COLECTIA MARI CLASICI AI LUMII

SPIRITUL LEGILOR

de

BARONUL DE MONTESQIEU

(CHARLES DE SECONDAT)

INCLUZIND O ANALIZA A OPEREI DE D'ALLEMBERT

TRADUCEREA DIN LIMBA FRANCEZA DE THOMAS NUGENT, LL.D.

CU O INTRODUCERE SPECIALA DE ONORABILUL FREDERIC R. COUDERT, J.U.D., LL.D.

7

EDITIE REVIZUITA

VOLUMUL I

DREPTURILE DE AUTORDETINUTE de

COLONIAL PRESS1899

INTRODUCERE SPECIALA

MONTESQUIEU, Charles Louis Secondat de la Brede, s-a nascut in Castelul de la Brede, linga Bordeaux, in luna Ianuarie a anului 1689. A trait saizeci si sase de ani, murind in a zecea zi a lui Februarie, 1755. Daca vom face exceptie de operele sale literare luind in consideratie doar viata separata de cartile sale, vom putea afirma despre el pe buna dreptate, ca s-a nascut si-a dus existenta si a murit intocmai asemeni unui personaj de o inalta conditie regala. Nu doar prin aceea ca viata sa a fost lipsita de evenimente importante dar in aceeasi masura a si fost ascunsa cu strasnicie de ochii publicului. A evitat pe aceia ce erau dornici a patrunde in viata sa intima, rezervind aceasta parte doar pentru sine, familia si prietenii sai. A iubit in aceeasi masura faima, si anume acea reputatie onorabila capabila a da nastere productiilor intelectuale ce au dus la imbogatirea lumii. In afara de acestea, la fel ca si Horatiu, caruia ii si semana in multe privinte, obisnuia a spune despre sine ca: "se afla in cautarea drumului secret si acelui fagas izolat al vietii ce se furiseaza catre necunoscut." A fost un adevarat gentelman, in cel mai curat sens al acestui cuvint, curtenitor, amabil, binevoitor si modest -- lucru certificat de toti cei care l-au cunoscut; pe linga acestea, discursul sau purta amprenta scinteietoare a unui veritabil Gascon, in pronuntia specifica sudicilor, care sint predispusi adesea sa exagereze prin patriotismul lor, prin inteligenta si efervescenta prezenta in toate acele calitati ce deriva de la climatul insorit al Gasconiei native, de la vinurile rosii ce curg cu atita generozitate in aceste tinuturi pe care ei stiu sa le iubeasca atit de profund si pina la capat. Acei scriitori spirituali care au intors pe toate fetele descoperirile facute pe baza analogiei, l-au comparat cu Voltaire, cel care s-a nascut doar la citiva ani dupa Montesquieu si i-a supravietuit multa vreme dupa moarte. Fara indoiala, ca Voltaire a fost un om de un geniu cum rar se poate intilni, posedind o energie si o maiestrie inegalabila atunci cind vine vorba de capacitatea sa distructiva. Demolarea vechilor stari a fost sarcina in care el a excelat si in realizarea careia a simtit o reala incintare. In inversunarea impotriva sistemului social iii

