8/13/2019 Oda ( in Metru Antic )

1/3

ODA ( IN METRU ANTIC ) - MIHAI EMINESCU - REFERAT - COMENTARIU

IntroducerePoezie a maturitatii depline, " ODA IN METRU ANTIC , apare in anul 1883, in editia princeps a "Poeziilor" lui M. Eminescu. Initial, textul a fost o oda dedicatalui Napoleon (prima versiune din 1873-1874). A suferit apoi numeroase metamorfozari; de la 13 strofe ale variantei din 1879 au ramas cinci strofe in forma definitiva (1881-1882). In varianta finala, textul a devenit o oda a singuratatii, a nstrainarii ireversibile a omului de geniu.In studiul "Eminescu i clasicismul greco-latin", D.Murrau se referea la "ucenicia la coala antic" pe care poetul o face prin traduceri i exerciii de versificaie pest

are suprapune propria experien sufleteasc, devenind astfel "un desvrit asimilatorehnicii maestrului i o dat cu originalitatea spiritual a lui Eminescu triumf n limnoastr i arta antic n una din formele cele mai pure."

TemaPoezia exprima atitudinea lirica a creatorului romantic.

ContinutulPoezia evoca starea de suferinta si invoca nepasarea, in formula consfintita a odei clasice. Eul liric, aflat intr-o ipostaza de nefericire existentiala, isi defineste starea si isi exprima cu patos dorinta de a o depasi.Od (n metru antic), camai toate poeziile eminesciene, a cunoscut un proces ndelungat de elaborare, care cuprinde apte variante naintea formei finale. Punctul de plecare l-a costituit Od

a pentru Napoleon, avnd iniial unsprezece strofe, care ulterior, n urma unui procee subiectivare i concentrare (Perpessicius), are cinci catrene, cu elemente de elegie erotic, meditaie i rug de mntuire. n succesiunea de variante se modific temaitatea liric i dimensiunea poemului: de la titanism la geniu, de la erou la poet iapoi la om, de la imaginea vanitii Cezarului la imaginea poetului suferind din iubire i apoi la ruga de mntuire a omului, de la adresarea direct (discurs liric la pers. a II-a) la monolog (confesiunea la pers. I), de la tonalitatea de od la aceeaelegiac. Poemul pstreaz ns titlul, metrul antic i cteva motive centrale: singur, indiferena, nemurirea, visul.

Titlul este sugestiv o creaie n sine (Paul Cornea) concentrnd toate semnificaiileolice i filosofice ale textului, oda fiind un poem dedicat zeilor, eroilor, personalitilor avnd tonul trimfal, retoric. Structural, datorit dispunerii timpurilor ve

bale, poezia nfieaz un ciclu existenial complet, n patru secvene poetice: atitutemplativ din trecut (strofa I), ntlnirea cu experiena fundamental (strofa a II-a)rezentul tririi (strofele III-IV), proiecia n viitor i ruga (strofa a V-a).

Strofa I, primul vers, Nu credeam s-nv a muri vreodat, sintetizeaz atitudinea fual a poemului prin structur i semnificaie. Poetul simte apartenea la ordinea cosmiin atitudinea contemplativ cnd moartea, departe de om fiind, pare inexistent. Aceast atitudine contemplativ, Ochii mei nlam vistor la steaua singurtii, fiind dec, regimul verbal de imperfect, timp al evocrii proiectnd naraiunea n illo tempor

Strofa a II-a este marcat de perfectul simplu care dinamizeaz aciunea, poetul aflnd-se sub semnul unei emoii puternice datorat de ntlnirea neateptat cu iubirea, Ctu rsrii n cale-mi, care produce un dezechilibru sufletesc. Pierderea echilibrului

amn i pierderea de sine, de unde i apariia suferinei dureros de dulce care distrtimentul de apartene la Marele Tot, astfel poetul se las cuprins de iubire i de volptatea morii.

Strofa a III-a exprim patima devoratoare a eului poetic pentru femeie, dei mitologia antic ofer exemple de chinuri fizice la care sunt supui eroii mitici Nessus i Hecul, din pricina intrigii unei femei. (Hercules - incitat de soia sa, Deianira, mpotriva centaurului Nessus - l ucide. Cu ultimele puteri, Nessus o sftuiete pe Deianira s-i mbrace soul ntr-o cmaa muiat n sngele lui, care se dovedete nveninatfel c Hercule moare n chinuri cumplite. ncercnd s-i scoat cmaa de pe trup, o

8/13/2019 Oda ( in Metru Antic )

2/3

cu carnea, suferina morii fiind astfel ngrozitoare). Tot astfel, sufletul poetuluieste mistuit de patima erotic, pe care o simte chinuitoare pn n strfundurile euluiric, focul ce-1 arde nu poate fi stins "cu toate/ Apele mrii".

Strofa a IV-a. Pierznd singurtatea, s-a pierdut pe sine, confesiunea atinge momentul culminant al suferinei, combustia erotic fiind la apogeul chinurilor n care poetul agonizeaz: "De-al meu propriu vis mistuit m vaiet/ Pe-al meu propriu rug, m topesc n flcri...". Simbolul psrii Phoenix presupune sperana rectigrii unei viei prin ardere, adic prin iubire, ntrebndu-se dac ar fi posibil o renatere a sineluemntoare cu aceea a miticei psri: "Pot s mai re-nviu luminos din el ca/ Pasrea Ph?".

