O PRIVIRE RETROSPECTIVÃ CONTEXTUL ISTORIC ASUPRA ...

26 CONFERINÞA CONFERINÞA ªªTIINTIINÞÞIFICĂ INTERNAIFICĂ INTERNAÞÞIONALĂ IONALĂ GÂNDIREA MILITARĂ ROMÂNEASCĂGÂNDIREA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ

O PRIVIRE RETROSPECTIVO PRIVIRE RETROSPECTIVÃÃ ASUPRA CONFLICTULUI DIN UCRAINAASUPRA CONFLICTULUI DIN UCRAINA

Conf.univ.dr. Alexandru HERCIUUniversitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti

Criza din Crimeea a izbucnit după plecarea de la putere a preşedintelui Viktor Yanukovych, în urma protestelor antiguvernamentale din 2013-2014. Declanşatorul acesteia a fost momentul abrogării legii cu privire la statutul limbilor regionale, prin care mai multe limbi utilizate în Ucraina au fost eliminate din uzul oficial. Actorii tensiunilor au fost, pe de o parte, grupurile rusofone, care se opuneau noilor modificări politice de la Kiev şi doreau anexarea Crimeei de către Rusia, şi, pe de altă parte, grupurile ucrainene şi tătarii crimeeni, care susţineau mişcarea Euromaidan.

Analiza necesită, în primul rând, înţelegerea conceptelor-cheie şi a ameninţărilor altele decât cele convenţionale care s-au manifestat în Ucraina pentru transpunerea în practică a strategiei şi politicii Rusiei de protejare a compatrioţilor vorbitori de limba rusă dezbinaţi, restaurarea civilizaţiei ruse şi reconstrucţia lumii ruseşti (Russkiy mir).

Având în vedere importanţa acordată acestui conflict geopolitic cu geometrie perversă de către instituţiile de securitate globale, europene şi naţionale, ne propunem să prezentăm acest studiu de caz prin prisma următoarelor elemente conceptuale: contextul istoric; premisele politice şi strategice; fizionomia acţiunilor militare desfăşurate în context hibrid; analiza comparativă a caracteristicilor conflictului de tip hibrid în concepţia Federaţiei Ruse.

Cuvinte-cheie: conflictul din Ucraina, anexarea Crimeei, conflict hibrid, identitate naţională, Federaţia Rusă.

27

O privire retrospectivă asupra conflictului din UcrainaO privire retrospectivă asupra conflictului din Ucraina

INFORMAINFORMAÞÞII II ªªI SECURITATEI SECURITATE

CONTEXTUL ISTORICÎn încercarea de a înțelege politica externă și de securitate națională a Rusiei,

analiștii politico-militari au făcut incursiuni în istoria acestei țări. Se apreciază faptul că, după căderea imperiului sovietic, Rusia este în căutarea unei noi identități și a unei strategii pentru securizarea acesteia. În opinia specialiștilor, cu toate că Rusia de azi nu mai poate avea aceeași întindere geografică, ea își păstrează totuși trăsătura istorică a imperiului ‒ stat multietnic și multicultural.

În același timp, tot din punct de vedere istoric, se mai poate afirma că, în Rusia, coabitarea popoarelor nu este rezultatul unei migrații, ci al înaintării rușilor pe teritoriile altor popoare, dintre care, în 1992, unele s-au emancipat, în timp ce altele și-au păstrat statutul de supuși ai noii Rusii. Aceste răspunsuri sugerează și o anumită incertitudine a rușilor în autodefinirea lor ca cetățeni1.

Cu privire la încercarea definirii unei identități naționale și reflectarea acestui efort în politica externă a Rusiei, există trei abordări și curente de gândire, și anume:

1. liberalismul pro-Occident; 2. realismul (sau echilibrul marilor puteri);3. naționalismul (cu cele două ramuri ale sale: neo-imperialismul și naționalismul

etnic). După anul 1992, succesiunea și reflectarea influenței acestor curente de gândire

în politica externă a Rusiei se prezintă astfel:• 1992: liberalismul;• 1993-2000: realismul;• 2001-2002: realismul cu unele influențe de liberalism;• 2003-2008: realismul;• 2009-2011: realismul și liberalismul;• 2012-2013: realismul;• 2014: realismul și naționalismul2.

