A. NOTIUNEA DE EDUCATIE Pedagogia cerceteaza un aspect al activitatii sociale:educatia,adica,formarea omului pentru a deveni un bun membru al societatii.Pedagogia este stiinta educatiei. Cuvantul “educatie” este de origine latina si are semnificatia de ingrijire,cultivare.La inceput,notiunea era folosita pentru a desemna ingrijirile date unei plante,unui animal sau unui copil pentru a se dezvolta.Mai tarziu a fost folosita numai in intelesul de ingrijire,indrumare,de cultivare a omului. In lumea contemporana si mai ales,in tarile socialiste,educatia nu se realizeaza numai in scoala,ci un numar tot mai mare de institutii concureaza la aceast.De aceea,pedagogia nu se limiteaza la cercetarea fenomenului educative in scoala,ci studiaza intreaga actiune de formare a omului,sub influenta tuturor factorilor educative. Omul a trait intotdeauna in societate,laolalta cu alti oameni.Cei varstnici au transmis celor tineri experienta lor sociala,i-au invatat cum sa munceasca si cum sa se comporte.In cadrul societatii si prin mijloacele puse la indemana de aceasta,omul a asimilat cunostinte,si-a format priceperea de a folosi uneltele de munca,si-a dezvoltat procesele psihice. De educatie,au nevoie,in general,copiii.Ei trebuie invatati cum sa munceasca si sa se comporte,cum sa-si ingrijeasca sanatatea,cum sa-si petreaca timpul liber.Semnificatia etimologica a cuvantului “pedagogie” indruma spre o asemenea acceptie:pais – copil, agoge – conducere,indrumare. Educatorul este persoana sau grupul social care conduce procesul educative.El organizeaza acest process,il dirijeaza in mod constient,ajutand astfel pe elev sa se dezvolte neincetat,sa se apropie de idealul educative.Familia,scoala si organizatiile de tineret sunt principalii factori care se preocupa de educatia omului,iar

dintre acestia,scoala detine rolul conducator.De educatia oamenilor se ocupa si alte personae,institutii si organizatii sociale,in afara de familie,scoala si organizatii de tineret.Intreprinderile de tot felul,institutiile juridice si administrative,organizatiile sindicale,asociatiile sportive,institutiile culturale(teatre,muzee,cinematografe) etc.

B. FAMILIA CA FACTOR EDUCATIV

Din perspectiva sociologica, familia este institutia fundamentala in toate societatile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legati intre ei prin origine, casatorie sau adoptiune". In societatea romaneasca, suntem familiarizati cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu si familia extinsa. Mai exista si un al treilea tip de familie, familia poligama.

Familia nucleu (nucleara) - "consta in doi adulti de sex opus care intretin o relatie sexuala aprobata de societate, impreuna cu proprii lor copii sau adoptati". Familia nucleu poate fi de doua feluri: de orientare si de procreare. Familia nucleara de orientare este familia in care ne nastem si in care ocupam statutul de copil. Familia nucleara de procreare este familia pe care o cream prin casatorie si obtinem statutul de adult. Familia extinsa (cosangvina) - "consta din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatura parinte-copil, care include legaturile intre frati si surori"

Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului, din urmatoarele puncte de vedere :

1.Fizic

2.Intelectual

3.Moral

4.Estetic

1. Familia se preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor. Ea asigura hrana si imbracamintea copiilor, ii fereste de pericole, le lasa timp de joaca, le creaza conditii cat mai bune de odihna si se ingrijeste de sanatatea lor. Un regim rational de viata nu poate avea decat urmari pozitive asupra dezvoltarii sale fizice. Familia ii formeaza copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala si il obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunastarea organismului. In perioada pubertatii, schimbarile fiziologice produse in organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizica a copilului; prin indrumari perseverente si afectuoase, prin modificarea regimului de odihna, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

2. Dezvoltarea intelectuala. In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul. Volumul, precizia vocabularului si corectitudinea exprimarii copilului depind de munca depusa de parinti in aceasta directie. Ca prim factor de educatie, familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupatiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvolta spiritul de observatie, memoria si gandirea. Parintii incearca sa explice copiilor sensul unor fenomene si obiecte pentru a le putea intelege. Copiii pun cele mai multe intrebari in jurul varstei de 3-6 ani, iar parintii ii ajuta sa-si insuseasca un numar mare de cunostinte, raspunzand cat se poate de corect si exact.

3. Educatia morala a copiilor. In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportamant: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si atitudini, ordinea, cumpatarea, grija fata de lucrurile incredintate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult; parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le spun copiilor ce e bine si ce e rau, ce e drept si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urat in comportamente. Aceste notiuni il ajuta pe copil sa se orienteze in evaluarea comportamentului sau si a celor din jur. Tot in sens moral, familia il indruma sa fie sociabil, sa fie un bun coleg si prieten.

B. SCOALA CA FACTOR EDUCATIV

In scoala,procesul educativ se desfasoara in forma sa cea mai organizata,denumita proces de invatamant.Elevii se formeaza aici prin activitatea pe care o depun in cadrul acestui proces,prin influenta directa a cadrelor didactice,prin stilul de munca al conducerii scolii.

