NEVOIA DE A ELIMINA DEFINIŢIE: Eliminarea este o necesitate vitală a organismului de a se debarasa de substanţele dăunătoare şi inutile rezultate în urma proceselor metabolismului.

Organismul recurge la modalităţi diferite şi la căi diferite pentru a „scăpa” de produşii nefolositori sau în surplus. Căile de eliminare sunt:

Calea renală: prin urină;Calea digestivă: prin materii fecale;Calea respiratorie: prin aerul expirat;Calea genitală: menstruaţie, secreţii eliminate prin tractul genital;Prin tegumente şi mucoase: transpiraţie, secreţii diverse.Metabolismul celular produce CO2 şi anumite substanţe finale, provenite în special din catabolismul proteic, care trebuie eliminate. Plămânii elimina CO2 si alte substanţe volatile, iar substanţele nevolatile inutilizabile sau în exces sunt eliminate împreună cu o anumită cantitate de apă şi prin transpiraţie, dar în cea mai mare parte prin rinichi şi materii fecale. Prin eliminarea substanţelor nevolatile, rinichiul reprezintă principalul organ care menţine constante volumul, concentraţia electroliticǎ şi reacţia chimică a lichidelor organismului.

Funcţiile de eliminare pot fi uneori neglijate în îngrijirea nursing din cauza aspectelor de tip social şi cultural care împiedică pacienţii să vorbească despre eventualele disfuncţii suferite. Pudoarea, prejudecăţile, lipsa educaţiei pot fi cauze ce determină apariţia unor boli grave care, în condiţiile unor comportamente adecvate, ar putea fi evitate. Asistenta medicală, cunoscând toate aceste aspecte, are un rol primordial în prevenirea îmbolnăvirilor şi în evitarea apariţiei complicaţiilor în cazul unor afecţiuni deja instalate.

ELIMINAREA URINARĂMicţiunea este actul fiziologic ce constă în emisia naturală a urinei prin evacuarea din vezica urinară. Vezica urinară se comportă ca un rezervor elastic ce poate menţine o cantitate de urină mai mare decât capacitatea ei fiziologică, prin distensie. Una dintre virtuţile remarcabile pe care le dovedeşte este aceea că se poate goli, sub control voluntar, chiar dacă nu este plină.

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ELIMINAREA URINARĂEliminarea urinară este influenţată de factori multipli care intervin atât în volumul de urină cât şi în actul micţiunii. Vârsta La sugari şi la copiii mici resorbţia apei este dificilă, drept pentru care urina eliminată nu este concentrată. Ei

prezintă micţiuni dese, eliminând o cantitate mare de urină în raport cu masa corporală. Un copil care are cam 10 % din masa unui adult excretă cu 33 % mai multă urină decât acesta. De exemplu, un copil de 6 luni cu greutatea cuprinsă între 5 şi 8 kg elimină circa 400 – 500 ml urină. Controlul voluntar al micţiunii apare după vârsta de 18 – 24 luni. Uneori, controlul voluntar este câştigat în întregime de-abia după vârsta de 4 – 5 ani.

Rinichiul unui adult este apt de resorbţia apei, urina eliminată fiind concentrată corespunzător, iar culoarea mai închisă decât la copil. Persoana adultă elimină zilnic aproximativ 1500 – 1600 ml de urină.

La vârstnic apar dificultăţi la micţiune. Pe de o parte, mobilitatea alterată şi incoordonarea motorie, iar pe de altă parte, slăbirea tonusului muşchilor ce formează sfincterul urinar, conduc la pierderea controlului micţiunii. Nu în ultimul rând, alterarea proceselor cognitive în afecţiunile mentale degenerative, precum boala Alzheimer sau demenţele senile produc alterări ale controlului voluntar al micţiunii. La bătrâni slăbeşte capacitatea de absorbţie a rinichiului, iar urina nu mai este atât de concentrată. Ca urmare apare nicturia (urinări nocturne dese). Din cauza reducerii tonusului muscular al vezicii, aceasta nu se mai poate goli eficient reţinând o parte din urină (urina reziduală). Urina reziduală favorizează infecţiile urinare prin creşterea riscului de dezvoltare a florei microbiene la acest nivel.

Factorii psihologici Stresul emoţional şi anxietatea nu alterează caracteristicile urinei, dar pot influenţa frecvenţa micţiunilor. Emoţia produce tensiune la nivelul muşchilor abdominali apărând astfel senzaţia că vezica este plină. În timpul micţiunii, sfincterul uretral extern nu se relaxează total, iar vezica urinară se goleşte incomplet.

Factorii socio-culturali Civilizaţia impune anumite condiţii pentru consumarea actului micţional. Pudoarea respectă normele învăţate în mediul cultural. De aceea, unele categorii de persoane, mai ales din cultura occidentală, au nevoie de spaţiu privat şi de condiţii igienice pentru o eliminare eficientă.

Obiceiurile personale Unele obiceiuri alimentare precum consumul de cafea, ceaiuri sau alte alimente cu efect diuretic determină creşterea frecvenţei micţiunilor. De asemenea, consumul de ape minerale bogate în săruri minerale pot cauza dezvoltarea calculilor urinari cu consecinţele respective.

1

Tonusul muscular Păstrarea tonusului muscular este o condiţie necesară în menţinerea funcţiei urinare normale. Imobilitatea, sedentarismul, traumatismele, inclusiv cateterizările prelungite, atrofiile musculare de la menopauză, reprezintă condiţii de slăbire a tonusului muscular al sfincterului uretral extern. Persoanele vârstnice sunt afectate în principal de slabirea tonusului muscular.

Cantitatea de lichide ingerate Rinichii menţin echilibrul între ingestia şi excreţia lichidelor. O creştere a aportului lichidian produce o creştere a eliminării urinare cu diluţia consecutivă a urinei pentru păstrarea electroliţilor. În cazul consumului redus de lichide, cantitatea de urină este mai mică, apa se resoarbe la nivel renal, crescând concentraţia urinară. Cafeaua creşte frecvenţa micţiunilor. De asemenea, alimentele cu conţinut mare de apă, precum fructele, măresc diureza.

