OBSERVATM ASUPRA ANAFOREI IN LIMBA ROMANA ACTUAIA

RODICAZAFIUFacilitated de Litere

Universitatea din Bucuresti

I. Fenomenul anaforei a fost cxtrem de mult studiat in ultimele decenii, in doua tipuripnncipalc de abordari: a) in teoria generativa a guvernarii si legarii, initiata de Chomsky1981 §i dezvoltata ulterior, in care anafora e o categoric gramaticala fundamental;!, aiaturide pronominale si de expresiile nominale referentiale; b) in lingvistica textului, in care,chiar mai devreme, cercetarile asupra coeziunii si a coerentei au acordat un rol importantmecanismelor anaforice (Halliday & Hasan 1976). Ultima directie s-a extins in analizaconversatiei, in pragmatica, sliinte cognitive, lingvistica computational^, anafora fi ind unfactor esential in proccsul de decodare a enuntur i lo r si de intelegerc globala a textului. Celedouadirectii principalc de cercetare corespund unor tipuri de anafora partial diferite, de§iimposibil de delimitat total: exista o anafora gramaticalizata, "legala", guvernata de regulisintactice clare, a carei interpretare semantico-referentiala este non-ambigua; dupa cumexista 51 o anafora discursiva, "libera", influentata de factori semantico-pragmatici care potproduce interpreter! variabile, concurcntc.

In lingvistica romaneasca, anafora nu a constituit obiectul unor investigatiisistematice; exista cateva studii care urmaresc aspecte contrastive romano-franceze(Cristea 1985, Tasmowski 1990). care descriu anafora sintactica din perspectiva generativa(Comilescu & Udrea 1987, Dobrovie-Sorin 1994/2000) sau analizeaza aspecte ale anaforeidiscursive (Manoliu-Manea 1993) ori t ipur i anume de reluare anaforica (Iliescu 1988);chi i i r mai putin este studiat fenomenul din punct de vedere diacronic (o exceptie esteTasmowski 1993)/ Desigur. multe inform at ii pertinente asupra fenomenelor anaforice aparintratatele de gram a tic a si in articolele consacrate pronumelui.

In cele ce urmeaza, vom tncerca sa schitam o clasificare a fenomenelor anaforice,ilustrandu-le prin rnijloacele de care dispune limba romana actuala; de asemenea, vompune in evidenta cateva trasaturi specifice ale anaforicelor roinanesti, sugerand uneledirectii de investigate a domeniului in perspectiva tipologica.

Anafora poate fi descnsa ca o relatie semantica Tntre doua elemente lingvistice, incare elemental cu aparitie ulterioara in discurs (numit anaforic) nu are un sens de sineslatator. ci este interpretat prin raportare la eel deja aparut (antecedent sau siirsa):ana tor icu l preia (partial sau total) valoarea referentiala sau sensul contextual alantecedentului.3 De fapt, termenul anafora (v. DSL) poate desemna atat fenomenull i n g \ i s t i c general (relatia semantico-referentiala, trans fern 1 de informatie), cat §i

Wementele concrete prin care aceasta se rcalizeaza (anaforicele).

239

Aproape toate notiunile implicate in descrierea anaforei (referentialitatea. tipul derelatie intre elemente, pozitia lor relativa) sunt problematice si presupun defmitii diferite,mai largi sau mai restrictive.4 Anafora prototipica este referentiala (trimite la un referentindividualizat) - "[Dan]i ne vorbeste despre problemele luij"5 ~, dar (v. mai Jos, 2.4.2.)orelatie similara poate aparea si intre elemente generice, intre variabile nedefinite, intrecalirlcari predicative. Relatia dintre doua elemente referentiale poate fi decoreferentialitate, dar aceasta este numai una dintre modalitatile in care se realizeazacontinuitatea unei reprezentari semantice discursive (v. 2.4.1.).

Raportul invers, mai rar (in care un element se interpreteaza prin raportare la unulsuccesiv), este considerat in majoritatea studiilor tot un tip de unafora? pentru caressfoloses,te insa si denumirea de catafora (cf. K?sik 1989). Antecedenta e judecata in planullinear al discursului, chiar daca ceea ce conteaza de fapt este ierarhia sintactica; cataforazero (subiect neexprimat, pro) poate anticipa "sursa" care apare in regenta; "Daca 0]vorbeste, [Dan]s ii convinge pe toti".

Repetarea in discurs a unor expresii referentiale autosuficiente (de tipul numeliri,propriu) nu este un fenomen de tipul anaforei; aceasta din urma are inscrisa in forma saincompletitudinea referentiala, semnalandu-s.i deci relatia cu un alt segment al discursului. j

2.1. Anafora este strans legata de deixis, cele doua fenomene avand drept trasaturacomuna necesitatea de a prelua interpretarea referentiala a unui element lingvistic de l a u naltul, aflat in context: in contextul lingvistic, in cazul anaforei, sau in eel situational,cazul deixisului. §i inventarul de rnijloace lingvistice este in buna masura cornun: rnulelemente pot avea atat o functie deictica cat si una anaforica. De altfel, se presupunec^este o tendinta universala a evolutiei lingvistice convertirea reperelor deicticeinstrumente anaforice (ca in cazul demonstrativului latin devenit articol inromanice) si ulterior chiar in conectori cu sens abstract.7

Diferentele sunt totusj mari: cele doua mecanisme lingvistice au functii specifice](ancorare in situatia de comunicare vs. continuitate si coerenta a discursului), au mijl(de expresie specializate si, mai ales, reguli diferite de stabilire a referintei. Regulilestabilesc coreferentialitatea anaforica, instituind lanturi anaforice, intinse adesea pelungimea textului, sunt mult mai complexe decat cele ale deixisului. Sunt insa si s i tuat i i 'u lcare cele doua fenomene interfereaza si chiar se suprapun: deixisul textual, fenoma]metadiscursiv (Lyons 1977: 668-670, Conte 1988: 13-23, Jonescu-Ruxandoiu 195103-106) are caracteristici duble: trimite la un element prezent material in situatiacomunicare, dar care este de natura textual-Iingvistica ("Au venit Dan si [Aristotel]i;|acesta din urma} e un nume mai lung"). Mai mult, exista forme mixte de mentionare(mentionnels, la Corblin 1998), predominant anaforice, care trimit la materialitatea spatiasau temporala a textului, insa folosesc acest mijloc pentru a identifica referentu! ("AuveDan s.i [AristotelJ!; acesta din urma\ e prietenul meu"). De asemcnea, daca se considera!referentul e in constiinta locutorilor (chiar elementul aratat gestual in situatiacomunicare fund pronominalizat lingvistic prin intermediul numelui, asa cum o doveacordul gramatical: "Da-mi-/!"; "Arunc-o!") si ca in multe cazuri nu apare explicit niditext, nici in contextul extern, diferentele dintre cele doua fenomene se atenueaza; sca5iicazul referentului imaginat (deixisul "ad phantasma". de care vorbea Karl Bui

240

iimetriilc sunt doar aparente: daca pentru folosirea adverbului acwn e tipica folosirea purfectica, corespondentul sau atunci e raportat l a u n al t element trecut intr-un mod tipicinafonc.

