Pentru proba orala -I.L.Caragiale, O scrisoare pierdutaCaracterizează personajul preferat dintr-o comedie studiată. Zoe Trahanache din “O scrisoare pierdută” (I. L. Caragiale) Zoe Trahanache, soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Este tipul cochetei, este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii burgheze. Este o luptătoare hotărâtă, folosind tot arsenalul de arme feminine pentru a-şi salva onoarea, de la rugăminţi şi lamentaţii (“Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în viaţa ta, scapă-mă, scapă-mă de ruşine”), trecând la ameninţarea cu sinuciderea (“Trebuie să-mi cedezi, ori nu şi atuncea mor şi dacă mă laşi să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice”) până la o energie impresionantă la o femeie ce se dovedeşte a fi o luptătoare (“Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”). Deşi în epocă femeile nu aveau dreptul la vot, ea îşi impune candidatul, pe Nae Caţavencu, având un singur ţel, acela de a căpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din plin (“îl aleg eu, eu şi cu bărbatul meu”). Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate, conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea ei (“al dumneavoastră, coane Fănică şi-al coanii Zoiţica” - Pristanda). Are asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă, săvârşind cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă scrisoarea, asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, pentru că aceasta “nu-i cea din urmă Cameră”. Cetăţeanul turmentat închină şi el “În cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.

Exemplifică trăsăturile speciei dramatice comedia, prin referire la o operă literară studiată. O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale Comedia – specie a genului dramatic, apărută în Antichitate, sec. 6 î.Hr., care prezintă personaje, întâmplări, moravuri într-un mod care stârneşte râsul, având un final fericit. Tipuri: comedia de situaţii, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, eroică, grotescă. Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale. Caracteristici: stârneşte râsul; Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache). conflict derizoriu (nesemnificativ); Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipătescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevărat personaj, care trece din mână în mână, generând şi întretinând intriga, contribuind la menţinerea tensiunii dramatice. Prin dispariţiile repetate şi eforturile personajelor de a o recupera, ea se transformă într-o importantă sursă a comicului. personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, având defecte morale care sunt satirizate; Tipurile de personaje reflectă anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe – femeia adulterină; Trahanache – soţul încornorat; Pristanda – poliţaiul slugarnic; Caţavencu – demagogul etc. conflict între aparenţă şi esenţă; Personajele vor să pară altceva decât sunt. Observarea discrepanţei între aparenţă şi esenţă produce efecte comice. deznodământ vesel; Nae Caţavencu este pus ca să conducă manifestaţia în cinstea lui Agamiţă Dandanache, iar personajele, care mai înainte au fost în conflict, acum se împacă, refăând pacea. Piesa se încheie într-o notă comică, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: «Curat constituţional». stil parodic. Caragiale îşi iubeşte personajele, dar nu le iartă acele defecte care le face ridicole.

Comentează două modalităţi specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin referire la un text literar studiat. O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale La Caragiale, în O scrisoare pierdută, întâlnim frecvent ca modalităţi de caracterizare preferate de autor următoarele procedee fundamentale, toate indirecte: 1. prin limbaj; 2. prin nume. Prin limbaj: - Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum «aveţi puţintică răbdare», ceea ce denotă o gândire plată şi o anumită inerţie a personajului. - Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveşte cu statutul lui social: «Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?» - Pristanda foloseşte frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le deformează, trădându-şi incultura şi lipsa de instrucţie: bampir, famelie, catrindală, renumeraţie. Ticul său verbal produce asociaţii comice: curat murdar, curat condei, curat constituţional. Prin nume: - Zaharia Trahanache – numele lui sugerează zahariseala şi capacitatea de a se modela uşor, după ordinele superiorilor: Trahanaua e o cocă moale. - Nae Caţavencu – demagogia personajului, principala sa caracteristică, este sugerată prin numele de Caţavencu, nume ce trimite la caţă – persoană care vorbeşte mult. - Farfurdi şi Brânzovenescu – numele lor au «rezonanţe culinare» şi sunt derivate cu sufixe onomastice greceşti şi româneşti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleaşi avantaje constituţionale. Pristanda – numele personajului este luat de la un joc moldovenesc în care se bate pasul într-o parte şi-n alta fără să se pornească niciunde, arătând şiretenia lui, ce simte că adversarul de azi poate fi prefectul de mâine.