Condiţiile patologice Anumite stări patologice modifică atât diureza, cât şi numărul micţiunilor. Diabetul insipid, diabetul zaharat, bolile neurologice precum boala Parkinson, leziunile nervilor periferici, stările febrile, dar şi afecţiunile tractului urinar, sunt numai câteva dintre condiţiile medicale care alterează funcţia urinară.

Procedurile chirurgicale Stresul chirurgical determină creşteri de ADH (hormonul antidiuretic produs de hipotalamus şi situat în hipofiza posterioară) care favorizează resorbţia apei la nivel renal cu reducerea consecutivă a activităţii de eliminare. Răspunsul organismului la stres conduce la ridicarea nivelului de aldosteron care, la rândul său reduce volumul urinar. Creşte pe măsură şi volumul intravascular.

Analgezicele folosite în anestezie încetinesc rata filtrării glomerulare producând la rândul lor scăderea cantităţii de urină formată de rinichi.

Plaga operatorie abdominală conduce la prăbuşirea tonusului muscular. Edemele şi procesele inflamatorii de la acest nivel reprezintă cauze obstructive ce favorizează oprirea fluxului urinar (glob vezical). De aceea, la intervenţiile chirurgicale este indicată cateterizarea urinară.

Medicamentele Diureticele împiedică resorbţia apei, dar favorizează eliminarea electroliţilor, odată cu apa. Atropina ca şi alte anticolinergice, unele antihipertensive şi betablocantele adrenergice favorizează retenţia urinară. Există unele medicamente care schimbă culoarea urinei: după indometacin, urina are culoare verde, după amitriptilină, albastru-verzuie, etc.

ALTERAREA ELIMINĂRILOR URINARETulburări ale diurezeiDiureza reprezintă volumul de urină secretată de rinichi într-o perioadă de timp dată. Volumul normal al urinii în 24 de

ore este cuprins între 800 – 2 000 ml. Tulburările de diureză sunt reprezentate de modificări cantitative sub sau peste aceste valori.   

Poliuria este definită ca o situaţie în care diureza este mai mare de 2000 ml în 24 de ore. Poliuria poate fi poliurie fiziologică, aşa cum se întamplă după ingestia unei cantităţi mari de lichide sau a unor alimente

cu acţiune diuretică, după emoţii, sub influenţa frigului şi poliurie patologică ce apare în stările febrile, diabet, hipertiroidism, după crize dureroase, etc.

Poliuria trecătoare este întâlnită în faza de defervescenţă a unor boli infecţioase acute (pneumonie, febră tifoidă, la sfârşitul crizelor de angină pectorală, tahicardie paroxistică, după colicile renale, accesele epileptice sau isterice), precum şi în urma tratamentului din insuficienţa cardiacă cu cardiotonice şi diuretice.

Poliuria de durată se întâlneşte în nefropatiile care evoluează cu insuficienţă renală cronică (glomerulonefrita cronică, pielonefrita cronică, scleroza renală, tuberculoza renală) şi în afecţiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat decompensat, diabetul insipid, hipertiroidism, hiperparatiroidism.

Oliguria reprezintă scăderea cantităţii de urină sub 800 ml în 24 de ore şi este întâlnită, fie la oameni care uneori ingerează foarte puţine lichide, fie în boli avansate ale parenchimului renal. Până la 400 ml în 24 de ore, rinichii reuşesc la capacitatea lor maximă funcţională să asigure eliminarea tuturor deşeurilor metabolice şi menţinerea homeostaziei. Sub 400 ml apare oliguria absolută, totdeauna patologică. Poate fi determinată şi de boli generale ale organismului (insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică, vărsături incoercibile, tulburări de tranzit cu diaree persistentă). În toate aceste cazuri rinichiul normal reuşeşte să concentreze foarte puternic urina, care are un aspect intens hipercrom. În bolile renale cu oligurie, urina este de cele mai multe ori decolorată. Sub 100 ml în 24 de ore apare anuria tradusă prin lipsa de formare a urinii în rinichi.

Anuria se defineşte ca o imposibilitate a rinichiului de a forma urina. Cauzele pot fi prerenale (în hemoragii cu scăderea tensiunii arteriale sistolice la 60-70 mmHg, colaps, şoc, deshidratări,

hemoliză), renale (intoxicaţii cu metale grele cum ar fi Hg, Pb, As, acid oxalic, tetraclorură de carbon, în nefrite

2

hemoglobinurice, microbiene, toxice, hemolitice, traumatice sau septicotoxice) şi postrenale (toate obstacolele pe calea urinară).

Tulburări ale micţiuniiTulburările micţiunii sunt proprii aparatului urinar inferior (vezica şi uretra), la care se adaugă suferinţe ale aparatului

genital masculin (în special patologie prostatică) şi tulburările neurologice (afectări ale sistemului nervos).Retenţia de urinăRetenţia urinară reprezintă imposibilitatea de golire a vezicii urinare. Ea poate fi completă sau incompletă după cum

evacuarea vezicală este imposibilă sau parţială. Retenţia completă de urină este provocată de cele mai multe ori, la bărbat, de un adenom al prostatei şi, la femeie, de o

tulburare neurologică sau sfincteriană. Ea se dezvăluie brutal: nevoia de a urina este imperioasă, vezica este tensionată, dureroasă şi palpabilă (glob vezical). Aceasta retenţie impune un sondaj vezical evacuator pe cale uretrală sau prin aplicarea unui cateter vezical suprapubian, apoi căutarea cauzei prin diferite examene.

