Neamtu.Ana.SSL2_Securitatea informatiei si apararea statului.docx

7/27/2019 Neamtu.Ana.SSL2_Securitatea informatiei si apararea statului.docx

http://slidepdf.com/reader/full/neamtuanassl2securitatea-informatiei-si-apararea-statuluidocx 1/17

CUPRINS

Introducere………………………... pag.2

SecuritateaInformației………………………… pag.3

Securitatea Statului………………...pag.5

Introduce……………………..pag11 Bibliografie…………………..pag12



11. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/544_2001.php

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public2. http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-23-1971-(270).html

LEGE nr. 23 din 17 decembrie 1971 PRIVIND APĂRAREA SECRETULUI DE STAT ÎNREPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA 3. http://www.sri.ro/contraspionaj.html consultat la 31.01.2013 ora 13:45.4.Luminita Banu-Utilizarea reţelei informative în reprimarea rezistenţei armate anticomuniste.pag 2 5.Ibidem4 pag 46.COMISIA PREZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DINROMÂNIA- Raport final7. Cezar Zugravu, „Anale Sighet” 5: Anul 1947 – căderea cortinei (Fundaţia Academia Civică,Bucureşti, 1997, pp. 478-4868. PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUIXXI- Editura UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE BUCUREŞTI – 2005 pag 147-1489. Mesajul adresat de către Nicolae Ceauşescu lucrătorilor Ministerului de Interne cu prilejulîmplinirii a 20 de ani de la crearea organelor de securitate – 30 august 1968 (Nicolae Ceauşescu,Legalitatea socialistă – puternic factor de dinamism social, Editura Politică, Bucureşti, 1989, pp. 96-97).10. Florin Dan Grigore- Managementul sistemelor informationale pag .6

Introducere

Am ales să dezbat în cadrul acestei lucrări securitatea informației și apărarea statului

deoarece aceste două subiecte sunt de o importanță majoră când vine vorba de menținerea

securității statului.

Lumea în care trăim se află într -un amplu proces de transformare, pe toate planurile -

economic, politic, cultural, informaţional, social, militar - ceea ce o face vulnerabilă la o

gamă sporită de riscuri şi ameninţări, fiecare individ fiind înclinat din ce în ce mai mult

să se intereseze despre schimbarile apărute și caută să afle care este atitudinea

autorităților din țara sa și cum poate să contribuie la buna funcționare a societății.

Accesul la informații este un principiu fundamental al funcționării societății democratice.

Fiecare cetățian în parte are dreptul de a avea acces la informațiile pe care îl interesează și

are dreptul să ia parte la motorul decizional al societății în care trăiește, dar trebuie să fie

conștient de faptul că promovarea intereselor sale presupune și existența și protejare

informațiilor clasificate.

Lucrarea de față tratează în mod special securitatea naţională și implicit a informațiilor

clasificate, ce continuă să-și demonstreze complexitatea, în timpul celor doua regimuri politice ce și-au pus amprenta asupra modului de gândire a poporului român. În bună

măsură din cauza lumii în care trăim şi soluţiilor pr oiectate pentru problemele sale,

mediul de securitate se află într -o continuă remodelare şi schimbare, tocmai de aceea mi






s-a părut interesat să abordez și să investighez cum au evoluat aceste două elemente

esențiale.






Securitatea Informației.

"Informaţia este oxigenul unei societăţi democratice. Dacă cetăţenii nu sunt la curent cu

ce se întâmplă în societatea în care trăiesc, dacă activităţile guvernanţilor nu sunt

publice, atunci cetăţenii nu pot să se implice în mod activ în viaţa acelei comunităţi.”

(The Publics Right to Know Article XIX, Iunie 1999)

Dea lungul celor două perioade esențiale prin care a trecut România, au existat scimbări

la nivelul conceptului de informație, sau mai bine zis la modul în care această informație

era culeasă, interpretată și transmisă mai departe printr -un cadru securizat.

