„Nu din vorbe, ci din fapte se cunoaşte omul virtuos“Sf. Vasile cel Mare

foaiagovândarului

Periodic editat de Parohia Ortodoxă Română„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Govândari“

Reşiţa

Nr. 86 / anul XIIIANUARIE - FEBRUARIE

2015

ÎN ACEST NUMĂRPUTEŢI CITI

Pag. 3 - 4 STRANA STRĂMOŞEASCĂ nu vreasă uite că e BĂNĂŢEANĂ

Pr. Petru Berbentia

Pag. 5 Dreptul Simeon şi întâlnirea cu HristosPr. Petru Boru

Pag. 6 - 7 Diavolul este politic corectPr. Sergiu Dalea

Pag. 7 Părinţii, un dar preţiosAlina-Mihaela Fetescu-Iliescu

Pag. 8-9 „Lumină pentru suflet“ - pagini pt. copiiProf. Ortensia-Diana Raţiu

Pag. 10 Ora de religie – împărtăşire de Hristossau piatră de poticneală?

Prof. Nicolae Adrian Păunescu

Pag. 11 -12 Glasul Bisericii între Răsărit şi ApusProf. Pr. Emil Varga

Pag. 13 Despre comportamentul faţă de oameniProf. Stela Şerban

Pag. 13 Eseu despre timpProf. Stela Şerban

Pag. 14 Filă de sinaxar: Sfinţii Trei IerarhiPr. Petru Berbentia

Pag. 15. Anunţuri importante

FOAIAGOVÂNDARULUI

Parohia Ortodoxă Română“Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel,

Govândari”REŞIŢA

Fondator şi redactor şef:Pr. Petru BERBENTIA

Colectivul de redacţie:

Filolog Alina-Mihaela Fetescu-Iliescu

Prof. Ortensia-Diana RaţiuProf. Stela Şerban

Prof. Nicolae-Adrian PăunescuProf. pr. Emil Varga

Pr. Sergiu DaleaPr. Petrică Ghimboaşă

Corectare:Adela-Maria Berbentia

Tehnoredactare:Pr. Petru Berbentia

Editura: Neutrino, Reşiţa

Tiparul: S.C. Limpeza SRL, Reşiţa

Opiniile dumneavoastră, precum şiorice dorinţă de colaborare le puteţi

trimite pe adresa:petruberbentia@yahoo.com

www.biserica-petru-si-pavel.net COPERTA 1 - Preşcolari şi actoriCOPERTA 4 - Spectatori atenţi la sceneta

preşcolarilor

3

F.G. 86 / 2015

„STRANASTRĂMOŞEASCĂ” nu vrea să uite că e BĂNĂŢEANĂ !

Cântarea bisericească nu este uşoară de învăţat şi de interpretat pentru că are în linia melodică formule cetrebuiesc aplicate pe orice text. Ea nu este o improvizaţie ci o cântare aplicată pe text, pentru cine cunoaşte şiiubeşte cu adevărat cîntarea bisericească.

În Biserica Ortodoxă Română există, în principal, trei feluri (sisteme) de cântare. Spun „în principal”,pentru că fiecare zonă a ţării are şi subzone ce au o cântare derivată din melosul „principal”. În Banat se cântădupă vechile cântari specifice zonei, puse pe note de prof. Dimitrie Cusma din Reşiţa şi Gheorghe Dobrian, celce a condus multă vreme corul Bisericii „Sf. Gheorghe” din Caransebeş precum şi Pr. Prof. Ioan Teodorovici dinCaransebeş, dar originar din Măidanul Oraviţei.

Dar, tot în cântarea bănăţeană mai există şi „glasuri” ce se cântă după notaţia lui Trifon Lugojan, care afost un compozitor și profesor de muzică bisericească ortodoxă din Arad. El a contribuit în mod decisiv laproiectul de uniformizare a muzicii bisericești arădene ini%iat de episcopul Ioan Ignatie Papp, realizând nota%iamuzicală pentru toate slujbele cultului liturgic ortodox, în conformitate cu melosul liturgic interpretat înbisericile ortodoxe din jude%ul Arad. Trifon Lugojan a fost considerat una dintre cele mai prolifice personalită%imuzicale oferite de Ortodoxia arădeană în prima jumătate a secolului XX și un exponent de bază al muziciibisericești din Banat.

Nu a fost însă singurul preocupat de cântarea bănăţeană. În viaţa Bisericii bănăţene s-a afirmat şiAtanasie Lipovan, care are marele merit de a fi eternizat cântarea de strană din Banat și Crișana, notând-o penote liniare, continuând astfel munca lui Trifon Lugojan. A lăsat moștenire o importantă literatură de muzicăbisericească, dar și corală.

ÎnArdeal anul 1890 marchează o cotitură în cadrul muzicii bisericeşti pentru că Pr. Prof. Dimitrie Cunţanude la Sibiu, publică la Viena ,,Cântările Bisericesci după melodiile celor opt glasuri”, lucrare începută laîndemnul MitropolituluiAndrei Şaguna, la anul 1868.

În ţinuturile extracarpatice se foloseşte muzica psalitică, de influenţă bizantină.Deşi unii autori din Vechiul Regat vorbesc de o oarecare enclavizare a muzicii dinArdeal şi Banat, ea este

o realitate. Ea se cântă în bisericile noastre şi ar fi o mare pierdere să o uităm, pentru că ne reprezintă, cu toateinfluenţele şi cu toate frământările istorice ale neamurilor ce convieţuim paşnic în această parte de ţară.

Am făcut această scurtă prezentare pentru că în urmă cu 19 ani, un grup de copii de la Biserica OrtodoxăRomână „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul reşiţean Govândari, au pus bazele unui grup coral cepromovează cântarea bisericească bănăţeană.

Ca şi paroh la o parohie nouă, dintr-un cartier muncitoresc şi fără locaş de închinare, am înfiinţat acest grupcu copii ce erau prezenţi în strana locului provizoriu unde slujeam, şi mai apoi în strana bisericii nou construite.

Mai apoi, oparte dintre băieţi auu r m a t s t u d i i l eteologice seminarialela Caransebeş şi celeu n i v e r s i t a r e l aCaransebeş şi Sibiu,dar ş i ce le pos t -u n i v e r s i t a r e ş idoctorale.

Ideea a fostsusţinerea cântării destrană, cântare ce aremult de suferit şi dincauza desf in ţ ă r i işcolilor de cântăreţi,c e e r a u p a r t eintegrantă a studiilorseminariale ( pană înanul 1989), dar şi dincauza faptului că seîncearcă de multă

vreme o uniformizare a cântării bisericeşti.Iniţial a fost un grup mixt, apoi, odată cu trecerea anilor s-a restrâns, acum fiind alcătuit doar din bărbaţi.

( urmare în pag. 4 )

4

F.G. 86 / 2015(urmare din pag. 3)

„STRANA STRĂMOŞEASCĂ”nu vrea să uite că e

BĂNĂŢEANĂ !Grupul a primit numele de „Strana Strămoşească” tocmai pentru a nu ne lăsa tentaţi să-i dăm nume latineşti,

greceşti sau vreunul de o modernitate ce ar dăuna chiar ideii de cântare bisericească bănăţeană tradiţională.Acummă gândesc la faptul că şi maipotrivit ar fi fost numele de „StranaStrămoşească BĂNĂŢEANĂ”.

