nebunia plugarului 2

5/17/2018 nebunia plugarului 2 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/nebunia-plugarului-2 1/13

În acest post va merge vorba despre Edward Faulkner. În continuare vor fi redate secvenţedin cartea sa ”Nebunia plugarului” (în original ” Plowman’s folly”). El ca şi precedentulautor critică vehement arătura adâncă şi ne demonstrează prin procedee practice că solul nuare nevoie de un astfel de procedeu barbar.

1. Limitele erorii

Pe scurt, scopul acestei cărţi este de a arăta, că plugul cu brăzdar, folosit la ferme întoată lumea civilizată, este utilajul cel mai puţin satisfăcător pentru pregătirea solului pentru cultivarea culturilor agricole.

Probabil aceasta sună drept un paradox. Cu toate acestea, gândul, expus mai sus, esteadevărat.

El poate fi demonstrat, şi cele mai multe argumente le aduc savanţii pe căi indirecte.

Chestiunea constă în aceea că nimeni nu a făcut o argumentare ştiinţifică satisfăcătoare pentru arat.

Un număr imens de termeni, creaţi de către ştiinţa agricolă, ca rezultat a unei erori gravemai vechi, de la sine, a produs o încurcătură enormă.

Însă, această eroare stă la baza agronomiei moderne.

Adică, dacă s-ar găsi o metodă prin care să se introducă în stratul superior al soluluitotul, ce fermierul îl incorporează, şi dacă s-ar găsi utilaje care ar amesteca lasuprafaţă împreună cu solul: paiele, frunzele, tulpinile, crenguţele, buruienile,

miriştea; atunci producerea agricolă ar fi atât de uşoară şi ar constitui un lucru de lasine că, probabil, nu ar fi apărut ceea, ce noi numim drept agronomie.

Doar, toate problemele noastre legate de sol sunt produse de facto de noi înşine,pentru satisfacţia dubioasă de a le rezolva.

Noi i-am asigurat pe oameni noştri cu multe tone de maşini per om, decât alte popoare. Şisolurile la noi se distrug mult mai rapid. Puţin probabil că poţi să te mândreşti cu aşa ceva.

Mai există un adevăr enigmatic: egipteanul sau chinezul săraci, scormonind pământul cu o bucată de băţ, cultivă producţii mai mari de pe o suprafaţă, decât vecinii săi civilizaţi.

Câmpurile nelucrate şi pădurile, chiar şi plantele de lângă gardurile noastre, se simt bine şi pe timp de secetă, şi pe timp favorabil.

Acest fapt ne permite să punem întrebarea: oare nu depinde dezvoltarea plantelor demodalitatea manipulării solului?

1



Noi suntem deprinşi de a gândi că plantele extrag elementele minerale din sol; şi căsoluţiile se formează nemijlocit din acestea sau din îngrăşămintele noastre.

Dar noi subapreciem ţesuturile organice în putrefacţie.

Cunoaştem faptul, că ele se descompun în sol, dar nu facem de aici concluzia, că produselede putrefacţie constituie cel mai bun material de construcţie pentru plante.

Pentru simplificarea unor lucruri, vom numi aici soluţiile minerale drept substanţe nutritivenoi (primare), iar soluţiile din organica descompusă – utilizate sau secundare.

Vom remarca, că nu există soluţii organice secundare, libere de substanţe minerale.

Apa, care este absorbită de organică, pe timp arid vine prin capilare din straturile profundeale solului şi întotdeauna conţine substanţe minerale. Pe timp ploios se dizolvă mineraleledin organică. ( Notă. Acum este bine cunoscut faptul, că plantele asimilează mai uşor

compuşii organici ale mineralelor (chelaţii, spre exemplu – humaţii). Pentru activitatearădăcinilor sunt importante substanţele biologic active (SBA): vitaminele şi stimulatorii.Sărurile îngrăşămintelor anorganice, fiind puţin eficiente, sunt înlocuite cu cele chelate(Kristalon, Aquarin). Noi încercăm să reproducem soluţiile organice secundare care dejaexistă în stratul superior al solurilor naturale.)

