NOI DESCOPERIRI DE PLASTICA NEOLITICA SI ENEOLITICA LA TARTARIA SI LUMEA NOUA, JUD. ALBA SI CÂTEVA PROBLEME ALE TIPOLOGIEI SI CRONOLOGIEI ACESTORA

Asezarile preistorice ce cuprind straturi neolitice si eneolitice de la Tartaria – Gura Luncii si Alba Iulia – Lumea Noua reprezinta prin varietatea, cantitatea si calitatea materialelor arheologice descoperite în cuprinsul lor o piatra de încercare pentru orice cercetator care se ocupa cu studiul acestor perioade din istoria Transilvaniei. Aflându-se în zone agricole exploatate astazi extrem de intens, materialele arheologice din cele doua situri au fost, sunt si vor fi rascolite, scoase fortuit la suprafata. Din aceasta cauza, cele doua situri stau la baza unor colectii particulare valoroase, dar au fost studiate si pe calea unor cercetari sistematice, în mai multe rânduri. Rezultatele cercetarilor sistematice, dar si a celor perieghetice, au adus celebritatea acestor asezari.

Situl arheologic de la Tartaria – Gura Luncii (Materialele arheologice descrise cu acest prilej se afla în colectia personala Gheorghe Alungulesei. Ele au fost recoltate în urma cu mai multi ani, în urma unor periegheze succesive efectuate pe cele doua mari situri neolitice transilvanene.) este cunoscut ca urmare a unor descoperiri întâmplatoare semnalate de M. Roska (Roska 1942, 21, Nr. 77.). Asezarea preistorica din punctul Gura Luncii este cercetata sistematic, pentru prima data, de K. Horedt între anii 1942–1943(Horedt 1949, 44-57.). Urmatoarele sapaturi apartin lui N. Vlassa si s-au efectuat în anul 1961 (Vlassa 1962, 23-30; 1963, 485-494; 1976, 28-43.). Ultimele cercetari sistematice sunt realizate aici în anul 1989. Acestea au fost conduse de I. Paul (Din colectivul de cercetare au mai facut parte si I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Fl. Drasovean si S. A. Luca. (32) Sabin Adrian Luca). I. Descrierea plasticii neolitice si eneolitice de la Tartaria – Gura Luncii (colectia Gheorghe Alungulesei) 1. Fragment de statueta (Pl. I/3; Foto 1/1). Se pastreaza capul si pornirea dinspre gât a corpului. Fragmentul de statueta este, dupa caracteristicile sale de baza, unul dintre cele mai timpurii din noul lot de descoperiri fortuite ce provin de la Tartaria. Masca statuetei este evoluata ca tip si usor pentagonala. Ochii sunt redati prin doua incizii, cea din dreapta fetei fiind mai oblica decât cea din stânga. Nasul este rotund, una dintre nari fiind realizata printr-o impresiune sub forma de lacrima. Caracteristica foarte importanta pentru încadrarea cronologica a piesei, crestetul capului acesteia este tras spre spate, ca la atâtea alte reprezentari din Banat si Transilvania, la acest orizont cronologic si cultural. Piesa este realizata dintr-o pasta bruna, nisipoasa si grosiera. Arderea la care a fost supusa statueta este buna. Partea pastrata reprezinta zona superioara a unui „idol coloana”, evoluat din cei atât de caracteristici culturii Starcevo-Cris si întâlniti mai ales la sfârsitul fazei timpurii a culturii Vinca. 2. Fragment de statueta (Pl. I/4; Foto 1/5). Se pastreaza capul piesei. Piesa prezinta o masca triunghiulara, cu nasul proeminent. Fata este împartita în doua printr-o incizie foarte fina, întrerupta de nas. Crestetul piesei este tesit. Dupa toate probabilitatile, privirea reprezentarii era îndreptata în sus. Slipul din vechime al statuetei este cazut în totalitate. Culoarea fragmentului este caramizie, factura nisipoasa si cu arderea slaba, pasta fiind coapta. Statueta poate apartine, din punct de vedere cultural si cronologic, unei faze timpurii a culturii Vinca, varianta transilvaneana. 3. Cap de statueta (Pl. I/6; Foto 4/3). Dupa toate aparentele, capul piesei nu are masca. Stilul de realizare a fetei (sprâncenele proeminente; ochii redati prin incizii putin oblice fata de nas; nasul redat realist, chiar si narile fiind reprezentate prin doua impresiuni; gura rotunda) ne indica faptul ca piesa este realizata sub influenta unei culturi extracarpatice (Gumelnita, Salcuta, Precucuteni), la un moment cronologic ce tine de eneoliticul dezvoltat. Fragmentul este brun si prezinta flecuri de ardere. Statueta este degresata cu nisip, pleava si are arderea foarte buna. Piesa este lustruita si slipuita. Reprezentarea poate fi încadrata cronologic si cultural într-o etapa a culturii Petresti sau, poate, Lumea Noua. 4. Fragment de altaras (Pl. II/3; Foto 1/2-3; 4/4). Partea pastrata din altaras are doua picioare–postament si o parte dintr-un mic recipient. De asemenea, se mai pastreaza si o protoma antropomorfa, cu masca pentagonala–rotunjita si ochii aproape perpendiculari pe nas, redati prin incizii. Constatam redarea sprâncenelor cu precizie. Nasul protomei este proeminent si prelung. Piesa este de culoare caramizie (interiorul vasului este negru), cu factura semifina, nisipoasa, spatulata si cu arderea buna (secundara în urma unui incendiu, dupa câte se pare). Altarasul face parte dintre piesele nivelurilor eneolitice de la Tartaria, dupa factura si modul de realizare, apartinând, poate, culturilor Petresti sau Lumea Noua. 5. Fragment de statueta (Pl. II/4; Foto 3/3) din care se pastreaza capul. Piesa avea pe fata o masca pentagonala din care nu se mai pastreaza partea inferioara, rupta de mai mult timp. Ochii sunt redati prin incizii adânci, iar nasul este modelat sub forma unui gurgui de mici dimensiuni. De sub nas porneste o alta incizie, adânca. Nu stim cât de mult va fi continuat aceasta. Banuim ca nu foarte mult, ea reprezentând, mai mult ca sigur, o nara. Ceafa statuetei este tesita. Sânii piesei sunt tesiti. Reprezentarea este de culoare galbuie, cu factura fina, nisipoasa. Piesa este slipuita si are arderea foarte buna. Toate aceste caracteristici ne îndeamna sa atribuim fragmentul de statueta nivelurilor târzii, eneolitice, din acest sit.