Retenţia incompletă de urină are uneori o origine neurologică (legată de un diabet sau consecutivă unei rahianestezii), de cele mai multe ori obstructivă (îngustare a colului vezical, un calcul sau un cancer al prostatei, un fibrom uterin). Ea se dezvăluie în mod treptat prin tulburări de micţiune: micţiuni apropiate în timp unele de altele, jet slab al urinei, senzaţie de golire vezicală incompletă, uneori incontinenţă sau infecţie urinară. Vezica este de cele mai multe ori relaxată, domul ei fiind palpabil deasupra pubisului.

Tratamentul este cel al cauzei retenţiei de urină, care duce la dispariţia acesteia. Este foarte important să nu se confunde retenţia acută completă de urină care este însoţită de un tablou clinic dramatic cu anuria (lipsa de formare a urinii în rinichi), când desigur, vezica este "uscată".

Micţiunea incompletă este reprezentată de imposibilitatea de a elimina întreaga cantitate de urină în timpul unei micţiuni aşa-zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de urină care mai rămâne în vezică (reziduul vezical) creşte foarte mult, ajungând fie la oprirea urinării în mod brusc (retenţie acută completă de urină), sau lent (retenţie cronică completă de urină, cu distensie vezicală şi urinare "prin prea plin" sau falsă incontinenţă urinară, când în vezică se pot acumula între 700-2000 ml de urină sau chiar mai mult). Apare cel mai frecvent în boli ale prostatei, dar şi în afecţiuni neurologice.

Disuria este o dificultate în evacuarea vezicii urinare. Este un simptom frecvent şi uneori cu semnificaţie deosebită. Are doi timpi evolutivi: prelungirea timpului dintre senzaţia de micţiune şi micţiunea propriu-zisă şi prelungirea micţiunii cu modificări de jet urinar. De obicei este consecutivă unui adenom de prostată, unei îngustări a uretrei sau unei contracţii insuficiente a muşchiului vezical. În infecţiile urinare apare însoţită de durere.

Micţiunile dureroase sunt de asemenea frecvente. Durerea poate fi premicţională (înainte de urinare), când vezica este "prea plină", iniţială (la începutul micţiunii), însoţită de tenesme vezicale (senzaţia continuă, permanentă, dureroasă de micţiune) sau totală (în tot timpul micţiunii).

Incontinenţa urinară este definită ca o eliminare accidentală (involuntară) de urină. Ea nu reprezintă o boală în sine, ci mai degrabă un simptom al unei maladii a tractului urinar. Incontinenţa urinară poate fi totală sau parţială (de cele mai multe ori sub forma unei incontinenţe urinare de efort). Ea este cauzată de o deficienţă a sfincterului uretrei. Pe măsură ce vezica se umple cu urină, semnale nervoase complexe asigură închiderea sfincterului şi relaxarea pereţilor vezicii urinare. Această interacţiune între nervi şi muşchi, împiedică scurgerea urinei în afara actului micţiunii. În timpul urinării, impulsurile nervoase determină muşchii din pereţii vezicali să se contracte, eliminând urina din vezică prin uretră. Concomitent cu contracţia pereţilor vezicali, tot prin control nervos, se produce relaxarea sfincterului urinar, permiţând urinei sa treacă prin uretră în mediul extern. Incontinenţa urinară apare fie în cazul unei contracţii bruşte a vezicii urinare (exemplu în accesele de tuse), fie în cazul unei contracţii neadecvate a acesteia, care conduce la acumularea unei cantităţi mari de urină în vezica urinară, care poate da naştere la scurgeri de urină.

Incontinenţa poate să apară dacă muşchii ce formează sfincterul vezical sunt afectaţi structural sau funcţional, dacă se relaxează brusc sau dacă uretra e blocată, împiedicând urina să dreneze eficient şi conducând la eventuale scurgeri de urină pe lângă obstacol. Incontinenţa urinară afectează cu o frecvenţă de două ori mai mare femeile decât bărbaţii. Deşi incontinenţa apare mai frecvent la bărbaţii vârstnici decât la  bărbaţii tineri, ea nu e considerată ca făcând parte din procesul fiziologic al îmbătrânirii.

Incontinenţa urinară poate apărea pentru o perioadă scurtă de timp (incontinenţa acută) sau poate deveni o problemă continuă (incontinenţa cronică). Incontinenţa urinară acută e deseori corelată cu diferite boli sau tratamente. Incontinenţa urinară acută (de scurtă durată) ce urmează intervenţiilor chirurgicale care vizează prostata, poate dispărea cu timpul, mai ales la pacienţii  mai tineri. În unele cazuri, incontinenţa poate dura până la 1 an. În majoritatea cazurilor, incontinenţa

3

urinară cauzată de mărirea în volum a prostatei se rezolvă pe cale chirurgicală.Dacă incontinenţa nu este datorată intervenţiilor chirurgicale asupra prostatei şi apare brusc, de obicei dispare odată cu suprimarea cauzei de incontinenţă. De exemplu, incontinenţa datorată infecţiilor de tract urinar, prostatitelor sau constipaţiei, de obicei, va dispărea după rezolvarea acestor afecţiuni.

Incontinenţa urinară de efort apare în cadrul diverselor activităţi care implică creşterea presiunii în vezica urinară, cum ar fi strănutul, tusea, râsul, ridicarea obiectelor etc.

Incontinenţa urinară prin prea-plin este un tip de incontinenţă ce apare atunci când golirea vezicii urinare e insuficientă, fie datorită unui blocaj (obstrucţii), fie datorită unor contracţii ineficiente ale musculaturii vezicii urinare. Obstrucţia este corelată, de obicei, fie cu mărirea de volum a prostatei, fie cu îngustarea lumenului (diametrului) uretrei cauzată de unele stricturi uretrale.

Incontinenţa totală e reprezentată de scurgerea continuă a urinei în mediul exterior, cauzată de pierderea funcţionalităţii sfincterului urinar.