Pentru exacerbarea și câștigarea sprijinului necesar îmbrățișării naționalismului de către populația din granițele Federației Ruse, dar și din fostele state sovietice, președintele Putin a recurs la patru concepte-cheie: 1. compatrioţii; 2. Russkiy mir

1 Mihaiu Mărgărit, Ucraina şi războiul hibrid, în tentativele Rusiei expansioniste ale Moscovei de revenire a ei la masa marilor decizii ce privesc geopolitica mondială, în Pulsul geostrategic, nr. 175, 20 septembrie 2014, www.ingepo.ro.

2 Igor Zevelev, Russian National Security and Foreign Policy, prelegere prezentată în 23 octombrie 2014 la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Garmisch-Partenkirchen, Germania.

28

Alexandru HERCIUAlexandru HERCIU

CONFERINÞA CONFERINÞA ªªTIINTIINÞÞIFICĂ INTERNAIFICĂ INTERNAÞÞIONALĂ IONALĂ GÂNDIREA MILITARĂ ROMÂNEASCĂGÂNDIREA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ

(lumea rusă); 3. civilizaţia rusă și 4. poporul rus divizat. Aceste concepte-cheie, precum și amenințările altele decât cele convenționale manifestate în Ucraina au contribuit la punerea în practică a strategiei și politicii Rusiei de protejare a compatrioților vorbitori de limba rusă dezbinați, la restaurarea civilizației ruse și reconstrucția lumii rusești (Russkiy mir).

În cazul Ucrainei, aceste amenințări s-au concretizat în sprijinul mișcărilor politice ostile regimului pro-vest și UE, penetrarea industriilor strategice, influența furnizorilor de energie din Federația Rusă în cadrul guvernelor unor state, radicalizarea mișcărilor etnice, pro-ruse și crearea unor enclave, atacuri cibernetice, toate sub presiunea unei forțe militare convenționale, masată la graniță, menită să descurajeze și pregătită să intervină militar.

În ceea ce privește securizarea identității naționale, strategia Rusiei este clar explicată de Ilya Prizel, în Identitatea naţională şi politica externă (1998): „În timp ce redefinirea identităţilor naţionale este, în general, un proces treptat, în situaţii de criză persistentă, chiar identităţile bine stabilite se pot schimba într-un ritm remarcabil, iar memoria colectivă a cetăţenilor poate fi ‹rearanjată› destul de rapid”3.

Așadar, Rusia postsovietică încearcă să își găsească un echilibru între statul său multinațional, naționalismul vehement al supușilor săi și o constrângere mai recentă: naționalismul propriu rusesc, care, tot mai insistent, este stimulat de la Kremlin, atât în interiorul spațiului geografic actual al statului, cât și în afara lui4. Jocul și politica externă a Rusiei vizează menținerea neimplicării statelor din sfera sa de influență în alianțe militare precum NATO sau integrarea în UE, pe care președintele Vladimir Putin le consideră amenințări la adresa Rusiei. În această direcție, Putin afirma, la 18 martie 2014: „Cu Ucraina, partenerii noştri occidentali au trecut linia... La urma urmei, ei au fost pe deplin conştienţi de faptul că există milioane de ruşi care trăiesc în Ucraina şi în Crimeea... Rusia s-a aflat ea însăşi într-o poziţie la care nu a putut renunţa. Dacă vei comprima arcul până la limitele sale, acesta se va destinde puternic”5.

Răspunsul Vestului a constat în sprijin pentru Ucraina, sancțiuni la adresa Rusiei și creșterea capabilităților de apărare colectivă ale NATO. Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană au răspuns provocărilor din mediul de securitate generate de războiul hibrid pe care Rusia l-a declanșat în Crimeea: operații informaționale ofensive, război cibernetic, subminarea administrației locale, controlul media, infiltrarea forțelor pentru operații speciale, masarea forței convenționale la frontieră.

