(capito;ul I/4 din bibliografie)NULITATEA ACTULUI JURIDIC

5. Nulitatea actului juridic civil:- categoriile de nulităti ale actului juridic civil;- cauzele de nulitate;- regimul juridic al nulitătii absolute;- regimul juridic al nulitătii relative.

Noţiunea nulităţii actului juridic civil1. Definiţie şi reglementareCum nulitatea actului juridic civil nu este definită în legislaţia noastră, în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiţii ale nulităţii actului juridic civil.Considerăm mai corespunzătoare cerinţelor teoretice şi practice acea definiţie potrivit căreia nulitatea este o sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrare regulilor de conduită cuprinse în norme juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Nulitatea intervine în cazul nerespectării condiţiilor de validitate, stabilite de lege, la încheierea actului juridic civil.Din cuprinsul definiţiei rezultă o serie de consideraţii care se constituie în trăsături caracteristice nulităţii:• nulitatea este o sancţiune de drept civil;• priveşte numai actele juridice, nu şi faptele juridice stricto sensu;• intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate a actului juridic;• constă în lipsirea actului de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic, deci nu priveşte actul juridic înîntregul lui;• momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic;

1

• actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată.Nu există o reglementare globală şi compactă a actului juridic civil. Normele juridice care alcătuiesc această instituţie se găsesc răspândite în Codul civil şi în unele reglementări speciale.

2. Funcţiile nulităţiiFuncţiile pe care le îndeplineşte nulitatea sunt următoarele:-funcţia preventivă, care constă în înlăturarea intenţiei părţilor de a încheia acte juridice prin încălcarea condiţiilor de valabilitate a acestora în momentul încheierii unor astfel de acte;-funcţia sancţionatorie, care constă în lipsirea de efecte a actului juridic civil încheiat în pofida regulilor stabilite de lege.În situaţia în care prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa, intră în acţiune funcţia suspensivă, înlăturându-se efectele contrare legii.Există autori care fac vorbire şi cu privire la o a treia funcţie a nulităţii actului juridic civil, respectiv -funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile, în sensul că prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii se asigură respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil.

4. Delimitarea nulităţii faţă de alte cauze de ineficacitate a actelor juridice civileNulitatea poate fi delimitată de alte instituţii cu care se aseamănă în anumite privinţe, prin evidenţierea deosebirilor esenţiale. Relevant este faptul că nu numai nulitatea este cea care conduce la lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea cărora a fost încheiat, dar şi alte cauze ulterioare încheierii lui, precum:rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea, inopozabilitatea.

2

4.1. Nulitate-rezoluţiuneRezoluţiunea este sancţiunea ce constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic cu executare dintr-o dată (uno ictu) pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi. Asemănări între nulitate şi rezoluţiune:• ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;• atât rezoluţiunea, cât şi nulitatea produc efecte retroactiv;• ambele presupun, în principiu, o hotărâre a organului de jurisdicţie competent.Deosebiri:• nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, pe câtă vreme rezoluţiunea intervine numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată;• nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate, pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat;• rezoluţiunea intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a actului – neexecutarea culpabilă a obligaţiei uneia din părţi –, în timp ce nulitatea intervine pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii, constândîn nerespectarea condiţiilor cerute de lege pentru valabilitatea actului;• în cazul rezoluţiunii – prin desfiinţarea actului –, avem de-a face cu o răspundere contractuală, deoarece între părţi a existat un act valabil, pe când în cazul nulităţii este vorba de o răspundere delictuală, deoarece actuleste desfiinţat datorită faptului că de la început el nu a fost valabil.4.2. Nulitate-reziliereRezilierea este sancţiunea civilă care constă în desfiinţarea pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligaţiei uneia din părţi din cauze imputabile acesteia.Rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin aceea că intervine în cazul contractelor sinalagmatice care se execută prin prestaţii succesive şi operează numai pentru viitor.