Astăzi, liberul acces la informaţiile de interes public în România constituie unul dintre

principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Autorităţile

şi instituţiile publice sunt obligate să pună la dispoziţia cetăţenilor, din oficiu sau la

cerere, toate informaţiile de interes public. Pe de altă parte, orice persoană are dreptul să

solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice informaţiile refe ritoare la

activitatea acestora, însă în perioada comunistă, cetățenii nu aveau acces la nici un astfel

de privilegiu, aceștia trăind izolați de tot ceea ce se întămpla cu și în instituțiile statului,

știind doar că orice acțiune care punea într -o lumină proastă regimul comunist era

pedepsită sever.






“Prin informatie de interes public se întelege orice informatie care priveste activitatile

sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de

suportul ori de forma sau modul de exprimare a informației.”1

Însă o altă categorie de informații asupra cărora autoritățile pun mare accent în apărarealor sunt informațiile de tip clasificat.

“Informațiile clasificate sunt potrivit legii nr.182/2002 si legea nr. 23/1971:”informatiile,

datele, documentele de interes pentru securitatea nationala, care, datorita nivelurilor de

importanța și consecintelor care s-ar produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii

neautorizate, trebuie sa fie protejate;”2 si sunt clasificate pe 4 grade de secretizare :

a.informatii secrete de serviciu - informatiile a caror divulgare este de natura să determine

prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat;

b.strict secret de importanţă deosebită - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de

natură să producă daune de o gravitate excepţională securităţii naţionale;

c.strict secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă

daune grave securităţii naţionale;

d.secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune

securităţii naţionale”

Privind securitatea informațiilor clasificate, modul de acțiune diferă de la un regim la

altul. Astăzi asigură atît protejarea informației secrete prin persoane autorizate sau care






intră în posesia informației cât și securitatea fizică a acesteia și a informatorului în cauză

pe cănd în perioada comunistă apărarea secretului de stat este o îndatorire patriotică, o

obligație de onoare a fiecărui cetățean ce va fi educat în spiritul păstrării secretului de

stat, iar punerea în pericol a informației secrete va fi pedepsită de legea penală.

Astăzi instituția care se ocupă de culegerea de informații este Serviciul Român de

Informații SRI.Acesta,”identifică acele acţiuni şi persoane prin intermediul cărora servicii

de informaţii străine încearcă să obţină date şi informaţii secrete de ordin politico-militar,

tehnologic sau economic, având ca obiectiv alterarea sau influenţarea unei decizii

strategice, promovarea ilegală a intereselor proprii în detrimentul celor ale statului român

şi ale partenerilor săi sau provocarea de agresiuni informaţionale.În acelaşi timp, sarcina

de a proteja acele informaţii şi proceduri care, odată compromise, ar putea pune în pericol

interese naţionale vitale.”3






Securitatea Statului

Politica de securitate este cadrul în care este descris modul cum o țară asigura securitatea

statului și a cetățenilor. Aceasta se îmființează sub forma unui document unic și structurat

ce poate fi numi plan, strategie, concept sau doctrină. Politica de securitate se referă atât

la prezent cât și la viitor, pentru că defineste intereselele vitale ale națiunii și stabilește

liniile de acțiune pentru a face față nevoilor prezente și viitoare și a gestiona evoluțiile în

domeniu. Ea cuprinde o gamă largă de subiecte pe care le abordează, în încercarea de a

defini atât riscurile și amenințările interne, cât și externe privitor la securitatea energetică

a țării. În ultimă instanță politica de securitate caută să reunească și să coordoneze

contribuțiile tuturor celor responsabili în domeniul resurselor, în funcție de interesele șiamenințările considerate ca cele mai puternice.

În perioada comunistă, metodele intreprinse de către Securitate pentru a identifica

elementele dușmănoase erau dintre cele mai ciudate. Deși rolul important era acordat

informatorului din serviciile de informații care menținea un permanent contact cu

obiectul urmărit, el, trebuia de asemenea să raporteze imediat fiecare informație preluată.