3 Ibidem.4 Mihaiu Mărgărit, loc. cit.5 Igor Zevelev, The Russian World in Moscow’s Strategy, Center for Strategic & International Studies, disponibil pe

www.csis.org/analysis/russian-world-moscows-strategy, accesat la 4 august 2019.

29



În aceste condiții, Readiness Action Plan și crearea Forţei de Reacţie Rapidă sunt două elemente de referință în ecuația misiunii fundamentale a NATO. Aceste măsuri au rolul de a asigura faptul că Alianța are forțele potrivite și echipamentul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit. În plus, desfășurarea a peste 40 de exerciții militare în Europa de Est numai în anul 2014 demonstrează că statele membre transmit un semnal clar nu numai Alianței și partenerilor din regiune, ci și Rusiei.

Alianța trebuie să fie pregătită pentru asemenea tip de război nedeclarat în Europa, clarificând în ce situații poate invoca Articolul 5 al Tratatului de la Washington: agresiunea economică, ecologică, psihologică, cibernetică ș.a. Introducerea, sub cupola Art. 5, a celei de-a cincea dimensiuni a spațiului de luptă, dimensiunea cibernetică (alături de cea terestră, navală, aeriană și cosmică), va permite un răspuns colectiv în cazul în care spațiul virtual va fi atacat, în viitor, de forțe ostile membrilor Alianței.

Însă, Alianța nu poate lupta singură într-un război hibrid, ci are nevoie de participarea altor organisme internaționale, cum sunt UE și OSCE, care sunt, de asemenea, vizate de amenințările hibride. Modelul războiului lansat de Rusia cuprinde componente de altă natură decât cea militară, care solicită „campanii” economice, diplomatice, politice sau informaționale. În acest context, statelor din zona de influență a Rusiei le revine responsabilitatea prevenirii și pregătirii campaniilor de răspuns la metodele hibride ale acesteia, printr-o bună guvernare și – foarte important – printr-o gestionare corespunzătoare a drepturilor minorităților6.

Analistul politico-militar Mihaiu Mărgărit identifică, dincolo de aceste considerente de ordin istoric, și alte elemente care justifică războiul hibrid declanșat la adresa Ucrainei. Argumentele de forță ale Rusiei în politica sa externă sunt: poziția Rusiei ca membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, cu drept de veto; bogăția resurselor sale minerale; puterea forțelor armate, în special a arsenalului său nuclear, „piloni de sprijin” pe care și-a construit instrumentele diplomatice. Apoi, se adaugă și faptul că vectorii cei mai importanți ai politicilor externe ale marilor puteri au fost și sunt strâns ancorați într-un context geopolitic internațional complex, marcat de escaladarea amenințărilor teroriste, precum și de criza financiară globală și recesiunile economice grave și de lungă durată, îndeosebi pe spațiul european, cărora li s-au asociat un set important de provocări, riscuri și amenințări specifice, care au revigorat unele conflicte înghețate.

6 Heidi Reisinger, Aleksandr Golts, Russia’s Hybrid Warfare – Waging War below the Radar of Traditional Collective Defence, Research Paper, nr. 105, noiembrie 2014, p. 11.

30



PREMISELE POLITICE ȘI STRATEGICERusia a declanșat, așadar, împotriva acestei țări un set de amenințări asimetrice

în cadrul unui război neconvențional, hibrid. Potrivit aceluiași autor, planul strategic de război a fost pus în aplicare în două faze: una subtilă, de uzură și prăbușire din interior a Ucrainei, și una de forță și vizibilitate, prin acțiuni desfășurate gradual și, în mod paradoxal, fără indicii și avertizări care să prevină asupra schimbării situației și existenței unui plan strategic de război hibrid elaborat și declanșat în părțile lui sensibile, cu mult timp înainte:

• subminarea activității guvernului ucrainean, ceea ce, potrivit autorului, reprezintă o amenințare reală pentru un sistem internațional deschis, bazat pe respectul suveranității și integrității teritoriale a statelor; acesta constituie un conflict interstatal și nu un conflict intern în Ucraina, așa cum încearcă să acrediteze propaganda rusă. Se apreciază faptul că unul dintre mijloacele cele mai eficiente pentru exercitarea presiunilor asupra guvernului ucrainean, începând încă din 2008, l-a reprezentat accesul la resursele energetice ale Rusiei;