Evidenţiază rolul limbajului ca modalitate de caracterizare a personajelor, într-o comedie studiată. O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale Comicul de limbaj este o trăsătură de bază a comediilor lui

Caragiale şi o modalitate fundamentală de a caracteriza personajele. În literatura caragialiană, limbajul personajelor este «stilul» lor, felul lor de a fi. Comicul de limbaj este provocat de: - prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsă de instrucţie: famelie, renumeraţie, andrisant, plebicist (familie, remuneraţie, adresant, plebiscit). - încalcarea regulilor gramaticale şi a logicii - contradicţia în termeni: «După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.» - asociaţii incompatibile: «Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.» - nonsensul: «... ori să se revizuiască, primesc ! dar să nu se schimbe nimica...» - ticuri verbale: - Ghiţă Pristanda: curat murdar, curat constituţional; - Trahanache: aveţi puţintică răbdare; TRAHANACHE: - un personaj ticăit, ramolit, incapabil să ia o decizie imediată, gândire rudimentară; - întârzierea în reacţii este mascată de un tic verbal: “ai puţintică răbdare”; - îşi însuseste formulele tipice politicianului: “stimabile”, “onorabile”; TIPĂTESCU: - capabil de ironie; - exprimarea lui este mai corectă decât a celorlalţi de unde rezultă un anumit nivel intelectual. NAE CATAVENCU - moto-ul lui este: “Scopul scuză mijloacele”, pe care-l atribuie în mod eronat altcuiva, evideţiind lipsa de cultură, ca şi citatele latineşti stâlcite: “oneste bibere”; - este orgolios, considerând că are dreptul să fie deputat; - discursul lui Caţavencu exprimă caracterul său: frazele bombastice, sforăitoare, lipsite de conţinut, cuprinzând nonsensuri; personajul este comic prin discrepanţa între atitudinea patriotică şi stupiditatea frazelor; frecventele erori gramaticale arată esenţa sa (incultura); FARFURIDI ŞI BRÂNZOVENESCU: - lipsa de cultură şi inteligenţa – cei doi reprezintă tipul prostului (Farfuridi – tipul prostului orgolios şi fudul); - discursul său este incoerent, bălbâit, o mostră de text cuprinzând toate sursele comicului de limbaj la Caragiale; PRISTANDA: - incultura şi automatisme verbale: “curat murdar”, “curat constituţional” (în final – sens peiorativ, aşezând sub semnul satirei desfăşurarea alegerilor); - are un limbaj comic prin incorectitudinea lui, prin deformarea cuvintelor: “renumeraţie”, “famelie”, “bampir”, “momental”; AGAMEMNON DANDANACHE: - este comic, fiind peltic şi sâsâit; este ramolit, caracterizându-se prin ticuri verbale şi automatisme: “tilinc, tilinc”, hodoronc-tronc”, “zdronca, zdronca”

Caracterizează un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, dramă, forme ale dramaturgiei în teatrul modern). O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale Nae Catavencu Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezii locale, candidatul grupului, tânar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapânit de o dorinta profunda de parvenire politica. Este tipul politicianului demagog, corupt, în stare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este „scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta”. Pentru a câstiga lupta politica, Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atâta vreme cât are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adapta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun în evidenta demagogia, incultura, lipsa de logica. El stie sa se emotioneze, sa plânga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavârsit: când se urca la tribuna, el îsi intra în rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci în lupta electorala: Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un fals patriotism, care ascunde o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli, demonstrând incultura, lipsa de logica: „Industria româna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire…”;”…dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani…”; „Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc în tara noastra!” Scopul pentru care lupta Catavencu este ca România sa fie bine, si tot românul sa prospere.