Noi neam pasionat de producerea soluţiilor primare, pe când am fi putut să ne folosim de procesul natural aproape automat care aprovizionează plantele cu o raţie deplină, sub formăde soluţii secundare.

Un lucru uşor l-am transformat într-unul greu

Deja de mult timp sunt recomandate îngră ămintele verzi (sideraţii). Acestea sunt orice tipș de plante, care se seamănă, in calitate de material organic degradabil.

Însa, tehnologia propusă de savanţi de siderare a solului e ineficientă. Ei recomandă:

a) de a îngropa cultura siderat până acesta nu a devenit lemnoasă, iar

b) dacă a devenit lemnoasă, atunci, înainte de incorporare, de adăugat azot pentru aînlesni descompunerea resturilor vegetale..

În acest caz, materia organică, incorporată cu azot, se va descompune prea rapid,substanţele rezultate deseori se spală cu prima ploaie şi rădăcinile de la suprafaţă nureuşesc să le absoarbă. (Mai mult de atât, se distruge mulciul organic şi se pericliteazăaprovizionarea capilară cu apă din adânc).

Este evident, că efectul net al acestui procedeu se egalează cu zero.

2



În cartea”Deşertul avansează” Paul B. Sears a schiţat alimentaţia plantelor în felul următor:”Faţa pământului este un cimitir. Orice organism viu cedează pământului tot, ce aîmprumutat pentru existenţa sa sub soare. Tot din pământ organismele vii primesc cu statutde împrumut tot ceea, ce este necesar pentru viaţă”.

Astfel Sears subliniază legea generală a vieţii organice. Ea, în egală măsură, este adevăratăşi pentru plante.

Legea dezvoltării plantelor: plantele vii folosesc ţesuturile moarte ale fiinţelorvieţuitoare precedente.

Cu cât mai repede vom însuşi acest fapt, cu atât mai rapid vom restabili solurile şi roada. Ne este greu de închipuit aceasta, dar cu fiecare lingură de mâncare ingerată, noidemonstrăm, că anume aşa stau lucrurile.

Dacă plantele sunt dispuse sie înseşi, ele folosesc fiece atom din materia moartă al vieţii

anterioare.

Dar, noi nu lăsăm corpurile plantelor acolo, unde ele pot fi uşor folosite. Noi le îngropămatât de adânc, că ele pot fi atinse doar de unele rădăcini.

Unicul lucru, care este necesar să-l facem, este să asigurăm suprafaţa solului cu material pentru putrefacţie. De restul vor avea grijă procesele naturale.

Nu există nici o problemă a solului, în afară de aceea, că am ignorat legile naturale dedezvoltare a plantelor.

La moment ştiinţa cunoaşte faptul, că apele de scurgere scot de pe câmpuri de câteva orimai multe substanţe nutritive, decât consumă plantele în creştere.

În anul 1934 Rassel Lord de la secţia resurselor naţionale a raportat, că ”plantele cultivateşi păşunile consumă, în medie 19,5 mil tone elemente nutritive de bază, pe când pe caleaerodării şi spălării se pierd în jur de 117 mil tone”.

În timp ce substanţele nutritive se pierd, oamenii devin mai săraci, alimentaţia lor devinemai necalitativă, iar sănătatea devine mai şubredă.

Ţeava pentru drenare şi plugul cu brăzdar devin principalii complici ai acestei

înrăutăţiri. Ele fură nutriţia de la plante.

Acest fapt est atât de logic, că este greu de înţeles, din ce considerente nu a fost oinvestigaţie oficială a acestei chestiuni. ( Notă. Mai târziu Faulkner singur va răspunde laaceastă întrebare: fermierii achită sume enorme pentru ceea, ce produc plantele. Oagricultură anevoioasă este foarte convenabilă furnizorilor de utilaje şi chimicale. Organelede conducere şi ştiinţa se alimentează nemijlocit din profiturile acestora, din aceste cauzeinvestigaţiile, care indică spre o lucrare simplă şi eficientă a solului, şi prin aceasta riscând

3



să le pericliteze aceste afaceri, vor fi oricum ignorate. De atunci acest sistem şi-a întărit poziţiile şi mai mult.)