3

Totodată, nulitatea şi rezoluţiunea prezintă numeroase puncte comune, ca şi în cazul nulităţii şi rezilierii.Deşi efectele nulităţii se produc în principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuşi, în cazul actelor juridice cu executare succesivă, nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.4.3. Nulitate-revocareRevocarea, ca sancţiune civilă, constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii.Între nulitate şi revocare există asemănare, în sensul că ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil.În ce priveşte deosebirile, acestea sunt:• revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate;• de regulă, revocarea se aplică actelor cu titlu gratuit, iar nulitatea, oricărui act juridic civil;• cauzele de revocare sunt întotdeauna ulterioare încheierii actului juridic, în timp ce nulitatea presupune cauze concomitente încheierii actului.4.4. Nulitate – caducitateCaducitatea este acea cauză de ineficacitate care constă în lipsirea de efecte juridice a unui act juridic datorită unui eveniment independent de voinţa sau de culpa părţilor şi care survine ulterior încheierii valabile a actului. De exemplu, legatul testamentar devine caduc dacă, la data deschiderii succesiunii, legatarul instituit este predecedat testatorului.

Deosebiri între nulitate şi caducitate:• caducitatea intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a actului juridic, pe când nulitatea intervine pentru cauze contemporane încheierii sale;• cauzele caducităţii sunt independente de voinţa părţilor, în timp ce acelea ale nulităţii, de regulă, aparţin părţilor;

4

• efectele caducităţii nu retroactivează, deoarece pentru trecut nu s-a produs nici un efect; efectele nulităţii retroactivează.4.5. Nulitate – inopozabilitateInopozabilitatea este sancţiunea civilă care intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate faţă de terţi, prevăzute de lege pentru anumite acte juridice. Tot despre inopozabilitate se vorbeşte şi în cazul încheierii unui act juridic prin procedeul reprezentării, însă cu lipsa sau depăşirea puterii de a reprezenta.Deosebiri între nulitate şi inopozabilitate:• nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în vreme ce inopozabilitatea presupune un act juridic încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate;• în caz de nulitate, efectele privesc atât părţile actului juridic, cât şi terţii, iar în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se produc faţă de părţi;• cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic, pe când inopozabilitatea presupune, de regulă, neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii actului juridic;• nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, în timp ce inopozabilitatea poate fi înlăturată, prin ratificare, de către terţul îndreptăţit a-i opune sancţiunea.4.6. Nulitate-reducţiuneReducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestaţiilor într-un contract cu titlu oneros şi comutativ. Ceea ce aseamănă cele două sancţiuni civile este caracterul retroactiv al desfiinţării actului.Deosebirile dintre nulitate şi reducţiune:• reducţiunea se aplică numai actelor civile cu titlu gratuit (donaţii, legate testamentare), pe când nulitatea afectează orice fel de acte juridice;

5

• legatele şi donaţiile sunt desfiinţate, total sau parţial, numai în măsura necesară reîntregirii rezervei succesorale;• reducţiunea poate fi cerută numai de moştenitorii rezervatar ,pe când nulitatea (relativă) poate fi invocată numai de cei ocrotiţi care sunt părţi în actul juridic anulabil, în timp ce nulitatea absolută poate fi invocatăde oricine;• reducţiunea presupune un act juridic încheiat în mod valabil şi ea intervine pentru o cauză ulterioară încheierii valabile a actului, pe când nulitatea intervine întotdeauna pentru cauze anterioare sau concomitenteîncheierii actului.

Top of the Document

Clasificarea nulităţilor1. Criterii de clasificareClasificarea nulităţilor poate fi făcută după mai multe criterii:În funcţie de finalitatea sancţiunii sau naturii interesului ocrotit, deosebim: nulităţile absolute şi nulităţile relative.După felul condiţiei de validitate care nu a fost respectată, nulităţile pot fi: de fond şi de formă.În funcţie de întinderea efectelor sale, deosebim: nulitate parţială şi nulitate totală.După modul de consacrare pe plan legislativ, nulităţile pot fi: exprese şi virtuale.După modul de valorificare, nulităţile pot fi: judiciare şi amiabile.

Nulitatea absolută şi nulitatea relativă Nulitatea absolută este acea formă de ineficacitate care intervine în cazul încălcării, la încheierea actului juridic civil, a unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes general, de ordine publică.Sancţiunea nulităţii absolute prezintă trăsături distinctive, care împreună exprimă regimul juridic al acestei forme de ineficacitate a actului juridic.