Este o bucurie faptul că acestgrup cântă şi acum la toate slujbele,dar este extraordinar că bărbaţii dingrup au fost invitaţi să cânte şi săreprezinte Biserica noastră înGermania şi în Ungaria, în Serbia (Voivodina şi Timoc, Morava sauţinutul Homolie din Serbia de sud-est). Au fost astfel prezenţi lafestivaluri ale românilor şi în ţară şiîn afara ei, dar au reprezentatbiserica noastră şi la cea de a treiaîntâlnire ecumenică europeană dela Sibiu, fiind singurii ortodocşidin Banat invitaţi să cânte acolo.Copiii de la început sunt acumoameni cu familie, dar dragosteapentru Biserică şi pentru cântareabănăţeană de strană a rămasaceeaşi. În timp, cu grupul acesta au cântat şi interpreţi de muzică populară, colaborarea cu Zorica Savu fiind ceamai lungă. De altfel, în formula aceasta, grupul a înregistrat şi un cd cu colinde, precum şi un cd cu slujbaVecerniei ( pe toate cele 8 glasuri bănăţene), complectat cu cântari foarte cunoscute ale bisericii.Au fost necesareaceste imprimări pentru ascultătorii din România dar şi pentru cei din Bavaria, unde „Strana Strămoşească” asusţinut concerte.

Amintirile şi prietenile ce s-au sudat în acest grup, face ca în continuare el să existe. Şi, ne întâlnim cu aceaşiplăcere, deşi acum fiecare are multe alte obligaţii în viaţa de zi cu zi. Asta ne şi dorim: să nu uităm cântareabisericească bănăţeană şi să nu lăsăm nici pe alţii să o uite!

Pr. Petru Berbentia

F.G. 86 / 2015

5

Dreptul Simeon şi întâlnirea cu Hristos

La sărbătoarea Întâmpinării Domnului, cu ochii noştri sufleteşti vedem o privelişte care ne mişcă,bătrânul Simeon ţine în braţele sale pe Pruncul Dumnezeiesc cel de 40 de zile şi îşi ia rămas bun de la viaţapământească. Ce bucurie şi ce simţământ de fericire ies din cuvintele spuse de el înainte de moarte. De multaşteaptă el această zi fericită, de mult aşteaptă el întâlnirea cu Hristos, când avea să vadă cu ochii trupeşti peMântuitorul lumii. Şi iată că îl ţine în braţe şi-Lstrânge la piept.

Aici vedem viaţa care abia începe şi viaţa care se apropie de sfârşit. Pruncul are numai 40 de zile, iarbătrânul Simeon după împlinirea celor făgăduite lui de la Duhul Sfânt, îşi ia rămas bun de la lunga lui viaţă. Oarenu ne aminteşte această întâlnire dintre bătrân şi Prunc că fiecare dintre noi a fost odată aşa prunc fără putere, pecare l-au alintat mâinile părinţilor, iar mâinile preotului ne-au purtat la patruzeci de zile înaintea altarului, aşa cumDreptul Simeon a purtat pe Pruncul Iisus şi fiecare dintre noi a ajuns din prunc, copil şi din copil, tânăr.

Dreptul Simeon, luând în braţe Pruncul Dumnezeiesc, parcă îşi face socoteala vieţii sale trăite. Şimulţumeşte lui Dumnezeu pentru această viaţă şi cum i-a dat fericirea ca să-şi sfârşească viaţa în acest chip. Cubucurie şi cu pace pleacă el din această viaţă pământească.Care dintre noi, la vederea acestei sfinte privelişti, nu va spune în adâncul sufletului său: o, dacă mi-ar fi dat şi mieo fericire ca aceasta! Dacă Domnul m-ar învrednici de bucuria ca să-L văd pe Hristos, să-I ascult cuvintele, să măating de marginea veşmântului Lui, să cad la prea curatele Sale picioare şi să le spăl cu lacrimile iubirii mele. Dariată că înaintea Înălţării la cer, Domnul şi Mântuitorul nostru ne-a făgăduit:,,Eu sunt cu voi în toate zilele până lasfârşitul veacului”.(Mt.28,20)De câte ori în curgerea vieţii noastre pământeşti, nu ne întâlnim cu Domnul prin sufletul nostru! Când creştinul seroagă cu adevărat şi îşi deschide înaintea Domnului inima, el pune în aceasta toată credinţa sa fierbinte,încredinţat fiind că Domnul este aproape de el, că îi ascultă rugăciunea, pentru că El a făgăduit:,,Când mă vachema îl voi auzi”.(Ps.90,15) Creştinul ştie că Dumnezeu, în care el crede, este Dumnezeu atotputernic şi nu estenimic care ar fi mai presus de puterea Lui dumnezeiască. Mai ştie că Dumnezeu este iubire şi că poate nu numaisă ne ajute la tot ce cerem de la El, ci fiind plin de iubire, doreşte totdeauna să ne dea acest ajutor.Această credinţăîn apropierea lui Dumnezeu şi credinţa în ajutorul lui Dumnezeu, de care este plină adevărata rugăciune creştină,dă rugătorului bucuria de a trăi în aceste momente simţământul celei mai vii uniri cu Dumnezeu:,,Aproape esteDomnul de toţi care-Lcheamă”.(Ps.144,18)

Ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos la îndeplinirea oricărei fapte bune. Când facem o faptă bună, o facemchiar Domnului. Sfântul Ioan Gură deAur a spus:,,Când tu pui în mâna întinsă a cerşetorului milostenia ta, să ştiică la rând cu această mână este şi mâna nevăzută a Mântuitorului însuşi, care primeşte darul tău”. În aceste clipesufletul nostru se întâlneşte cu Hristos.

Nu se poate să nu ne simţim încântaţi de frumuseţile lumii înconjurătoare, făcute de mâna Ziditorului, cănimeni n-ar fi putut clădi această frumoasă lume, dacă n-ar fi ieşit aşa din mâna Dumnezeiescului Ziditor. Şi înaceste clipe sufletul nostru se întâlneşte cu Hristos. Numai aşa vom înţelege uimirea care a înfăşurat sufletulpsalmistului David, când a strigat într-unul din psalmii săi:,,Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne. Toatecu înţelepciune le-ai făcut (Ps.103,24)”.

Dar întâlnirile noastre cele mai numeroase cu Hristos au loc în biserică. Aici în biserică la fiecaredumnezeiască liturghie se săvârşeşte cea mai mare minune, minunea prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şiSângele lui Hristos. Şi nouă ne este dată fericirea să vedem cu ochii noştri trupeşti pe Domnul în Sfintele Taine şinu numai că ne închinăm Lui, ci chiar Îl primim în cămara trupului şi sufletului nostru. Iată de câte ori ne întâlnimcu Hristos în curgerea de numai câteva ceasuri la dumnezeiasca noastră slujbă.

Vorbim de întâlnirile noastre cu Hristos care au loc în drumul pământesc al fiecăruia dintre noi. Darîntâlnirea noastră cu Hristos va fi la sfârşitul vieţii noastre pământeşti. Pentru această întâlnire trebuie să nepregătim toată viaţa. Ne gândim sau nu ne gândim, ne pregătim sau nu ne pregătim, o aşteptăm sau nu, aceastăîntâlnire va avea loc neapărat pentru fiecare dintre noi.

Dreptul Simeon care a întâlnit pe Domnul în templul din Ierusalim şi ne-a însufleţit să ne gândim laîntâlnirile noastre cu Hristos, prin pilda sa ne spune cum să vieţuim ca întâlnirea cu Hristos să fie bucuroasă,paşnică şi fericită pentru sufletul nostru.

Această credinţă nu s-a clătinat în el niciodată încât a ajuns:,,drept şi temător de Dumnezeu şi Duhul Sfântera cu el”.(Lc.2,25) Calea bătătorită de Dreptul Simeon ne duce la întâlnirea bucuroasă cu Domnul în ziuaJudecăţii de apoi. Iar noi, însufleţindu-ne de pilda Dreptului Simeon, trebuie să mergem pe aceiaşi cale. Domnulne-a arătat calea către cer şi către veşnica bucurie. Ne-a dat şi putere, ne dă şi ajutor pe această cale. El seîntâlneşte cu noi de multe ori în calea vieţii noastre ca să ne facă să presimţim bucuria vieţuirii cu El în veci deveci.