Pare haios de investigat, dacă e posibil de cultivat plante sănătoase, imitând condiţiile încare toate plantele sunt sănătoase.

Este o situaţie identică cu sfatul pentru mame să investigheze, dacă e posibil să alăpteze pruncii cu sân.

Astfel, eu vă prezint ceva atât de vechi în agricultură, că poate fi numit, fără menajamente,ceva destul de nou.

Am avut nevoie de şapte ani, pentru a mă elibera de viziunile obişnuite asupra solului.

S-a dovedit, că este suficient de corectat principala eroare şi de introdus materia organică înstratul superficial al solului, pentru ca aproape toate greutăţile să dispară ca prin minune.

2. Ce este solul

Prima staţie experimentală a fost înfiinţată în Anglia aproape o sută de ani în urmă. O sutăde ani solul şi lucrările lui s-au studiat minuţios.

Este neverosimil, dar şi în prezent, aceste este necesar de a fi studiate.

La fel ca şi electricitatea, solul aşa şi nu a primit o definiţie. Dar dacă cu electricitatea ne-am învăţat să dirijăm eficient, atunci despre sol nu poate fi spus acelaşi lucru.

Istoria agriculturii prezintă un şir continuu de decepţii.

Încă nici un popor nu a supravieţuit soluţionării problemelor legate de solul, pe careel l-a secat.

În loc de aceasta, scoţând ce-i mai bun din solul fertil, oamenii pur şi simplu treceau pe alte pământuri. Şi creau aceleaşi probleme pe locurile noi. Din aceste cauze, noi nu posedămcunoştinţe preţioase şi utile despre sol.

În faţa ochilor fermierului întotdeauna a existat exemplul de conservare a solului: frunzişulverde din pădure, ierburile viguroase din stepă, buruieni mai înalte decât gardul – toate

acestea nu sufereau de secetă atunci, când porumbul său se veştezea şi se făcea scrum.

Fermierul privea la toate acestea, dar nu-i venea a crede. Şi de aceea, nu vedea.

Un copac dezrădăcinat în pădure creşte, în special stratul superficial, deoarece rădăcinile principale se aştern sub aşternutul forestier.

Aici le găsesc şi hrană, şi apă, care se ridică spre ele din jos prin capilarele din solul presat.

4



Mara majoritatea a hranei lor o constituie soluţiile secundare, substanţele din aşternutulforestier în putrefacţie. Aceste lucruri le-ar fi văzut fermierul, dacă şi le-ar fi dorit.

Din care cauze aratul a devenit atât de popular?

Cauzele sunt ascunse în fiinţa umană. Una din calităţile noastre înnăscute este sentimentulimposibil de eradicat, că anume noi putem ajuta plantele, că fără concursul nostru ele nu pot creşte.

Pare straniu, însă plantele, în condiţii naturale, nu pot fi ajutate cu nimic – ele au de toate.Reiese, că în condiţii artificiale trebuie imitate cele naturale.

Iată unele date.

În anii 1939-40 cultivam un acru (aprox. 0,4 ha) de roşii, în total, aproximativ 10 000 plante. Un an a fost ploios, altul secetos, dar roada a fost identică, şi plantele se dezvoltau

excelent în ambii ani.

Practica a demonstrat:

a) solul trebuie să fie aşezat şi compact,

b) la transplantare sau semănat această structură nu trebuie să fie distrusă.

Pentru început solul se discuia minuţios, mărunţind şi distrugând buruienile. În cel de aldoilea an sa discuit secara de un metru înălţime, fiind mărunţită şi aceasta.