12, Anafora se rcalizeaza prin mai multe mijloace gramaticale si lexicale. O posibilajupare functionala a lor trebuie sa distinga substitutele anaforice (in romana acestea pot fi•in unele dintre utilizarile lor - pronume personale, reflexive §i reciproce de persoana aB-a, pronume semiindependente, adjective posesive de persoana a Ill-a, unele pronumeeraonstrative, nehotarate, relative, adverbe demonstrative, numerale, verbul a face insotitecliticul dc acuzativ o, adjective §i locutiuni adjectivale §i adverbiale; in plus, ca mijloacepsite de suport lexical, anafora pronominala zero s,i elipsa) de expresiile nominate carewtm indici anaforici (respectiv articolul hotarat, adjectivul demonstrativ); in asemenearupuri nominale cu functie anaforica, elementul nominal intra cu anteccdentul ?ntr-o:latie semantics de repetitie lexicala, de sinonimie, de hipo- sau hiperonimie, sau se leaga:acesta exclusiv pragmatic, inferential, pe baza unor informatii contextuale suplimentare:

Exemplele(l) sj (2) ilustreaza cele dona t ipuri principale de expresii anaforice:

(1) A trecut testul [un doctor],. Despre acesta^/ el\ ti-am vorbit de multe ori.(2) Au trecut testul [un doctor], §i un economist?. Doctorul\ !Medicul_\l Chirurguh /

Barbatuli I Moldoveanul\ era la a doua Inccrcarc.

desea, descrierile anaforci pun accentul pe relatiile semantice si enciclopedice dintreementele lexicale (vorbindu-se in acest sens de o anafora semantica si de una•agmatica, cf. Conte 1988), desi rolul decisiv in declansarea interpretarii anaforice Tlaca indicele. Desigur, elementul cu rol de indice poate avea §i alte functii decat cealafbrica (de exemplu: generica: "Doctorid e un om cu o meserie frumoasa"), dupa cum sipetitia poate fi non-anaforica ("A trecut testui un doctor. Un doctor c in genere un om cumeserie frumoasa, care ii ajuta pe oameni")

Intre cele doua mari tipuri de expresii anaforice diferentele sunt considerable:bstitutele pronominale nu au sens lexical §i referinta proprie §i orienteaza univoc•codarea spre sursa deja cunoscuta (ex.: el = baiatul, Dan, un om etc.); expresiiledexate sunt lexical pline, aducand adesea o reinterpretare a referentului, furnizandformatii noi si fiind in principiu interschimbabile cu sursa (ex.: acest ins dezorientat =ietenul animalelor ~ trecatorul etc.).

Tinand cont de diferentele care apar §i in interiorul celor doua categorii, seirbeste adesea de o ierarhie a marcarii semantice: de la un minimum de marcare (anaforaro), trecand prin pronume, demonstrativ, pana la grupul nominal pl in. Ca regulaagmatica generala, forrnele slab marcate indica o coreferentialitate imediata, previzibila[Dan], i!2 asteapta pe Ion2 ?i 0] bea bere": anafora zero - ca subiect al unei propozitiiordonate - indica identitatea referentiala cu subiectul primei propozitii), in vreme cermele mai puternic marcate o contrazic ("[Dan], il2 asteapta pe Ion2 si acesta^bea bere";Dan], i\2 asteapta pe Ion2 si profesoruln bea bere").

}. Intre distinctii le necesare, ramane desigur importanta aceea, deja anuntata, dintreafora gramaticalizata si cea discursiva. Anafora gramaticalizata ("legata") se realizeaza

241

prin clitice reflexive propriu-zise si reciproce, pronume si adverbe relative sau ca anaforazero. Id entitle area referentului este certa, depinzand de reguli stride, aplicabile ininteriorul structurilor sintactice; de exemplu, cliticul in acuzativ reflexiv sau reciprocalforma accentuata corespunzatoare au referent identic cu eel al subiectului verbului-centnl("[Danji se\ considera (pe sine} /pe el insu§i\) superior"; "[Fratii], se\ suspecteaza (unul\t

pe altul]b / intre ei\)", relativul este identic referential cu regentul propozitiei ("Admiri[casa]] caret '

mi place si mie"), subiectul neexprimat al conjunctivului este identic cucel Ial anumitor categorii de verbe regentc ("[Dan]] stie 0, sa cante") etc.

Formele accentuate ale reflexivului si ale reciprocului nu sunt la fel delgrama ticalizate ca formele neaccentuate: pot fi substitute prin nereflexive echivalente Ifunctional ("[Dan], se vedepe el}") si pot aparea la distanta ("[Dan], crede ca despres/W] Iau vorbit prea multi").

Anafora discursiva ("libera") se realizeaza prin pronume personale, demonstrative, Iposesive, adverbe pronominale, ca anafora zero etc. Identificarea referentului, la nivel Ifrastic si interfrastic, se bazeaza in primul rand pe conditii contextuale si preferinte ale Iuzului: depinde de numarul potentialilor antecedenti si de distanta textuala care ii desparte Ide anaforic, de pregnanta referentului in constiinta vorbitorilor. Exista restrictii care Ipornesc chiar de la relatiile sintactice din interiorul propozitiei; de exemplu, pronumele Iclitic obiect direct sau indirect, daca nu este reflexiv, are obligatoriu alt referent decat Isubiectul ("[Dan], i/2 considera superior"); contextul mai larg stabileste care anumeesle Iacest referent.

Anafora discursiva e in general ambigua, permitand mai multe interpretari. In Iexemplul

(3) [Dan], a fost ieri la [Ion]2, care se intalnise cu [Mircea]3. [El]]/2/3/n [i]]/2/3-a spuscS I[acela]]/2/3/n vorbise deja cu nepotul [lui]i/2/3/n-

fiecare dintre formele pronominale el, i, acela si lui poate fi coreferentiala eu oricaredin Icei trei antecedenti (,,2,3) sau chiar cu un alt element din contextul anterior (n); anumite Irestrictii privesc Insa repartizarea reciproca a interpretarilor, in functie de stabilirea Ireferentilor pentru celelalte pronume: unele alegeri le conditioneaza (le exclud) pe altele;daca subiectul va fi 'V', obiectul indirect si demonstrative 1 din subordonata vor fi Iobligatoriu diferite de ",".

O marca gramaticala a anaforei este acordul, concordanta unor categgramaticale (gen, numar) la antecedent si la anaforic (si la elementele acordate cu acesta"[Dan], vorbeste cu [Maria]2 si ii2 spune ca (ea2/el]} trebuie sa fie aleasa/ales pre§edintAcordul este in primul rand semantic (pentru referenti animati, in functie de sexul ni"[Victimaji se numeste Vasile, 0, are 30 de ani si o barba lunga. 0, A fost dus imediatspital") si se manifesta pur gramatical doar la inanimate: "[Caietul]i nu mai era lalui], langa [agenda]2. 0, A fost/wra/ odata cu aceasta^'•

In orice caz, in decodarea anaforei discursive joaca un rol fundamental semanliflpredicatelor, ansamblul enuntului §i cunoa^terea de baza, comuna, despre lume:

(4) [Dana], f/ ra adus la noi [pisica]2. Acum 02e in co§ul ei2 §i 02toarce.(5) [Dana], f( ra adus la noi [pisica]^. Acum 0] e la biroul eii §i 0, cite§te.

242

2.4. Alte distinctii, care nu sc fac totdeauna in mod clar, privesc referentialitatea sirelatia de coreferentialitate. Anaforcle nu cuprind doar expresii referentiale, iar intre ele nueste neaparat un raport de coreferentialitate.10 Sub denumirea de anafora sunt incluseadesea doua fenomene pro fund diferite: a) Continuitatea referentiala s.i b) similitudineacalegoriala (reluarea semantica). Diferenta dintre cc!e doua sc poate observa inexemplelede mai jos:

(6) Am vorbit cu [un domn simpatic],. Acesta\ mi-a povestit totul.(7) Am vorbit cu [un domn]]a [sirnpatic]]b. Unul]a lcifel]b a§tepta in aula. AStul^^ era

pe ho!.

In primul caz, anafora e un substitut care trimite la un anume referent, in cazui dat totalidentic cu eel deja introdus in discurs. In al doilea, un sens deja activat este reluat pentru afi aplicat altui referent, in baza unei similitudini.

Un caz particular al continuitati i referentiale priveste coreferentialitatea potentialsaanaforicului cu o variabila (cf. Huang 2000a: 6, Sells & Wasow 1998: 25): "[Cine]i vaca'^tiga, ace/a, trebuie sa multumeasca"; "[Aceia], care\ au gresit vor plati"; "[Nimeni],nu-^'i dispretuieste inteligenta" etc.2.4.1. Continuitatea referentiala se poate clasifica in functie de tipul de referent: indivizi.repere temporale, spatiale, entitati abstracte. In stransa relatie cu aceste t ipuri .antecedentul anaforei referentiale poate fi: un grup nominal14 ("Au venit [trei prieteni dinBucure§ti]i, care\ raman aici pana luni"); un circumstantial (grup prepozitional sauadverbial: "Au venit [la ora 3] l5 cand\ se termina cursul"; "A ajuns [sus],. Acoloi erau douauji"); un grup verbal ("Dan [a alergat toata ziua]b ceea ce\ 1-a obosit ingrozitor") sauchiarun enunt ("[Maria e de§teapta.}} Toti spun asta"}.

Continuitatea referentiala se poate realiza ca: a) identitate; b) relatie cwmtlativa*, c)relatie partitiva\ d) asociere cognitiva,a) Anafora identitatii referentiale reia integral referentul antecedentului: "Am vizitat [ocasa de vacanta cu doua etaje],. Peretii acesteia} erau vopsiti in roz".

In cadrul anaforei referentiale a fost observata a§a-numita anafora evolutiva, aicarei referenti se modifica pe parcursul discursului (Charolles 1993): "[Copilul], a crescut,0! a devenit la randul sau tata. Azi elt e bunic".

Din punct de vedere textual §i cognitiv, referentul e mtotdeauna modificat (caobiect al cunoasterii) pe masura ce informatiile sj evaluarile se acumuleaza, in progresiaenimturilor.tyAnafora cumulativa (rezumativa,globalizanta) reiaprintr-o expresie unica mai multireferenti diferiti, chiar din mai multe enunturi: "Am vizitat [o vila] la, apoi [un apartamentdebloc],b- Dan ne-a condus si la [o casuta cu gradina]i t. Toate locuintele vazutelabc eraumsa foarte scumpe".

Reluarea poate fi relativ simpla (insumare de elemente similare, pnntr-un termenplural sau cu sens colectiv; in masura in care echivalarea e completa, aceasta anafora arputea apartine primei categorii, a identi tat i i referentiale), sau mult mai complexa, atuncica'nd rezuma continuturi propozitionale, uneori din paragrafe intregi. O lunga naratiunepoate ft urmata de enuntul cu anaforic: "[...]] Asta\ a fost tot". Se realizeaza astfel procesuidenumit de Conte 1996 incapsulare anaforica.

243

Exista un numar limitat de substitute anaforice care pot indeplini acest rolrezumativ.c) Anafora partitiva reia doar o paite din referentui antecedentului sau: "Am vazut [invitecase}\&. Una\\, era destul de ieftina".

E de discutat daca in asemenea eazuri substitutele specializatc au intr-adevar senspartitiv sau daca rolul anaforic nu ar trebui atribuit unei an afore zero a constructieipartitive: una = una dintre 0.d) Anafora asociativa (Kleiber 2001} se ba/eaza pe cunostintele despre lume sj peinferentele stabilite de destinatar: se presupune ca intre referentui nou introdus de oexprcsie lingvistica §i unul deja prezent in discurs se manifesta legatura referentiala ceamai directa care este posibila in contextul dat (parte-intreg, posesor-obiect posedat etc.),Accst tip de anafora se rcalizeaza in mod obligatoriu lexical, nu pronominal (un referentnon-evocat in enunt nu poate fi pronominalizat, cf. Mybi l l 1992): "Am vizitat [o casadestul de spatioasa]ia. Feretii^ erau cam subtiri"; "[AndreiJ]a a intrat in sala de mese. A Ipuspaltonul^ in cui").

