toate furtunile, este Soarele. El este, deci, cel mai puternic, la el trebuie să mergeţi şi să-i serviţi şi lângă el trebuie să vă instruiţi. Da, dar oamenii care n-au primit Ştiinţa iniţiatică, nu ajung încă să vadă lucrurile în asemenea mod. Deja când li se vorbeşte să vibreze la unison cu Spiritul şi sufletul Maestrului lor, ei nu pot să înţeleagă. Deci, cu atât mai mult când este vorba de Soare.

Adevărata magie pentru discipol este, deci, de a putea să se identifice cu Maestrul său pentru a atinge ceea ce există în sufletul, în inima, în inteligenţa, în voinţa Maestrului său şi ca toate aceste comori să se verse în el. Deoarece un Maestru nu este aşa de egoist şi avar el vrea să vă dea în profunzime. Şi chiar dacă el vede că unul din discipolii săi îl depăşeşte, el este mândru. El spune: "Este copilul meu. Este mai inteligent decât mine, este mai bun decât mine, este mai puternic decât mine; cu atât mai bine, eu sunt tatăl

său." Şi el este mândru. Un tată care este furios că fiul său îl depăşeşte nu este un adevărat tată. Iar dacă un Maestru este furios că un discipol a ajuns să-l depăşească, dacă el este gelos, dacă începe să-i joace feste, să-l chinuie, înseamnă că nu a ajuns încă la gradul superior de dezinteres care este cea mai mare calitate a unui Maestru. Şi este adevărat că există Maeştri pe care gelozia nu i-a părăsit încă.

Nu i se poate reproşa unui discipol că vrea să-l depăşească pe Maestrul său. Dacă Dumnezeu v-a dat calităţi, cine vă poate împiedica să le dezvoltaţi? Punctul de sosire, idealul de ajuns, nu este nici tatăl vostru, nici mama voastră, nici Maestrul vostru, ci Dumnezeu Însuşi. Un Maestru este o etapă, un mijloc, o poartă, un educator, un tată, pentru un anumit timp, dar nu se spune nicăieri că voi trebuie să vă opriţi şi să faceţi rădăcini lângă Maestrul vostru. Se spune doar că prin Maestrul vostru voi trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Unde veţi găsi o idee mai înţeleptă, mai veridică? Dacă vă confecţionaţi idei proprii, asta nu mă priveşte; eu, eu vă dau totdeauna Ideile cele mai veridice, cele mai luminoase, cele mai divine.

Un Maestru este ca un tată sau ca o mamă care vă educă, dar nu trebuie să rămâneţi mereu lângă tatăl sau lângă mama voastră: trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Acum, dacă Maestrul vostru a ajuns până la Dumnezeu, veţi fi cu el lângă Dumnezeu şi va fi încă mai bine. Altfel, nu puteţi rămâne etern lângă Maestrul vostru. Da, altfel, un Maestru nu rămâne pe loc, el evoluează rapid; atunci veţi merge cu el chiar va trebui să fugiţi! El merge spre Dumnezeu, nu rămâne lângă voi şi trebuie să fugiţi împreună cu el pentru a merge lângă Dumnezeu. De ce? Pentru că punctul de sosire al tuturor făpturilor este Dumnezeu... Şi punctul de plecare? Este tot Dumnezeu.

Veţi spune: "Dar tatăl meu? Dar mama mea?". Ei au fost ca nişte antreprenori, ei au fabricat corpurile voastre, casa voastră: o cabană sau un templu, depinde. "Dar eu vreau ca ei să fie cu mine!". Ei bine, încercaţi să-i antrenaţi în cursa voastră!

II

Mulţi dintre voi se întreabă cum reuşesc să, explic unele pasaje din Evanghelii care nu au fost într-adevăr, niciodată explicate în decursul celor două mii de ani. Când Iisus spunea de exemplu: "Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez împreună cu El", care era această activitate? Ei bine: "Căutaţi şi veţi găsi cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide";

căutaţi, bateţi, cereţi ce? Iar toate pildele: administratorul necredincios, cele cinci fecioare, cămila care poate să treacă prin urechile unui ac, când un bogat nu poate să treacă prin poarta Împărăţiei lui Dumnezeu... Iisus a dat poate multe explicaţii discipolilor săi, dar ele nu au fost scrise în Evanghelii. Atunci cum să ştiţi exact ce vrea e să spună?