6. Fragment de statueta (Pl. II/6; Foto 4/2). Una dintre cele mai frumoase piese ale acestui lot i s-a pastrat doar torsul. Capul, bratele – de la umeri pâna la încheieturi – si picioarele – din dreptul coapselor în jos – sunt rupte din vechime. Partea pastrata arata grija deosebita a autorului stravechi de a reda corect amanuntele anatomice ale reprezentarii (de exemplu, numarul degetelor). Dupa toate aparentele, aceasta era asezata pe un tron asemenea multor statuete din cultura Tisa I. Statueta este maronie, cu slipul cenusiu si arderea foarte buna (miezul piesei este negru). Piesa este degresata cu nisip fin. Caracteristicile statuetei ne fac sa o încadram, eventual, nivelurilor Petresti sau Lumea Noua din acest sit. 7. Cap (?) realizat dintr-o piatra de râu (Foto 1/6). De la Tartaria provine si un bolovan de râu rotunjit, pe care se disting trasaturile unei fete de om. Aceasta are sprâncenele si ochii semicirculari. Gura este, de asemenea, semicirculara, larga. Amanuntele de redare a fetei, mai degraba grotesti decât realiste, chiar daca schematizate, asa cum este arta neoliticului în general, ne îndeamna sa gândim ca ne aflam – în cel mai fericit caz – în fata unui joc al naturii. * Asezarea preistorica de la Tartaria–Gura Luncii reprezinta unul dintre cele mai importante situri arheologice transilvanene(Vlassa 1976, 28-31.). Am putea încadra, macar tipologic, unele dintre piesele descoperite întâmplator aici în stratigrafia, deja cunoscuta, a satelor stravechi din acest loc. Primele sapaturi sistematice efectuate în anii 1942–1943 publicate, cele ale lui K. Horedt(Horedt 1949), sunt – dupa cum ne-o arata ilustratia articolului(Ibid., Fig. 1, 4-8.) – mult mai ample decât cele executate de N. Vlassa în anul 1961(Vlassa 1976, Fig. 1-3.). Acesta din urma a mai adaugat sectiunilor si suprafetelor A, C, D, E si BF, cercetate în anii 1942–1943, sectiunea H si suprafata G, ambele executate în anul 1961(Ibid., Fig. 1.). Cercetarile cele mai consistente sunt cele din suprafata G, care a verificat, de fapt, profilurile suprafetei C cercetate de savantul sibian. K. Horedt ne spune ca în sapatura A stratul de cultura are 1,15 m. Chiar daca si-a adâncit cercetarile pâna la 2,80 m, nu a mai gasit nimic. Cea mai interesanta observatie a lui K. Horedt este cea dupa care ceramica turdasana apare la orice adâncime(Ibid., 49.). Alta este situatia în sapatura B (F). Acum, stratul de cultura s-a adâncit pâna la 2,60 m, iar locuinta adâncita descoperita cu acest prilej a fost cercetata pâna la 3,80 m (Ibid., 50. ). În sapatura C ceramica pictata patrunde pâna la 1,40 m, ceramica turdasana fiind prezenta, din nou, în toate nivelurile(Ibid., 51-52.). În suprafata E s-a ajuns la pamântul virgin la 3,20 m(Ibid., 53.). Dupa toate aceste sapaturi, K. Horedt denumeste nivelurile descoperite (Tartaria I – cu bordeie; Tartaria II a, b si c – cu locuinte de suprafata)( Ibid., 53-54.). Foarte importanta este si paralelizarea nivelului Tartaria II b cu Boian A, pe baza unui import ceramic(Ibid. Probabil Precucuteni I sau II.). Sapaturile lui N. Vlassa au fost – dupa cum mai afirmam – doar verificari ale stratigrafiei cunoscute anterior. Concluziile lui N. Vlassa le-am folosit într-o lucrare foarte recenta pentru a paraleliza stratigrafia de la Tartaria–Gura Luncii cu cea de la Turdas–Lunca(Luca 2001b, 147-151). Stratul 1 de la Tartaria este similar – cel putin în mare – cu nivelul I de la Turdas–Lunca.( Ibid., 147.) Stratul de cultura este subtire si întrerupt, pe alocuri, în ambele situri, iar locuintele sunt reprezentate prin bordeie cu foarte mult material arheologic(Vlassa 1976, 29.). Cât priveste încadrarea culturala a stratului 1 de la Tartaria, ne putem permite sa constatam ca între timp s-a demonstrat faptul ca Tisa I clasica este contemporana cu Vinca C, ceea ce ridica un semn de întrebare la încadrarea – extrem de timpurie – propusa pentru stratul 1 de la Tartaria (în care se afla, dupa autorul citat, si elemente Starcevo-Cris – de fapt, reminiscente ale acestei culturi semnalate pe seama aparitiei plevei tocate folosita ca degresant, paralelizate, în mare, cu Vinca A) paralelizat cu Vinca B1 – datorita prezentei elementelor Tisa I ! Între timp s-a demonstrat ca ultimul element genetic, cel Tisa I, este mai nou si paralel cu Vinca B2 (faza timpurie Tisa I) si Vinca C1 (faza clasica Tisa I).( Drasovean 1996, 87-89.) Prezenta plevei ca degresant este – dupa observatiile noastre din statiunile turdasene cercetate în ultimii 10 ani – slaba, dar consecventa. Punem aceasta pe seama dezvoltarii întârziate a culturii timpurii vinciene, a perpetuarii unor tehnologii arhaice de realizare a pastei ceramicii, observata de noi – de atâtea ori – în ultima vreme. Gh. Lazarovici – care este si cel mai bun cunoscator al realitatilor vinciene timpurii din România – observa, înca din anul 1979, ca: La Tartaria, în afara plasticii, . . ., nu au aparut elemente sigure Vinca A. Prin factura ceramicii, motive si forme, descoperirile din nivelul I sunt mai târzii (s.n.) decât cele de la Balta Sarata I, Trnovacka, Banija, Aradac, statiuni apartinând orizontului Vinca A / B1(Lazarovici 1979, 123.). Acelasi autor arata, în continuare, ca: În Transilvania . . .Cele mai multe elemente socotite Tisa, apartin în prezent culturii Szakálhát, grupului Bucovat sau grupului Turdas – dezvoltat independent de Vinca(Ibid., 159.). Toate aceste observatii concura la o încadrare mai târzie a stratului, poate într-o perioada contemporana cu nivelul I de la Turdas–Lunca, fiind încadrat, astfel, în cultura Turdas, faza veche, sau putin înaintea acesteia. Analizând situatia siturilor vinciene timpurii din Transilvania (Vinca A1–3 si B1)( Luca–Ciugudean–Roman–Dragota 2000; 2000a; Luca 2001b, 97-124.) constatam ca este posibil ca materialele de aceasta factura din Transilvania sa poata fi încadrate si în momente cronologice mai noi, din cauza unui proces de regionalizare ce se va fi întâmplat în aceasta provincie istorica a României. Din cauza fenomenului amintit, ca si pentru faptul ca legaturile cu zonele

vinciene–mama se vor fi rupt pentru aproximativ doua sute de ani, neoliticul dezvoltat transilvanean îmbraca forme arhaice, de traditia vinciana timpurie, peste care se suprapune o ceramica pictata a carei origini trebuie sa o cautam în zonele de NV si V ale României (Luca–Ilies–Bulzan 2000; Luca 2001b, 124-139; 2001; 2001a.).