Incontinenţa funcţională este o formă rară de incontinenţă urinară, ce e corelată cu limitările fizice sau psihice ale pacientului, care nu are capacitatea de a ajunge la toaletă.

Factori de risc Incontinenţa urinară este asociată cu un mare număr de factori de risc. Ea poate fi rezultatul unor diverse afecţiuni sau al

unor medicaţii variate. Agregarea familială (mai multe persoane suferind de incontinenţă urinară în familie) sau stilul de viaţă, reprezintă şi ele factori de risc. Uneori se pot regăsi mai mulţi factori de risc coexistenţi pentru incontinenţa urinară.

Afecţiuni sau factori din stilul de viaţă, care pot da naştere incontinenţei urinare:- schimbările corelate cu vârsta, cum ar fi scăderea capacităţii vezicii urinare şi degradarea fizică cauzată de vârsta înaintată; - fumatul; - traumatismele vezicii urinare sau ale uretrei; - infecţii ale vezicii urinare sau ale organelor genitale; - obezitatea; - anomaliile structurale ale tractului urinar.

Medicaţia şi alimentele care pot agrava incontinenţa urinară, sunt cele care cresc diureza, relaxează musculatura vezicii urinare sau determină congestia organelor genitale. Acestea includ cafeaua, ceaiul şi băuturile carbogazoase cafeinizate, băuturile alcoolice, medicamentele care cresc diureza sau care relaxează musculatura vezicii urinare, cum ar fi anticolinergicele şi antidepresivele. Radioterapia sau cura chirurgicală pentru cancerul de prostată pot conduce la apariţia incontinenţei urinare.

Bolile neurologice cum ar fi boala Alzheimer, boala Parkinson, accidentul vascular cerebral, neuropatia diabetică, traumatismul măduvei spinării şi scleroza multiplă afectează capacitatea controlului voluntar al micţiunii.

În caz de incontinenţă urinară este necesar ca pacientul să nu se simtă inconfortabil în discutarea acestei probleme cu medicul sau cu asistentul medical. Incontinenţa urinară nu e un proces inevitabil şi fiziologic al îmbătrânirii. Majoritatea pacienţilor cu incontinenţă urinară pot fi trataţi şi vindecaţi sau ajutaţi.

Expectativa vigilentă este folosită în cazul unei incontinenţe urinare cu un debut lent, când pacientul poate controla problema el însuşi.

Strategiile comportamentale sunt încercate de primă intenţie pentru toate tipurile de incontinenţă urinară. Măsurile generale incluse aici sunt reducerea consumului de apă sau de lichide ingerate, eliminarea din dietă a consumului de băuturi cafeinizate şi carbogazoase, şi stabilirea unui program de micţiune.

Exerciţiile fizice efectuate în mod regulat contribuie la sănătatea fizică şi psihică. Unii pacienţi cu incontinenţă urinară nu mai practică sportul pentru că se tem că acesta ar determina agravarea incontinenţei. Nu însă trebuie uitat faptul că exerciţiul fizic este necesar pentru combaterea stresului şi pentru păstrarea unui tonus muscular optim. Se pune accent pe execuţia exerciţiilor pentru tonificarea musculaturii pelvine (exerciţiile Kegel), care pot reduce simptomele incontinenţei urinare de efort şi a incontinenţei urinare datorate necesităţii imperioase de a urina.

Enurezisul este o emisie de urină, completă, involuntară şi inconştientă, în timpul somnului, la un copil care a depăşit vârsta deprinderii micţiunii voluntare (după 2 ani). Ea poate fi cauzată de o imaturitate neurologică a vezicii pentru că nu se decelează leziuni organice. Unii specialişti o atribuie unei cauze hormonale sau psihosomatice. Enurezisul la copil este de luat în considerare după vârsta de 5 ani.

4

Micţiunile imperioase se caracterizează prin faptul că în momentul când apare senzaţia de micţiune, bolnavul nu mai are controlul ei, nu mai poate reţine urina. Este atât de puternică încât pacientul nu mai are timp să ajungă la toaletă. Numită şi "vezică iritabilă", acest tip de incontinenţă apare la contracţia bruscă şi nepotrivită a vezicii urinare. Aceasta se poate întâmpla şi atunci când vezica conţine o cantitate mică de urină. Este important să fie diferenţiată de incontinenţa urinară, când bolnavul pierde urina continuu între micţiuni, are uneori micţiuni inconştiente sau la efort (incontinenţă des întâlnită la femeile cu rupturi de perineu după naşteri).

Modificările de ritm ale micţiuniiPolakiuria se caracterizează prin micţiuni frecvente, cu cantitate mică sau normală de urină, survenind ziua sau noaptea.

Polakiuria este simptomul cel mai frecvent din toata patologia urinară. Când este întâlnit singur, poate să aibă şi multiple cauze extraurinare; când este însoţit şi de alte semne certifică de obicei o boală urinară. Ea traduce de obicei o iritaţie a vezicii (adenom de prostată, cistită, calcul al vezicii) sau o diminuare a capacităţii sale.

Există mai multe tipuri de polakiurie:- polakiurie prin reducerea capacităţii vezicale (care în mod fiziologic este de circa 250-350 ml);- polakiurie prin stagnare vezicală – vezica nu se poate goli complet şi apare reziduul vezical sau retenţia cronică de urină;- polakiuria prin poliurie – bolnavul ingerează o cantitate mare de lichide (polidipsie) şi deci va produce o cantitate mare de urină (diureză crescută); consecinţa este urinarea frecventă însoţită şi de eliminarea unei cantităţi mari de urină (poliurie); - polakiurie prin disectazie (greutatea de deschidere a colului vezical).

Opusul polakiuriei este micţiunea rară. Mai des întâlnită la femei, are drept cauze scăderea diurezei, anomalii congenitale sau câştigate (megavezică, diverticuli etc.) sau tulburări de inervaţie ale vezicii urinare.