iv MONTESQUIEU

din care Biserica era parte integranta, se arata el insusi in toata forta vrajmasiei personale; ea este degustata mai degraba cu pasiunea revansei, decit dintr-o dorinta de a promova dreptul si a preveni ceea ce este rau. De la un capat la celalalt al unei intregi vieti pline de energie, aceasta trasatura va deveni evidenta; ea exista de fapt si se infatiseaza singura ca un simptom inconfundabil. Acest lucru nici nu s-a intimplat fara un anumit motiv. In zilele tineretii sale el a fost supus unor jigniri personale din partea acestor oameni cu singe albastru ce considerau drept un privilegiu al castei de care apartineau a desconsidera revendicarile acelor oameni a caror geneaologie nu era la fel de lunga ca a lor; rideau plini de dispret in fata unor asemenea pretentii ce priveau acordarea oricarui tip de compensatii, cu toate ca prin asta se simteau jigniti intr-un mod dureros si absurd. Atunci cind Voltaire a cautat sa obtina o reparatie pentru afronturile deliberate la care a fost supus, acestea au fost repetate intr-o forma brutala si jignitoare; singura compensatie pe care a primit-o a fost gazduirea pe gratis la Bastillia si oferirea din plin a oportunitatii de-a medita solitar in tacere pentru a-si hrani pe mai departe ura si a-si linge ranile. Prietenul lui Frederic al II-lea nu va uita niciodata umilintele la care a fost supus in aceste zile ale tineretii; si ascutimea penei si limbii sale vor purta de-a lungul intregii vieti aceasta trasatura definitorie, determinata de masurile gresite ce-au fost luate in aceste zile ramase nerazbunate si nepedepsite. Biserica era principalul aliat si sprijin al sistemului social ce permitea toate aceste erori, iar din aceste motive Biserica urma a plati penalitatile. Furia lui a crescut odata cu trecerea anilor, ajungind pina la a declansa in inima sa nebunia ca un singur om poate distruge religia ce a fost fondata de alti doisprezece oameni. Spre deosebire de Voltaire, Montesquieu nu a avut astfel de motive personale de aversiune fata de Biserica sau fata de Stat. Nicio astfel de insulta n-a otravit zilele timpurii ale vietii sale, mindria sa nu a fost patata, neavind cu nimic a suferi la amintirea vreunui rau tratament la care sa fi fost supus. El a fost intotdeauna conservator, prudent si s-a tinut departe de orice fel de situatie neplacuta. Pe solul bogat al naturii sale pline de generozitate n-a fost sadita nicio saminta din care ura fata de semenii sai ar fi putut vreodata rasari. A fost un mare iubitor al rasei umane si a cautat in intreaga sa viata sa promoveze doar fericirea ei. Si chiar daca in efervescenta anilor tineretii, a permis ca pana sa sa intre pe tarimul primejdios al controversei, n-a intentionat niciodata altceva decit un bun rezultat. Si-a dorit sa vindece si nu sa ucida; a sperat sa construiasca, iara nu sa darime; a cautat sa repare si sa aduca imbunatatiri, nu sa doboare si sa distruga. Caldura acestei naturi specifica Gasconilor a exultat in simplul fapt al existentei, tot asa cum tinutul insorit al iubitei Gasconii era o bucurie in sine. Si-a dorit ca intreaga omenire sa fie cel putin la fel de fericita ca si el. A iubit compania prietenilor si s-a desfatat in societatea selecta a cartilor.

v INTRODUCERE SPECIALA

N-a cunoscut in intreaga sa viata un singur moment de tristete care sa fie capabil sa reziste in fata puternicei influente a acestei tacute si elocvente companii. Cartile au facut parte integranta din viata sa; si intr-adevar, ele reprezinta cea mai buna parte din intreaga sa viata, singura prin care-l putem cunoaste si ce a reusit a supravietui pina la noi. Montesquieu avea a deveni faimos intr-o buna zi. "Scrisorile Persane", ce-au fost incheiate pina la virsta de treizeci de ani, au incintat, au fermecat si au iritat pe concentatenii sai si in special pe cei care erau cit se poate de pregatiti si capabili, ca parte masculina a populatiei, sa aduca faima scriitorului. Vizitatorii Persani inventati de el, ale caror comentarii asupra societatii si religiei statului Francez le-a oferit publicului, erau foarte liberi in critica asupra celor vazute si nu ar trebui sa fie deloc de mirare ca gardienii moralei publice s-au uitat plini de suspiciune si ingrijorare la spiritul ascutit, de singe Gascon, care a indraznit sa critice abuzurile autoritatilor si sa rida in fata practicilor pe care cu toate acestea Timpul, le considera a fi respectabile. Aceasta trebuie sa fie intr-adevar partea cea mai insemnata din ceea ce ar fi putut da nastere la cea mai grava ingrijorare in mintea celor ce au studiat Scrisorile calatorilor Persani. Nu trebuie sa uitam ca radacinile si ramurile puterii de Stat si ale Bisericii erau adinc intertesute si interpatrunse. Suflarea ce anima pe una era aceeasi suflare ce de fapt o anima si pe cealalta. Timpul a aratat, - iar Voltaire a apucat sa traiasca acele zile - ca distrugerea Statului existent trebuia sa aduca cu sine si o puternica lovitura si tulburare profunda ce-i va fi produsa Bisericii. Succesul "Scrisorilor" ar fi putut sfirsi prin a impiedica cu usurinta contagiunea produsa de conservatorismul lui Montesquieu si poate chiar ca ea sa fie vindecata. Acest lucru nu ar fi putut insa intirzia curentul si nici suvoiul ce avea sa produca marea revarsare. Poate ca acordarea unei atentii sporite in fata abuzurilor ar fi putut fi de ajutor in prevenirea producerii calamitatii, ce mai putea fi cu toate acestea diminuata in dimensiunile sale catastrofale. El a oferit ajutor si sprijin acelor adversari ai sistemului social ,pe care l-ar fi salvat cu toate acestea din toata inima; in final, facind ca aceste atacuri sa devina plauzibile, o jumatate de secol mai tirziu, dupa ce el si-a gasit odihna, tot ce s-a petrecut avea sa demonstreze ca acel sistem ar fi trebuit sa fie prezervat si ca prin declansarea revolutiei, s-a reusit doar ca fundatiile intregii lumi sa fie cutremurate din temelii. Chiar si atunci cind Scrisorile s-au gasit in culmea succesului, multi dintre cititorii ce erau atasati sistemului social existent s-au uitat cu raceala asupra modului cum ele au fost primite, ca o forma de dezaprobare in fata onorabilelor lor catuse. D'Argenson spunea: "Acestea sint reflectii pe care un om genial le poate face cu destula usurinta, dar carora un om prudent n-ar trebui niciodata sa le ofere sansa de-a cunoaste lumina tiparului." Marivaux a exprimat sentimentele sale de clasa cu

