Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației

Student: Sareh Elizabet – Zahra Grupa 412 / Seria B / Anul I

Motivația

Ce este motivaţia ?

Există numeroase definiţii ale termenului de motivaţie. Majoritatea acestor definiţii au în comun sublinierea faptului că motivaţia este un ansamblu de forţe ce incită individul în a se angaja într-un comportament dat. Este vorba de un concept care se raportează atât la factori interni, cât şi la factori externi, care incită individul să adopte o conduită particulară. Putem asocia motivaţia “forţelor” sau “pulsiunilor” constante care favorizează apariţia unui comportament şi care dirijează acest comportament, astfel încât el va satisface o anumită necesitate. Altfel spus, motivaţia apare în urma modificării unei “energii” care “împinge” individul la a adopta o anumită conduită, conduită care să-i permită anularea unui anumite tensiuni interioare.

Caracteristicile motivaţiei

Efortul, persistenţa şi orientarea sunt considerate caracteristicile principale ale motivaţiei. Efortul reprezintă forţa sau energia furnizată de un individ în urmărirea obiectivelor sale. Persistenţa trimite la noţiunile de perseverenţă şi constanţă în adoptarea unui comportament sau în realizarea sarcinii. Primele două caracteristici se referă la cantitatea energiei şi muncii depuse. Orientarea trimite la calitatea şi la pertinenţa comportamentelor adoptate.

Teoriile de conţinut

Teoriile motivaţionale de conţinut pun accentul pe factorii care incită la acţiune. Ele tind să explice ce motivează o persoană să acţioneze într-un anumit fel, mai mult decât într-un altul posibil, în anumite circumstanţe /condiţii.

H. Maslow recunoaşte existenţa a cinci categorii de trebuinţe, organizate ierarhic: trebuinţe fiziologice, trebuinţe de securitate, trebuinţe de apartenenţă, trebuinţe de stimă şi trebuinţe de actualizare. Conform autorului, aceste trebuinţe nu sunt resimţite simultan, ci mai degrabă succesiv, într-o ordine bine stabilită, fiecare trebuinţă manifestându-se abia după ce cea precedentă a fost, în mare parte, satisfăcută.

Teoria E. S. C. a lui Alderfer C.P. Alderfer recunoaşte că trebuinţele se află într-o strânsă relaţie cu motivaţia. În acelaşi timp în cercetările lui nu se găseşte o ierarhie strictă a trebuinţelor, comparabilă cu cea a lui Maslow, chiar dacă , în anumite situaţii el admite că un anumit progres poate fi observat. Pe de altă parte C.P. Alderfer clasează trebuinţele în trei mari clase: trebuinţe de existenţă, de relaţionare şi de dezvoltare.

Această teorie se diferenţiază de cea a lui Maslow prin faptul că, în concepţia lui C. P. Alderfer, individul poate progresa dar, la fel de bine şi regresa spre un plan inferior al nevoilor. În plus, nu există o ordine predeterminată de evoluţie a trebuinţelor. Astfel, o persoană care este frustrată în domeniul realizării de sine, poate să-şi canalizeze eforturile în realizarea nevoilor de relaţionare. Alderfer explică acest fenomen de regresie prin frustrarea cauzată de imposibilitatea de a răspunde într-un mod satisfăcător la nevoile superioare.

Pornind de la teoria propusă de Alderfer, prin cercetări empirice s-au obţinut următoarele concluzii:

- inivizii care au părinţi instruiţi au nevoi de dezvoltare mult mai mari comparativ cu cei ai căror părinţi sunt mai puţin instruiţi;

- bărbaţii manifestă nevoi de existenţă mult mai puternice şi nevoi de relaţionare mult mai slabe comparativ cu femeile;

- indivizii de culoare sunt mult mai sensibili decât indivizii albi la nevoile de existenţă.D. McClelland este cunoscut prin studiile sale asupra trebuinţelor superioare ale ierarhiei lui

Maslow. Intenţia sa nu a fost de a determina succesiunea apariţiei acestor trebuinţe ci de a explica cum nevoile influenţează comportamentul în mediul de muncă. Atenţia sa a fost orientată asupra a trei