Polakiuria nocturnă (apariţia micţiunilor nocturne, ştiind că noaptea, în mod fiziologic, omul nu urinează). Adenomul de prostată dă micţiuni nocturne de la 2-3 până la 10 micţiuni pe noapte, fiind de cele mai multe ori principalul simptom care aduce bolnavul la medic.

Nicturia este inversarea raportului micţional zi-noapte, deci cu preponderenţa diurezei nocturne.Opsiuria este întârzierea în eliminarea cantităţii de lichide ingerate, care poate fi determinată şi de boli extrarenale (boli

endocrine, cardiace, hepatice).Infecţiile căilor urinare sunt afecţiuni inflamatorii produse de diferite microorganisme care ajung la nivelul aparatului

urinar, unde se multiplică şi determină în timp modificări în funcţionarea normală a rinichilor şi a căilor urinare.Infecţiile urinare se întâlnesc la nivelul:

- aparatului urinar inferior: uretră, vezica urinară (cistită); - aparatului urinar superior: uretere, rinichi (infecţiile sunt numite nefrite).

Femeile pot face în mod frecvent infecţii urinare pentru că uretra la femei este foarte scurtă faţă de cea a bărbaţilor. De asemenea, la femei orificiul uretral se află în vecinătatea orificiului vaginal şi a celui anal, aşa că prezenţa bacteriilor şi a fungilor în aceste zone face posibilă trecerea microorganismelor în uretră. Uneori aceste treceri se pot realiza chiar foarte uşor, mai ales că unele bacterii posedă mare mobilitate .

Agenţii patogeni (de exemplu: bacterii, fungi) pot pătrunde în tractul urinar: - pe cale ascendentă: din uretră în vezica urinară (prin existenţa unui reflux uretro-vezical chiar în condiţii fiziologice sau în timpul actului sexual); din vezica urinară, prin ureter pe cale ascendentă până în rinichi; - pe cale sanguină: germenii patogeni pot pătrunde în sânge de la un alt focar de infecţie din organism şi ajung în rinichi, unde pot determina infecţia;- pe cale directă: prin instrumentar urologic, prin cateterism uretro-vezical, chiar şi în condiţii de asepsie riguroasă.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOIIFACTORII BIOLOGICI: - Alimentaţia - Cantitatea şi calitatea- Hidratarea abundentă şi aportul de alimente bogate in celuloză (legume,fructe, cereale) facilitează eliminarea urinei şi a materiilor fecale- Mese servite după un program fix favorizează o eliminare regulată a scaunului- Exerciţiile fizice – fortifică muşchii abdominali şi pelvieni care au un rol important în timpul defecaţiei.- Vârsta – copiii până la 2-3 ani - bătrânii - prostatici

5

- Orarul eliminărilor intestinale – momentul ales este individualFACTORII PSIHOLOGICI: - anxietatea şi emoţiile puternice pot modifica - frecvenţa , cantitatea şi calitatea eliminărilor urinare şi intestinale - transpiraţia - menstruaţiaFACTORII SOCIOLOGICI: normele sociale = fiecare societate stabileşte măsurile igienice pentru ca indivizii să respecte curăţenia locurilor publice.

MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ : URINA - Culoare – galben pai, transparentă - Miros - slab aromatic (de fructe) - Ph - 4,5 - 7,5 uşor acidă - Cantitate - N.N. 30-300 ml. / 24 ore - Copil mare 500-1200 ml. / 24 ore - Adult 1200-1400 ml. /24 ore - Vârstnic 1200-1400 ml. / 24 ore - Frecvenţă – N.N. – micţiuni frecvente - Copil – 4-5 micţiuni / 24 ore - Adult – 5-6 micţiuni / 24 ore - Vârstnic – 6-8 micţiuni / 24 ore MATERIILE FECALE – culoare – N.N. meconiale, galbene - următoarele – maron – brun (in funcţie de alimentaţie) - miros – diferă de la o persoană la alta - consistenţă – păstoasă, formă de cilindru - frecvenţă – N.N. 1-2 ori / 24 ore - sugar şi copil 1/ zi sau 1 la două zile TRANSPIRAŢIA - cantitate – minimă - miros – variabil în funcţie de alimentaţie, climat şi condiţiile igienice. MENSTRUAŢIA – Frecvenţă între 20-35 zile ciclul menstrual - Cantitate 70-100 ml. - Miros dezagreabil AERUL EXPIRAT – Eliminare de CO2 şi de apă în timpul expirului.

INTERACŢIUNI INTRE NEVOIA DE A ELIMINA ŞI CELELALTE NEVOI: - defecaţia este uşurată prin acţiunea muşchilor respiratori- aport lichidian suficient şi alimentaţie bogată în celuloză – exerciţii fizice frecvente – relaxare şi repaus adecvat - temperatură corporală normală – igiena căilor de eliminare – îmbrăcăminte corespunzătoare – mijloace corespunzătoare unei eliminiări adecvate:

- oliţă pentru copii- colac încălzit pentru bătrâni- ploscă încălzită

- comunicare eficientă - mijloace adecvate în funcţie de exigenţele personale: – controlul eliminării corecte – activităţi recreatice fizice frecvente.

– cunoaşterea şi aplicarea unor obiceiuri corecte de eliminare.