6

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată (părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor), procurorul, instanţa din oficiu, organul de jurisdicţie şi de organul competent al puterii administrative.Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, adică este imprescriptibilă. Ea poate fi invocată fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie – art.2 din Decretul nr.167/1958.Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare sau prin alt mod. Această regulă este impusă de natura interesului ocrotit prin norma juridică a cărei încălcare atrage nulitatea absolută.De la această regulă există următoarele excepţii:• inadmisibilitatea confirmării nulităţii absolute nu se confundă cu validarea actului prin îndeplinirea cerinţei legale, nerespectată în momentul încheierii actului;• potrivit art.20 Codul Familiei, „căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă între timp acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o, ori dacăsoţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată”;• când moştenitorii donatorului execută voluntar donaţia;• practica judiciară a admis posibilitatea confirmării sau consolidării unui act juridic lovit de nulitate pentru neîndeplinirea unei condiţii cerute imperativ la încheierea lui, dacă, înainte de a se fi constatat judecătoreşte nulitateaabsolută, acea condiţie s-a îndeplinit.Nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri:• lipsa consimţământului în cazul erorii obstacol. Această soluţie este acceptată în general, atât în doctrină, cât şi în practică. Se consideră totuşi că, de lege ferenda, ar trebui consacrată, în acest caz, nulitatea relativă, preponderent fiind interesul individual, personal, iar nu cel public;• nevalabilitatea obiectului actului juridic civil, adică lipsa acestuia sau dacă este ilicit sau imoral;• lipsa cauzei şi când ea este ilicită sau imorală330;• nerespectarea formei cerute ad validitatem;

7

• nerespectarea unei condiţii prealabile obligatorii – autorizare administrativă – art.1 alin 1 din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor;• nerespectarea dreptului de preemţiune al statului – art.52 din Legea nr.26/1996331 privind codul silvic;• încălcarea ordinii publice;• frauda legii.

Top of the DocumentNulitatea relativă este acea cauză de ineficacitate a actului juridic civil care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteşte un interes particular.Sub aspectul regimului juridic, nulitatea relativă se exprimă în următoarele reguli:• Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana ocrotită prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil. Invocarea poate fi făcută personal de această persoană, dar şi prin reprezentantul său legal, dacă ea este lipsită de capacitatea de exerciţiu,ori prin instituţiile sau organul de stat chemate prin lege să ocrotească acea persoană. Mai poate fi invocată de succesorii chirografari ai părţii ocrotite, pe calea acţiunii oblice, şi de autoritatea tutelară.• Nulitatea relativă poate fi invocată numai înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă – 3 ani, ceea ce înseamnă că acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă.Începutul prescripţiei acestei acţiuni este reglementat de art.9 din Decretul nr.167/1958.• Nulitatea relativă poate fi confirmată, expres ori tacit, de cel îndreptăţit să o invoce.Confirmarea expresă rezultă din dispoziţiile art.1190 Cod civil333.Confirmarea tacită rezultă din executarea actului şi din neinvocarea anulabilităţii înăuntrul termenului de prescripţie.Nulitatea relativă intervine în următoarele cazuri:• lipsa consimţământului, când acesta se datorează lipsei de discernământ;

8

• consimţământul viciat prin eroare, dol, violenţă sau leziune;• nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu, când: 1) actul s-a încheiat de cel lipsit de capacitate de exerciţiu; 2) a lipsit încuviinţarea autorităţii tutelare, dacă aceasta era obligatorie, potrivit legii; 3) actul nu putea fi încheiat nici cu încuviinţarea autorităţii tutelare,chiar dacă aceasta s-ar fi obţinut; 4) actul a fost încheiat de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fărăîncuviinţarea ocrotitorului legal, iar acest act i-a produs o leziune; 5) actul s-a încheiat cu nerespectarea unei interdicţii privind capacitatea, care ocroteşte un interes personal.

Comparaţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativăComparând regimul juridic al celor două forme ale nulităţii, trebuie să reţinem că între nulitatea absolută şi cea relativă nu există deosebiri de efecte, ci există deosebiri de regim juridic.Astfel de deosebiri constau în următoarele:• nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, chiar şi din oficiu, pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;• nulitatea absolută este imprescriptibilă, pe când nulitatea relativă este prescriptibilă;• nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, în timp ce nulitatea relativă poate fi confirmată, expres ori tacit.b) Nulitatea de fond şi nulitatea de formăNulitatea de fond sancţionează nerespectarea reglementărilor legale privitoare la condiţiile de fond ale actului juridic civil, adică acelea care reglementează capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza.

9

Nulitatea de formă este acea cauză de ineficacitate care sancţionează nerespectarea condiţiei de formă cerute pentru valabilitatea actului juridic.În practică, sunt mai frecvente cazurile nulităţii de fond decât cele ale nulităţii de formă.c) Nulitatea totală şi nulitatea parţialăNulitatea totală este sancţiunea de drept civil care desfiinţează actul juridic civil în întregime, adică îl lipseşte de toate efectele sale.În sistemul nostru de drept, nulitatea totală are caracter de excepţie. Practica judiciară a stabilit că nulitatea totală operează în următoarele cazuri:• înstrăinarea sau grevarea de către unul din soţi a unei construcţii, bun comun, fără consimţământul expres al celuilalt soţ;• încheierea actului juridic dintr-o eroare asupra substanţei bunului, când calităţile substanţiale ale bunului au constituit motivul determinant la încheierea actului;• încheierea actului juridic de înstrăinare cu nerespectarea formei cerute ad validitatem.Nulitatea parţială este sancţiunea care desfiinţează numai în parte efectele unui act juridic civil, celelalte efecte care nu contravin legii fiind menţinute.Nulitatea parţială este regula în sistemul nostru de drept.Nulitatea parţială presupune cu necesitate un act juridic cu un conţinut complex, care cuprinde mai multe cauze şi, deci, mai multe efecte. Numai într-o asemenea situaţie se pune problema desfiinţării unor efecte şi a menţinerii altor efecte.Nu suntem în prezenţa nulităţii parţiale în următoarele situaţii:• când dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se anulează în întregime unul;• când un act juridic nul produce totuşi efecte sub titlul unui alt act juridic (conversiunea actului juridic);• când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută, însă ulterior este îndeplinită cerinţa legală, nerespectată în momentul încheierii lui;

10

• când nulitatea priveşte numai mijlocul probator (instrumentum), iar nu şi operaţiunea juridică (negotium).d) Nulitatea expresă şi nulitatea virtualăNulitatea expresă este acea nulitate care este prevăzută într-o dispoziţie legală. Cele mai multe nulităţi sunt expres prevăzute de legea civilă. Nulitatea virtuală este acea nulitate care nu este prevăzută expres de lege, dar rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic civil. e) Nulitatea de drept şi nulitatea judiciarăNulitatea de drept loveşte actul juridic civil de la sine, de plin drept, instanţa de judecată nefiind chemată decât să o constate, în caz de litigiu între părţi.Nulitatea judiciară nu operează de plin drept, ci numai dacă este pronunţată printr-o hotărâre judecătorească.De regulă, nulitatea absolută operează de plin drept, iar nulitatea relativă operează numai dacă este pronunţată prin hotărâre judecătorească la cererea persoanei îndreptăţite a o invoca.În cazul nulităţilor care operează de drept, dacă părţile nu sunt de acord în privinţa sancţiunii şi nici una nu pretinde executarea actului sau fiecare este de acord să restituie ceea ce a primit în temeiul actului nul, nu mai este nevoie să se facă apel la instanţa de judecată. Instanţa de judecată va interveni numai dacă există un litigiu între părţi, urmând a constata nulitatea şi a dispune restabilirea situaţiei anterioare încheierii nevalabile aactului juridic civil.