Pr. Petru Boru

6

F.G. 86 / 2015

Diavolul este politic corectPr. Sergiu Dalea

Pentru început de an poate nu este tocmai un articol potrivit şi s-ar fii potrivit, poate, ceva cu un titlu şi unconţinut festiv, dar m-a impresionat o carte a monahului Savatie Baştovoi, carte cu acelaşi titlu, şi aşa, pentruînceput de an, am ales ca în loc de bilanţ al vieţii noastre să vă pun la suflet câteva idei, menţionând faptul că nuare legătură cu politica partidelor, ci cu politica religioasă.

Încă din cele mai vechi timpuri popoarelor li s-au trasat anumite reguli de conduită civică şi religioasăpentru a pune în ordine aceste precepte, având ca şi scop o bună rânduială şi bună desfăşurare a activităţilorcotidiene. Dintre cele mai vechi putem să menţionăm „Codul lui Hammurabi”, (aproximativ 1750 înainte deHristos) ca fiind cel mai cunoscut, dar sunt alte culegeri de legi mult mai vechi, de exemplu legile regeluisumerian Ur-Nammu, scrise cu 300 de ani înainte de cele ale lui Hammurabi. Aceşti codice de legi reglementauatât viaţa poporului, cât şi viaţa religioasă.

Poporul evreu, în lunga şi zbucuimata lui existenţă, a beneficiat de legi nescrise, până când Moiseprimeşte porunca divină ca să consemneze în scris tot ceea ce Dumnezeu i-a vorbit faţă către faţă.Acest lucru s-aîntâmplat în jurul anilor 1420-1450 î.Hr., după unii istorici, sau în jurul anului 1250, după alţi istorici, acest anfiind preluat şi de către Mitropolitul BartolomeuAnania, în Biblia sa Jubiliară, apărută în 2001.

Prin aceste, vorbind în special de Cele 10 Porunci, redate în cartea Ieşire, capitolul 20, Dumnezeu punerânduială în relaţia om-Dumnezeu şi în relaţia dintre oameni, dar reluată în mod amănunţit în cartea Deuteronom(tradus caAdoua Lege). Cu alte cuvinte, pentru a nu ocupa spaţiu Sfânta Scriptură, sau Biblia, prin cele două părţiale ei, Vechiul şi Noul Testament, cuprinde o colecţie de legi date nouă oamenilor pentru a reglementa viaţareligioasă şi socială. Ele suntbenevole pentru oameni, dartot odată au ş i caracterobligatoriu pentru a-L cunoştepe Dumnezeu, Cuvântul Lui şipentru a intra în rela ţ iepersonală cu El.

Spuneam în titlu că„diavolul este politic corect”,ca să trecem la subiect, pentrucă încă de la crearea omului els-a folosit de cuvântul luiDumnezeu pentru a-l minţi peom, răstălmăcind cuvintele luiDumnezeu: „A zis Dumnezeuoare: Să nu mâncaţi roade dintot pomul care este în Rai? Iarfemeia a răspuns: din toţi pomiputeţi mânca, dar din pomulcare este în mijlocul Raiului săn u m â n c ă m p e n t r u c ăDumnezeu a zis: Din acestpom să nu mâncaţi şi nici să nuvă atingeţi de el, ca să nu muriţi! Iar diavolul a zis: Nu, nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţimânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei…” Diavolul l-a minţit pe om, denaturândcuvintele lui Dumnezeu subminându-I autoritatea şi apelând la orgoliul omului: veţi Dumnezei! Iar continuare oştim cu toţii: omul a „muşcat” momeala plină de otravă a diavolului şi a pierdut Raiul.

O altă înşelăciune, prin care diavolul ne bate cu Biblia în mână pentru că nu o cunoaştem, este cu referirestrictă la momentul actual şi anume conflictul între generaţii. Acest conflict se bazează pe faptul că părinţii saubunicii sunt înapoiaţi şi ei nu ştiu mai nimic, deci sunt nedemni de luat în seamă, dar uităm că a patra poruncă dinDecalog spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care DomnulDumnezeu ţi-l va da!” (Ieşirea 20, 12). Cu alte cuvinte Cel Potrivnic ne pune împotriva părinţilor noştri din cauzabătrâneţii lor, sau pentru că par depăşiţi de anumite probleme, uitând că noi, copii, suntem datori cu respect faţăde ei, după cum spune în Proverbele lui Solomon, cap. 1, 8: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepădarânduielile mamei tale!”

( urmare în pag. 7)

7

F.G. 86 / 2015( urmare din pag. 6)

Diavolul este politic corectExemplele sunt multe, pentru că la fiecare poruncă divină şi sfat divin, diavolul a găsit o portiţă de scăpare

pentru pacat şi pentru a-l duce pe om în păcat, având ca şi „îndreptăţire” însăşi cuvintele lui Dumnezeu.Mântuitorul atrage atenţia fariseilor şi saducheilor, dar prin ei şi nouă tuturor: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile…”(Matei 22, 29), iar diavolul profită de lucrul acesta.

Pentru a mă face mai bine înţeles o să apelez la scena în care Mântuitorul este ispitit de diavol în pustiul(deşertul) Quarantaniei: „Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietreleacestea să se facă pâini.Iar El, răspunzând, a zis: scris este: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul careiese din gura lui Dumnezeu". Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, şi I-a zis: DacăTu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pemâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău". Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: "Să nu ispiteşti pe DomnulDumnezeul tău". Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.Şi I-a zis Lui:Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.Atunci Iisus i-a zis:Piei, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti". Atunci L-a lăsatdiavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.” (Matei 4, 3-11) Vedem că diavolul a apelat la cuvintele Scripturiiispitindu-l pe Iisus Hristos cu însăşi Scriptura, iar Hristos a răspuns ispitirilor cu Scriptura, nelăsând urme deîndoială sau dând semne de şovăire.

Diavolul este un jucător implicat direct în mântuirea sufletului nostru, el propune reguli noi, după placul său,pe baza vechilor dar neînvechitelor legi, şi deci este un jucător „corect” pentru că apelează la Scriptură, dar elminte şi, deci, ne duce sufletul la pierzanie pentru că noi, oamenii, nu ştim scripturile.

Fiind un An Nou, un început nou, să jucăm acest „joc” al vieţii noastre (pământeşti şi duhovniceşti) dupăregulile cele bune şi corecte, iar nu după cele măsluite.

LAMULŢIANI!!!Pr. Sergiu Dalea

E părerea mea, ŞI O SCRIU!Alina Fetescu-iliescu

PĂRINŢII, UN DAR PRETIOSAuzim mereu expresia „Copiii sunt un dar de la Dumnezeu“, dar cred că lucrul ăsta ar putea fi gândit şi în

sens invers, şi părinţii sunt un dar de la Dumnezeu. Mă refer, evident, la adevăraţii părinţi, cei care îşi iubesc copiii dintot sufletul şi care ar face orice pentru ei. Probabil nu va fi pe placul tuturor dacă voi spune că eu consider că nu oricefemeie poate fi numită mamă, dar asta gândesc; nu putem numi MAMA o femeie care nu poartă de grijă copiilor săi,care îi loveşte sau care, şi mai rău, îi alungă sau umblă mereu în stare de ebrietate.

Am decis să ating subiectul ăsta în urma unei ştiri pe care am văzut-o la televizor şi care m-a şocat, m-a întristat,mai ales pentru că de curând am devenit şi eu mamă. Ştirea arăta o femeie în stare avansată de ebrietate, care avea demână o fetiţă şi în braţe un băieţel. Fetiţei îi dăduse să ţină în mânuţele ei nevinovate o sticlă de doi litri de bere, femeiafiind atât de prinsă de aburii lui Bachus încât tot la doi paşi cădea împreună cu micuţul pe care îl ţinea în braţe. Maispuneau cei de la ştiri că femeia avea în total zece copii şi că mulţi din ei plecaseră deja de acasă.