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației

Student: Sareh Elizabet – Zahra Grupa 412 / Seria B / Anul I

trebuinţe care se manifestă în strânsă legătură cu mediul de muncă. Este vorba de trebuinţele de realizare, de afiliere şi de putere. Conform teoriei lui McClelland fiecare individ manifestă o dependentă persistenţă faţă de una din aceste trebuinţe, dar, în funcţie de circumstanţe, el poate fi influenţat şi de celelalte două. Atât forţa trebuinţei cât şi consecinţele comportamentale care vor rezulta, vor depinde de caracteristicile situaţiei. Una din particularităţile acestei teorii este de a propune că aceste trebuinţe provin din cultură, din norme şi din experienţa personală.

Teoria celor doi factori – Herzberg F. Herzberg (1959) publică “The motivation to work”, rezultatele unui studiu care au provocat îndelungi comentarii în lumea psihologiei industriale şi organizaţionale.

Teoriile de proces

Teoriile de proces abordează motivaţia sub un alt unghi. Conform acestor teorii, ceea ce motivează o persoană într-o situaţie dată poate fi inadecvat pentru o altă persoană sau într-o altă situaţie. Ţinând şi ele cont de trebuinţe şi alte forţe interne, aceste teorii insistă asupra aspectelor situaţionale şi asupra relaţiilor dintre trebuinţe şi diversele aspecte ale mediului.

Conform teoriei expectanțelor a lui V. H. Vroom (1964), indivizii mai degrabă aleg în mod raţional comportamente pe care le estimează cele mai potrivite pentru a atinge obiectivele lor, implicându-se motivaţional, decât să adopte în mod automat comportamente declanşate de activarea unei nevoi. Din această perspectivă în momentul când suntem puşi în situaţia de ne asuma un anumit obiectiv sau de a ne implica în realizarea anumitei sarcini, facem o evaluare rapidă a capacităţii noastre de a depune efortul necesar, a şansei de a obţine rezultatul aşteptat şi a semnificaţiei valorice a acestui rezultat. În funcţie de aceste aşteptări, în condiţiile în care pentru fiecare din cele trei întrebări obţinem un răspuns afirmativ, decidem să ne implicăm motivaţional. În schimb, dacă la una din întrebările precedente răspunsul este negativ, implicarea motivaţională nu mai are loc, „provocarea” neavând nici un efect asupra noastră.

Teoria echităţii (S. Adams) este o viziune asupra motivaţiei, care provine din teoriile echilibrului, care au fost elaborate pornind de la teoria disonanţei cognitive a lui Festinger (1962). Disonanţele cognitive sunt forţe care incită individul să acţioneze în astfel de situaţii; ele sunt cele care motivează individul să adopte un comportament particular. Printre diferitele teorii care pornesc de la principiul disonanţei cognitive, există una legată de activitatea motivaţională, anume “teoria echităţii”, care afirmă că, în general, oamenii preferă o condiţie de echitate, adică de a avea sentimentul de a fi tratat într-o manieră justă şi imparţială prin raport cu alţii în relaţiile lor

In concluzie, prin motivatie se intelege o forma specifica de reflectare prin care se semnaleaza mecanismelor de comanda control ale sistemului personalitatii, o oscilatie de la starea initiala de echilibru, un deficit energetico informational sau o necesitate ce trebuie satisfacuta.

La nivelul mecanismelor corespunzatoare de reglare, aceste semnale sunt transformate in comenzi, care selecteaza si pun in functiune comportamente mai mult sau mai putin adecvate.

Motivatia transforma fiinta umana dintr-un simplu receptacul al influentelor externe, in subiect activ si selectiv, cu un determinism intern propriu in alegerea si declansarea actiunilor si comportamentelor. Posedand o structura motivationala proprie, omul se va pune intr-o dubla relatie fata de mediul extern: una, de independenta, constand in capacitatea lui de a actiona pe cont propriu, in absenta unor stimuli sau solicitari externe; cealalta, de dependenta, constand in satisfacerea starilor de necesitate pe baza schimburilor substantiale, energetice si informationale cu mediul ambiant. De aici rezulta caracterul interactionist complex al comportamentului si activitatii umane.