Ilustrează elementele de compoziţie a textului dramatic (act, scenă/tablou, replică, indicaţii scenice), prin referire la o operă literară studiată. O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu--se intre comediile de moravuri si de caracter. Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte" (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe. Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada) Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. Act – subdiviziune autonomă a unei piese de teatru, delimitată de o ridicare şi de o lăsare de cortină; Scenă - subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru, delimitată fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului acţiunii. Replica - răspunsul dat de un personaj interlocutorului său în cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta. Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia

personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.

Exemplifică trăsăturile speciei dramatice comedia, prin referire la o operă literară studiată. O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale Comedia – specie a genului dramatic, apărută în Antichitate, sec. 6 î.Hr., care prezintă personaje, întâmplări, moravuri într-un mod care stârneşte râsul, având un final fericit. Tipuri: comedia de situaţii, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, eroică, grotescă. Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale. Caracteristici: 4stârneşte râsul; Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache).

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/88/0/Pentru-proba-orala--I-L-Caragiale--O-scrisoare-pierduta#ixzz3VCjao0cU

Caracterizarea unui personaj de comedie: Stefan Tipatescu din comedia O scrisoare pierduta 

Caracterizarea unui personaj de comedie Stefan Tipatescu

  Stefan Tipatescu este unul din personajele principale ale comediei de moravuri politice “O scrisoare pierduta”, de I.L.Caragiale, comedie ce ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul alegerilor de deputati din 1883. Actiunea se desfasoara in capitala unui judet de munte, iar conflictul dramatic se naste intre reprezentantii opozitiei-Catavencu si grupul de intelectuali independenti- si membrii partidului de guvernamant-Tipatescu, Trahanache, Zoe, Farfuridi si Branzovenescu.Personajul este caracterizat direct de dramaturg din tabela personajelor care ii prezinta functia si statutul social, necasatorit. Este unul dintre “stalpii puterii” din acest judet, invidiat si criticat de adversarii politici. Tipatescu este un barbat tanar si prezentabil, inteligent, dar imoral, fiindca intretine relatii amoroase cu Zoe, sotia prietenului de familie, Zaharia Trahanache. Orgolios nu accepta sa fie santajat si ameninta cu bastonul pe Catavencu, desi incalca legea, poruncind politaiului sa-l aresteze si sa-i scotoceasca toata casa. Devine impulsiv cand Nae Catavencu refuza a inapoia scrisoarea. Aceasta insusire este evidentiata de Trahanche “bun baiat, cu carte, dar iute… nu face pentru un prefect”. Are tot timpul un aer de superioritate. Considerand ca totul ii apartine. Administreaza judetul ca pe propria mosie, propunand lui Caavencu, in schimbul scrisorii alte functii importante precum: un loc in Comitetul permanent, avocat al statului, primar, postul de epitrop al bisericii Sfantul Nicolae, ba chiar si o mosie. Stie sa-l faca servil pe Pristanda, acceptandu-i micile gainarii, precum cea cu stegurile, ca sa fie sigur de devotamentul politaiului: “…daca nu curge, pica… Las’ ca stim noi…. Si nu-mi pare rau daca stii sa faci lucrurile cuminte: mie imi place sa ma servesca funtionarul cu tragere de inima”.Politaiul sesizeaza cu invidie pozitia sociala si personala a sefului “mosia, mosie;fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica”. Pe plan politic, traieste sentimentul ca a abandonat o cariera stalucita in favoarea partidului “cum sa nu ma iutesc, onorabile? D-stra veniti la mine acasa, la mine care mi-am sacrificat cariera si am ramas la Dv ca sa va organizez partidul”. El oscileaza intre dorinta de ascensiune politica si sentimentele fata de Zoe, dovedind luciditate cand aceasta insista sa fie ales Catavencu si va ceda doar cand Trahanache descopera falsul in actele lui Catavencu. Pe Zoe o iubeste sincer si ii propune sa-l paraseasca pe Trahanache si sa fuga in lume.Personajul e caracterizat indirect prin felul de a vorbi si de a se comporta si din relatia cu celelalte personaje. El stapaneste perfect arta disimularii: fata de Trahanache se preface ca nu stie nimic despre scrisoare, fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victima, iar in fata lui Catavencu devine violent sau ii ofera diverse avantaje in schimbul scrisorii. Cand primeste de la Centru numele deputatului pe care “cu orice pret” trebuie sa-l aleaga, accepta compromisul. Vazandu-l pe ales si auzind povestea acestuia, exclama indignat “Ce lume! Ce lume!”.Desi autorul ii scoate in evidenta defectele si viciile, acestea sunt general-uman, iar personajul este privit cu o oarecare ingaduinta neincadrandu-se in tagma politicienilor demagogi si inculti.