Top of the DocumentEfectele nulităţii1. Definiţie şi reglementarePrin efectele nulităţii actului juridic civil se înţeleg consecinţele care intervin ca urmare a anulării actului juridic civil, în întregime sau parţial, care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate.Efectele nulităţii sunt identice, indiferent că este vorba de nulitate absolută sau de nulitate relativă. În ambele situaţii, ele conduc la desfiinţarea raportului juridic civil născut în

11

baza actului juridic civil, în întregime sau în privinţa clauzelor care contravin scopului urmărit de legiuitor.Efectele nulităţii diferă în funcţie de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic civil. În atare situaţie se disting următoarele consecinţe:• dacă actul juridic civil nu şi-a produs încă efectele, nefiind deci executat până în momentul intervenirii nulităţii, el nu şi le mai poate produce după acest moment. Ne aflăm în acea situaţie în care părţile nu ar fi încheiat niciodată acel act juridic civil;• dacă actul juridic civil şi-a produs, total sau parţial, efectele (a fost executat), odată declarat nul sau anulabil, acesta face ca prestaţiile executate să fie restituite;• dacă actul juridic a fost executat, iar până în momentul declarării nulităţii, una din părţile acestuia a încheiat un act juridic cu o terţă persoană prin care fie s-a transmis dreptul născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-atransmis un drept în strânsă legătură cu dreptul născut din actul nul, aplicarea sancţiunii nulităţii presupune desfiinţarea retroactivă a actului juridic executat (actul juridic primar), restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestui act, precum şi desfiinţarea actului juridic subsecvent.Sub aspectul reglementării efectelor nulităţii, nu există în prezent texte de principiu privitoare la această problemă. Există însă texte legale privitoare la nulitatea în anumite cazuri, precum şi la acele situaţii ce consacră excepţiile de la principiile efectelor nulităţii.

2. Principiile efectelor nulităţii şi excepţiile lora) Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civilPrin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii înţelegem regula potrivit căreia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor (ex nunc), dar şi pentru trecut (ex tunc), adică aceste efecte se produc chiar din momentul în care actul a fost încheiat. În acest caz, părţile ajung în situaţia în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi încheiat actul juridic respectiv.Motivarea principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic decurge din principiul legalităţii, în sensul că

12

restabilirea legalităţii, încălcată la încheierea actului juridic civil, impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv.De asemenea, principiul enunţat îşi găseşte motivarea în asigurarea ordinii de drept, în sensul înlăturării efectelor nulităţii actului juridic civil atunci când se constată nulitatea acestuia.ExcepţiiDe la principiul retroactivităţii există şi unele excepţii, adică situaţii în care unele efecte produse de actul juridic civil, lovit de nulitate, sunt recunoscute şi menţinute. Sunt asemenea excepţii:• menţinerea efectelor produse de un contract cu executare succesivă în timp; constatarea sau pronunţarea nulităţii desfiinţează actul pentru viitor, menţinând efectele produse de actul desfiinţat între momentul încheierii salenevalabile şi momentul rămânerii definitive a hotărârii care constată sau pronunţă nulitatea sa;• căsătoria putativă, adică acea căsătorie în care cel puţin unul dintre soţi a fost de rea-credinţă, ignorând cauza nulităţii, efectele desfiinţării căsătoriei se produc pentru soţul de bună-credinţă numai pentru viitor, tocmaipentru a ocroti buna sa credinţă;• păstrarea de către posesorul de bună-credinţă, în temeiul art.485 Cod civil, a fructelor culese în intervalul de timp cât a durat buna-credinţă – buna-credinţă încetează în momentul introducerii cererii în anulare –, caz în careneretroactivitatea efectelor nulităţii se întemeiază pe ideea protecţiei posesorului de bună-credinţă;• în cazurile de nulitate a căsătoriei, copiii rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată păstrează situaţia de copii din căsătorie, în raport cu desfiinţarea căsătoriei nulitatea neoperând pentru trecut, ci doar pentru viitor, asemeneaunui divorţ (art.23 alin.2 Codul Familiei);• lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai înfiatului minor la încheierea înfierii nu atrage anularea ex tunc a înfierii, ci numai desfacerea ei ex nunc (pentru viitor).b) Principiul repunerii în situaţia anterioară – restitutio in integrum

13

Principiul restabilirii situaţiei anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în temeiul unui act anulat trebuie să fie restituit.Temeiul restituirii prestaţiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl constituie şi un alt principiu fundamental al dreptului – acela care interzice îmbogăţirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă.Principiul enunţat se circumscrie raporturilor dintre părţi, iar nu şi faţă de terţi.Acţiunea în restituirea prestaţiilor săvârşite în temeiul unui act nu se confundă cu acţiunea în nulitate: prima este o acţiune independentă, supusă prescripţiei extinctive, iar cea de a doua este imprescriptibilă – în cazul nulităţii absolute – şi prescriptibilă – în cazul nulităţii relative.