Răzoarele erau marcate cu un dispozitiv special: pe urmele tractorului mergea unealta,roţile căreia avea proeminenţe, şi cu ajutorul acestora tasa solul în locurile pentru plantare.

Sub punctul de plantare a fost restabilită mişcarea prin capilare a apei de jos în sus.Fundul acestor amprente rămânea umed chiar şi ziua, pe timp cald şi uscat.

După transplantare, rădăcinile roşiilor se plasau în gropiţe, se astupau cu sol puhav, luat dealături, şi solul din jurul plantei se presa. Un acru întreg eu la–m plantat timp de o zi cuajutorul a doi copii.

Nici un fel de irigare nu s-a făcut nici la plantare, nici după aceasta: pompare capilară a

apei este de mult mai multe ori mai sigură decât orice irigare .

Urmărind maşinăria noastră năstruşnică şi plantarea în mod ”barbar”, vecinii ne-au prezismoartea tuturor plantelor. Însă, deja spre dimineaţa zilei următoare, toate plantele s-auîndreptat.

5



Perioada de vestejire, obişnuită pentru transplantare, nu a urmat, de uscăciune plantele nuau suferit, şi chiar florile, care s-au format până la răsădire, deseori fructificau, ceea ce nuexistă la o cultură obişnuită.

Anul 1940 a fost destul de umed, şi răsăditul s-a uşurat: plantele erau aruncate cu rădăcinile

în gropiţe şi deasupra lor se arunca o lopăţică de pământ.

O lună şi jumătate au durat ploile. Lotul de câteva ori a fost inundat. Plantele au devenitverde-purpurii. Dar, oricum, această plantaţie a fost numită cea mai bună din localitateanoastră, şi plantele au fructificat până la îngheţuri.

Noi pur şi simplu am plasat plantele în condiţii normale: secara trebuie să se transforme înroşii, iar apa trebuie să vină dedesubt. Deoarece la adâncimea de 15-20 cm nu există unstrat de materie organică care să-i oprească mişcarea, de altfel care apare în urma aratului.

Acest exemplu ne arată, că este mai bine de restabilit mecanismul natural de alimentare a

plantelor, dacă acesta a fost deteriorat până la plantare.

Ceea ce vecinii, au tratat drept o neglijenţă, a fost, într-adevăr, încrederea mea în aceia, căsolul singur va avea grijă de plante, dacă nu-l vom încurca.

Găina, care a scos bobocei, se sperie, când aceste ghemotoace de puf sar cu uşurinţă în apă.Tot aşa şi oamenii sunt miraţi de faptul, că plantele nu au nevoie de tutela lor.

Pământul, lăsat pentru înţelenire, îşi restabileşte capacităţile sale normale. Odihna lui nu prezintă o lenevie. El îşi restabileşte capilarele şi sporeşte mulciul organic, care opreşteeroziunea.

Plugul, fiind cel mai mare blestem al pământului, a fost, pe timpuri, salvatorul omenirii.

Cu ajutorul lui oamenii au putut valorifica suprafeţe mai mari şi să scape de pericolulfoametei.

Condamnând aratul, eu, nicidecum, nu învinuiesc oamenii, care îl recomandă – atitudinealor evlavioasă faţă de plug este de înţeles şi argumentată.

Îmi pare rău, că grapa cu discuri nu a fost inventată mai înainte – probabil, plugul nu maiapărea.

Noi am fost deprinşi, că solul trebuie să fie curăţat de resturi vegetale – altfel va fi greu delucrat.

Eu am avut noroc, deoarece am fost nevoit să creez sol acolo, unde acesta nu a existat. Şicunosc un lucru: suprafaţa acoperită cu material organic este totul ce-i necesar.

3. Solul nu se supune erodării

6



Organica vegetală este ca un burete, care absoarbe o cantitate mare de apă.

Aşternutul forestier şi cel de câmpie uşor absorb precipitaţiile abundente, deoareceorganica se umezeşte mai repede, decât solul prăfuit .

