Noţiunea şi particularităţile recursului împotriva deciziilor instanţei de apel. Elementele recursului (obiectul, subiecţii)

Articolul 119 din Constituţia Republicii Moldova şi articolul 15 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, garantează participanţilor la proces şi altor persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în condiţiile stabilite de lege. Una din aceste căi de atac este reglementată în Titlul III, Capitolul XXXVIII, Secţiunea a 2-a din CPC al Republicii Moldova, fiind denumită: Recursul împotriva deciziilor instanţei de apel.

În Dicţionarul explicativ, recursul este definit drept fiind o cale de atac prin care se cere unei instanţe superioare să verifice legalitatea şi temeinicia unei hotărîri judecătoreşti nedefinitive, în vederea anulării sau modificării ei.

În legislaţia Republicii Moldova, nu este data o definiţie a recursului împotriva instanţei de apel, însa această noţiune o găsim în literatura de specialitate.

Ioan Leş defineşte recursul ca fiind o cale de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate de lege desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel, în apel sau de un alt organ cu activitate judecătorească.

Autorii manualului Drept procesual civil: Partea Specială, red. şt. A. Cojuhari – Chişinău, 2009, definesc noţiunea de recurs împotriva deciziilor instanţei de apel ca fiind o cale de atac extraordinară, de reformare, nedevolutivă şi, de regulă nesuspensivă de executare, prin care se exercită controlul de legalitate asupra deciziilor pronunţate de instanţa de apel.

Particularitaţile recursului împotriva deciziilor instanţei de apel

1.1. În mod incontestabil, primul şi cel mai important atribut sau particularitate a recursului împotriva deciziilor instanţei de apel (RDA), este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Caracterul extraordinar reiesă, din prevederele CPC al RM, spre exemplu art. 432 CPC al RM prevede ca RDA poate fi declarat doar in temeiurile prevazute de art. 400 alin. (2) si (3). Această reglementare inconsecventă ar putea fi explicată prin faptul că normele respective privind căile de atac au fost preluate în mare parte din Codul de procedură civilă al României în redacţia Legii nr.59/1993. Aceasta lege a stîrnit multiple contradicţii prin rîndurile doctrinarilor, unii considerînd că are caracter ordinar, iar alţii caracter extraordinar. Însă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2000 i s-a conferit atributele unei căi extraordinare de atac, care a pus capăt contradicţiilor pe tema data.

Actualul Cod de procedură civilă al Republicii Moldova, spre deosebire de cel din 1964, nu evidenţiază căi ordinare şi căi extraordinare de atac. Totodată, din punctul de vedere al condiţiilor de exercitare, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel reprezintă o cale extraordinară de atac, deoarece : a) pentru a exercita recursul nu este suficient să fii nemulţumit

de hotărâre, ci trebuie observate cu stricteţe toate condiţiile şi motivele prevăzute de lege; b) recursul nu este, de regulă, suspensiv de executare; c) el vizează, ca regulă, nelegalitatea şi deci nu provoacă un control complet asupra hotărârii atacate".

Temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziilor instanţei de apel vizează în exclusivitate ilegalitatea deciziei atacate, de aceea instanţa de recurs nu va efectua o nouă rejudecare a fondului ci va efectua ,datorită unui profesionalizm mai mare, doar un examen critic asupra chestiunilor de drept, stabilirea circumstanţelor de fapt fiind în atribuţia judecătoriilor şi a Curţii de Apel.

1.2. O altă trăsătură specifică a recursului împotriva deciziilor instanţei de apel constă în faptul că acesta reprezintă o cale nedevolutivă de atac, adică nu provoacă o rejudecare a pricinii. Rolul recursului împotriva deciziilor instanţei de apel nu este acela de a realiza o nouă judecată în fond, de a examina pricina sub toate aspectele, ci exclusiv de a asigura efectuarea unui control suplimentar de legalitate a deciziei atacate, în sensul dat, recursul nu reprezintă un al treilea grad de jurisdicţie. Astfel conform alin.(1) art.442 CPC, instanţa de recurs va examina recursul pe baya actelor în dosar, şi în limitele invocate în cererea de recurs, legalitatea hotărîrei atacate, fără a administra dovezi noi. Verificînd legalitatea deciziilor curţilor de apel, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova asigură aplicarea corectă şi unitară a legilor de către instanţele judecătoreşti.

