O Cetate de necucerit - WordPress.com...O a doua categorie este a celor care cunosc adevărul despre...

O Cetatede necucerit

ISTORIA LUPTEI PENTRU LIBERTATE RELIGIOASĂÎN CARANSEBEȘ 1978

POVESTITĂ ÎMPREUNĂ CU NOTE BIOGRAFICE DE

NICOLAE RĂDOI

EDITURA

O Cetate de necucerit

2

©All rights reserved to Nicolae Rădoi

[email protected]

www.radoinicolae.blogspot.comwww.youtube.com/user/radoinicolaewww.youtube.com/channel/AlbaiNicolaeRadoi

Nicolae Rădoi

3

Nicolae Rădoi văzut de alții

„Fratele Nicolae Rădoi e un scump, un om de zahăr, un munte de om cu o inimă de aur. E un ţăran de pe lângă Caransebeş, cioban adevărat, că asta a făcut în România. Avea oi multe de tot şi era foarte înstărit. Soţia lui e o femeie cum rar întâlneşti. S-a căsătorit când avea 16 ani şi fratele avea cu vreo 4 ani mai mult. O femeie care nu i-a ieşit din cuvânt, care şi-a ţinut soacra în casă şi a iubit-o şi a îngrijit-o ca pe mama ei. O femeie care a făcut bine peste tot şi care nu a scos un cuvînt rău despre cineva. Fratele Nicolae Rădoi nu se lasă uşor, nu cedează şi luptă pentru adevăr. Dar oricum ai da-o, e un om sincer, cu frică de Domnul, limitat în vorbire. E doar un cioban şi e simpatic foc. Dacă îl cunoşti, te îndrăgosteşti de el pe loc. E mucalit şi glumeţ, cu un simţ al umorului sănătos, cum rar întâlneşti la oamenii de vârsta dânsului. De vreo 3 ani şi ceva s-au mutat din Los Angeles în Texas, la San Antonio.”

M. U. – Los Angeles, California

„Un document ca al fratelui Nicolae Rădoi îți poate schimba viața... o oglindă pentru unul ca mine, care nu știu dacă aș fi putut îndura atâta durere și atâta suferință...!”

Răsvan Cristian Stoica – România

„Fratele râdea și de zilele negre și de necazurile de odinioară... pe vre-mea aceea durerile erau proaspete și România era încă comunistă. Pot să spun că pe cât îl știu eu cuvântul lui este de aur!”

Rodica Boțan – San Francisco, California

„Frate Rădoi, sunteți pe cale să deveniți un reper moral, unul din puținele pe care baptiștii le mai au. Spusele dumneavoastră vor fi citate de alții, drept document.”

Doru Radu – Detroit, Michigan


4

PrefațăFLĂMÂND DUPĂ DREPTATE...

Domnul Isus fericeşte pe cei flămânzi după dreptate şi promite că vor fi săturaţi. Nicolae Rădoi este un astfel de individ ce preţuieşte dreptatea şi o caută cu pasiune. A început să scrie din amintiri tocmai pentru că doreşte ca dreptatea să se impună şi adevărul să iasă la iveală în redactarea istoriei evenimentelor petrecute în Biserica Baptistă din Caransebeş în anii în care acea Biserică lupta să îşi câştige autonomia de sub călcâiele autorităţilor comuniste şi de sub bâta Uniunii Baptiste aservită total aceloraşi autorităţi ce decretaseră dispariţia religiei în comunism. În aceeași luptă pentru adevăr se înscrie și informația referitoare la înființarea și activitatea ALRC-ului, a Comitetului Creștin pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință, a cărui suflet a fost de la început până la sfârșit. „Ca răul să triumfe este de-ajuns ca cei buni să nu facă nimic” - a spus un gânditor renumit (Edmund Burke). În mod similar, ca falsul istoriografic să triumfe, este de-ajuns ca acei indivizi care cunosc adevărul să fie tăcuţi, refuzând să depună mărturia lor revelatoare. Nicolae Rădoi nu a suferit de laşitate în timpul comunismului, şi nu suferă nici acum, când măsluitorii şi revizioniştii sunt activi în a perverti istoria. El este gata să confrunte cu mărturiile sale pe cei înclinaţi să tragă spuza la turta lor, şi să ofere în scris mărturii impresionante cu privire la evenimentele pe care le-a trăit alături de alţi fraţi ce au ajuns ca şi el în focul persecuţiilor comuniste din anii 1978 din România ceauşistă. O vreme a trimis articole cu mărturii variate celor ce gospodăresc unele bloguri, cu rugămintea de a fi publicate, ceea ce s-a şi întâmplat. El mulţumeşte acum celor ce l-au asistat în acest scop. După un timp însă, articolele sale nu au mai găsit aceeaşi bunăvoinţă, ceea ce l-a determinat să se adreseze prietenilor săi cu dorinţa de a fi ajutat să îşi deschidă un blog personal, ceea ce s-a și realizat. Adunând materialele publicate în timp pe blog, la care s-au adăugat altele tot atât de interesante, am ajuns să încropim această carte cu tentă biografică în care fratele Lae își povestește viața și lupta în slujba adevărului. Nicolae Rădoi este un Horia al timpului nostru, un luptător ce a fost însetat de dreptate şi activ în lupta pentru câştigarea libertăţii

Nicolae Rădoi

5

religioase sub comunism, şi dispus acum, în perioada post-comunistă, să se sacrifice, dacă este necesar, pentru ca adevărul să triumfe în istoria baptiştilor români care se scrie la ora actuală. El nu vrea să lase pe ciocoii vremurilor comuniste erijaţi în ispravnici ai Bisericilor lui Christos şi ai tainelor Împărăţiei cerurilor să se aşeze liniştiţi în pat. Cei care au trădat cauza Domnului şi pe fraţii lor dându-i pe mâna călăilor comunişti vor trebui să dea socoteală la tribuna scrierilor sale. Ceea ce spune el poate fi suspectat de subiectivitate, sau poate fi etichetat ca o intenţie de discreditare, dar cititorul obiectiv va detecta pasiunea lui pentru adevăr şi pentru dreptate, pasiune care l-a pus în conflict cu autorităţile comuniste şi a determinat prigoana pe care a suferit-o cu curaj şi demnitate. Oricum, ceea ce Nicolae Rădoi mărturiseşte nu poate fi ignorat, el fiind participant la evenimentele pe care le descrie. Alături de atuul faptului că a trăit ceea ce mărturiseşte, el are şi avantajul că o pleiadă de martori confirmă cele cuprinse în declaraţiile sale. Pe lângă faptul că stabileşte unele adevăruri istorice cu privire la evenimentele abordate, trebuie să recunoaştem că mărturia lui Nicolae Rădoi arde, pune pe jăratec pe cititor - atunci când deapănă întâmplări - provocând la introspecţie serioasă şi inducând în cititor o dorinţă de a trăi mai mult pentru Cel ce şi-a dat viaţa pentru noi, inclusiv dorinţa de a suferi pentru Domnul. „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi săturaţi” - declară Mântuitorul nostru. Mărturiile lui Nicolae Rădoi sunt contribuţia lui la stabilirea adevărului istoric (şi la efectuarea unei dreptăţi ce s-a lăsat multă vreme aşteptată), pentru o perioadă ce a fost supusă nu numai abuzurilor comuniste, ci şi abuzurilor scriitoriceşti ale unor trădători ai Bisericii Domnului ce s-au gândit să devină peste noapte chiar “istorici”. Acum, când cenzura comunistă a adevărului se continuă prin dezinformările celor ce au slujit autorităţile comuniste, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu că există oameni integri ca fratele Nicolae Rădoi, care depun mărturie cu mult curaj, mărturie a cărei adevăr istoric poate fi constatat şi stabilit de cititorii însetaţi şi ei după dreptate, şi dotaţi cu spirit de discernământ.

Prietenii lui Nicolae Rădoi


6

Prefața autoruluiCÂND AM ÎNCEPUT SĂ PUBLIC PE BLOG...

Cine te crezi, de judeci pe alţii? Lasă că îi va judeca Dumnezeu!Ce rost are să dezgropi acum lucrurile trecutului? Nu ajută nimănui!

Nu ne-a chemat Hristos la dragoste? A expune păcatele altora nu este dragoste! Dragostea acoperă o sumedenie de păcate!

Aşa mi s-a spus când am început să vorbesc public sau să scriu despre prigoana ce am îndurat-o din partea celor ce se numesc „fraţi” şi din partea autorităţilor comuniste! Noi nu facem politică! – mi-au ripostat unii pe care i-am solicitat să depună mărturie despre timpurile persecuţiilor Bisericii lui Hristos. Mai mult, ei susțin lucrul acesta cu un aer de superioritate, vrând să condamne implicit pe cei care depun mărturie. Sărmanii, ei nu ştiu că de fapt fac politică, dar nu a Domnului cerului, ci a domnului puterii văzduhului! Suntem angajaţi într-o luptă pentru Adevăr. Satan mânuieşte cu multă eficacitatea minciuna, nu numai prin adepţii lui cu ajutorul cărora împrăştie minciuna, ci şi prin adepţii Domnului Isus care nu vor să spună adevărul, întrucât Adevărul are consecinţe, şi ei nu sunt gata să plătească preţul pentru Adevăr. Pe la congresele bisericilor baptiste române, unde se înghesuie trădătorii menţinuţi prin laşitatea poporului în funcţii de conducere, se vorbeşte de unele categorii de oameni certați cu integritatea și adevărul din „cele patru câte au existat în timp”. Unii în uniformă, alţii fără, unii cu carnet (alţii fără), dar slujind acelaşi partid; oare câte categorii sunt în realitate? O să expun şi eu trei categorii de oameni ai Bisericii în relaţie cu evenimentele perioadei persecuţiei comuniste. Întâi sunt cei care au contribuit la persecuţia fraţilor lor fără să se pocăiască, şi de aceea, la ora actuală, condamnă pe cei care depun mărturie cu privire la acele vremuri. Aici se încadrează cei ce au ocupat posturi de conducere la Comunităţile Bisericilor Baptiste şi la Uniunea Bisericilor Baptiste sub comunişti (unii din ei au dat faţă cu Judecătorul drept, alţii urmează să dea faţă cu El). Ei au ocupat acele posturi numai după ce au semnat declaraţii de cooperare cu duşmanii lui Hristos! Tot aici se încadrează cei ce nu

Nicolae Rădoi

7

aveau funcţii oficiale, dar figurau pe listele de informatori ai Securităţii, mişunând în număr foarte mare în Bisericile Domnului Hristos. Aceştia toţi, nu numai că au trădat pe fraţii lor cauzând unora suferinţe mari, dar la ora actuală ei continuă să asuprească pe fraţii Domnului Isus, deoarece calomniază şi încearcă să discrediteze mărturiile oferite de credincioşii persecutaţi, atacând caracterul celor ce oferă mărturiile. Unii din cei ce aparțin acestei categorii s-au apucat să rescrie istoria pentru a se justifica sau pentru a măslui lucrurile. Culmea ironiei, câţiva din trădătorii menţionaţi se autoproclamă apărători ai drepturilor credincioşilor sub comunism, când toată lumea le cunoaşte activitatea de slujire a guvernului comunist atât în interior, cât şi în exterior! Cum se publică informaţii care le expun faptele făcute la întuneric, ei îşi asmut haita de apărători împotriva celor ce spun Adevărul şi pornesc campania de calomniere. Se pare că încă mai sunt de folos stăpânilor lor, dacă aceştia le oferă cerberi spre apărare. O a doua categorie este a celor care cunosc adevărul despre trădarea fraţilor şi despre persecuţie, dar preferă să rămână tăcuţi, deoarece nu vor să se expună atacurilor celor din prima categorie. Îşi justifică laşitatea cu versete din Scripturi care nu au nimic de-a face cu situaţia descrisă. Tac pentru că la conducere sunt încă cei care şi-au asumat slujba lui Iuda, sau descendenţii acestora, şi nu e bine să te pui rău cu autorităţile, „ci trebuie să le fii supus.” Şi aceştia vând Adevărul, deși Scriptura ne îndeamnă foarte solemn să nu-L vindem. Să mulţumim lui Dumnezeu că, într-o vreme când Adevărul este suprimat sau relativizat, există încă o categorie de oameni: cei care nu tăinuiesc adevărul de frica altora, ci îl proclamă cu curaj. Această categorie este compusă de oameni care încă mai cred că este o datorie să spunem adevărul şi să apărăm adevărul. Generaţiile viitoare vor fi slujite de adevărul pe care îl spunem, pe care îl proclamăm cu gura și în scris. Nu va fi slujită deloc de neadevărul ce rezultă implicit din refuzul expunerii adevărului de dragul compromisurilor. Cei care spun adevărul iubesc cu adevărat pe fraţii lor de care au fost trădați, deoarece îi îndemnă la pocăinţă, ca astfel să scape de judecata de la sfârşit.

Nicolae Rădoi


8

Aruncă-ți pâinea pe apeLa capăt de speranță

O! voi, cari treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse! Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ supt picioare, şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele! Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, cari stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea...

Plângerile lui Ieremia 1:12-14

Mergeam abătut pe una din străzile orașului Los Angeles. Mi se înecaseră toate corăbiile. Eram bolnav de o bună bucată de vreme și în tot timpul acesta nu am putut lucra în cursele de truck cu care mă obișnuisem de aproape 15 de ani, muncă prin care asiguram existența familiei mele. Dar care era boala mea? Nici eu nu știam prea bine. Aveam tensiune arterială, dar aceasta nu era nouă. Mă simțeam sfârșit, incapabil să acționez și să continui munca de truckist. Aveam două truckuri, pe unul lucra un angajat ungur, iar pe celălalt lucram eu, sau trebuia să lucru, dar sfârșeala pe care o simțeam în trup refuza să se depărteze de mine și mă împiedica să plec în curse. Ultimii șase ani făcusem curse între New York și Los Angeles, o distanță de aproximativ 3000 de mile pe care o străbăteam săptămânal dus și întors. Vineri seara, după asfințitul soarelui preluam remorca încărcată cu marfă din Long Island, New York, și plecam spre Los Angeles. Luni dimineața trebuia să fiu în Long Beach, California, pentru predarea transportului. Șase ani petrecuți pe autostrăzile ce legau Estul de Vestul Americii! Muncă epuizantă. Somn puțin. Stres din belșug. Bani puțini, dar suficienți prin administrare judicioasă să îmi plătească datoriile. Cu un an înainte aveam în bancă $5000 economisiți cu greu. Împreună cu soția am hotărât să îi dăruim pentru unii frați săraci pe care îi cunoșteam în România, știind cât de dificil o duceau aceștia împreună cu familiile lor numeroase. I-am dăruit cu bucurie, dar imediat după ce i-am trimis celor nevoiași, a început boala mea, care nu mi-a mai permis să lucrez! Eram incapabil să îmi acopăr cheltuielile lunare cu obligațiile la care mă angajasem. Așa au apărut datoriile în afacerile mele.

Nicolae Rădoi

9

Afundat în datorii

Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa? Proverbe 20:24

În fiecare lună trebuia să achit notele de plată ce se ridicau la $15.000! De un an însă nu mai reușeam să țin pasul. Pe umerii mei apăsau afacerile, compania, casa, cheltuielile de existență, motorina, reparațiile truckurilor și remorcilor, asigurările medicale și cele legate de afacerea transporturilor ce le efectuam săptămânal, plata angajaților (șofer, contabil) etc. Un an de zile s-a scurs agravând condiția mea medicală și incapacitatea de a lucra, dar care s-a reflectat în datoria acumulată pe cardul de credit visa de peste $135.000. Era anul 1999 și isteria legată de Y2K (Anul 2000, care era proiectat în presa americană ca aducând dezastrul operațiunilor de computer) prindea contur, ori așa mi se părea mie. Totul era sumbru. Când eram flămând nu îmi permiteam să mă așez la masa unui restaurant, așa cum făcusem cu un an în urmă, ci mă mulțumeam cu un hot dog. Chiar mărunțișul necesar pentru acesta îl scoteam cu greu din buzunar. Nu aveam bani nici măcar pentru a umple rezervorul mașinii cu benzină! Prin fața ochilor treceau imaginile anilor pe care îi petrecusem în America în urma sosirii noastre în 1980 în țara tuturor posibilităților după ce am fost forțați să părăsim România.

Părăsesc RomâniaAlternativa oferită de Securitate

Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănâncă-ți pâinea acolo, și acolo profețește. Amos 7:12 Plecasem din România deoarece Securitatea mi-a oferit alternativa să plec, sau să fiu ucis! Și nu au glumit atunci când m-au avertizat. Ei preferau să plec, pentru că le făcusem destule probleme în mișcarea de disidență din cadrul Cultului Baptist. Nu s-ar fi dat în lături nici să mă ucidă, dar aveau motive puternice să mă lase să plec, știind că devenisem foarte cunoscut prin Radio Europa Liberă ca un luptător pentru drepturile creștinilor din România. În toamna anului 1978 fusesem condamnat la un an și jumătate de închisoare din pricina activității mele de apărător al libertăților religioase a Bisericilor Baptiste din România.


10

La întemnițarea mea contribuiseră atât organele comuniste cât și cele ale conducerii Cultului Baptist aservite intereselor Guvernului totalitar ceaușist. În momentul în care am terminat sentința, organele de ordine m-au contactat pentru a-mi comunica faptul că eram o persona non grata în România. Trebuia să îmi părăsesc țara. Securitatea prefera această alternativă celei despre care făcuseră aluzie în discuțiile avute cu mine, adică lichidarea mea.

Eliminarea dizidenților politici și religioși

Oamenii setoși de sânge urăsc pe omul fără prihană... Proverbe 29:10

Era logic să insiste să plec, din moment ce Guvernul ceaușist avea interesul să se descotorosească de disidenții ce ajunseseră cunoscuți în Apus. Persecuțiile acestora periclitau unul din interesele majore ale Guvernului ceaușist în relație cu Statele Unite – acela al obținerii clauzei națiunii celei mai favorizate. Guvernul român insista anual pe lângă Guvernul american să primească clauza, ceea ce însemna atât de mult pentru comerțul românesc. Americanii legau însă acordarea clauzei de liberalizarea politicii față de disidenții politici și religioși. Ceaușescu voia să suprime orice disidență din România, și ar fi făcut-o în modul cel mai brutal dacă nu ar fi fost teama că informația ar fi ajuns la Congresul american ce analiza anual evoluția României în această privință decizând astfel reînnoirea sau negarea clauzei. Suprimarea fizică a disidenților era foarte riscantă, mai ales dacă aceștia erau deja cunoscuți în Apus. Securitatea prefera să dea pașapoarte disidenților pentru a scăpa de activitatea incomodă a acestora. Așa se face că imediat după ieșirea mea din închisoare am fost convocat la Securitate și mi s-a cerut să înaintez actele de emigrare. În caz contrar, mi s-a comunicat că voi fi executat. Unul dintre coloneii cu care avusesem de-a face înainte de arestarea mea, și care simpatiza pocăiții, m-a luat de o parte și mi-a spus foarte serios că lichidarea mea era hotărâtă dacă nu acceptam să plec în străinătate. Pe lângă propunerea directă a Securității de a părăsi țara, aceeași povață mi-a fost oferită și de anumiți cunoscuți care aveau relații pe la autorități și știau că amenințarea Securității nu era gratuită. Prietenii mei

Nicolae Rădoi

11

cei mai buni insistau să plec, știind că nu puteam rămâne în România fără să îmi periclitez serios viața. Împreună cu soția mea, Mărioara, și cei trei copii am decis să plecăm în Statele Unite. Aveam deja prieteni în America, unii chiar dintre cei cu care activasem în Comitetul ALRC.

Plecarea din România

Căci asupritorul nu va mai fi... Isaia 29:20

În graba mare ce o aveam de a părăsi țara am donat toate lucrurile de valoare ce le aveam. Nu am vrut să vând nimic, ci voiam să dăruiesc lucrurile pe care le acumulasem de o viață. Știam că prietenii și frații mei de credință, care aveau mare nevoie de ele, oricum, nu ar fi putut plăti prețul lor. Fusesem cel mai înstărit om din Caransebeș înainte de condamnarea mea la închisoare, dar și după ieșirea de la Popa Șapcă aveam încă valori mari în mâini. Mașina pe care o aveam, Volga, am oferit-o unui păstor ce avea nevoie de transport în lucrarea ce o făcea pe la orașe și sate. Acesta era implicat în transportul și distribuirea clandestină de Biblii. Aparatele electronice, foarte scumpe pe vremea aceea, le-am oferit celor ce credeam nu doar că se vor bucura de ele, ci știam că au nevoie reală de ele. Le-am oferit mai ales celor activi în disidența românească, ce ascultau mereu știrile din lumea liberă pe calea undelor. În urma dăruirii lucrurilor de valoare mai rămăsesem totuși cu o sumă bunicică în mâini – dar am hotărât împreună cu soția că nu îi vom lua cu noi, ci îi vom dona săracilor. Oricum, noi plecam într-o țară bogată, și cei săraci aveau mai multă nevoie ca noi de banii aceia. La aeroport am oferit și ceasul pe care îl aveam pe mână unuia care ne însoțea, prieten cu păstorul ce distribuia Biblii, Filip Dincă, la rândul lui participant la acea acțiune primejdioasă. Nu am anticipat că autoritățile mă vor taxa ilegal pentru bagajele ce le aveam (pentru care achitasem deja sumele legale), de aceea ne-am trezit că nu aveam bani să achităm taxele iluzorii. Am împrumutat sumele necesare și în final ne-am suit pe avion spre America! În viața familiei mele se încheia un episod important și începea un altul într-o lume total necunoscută. Simțeam însă că mâna bună a Domnului care fusese cu familia mea de când m-am întors la calea pocăinței, mâna care mă susținuse în persecuții și în închisoare, va fi cu noi și în lumea nouă. Și nu ne-am înșelat!


12

Promisiunea Domnului pe care o citisem în cartea lui Isaia cu mulți ani în urmă și pe care o luasem la inimă prin anii grei ai luptei cu fiara comunistă se dovedise demnă de încredere.

Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut...! ”Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Isaia 43:1-3

Știam că orice cuvânt al Domnului este încercat, demn de încredere, și că mă puteam bizui pe promisiunile Lui! Cu această convingere am părăsit România și am ajuns în America.

Pe un nou continent - Începuturile mele în Statele Unite

M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într’o ţară unde curge lapte şi miere... Exod 3:8

Primii doi ani i-am petrecut în orașul New York unde am fost asistat de niște prieteni să îmi încep viața pe noul continent. Orașul era imens, avea în jur de 15.000.000 de locuitori, o mare parte a acestora fiind emigranți. Puteai auzi în New York peste 100 de limbi din cele vorbite la ora actuală pe glob. Aglomerația demografică se completa cu cea automobilistică. La orele de vârf (rush hours) circulația pe autostrăzi era strangulată. În unele zone te puteai deplasa mai repede pe picioare decât cu mașina. Fiind obișnuit să trăiesc într-un oraș mic ce se afla la poalele munților unde aveam turme de oi cu care petreceam o mare parte a timpului meu, adaptarea la viața metropolei newyorkeze a fost nu lipsită de dificultăți. Era foarte greu să găsești un loc de muncă în anul 1980 în Statele Unite. Pretutindeni unde îți întorceai ochii dădeai de un afiș cu litere mari expus în fața companiilor: No help wanted! – „Nu facem angajări”. Unii mă sfătuiau să apelez la serviciile de asistență socială, dar am refuzat. În scurt timp am ajuns în situația că nu mai aveam ce pune pe masă. M-am rugat împreună cu soția și în urma rugăciunii Dumnezeu ne-a dăruit printr-un prieten, fratele Aurel Popescu, $70 cu care am trăit până am găsit de lucru.