• specularea stării de spirit a populației și a structurii demografice, etnice și religioase a Ucrainei, precum și percepțiile opiniei publice față de procesul de integrare în UE;

• utilizarea, în favoarea sa, a corupției structurilor din sistemului național de securitate al Ucrainei;

• smulgerea și anexarea Crimeei fără a trage vreun foc de armă, populația asistând inofensivă la tropăitul „omuleţilor verzi” cu misiuni de destabilizare a vieții publice și a structurilor statului, militari mascați, informal „apatrizi” ‒ o nouă invenție a războiului hibrid. Ei au intrat în rândurile milițiilor locale, substituind desfășurarea unor forțe de invazie tradiționale, constituită din aviație, vehicule blindate, tancuri ș.a. Ulterior, ei au devenit „actori de descurajare”, infiltrându-se și în partea de est a Ucrainei, însângerată de insurgenții separatiști pro-ruși, acționând împreună cu aceștia și cu alții, „trimişi în scopuri umanitare”;

• organizarea, dotarea cu armament și echipamente militare de infanterie, chiar cu tehnică militară complexă, și instruirea structurilor acestor insurgenți, care s-au pronunțat pentru secesiune; este cunoscut faptul că Rusia a furnizat separatiștilor armament, blindate, piese de artilerie și sisteme de apărare antiaeriană sofisticate, de tip BUK (care a doborât zborul MH17 al Malaysia Airlines);

• punerea în aplicare a celorlalte componente de forță ale acestui plan strategic de război, determinate și favorizate de momentul ales de susținătorii pro-europeni pentru declanșarea mișcării Euromaidanului. De altfel,

31



cu privire la momentul declanșării războiului hibrid, în articolul său din februarie 2014, generalul Gherasimov îl citează pe teoreticianul militar rus Georgii Isserson, care afirma că mobilizarea nu are loc după declararea unui război, ci „începe pe neobservate, cu mult înainte de asta”7. În cazul Ucrainei, aplicarea planului a avut loc și într-o situație de slăbiciune economică a UE, de controverse chiar la adresa existenței ei și de creștere considerabilă a numărului euroscepticilor, care a generat, gradual, o situație complexă neașteptată și confuză. Astfel, obiectivele principale au fost disipate într-o diversitate de confruntări violente între persoane și categorii de populație dintre cele mai diferite sub aspect politic, social, profesional, infracțional, etnic, religios. După o perioadă de uzură fizică și morală, mișcarea a apărut ca fiind scăpată de sub controlul scopului inițial propus, căpătând configurația unor confruntări de maximă violență, sângeroase, dominate de manipulare, propagandă și multiple alte componente de operațiuni psihologice cu autori necunoscuți;

• desfășurarea unor intense operații psihologice (este surprinzător cât de rapid și de bine a fost organizat referendumul în Crimeea, precum și rapiditatea cu care structurile administrației locale au trecut în subordinea legislativă și administrativă a Rusiei. La fel, după două zile de la referendumul din Crimeea, după consumarea formalităților juridice, noile autorități locale, deja instalate, au și livrat primele 80.000 de pașapoarte rusești);

• lansarea unor puternice atacuri cibernetice asupra sistemelor informatice oficiale diplomatice și guvernamentale. Se afirmă că, începând cu anul 2010, Rusia spionează Ucraina, contaminând, cu ajutorul unui virus informatic extrem de agresiv, „Snake”, ținte oficiale pentru accesul la secretele de stat ucrainene8;

• s-a făcut apel la motivații legate de apartenența la comunitatea ortodoxă în raport cu Occidentul, forțând crearea unei „falii de natură religioasă”. Aceasta a determinat speculații, dar și demonstrații stradale, chiar și cu participarea neorganizată a slujitorilor bisericii ortodoxe ale tuturor celor trei ramuri existente pe teritoriul țării ‒ Biserica Ortodoxă Ucraineană, aflată sub administrarea Patriarhiei de la Moscova; Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu Patriarhia de la Kiev; Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală;

• desfășurarea unor „acţiuni de incitare la violenţă” exercitate atât asupra demonstranților pro-europeni, realizând „confuzii” între opțiuni, cât și asupra forțelor de ordine, incendiind la maximum atmosfera generală a Maidanului.