Când eram foarte tânăr deja, mi-am pus această întrebare şi mi-am procurat foarte multe cărţi unde cuvintele lui Iisus erau comentate, dar nu eram atât de satisfăcut de toate aceste explicaţii. Atunci, într-o zi, tot reflectând, am avut această revelaţie că trebuia să ajung să "intru" în capul lui Iisus şi am început, deci, să fac o muncă prin imaginaţie. Dumnezeu a dat omului această facultate extraordinară: de a-şi reprezenta ceea ce nu poate să posede nici să execute în planul fizic şi de a crea astfel condiţii de realizare. Din nefericire, omul nu se serveşte de această facultate decât pentru satisfacerea instinctelor sale cele mai inferioare: senzualitatea, dorinţa de posesiune, de dominaţie, de răzbunare. Tot ceea ce oamenii pot să-şi imagineze în aceste domenii, este aproape incredibil! De aceea, acum trebuie să educaţi imaginaţia pentru a o face să servească unor activităţi cereşti. Deci, pentru "a întra" în capul lui Iisus, îmi imaginam că eram în Palestina, în toate locurile pe care le menţionează Evangheliile (oraşele, munţii, malurile Iordanului sau ale lacului din Ghenezaret), şi că eu pronunţam în faţa discipolilor mei toate frazele al căror sens vroiam să-l cunosc. Îmi imaginam că intram în conştiinţa lui Iisus şi că vedeam, simţeam şi gândeam ca El. Evident, aceasta nu s-a făcut de la o zi la alta. Am lucrat mult timp, mult timp. Câteodată reuşeam, alteori nu. Şi, în fine, pot să spun acum că dacă am ajuns să elucidez un pic mai bine decât mulţi alţii sensul pildelor din Evanghelii, este graţie acestui exerciţiu pe care l-am făcut timp de ani de zile pentru "a intra" în capul lui Iisus.

Să vorbim, acum, într-un mod general, de acest exerciţiu. Dacă şi voi vreţi să "intraţi" în capul Instructorului vostru pentru a-i cunoaşte gândirea, puteţi să o faceţi, dar cu condiţia ca scopurile voastre să fie pure, dezinteresate şi ca să nu cereţi decât lucruri cereşti. Deoarece "intrând" astfel în capul cuiva, îi aduceţi tot ceea ce este bun şi rău în voi. Nu puteţi, deci, s-o faceţi fără pagube decât cu fiinţe foarte avansate, pentru că ele sunt capabile să transforme chiar şi impurităţile pe care le aduceţi.

Cât de departe sunt oamenii de cunoaşterea acestor Adevăruri! Niciodată nu se vor preocupa să ştie dacă cumva gândurile şi dorinţele lor nu-i vor tulbura sau nu-i vor murdări pe ceilalţi. Când un om decide să meargă pe drumul spiritualităţii, există ceva frumos, luminos, puternic care se degajă din el. Atunci, bineînţeles, femeile sunt sensibile la acest farmec, şi iată-le pe cale să-şi imagineze tot felul de lucruri fără a se gândi la tentaţiile pe care le creează pentru acest om în planul invizibil. Dar astfel este făcută natura feminină, nu poate fi cuminţită: din moment ce ea simte o impulsiune, trebuie s-o urmeze. Şi astfel mulţi Iniţiaţi au sucombat din cauza acestui asalt continuu al femeilor care vroiau să se facă iubite de ei. Doar cei care erau într-adevăr puternici au putut să reziste. Eu nu spun că nu trebuie să vă iubiţi Instructorul. Ba da, trebuie să-l iubiţi, dar într-un mod spiritual, pentru a-l susţine, pentru a-l proteja, astfel încât el să-şi realizeze misiunea sa.

