OCEANUL INDIAN DE NORD

Considerente generale

Formarea Oceanului Indian este rezultatul aceloraşi mişcări ale scoarţei terestre, care

au creat continentele şi întreg Oceanul Planetar.

Oceanul Indian este al treilea ocean ca suprafaţă al Terrei, măsurând 74.917.000 km².

Adâncirea sa medie este de 3.097 m, adâncimea maxima 7.457m în fosa Jawa, iar volumul

apelor 291.945.000 km³. Oceanul Indian se întinde mai mult în emisfera sudică, peste 80%

din suprafaţa sa find la sud de Ecuator, întrucât spre sud apele sale depăşesc limita paralelei

de 70º S, în timp ce spre nord abia ajung până pe paralela de 30º N, în Golful Persic.

Oceanul Indian este delimitat la est de coastele apusene ale Peninsulei Malacca, ale

insulelor Sumatra, Jawa, Sumba şi Timor, precum şi ale Australiei şi de linia convenţională ce

uneşte extremitatea sudică a Peninsulei Wilson, din Sudul Australiei, cu Antarctida, de-a

lungul meridianului de 147º longitudine estică. Spre sud este delimitat de coastele Antarctidei

între meridianele de 147º E şi 20º E. Limita vestică o formează linia convenţională ce uneşte

Antarctida cu Capul Acelor, de-a lungul meridianului de 20º E , precum şi coastele răsăritene

ale continentului African, în timp ce spre nord, Oceanul Indian este mărginit de ţărmurile

Asiei, între Canalul Suez şi coastele vestice ale statului Myanmar.

Temperatura aerului

Plecând de la datele existente în literatura de specialitate vom prezenta succint

evoluţia temperaturii atmosferice în zonă, în succesiunea sezoanelor climatice.

În mai, temperatura cea mai mare, peste 30 o C , se găseşte în zonele de coastă ale

Arabiei de Sud, în nord-estul Africii şi India. În India temperatura depăşeşte 35 o C. Ecuatorul

termic în ocean se întinde la aproximativ 10 o N. În emisfera sudică între 30 – 45 o S,

izotermele de 20 – 10 o C merg dinspre est – sud-est înspre vest – nord-vest şi indică faptul că

secţiunea vestică este mai caldă decât secţiunea estică.

În iulie zona de temperatura maximă pe uscat se mută la nord de Tropicul Racului.

Temperatura în Marea Arabiei şi Golful Bengal indică o scădere începând din mai şi este

mai rece decât în Golful Bengal. În special dincolo de Coasta Somaleză temperatura este sub

25 o C din cauza apelor reci spre suprafaţă, astfel temperatura este aici mai scăzută în august.

În emisfera sudică, coasta vestică a Africii de Sud este ceva mai caldă decât în partea

centrală, la aceeaşi latitudine. În acelaşi timp, temperatura dincolo de coastele vestice ale

Australiei este cu mult mai ridicată decât pe uscat.

În noiembrie, Ecuatorul termic cu o zonă redusă de temperatură peste 27,5 o C , este

aproape confundabil cu Ecuatorul. În acelaşi timp zona oceanică la N de 20 o S are o

temperatură destul de uniformă între 25 –27,5 o C cu excepţia unei mici zone din partea

centrală a oceanului. Cota anuală a temperaturii anului indică mai puţin de 25 o C în partea

centrală, între 10 o N şi 12 o S cu o zonă de temperatură medie sub 1 o C între 4 o N şi 7 o S.

Zona care are cote anuale mai mari de 5 o C, acoperă regiunile de coastă ale Golfului Bengal

şi Mării Arabiei, precum şi regiunea cuprinsă între 10 – 40 o S, la V de meridianul de 100 o W.

Rezumând sub aspect termic, climatul Oceanului Indian poate fi considerat un climat

tropico - ecuatorial, cu influenţă subantarctică, caracterizat prin temperaturi medii ridicate dar

cu variaţii sezoniere şi zilnice de amplitudine, caracteristice marilor zone oceanice deschise.

