Nulitatea actului juridic civil

Noţiuni generale

1.Definiţia nulităţii

Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte cuvinte, nulitatea este sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate a actului juridic.

Din această definiţie, pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulităţii, anume:- este o sancţiune de drept civil;- priveşte numai actele juridice, nu şi faptele juridice stricto sensu;- intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează

condiţiile de validitate a actului juridic;- constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice

edictate pentru încheierea valabilă a acestuia, deci nu priveşte, întotdeauna, actul juridic în întregul lui;

- actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată;

- momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic;

Funcţiile nulităţii:a) Funcţia preventivă constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra

subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de validitate.

b) Funcţia sancţionatorie intre în acţiune atunci când funcţia preventivă nu şi-a dovedit eficienţa, constând în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic civil.

c) Funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile asigură prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil.

2. Concepţia despre nulitate

Într-un trecut mai îndepărtat, se considera că un act juridic lovit de nulitate nu poate produce nici un efect, deci, în principiu, nulitatea era totală şi iremediabilă.

Mai târziu, ţinându-se cont de faptul că nulitatea, ca sancţiune a actului juridic civil, nu reprezintă altceva decât mijlocul juridic prin care se restabileşte legalitatea încălcată la încheierea actului juridic civil, a fost formulată concepţia proporţionalizării efectelor nulităţii în raport cu finalitatea legii, spunându-se că trebuie înlăturate numai acele efecte care contravin scopului edictării dispoziţiei legale încălcate, menţinându-se

însă celelalte efecte ale actului juridic respectiv. În cadrul acestei concepţii, se afimă că nulitatea este, în principiu, parţială şi remediabilă.

3. Delimitarea nulităţii de alte sancţiuni de drept civil

1. Nulitatea şi rezoluţiunea

Rezoluţiunea este acea sancţiune ce constă, în desfiinţarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una din părţi.

Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele:- ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;- atât rezoluţiunea, cât şi, în principiu, nulitatea produc efecte retroactive;- ambele presupun, în principiu, o hotărâre a organului de jurisdicţie.

Principalele deosebiri dintre cele două sancţiuni de drept civil sunt următoarele:- nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de

validitate, pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat;- nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, în vreme ce rezoluţiunea

intervine numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;- cazul de nulitate exită în momentul încheierii actului juridic şi constă în

nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului, însă cauza rezoluţiunii apare ulterior momentului încheierii şi constă în neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către una din părţi;

- rezoluţiunea şi nulitatea relativă sunt supuse unor regului diferite în privinţa începutului prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă prescripţiei extinctive.

2. Nulitatea şi rezilierea

Rezilierea este sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul neexecutării culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor contractului respectiv numai pentru viitor.

Rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin aceea că intervine în cazul contractelor sinalagmatice care se execută prin prestaţii succesive şi că operează numai pentru viitor. În consecinţă, comparaţia dintre nulitate şi rezoluţiune prezintă numeroase puncte comune cu aceea dintre nulitate şi reziliere.

Efectele nulităţii se produc în principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuşi, în cazul actelor juridice cu executare succesivă, nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.

3.Nulitatea şi revocarea

Revocarea, ca sancţiune de drept civil, constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii.

Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului juridic civil.

Însă, între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri, anume:- revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea

presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate;- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică,

în principiu, liberalităţilor;- cauza nulităţii este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe

când revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;- prescripţia extinctivă este supusă unor regului diferite.

4.Nulitatea şi caducitatea

Caducitatea este acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi care este independentă de voinţa autorului actului juridic.

Spre deosebire de nulitate, caducitatea se caracterizează prin următoarele trăsături:- presupune un act juridic valabil încheiat;- produce efecte numai pentru viitor;- presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic;- împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa

autorului actului juridic.

5. Nulitatea şi inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sancţiunea care intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate faţă de terţi, prevăzute de lege pentru anumite acte juridice.