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/1236/0/Caracterizarea-unui-personaj-de-comedie--Stefan-Tipatescu-din-comedia-O-scrisoare-pierduta#ixzz3VCkaunIZ

Comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale: Momentele subiectului si caracterizarea personajelor 

ComediaO scrisoare pierdută

                                                                        de I.L. Caragiale       Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor create special pentru a fi reprezentate pe scenă. Ideile autorului sunt exprimate numai prin intermediul personajelor care participă la acţiune, autorul fiind prezent doar în indicaţiile scenice şi de regie.       Speciile  genului dramatic sunt comedia, drama şi tragedia.       Comedia   este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care înfăţişează personaje, caractere, întâmplări, moravuri sociale, într-un mod care să stârnească râsul, având deznodământ vesel şi, adesea, moralizator.        Trăsături:  - cultivă încurcăturile de situaţii, neprevăzutul;                         - personajele sunt supuse hazardului;                         - foloseşte stilul oralităţii;                         - subliniază defectele umane şi le priveşte cu umor;                         - deznodământul este vesel.         I. L. Caragiale(1852-1912), cel mai mare dramaturg român, face parte din generaţia marilor clasici, alături de Eminescu, Creangă, Slavici şi Titu Maiorescu.    „O scrisoare pierdută” este inspirată din  viaţa societăţii româneşti de la sfârşitul sec. al XIX-lea .                   Tema   literară prezintă  viaţa publică şi de familie a unor politicieni şi dorinţa lor de a parveni.               Titlul sugerează obiectul de şantaj pentru obţinerea funcţiei politice. Articolul nehotărât „o” arată gradul de generalitate a întâmplărilor si repetabilitatea lor.         Opera este   structurată  în patru acte  divizate în scene.SubiectulExpoziţiunea         Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte”, în anul 1883,  pe fondul agitat al unei campanii electorale.   Aici are loc conflictul dintre ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, „din opoziţie” ( care aspiră la funcţia de deputat) şi grupul conducerii locale, format din prefectul Ştefan Tipătescu şi prezidentul Zaharia Trahanache, care conduc abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. Intrigaacţiunii constă în pierderea unei scrisori de „amor” de către Zoe, soţia „prezidentului”, primită de la Ştefan Tipătescu.Desfăşurarea acţiuniiScrisoarea este găsită de cetăţeanul turmentat şi sustrasă de la acesta de Nae Caţavencu.Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, preferatul conducerii judeţului, Caţavencu îi şantajează cu publicarea scrisorii în gazeta sa, „Răcnetul Carpaţilor”.Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care – de teama de a nu fi compromisă public – exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi (Zaharia şi Ştefan), făcând uz la început de lacrimi şi leşinuri. Nereuşind în acest fel, ea îşi dovedeşte autoritatea şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu.Punctul culminantCând totul părea rezolvat, urmează o adevărată „lovitură de teatru”: de la Bucureşti se cere, fără explicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un anume Agamemnon Dandanache.În timpul şedinţei de numire oficială a candidatului (actul III),  are loc o încăierare iscată de poliţistul Pristanda, iar Caţavencu îşi pierde pălăria în căptuşeala căreia se alfa scrisoarea. Aceasta este găsită din nou de cetăţeanul turmentat care o înapoiază în sfârşit „andrisantului”, adică lui Zoe.Tactica de parvenire a lui Dandanache fusese asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. Acesta povestise încă de la sosirea sa că prezenţa în acel oraş se datora unei scrisori de dragoste găsite în buzunarul unei „pesoane însemnate”.