Vânturile şi presiunea atmosferică

Datorită distribuţiei inegale a temperaturilor de pe glob, cât şi a variaţiei acestora în

timp, în acelaşi loc, în permanenţă se produc ample oscilaţii ale presiunii aerului din

troposferă. Variaţiile presiunii atmosferice sunt la rândul lor cauza unor mişcări continue ale

maselor de aer. Acestea se pot deplasa atât în direcţie orizontală cât şi verticală.

Mişcările orizontale ale maselor de aer, se produc când intre două zone învecinate

există diferenţe de presiune atmosferică. Direcţia deplasării masei de aer pe orizontală este

totdeauna de la presiunea înalta către presiunea joasă, iar viteza de deplasare a masei de aer

este cu atât mai mare cu cât diferenţa de presiune înregistrată pe unitatea de distanţă este mai

mare. Aceste mişcări orizontale ale maselor de aer, sunt cunoscute sub denumirea de vânturi.

Pe de altă parte, acţiunea exercitată de vânt asupra suprafeţei mării determină starea de

agitaţie a acesteia, înălţimea şi perioada valurilor, care sunt consecinţa transferului direct al

energiei maselor de aer în mişcare, asupra stratului superficial al apei.

Datele asupra vânturilor se găsesc în hărţi speciale ( hărţi pilot ) publicate lunar sau

trimestrial. În aceste hărţi sunt reprezentate vânturile dominante, direcţia şi forţa lor, precum

şi procentul de calmuri în regiunea considerată probabilă a cicloanelor.

Pe suprafaţa Oceanului Planetar există zone de maximă presiune, mici anticicloni :

permanenţi în Atlanticul de nord, în Atlanticul de sud, în Pacificul de sud şi Oceanul Indian.

În fiecare din aceste maxime barometre, masele de aer se deplasează în sensul acelor de

ceasornic în emisfera nordica şi în sens invers în emisfera sudică.

Observaţiile de pe nave pentru apele Mării Arabiei, din apropierea coastelor, arată ca

vânturile aici au alternanţă sezonieră, în lunile de vară predominând vânturile de sud-vest iar

în lunile de iarnă cele de nord-est. Ca multe alte elemente climatice care depind de direcţia

vântului, efectul acestei alternanţe a vântului împarte anul în două sezoane distincte, Musonul

de sud-vest şi Musonul de nord-est.

Media presiunii baromatrice si vanturi-iulie

Rapoartele de la staţiile de coasta confirmă preponderenţa vânturilor de vest şi de

nord în tot cuprinsul anului în Golful Persic. Vânturile puternice ( forţa 6 şi peste ) sunt

limitate la primele luni ale anului. Deşi luna cu frecvenţa cea mai mare a acestor vânturi diferă

de la un loc la altul şi de la an la an, aceste vânturi puternice sunt aproape exclusiv de la

nord-vest. Datele arată că vânturile puternice, în special nord-nord-vest sunt mai frecvente din

ianuarie până în aprilie, decât în iunie.

La Bahrain vânturile sunt predominante la vest şi nord în prima parte a dimineţii şi

devin nordice după amiază când media vitezei lor este ridicată ( 14 Nd ) în iunie. Furtunile de

forţa 8 sunt rare.

Există patru regiuni de vânturi predominante în cea mai mare parte a anului:

Alizeul de sud-est deasupra mării deschide, cu viteză mai mică de 15 Nd, iar viteza de

22-25 Nd este obişnuită în perioada iunie- septembrie, uneori cu creşteri până la forţa de

furtună, în special în apropierea longitudinii de 80 o E.

Musonul de nord-vest care predomină între Ecuator şi aproximativ 15 o S, din

decembrie până în martie, este o extindere a musonului de iarnă, de nord-est, în nordul

Oceanului Indian, care întoarce la nord-vest după ce traversează Ecuatorul, el este de obicei

slab şi variabil. Suprafaţa afectată de musonul de nord-vest suferă frecvent furtuni cu

descărcări electrice, adesea furtuni puternice în jurul coastelor de nord ale Madagascarului.

Vânturile de vest domină zona de sud la latitudinea de 35 o S. Direcţia vântului variază

considerabil între sud-vest şi nord-vest şi frecvent poate atinge forţa de furtună. Lunile iunie,

iulie şi octombrie sunt în special furtunoase de-a lungul marginii de nord a sudului Oceanului

Indian.