Nicolae Rădoi

13

Lucram cu $6 la oră pe acoperișurile clădirilor orașului. Turnam bitum pe acoperișurile plate sau instalam plăci bituminoase pe cele țuguiate. Criza declanșată de politica economică neînțeleaptă a lui Jimmy Carter ne obliga să lucrăm mult pe bani puțini. Concurența era la vârf. Câștigam însă suficient pentru a putea trăi cu familia mea, soția și cei trei copii, și cu puțină economie puteam să trimitem ceva și pentru nevoiașii din România. De orașul New York mă leagă o amintire formată în urma unei intervenții pe care am efectuat-o pe străzile orașului ce nu erau prea bine păzite de poliție.

În apărarea celui slab

Rupeam falca celui nedrept și-i smulgeam prada din dinți. Iov 29:17

Eram venit doar de două zile în Statele Unite, și fratele Severin mă luase în mașină să îmi arate orașul. La un moment dat am zărit pe trotuar pe un om mai în vârstă ce era atacat de doi vlăjgani negri. L-am întrebat pe Severin ce se întâmpla acolo, și el mi-a spus că cei doi îl jefuiau pe bătrân de ceasul ce îl avea pe mână. Am sărit imediat din mașină și i-am somat pe cei doi să dea ceasul înapoi. Cei doi au ridicat simultan mâna să mă lovească. În clipa aceea i-am apucat eu de câte un braț pe fiecare și i-am izbit cu forță unul de altul. Lovitura puternică de cap pe care și-au dat-o unul altuia i-a afectat așa de tare că au căzut jos la pământ și zăceau amândoi acolo pe trotuar fără să știe ce li s-a întâmplat. I-am spus omului în vârstă să își ia ceasul și să plece imediat, înainte ca cei doi să se dezmeticească.

La San Francisco în căutarea unei vieți mai bune într-o zonă caldă

Căci Domnul Dumnezeul tău are să te ducă într-o țară bună... Deuteronom 8:7

Un lucru ce ne deranja foarte mult în orașul New York era clima excesivă. O iarnă lungă și rece era urmată de o vară tot atât de lungă, dar fierbinte, cu temperaturi foarte ridicate complementate de o umiditate tot atât de ridicată. Iarna simțeai că te congelezi, iar vara simțeai că stai tot timpul într-o baie de aburi. Clima ar fi fost cumva suportată, dar ceea


14

ce ne lipsea foarte mult era părtășia frățească. Distanțele mari ce ne despărțeau, serviciul prin care ne câștigam existența și ne cerea cea mai mare parte a timpului, ne afectau posibilitățile de a petrece mai mult timp în legătura frățească. Nu după mult timp mi-a încolțit ideea de a ne muta din New York. În 1982 ne-am mutat la San Francisco, nădăjduind să trăim într-o climă mai blândă și în condiții financiare mai bune. Nutrisem speranța că orașul în care ne-am mutat era mai mic decât New Yorkul, ceea ce însemna posibilitatea de a economisi timp peste săptămână, timp ce puteam să îl petrec cu familia și cu ceilalți credincioși români. Clima era într-adevăr minunată în comparație cu cea din New York. Am lăsat în urmă iernile aspre din New York și am început să ne bucurăm de clima subtropicală a renumitului oraș așezat în jurul golfului numit San Francisco Bay, la Pacific. Biserica Baptistă din San Francisco a fost pentru noi o oază sufletească unde am fost înviorați mereu de Domnul prin slujitorul Său, Avram Boțan, pe care El l-a pus acolo să păstorească pe cei sosiți din lagărele refugiaților sau direct din România ceaușistă. Nu mă pot opri să nu fac un portret al acestui bun slujitor al lui Dumnezeu care și-a jertfit timpul, sănătatea și resursele bănești în acțiuni de ajutorare a unora pe care binefacerile raiului comunist i-a împins să pornească în bejenie și au ajuns astfel pe meleagurile Californiei. Gândindu-mă la fratele Avram Boțan îmi aduc aminte de versurile lui Costache Ioanid, Oh, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire. Iubirea fratelui Avram Boțan a rămas proverbială.

Un pastor cu inimă de păstor

Și El a dat pe unii păstori... Efeseni 4:11

L-am cunoscut pe Avram Boțan după venirea mea în America în anul 1980, și mai bine după ce ne-am mutat din New York la San Francisco. Era unul din acei păstori ce își dădeau viața pentru turmă. Fratele Boțan era în pensie de boală și ar fi trebuit să se îngrijească pe sine, deoarece suferea de cancer în stare avansată. Dar el nu s-a păstorit

Nicolae Rădoi

15

pe sine, ci pe alții. S-a pus în slujba celor ce soseau în America venind din iadul comunist. Îi aștepta cu un apartament gata pregătit, cu o masă întinsă și cu un frigider plin de alimente. Chiria era plătită pe două luni în avans și frigiderul era umplut mereu pe măsură ce se golea. Pe noii veniți, ce treceau prin greutățile începerii unei vieți noi într-o țară și cultură străină, el îi ducea peste tot cu mașina lui veche pentru a le găsi slujbe. Nu accepta nici un fel de recompensă pentru slujbele făcute, nici de la Biserica ce o păstorea, nici de la cei pe care îi ajuta.

A fost foarte bucuros de sosirea mea și a familiei mele în San Francisco. Auzise că vine un păstor care fusese persecutat în România și era bucuros să poată face lucrarea de păstorire a Bisericii împreună cu acesta. Aici îmi permit o observație. Unii păstori ai Bisericilor românești din diaspora nu vor să aibă în congregație alți

păstori cu care să conlucreze! Ei vor să conducă singuri, fără a împărți poziția lor cu alții! Fratele Boțan s-a bucurat când a auzit că vine un păstor în congregația ce o slujea! Abia după ce am sosit în San Francisco a înțeles că eu eram păstor, dar nu de suflete, ci de mioare! Ne-a primit cu inimă mare, așa cum îi era obiceiul. A insistat foarte mult de mine să preiau caseria Bisericii. Ca și casier am constatat că nu primea să fie rambursat pentru cheltuielile ce le făcea pentru membrii congregației (benzina ce o cheltuia cu ei, reparațiile de mașină, timpul petrecut cu alții etc.). Nu primea bani nici de la cei pe care îi slujea când aceștia insistau de el să accepte un ajutor bănesc pentru multele jertfe și servicii făcute. Văzând că nu pot să îl convingă să accepte atențiile lor, aceștia au donat bani Bisericii cu mențiunea că sunt destinați fratelui Boțan! Oridecâte ori i s-a oferit un cec pentru cheltuielile multe ce le acumulase slujind pe alții, el a returnat banii la Biserică, deși venitul lui se rezuma la o pensie de boală de $500 pe lună! Știu lucrurile acestea pentru că am fost casierul Bisericii Române Baptiste din zona orașului San Francisco.


16

Fratele Avram Boțan intervenea cu informații și cu cereri la Radio Europa Liberă în folosul celor ce erau persecutați de Guvernul comunist, deși unii îl sfătuiau să tacă, avertizându-l că va avea de suferit. Odată l-a solicitat pe un coleg al său, păstor şi acesta, să facă împreună un protest la Europa Liberă în favoarea unor frați ajunși în ghearele ascuțite ale Securității (se știa că securiștii se temperau de îndată ce numele celor torturați de ei erau date publicității în Apus). Colegul l-a refuzat invocând lozinca „creștinii nu își cer drepturi!” Fratele Boțan a fost foarte mâhnit de acest răspuns și se întreba, cum ar fi ajuns acel păstor în America, dacă nu și-ar fi cerut dreptul de emigrare!? El știa că Scripturile ne îndeamnă să nu uităm pe cei ce se află în suferințe și persecuții, dar observa că frații săi invocau diferite pretexte pentru a-și scuza lipsa de implicare în lupta pentru apărarea celor maltratați de Securitate. Era întristat că unii păstori după ce s-au văzut în America au uitat de frații lor persecutați în România ce aveau nevoie de un cuvânt de protest din partea Americanilor, ceea ce i-ar fi ajutat în lupta cu autoritățile și în tentativa de a părăsi România pentru a se stabili în Apus. Oricum păstorul Avram Boțan a continuat să pledeze pentru drepturile celor deposedați de drepturi din România, lucru pentru care soției lui i s-a spus că nu va mai vedea țara în care s-a născut. Astăzi pe la congresele Asociației Bisericilor Baptiste din America sunt menționați și amintiți ca păstori buni unii care nu au mișcat nici un deget pentru semenii lor, și nu au intervenit niciodată pentru frații lor persecutați în România (ci doar și-au fixat salarii grase din contribuțiile celor ce au ajuns în libertate), iar numele lui Avram Boțan, omul care a trăit pentru alții, și s-a jertfit pentru alții, este uitat! Îmi aduc foarte bine aminte de ultimul botez pe care l-a ținut în Biserica pe care a păstorit-o cu dedicare. Era slăbit, și mi-a cerut să îl sprijinesc vreo câteva momente înainte de a face botezul. La puține zile după aceea s-a stins, dar amintirea lui, a predicatorului ce s-a jertfit în ajutorarea altora, nu se va șterge. A fost un om mare, deoarece a slujit pe mulți și aceasta pentru că avea o inimă de păstor!

PASTOR DE...PROFESIE...

Se spune că o poză este cât o mie de cuvinte. Şi poate că este ceva adevăr în vorba asta. Sunt cioban de meserie. Păstor...nu de oameni ci păstor de oi. Zâmbiţi deja, nu-i aşa? Aveţi tot dreptul. Şi eu zâmbesc...şi când eram dus cu oile mele la păşune...zâmbeam chiar şi mai mult. Nu

Nicolae Rădoi

17

mi-am iubit oiţele. Deşi aveam oameni care grijau de oi, aveam una în special care venea la mine imediat ce-o chemam că îmi cunoştea glasul. Să vă spun eu drept...şi pentru măgarul turmei am avut mare respect. El ducea greutăţile. Într-o turmă respectabilă trebuie să fie şi un măgar. Neapărat. Iacătă-mă aici cu respectabilul ... Şi ştiţi ce gânduri am când mă uit la pozele de mai sus? Mă gândesc la Turma Lui Hristos, la glasul Lui dulce care ne cheamă, la păşunile prin care ne duce, la izvoarele de apă lină...la umerii pe care ne poartă când nu mai putem merge...Şi spun în minte o rugăciune pentru toate oile rătăcite, însetate, înfometate. Nu auziţi vocea Păstorului care vă cheamă...”Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi?” Mai este loc în staul...veniţi!

Ungurul ce a vrut să îmi suprime dreptul la cuvânt Dar nu mai proroci la Betel... Amos 7:13

După sosirea noastră în San Francisco inițial m-am angajat la o companie a unui ungur unde lucrau mai mulți români. Desigur că am profitat de prezența românilor în companie și în timpul pauzelor le vorbeam mereu despre Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul care a plătit prețul păcatelor noastre ca să ne poată oferi iertarea în dar! Șeful companiei, ungurul care era mulțumit să aibe români harnici în manufactura sa, dar nu era dornic să audă Evanghelia, m-a apostrofat pentru faptul că vorbeam despre Mântuitorul meu altora, și mi-a cerut să încetez cu „propaganda” sub amenințarea că mă dă afară. I-am spus că pentru mărturia mea creștină am mers la închisoare în România, și nici prin cap nu îmi trece să încetez să vorbesc despre Cel care mi-a dăruit viața veșnică! Eram într-o țară liberă și nu voiam să fiu neascultător de Domnul meu care mi-a cerut să duc vestea bună a mântuirii celor cu care veneam în contact.

vă uitaţi însă cu jale la mine şi la meseria mea; Domnul Isus este şi El un păstor, El este Păstorul cel bun, şi deşi nu mă pot compara cu El, înțeleg unele lucruri pe care le explică David care şi el a fost un păstoraş (Psalmul 23). Nu poate fi păstor unul care nu iubeşte oile; şi eu tare


18

Mai mulți colegi de muncă m-au atenționat că ungurul nu va tolera mărturia mea, ci va acționa și mă va pune pe liber. Mi-am asumat riscurile și am continuat să vorbesc despre mântuirea mare de care ne-a făcut parte Dumnezeul nostru în Domnul Isus Christos! Au avut dreptate. La scurtă vreme am fost dat afară. Știam că pot riposta printr-o acțiune judecătoarească, dar am decis că este mai bine să sufăr pentru Evanghelie decât să mă judec cu un individ care, deși venise dintr-o țară comunistă pentru a scăpa de tirania Guvernului, acționa la fel de tiranic în compania sa. Unii din credincioșii din San Francisco erau mirați când le spuneam despre persecuțiile la care fusesem supus în România, deoarece, spuneau ei, „noi nu am avut nimic de suferit în România!” ”Bineînțeles că nu ați avut de suferit, dacă gura v-a stat închisă și nu l-ați mărturisit pe Domnul Isus!” – le răspundeam eu. Îi îndemnam să își schimbe mentalitatea și să înceapă să mărturisească pe Domnul, aici în țara unde nu era nici o primejdie în practicarea evanghelizării personale! În ciuda faptului că știm că Domnul ne-a cerut să îi fim martori (Matei 28:19-20; Fapte 1:8 etc.) și să ducem Evanghelia până la marginile pământului, cei mai mulți credincioși stau cu mâinile în sân fără să mărturisească pe Domnul.

Vizita unui prieten drag

...oamenii evlavioși sunt toată plăcerea mea Psalmul 16:3

Fratele Liviu Olah.

De-abia sosiserăm la San Francisco și am fost vizitați acolo de fratele Liviu Olah. El fusese oaspetele meu la Caransebeș în foarte multe ocazii și știa că fusesem cel mai bogat om din zona aceea în anul 1978. La San Francisco locuiam cu familia într-un apartament foarte mic, deși eram cinci persoane. Clădirea în care se afla apartamentul era una veche. Apartamentele nu aveau baie individual, ci eram obligați să folosim baia comună a clădirii. Fratele Liviu a văzut situația noastră și ne-a încurajat spunându-ne că Dumnezeul căruia i-am slujit în România nu a uitat jertfele pe care le făcusem, și la vremea

Nicolae Rădoi

19

Lui ne va ridica la o situație mai bună și în America. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru încurajările pe care ni le trimetea, știind că uneori stăteam în cumpănă cu soția întrebându-ne dacă într-adevăr a fost voia lui Dumnezeu să venim în America.

Mă fac zugrav pe bani puțini

...picioarele nu-i mai sunt de ajutor, stă atârnat și se clatină.Iov 28:4

În urma pierderii serviciului ce l-am avut în compania ungurului m-am angajat ca zugrav, pe $5 la oră. Nu mai lucrasem în această meserie, dar nu m-am dat în lături când a fost vorba să învăț o meserie nouă. La câtva timp după ce am început slujba de zugrav, scara pe care lucram a cedat și în cădere mi-am fracturat un picior. Am fost silit să merg la spital pentru a-mi pune piciorul în ghips. Unii prieteni m-au îndemnat să acționez în judecată pe medicul care mă angajase, pentru a obține beneficii financiare în urma accidentului. Am refuzat să dau în judecată pe cel ce mă ajutase cu un serviciu atunci când fusesem dat afară de la compania ungurului. Aveam asigurare medicală, dar nu am spus companiei de asigurări că accidentul a survenit la locul de muncă, deoarece nu voiam ca medicul acela particular să aibe cheltuieli și neplăceri din cauza accidentului meu. Așa se face că cheltuielile medicale au fost acoperite de compania de asigurări, dar eu nu am primit nici o despăgubire pentru accident, nici pentru timpul petrecut în recuperare.

În Kentucky – aventură într-o zonă agrară

Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău... Deuteronom 8:2

Niște cunoscuți care se stabiliseră în Paducah, Kentucky, m-au invitat să mă mut în orășelul unde locuiau ei. Îmi spuneau despre frumusețea locului, despre omenia localnicilor, cât și despre viața lipsită de stres a locuitorilor zonei. Așa se face că în 1984 ne-am mutat în Kentucky. Părăseam orașul San Francisco cu piciorul în ghips. Nu aveam bani pentru mutare, dar m-am rugat Domnului să pot vinde un microbus pe care îl aveam, și cu banii intenționam să acopăr cheltuielile de mutare.


20

Providețial, Dumnezeu mi-a trimis un cumpărător care mi-a oferit suma pe care o solicitam, fără să se târguiască! Din banii primiți am închiriat o mașină și ne-am deplasat în Kentucky, la Paducah. Orășelul era așezat la joncțiunea a trei state (Kentucky, Indiana și Illinois), și a trei cursuri de apă. Acolo fluviul Ohio primește în partea de sud a albiei sale apele rîului Tenessee, după care se varsă în marele Mississippi. Așezarea Paducah a fost fondată pe la 1830 și a cunoscut o dezvoltare datorită industriei cărbunelui exploatat în statele Kentucky și Illinois. La ora când noi ne mutam acolo locuitorii trăiau mai mult din agricultură, zootehnie și pescuit.

Prietenii vechi și părtășii noi

Eu zic Domnului:„Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!” Sfinții care sunt în țară, oamenii evlavioși sunt toată plăcerea mea. Psalmul 16:3

La sosire am fost întâmpinați de familiile Pup și Grecu și de alți prieteni pe care îi aveam în localitate. Se înfiripase acolo o insulă românească unde ne simțeam foarte bine. Comunitatea noastră a fost vizitată și de fratele Liviu Olah cu care am avut părtășii și bucurii la fel ca în România. O singură problemă aveam noi, românii, în Paducah. Nu găseam lucru așa cum am fi vrut. La sosirea în Paducah aveam piciorul în ghips și mă gândeam ce o să găsesc de lucru, cum o să mă descurc, unde îmi voi adăposti familia? Aveam nevoie de o casă unde să pot să mă așez cu soția și cei trei copii. În Paducah nu erau multe apartamente de închiriat ca în marile orașe, ci doar case rezidențiale. Casele nu erau scumpe, dar pentru a le cumpăra aveai nevoie fie de bani gheață, ceea ce eu nu aveam, fie de un împrumut de la bancă, unde nu puteam merge știind că nu am un serviciu cu care să garantez împrumutul necesar pentru cumpărare.

Proprietar pe neașteptate

Vei stăpâni cetăți mari și bune pe cari nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puțuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai sădit.

Deuteronom 6:10-11

Nicolae Rădoi

21

Nu aveam un serviciu pe baza căruia să cer un împrumut de la bancă pentru a-mi cumpăra o casă. În ciuda acestui fapt, un prieten al meu m-a însoțit la bancă și a stat de vorbă cu directorul instituției financiare pledând cu acesta să îmi împrumute bani, deși nu aveam o slujbă. „Vă garantez eu că va plăti!” – a spus prietenul meu. Așa, cu vorba bună pusă de prietenul meu și cu bunăvoința bancherului am ajuns proprietarul unei ferme

Cu soția și nora, Cami, în fața casei din Kentucky

cu casă și 40 de acri în Paducah, Kentucky. Unii se întreabă cum a fost posibil ca pe vorba unui prieten să primesc împrumutul de la bancă? Adevărul este că cel care a pledat la bancă a fost chiar fratele Liviu Olah, care a povestit celor din conducerea băncii desprea persecuțiile din România prin care trecuse el și trecusem și eu. Le-a spus că el era păstor și garantează pentru integritatea mea. Așa se face că am primit împrumutul în condiții foarte avantajoase. Banca a accepta să plătesc nu lunar, ci la sfârșitul anului sumele ce mi-ar fi revenit lunar. Zilele care s-au scurs după ce ne-am mutat în casa noastră au fost și frumoase, dar și provocatoare. Frumoase, deoarece eram la casa noastră și ne bucuram de mediul paradisiac în care era așezată ferma noastră. Provocatoare, deoarece mă gândeam la scadența când trebuia să restitui împrumutul ce îl făcusem la cumpărarea casei. Eu încă nu găsisem de lucru, iar nevasta lucra pe $20 pe săptămână. Uneori mai adăuga la suma aceasta până la $10 în bacșiș. Câștigul ei era insuficient să ne susțină. Mă gîndeam să plec din nou la New York, știind că acolo se găsea de lucru.

Cum am devenit om de încredere pentru un antreprenor

Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi îm-plinind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ.

Deuteronom 28:1


22

În timp ce mă gândeam să plec la New York, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Am fost solicitat să dau ajutor unui om de afaceri din zonă la repararea unui dig de pe proprietatea acestuia. Eram împreună cu băiatul meu cel mijlociu când omul ne-a arătat ce aveam de făcut și apoi a plecat. Trebuia să descărcăm niște bolovani imenși dintr-un camion urmând să îi așezăm în peretele digului. S-a întors peste trei ore, și s-a speriat de progresul pe care îl făcusem în absența lui. Ne-a privit uimit mai multe minute cum lucram, și în urmă ne-a chemat la o altă lucrare pe care o avea, și anume, despădurirea unei parcele de pământ, unde am lucrat cu băiatul cel mare. Acolo aveau un buldozer cu care desrădăcina pomii, dar nu avea un om care să îl mânuiască. Când m-a întrebat dacă știu să lucrez cu o astfel de mașină, fiul meu l-a asigurat că știm și în câteva minute a reușit să mânuiască buldozerul fără probleme, deși nu o mai făcuse înainte. Pădurea a fost dată jos și copacii i-am tăiat și despicat sub privirile uimite ale șefului. În urma acestor servicii pe care i le-am făcut ne-a spus că vrea să ne angajeze permanent. La obiecția mea că nu aveam mașină cu care să ne deplasăm de acasă la lucru, el ne-a spus că nu este o problemă și ne-a oferit o mașină de-a lui. Când am întrebat de preț, ne-a surprins el pe noi spunându-ne că ne-o oferă gratuit! Era sâmbătă în ziua când am lucrat pe proprietatea lui, și el ne-a spus că joi va veni la noi acasă și ne va duce la fiul său care ne va oferi serviciul de care aveam nevoie. În zilele acelea stăteam ca pe ace. Nu știam dacă omul se va ține de cuvânt. Voiam să plec la New York, și fiecare zi cu care întârziam ne afundam mai mult în dificultăți din lipsa unui serviciu cu care să ne câștigăm existența. Dar omul nostru s-a ținut de cuvânt. Joi a bătut la ușa noastră și ne-a dus la magazinul fiului său. Acolo ne-a pus să facem ordine și curățenie. Am făcut ceea ce ne cerea în timp record. Omul a fost uimit de viteza cu care lucram. În timp ce discuta cu noi a sosit un truck pentru a fi descărcat de marfă. Șoferul, angajatul său, făcea manevre la nesfârșit nefiind în stare să conducă bine în marșarier. Am cerut voie să mânuiesc eu truckul și imediat l-am plasat în poziția din care putea fi descărcat. Șeful m-a privit din nou uimit. Mi-a arătat apoi un truck ce zăcea de mai multă vreme pe proprietatea sa având nevoie de reparație, și mi-a spus că nu a găsit pe cineva în stare să i-l repare. Am cerut voie să mă uit la el, și în cîteva minute am pornit motorul. Omul era în culmea fericirii. În aceeași zi fiul său mi-a dat un camion de cinci tone, pe care l-am reparat și l-am folosit de atunci pentru problemele familiei. Aveam de acum și un camion!

Nicolae Rădoi

23

Operatorii din depozit au învățat românește pentru a înțelege mai bine ordinele mele. Așa am ajuns să am un serviciu în Paducah!

Cum am devenit fermier

Iată toate binecuvântările cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp.

Deuteronom 28:2-3

Pe lângă serviciul pe care îl aveam la depozit am început să mă ocup și de agricultură. Am semănat porumb anul acela, dar nu aveam mașini cu care să îl recoltez. Șeful meu mi-a dat mașinile sale de recoltat fără să îmi ceară on cent pentru că le-am folosit! A observat că am început să cresc porci și mi-a trimis oamenii lui să îmi construiască instalațiile mecanice necesare în acest scop, și mi-a dat și zece scroafe.

Tot atunci a sosit în Paducah fratele Iorga din Chicago, și s-a apucat și el de creșterea porcinelor. Nu știa mai nimic în legătură cu agricultura sau creșterea animalelor. M-am oferit să îl învăț ceea ce știam eu. Fratele Iorga a cumpărat 60 de porci din care a reținut zece pentru șeful nostru. Șeful m-a sfătuit să cumpăr un vier bun, și mi-a dat și bani pentru aceasta. Am cumpărat verul care în anul acesta a câștigat premiul întâi într-un concurs al porcinelor pe statul Kentucky. Am ajuns să am peste 100 de porci. Eram fermier în toată regula!Băiatul cel mare Nick cu nora mea Cami,

cei doi băieți proaspăt sosiți în Kentucky.