Principalele deosebiri dintre nulitate şi inopozabilitate sunt următoarele:- nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în vreme ce inopozabilitatea

presupune un act juridic încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate;

- în caz de nulitate, efectele privesc atât părţile actului juridic, cât şi terţii, însă, în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se produc faţă de părţi, dar drepturile şi obligaţiile născute din actul respectiv nu pot fi opuse terţilor;

- cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic, pe când, inopozabilitatea presupune, de regulă, neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare închierii actului juridic;

- nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, în timp ce inopozabilitatea poate fi înlăturată, în materie de reprezentare, prin ratificare.

6.Nulitatea şi reducţiunea

Reducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru

restabilirea echilibrului contraprestaţiilor într-un contract sinalagmatic cu titlu oneros şi comutativ.

În consecinţă, deosebim, pe de o parte, reducţiunea liberalităţilor excesive, adică a legatelor şi donaţiilor făcute de cel ce lasă moştenirea şi care încalcă rezerva succesorală, iar, pe de altă parte, reducţiunea unei prestaţii pentru leziune.

Principalele deosebiri dintre nulitate şi reducţiune vizează următoarele aspecte:- nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice, pe când reducţiunea se

aplică fie liberalităţilor excesive, fie contractelor cu titlu oneros şi comutative.- nulitatea implică un act nevalabil încheiat, pe când, în cazul reducţiunii

liberalităţilor excesive şi al aplicării teoriei impreviziunii, actele juridice au fost făcute în mod valabil, dar, ulterior, intervine ineficacitatea totală sau parţială, datorită încălcării rezervei succesorale sau datorită apariţiei unor împrejurări, neavute în vedere de părţi în momentul încheierii actului juridic, care duc la ruperea echilibrului contractual;

- cauza nulităţii constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului juridic, iar reducţiunea este determinată fie de încălcarea rezervei succesorale, fie de existenţa, de data aceasta în chiar momentul încheierii actului juridic, a unei disproporţii vădite între contraprestaţii.

4. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

1. Nulitatea absolută şi nulitatea relativă

În funcţie de natura interesului ocrotit deosebim nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Nulitatea absolută este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice ce ocroteşte un interes general, obştesc (deci a unei norme juridice imperative de ordine publică, desigur, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea actului juridic).

Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes particular, individual (deci a unei norme juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea actului juridic).

Desigur că, dacă legiuitorul precizează în mod expres că, în situaţia respectivă, este vorba de o nulitate absolută, sau după caz, de o nulitate relativă, nu mai este necesară stabilirea felului nulităţii în raport de natura interesului ocrotit, iar aceasta chiar şi atunci când s-ar ajunge la o altă soluţie decât cea la care s-a oprit legiuitorul.

2.Nulitatea parţială şi nulitatea totală

Această clasificare se face după criteriul întinderii efectelor nulităţii.Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele

actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-se întrucât nu contravin legii.Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinţează actul juridic civil în întregime.

Trebuie totuşi reţinut că nulitatea parţială presupune, cu necesitate, un act juridic cu un conţinut complex, în sensul că actul juridic are mai multe clauze şi deci mai multe efecte, deoarece numai într-o asemenea situaţie s-ar putea pune problema desfiinţării unor efecte şi a menţinerii altor efecte. De altfel, se poate constata că în practica judiciară cazurile de nulitate parţială nu sunt foarte numeroase.

Următoarele situaţii nu reprezintă nulitate parţială, trebuind deci să nu fie confundate cu aceasta:

- situaţia în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se anulează în întregime numai unul;

- ipoteaza în care, deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de voinţă produce efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii;

- cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin confirmare;

- ipoteza când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută, însă ulterior este îndeplinită cerinţa legală nerespectată în momentul încheierii lui;

- situaţia când forma ad probationem nu a fost respectată, dar operaţiunea juridică este valabilă;

Atragem atenţia că nu trebuie confundată clasificarea nulităţii parţiale şi nulităţii totale cu clasificarea în nulităţi absolute şi nulităţi relative.

3.Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală

În funcţie de modul de consacrare legislativă, distinge nulitatea expresă şi nulitatea virtuală.

Prin nulitate expresă se desemnează acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-o dispoziţie legală. Cele mai multe nulităţi fac parte din această categorie.

Prin nulitate virtuală se desemnează acea nulitate care nu este expres prevăzută de lege, dar care rezultă neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic civil.

4.Nulităţi de fond şi nulităţi de formă

După felul condiţiei de validitate încălcate la încheierea actului juridic civil, nulităţile sunt de fond sau de formă.

Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabilităţii unei condiţii de fond a actului juridic civil (consimţămând, capacitate, obiect, cauză).

Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerute ad validitatem.

5.Nulităţi amiabile şi nulităţi judiciare

Unii autori mai împart nulităţile, în raport de modul de valorificare, în nulităţi judiciare şi nulităţi amiabile.

Nulitatea amiabilă apare în situaţia în care părţile se înţeleg cu privire la nulitatea actului juridic încheiat de ele şi lipsesc de efecte actul respectiv prin voinţa lor, fără a se mai adresa organului de jurisdicţie competent.

Nulitatea judiciară apare în situaţia în care părţile nu se înţeleg în acest sens ori în care ar fi vorba de un act juridic căruia nu i se poate pune capăt prin-un act simetric celui prin care a luat naştere, deci nesusceptibil de o nulitate amiabilă, precum: recunoaşterea de filiaţie, căsătoria, adopţia etc., fiind astfel necesar ca nulitatea actului juridic să fie declarată de organul de jurisdicţie competent.

Cauzele de nulitate

După cum rezultă din chiar definiţia nulităţii actului juridic civil, această sancţiune de drept civil are drept cauză generică nerespectarea la încheierea actului juridic civil a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.

Într-o exprimare globală, se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil următoarele:

- încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a încheia actul juridic civil;

- lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;- nevalabilitatea cauzei actului juridic civil;- nerespectarea formei cerute ad validitatem;- nesocotirea limitelor autonomiei de voinţă;- nerespectarea dreptului de preemţiune;- fraudarea legii.

Cauzele de nulitate absolută

Următoarele cauze atrag nulitatea absolută a actului juridic civil:- încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor,

însă numai dacă este vorba: de nerespectarea unei incapacităţi speciale de folosinţă a persoanei fizice, instituite pentru ocrotirea unui interes obştesc; de lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice; de nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice;

- lipsa totală a constimţământului;- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;- nevalabilitatea cauzei actului juridic civil, dar numai atunci când: lipseşte

cauza datorită absenţei scopului imediat; cauza este ilicită sau imorală;- nerespectarea formei cerute ad validitatem;- nerespectare dreptului de preemţiune în cazul prevăzut de art. 52 din Codul

silvic;- încălcarea ordinii publice;- fraudarea legii.

Cauzele de nulitate relativă

Următoarele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:- nerespectarea reglulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei, însă

numai atunci când: actul juridic este încheiat de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu, actul juridic de administrare s-a încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi este lezionar pentru minorul de 14 şi 18 ani, actul juridic de dispoziţie s-a încheiat fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal sau a autorităţii tutelare, actul juridic s-a încheiat pentru persoana juridică în lipsa ori cu depăşirea puterilor conferite, actul juridic s-a încheiat cu nerespectarea unei incapacităţi speciale de folosinţă, instituite pentru protecţia unor interese individuale;

- lipsa de discernământ în momentul încheierii actului juridic civil;- viciile de consimţământ (eroare gravă, dolul, violenţa şi leziunea);- nerespectarea dreptului de preemţiune în cazul prevăzut de art. 14 alin (a)

din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor şi în cazul prevăzut art. 15 alin. (2) şi art. 30 alin. (3) dn Legea nr. 16/1996 a Arhivelor naţionale.