Rețeaua de informatori era cea mai importantă, deoarece orice individ care susținea în

secret regimul comunist, se putea infiltra cu ușurință în rândurile mișcărilor anti -regim și

furnizau informații cu privire la activitatea desfășurată și chiar la poziția fiecărui membru

în parte pentru ai putea captura și trimite în închisori. Aflat în fruntea Securități încă din

1945, le reamintea cu fiecare ocazie noilor ofițeri de securitate, importanța deosebită pe






care o avea un informator: “Tovarăşi, fiecare meseriaş, fiecare doctor, oricine are o

unealtă şi se îngrijeşte de ea. La Securitate, care este unealta noastră? Şi noi avem

unealtă. Dacă frizerul are brici, dacă dulgherul are strung, eu spun că unealta noastră sunt

informatorii.”4

Deși rezistența montană nu era considerată o problemă gravă și care ar fi putut schimba

cursul evenimentelor pe plan politic, după preluarea puterii în 1948, gândul existenței

unor grupuri de oameni în anumite zone ale țării care agită populația împotriva regimului

comunist a devenit deranjant pentru liderii de la București.

Pentru ca rețeaua de informatori să fie și mai eficace, a apărut dorința de extindere a

rețelei pentru a depista cât mai ușor dușmanii care se opuneau instaurării regimului

comunist. Pentru a îndeplini această dorință, Direcția Regională a Securității PoporuluiVâlcean, a elaborat un plan ce consemna ca măsură de urgență: „Adâncirea acţiunii

informative în jurul mănăstirilor (…),crearea unei reţele informative de calitate în

comunele de la poalele munţilor, vor fi dirijaţi un număr de trei informatori care să facă

sondaje informative în munţi, camuflaţi sub formă de vânători, cu misiunea de a culege

informaţii relativ la elementele fugare şi a descoperi eventualele adăposturi sau locuri de

aprovizionare şi gazde ale acestora”5

O altă metodă de identificare a persoanelor care încercau să acționeze împotriva

regimului, era prin depistarea documentelor cu conținut care putea pune în pericol

activitatea statului. Prin Ordinul M.I. nr 001225/1977 ofițerii informatori ai Securității

mai aveau adăugat pe lista atibuțiilor și “cunoașterea preocupărilor elementelor ostile de a






confecționa și difuza înscrisuri anonime cu conținut dușmănos, însă în cazul în care

aceste înscrisuri erau totuși dufuzate, erau luate anumite măsuri cum ar fi: raportarea

evenimentului ca mai apoi unicul scop să fie identificarea autorului și împiedicarea

răspândirii documentului respectiv.

În vederea identificării acțiunilor intreprinse împotriva țării noastre, aparatul de

securitatea avea mai multe sarcini. Una dintre aceste sarcini era cunoașterea metodelor,

mijloacelor, procedeelor și modului de acțiune ale serviciului de spionaj, în general și

concret ale serviciului de informare pe linia căreia lucrează fiecare compartiment sau

cadru de contraspionaj, stabilirea cât mai exactă a informațiilor căutate, îmbunătățirea

dispozitivelor specifice de cunoaștere a mișcării străinilor, de controlare și anihilare a

preocupărilor ostile, precum și închiderea canalelor de scurgere a secretelor. Rețeaua de

ofițeri care au ca rol identificarea acțiunilor împotriva țării, sunt antrenați să culeagă cu

răbdare informațiile fără să pună întrebări.

În ciuda existenței persoanelor care dădeau dovadă de un profesionalism impecabil,

existau persoane care nu dădeau nici un semn de îmbunătățire după încercările de

perfecționare a aparatului de informatori și asta din cauza faptului ca Ofițerul care recruta

informatori, îi alegea din cele mai neașteptate domenii: existau informatori care în viața

reală erau ciobani, muncitori de expolatări forestiere, cabanieri, preoți chiar și femei din

diferite sate de la poalele munților. În cazul acesta diferite informații care puteau duce la

descoperirea unor persoane sau grupuri de persoane care puteau intreprinde activități

împotriva regimului erau uneori conduse de sentimentele informatorului „țăran”.






O altă strategie de identificare, utilizată de Securitate, era „recutrarea cu sopul

compromiterii”. Această metodă era folosită nu pentru a extinde rețeaua de informatori,

ci pentru a detașa de societate persoana care era bănuită a intreprinde acțiuni cu caracter

dușmănos la adresa statului.