24

Cum am devenit truckist

Domnul va face ca binecuvîntarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe cari vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Deuteronom 28:8 Șeful m-a angajat să lucrez într-o hală unde se încărca marfă pe truckuri pentru a fi transportată pe râul Mississippi. Nu înțelegeam comenzile celor ce mă dirijau, de aceea am rugat pe fiul meu cel mic să le spună cum să mă dirijeze cu macaraua în limba română. Oamenii aceia au învățat să comunice cu mine în românește: „Dă înainte!” strigau ei. „Dă înapoi!” În urmă mi-am extins afacerile și în domeniul transporturilor cu truckul. Șeful mi-a dăruit un truck pe care el nu a mai vrut să îl repare. Eu l-am reparat și am început împreună cu fiul cel mic să mergem în curse prin zonă ca angajați ai companiei la care lucram ca șofer și supraveghetor al șoferilor pe care îi pontam. Apoi m-am consultat cu șeful cerându-i părerea dacă este de acord să îmi cumpăr un truck cu care să câștig mai bine pe cont propriu. Cu aprobarea lui am decis să cumpărăm un truck uzat dând ca primă rată truckul mai vechi pe care îl primisem cadou de la el. Am pus jos $1.000 și așa am ajuns să am un truck mai bun. Când lucram pentru șeful meu câștigam șapte dolari la oră! Peste câtva timp am discutat cu Greg, șeful și la remarca mea că angajații săi câștigau bine, mi-a spus că mă ajută să îmi cumpăr un truck mai bun cu care să pot lucra pe cont propriu. Cu ajutorul lui am cumpărat primul meu truck în America! M-a costast $20.000. Ultimul din copiii mei, Bill, care avea 14 ani, a învățat să conducă truckul și în curând s-a antrenat în curse împreună cu mine. De fapt toți trei băieții mei știau să conducă truckul și în următorii ani au ajuns de au lucrat în acest domeniu, fie împreună cu mine, fie pe cont propriu. Acum, că nu mai eram angajații unei firme, ci aveam compania noastră pentru care ne osteneam, câștigam mult mai bine decât în serviciile pe care le avusesem până atunci. Am reușit astfel să cumpărăm patru truckuri pe care lucram eu și copiii.

Nicolae Rădoi

25

Omenia americanilor

Cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Tit 3:8

Trebuie ca ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune... și să nu stea neroditori Tit 3:14

Familia din Kentucky la care lucram s-a dovedit în multe privințe că iubea pe Domnul și era gata să ajute celor ce aveau nevoie de asistență. Soția mea a ridicat ceva greu și a ajuns să aibe hernie de disc la zona cervicală. Durerile ei erau mari, dar noi nu ne puteam permite să mergem la doctori deoarece nu aveam asigurare medicală. Durerile ne-au determinat să mergem la un control medical, ceea ce a revelat că una din vertebre trebuia schimbată, fiind zdrobită. Șeful meu, Greg, s-a oferit să plătească operaţia în cazul în care spitalul nu voia să acopere operația. Doctorul ce urma să efectueze operația a spus că el o va face gratuit, dar spitalizarea și celelalte costuri urmau să fie plătite cumva. El ne-a spus că va apela la Bisericile din zonă pentru a se strânge suma de peste $50.000 necesară să acopere cheltuielile! Înainte de a ști cum vor răspunde cei solicitați să dăruiască pentru operație, doctorul a și efectuat-o. Dărnicia americanilor a fost impresionantă. Am știut atunci de ce Dumnezeu binecuvânta atât de mult țara americanilor! Când eram întrebat dacă îmi place în America, răspundeam afirmativ și arătam și motivele pentru care iubeam așa de mult țara în care am ajuns.


26

Orașul ÎngerilorLa Los Angeles

Iată că locul unde locuim noi este prea strâmt pentru noi... 1 Regi 6:1

La sfârșitul anului 1985 ne-am mutat în orașul Los Angeles din California unde ne-am cumpărat imediat o casă. Următorii cincisprezece ani i-am petrecut în zona orașului Los Angeles lucrând ca șofer pe truck. Anul următor după sosirea în Los Angeles am cumpărat copiilor mei truckuri moderne și m-am orientat să cumpăr pentru mine unul nou-nouț, unul care era ultimul răcnet. L-am târguit de la un dealer din orașul unde ne mutasem. Acesta era foarte interesat să cunoască mărturia mea cu privire la persecuțiile creștinilor din România. Era un om pocăit, și se întrista de faptul că credința în America nu mai avea același preț ca în țările comuniste unde creștinii sufereau cumplit și plăteau uneori cu viața pentru credința lor. Când am menționat truckul pe care îl voiam, el nu îl văzuse, că doar atunci fusese coborât de pe tren și parcat. Fără să îl vadă, dar îl știa din descrierea ce o avea pe masă, el ne-a spus: „Rădoi, cred că truckul acesta este pentru tine!” Eu credeam că glumește, dar el m-a întrebat câți bani puteam să pun jos. I-am spus că am doar $3.000, dar el mi-a spus că îmi dă $10.000 pe truckul meu vechi. Așa am făcut târgul. Dealerul mi-a spus apoi că truckul trebuia să participe la o expoziție ce urma să aibă loc acolo peste câteva zile. Mi-a spus că îmi pune numele meu pe truck. Truckul avea generator electric, aer condiționat, chiuvetă, frigider și microwave în bucătărie, etc. Expoziția respectivă a atras oameni interesați din toate părțile. Truckul meu era deci parte a expoziției, fiind unul din cel mai dotate modele. Mai mulți indivizi l-au contactat pe dealer cerându-i să le vândă truckul cu numele meu, dar el le-a spus că nu îl poate vinde din moment ce era deja târguit. Unii i-au oferit un preț mai mare decât cel pe care îl oferisem eu, dar dealerul a fost om de cuvânt și nu a acceptat să îl vândă pe bani mai mulți, deși eu nu îl achitasem, ci doar mă înțelesesem cu privire la preț. Dealerul a spus tuturor celor ce voiau să îi dea mai mult că truckul aparținea unuia care a stat în închisoare pentru credință. „Dumnezeu, pe care l-ai slujit în închisoare vrea să stai acum în acest truck ultra-modern” – îmi spunea el în zilele acelea când am finalizat tranzacția și am luat truckul acasă. Așa lucrează Dumnezeu pentru cei ce îl cinstesc cu credință și

Nicolae Rădoi

27

curaj. Am început astfel businesul în trucking în Los Angeles. Cu truckul achiziționat am făcut peste 3.000.000 de mile. Curând am cumpărat încă unul, la fel de dotat și am angajat un maghiar. Până în anul 1999 am colindat America în lung și în lat și am câștigat bani frumoși cu care am putut ajuta lucrarea lui Dumnezeu din România prin donații pentru construirea unor case de rugăciune. Nu bănuiam însă ce va aduce anul 1999. A fost anul în care am intrat în umbră și nu știam de ce și nici cum să ies din acea suferință teribilă ce îmi măcina sănătatea și îmi încerca credința în Domnul.

Sosirea părinților în America

Ridică-ți ochii împrejur și privește: toți se strâng și vin la tine...

Isaia 60:4

Dumnezeu ne-a făcut bucuria de a primi în America pe părinții mei, scăpați și ei din iadul comunist. Era anul 1985 când au părăsit România și au sosit la noi în Kentucky. Lucrurile erau deosebit de grele în România, dar Domnul i-a scăpat de acolo. Părinții mei au văzut casele pe roți din zonă și și-au exprimat dorința să aibă și ei una, deși casa noastră era mare și aveau loc alături de noi. Ferma mea avea vreo 40 de hectare și le-am găsit un loc unde să își așeze casa pe roate. Era mare și frumoasă. Avea trei dormitoare pe lângă living, dining, baie și bucătărie. Sosirea părinților mei mi-a dat posibilitatea să iau pe soția mea cu mine în călătoriile ce le făceam pe truck. Părinții ei stăteau cu copiii noștri, ceea ce ne-a dat posibilitatea să fim împreună mai mult timp. Lucrul acesta a fost providențial. Nu știam că voi trece printr-o situație critică în care soția urma să mă ajute și să mă scoată din încurcătură.

O operație dificilă prin care am trecut

Eu sunt Domnul care te vindecă. Exod 15:26

Eram împreună cu soția într-o cursă și mă întorceam de la New


28

York spre Los Angeles când la un moment dat, în statul Pennsylvania, am fost nevoit să pun o frână puternică, ceea ce m-a izbit cu burta în volan. Izbitura a fost așa puternică că mi-a spart diafragma și mi-a cauzat dureri foarte puternice. Toată noaptea am încercat să merg mai departe, dar eram nevoit să mă opresc din nou și din nou să mă întind pe pat din pricina durerilor. Spre dimineață am sosit la un truck stop și am spus soției să meargă înlăuntru și să ceară ajutor. În clipa când ea a spus: „We need help!” toți cei din shop au lăsat lucrul și au venit imediat la truck. Au chemat ambulanța și am fost dus la spital. Medicul a decis că am nevoie imediat de operație, altfel riscam infecții și probleme mari. I-am spus că nu am asigurare medicală. El m-a întrebat câți bani am, și i-am spus că dispuneam de $3.500. El a decis să efectueze operația oricum. Spitalul a primit cei $3.500 ce îi aveam, dar nu a mai cerut să plătim nimic în plus. Medicul ce m-a operat a renunțat la suma ce trebuia să i-o plătesc lui în schimbul operației. Cheltuielile lui erau separate de cele legate de spitalizare pentru care plătisem cei $3.500. Din nou am văzut omenia celor din USA. În spital am citit cartea Cămașa lui Christos. Eram în lacrimi în timp ce făceam lectura cărții. Găseam în narațiune pe un comandant militar roman, Marcellus, care fusese însărcinat cu execuția și după ce ajunsese să înțeleagă Cine a fost cel pe care el L-a crucificat, suferea și se condamna că nu a făcut nimic pentru a salva pe Mântuitorul de la moarte. Când cineva i-a spus că era ordinul Romei de executare a lui Isus și nu putea să se împotrivească unui ordin al autorităților romane, el a spus că ar fi preferat să moară, dar să nu înfăptuiască un ordin prin care Fiul lui Dumnezeu era dat morții. Mă identificam cu centurionul roman. Îi mulțumeam lui Dumnezeu că în România aflată sub tirania comunistă eu am preferat să îndur prigoana înfruntând moartea din dragoste pentru Domnul. La o săptămână după operație am plecat din spital, dar nu acasă, ci într-o cursă de transport. Doctorul a crezut că plec cu avionul, dar eu m-am suit în truck și am plecat mai departe să iau marfă din Pennsylvania. Pe drum, din cauza denivelărilor de teren operația mi s-a deschis și a trebuit să fac o pauză de alte două zile. Nu am așteptat să mă vindec, ci am plecat din nou în cursă. Dumnezeu a fost bun și mi-a vindecat tăieturile operației. Puteam să invoc atâtea instanțe când Domnul a fost cu mine și m-a izbăvit din situații critice. Dar nu vedeam nici o ieșire din situația în care ajunsesem la finele secolului în Orașul Îngerilor.

Nicolae Rădoi

29

Inexplicabila boală ce m-a dus la bancrută

Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ supt picioare, şi m’a dat înapoi. M’a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele! Plângerile lui Ieremia 1:13

Anul 1999 mi-a adus o surpriză pe care nu am anticipat-o vreodată. Eram voinic, sănătos, capabil să mut munții dacă era nevoie, și fără să știu cum, dintr-o dată am ajuns foarte bolnav. Nu era o boală care să mă țintuiască la pat. Dar mă oprea de la munca mea de șofer pe truck. Nu puteam să mă mai sui la volan. Dacă o făceam simțeam că mă năruiesc. Dacă persistam, după câteva sute de metri eram obligat să cobor din cabina șoferului. Simțeam în trup o sfârșeală continuă. Nici un tratament nu a dat rezultate. Doctorii strângeau din umeri neputincioși. Incapabil de curse, am început să pierd afacerile. În mai puțin de un an economiile s-au dus și m-am trezit în datorii de peste $135.000. Situația părea disperată. Săptămână după săptămână trăiam cu nădejdea că starea mea fizică și psihică se va îmbunătăți și mă voi putea reîntoarce la lucru pentru a recupera pierderile suferite. Dar săptămânile s-au transformat în luni, și lunile s-au cumulat formând aproape un an de incapacitate. Nu mai puteam continua astfel. Mă apropiam de bancrută. Posibilitatea împrumutului pe cardul visa se terminase. Ajunsesem la limita maximă. Mai aveam câțiva dolari în buzunar. Mă duceam zilnic la sediul companiei mele pentru a organiza munca angajatului ce îl aveam și să fac față întrebărilor ce mi le adresa contabilul. Nu îmi permiteam nici măcar să mănânc la un restaurant. Când eram flămând îmi cumpăram un hot dog. Simțeam cum îmi fuge pământul de sub picioare știind că nu mai pot să mă întorc la cursele săptămânale pe care le făcusem în ultimii cincisprezece ani! Desigur că această situație m-a determinat să îmi analizez viața și să încerc să găsesc vreo explicație a lucrurilor ce le experimentam și care mă dureau atât de tare. Până atunci ori de câte ori avusesem o problemă majoră în viață am găsit cât de cât o explicație logică pentru ceea ce experimentam. Acum eram în ceață și ceața refuza să se ridice, să îmi permită să zăresc lucrurile în mod satisfăcător.


30

Controversa cu Dumnezeu

Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele? De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!

Plângerile lui Ieremia 3:37-39

Discutam cu Dumnezeu și Îl întrebam de ce îngăduie o astfel de situație disperată în viața mea. Cel rău mă ispitea să mă revolt față de Dumnezeu, să îi reproșez că am fost un om drept, că am ajutat pe săraci, că am zidit case de rugăciune etc., și în ciuda acestor lucruri El m-a abandonat fără să îi pese de situația mea disperată. Ca și Ilie am auzit un susur blând și subțire care îmi aducea aminte de anii trecuți în care fusesem în situații și mai disperate, și Domnul m-a izbăvit din ele cu dreapta Sa biruitoare. Mi-am adus aminte de anii când m-am pocăit și de anii în care am luptat pentru drepturile religioase ale închinătorilor lui Dumnezeu din România. Mi-am adus aminte de convertirea mea, de timpul petrecut în închisoare și de modul minunat în care Dumnezeu s-a glorificat prin experiențele mele din temniță arătându-și puterea izbăvitoare. Mi-am adus aminte... Memoria este o unealtă pe care Dumnezeu o folosește pentru a învinge în viața nostră deprimarea și disperarea atunci când se instalează și nu vor să plece.

ConvertireaCum m-am întors la Domnul

„Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Ioan 6:65

Întoarcerea mea la Domnul a fost de aşa natură încât nu poate fi explicată decât prin intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Am crescut până la vârsta maturităţii într-o familie obişnuită de oameni care se credeau ortodocşi, din satul Turnu Ruieni de lângă Caransebeș. Erau oameni gospodari care practicau „religia strămoşească,” dar nu cunoşteau în realitate pe Domnul şi mântuirea Lui. Dar Dumnezeu, care este plin de bunătate, a hotărât din veșnicie să se îndure de familia noastră. Și iată cum s-a întâmplat.

Nicolae Rădoi

31

Invitat să merg la adunarea pocăiţilor

Haidem la Casa Domnului! Psalmul 122:1

După ce am atins vârsta tinereţii, plăcerea mea mare era să particip la nedeile săteşti care adunau un număr impresionant de oameni la joc. În jurul datei de 14 octombrie satul nostru avea anual o astfel de nedeie, pe care o aşteptam cu multă nerăbdare. Satele din jur aveau şi ele nedeile lor, la care de asemenea participam deoarece îmi plăceau petrecerile. Înaintea nedeii ce urma să aibă loc în satul nostru, am contactat pe tâmplarul satului, unul numit Andrei, şi i-am cerut să îmi pună ferestre la casă. Acesta mă invitase înainte la întrunirile Bisericii Baptiste, dar nu am vrut să aud de aşa ceva. I-am spus foarte direct că eu nu voi merge la pocăiţi pentru nimic în lume, deoarece acolo merg numai oamenii reduşi sau proşti. Ei bine, de data aceea Andrei Năstos Tâmplarul mi-a spus că este foarte ocupat, şi că dacă vreau să vină mai curând să îmi facă ferestrele, să răspund şi eu invitaţiei lui de a veni la adunarea pocăiţilor. Văzând că aşa stau lucrurile, am hotărât să merg la întrunirea pocăiţilor într-o vineri seara. Nu voiam să merg duminica, deoarece aş fi fost văzut de săteni, ceea ce nu îmi convenea. Mă gândeam că vineri seara nu mă va vedea nimeni, şi nu va şti nimeni că am mers la pocăiţi.

Auzirea care produce credință

Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Christos. Romani 10:17

Când a venit vineri seara, am spus părinţilor mei că voi merge la adunarea pocăiţilor. Mama nici nu s-a gândit să mă urmeze, dar tata, un beţivan, a hotărât în acea seară, la propunerea mea, să vină cu mine la pocăiţi. Cel care a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceea a fost un verişor de al doilea de al tatei, Ilie Albu, un om simplu, ce nu avea probabil nici şapte clase. Era ţăran, dar când a deschis gura şi a început să proclame Cuvântul lui Dumnezeu, a făcut-o cu toată inima. Se vedea că omul acela cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu, şi se mai vedea că îl crede cu toată inima. Lucrul acesta m-a făcut să dau atenţie celor spuse, şi în curând am constatat că fiinţa mea întreagă a început să vibreze la Cuvântul Domnului.


32

Cel de la amvon a vorbit despre cerul nou şi pământul nou, pe care Dumnezeu le pregăteşte pentru cei ce se pocăiesc de păcate, deoarece în acea creaţie nouă a lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat. Pe parcursul vorbirii a făcut o comparaţie între lucrurile de jos, care vor arde, şi cele de sus, care vor rămâne pentru veşnicie! Dintr-o dată părul mi s-a ridicat şi am înţeles că eu nu eram pregătit pentru cerul nou şi pământul nou, deoarece iubeam aşa mult lucrurile acestei lumi, şi căutam plăcerile ei păcătoase.

Decizia de a accepta chemarea Domnului

...vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi cari n’au nevoie de pocăinţă. Luca 15:7

Şi până atunci am crezut în Dumnezeu. De fapt, mama mea m-a învăţat de la vârsta de 4 ani să mă rog şi dimineaţa şi seara. Aveam frică de Dumnezeu, dar în seara aceea am fost cuprins de o frică deosebită. Înţelegeam că fiind neinteresat de Cuvântul lui Dumnezeu, eu am arătat lipsă de respect faţă de Dumnezeul care m-a creat! Vedeam că tot interesul meu de până atunci a fost cum să îmi satisfac plăcerile păcătoase, fără să mă intereseze ceea ce Dumnezeu voia de la mine! În timp ce predicatorul vorbea, simţeam că lucrurile lumii şi plăcerile ei deveneau tot mai neînsemnate şi tot mai străine de inima mea, pe când lucrurile despre care vorbea Scriptura prindeau viaţă, dobândind tot mai mult contur. Mi-am zis că nu vreau să pier odată cu lucrurile lumii, ci vreau să ajung să mă bucur de cerul nou şi de pământul nou, de aceea, când serviciul acela divin s-a încheiat, eu am spus tatălui meu : “Din seara aceasta eu am terminat cu lumea, şi mă pocăiesc”. Auzind de marea mea hotărâre, tatăl meu mi-a spus : „Şi eu mă pocăiesc!” Aşa a intrat mântuirea în casa noastră.

Încercări de a mă întoarce din cale

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Matei 16:24

Mersesem la adunarea pocăiților pentru că mă interesa să am

Nicolae Rădoi

33

ferestrele puse la casa ce o construiam de către tâmplarul Andrei, pocăitul. Convertirea mea însă mi-a schimbat prioritățile. Zilele următoare l-am contactat pe Andrei, şi i-am spus că nu mă mai interesează ferestrele, deoarece aveam acum o altă preocupare: pocăinţa. Când am ajuns acasă, şi am comunicat hotărârea mea, cele două bunici ale mele au încercat să mă întoarcă de pe Calea Domnului, spunându-mi să amân această hotărâre, şi să mă duc să mă relaxez la nedeie (până atunci eu eram unul din cei mai importanţi oameni ai satului în organizarea nedeii). Ele Pe la 20 ani în Turnu Ruienicredeau că prin participarea la nedeia ce urma să aibă loc, pofta după petreceri se va reinstala în viaţa mea, şi voi uita de decizia de a mă pocăi. Dar eu am constatat că din ceasul în care am hotărât să mă pocăiesc, nu am mai vrut să aud de nedeie şi de petreceri. Dumnezeu mi-a schimbat gândirea şi inima, fără ca eu să fac eforturi. Singurul lucru ce eu l-am făcut este că am răspuns invitaţiei de a mă întoarce la Domnul acceptând mântuirea pe care El mi-o oferea în dar. A doua zi Andrei a venit la noi şi mi-a adus o Biblie. Țineam în mână Sfintele Scripturi și ardeam de nerăbdare să citesc Cuvântul lui Dumnezeu.

În singurătate cu Biblia

O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău. Psalmul 119:148

Dată fiind dorința mea de a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu, am plecat pe o perioadă de şase săptămâni cu turma de oi, pentru a fi singur cu Domnul şi pentru a citi Scripturile. Pe bunicul meu, care era şi el cu turma, l-am trimis acasă. Simţeam nevoia de a petrece timp cu Mântuitorul meu, fără a fi deranjat de cineva. Cele şase săptămâni le-am petrecut citind Cuvântul lui Dumnezeu, cântând, şi rugându-mă. Ţin aşa de bine minte acele zile. Se părea că îngerii lui Dumnezeu au venit să îmi ofere bucuria cea mai mare! Şi


34

de fapt aşa era. Eu primisem Cuvântul Domnului şi odată cu credința am primit și bucuria mântuirii, o bucurie de negrăit, care nu mai m-a părăsit niciodată de atunci. Intensitatea aceea a bucuriei am mai simţit-o o singură dată în viaţă, şi aceasta s-a întâmplat în închisoare, unde am fost iarăşi singur cu Domnul. Acolo în închisoare, El mi-a vărsat în suflet din nou plinătatea bucuriei lui.

Chemat şi păzit de Domnul

..........Cei chemaţi, cari sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pen-tru Isus Hristos... Iuda 1:1

Aşa am ajuns să-l cunosc pe Mântuitorul meu, Domnul Isus Christos. Nu eu l-am căutat, ci El m-a căutat pe mine. În schimbul bucuriilor păcătoase pe care le căutasem eu până atunci şi la care am renunţat în seara aceea când Domnul mi-a vorbit atât de clar, El mi-a dat adevărata bucurie a vieţii veşnice. Am acum peste 70 de ani, dar cerul nou şi pământul nou pe care le-am privit zugrăvite atunci în predica la care m-am pocăit, nu s-au estompat, ci dimpotrivă au devenit realităţi tot mai pregnante pentru mine. Dacă n-ar fi fost această nădejde a cerului în viaţa mea, nu aş fi acceptat să merg la închisoare pentru credinţa ce am adoptat-o atunci. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a căutat şi m-a chemat şi mi-a dat o chemare atât de minunată, chemarea la mântuire. După întoarcerea mea la Domnul am mai aflat încă un lucru minunat, și anume că El este credincios şi ne ţine în mâna Sa. Hristos ne-a dat asigurări tuturor celor ce L-am acceptat ca Mântuitor că ne va păzi până la capăt. Și astăzi, după trecerea a mai mult de 50 de ani, pot să cânt cu bucurie reală cântarea “O, scumpă zi când Te-am primit, Isuse, Salvatorul meu !” Memoria zilei aceleia când L-am primit pe Domnul mă făcea capabil să înfrunt cu bucurie și încredere zilele de întuneric ce sosiseră în viața mea la Los Angeles în 1999. Dar totuși, stăruia în mine și întrebarea: De ce îngăduia Domnul aceste zile? Care le este rostul? Mă întrebam mereu cum le poate Dumnezeu justifica din moment ce eu nu le vedeam rațiunea? Dintr-o dată apărea în fața ochilor mei versetul atât de cunoscut înscris de profetul Isaia: „Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre, zice Domnul...” (Isaia 55:8).

Nicolae Rădoi

35

Casa petrecerilor devine casa lui Dumnezeu

Nu pot să spun de câte ori m-am gândit la momentele acelea în care Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat la Sine. Petrec timp uneori gândindu-mă ce privilegiat am fost că am ajuns să fiu unul din cei aleși care au numele scrise în cartea vieții. Transformările lui Dumnezeu nu s-au oprit la persoana mea. Dumnezeu a transformat și casa mea dintr-o casă în care se întâlneau oamenii pentru chefuri într-o casă unde se întâlneau cei răscumpărați pentru a practica legătura frățească.

Omul propune, dar Dumnezeu dispune

Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărîrea Domnului, aceea se împlineşte. Proverbe 19:21

Vara şi toamna anului 1957 au fost pline de evenimente pentru mine şi familia mea. Eram necăsătorit, şi plin de dorinţa de a mă distra împreună cu prietenii mulţi ce erau animaţi de aceeaşi dorinţă. La începutul acelei veri nu aveam cum să bănuiesc ce mari schimbări avea să producă Dumnezeu în viaţa mea. Tocmai terminasem de construit casa, o casă mare, unde plănuiam să aduc prietenii, mai ales cu ocazia nedeilor, ca să benchetuim. Așa cum v-am spus, eram la punctul când aveam nevoie de ferestre pentru casă şi mă grăbeam să le instalez, pentru ca să pot găzdui pe prietenii mei cu care planificasem participarea la nedei. De aceea l-am contactat pe tâmplarul satului şi am stăruit de el să mă asiste prompt. Eu doream să am geamuri la casă pentru a face din ea un centru de petreceri păcătoase. Dumnezeu voia să am geamuri la casă pentru a face din casa mea o Casă de Rugăciune unde să se adune credincioşii Săi, care nu aveau condiţii prea bune în satul nostru. Puţinii credincioşii baptişti din Turnu Ruieni se adunau în casa unui frate, dar încăperea ce o aveau la dispoziţie era foarte nepotrivită pentru serviciile de închinare. În ciuda acestui fapt, ei nu încetau să ne invite să venim la adunările lor duhovniceşti. În ce mă privea, eu nu avusesem nici cea mai mică intenţie să răspund invitaţiei lor. Dar lucrurile s-au schimbat în momentul în care având nevoie de geamuri, l-am solicitat pe tâmplarul satului să vină fără întârziere să execute comanda mea. Când am înţeles însă de la tâmplarul Andrei că nu va veni să


36

îmi facă geamurile curând, dacă eu nu vin la adunarea lor, de voie de nevoie am decis să le calc pragul într-o seară, după asfințitul soarelui, când mă gândeam că nu voi fi văzut dacă intru în casa unde se adunau ei pentru slujba religioasă. L-am luat și pe tatăl meu cu mine, ca să nu fiu singur acolo, am intrat, m-am aşezat pe o bancă și am auzit acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Era în acea predică o putere pe care eu nu o mai experimentasem niciodată. Cuvântul pe care l-am auzit m-a determinat să iau cea mai importantă decizie a vieții mele, aceea de a mă pocăi. Aşa se face că în acea seară memorabilă în adunarea pocăiţilor, dintr-un tânăr plin de dorinţa de a trăi în păcat şi petreceri, Dumnezeu a făcut un credincios animat de dorinţa de a-L cunoaşte mai bine şi de a-L sluji.

Piedici și împotriviri

Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n’o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvîntul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. Apocalipsa 3:8

După cele şase săptămâni petrecute în singurătate cu Domnul şi cu Cuvântul Său, m-am întors în sat plin de râvna de a spune şi altora despre mântuirea mare care o primisem în dar. Dintr-o dată, casa noastră a devenit un centru de dezbateri teologice. Vărul primar al tatei era preotul satului. Ca preot, avea tendinţa de a opri convertirea oamenilor din sat la credinţa baptistă. Era mai ales supărat şi jenat că tocmai una din rudeniile lui s-a pocăit. De aceea venea des în familia noastră pentru a mă convinge să renunţ la pocăinţă şi să mă întorc înapoi la felul de viaţă anterior convertirii Bunicul din partea mameimele. Dar acele discuţii în loc să aibă efectul scontat, au dus la rezultate opuse. După cele şase săptămâni petrecute în secluziune doar cu Scripturile, prin iluminarea lucrată de Duhul Sfânt în viaţa mea, eram în stare să port un dialog pe teme de credinţă. Cunoşteam de acum ce spun Scripturile despre întoarcerea la Dumnezeu, despre credinţă şi pocăinţă, despre naşterea din nou, despre botez, despre Cina Domnului, despre cerinţa Domnului Isus de nu ne ruşina de El înaintea oamenilor, ci mai

Nicolae Rădoi

37

După cele șase săptămâni petrecute în singurătate cu Biblia m-am reîntors în sat și am acceptat provocarea de a avea discuții pe teme teologice cu preotul satului, acel văr primar al tatălui meu ce era furios că una din rudeniile lui s-a pocăit. În jurul mesei era adunată toată familia mea. I-am spus preotului că taina pocăinței așa cum era practicată de preoții bisericii ortodoxe era nebiblică. „Voi puneți catrința în capul unui om, îi ascultați mărturisirea și apoi îl declarați iertat! Biblia arată că numai Dumnezeu iartă păcatele, și mărturisirea trebuie să o facem față de Dumnezeu! – am arătat eu cu Scripturile.Mama mea, Ilinca Rădoi Seracin

Am continuat cu botezul copiilor mici, și am arătat că este nebiblic! „Nu găsești nici un text și nici un caz în Noul Testament unde să fi fost botezați copii nou născuți”, am susținut eu cu Scripturile. Preotul a ripostat că există alte cărți care justifică practicile bisericii și ale preoţilor, dar l-am confruntat cu spusele Scirpturii că nimeni nu are voie să adauge ceva la cele scrise în Biblie. În urma unei astfel de discuții, bunicul meu din partea mamei a spus răspicat preotului: „Ne-ai înșelat până astăzi! Ne-ai ținut în concepții care nu sunt biblice și ai înfăptuit cu noi ritualuri care nu sunt după Cuvântul lui Dumnezeu! Acum ne pocăim!” a spus el hotărât. Era cântăreț în strană. Astfel a lucrat Dumnezeu ca să extindă credința biblică la bunicii mei care s-au botezat și au urmat pe calea Domnului până la sfârșitul vieții. Mă simt privilegiat de Domnul că a manifestat bunătate pentru membrii familiei mele care m-au precedat în existență și îmi afirm

degrabă să Îl mărturisim fără frică. Tocmai lucrul acesta l-am făcut în acele seri lungi de discuţii şi dezbateri la care erau prezenţi părinţii şi bunicii mei, alături de multe rudenii şi săteni.

La masa rotundă în discuții cu preotul satului

O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului... Iov:6:25


38

credința că Dumnezeu va avea de asemenea îndurare și pentru membrii familiei mele care vin după mine.

Alți membri ai familiei mele se pocăiesc

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta! Faptele Apostolilor 16:31 În urma celor discutate cu Biblia deschisă, s-au pocăit pe lângă bunicul din partea mamei, întâi bunica din partea tatei, apoi mama mea, apoi sora mamei, apoi cumnata mamei mele. La numărul celor ce s-au întors la Domnul în zilele acelea au fost adăugate multe alte rudenii de ale noastre, inclusiv un văr primar al tatei şi al preotului. La fel ca şi Matei Vameşul, care dintr-un păcătos renumit a devenit ucenicul Domnului deschizându-şi apoi casa pentru Învăţătorul şi adunând acolo pe prietenii săi de petreceri să Îl audă pe Cel ce s-a numit Prietenul păcătoşilor, aşa şi eu, Păcătosul, mi-am deschis casa pentru Mântuitorul meu. Timp de doi ani după convertirea mea serviciile de închinare ale Bisericii Baptiste din Turnu Ruieni au fost ţinute în casa pe care eu o pregătisem ca loc de petrecere pentru prietenii mei din lume. Ei, bine, acea casă pe care eu o destinasem benchetuirii, Dumnezeu a destinat-o să devină o casă de închinare în Duh şi în Adevăr a oamenilor pe care El urma să îi mântuiască în satul Turnu Ruieni. Casa petrecerilor păcătoase a devenit casa Domnului! Ce impresionante sunt lucrările lui Dumnezeu!

Cercetarea Scripturilor

Cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșcnică.Ioan 5:30

Şi după ce m-am mutat în Caransebeş, locuința mea pe care am achiziționat-o acolo, la fel ca și cea din Turnu Ruieni, a fost deschisă pentru Domnul. Prin intermediul unor prieteni casa noastră a devenit un centru de studiu al Cuvântului. Duminica veneau la Biserică niște studenți ai Seminarului Ortodox din Caransebeș (opt), pe care am început să îi invităm după serviciul divin de dimineață la masă în casa noastră, împreună cu alți oaspeți ce vizitau Biserica. Astfel au devenit interesați și de studiul Cuvântului ce avea loc în casa noastră în fiecare marţi seara şi vineri seara.

Nicolae Rădoi

39

Dumnezeu ne asigură că Cuvântul Său nu se întoarce la El fără rod. Așa după cum ploaia vine în contact cu pământul și produce roadă, tot astfel Cuvântul Domnului vine în contact cu inima omului și produce schimbare. Totul este ca omul să se lase analizat și penetrat de Cuvântul lui Dumnezeu. În scurtă vreme cei opt seminariști ortodocși, ce fuseseră trimiși de protopopul Grama să ne spioneze, au devenit convinşi de adevărul Scripturilor şi au acceptat credinţa Biblică. Rezultatul a fost că la aflarea acestui lucru conducerea Institutului Ortodox i-a dat afară de la Seminar. Unul care a fost responsabil de decizia de a-i da afară a fost directorul Seminarului, domnul Sârbu, socrul viitorului Prim ministru, Victor Ponta. Bunicii mei fuseseră cantori în Biserica Ortodoxă. În urma acestor studii au ajuns să spună și altor oameni din sat: „Noi nu am ştiut nimic de lucrurile acestea. Acum le-am auzit şi le înţelegem. Până acum am cântat în strană fără să ştim ce cântăm şi ce aşteaptă Dumnezeu de la noi! De când nepotul ne-a citit Biblia am ajuns să înţelegem Adevărul lui Dumnezeu!” Preotul le-a spus din nou că există şi alte cărţi pe care ar trebui să le consulte, că nu ar trebui să se lase de credința strămoșească, dar ei au declarat că nu se mai iau după alte cărţi, decât după Biblie, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Bunicii ştiau de acum să vorbească despre predica Domnului Isus în care El spunea oamenilor: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” (Marcu 1:15). Știau că mărturisirea păcatelor cu cătrinţa în cap prin care oamenii voiau să primească dezlegare de la preot este fără rost, la fel cum erau toate practicile înfăptuite de oameni după obiceiuri strămoşeşti care încălcau Cuvântul lui Dumnezeu. Ei, i-au arătat preotului satului și celorlalți săteni că Domnul Isus S-a botezat la maturitate, şi nu la naştere; au arătat că primii creştini s-au pocăit şi apoi au primit botezul; au arătat celor interesați că preotul nu poate ierta păcatele oamenilor, şi că Singurul care iartă este Domnul Isus! Ei au arătat mereu și mereu vecinilor lor că prin credința în Domnul Isus oricine poate primi iertarea și viața veșnică! Casa noastră devenise un loc unde se aprofundau Scripturile. Cei ce se pocăiseră mărturiseau cu râvnă adevărurile mântuitoare despre Domnul Isus și jertfa Sa! Casa noastră era un loc de unde se proclama Cuvântul lui Dumnezeu!


40

Zidirea Casei de rugăciune din Turnu Ruieni

Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne, şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta, şi voi fi proslăvit, zice Domnul. Hagai 1:8

În timpul celor doi ani când întrunirile noastre de închinare au avut loc în casa mea, împreună cu ceilalţi credincioşi din sat am procedat la construirea unei Case de rugăciune care să fie potrivită pentru serviciile de închinare. Toţi am lucrat la facerea cărămizilor, la turnarea temeliei, şi la înălţarea zidurilor acelei Case. Era multă bucurie în viaţa noastră că puteam să participăm astfel şi noi la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în satul nostru şi în regiunea din jur. Casa de Rugăciune am făcut-o mare, deoarece ştiam că Dumnezeu o poate umple, şi credeam că Dumnezeu o va umple cu oamenii pe care El dorea să îi mântuiască în satul nostru. Dumnezeu a binecuvântat credința noastră și ascultarea noastră de El, ascultare legată de cerința de a-L mărturisi. Într-adevăr, în scurtă vreme Casa aceea de Rugăciune a ajuns să fie plină de oameni veniţi la credinţă! Iată ce a lucrat Dumnezeu în doi ani de zile. Dacă în vara anului 1957 eu eram un păcătos pierdut în căutare de petreceri şi senzualitate, şi dacă atunci în satul nostru se aflau doar o mână de credincioşi baptişti ce se adunau într-o cameră mică, după doi ani satul nostru avea o Casă de Rugăciune mare, plină de oameni aduşi la adevărul Scripturilor printre care mă aflam şi eu. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33). Banii de pe casa aceasta au fost dăruiți Bisericii din Oțelul Roșu pentru a fi folosiți la construcția Casei de Rugăciune de acolo.

Casa Domnului

Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Ia-cov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui. Isaia 2:3

La începutul verii din anul 1957 nu bănuiam că acea casă nouă pe care eu o zidisem şi căreia voiam să îi pun geamurile va deveni o Casă de rugăciune pentru pocăiţi. Lucrul acesta a fost o surpriză pentru tot satul. Dar surpriza cea mai impresionantă pentru mine a fost că Dumnezeu m-a luat pe mine, un mare păcătos, şi mi-a schimbat viața și gusturile,

Nicolae Rădoi

41

Echipați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu ca să puteți ținea piept împotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6:11

Eram sfâșiat de întrebări și dezorientat. Străbăteam străzile orașului Los Angeles căutând răspuns la întrebările grele ce mă biciuiau. De ce mă lăsa Domnul într-o situație așa de critică? De ce nu pot munci pentru a-mi câștiga existența? De ce trebuie să lupt cu depresia și întrebările chinuitoare? Ah, o lumină trece peste fața mea îngândurată... E o luptă! Mă aflu pe un teren de luptă și eu nici măcar nu îmi dau seama că sunt angajat într-un război! Alte lupte ale vieții de credință le-am dus conștient fiind de statutul meu de luptător și de confruntările ce îmi stăteau în față! Ce bine că nu le-am uitat!

Recrutat în armată

Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.. 2 Timotei 2:5

Nu la multă vreme după convertirea mea la Evanghelia Domnului Isus am fost recrutat pentru armată. De fapt în momentul în care am fost

făcând din mine un copil al Său! În loc să organizez nedeia satului în anul acela, am fost chemat de Domnul să organizez bunul mers al lucrării Sale în satul Turnu Ruieni. „A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor”.

Soldat al lui HristosLupta dreaptă a credinței


42

chemat să slujesc în armata țării mi-am dat seama că trebuie să fiu de asemenea un soldat credincios față de Domnul meu Isus Christos, pe care Scripturile Îl numesc Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre. Că El este Căpitanul nostru nu e nici o îndoială. Dar în același timp El este Cel ce crește credința noastră și o duce la desăvârșire. Modalitatea prin care crește credința noastră este să ne antreneze în conflictele inevitabile ce apar în viața noastră datorită opoziției pe care dușmanul nostru, Satana, o manifestă față de toți cei chemați la mântuire. Așadar eram soldat al lui Christos, dar pierdusem din vedere acest lucru și mă miram de atacurile la care eram supus din partea celui rău. Domnul îmi aducea însă înaintea ochilor scenele zilelor când fusesem chemat să îmi fac datoria față de țară. Acolo am avut ocazia să îmi mărturisesc credința într-un mod inedit, sub amenințarea ce plutea ca un nor deasupra mea, datorită faptului că armata era sub observația directă a organelor statului socialist. Era în decada anilor 1960. Zilele acelea erau primejdioase pentru urmașii Domnului Isus, mai ales pentru cei ce se găseau în perioada serviciului militar. Unii pocăiți se ascundeau cât puteau de bine și nu voiau să ofere nici o indicație că ar fi credincioși în Domnul Isus. Se temeau de persecuție. Așa credeau ei că se protejează împotriva celor ce suflau amenințarea împotriva Bisericii Domnului. Eu am hotărât să procedez altfel. Să mărturisesc deschis că sunt un pocăit și să declar fără reținere că lucrul acesta este o cinste pentru mine.

Orientare politică și religioasă

Și care este Dumnezeul acela care vă poate scăpa din mâna mea? Daniel 3:15

De-abia fusesem recrutat în armată și făceam eforturi de a mă orienta la fața locului în cazarmă, printre plutoane, când am fost convocați cu toții la prima noastră ședință de orientare politică. Un căpitan de plai a considerat că cel mai important lucru ce trebuia să îl știm ca soldați era că din moment ce reprezentanții proletariatului puseseră mâna pe conducerea țării, Dumnezeu fusese eliminat din armata muncitorească. Prin urmare ne-a declarat emfatic, că Dumnezeu nu există! Și-a rotit ochii peste cei prezenți să vadă dacă toți sunt de acord cu teza lui, mai bine zis a ideologiei pe care o reprezenta stângaci. Am cerut voie să vorbesc și, după ce mi s-a dat permisiunea, am

Nicolae Rădoi

43

spus: „Tovarășe căpitan, este un neadevăr ceea ce ați spus. Dumnezeu există și nimeni nu poate nega existența lui fără a se face de rușine! Așa cum nu putem vedea mintea noastră care ne conduce trupul, tot așa nu Îl putem vedea pe Dumnezeu care conduce Universul, dar El există incontestabil!” Ofițerul a rămas încremenit de intervenția mea și se vedea că este pus în încurcătură. Ședea pe gânduri dacă este bine să continue dialogul cu mine. Mai erau acolo de față câțiva pocăiți între cei 60 de soldați prezenți, dar niciunul nu a intervenit, ci toți au tăcut. Atunci un credincios ortodox a luat cuvântul și a zis: „Rădoi are dreptate! Dumnezeu există!” Drept urmare a poziției pe care am luat-o la prima ședință de orientare politică, ofițerul m-a amenințat că mă va scoate la raportul batalionului să dau socoteală de credința mea (ce venea în contradicție cu ideologia oficială a conducerii armatei române), ceea ce s-a și întâmplat. După raport am fost convocat la comandamentul batalionului să dau ochii cu colonelul ce răspundea atât de propaganda marxistă, fiind activist de partid, cât și de activitatea militară a batalionului. Era un om vestit pentru asprimea lui. Toți soldații mă compătimeau pentru ceea ce urma să mi se întâmple când voi da ochii cu colonelul.

Curajul mărturisirii credinței

Ascultaţi-Mă, voi cari cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor. Căci îi va mînca molia ca pe o haină, şi-i va roade vermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mântuirea Mea se va întinde din veac în veac. Isaia 51:7-8

Am ajuns în fața colonelului care de îndată ce m-a văzut m-a luat la întrebări ce se voiau răstite: „Măi Rădoi, ce vrei să spui cu afirmațiile tale pe care le-ai făcut înaintea companiei? Cine ți-a băgat în cap ideile acestea despre existența lui Dumnezeu?” S-a încins un dialog care mi-a permis să trec la ceea ce credeam că îl va atinge pe interlocutorul meu. „Domnule colonel, dați-mi voie să vă spun cum L-am cunoscut pe Dumnezeul despre care voi spuneți că nu există.” Și am început să îi prezint istoria convertirii mele de la petrecerile păcătoase ale lumii la credința mântuitoare în Domnul Isus. „Am să vă spun cum m-am întors eu la Dumnezeu, deși am avut în familie preoți


44

ortodocși, de exemplu unchiul meu, vărul tatei, iar alți membri ai familiei mele au fost cantori etc... Eu m-am dus la Biserica pocăiților ca să îl determin pe tâmplar să îmi pună geamurile la casa nouă! Nu am avut de gând să mă pocăiesc, și uram pocăiții așa cum îi urâți dumneavoastră. Nu m-aș fi pocăit dacă mi-ar fi dat cineva lumea toată, dar s-a schimbat ceva în mine. Schimbarea s-a făcut în viața mea în seara aceea fără să vreau, la predica unui simplu țăran. În urma schimbării tot ce am iubit înainte, am urât (jocurile, petrecerile, băutura, cântecele de petrecere, etc.) și ce nu am putut suferi, pocăința și Cuvântul lui Dumnezeu, am ajuns să iubesc. Toate neamurile mele s-au împotrivit, dar eu am rămas neclintit... Aceasta a fost schimbarea vieții mele într-un moment. Numai Dumnezeu a putut face această schimbare, și nimeni nu mă poate întoarce înapoi!” L-am văzut cum asculta cu atenție cum îi relatam felul meu de viață anterior, când eram ahtiat după plăcerile păcatului, apoi modul în care Dumnezeu mi-a atras atenția prin Cuvântul său și m-a oprit din alergarea mea spre iad, și clipa mare când m-am hotărât să mă pocăiesc. Am încheiat spunându-i că lui Dumnezeul îi datorez existența mea nouă trăită de atunci cu demnitate în integritatea adusă de credință! După ce am arătat că unchiul meu, un preot ortodox foarte dedicat slujbei ce o făcea, a încercat să mă oprească de pe calea pocăinței, dar nu a reușit decât să îmi crească determinarea de a sta lângă Domnul meu care a plătit cu sângele Său pentru păcatele mele, și i-am spus că dacă cei din armată își închipuie că mă vor abate de la calea îngustă pe care am pornit, se înșeală, deoarece nimeni și nimic nu mă mai poate întoarce înapoi, l-am văzut pe acel ofițer însărcinat cu propaganda de partid în batalion că era mișcat de cele ce auzise. Nu a spus decât: „Bine, măi Rădoi, poți să pleci!” După câteva zile s-a anunțat că batalionul are nevoie de o persoană care să se ocupe de aprovizionare, inclusiv de transportul alimentelor. Un astfel de post era râvnit de fiecare soldat. Șoferul însărcinat cu aprovizionarea batalionului avea libertatea să plece cu camionul din unitate când voia, în interes de serviciu, de obicei mânca la popota ofițerilor și i se acordau peste 50 de zile de permisie anual. Șeful de Parc a venit în mijlocul soldaților și a anunțat că șoferul ales pentru aprovizionare nu era altul decât Nicolae Rădoi. Atunci au văzut colegii că luarea mea de poziție nu m-a costat, așa cum mi se promisese de căpitanul ultragiat de intervenția mea, ci, dimpotrivă, m-a avansat. Ulterior Șeful de Parc mi-a destăinuit că alegerea a fost făcută de colonelul care prinsese drag de mine pentru

Nicolae Rădoi

45

curajul ce l-am avut să apăr credința în Dumnezeu. Tragerea mea la răspundere în fața ofițerilor de batalion nu a fost singura ocazie când colonelul menționat a auzit din gura mea Cuvântul Domnului. Deoarece era o iarnă grea, și mașina lui nu putea să urce dealul unde erau plasate cazărmile, eu îl luam mereu în camion și așa am ajuns să stăm de vorbă mai pe îndelete. Ori de câte ori aveam posibilitatea îi vorbeam de Dumnezeu, de dovezile multe pe care le aveam despre existența Sa (memorasem din cărți o serie de date științifice ce pledau pentru existența Creatorului, iar ofițerul era uimit de multele argumente pe care i le aduceam), de faptul că avem nevoie de un Mântuitor din moment ce niciunul din noi nu poate sta prin meritele sale în fața lui Dumnezeu etc. Omul mă asculta cu plăcere, și nu spunea nimic ca să mă contrazică.