Stratul 2 de la Tartaria, numit de N. Vlassa si de „faza Turdas–Petresti”, are exclusiv locuinte de suprafata (Vlassa 1976, 30.), spre deosebire de asezarile de la Turdas– Lunca (nivelul II – inferior este alcatuit din bordeie, doar nivelul II – superior fiind alcatuit din locuinte de suprafata) si Orastie–Dealul Pemilor, punct X2 (Luca 1997. Locuintele fazei vechi sunt adâncite, iar cele ale fazei noi sunt de suprafata.), în care nivelurile „clasice” turdasene au un moment „de venire” (cu locuinte adâncite) si un altul, ulterior, de „sedentarizare” (cu locuinte de suprafata).

Aceasta observatie ne sugereaza minimum doua idei, deosebite ca finalitate, în ceea ce priveste judecarea stratigrafiei celor doua statiuni: 1. Fie ca la Turdas–Lunca existenta celor doua niveluri vechi de bordeie ar sugera doua momente deosebite de venire si – implicit – un posibil hiatus între acestea, observatia pledând pentru vechimea mare a primelor bordeie din ambele situri, dar nu mai devreme de Vinca B; 2. Fie ca la Tartaria stratul 1 este legat prin aceeasi relatie (venire – sedentarizare) ca si în nivelul II (sau intermediar) de la Turdas–Lunca si Orastie–Dealul Pemilor, punct X2 (faza veche – faza noua) si atunci acesta este Vinca B2.

Aceste observatii – ca si cea conform careia stratul 2 de la Tartaria are 1 m grosime(Vlassa 1976, 29.) – ar sugera ca în el este cea mai buna stratigrafie pentru cultura Turdas de aici.

Stratul 3 de la Tartaria este numit de N. Vlassa si Petresti–Turdas.( Ibid., 30) Remarcam, din nou, similitudinea dintre stratigrafia de la Turdas–Lunca si Tartaria (nivelul III din prima statiune apartine culturii Petresti A–B – poate A –, pe când stratul 3 de la Tartaria apartine, în mare, tot acestei faze). Trebuie mentionata observatia conform careia: . . . la Tartaria lipseste un strat Petresti pur, lipsit de elemente turdasene, asa cum gasim în asezarile Petresti ce-si încep existenta mai târziu si într-o zona ce depaseste aria de maxima extensiune a culturii Turdas. De altfel, I. Paul merge si mai departe în monografia dedicata culturii Petresti, domnia sa afirmând ca: Convietuirea Turdas – Petresti pare a fi fost de mai lunga durata în aceasta zona. Ea se încheie pâna la urma, si aici, cu generalizarea treptata a culturii Petresti, sub forma unor asezari de mare întindere si cu o densa locuire, corespunzatoare fazelor mijlocii (A–B) si, mai ales, târzii (B)( Paul 1992, 20.). Dupa cum putem observa, situatia nu este deloc clara în ceea ce priveste aceasta convietuire, aceasta parând – de cele mai multe ori – a se datora a cel putin doi factori : 1. Antrenarea secundara a unor materiale arheologice turdasene în stratul petrestean în urma construirii locuintelor si complexelor arheologice petrestene. 2. Preluarea unor motive incizate de catre petresteni, acestea având o evolutie proprie, dar apropiata de modelul de baza, în cadrul culturii Petresti.

Stratul 4 de la Tartaria este numit de acelasi regretat cercetator clujean, Petresti–Cotofeni. Domnia sa credea ca dintr-un Petresti târziu, neornamentat prin pictare, se poate trece la cultura Cotofeni(Vlassa 1976, 30.). Sigur ca distanta cronologica dintre cultura Petresti, faza B, si cultura Cotofeni este semnificativa – la nivelul cunostintelor noastre actuale –, fapt ce exclude validarea acestei teorii. H. Dumitrescu observa faptul ca purtatorii culturii Cotofeni prefera – cel putin pentru fazele timpurii – acelasi tip de habitat ca si comunitatile neolitice de tip Turdas sau Petresti(Lazarovici–Dumitrescu 1985–1986, 8.), observatie care ni se pare semnificativa pentru definirea tipului economic caracteristic la sfârsitul eneoliticului (Ciugudean 2000.). La toate aceste observatii se pot adauga si cele obtinute în anul 1989, când nivelurile de locuire stabilite anterior s-au confirmat. *

Toate aceste idei au fost reamintite cititorului avizat pentru a încerca sa încadram cronologic si cultural, cât mai corect, macar unele dintre piesele colectiei publicate cu acest prilej. Ne referim la piesele de la Pl. I/3-4, 6 ; II/3-4, 6. Luate dupa caracteristicile tipologico–stilistice de baza aceste statuete pot fi împartite în cel putin doua loturi ce ar apartine si la doua orizonturi cronologice distincte.

LOTUL 1 cuprinde statuetele de la Pl. I/3-4 si II/3-4. În interiorul lotului 1 sar putea distinge si subloturi. Acestea sunt cerute de existenta statuetei de la Pl. I/3, pe de o parte, si a statuetelor de la Pl. I/4; II/4, pe de alta parte si, în sfârsit, altarasul de la Pl. II/3. Aceste subgrupe ar avea si valente cronologice, subgrupa 1 fiind cea mai veche, prin piesa de la Pl. I/3. Pe baza unor statuete asemanatoare s-a cerut si vechimea mare a complexului ritual descoperit de N. Vlassa la Tartaria (Vlassa 1976, 31, 34, Fig. 6; 125). Acesta era alcatuit din 26 de statuete din lut ars, doi idoli cicladici de alabastru, o bratara din scoica Spondyllus si trei tablite cu semne incizate, nepublicate niciodata toate si sub forma desenata (statuetele). Lânga acestea se aflau si osemintele în dezordine ale unui individ de 35–40 ani, o parte trecute prin foc, iar alta parte sparte. N. Vlassa se gândea si la o forma de canibalism ritual (Ibid., 31.). Vazând cum arata piesele antropomorfe de lut din arealul vincian, la orizontul cronologic invocat, constatam ca statuetele