2.4.2. Similitudinea categoriala (reluarea semantica) poate tl descrisa, in functie declasele functionale implicate, ca avand doua t ipuri principale: eel care reia sensul unornorninale (potential sau real referentiale) §i eel care echivaleaza predicatii logice (grupuripredicative, adjective). Pro-formele cu aceasta functie (as.a-numitele lazy pronouns] aurolul de a evita repetitia unui nominal. Primul tip se poate realiza prin anumite uzuri aleunor pronume: demonstrative (acela), semiindependenle (eel, al}, nebotarate (unul, allul}'."A luat [valiza], neagra §i pe aceea} Icea\ /una.} /alta\ rosje"; "A luat [valizaj, lui Dan;ipe a\ Mariei".

In anumite contcxte paralele, chiar cliticele personale pot avea aceasta functie:"Dan sj-a terminat [teza], ieri, iar Maria s.i-a termmat-o, azi".

Al doilea t ip cuprinde indici ai similitudinii de genul: la fel, asemenea, to! 074astfel de, precum s.i elipsa. Mijlocul eel mai putin echivoc este tocmai elipsa, carepresupune paralelismul sintactic si reeupereaza semnificatia e lementului absent: "Dan [aplecat], la munte, Maria 0, la mare".

Celelalte constructii ridica uneori problcme speciale. atunci cand expresiileantecedente contin la randul lor anafore care pot produce lectun ambigue: "[Dan], [nuseintelege cu bunicul /«/,] 2 §i Maria la fel2". Anafora la fel poate presupune in interiorulsegmentului reluat identitatea relatiei (= "Maria nu se intelege cu bunicul ei") sailidentitatea referentului (= "Maria nu se mlelege cu bunicul lui Dan").

3. Anafora este un fenomen universal care cunoas.te realizari specifice in diferitel imbi , din punctul de vedere al inventarului de mijloace si al reguli lor de apiicare. incond i t i i l e unor cercetari insuficient dctaliate, e prematur sa facem generalizariperspective tipologica - asupra anaforei in I Jmba romana. Avansam aci doar catcva ipotez:care ar putea fi testate in viitor.

Huang 2000a. 2000b eompara anafora engleza §i cea chineza, ajungandconcluzia ca in chineza exista o prefcrinta pentru anafora pragmatics (avand ca suportgrupul nominal lexical repetat), in engleza pentru cea sintaetica. Intr-o asemenea tipologitfoarte generala, romana ar t inde , ca majoritatea limbilor europene, catre tipul sintactic.1

244

E sigur ca trebuie facuta o diferenta neta intre anafora din textele orale, dinconversatia spontana - si cea din textele culte, scrise. In textele orale spontane, anaforazero sj pronumele personale de pcrsoana a Ill-a domina clar, cu toate ambiguitatile pe carelepotprovoca:

(8) "M-am gindit ca [0}] sta... [®\\fiind in zona, [0J aparfine cu medicul de familiede... de Vitan. Chiar daca [0n] nu este medicul l u i j , un prim ajutor, acolo, ii]/x daiceva sa nu... ei, vreau sa spun c& lra luat cetateanu ala?-n masina, am mers §i eucu el|/2, li-am dus la cinci medici. Ira dat baiatul ala?/y... cinzeci de mii, ineventualitalea cazului cind [0,] sa-ntoarce [0]] sa la vrun taxi sau [0J sa mi maistea a§a, si li-am dus $i io la... medici de familie, la care mi-a iesjt cabinetu-n fata,la aja am vrut sa intru. Sa~i\ ia o tensiune, sa-itdea o pastiluta, sa-i\faca ceva, oapa si un zahar, ceva. Sa-\\... sa-l^niinda pe un scaun, pe o masa, pa o banca..."[...] "Da J3-am cxplicat inainte toate cele. Domnule, am dat de eJ3, uitati a§a, uitatia§a, i]-am facut a§a, i ram dres as,a, [0,] a avut a§a, transpiratie, cutare, i^-amexplicat. Restu ocupati-va. $i la... la... luji i]-am spus... tataie, ia ia de aici incacinzeci de mii... I]-am mai dat §i io cinzeci de mii, daca e ceva de a..., de plata"pcntru domnu doctor^ s-aveti bani sa platiti. Adica l^-am obligat: ba, vrei bani,uite-ti platesc, da fa-i, ceva. Ce ij-[03] o fi facut c5 a... [0]/j] a ram as in cabinetacolo cu e/3/|."

(IVRA, p. 31-32; citat modiflcat prin transpunere in ortografie standard)

E d e presupus ca in asemenca texte functioneaza in primul rand pregnanta si persistentareferentului, ca si cunoasterea de baza a scenariilor prototipice. Nu atat regulilepamaticale si nu numai structurile tematico-discursive atribuie unui pronumecoreferentialitatea cu un mime, ci mai ales compatibilitatea semantica a actiunilor in carereferentul e implicat: in secventa "Ce i|-[03] o f i facut", cliticul se referii la paeient §ianafora zero la medic, pentru ca acesta este raportul agentual normal in scenariul dat("cabinet medical"); in vremc ce in secventa "[0]/3] a ramas in cabinet acolo cu e/3/]"particlparea la scena statica lasa deschise ambele interpretari (atat anafora zero cat sipronumele se pot referi atat la medic cat §i la pacient; desigur, cu o probabilitate mai marecaagentul care ramdne in cabinet sa fie bolnavul).

La nivel discursiv, trebuie facuta diferenta intre norma §i uz: prima vizeaza saeiimine sau macar sa rednca ambiguitatea, pe care uzul o tolereaza, chiar cu riscul de a creaconfuzii.

Multe din regulile sj regularitatile anaforicelor romanesti au corespondenteperfecte in alte limbi. Posibilitatea de a alege, in anumite puncte ale discursului, intreanaforice cu grade diferite de marcare (zero / el / acesta) e larg intalnita si regulilesemantico-pragmatice care o determina sunt similare.

Cateva trasaturi caracteristice ale anaforei romanesti actuale ar fi urmatoarele:a) Domina anafora nelexicalizata, anafora zero si elipsa. Anafora zero este in primul rand

cea a subiectului, l imba romana fiind de tipul pro-drop; in plus, si obiectul direct cusens general, abstract, global este de preferinta neexprimat ("Vad", "Inteleg", "^tiu" =Vad / Inteleg / $tiu [acest lucruj); v. Iliescu 1988. Fata de alte l imbi romanice(franceza, italiana), romana nu are pronume adverbiale (fr.y, en, it. ne); si in acest caz,

245

mai des decat exprimarea prin adverb sau grup prepozitional (aid, din aceslea), apareana fora zero ("Am ajuns" = Am ajuns [aid]', "Mai vreau"' = Mai vreau [din acestea})M

b) Pronumele semiindependente (articolul demonstrativ si eel gcnitival) sunt specializate(in unele dintre util izarile lor) pentru a marca similitudinea categoriala: "dictionardmare si eel mic", "pahanil plin si eel din dreapta", "varu! meu si a! Danei'', in situatiiincare in alte l imbi se folosesc articolul hotarat, demonstrativul sau chiar repenominalului; anaforicul al este adesea ambiguu, osciland intre valoarea co-re ferenti(varul meu = varul Danei) si cea de similitudine categoriala (varul meu / varul Danei).

c) Genul anaforicelor pronominale rezurnative, globale. abstracte este feminmu! (o, askaces tea).

d) Un fenomen diacronic care a lasat urme puternice m romana este importanta reflexivulin combinarea cu mai multe t ipuri de anaforice (pentru a forma elemente functio.diferite): formele de intarire si cele de identitate sunt legate ethnologic de reflexiv, fiiicompuse cu cliticul -$/ (insu$i, acela$i). Aceasta particularitate apropie romanasituatia din limbile germ an ice (himself, selbst)\ limbileromanice folosesc pentru mtariisi identitate o marca speciaia, nelegata etimologic de reflexiv (fr. meme. sp. mismo,\siesso}. In romana veche. marca reflexiva aparea in compunerea cu numeroase fo.pronominale- elu$i (lui$i), cineyi, carele$i, ace$ta$i etc.-- foarte probabil (eel pujiintr-o prima faza) pentru a indica o relatie de coreferentialitate.

e) Dativul posesiv este extrem de interesant din punct de vedere anafonc. pentru ca impuiforme de coreferentialitate dezambiguizate din punctul de vedere al relatiei dsubiectul: structurile corespondente cu genitiv al pronumelui sau cu posesiv a r f i llimba deaz i ambigue; de f apt nu se folosesc decat pentru non-coreferentialitatealsubiectul. in vrcrne de constructiile cu dativ-posesiv impun alegerea clara a unuiclareflexiv sau personal:

(9) [Dan]i e multumit ca pastreaza casa luin-n_(10) [Dan]! e multumit ca ?£/, pastreaza casa.(11) [Dan]] e multumit ca J(n pastreaza casa.

In (9), lui ar fi putut trimite la subiectul Dan sau la un alt antecedent dm discut!fapt, in masura in care apare ca marcata fata de cea normaia (cu dativ posesiconstructia trimite la interpretarea non-coreferentiala. Exemplele (10) si ( 1 1 ) sunt $i ntclare, ilustrand regulilc cliticelor reflexive si pronominale intrapropozitionale.

f) Semnificativa este §i frecventa in limba romana a corclativelor anaforice: a^iatdti... cati, acolo.-.unde: acestea asigura coeziunea enuntului, dar sunt adesea variabcare isi primesc sensul din contextul global, nu de la un antecedent,

g) Prin specializare lexicala, se constata aparitia unor anaforice noi, cu circulat ie deoMlimitata la anumite registre stilistice; forma respecting, de excmplu, t inde sa captvaloare pronominala stabila (Halvorsen 2002):

(12) ,,Cu ocazia perchezitiei efectuate in biroul consil ierului s-au gasit si alte bunurivaloare de peste 5 milioane lei pe care respectivul le pnmise dc la difdpersoane" (EZ 23.04.99, ap. Halvorsen 2002)

246

Alte elemente cu functie similara sunt impricinatul, in cauza etc.h) Dubia posihilitate de plasare a demonstrativelor romanesti - in fata sau in urma

substantivului centru e o trasalura speciflca. pe care Tasmowski 1 990 a explicat-oprin difcrentc de natura tematica/rematica; faptul ca formele populare si-au stabi!izatpozitia in postpunere (omul asta, fata asta), in weme ce stilul cult standard aproape ageneralizat antepunerea formelor sale (aces! om, aceasta fata, v. infra) contrazice totusi(sauce! putin neutralizeaza) ipoteza functiei tematice differentiate.

i) In schimb, demonstativclc sunt in limba actuala surprinzator de diferit reprezentate cafrecvenla in uz. Ne vom opri asupra acestei observatii, pentru a incerca sa lamurim dacacste vorba de o trasatura speciflca l imbi i romane sau de una mai gcnerala.

0 investigate statistics efectuata asupra unui numar de ziar — Evenimentul zilei,26.04.2000 - seoate in evidenta catcva asimetrii mari in foiosirea demonstrativelor. Inlabelul de mai jos, etichelelc I aces t a! si lacelal se rcfera la intreaga paradigma a celor douademonstrative ("de apropiere'V'de departare").

Demonstrative

/acesta//ace la/

Promime

38_(+6)4 (+5)

Adjectiveantepuse

1073

post pus e1-

Total

15212

Din 152 de apari t i i ale demonstrativului acesta, am izolat sintagma fixa, cuprobleme speciale de interpretare, toate acestea (6 aparitii), considerand-o totusimanifcstare a pronumelui (adaugata in paranteza in label). Cazurile clare reprezinta 38 dcOCtirente pronominale si 108 adjeetivale. Din cele 108 adjective, 107 sunt antepuse si doarunul (in grupul "anul acesta11) postpus.

Semnificativ este si raportul dintre acesta sj ace/a: 1 52 acesta, fata de doar 12acela. §i daca din inventarul pronumelui acela excludem locutiunilc care cuprind forma sade feminin (1 ocurenta dupa aceea, 3 de aceea) §i o sintagma gramatical ambigua (totiaceia), ram an 4 promnne §i 3 adjective, toate antepuse.