vi MONTESQUIEU

deosebita acuratete atunci cind a spus: "un om ar trebui sa fie deosebit de cumpatat in simtirile sale in tratarea unor subiecte asemanatoare." Insusi Montesquieu a sesizat ca a devenit obiect al suspiciunii pentru "clasele oficiale", ce cautau orice ocazie favorabila pentru a-l umili, in vreme ce ii admirau abilitatile - despre care gindeau ca detine totusi prea multe. Si intr-adevar, se pare ca in cele din urma i s-a sugerat pe ascuns ca este socotit un infidel si este foarte posibil sa fie tratat drept tradator! Aceste comentarii au avut un anumit efect si au mers pina la a-l determina sa respinga paternitatea unei opere ce nu ii oferea nicio siguranta spre a o recunoaste drept mostenire. Vinzarea "Scrisorilor Persane" a fost tot ceea ce-si putea dori autorul. Secretarul sau Iezuit, Pere Desmolets, a prezis sigur de sine care va fi rezultatul: "'Scrisorile' se vor vinde ca painea calda", a spus el profetic; Si a fost intocmai cum el a prevazut. Ele exprimau intr-un limbaj incintator gindurile multor oameni ce nu erau destul de capabili si nici indeajuns de indrazneti sa compuna acele fraze, ce-i atacau pe puternicii zilei. Tot asa cum pentru el insusi din acel moment reputatia a fost stabilita drept cea a unui om de spirit. Si Montesquieu a fost intr-adevar acel homme d'espirit . Poate ca a fost surprins de succesul pe care l-a atins, este foarte posibil sa fi fost si putin alarmat de constructia pe care a ridicat-o in critica subtila a vizitatorilor Persani. N-a avut nici macar o singura clipa dorinta de-a apare in ochii contemporanilor asemeni unui iconoclast. Asa cum avea sa spuna de multe ori dupa aceea, "Eu nu sint teolog. Sint istoric". Iar daca a folosit uneori cutitul, aceasta operatiune a fost realizata mai mult cu indeminarea unui chirurg decit din dorinta incapatinata de-a varsa cu orice pret singe omenesc. Montesquieu nu resimte nicio incintare dintr-o controversa incarcata de furie. "Oamenii uita", spunea el."ca atunci cind am imaginat personajul unui Turc, a trebuit sa-l si fac pe acesta sa vorbeasca, sa actioneze si sa scrie, intocmai asemeni unui Turc." Problema prezenta aici era insa aceea ca Turcii sai vorbeau mai mult ca niste Parizieni si nu indeajuns asemeni unor nativi Turci. Nationalitatea lor reala este slab mascata de robele si sultanele lor gratioase, de fetele lor surizatoare asemeni unei lune pline, de plantatori de vita de vie de Bordeaux, ce cu toate acestea pot fi intrezarite prin mastile de calatori straini. "Cauzele Grandorii si Declinului Romanilor", urmatoarea problema atacata de pana lui Montesquieu, i-a asigurat acestuia faima din care "Spiritul Legilor" nu a putut deprecia cu nimic superioritatea proprie spiritului sau. Tratatul asupra Cauzelor Grandorii si Decaderii Romanilor este marcat de aceeasi perseverenta cercetare stiintifica adoptata si in cazul eforturilor depuse in scrierea Legilor. El a sapat pina la radacinile Istoriei pentru a invata de acolo cum s-au nascut evenimentele particulare plecind de la cauze generale. Montesquieu nu crede in existenta Sansei: "aici este vorba de Filozofia Istoriei cu toate regulile si principiile sale si ele trebuiesc sa fie descoperite si studiate inca dinainte pentru a putea cunoaste natura si temeiul Lucrurilor. "Nu Sansa este cea care guverneaza asupra lumii", spunea el;"