DeznodământulNae Caţavencu, fără scrisoare, se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii, acceptând patronajul coanei Joiţica. El  ţine un discurs în cinstea lui Dandanache într-o atmosferă de carnaval şi se îmbrăţişează cu vechii adversari politici.  Personajele :Zaharia Trahanacheeste prezidentul tuturor „comitetelor şi comiţiilor” din judeţ şi stâlpul local al partidului de guvernământ. Este un vanitos înşelat, plat în gândire, un ticăit care recomandă tuturor să aidă „puţintică răbdare”.

Numele lui sugerează zahariseala şi faptul că poate fi modelat uşor, trahanaua fiind o cocă moale. Îl modelează „enteresul”, ordinele superiorilor „de la centru”, dar mai ales Zoe.Pentru Zoe are un adevărat cult şi nimic nu-i clinteşte încrederea în ea şi nici în Ştefan Tipătescu, socotind scrisoarea compromiţătoare drept plastografie.Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, transformat de Caţavencu în obiect de şantaj, este tipul aventurierului, tânăr şi prezentabil. Este orgolios, abuziv, demagog, corupt şi imoral, trăind în umbra Zoei Trahanache.Numele său vine de la „tip” care semnifică june prim, om rafinat, aventurier.Zoe Trahancheeste cea mai distinsă dintre femeile teatrului lui Caragiale, cochetă, inteligentă, autoritară, ambiţioasă.Este o luptătoare hotărâtă, folosind toate armele feminine pentru a-şi salva onoarea, de la rugăminţi şi lamentaţii, la ameninţarea cu sinuciderea, până la o autoritate impresionantă.Pendulând cu inteligenţă între soţ şi amant, ea conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea ei.Nae Caţavencu, avocat, director proprietar al gazetei „Răcnetul Carpaţilor”, este un arivist care citează adeseori din  propoziţia lui „Machiavelli : „Scopul scuză mijloacele” pe care o atribuie însă  „nemuritorului Gambeta”. Este tipul demagogului, parvenit, şantajist, grosolan, impostor, incult şi înfumurat.Este un ambiţios fără tenacitate, de aceea evoluţia lui e inversă faţă momentul iniţial. Pierzând obiectul de şantaj se resemnează rapid şi acceptă protecţia lui Zoe.Numele sugerează firea de mahalagiu (caţă – mahalagioaică) şi ipocrizia (caţaveică – haină cu două feţe).Farfuridieste prostul fudul, cu o părere forte bună despre sine. Insuficienţa intelectuală a personajului se dovedeşte prin totala confuzie semantică şi gramaticală adiscursurilor sale.Împreună cu Brânzovenescu alcătuieşte un cuplu comic, iar numele lor cu rezonanţe culinare ilustrează relaţiile strânse dintre ei.Agamiţă Dandanache,„mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu” este un demagog, un stupid peltic, amnezic şi senil, mândru de geniul lui.Numele său stârneşte râsul prin faptul că trimite la viteazul grec Agamemnon. El produce o întreagă „dandana” (încurcătură).Cetăţeanul turmentateste omul simplu, fără ambiţii, dar nu este cinstit deoarece , ducând scrisoarea „andrisantului”, o citeşte mai întâi sub felinar.Dovadă a lipsei de opinie este replica pe care o repetă tot timpul „Eu cu cine votez?”