Se constata asadar preponderenta clara a demonstrativului 'Lde apropicre'1. Ininteriorul ambelor paradigme, se observa o anume tcndinta de folosire adjectivala ademonstrativelor in defavoarca celei pronominale - si mai ales preferinta zdrobitoare, incazul adjectival, pentru antepunere.

Raportul de frecventa dintre demonstrative in limba actuala reflecta diferente mariinirc func t i i le lor anaforice. Acestea sunt fundamental asimetrice - nu numai in romana, cii n m a i m u l t e l imbi in care cxista un cuplu similar de demonstrative. In esenta, acesta estemi anaforic referential, reluand elemcntul disponibil eel mai apropiat din textul precedentrDupa ce am vorbit cu [Ion], , m-am adresat lui [Danj2. Acesta2 a mteles imediat cum staukrurile), dar si clementul eel mai prezent/pregnant in discurs. Adesea semnaleaza oschimbare tematica, aducand in pozitia de tern a un element initial rematic, earuia i semodif ica in accla$i t imp functia sintactica: "in multe situatii infractorii au fost ajutati chiarde [oameni din sistemul poli t ic]] , ace$tia\ primind in schimb «atentii»" (RL 3617, 2002:

1). Diferenta pare a proven! in acest caz din slructura tematica a succesiunii de enunturi:torm;i mai marcata (demonstrativul acesta} e posibila doar in caz de schimbare tematica

247

(trailsformarea irnui element rematic al propozitiei anterioare intr-o noua tema; cf. fr. celui-ci, in descrierea din Tasmowski-De Ryck 1994: 467). De aceea acesta e posibil in "M-ammtalnit cu [Andrei],. Acesta^ mi-a povestit ceva interesant", dar nu este tocmai acceptabilin secventa: "[Andrei], tocmai a venit. *Acesta\ mi-a povestit ceva interesant". Acestaieste foarte folosit pentru reluarea globala a unui continut complex al enunturilor anterioare("[Au lucrat impreuna, s-au certat, s-au impacat §i acum sunt iar dus.mani],. Acesta\ e]lucrul pe care, nu 1,-ai inteles").

Acela este in multe cazuri un anaforic semantic, de similitudine categoriala:reluand sensul, nu ?i referentul anterior, si stabilindu-i alte restrictii referential ("S-almtalnit cu prirnul [client], §i cu acela\ trimis de Maria"), alteori functioneaza ca o variabi(,,[Acela]! care] lupta de obicei castiga"), deei nu anaforic. Utilizarile pur anaforice maifrecvente sunt fie de referire la un al doilea element ca importanta sau ca distanta in text(,,Daca, printr-o mtamplarei, pentru [Iocuitorul2a altei planete2b sau al altui mileniu2c]2 n-arramane ca marturie3 a omului actua!4 decat Strainu!5, acela2 §i-ar putea face o idee suficient

'de exacta despre lume", Blandiana, CM), fie, In context narativ, de raportare la un reper,trecut ("Eram m [1950],. Aceea\ era perioada cea mai grea de dupa razboi").

Principala specializare a demonstrativelor este urmatoarea: acesta (= "eel desprecare vorbesc") realizeaza in primul rand coeziunea anaforica; acela (= "eel care eraatunci") marcheaza mai ales distanta narativa. De aceea cele doua sunt substituibi!e incontext narativ (13), dar nu in enunturile care iau ca reper momentul comunicarii (14):

(13) Atunci ma mtalnisem cu Andrei. {Acesta I Acela} mi-a povestit ceva interesant, I(14) M-am mtalnit cu Andrei. [Acesta I *Acela] mi-a povestit ceva interesant.

Intr-un eseu de tip confesiv cult (Ana Blandiana, Calitatea de martor), diferit decide stilul jurnalistic, acela este ceva mai bine reprezentat, dar diferenta ramaneconsiderabila: acesta apare cu 233 ocurente, acela cu doar 49.

Statistic} mai vechi au inregistrat pentru limba veche procente de frecventa foartediferite: in secolele XV-XVIII acest si acel puteau avea frecvente sensibil egale, chiarcuunavantaj pentru acel (Tudose 1970: 126). tntr-adevar, o verificare efectuata asupra primelorSOde pagini din cronica lui Neculce, L confirma aceasta situatie: acesta apare cu 44 ocurente;acel cu 81. E totusi mult mai probabil ca diferenta fata de situatia discutata anterior saprovina nu dintr-o evofutie in timp a anaforicelor, ci din tipul de text: cronicile au in modevident stil narativ, in care se actualizeaza functia specifica a demonstrativului de departare.

Tipul anaforic al limbii romane pare a fi unul puternic cocziv, dispunand demijloace de exprimare numeroase, oriental sintactic, dar permitand si numeroasfEunbiguitati rezolvate la nivel pragmatic.

NOTE:

1 O sinteza recenta - Huang 2000a - grupeaza in trei categorii abordarile anaforei: sintactice, scniantiopragmatice. Incercand sa stabileasca unele trasaturi tipologice aie fenomenului.

Cercetarile romane§ti de lingvistica computationala care privesc coreferinta 5! lanturile anaforice SD«predominant teoretice §i numai in parte exemplificate prin procedee specifice limbii romane. Cf. Crisis,D., Idc, N., & Romary, L., 1998: "Veins theory: a model of global discourse cohesion and coherence",ii

248

Proceedings of the 17 Coling ami the 36 Annual Meeting of the ACL (COLING-ACL'98), Montreal,Canada; Crislca, D., Ide, N., Marcu, D., & Tabian, V., 2000: "Discourse structure and co-reference: anempirical study", Proceedings of the 18 ' COLING 2000, Luxembourg etc.J 0 definitie operationala a termenului anafora este de exemplu urmatoarea: "In contemporarylinguistics, it is commonly used to refer to a relation between two linguist ic elements, wherein theinterpretation of one (cal led an anphor) is i n some w a y determined b y the interpretation of the other(called an antecedent)" (Huang 2000a: 1).4Despre divergence existente in definirca anaforci scrie Kleiber 1994: 8; "Disaccord sur la definitionnicmc du phenomene anaphorique, disaccord ancore sur la facon de concevoir les processus^interpretation referentielle et sur le statut des mecanismes d'interpretation, divergences plus ou momsgrandes sur la description des donnees anaphonques elles-memes et des differentes expressions, etc.". V.siTasmowski-De Ryck 1994.