Mulciul bogat în materie organică de asemenea absoarbe apa, preîntâmpinând scurgerea eişi îmbibarea excesivă a solului. Resturile vegetale, inclusiv rădăcinile, servesc dreptschelet, leagă stratul superficial, şi eroziunea cauzată de vânturi nu poate avea loc.

Erodării sunt supuse numai solurile arabile.

Solurile din stepele noastre au fost negre pe timpuri la o adâncime mai mare de un metru. Nici un fel de ploaie nu putea să satureze cu apă acest burete de mraniţă. Dar dacă, şi avealoc vre-o scurgere, atunci aceasta era străvezie, ca cea de izvor.

În prezent, apa, care se scurge de pe câmpuri, întotdeauna are culoarea acestora.

Unii vor obiecta, că dacă stratul de mraniţă va îngheţa, atunci aceasta nu va fi capabilă săabsoarbă apa.

Ei, în primul rând, ce mai mare parte din sol se spală în perioada caldă a anului, iar apeledupă dezgheţ constituie numai o parte a eroziunii.

În al doilea rând, mraniţa chiar şi îngheţată conţine o sumedenie de cavităţi, deoareceorganica este saturată cu aer.

În al treilea, mraniţa întotdeauna elimină căldură, şi perioada ei de înghe este mai scurtă,ț

decât la solurile arate. Dar şi zăpada, care apără de îngheţ, mai uşor se reţine pe resturilevegetale.

Este cunoscut faptul, cât de multă apă reţine aşternutul forestier. Apa ajunge în resturileorganice mult mai rapid, decât în solul mineralizat.

În masa minerală apa trece numai printre particule, iar organica absoarbe literalmente apaîn interiorul său.

Miliarde de ani planeta era supusă unei erodări groaznice, care, în sfârşit, a sculptat chipulexistent al suprafeţei terestre.

Să stăpânească această eroziune au fost în putere numai plantele. Din minerale, aer, apă şisoare ele au creat structura lor poroasă – o minune a existenţei.

Natura organică – până la ultimul bulgăraş de plantă putrezită – chiar şi în prezent continuălupta cu această eroziune. Aceasta trebuie să trezească respect.

7



Absorbind în sine apa, ţesuturile organice o stăpânesc. De aceea, este important de aavea un scut organic peste tot, unde ploaia loveşte pământul.

Plantele sunt adevăraţii stăpâni ai lumii. Ele deţin cheia de la rezervele noastre de hrană. Noi vom putea stăpâni restul lumii numai atunci, când vom ajunge la un consens cu ele.

În prezent am adus multe terenuri în stare de eroziune, precum a fost până la apariţia plantelor: solul este gol şi se află în mişcare. Spre fericirea noastră, avem plante şi ele vor putea opri erodarea în timp record.

Crearea[P1] de către plante a unui nou înveliş nu constituie o taină. Principalul rol aici îirevine apei şi metodei ei de acumulare.

Cei mai dintâi licheni deja posedă porozitate – volum pentru acumularea apei. Pierind, eiconferă porozitatea mediului lor – solului.

Folosindu-se de aceasta, vin plantele superioare, şi-i elimină pe pionieri. După aia, pe celedin urmă le elimină altele şi mai dezvoltate.

În tot acest răstimp sporeşte capacitatea solului de menţine apa din precipitaţii.Concomitent scade capacitatea de erodare.

De ce noi niciodată nu ne-am pus drept scop crearea la suprafaţa solului a unei ţesăturivoluminoase, pentru a lichida eroziunea în faza incipientă?

1. Niciodată nu s-a considerat posibil de semănat şi lucrat solul acoperit cu resturi de plante.

2. Toţi cunoşteau, că solul necesită organică, dar aceasta prin tradiţie se încorpora la20 cm adâncime.

Noi utilizăm utilaje care lunecă şi cărora le încurcă resturile vegetale. E timpul de creatdispozitive care se rostogolesc şi pentru care resturile nu prezintă un impediment.