Trebuie să precizez că am văzut ştirea acum o lună aproximativ şi încă mă gândesc la ea. De aceea spun că nuorice femeie care naşte copii poate fi numită MAMĂ. Însă, din fericire, sunt şi cele care şi-ar da şi viaţa pentru prunciilor. Există femei care, din păcate, nu reuşesc să aibă copii şi atunci acestea adoptă copiii altor femei (care probabil decele mai multe ori i-au făcut fără să se gândească dacă au cum să îi întreţină, care probabil nu i-au dorit); ei, bine, eu peacele femei care adoptă un copil le numesc MAME pentru că îşi doresc atât de mult să împartă dragostea lor cu uncopil încât nu le interesează nici măcar dacă e al lor sau al alteia.

Când mai creştem şi devenim adolescenţi ni se pare că părinţii noştri nu ştiu nimic, că sunt „vechi“ şi atuncinu le dăm ascultarea pe care o merită. Devenind mai apoi adulţi şi poate chiar părinţi, ne dăm seama cât de multădreptate aveau părinţii noştri şi cât de mult au încercat, de fapt, să ne protejeze, să ne înveţe. Mulţi nu îşi dau seama decât de preţioşi sunt părinţii decât în momentul în care decid să plece departe de ei sau, şi mai rău, în momentul în carepărinţii nu mai sunt.

Îmi doresc şi îmi permit să dau un sfat tuturor tinerilor: „Preţuiţi-vă părinţii atât timp cât îi aveţi lângăvoi! Nu există alte persoane pe acest pământ care să vă vrea mai mult bine decat ei, chiar şi atunci cândvouă vi se pare că exagerează, ei nu vor decât să vă fie vouă bine şi să vă vadă fericiţi!“

F.G. 86 / 2015

LU M IN Ă P EN T R U SU F LE TP agin a cop iil or

Ştiaţi că ...Numele sfântului vine din limba greacă, Haralambos, şi înseamnă bucurie, încântare dar

şi a străluci, a lumina?-Atunci când a fost prins la porunca guvernatorului Luchian, Sfântul Haralambie avea 113 ani?

- Este cunoscut ca tămăduitor de ciumă, păzitor de foamete şi izgonitor de duhuri necurate?- În tradiţia populară românească, Sfântul Haralambie ocroteşte animalele de diferite boli? În ziua de 10

februarie, creştinii aduc la biserică cereale, mălai, seminţe şi sare care, după ce sunt binecuvântate, sunt dateanimalelor drept hrană şi leac pentru diferite boli.- Fragmente din moaştele sfântului se află în mai multe biserici din Grecia şi România?

8

S f â n t u lHaralambie a trăitîn sec. al II-lead.Hr. în cetateaMagnezia, Turciade astăzi. Ca preotşi-a închinat viaţaslujirii lui Hristosş i î n d r u m ă r i icredincioşilor, pecare îi sfătuia şi îiî m b ă r b ă t a î nvremuri de aprigep e r s e c u ţ i i .R e u ş i n d s ăpăstreze creştiniiuniţi şi crescândnumărul acestoraprin convertireamultor păgâni ,H a r a l a m b i e a

ajuns episcop al Magneziei. Luchian, numit de cătreîmpăratul Septimiu Sever (193-211 d.Hr) ca guvernator alcetăţii Magneziei din Asia Mică, s-a supărat pe SfântulHaralambie că a reuşit să convertească la creştinism mulţipăgâni şi a poruncit prinderea acestuia. Ştiind că trebuia săse remarce înaintea împăratului şi prin prigonireacreştinilor, i-a cerut sfântului să se închine idolilor.Refuzând, Haralambie, în ciuda vârstei sale înaintate, a fosttorturat şi supus la chinuri de neimaginat: i-au rupt carneacu cârlige de fier şi i-au jupuit pielea. Văzând răbdareasfântului, cei doi soldaţi care îl păzeau, Porfirie şi Vaptos,s-au convertit la creştinism, dar au fost omorâţi pe loc printăierea capului. Însuşi Luchian, cuprins de mânie, a apucatinstrumentele de tortură şi a încercat să-l rănească, darmâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-iatârnate de trupul sfântului. Atunci l-a scuipat în faţă, dargura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Văzând acestea,Luchian a cerut ajutorul lui Haralambie, care s-a rugatpentru el şi l-a vindecat. Mulţi dintre cei prezenţi, văzândaceste minuni au crezut în Dumnezeu, inclusiv Luchian,care i-a cerut sfântului să-l boteze. De asemenea,guvernatorul a oprit persecuţiile creştinilor în provincia sa.

Împăratul Septimiu Sever, care se afla în Antiohia,auzind de aceste minuni, s-a mâniat şi a trimis o armată detrei sute de soldaţi să-l prindă pe Haralambie. În drum spreAntiohia, soldaţii l-au torturat pe sfânt fără milă. Ajuns înfaţa împăratului şi supus la alte chinuri (i s-a înfipt un pironde fier în trup, i s-a ars faţa, i s-a jupuit pielea), Haralambies-a vindecat în mod miraculos. Împăratul, uimit de aceastăminune, l-a pus la încercare: să vindece o persoanădemonizată de 35 de ani. La vederea acestei vindecări,împăratul a recunoscut: "Adevărat, mare este Dumnezeulcreştinilor!". Apoi împăratul a adus în fa%a lui trupul unuitânăr băiat mort de trei zile, iar acest tânăr a înviat în urmarugăciunii Sfântului Haralambie.

Văzând aceste minuni, mulţi oameni s-auconvertit la creştinism, printre ei fiind şi fiica împăratului,Galinia, care a distrus cu propriile ei mâini statuile zeilordintr-un templu păgân. Prefectul Crispus al Antiohiei l-as f ă t u i t p eî m p ă r a t s ă - lucidă pe SfântulH a r a l a m b i epentru a opr ir ă s p â n d i r e acreştinismului întoată provincia.La noul refuz als f â n t u l u imucenic de a seînchina zeilorp ă g â n i ,împăratul a dato rd in să i s ezdrobească guracu pietre și să i seardă barba, darsfântul a întorsflăcările asuprachinuitorilor săi.În cele din urmă, la insisten%ele prefectului Crispus,împăratul a pronun%at sentin%a de condamnare la moarte alui Haralambie, prin tăierea capului cu sabia. Dupăexecu%ie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse lacreștinism, a îngropat trupul sfântului mucenic cu multăonoare.

SFÂNTUL HARALAMBIE - 10 februarie

9

F.G. 86 / 2015

Profeţii vestitori ai venirii MântuitoruluiIdentifică numele proorocilor care au vestit venirea Domnului Iisus Hristos sau evenimente din

viaţa Lui. Citeşte din Sfânta Scriptură proorociile făcute de ei, după indicaţiile date de la 1-11.

1. Tragerea sorţilor pentru cămaşaDomnului este una din nenumărateleprofeţii mesianice scrise în psalmii lui:Ps.21,20;

2. Stăpânirea şi judecarea lumii de cătreFiul Omului: Dan.7,13-15;

3. Naşterea Domnului dintr-o fecioară:Is.14,7;

4. Necredinţa în Învierea Domnului:Avac.1,5;

5. Fuga Domnului în Egipt: Os.11,1;6. Anunţarea venirii Domnului de către

Ioan Botezătorul: Mal.3,1;7. Intrarea Domnului în Ierusalim:

Zah.9,9;8. Naşterea Domnului în Betleem: Mih.5,1;9. Prima vestire a venirii Mântuitorului, dată lui Adam şi Evei: Fac.3,15;10. Învierea după trei zile, aşa cum acest profet a stat în burta unui peşte: Iona 2,1;11. Judecarea tuturor oamenilor: Sof.3,8.(Primăvara credinţei, culegere de scenete, jocuri, exerciţii, ghicitori şi poezii creştin ortodoxe, Miora Lica, Dorin Opriş, Irina

Cozma, Valentina Sava, Monica Opriş, Corneliu Muha, Editura Sf.Mina, Iaşi, 2007)(Rezolvarea jocului din numărul trecut: darurile primite de copii: Alex a primit rolele şi bicicleta, Ştefan schiurile şi patinele,