Regiunea vânturilor variabile slabe, în zona subtropicală, acoperă aproximativ 10 o de

latitudine, care se schimbă gradat între 30 o si 40 o în februarie, la aproximativ 25 o si 35 o S

în august.

Oceanul Indian nu are un regim de vânturi atât de regulat ca Oceanul Atlantic şi

Oceanul Pacific, din cauza aşezării sale ( larg deschis către regiunile australe şi complet

închis la nord, de ţărmurile continentului asiatic).

Datorită alternanţei sezoniere în repartiţia presiunii atmosferice între uscat şi mare,

iau naştere vânturi periodice cunoscute sub denumirea de „ musoni „. Câmpul lor de acţiune

este Oceanul Indian de nord şi de sud ( Canalul Mozambic ), Marea Chinei de sud, Marea

Arafura, Marea Timor şi Golful Carpenteria din nordul Australiei.

Cei mai caracteristici musoni sunt cei din Oceanul Indian de nord. Astfel, în timpul

verii, pe continentul asiatic, la nord de Munţii Himalaya, se formează o uriaşă zonă

depresionară ( sub 1000 mbar ). De asemenea existenţa maselor mari continentale din

emisfera nordică determin ecuatorul termic să se deplaseze ceva mai la nord de ecuatorul

geografic. În aceste condiţii alizeele din emisfera sudică trec ecuatorul geografic şi întâlnesc

alizeele din emisfera nordică, formând un puternic front tropical. Pătrunderea şi extinderea

maselor de aer, care alcătuiesc acest front, deasupra părţii sudice a continentului asiatic se

explică prin existenţa puternicii depresiuni situată la nord de Munţii Himalaya, precum şi

prin faptul că suprafeţele uscatului se încălzesc mult mai repede şi mai puternic decât apele

oceanului, deasupra cărora presiunea rămâne mai ridicată.

Distributia vanturilor in iulie

Contrastele termice dintre cele două regiuni ale globului, care generează o zonă de

presiuni înalte în Asia Centrală şi de nord-est şi formarea unei întinse depresiuni la sud de

zona ecuatorială a Oceanului Indian, precum şi deasupra unei părţi a Pacificului, dau naştere

unor puternici curenţi aerieni ce se deplasează din direcţia nord, trecând uneori ecuatorul

geografic şi ajungând până în apropierea ecuatorului termic ( până în apropierea frontului

tropical din timpul iernii ). Aceşti curenţi de aer sunt denumiţi musonii de iarnă.

Musonii de iarnă bat timp de aproape 6 luni şi transportă aerul rece şi uscat din

regiunile continentale ale Asiei.

În Oceanul Indian de Nord se disting : Musonul de sud-vest şi Musonul de nord-est.

Între aceşti doi musoni sunt aşa numitele perioade intermusonice.

Musonul de sud-vest.

Din iunie până în septembrie, încălzirea continentului asiatic determină stabilirea unei

largi suprafeţe de presiune scăzută situată aproximativ în zona de nord-vest a Indiei. Vântul de

sud al Oceanului Indian de sud trece ecuatorul, este deviat înspre dreapta de efectele rotaţiei

Pământului şi se încadrează apoi pe traiectoria circulaţiei ciclonice în jurul zonei de presiune

scăzută menţionată anterior. Vântul de sud-vest care rezultă, simţit în Oceanul Indian de nord,

Marea Arabiei şi Golful Bengal, din iunie până în septembrie este cunoscut sub numele de

musonul de sud-vest.

Vântul este mai puternic în partea vestică a Mării Arabiei unde, pe o suprafaţă

considerabilă, vântul se situează în jurul forţei 6 în perioada cea mai avansată a anotimpului şi

depăşeşte forţa 7 pe o durate de mai bine de 10 zile pe lună. De asemenea, datorită acţiunii

musonului de sud-vest curenţii marini din apropierea coastei de est a Africii ( şi mai ales cei

din dreptul coastei Somaliei, care curg spre nord ) ating viteze foarte mari, ajungând la 120

Mm pe zi. În perioada august – septembrie, în regiunea delimitată de paralele de 3 o N şi 11 o

N, viteza curenţilor amintiţi mai sus variază între 144 – 168 Mm pe zi.