6

INTERVENŢIILE ASISTENTEI MEDICALE PENTRU MENŢINEREA INDEPENDENŢEI ÎN SATISFACEREA NEVOII

-Cunoaşterea obişnuinţelor de eliminare ale individului-Planificarea orarului de eliminare ţinând cont de activităţile persoanei îngrijite-Educaţie pentru sănătate privind :

o -metodele de a regla eliminareao -exerciţiile fizice care favorizează eliminărileo -tehnici de relaxareo -alimente şi lichide care favorizează eliminarile

In timpul realizării culegerii de date, ASISTENTA MEDICALĂ observă manifestările de independenţă ale persoanei îngrijite. Observaţia ţine cont de vârsta pacientului şi de interacţiunile dintre nevoia de a elimina şi celelalte nevoi fundamentale. In urma acestei analize, ASISTENTA MEDICALĂ poate planifica împreună cu pacientul, acţiuni care să-l ajute în menţinerea autonomiei şi a stării de bine. DEPENDENTAProblemele de dependenta, care pot aparea cand nevoia de a elimina nu este satisfacuta sunt:

o Diareeao Constipatiao Incontinenta de materii fecale si urinao Retentia urinarao Eliminarea urinara inadecvata/anormala: deficit sau surpluso Diaforezao Eliminarea intestinala neadecvata/anormala

1) DIAREEA = Evacuarea scaunului lichid si frecvent.Inflamatia sau defectul de constitutie/modificarea structurii a mucoasei intestinale, medicamentele, stresul, ingestia alimentelor prea condimentate sau prea grase pot provoca dezordinea eliminarii scaunului si urinei, putand atrage, in cazul prelungirii starii, dezechilibrul hidro-electrolitic. Terminologie Colica = durere cauzata de miscarile peristaltice exagerate Crampa = contractie dureroasa involuntara si pasagera a musculaturii (involuntare) Fecalom = acumulare de materii fecale in rect eliminata la inceputul scaunului, urmata imediat de eliminarea unui scaun lichid. Manifestari de dependenta : Caracteristicile scaunului :-frecventa => numar foarte mare/24 ore-consistenta => lichida (pana la sangvinolent)-miros => acid, putrid-culoare => verzui, verde, orange, rosu, negru-Crampe abdominale-Colici abdominale-Flatulenta-Greata si varsaturi-Durere locala – anus-Iritatia pielii regiunii anale-Semne de deshidratare

o sete intenseo tegumente uscate, cu pliu cutanat persistento urini concentrate

-Slabire-Oboseala, slabiciune

7

-FecalomSurse de dificultate

Fizice: Insuficienta intrinseca: modificarea/alterarea mucoasei intestinale Dezechilibru: intoxicatii alimentare si medicamentoase Psihologice: anxietate, stress, situatii de criza Sociologica: apa poluata, alimente stricate (depreciate) Lipsa de cunostiinte : insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator

Interventiile asistentului medical Scopuri: Diminuarea anxietatii

Actiuni: -Asigurarea pacientului asupra starii lui explicandu-i scopurile interventiilor-Permisiunea pacientului de a exprima emotiile si sentimentele-Prevenirea iritatiei cutanate locale-Informarea pacientului despre urmatoarele masuri:

o utilizarea hartiei igienice moio curatarea si uscarea regiunii anale dupa fiecare scauno aplicarea unei crème protectoare

-Diminuarea peristaltismului intestinal- Suprimarea alimentatiei normale-Inlocuirea pierderilor lichidiene, cand incepe sa fie tolerate (lichide caldute bogate in potasiu)-Determinarea pacientului sa manance portii mici de alimente sub forma de piure bogat in potasiu, cand incep sa fie tolerate-Calcularea ingesta – excreta

Supravegherea si ingrijiri specifice ale pacientului care prezinta diaree-Notarea fiecarei schimbari:

o la nivelul consistentei si frecventei scaunuluio la nivelul scaunelor de deshidratare

-Administrarea si supravegherea medicatieio Antidiareiceo Anticolinergiceo Antiseptice intestinaleo Sedative

-Ingrijiri pre si post examinareo Recoltarea scaunului = coproculturao Radiografia abdomenului (intestin) : pe gol, cu substante de contrasto Clisma cu Bariu = irigografia

CONSTIPATIA = Evacuarea/eliminarea scaunelor dure, uscate si putin frecvente.Modificarea tranzitului intestinal in sensul unei incetiniri a bolului alimentar in intestin perturba eliminarea. Principalele cauze ale constipatiei sunt schimbarea modului de viata, hidratare insuficienta, alimentatie saraca in reziduuri, inactivitatea/sedentarismul, emotiile, anumite medicamente, boli ale intestinului (cancer, obstructii, etc)

Terminologie Balonare (metorism) = modificarea de volum/umflarea abdomenului de catre gaze continute in intestine Flatulenta = prezenta gazului in stomac sau intestine Tenesme = nevoia/senzatia de scaun fara rezultat/eliminarea de materii fecale (senzatia de defecatie)

Manifestari de dependenta-Caracteristicile scaunului

o -consistenta: mic, uscat, dur

8

o -frecventa: 1-2 ori pe saptamana-Crampe abdominale-Flatulenta-Balonare-TenesmeDificultatea de a defecaGreutate (apasare) abdominalaAnorexieCefaleeIritabilitateFecalom

Surse de dificultate:Fizice:

Insuficienta intrinseca:alterarea/ modificarea mucoasei intestinalediminuarea peristaltismului intestinalalterarea/slabirea musculaturii care participa la defecatie Insuficienta extrinseca:obstructie – tumoribol alimentar insufficient Psihologice: Anxietate, stres, situatii de criza Sociologice: Schimbarea modului de viata Orarul de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii Esec sau conflict de rol Lipsa de cunostiinte: Insuficienta cunoastere de sine, a celorlalti si a mediului inconjurator

Interventiile asistentului medical Scop:-Favorizarea eliminarii intestinale:

o Determinarea pacientului de a primi o cantitate suficienta de lichide in fiecare zio Recomandarea alimentelor bogate in reziduuri (legume si fructe crude)o Stabilirea impreuna cu pacientul, in functie de activitati, a unui orar regulat de eliminareo Determinarea executarii de examene fizice regulat – mersul pe jos

-Diminuarea anxietatii: Invatarea tehnicilor de relaxare-Supraveghere si ingrijiri specifice-Notarea oricarei schimbari: la nivelul consistentei si frecventei scaunului-Aplicarea tehnicilor de ingrijiri specifice/potrivite (mijloace de suplinire):

o clisma evacuatoareo clisma uleioasa

-Administrarea si supravegherea medicatiei: laxative-Ingrijiri pre si post examinare: examene endoscopiceINCONTINENTA DE MATERII FECALE SI/SAU URINA = Emisia involuntara de materii fecale si/sau de urina. Terminologie-Enurezis = Emisia de urina in timpul noptii, involuntara si inconstienta, care se manifesta inaintea varstei, cand copilul dobandeste in mod normal controlul sfincterelor, inainte de varsta de 3 ani – 3 ½ ani.-Nicturie = Emisie de urina in timpul noptii.