 În şcoală, profesorul îndeplineşte următoarele funcţii:a) organizator al procesului de învăţământ;b) educator; c) partener al educaţiei; d) membru al corpului profesoral.Caorganizator al învăţării, profesorul îmbină aspectele obiectiv-logice ale transmiteriicunoştinţelor cu aspectele psihologice. Este deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice, ateoriei instruirii în transmiterea conţinutului învăţământului, cât şi de implicaţiile psihologice aleactului transmiterii: psihologia evoluţiei copilului, psihologia învăţării, strategiile comunicării, etc.Profesorul nu este doar un transmiţător de informaţii, care se rezumă la a da indicaţii elevilor, ceşi cum să înveţe, ci şi un antrenor care, prin întrebări analitice, stimulând gândirea elevilor, creeazăpremise pent ru ca aceş t ia , pr in găs i rea independentă a răspunsur i lor , să a jungă la o mai bună înţelegere a problemelor. Trezirea interesului elevilor, stimularea motivaţiei acestora este un rezultatal conducerii procesului instructiv. Se are în vedere şi dozarea dificultăţilor în procesul învăţării,conform cu situaţia concretă şi individualitatea fiecărui elev. Deci, a organiza învăţarea înseamnă agăs i metodele ce le mai adecvate , a cons t ru i secvenţe ins t ruc t ive bazate pe logica obiec t ivă adisc ip l ine i , a t rez i in terese le e levi lor ş i a s t imula performanţe le , a c rea o a tmosferă pr ie ln ică studiului, a doza dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor(Geissher,1981).

3.Mass-media ca factor educativ

Printre factorii care contribuie la educarea tinerei generaţii, dar şi a adulţilor, se află şimass-media, acţiunile acestora asociindu-se eforturilor generale de modelare a personalităţiiumane. Cu toate că rolul educaţional pe care îl deţin, în raport cu familia şi cu şcoala, nu este pedepl in lămuri t , mi j loacele moderne de comunicare de masă î ş i aduc propr ia cont r ibuţ ie la socializarea individului. Importanţa pe care o au, datorită influenţelor exercitate, este unanimrecunoscută: “…mass-media formează al patrulea mediu constant de viaţă al copilului, alături decel familial, de cel şcolar şi de anturajul obişnuit de

relaţii”(Ioan Cerghit, 1972, p.39). Datorită lor,c l imatul cul tura l -educat iv în care cresc ş i se formează copi i i dobândeş te noi d imensiuni ş iposibilităţi de influenţare. Este o ambianţă ce îi supune la o mare varietate de stimuli, generând noiexperienţe, trebuinţe şi interese, precum şi un mod aparte de a-şi exercita şi împlini activitatea decunoaştere şi culturalizare, dar şi de divertisment. A separa aceste efecte de cele datorate altor s t imul i soc ia l i ş i a le evalua pe f iecare în par te es te însă o ches t iune d i f ic i lă , dacă nu chiar   imposibilă.Mijloacele moderne de comunicare reprezintă un element fundamental al relaţiei omului culumea înconjurătoare. Informaţiile transmise prin intermediul acestor inovaţii tehnologiceconstituie una din sursele importante ale formării universului spiritual al omului zilelor noastre. Deaici necesitatea de a privi aceste mijloace ca pe nişte suporturi în educarea indivizilor de toatevârstele. Multe din activităţile de comunicare mediată pot servi învăţării şi formării, ceea ce îldetermină pe Claude-Jean Bertrand să afirme că „graniţele dintre jurnalism şi educaţie nu sunts t r ic te”(2001, p .45) , a l t fe l spus , chiar dacă l i se aduc numeroase acuze , ins t i tu ţ i i le media îndeplinesc, pe lângă alte funcţii, şi o funcţie educativă. Atât de prezente în decorul vieţii cotidiene,în ambianţa mediului şcolar şi extraşcolar, dacă ne referim doar la generaţia tânără, mass-media seconstituie într-un factor educativ care influenţează semnificativ comportamentele indivizilor şi, înansamblu, profilul personalităţii lor.Comunicarea de masă face parte din multiplele dimensiuni ale contextului socio-cultural încare cresc şi se formează copiii. Aceştia vizionează programele de televiziune, urmăresc emisiunileradiofonice sau c i tesc presa scr i să , cu mot iva ţ i i d in t re ce le mai d i fer i te , as t fe l de ac t iv i tă ţ idiversificându-le şi îmbogăţindu-le existenţa cotidiană. Ca urmare, modificări substanţiale seproduc la nivelul personalităţii lor, prin generarea unor opinii, atitudini şi comportamente noi.Pentru cei mai mulţi dintre ei, cum se întâmplă de altfel cu majoritatea semenilor noştri, intrarea încontact cu mass-media, dintre care televiziunea se impune ca opţiune, se situează pe primul loc înrândul ocupaţiilor din timpul liber. Participarea la interacţiunea mediată este una dintre cele maifrecvente activităţi de fiecare zi. Timpul afectat consumului de mesaje mediatice, îndeosebi audio-vizuale, este mare, cu numeroase implicaţii imediate sau latente, directe sau indirecte, previzibilesau imprevizibile asupra dezvoltării personalităţii lor aflată în plin proces de formare. Mesajeleaudiovizuale, deosebit de agresive, se inserează nu numai în timpul liber al copiilor, ci şi în celpetrecut la şcoală, creându-le obişnuinţe până la dependenţă. De când s-a impus ca o componentăimportantă a lumii moderne, sistemul mass-media s-a manifestat permanent ca un actor activ aljocului social, afectând funcţionarea celorlalte sisteme ale societăţii, inclusiv cel educaţional.

BIBLIOGRAFIE: