O călătorie spre centrul Pământului - Rezumat

O călătorie spre centrul Pământuluieste un roman scris de Jules Verne din seria Călătorii extraordinare şi publicat în 1864.Profesorul Otto Lidenbrock, lector în mineralogie, locuia într-un apartament din Hamburg, împreună cu un nepot pe nume Axel, o servitoare Martha şi cu nepoata sa, Grauben . Într-o zi profesorul a adus acasă o carte veche care conţinea o foaie cu un limbaj codat, semnată „Arne Saknussemm”. În ciuda celor mai laborioase eforturi, profesorul Lidenbrok eşuează în încercarea sa de a descifra codul; pentru asta se autopedepseşte cu înfometare, extinzând această pedeapsă şi asupra celorlalţi membri ai casei sale. Din întâmplare Axel, rămas singur în odaia acestuia, descifrează mesajul şi vrea să-l arunce în foc după ce îi citeşte conţinutul, adică instrucţiunile lui Arne legate de o descindere în centrul Pământului: "Coboară în craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris vine să o mângâie înaintea calendelor lui Iulie, călător îndrăzneţ, şi vei ajunge în centrul Pământului. Ceea ce eu însumi am facut. Arne Saknussemm.". Profesorul vine acasă, află şi el mesajul şi imediat îşi face bagajele, care includeau tot felul de accesorii de alpinism etc., spre dezamăgirea lui Axel, care nu era pregătit pentru o astfel de călătorie din nici un punct de vedere.Cei doi pleacă spre Islanda. Ajunşi acolo îl angajează pe Hans, un localnic bucurându-se de renumele de a fi o călăuză încercată. Cei trei se duc la vulcanul stins Sneffels şi încep coborârea. Au lanterne, mâncare, târnăcoape pentru câteva luni bune. La un moment dat rămân fără apă şi Hans îi ajută făcând o gaură în perete de unde ţâşneşte apă, fierbinte dar potabilă. Axel se rătăceşte la un moment dat, dar mai târziu este găsit. Călătorii ajung la o pânză de apă care mai târziu se va dovedi a fi o mare subterană; ei încearcă să o traverseze construindu-şi o barcă. Curenţii îi împing însă de unde au plecat, deşi pe drum ei descoperă fosile cu care profesorul ar putea să-şi îmbogăţească colecţia şi să-şi sporească reputaţia. Ei continuă să cutreiere regiunea în care au ajuns şi găsesc nişte semne care

atestau că Arne a fost pe acolo, precum şi un tunel blocat de o stâncă. Ei detonează stânca cu dinamita ce o au la dispoziţie, dar forţa exploziei a fost atât de mare încât apa începe să cadă, prin gaura făcută de explozie, la un nivel inferior; apa în mişcare îi lua şi pe ei cu tot cu barca lor. Ei coboară cu o viteză vertiginoasă; deodată ei ajung la concluzia că nu mai au nici un instrument, mai grav, încep să urce împinşi de lava din jurul lor. În cele din urmă ei sunt aruncaţi prin vulcanul Etna în Marea Mediterană, pe insula Stromboli, în apropierea Siciliei. De acolo ei se întorc acasă, iar Axel şi Grauben se căsătoresc.