antropomorfe de la Gornea (Balanescu 1979; pentru încadrarea cronologica si culturala: Lazarovici 1977.), Balta Sarata (Balanescu 1982; pentru încadrarea cronologica si culturala: Lazarovici 1975.), sau Liubcova (Luca 1990; 1998; nivelurile V–III. ), pot fi baza tipologica pentru statuetele din lotul de la Tartaria, dar nici unele din piesele invocate nu reprezinta o secventa atât de comprimata structural ca si depozitul transilvanean. Impresia pe care o avem este ca acest complex – cel descoperit de N. Vlassa – este cu adevarat ritual si nu are legatura cu stratigrafia cunoscuta pâna acum în acest sit, mai precis cu stratul 1 –, groapa în care s-au depus piesele netinând de straturile de locuire de la Tartaria, ci de un moment mai vechi, localizat cronologic într-o etapa anterioara. Cei care au depus statuetele în groapa erau fie în trecere, fie au realizat un ritual de initiere sau consacrare ale carui semnificatii ne scapa, locul sacru nefiind locuit decât dupa ce s-a uitat care sunt semnificatiile actului religios de consacrare în sine sau când populatia neolitica si-a modificat ceva din modul specific de a se raporta la divinitate. Aceasta modificare s-a împlinit o data cu aparitia culturii Turdas, asa cum o definim noi astazi. De câte ori s-a analizat acest complex de cult a fost foarte greu ca el sa se raporteze si cronologic la stratigrafia de aici, tipologia statuetelor cerând o încadrare timpurie, iar ceramica nepermitând, decât fortat, aceasta(Milojcic 1965; Makkay 1990.). Credem ca în explicatia noastra anterioara se afla cheia problemei încadrarii cronologice a complexului ritual de la Tartaria, dar si a unor niveluri vechi a statiunilor cu stratigrafie deja consacrata din Transilvania.

Conservatorismul comunitatilor vinciene timpurii de aici – amintit deja – se poate observa atât în pastrarea unor caracteristici arhaice, vinciene vechi, în ceramica turdasana dar, mai ales, în plastica ce apare în aceste statiuni. Aceasta, cultura Turdas, respecta, la un orizont cronologic Vinca B sau C, cutumele stabilite de vincieni înca din faza A a culturii lor, dupa ce acestia le abandonasera de mult în zonele de origine.

Cum se poate explica altfel faptul ca masca statuetelor din Transilvania este triunghiulara – sau usor pentagonala –, simpla, în tot neoliticul dezvoltat, dar si în cultura Turdas, asa cum este caracteristica doar în fazele timpurii ale culturii Vinca în Yugoslavia si Banatul de Sud? (Tip a si b la Tasic 1973, 23, Sl. II.).

Cum se poate explica faptul ca toate statuetele vinciene si turdasene din Transilvania au ochii incizati dupa cel mai simplu tipar vincian, mult complicat în fazele dezvoltate si finale ale culturii în zonele–mama? (Ibid., Sl. I – tip a).

Pentru exemple din Transilvania, si în sprijinul acestor observatii, nu ne putem referi decât la descoperirile stratigrafiate, din ultimul timp, de la Romos (Luca 1995–1996, T. III.) si Turdas–Lunca (Luca 1997a; 2001b, 81, 88-91, Fig. 6; 7/7), neuitând de descoperirile mai vechi de la Turdas (Roska 1928; 1941; 1942), dar si de cele de la Tartaria, publicate de N. Vlassa. Emblematic este si faptul ca masca Statuetei de la Liubcova este triunghiulara, nu pentagonala cum ar cere-o orizontul cronologic si cultural la care se încadreaza piesa (Luca–Dragomir 1987; 1989; Luca 1989(1990); 1991.). Tot pilduitor este si exemplul asezarii de tip tell de la Chisoda Veche unde statuetele realizate într-un stil vechi, cu masca triunghiulara, apar în aceleasi bordeie cu cele având masca pentagonala (Radu 1979, 67, Pl. I–III.). Deci, tipologia formelor de masca nu respecta întotdeauna – nici chiar în cultura Vinca – cutumele stabilite pâna acum drept reguli generale.

LOTUL 2 cuprinde statuetele de la Pl. I/6 si II/6. Modul de schematizare al fetei în cazul piesei de la Pl. I/6 este apropiat de cel din culturile de la sud de Carpati (Dumitrescu 1974, Fig. 243, 251/1, 259- 261.), chiar daca maniera de lucru a statuetei pastreaza certe influente locale. În cazul celei de a doua piese (PL. II/6), observam ca suntem în fata unei statuete ce provine, cu siguranta, din nivelurile eneolitice de tip Petresti din acest sit. Bustul îsi regaseste analogii în cultura Vinca (Tasic 1973, T.XLVII/179; LIII; LXI; LXVIII.), acest tip de statueta putând sa fie înrudita si cu cele figurate pe tron, din cultura Tisa I (Korek 1987, 53-57, Fig. 14-16; Raczky 1987, Fig. 32-35, 37; Hegedüs–Makkay 1987, Fig. 7-10; X X X 1987, coperta; vase de acelasi tip se întâlnesc si în cultura Gumelnita: Dumitrescu 1974, Fig. 256-258..). Ambele tipuri de piese arata deschiderea spre vest si spre sud a lumii eneolitice transilvanene si legaturile culturale si – de ce nu ? – comerciale din epoca. Probabil ca aceste piese provin dintr-un nivel stratigrafic în care se produce o sinteza între elementele turdasene, cele Lumea Noua si cultura Petresti. * Statiunea de la Alba Iulia–Lumea Noua este cunoscuta din anul 1942 când, în urma unor constructii edilitare, s-a descoperit un strat compact de arsura si fragmente ceramice. În acelasi an s-au facut si primele determinari stiintifice, istorico–arheologice, asupra sitului arheologic. Cercetarile arheologice propriuzise s-au desfasurat în anii 1944, 1945 si 1947 (Berciu–Berciu 1949, 1-2.). Urmatoarele sapaturi sistematice ce au vizat acest sit s-au desfasurat în anul 1961 (Berciu 1968, 54-55.). II. Descrierea plasticii neolitice si eneolitice de la Alba Iulia – Lumea Noua (colectia Gheorghe Alungulesei) 8. Fragment de statueta (Pl. I/1; Foto 3/1-2) din care se pastreaza doar capul. Masca de pe fata statuetei este pentagonala, arcuita. Ochii sunt redati prin incizii scurte si oblice fata de nas. Nasul este modelat realist, legat de sprâncene si are o singura nara redata printr-o impresiune rotunda. Crestetul capului este tesit