. Cum Zoe îi va dezlega această enigmă, cetăţeanul va face din distinsa doamnă un adevărat obiect de cult pentru care bea cu entuziasm electoral.Pristanda, poliţistul, este tipul omului slugarmic, fără personalitate, prozaic, practic şi incult.Numele lui vine de la un joc moldovenesc în care se bate pasul pe loc.Sursele comicului :Comicul de caracter: I.L. Caragiale  creează tipuri de personaje, dominate de trăsături negative. Ex.: ticăitul (Zaharia Trahanache), demagogul (Caţavencu), prostul fudul (Farfuridi), naivul (Cetăţeanul turmentat), omul slugarnic (Pristanda) etc.Comicul de nume: Caragiale are  talentul deosebit de a alege nume care să sugereze dominanta de caracter a personajului. Ex. Zaharia Trahanache : zahariseala şi posibilitatea de a fi modelat; Tipătescu - june prim, tip, aventurier; Caţavencu – ipocrit şi palavragiu etc.Comicul de limbaj  se poate defini prin câteva particularităţi : Pronunţarea greşită aunor cuvinte ( famelie, renumeraţie, andrisant, bampir etc.) etimologie greşită („capitalişti” pentru locuitori ai capitalei), contradicţia de termeni („După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!”),  asociaţii nepotrivite ca sens („Industria românească este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”), truismele-adevăruri evidente ( „Un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba mai dă şi-napoi”), ticuri verbale („Ai puţintică răbdare”, „curat”, „neicusorule” ) etc.Comicul de intenţierezultă din atitudinea autorului faţă de evenimente şi oameni : umorisică, ironică, sarcastică, grotescă etc. În general, autorul este îngăduitor faţă de personajele sale, dar nu iartă acele trăsături care îi fac pe oameni ridicoli, tratându-i cu ironie, punându-i în situaţii  absurde, reducându-i chiar la condiţia de marionetă.Comicul de situaţierezultă din prezenţa unor grupuri insolite ( Farfuridi – brânzovenescu, triunghiul conjugal Zoe, Trahanache, Tipătescu) şi din anumite situaţii surprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de coincidenţe, de încurcături, confuzii etc., spre ex. numărarea steagurilor, consideraea scrisorii de dragoste drept plastografie etc.Concluzie :Caragiale a rămas până astăzi cel mai mare dramaturg al românilor datorită universalităţii situaţiilor prezentate, a tipicităţii personajelor şi calităţii comicului.Titu Maiorescuspunea : „Comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţii anume alese de autor”. 