Manifestari de dependentao Scurgerea scaunului sau urinii fara controlo Frecventa, cantitateo Durata emisiei: diaree, nicturie, enuresis si momentulo Iritarea si descuamarea/exconerea pielii regiunii anale si genitale

9

o Senzatie de arsura la mictiune (pierderii de urina)o Dureri la nivelul micului bazin

Surse de dificultate Interventiile asistentului medical Scop:-Prevenirea contaminarii-Invatarea pacientului a precautiilor pentru evitarea contaminarii: schimbarea lenjeriei de pat sau de corp dupa fiecare eliminare-Curatarea si uscarea regiunii genitale-Diminuarea anxietatii

o Sustinerea pacientului fata de starea lui explicandu-i scopul interventiiloro Explicarea pacientului despre starea tranzitorie

-Cresterea controlului sfincteriano Oferirea bazinetului sau a urinarului la pat la fiecare 2 oreo Determinarea efectuarii activitatilor/exercitii fizice regulat, exercitii care antreneaza muschii abdominalio Limitarea ingestiei de lichide seara

-Supraveghere si ingrijiri specifice-Notarea schimbarilor:

o starii regiunii genitaleo a emisiei de urina si scaun

-Aplicarea tehnicilor de ingrijiri adecvate (mijloace de suplinire):o montarea unei sonde vezicaleo spalatura vezicala

-Administrarea si supravegherea medicatiei: antibiotice- Ingrijiri pre si post examinare:

o cultura uriniio cultura scaunuluio analiza urinii

RETENTIA URINARA = acumularea de urina in vezicaTerminologie Glob vezical = distensia vezicala deasupra sinfizei pubiene, cauzata de retentia de urina.-Manifestari de dependenta

o Glob vezicalo Absenta nevoii de golire a veziciio Absenta emisiei de urinao Mictiuni mici si frecvente

Surse de dificultate Fizice: Insuficienta intrinseca:

- spasme vezicale- anomalii ale cailor urinare- alterarea sistemului nervos central si periferic- alterarea cailor urinare

Dezechilibru:- medicatie- drog

Psihologice: anxietate, stresInterventiile asistentului medical

Scop:Diminuarea anxietatii: Sustinerea pacientului prin explicarea scopului interventiilor

10

-Facilitarea eliminarii urinareo Prezentarea unei plosti incalziteo Robinet care curge la o distanta convenabila pentru paciento Aplicarea caldurii (buiota) in regiunea inferioara a abdomenului

-Supraveghere si ingrijiri specifice-Notarea oricarei schimbari: la nivelul cantitatii de urina emisa pe ora-Aplicarea tehnicilor de ingrijire potrivite (mijloace de suplinire):

o montarea unei sonde vezicale, daca este cazulo verificarea globului vezical

-Administrarea si supravegherea medicatiei: diuretice. 5. ELIMINAREA URINARĂ ANORMALĂ PRIN DEFICIT SAU SURPLUS-DEFINIŢIE= dezechilibrul constituenţilor normali din urină sau prezenţa în urină a unor substanţe care în mod normal nu sunt eliminate prin aceasta. -Din cauza disfuncţiei renale, glandulare sau hormonale, în urină pot să apară sânge, glucoză, albumină.VOCABULAR:ALBUMINURIE= prezenţa albuminei în urinăANURIE= absenţa urinei în vezica urinară, cauzată de un deficit de producere a urinei de către rinichi. DISURIE= micţiune dificilă, cu dureriGLICOZURIE= prezenţa glucozei în urinăHEMATURIE= prezenţa de hematii în urină(macroscopic sau microscopic).OLIGURIE= diureză de 300-500 ml.POLAKIURIE= nevoie frecventă de a urinaPOLIURIE= diureză peste 2500 mlPROTEINURIE= prezenţa de proteine în urinăPIURIE= prezenţa de puroi în urinăUREMIE= prezenţa în sânge a unei cantităţi de uree mai mare de 80 mg% (normal 20-80 mg %)

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ- Anurie, oligurie, disurie, hematurie, piurie- Poliurie, polakiurie, urină foarte concentrată sau foarte diluată. - Prezenţa sedimentului urinar- Hipertermie – frison- Greaţă – vărsături- Edeme – anasorcă (= edeme generalizate)- Sete intensă- Dureri lombare- Starea de constienţă – lipsă de concentrare; apatie

SURSE DE DIFICULTATE:FIZICE: - insuficienţa intrinsecă - afecţiuni ale căilor urinare - afecţiuni ale parenchimului renal - insuficienţa extrinsecă - tumori ale aparatului urogenital - dezechilibre: metabolic, electrolitic, endocrin sau neurologic2. PSIHOLOGICE – anxietate, stress, situaţie de criză3. SOCIOLOGICE – insalubritatea mediului înconjurător, temperatură scăzută sau prea ridicată, umiditate etc.4. LIPSA DE CUNOŞTINŢE – insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi şi a mediului înconjurător.