7 Ana Stan, Rusia a ridicat războiul la rang de artă (articol), 02.09.2014, pe adev.ro/nb9y9f, accesat la 30.03.2015.8 Ibidem.

32



Constatăm, așadar, că asemenea genuri de operații sunt folosite pentru a induce confesiuni sau a consolida atitudini și comportamente favorabile pentru obiectivele inițiatorului și sunt, uneori, combinate cu acțiuni clandestine sau tactici sub pavilion fals. De asemenea, reține atenția faptul că publicul-țintă poate fi, așa cum am subliniat, grupuri și indivizi, organizații și, în situația Ucrainei, îndeosebi guvernul.

FIZIONOMIA ACȚIUNILOR MILITARE DESFĂȘURATE ÎN CONTEXT HIBRIDConflictul din Ucraina este o combinație eficientă și surprinzătoare de componente

militare și nonmilitare, convenționale, neconvenționale și neregulate, precum și alte tipuri de instrumente, cum sunt operațiile cibernetice și informaționale. Analizate individual, niciuna dintre aceste componente nu este nouă, în schimb, combinarea și orchestrarea diferitelor acțiuni care realizează surprinderea și creează ambiguitate fac extrem de dificilă recția adecvată în special pentru organizațiile multinaționale care operează pe principiul consensului9. Planul pe care Moscova l-a implementat în sud-estul Ucrainei a fost următorul: și-a concentrat forțele armate convenționale și neconvenționale la graniță, pentru a-și demonstra forța. Apoi a început să sprijine separatiștii trimițând armament și instructori în zona de conflict. În final, a invadat direct Ucraina, însă a făcut-o sub acoperire.

În prima parte a operațiilor desfășurate în regiunile Donețk și Luhansk, forțele speciale rusești au acționat ca instructori și experți în utilizarea sistemelor militare sofisticate. Când armata ucraineană a început să împingă înapoi forțele separatiste, amenințând cu închiderea graniței cu Rusia, Rusia a trimis forțe sub acoperire dincolo de graniță, pentru a acorda sprijin separatiștilor. Se apreciază că între 3.000 și 4.000 de militari ruși au luptat în Ucraina, făcând parte din unități de valoare batalion, dislocate de la patru divizii aeropurate împreună cu Brigada 18 Terestră10.

Rusia a început, în 2013, să-și creeze o structură bine echipată, bine instruită și modernă, capabilă să fie dislocată în regiune, organizată în:

• forțe aeropurtate – aproximativ 20 de batalioane (patru divizii, cinci brigăzi);• infanterie marină (patru brigăzi, opt regimente independente);• brigăzi de forțe speciale (Spetsnaz GRU);• trei-patru unități de eforțe terestre de elită;• sprijin aerian și naval.

Ucraina avea în serviciu, la nivelul forțelor terestre, un număr de 41.000 de militari, dintre care în unități gata de luptă 20.000 pe hârtie, dar, în realitate, undeva în jur de 6.000. Situația în care s-a găsit armata ucraineană a fost una extrem de dificilă, deoarece unitățile sale erau încadrate cu conscripți aflați în ultimele luni

9 Heidi Reisinger, Aleksandr Golts, op. cit., p. 3.10 Ibidem, p. 5.

33



de stagiu militar, înaintea trecerii la o armată profesionistă bazată pe voluntariat, autoritățile întârziind demobilizarea acestora. Moralul militarilor a fost unul scăzut, mulți dintre aceștia încercând să scape de serviciul militar sau predându-se, cu excepția batalioanelor de voluntari aflate în subordinea Ministerului de Interne, care aveau un moral bun, dar un nivel foarte scăzut de instruire.