Regimul juridic al nulităţii

1.Regimul juridic al nulităţii absolute

În cazul nulităţii absolute, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele reguli:

a) nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă din oficiu, de procuror, precum şi de alte organe prevăzute de lege;

b) nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de excepţie, acţiunea în declararea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă;

c) în principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare.

1.a) Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă, de procuror sau de alte organe prevăzute de lege.

Nulitatea absolută este menită să ocrotească interese obşteşti, aşa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc mai larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil.

Atunci când spunem că instanţa poate să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui act juridic, avem în vedere ipoteza în care una din părţi declanşează un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic, iar instanţa, constatând că actul juridic ce constituie fundamentul pretenţiei supuse judecăţii este lovit de nulitate absolută, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, fără însă a pronunţa şi nulitatea actului juridic respectiv.

Având în vedere condiţiile exercitării acţiunii civile, rezultă că nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulităţii absolute a actului juridic respectiv. Persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv.

1.b) Nulitatea absolută este imprescriptibilăIndiferent că se valorifică pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie, nulitatea

absolută poate fi solicitată oricând. De la regula potrivit căreia nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv există

totuşi o excepţie privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, potrivit căruia, „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

1.c) Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmareConfirmarea expresă ori tacită a nulităţii absolute fiind, în principiu, inadmisibilă,

rezultă că un eventual act de confirmare ar fi şi el lovit de nulitate absolută.Există însă şi unele excepţii:

- confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a unei donaţii nulă absolut pentru lipsa formei cerute de lege, de către moştenitori sau de către cei care reprezintă drepturile donatorului, după moartea acestuia, acoperă această nulitate;

- căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă între timp acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o ori dacă soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată;

În cazul unei refaceri a actului juridic, primul act rămâne lovit de nulitate absolută, iar actul refăcut este un nou act juridic, care îşi va produce efectele de la data încheierii sale, iar nu de la data când a fost întocmit primul act.

Validarea actului juridic nul absolut, prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale nerespectate în momentul încheierii lui, dă posibilitatea actului juridic să îşi producă efectele de la data îndeplinirii condiţiei de validitate iniţial nerespectată.

2.Regimul juridic al nulităţii relative

În cazul nulităţii relative, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele regului:

a) nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana ocrotită şi al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;

b) nulitatea relativă trebuie invocată, pe cale de acţiune sau pe cale de excepţiune, în termenul de prescripţie extinctivă, acţiunea în declararea nulităţii relative fiind prescriptibilă;

c) nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit, de partea interesată.

2.a) Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesată.

Nulitatea relativă este menită să ocrotească un interes individual.Nulitatea relativă poate fi invocată:

- de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;- de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu, care de

altfel este cel care încheie actul juridic pentru incapabil;- de succesorii părţii ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea

actului juridic;- de creditorii chirografari ai părţii ocrotite;- autoritatea tutelară poate invoca nulitatea relativă a actului juridic încheiat

de sau pentru incapabil;- de ocrotitorul legal.

2.b) Nulitatea relativă este prescriptibilăNulitatea relativă, fiind instituită pentru ocrotirea unor interese individuale,

urmează să cedeze în faţa intereselor generale pe care le asigură instituţia prescripţiei extinctive. Interesul general, deşi are prioritate faţă de interesul individual, nu îl nesocoteşte pe acesta din urmă, întrucât cel care apreciază că prin încălcarea dispoziţiilor legale la încheierea actului juridic i-au fost aduse atingeri propriilor interese nu este lipsit de posibilitatea de a cere desfiinţarea actului juridic lovit de nulitate relativă, desigur înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.

2.c) Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacităEste firesc ca persoana interesată să poată renunţa în mod valabil la dreptul de a

invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că acest fapt este conform intereselor sale. Renunţarea la un asemenea drept are ca efect acoperirea nulităţii relative şi se realizează prin confirmare.

Aşadar, confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă. Ea poate fi expresă sau tacită.

Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

- să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă şi să fie făcut în deplină cunoştinţă de cauză;

- viciul care afecta actul juridic lovit de nulitate relativă să fi încetat în momentul confirmării;

- să cuprindă obicetul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune de motivul acţiunii în nulitate relativă;

- din cuprinsul actului să se desprindă intenţia de a acoperi nulitatea.Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nici o îndoială asupra intenţiei de

acoperire a nulităţii relative.Confirmarea, indiferent că este expresă ori tacită, are ca efect validarea actului

juridic lovit de nulitate relativă, iar acest efect se produce retroactiv, adică de la data când a fost încheiat actul juridic confirmat.

3.Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă

Deosebirile de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă pot fi exprimate, sintetic, în felul următor:

- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă din oficiu sau de alte organe prevăzute de lege, nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;

- nulitatea absolută este imprescriptibilă, în schimb, nulitatea relativă este supusă prescripţiei extinctive;

- dacă nulitatea absolută nu poate fi, în principiu, acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit.

Efectele nulităţii

1.Definiţia efectelor nulităţii

Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate.

Generic, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic civil născut din actul juridic civil lovit de această sancţiune şi, prin aceasta, restabilirea legalităţii.

După executarea actului juridic civil lovit de nulitate, distingem următoarele ipoteze:

- dacă actul juridic nu a fost executat până în momentul în care este anulat, aplicarea sancţiunii nulităţii înseamnă că acel act nu mai poate fi executat nici după acest moment, deci partea sau părţile actului juridic se află în situaţia în care nu ar fi făcut actul juridic respectiv;

- dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării nulităţii, aplicarea nulităţii înseamnă desfiinţarea retroactivă a actului juridic, precum şi restituirea, reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestaţiilor efectuate în temeiul acelui act;

- dacă actul juridic a fost executat, iar, până în momentul declarării nulităţii, una din părţile acestuia a încheiat un act juridic cu o terţă persoană, prin care fie s-a transmis dreptul născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strâsă legătură cu dreptul născut din actul nul, aplicarea sancţiunii nulităţii presupune desfiinţarea retroactivă a actului juridic executat, restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestui act, precum şi desfiinţarea actului juridic subsecvent.

2. Enumerarea principiilor efectelor nulităţii

Ipotezele menţionate mai sus permit evidenţierea celor trei principii ale efectelor nulităţii:

- retroactivitatea efectelor nulităţii;- repunerea în situaţia anterioară;- anularea atât a actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent

3. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii

Prin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii înţelegem regula potrivit căreia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică efectele nulităţii se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil.

Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil decurge din principiul legalităţii, în sensul că restabilirea legalităţii, încălcată la încheierea actului juridic civil, impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv.

Excepţii- păstrarea de către posesorul de bună-credinţă a fructelor culese în intervalul

de timp cât a durat buna sa credinţă, caz în care neretroactivitatea efectelor nulităţii se întemeiază pe ideea protecţiei posesorului de bună-credinţă, deci pe principiul ocrotirii bunei-credinţe.

- cazul căsătoriei putative, în sensul că efectul retroactiv al declarării nulităţii căsătoriei este înlăturat faţă de soţul ce a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, care păstrează statutul de soţ dintr-o căsătorie valabilă pe perioada cuprinsă între momentul încheierii căsătoriei şi cel în care hotărârea judecătorească de anulare a căsătoriei devine definitivă;

- cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată, în sensul că anularea căsătoriei nu produce nici un efect faţă de copiii din această căsătorie nu numai pentru trecut, dar nici măcar pentru viitor;

- modificarea numelui de familie numai pentru viitor, în cazul anulării recunoaşterii de filiaţie, precum şi în cazul anulării căsătoriei;

- cazul declarării nulităţii unei societăţi comerciale înmatriculate în registrul comerţului.