PLANUL DE ÎNGRIJIREOBIECTIVE/SCOPURI ACŢIUNI1. Diminuarea anxietăţii pacientului - asistenta medicală îi va explica pacientului necesitatea şi scopul îngrijirilor acordate

11

2 Susţinerea psihologică şi fizică a - asistenta medicală va vorbi calm pacientului cu pacientul - asistenta medicală va respecta ritmul lent al pacientului în efecutarea activităţilor cotidiene şi, dacă este cazul îl va ajuta. - asistenta medicală va aşeza la îndemâna pacientului tot ceea ce îi este necesar: pahar cu apă, bazinetul, urinarul etc.SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI ŞI ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR – DELEGATE:Observarea şi notarea:

- cantităţii şi calităţii urinei emise- stării de conştienţă a pacientului- funcţiilor vitale: temperatură, puls, TA, respiraţie- apariţiei, diminuării sau accentuării edemului

Acordarea de îngrijiri adaptate: - realizarea bilanţului hidric- recoltarea şi colectarea urinei

3. Administarea medicamentelor indicate de medic şi supravegherea pacientului:- antibiotice, sulfamide- steroizi- antiseptice urinare

4. Pregătirea pacientului pentru examene specifice şi îngrijirea lui după efectuarea acestora:- urografie- biopsie renală- dozarea ureei în sânge- recoltarea uroculturii- examene endoscopice

6. ELIMINAREA MENSTRUALĂ ŞI VAGINALĂ ANORMALĂ DEFINIŢIE= absenţa sângerării uterine sau sângerarea neregulată în cantitate prea mare sau eliminarea de secreţii vaginale în cantitate mare. Tulburările de ciclu menstrual sunt provocate, în general, de dezechilibrul hormonal, anxietate, nervozitate sau schimbarea modului de viaţă. Scurgerile vaginale pot fi produse de infecţii vaginale cu diverşi germeni patogeni. VOCABULARAMENOREE= absenţa menstruaţieiDISMENOREE= menstruaţie însoţită de dureriSCURGERE VAGINALĂ= eliminare de lichid galben-verzui sau purulent, din vagin, însoţită de durere şi arsuri în timpul uricţiunii.LEUCOREE= secreţia glandelor colţului uterin, în mod normal în cantitate mică nepătând lenjeria intimă, reprezentată de un lichid mucos şi transparent.HEMORAGIE= sîngerare uterină în cantitate mare sau timp de mai multe zile(peste 7 zile) (peste 200 ml)METRORAGIE= sângerare uterină apărută între două menstruaţii.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ:- colici abdominale, greaţă, vărsături- frisoane, cefalee, iritabilitate- dureri dorsale sau lombare- scădere in greutate- amenoree, dismenoree, menoragie, metroragie- scurgeri vaginale: cantitate, coloraţie, miros

SURSE DE DIFICULTATEFIZICE: - insuficienţă întrinsecă – afecţiuni ale mucoasei uterine şi/sau vaginale - insuficienţă extrinsecă – tumori - dezechilibrul hormonal 2. PSIHOLOGICE – tulburări de gândire

12

- anxietate, stress - situaţie de criză 3. SOCIOLOGICE : - schimbarea modului de viaţă, a climatului 4. LIPSA CUNOŞTINŢELOR: - despre sine şi despre mediul înconjurător.

PLANUL DE ÎNGRIJIRESCOPURI/OBIECTIVE ACŢIUNI1.diminuarea disconfortului - informarea pacientei despre pacientei avantajele unei băi calde, a aplicării unei perne electrice, a exerciţiilor de relaxare.2. diminuarea anxietăţii - asistenta medicală va explica pacientei scopul îngrijilor efectuate.SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIRILE SPECIFICE DELEGATE1.Observarea şi notarea caracteristicilor menstruaţiei: (cantitatea de sânge pierdut, aspectul, mirosul etc.) şi caracteristicilor secreţiei vaginale.2.Acordarea de îngrijiri adaptate (mijloace de suplinire):

- spălătura vulvară sau vaginală- tehnici de relaxare

3. Administarea medicamentelor prescrise de medic şi supravegherea reacţiei pacientei:- medicamente care opresc ovulaţia- analgezice- trichomonocide

4. Ingrijiri / pregătirea pentru examenele paraclinice indicate de medic şi îngrijirea pacientei după efectuarea examenelor:- examen ginecologic- examen cito-vaginal- examene radiologice

7. DIAFOREZADEFINIŢIE: transpiraţie în cantitate abundentă. Transpiraţia are rol în termoreglare şi în eliminarea unor substanţe toxice: de exemplu uree.VOCABULAR:SUDOARE= produsul de al glandelor sudoripare, la suprafaţa pielii, sub formă de picături foarte mari. TRANSPIRAŢIA= excreţia sudorii de către glandele sudoripare.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ: o sudoare abundentă pe toată suprafaţa corpului şi mai ales la punctele de flexie ale membrelor (axile,

inghinal)o sudoare rece, însoţită de senzaţie de frig, frisono miros puternic, neplăcut

SURSE DE DIFICULTATEFIZICE – suprasolicitarea organismului - dezechilibre – afecţiuni glandulare - electrolitice - metabolice - endocrinePSIHOLOGICE – anxietate – stress - situaţii de crizăSOCIOLOGICE – temperatură ambiantă prea ridicată LIPSA DE CUNOŞTINŢE:- Insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului înconjurător

PLANUL DE ÎNGRIJIREOBIECTIVE/ SCOPURI ACŢIUNIdiminuarea disconfortului 1. toaleta pacientului, dacă este necesar pacientului 2. schimbarea lenjeriei de corp şi de pat, la nevoie 3. frecţionarea pacientului cu o loţiune reconfortantă.

13

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI ŞI ÎNGRIJIRILE SPECIFICE/DELEGATE- observarea şi notarea aspectului pielii, a cantităţii de transpiraţie (1 pijama udă= 500 ml.) şi a mirosului transpiraţiei.Acţiunile asistentei medicale, cu scopul de a restabili independenţa individului în satisfacerea nevoii de a elimina, sunt planificate pentu a favoriza eliminarea intestinală şi urinară, pentru a preveni suprainfecţiile, pentru a creşte controlul sfincterelor şi a diminua disconfortul pacientului.

14