1.3. Recursul împotriva deciziilor instanţei de apel se află la dispoziţia părţilor şi a altor participanţi în proces, de aceea este o cale de atac comună.

1.4. Recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de reformare, el fiind soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova, ca fiind instanţa ierarhic superioare celei care a emis hotărârea atacată.

1.5. În Republica Moldova declararea recursului împotriva deciziilor instanţei de apel, de regulă, nu suspendă executarea hotărârii. Excepţie constituie doar cazurile strămutării de hotare, distrugerii de plantaţii, demolării de construcţii sau de orice bun imobil şi alte cazuri prevăzute de lege. Suspendarea executării hotărârii poate fi dispusă de către instanţa de recurs la cererea recurentului cu condiţia depunerii cauţiunii (art.435 CPC).

Elementele recursului împotriva deciziilor instanţei de apel

Obiectul recursului împotriva deciziilor instanţei de apel

Obiectul recursului împotriva deciziilor instanţei de apel îl desprindem din prevederele art. 429 CPC al Republicii Moldova. Potrivit art.429 pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel în calitate de instanţă de apel, sau decizia instanţei de apel concomitent cu hotarîrea primei instanţe. Astfel, daca instanţa de apel a menţinut hotărîrea primei instanţe, obiect al recursului va fi atît hotărîrea instanţei de fond cît si decizia curţii de apel, în cazul în care instanţa de apel casează hotărîrea instanţei de fond,pronunţînd o nouă hotărîre, atunci obiect al recursului va fi doar decizia instanţei de apel. Dacă Curtea de Apel a modificat hotărîrea primei instanţe atunci obiect al recursului va fi decizia instanţei de apel, în cazul în care recurentul nu este de acord doar cu modificarea adusa, sau conform principiului disponibilităţii poate ataca cu recurs atît dispoziţiile hotărîrei primei instanţe cît şi cele din decizia instanţei de apel.

Art.429 mai prevede că pot fi atacate cu recurs şi încheierile date în apel, insă doar o dată cu decizia de apel, cu excepţia acelor încheieri care pot fi atacate separat cu recurs şi care fac imposibilă desfăşurarea mai departe a procesului. Astfel pot fi atacate separat cu recurs încheierile de a nu se da curs cererii de apel, încheierile de restituire a cererii de apel, potrivit Hotarîrea Penului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs ,nr.3 din 27.03.2006 , încheierile instanţei de apel se ataca cu recurs şi se examinează în ordinea Secţiunii 1 a Capitolului XXXVIII din CPC. Examinînd recursurile încheierilor instanţei de apel, prin care s-a restituit cererea de apel, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova, se va expune doar asupra corectitudinei calculării termenului de apel, a temeiniciei refuzului de a repune în termen, însă fără a se expune asupra legalităţii hotărîrei prin care s-a soluţionat fondul.

Datorită faptului că recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac extraordinară, persoanele interesate, care nu au folosit calea apelului nu vor putea declara recurs, astfel respectîndu-se principiul ierarhiei căilor de atac. În unele state precum Germania, legislaţia procesual civilă prevede că se poate de declarat recurs la Curtea Federala de Justiţie, fără exercitarea prealabilă a apelului, în condiţiile în care : a) ambele părţi sunt de acord, b) litigiul ridică o importantă problemă de drept.

În cazul în care o parte a declarat apel, şi drept urmare, hotărîrea primei instanţe a fost modificată sau casată, partea în defavoarea căreia s-a emis decizia de apel, deşi nu a folosit calea apelului poate ataca cu recurs decizia instanţei de apel.

Conform art.429, alin.4), nu pot fi atacate cu recurs deciziile de trimitere a acauzei la rejudecare ce nu se supun nici unei căi de atac, dintr-un simplu motiv – de a nu admite abuziv taraganarea judecării cauzei. Curtea Constituţionala a Republicii Moldova s-a expus asupra nesupunerii nici unei căi de atac a deciziei de trimitere spre rejudecare a pricinei în felul următor: cauza cetăţeanului se află deja pe rol în prima instanţă sau în instanţa de apel, atîta timp cît cauza se afla în proces de examinare de către instanţa judecătorească, nu se poate vorbi despre îngrădirea accesului la justiţie. Deja hotărîrea emisă după rejudecare, poate fi supusă căilor ordinare şi extraordinare de atac, în dependenţă de instanţa care s-a pronunţat la rejudecare asupra fondului cauzei.