Ispitele tinereții

Fugi de poftele tinereții.. 1 Timotei 6:

Eram șofer pe camionul armatei și transportam lemne din pădure de la Baia Sprie la Baia Mare. Pe drum se găseau din loc în loc oameni care așteptau să fie luați în camion pentru a ajunge mai repede acolo unde voiau să ajungă. Într-o zi am luat de pe marginea drumului vreo trei persoane și pe parcurs două persoane au coborât din mașină iar cu mine a rămas o femeie tânără. M-am găsit dintr-o dată într-o încurcătură. Să o cobor jos? Să merg mai departe? Fata m-a privit și mi-a zis că vrea să fie dusă până la un oarecare punct pe traseu. Instinctiv am plecat mai departe. Se vedea că femeia aceea așteaptă ceva de la mine. Am dus-o în locul unde trebuia să coboare, și înainte de a coborâ i-am spus: „Poate te întrebi de ce nu m-am atins de tine, și o să îți spun. Sunt creștin și am o frică de Dumnezeu care mă oprește să comit un păcat care m-ar urmări toată viața.” Ea m-a privit mirată și mi-a spus că niciodată nu a mai întâlnit un tânăr ca mine. Ispite de felul acesta s-au mai repetat și în alte împrejurări ale vieții, dar întotdeauna Dumnezeu m-a izbăvit din ispită și mi-a dat harul să depun o mărturie despre ce înseamnă pocăința reală. Știu de asemenea că o altă femeie ce a auzit mărturia pocăinței din gura mea și a văzut hotărârea mea de a nu păcătui împotriva Domnului s-a decis să se alăture poporului lui Dumnezeu, convinsă fiind de faptul că Dumnezeu schimbă inimile și viețile celor ce vin la El. Convertirea


46

mea și mărturia ce am depus-o în decursul anilor în probleme legate de trăirea în curăție au fost instrumentale în pocăința de care pomeneam. Cum răsplătește Domnul pe cei care nu se rușinează să Îl mărturisească

Domnul iubește pe cel ce umblă după neprihănire. Proverbe 15:9

Voi arăta două incidente în care Domnul Şi-a arătat mărinimia față de mine, deoarece aveam curajul de a-L mărturisi. Într-una din zile am fost trimis cu căpitanul Stamate de la parcul auto să grăbim procesul obținerii unor piese de schimb ce se făceau la Timișoara. Comanda trebuia pusă și așteptarea era de vreo două luni, cel puțin. Ajuns la Timișoara am apelat la unchiul meu, Firu Cocârlă, care era secretar al doilea de Partid pe regiunea Banat. I-am spus ce avem nevoie, și el ne-a cerut să ne prezentăm a doua zi la fabrică și să contactăm o anumită persoană care are deja pentru noi piesele pe care le solicitam. Căpitanul era în culmea fericirii. În timp ce el și-a aranjat să doarmă la hotel în Timișoara, mie mi-a dat camionul să merg acasă să îmi văd nevasta, iar a doua zi la orele 10 dimineața să ne întâlnim la fabrica respectivă, ceea ce am făcut și eu cu bucurie. După ce ne-am întors cu piesele la Oradea, la batalion, șefii au înțeles că eu am relații importante și mi-au dat 12 zile de permisie, pe care le-am petrecut cu soția mea dragă. A doua surpriză pe care mi-a făcut-o Domnul. Am ajuns la finele timpului de armată când fiecare soldat număra cu înfrigurare zilele care mai rămăseseră de slujit țara. Mai erau câteva zile, și trebuia să fim anunțați că plecăm acasă. Dar în loc să primim vestea bună că ne eliberăm din armată, am primit ordin de sus să fim concentrați pentru încă două luni la munci agricole! În loc să plecăm acasă, am fost duși pe teren să recoltăm porumbul ce tremura pe câmpurile lipsite de culegători civili. După prima zi depresia s-a instalat printre soldați. Eram epuizați și cu moralul la pământ. În seara aceea a apărut în mijlocul nostru un ofițer ce a întrebat: „Care este soldatul Rădoi?” Mi-era teamă ca nu cumva să fiu acuzat că nu am lucrat cu inimă pe tarlaua cu porumb. Până am ajuns la unitate mi-a bătut inima foarte tare. Dar acolo, șoferul comandantului, mi-a spus că au pentru mine o veste bună. Colonelul a anunțat că la comandamentul batalionului s-a luat hotărârea de a răsplăti doi soldați cu suspendarea timpului de concentrare prelungită cu două luni. Unul din cei doi am fost eu.

Nicolae Rădoi

47

L-am întrebat pe colonelul ce ne adusese vestea bună cum se face că eu am fost ales pentru această recompensă? Răspunsul lui a fost că șeful batalionului a introdus măsura respectivă tocmai pentru a mă răsplăti pentru modul exemplar în care am slujit unitatea militară ca agent de aprovizionare. Mi-am adus aminte că în momentele în care colonelul se afla în mașina ce eu o conduceam i-am vorbit de mai multe ori despre frumusețea trăirii cu Domnul și i-am prezentat Evanghelia. Odată i-am spus: „Domnule colonel, știu că și dumneavoastră credeți în Dumnezeu!” la care el mi-a zis doar atât: ”De unde știi tu? De fapt așa este, și eu cred.” Când suntem gata să dăm socoteală de nădejdea care este în noi, Dumnezeu face minuni. Minunea făcută la comandamentul batalionului în care am slujit ca soldat a fost că din niște ofițeri împotrivitori față de Evanghelie a făcut oameni care să răsplătească pe cei ce le-au mărturisit pe Domnul Isus. Au trecut patruzeci de ani de atunci. Am rămas oare un ostaș al lui Christos? De ce sunt derutat de luptele pe care sunt chemat să le duc? Vedeam acum că terenul de luptă al Satanei împotriva credincioșilor nu este redus doar la teritoriul în care domină comuniștii, ci poate să se extindă și în Los Angeles, într-o circumstanță a vieții în care nu mai am de luptat cu ateismul marxist, ci cu forțele celui rău organizate la alte niveluri și paliere. Oare boala mea cu slăbiciunea ei nu avea vindecare? Mi-am adus aminte de o altă împrejurare în care fusesem mult mai bolnav, atins de febră tifoidă și totuși am rămas în viață! O împrejurare care mi-a testat credincioșia față de Domnul, și în care inițial m-am dovedit slab.

O altă casă...Căsătoria

Casa și averea le moștenim de la părinți, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul. Proverbe 19:14

Aveam nouăsprezece ani și voiam să mă căsătoresc. Rudeniile mele în înțelegere cu o familie din alt sat care avea o fată de măritat au aranjat o tranzacție după modelul care era atât de obișnuit la sate în vremea aceea. Intrau în socoteală anumite interese de familie, alianțe, avere etc. Fata aparținea de Biserica Baptistă din satul respectiv, și lucrurile au fost împinse până la logodnă.


48

Dumnezeu însă a lucrat în așa fel că a încurcat planurile celor ce hotărâseră cum să mă căsătoresc. Deși exista deja o înțelegere între părinți, am decis să renunț la acel aranjament. Dumnezeu pregătise pentru mine o fată dintr-o altă parte, dintr-un alt sat, pregătise ceva mult mai bun în satul Băuțari.

Împrejurarea în care am cu-noscut-o pe viitoarea mea soție

Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preț decât mărgăritarele

Proverbe 31:10

Fusesem invitat la Băuțari la nunta unui tânăr. Între fetele ce serveau la masă am zărit-o pe una care mi-a

Cu logodnica mea, Maria Stancioni

atras atenția de la început. Harnică, amabilă, atentă... Am întrebat cine era fata respectivă și mi s-a spus că era sora mirelui. Eram și mai mirat. Ca soră a mirelui trebuia să stea la masă și să fie servită, dar în schimb ea slujea la mese. Lucrul acesta mi-a plăcut și mai mult în legătură cu fata respectivă. Am observat-o în continuare și am decis să îi propun căsătoria. Duminica următoare am decis să merg la închinare la Biserica Baptistă din Băuțari unde ea era membră. Am văzut-o din nou, și m-am întărit în decizia de a o cere în căsătorie. După terminarea serviciului divin am invitat-o să stăm de vorbă. I-am spus că am intenții serioase de căsătorie. Duminica viitoare am repetat vizita la Biserica Baptistă din Băuțari. Eram decis să îi cer mâna de la tatăl ei. Eram împreună cu un prieten originar din Băuțari, dar care se însurase la noi în sat. Seara după Biserică am condus-o pe Mărioara acasă și am cerut să vorbim cu tatăl ei.Prietenul meu a deschis discuția și a cerut-o în căsătorie. Socrul ezita pe motiv că este prea tânără, avea doar șaisprezece ani. Prietenul îi spune să se gândească bine că nu se știe dacă va veni unul mai bun pentru fiica lui. În momentul acela a intervenit în discuție

Nicolae Rădoi

49

soția lui, care l-a îndemnat să o întrebe pe fată dacă îi place de mine. În urma consultării cu Mărioara amândoi părinții au fost de acord în final cu căsătoria fiicei lor cu mine. În inima mea mulțumeam lui Dumnezeu pentru modul în care mă călăuzise în problema căsătoriei. Eram convins că Mărioara era cea pe care Dumnezeu o hărăzise pentru mine.

Nunta

Cine găsește o nevastă bună, găsește fericirea; este un dar pe care îl capătă de la Domnul. Proverbe 18:22

Anul 1960 a fost anul fericit când m-am însurat în satul Turnu Ruieni cu aleasa inimii mele, Mărioara Stancioni. Organizatorul nunții a fost unchiul meu din partea mamei, Vasile Duicu. Am invitat pe toți cei cunoscuții din sat, inclusiv pe primarul satului și pe șeful de post al Miliției. Fratele mamei, organizatorul nunții, a ținut ca la procesiunea nunții prin sat, de la Biserică la casa unde urma să servim masa, să fie prezenți și primarul și milițianul satului. Pe drum de la casa părintească până la Biserică ne-am deplasat pe jos de-a lungul satului și am mers cu fanfara fraților din Borlova. În vremea aceea nu era voie să aibă loc manifestații religioase în public, și drept urmare, la câteva zile după nuntă autoritățile au intenționat să dea baptiștilor o lecție, deoarece defilaseră prin sat cu fanfară și cântaseră cântări bisericești, și au decis să aplice Bisericii amenzi grase și să confiște instrumentele fraților de la Borlova. Primarul nostru și șeful Miliției au intervenit în favoarea noastră și au insistat să nu ni se aplice amenzi, nici să nu se confiște instrumentele, deoarece participanții nu au cântat decât cântări patriotice (ei incluseseră aici și cele ce vorbeau de patria cerească!). Dumnezeu, a fost de partea noastră și am fost lăsați în pace, nu a uitat de primarul binevoitor, și l-a chemat și pe el la ospățul Împărăției Sale. După ani de zile fostul primar a ajuns să înțeleagă Evanghelia și să se pocăiască. Unchiul (fratele mamei) care a organizat nunta, a refuzat multă vreme să se pocăiască, deși părinții lui l-au purtat în rugăciune din momentul în care ei se pocăiseră. O piedică în calea pocăinței lui a fost nevasta lui, care nu suferea pe pocăiți, și de aceea nici pe părinții soțului ei. Unchiul era un pătimaș mare după muzica populară. Așa fusesem și eu înainte de pocăință. Împreună chemam la petrecerile satului pe cântăreții din echipa lui Luca Novac. Dumnezeu mi-a schimbat mie inima


50

și gusturile, așa că nu mai doream să ascult muzica populară amoroasă. Relatez aici un incident din armată, când domnul Pirescu, dirijor al fanfarei “Doina Banatului”, a organizat la garnizoană o seară de petrecere cu invitați mulți, printre care și cântăreți de muzică populară faimoși. Băiatul lui Pirescu era în armată cu mine și tatăl său organizase seara respectivă pentru băiatul său și pentru colegii de armată ai acestuia. Eu am refuzat să particip, pentru că nu mai voiam să ascult muzica populară, ce altădată mă incitase la păcat. Toți mă cunoșteau că iubisem muzica populară, dar prin refuzul meu au văzut ce schimbare a făcut Dumnezeu în viața mea. Printre cei ce nu puteau înțelege cum am putut renunța la muzica populară se afla și unchiul meu, organizatorul nunții mele. În sufletul lui era dorința să se pocăiască și el, dar știa cât de împotrivitoare este nevasta lui. A murit de tânăr. Nevastă-sa nu îi suferise pe părinții lui, deoarece erau pocăiți. Dar când s-a îmbolnăvit soțul ei și el a cerut ca tatăl lui să vină la el acasă, nu s-a împotrivit. Știu că și-a cerut iertare de la tatăl lui și i-a mărturisit regretul că nu s-a pocăit. Nu știu dacă a avut atunci un moment de cercetare și pocăință, dar faptul că soția lui s-a pocăit după decesul lui mă face să cred că Dumnezeu s-a îndurat de el înainte de a trece în veșnicii.

Soția mea la 16 ani

Trei femei prin care Dumnezeu mi-a binecuvântat existența

Femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Proverbe 31:30

Dumnezeu a aranjat lucrurile în așa fel încât a plasat în viața mea trei femei credinciose care mi-au fost de real ajutor în circumstanțele vieții care urmau să fie atât de dramatice uneori: mama, soția și soacra. Din momentul în care mama mea a devenit o credincioasă a Domnului, ea m-a sprijint mereu în umblarea mea cu Domnul. Trei zile pe săptămână ea stăruia înaintea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciune pentru mine și pentru familia mea. Nu s-a certat niciodată cu soția mea, așa cum obișnuiau să facă alte femei din sat. Dimpotrivă, între ele s-a înfiripat o relație de prețuire și asistență

Nicolae Rădoi

51

reciprocă. Soacra mea a fost o femeie minunată ce cunoștea pe Dumnezeu în mod intim și trăia prin credință. Era unită cu mama mea în rugăciune și post pentru a ne susține, pe soția mea și pe mine, prin situațiile de persecuție prin care am trecut. Ele ne asigurau că se roagă pentru noi și ne îndemnau să stăm pe poziție fără compromisuri, deoarece numai astfel Dumnezeu poate să Își arate slava. Dumnezeu mi-a dat o soție minunată, atât de potrivită să îmi fie tovarăș de jug. Ea a stat alături de mine pe tot parcursul vieții și m-a încurajat să rămân credincios Domnului și

Cu Mărioara înainte de încarcerare

chemării pe care mi-a dat-o. Pe tot parcursul activității noastre în Biserică și în cadrul Comitetului ALRC soția mea a fost arestată de mai multe ori și interogată, amenințată etc. A fost luată de acasă când eram acuzat că am stație de transmisie directă cu Europa Liberă (eu eram deja la Miliție interogat asupra acelui subiect și le spuneam că am pus stația de transmisie în coarnele berbecilor; ei în timpul când mă interogau au arestat imediat și pe un băiat căruia îi dădusem un casetofon și luaseră și pe soția mea fără ca eu să știu) și încercau să afle de la ea calea prin care noi transmiteam informațiile în afara țării. Toată interogația lor a sfârșit-o în fiasco. S-au convins că ceea ce dădusem băiatului era într-adevăr un casetofon. Interogările soției mele aveau ca scop să afle ce se discuta în familia noastră. De asemenea voiau ca soția să le spună ce se discuta în casa noastră când veneau oaspeți etc. Odată a fost arestată împreună cu băiatul cel mic, ce avea doar nouă ani. De obicei, când veneau să o ia pe soție, băiatul se ținea de mama lui și nu voia să se despartă de ea. De aceea într-o instanță l-au luat și pe el cu mama lui la Securitate și l-au supus și pe el traumelor inerente unei astfel de situații. De fiecare dată ea a refuzat cu demnitate să dea orice informații îi erau cerute. A avut mult de suferit din pricina faptului că era căsătorită cu mine, însă nu a șovăit niciodată să stea pe poziție, să îmi susțină nevinovăția în fața autorităților care îi cereau o declarație că eram vinovat în urma căreia îi promiteau că mă vor elibera imediat.


52

A fost arestată în ziua de 15 octombrie 1978 în momentul în care a atins pragul casei întorcându-se de la Casa de Rugăciune. Fără să i se dea vreo explicație milițienii au arestat-o și au dus-o la Postul de Miliție. În timp ce ea era deținută acolo, milițienii ceilalți (securiștii) procedau la arestarea noastră pe străzile orașului. A fost supusă unui șoc premeditat prin faptul că milițienii ne-au purtat prin fața ei când am ajuns la sediul Miliției. Eu eram plin de sânge pe față, și cămașa albă cu care eram îmbrăcat era toată pătată de sânge. Soția a cerut voie să vină la mine să mă șteargă cu marama ei, dar nu i s-a permis lucrul acesta. Apoi a fost adus la Sediu băiatul nostru cel mai mare (avea 17 ani) și fusese atât de tare bătut că nu se putea ține pe picioare. Îl târau spre țarcul în care ne așezaseră pe noi. A fost prezentă la procesul nostru și a primit cu curaj sentința condamnării noastre, știind că suferim pentru Domnul. Ulterior a fost mereu hărțuită de Securitate să dea declarații că suntem vinovați, promițându-i-se că voi fi eliberat imediat ce ea va da o astfel de declarație. Când s-a apropiat vremea eliberării mele (mai erau cinci zile până la eliberare), și știind că nu au obținut confesiunea vinovăției mele de la soție, doi securiști s-au oprit în fața casei și au forțat-o să urce în mașina lor să o ia la Timișoara. În momentul acela fratele Petrică Cocârțeu trecea pe stradă și văzând scena s-a suit și el în mașină declarând că nu se va da jos, ci va merge împreună cu soția mea oriunde o vor duce. Nevoind să facă un circ în stradă, cei doi securişti au mânat de la Caransebeș până la Timișoara la Popa Șapcă și acolo l-au forțat pe fratele Petrică Cocârțeu să plece de la poarta închisorii. Acolo a fost dusă într-o cameră și i s-a cerut să dea o declarație prin care să recunoască vinovăția soțului ei. I se promitea că voi fi scos în acel ceas din închisoare dacă semnează declarația ce i se cerea. Din cauză că refuza lucrul acesta a fost supusă unui regim de terorizare timp de peste doisprezece ore, fiind mutată dintr-o cameră în alta, înjurată, amenințată că dacă nu semnează imediat declarația scrisă de ei nu mă va mai vedea niciodată, etc. La ora două noaptea, pe o ploaie torențială a fost scoasă din incinta închisorii și pusă în stradă. Se temea că va fi ucisă acolo în stradă de agenții Securității. A avut inspirația să meargă imediat la casa unei prietene din apropiere. Soția mea și-a menținut postura dreaptă și loialitatea față de Domnul indiferent care erau amenințările Securității. Sunt mulțumitor Domnului că mi-a hărăzit o așa soție cu care am împărtășit bucuriile și greutățile vieții.

Nicolae Rădoi

53

De șapte ori cade cel neprihănit...Neînțelese sunt căile lui Dumnezeu

Lectura cărții Iov mi-a ajuns atât de dragă. Vedeam în fața mea zugrăvit un om ale cărui zile au fost înnegrite de o suferință cumplită în legătură cu care nu avea nici o explicație. Nu mă puteam compara cu Iov, dar mă identificam cu întrebările lui și cu acea tânjire după răspunsuri din partea lui Dumnezeu. De fapt Dumnezeu i-a vorbit lui Iov înainte de a începe dialogul cu el înregistrat la sfârșitul narațiunii, înainte ca Iov să înțeleagă că Domnul îi vorbea! Pe parcursul discuțiilor cu prietenii săi Iov a putut să își îmbogățească mintea și trăirea deoarece Dumnezeu i se adresa și îi descoperea lucruri misterioase. Așa a fost momentul în care Elihu și-a prezentat primul discurs înaintea lui Iov (și a celor trei prieteni care stăteau blazați alături crezând că ei știu totul) despre modul neînțeles când Dumnezeu vorbește omului și îi oferă suferință răscumpărătoare. Citeam din nou și din nou cuvintele lui Elihu (Iov 33:13-30):

Vrei dar să te cerţi cu El, pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui? Dumnezeu vorbeşte însă, când într’un fel, când într’altul. dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oame-nii sunt cufundaţi într’un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău, şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele. Atunci îi este greaţă de pâne, chiar şi de bucatele cele mai alese. Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele cari nu i se vedeau rămân goale; sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii. Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile ace-lea, cari vestesc omului calea pe care trebuie s’o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!” Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este bine-voitor, îl lasă să-i vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia. Atunci el cântă înaintea oamenilor, şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n’am fost pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a


54

izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!” Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.

Sărac ca în anul acesta... de când sunt n-am fost...

Dacă se pierd aceste bogății printr-o întâmplare nenorocită... nu mai rămâne nimic în mâini. Eclesiastul 5:14

Nu am iubit niciodată banii. Când i-am avut în mână m-am întrebat mereu ce vrea Domnul să fac cu ei. Poate tocmai de aceea Dumnezeu mi i-a dat din belșug. Acum, în ultimul an al mileniului, anul 1999, în țara El Dorado – a aurului, eram sărac și afundat în datorii cum niciodată nu fusesem. De ce mi-a luat Dumnezeu puterea de muncă? De ce am ajuns în datorii? Nu era prima dată că mă confruntam în viață cu pierderi materiale grele. Duhul lui Dumnezeu îmi aducea înaintea ochilor acele situații din trecut în care fusesem confruntat cu pierderi mari, și totuși, reușisem să mă redresez. Era evident că Dumnezeu voia să învăț să mă încred în El, dar lucrurile nu erau așa simple. Acum nu doar că mă afundasem în datorii, dar eram și bolnav și incapabil să muncesc pentru a ieși din datorii. Ce puteam face? Puteam să citesc Cuvântul lui Dumnezeu, puteam să mă rog și să cer înțelegere și credință în fața lucrurilor pe care le experimentam. Puteam să îmi amintesc de bunătatea Domnului pe care mi-o arătase în situații similare!

Șofer fruntaș

Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului...

Deuteronom 28:13

În anii 1960 munceam ca șofer la IRTA, o întreprindere de transporturi. Eram bine văzut de șefii întreprinderii, care mă răsplăteau cu camioane noi și cu curse unde aveau nevoie de oameni de încredere. Fotografia mea era de ani de zile pe panoul de fruntași ai întreprinderii. Șefii mari ai Partidului și ai județului mă preferau întotdeauna când era vorba de transporturi de materiale perisabile sau care puteau fi făcute pierdute în mod legal (la un transport de sticle cu băutură exista un

Nicolae Rădoi

55

procent de sticle sparte ce putea fi revendicat la sfârșitul cursei). Eu nu revendicam niciodată așa ceva, ci întotdeauna predam numărul total de sticle cu care începusem cursa. Ceilalți șoferi își însușeau ceea ce puteau fără a părea suspecți. Șefii știau că eu eram corect și mă preferau în astfel de ocazii, deoarece le aduceam marfa întreagă. Eram bine văzut nu doar la lucru, ci și în satul Turnu Ruieni, unde aveam reședința. Oamenii satului mă stimau pentru că eram un om de cuvânt și săream în ajutorul celor ce aveau nevoie de a fi ajutați. Nu mi se păreau lucruri mari cele ce le făceam pentru semenii mei. De pildă, când lucrătorii se întorceau seara spre casă de la locurile de muncă, făceau stopul pe marginea drumului. Voiau să ajungă mai repede în mijlocul familiei. În vremea aceea nu erau autobuze suficiente la dispoziția muncitorilor, ci aceștia trebuiau să circule de multe ori pe jos. Unii veneau de la carieră, alții de la fabrică obosiți și dornici să stea la masă cu familiile lor, pe care le vedeau doar seara. Dimineața îi aștepta o nouă zi de muncă grea. Eu îi luam de fiecare dată în camion și nu luam niciodată bani pentru serviciul ce îl ofeream. Toți șoferii luau cinci lei de persoană, dar eu nu luam bani. Lucrul acesta și altele pe care le făceam au constitut un motiv pentru care oamenii mă respectau și mă iubeau.