4.Principiul restabilirii situaţiei anterioare ( restitutio in integrum )

Principiul restabilirii situaţiei anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Acţiunea prin care care se solicită restituirea unor prestaţii efectuate în executarea actului juridic anulat trebuie fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză. Totuşi, atunci când este vorba de un contract sinalagmatic, iar ambele părţi şi-au executat obligaţiile înainte de anularea acestuia, nu ar mai fi îndeplinite condiţiile materiale ale intentării acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, într-o asemenea ipoteză, restituirea

prestaţiilor executate urmează a fi fundamentată pe plata nedatorată, întrucât obligaţia fiecăreia dintre părţile contractului sinalagmatic apare ca şi când nu a existat vreodată.

Sub aspect procedural, cel interesat poate să aleagă una din următoarele două căi procedurale: să solicite, în acelaşi timp, atât declararea nulităţii, cât şi restabilirea situaţiei anterioare sau să solitice mai întâi anularea actului juridic, iar, dacă instanţa va dispune defiinţarea acestuia, să declanşeze un al doilea proces, având ca obiect restituirea prestaţiilor efectuate în baza actului juridic anulat.

Excepţii- menţinerea, până la data anulării, a efectelor produse de un contract cu

executare succesivă, adică imposibilitatea obiectivă de restabilire a situaţiei anterioare;- cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu

restrânsă, care este ţinut să restituie prestaţiile primite numai dacă a profitat, integral sau parţial, de avantajele patrimoniale prilejuite de acel act juridic;

- cazul aplicării principiului nemo auditul propriam turpitudinem allegans (nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept) la actele juridic cu obicet imoral sau cauză imorală;

- cazul în care se încheie, cu încălcarea unei condiţii de validitate, un act juridic prin care se transferă proprietatea unor materiale de construcţie care sunt încorporate în terenul proprietatea cumpărătorului, iar numai după aceasta se anulează actul juridic;

- cazul când dobânditorul dintr-un act juridic prin care s-a transmis dreptul de proprietate sau un alt drept real principal, lovit de nulitate, ar putea invoca uzucapiunea;

- cazul în care a intervenit prescripţia extinctivă a acţiunii în restituirea prestaţiilor executate în temeiul actului juridic lovit de nulitate.

5.Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial ( resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis)

Desemnăm prin acest principiu regula de drept potrivit căreia anularea actului juridic iniţial atrage şi anularea actului juridic subsecvent, datorită legpturii lor juridice.

În practică, aplicarea acestui principiu se concretizează în două situaţii specifice, anume:

- în cazul „actelor autorizate”, anularea autorizaţiei administrative conduce la anularea şi a actului juridic civil care se întemeia pe acea autorizaţie;

- în cazul a două acte juridice, din care unul este principal, iar celălalt accesoriu, anularea actului principal atrage şi anularea actului accesoriu, în temeiul principiului accesorium sequitur principale.

ExcepţiiAceste excepţii se întemeiază fie pe principiul ocrotirii bunei-credinţe a

subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, fie pe necesitatea asigurării securităţii şi stabilităţii circuitului civil.

- cazul actelor de conservare sau de administrare a bunului, menţinerea acestora fiind justificată de interesul economic ori social sau de ocrotirea bunei-credinţe;

- cazul în care proprietarul unui bun mobil îl înstrăinează, după care dobânditorul din acest act juridic înstrăinează acel bun mobil uni terţ de bună-credinţă, iar ulterior primul act juridic este anulat, astfel va fi menţinut actul juridic încheiat cu terţul de bună-credinţă;

- cazul în care deşi cel care a fost declarat mort pe cale judecătorească poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale, totuşi, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va dovedi că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă;

- cazul celui care, întemeindu-se pe înscrierea din cartea funciară, a dobândit un drept real imobiliar cu bună-credinţă şi printr-un act juridic cu titlu oneros, însă numai după trecerea unui termen de 3 ani de la data la care a fost înregistrată cererea sa de înscriere a dreptului real imobiliar respectiv în cartea funciară. Acţiunea în rectificare va produce efectele faţă de terţele persoane care şi-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare;

- cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu gratuit al unui drept real imobiliar, însă numai dacă au trecut 10 ani de la data la care s-a înregistrat cererea lui de înscriere a respectivului drept în cartea funciară;

6.Reguli de drept care înlătură principiul quod nullum est nullum producit efectum

Regulile de drept care, în concurs cu principiul quod nullum est nullum producit efectum, îl înlătură sunt următoarele:

- principiul conversiunii actului juridic;- regula error communis facit ius;- principiul răspunderii civile delictuale.