vii INTRODUCERE SPECIALA

"marturie ce este lasata de Romani, care au cunoscut o constanta succesiune de triumfuri in timpul administrarii sistemului de Guvernamint conform unui anumite scheme si o neintrerupta serie de rasturnari de situatii, atunci cind a fost condusa conform unor planuri diferite. Exista aici cauze generale, fie morale sau fizice, ce functioneaza in fiecare monarhie, ce contribuie la ridicarea, la mentinerea si ce conduc catre prabusirea ei." Asupra acestei teorii a analizat simptomele produse de anumite cauze si a aratat cu o deosebita frumusete de stil ca aceasta sursa poate deveni, servind la crestrerea prestigiului supusilor sai, invatindu-i prima data pe oameni ca experienta trecutului poate contine in sine o valoroasa lectie morala, la fel de insemnata ca si cea predata prin intermediul traditiilor, ce poate sluji pentru a invata din aceste exemple ce sint oferite de trecut, la fel de bine ca si din faptele si actiunile lui, dar ce pot sluji totodata si ca un pretios material pentru a elabora noi profetii sau a le redescoperi pe acelea ce s-au pierdut deja, fiind acoperite de praful epocilor. Atunci cind a aparut "Spiritul Legilor", opera de al carei titlu trebuia sa depinda admiratia posteritatii, el era deja bine cunoscut lumii literare drept autor al "Scrisorilor Persane", dar nu este inca destul de clar daca a si fost ajutat intr-un mod semnificativ de celebritatea obtinuta pe aceasta cale. Daca exista un repros din arsenalul denuntului Galic care sa-i fie atribui adesea unui om ce aspira sa-si instruiasca poporul, el este reprezentat de sugestia ca nu este un om serios (un homme serieux), si foarte multi gindesc fara dubiu, ca prezumtivul parinte al acestor Persani lipsiti de respect, a fost totusi mult prea spiritual pentru a putea fi si serios totodata. Cum s-ar putea intimpla sa scrie o carte serioasa si instructiva si in acelasi timp sa se deghizeze in matasuri Persane pentru a se transpune intr-o alta stare de spirit, pe acordurile muzicii Pariziene! Gravitatea Profesorului nu apare a fi suficienta pentru ca acesta sa se poata intitula pedagog aspirant la o diploma. Desi "Spiritul Legilor" nu a cunoscut un succes imediat in Franta, acesta nu s-a lasat asteptat prea multa vreme. In Anglia, opinia publica inteligenta, a imbratisat imediat opera si au primit-o cu un deosebit entuziasm. Acest lucru s-a datorat in mare masura faptului ca autorul a fost un cercetator apropiat si un real admirator al Constitutiei Britanice si a adoptat cel mai scurt drum catre inima lor, prin tributul inteligent platit in fata superioritatii acestei Charte, obscura, neclara si nescrisa a Libertatilor Britanice. Geniul practic, specific inteligentei Englezesti, a fost demonstrat din plin cu aceasta ocazie. Admiratorii lui Montesquieu de dincolo de Canalul Minecii vor trebui sa cunoasca cite ceva si despre acest om spiritual, meridional, care a studiat, a asimilat, a inteles si a expus Constitutia Angliei intr-un asemenea mod inteligent si incintator, ca si cum ar fi vazut pentru prima oara lumina lumii la Londra sau