Ultima strof depete forma elegiei, accentele filozofice ale rugciunii de reintegraa fiinei, "Vino iar n sn, nepsare trist;" aduc aminte omului de trecerea-n nefiinndiia regsirii propriei identiti, att de zdruncinat prin ivirea iubirii: "Ca s plinitit, pe mine/ Mie red-ma!". Viaa e o cale pentru cunoaterea de sine i o permat nvare a morii, existena uman fiind condiionat de ideea c "Moare numai cel cne", cum scrie Nichita Stnescu n poezia "A unsprezecea elegie".Poezia "Od (n metrii antic)" sintetizeaz filozofic marile probleme ale existenei umne: cunoaterea, dragostea, moartea, relaia cu universul, ciclul vieii fiind incomplet fr trirea mistuitoare a iubirii, ca unic i inevitabil cale de cunoatere i maautocunoatere.

Procedee artistice. Minai Eminescu creeaz, n poezia "Od (n metru antic)", un limbaj

artistic expresiv nu prin podoabe stilistice, ci prin valorificarea metaforic a limbii la nivel morfologic i sintactic. Verbele din prima strof, aliate la imperfect ("nu credeam", "'nlm"), proiecteaz aciunea conjunctivului "sa-nv" ntr-un trecv n care poetul se simea contopit cu Cosmosul, stare ntrerupt cu brutalitate de infnitivul "a muri" cu valoare atemporal, definind un fenomen continuu, ce pndete omul.Trirea clocotitoare i mistuitoare a sentimentului de iubire este de dat recent, bruc, surprinztoare, fapt sugerat de perfectul simplu al verbelor "rsrii", "bui" i tarea pronumelui personal de persoana a II-a singular, "tu, care sugereaz' apariiafemeii n viaa brbatului ("Cnd deodat tu rsrii n cale-mi,/ Suferin tu, dureroxpresivitatea stilistic a strofei sporete emoia artistica a poeziei prin cele dou cnstrucii oximoronice "dureros de dulce" i "voluptatea morii". In Ultima strof verbee se afl la imperativ ("vino", "red-m"), sugernd aspiraia omului de geniu spre red

irea identitii sinelui, spre o posibil refacere a unitii ntregului pierdut n tinn apariia tulburtoare a iubirii i pentru care este necesar o "nepsare trist"."Oda" eminescian este nrudit cu poezia lui Horaiu prin metric i cu marile texte lre ale culturii universale prin absena rimei i prin maxima concentrare a profundelor idei filozofice exprimate.

Referinte critice

Aceeasi otrava curge prin versurile celor doi poeti, cu toate ca Lenau e mai direct si mai simplu, iar Eminescu, mai plin de umbra sa augusta, statuar, sorbindvoluptatea rece a eternitatii (si constient, totodata, dincolo de sensul estetical personalitatii sale si de valoarea sa morala, de divinitatea actului poematizarii, cum spune in alta parte: Pe cand inima ta bate ritmul sfant al unei ode..

. Scrisoarea V). El se consuma in erosul ideal, in visul nebun al mortii eterne,nazuind la indiferenta care trebuie inteleasa ca finalitate tragica a genialitatii. (Ion Negoitescu Poezia lui Eminescu, in Scriitori moderni, Ed. Eminescu, 1996,) Poezia greceasca a optat, in genere, pentru un ritm care se deosebea de celal graiului de toate zilele prin regularitate si masura, prin organizarea metrica a maselor sonore, prin dislocari de accent, prin deformari de rostire. Graiulaparea astfel inscaunat intr-o speciala demnitate. O data cu ivirea popoarelorpostantice, dispare tendinta spre plasticizare nobila, tipica si masurata si apare inclinarea spre interiorizare, spre vibratia sufleteasca muzicala, pe de o parte, spre accentuarea unei viguroase si individualizate barbatii, pe de alta par

8/13/2019 Oda ( in Metru Antic )

3/3

te. Concomitent, graiul poetic ia o infatisare mai demonstrativ muzicala. Se infiripa rima la popoarele romanice si versul aliterativ la cele germanice, iar alterarile metrice si dislocarile de accent ale poeziei antice pier tot mai mult.

Ritmul, metrul, rima nu sunt valori absolute ale graiului poetic. Sa atragem inexamenul comparativ si graiul poetic al atator poeti moderni, un grai miscat inritm foarte liber si adesea lipsit de rima. Modul se preteaza din calea-afara larevelarea misterelor in coordonatele unui anume stil. Aritmia si lipsa de rimaisi au aici rostul lor, iar golul pe care il aduc e compensat prin belsugul inversiunilor sintactice si mai ales prin abundenta metaforei propriu-zise, a unei metafore de un relief si de o indrazneala careia graiul poetic de metru antic sau

cel rimat nu sunt obligate sa-i puna alaturi ceva asemanator. Graiul poetic modern se incheaga dintr-o substanta vizionara mult mai vartoasa decat graiul poetic grec sau graiul strabatut de ecouri rimate. ( Lucian Blaga - Arta si valoare