În timpul falsei recrutări, “candidatul”, adică persoana urmărită, era dusă la sediul

Ministeruli de Interne, însă această discuție care ar fi trebuit să fie secretă, era facută

publica pentru ca toată lumea să cunoască faptul că persoana este în curs de recrutare. Cât

timp era reținută pentru falsa antrenare pentru a deveni informator, recrutului I se acordau

anumite favoruri nesolicitate, și refuzate altor recruți.

Pentru identificare, Securitatea mai ținea sub supraveghere și mediul cultural, în deosebi

cel literar și artistic, deoarece prin aceste două metote se putea introduce în rețea cele maimulte informații sau apariția de lucrări cu un conținut neadecvat, transmiterea de

manuscrise ce pot fi interpretate, redactarea unor texte cu caracter protestatar la adresa

regimului.

Clasa de surse, normele de interne și metodele de acțiune din rețeaua de informare a

Securității prezintă funcționarea unei instituții care timp de 40 de ani a controlat,

manipulat și a sancționat poporul pentru a garanta buna funționare a regimului comunist.

Domeniile supravegheate de rețeaua de informatori a evoluat o dată cu expansiunea

categoriilor de persoane urmărite: de la persoane care au susținut vechiul regim la

persoane care nu aveau nici un antecedent. În altă ordine de idei, rețeaua informativă a

fost construită pentru a urmări întreaga populație și activitățile sale, nefăcându-se rabat de






la nici o persoană de vre-un alt rang sau categorie socială, toată lumea fiind egală în fața

Securității.

Scopul tuturor acțiunilor intreprinde de Securitate, de a recruta diferite persoane în

vederea obținerii informațiilor era pentru a urmării alți indivizi pentru acțiuni și atitudinineadecvate față de regim, cum ar fi:comportament ostil sau dușmănos față de regimul

politic, comentarii neadecvate la adresa conducerii sau a Partidului comunist, gănduri de

evadare cum ar fi imigrarea căt și plecarea ilegală din țară prin trecerea frontierelor fără

acordul securității, sau simple acțiuni cum ar fi apartenența la o religie, fie ea

recunoscută, transmiterea de știri radio, existența rudelor sau prietenilor în străinătate,

bancuri cu tentă politică.

În altă ordine de idei, rațiunea existenței securității era de a”supraveghea întreaga polulație și a tuturor activităților acesteia de pe teritoriul româniei, astfel încât să fie

asigurată stabilitatea deplină a regimuli comunist.”6

Dacă metodele ce constîngere erau folosite pentru persoane care trebuiau cu orice preț să

fie convertite în a susține regimul comunist, acele perosane care susțineau fostul regim,

sau care săvârșeau acte dușmănoase grave la adresa regimului sau la adresa Partidului

Comunist erau duși în închisoare si torturați până la moarte, sau li se organiza o falsă

judecată ca mai apoi să fie omorăți.

Unele dintre cele mai cunoscute pedepse care erau aplicate în închisorile comuniste erau

presupușilor dușmani ai poporului erau: 1. înjurăturile cele mai abjecte; 2. loviturile aşa-

zis „libere”, aplicate cu palma, pumnul sau piciorul, asupra părţilor sensibile ale corpului






(obraz, gât, abdomen, testicole, coloana vertebrală); 3. bătaia la tălpi, cu diferite obiecte

(cravaşă, baston de cauciuc sau lemn), victima fiind fixată în poziţii incomode; 4. bătaia

la palme; 5. atârnarea anchetatului cu capul în jos; 6. bătaia cu beţe subţiri sau cu „vâna

de bou”, anchetatul fiind mobilizat; 7. strivirea unghiilor cu un cleşte special; 8. arderea

tălpilor cu flacăra oxiacetilenică; 9. bătaia testicolelor cu un creion greu, până la leşin; 10.

prinderea mâinilor între două mese şi bătaia la palme; 11. ţipetele de groază sau gemetele

unor rude apropiate sau ale unor necunoscuţi (înregistrate pe benzi de magnetofon); 12.