Conform art.429, alin.4) nu pot fi atacate cu recurs hotărîrele în privinţa cărora apelul a fost retras, drept urmare a principiului disponibilităţii participanţilor la proces de a dispune liber de drepturile lor materiale şi procedurale la toate fazele procesului civil. Prin retragerea apelului se înţtelege că reclamantul este de acord cu hotărîrea primei instanţe, şi drept urmare depunerea unei cereri de recurs la Curtea Supremă de Justiţie nu va fi posibilă.

Obiect al recursului este dispozitivul hotărârii, cuprinzând soluţia dată de instanţă, cu care nu este de acord recurentul. Sunt posibile totuşi situaţii când recurentul este de acord cu soluţia adoptată, dar nu este mulţumit de motivarea acesteia. în asemenea situaţii apare necesitatea atacării cu recurs a părţii de motivare a hotărârii. La soluţionarea acestei probleme trebuie de remarcat, întâi de toate, că legislaţia procesuală civilă în vigoare a Republicii Moldova nu prevede expres posibilitatea atacării cu recurs numai a părţii de motivare a hotărârii. În lipsa unei dispoziţii legale exprese, opiniile exprimate în literatura de specialitate s-au divizat în două grupe.

În literatura română este unanim acceptată poziţia, potrivit căreia motivarea hotărârii nu poate fi atacată separat cu recurs. În susţinerea acestei idei se invocă decizia instanţei judecătoreşti supreme din România, adoptată la mijlocul secolului al XX-lea, care stipulează că „partea nu poate declara recurs contra unei hotărâri prin care i s-a dat câştig de cauză, chiar dacă nu este mulţumită de considerentele acesteia, deoarece nu are interes. Partea care a câştigat procesul nu are interes să atace hotărârea, chiar dacă motivarea este greşită sau o lezează din punct de vedere moral, din moment ce pretenţiile sale au fost recunoscute, iar partea din hotărîre care va dobândi puterea lucrului judecat şi va fi executată este dispozitivul, însă ca excepţie, dacă în partea motivantă

instanţa s-a expus asupra unor problem care excede limitele unui considerent care poate fi opus cu autoritatea lucrului judecat, atunci, s-ar putea ataca cu recurs aparte partea motivantă. Dacă va fi introdusă o cerere de recurs prin care se va ataca partea motivantă dintr –o hotărîre, atunci cererea de recurs va fi declarată inadmisibilă şi va rectifica ori va înlătura considerentul greşit, înlocuindu-l cu cel corect, de aici rezultă că practica română nu admite motivarea greşită a hotărîrei, însă nu prevede recursul separat pentru o motivare incorecta, ci doar posibilitatea rectificării.

Procesualiştii ruşi sunt însă de părerea că partea motivantă dintr-o hotărîre poate fi atacată separat cu recurs, chiar dacă din dispozitiv este clar că pretenţiile i-au fost satisfăcute.

Sunt de accord cu părerea ruşilor, deoarece în partea motivantă sunt incluse circumstanţele pricinei care au fost constatate, şi probele care au stat la baza temeiniciei hotărîrei, pe care se intemeiază concluziile asupra circumstanţelor constatate.

Subiecţii recursului împotriva deciziilor instanţei de apel

Dreptul exercitării recursului împotriva deciziilor instanţei de apel îl au subiecţii enumeraţi în art.430 CPC al Republicii Moldova. Conform articolului dat sunt în drept să declare recurs :

a) Părţile şi alţi participanţi la proces,b) Martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea

cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.Potrivit art.55 CPC, se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienţii, reprezentanţii,

procurorul, persoanele care, în conformitate cu alin.(2) art.7, art.73 şi art.74 CPC, sunt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, petiţionarii şi persoanele interesate în pricinile cu procedura specială. Trebuie de menţionat că reprezentantul părţii în proces, al intervenientului, petiţionarului sau al persoanei interesate poate exercita calea de atac împotriva hotărârii numai dacă acest drept este expres prevăzut în procură (art.81 CPC). Reprezentanţii legali dispun de dreptul exercitării căilor de atac în virtutea legii (art.79 CPC).