si perforat vertical–transversal, din loc în loc. Piesa este caramizie, nisipoasa, fina si cu arderea foarte buna. Statueta poate apartine nivelului celui mai vechi de la Lumea Noua, mai precis culturii Vinca sau culturii Turdas. 9. Fragment de statueta (Pl. I/2; Foto 2/1-2). Se pastreaza corpul acesteia. Piesa este modelata respectând cerintele realismului generalizat în neolitic si eneolitic. Postamentul pe care este figurat bustul reprezinta picioarele. La baza acestuia se afla doua incizii scurte, paralele si suprapuse. Postamentul prezinta o alveolare rotunda la partea sa inferioara. Sânii, care tradeaza sexul feminin ai reprezentarii – la fel ca si fesele, ferm reprezentate – sunt modelati realist, fiind figurate pâna chiar si sfârcurile acestora. Pe spatele statuetei se pot observa mai multe incizii. Catre fese sunt doua incizii, dinspre care pornesc, spre umeri, incizii reprezentând un triunghi cu vârful în jos, umplut cu o retea complicata de incizii scurte. Bratele reprezentarii sunt desfacute în lateral. Acest fragment de statueta ne sugereaza faptul ca, uneori, inciziile ce sunt realizate pe piesele neolitice sau eneolitice pot sa reprezinte nu numai parti de vestimentatie ci chiar tatuaje. Reprezentarea este caramizie, nisipoasa, semifina si cu arderea buna. Piesa poate apartine nivelurilor timpurii din situl de la Lumea Noua, mai precis culturii Vinca sau culturii Turdas. 10. Fragment de statueta (Pl. I/5; Foto 4/1). Din piesa se pastreaza capul si o parte din corp. Aceasta este una dintre cele mai realist modelate piese din lotul Lumea Noua. Masca ce-i acopera fata este triunghiulara. Trasaturile fetei sunt deosebit de realist redate, aidoma unui portret. Crestetul piesei este tesit si perforat vertical–transversal, din loc în loc. Mai mult, pe partile extrem–laterale ale piesei exista doua „agatatori” perforate. Din piesa s-a pastrat si sânul drept, tesit, precum si umarul din dreapta pe care se pot distinge niste „valuriri” care reprezinta, în viziunea noastra, modul de redare al partii superioare a îmbracamintei. Statueta este brun–cenusie, degresata cu nisip si pleava si cu arderea slaba, mai mult coapta. Piesa poate apartine nivelului cu acelasi nume din asezarea de unde provine lotul de statuete. 11. Fragment de statueta (Pl. II/1; Foto 1/4). Piesa reprezinta o parte dintr-un tors. Partea pastrata din statueta are atribute sexuale feminine si anume sânii redati prin doua gurguie ascutite si fesele modelate proeminent. La aceasta piesa fesele sunt despartite printr-o incizie adânca. Pe spatele reprezentarii se poate distinge un capat de incizie oblica (parte din inciziile care figurau parul ?). Piesa este neagra, semifina, nisipoasa si cu arderea buna. Dupa factura si caracteristicile sale generale, statueta poate proveni din nivelurile culturii Lumea Noua sau, poate, ale culturii Turdas. 12. Fragment de statueta (Pl. II/2; Foto 2/3). Piesa reprezinta o parte din tors, pastrat de la gât pâna catre primul sfert al coapselor. Reprezentarea este ornamentata cu incizii. Pieptul prezinta un triunghi incizat cu vârful în jos. În interiorul sau sunt incizii paralele cu una dintre laturile triunghiului. Spatele piesei este ornamentat cu trei incizii unghiulare, paralele, ce pornesc dinspre fese, cu vârful în sus. Dinspre umeri pornesc alte incizii unghiulare dispuse invers. Aceste incizii pot sa reprezinte o piesa de îmbracaminte (camasa). Lucru inedit, piesa prezinta o umflatura modelata plastic la partea inferioara a torsului si nu are modelate fesele. Aceste amanunte ne îndeamna sa consideram statueta ca fiind masculina, una dintre putinele prezentând acest sex din neolitic si eneolitic. Bratele statuetei sunt modelate ca fiind orientate în lateral si perforate. Piesa este neagra la culoare, semifina, cu nisip si cu mica folosite ca degresant al pasta. Arderea este buna. Reprezentarea poate fi considerata ca apartinând culturii Lumea Noua sau, poate, culturii Turdas. 13. Fragment de statueta (protoma ?) (Pl. II/5; 2/4). Atasarea piesei la un vas a facut ca modul de simbolizarea a atributelor sale esentiale sa fie foarte schematizate. Privirea reprezentata prin ochii incizati este orientata în sus, nasul este prelung si narile sunt realizate prin doua impresiuni rotunde. Inciziile de pe pieptul si spatele protomei sugereaza „înfasarea” acesteia ca o mumie. Piesa este caramizie, semifina, nisipoasa si cu arderea foarte buna. Dupa factura si caracteristicile sale generale statueta poate proveni din nivelurile culturii Lumea Noua sau, poate, ale culturii Turdas.

* Stratigrafia asezarii preistorice de la Alba Iulia–Lumea Noua este cunoscuta din doua articole, deja citate (Berciu–Berciu 1949, 1-18; Berciu 1968, 53-60.). Studiind primul dintre aceste articole aflam ca asezarea are stratigrafie cu o grosime variabila, între 0,70 si 2 m. Stratul de cultura este subîmpartit în trei subniveluri, mai mult pe seama tipologiei ceramicii decât datorita diferentelor coloristice, de continut sau arhitecturale a nivelurilor detectate(Berciu–Berciu 1949, 4). Retinem ca specia pictata D1, apartinând culturii Lumea Noua, apare în nivelurile inferioare ale stratului de cultura Turdas, pe când specia D2 – apartinând culturii Petresti – se întâlneste, în general, în cele mijlocii si în cele superioare(Ibid., 9.).

Acestor observatii li se adauga cele din articolul mai recent ale lui I. Berciu, multa vreme neluate în seama. Cu aceasta ocazie aflam date mult mai aprofundate si corecte – dupa noi – despre stratigrafia sitului (54).