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/1237/0/Comedia-O-scrisoare-pierdut--de-I-L--Caragiale--Momentele-subiectului-si-caracterizarea-personajelor#ixzz3VCkiURhd

Comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale: Momentele subiectului si caracterizarea personajelor 

ComediaO scrisoare pierdută

                                                                        de I.L. Caragiale       Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor create special pentru a fi reprezentate pe scenă. Ideile autorului sunt exprimate numai prin intermediul personajelor care participă la acţiune, autorul fiind prezent doar în indicaţiile scenice şi de regie.       Speciile  genului dramatic sunt comedia, drama şi tragedia.       Comedia   este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care înfăţişează personaje, caractere, întâmplări, moravuri sociale, într-un mod care să stârnească râsul, având deznodământ vesel şi, adesea, moralizator.        Trăsături:  - cultivă încurcăturile de situaţii, neprevăzutul;                         - personajele sunt supuse hazardului;                         - foloseşte stilul oralităţii;                         - subliniază defectele umane şi le priveşte cu umor;                         - deznodământul este vesel.         I. L. Caragiale(1852-1912), cel mai mare dramaturg român, face parte din generaţia marilor clasici, alături de Eminescu, Creangă, Slavici şi Titu Maiorescu.    „O scrisoare pierdută” este inspirată din  viaţa societăţii româneşti de la sfârşitul sec. al XIX-lea .                   Tema   literară prezintă  viaţa publică şi de familie a unor politicieni şi dorinţa lor de a parveni.               Titlul sugerează obiectul de şantaj pentru obţinerea funcţiei politice. Articolul nehotărât „o” arată gradul de generalitate a întâmplărilor si repetabilitatea lor.         Opera este   structurată  în patru acte  divizate în scene.SubiectulExpoziţiunea         Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte”, în anul 1883,  pe fondul agitat al unei campanii electorale.   Aici are loc conflictul dintre ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, „din opoziţie” ( care aspiră la funcţia de deputat) şi grupul conducerii locale, format din prefectul Ştefan Tipătescu şi prezidentul Zaharia Trahanache, care conduc abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului. Intrigaacţiunii constă în pierderea unei scrisori de „amor” de către Zoe, soţia „prezidentului”, primită de la Ştefan Tipătescu.Desfăşurarea acţiuniiScrisoarea este găsită de cetăţeanul turmentat şi sustrasă de la acesta de Nae Caţavencu.Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, preferatul conducerii judeţului, Caţavencu îi şantajează cu publicarea scrisorii în gazeta sa, „Răcnetul Carpaţilor”.Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care – de teama de a nu fi compromisă public – exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi (Zaharia şi Ştefan), făcând uz la început de lacrimi şi leşinuri. Nereuşind în acest fel, ea îşi dovedeşte autoritatea şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu.Punctul culminantCând totul părea rezolvat, urmează o adevărată „lovitură de teatru”: de la Bucureşti se cere, fără explicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un anume Agamemnon Dandanache.În timpul şedinţei de numire oficială a candidatului (actul III),  are loc o încăierare iscată de poliţistul Pristanda, iar Caţavencu îşi pierde pălăria în căptuşeala căreia se alfa scrisoarea. Aceasta este găsită din nou de cetăţeanul turmentat care o înapoiază în sfârşit „andrisantului”, adică lui Zoe.Tactica de parvenire a lui Dandanache fusese asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. Acesta povestise încă de la sosirea sa că prezenţa în acel oraş se datora unei scrisori de dragoste găsite în buzunarul unei „pesoane însemnate”.

DeznodământulNae Caţavencu, fără scrisoare, se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii, acceptând patronajul coanei Joiţica. El  ţine un discurs în cinstea lui Dandanache într-o atmosferă de carnaval şi se îmbrăţişează cu vechii adversari politici.  Personajele :Zaharia Trahanacheeste prezidentul tuturor „comitetelor şi comiţiilor” din judeţ şi stâlpul local al partidului de guvernământ. Este un vanitos înşelat, plat în gândire, un ticăit care recomandă tuturor să aidă „puţintică răbdare”.Numele lui sugerează zahariseala şi faptul că poate fi modelat uşor, trahanaua fiind o cocă moale. Îl modelează „enteresul”, ordinele superiorilor „de la centru”, dar mai ales Zoe.Pentru Zoe are un adevărat cult şi nimic nu-i clinteşte încrederea în ea şi nici în Ştefan Tipătescu, socotind scrisoarea compromiţătoare drept plastografie.Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, transformat de Caţavencu în obiect de şantaj, este tipul aventurierului, tânăr şi prezentabil. Este orgolios, abuziv, demagog, corupt şi imoral, trăind în umbra Zoei Trahanache.Numele său vine de la „tip” care semnifică june prim, om rafinat, aventurier.