Dacă vreţi să "intraţi" în capul unui Iniţiat, mai bine alegeţi un foarte mare Maestru, ca Iisus sau HermesTrismegistul, sau Melchisedec, deoarece cel puţin, chiar dacă sunteţi omul cel mai imperfect, nu riscaţi să le faceţi rău sau să le împiedicaţi lucrarea. Acest exerciţiu pe care-l făceam cu Iisus, îl făceam şi cu Maestrul meu, Petăr Deunov; dar nu-l făceam oricând şi în orice stare. Doar cu respect şi animat de un sentiment sacru îndrăzneam să "intru" în capul Maestrului. De altfel, numai cu condiţia de a simţi un sentiment de respect şi devoţiune acest exerciţiu, de "a intra" în capul unui Iniţiat, poate fi într-adevăr util şi benefic pentru voi, deoarece vibraţi atunci cu aceeaşi lungime de undă ca şi el şi, graţie acestei cunoaşteri, puteţi să exploraţi lumea gândirii sale.

XII - "DACĂ NU DEVENIŢI CA NIŞTE COPII…"

V-aţi întrebat oare de ce Lumea invizibilă trimite copiii lângă adulţi şi nu lângă alţi copii? Este pentru ca ei să găsească în părinţii lor modele, deoarece fără model nu se poate creşte, instrui, dezvolta. Dar părinţii... Ce fel de modele sunt uneori! Nu întotdeauna "modele" ei înşişi, aşa cum trebuie. Şi cum copiii au instinctul de a-i imita pe părinţii lor, părinţii nefiind întotdeauna la punct, copiii nici ei nu sunt. Adulţii, ei înşişi, au nevoie de un model care să-i depăşească, doar că nu vor să recunoască, se simt impecabili, perfecţi şi, cu această satisfacţie de ei înşişi, merg spre catastrofă.

Iar eu, credeţi voi că eu nu am nevoie de modele pentru a ajunge să devin ceea ce doresc? Da, bineînţeles, iar cum eu nu găsesc modele destul de perfecte aici pe Pământ, le caut în altă parte, în Lumea divină, şi iată de ce fac progrese în fiecare zi. Mici progrese, bineînţeles, dar cu câteva mici progrese în fiecare zi, în câteva mii de ani voi parcurge un drum imens. Da, am destulă răbdare pentru a munci încă mii de ani!

Cerul trimite, deci, copiii lângă adulţi pentru ca ei să aibă modele, dar şi pentru ca, reciproc, adulţii să aibă în faţa lor exemplul a ceea ce trebuie să redevină. Un adult este prea mare, prea greoi, prea abrutizat, dar un mic copil care surâde, care râde... Oh, la, la! Imediat i se deschide uşa! Dacă voi credeţi că, începând cu aceste explicaţii, toţi se vor decide încă de astăzi să devină copii... Nu, ei vor continua ca înainte, să se supraîncarce cu greutăţi, cu necazuri şi complicaţii, pentru că nu au înţeles nimic.

Iar eu, de ce continui să mă manifest ca un copil? Mulţi care mă văd pentru prima dată sunt blocaţi, scandalizaţi. Ei spun: "Dar ce se întâmplă cu acest om? Ni s-a spus ca vom

întâlni un Maestru şi vedem un copil care râde, care glumeşte, care agită capul, picioarele, braţele…" Ei nu au înţeles că vreau să menţin în mine copilăria. "Dar, uneori, sunteţi serios, profund, grav, ca un bătrân!"." Ei bine, este pentru a face variaţii." Nu, adevărul, este că eu vreau ca inima mea să rămână pentru totdeauna ca un copil, totdeauna pregătită să iubească, să se entuziasmeze, dar ca intelectul meu să fie ca un bătrân în vârstă de mai multe mii de ani, plin de înţelepciune şi experienţă. Deci, vedeţi voi, copilul şi bătrânul sunt amândoi prezenţi în mine, dar fiecare la locul care trebuie să fie al lui, pe când deseori se vede la oameni un intelect pueril, prostuţ şi o inimă bătrână şi blazată.

