Notiuni introductive in activitatea de consiliere si OSP

Consilierea persoanelor cu dizabilități este constituită dintr-o latura instructivă si

una educativă. Instrucția reprezintă o transmitere de cunostințe, iar educația include

instrucția, dar și formarea și dezvoltarea unei metalități sănătoase și a personalității în

general.

Unul dintre rolurile active ale consilierului este acela de a identifica atât

problemele de natură școlară (absentele, rezultatele scolare, profilul elevilor) cât și pe

cele de natură personală și de a identifica modalitățile adecvate pentru a oferi ajutor celor

care sunt în situația de a-l primi. El poate avea impact și la nivelul deciziilor care privesc

masurile educative necesare, prin consultare cu factorii implicați (diriginți, profesori,

părinți).

Consilierul (psihologul la noi) ar trebui sa fie specialist in problemele dezvoltarii

normale (cu situatii de criza, dezordine).

Consilierul (psihologul) se ocupa de dezvoltarea finita (interventia primara), interventia

secundara (lucreaza pe prevenire), interventie tertiara (in situatii de criza de natura

psihobiologica <pe varste> sau de natura existentiala).

Obiective generale care vizează elevii:

Sa fie capabili sa se identifice pe sine prin descrieri in termenii aspectului fizic, al

intereselor, al abilitatilor, al lucrurilor care le plac sau nu (prin jocuri de

amuzament), in perioada in care se construieste stima de sine.

Sa fie capabili sa-si defineasca rolul in familie, in scoala, in vecinatate, in

comunitate. Exista tendinta sa se simta responsabili de tot ceea ce e intampla.

Trebuia sa-i facem sa inteleaga ca sunt o entitati de sine statatoare (au obligatii,

dar si drepturi). Gasim argumente explicative pentru starea unui membru al

familiei din care provine. Suntem obligati sa gasim circumstante justificatoare.

Copilul se dezvolta prin imitatie si trebuie impacat cu apartenenta lui, trebuie sa-si

dezvolte o imagine de sine pozitivă, il ajutam sa-si aleaga modelul in mod

selectiv, il invatam sa comunice, sa se dezvolte, sa-si sprijine familia. Copilul din

aceste familii este culpabilizat (dezvolta sentimente de vinovatie, rusinea ii poate

dirija viata. Activitatea consilierului trebuie sprijinita de profesor, de conducerea

institutiei. Nu trebuie sa te substitui familiei sau profesorilor, trebuie sa stabilesti

relatii terapeut - client.

Sa aiba un concept de sine cu conotatie valorica pozitiva si sa fie capabili sa

verbalizeze conceptual de sine cu sinceritate, fara rezerve si in conditii de

acceptare de sine. Consilierul ar trebui sa-l determine sa vorbeasca despre cine

este el; sa-l ajute sa se accepte si sa lupte sa devina mai bun. Aceste lucruri

trebuie facute cu sinceritate si fara rezerve, dar intr-un mediu securizat, de

intelegere, de empatie.

Sa fie capabili sa-i accepte pe ceilalti, sa fie capabili sa identifice conflictele si sa

coopereze pentru rezolvarea acestora.

Sa se simta confortabil in situatii de invatare si de munca. Atunci cand apar

situatii de disconfort, trebuie sa invete sa utilizeze adecvat acele abilitati de care

dispun si care ii ajuta sa depaseasca aceste momente.

Consilierea presupune o relatie de ajutor, asociandu-se cu actul de sfatuire, de

indrumare. Cel cu care lucreaza consilierul se numeste client. Aceasta indica faptul ca

intre consilier si client se stabileste un raport de colaborare, alianta cat si de coroborare

(isi pun de accord ideile). Clientul nu e o persoana pasiva asupra caruia se exercita

influente, ci dimpotriva, el este cel care decide pentru sine in baza sfaturilor, a

informatiilor, a demersurilor initiale impreuna cu consilierul. Clientul are o anumita

capacitate de discernamant, are un anumit fond aperceptiv si se situeaza in limitele largi

ale normalitatii ca sa poata lua decizia cea mai buna pentru el.

In psihoterapie, desi nu se exclude componenta de consiliere, care se exercita cu o

anumita pondere, gradul de influentare este mult mai mare decat in cazul consilierii.

In plus fata de consiliere, psihoterapia se poate adresa unui pacient (o persoana ce

solicita tratament ca urmare a unei dezordini adaptative, a unei nevroze, care esre

diagnosticat cu o afectiune de ordin psihic).

Consilierea se realizeaza in diferite medii, altele decat institutiile medicale, fara

insa sa le excluda.

Psihoterapia s-a desfasurat initial in institutii medicale, iar cel cu care specialistul

lucra era un pacient. In prezent, tendinta este ca psihoterapia sa iasa tot mai mult in afara

zidurilor institutiilor medicale si sa se impregneze tot mai mult cu o activitate specifica de

consiliere. Psihoterapia a suportat multa vreme influenta modelului medical de tratament,

ea luand forma unei „retete” prescrisa de catre specialist si care trebuie respectata de catre

solicitant.