Radu căluţul din lemn şi cartea cu poveşti, Maria telescopul şi păpuşa)

Pe urmele lui Hristos - Ierusalim: Foişorul Cinei celei de TainăÎn săptămâna patimilor, joi, Iisus a cerut apostolilor Săi să pregătească cina

de Paşti în casa unui evreu din Ierusalim. Locul săvârşirii Cineie celei de Tainăeste greu de precizat astăzi datorită puţinelor indicii biblice. Încăperea sepresupune că se află la etajul unei case din Ierusalim, clădirea fiind construităpeste sau în apropiere de locul biblic. La parterul clădirii, potrivit tradiţiei, se aflămormântul regelui David, iar sub podeaua clădiriiactuale se află lespezi bizantine şi romane care datează

din sec.al II-lea d.Hr. Foişorul este o încăpere simplă, rectangulară, completgoală, în care se evidenţiază coloanele în stil gotic, construite în sec. al XII-lea decătre cruciaţi, ce suţin tavanul boltit şi frumos lucrat. În acest loc Mântuitorul ainstituit Sfânta Euharistie, pentru prima dată apostolii împărtăşindu-se cu trupul şisângele Său.

Acatistul Sfântului Mucenic Haralambie - Condacul 9Trecând, bunule părinte, fără vreo vătămare trupească acele chinuri ce ţi-au dat păgânii, ai

dobândit prin aceasta lauda tuturor apostolilor şi bucuria mucenicilor, căci te-ai învrednicit a fi cuei părtaş dunmezeieştii cununi prin care s-a întărit neamul creştinesc. Pentru aceea, o lăudatule Sfinte,primeşte de la noi laudă de mulţumire, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Picătura de înţelepciune!"Şi acum iată secretul meu, unul foarte simplu: doar cu inima poţi vedea corect; ceea ce este

important este invizibil pentru ochi."(Antoine De Saint-Exupery, Micul Prinţ)

"Succesul în viaţă nu are nimic de-a face cu ce câştigi sau cu ce clădeşti pentru tine însuţi.Succesul înseamnă ce faci pentru ceilalţi."

(Danny Thomas)"Rănirea unui duşman te coboară mai prejos decât el. Răzbunarea te face egalul lui. Iertarea

te ridică deasupra lui."(Benjamin Franklin)

prof. Ortensia-Diana Raţiu

1. D I

2. D I

3. I S

4. A U

5. O S

6. M H

7. Z R

8. M I

9. M S

T

10. I O

11. S

Să ne jucăm, învăţând!

10

F.G. 86 / 2015

Ora de religie – împărtăşire de Hristos sau piatră depoticneală?

Prof. drd. Nicolae Adrian Păunescu

Anul acesta se împlineşte un sfert de veac de la căderea regimului dictatorial ceauşist din România şi de la revoluţiapost-decembristă, în urma căreia s-a câştigat cu jertfă dreptul la libertate. Dacă comunismul de factură stalinistă a interzisreligia în şcoală timp de aproape 50 de ani, după anul 1990, Biserica a făcut primii paşi înspre reintroducerea religiei în şcoli,ca disciplină de studiu. Nu a fost o iniţiativă greşită, deoarece oamenii doreau întărirea rolului Bisericii în vieţile lor. Pentrusocietatea românească, care a fost desfigurată de comunism, democraţia reprezenta o noutate, care trebuia tratată cuprudenţă, iar Biserica îi putea înlesni omului tranziţia din comunism în democraţie, în lumea exprimării libere, prinpromovarea adevărurilor evanghelice şi prin analizarea creştină a noutăţilor aduse de Occident.

Învăţământul românesc a suferit diverse modificări în decursul anilor, în funcţie de ideile diverşilor miniştri, care s-auperindat pe la conducerea acestuia. Religia, ca disciplină de studiu, reprezenta ceva inedit pentru mulţi profesori de diversespecialităţi. Unii nu înţelegeau rostul religiei în şcoală, alţii tratau cu aere de superioritate pe preoţii şi mai apoi pe profesoriicare predau religia, pentru că li se părea ceva banal, fără sens, iar ceilalţi erau deschişi spre comunicare şi acceptare a religieica disciplină de studiu. Contestatarilor li sepărea firesc să critice introducerea religiei cadisciplină de studiu, deoarece Biserica a fostcenzurată în implicarea ei pastorală în cadrulsocietăţii civile şi nu s-a putut manifesta caatare – nu ştiau aproape nimic despreînvăţătura creştină, lipsa educaţiei religioasefiind evidentă. În timp, aceste atitudinimaliţioase s-au diminuat, profesorii de religiecâştigându-şi locul de drept între profesori.

Pe parcursul anilor, prin proastaînţelegere a democraţiei, poporul român s-aîndepărtat treptat de valorile creştine şi deînvăţăturile strămoşeşti, optând pentrucapitalism, concurenţă, globalizare, egoism şirăutate. Uşor-uşor bunacuviinţă a dispărutdintre oameni, iar Biserica s-a simţit datoaresă reacţioneze. Prin orele de religie, Biserica areuşit să corecteze în parte anumite greşeli şiderapaje ale poporului român, însă, în zilelenoastre se află pusă în faţa unei dileme: maieste necesară ora de religie în şcoală sautrebuie eliminată? Mai are nevoie micul creştin de împărtăşirea cu Hristos şi de un exemplu bun sau Biserica trebuie din noucenzurată?

Atacurile repetate ale mass-mediei la adresa Bisericii prin prezentarea unor neadevăruri sau prin blamarea în exces aunor greşeli comise de către unii membri ai Bisericii au reactivat aversiunea multor români faţă de Biserica strămoşească,ajungându-se la căutarea unor mijloace prin care să facă rău acesteia. Biserica nu legitimizează greşelile oamenilor şi nici nule tolerează, însă acceptă căinţa pentru greşelile comise şi întăreşte nerepetarea lor. Astfel, ura aceasta faţă de religie nu îşigăseşte explicaţie, mai ales că Biserica a promovat o atitudine paşnică, care să nu îndemne spre ceartă. Însă atacul mârşav laadresa orei de religie nu trebuie trecut cu vederea şi trebuie luată atitudine. Biserica nu este formată numai din cler, ci şi dincredincioşi.

De fapt, credincioşii reprezintă Trupul Bisericii, iar prin atacarea învăţăturii religioase, se atacă şi identitatea acestora.Urmărind defăimările adresate orei de religie, în mod firesc se nasc următoarele întrebări: Cu ce deranjăm aceşti oamenicare urăsc religia şi care, implicit îl urăsc pe Dumnezeu? Ce rău face religia în şcoală? Cu ce vatămă religia societatearomânească? Chiar am ajuns să îndoctrinăm sau „să spălăm creiere” aşa cum suntem acuzaţi? Conform ConstituţieiRomâniei, libertatea religioasă este garantată prin lege. Or dacă eu doresc ora de religie în şcoală ca mijloc de împărtăşire cuHristos, de ce să accept încălcarea drepturilor ce mi se cuvin prin lege? De ce să ascult de oameni cârcotaşi care sunt orbiţi derăutate şi care nu văd lucrarea vie a Bisericii? Hristos nu obligă pe nimeni spre mântuire; nici ora de religie nu sileşte penimeni la frecventarea ei. Ce nevoie avem să cerem dreptul de a avea oră de religie, cât timp ea este îndreptăţită să ni se ofereliber, pe baza jertfei de sânge a celor căzuţi la revoluţie? S-au uitat atât de repede rugăciunile rostite în genunchi de acestpopor flămând şi însetat de Dumnezeu, care 50 de ani a rătăcit în întuneric?