Experimentele de la staţiunea din Nebraska au arătat, că sub stratul de organică roadelesunt mai mari, şi necesitatea în astfel de utilaje este evidentă.

Cel mai lucrabil utilaj de acest tip rămâne a fi grapa cu discuri, şi despre perfecţionări aleacesteia nu am auzit nimic.

Deci, avem de rezolvat două sarcini importante: să sporim roada şi să oprim eroziunile.Ambele sarcini le hotărăşte stratul organic de la suprafaţa solului.

Cu o viteză uimitoare solul, care a fost considerat epuizat, răspunde cu roade minunate,dacă acesta va fi asigurat cu organică, incorporată în stratul superficial.

8

http://www.permacultura.ro/2011/06/maiestria-fertilizarii-solului-partea-a-ii-a/#_msocom_1

http://www.permacultura.ro/2011/06/maiestria-fertilizarii-solului-partea-a-ii-a/#_msocom_1



Aceasta indică, că pământurile noastre nu sunt epuizate, ci în mod artificial au fostfăcute neputincioase printr-o lucrare stupidă.

Profilul solului lasă toată organica la suprafaţă. Noi trebuie numai s-ăl imităm.

Pământul arat, la drept vorbind, deja nu mai poate fi numit sol. În momentul când solul va fi creat din nou, erodarea va înceta de la sine, deoarece solul nu se supuneeroziunii.

4. Plugul constituie o tradiţie

Deloc nu este greu de răspuns la întrebarea: ”De ce fermierii ară?”

Fermierilor le place să are. Să privească, cum se răstoarnă brazda, să-şi închipuie cât decurat va deveni solul după aceasta, şi să se simtă stăpâni, care fac ordine, iar acesta aduce omare satisfacţie.

În afară de acestea, fermierii sunt stimulaţi să are. Recomandările inspectorilor, presei, buletinelor se rezumă la arat.

Dar, trebuie să existe argumentări ştiinţifice clare pentru acest procedeu. Însă, dacă ele şiexistă, eu nu am reuşit să le descopăr timp de mai mult de 25 ani de căutări.

Cel mai important argument, pe semne, îl constituie faptul, că aratul permite incorporarearesturilor vegetale şi curăţă terenul pentru lucrările ulterioare.

Redactorul unei ediţii de vază îmi scrie la 5 august 1937:

”Eu am parcurs trei mii de kilometri. Şi tuturor le puneam întrebarea: ”Pentru ce araţi?” Pemine mă frapau răspunsurile vagi. Este evident, că fermierii şi pedologii într-adevăr nucunosc răspunsul. Unicul argument clar era acela, că aratul ne scapă de buruieni”.

(Toţi agricultorii-naturişti au demonstrat obiectiv, că în comparaţie cu lucrarea superficială, aratul, mai curând, înmulţeşte buruienile.)

Eu aş putea declara cu responsabilitate: ”Aratul nu trebuie efectuat”. Şi pentru aceasta,am toate argumentele ştiinţifice.

Un funcţionar din Noua Anglie arată, că aratul aduce aer la rădăcini, şi adaogă, că pământul arat menţine mai bine umiditatea.

Probabil, el nu a examinat aceste fenomene concomitent: pătrunderea aerului în solconstituie o metodă eficientă de desecare a acestuia.

Ipoteza despre oxigen în sol este destul de veche, dar nimeni nu s-a gândit s-o verifice.

9



Mediul nostru este de aşa natură, că aer este pretutindeni, unde spaţiul nu este ocupat dealtceva. În soluri se conţine în cantităţi enorme, şi numai în cazul dacă solul nu esteinundat, în el întotdeauna este suficient aer.

Se poate obiecta că plantele au nevoie şi de mai mult aer.

Însă, în acest caz trebuie studiate solurile din păduri. Doar, este îngrozitor gândul, căsequoile gigantice au putut să se dezvolte cu insuficienţă de oxigen în sol.

Cărţile editate la începutul secolului, încearcă să argumenteze aratul, dar majoritateaargumentelor sunt ambigui şi bizare.