Principiul conversiunii actului juridicPrin conversiunea actului juridic se înţelege considerarea manifestării de voinţă

în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai în sensul în care reprezintă un act juridic lovit de nulitate. În cazul conversiunii, manifestarea de voinţă este calificată ca echivalentă unui anumit act juridic, chiar dacă nu este valabilă ca alt act juridic.

Pentru a opera conversiunea actului juridic, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- să existe un element de diferenţă între actul juridic nul şi actul juridic ce urmează a fi considerat valabil;

- actul juridic pentru care a fost emisă manifestarea de voinţă să fie anulat efectiv şi total;

- actul juridic ce urmează a fi socotit valabil să îndeplinească toate condiţiile de validitate, iar acestea să se regăsească în chiar actul juridic desfiinţat;

- manifestarea de voinţă a părţii sau, după caz, a părţilor să fie favorabilă conversiunii, adică din această manifestare de voinţă să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.

Nu este vorba de conversiune în următoarele cazuri: - actul juridic nu este încă desfiinţat, bucurându-se de prezumpţia de validitate;

- unele clauze sunt anulate, iar altele menţinute; - actul juridic apare ca nul datorită denumirii greşite date de părţi; - dintre două acte juridice încheiate de aceleaşi părţi, se desfiinţează numai

unul; - refacerea actului juridic; - validarea actului juridic prin confirmare sau prin îndeplinirea ulterioară a

cerinţei legale nerespectate la încheierea lui; - novaţia.Principalele aplicaţii ale conversiunii actului juridic sunt următoarele:

- cazul manifestării de voinţă, care este nulă ca vânzare-cumpărare, dar valorează antecontract de vânzare-cumpărare;

- cazul actului de înstrăinare lovit de nulitate, însă valabil ca act de revocare a legatului ce avea ca obiect bunul la care se referea şi actul de înstrăinarea desfiinţat;

- cazul actului de înstrăinare a unui bun succesoral de către moştenitor, nul ca atare, însă valabil ca acte de acceptare a succesiunii.

Regula error cummunis facit iusAceastă regulă, denumită de unii autori şi „principiul validităţii aparenţei în drept”,

înlătură nulitatea unui act juridic încheiat într-o situaţie de eroare comună, obşteacă.

Principiul răspunderii civile delictualePartea vinovată de cauza de nulitate solicită anularea actului juridic civil, deşi

cealaltă parte contractantă ar urma să sufere un prejudiciu tocmai datorită anulării actului respectiv, prejudiciu care va trebui să fie reparat de cel culpabil.

În legislaţia noastră, înlăturarea nulităţii ca urmare a principiului răspunderii civile delictuale priveşte cazul minorului. În măsura în care minorul ar săvârşi un delict civil cu ocazia încheierii actului juridic, atunci el nu va putea cere anularea actului respectiv, deoarece cealaltă parte ar fi prejudiciată; cel care a săvârşit fapta ilicită trebuie să îl despăgubească pe cel care a fost prejudiciat de acea faptă, prejudiciul respectiv urmând să provină tocmai din anularea actului juridic în cauză, aşa încât cea mai potrivită formă de reparare a prejudiciului este menţinerea actului juridic ca valabil. Practic, în baza principiului executării în natură a obligaţiilor şi al principiului reparării în natură şi integrale a pagubelor, actul lovit de nulitate va fi menţinut, întrucât reprezintă cea mai bună reparare a prejudiciului ce s-ar putea produce cocontractantului prin fapta ilicită a minorului.