Printre proverbele lui Solomon se spunea că învăţăturile bune te feresc de tovărăşiile rele. Eu nu cred ca educaţiareligioasă îl deformează pe om, ci cred că îi deschide ochii asupra pericolelor care îl pândesc în viaţă. Ştim că Europa sedesacralizează şi probează o oarecare independenţă de Dumnezeu, însă, noi românii nu trebuie să-i urmăm, ci trebuie săluptăm pentru păstrarea identităţii creştine şi pentru sănătatea spirituală şi trupească a noastră, a tuturor.

În concluzie, iubite creştin, ce înseamnă ora de religie pentru tine? O oră de sminteală sau un mijloc de cunoaştere apropriei persoane şi a lui Dumnezeu?

F.G. 86 / 20165

11

Glasul Bisericii între Răsărit şi ApusPr. Emil Varga

Creştinismul primelor trei secole a dus după cum se ştie o dificilă luptă în condiţii de minoritatepersecutată, împotriva tendinţelor manifestate mai ales în interiorul lui. Delimitarea faţă de ereziilehristologice va reprezenta momentul definitoriu pentru constituirea profilului adevăratului creştinism alBisericii apostolice. Prin această detaşare, Biserica afirma răspicat că, deşi persecutată de păgâni şide iudei pentru credinţa în Hristos Mântuitorul lumii, ea nu abandonează nici natura, nici statul, nicitimpul nici raţiunea ori culturaVechiului Testament. Prin acestmod de cău ta re teo log icăpozitivă, Biserica va deveni însecolele următoare o majoritatedominantă; se va articula osocietate creştină, structuratăierarhic, cantitativ şi calitativ.Pe lângă ierarhia bisericească şilaicat apare în această primăjumătate al primului mileniucreştin o grupare aparte, distictăşi distinsă în acelaşi timp: monahii– aceia care prin rugăciunile şiv i r tu ţ i le lor ţ in lumea. Dinm a r g i n a l i , m o n a h i i d e v i npersonaje centrale şi normă acreştinismului spiritual, duhovniciimaselor, concurând în multemomente istorice atât ierarhiapolitică cât şi cea ecleziastică ab a z i l e i l o r ş i e p i s c o p i l o rcompromiş i prin acceptareaereziilor imperiale (în cazuliconoclasmului).

Dacă în Răsărit monahismul a rămas un fenomen prin excelenţă harismatic şi social, orientatmistic, dominat de căutarea desăvârşirii isihaste, în Occident viaţa călugărească devine disciplină şiorganizare comunitară, ascetismul e moderat şi cultural, cu vocaţie pedagogică şi misionară. Treptat,creştinismul de rit apusean se va lega de un program pedagogic, intelectual, juridic şi etic, de reformarepermanentă a societăţii creştine. În plan politic, viaţa religioasă occidentală va fi absorbită demonarhiile absolutiste şi secularizate, iar după Revoluţia Franceză, de statul-providenţă naţionalmodern.

Răsăritul şi Occidentul creştin s-au construit astfel în cursul Evului Mediu ca două figuri social-culturale distincte: pe de o parte într-o Biserică conservatoare şi defensivă, de inspiraţie platonică,mistică şi orientată spre transcendent şi atemporal, în lumea pravoslavnică; pe de altă parte,progresivă şi ofensivă, de inspiraţie aristotelică, juridică şi orientată spre imanent şi istorie înOccidentul catolic.

Omul modern se pare că nu s-a vrut a fi nici păgân, nici creştin, refuzând atât natura cât şi harul,atât ordinea cosmică cât şi legea lui Dumnezeuşi planul divin. În zilele noastre Dumnezeu e substituitprin statul-providenţă iar teologia prin politică şi economie. Figurile politice ale modernităţii şipostmodernităţii actuale conjugă etapele principale ale emancipării voinţei începând cu Machiavelli,trecând prin Rousseau, Montesquieu, Kant şi Hegel, sfârşind în cele din urmă cu Marx şi Nietzsche. Cualte cuvinte, moderniştii neagă natura umană pentru a se putea autoafirma; nemaiavând o natură datăsau creată, omul devine obligat să se autodefinească la infinit, ceea ce, în condiţiile hipertehnologieiactuale poate deschide prin biotehnologie şi manipulare genetică sau energetică calea spredezumanizare şi dezechilibru. În toate perioadele istorice de până acum, Biserica creştină a reuşit săîşi păstreze speranţele unei lumi mai bune, mai apropiate de Împărăţia lui Dumnezeu.

( urmare în pag. 12)

12

F.G. 86 / 2015

( urmare din pag. 11)

Glasul Bisericii între Răsărit şi Apus

Ierarhie şi modernitate în Răsărit

Evoluţia Bisericilor Ortodoxe spre modernitate începe îndată după căderea Constantinopolului.Agresiunile catolice prin cruciade şi îndelulngata ocupaţie otomană au făcut ca Ortodoxia sud-esteuropeană să se replieze pe identitatea ei dogmatică, liturgică şi mistică; potrivit afirmaţiilor şi criticiimarelui teolog Gheorghi Florovsky, tradiţia teologică bizantină a fost uitată şi înlocuită de exaltarearitualist-triumfalistă, sentimentalist-pietistă şi populistă a unui ,,creştinism rus'' în care Ortodoxia numai era căutată în Tradiţia Bisericii, ci în ritual. În acelaşi timp s-a putut simţi prezenţa unei laicităţiortodoxe responsabile – un lucru nemaiîntâlnit pentru atunci – persoane private, scriitori, filosofi orimari moşieri discutau liber despre creştinism şi societate, ignorând monopolul autorităţilor,,specializate'' din ierarhiile Bisericii şi ale statului. Spre exemplu, Dostoievski s-a dovedit un criticaspru la adresa creştinismului autoritar şi obscurantist personificat în figura fanatică a călugăruluiFeranpont, adversarul ,,stareţului'' Zozima din Fraţii Karamazov, iar în testamentul său spiritual dinDiscursul lui Puşkin pleda limpede pentru depăşirea conflictului dintre slavofili şi occidentali, dintreRusia şi Europa, dintre tradiţie şi modernitate. Criza internă a societăţii ruse şi a imperiului ţarist vorduce în cele din urmă la radicalizarea tensiunilor sociale ce vor contribui la finele lui 1917 la instaurareaateismului sovieto-bolşevic. Din păcate, în întreaga perioadă cuprinsă între 1918 şi 1989, BisericaOrtodoxă Rusă dar şi cele din ţările ortodoxe ocupate de URSS în 1944 sau aflate sub sfera deinfluenţă a Moscovei (cum a fost şi cazul României), au avut de străbătut o lungă noapte comunistăîntr-un regim compromiţător şi umilitor în acelaşi timp.

La 25 de ani distanţă, anul 1989 îl putem înţelege ca pe o piatră de hotar ce a marcat nu doarsfârşitul războiului rece şi prăbuşirea comunismului şi a URSS-ului, ci şi alinierea Europei de Est laprocesul de unificare economică şi politică europeană şi integrare euroatlantică, marcând ieşirea dinînchiderea sistemului totalitar spre o cultură a dialogului. În acest context, opţiunea decisivă pe carenici Ortodoxia nu o mai poate evita este aceea de a depăşi pietismul individualist şi populismul identitar,devenind dintr-un suflet egoist şi minor doar al credinciosului ortodox şi al popoarelor ortodoxe unsuflet generos al omului şi al umanităţii întregi.Acest lucru implică însă o largă deschidere faţă de lumesub forma unui parteneriat critic şi constructiv totodată, o descoperire a exigenţelor gândirii şi acţiuniisociale pe lângă cele ale ascezei şi practicii cultului, o solidaritate reală cu societatea civilă nu doar custatul, o angajare cu adevărat universală, aşa după cum şi Andrei Pleşu în Minima moralia subliniazăideea că e necesară în primul rând ,,o redescoperire a sensului religios al intervalului, al spaţiuluiintermediar între animalitate şi sfinţenie, timp şi eternitate, pe care oamenii îl înlocuiesc uman prinetică, drept, cultură şi civilizaţie. Este vorba de a descoperi dincolo de polarizările ierarhice medievale

un creştinism nou, care să integreze în concretcontemplaţia şi munca, Orientul şi Occidentul şi săechilibreze semnificaţia sa internă şi cea externă''.