S-a demonstrat, că aratul influenţează structura, mişcarea apei, aeraţia, viaţa organismelor,compoziţia soluţiei şi penetrarea rădăcinilor. Şi influenţează în mod diferit (în dependenţăde condiţii diferite şi de afinitatea lucrării faţă de aceste condiţii).

Probabil, concluzia generală este:aratul îmbunătăţeşte mediul pentru rădăcinile plantelor.Dar, cum anume de atins această îmbunătăţire, în întregime îi rămâne să-şi imaginezecititorului derutat.

Şi până acesta din urmă rezolva această enigmă, el putea să gândească: dacă aratul produceastfel de beneficii, atunci vegetaţia abundentă care acoperă terenurile nearate, evident, estelipsită de acest privilegiu.

Dar, noi nu am observat o mică contradicţie.

Observaţiile ne arată clar, că atât timp, până când pământul nu se reîntoarce la starea lui

compactă, plantele se dezvoltă în el foarte prost.

Seceta după arătură, poate opri dezvoltarea plantelor cu săptămâni şi chiar luni de zile, sausă le nimicească. În acelaşi timp, chiar la periferia câmpului, plantele continuă să creascăliniştit.

Ele se dezvoltă datorită faptului că nu a fost deteriorată legătura capilară dintre apelefreatice şi suprafaţă.

Aratul rupe această legătură şi solul pur şi simplu îşi întrerupe funcţionarea până nu va firestabilită asigurarea cu apă.

Dacă substanţa organică a fost incorporată, apa nu poate trece uşor prin acest strat, pânăacesta din urmă nu se descompune.

Alt produs al arăturii sunt bolovanii de sol. Stratul răsturnat se întăreşte rapid, în specialdacă se ară solul prea umed. Bulgării uscaţi pot fi sfărâmaţi numai parţial şi ei, deasemenea, sunt eliminaţi din circuit.

10



Cândva plugul a salvat omenirea de la foamete. El a constituit un salt puternic invalorificarea noilor terenuri şi nimicirea buruienilor. El a fost de neînlocuit pe terenurilevirgine. El a devenit o zeitate a cultului nostru.

În prezent pământuri noi mai nu există, buruienile s-au adaptat la arătură şi solurile s-au

epuizat.

Dar, dogma sfântului plug este într-atât de puternică, că nimănui nu-i vine prin cap să legeutilizarea plugului de diminuarea fertilităţii.

Siguranţa inconştientă, că ”plugul nu poate face nici un rău” a adus la aceea, că pe parcursul a 80 ani nici o staţie experimentală din SUA nu a comparat arătura cuincorporarea superficială a materiei organice.

Extras din anuarul Departamentului agricultură pe anul 1938: ”…Stratul de protecţie dindeşeuri organice elimină spălarea solului, anihilând impactul picăturilor de ploaie. După ce

acest înveliş se umezeşte, surplusul de apă treptat se scurge în stratul superior al solului.Particulele de sol nu astupă porii şi canaliculele, apa rămâne curată, dispare scurgerea desuprafaţă”.

Scrisoare din Departament, datată cu februarie 1940: ”Departamentul demult este interesatde noile metode de lucrare a solului, care păstrează şi sporesc substanţa organică…Experimentele Secţiei de conservare a solurilor au dat rezultate remarcabile.

Spre exemplu, în Carolina de Nord s-a constatat, că stratul de 10 cm din ace de pin eliminacomplet eroziunea.

În Nebraska lucrarea superficială, care lăsa paiele şi alte deşeuri la suprafaţă, s-a dovediteficientă pentru păstrarea umidită ii, …şi a produs o creştere substanţială a roadei laț culturile experimentale.”.

5. O cercetare artizanală neobişnuită

Totul a început de la încercarea de a cultiva legume pe un sol, care, după cum amdescoperit prea târziu, era mai indicat pentru producerea cărămizilor.