Cu toate acestea, pentru a evita și pierderea altor teritorii pe lângă Crimeea, Ucraina a fost nevoită să acționeze și, în aprilie 2014, a declanșat operația „antiteroristă”, întrebuințând forțele regulate convenționale împotriva unor forțe neconvenționale și paramilitare, care fac inutilă folosirea blindatelor, a artileriei și a loviturilor aeriene. Acest mod de acțiune a fost considerat o mare eroare militară și politică, deoarece forțele convenționale nu sunt pregătite să ducă lupta împotriva unor forțe paramilitare, într-un război urban, printre civilii folosiți pe post de scuturi umane. Acest tip de conflict solicită intervenția unor forțe special pregătite pentru lupta în zone urbane.

În condițiile în care efectivele ucrainene implicate în război s-au ridicat la aproximativ 50.000 de oameni (cuprinzând toate unitățile și formațiunile militare de rezerviști, voluntari, serviciile speciale, Ministerul de Interne ș.a.), s-a dovedit extrem de dificilă, dacă nu imposibilă realizarea și funcționarea eficientă a unui sistem de comandă și control, fapt demonstrat de divergențele și opiniile contradictorii ale comandanților forțelor implicate în operație11.

În lucrarea „Russiaʼs Hybrid Warfare – Waging War below the Radar of Traditional Collective Defence”, cercetătorii Diviziei de cercetare a Colegiului de apărare NATO de la Roma au identificat cinci aspecte-cheie ale abordării Rusiei, care sunt interconectate și suprapuse12:

• desfăşurarea acţiunilor într-o aparentă legalitate: războiul nu este unul declarat, oficial, Rusia nu este parte în conflict, invazia estului Ucrainei de către miile de militari echipați de luptă s-a produs pe timpul cât aceștia se aflau în mod oficial în permisie; anexarea Crimeei s-a produs în urma unui referendum care nu îndeplinea standardele internaționale, iar distribuirea pașapoartelor rusești în estul Ucrainei a fost încurajată de împărțirea unor pachete cu alimente, pentru a spori numărul cetățenilor ruși ce trebuiau protejați;

• componenta militară convenţională: începând cu luna februarie 2014, Rusia a început să disloce forțe convenționale cuprinzând între 30.000 și 40.000 de militari la granița cu Ucraina, pentru așa-numitele inspecții neanunțate (obișnuite în perioada sovietică și reintroduse în anul 2013)

11 Ibidem, p. 10.12 Ibidem, pp. 3-8.

34



și desfășurarea unor exerciții militare de amploare. Câteva săptămâni mai târziu, o altă asemenea inspecție s-a desfășurat în Districtul Militar Central, implicând mai mult de 65.000 de militari, 177 de avioane, 56 de elicoptere și 5.500 de autovehicule și blindate, unitățile militare fiind în măsură să fie dislocate în mai puțin de 72 de ore. Pentru a evita implicarea observatorilor internaționali, oficialii ruși au argumentat că structurile execută instrucția pentru luptă în zone necunoscute, prin executarea unor deplasări pe distanțe mai mari de 500 km, pe unități, și că nu execută manevre întrunite care să contravină prevederilor Documentului de la Viena13;

• balul mascat al lui Putin („little green men”): „omuleţii verzi” (sau oamenii politicoși, cum îi place lui Putin să îi numească) sunt forțe speciale rusești care acționează ca „forţe locale de securitate”, fără a purta însemne de identificare. În Crimeea, prezența acestor forțe speciale neidentificate a fost un mijloc de război psihologic și un instrument eficient pentru votarea refendumului de independență;

• obţinerea sprijinului populaţiei civile: tehnica utilizată a constat în sprijinul minorității locale rusești, speculând insatisfacția la adresa liderilor politici locali. Văzută din afară, acțiunea a fost etichetată drept una de „protecţie a compatrioţilor ruşi din afara graniţei”, ulterior transformată într-o mișcare militarizată separatistă. Pentru ucraineni, războiul din estul țării a ridicat multe probleme, deoarece este o combinație de acțiuni desfășurate de grupuri paramilitare și de forțe militare convenționale. Se apreciază că tranziția de la războiul de gherilă la operațiile militare clasice este un fenomen rar întâlnit, deoarece ambele părți aflate în conflict evită confruntarea militară directă;