Nivelul I (cel mai vechi) apartine culturii Turdas – si aici citam afirmatiile autorului – cu fragmente ceramice, sporadice, Starcevo-Cris. Nivelul I are doua orizonturi diferite. Primul dintre acestea este alcatuit din bordeie, iar al doilea din locuinte de suprafata. Bordeiele pot avea si 1,50 m adâncime. Nivelul II este despartit de nivelul I prin podine de lut. Acesta apartine, ca si urmatorul, culturii Lumea Noua. Locuintele reprezentative pentru acesta sunt cele adâncite, bordeiele. Locuinte de suprafata nu au fost descoperite. Nivelul III contine materiale arheologice de tranzitie spre cultura Petresti. Din punctul de vedere al arhitecturii, locuirea nivelului este reprezentata prin locuinte de suprafata. În ceramica nivelului regasim atât de importuri liniare, cât si de ceramica de cea mai buna factura Vinca–Turdas (cultura Turdas, dupa opinia noastra). Nivelul IV apartine culturii Petresti. Dupa opinia autorului acesta încheie evolutia culturii Lumea Noua. Pe cuprinsul asezarii s-a descoperit un depozit de vase apartinând culturii Basarabi. În solul arabil se descopera si fragmente ceramice apartinând culturii Cotofeni, ca si urme de locuire romana. Urmele romane au constituit, uneori, si un nivel stratigrafic independent.

Aceste observatii de stratigrafie verticala, completate cu compararea zonelor diferite în care s-au facut sapaturi la Lumea Noua au facut pe autorul lucrarii sa extraga concluzii valabile, prin actualitatea lor, si în momentul de fata (55).

Prima observatie(56) ne atrage atentia asupra participarii culturii Tisa la geneza culturii Petresti, chiar daca autorul mentioneaza ca aceasta influenta nu este neaparat fundamentala. A doua observatie (57) se refera la geneza „culturii Vinca–Turdas” (a se citi Vinca timpurie pentru fazele A si B si Turdas pentru cultura formata pe baze vinciene la orizont cronologic Vinca B2 final) transilvanene. Nu este vorba despre vechiul orizont Vinca–Turdas – Vinca timpurie la noi –, adica Vinca A si B – si nu pot sa fiu decât de acord cu aceasta observatie, cum constatam într-o serie de articole si carti scrise recent (58) – luat în sensul cronologiei relative stabilita pentru aceasta civilizatie, ci de alta faza a fostului fond Vinca–Turdas – Vinca timpurie –, dezvoltata în conditii noi, create de neoliticul mijlociu – a se citi dezvoltat – din centrul Transilvaniei. Nimic mai adevarat! Observam acest lucru – bineînteles, la alta scara si cu alta argumentatie – în ultimele mele lucrari. 54 Berciu 1968, 55-56. 55 Ibid., 56-58. 56 Ibid., 56. 57 Ibid., 56-57. 58 Luca 1995–1996; 1997, 71-76; 1999, 7-14; 2000, 96-104; 2001b, 95-143, 147-152; Luca–Pinter 2001, 34-40, 81-90.

Mai departe, autorul la care ne-am referit atât de des, I. Berciu, face observatii vizionare asupra modului în care evolueaza cultura Vinca timpurie în Transilvania spunând ca: Fondul vechi Vinca din Transilvania centrala nu se stingea, ca în alte parti ale ariei ei de raspândire, ci continua sa se dezvolte, dupa cum se asimilase, în chip creator, unele elemente ale culturii Starcevo- Cris, dintre care ceramica pictata înainte de ardere era un factor esential. În acest fenomen gasim unul din aspectele originalitatii neoliticului mijlociu – dezvoltat, dupa noi – din centrul Transilvaniei, asigurându-se, astfel, dainuirea fondului Vinca–Turdas si Starcevo-Cris si crearea, apoi, a bazei de formare a culturii cu ceramica pictata de tip Petresti. Sigur ca nasterea acestei culturi – Petresti – este influentata decisiv de evolutia culturii Turdas, anterioara culturii Petresti si ulterioara fazelor timpurii ale culturii Vinca. Enigmatica ramâne în continuare pozitia culturii Lumea Noua, ale carei materiale pictate par a fi, mai degraba, o specie pictata a altei culturi – în cazul nostru Turdas –, aidoma situatiei care se profileaza prin noile descoperiri din SV-ul Transilvaniei, unde „faciesul Taualas” reprezinta, tot mai sigur, o specie pictata a culturii Turdas. Daca asa va fi fost si situatia „complexului cultural Lumea Noua” sau „culturii Lumea Noua”, judecarea realitatilor istorice din acest moment cronologic ar fi mult usurata. Toate celelalte observatii, ce urmeaza în articolul citat pâna acum (referitoare la picioarele de vase, ornamentele punctat–incizate, tehnica realizarii vaselor si a picturii, a pliseurilor si a uneltelor din piatra), sunt de o acuratete si precizie dezarmanta pentru cunoasterea neoliticului si eneoliticului transilvanean din acel moment61, dar nu au fost folosite ca atare de istoriografia ulterioara. Cât priveste plastica publicata în prezentul articol, aceasta reprezinta, în totalitate, momente din cronologia târzie, eneolitica mijlocie, poate timpurie a sitului de la Alba Iulia–Lumea Noua. * Prezentul articol ne permite sa emitem si unele opinii, care nici nu mai trebuiesc justificate – dupa mine – prin trimiteri bibliografice, deoarece sunt un bun comun pentru toti cei care cunosc realitatile neoliticului si eneoliticului din Banat, Crisana si Transilvania, dar si pentru toate culturile perioadei, luate în general. 59 Luca–Ciugudean–Roman–Dragota 2000; 2000a. 60 Berciu 1968, 57. 61 Ibid., 57-58.

44 Sabin Adrian Luca Observatia de baza de la care pornim este cea dupa care statuetele întregi apar extrem de rar astfel în

perioadele stravechi. Este clar, dupa noi, ca aceasta observatie se poate transforma într-o axioma, într-o regula stricta pentru comunitatile neolitice sau eneolitice. Daca statuetele întregi sunt mai dese în neoliticul timpuriu (mai ales cele de tip „Venus”, dar, atentie, acestea au si atribute falice evidente), o data cu neoliticul dezvoltat si cu eneoliticul acestea devin tot mai rare. Putinele piese descoperite întregi dupa neoliticul timpuriu sunt astfel – în mod cert – datorita unor întâmplari sau fenomene magico– religioase particulare. Cum de se rup majoritatea statuetelor din lut ? Exista mai multe modalitati de desprindere a capului de trunchi, dar si de fragmentare a trunchiului, caruia, în prealabil, i s-a îndepartat capul. Dar sa vedem, mai departe, care sunt variantele acestui ritual. Capul este sectionat de corp prin mai multe procedee:

- Prin prinderea într-o mâna a corpului si în cealalta a capului si, mai apoi, prin rasucirea s-au smulgerea capului; daca acesta – capul – a fost modelat separat si prins de corp prin procedeele la îndemâna în epoca, acesta ramâne întreg;