Afaceri prospere

Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe cari vei pune mâna... Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău... Deuteronom 28:8,11

Hărnicia mea ca șofer nu a rămas neobservată și nerăsplătită. Am fost solicitat să mă mut cu serviciul de la Caransebeș la Timișoara ca să lucrez pentru Întreprinderea Guban. Mutarea a însemnat un salar mai bun și condiții mai bune de muncă. Am putut să îmi cumpăr câteva mioare. Puteam să ajut acum pe cei nevoiași cu produse alimentare. Dumnezeu binecuvânta lucrul mâinilor mele și prin comercializarea produselor turmei am putut să îmi cumpăr o mașină nouă. Era o Volga rusească, achiziționată de la un securist din București, foarte apreciată pe piața automobilistică românească la acea dată (securiștii aveau privilegiul să cumpere mașini noi și să le vândă la suprapreț). Aveam doi copii, o soție care mă iubea, o casă frumoasă și mare,


56

un pod plin de produse agricole, o mașină scumpă în spatele unei porți arătoase, toate semnalmente ale prosperității cu care mă obișnuisem de o vreme. Pe lângă aceasta, credincioșii Bisericii Baptiste mă prețuiau, iar oamenii satului mă iubeau. Ori cel puțin așa credeam.

Incendiu devastator

Harfa mea s-a prefăcut în jale... Iov 30:31

Nu toți mă iubeau. În sat era și un individ care mă invidia foarte mult pentru faptul că eram mai bine văzut ca el la întreprindere și mai prosper în afaceri. Aveam camion nou de la IRTA și îmi cumpărasem o mașină Volga, de asemenea nouă. Cel rău i-a pus în inimă o ură care s-a

Casa din Turnu-Ruieni reconstruită după incendiu

transformat în acte criminale. Era în 1969, o seară ca oricare alta. După ce am petrecut în jurul mesei cu familia și am ascultat melodii și predici frumoase la casetofon ca de obicei, ne-am dus cu toții la culcare. A doua zi trebuia să plec devreme la lucru, și eram destul de obosit. Mama a luat pe unul din copii și s-a dus într-o cameră, nevasta

și cu mine l-am luat pe celălalt, și ne-am dus și noi în altă cameră la culcare. Individul de care pomeneam a așteptat să adormim și împreună cu alți câțiva prieteni ai lui a pus foc la grajd, la casă și la poarta casei. Focul era plasat în așa fel încât să nu putem salva nici animalele, nici lucrurile din casă. În câteva minute acareturile noastre erau în flăcări și noi eram adânc adormiți. Dumnezeu a făcut ca la ora aceea un autobuz venind de la Oțelul Roșu să treacă pe acolo și oamenii din autobuz (unii ne cunoșteau), au cerut șoferului să oprească imediat. Ei ne-au sculat din somn și ne-au dat mână de ajutor. Am alergat în camera unde dormea mama cu fiul nostru cel mare, și i-am scos afară. Bucăți mari de lemne aprinse cădeau din tavan și în curând ușa a fost blocată. Bunica, mama tatei, s-a repezit spre grajduri să scoată animalele, dar focul era așa de mare, încât i-am spus să fugă de acolo, deoarece își primejduia viața. În următorul minut fânul de pe pod cuprins de flăcări a căzut peste grajd și a omorât vacile. Eu am dat să fug la Primărie pentru a telefona la pompieri,

Nicolae Rădoi

57

dar oamenii prezenți mi-au spus să acționez mai bine pentru salvarea lucrurilor ce mai pot fi recuperate din incendiu. M-am pus la volanul mașinii și am trecut cu ea prin poarta ce era cuprinsă de foc, după care am parcat-o în stradă. În timp ce mi-am întors atenția spre casă și lucrurile dinlăuntru, camionul meu a suferit avarii din pricina țiglelor, care încinse de foc, începuseră să pocnească și să zboare în toate părțile. Unii voiau să intre în casă pentru a scoate de acolo lucrurile de valoare. I-am oprit știind pericolul ce îl prezenta o clădire în flăcări și m-am decis să intru eu pe fereastră. Înainte de a intra l-am pus pe uica Vasile să stea de pază și să nu permită nimănui să intre în casă. Deja tavanul se lăsase și cedase în câteva puncte. El voia să mă oprească și pe mine, dar eu mă gândeam la casetofonul ce se afla pe masă, la banii gheață (nu mulți) ce îi aveam în casă... Am intrat pe geam, am luat casetofonul, am căutat banii și în câteva secunde am sărit înapoi pe geam. Peste două secunde s-a prăbușit tot tavanul casei. Porumbul și celelalte cereale aflate pe pod în cantități mari au determinat căderea tavanului. Trei zile mai târziu focul nu se stinsese în interiorul casei unde ardeau cerealele! Incendiul a consumat tot ceea ce agonisisem prin munca mea de ani de zile!

Pe drumuri

Gol am ieșit din pântecele mamei, și gol mă voi întoarce în sânul pământului... Iov 1:21

Aveam doar 28 de ani dar în unele clipe mă simțeam un om sfârșit! Înainte de incendiu eram cel mai bogat om din sat, iar după incendiu mă vedeam cel mai sărac! Casa era arsă până la temelii; grajdurile distruse și animalele pierdute, recolta de cereale arsă. Nu aveam unde să stau cu familia. Dumnezeu însă și-a manifestat bunătatea față de noi și în acele împrejurări. Citeam Cuvântul, înțelegeam tot mai mult că trebuie să mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Curând perspectiva ce o aveam a început să se schimbe. O mătușă de a mea și-a arătat bunăvoința să ne primească în casa ei mică. Ne-am înghesuit într-o cameră în care patul meu era așa de mic încât picioarele îmi atârnau pe jos! Dar am mulțumit lui Dumnezeu pentru acoperișul de deasupra capului și am trecut imediat la numărarea binecuvântărilor. Aveam familia intactă! Eram sănătos și puteam începe din nou să lucrez și să îmi refac lucrurile pierdute! Știam că Dumnezeu


58

veghează asupra familiei mele și că îndurările Sale nu au ajuns la sfârșit! Mi se sugerase să dau în judecată pe cel ce a pus foc casei, și un an de zile m-am luptat cu resentimentele. Firea veche îmi spunea să acționez pentru a-l înfunda. Nu puteam lua Cina Domnului. Dar într-o zi Dumnezeu mi-a dat șansa să îi fac un bine și nu am pregetat să ascult de vocea Duhului. Omul venise la Timișoara pentru a închiria un camion cu care să facă un transport de țigle de care avea nevoie la casa sa din Turnu Ruieni. Știam că are greutăți financiare și m-am oferit să îi duc eu țigla cu camionul pe care lucram ca șofer. Omul a acceptat crezând că economisește în acest fel niște bani. Când țigla a fost pusă în fața casei lui, m-a întrebat cât costă transportul și eu i-am spus că nu costă nimic! I-au dat lacrimile. Eu știam de ce. Nu a putut mărturisi atunci că el a fost unul din cei ce mi-a făcut răul cu incendiul, dar Dumnezeu a făcut două minuni atunci. Inima mea a fost schimbată și nu am mai avut resentimente. Dimpotrivă, i-am spus că îmi este prieten și poate conta pe ajutorul meu oridecâte ori are nevoie! Iertarea ce i-o acordasem era reală. Omul a fost mișcat profund. A doua minune? Aveam să aflu de ea mult mai târziu, după ce m-am mutat la Caransebeș. Acolo am auzit că înainte de moarte omul a mărturisit că el a fost cel ce a dat foc casei noastre. Era cuprins de remușcare și nu putea muri fără să mărturisească ceea ce a făcut. Toți sătenii au pus mâna și m-au ajutat cu munca la reconstrucția casei. De ce mă simpatiza satul? Oridecâte ori eram solicitat, eu nu luam nici un ban pentru transportul cu autocamionul.

Cum am devenit antreprenor capitalist

Cine se uită după vânt, nu va sămăna, şi cine se uită după nori, nu va secera. Dimineaţa, samănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să

Casa noastră din Caransebeș

ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. Eclesiastul 11:4, 6

În anul acela am hotărât să încep o afacere mai amplă cu mioare, și m-am gândit să cumpăr o turmă mare de oi. Nu aveam bani, dar aveam ceva experiență. Cunoșteam atât potențialul acestei

Nicolae Rădoi

59

afaceri cât și riscurile și greutățile ei. Membrii familiei (părinții, nevasta) m-au sfătuit să renunț la idee, dar eu eram gata să îmi asum riscurile. Oieritul presupune să muncești pe munți, departe de societate, uneori în singurătate și în mijlocul animalelor sălbatice care amenință nu doar turma, ci și viața celor ce au grijă de turmă. Tatăl meu avusese mioare când eu eram copil, și pentru că petrecusem timp având grijă de oile tatei știam ce implică păstoritul oilor. O să relatez o întâmplare din vremea când tatăl meu mă făcuse cioban la oi.

Confruntarea cu strigoii

Acolo își va avea locuința năluca nopții, și își va găsi un loc de odihnă. Isaia 34:14

Eram de vreo 13-14 ani și păstoream la sălaș cele câteva oi pe care tata le cumpărase. Sălașul se afla departe de satul Borlova. Între sat și sălaș se afla o zonă bântuită de strigoi unde era localizat și cimitirul satelor din zonă. Oamenii se fereau de acea zonă, mai ales noaptea, când strigoii erau foarte activi – spuneau unii. Auzeam destul de des istorioare cu strigoii ce îi terorizau pe localnici. Eu am spus celorlalți păstori că am curajul să dorm în cimitir cu oile, și nici un strigoi nu mă va putea deranja. Nu m-au crezut și m-au provocat să o fac, inclusiv Mihuț Izvăgan, omul care se ocupa și el de creșterea oilor și colabora cu tatăl meu în această afacere. Cimitirul avea două secțiuni. Una mare, a ortodocșilor, alta mai mică a baptiștilor și penticostalilor. Seara mi-am strâns mioarele în secțiunea pocăiților și m-am culcat după ce m-am închinat Domnului. Am dormit foarte bine! Nici un strigoi nu a tulburat liniștea nopții. La vreme aceea nu credeam în existența strigoilor, nici nu experimentasem pocăința. Aveam însă curaj. Mai târziu în viață am înțeles că strigoii nu sunt altceva decât duhuri necurate care au putere asupra oamenilor ce nu s-au pocăit. Nu au nici o putere asupra celor ce Îl au pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor. Eu eram adolescent când am acceptat să dorm în cimitir cu mioarele, și eram sigur că strigoii nu au curajul să se manifeste în prezența mea. Într-adevăr, am dormit foarte bine. Nu cred că a fost întâmplător că m-am odihnit bine, deoarece am dormit în cimitirul pocăiților. Poate că dacă dormeam în celălalt situația ar fi fost alta. Dimineața, amicii mei erau cuprinși de admirație. Aceasta nu a fost singura instanță când am dovedit curaj în perioada adolescenței.


60

Confruntarea cu ursul

Nu ți-am adus acasă vite sfâșiate de fiare... Geneza 31:39

Într-o vară eram cu tatăl meu în munții Nedeia unde pășteam oile. Pe lângă mioare aveam și o iapă care tocmai născuse un mânz. Într-una din zile ursul a atacat stâna și a crezut că prada cea mai ușoară este mânzul ce păștea liniștit lângă mama lui. La apropierea ursului iapa, ca să își apere mânzul, s-a întors cu copitele spre agresor, dar nu a reușit să îl lovească bine. În schimb ursul i-a spintecat pântecele cu o singură lovitură de labă. În momentul acela am sărit eu și câinii în apărarea mânzului. Tatăl meu era la o oarecare depărtare și îmi striga să mă dau înapoi și să abandonez mânzul, deoarece ursul era foarte periculos. Aveam în mână un topor pe care voiam să îl folosesc ca să îi dau o lovitură puternică în cap. Știam că ursul are craniul foarte puternic. Auzisem ce pățiseră alți ciobani în întâlnirile lor cu urșii. Bunăoară, unchiul meu, Lae a lu’ Mărcinescu, un fierar foarte puternic, a decis să îl ia frontal pe ursul care într-o zi despărțise vreo 20 de mioare de turmă și le mâna spre pădure. Fierarul i-a ieșit înainte având în mână o botă solidă de corn, lemn renumit pentru duritatea lui, atât de tare încât mai că este imposibil să fie rupt! Știind că ursul are scăfârlia puternică, fierarul a apucat bota cu amândouă mâinile și l-a trăznit cu toată puterea în moalele capului. După lovitură fierarul s-a uitat uimit la bota lui ruptă și la ursul care fără să îi pese a întins o labă și l-a apucat de mijloc. I-a sfârtecat brâul lat de piele și i-a tăiat pântecele. Omul a fost salvat de câinii care au sărit imediat asupra ursului și l-au tras la o parte. Fierarul a fost pus pe cal și dus de urgență la spital. Medicii l-au cusut cât au putut mai bine, și în cele din urmă s-a vindecat. A scăpat cu viață, dar nu a mai fost ca înainte. Știam cât de periculos este un urs și cât de puternică îi este scăfârlia! Și totuși, am sărit în ajutorul mânzului! Dumnezeu m-a păzit în acea instanță și nu am căzut în ghearele ursului. Până la urmă câinii l-au alungat. Mânzul a scăpat cu viață. Nu însă și mama lui. Confruntarea aceea cu ursul mi-a plantat o idee. M-am gândit că dacă vreau să fiu fără surprize în lupta cu urșii trebuia să am câini bine instruiți și foarte puternici.

Nicolae Rădoi

61

Devin oier

Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele. Geneza 31:42

După ce m-am trezit sărac în urma incendiului ce mi-a distrus gospodăria, bucatele și animalele, am decis să cumpăr o turmă de mioare și să îmi refac astfel averea. Părinții m-au sfătuit să nu mă aventurez în afacerea cu oile, deoarece, au zis ei, întreținerea unei turme mari este mult deosebită de întreținerea unei turme mici, așa cum avusesem când eram copil. O turmă mare trebuia dusă sus la munte pe perioda verii. Și acolo erau lupii și urșii. Fără să mă mai gândesc, am luat împrumut câteva sute de mii de lei și am târguit vreo 460 de oi. Banii ce îi aveam nu ajungeau să plătească nici jumătate din prețul oilor. Urma să dau diferența oamenilor de la care le cumpărasem în primăvară când se vindeau mieii. Am căutat să cumpăr oile cele mai bune care erau pe piață. Știam să stabilesc vârsta unei mioare, deși nu mă uitam la dinții acesteia. Am târguit mioarele de la mai mulți ciobani, spunându-le: „O vreau pe asta, pe asta, pe asta...” Când oierii care mi le-au vândut le-au adus la staulul meu, am constatat că nu erau cele pe care eu le târguisem! Le-am spus că târgul nostru a fost făcut cu anumite oi, și i-am întrebat: „Unde sunt oile pe care eu le-am târguit?” Rușinați, au recunoscut că nu mi-au adus oile pe care le târguisem, dar m-au întrebat de unde știam că nu erau mioarele la care ne înțeleseserăm? „Le-am fotografiat” – am ripostat eu, fără să le precizez că le fotografiasem în minte! Mi-au adus mioarele pe care le târguisem de la început.

La stână în Retezat

Dupăce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi sunt strânse. Mieii sunt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului; laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi pentru întreţinerea slujitorilor tăi. Proverbe 27:25-27

Aveam oile, dar nu aveam pășune. Rudeniile mele care aveau funcții politice și religioase mari în Caransebeș nu s-au oferit să mă ajute să obțin o pășune pentru turma ce o achiziționasem, și nici nu am vrut să apelez la ei. În cele din urmă mi s-a repartizat o pășune undeva în


62

Retezat. Nu aveam însă câini care să îmi apere mioarele. Știam că în munți urșii furau în medie cam o mioară pe zi de la o turmă mare. Nu voiam să îmi înjumătățesc turma, așa că am hotărât să procur câinii cei mai buni ce existau în zonă. M-am prezentat la casa unuia ce avea faima că are cel mai bun câine ciobănesc. Am început târguiala, dar omul nici nu voia să

Mărioara inspectează turma de mioare

audă să îl vândă. „Nu îl dau!” spunea omul. „Câinele acesta este mare, este curajos și știe să lupte cu urșii! Alții nu știu, deși sunt mari!” În cele din urmă i-am spus că îi dau prețul unei vaci! Mama lui a stăruit de el să accepte oferta, așa că am plecat de acolo convins că am cel mai bun câine ciobănesc. Am procedat la fel când am ajuns la casa altuia ce avea și el un câine renumit, cu capul cât o găleată. Nu m-am mai târguit, ci i-am spus de la început că îi dau prețul unei vaci pe câinele său. Am avut succes și acolo. Mi-am mai cumpărat încă doi câini, foarte buni, și un cățel care avea faimă că face minuni la oi, că este cel mai promițător. Am urcat oile la munte împreună cu socrul și cu oierii pe care i-am angajat. Am așteptat trei zile, dar nu a apărut nici un urs. I-am lăsat pe oieri la slujbă, iar noi am coborât la vale. De îndată ce am plecat au început atacurile urșilor.

Marioara cu cel mai bun câine ciobănesc din zonă

În luptă cu ursul

...și când un urs venea să ia o oaie din turmă, aler-gam după el, îl loveam și îi smulgeam oaia din gură.

1 Samuel 17:34-35

Ursul a intrat în turmă și a luat una din oi în brațe. Când a dat să fugă cu ea spre pădure, câinele mare i-a sărit în față. Ciobanul Ion a trecut în spatele lui și l-a lovit cu bota în cap. Ursul se întoarce în acel moment cu fața spre Ion și dă să îl atace. Ion cade la pământ și ursul se profilează deasupra lui gata să îl sfâșie, când câinele

Nicolae Rădoi

63

se pune între ei și atrage spre el atenția ursului. Astfel Ion iese de sub urs. Ursul apucă din nou oaia, dar Ion îl pocnește din nou cu bota. Înfuriat ursul trântește oaia însângerată la pământ și este gata din nou de atac. În acel moment câinele i-a sărit în spate, iar ceilalți câini l-au încolțit la picioare. Incapabil să facă față atâtor atacanți, ursul a fugit în pădure. La vestea atacului, am revenit la stână pentru a pune la cale o strategie de luptă cu urșii. Știam că sunt foarte șireți în felul în care atacă turmele. În zilele acelea în care ne-am stabilit în zonă au reușit să fure doar o oaie. Atât! Cum s-a întâmplat? Câinii noștri au învățat cum să îndepărteze urșii care veneau la stână. Timp de câteva zile după insuccesul inițial ursul a revenit în preajma turmei, dar câinii au fost totdeauna pe fază. Cel mai mare și mai curajos sărea în spinarea ursului, iar ceilalți îi mușcau labele, așa că ursul nu mai putea face nimic. În cele din urmă se retrăgea bătut. Surpriza noastră a fost mare într-una din zile când ursul a apărut, s-a încăierat cu câinii și s-a retras repede în pădure, cu câinii după el. Când noi credeam că am scăpat de atacul ursului în ziua respectivă, a apărut un al doilea urs, care, nemolestat, a înșfăcat o oaie și s-a dus cu ea. Abia atunci am înțeles că primul urs crease o diversiune pentru ca al doilea să poată fura oaia nestingherit. Aceea a fost singura oaie pe care ne-au furat-o. A doua zi strategia noastră era deja pusă la punct. Doi câini erau puși în lanț. Când a apărut primul urs câinii liberi l-au gonit în pădure. Când a apărut al doilea urs am dat drumul celor doi câini pe care îi păstraserăm legați până în acel moment. Surprins, ursul al doilea a dat și el bir cu fugiții. Banii pe care îi investisem în câinii ciobănești erau justificați. Mai rămânea de văzut dacă banii investiți în oi vor fi la rândul lor justificați.

Simbioza cu gospodăria de stat

...am auzit că Dumnezeu este cu voi! Zaharia 8:23

Curând ni s-a dus vestea în lumea oierilor că ursul nu are nici un succes la turma noastră. Era în zonă o cooperativă de stat care ne-a poftit să preluăm partea de pășune dintre coperativă și pădure, doar ca să le asigurăm protecție împotriva urșilor, ceea ce am acceptat. Ei aveau doisprezece câini de pază, dar aceia nu erau în stare să se lupte cu ursul și să îl gonească.


64

Pierderile lor din pricina atacurilor urșilor erau foarte mari. Întrezăreau că prin plasarea noastră între pădure și gospodăria lor cel puțin ei vor scăpa de atacurile urșilor și noi vom suporta pierderile. Dar nu a fost așa. La așezarea noastră între cooperativă și lizieră, pădurarul zonei, care avea și el 15 oi, a venit să îmi dea o pușcă și să mă avertizeze că urșii din zona aceea erau foarte puternici și agresivi. „Aseară unul a luat o vacă” – mi-a spus pădurarul. Știam că nu pot folosi pușca așa cum aș fi vrut, din pricina legilor ce interziceau vânatul în România. Am acceptat-o totuși neștiind la ce să mă aștept acolo în munții Retezatului. Nu a fost nevoie să mă folosesc de ea. Cei patru câini pe care îi aveam au făcut față urșilor și aceștia au renunțat pur și simplu să mai dea pe la stână. Prin așezarea noastră între cooperativă și pădure cei de la cooperativă au beneficiat de protecția câinilor mei, iar eu am beneficiat de pășunea grasă ce mi s-a oferit în schimb. Plasați acolo, am reușit să asigurăm condiții foarte bune turmei.

Binecuvântarea Domnului

Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui acopăr țara. Iov 1:10

În primăvara viitoare din oile ce au dat naștere la miei, doar șase au născut un singur miel. Celelalte au avut gemeni, la fel cum erau turmele Sulamitei, „toate cu gemeni, niciuna stearpă” (Cântarea Cântărilor 4:2). Ba unele au avut chiar trei miei! Legea cerea ca mieii vânduți pentru sacrificare să nu fie mai mici de 30 kilograme. S-a creat penurie de carne de miel. Am hotărât să duc o parte din cele câteva sute de miei acasă unde am angajat șase măcelari care serveau pe toți cei ce aveau nevoie de carne de miel. Când primarul și șeful Miliției au venit să îmi spună că mieii trebuie să aibă 30 de kg, eu le-am spus că așa ceva era imposibil. Au cerut și ei câțiva miei, i-am trimis la locul unde era stabilită turma și după ce și-au luat mieii m-au lăsat în pace. Astfel oamenii din zonă au avut carne de miel pentru Paște. Din vânzarea mieilor am achitat toată datoria enormă la care mă angajasem prin cumpărarea turmei în sezonul anterior! Părinții și ceilalți membri ai familiei au rămas uimiți de binecuvântarea pe care mi-a dat-o Domnul! Cu un an înainte eram sărac, foarte sărac! În vara anului 1970 eram proprietarul unei turme de 500 de capete de oi! Și acesta era doar începutul!

Nicolae Rădoi

65

Binecuvântarea săracului

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. Iov 29:13

În vremea aceea exista o cerință mare după produse de carne și lactate. Oamenii veneau mereu la stâna mea să cumpere miei și caș. Câștigul meu nu a constat numai în termeni financiari. Șefii cei mari din Caransebeș și împrejurimi îmi cereau să le vând și lor carne și produse lactate. Așa am ajuns să îi cunosc pe cei mai mulți în mod personal și să îmi fie îndatorați. Printre cei care veneau să cumpere carne de miel erau și oameni săraci pe care eu îi cunoșteam. Am spus soției mele să nu ia bani de la cei săraci, ci întotdeauna să le ofere mielul solicitat pe gratis. Odată cineva a atras atenția soției mele că unul din cei ce luaseră mielul nu a achitat prețul, la care soția i-a răspuns că așa era dorința mea, ca oamenii cu greutăți financiare să obțină mielul în dar! Nu am păgubit deloc pentru că dădeam pe gratis miei celor săraci. Dimpotrivă, Dumnezeu m-a binecuvântat foarte mult. Nu puteam să țin socoteala banilor ce îi câștigam prin comerțul cu produse de carne și lactate. Binecuvântarea săracului venea peste mine!