Am adoptat ca sistem de notatie in ce!e ce urmeaza indexarea numerica a elementelor care intra inrelali i anaforice si chiar a celor susceptibile de a crea ambiguitati de interpretare; antecedentul este pusintre parantezc drepte, anaforicul apare scris cu caractere cursive.

In bibliografia de limba engleza, este folosita adesea denumirea back\vord anaphora.' E.xplicarca rom. dcci < de aid, i n i t i a l element de deixis textual, ar putea ilustra perfect o asemeneaevolutie.J "Intermediate between the deictic and the anaphoric use there are pronouns referring to an entity neitherpresent in the physical context nor mentioned in the immediately preceding discourse, but one that wasmentioned in a previous discourse or that can be easily accessible to H on the basis of shared knowledge"(Mittwoch 1998:242).

Blackwell 1998: 609 : "One might say that use of the stressed or «markcd» form promotes analternative reading (i.e. , selects a different antecedent), one other than the usual , expected, orstereotypical interpretation associated with the more minimal unstressed or «unmarked» form."10 $i Tasmowski-De Ryck 1994: 459 subliniaza ca "«Anaphore» el «corcfcrence» sont des concepts quine \ont pas ncccssaircmcnt dc pair en grammaire transphrastique".

Mittwoch 1998: 244 sc refera-Ja "identity of sense anaphora". $1 Conte 1988: 18 dist inge metaforabazata pe "reference identity" de cea care priveste "'sense identity".'"Sells & Wasow 1998: 24 aminresc de interpretarile care diferentiaza Tntre anafora dc adancime ("deepanaphora") §i cea de suprafata ("surface anaphora"), bazata pe paralclism sintactic si elipsa.1! Ptin analogic cu dc ix isu l personal, spatial, temporal etc."Nues le vorba doar de nominalul-centru, ci de intregul grup, asa cum subliniaza si Sells & Wasow1998.

Ogeneralizare interesanta, din pacate greu de sust inut in vreun fel, ar fi plasat mai curand romana inzona pragmatica: "In general si celelalte pronume se intrcbuinteaza tot in mare apropiere de substantive,astfel incit lesnc se vcdc dcspre care lucru este vorba: intrebuintarea de multe pronume si plutirea dincauza aceasta in vag este cu desavirsire neromaneasca. (...) Limba romana evita intrebuiniarea deasa apronumelor si prefera sa vorbeasca despre iucruri cu nurnirile lor proprii, cu substantive." (Al. Philippide,

•\iwMica elementara a limbii romcine, lasi, 1897, pp. 232-234). Aceasta formulare e insa Hpsita deflrice baza obiectiva. Daca avem in vedere anafora zero, cea mai frccventa in romana, nu se poate spune

stoc SA aceasta ar fi evitata si ca discursul natural nu ar suferi de ambiguitate.Anumite experimente (Blackwell 2001) au dovedit totusi ca locutorii tind sa nu ia in considerare

mbiguitatile, optiind pentru o interpretare sau alta fara ezitari le pe care le-ar presupune analiza obiectivaicontcxtului.

Trebuie precizat ca este vorba de un fragment, deci anteccdcntii lipsesc (1= omul caruia i se face rau; 2= u n o m care il ajuta pe eel bolnav; 3 = un medic); indici i dubl i al ternativi marcheaza ainbiguitatea, iar•dicii diferi t i arata ca in unele puncte se pot presupune si a l t i agent! decat cci descrisi mai sus (x, y),. Ji:ual generic!.

249

BIBLIOGRAFIE

BEREA-GAGEANU, Elena, 1983: "Pronumele si adjectivul demonstrativ in limba romanacontemporana. Evolutie si sistem", in Limba romana, XXXII, nr. 2, pp. 104-115.

BLACKWELL, Sarah Elizabeth, 1998: "Constraints on Spanish NP anaphora: the syntactic versus thepragmatic domain", in Hispania, 81, nr. 2, pp. 608-618.

BLACKWELL, Sarah Elizabeth, 2000: "Anaphora interpretations in Spanish utterances and the neo-Gricean pragmatic theory", in Journal of Pragmatics, 32, pp. 389-424.

BLACKWELL, Sarah Elizabeth, 2001: "Testing the neo-Gricean pragmatic theory of anaphora: Theinfluence of consistency constraints on interpretations of coreference in Spanish", in Journalof Pragmatics, 33, pp. 901-941.

BROWN, K., M I L I E R , J. (eds.), 1 999: Concise Encyclopedia of Grammatical Categories, Elsevir,Amsterdam.

CHAROLLES, M., 1993: "Coreference et identite. Le probleme des referents evolutifs", in Langages,112, pp. 106-126.

CHOMSKY, N., 1981: Lectures on Government and Binding, Foris, Dordrecht.CoNTE, Maria Elisabeth, 1988: Condizioni di coerenza. Ricerche di linguistica testuale, Firenze, La

Nuova Italia Editrice.CONTE, Maria Elisabeth, 1996:,Anaphoric encapsulation", in De Mulder & Tasmowski 1996, pp. 1-7.CORBLIN, F., 1998: "«Celui-ci» anaphorique: un mentionnel", in Langue Francaise, nr. 120, 33-43. ICoR-NlLESCU, Alexandra, 1995: Concept of modern grammar, Bucuresti, EUB.CORNILESCU, Alexandra, URDEA, Daniela, 1987: "Relatii si elemente anaforice in limba romanl

constructii cu pronumele reflexive se si sine", in Limba romana, XXXVI, nr. 2, pp. 105-122.CRISTEA, Teodora, 1985: "Anaphore - traduction - contrastivite", in Semantique lexicalem

semantique enonciative, BSLRR, XV, pp. 171-187.DE MULDHR, Walter, TASMOWSKI, Liliane (eds.), 1996: Coherence and anaphora, Belgian Jomm

of Linguistics, nr. 10.DE MULDER, Walter, TASMOWSKI, Liliane, 2000: "Determinant possessif et anaphore associative",

in Tasmowski 2000, pp. 69-82.DOBROVIE-SORJN, Carmen, 1994/2000: The Syntax of Romanian. Comparative Studies in Romance,

Berlin-New York, Mouton de Gruyter, 1994; Siniaxa limbii romdne. Sntdii de sintmcomparata a limbilor romanice (trad, rom.), Bucuresti, Univers, 2000.

Fox. Barbara A., 1987: Discourse Stricture and Anaphora. Written and Conversational En%Cambridge, Cambridge University Press.