Notiunea de “pacient” este cel mai putin folosita din cauza ca aceasta imbraca

conotatia de persoana bolnava psihic si promoveaza ideea potrivit careia cel aflat in

dificultate este o persoana pasiva care trebuie sa suporte anumite influente. Atat

consilierea, cat si terapia se definesc a fiind relatii de asistenta intre un specialist si o

persoana cu anumite nevoi.

Teoriile explicative ale consilierii psihopedagogiei speciale si ale psihoterapiilor

sunt identice (aceleasi: psihanaliza cu toate formele ei, gestaltismul, behaviorismul si in

genere teoriile cognitive).

Este recomandata vederea de ansamblu: inglobarea tuturor teoriilor.

Consilierea prezinta o serie de note definitorii. Ea presupune:

O relatie de asistenta;

Un ansamblu de demersuri structurate intr-un anumit fel;

O serie de obiective;

O serie de procese psihologie caracteristice.

1. Fiind o relatie de asistenta, are in vedere faptul ca intre consilier si client se

stabileste o relatie in care consilierul manifesta o mare disponibilitate de a-l sprijini pe

solicitant. Constientizarea de catre client a faptului ca specialistul are o atare

disponibilitate, este o conditie pentru evolutia favorabila a actului consilierii. Pentru a se

putea stabili aceasta relatie de asistenta, este nevoie ca specialistul sa dispuna de o serie

de abilitati: capacitate de intelegere empatica, respect pentru capacitatea clientului de a

exercita un control asupra propriilor lor vieti, asupra naturaletii lor (asa sunt si nu ma pot

schimba), capacitatea de a realiza o ascultare activa (benefica).

2. Demersurile ( strategiile de asistenta) consilierului rezulta din formatia lui

teoretica și implica o serie de procese psihologice. Relatia este mai intai o relatie

psihologica. Consilierul urmareste sa modifice modul in care un client traieste, gandeste

sau actioneaza, ajutandu-l pe acesta sa-si poata controla eficient evenimentele in care e

implicat, dar si propria lui viata.

3. Obiectivele consilierii se pot referi la:

eliminarea efectelor unor deprivari sau efecte emotionale trecute;

rezolvarea unor probleme curente;

luarea unor decizii in situatii dificile.

In functie de problemele cu care vine clientul la consilier, acesta stabileste

obiectivele specifice ale actiunilor urmatoare ale clientului.

Obiectivele consilierii se impart in 2 mari categorii:

Obiective de remediere

Obiective de dezvoltare.

Consilierea este interesata de dezvoltare, intrucat clientii in marea lor majoritate

solicita servicii pentru depasirea unor situatii critice:

privind definirea propriei identitati;

privind dobandirea independentei;

privind gasirea unui partener cu care sa stabileasca relatii veritabile;

privind cresterea copiilor;

privind schimbarile aduse de imbatranire.

Cand se stabilesc obiectivele procesului de consiliere, consilierul va urmari sa

gaseasca acele modalitati prin care sa-i sporeasca tot mai mult responsabilitatea si sa

contribuie active la organizarea propriei vieti. Un bun consilier se va stradui sa-l faca pe

client sa devina propriul sau consilier.

ORIENTARE SCOLARA SI PROFESIONALA

Orientarea scolara si profesionala se constituie ca o preocupare cu caracter multi,

inter si transdisciplinar.

Continutul acestei discipline este dat pe de o parte de un corp de cunostinte cu

caracter teoretic, pe de alta parte de un ansamblu de practici, care vizeaza numeroase

scopuri aplicative. OSP, din perspectiva teoretica apeleaza la o serie de informatii ce

provin dinspre domeniul psihologiei, al pedagogiei, medicinei, socilogiei, stiintelor

muncii, istoriei stiintelor, al antropologiei.

Principala specialitate cu contributie majora in directia activitatii OSP o constituie

psihologia, alaturi de pedagogie.

Ca disciplina practica, OSP integreaza un ansamblu de practici, de interventii cu

multiple dimensiuni, propunandu-si sa atinga mai multe obiective:

- cunoasterea subiectilor cu care se lucreaza;

- cunoasterea contextului proximal si distantat, context abordat din perspectiva

socio-culturala;

- cunoasterea contextului lumii profesiilor;

- cunoasterea prin diagnoza a particularitatilor subiectului sau subiectilor care fac

obiectul consilierii in vederea OSP;

- cunoasterea gradului de compatibilitate intre lumea profesiilor, lumea sociala si

competentele aptitudinale ale celor supusi orientarii.