Când angajatul meu l-a săpat, el s-a dovedit a fi o argilă cleioasă banală. Uscându-se acestase întărea într-atât, că nu puteam să înfig hârleţul cu greutatea întregului corp, înmuindu-se

se lipea de papuci bucăţi enorme.

S-a dovedit, că constructorii aduceau în acest loc stratul profund al solului, dupăreconstrucţia străzii. Acesta era cel mai sărac lot de teren din aşezare.

Sarcina se reducea la faptul de a introduce o cantitate mare de organică, fără a restricţionacapacitatea ei de a alimenta plantele.

11



Cel mai important lucru era siguranţa mea în faptul, că orice, chiar şi cel mai sărac sol, poate fi transformat în înalt productiv.

Începând cu anul 1930, noi în fiecare an incorporam în sol material organic, şi în fiecare antot mai mult. După aceasta, am început să îngrop frunzele la fundul unor canale nu prea

adânci, astfel s-a format un strat de organică sub suprafaţa solului.

În anul 1937 eu am hotărât, că eu fac acelaşi lucru ca şi arătura: formez la adâncime unstrat de organică, care identic sugativei, absoarbe toată apa.

Noi am răscolit frunzele şi le-am amestecat cu stratul superficial al solului. În anul 1938suprafaţa lui arăda absolut diferit. Ea era puhavă şi nisipoasă şi uşor se grebla.

Acesta a fost primul an, când toate culturile s-au dezvoltat reuşit şi aproape independent decondiţiile vremii.

În iulie 1938 lotul meu a fost inspectat de către reprezentanţii Secţiei de conservare asolurilor. Eu luau probe prin forare. Pentru comparaţie, din toamnă am lăsat o fâşie de 180cm, care a fost săpată, fără a fi eliminate frunzele şi au mai fost adăogate altele, după cumse proceda întotdeauna.

În afara fâşiei martor solul era afânat până la 30 cm, şi tot stratul era uniform umed.Rămăşiţe de frunze nu erau nicăieri.

Pe fâşia martor, sub stratul superior afânat s-a descoperit un sol dur, uscat până laadâncimea de 20 cm. Sub acesta se afla stratul umed de frunze, iar imediat sub acesta sursade apă.

Această fâşie demonstra faptul, că plantele nu pot creşte bine în solul, în care esteincorporată multă materie organică.

Uscăciunea solului, după incorporarea unei cantităţi mari de organică este un fenomenrecunoscut oficial.

Din ce cauze stratul arabil s-a uscat?

Umiditatea din el a fost absorbită de către substanţa organică (frunzele). Ea s-a mişcat în jos, supunându-se gravitaţiei şi puterii osmotice a organicii.

Chiar şi după o ploaie torenţială, apa timp de 3-4 zile pleacă în stratul de frunze îngropate.Începând creşterea imediat după ploaie, plantele peste 3-4 zile se opresc în dezvoltare şi nucresc până la următoarea ploaie.

Funcţionarii nu au căzut de acord, că uscăciunea, după îngroparea organicii, este produsăanume de arătură. Mie însă îmi era clar, că cauza uscăciunii o constituie înseşi materialulorganic incorporat. (Notă. Cred, că drept cauze pot servi încă cel puţin două faze: stratul

12



de organică îngropată (sau a bulgărilor de la suprafaţă) nu permit trecerea apei subterane prin capilare, iar stratul superior capilar este uscat de soare şi vânt. Se primeşte, căarătura poate usca solul prin trei metode.)

Obijduit de o atare ignorare a dovezilor, eu am hotărât să pun experimentul în câmp. Unul

din agronomii departamentului formal m-a susţinut.

Chiar în primul an de cercetări incorporarea materiei organice în stratul superficial a sporitroada cu 50 la sută.

Cercetarea ”a descoperit” fapte cunoscute tuturor. Forţa de gravitaţie şi proprietatea desugativă sunt unicele forţe motrice care acţionează aici.

13

nebunia plugarului 2

Documents

Transcript of nebunia plugarului 2