bătaia în cap cu un ciomag; 13. bătaia cu un ciomag în regiunea renală; 14. bătaia cu un

sac de nisip; 15. bătaia cu vârful sau tocul cizmei peste gura victimei; 16. asmuţirea unui

câine-lup asupra anchetatului, legat de un stâlp sau de un belciug; 17. spânzurarea

(crucif icarea) în nişte belciuge fixate pe perete; 18. ancheta cu o pisică introdusă sub

cămaşa victimei; 19. bătaia cu un cablu peste gambe; 20. bătaia peste plăgi deschise; 21.aruncarea victimei pe o cale ferată, încât să simuleze o sinucidere; 22. smulgerea

unghiilor de la mâini şi picioare; 23. bătaia zilnică a deţinuţilor condamnaţi la termene

lungi de închisoare (în Zarca Aiudului, la Gherla şi la Râmnicu Sărat); 24. ciomăgirea

deţinuţilor puşi să alerge în cerc, în jurul torţionarului; 25. ancheta cu ţigara aprinsă,

aplicată pe scrot sau abdomen; 26. „broasca” (aplicată în lagărul de exterminare Valea

Neagră-Peninsula): întorşi de la lucru, deţinuţii erau obligaţi să ţopăie în poziţia „pe

vine”, cu mâinile în şolduri, fiecare ţinând în spate un alt coleg; 27. bătaia reciprocă, la

comandă, a câte doi deţinuţi; 28. deţinuţii erau obligaţi să stea în poziţia „culcat”, cu

obrazul lipit de noroi, în timp ce li se puneau întrebări; 29. „carcera” (în lagărul Valea

Neagră era o cutie fără acoperiş, în care pedepsiţii trebuiau să stea în picioare, înghesuiţi

câte doi, câte o noapte întreagă); 30. ancheta cu proiectoare puternice îndreptate spre






ochii victimei; 31. interogatoriul fără întrerupere, zile şi nopţi întregi; 32. ancheta cu

şocuri electrice; 33. ancheta cu regim alimentar cu sare în exces, fără apă; 34. ancheta cu

izolare în celule umede, întunecoase cu şobolani; 35. „camera de chibzuinţă”: în timpul

anchetei, deţinutul era trimis să stea în picioare, ore şi zile întregi, într -o cameră de

izolare, cu mâinile legate la spate în cătuşe cu „autostrângere”; 36. izolarea de unul singur

a deţinutului în celule strâmte, timp de săptămâni, luni sau ani; 37. legarea de pat în

poziţii incomode, pentru perioade lungi de timp (1-6 luni), a celor socotiţi „recalcitranţi”;

38. interdicţia de a fi scoşi la WC zile întregi; 39. bărbieritul cu barba nemuiată,

torţionarul scuipând obrazul celui în cauză, în loc de apă şi săpun; 40. violarea fetelor şi

femeilor deţinute; 41. „Crucificarea”.7

După căderea comunismului și instaurarea democrației, entitățile care amenințau

securitatea statului și metodele prin care acestea își puteau pune în practică planul, au

evoluat, astfel că astăzi, apărarea statului a devenit mai nuanțată. Dacă în perioada

comunistă, România beneficia de garanția securității oferite de Moscova, după caderea

comunismului, securitatea națională a țării a intrat sub scutul NATO si al Consiliului de

Securitate al ONU.

Dacă până acum securitatea statului era centrată pe apărarea statului, începănd cu

dezvoltarea noilor percepții despre apărare și securitate, aceasta pune din ce în ce mai

mult accent pe protecția umană, punând individul pe primul plan.

În urma apariției noilor amenințări la adresa securității statului, pentru a putea face față,

România și-a pronunțat dorința de a se integra în UE și NATO.






După căderea comunismului care a oprit din dezvoltare statul Român, liderii acestuia și -

ai pus problema amenințărilor din interiorul statului, și mai apoi din exterior.