În socialism pe drumul capitalismului

Vei fi binecuvântat în cetate și vei fi binecuvântat pe câmp. Deuteronom 28:3

Mi-am reconstruit casa și grajdul și celelate clădiri distruse de incendiu. Mi-am cumpărat din nou vaci de lapte. Aveam din nou o casă

Oile mă iubeau și veneau la mine când soseam în preajma turmei

mare și bine aranjată. În scurtă vreme am ajuns omul cel mai bogat din regiune. Am vândut turma de oi la colectivul comunei Var, care a decis să se lanseze în afacerile cu păstoritul. Când au cumpărat turma mi-au cerut să vând și câinii. Le-am spus că îi pot ține până la o dată când voi decide dacă voi cumpăra sau nu alte oi. Cei de la colectiv au acceptat


66

Părinții mei cu pastorul Jigorea din Borlova

și așa știind că aveau mare nevoie de câini buni pentru paza turmei. Peste un an mi-am cumpărat o altă turmă de mioare. Pe lângă toate aveam, sus la munte, o pășune frumoasă, un IMS cu care urcam la munte să fac transporturile necesare. În apropierea stânei era o cabană a ocolului silvic și eu duceam acolo cu IMS-ul pe cei mari care voiau să petreacă în aer liber la sfârșitul săptămânii. Cei mari din Caransebeș, Reșița, Timișoara (primari, secretari de partid, oficialități diverse), îmi erau foarte binevoitori și apelau mereu la mine pentru a le da carnea și cașul de care aveau nevoie, și pentru a organiza petreceri la cabana ocolului silvic. Pădurarul, care avea 15 oi în turma mea, îmi dăduse cheile și eu puteam astfel să servesc pe mai marii societății. De la cabană urcam la stână în Muntele Țarcului. La stână aveam propria gospodărie, o clădire de lemn frumos construită cu bucătărie, sală de mese, sală de producție brânză etc., doi cai, cinsprezece porci, șase măgari și alte animale. Foloseam măgarii pentru transportul produselor de la stână până la punctul unde parcam IMS-ul, iar caii pentru călărie, știind că soțiile celor mari erau dornice să călărească atunci când veneau la stână pentru petreceri. Eu le asiguram celor ce veneau mâncare, dar nu și băutură, deși mi-au sugerat de mai multe ori că așteaptă așa ceva. Le-am explicat că eu sunt un om temător de Dumnezeu și nu pot să ofer băuturi alcoolice altora, deoarece m-aș pune sub blestemul Bibliei care condamnă pe cei care dau semenilor lor să bea! Am mărturisit în felul acesta pe Domnul celor ce nu aveau contact cu Biserica sau cu Biblia.

Invidiat de secretarul de partid al Caransebeșului

...Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu. Iov 29:4

Prim secretarul de Partid al județului Caraș-Severin era un unchi de al meu, Trandafir Cocârlă. Când eram în căutare de pășune pentru turma de mioare ce o cumpărasem, am avut multe greutăți, dar Dumnezeu m-a ajutat. În loc să dau faliment, așa cum anticipaseră unii, am devenit bogat. Toamna, când am coborât

Nicolae Rădoi

67

din munți cu cele 500 de oi ce le aveam pentru a le oferi condiții de iernat, oamenii din partea locului au putut vedea că Dumnezeu a fost cu mine și mi-a binecuvântat postava. Într-una din ocazii, soția primului secretar de partid, Ana, a reproșat soțului ei: „Firu, uite-l pe Lae, capitalistul! Te-a întrecut! Are mașină mai mare și mai frumoasă ca a ta!” Tocmai îmi cumpărasem un Mercedes nou, o mașină care era unicat în zonă. Porecla ei a prins. În curând toți mă cunoșteau ca Lae Capitalistul. Bineînțeles că am folosit relațiile pe care le-am avut și mijloacele financiare pe care le dețineam pentru a ajuta lucrarea lui Dumnezeu acolo unde eram solicitat.

Cum am petrecut la Călimănești împreună cu ștabii de Partid

Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă. El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă.. 1 Samuel 2:7-10

Voiam să cumpăr o mașină bună, și îmi pusesem de gând să iau o Volga neagră. Din ziar am luat numărul unuia ce se oferea să vândă o Volga tocmai sosită din URSS. L-am sunat pe individul respectiv și s-a

Cu soția la Constanța unde petreceam anual câte o lună

recomandat ca fiind colonel de Securitate. Avea o mașină, dar, ca unul care slujea bine Partidul, avea dreptul la o mașină nouă. El avea nevoie de ceva bani, de aceea se hotărâse să o vândă pe cea nouă și să o țină pe cea de care se slujise de câțiva ani. Cerea 100.000 de lei. Erau bani serioși în 1968. Mi-am dat întâlnire cu acel individ, și am dat pe la București venind din Moldova, dar în momentul în care m-a văzut omul s-a arătat suspicios că eu aș fi avut 100.000 de lei, de aceea înainte de a sta de vorbă cu mine mi-a cerut să îi arăt banii, ceea ce am și făcut. În portbagajul mașinii mele era o cutie cu teancuri de câte 10.000 fiecare. Văzând că am bani, mi-a spus că


68

trebuie să mergem la lotul unde se făcea repartiția mașinilor sosite, și să îmi aleg una de acolo. Eu i-am spus că vreau una neagră. În lotul sosit erau numai două mașini negre, iar una era stricată. Colonelul i-a spus celui ce se ocupa cu repartiția mașinilor că ar vrea pentru sine una neagră, dar omul i-a spus că era un alt individ înaintea lui ce solicitase mașină neagră. Neputincios, colonelul s-a întors spre mine, dar eu i-am spus că voi negocia singur din acel punct. I-am spus omului că îi dau 1.000 de lei dacă îmi dă mie mașina neagră, iar omul a dat afirmativ din cap. Când s-a înființat individul ce solicitase o mașină neagră, el i-a spus că ambele mașini negre au probleme, și l-a îndemnat să ia una albă, deoarece acelea erau la modă. Ofițerul acela a acceptat sugestia, iar eu am intrat în posesia mașinii negre. Am luat-o cu numărul ce îi fusese repartizat colonelului, un număr mic și de București, și am plecat spre casă. Pe drum, oriunde întâlneam posturi de Miliție și milițienii erau prezenți, eram salutat cu mult respect. Când am trecut prin Caransebeș milițienii luau poziție de drepți și salutau respectuos. De-abia mai târziu au aflat pe cine salutau. Am hotărât să merg cu soția în stațiune la Călimănești. Mai fusesem acolo cu câțiva ani înainte, dar tratamentul ce îl primisem atunci fusese dezgustător. Acum am intrat pe proprietatea stațiunii cu Volga și toți ne-au salutat respectuos. Milițienii direcționau tot traficul pe un drum secundar, nelăsând pe nimeni să intre pe drumul principal al stațiunii. Eu le-am spus că vreau să merg la vila principală, și imediat mi-au deschis drumul. Am cerut să ni se dea o cameră bună, și am primit una excelentă. La masă eram cu cei mai mari oameni ai țării veniți acolo. Toți se întrebau oare ce funcție importantă ocupam în straturile societății. Spre sfârșitul șederii noastre acolo, un mare șef, cu funcții la Import-Export m-a întrebat ce funcție aveam. Eu i-am răspuns foarte sincer: „Director de oi!” Omul a crezut că sunt un oficial ce ocup o funcție importantă la întreprinderile de stat ce se ocupau cu oile, lâna, produse lactate, etc. I-am spus că nu aveam astfel de funcții, dar director fiind, aveam un secretar, un măgar! I-am mai spus că aveam șapte clase, din care trei le-am cumpărat într-o seară. În sfârșit, omul a acceptat ceea ce îi spuneam, că nu am nici o funcție importantă! M-a întrebat de ce am avut dorința să am mașină luxoasă și să petrec cu cei sus puși, și i-am spus „Până acum tot eu i-am salutat pe alții, dar acum alții mă salută pe mine!” Omul rădea de se prăpădea, și mi-a spus că vrea să îl vizitez la București.

Nicolae Rădoi

69

La întoarecera noastră de la Constanța unde împreună cu soția hotărâsem să petrecem vreo două săptămâni, l-am căutat și ne-a primit cu multă bucurie în casa lui. Seara nu ne-a lăsat să mergem la hotel, ci ne-a silit să stăm la el! În aceleași zile am petrecut și în casa fratelui Aurel Popescu, cel cu care aveam legături de prietenie și îl primisem de multe ori în casa mea. Părtășia sfinților este superioară oricărei alte relații omenești pe pământ. Da, cunoscusem zile în care Dumnezeu a făcut să lumineze fața lui peste mine, dar nu înțelegeam de ce Domnul mă uita acum, când eram atât de bolnav în Los Angeles.

El îţi vindecă toate bolile tale...„Ridică-mă din porțile morții...”

Experiențele începuturilor pocăinței, minunile umblării cu Domnul în anii dintâi ai vieții mele de credință mă urmăreau în timp ce colindam străzile orașului Los Angeles în căutare de soluții pentru problema cu care fusesem confruntat în ultimul an. Văzusem providența lui Dumnezeu la lucru în viața mea în atâtea rânduri. Nu era prima dată că mă aflam la ananghie. Dumnezeu îmi aducea înaintea ochilor alte situații disperate în care m-am aflat în anii precedenți, și din care El mă scosese cu bine. Oare cum se va sfârși situația în care mă aflam la ora actuală? – era întrebarea pe care mi-o puneam zilnic în lunile în care am fost incapabil de activitate și m-au năpădit datoriile.

Bolnav în Orașul Îngerilor

Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloșia în care mă aduc vrăjmașii mei și ridică-mă din porțile morții, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului și să mă bucur de mântuirea Ta! Psalmul 8:13-14

Nu existau explicații fiziologice pentru maladia mea. Și totuși, mă simțeam sfârșit. Observam ca autorul psalmilor de penitență că mă frământ și mă mișc încoace și încolo fără odihnă... Mă întrebam și concomitent Îl întrebam pe Dumnezeu în același fel ca psalmistul: Pentru ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea


70

vrășmașului? Mă identificam așa de bine cu experiența descrisă de regele David în Psalmul 38:1-9 unde se plângea în rugăciune: Doamne, nu mă mustra în mânia Ta, şi nu mă pedepsi în urgia Ta. Căci săgeţile Tale s’au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miroasă greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem. Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta, şi suspinurile mele nu-Ţi sunt ascunse. Cunoșteam însă și celelalte texte ale Psalmilor, bunăoară versetele de la începutul Psalmului 103 unde aveam promisiuni atât de impresionante, în care credeam cu toată inima de când mă pocăisem: El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare! Eram bolnav, epuizat, dar nu fără speranță. Nu eram dincolo de posibilitatea experimentării îndurării lui Dumnezeu din nou!

„Eu sunt Domnul care te vindecă...”

El face rana și tot El o leagă; El rănește, și mâna lui tămăduiește. Iov 5:18

Gândurile mi s-au întors la o experiență similară ce a avut loc în viața mea nu la mult timp după convertire. Atunci contactasem o boală ce m-a adus la marginea mormântului. Cei din jur pierduseră orice speranță de vindecare pentru mine, dar Dumnezeul meu, căruia i-am încredințat viața mea și destinul meu veșnic atunci când m-am întors la El cu pocăință, a făcut minuni pentru nevrednicul de mine. Vindecarea de care vorbesc a fost legată de prietenia mea cu fratele Liviu Olah. Așa că înainte de a spune cum am fost vindecat, țin să relatez cum l-am întâlnit pe evanghelistul ce a zguduit România în anii 1970.

Nicolae Rădoi

71

Un om al lui Dumnezeu – predicatorul Liviu Olah

Cunosc acum că ești un om al lui Dumnezeu și Cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!

1Regi 17:24

Îmi amintesc foarte bine de primul meu contact cu fratele Liviu Olah. L-am întâlnit cu ocazia unei înmormântări la Lugoj. Decedatul fusese dirijorul corului Bisericii, şi copiii lui au ţinut cont de dorința tatălui lor de a-l avea pe fratele Liviu Olah ca predicator la înmormântare. În vederea acestei dorinţe, fratele Liviu Olah a fost invitat de familia

Împreună cu fratele Liviu Olah.Cel mai mare om al rugăciunii pe care

l-am cunoscut vreodată.

fratelui dirijor şi i s-a asigurat transportul la Lugoj. Nu îl auzisem până atunci predicând pe fratele Liviu, dar ştiam că este un om al lui Dumnezeu care predica cu îndrăzneală Cuvântul Domnului, aşa cum făceau apostolii, ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Oamenii (reprezentanţii Guvernului comunist) i-au interzis să mai predice Evanghelia şi l-au destituit din funcţia de predicator. El a continuat însă să proclame Cuvântul lui Dumnezeu oridecâteori avea ocazia şi era solicitat. Aşa se face că atunci când a fost invitat de familia fratelui dirijor de la Lugoj, a răspuns invitaţiei şi a venit la înmormântare. Era vară. Casa de Rugăciune unde se ţinea serviciul de înmormântare a fratelui decedat era plină de oameni, curtea de asemenea plină. Toţi cei prezenţi aşteptau cu nerăbdare ca fratelui Liviu Olah să i se dea cuvântul, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Păstorul local a refuzat să îi ofere amvonul, pe motiv că fratele Liviu nu are dreptul să vorbească. Mulţimea nu ştia ce se petrece la masa unde stătea păstorul Bisericii din Lugoj şi până în ultimul moment a anticipat că fratele Liviu Olah va primi cuvântul. Dar păstorul Bisericii Baptiste din Lugoj (numit Turcu) a concluzionat însă serviciul de înmormântare de la Biserică şi a cerut celor prezenţi să se deplaseze spre cimitir. Pe drum oamenii şopteau între ei încercând să desluşească ce s-a întâmplat. Unii ştiau că a fost rea voinţă la păstorul local, dar alţii


72

credeau că fratele Liviu va primi cuvântul la cimitir. Ajunşi în jurul gropii, oamenii s-au apropiat cât mai mult pentru a putea auzi mai bine pe cei ce urmau să vorbească. Dar fratele Liviu Olah nu a primit cuvântul. Astfel, s-a ajuns la sfârşitul serviciului de înmormântare, şi păstorul a fost gata să încheie ceremonia, când din mulţime s-au ridicat glasuri care cereau ca fratele Liviu să fie solicitat să predice Cuvântul lui Dumnezeu. La aceste solicitări păstorul local a spus cu voce tare că fratele Liviu Olah nu are autoritatea şi nici dreptul să predice. Era clar că dispoziţiile primite de la autorităţile comuniste erau urmate fără abatere de cel ce conducea serviciul de înmormântare. În clipa aceea mi-am dat seama că dacă nu se intervenea în mod hotărât, fratele Liviu Olah nu ar fi putut să predice Evanghelia. Atunci am sărit ca ars de lângă gardul cimitirului unde mă postasem, am trecut printre oamenii adunaţi în jurul gropii, am călcat pe scândurile care aveau pe ele sicriul, şi am dezechilibrat sicriul în goana mea, dar înainte ca predicatorul să zică „Amin”, am fost lângă fratele Liviu Olah, şi m-am adresat atât lui cât şi mulţimii: „Nu ascultaţi de acest trădător! Frate Liviu, vorbiţi în Numele Domnului!” Păstorul local a amuţit. Văzându-mă hotărât în ceea ce făceam, şi observând statura mea impresionantă, a lăsat ochii în jos arătând că nu se opune la ceea ce am cerut. Toată mulţimea adunată era încremenită şi aştepta să vadă ce va urma. Puteai să laşi un ac să cadă jos şi ai fi putut să îi auzi sunetul, aşa mare linişte s-a făcut. Ceea ce a urmat a fost că fratele Liviu Olah a predicat Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum se aştepta. Era acolo o dovadă dată de Duhul lui Dumnezeu şi o putere divină care valida cuvintele ce le rostea în faţa mulţimii. Acolo, în acea împrejurare am întâlnit un mare om al lui Dumnezeu!

O prietenie strânsă și o colaborare laborioasă

Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște. Romani 15:21

Astfel l-am cunoscut personal pe fratele Liviu. După această întâmplare între noi s-a dezvoltat o prietenie foarte puternică. L-am invitat să vină la Caransebeş, şi duminica viitoare a fost prezent în Biserica Baptistă din Caransebeş unde a predicat din nou Cuvântul lui Dumnezeu cu puterea ce îl caracteriza. Vizitele sale la Caransebeş s-au înteţit, deoarece fraţii îl iubeau şi noi îl invitam mereu.

Nicolae Rădoi

73

Dumnezeu folosea Cuvântul predicat de fratele Liviu Olah ca să zidească spiritual pe cei credincioşi şi să cheme la pocăinţă pe cei ce nu cunoşteau calea mântuirii. Când venea el, în Biserica din Caransebeş se făcea o mişcare imediată. Cei credincioşi invitau la Casa Domnului pe prietenii şi vecinii lor şi aveau bucuria să îi vadă convertiţi. Lucrul acesta nu putea rămâne fără reacţie din partea autorităţilor.

Bucuria semănării - Antrenat în evanghelizare

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii. Psalmul 126:5-6

Era în anul 1977. Eram membru al Biserici Baptiste din Caransebeş. După ce m-am pocăit, aveam dorinţa să asist şi eu lucrarea lui Dumnezeu cu mijloacele ce le aveam. Eram proprietarul unui business înfloritor. Cele vreo 500 de oi pe care le posedam produceau brânză, caş, lână, carne, etc., şi aduceau un venit impresionant. Cheltuiam cu bucurie pentru Evanghelie știind ce binecuvântare am primit eu prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Aveam o mare dorință ca și alți oameni să fie mântuiți prin Evanghelia Domnului Isus. După împrietenirea mea cu fratele Liviu Olah am vegheat să fie mereu invitat la serviciile Bisericii știind că Dumnezeu îl folosea cu talentul de evanghelist pe care îl avea ca să trezească din nepăsarea pierzării pe cei în nevoie de mântuire. Noi invitam la Casa lui Dumnezeu pe prietenii noștri, iar fratele Olah proclama Evanghelia cu o pasiune rar întâlnită. În zilele în care stătea în Caransebeș fratele Olah trăgea la casa noastră. Familia mea se îngrijea de toate cheltuielile legate de deplasarea fratelui Olah în zonă. Mulţi oameni se pocăiau ca urmare a participării la serviciile de evanghelizare unde fratele Liviu Olah predica fără compromis Cuvântul lui Dumnezeu. Eram aşa de fericit că puteam contribui şi eu la lucrarea mântuirii atâtor semeni de ai mei.

Pocăința scoasă la mezat - Șantaj comunist

Începutul înțelepciunii este frica de Domnul, și știința sfinților este priceperea. Prin mine ți se vor înmulți zilele și ți se vor mări anii vieții tale. Proverbe 9:10-11


74

Bucuria mea a fost întreruptă de faptul că am fost contactat de oamenii Securităţii ce mi-au făcut o propunere oneroasă. Mi-au spus, foarte binevoitori, că ei se vor îngriji ca în fiecare primăvară să mi se repartizeze în munţi păşuni potrivite pentru turma de mioare ce o aveam, în schimbul unei cereri care era ușor de îndeplinit. Ştiam că repartizarea păşunilor era o problemă mare, şi dacă nu aveai o păşune bună, riscai să pierzi afacerea. Cei de la Securitate mi-au cerut un singur lucru: să nu mai invit pe fratele Liviu Olah la Caransebeş, fratele meu, pe care ei îl numeau batjocoritor “bozgorul acela” - un nume peiorativ ce însemna “ungur împuţit”. Nu am promis nimic, dar am încetat să îl mai invit pe fratele Liviu Olah la Caransebeş. În anul acela mi s-a dat cea mai bună păşune în munţi. Eram mulţumit de această repartiţie, dar ceva nu mai îmi dădea pace.

În dispută cu moartea – O boală ce mă duce în marginea gropii

Omul – Zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floare de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște. Psalmul 103:15-16

Într-una din zile, pe când eram în mijlocul transportului turmei de la Topolovățul Mare la o localitate de lângă Lugoj unde cantonam oile înainte de a le urca la deal, am băut apă din râul Bega. Nu ştiam că porţiunea aceea de râu era locul unde se deşertau resturile abatorului local. Fără să îmi dau seama, am ajuns să mă îmbolnăvesc grav. Temperatura mare ce o aveam, tulburările intestinale, delirul în care cădeam i-a convins pe cei din jur că sufeream de lingoare. Dar eu am continuat să conduc turma spre poligonul comunei Jena unde urma să staționăm oile. Abia ajuns acolo, starea mea s-a înrăutățit așa de mult, că am acceptat să plec la spital la Caransebeș, deși eram conștient că trebuie să administrez niște medicamente oilor. După ce am tratat 30 de oi din cele 500 eram așa de epuizat încât a trebuit să mă opresc și să plec la spital. Soția nu m-a lăsat până ce nu m-a văzut internat. Acolo doctorii au confirmat că aveam febră tifoidă, şi că nu mai puteam fi ajutat cu nimic. Am fost transferat la secția de boli contagioase. Starea mea era aşa de disperată, încât medicul s-a pronunţat că aceea era ultima noapte a

Nicolae Rădoi

75

vieţii mele. Uneori inima mi se oprea și personalul prezent îmi aplica un șoc al pieptului pentru a stimula inima să funcționeze. Când am rămas singur în cameră am luat o bucată de hârtie pe care am scris următoarele: “Dacă voi muri în noaptea aceasta e pentru că am făcut un mare compromis în viaţă. Am încetat să îl mai chem pe fratele Liviu Olah la Caransebeş, ceea ce a însemnat că oamenii oraşului Caransebeş şi din satele din jur nu au mai putut auzi Evanghelia prin gura fratelui Olah, şi de aceea nu s-au pocăit”. Am dat biletul unei persoane din salonul vecin să îl dea soției mele când va reveni în spital. Agonizam. Simţeam o mare povară în suflet. Ştiam că eram vinovat de nepocăinţa altor oameni.

O rugăciune înaintea morții cu fața spre Dumnezeu

Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta, şi nu mă mustra cu urgia Ta. Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Do-amne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine? Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta! Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor? Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul, şi-mi scald patul în lacrămi. Mi s-a supt faţa de întristare, şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc. Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele! Domnul îmi ascultă cererile, şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!

Psalmul 6:1-9

În noaptea aceea m-am rugat cum nu m-am rugat niciodată până atunci. Am cerut sorei de caritate ce era în salon să mă lase singur să mă rog, ceea ce ea a făcut. Am zis: “Doamne, ştiu că am păcătuit împotriva Ta! Ştiu că m-am încărcat de vinovăţie! Nu mă lăsa să mor! Te rog cruţă-mi viaţa, şi de aici înainte voi fi gata să mă jertfesc pentru credință. Nu voi mai pregeta să risc pentru Tine. Îmi voi da şi viaţa pentru Tine, dacă va fi nevoie!”


76

O pocăință și o vindecare incredibilă

Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel. Isaia 38:15

În clipa când am terminat rugăciunea, am simţit o atingere în trup şi am adormit. Când m-am sculat dimineaţa, doctorul era lângă patul meu, a constatat vindecarea mea şi mişcat mi-a spus: “Rădoi, nimeni nu a crezut că mai poţi să scapi! Dar rugăciunea care ai înălţat-o spre Dumnezeu te-a salvat! Sora de caritate te-a auzit şi mi-a relatat felul cum te-ai rugat!” I-am spus că Dumnezeu a fost acela care m-a vindecat, şi am adăugat că vreau să plec acasă. Doctorul mi-a răspuns că aşa ceva era imposibil, dar eu l-am asigurat că pot să mă duc pe picioarele mele. Împotriva tuturor sfaturilor medicului am plecat acasă şi când am ajuns la uşa casei, soţia mea a rămas încremenită. Vindecarea mea i-a uimit pe toți cei ce fuseseră martori la boala care m-a pus în pat și m-a adus în lațul morții. Toți au cunoscut că acolo a fost degetul lui Dumnezeu. Și au cunoscut de asemenea decizia mea de a nu mai asculta de oameni, ci numai de Dumnezeu. Acum prietenii mei așteptau să vadă dacă voi avea curajul să înfrunt mânia autorităților.