- Prin lovirea capului statuetei de un obiect tare; în acest caz capul statuetei se desprinde la fel ca mai sus, dar parti ale capului (ceafa, crestetul, parti din masca) se rup separat;

- Prin lovirea capului de un suport elastic (dusumea, pamânt etc.); în acest caz capul se poate desprinde alaturi de parti din umerii statuetei, sectionarea acestuia nemaifiind atât de clara, bine delimitata, fata de restul corpului;

- Prin aruncarea statuetei cu putere si la distanta; în acest caz, sectionarea capului survine în urma unei lovituri întâmplatoare, nedirectionate precis, deci desprinderea partilor anatomice amintite nu mai rezulta dupa reguli pe care le vedeam ca fiind posibile mai înainte;

- În sfârsit, ruperea statuetei se poate datora si unor interventii ulterioare; de exemplu, descoperirea unor „idoli pagâni” sau descoperirea pieselor de copii si distrugerea acestora în urma jocului. Corpul, o data sectionat, poate fi si el, la rândul sau, resectionat:

- Printr-una dintre metodele enumerate mai sus se sectioneaza, de obicei, picioarele de restul corpului; aceasta actiune are drept rezultat ruperea picioarelor / postamentului sub fese, deci partea care ramâne cât de cât întreaga este doar torsul. Mâinile, ca parte a torsului statuetelor, se rup în mai multe moduri:

- În cazul în care sunt modelate în lateral, schematizate, bratele se rup în dreptul perforatiilor, în cazul în care acestea exista sau se desprind în zona lipirii de corp;

- În cazul în care acestea sunt modelate realist, acestea se desprind în asa mod încât se pierd bratele si antebratele;

- Modalitatile de rupere a mâinilor survin tot în urma unor gesturi ca mai sus, în exemplele date pentru desprinderea / ruperea capului. Sigur ca – în parte – unele statuete, fie ele zoomorfe sau antropomorfe, se rup – sau îsi pierd portiuni din corp – si din întâmplare, în timpul miilor de ani de pâna la noi, existând sute de situatii în care acestea pot fi distruse. De cele mai multe ori însa, procesul de rupere, distrugere a statuetelor, este intentionat si se desfasoara rational. Acest lucru implica gesturi rationale, greu de înteles în acest moment. Putem lega aceste manifestari de existenta unor ritualuri ce implica atât intentia de exonerare a unor divinitati, cât si, mai ales, procese de magie neagra (sigur ca aceasta, magia neagra, suporta si alte procedee, cum ar fi împungerea unor parti ale corpului statuetei, trecerea prin foc, îndepartarea sau deteriorarea ochilor sau a altor parti anatomice etc.). În primul caz s-ar pune în discutie ideea noastra mai veche, dupa care în locuintele oamenilor din neolitic si eneolitic ar exista „truse magice”, ca si în alte civilizatii mai apropiate în timp de noi, acestea reprezentând fie ipostaze ale existentei aceleasi divinitati, fie divinitati apropiate ca si competente, toate, împreuna, având un rol precis pentru propasirea spirituala si materiala a familiei în casa careia erau adapostite. În al doilea caz, suntem în fata „culturii nescrise”, greu de descifrat în orice perioada sau epoca. Gesturile si ritualurile magice ramân acoperite sub negura secretului. Ritmul acestora este trepidant, dar greu de surprins de un privitor neavizat. Finalitatea acestuia se desfasoara sub semnul transcedentalului. Întelegerea procesului magic este rezervata unor alesi care, la rândul lor, sunt „alesi”. Astfel, statuetele pot fi fabricate special ca reprezentând „pe cineva”, pentru a fi, mai apoi, distruse intentionat prin gesturi si procedee în urma carora „sa sufere” o persoana careia i se adreseaza „farmecele”. Statuetele pot fi întepate, strapunse, rupte prin rasucire etc. dupa cum ne-o arata variantele de distrugere amintite mai sus. Poate ca astfel se pot explica si faptul ca proportiile partilor anatomice ale corpului uman erau respectate, uneori pâna la obsesie, de „artistii” din perioada neolitica sau eneolitica. Toate aceste observatii ne dezvaluie o lume la fel de complicata si – în acelasi simpla – ca si societatea contemporana, în manifestarile sale „populare”. Oamenii au fost si sunt tot atât de complexati în fata imensitatii irationalului care îi înconjoara, uneori prea strâns. Debuseul gasit este, întotdeauna, în cultura