În zona de nord şi părţile de est ale Mării Arabiei, în iulie şi august, vântul musonic

este în final de forţa 4, deşi poate ajunge adesea la forţa 5 sau 6, atinge forţa 7 într-o perioadă

de timp cuprinsă între 3 şi 6 zile pe lună. În Golful Bengal, forţa medie a vântului este

de 4-5o Bf, în cea mai mare parte a golfului vântul atinge forţa 7 sau mai mult timp de până

la 5-10 zile pe lună, în lunile iulie şi august.

Între Ecuator şi 5 o N şi la est de 60 o E, vânturile sunt în general mai slabe şi se

situează în jurul forţei 3, dar sunt mai variabile din punct de vedere al direcţiei, deşi în

general mişcarea este între sud şi vest. În strâmtoarea Malacca, vântul este foarte slab şi este

supus unei variaţii considerabile de direcţie şi forţă din cauza brizelor marine şi de uscat şi

altor influenţe locale. În partea de nord a strâmtorii, vânturile sunt cel mai adesea de sud-vest,

în timp ce în partea de sud cea mai frecventă direcţie este cea de sud-est. Deşi musonul este

în general slab, adeseori sunt perioade de vânturi mai puternice, însoţite de rafale care ating

uneori forţe de furtună.

Musonul de nord-est

Din noiembrie până în martie bate un vânt de nord-est în Oceanul Indian de nord, în

Marea Arabiei şi în Golful Bengal. Acest vânt este cunoscut sub numele de „ Musonul de

nord-est „. Distribuţia generală a vântului şi a presiunii în acest anotimp determină deasupra

părţii de est a Mării Arabiei, spre Ecuator, direcţia dominantă a vântului care este mai

degrabă nord decât nord-est.

Sunt două zone în care musonul este supus unor întreruperi considerabile sau în care

vântul este destul de variabil ca direcţie. Prima zonă este în Marea Arabiei la aproximativ 20 o N, unde variaţiile în direcţie şi forţă ale vântului sunt provocate de circulaţia depresionară

peste Iran sau deasupra Pakistanului, iar a doua este între ecuator şi aproximativ 5 o N şi la est

de 90 o E, unde vânturile, deşi de cele mai multe ori nordice, sunt în general slabe şi oarecum

variabile ca direcţie.

În cea mai mare parte a Oceanului Indian de nord, forţa musonului de nord-est se

situează în jurul valorii de 3-4 în perioada cea mai avansată a anotimpului, deşi înspre Ecuator

media este 2-3, cu excepţia zonei de la vest de 55 o E şi în strâmtoarea Malacca, unde musonul

este slab.

Perioadele intermusonice

Lunile aprilie, mai şi octombrie sunt caracterizate de circulaţii nord-sud peste zona

depresionară ecuatorială şi de înlocuirea progresivă a musonului de nord-est. Întreaga zonă

poate fi privită ca una dominată de vânturi uşoare, cu excepţia rafalelor şi a furtunilor

tropicale cu o frecvenţă destul de mare în perioadele de acalmie. Cu excepţia rafalelor care

sunt obişnuite sau a furtunilor tropicale, vânturile de larg pot atinge până la forţa 7 sau mai

mult doar în puţine ocazii, dar în partea de vest a Mării Arabiei între 5 o N şi 10 o N şi la vest

de 55 o E, vânturile de sud-vest pot apare în mai puţin de două zile. Vânturile şi starea vremii

în Oceanul Indian de sud sunt dominate de înaintarea musonului Oceanului Indian de nord

înspre emisfera sudică din noiembrie până în februarie şi retragerea lui din iunie până în

septembrie, rezultatul fiind instalarea, în această zonă , a unor vânturi sezoniere alternative.

Musonul de nord-vest

În timpul perioadei noiembrie-martie, când depresiunea ecuatorială este în emisfera

sudică, musonul de nord-est din Oceanul Indian de nord este împins peste Ecuator, deviat spre

stânga de către efectul rotaţiei Pământului şi se manifestă în partea de nord a Oceanului

Indian de sud, ca un curent de nord-vest, cunoscut sub numele de musonul de nord-vest.

Vânturile sunt în general slabe şi variază considerabil în direcţie, însă în partea de vest

a zonei direcţia predominantă este mai degrabă nord decât nord-vest şi devine nord-est lângă

ţărmul african şi nord la aproximativ 10 o S. În canalul Mozambic predomină un vânt nordic

între 15 o S şi 17 o S, el este cunoscut sub numele de „ musonul nordic „. Cu excepţia

furtunilor, vânturile din cea mai mare parte a zonei pot atinge forţa 7 foarte rar.

Vânturile predominante de sud-est

Suflă pe latura ecuatorială cu o circulaţie în sens invers acelor de ceasornic în jurul

zonei de înaltă presiune oceanică situată spre 30 o S. Vara, vântul regulat de sud-est, se

extinde de la aproximativ 30 o S până la depresiunea ecuatorială, direcţia generală a

vântului fiind dinspre est-sud-est în majoritatea zonei, dar devenind sudică dinspre coastele

vestice ale Australiei şi în special sud-vest pe ţărmul de nord-vest al Australiei, deci în această

ultimă zonă direcţia este cu mult mai variabilă decât în cazul vânturilor variabile.

În partea de sud a Canalului Mozambic direcţia predominantă a vânturilor regulate

devine sud-sud-est. Iarna, vânturile regulate de sud-est, se extind de la aproximativ 27 o S

până la Ecuator, deşi la 5 o S şi la 7 o W ele sunt slabe, în general au direcţia predominantă

dinspre sud, ele variind considerabil în direcţie.

În cea mai mare parte a zonelor de larg, vânturile sunt aproape exclusiv sud-sud-est şi

est-sud-est, dar în partea estică a zonei şi în marea Timor direcţia predominantă este oarecum

estică. În Mările Timor şi Arafura, vântul regulat de sud-est este cunoscut uneori sub numele

de „Musonul de sud-est” pentru a fi mai uşor de distins de musonul de nord-vest care

predomină acolo în timpul iernii. În Canalul Mozambic o extindere a vântului regulat de sud-

est generează o direcţie predominantă sud-sud-est de-a lungul întregului canal din aprilie

până în septembrie. Aceste vânturi sunt cunoscute sub numele de musoni nordici care

predomină în partea de nord a canalului, în timpul verii.

Forţa medie a vântului regulat de sud-est este 3-4 vara şi 4-5 iarna. Se atinge forţa 5

într-o zonă cuprinsă între 10 o S şi 20 o S şi 65 o E şi 100 o E, atunci când vântul are forţă

maximă ( în timpul iernii ). Vara, vânturile pot atinge forţa 7 sau mai mult, timp de 1-3 zile

pe lună, în cea mai mare parte a zonei, prelungindu-şi durata până la 3-6 zile pe lună în partea

centrală a acestei zone. Iarna, vânturile de această forţă, pot fi întâlnite timp de 1-3 zile pe

lună în părţile estice şi vestice ale zonei, în timp ce pe suprafaţa considerabilă cuprinsă între

65 o E şi 90 o E, frecvenţa lor creşte la 6-9 zile pe lună. În Mările Timor şi Arafura e puţin

probabil ca vânturile să atingă forţa 7 timp de mai mult de 1-2 zile pe lună.

Vânturile variabile.

Înspre limita de sud a vântului regulat de sud-est există o zonă de vânturi uşor

variabile în regiunea de înaltă presiune oceanică. Iarna, centrul regiunii de înaltă presiune

este localizat cam la 30 o S, în timp ce vara, aceasta se deplasează la aproximativ 35 o S în cea

mai mate parte a oceanului, mutându-se mai înspre sud lângă coastele de sud-vest ale

Australiei.

Vânturile de vest.