Flăcările Evangheliei

Cât de impresionante sunt căile Domnului! Uneori nu le pricepem decât după ce am ajuns să le contemplăm de la distanța oferită de timp și de văile lăsate în urmă. Lupta mea pe viață și moarte cu boala care mi-a măcinat trupul în 1977 nu a fost altceva decât o dedublare a luptei cu lașitatea care îmi cuprinsese viața fără să știu. Boala aceea a fost cauza victoriei mele pe planul confruntării spirituale. Imediat după ce sufletul mi-a fost scos din locuința morților am știut de ce a trebuit să mă feresc de moarte! Oare nu era posibil ca boala mea misterioasă cu care mă confruntam în 1999 în Los Angeles să fie la fel o dublură a unei confruntări spirituale în care urma să fiu ajutat tocmai de neputința mea fizică? Gândul la o posibilă paralelă era ispititor. M-am întors din nou cu gândul la anii când eram antrenat în lupta pentru emanciparea Bisericii Baptiste din Caransebeș de sub controlul organelor comuniste, luptă pe care o voiam extinsă în toată România. Nu

Nicolae Rădoi

77

o dorisem, dar se pare că Dumnezeu avea planurile sale de a ne arunca în linia întâi de luptă. În acele zile avusesem parte și de lupte și de întâmplări comice.

Începe lupta cu autoritățile comuniste

Toți vrăjmașii mei vor fi acoperiți de rușine și cuprinși de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiți de rușine. Psalmul 6:10

Am trimis pe fratele Lae Olaru să îl caute pe fratele Liviu Olah și să îl invite la Caransebeș. L-a găsit în misiune la Constanța și i-a transmis invitația noastră. Primarul orașului Caransebeș a aflat de invitaţia mea, şi mi-a spus că nu aveam voie să îl invit. Mi-a amintit că sunt la mila lor cu pășunile de care aveam nevoie pentru oi. I-am spus că pășunile nu valorează nimic pentru mine. Mi-a făcut promisiuni și mai mari dacă mă răzgândesc și îl ascult. I-am explicat că pentru mine nu mai există drum înapoi. M-a amenințat că voi ajunge în conflict cu organizația atotprezentă și atotputernică a Securității. I-am spus că Domnul meu, care m-a vindecat este Stăpânul absolut al tuturor lucrurilor și El poate pune limite Securității. Mi-a rispostat că devin un călcător de lege și pot fi acționat în judecată și pus în închisoare! I-am răspuns că legile ţării îmi garantau libertatea religioasă şi eu acţionam în acord cu acele legi. Apoi am adăugat: “Am făcut compromis pentru o mână de iarbă, dar de acum înainte nu voi mai face compromisuri niciodată!”

O decizie testată de dușmanii Evangheliei

Când au auzit toți vrășmașii noștri s-au temut... și au cunoscut că lu-crarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru. Neemia 6:16

De atunci fratele Liviu Olah a venit frecvent la Caransebeș. Din pricina aceasta începusem să fiu urmărit de Securitate. Îmi ascultau convorbirile telefonice și căutau să afle toate informațiile legate de

activitatea lui Liviu Olah. Dușmanii Evangheliei mi-au făcut de atunci multe propuneri, dar nu am mai acceptat să cooperez cu ei în nici o instanță. Au înțeles că eram ferm hotărât să refuz orice compromis cu ei.


78

De aceea au trecut la represalii. La peste două decenii de la data când Dumnezeu m-a izbăvit de febra tifoidă mă întrebam dacă nu cumva apăruse din nou în viața mea vreun compromis care să explice boala ce mă devora fără milă!

Măgarul ce a dat de furcă autorităților comuniste

Măgarul cunoaște ieslea stăpânului său, dar ...poporul Meu nu ia aminte la Mine.” Isaia 1:3

Aveam nevoie de un măgar pentru turma de mioare ce o cumpărasem și o pășteam în munți. Fiecare cioban avea nevoie de un măgar pentru a-și căra calabalâcurile. Unul din ciobani pierduse măgarul în drumul de la munte către Timișoara. Nu l-am mai putut găsi, dar mi-am adus aminte că un amic de al meu, cioban și el, și șofer pe ARO cunoștea zona și l-am rugat să meargă la Hațeg și să cumpere un măgar. Securitatea a interceptat convorbirea noastră telefonică și credea că vorbeam codificat. Dinu, prietenul meu, mi-a spus că a găsit un măgar, dar stăpânul nu voia să îl dea fără o anumită sumă. Eu întrebam cât de bun era măgarul, dacă este liniștit și bun de povară, la care prietenul meu mă asigura că își merită banii. În sfârșit i-am spus: ”Ia-l în ARO, treci pe la mine să mergem împreună cu el la turmă.” Securiștii credeau că vorbesc codificat și probabil organizam o întrunire cu fratele Liviu Olah în zona Caransebeșului. Cert este că s-au pregătit să ne oprească din acțiunea noastră și au postat o patrulă de 13 milițieni la intrarea în orașul Caransebeș. Omul meu întârziase pe undeva, și milițienii au așteptat și așteptat până când IMS-ul prietenului meu a apărut la orizont. A fost oprit și tras pe marginea șoselei, i s-au cerut actele la verificare, apoi a fost întrebat ce transportă. Când el le-a spus că transportă un măgar, milițienii l-au luat peste picior și au cerut să deschidă portiera din spate pentru a verifica marfa. Se postaseră în jurul mașinii, câțiva stând cu armele în mână în fața portierei din spate pe care cereau ca omul meu să o deschidă. Omul a deschis portiera, și milițienii au zărit măgarul, dar nu credeau că măgarul era marfa principală. Îl chesitonau pe șofer cu tot felul de întrebări, încât omul s-a iritat că nu pricepea ce se întâmplă. „Ce aveți cu măgarul ăsta?” a strigat el. M-ați oprit, mi-ați cerut actele, v-am spus ce transport, și nu mă credeți deși vedeți bine măgarul!” Târziu, spre dimineață Dinu a sosit la poarta casei mele, mi-a relatat ce s-a întâmplat și am dus măgarul la ciobanul meu ce îl aștepta cu nerăbdare.

Nicolae Rădoi

79

În 1990 când m-am întors în România în vizită, șeful Miliției din Caransebeș a venit să mă vadă și să stea de vorbă cu mine. M-a îmbrățișat și mi-a spus râzând ce se întâmplase: „Noi, cei de la Miliție am fost avertizați de Securitate că Nicolae Rădoi este periculos pentru societate și trebuie supravegheat îndeaproape. Când a fost interceptată convorbirea cu măgarul noi am crezut că te vom prinde cu ceva ilegal și am acționat așa cum știi. Mare ne-a fost mirarea când am văzut că IMS-ul transporta într-adevăr un măgar. După ce am dat drumul șoferului tău, ne vedeam cât de proști am fost, ba unii credeam că tu ți-ai bătut joc de noi intenționat! Până astăzi povestea cu măgarul a rămas proverbială între milițienii din zonă arătând cât de proști ne-a făcut partidul.”Mobilizare pentru apărarea libertății religioase

Izbăvește pe cei târâți la moarte... Proverbe 24:11

Eu nu am intenționat să lupt politic cu Guvernul comunist al României. Nu am avut nici o dorință să ajung în conflict cu autoritățile comuniste. Aveam relațiile cele mai bune cu mai marii regiunii în care trăiam. Toți apelaseră la mine pentru a fi ajutați cu carne de miel, produse lactate. Dar faptul că îl invitam mereu pe fratele Liviu Olah la Caransebeș, m-a dus fără voie în conflict și m-a antrenat apoi într-o luptă pentru a promova libertatea religioasă în România. Fraţii din Comitetul ALRC (Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă), o organizație înființată cu scopul de a promova libertatea religioasă în România, m-au contactat şi mi-au cerut să mă înscriu asigurându-mă că nu mă pun în linia întâi, ci în linia a doua, unde eram mai scutit de persecuţie. Le-am răspuns că locul meu este în linia întâi, din moment ce Domnul m-a vindecat şi mi-a redat viaţa. Aşa am ajuns să mă înscriu în eşalonul celor ce luptau pentru libertate religioasă în România. Nu voi uita niciodată că Domnul şi-a arătat bunătatea faţă de mine izbăvindu-mă de la moarte. De atunci I-am închinat nu doar inima, ci și viața.

Reluarea luptei pentru triumful Evangheliei

Luptă-te lupta bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost che-mat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire în fața multor martori. 1 Timotei 6:12


80

Am relatat toată experiența mea cu Domnul fraților mei și surorilor mele din Biserică pentru a ne încuraja unii pe alții în lupta ce ne aștepta. Le-am spus cum autorităţile comuniste ale orașului Caransebeș m-au contactat şi mi-au promis păşune foarte bună pentru oile ce le aveam, dacă încetez să îl mai chem pe Liviu Olah la Caransebeş. Ispita a fost foarte puternică, mai ales că mi se cerea nu să fac ceva rău, ci doar să nu mai invit pe un om al lui Dumnezeu să predice la Caransebeș! Nu l-am mai invitat şi drept urmare am primit o păşune care era râvnită de mulţi păstori. Dumnezeu a vrut însă să mă trezească din starea mea şi mi-a trimis acea boală necruţătoare, febra tifoidă. În faţa morţii, pe patul de spital de pe care medicii spuneau că nu o să mă mai scol, m-am pocăit şi am promis Domnului că dacă mă vindecă, eu voi acţiona întotdeauna cum îmi cere Cuvântul lui, şi nu voi pregeta să îmi dau şi viaţa, dacă este nevoie, pentru Evanghelie. Le-am expus felul în care Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, cum m-am vindecat în noaptea când am strigat către El, şi întors acasă l-am contactat imediat pe fratele Liviu, l-am invitat la Caransebeş și de atunci nu am mai vrut să îmi plec urechea niciodată la vorbele celor puși de tatăl minciunii să oprească Evanghelia. Biserica toată s-a înviorat, deoarece revenirea lui Liviu Olah la Caransebeş a însemnat pocăinţa multor oameni. Curând am înțeles că lupta ce eram chemat să o duc nu era doar cu autoritățile comuniste.

În luptă cu frații mincinoși

Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. 2 Corinteni 11:26

La scurtă vreme păstorul Bisericii din Caransebeş (Ieremia Găvăgină), a început să facă opoziţie faţă de fratele Liviu Olah şi să ne ceară să nu îl mai invităm în Biserica noastră. Era clar că autorităţile interveniseră şi puneau presiune asupra păstorului din Caransebeş să îl oprească pe fratele Liviu Olah să predice în oraşul nostru. L-am confruntat pe păstor şi i-am cerut o explicaţie a faptului că se împotrivea venirii fratelui Liviu la Caransebeş. În orbirea lui a mers până acolo că a caracterizat vizitele fratelui Olah la Caransebeş ca vizitele unui bărbat la nevasta altuia! Atunci l-am mustrat şi i-am arătat vinovăţia ce o acumula

Nicolae Rădoi

81

înaintea lui Dumnezeu, spunându-i: „Ce fel de slujitor al lui Dumnezeu eşti tu, când te opui predicării Cuvântului la care se pocăiesc atât de mulţi oameni? Sângele oamenilor care ar putea să asculte Cuvântul şi totuşi nu îl vor asculta, pentru că tu te opui, va fi cerut într-o zi din mâinile tale! Încetează să te împotriveşti lui Dumnezeu!” Văzând că noi îl invităm mereu pe Liviu Olah la Biserică, la scurtă vreme păstorul Bisericii Baptiste din Caransebeş a plecat în altă localitate. Noi am continuat să invităm în localitatea noastră, nu numai pe fratele Liviu Olah, ci şi pe alţi predicatori. În fiecare duminică aveam la masă între 20 și 40 de persoane. Casa noastră era deschisă pentru Liviu Olah, pentru Aurel Popescu, pentru Pavel Nicolescu, pentru Pascu Geabou, pentru Iosif Ţon şi alţii care predicau în vremea aceea Evanghelia. Biserica din Caransebeş a cunoscut atunci o trezire spirituală remarcabilă. Trebuie să menționez aici faptul că în fiecare duminică mai multe familii din Biserica noastră stăteau în post și rugăciune pentru binecuvântarea lucrării din Biserică și trezirea orașului Caransebeș. Dumnezeu a răspuns acelor rugăciuni ce au fost înălțate către El cu multă stăruință.

S-au întâlnit la amvon:Paul Bărbătei și Liviu Olah. - Oare se vor întâlni și în cer?

În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, cu cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală. 1 Tesaloniceni 1:5

Amândoi au studiat dreptul în România, amândoi au mărturisit cu gura că Domnul Isus este Mântuitorul lor, și amândoi au ajuns să slujească în Bisericile Baptiste. Liviu Olah a devenit predicator, păstor și îndrumător de suflete. A rămas fidel Domnului în toate persecuțiile la care l-au supus autoritățile comuniste. Nici destituirile, nici mutarea lui dintr-un oraș în altul, nici calomniile, nici amenințările nevoalate ale autorităților, nici prigoanele și șicanele de tot felul la care a fost supus ani de zile, nu l-au schimbat. Dosarul lui de la Securitate este o mărturie că securiștii s-au recunoscut învinși, deoarece nu i-au putut găsi nici o vină (ca lui Daniel, cel aruncat între lei) și nu l-au putut corupe în nici un fel. Paul Bărbătei,


82

la îndemnul celor ce voiau să schimbe fața Cultului Baptist, a acceptat să candideze pentru poziția de Secretar General al Cultului, promițând să apere drepturile celor persecutați. Dar în momentul în care și-a atins scopul, a uitat de frații săi, pe care i-a trădat. Funcția pe care a ocupat-o l-a compromis pentru totdeauna, deoarece ca Secretar al Cultului Baptist, a fost presat să persecute pe frații săi care rămăseseră credincioși Cuvântului și nu îl sărutau pe Baal, și el a cedat în fața acestor presiuni. Biserica din Caransebeș îl invita deseori pe fratele Liviu Olah la servicii de evanghelizare. Cuvântul pe care îl proclama fără teamă cucerea sufletele ascultătorilor. Acțiunile noastre repetate de a-l invita pe Liviu Olah la amvonul Bisericii Baptiste din Caransebeș nu au rămas neobservate de Securitate, ceea ce i-a determinat pe oamenii acestei lugubre agenții să ne someze să nu îl mai invităm la Caransebeș. Drept răspuns la cererea lor, noi l-am invitat din nou, dar de data aceasta, alături de Paul Bărbătei. Acesta din urmă nu bănuia nimic din ceea ce urma să se întâmple la Caransebeș. A acceptat invitația noastră, a venit la Biserică și când s-a urcat la amvon a observat că alături de el urca și fratele Liviu Olah. Au predicat amândoi. Mai întâi Paul Bărbătei, apoi Liviu Olah. Primul vorbea ca un avocat, al doilea ca un împuternicit al lui Dumnezeu. Primul se străduia să comunice ceea ce învățase prin școli și pe la studiile biblice de duminica, al doilea se delecata în a proclama Cuvântul Celui veșnic. Peste predica celui dintâi s-a așternut uitarea. Nimeni nu mai știe ce a vorbit, și aceasta pentru că nu a comunicat nimic ascultătorilor. Ce putea să comunice un fricos, un trădător, un liber schimbist? Predica celui de al doilea a rămas cizelată în viețile tuturor celor prezenți. Era pe limba lui un foc ce ardea păcatul în noi și ne aprindea dorința de a sluji mai mult și mai bine Domnului. A doua zi am fost contactați de securiștii care ne-au amintit de faptul că ne interziseseră să îl mai invităm pe Liviu Olah la Caransebeș. Le-am răspuns că Liviu Olah nu a comis nici o nelegiuire, și că a predicat alături de Secretarul general al Cultului Baptist. Dacă Uniunea Baptistă nu avea nimic de imputat fratelui Olah, nici noi nu aveam. Securiștii, care nu voiau să îl acuze în nici un fel pe Paul Bărbătei, omul de care se slujeau în Cultul Baptist, au înghițit gălușca și au tăcut molcom.

Nicolae Rădoi

83

Un cutremur ce a zguduit nu numai pământul

Deodată s-a făcut un mare cutremur de pământ... Fapte 16:26

Caransebeş. În seara aceea, după expunerea Evangheliei, fratele Liviu a stăruit de ascultătorii Evangheliei să nu amâne întoarcerea la Domnul. Printre altele, el a întrebat: „Dacă în noaptea aceasta ar avea loc un cutremur care îţi va lua viaţa, tu unde vei fi?” În aceeași noapte, imediat după terminarea serviciului a avut loc în România cutremurul care a zguduit capitala şi alte oraşe aducând moartea multor oameni. Cei care au ascultat Evanghelia în Caransebeş s-au întors la Casa Domnului a doua zi şi 25 de persoane s-au pocăit doar pentru faptul că Dumnezeu l-a călăuzit pe fratele Liviu Olah să menţioneze cutremurul de pământ cu câteva ore înainte ca acesta să survină.

Ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” Fapte 5:29

Trezirea spirituală din Biserica Baptistă din Caransebeş nu a rămas fără efecte. Efervescenţa spirituală experimentată atunci a determinat pe membrii Bisericii să asculte de Domnul şi de Cuvântul Său fără frică. Nu ne-am mai temut de oameni. La alegerile care au urmat vechea gardă compromisă prin cooperarea cu autorităţile comuniste a fost dată la o parte, şi vechiul Comitet a fost înlocuit la începutul anului 1978 cu oameni care aveau frică de Domnul şi erau interesaţi de progresul lucrării lui Dumnezeu. Noul Comitet a refuzat orice imixtiune a autorităţilor în afacerile Bisericii. Am început să trăim ca primii creştini care lăudau

O să relatez un incident care poate arăta felul în care fratele Liviu Olah era călăuzit de Duhul lui Dumnezeu în predicarea Cuvântului. Era în martie 1977 şi fratele Liviu fusese invitat să proclame Vestea Bună în Biserica Baptistă din


84

pe Domnul şi erau nelipsiţi de la Templu şi vedeau mâna Domnului adăugând în fiecare zi la numărul lor pe cei pe care Domnul îi mântuia.

Flăcările se extind

Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum. Luca 12:49

Trezirea, experimentată la Caransebeș, nu era singulară în acea vreme, ci era o binecuvântare pe care Dumnezeu o revărsa peste multe Biserici din România, și mai ales acolo unde cei ce aveau poziții de conducere se ghidau după Cuvântul lui Dumnezeu și nu după cererile Guvernului. Astfel de Biserici aveau legături multiple. Biserica Baptistă din Caransebeș avea legături cu Biserica Baptistă din Bujac, Arad, unde fratele Liviu Olah fusese invitat să păstorească după ce plecase de la Oradea, și cu Biserica Baptistă din Șega, Arad, unde era membru fratele Pavel Gavrilovici, un alt luptător pentru respectarea drepturilor credincioșilor din România. Autoritățile comuniste făceau eforturi uriașe să izoleze aceste Biserici de altele și au luptat să dezbine pe membrii Comitetelor din acele congregații, ceea ce au reușit într-o măsură. Se vede că exemplul Bisericii Baptiste din Caransebeș producea frică în oamenii Partidului ce voiau să stopeze lucrarea de trezire.

Corul copiilor din Iași la Caransebeș

Din gura copiilor... ți-ai scos o întăritură de apărare... Psalmul 8:2

Era anul de grație 1978, când Biserica Baptistă din Caransebeș, care apucase pe drumul independenței față de autoritățile eclesiastice vândute partidului, a hotărât să invite Corul Copiilor din Iași să vină în zona noastră pentru a efectua un tur al Bisericilor locale în nevoie de revitalizare spirituală. Invitația a fost acceptată și ne-am trezit în casă cu vreo 25 de copii dornici să slujească prin cântare Bisericile ce își exprimaseră interesul de a-i avea. Corul era condus de cele două surori ce deveniseră atât de cunoscute în România pentru lucrarea cu copii în domeniul studiului biblic și în cel muzical. Corul Copiilor din Iași era un fenomen printre baptiști. Bine instruiți, cântau cu viață și motivau pe ascultători să laude și ei pe Domnul cu toată inima și să ia în serios trăirea în sfințenie.

Nicolae Rădoi

85

În paranteză spus, Securitatea depunea eforturi serioase pentru a împiedica activitatea acestui cor. Urmăreau mai tot timpul pe cele două surori ce dirijau corul, le amenințau cu închisoarea, „sfătuiau” pe părinții copiilor să nu îi mai lase la Biserică și la cor, etc., dar nimic nu a putut pune capăt misiunii Corului Copiilor din Iași. Când i-am auzit prima dată am hotărât imediat că trebuie să vină și la Caransebeș. Cele două surori îmi erau cunoscute deoarece își exprimaseră dorința de a se alătura Comitetului ALRC, dar imediat după primirea lor în Comitet au fost contactate de Iosif Țon și convinse să se retragă, deoarece „lupta politică nu era potrivită pentru credincioșii baptiști!” Noi cunoșteam riscurile mari pe care și le asumau cei ce intrau în Comitetul Apărării Libertății Religioase și de Conștiință, și de aceea nu am insistat de nimeni să se alăture și nici să rămână în Comitet. Am fost conștienți că Dumnezeu are pentru fiecare credincios o chemare, și consideram că lucrarea cu copiii era chemarea celor două surori la vremea aceea. Corul Copiilor din Iași era oglinda hărniciei, creativității și dăruirii lor în lucrarea Domnului. Deși se știa de riscul asocierii cu Biserica Baptistă din Caransebeș, cele două surori au primit cu drag să vină cu Corul Copiilor la noi. Acum îi aveam pe toți în casă. Copiii nu erau de loc pretențioși. Se mulțumeau să doarmă înghesuiți în paturi sau chiar pe jos. Erau foarte ascultători de cele două instructoare ale lor. Împreună cu alți frați care aveau ca și mine un automobil, i-am dus prin Bisericile locale ajungând până la Hațeg, unde era păstor Petre Dugulescu. Securitatea fierbea de mânie, dar nu putea interveni în nici un fel. Zilele acelea au fost dintre cel mai memorabile. Bisericile care i-au primit pe copiii din Iași au fost binecuvântate peste măsură. Cred cu tărie că cele două surori au avut realizări mari în viață și datorită faptului că prin corul instruit de ele au adus frumusețe și încântare prin Biserici și prin casele credincioșilor, care nu au pregetat să mulțumească lui Dumnezeu pentru ele și să le binecuvinteze la rândul lor. Îmi amintesc de momentele pe care le-am petrecut cu copiii Corului la gară în seara când trebuiau să plece înapoi spre Iași. Le-am cerut să cânte câteva cântări pe peronul gării, ceea ce au și făcut. Printre cântările intonate s-a aflat una ce avea accente profetice pentru regimul comunist, Căderea zidurilor Ierihonului. Cântările Corului Copiilor au fost receptate nu numai de călătorii din gară, ci și de funcționarii birourilor din clădirile gării și de locuitorii blocurilor din jur. Ferestrele tuturor s-au deschis repede de îndată ce copiii au început să cânte. Aprecierea ascultătorilor s-a concretizat în final prin aplauze


86

zgomotoase. Securitatea s-a temut să intervină, dar imediat ce copiii au plecat cu trenul și eu m-am suit în mașină să plec spre casă, am fost oprit de niște milițieni și securiști furioși care mi-au luat carnetul de conducere și m-au amenințat cu arestarea pentru că am cântat în gară! De fapt eu nu mă oprisem din cântat! Ei nu puteau să vadă însă cântarea inimii mele, cântare ce se întețise după ce am avut timp de o săptămână pe acei copii minunați în casa noastră.

O Cetate de necucerit - WordPress.com...O a doua categorie este a celor care cunosc adevărul despre...

Documents

Transcript of O Cetate de necucerit - WordPress.com...O a doua categorie este a celor care cunosc adevărul despre...