HALLIDAY, M.A.K., HASAN, R., 1976: Cohesion in English. London, Longman.HALVORSEN, Arnc, 2002: "Le cas du roumain "respectivul". in RomanskForum, 16, 2, 2002,]

1063-1071.HUANG, Yan, 2000a: Anaphora. A cross-linguistic approach, Oxford, Oxford University Press.HUANG, Yan, 2000b: "Discourse anaphora: four theoretical models", in Joural of Pragmatics,.

pp. 151-176.HlJDDLESTON, Rodney, PULLUM, Geoffrey K., 2002: The Cambridge Grammar of the

Language, Cambridge. Cambridge University Press.ILIESCU, Maria, 1988: "Reprise et non reprise pronominale d'un complement d'objet directa

neutre", m International Journal of Rumanian Studies, VI, nr. 2, pp. 69-79.lONESCU-RUXANDOIU, Liliana, 1999: Conversatia: structure §i slrategii. Sugestii

pragmatica a romanei vorbile, ed. a Il-a, Bucuresti, Al l .K E - S I K , M., 1989, La cataphore. Pans. PUF.KLEIBER, Georges, 1994: Anaphores etpronoms, Louvain-la-Neuve, Duculot.KLEIBER, Georges, 2001: L 'anaphore associative. Paris, PUT.

250

[.FVIS'SQN, Stephen C., 1987: "Pragmatics and the grammar of anaphora11, in Journal of Linguistics,23, pp. 379-434.

LYONS, John, 1977: Semantics, 2, Cambridge, Cambridge University Press.\hsoi.lU MANHA, Maria, 1968: Sisfematica substilutelor din romana contemporana standard,

Bucuresti, EA.MANOLUJ-MANHA, Maria, 1993: Gramatica, pragmasemantica si discurs, Bucuresti, Litera.MANOLIU-MANEA, Maria, 1995: ,,From deixis ad oculos to discourse markers via deixis ad

phantasma", in Revue Roumaine de Linguistique, XL, nr. 1-3, pp. 57-73.HEY, J.L. (ed.), 1998: Concise Encyclopedia of Pragmatics, Oxford, Elsevier.MOESCHLER, Jacques, RHBOUL, Anne, 1999: Dictionar enciclopedic de pragmatic a (trad, rom.), Cluj,

Echinox.M I I I W O C H , A., 1998: "Discourse Anaphora", mMey 1998, pp. 242-244.M V H I I . L , John, 1992: Typological Discourse Analysis, Oxford, Blackwell.PANADlNDELEGAN, Gabriela, 1994: ,,Pronumele «o» cu valoare neutra §i functia cliticelor In limba

romana", in Limba $i literatura, XXXIX, 1, pp. 9-16.REINHART, Tanya, 1983: Anaphora and Semantic Interpretation, London, Croorn Helm.SALA,Marius (ed.), 2001: Enciclopedia limbii romane, Bucuresti, Univers Enciclopedic.SANDFELD, Kr., OI.SFN, Hedvig, 1936: Syntaxe roumaine, I, Emploi des mots a flexion, Paris, Droz.^ i i s ; DKCKER, Catherine (ed.), 1998: Les correlats anaphoriques, Recherches Linguistiques, n. 22.SELLS, P., WASOW, T. 1998/3999: "Anaphora", in Mey 1998, pp. 19-26; reprodus si in Brown &

Miller 1999, pp. 18-25.TASMOWSK1, Liliane, 1990: "Les demonstratifs francais ct roumains dans la phrase et dans le texte",

mLangages, 97, pp. 82-100.TASMOWSKI, Liliane, 1993: Entre anaphore et deixis: I'emploi des pronoms dans La chronique de

Moldavie de Grigore Ureche., in: Actes du Congres international de linguistique etphilologie romanes: tome I , section 1, 20 (1993), pp. 751-763

TASMOWSKJ-Dc RYCK, Liliane, 3994: Referents et relations anaphoriques, in Revue Roumaine delinguistique, XXXIX, nr. 5-6, pp. 456-478

lASMOWSKl, Liliane (ed.), The expression of possession in Romance and Germanic languages,Cluj, Clusium, 2000.

ZRIB1-HERZ, Anne, 1989: ,Anaphor binding and narrative point of view: english reflexive pronouns insentence and discourse", in Language, 65, nr. 4, p. 695-727.

Surse §i abrevieri

Blandiana, CM = Ana Blandiana, Galitatea de manor, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1970.= Bidu-Vranceanu, Angela, Calarasu, Cristina, lonescu-Ruxandoiu, Liliana, Mancas,

Mihaela, Pana Dindelegan, Gabriela, Dictionar de jtiinte ale limbii (DSL), editia a doua,Bucurejti, Editura Nem ira, 2001.

EZ = Evenimentul zilei (cotidian, Bucure5ti, anul I: 1992)[\fRA = L. lonescu-Ruxandoiu, coord., Interactiunea verbala in romana acfuala, Bucure§ti, EUB,

2002.Neculce, L = Ion Neculce, Letopisetul Tarii Moldovei §i o sama de cuvinte, ed. a Il-a, ed. I. Jordan.

Bucuresti, ESPLA, 1959.RL= Romania libera (cotidian, Bucuresti, anul I, s.n.: 1989)

251

OBSERVATIONS SUR L'ANAPHORE EN ROUMATN ACTUEL

(Resume)

L'auteur presente certains dcs problemes et des difficultes qui surgissent dans la definition et dansles classifications des phenomenes anaphoriqucs. Les moyens d'expression dont dispose le murrainactuel sont examines selon quelques lignes organisatives essentielles: substituts anaphoriques vs.indices anaphoriques dans les expressions nominales; anaphore grammaticaliscc vs. anapliorediscursive; continuite referenticlle (identite simple, anaphore resumative, partitive, associative) vs.s imili tude categorielle (reprise semantique). Dans la seconde partie de Particle, on cnumere les traits IBplus importants qui caracterisent le systeme anaphorique du roumain actuel (defini par sonappartenance a un type syntaxique et non pragmatique): la frequence de Fanaphore zero, la multitudedes formes paralleles, I 'util isation du fcminin pour 1'anaphore globalisante, les constructionsdesambigu'i'santes avec le datif possessif. Les differences considerables dans la frequence relative desdeux demonstratifs acesta (celui-ci) et acela (celui-la) sont expliquees par leurs principales fonctionsanaphoriques: pregnancc discursive vs. distance narrative.