ExcepţiiConstituie excepţii de la principiul restitutio in integrum acele situaţii în care, pentru anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului juridic anulat nu sunt supuse restituirii, ci sunt menţinute în tot sau în parte.Asemenea excepţii sunt:• potrivit art.485 Cod civil, cel care a posedat cu bunăcredinţă un bun frugifer păstrează pentru sine fructele culese, chiar dacă trebuie să restituie acel bun;• potrivit art.1164 Cod civil, minorul al cărui act este anulat pentru leziune – prin acţiune în resciziune – nu trebuie să restituie contractantului ceea ce a primit, „decât dacă se probează că a profitat de ceea ce i s-a dat”;• cazul aplicării principiului nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria sa culpă la actele juridice cu obiect imoral sau cauză imorală342.c) Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţialAcest principiu poate fi definit ca acea regulă de drept potrivit căreia anularea actului iniţial primar atrage anularea şi a actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul.Principiul menţionat priveşte efectele faţă de terţi şi este o consecinţă a celor două principii ale efectelor nulităţii –

14

retroactivitatea şi repunerea în situaţia anterioară. Potrivit acestui principiu, din moment ce s-a desfiinţat actul juridic prin care cineva a dobândit un bun – dobânditorul fiind considerat a nu fi fost niciodată proprietarul acelui bun –, este normal să fie desfiinţate şi actele juridice ulterioare prin care acest aparent dobânditor a dispus de acel bun.Altfel spus, desfiinţarea actelor subsecvente este o aplicare a principiului potrivit căruia nimeni nu poate da ceea ce nu are.ExcepţiiSunt considerate excepţii de la principiul enunţat cazurile în care, deşi dreptul transmiţătorului este desfiinţat, dreptul subdobânditorului este menţinut, deşi se află în strânsă legătură cu actul juridic desfiinţat.Menţiunea actului subsecvent, în caz de excepţii de la principiul anulării actului iniţial, se justifică prin două principii de drept, şi anume: principiul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros; principiul asigurării stabilităţii circuitului civil, care este o nevoie de ordin general, social.De la principiul în discuţie există următoarele excepţii:• cel care a intrat în posesia unui bun mobil cu bunăcredinţă devine proprietar al bunului şi nu mai poate fi silit să-l restituie decât în cazul când a fost pierdut sau furat şi vândut de găsitor sau hoţ, situaţie în care adevăratul proprietar îl poate revendica, în termen de 3 ani, chiar şi de la posesorul de bună-credinţă care are acţiune în regres contra celui de la care l-a dobândit;• nu se vor desfiinţa nici actele subsecvente de conservare şi de administrare;• se păstrează şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate cu un subdobânditor de bună-credinţă, caz în care dispunătorul (al cărui drept s-a desfiinţat retroactiv) urmează să-şi îndeplinească obligaţia de restituire abunului nu în natură, ci prin echivalent;• se păstrează actele prin care bunul a fost transmis subsecvent unui subdobânditor care, între timp, a dobândit proprietatea bunului prin uzucapiune, în condiţiile legii.