Care este situaţia micului copil? Părinţii săi se ocupă de el, îl hrănesc, îl spală, îl îmbracă; el nu are de ce să-şi facă nici un fel de grijă, nici munci să execute. Pe când pentru adulţi este contrariul, toate sarcinile, toate complicaţiile, toate treburile apasă asupra lor: ei trebuie să câştige bani pentru nevoile familiei, să o hrănească, să o cazeze, să o protejeze şi aşa mai departe. Eu vorbesc în general: ştiu că anumiţi copii sunt maltrataţi, abandonaţi, aruncaţi în stradă de părinţii lor şi anumiţi adulţi, bogaţi şi privilegiaţi, îşi petrec viaţa în fericire şi în linişte. Dar nu mă opresc asupra acestor cazuri excepţionale.

Atunci, dacă începeţi să căutaţi cauza acestei diferenţe între copil şi adult veţi vedea că primul se bucură de această protecţie pentru că nu poate conta pe el însuşi. Cum el nu are încă facultăţile necesare pentru a-şi ajunge şi a se conduce în viaţă, rămâne sub protecţia părinţilor săi. Mai târziu, când se simte puternic, capabil, vrea să-şi ia responsabilităţi, să muncească, să se impună, să dovedească; şi, în acest moment, încep grijile, şi asta doar pentru că el trebuie să conteze pe sine însuşi, pe facultăţile sale, pe forţa sa, pe modul său de a vedea. A fi adult sau a fi copil nu este deci o problemă de vârstă, ci o problemă de atitudine.

Pe mine ceea ce mă interesează este să ştiu cum trebuie să vă comportaţi în Viaţa spirituală. Luaţi cazul discipolilor sau chiar al Iniţiaţilor. Ei nu vor să devină Maeştri ai propriei lor vieţi, să dispună şi să o organizeze după voinţa lor; ei nu vor să taie legătura cu Creatorul, ei vor să rămână copii, adică să-şi asculte părinţii cereşti, să-i urmeze şi să realizeze totul după sfaturile lor. Şi, din moment ce iau această atitudine, Cerul se ocupă de ei, îi hrăneşte, veghează asupra lor, îi protejează. Iată o nouă interpretare a cuvintelor lui Iisus: "Dacă voi nu deveniţi ca nişte copii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu". Pentru că au devenit adulţi, oamenii se simt puternici, liberi, nu mai au nevoie de Tatăl ceresc, nici de Mama divină, ei taie legătura cu ei. Dar, plecând din acest moment, toate nenorocirile cad pe capul lor, pentru că Cerul nu se mai ocupă de ei: ei sunt adulţi! Dacă ar fi continuat să fie copii, dacă, în loc să vrea întotdeauna să-şi afişeze independenţa faţă de Cer, ar simţi nevoia să se lase ghidaţi de el, să urmeze sfaturile sale, să aibă încredere şi să meargă dând mâna părinţilor lor divini, aceştia ar continua să se ocupe de ei şi ar fi protejaţi.

Nu este vorba de a nu deveni adult, ci, în timp ce devii adult, să păstrezi o atitudine de copil faţă de Cer, să te arăţi ascultător, supus, plin de iubire. Iar Cerul, care vede această fiinţă, nu o abandonează, îi trimite ajutorul său, Lumina sa.

Cerul nu va veni să vă ajute decât dacă sunteţi un copil. "Da, dar eu sunt deja un bătrân de 90 de ani!" Asta nu face nimic, Entităţile sublime nu privesc ridurile voastre, barba voastră sau părul alb, ele nu privesc calendarul oficial: ele văd că sunteţi un copil adorabil, că atitudinea voastră este cea a unui Fiu a lui Dumnezeu, a unei Fiice a lui Dumnezeu şi ele vă vor face să intraţi în Paradis. Mi se întâmplă să întâlnesc mulţi tineri băieţi şi tinere fete care au o aşa de mare încredere în propria lor raţiune, în propria lor cunoaştere, în propriile lor puncte de vedere, care nu acceptă sfaturi de la nimeni. Chiar dacă este un Maestru, ei nu îl vor asculta. Iar eu, doar văzând această mentalitate, ştiu că îi aşteaptă mari probleme şi că nu sunt pregătiţi pentru a le înfrunta şi a le rezolva corect. Simplu: pentru că au o mentalitate de adult; în loc să fie nişte copii care, conştienţi de ignoranta şi de slăbiciunea lor, se încredinţează părinţilor lor, căutând sfaturile şi urmându-le atent, ei contează în mod absolut pe opiniile lor. Ei bine, aceşti tineri şi aceste tinere au devenit deja prea bătrâni: ei merg în întâmpinarea marilor deziluzii şi a marilor suferinţe.