OSP presupune un ansamblu de demersuri practice, ce au ca fundament un corp

de idei teoretice, toate acestea menite sa-l ajute pe subiect cum sa opteze pentru lumea

scolii si a profesiunilor in cunostnta de cauza astfel incat la finele scolii, sau al ciclului de

formare profesionala responsabilitatea subiectului sa se poata adapta la functia muncii, la

lumea scolii, la contextul social, astfel incat el, in aceste contexte sa se simta ca

confortabil. Activitatea de orientare este sinonima cu activitatea de indrumare, de

informare, formare, cunoastere, diagnoza, prognoza, consiliere, adica echivalenta cu

activitatea de educare a personalitatii constiente.

OSP = o activitate a carei importanta este inca insuficient constientizata in

sistemul scolar romanesc si in sistemul social in genere.

In majoritatea activitatilor de dezvoltare, aceasta activitate este predata asemeni

oricarei discipline de studii din invatamantul gimnazial pana la finele liceului.

Motivatia unei asemeni stari de lucruri are cauze multiple printre care:

1. Orientarea (indrumarea) = componenta sau segment al unei activitati cu sfera

mai larga al orientarii sociale.

A fi constient social = a raspunde la intrebari de genul: „Incotro se indreapta

societatea in care traim?”, „Care este tipul de societate in care traim si in care vom trai?”,

„Care este modelul de om si care este idealulul de om pentru care ne orientam si pentru

care optam?”, „Care este raportul intre perspectiva nationala si cea internationala,

respectiv cat de compatibili suntem noi dpdv al formarii scolare, profesionale, sociale, cu

modelele de viata din alte zone ale lumii cu care voit sau mai putin voit, ne vom

intersecta destinele?”.

2. O alta cauza ce determina preocuparea pentru OSP este inmultirea fara

precedent a lumii profesiilor, aceasta soldandu-se cu numeroase dificultati de optiune

scolara si profesionala, de dificultati de stabilitate pe post, dificultati de adancire a

specializarii.

In ultimii ani numarul profesiunilor s-a dublat, ele depasind 120.000 la care se

adauga faptul ca unele profesiuni sunt total noi pe piata muncii, altele au denumirile

vechi, dar continuturile imita in perspective diferite si tot timpul apar si dispar profesiile.

Se insista asupra adancirii specializarilor si acest lucru se resimte prin modul in

care sunt gandite studiile liceale, postliceale si studiile universitare.

3. Modificarile din planul social si planul muncii atrag modificari in sistemul

scolar si in sistemul de invatamant in general, in caracteristicile celor ce sunt supusi

procesului formarii in momentul in care se desfasoara educatia. Pana nu demult educatia

era considerata ca fiind exclusiv o investire in viitor.

Cazul invatamantului care s-a transformat intr-o autentica modalitate

producatoare de profit, cazul industriei masiniste, etc. Astfel, asistam la manipulare prin

imagine.

O alta cauza ce conduce la cresteraea interesului pentru OSP este data de faptul ca

tinerii si cei care presteaza activitati sociale utile nu mai au aceeasi longevitate intr-o

singura activitate asa cum se petreceau lucrurile in generatiile trecute.

OSP este o activitate complexa care la inceputurile sale s-a identificat cu

practicile si teoriile psihologice, altfel spus OSP era de familie psihologica; Primele

incercari de psihologie aplicata, primele centre au fost cele privind OSP si in particular,

investigarea aptitudinilor profesionale. Asa s-au petrecut lucrurile in alte tari ca Franta,

Rusia, SUA. O perioada de timp OSP s-a confundat cu activitatea de selectie scolara si

profesionala, fapt intalnit cu mare frecventa si in prezent, desi orientarea si selectia sunt 2

notiuni cu sensuri si continuturi diferite.

Orientarea – profesie scolara, pune in centru activitatea initiata, interesele

copilului, ale tanarului, cerceteaza reactiile si aptitudinile acestuia, incercand sa identifice

acele situatii care ii sunt favorabile.

Selectia ca activitate porneste de la lumea muncii, a profesiei, catre copil sau tanar

incercand sa identifice pe cei mai buni subiecti de care scoala sau cei ce beneficiaza de

forta de munca au nevoie. Cu alte cuvinte in activitatea de selectie specialistul nu este

interesat de ceea ce se intampla subiectului care va cunoaste o anumita activitate, ci este

interesat ca acesta sa aduca beneficii, profit sau sa raspunda intereselor unei institutii,

adica activitatea specifica in selectie este construita cu fata catre interesele institutiei.

Orientarea scolara are un caracter longitudinal de durata in timp ce selectia are un

caracter secvential. Prima vizeaza un aspect formativ constructiv, iar a doua vizeaza pur

si simplu un aspect diagnostic de cunoastere a unei realitati fara sa fie interesata de un

anumit subiect.

OSP presupune subactivitati precum:

informare

formare

cunoastere-diagnostic

consiliere ( indrumare )

actiuni de autoformare, cunoastere, adaptare si rezistenta la stres.