Revenind la masa şi la proba dialogului,trebuie să recunoaştem că şi pentru Ortodoxieaceasta este şi o probă a smereniei care neîndeamnă să învăţăm de unde putem învăţa atuncicând nu ştim, ne face să primim de la alţii ceea ce nelipseşte, să dăm şi altora ceea ce noi avem iar alţiipoate nu au, să acceptăm diversitatea, punând încomun ceea ce avem mai bun împreună cu alţii şi nuîmpotriva lor. Astfel, încercând să dezvolte structuriautentice de comuniune şi dialog la toate nivelurileei, Biserica Ortodoxă are în faţă provocarea de a daun exemplu grăitor societăţii prin însăşi funcţionareaei internă. Închei aici această pledoarie în ideea cănu poţi înţelege dimensiunea socială a Bisericii şi nupoţi predica credibil dialogul, participarea şicomuniunea fără împlinirea propriului exemplu la

care şi pentru care am fost chemaţi să slujim în numele iubirii creştine.

Pr. Emil Varga

F.G. 86 / 2015

13

DESPRE COMPORTAMENTUL FAŢĂ DE OAMENI

Relaţiile dintre, dar şi cu oamenii, nu sunt simple, deşi aşa par la prima vedere. Caracterul acestora, precumşi comportamentul aferent este diferit de la persoană la persoană. Este ceva de aşteptat, că doar Dumnezeueste Cel care ne-a făcut unici şi speciali pe fiecare în parte.

Ţinând seama de acest aspect esenţial, trebuie periodic să considerăm şi să reconsiderămatitudinea noastră faţă de oameni, de lume, de cei care ne înconjoară.

Timpul trece în goană, important este să lase în urma lui schimbări pozitive, determinate de noi princomportamentul ascendent pe care-l avem dobândit în urma studiului şi a direcţionării spre spiritualitate.

Ce înseamnă „direcţionare spre spiritualitate”? Înseamnă că ai ales să afli drumul spre Dumnezeu într-unmod specific şi unic, al studiului individual, dar fără să te rupi de Comunitate sau de Biserică. Dumnezeuintervine să te susţină decât în momentul în care tu ai hotărât din inimă ce doreşti să faci. El, Dumnezeu te ajutăîn a-ţi îndeplini dorinţa, doar în cazul în care alegerea ţi se potriveşte. Atunci, Dumnezeu, deschide uşilecomunicării cu EL şi spune: „Intră pe uşa pe care doreşti, oricum Mă vezi din orice direcţie, dar de acum înaintevei colabora cu Mine, viaţa ta nu va mai fi ca înainte, ci împlinită. Împlinirea ţi-o va da munca în folosul oamenilorşi veşnic prezenta Treime Sfântă, în preajma ta, pentru a te ajuta în rezolvarea cu succes a misiunii tale”.

Comportamentul faţă de oameni este determinat deceea ce simte fiecare pentru el însuşi, de modul în care serespectă, dar şi cum îi respectă pe alţii, raportat la el însuşi.

Ştiu că majoritatea accesează „aparenţa” în relaţiile culumea. Eu însă am ales să mă port aşa cum sunt eu, fărăteatralisme sau meschinării, cu sinceritate şi în Adevăr,adică un comportament corect faţă de fiecare. Indiferent câtne plac sau nu ne plac unii dintre fraţii noştri întru Creaţie, cutoţii suntem în acelaş Adevăr, adică toţi trăim, cu toţiisuntem cuprinşi în Dumnezeu, care înseamna Totul,Absolutul, Perfectul. Acesta este dezideratul pe caretrebuie să-l atingă fiecare dintre noi.

Am fost lăsaţi să trăim în comunitate, să socializăm,tocmai având la bază dezideratul comuniunii şi al influienţării reciproce, pentru a ne finisa şi avansa din toatepunctele de vedere, pentru că la urma urmei, ce înseamnă toate punctele de vedere? Înseamnă tot Dumnezeu.Adică, pe orice traseu ai lua-o, dai tot de Dumnezeu.

Ce-ar fi s-o luăm pe traseul accesibil, încă de la început?

ESEU DESPRE TIMPTimpul nostru cel de toate zilele reprezintă intervalul orar în care ne petrecem sau consumăm o zi.Conform statisticilor pe care le poate auzi fiecare în mass-media, unii zic fie că timpul efectiv nu mai este 24

de ore ci 16, alţii zic...........alţii zic.............Adevărul, din punctul meu de vedere, este cu totul altul.Fiecare om vede trecerea timpului şi simte dimensiunea acestuia, în funcţie de ce activităţi depune, în funcţie

de implicarea sau neimplicarea sa în viaţa comunităţii, în funcţie de cât îl preocupă partea financiara, dar mai alesîn funcţie de ceea ce simte fiecare, raportat la acest timp. Când spun aceasta mă refer la faptul că este odimensiune, la fel ca lungimea, lăţimea, înălţimea, deci este a patra dimensiune care s-a inventat pentru ca omulsă se orienteze în spaţiu, să-i servească la desfăşurarea activităţilor sale, să-i stabilească o anumită ordine în viaţaobştească şi în cea particulară, dar şi în cea spirituală, care transcende timpul fizic.

Timpul este o dimensiune ce trebuie respectată, adică, nu avem voie să ne batem joc de timp. Aceastaînseamnă că el nu trebuie să treacă în zadar pe lângă noi, fără să-l folosim aşa cum se cuvine.

Timpul este o resursă naturală care trebuie respectată şi apreciată, iar dacă vom face aşa, şi timpul ne varespecta pe noi, menţinându-ne veşnic tineri.

Şi aici avem un mare secret, ba chiar mai multe. În viaţă trebuie să-ţi alegi meseria care ţi se potriveşte,partenerul pe care-l iubeşti şi pasiunile care să te reprezinte, şi desigur, să nu uiţi să ajuţi lumea, pentru că noi, uniifără alţii nu ne putem dezvolta.

Şi acum, la început de an, vă rog ceva: nu spuneţi mereu cât de scurt e timpul. Este o dimensiune sensibilă şiatunci, într-adevăr devine aşa pentru voi.

LAMULŢIANI !

Pagina prof.Stela Şerban

14

Filă de sinaxar: SFINŢII TREI IERARHI

Fiecare dintre cei trei Sfinţi Părinţi este pomenit şi separat, astfel : Sfântul Vasile cel Mare la 1 ianuarie, Sfântul GrigorieTeologul la 25 ianuarie şi Sfântul Ioan Gură de Aur ( Hrisostom ) la 27 ianuarie, darîn primii ani ai creştnismului au apărut disesnsiuni cu privire la importanţa ce li seacorda. Pentru a stinge neînţelegerile, în secolul al XI-lea episcopul Ioan alEvhaitelor rânduieşte cinstirea celor trei într-o singură zi ( 30 Ianuarie ).

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 d.Hr. în Cezareea Capadociei.Pe mama lui o chema Emilia, iar unul dintre fraţi a fost Sfântul Grigorie de Nissa.Primii dascăli ai Sfântului Vasile au fost tatăl său, Vasile, un retor vestit al vremii, şiSfânta Macrina cea Tânără. Au urmat anii de studiu în Cezareea, la Constantinopol,apoi laAtena, printre colegii lui fiind şi Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat ostrânsă şi durabilă prietenie.

În anul 335 d.Hr. Vasile şi-a terminat studiile şi s-a întors în Cezareea, unde apredat retorica pentru puţină vreme. În anul 358 d.Hr. se retrage nu departe de satulAnnesi din Pont unde întemeiază un aşezământ monahal. După o călătorie pe lavestite mânăstiri şi sihăstrii din Egipt, Siria şi Ţara Sfântă, se întoarce şi redactează „Regulile vieţii monahale” ( un îndreptar al vieţii de obşte în mânăstiri ).