marginala, devianta, dar împlinita în lumi paralele, daca dorim. Tocmai de aceea interpretarea acestor gesturi si procese care îsi gasesc locul undeva la marginea rationalului sau, poate, în plenitudinea lui ?, vor fi greu de descris stiintific pentru lumea de astazi sau pentru cea din preistorie. Abrevieri bibliografice Periodice ActaMN - Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca Angvstia - Angustia, Sfântu Gheorghe Apvlvm - Acta Mvsei Apvlensis, Alba Iulia Banatica - Banatica, Resita BAI - Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, Iasi BHAB - Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, Timisoara BMA - Bibliotheca Musei Apulensis, Alba Iulia BMN - Bibliotheca Musei Napocensis, Cluj-Napoca CB - Caiete Banatica – seria arheologie, Resita DaciaNS - Dacia. Revue d'archéologie et d'histoire ancienne, Nouvelle Série, Bucuresti Germania - Germania. Anzeigen der Römisch–Germanischen Kommision des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt LNTR - The Late Neolithic of the Tisza Region, Budapesta – Szolnok PMJH -Publicatiile Muzeului Judetean Hunedoara, Deva SAA - Studia Antiqua et Archaeologica, Iasi Sargetia - Sargetia. Acta Musei Devensis, Deva StComCar - Studii si Comunicari de etnografie si istorie, Caransebes StUnivBB - Studia Universitatis Babes–Bolyai, Cluj Napoca StUnivBBT - Studia Universitatis Babes–Bolyai, Theologia graeco–catholica Varadiensis, Oradea Literatura Balanescu 1979 - Balanescu D., – StComCar 1, 1979, 33-41, 9 planse. Balanescu 1982 - StComCar 4, 1982, 113-120. Berciu 1968 - Berciu I., – Apvlvm 7, 1968, 1, 53-60. Berciu–Berciu 1949 - Berciu D., Berciu I., – Apvlvm 3, 1949, 1-43. Ciugudean 2000 - Ciugudean H., Eneoliticul final în Transilvania si Banat: cultura Cotofeni. – In: BHAB 26 (Timisoara 2000). Drasovean 1996 - Drasovean Fl., Cultura Vinca târzie (faza C) în Banat. – în: BHAB 1 (Timisoara 1996). Dumitrescu 1974 -Dumitrescu Vl., Arta preistorica în România (Bucuresti 1974). Hegedüs –Makkay 1987 - Hegedüs K., Makkay J., Véstö–Mágor. – In: LNTR, 1987, 85-104. Horedt 1949 - Horedt K., – Apvlvm 3, 1949, 44-69. Korek 1987 - Korek J., Szegvár–Tüzköves. – In: LNTR, 1987, 47-60. Lazarovici 1970 - Lazarovici Gh., – ActaMN 7, 1970, 473-488. Lazarovici 1975 - ActaMN 12, 1975, 13-34. Lazarovici 1977 - Gornea–Preistorie. – In: CB 5 (Resita 1977). Lazarovici 1979 - Neoliticul Banatului. – In: BMN 4 (Cluj Napoca 1979). Lazarovici–Dumitrescu 1985–1986 – Lazarovici Gh., Dumitrescu H., – ActaMN 22–23, 1985–1986, 3-40. Luca 1989(1990) - Luca S. A., – Apvlvm 26, 1989/1990, 49-54. Luca 1990 - Banatica 10, 1990, 6-44. Luca 1991 - În: BAI 4, 1991, 266-271. Luca 1995–1996 - Sargetia 26, 1995–1996, 1, 45-62. Luca 1997 - Asezari neolitice pe valea Muresului (I). Habitatul turdasean de la Orastie–Dealul Pemilor (punct X2). – In: BMA 4 (Alba Iulia 1997). Luca 1997a - Apvlvm 34, 1997, 37-42. Luca 1998 - Liubcova–Ornita. Monografie arheologica (Târgoviste 1998). Luca 1999 - Apvlvm 36, 1999, 5-33. Luca 2000 - SAA 7, 2000, 90-120. Luca 2001 - Apvlvm 38, 2001, 1, 27-54. Luca 2001a - Festschrift für Gheorghe Lazarovici. – In: BHAB 30, 123-191 (Timisoara (2001). Luca 2001b - Asezari neolitice pe valea Muresului (II). Noi cercetari arheologice la Turdas–Lunca. I. Campaniile anilor 1992–1995. Bucuresti, – In: BMA 17 (Alba Iulia 2001). Luca–Ciugudean– Roman–Dragota 2000 - Luca S. A., Ciugudean H., Roman C., Dragota A., – Apvlvm 36, 2000, 1, 1-50. Luca–Ciugudean– Roman–Dragota 2000a – Angvstia 5, 2000, 37-72.

Luca–Dragomir 1987 - Luca S. A., Dragomir I., Banatica 9, 1987, 31-42. Luca–Dragomir 1989 - DaciaNS 33, 1989, 229-234. Luca–Ilies–Bulzan 2000 - Luca S. A., Ilies C., Bulzan S., – StUnivBBT 45, 2000, 1, 109-163. Luca–Pinter 2001 - Luca S. A., Pinter Z. K., Der Böhmerberg bei Broos / Orastie. Eine archäologische monographie. – In: BMA 16 (Sibiu 2001). Makkay 1990 - Makkay J., A tartariai leletek (Budapesta 1990). Milojcic 1965 - Milojcic Vl., – Germania 43, 1965, 261-273. Paul 1992 - Paul I., Cultura Petresti (Bucuresti 1992). Raczky 1987 - Raczky P., – In: LNTR, 1987, 61-84. Radu 1979 - Radu O., – Tibiscus 5, 1979, 67-76. Roska 1928 - Roska M., – PMJH 3–4, 1928, 3-27. Roska 1941 - Die Sammlung Zsófia von Torma (Cluj 1941). Roska 1942 - Érdély régészeti repertoriumá (Cluj 1942). Tasic 1973 -Tasic N., Neolitska Plastika (Belgrad 1973). Vlassa 1962 - Vlassa N., – StUnivBB 1962, 2, 23-30. Vlassa 1963 - DaciaNS 7, 1963, 485-494. Vlassa 1976 - Neoliticul Transilvaniei. – In: BMN 3 (Cluj Napoca 1976). X X X 1987 - The Late Neolithic of the Tisza Region (Budapesta–Szolnok 1987). Pl. 1 - Plastica din asezarile de la Lumea Noua si Tartaria Sabin Adrian Luca Pl. 2 - Plastica din asezarile de la Lumea Noua si Tartaria Foto 1 - Plastica descoperita la Tartaria si Lumea Noua Foto 2 - Plastica descoperita la Tartaria si Lumea Noua Foto 3 - Plastica de la Tartaria si Lumea Noua Foto 4 - Plastica de la Tartaria si Lumea Noua List of plates Plate I. Tartaria – Gura Luncii and Alba Iulia – Lumea Noua. Eneolithic plastic art from the Gheorghe Alungulesei collection. 1. Alba Iulia – Lumea Noua. Fragment of a statuette. Head. Brick-coloured, sandy, fine, very well burned. 2. Alba Iulia – Lumea Noua. Fragment of a statuette. Body. Brick-coloured, sandy, medium, well burned. 3. Tartaria – Gura Luncii. Fragment of a statuette. Head and the beginning of the body. Brown, sandy, coarse, well burned. 4. Tartaria – Gura Luncii. Fragment of a statuette. Head. Brick-coloured, sandy, deficiently burned/baked. 5. Alba Iulia – Lumea Noua. Fragment of a statuette. Head and part of the body. Browngrey, degreased with sand and chaff, deficiently burned/baked. 6. Tartaria – Gura Luncii. Head of a statuette. Brown with stains caused by burning, degreased with sand and chaff, very well burned, polished and with slip. Plate II. Tartaria – Gura Luncii and Alba Iulia – Lumea Noua. Eneolithic plastic art from the Gheorghe Alungulesei collection. 1. Alba Iulia – Lumea Noua. Fragment of a statuette. Part of the body. Black, medium, sandy, well burned. 2. Alba Iulia – Lumea Noua. Fragment of a statuette. Part of the body. Black, medium, sandy, small, well burned. 3. Tartaria – Gura Luncii. Fragment of a small shrine. Brick-coloured (black inside), medium, sandy, spatulate, well burned (secondary). 4. Tartaria – Gura Luncii. Fragment of a statuette. Head. Yellowish, fine, sandy, with slip, very well burned. 5. Alba Iulia – Lumea Noua. Fragment of a statuette (protome?). Brick-coloured, medium, sandy, very well burned. 6. Tartaria – Gura Luncii. Fragment of a statuette. Brown, grey slip, very well burned (the middle of the object is black).