Veţi spune: "Dar până când va trebui să păstrăm această atitudine de copil?". Până când veţi fi devenit atât de puri şi de luminoşi încât Duhul Sfânt să poată să vină să se instaleze în voi: Când Duhul Sfânt se instalează în om, el poate să se considere în mod veritabil ca adult. Dumnezeu nu a făcut ca omul să rămână în copil pentru eternitate. Aceste două perioade, copilăria şi vârsta adultă, au fost prevăzute de Inteligenţa cosmică: trebuie să fiţi copil un anumit timp, până la maturitate. Doar că, această maturitate nu este acolo unde oamenii o plasează: pentru că au 21 de ani, sau 18 ani, ei îşi spun majori, dar nu au încă majoratul de care vă vorbesc. Chiar la 99 de ani mulţi nu sunt încă într-adevăr majori: ei nu au nici o maturitate spirituală. Când o fiinţă a primit Duhul Sfânt, ea devine în mod veritabil adultă şi atunci merge în Lumină, vede clar. Doar acest adult este recunoscut ca adult de către Cer. Ceilalţi nu sunt încă decât copii recalcitranţi. Da, toţi cei care nu au atins încă această maturitate spirituală sunt consideraţi sus ca nişte bebeluşi. Deci, este clar. Omul nu este condamnat sa rămână etern un copil, dar atâta timp cât nu a primit Lumina, Spiritul lui Dumnezeu care aduce toate bogăţiile, el trebuie să păstreze o atitudine de copil, adică să rămână totdeauna ascultător, umil, atent faţă de Cer. De altfel, când vedeţi oameni în luptă cu dificultăţi de netrecut, este foarte simplu: este dovada că sunt încă copii neascultători, fiindcă adevăraţii adulţi nu mai suferă, ei sunt totdeauna în Lumină. Dar toţi cei care nu au vrut să păstreze această atitudine de copil până la maturitatea lor, şi care au devenit prematur adulţi, aceştia, evident, suferă.

Atunci, ce să faceţi? Ei bine, este foarte simplu: atâta timp cât nu aţi devenit adulţi, va trebui să cereţi să fiţi luminaţi şi ghidaţi de părinţii voştri cereşti. Când aceştia vor vedea ca sunteţi din ce în ce mai puternici, radianţi luminoşi şi plini de iubire, vor decide să vă dea majoratul: iar Spiritul Luminii nu va înceta sa vă ilumineze şi să vă inspire. Dar, atâta timp cât nu aţi fost recunoscuţi de către Cer, trebuie sa acţionaţi ca un copil umil şi ascultător pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar, să mă înţelegeţi bine, atunci când spun ca trebuie să fiţi umili şi ascultători, înţeleg asta faţă de Domnul... nu faţă de oameni. Deoarece, deseori s-a înţeles că trebuie să fiţi ascultători şi să vi supuneţi oricui, şi atunci câţi oameni sunt ascultători faţă de tirani,

bogaţi, puternici, călăi. Nu, este vorba de a rămâne fidel, devotat, supus şi ascultător doar faţă de Principiile divine.

Viaţa spirituală are perioade de transformare care marchează trecerea de la o etapă la alta, exact la fel cum în viaţa fizică şi psihologică se vede, de exemplu, producerea pubertăţii sau a menopauzei. Aceste treceri nu se manifestă într-un mod tot atât de aparent în planul spiritual, dar ele sunt foarte semnificative, deoarece produc schimbări mari în Viaţa interioară. Deci, la fel ca în viaţa fizică se produce trecerea de la copilărie la adolescenţă., apoi la vârsta adultă; la fel în evoluţia noastră spirituală este prevăzută această trecere. Trebuie să rămâneţi copil atâta timp cât nu aţi ajuns la o maturitate de adult. Dar, după aceea, odată adult, nu se mai pune problema de a continua să vă comportaţi ca un copil.

"Dacă nu deveniţi ca nişte copii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu", aceste cuvinte ale lui Iisus sunt uşor de înţeles. Ziua în care veţi înceta să aveţi încredere în Tatăl ceresc şi Mama divină, în care veţi înceta să îi iubiţi să vă abandonaţi în mâinile lor, veţi începe să simţiţi greutăţile vieţii, mizeria, urâţenia; nu mai aveţi chef de nimic, nu mai aveţi acea veselie de copil care nu-şi face griji, care se joacă şi cântă; deveniţi ridat, zbârcit, deoarece aveţi prea multe greutăţi pe umeri. Dar dacă, cu toate treburile şi sarcinile, adultul care sunteţi vrea totdeauna să rămână un copil ceresc, pentru că el ştie că sus are părinţi care-l iubesc, atunci el se dezvoltă, devine surâzător, frumos, luminos.

Oare este clar acum? Atunci, noi toţi, nu avem de acum înainte nimic altceva de făcut decât să devenim Copii ai cerului, deoarece simţind iubirea Tatălui nostru şi a Mamei noastre, prezenţa lor, ajutorul lor, noi vom fi fără încetare susţinuţi, protejaţi, încurajaţi, luminaţi. Pe când toţi cei care se cred prea puternici deja, pentru a-şi permite să taie legătura cu Cerul, se simt nefericiţi, abandonaţi în frig şi singurătate. Când vedeţi un om împovărat, strivit de griji, puteţi spune: "Acesta a devenit în mod prematur adult, el ar fi trebuit să rămână încă un copil".

Înţelegeţi că aveţi interesul să veniţi mai des lângă un Maestru pentru a obţine acest mod nou de a vedea. La fel cum aveţi nevoie de un tată, aveţi nevoie de un Maestru, deoarece un Maestru este un alt fel de tată. Veţi spune: "Dar nu este cazul, îl am deja pe tatăl meu!" Da, bineînţeles, dar poate el să vă înveţe tot ceea ce vă învaţă un Maestru? Există trei fiinţe pe care discipolul are nevoie să le iubească şi să ie respecte pentru a avansa pe drumul evoluţiei: Tatăl Ceresc, pentru a umple nevoia lui de iubire divină, Soarele pentru a învăţa sensul universalităţii şi, în fine, un Maestru pentru a-i lumina inteligenţa. Acestea erau învăţate în toate Iniţierile din trecut.

"Doamne Dumnezeule Atotputernic,

Creatorul Cerului si al Pamintului,

Stapinul Universului,

Sursa vietii eterne,

Lumina orbitoare a luminii,

Iubire si implinire,

Te rugam din toata inima, din tot sufletul, din tot spiritul,

implineste-ne ruga si trimite Spiritul Tau de Iubire, Intelepciune, Adevar

pentru ca sa se instaureze definitiv in Ghidul si invatatorul nostru

pentru a putea implini telurile Tale care sunt Imparatia si Dreptatea Ta pe pamint si Era de Aur printre oameni.

Iar noi sa participam deplin la aceasta lucrare mareata sa te facem cunoscut ca Iubire, Frumusete, Splendoare in intreaga lume".

Amin, asa sa fie!

Cuprins

I De la om la Dumnezeu: noţiunea de ierarhie II Prezentarea Arborelui sefirotic III Ierarhiile îngereşti IV Numele lui Dumnezeu V Sefirele stâlpului central VI Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit VII Materia universului: lumina VIII "Atunci Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului" IX "Împărăţia lui Dumnezeu este asemănătoare cu o grăunţă de seneve" X Familia cosmică şI misterul Sfintei Treimi XI Corpul lui Adam Kadmon XII Malhouth, Iesod, Hod, Tiphereth: Arhanghelii şi anotimpurile XIII Arborele sefirotic, simbolul synarhiei XIV Iesod, fundamentul vieţii spirituale XV Binah: I Legile destinului

II Teritoriul stabilităţii

XVI Hohmah, Cuvântul creator XVII Iesod, Tiphereth, Kether: sublimarea forţei sexuale XVIII Rugăciunea lui Solomon