Cuprind zona între 40 şi 50 o S. În S regiunii de înaltă presiune menţionată mai sus,

predomină vânturile de V. Ca şi în cazul vânturilor vestice din alte oceane, trecerea aproape

continuă a depresiunilor dinspre vest înspre est determină o variaţie a vânturilor atât în

direcţie cât şi în forţă. Centrele celor mai multe dintre acestea se muto mai la S de 50 o S în

special în timpul verii. În zona vânturilor vestice predomină furtunile, vânturile atingând forţa

7 sau mai mult, timp de 12- 16 zile pe lună la S de paralela de 36 o S. În timpul verii vânturile

de această forţă pot fi întâlnite timp de 6-12 zile pe lună la sud de paralela de 40 o S.

Cicloanele tropicale

Cicloanele tropicale sunt formaţiuni depresionare mobile diferenţiate de depresiunile

de la latitudinile medii şi înalte printr-o structură tipica, prin zone de formare şi prin regiuni

de acţiune specifică, precum şi prin perturbări ale vremii atât de puternice, încât prin efectele

lor distrugătoare asupra navelor şi uscatului, ele sunt incluse în categoria catastrofelor

naturale.

CICLOANELE ÎN MAREA ARABIEI

Cicloanele cu originea în partea de est a Mării Arabiei sunt caracterizate printr-o serie

de particularităţi. In primul rând verificarea frecvenţei lor în decursul unei perioade mai

îndelungate conduce la constatarea că sunt ani în decursul cărora s-au declanşat numai 2 sau 3

cicloane, iar în alţi ani nu s-a înregistrat nici unul. In medie, un singur ciclon tropical străbate

pe an partea de est a Mării Arabiei, iar unul la doi ani traversează coastele.

In ceea ce priveşte perioadele de maximă frecvenţă, spre deosebire de alte zone (în

care se constată o singură perioadă de maximă frecvenţă în decursul unui an), în partea de

est a Mării Arabiei se poate semnala existenţa a două perioade de maximă frecvenţă, care

sunt însă foarte scurte.

Prima dintre acestea începe cu aproximaţie în ultima săptămână a lunii mai şi

sfârşeşte în a doua săptămână a lunii iunie, deci coincide cu perioada în care musonul

de SW nu a devenit încă stabil. Cea de-a doua perioadă de frecvenţă maximă începe cu

aproximaţie în ultima săptămână a lunii octombrie şi sfârşeşte la începutul celei de-a

treia săptămâni a lunii noiembrie. Frecvenţa cicloanelor este mai mare în cea de-a doua

perioadă, deoarece depresiunile venind din Golful Bengal traversează India şi ajung în

partea de est a Mării Arabiei, deasupra căreia găsesc condiţii care conduc la,

"adâncirea" lor.

Cicloanele din prima perioadă se deplasează în general pe direcţia NNW sau NW;

multe dintre ele execută o întoarcere către NE sau N în jurul latitudinii de 20°N şi ajung uneori

să traverseze coasta.

Între mijlocul lunii iunie şi mijlocul lunii septembrie s-au înregistrat cicloane care au

trecut de latitudinea de 20°N (de regulă, numai unul la 10 ani).

Direcţia cicloanelor din perioada a doua este în general W sau NW, dar de îndată ce

depăşesc longitudinea de 70°E, ele încep să se deplaseze către NE, între latitudinile 16°N şi

18°N, traversând coastele între latitudinile 20°N şi 22°N.

Statistic s-a constatat că în lunile ianuarie şi februarie nu s-au înregistrat cicloane.

Curenţii de maree

Lângă coastele etice ale Indiei curenţii de maree sunt în general slabi şi apar de-a

lungul ţărmului. Forţa curentului creşte lângă gurile fluviului Gange. Curenţii de maree sunt

foarte puternici şi de-a lungul ţărmului Burmei şi în râurile mai largi. Curenţii

puternici apar şi în insulele Mergui.

În general curenţii de maree de pe latura vestică a Golfului Bengal au o direcţie

nordică în timpul fluxului şi sudică în timpul refluxului, chiar dacă mai pot apare variaţii

locale.

BIBLIOGRAFIE:

http://ports.com/searoute/#/?a=0&b=3410&c=Hong%20Kong %20International%20Terminals&d=Port%20of%20Genoa%20(Genova),%20Italy

http://ro.wikipedia.org/

NP 203 Indian Ocean and South China Sea Vol 3

NP 21 Bay of Bengal Pilot