Pe la anul 364 d.Hr. este chemat la Cezareea de episcopul Eusebiu şi estehirotonit preot, iar în 370 d.Hr. este ales episcop-mitropolit al Cezareei şi exarh alPontului. Ca întâistătător al scaunului episcopal de Cezareea Capadociei a purtatgrijă deosebită pentru săraci, bătrâni, neputincioşi, văduve şi orfani, întemeindaşezăminte precum : spitale, azile, orfelinate, şcoli, etc. Toate acestea au rămascunoscute în istorie sub numele generic de „ Vasiliada” şi pentru toate acţiunile luişi-a câştigat dragostea păstoriţilor săi.

Cunoscător desăvârşit al adevărurilor teologice, Sfântul Vasile cel Mare scrie lucrări de referinţă pentru credinţa creştină.Astfel, între lucrările dogmatice, este amintită scrierea „Contra lui Eunomiu” sau lucrarea „Despre Sfântul Duh”; între

lucrările ascetice sunt : „Învăţături morale”, „Regulile vieţii monahale”, sau lucrarea omiletică „ Nouă omilii laHexaimeron”. De asemenea el a alcătuit o Sfântă Liturghie ce-i poartă numele şi care se săvârşeşte de 10 ori pe an în BisericaOrtodoxă.

Trece la cele veşnice la 1 ianuarie 379 d.Hr. , la numai 49 de ani.Sfântul Grigorie de Nazians s-a născut tot în Capadocia, la Arianz, în jurul anului 330 d.Hr., fiind fiul episcopului

Grigorie. Mama sa, Nona, a avut un mare rol în educaţia lui Grigorie în spiritul creştin.Aînvăţat catre în casa părintească şi înCezareea Capadociei ( unde l-a întâlnit pe Sf. Vasile ), apoi s-a desăvârşit în Cezareea Palestinei, Alexandria Egiptului şiAtena, unde i-a avut profesori pe faimoşii Proherius şi Himeriu. Despre el se spune că nu cunoştea decât două drumuri : alBisericii şi al Şcolii.

Rugat să rămână dascăl la şcolile înalte de la Atena, refuză şi se întoarce la Nazians, în anul 360 d.Hr. Hirotonit preot fărăvoia sa, fuge în pustie şi vieţuieşte în post şi rugăciune. Se întoarce la stăruinţele tatălui său şi în 371 d.Hr. este hirotonitepiscop de Sasima, de către Sf. Vasile cel Mare, dar refuză demnitatea arhierească, considerân numirea forţată.

Pe la anul 379 d.Hr. ajunge la Constantinopol şi ajunge chiar episcop acolo, şi în 381 d.Hr. conduce lucrările celui de-aldoilea Sinod ecumenic, osândind erezia lui Macedonie, care susţinea că Duhul Sfânt nu este persoană dumnezeiască.

Ascris, printre alte lucrări importante „ Cuvântările” cu caracter dogmatic precum „Cinci cuvântări teologice”. Opera samai cuprinde poeme numeroase, cu subiect religios, scrise mai ales în anii de retragere laArianz.

Pentru marea sa pricepere în formularea clară a adevărurilor de credinţă, pentru cuvântările lui frumoase, Sfântul Grigoriea fost numit „Teologul” şi a fost recunoscut ca atare chiar al Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451 d.Hr.Din cauza intrigilor de la Constantinopol, se retrage în Capadocia, apoi la episcopia din Nazians, iar prin 383 d.Hr. se retragedefinitiv laArianz unde pleacă la Domnul în preajma anului 390 d. Hr.

Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, considerat cel mai mare predicator din secolul de aur alcreştinismului, s-a născut la Antiohia în anul 344 d.Hr. A fost fiul unui nobil militar al vremii, care a murit la puţină vremedupă naşterea fiului său.Afost crescut şi educat de mama sa,Antuza, ajutată de mari învăţaţi şi filosofi dinAntiohia. Deprindeînvăţătura creştină, având mentori spirituali pe Meletie, arhiepiscopulAntiohiei şi pe episcopul Diodor al Tarsului.

După moartea mamei sale, din anul 374 d.Hr. , timp de şase ani se retrage în pustnicie în munţii Antiohiei, iar în anul 381d.Hr. este hirotonit diacon de către episcopul Meletie şi apoi este sfinţit preot de de către Flavian, urmaşul lui Meletie ( în anul386 d.Hr.). Timp de 12 ani slujeşte ca preot şi devine vestit prin predicile rostite în toate bisericile dinAntiohia.

La 26 februarie 398 d.Hr. este ridicat la rangul deArhiepiscop al Constantinopolului de către împăratulArcadie. Începe săvorbească împotriva celor bogaţi şi puternici, osândind păcatele lor. A atacat şi pe împărăteasa Eudoxia şi a fost înlăturat dinscaunul arhiresc şi trimis în exil în anul 403 d.Hr. Urmare presiunilor credincioşilor săi a fost reinstalat în scaun în anul 404d.Hr. Pentru că a continuat să predice împotriva împărătesei, a fost exilat la Cucuz, înArmenia şi apoi la Comane, pe ţărmul derăsărit al Pontului Euxin. Nu mai ajunge acolo, murind pe drum, la 14 septembrie 407 d. Hr.

De la el au rămas scrieri de o rară frumuseţe literară şi de o mare valoare spirituală. „Tratatul despre preoţie”, „Cuvântărileasupra Evangheliei lui Matei”, „ Cuvântările despre statui”, Comentariile la cele 14 epistole pauline, şi altele. Tot de la el ne-arămas o Sfântă Liturghie care se săvârşeşte în Biserica ortodoxă de cele mai multe ori.

Să ne rugăm „Troiţei deArhierei” să mijlocească pentru noi în faţa Tronului Ceresc!Pr. Petru BERBENTIA

F.G. 86 / 2015

ANUNŢURI IMPORTANTEANUNŢURI IMPORTANTENu se fac nunţi ÎN ANUL 2015

În toate zilele de post de peste anÎn zilele Praznicelor împărăteşti şi în ajunul acestora ( 1-2 februarie;

20-21 mai; 30-31 mai; 1 iunie, 13-14 septembrie)În săptămâna lăsatului sec de carne ( 16 februarie - 22 februarie )

În Postul Sfintelor Paşti ( 23 februarie - 12 aprilie )În Săptămâna Luminată ( 13 aprilie - 18 aprilie )

În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( 8 iunie - 28 iunie )În Postul Adormirii Maicii Domnului ( 31 iulie - 14 august )În Postul Naşterii Domnului ( 15 noiembrie - 24 decembrie )

În perioada de la Crăciun până la Bobotează ( 25 decembrie - 6 ianuarie )

Nu se fac parastase ÎN ANUL 2015În toate duminicile de peste anÎn ziua Praznicelor Împărăteşti

În săptămâna lăsatului sec de brânzăÎn zilele de luni până vineri din Postul Mare

În Săptămâna Patimilor şi Săptămâna LuminatăDe la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului (25 decembrie - 6 ianuarie)

Posturile DIN ANUL 2015

Miercurile şi vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu „harţi“Ajunul Bobotezei ( 5 ianuarie )

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul ( 29 august )Înălţarea Sfintei Cruci ( 14 septembrie )

Postul Sfintelor Paşti ( 23 februarie - 12 aprilie )Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( 8 iunie - 28 iunie )Postul Adormirii Maicii Domnului ( 31 iulie - 14 august )Postul Naşterii Domnului ( 15 noiembrie - 24 decembrie )

IMPORTANT !Slujba de Sfin!ire a apei la BOBOTEAZĂ

se va săvârși la râul Bârzava.ÎN CAZ DE TIMP NEFAVORABIL, SLUJBA SE

VA SĂVÂRȘI LA BISERICĂ

ISSN 1842 - 6522

Acest număr apare cu sprijinul SindicatuluiÎnvăţământului Preuniversitar Caraş Severin