Amenințările de ordin politic cum sunt instabilitatea internă, falimentarea, terorismul și

violările drepturilor omului, cele de ordin economic, sărăcia, accentuarea diferențelor dintre țările sărace și cele bogate,amenințările la adresa mediului, dezastrele

nucleare,dragradarea solului și lipsa hranei și a resurselor și cele la adresa mediului social

precum conflictele dintre minorități, epitemiile și migrația, au dus la crearea unei agende

de securitate pentru a procura o mai bună percepție asupra amenințărilor și asupra

acțiunilr pe care statul trebuie să le întreprindă. În consecință, acest lucru ar putea deveni

un dezavantaj în cazul în care serviciile de securitate aplică forța în locurile

demilitarizate, astfel căpătând o forță neadecvată unor astfel de servicii, însă acestea ar

putea să nu fie capabile să facă față noilor provocări.

“Politica de securitate a României se bazează pe conceptele prevenirii, descurajării şi

rezolvării pe cale paşnică a crizelor şi conflictelor care ar putea afecta interesele şi

valorile statului român.

Interesele naţionale fundamentale ale României fiind:

- Garantarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a siguranţei

cetăţenilor ţării; - Consolidarea unui regim politic democratic, bazat pe respectarea

Constituţiei şi supremaţia legii;

- Asigurarea existenţei statului naţional român, suveran şi independent, unitar şi

indivizibil;






- Sprijinirea legăturilor cu românii din afara graniţelor ţării, pentru conservarea identităţii

lor;

- Participarea României la asigurarea securităţii şi stabilităţii în Europa.”8






Încheiere

„Totodată, ţinând seama că pe plan internaţional mai există forţe reacţionare, ostile

socialismului, că şi în ţările socialiste se mai găsesc elemente declasate, descompuse,

care pentru un pumn de arginţi sunt gata să- şi trădeze patria, este necesar să asigurăm

întărirea în continuare a organelor de apărare a statului, menţinerea trează a vigilenţei

lucrătorilor din securitate”9

Am decis să închei această lucrare despre modul de apărare a informației și a statului cu o

declarație a lui Nicolae Ceaușescu despre nevoia imperativă de a păstra cât mai viu în

inimile cetățenilor sentimentul că participă la apărarea unor principii drepte, deoarece

moștenirea lăsată de regimul comunist este una bogată, care nu va fi uitată dar din care ar

trebui să învățăm că principiile totalitare sunt cele mai dăunătoare pentru bunafuncționare a statului.

“În societatea actuală, puternic marcată de evoluţiile fundamentale în materia informaţiei,

cunoaşterii şi asimilării noilor tehnologii, organizaţiile şi statul îşi organizează propriile

sisteme de informaţii ca răspuns la necesităţile de cunoaştere, anticipare şi răspuns la

pericolele sau stimulii existenţi în realitatea internă sau globală. Aceste sisteme culeg,

analizează, procesează, stochează şi utilizează un anumit tip de informaţii care supuse

acestor tipuri de operaţiuni se circumscriu unei categorii conceptuale denumită în

literatura anglo-saxonă “intelligence”1






Bibliografie

1.http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/544_2001.php

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public

2. http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-23-1971-(270).html

LEGE nr. 23 din 17 decembrie 1971 PRIVIND APĂRAREA SECRETULUI DESTAT ÎN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA

3. http://www.sri.ro/contraspionaj.html consultat la 31.01.2013 ora 13:45.

4.Luminita Banu-Utilizarea reţelei informative în reprimarea rezistenţei armateanticomuniste

5.COMISIA PR EZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DINROMÂNIA- Raport final

5. Cezar Zugravu, „Anale Sighet” 5: Anul 1947 – căderea cortinei (Fundaţia AcademiaCivică, Bucureşti, 1997, pp. 478-486

7. PROVOCĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI STRATEGIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI- Editura UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRAREBUCUREŞTI – 2005 pag 147-148

8. Mesajul adresat de către Nicolae Ceauşescu lucrătorilor Ministerului de Interne cu

prilejul împlinirii a 20 de ani de la crearea organelor de securitate – 30 august 1968(Nicolae Ceauşescu, Legalitatea socialistă – puternic factor de dinamism social, EdituraPolitică, Bucureşti, 1989, pp. 96-97).

9. Florin Dan Grigore- Managementul sistemelor informationale

Neamtu.Ana.SSL2_Securitatea informatiei si apararea statului.docx

Documents

Transcript of Neamtu.Ana.SSL2_Securitatea informatiei si apararea statului.docx