CareiCareiNagykárolyNagykároly

MadeMade by by Suciu DenisaSuciu Denisa

MunicipiulMunicipiul:: Coordonate: 47°41′2.28″N 22°28′0.73″E Ţară : România Judeţ: Satu Mare Atestare documentară:1320 Localităţi componente:Ianculeşti Guvernare:  - Primar Eugen Kovács (UDMR, ales 2008) Altitudine:160 metri n.m. Populaţie:   - Total23.182 locuitori   - Densitate130 loc./km² 

Obiective turisticeObiective turistice

Informatii despre Informatii despre castel:castel:

Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1482, când Karoly Laszlo construia o casă întărită. Construcţia a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenţia regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În 1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întări construcţia existentă. Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un şanţ exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat. De asemenea este prezentă o garnizoană numeroasă şi bine înarmată. Cetatea a jucat un rol important de-a lungul sec. XVII, făcând parte din rândul marilor fortăreţe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. Importanţa cetăţii este menţionată mai ales după reconstrucţia ei între anii 1661-1666. Importanţa ei continuă şi în timpul războaielor duse de principele Rakoczi Francisc al II-lea împotriva habsburgilor (1703-1711). Cetatea este asediată de de volume. armata principelui, dar după câteva zile Karoly Sandor trece de partea principelui fiind numit conducătorul

armatei. În 1705 cetatea este atacată de austrieci şi distrusă parţial, fiind refăcută în acelaşi an. Deoarece la sfârşitul sec. XVIII cetatea nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotărât demolarea zidurilor şi astuparea şanţurilor. Păstrând fundaţia şi unele ziduri a fost construit un castel patrulater,cu un singur etaj. Construcţia a fost terminată în anul 1794, era în stil baroc şi cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj şi o capelă. Tot în această perioadă se formează parcul cu plante rare şi se construieşte un manej pentru 24 de cai. În urma cutremurului din 1834, castelul în bună parte s-a dărâmat, restaurarea fiind făcută abia între 1894-1896. Cu această ocazie castelul este mult modificat, adăugându-i-se încă un nivel la faţadă, trei turnuri mici şi patru mari. Restaurarea s-a făcut în stil neogotic, condusă de arhitectul Meining Arthur ajutat de meşteri pricepuţi din Carei. Elementele de apărare din actuala formă a clădirii au doar rol decorativ (bastionul, şanţul cu apă). Arhitectura interioară a clădirii, uşile, ferestrele, balustrada scãrii interioare precum şi

obiectele din fier forjat au fost făurite de meşteri locali. Holul era destinat primirii oaspeţilor, sălile de la parter erau folosite ca sufragerii şi bucătărie în timp ce încăperile de la etajele I şi II erau locuinţe. În prezent, în castel se află un muzeu istoric şi de ştiinţele naturii, aici funcţionând şi biblioteca cu peste 80.000 de volume.

Imagini cu Imagini cu castelul mai vechiicastelul mai vechii

Imagini cu Imagini cu castelul de azicastelul de azi

Parcul casteluluiParcul castelului

În jurul castelului în anul 1700 a existat o grãdinã frumoasã, amenajatã în stil baroc. În anii 1790 grãdinarul Bode Gyorgy amenajeazã în jurul castelului nou o grãdinã englezã. Grãdina avea si o serã cu plante exotice. Forma actualã o primeste pe o suprafatã de 12 ha, în anul 1890. Luând în considerare plantele rare din grãdinã (208 specii si subspecii de plante arborescente),în anul 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit (platanul urias din fata castelului cu un diametru de 205 cm,a fost plantat în anul 1810).

IstoriaIstoria Numele oraşului (villa Karul) apare într-un document

datat din 1320, dar întemeierea localităţii este anterioară acestei date. În secolul al XIV-lea localitatea era o aşezare mică, cu câteva străduţe, casele ţăranilor fiind făcute din chirpici şi acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi. La sfârşitul sec. al XVIII-lea în oraş existau următoarele cartiere: Cartierul Meseriaşilor, al Şvabilor, al Haiducilor, al Străzii-Mari, al Oraşului-Nou, al Evreilor şi al Ţiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (Judele, notarul şi un funcţionar), iar ţiganii aveau un voievod. Tot în secolul al XVIII-lea sunt amintiţi şi nobilii curiali, cum erau familiile Vaday şi Tompe, care aveau proprietăţi în oraş. Familiile Csiszar, Fekete, Jasztrabszky, Irinyi, Luby, Medc, Szaploncai şi Suhanyi, erau nobili inscripţionali, aflându-se sub jurisdicţie nobiliară. Deci oraşul avea un caracter agricol (marea majoritate erau iobagi şi jeleri), se dezvoltă comerţul şi meşteşugurile. În anul 1784 în oraş

existau 370 de meseriaşi, practicând 54 de meserii şi uniţi în bresle meşteşugăreşti.

În anul 1727 îşi începe activitatea gimnaziul piariştilor (primul director fund Bentsik Gabor, iar ultimul - în anul 1948 - Kovacs Bela). În 1754 contele Karolyi Ferenc înfiinţează în oraş prima tipografie a comitatului Satmar, iar în anul 1765 se deschide prima farmacie a oraşului (farmacia Jclinek). Dintre evenimentele secolului al XVIII-lea consemnăm arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730 Toth Borka din localitatea Sarollyan a fost condamnată la moarte şi arsă pe rug la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Rekettye Pila şi Varga Anna din comuna Csaszlo, au fost interogate şi supuse la chinuri groaznice, condamnate la moarte şi arse pe rug în oraş. În secolul al XIX-lea se continuă dezvoltarea şi urbanizarea oraşului. După revoluţia de la 1848 oraşul primeşte statut organizat,

care intră în vigoare în anul 1876, când Hegedus Jozsef devine cel dintâi primar al oraşului. Sigiliul şi stema oraşului datează din 1848, reîntărite în 1902 şi 1907 de împăratul Ferenc Jozsef. În anii 1920 se constitute în oraş noi cartiere: cartierul Petreşti, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galamboş, Tiszlviselo-telep (str. Nicolae Iorga) cu locuinţele funcţionarilor din oraş. Până în secolul al XVI-lea populaţia oraşului a fost maghiară, dar tabloul etnic se va schimba în urma colonizărilor şi a mişcării populaţiei. Astfel, în anul 1779 în domeniul "Karoly Mezo Varos" al contelui Karolyi Antal, compoziţia etnică a populaţiei se prezintă astfel: "Natio maghiar, rus, român, evrei, şvab, german. Gospodari cu locuinţă proprie 939, în cartierul Haiducilor 72, tot acolo jelerii 20, evreii au 32 de case. Suma 1063".

Deşi între anii 1760-1926 este centrul comitatului Satu Mare, oraşul cunoaşte o slabă dezvoltare industrială, menţinându-şi caracterul agricol până în jurul anului 1960. În anul 1926 a fost ataşat judeţului Sălaj.