• propaganda: în luna mai 2014, președintele Putin a recompensat cu medalii aproximativ trei sute de jurnaliști, cameramani și tehnicieni care au fost implicați în raportarea evenimentelor din Crimeea, toți lucrând la firme media de stat. Canalele independente de televiziune au fost marginalizate, cu posibilitatea accesării lor doar pe internet. Spre deosebire de războiul din Georgia, Moscova a reușit să utilizeze în mod eficient canalul de televiziune „Russia Today” (RT), post cu un ratting în ascensiune și supranumit, de revista germană Der Spiegel, „The [Russian] Ministry of Media Defence”.

13 Documentul Viena (VD) se referă la măsurile de creștere a încrederii și securității (CSBM) în spațiul OSCE. Negocierile privind măsurile CSBM s-au desfășurat la Viena încă din 1990, rezultând Documentul de la Viena 1990, care, ulterior, în 1992 și 1994, a fost revizuit și aria lui de aplicare a fost extinsă. După trei ani de negociere, la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) a fost adoptat Documentul Viena 1999 (VD99). Ca urmare a dezbaterilor pe tema actualizării VD99, în cadrul reuniunii speciale a Forumului de Cooperare în domeniul Securității (FSC) din 30 noiembrie 2011, a fost adoptată decizia de republicare a VD în varianta VD 2011. VD 2011 include deciziile de actualizare adoptate în perioada 2010-2011, un total de nouă decizii, de natură tehnică. VD 2011 a intrat oficial în vigoare la 1 decembrie 2011.

35



Rolul pe care acest post de televiziune l-a jucat în conflictul din Ucraina a fost nu numai unul de prezentare a poziției Rusiei, ci și unul aproape declarat de dezinformare, conform declarațiilor editorului-șef Margarita Simonyan: „Obiectivitatea nu a fost niciodată ţelul meu”. Informațiile și media sunt considerate, de asemenea, arme: „... în timp de pace, un canal internaţional nu este absolut necesar. Dar, în timp de război, poate fi crucial”14. De asemenea, o altă misiune a televiunii ruse a fost aceea de a preveni prejudiciile de imagine pentru Rusia, așa cum s-a întâmplat în 2008, în războiul de cinci zile din Georgia, când mass-media s-a concentrat pe distrugerile provocate de armata rusă.

Toate acestea au fost întrebuințate pentru a pregăti terenul favorabil acțiunii din Crimeea și Ucraina. Campania de dezinformare a cuprins mai multe componente, astfel: dezinformarea sistematică, etichetarea (etichetarea mișcării Euromaidan ca fascistă), negarea unor aspecte evidente (precum implicarea armatei în război), invocarea unor aspecte umanitare (trimiterea convoaielor cu ajutoare umanitare și solicitarea unui coridor pentru refugiați și soldații ucraineni încercuiți), acuzații privind încălcarea normelor de drept internațional umanitar de către autoritățile ucrainene (instigarea la uciderea cetățenilor vorbitori de limba rusă), realizarea conceptului Novorossiya (proclamarea, la 24 mai 2014, a independenței noului stat ‒ „Noua Rusie”, cuprinzând Donețk, Luhansk, Dnipropetrovsk, Zaporizhia, Odessa, Mykolaiv, Kharkiv și Kherson).

ANALIZA COMPARATIVĂ A CARACTERISTICILOR CONFLICTULUI DE TIP HIBRID ÎN CONCEPȚIA FEDERAȚIEI RUSESintetizând, putem identifica o serie de caracteristici ale conflictului analizat

(Ucraina, 2014) în prezenta lucrare, din perspectiva hibridității, astfel: • componenta convențională de invazie este înlocuită cu o forță sub acoperire,

disimulată;• uzul larg de măsuri politice, economice, informaționale, umanitare și altele,

nonmilitare;• ațâțarea populației locale;• transformarea populației statului advers în amic;• folosirea forțelor armate deghizate;• atacurile cibernetice;• acțiunile de control economic;• cumpărarea puterii politice;

14 Interviu cu Margarita Simonyan, editor-șef al Russia Today, 7 martie 2013, citat în Heidi Reisinger, Aleksandr Golts, op. cit., p. 7.