Zoe Trahancheeste cea mai distinsă dintre femeile teatrului lui Caragiale, cochetă, inteligentă, autoritară, ambiţioasă.Este o luptătoare hotărâtă, folosind toate armele feminine pentru a-şi salva onoarea, de la rugăminţi şi lamentaţii, la ameninţarea cu sinuciderea, până la o autoritate impresionantă.Pendulând cu inteligenţă între soţ şi amant, ea conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea ei.Nae Caţavencu, avocat, director proprietar al gazetei „Răcnetul Carpaţilor”, este un arivist care citează adeseori din  propoziţia lui „Machiavelli : „Scopul scuză mijloacele” pe care o atribuie însă  „nemuritorului Gambeta”. Este tipul demagogului, parvenit, şantajist, grosolan, impostor, incult şi înfumurat.Este un ambiţios fără tenacitate, de aceea evoluţia lui e inversă faţă momentul iniţial. Pierzând obiectul de şantaj se resemnează rapid şi acceptă protecţia lui Zoe.Numele sugerează firea de mahalagiu (caţă – mahalagioaică) şi ipocrizia (caţaveică – haină cu două feţe).Farfuridieste prostul fudul, cu o părere forte bună despre sine. Insuficienţa intelectuală a personajului se dovedeşte prin totala confuzie semantică şi gramaticală adiscursurilor sale.Împreună cu Brânzovenescu alcătuieşte un cuplu comic, iar numele lor cu rezonanţe culinare ilustrează relaţiile strânse dintre ei.Agamiţă Dandanache,„mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu” este un demagog, un stupid peltic, amnezic şi senil, mândru de geniul lui.Numele său stârneşte râsul prin faptul că trimite la viteazul grec Agamemnon. El produce o întreagă „dandana” (încurcătură).Cetăţeanul turmentateste omul simplu, fără ambiţii, dar nu este cinstit deoarece , ducând scrisoarea „andrisantului”, o citeşte mai întâi sub felinar.Dovadă a lipsei de opinie este replica pe care o repetă tot timpul „Eu cu cine votez?”. Cum Zoe îi va dezlega această enigmă, cetăţeanul va face din distinsa doamnă un adevărat obiect de cult pentru care bea cu entuziasm electoral.Pristanda, poliţistul, este tipul omului slugarmic, fără personalitate, prozaic, practic şi incult.Numele lui vine de la un joc moldovenesc în care se bate pasul pe loc.Sursele comicului :Comicul de caracter: I.L. Caragiale  creează tipuri de personaje, dominate de trăsături negative. Ex.: ticăitul (Zaharia Trahanache), demagogul (Caţavencu), prostul fudul (Farfuridi), naivul (Cetăţeanul turmentat), omul slugarnic (Pristanda) etc.Comicul de nume: Caragiale are  talentul deosebit de a alege nume care să sugereze dominanta de caracter a personajului. Ex. Zaharia Trahanache : zahariseala şi posibilitatea de a fi modelat; Tipătescu - june prim, tip, aventurier; Caţavencu – ipocrit şi palavragiu etc.Comicul de limbaj  se poate defini prin câteva particularităţi : Pronunţarea greşită aunor cuvinte ( famelie, renumeraţie, andrisant, bampir etc.) etimologie greşită („capitalişti” pentru locuitori ai capitalei), contradicţia de termeni („După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!”),  asociaţii nepotrivite ca sens („Industria românească este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”), truismele-adevăruri evidente ( „Un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba mai dă şi-napoi”), ticuri verbale („Ai puţintică răbdare”, „curat”, „neicusorule” ) etc.Comicul de intenţierezultă din atitudinea autorului faţă de evenimente şi oameni : umorisică, ironică, sarcastică, grotescă etc. În general, autorul este îngăduitor faţă de personajele sale, dar nu iartă acele trăsături care îi fac pe oameni ridicoli, tratându-i cu ironie, punându-i în situaţii  absurde, reducându-i chiar la condiţia de marionetă.Comicul de situaţierezultă din prezenţa unor grupuri insolite ( Farfuridi – brânzovenescu, triunghiul conjugal Zoe, Trahanache, Tipătescu) şi din anumite situaţii surprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de coincidenţe, de încurcături, confuzii etc., spre ex. numărarea steagurilor, consideraea scrisorii de dragoste drept plastografie etc.Concluzie :Caragiale a rămas până astăzi cel mai mare dramaturg al românilor datorită universalităţii situaţiilor prezentate, a tipicităţii personajelor şi calităţii comicului.Titu Maiorescuspunea : „Comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţii anume alese de autor”. 

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/1237/0/Comedia-O-scrisoare-pierdut--de-I-L--Caragiale--Momentele-subiectului-si-caracterizarea-personajelor#ixzz3VCkpJ87H