Top of the Document

15

3. Principiile de drept care înlătură regulaquod nullum est, nullum producit effectum(Actul juridic nul nu produce niciun efect)Aşa cum am precizat, nulitatea constă în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Această regulă generală referitoare la efectele nulităţii se realizează prin intermediul celor trei principii ale efectelor nulităţii. Alături de excepţiile de la cele trei principii enunţate, există şi situaţii care înlătură regula quod nullum est,nullum producit effectum, uneori fiind înlăturată însăşi nulitatea, iar nu numai efectele acesteia.Principiile de drept care în concurs cu regula quod nullum est, nullum producit effectum o înlătură sunt următoarele:principiul conversiunii actului juridic, principiul error communis facit ius şi principiul răspunderii civile delictuale.a) Principiul conversiunii actului juridicPrin conversiunea actului juridic se înţelege înlocuirea actului juridic nul cu un alt act juridic, valabil.Conversiunea actului juridic poate fi apreciată ca acel procedeu prin care se realizează interpretarea manifestării de voinţă în sensul în care ea este susceptibilă de a produce efecte juridice, în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu în sensul în care reprezintă un act juridic nevalabil – lovit de nulitate.Cu alte cuvinte, este vorba de înlocuirea actului juridic nul printr-un act juridic valabil sau de acel principiu potrivit căruia manifestarea unei voinţe în cadrul unui act nul poate valora independent de soarta acelui act ca alt act juridic.Principiul conversiunii actelor juridice nu este consacrat în mod expres în legislaţia civilă; găsim totuşi aplicaţii ale acestuia în materia probei cu înscrisuri.Pentru ca principiul conversiunii actelor juridice să funcţioneze, se impune întrunirea anumitor condiţii:• existenţa unui element de diferenţă între actul nul şi actul valabil (fie natura actului, fie conţinutul, fie efectele, fie forma);• anularea efectivă şi totală a unuia dintre cele două acte;

16

• actul nul şi actul în care el se converteşte trebuie să aibă aceleaşi părţi;• actul iniţial, lovit de nulitate, să fie desfiinţat în întregime;• actul nou în care se converteşte cel nul să fie valabil;• manifestarea de voinţă expresă a părţilor să nu excludă conversiunea.Ca aplicaţii ale conversiunii amintim:• cazul manifestării de voinţă, care este nulă ca vânzarecumpărare, dar valorează antecontract de vânzarecumpărare;• cazul actului de înstrăinare lovit de nulitate, însă valabil ca act de revocare a legatului ce avea ca obiect bunul la care se referea şi actul de înstrăinare desfiinţat – art.923 Cod civil;• cazul actului de înstrăinare a unui bun succesoral de către moştenitor, nul ca atare, însă valabil ca act de acceptare a succesiunii – art.689 Cod civil.b) Principiul error communis facit ius (eroarea comună creează dreptul)Acest principiu, denumit şi principiul validităţii aparenţe în drept, înlătură nulitatea unui act juridic încheiat într-o situaţie de eroare comună obştească.

c) Principiul răspunderii civile delictualeOri de câte ori nulitatea actului juridic este consecinţa unui delict civil comis de către o persoană care invocă nulitatea, această persoană ar trebui, în temeiul principiului răspunderii civile delictuale, să o despăgubească pe cealaltă parte contractantă.Acest principiu se exprimă prin aceea că orice persoană care cauzează alteia un prejudiciu, printr-o faptă culpabilă, este obligată a-l repara.În unele cazuri, acest principiu poate conduce la menţinerea efectelor unui act juridic lovit de nulitate. Astfel, partea ce se face vinovată de cauza care atrage nulitatea actului juridic poate fi obligată de instanţa judecătorească – în temeiul acestui principiu să repare prejudiciul adus celeilalte părţi prin desfiinţarea actului respectiv, însă cum cea mai bună

17

reparaţie este executarea actului juridic încheiat, instanţa poate decide menţinerea efecteloracesteia cu condiţia ca prin actul respectiv să nu se încalce o normă imperativă sau legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.În legislaţia noastră, înlăturarea nulităţii ca urmare a principiului răspunderii civile delictuale priveşte cazul minorului.Potrivit art.1159 Cod civil, „minorul ce face o simplă declaraţie că este major are acţiunea în resciziune” (principiul ocrotirii minorului), iar art.1162 Cod civil stabileşte că „minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delicte sau cvasi-delictele sale” (principiul răspunderii civile delictuale).Se poate observa că, deşi minorul este considerat de lege incapabil de a încheia singur acte juridice civile, el nu se bucură totuşi de beneficiul acţiunii în resciziune, dacă la baza cauzării prejudiciului stau faptele sale ilicite şi culpabile săvârşite cu discernământ.

Top of the Document

18