36



• specularea corupției;• acțiuni în sfera protecției mediului;• insurgență declanșată, alimentată și sprijinită din exteriorul statului supus

agresiunii;• inducerea instabilității politice;• situația economică precară;• subminarea activității guvernului statului supus agresiunii;• conflict interstatal cu aspect de război civil intern;• destabilizarea vieții publice și a structurilor statului;• conflict nedeclarat;• substituirea armatei convenționale cu luptători apatrizi, mascați;• activarea/reactivarea unor mișcări separatiste;• acțiuni propagandistice și imagologice;• specularea structurii demografice, etnice și religioase și a percepției opiniei

publice;• organizarea, dotarea cu armament și echipamente militare și cu tehnică

militară complexă și instruirea insurgenților/separatiștilor din exterior;• corupția internă și transfrontalieră;• fructificarea momentului favorabil declanșării războiului;• operații psihologice (PSYOPS);• acțiuni de incitare la violență;• atacuri cibernetice;• ucrainenii au încercat să evite confruntarea militară cu Rusia, care a anexat

Peninsula Crimeea fără să întâmpine opoziție;• insurgența s-a concentrat într-o anumită parte a țării;• populația civilă a fost considerată centrul de greutate.

CONCLUZIIDin analiza conceptelor de abordare a conflictului de tip hibrid de către Federația

Rusă, ne exprimăm următoarele opinii:• de regulă, Federația Rusă consideră că acest tip de conflict poate fi desfășurat

într-un mediu permisiv;• pentru Federația Rusă, mediul permisiv înseamnă existența unor zone care

să favorizeze acțiunile unor interpuși de aceeași etnie, precum și a unor forțe speciale care sunt acceptate de populația civilă în sprijinul unor mișcări separatiste;

• în cadrul conflictelor de tip hibrid, în concepția Federației Ruse, forțele și mijloacele dominante sunt cele neregulate de tip insurgență, separatism etnic, în combinație cu cele neconvenționale, de tipul operațiilor speciale;

37



• privind fizionomia operațiilor militare în cadrul conflictelor de tip hibrid, în concepția Federației Ruse, conflictul este nedeclarat, forța care acționează este subversivă și apatrită, iar acțiunile se desfășoară sub sloganul faptului împlinit.

Având în vedere aceste aspecte conceptuale privind abordarea conflictelor de tip hibrid, apreciem faptul că, în viziunea Federației Ruse, obiectivele de îndeplinit constau în crearea unor enclave pentru controlul acestora și formularea ulterioară a unor cerințe în condiții de amenințare și șantaj.

BIBLIOGRAFIE:1. Mihaiu Mărgărit, Ucraina şi războiul hibrid, în tentativele Rusiei expansioniste ale

Moscovei de revenire a ei la masa marilor decizii ce privesc geopolitica mondială, în Pulsul geostrategic, nr. 175, 20 septembrie 2014, pe www.ingepo.ro.

2. Heidi Reisinger, Aleksandr Golts, Russia’s Hybrid Warfare – Waging War below the Radar of Traditional Collective Defence, Research Paper, nr. 105, noiembrie 2014.

3. Ana Stan, Rusia a ridicat războiul la rang de artă (articol), 02.09.2014, pe adev.ro/nb9y9f.

4. Igor Zevelev, Russian National Security and Foreign Policy, prelegere prezentată în 23 octombrie 2014 la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Garmisch-Partenkirchen, Germania.

5. Igor Zevelev, The Russian World in Moscow’s Strategy, Center for Strategic & International Studies, pe www.csis.org/analysis/russian-world-moscows-strategy.

O PRIVIRE RETROSPECTIVÃ CONTEXTUL ISTORIC ASUPRA ...

Documents

Transcript of O PRIVIRE RETROSPECTIVÃ CONTEXTUL ISTORIC ASUPRA ...