Persoanele care au contribuit la înfăptuirea justiţiei (martorul, expertul, specialistul, interpretul) şi reprezentantul în nume propriu pot declara recurs doar cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvin.

Deoarece recursul este o cale de atac nedevolutivă de drept, care nu presupune o nouă rejudecare a pricinii în fond, alte personae a căror drepturi le-au fost lezate prin hotărîre, nu vor putea declara recurs, aceste persoane au dreptul să declare numai apel.

Potrivit Hotarîrei Penului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs ,nr.3 din 27.03.2006, punctul 11, chiar daca partea care a introdus recursul, a indicat greşit motivele recursului, atunci cererea de recurs nu va fi declarată inadmisibilă sau nu va fi restituită daca din partea scriptica va fi evidentă o prevedere stabilită de art. 400 CPC alin.(2)-(3).

Punctul 12 al aceleiaşi hotărîri explicative menţionează că oreclamanţii, copîrîţii şi/sau intervenienţii care participă la proces de partea recurentului se pot alătura la recurs, dacă poziţiile lor coincid în ceea ce priveşte temeiurile recursului, prin prezentarea unei cereri scrise. Astfel, persoana care se alătură la recurs nu poate prezenta alte temeiuri în afara celor invocate de către subiectul care a depus recursul, însă dispune de posibilitatea de a le dezvolta, prin adăugarea altor argumente în justificarea aceluiaşi temei.

În cazul în care persoana alăturată a formulat şi alte temeiuri pe lîngă cele invocate de persoana care a depus recursul, cererea se va considera depusă numai în măsura în care nu depăşeşte temeiurile invocate de subiectul recursului, şi în acest caz pentru cererea de alăturare la recurs nu se plăteşte taxa de stat. În cazul în care temeiurile invocate de persoana care se alătură nu coincid cu

cele invocate de subiectul recursului, persoana alăturată este în drept să depună cerere de recurs după regulile generale, cu achitarea taxei de stat (art.401 alin.(2) CPC).

Totodată, cererea care se referă la alăturare, conform principiului de drept „accesoriul urmează soarta principalului" şi în lipsa unei stipulaţii exprese, va fi examinată ca cerere accesorie cererii de recurs, urmînd soarta cererii principale, soluţia în cadrul acestei cereri fiind similară soluţiei pronunţate în cererea de recurs.

În noul Cod Civil al Republicii Moldova din 2002, a fost introdusă o nouă normă, şi anume art. 599, denumit Acţiunea oblică, care prevede că creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă poate, în numele debitorului său, exercita drepturile şi acţiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să le exercite. Din norma dată rezultă că creditorii chirografari ai uneia din părţi în proces pot declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel în cazul în care acesta din urmă refuză sau omite să exercite acest drept.

Exercitând recursul împotriva deciziilor instanţei de apel în numele uneia din părţi în proces, creditorii chirografari trebuie să demonstreze existenţa următoarelor condiţii speciale: 1) creditorul are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de o parte în proces; 2) această parte nu exercită recursul împotriva deciziei instanţei de apel; 3) creditorul are un interes serios şi legitim pentru exercitarea acestei căi de atac (de exemplu, când nedeclararea recursului agravează solvabilitatea debitorului).

Bibliografie

1. Drept procesual civil: Partea Specială, red. şt. A. Cojuhari – Chişinău, 20092. Leş I. Tratat de drept procesual civil. – Bucureşti: Editura ALL Beck, 20013. Deleanu I. Tratat de procedură civilă. Vol. 2. - Bucureşti: Editura ALL Beck, 2005

Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova, din 29.07.1994. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1.

2. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr. 225-XV din 30.05.2003. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111-115 din 12.06.2003.

Practica judiciară a Republicii Moldova

1. Hotarîrea Penului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Cu privire la practica aplicării legislaţiei procedurale la examinarea cauzelor civile în recurs ,nr.3 din 27.03.2006.

Monografii

1. Munteanu A. Natura juridică şi condiţii speciale de exercitare a recursului împotriva deciziilor instanţei de apel, "Analele ştiinţifice. Ştiinţe juridice", 2005, nr.8, pag.369

2. V. Moţarschi Recursul împotriva deciziilor instanţei de apel în procesul civil  "Avocatul poporului", 2004, nr.3, pag.15