viii MONTESQUIEU

la Liverpool. Investigatia efectuata asupra resedintei si ocupatiilor desfasurate in mod firesc, au dezvaluit ca acest extraordinar interpret al Constitutiei Angliei nu era doar scriitor, ci si cultivator de vita-de-vie, de unde logica Britanica sugereaza destul de simplu ca acel om ce a reusit sa scrie o carte de o asemenea valoare, va trebui sa fie de asemenea si un excelent producator de vinuri. Comenzile pentru importurile Englezesti de vin efectuate La Brede, au fost urmate la fel de rapid de comenzile pentru achizitia copiilor dupa "Spiritul Legilor", astfel incit spiritul plin de cumpatare al lui Montesquieu s-a putut bucura de acest dublu succes, care pe de o parte i-a rasfatat mindria si in acelasi timp i-a umplut visteria. "Succesul de care s-a bucurat cartea mea in aceasta tara", spunea el, "a contribuit la succesul de care avea sa se bucure vinul meu; dar gindesc ca succesul vinului meu a contribuit si mai mult la succesul pe care l-a cunoscut cartea." Nu putem avea niciun mijloc pentru a stabili daca aceasta apreciere a fost facuta pe baza unei supraestimari a buchetului vinului, sau a unei subestimari a valorii cartii. Faima de care s-a bucurat brandul La Brede a intrat insa de-a dreptul in traditie. Nu este de-a dreptul lipsit de interes de-a nota aici ca desi econom si modest, Montesquieu era posesorul unei inimi blinde si generoase. El era un donator generos dar isi ascundea actiunile de caritate ca si cum acestea ar fi reprezentat cele mai cumplite pacate. Atitudinea ostentativa era dispretuita prin insasi natura lui. Simplicitatea vietii pe care o ducea era in masura sa sugereze avaritia atunci cind el nu era deloc dispus sa exemplifice acest lucru. Insa Montesquieu era cit se poate de constient ca nu va putea trai si nu se va putea infatisa intr-o tinuta la fel de fastuoasa si stralucitoare asemeni celorlalti membri din cercul carora facea parte si nici nu va putea simti vreodata acea dragoste straina fata de bani doar de dragul de a-i avea si ca in acest fel va fi acuzat si izolat de catre ei. Dar el a respins toate reprosurile care i s-au facut. "Nu voi etala niciodata atitudinea unui excentric", spunea el, "dar nici nu voi simti vreodata tentatiile avaritiei. In acelasi timp nici nu cunosc un lucru care sa merite a fi facut si pe care eu ar trebui sa-l realizez doar de dragul de-a cistiga bani. Cred ca am reusit sa-mi sporesc veniturile, dar am realizat acest lucru mai degraba din dorinta de a-mi demonstra aceasta abilitate, decit sa ma las minat de vanitatea de-a deveni bogat." Nu-si putea aminti sa fi cheltuit vreodata patru ludovici pentru a face parada de bogatia sa, dar nenumarate piese de aur i-au parasit in tacere punga pentru a acoperi nevoile unui solicitant sau ale altuia. Poate fi citat chiar si un exemplu in scest sens: Un ceasornicar Englez i-a trimis odata o scrisoare: "Cred ca ma voi spinzura; dar socotesc ca nu voi putea face acest lucru daca as avea o suta de coroane." Montesquieu i-a raspuns imediat: "Iti expediez o suta de coroane; nu te spinzura insa dragul meu Sully, mai bine vino sa ma vezi." Citi astfel de ceasornicari Englezi au fost salvati de la autostrangulare, nu putem sti; era insa ultimul om din lume

ix INTRODUCERE SPECIALA

care ar fi inregistrat numarul celor pe care i-a scapat din bratele suicidului si ale deznadejdii. Faptul ca Montesquieu a fost preocupat in cel mai inalt grad de capodopera sa, il cunoastem din propria sa exprimare. A jubilat ca un adevarat scolar, plin de incintare la terminarea sarcinei si pana sa sfirsita de truda a scris ultimile cuvinte ale nemuritoarei opere, in vreme ce memoria retraia furtuna prin care AEneas si tovarasii sai erau aruncati pentru a atinge malurile acelui tinut al fagaduintei ce le-a fost promis de catre Zei. "Italiam", "Italiam" a strigat el. Bucuria triumfului si speranta repaosului s-au combinat pentru a da nastere acestui moment fericit al vietii sale. Sarcina grea la care a fost supus vreme de douazeci de ani se afla la sfirsit, iar premiul primit era asigurarea unei faime nemuritoare. Asemeni unui Poet din perioada infloritoare a imparatului Augustus [sau din cea a poetilor clasici din prima jumatate a sec.XVIII-lea, din vremea lui Regelui George I care se visa a fi privit asemeni Imparatului Octavian Augustus. Alexander Pope ii va trimite regelui George al II-lea, "Epistola catre Augustus", scrisa in stilul lui Horatiu, prin care facea o asemanare intre epoca sa si cea a lui Augustus, cind poetii au devenit mult mai intelepti, manierati si satirici, fiind mult mai preocupati de viata politica a statului, decit predecesorii din epoca lui Iulius Caesar. n.tr.], simtea acea siguranta interioara ce-i spunea ca nu va putea pieri pe deplin niciodata, in onoarea sa ridicindu-se un monument mult mai trainic decit insasi bronzul. Dar munca istovitoare si anxietatea la care s-a supus s-au dovedit in final a fi mai mult decit corpul sau muritor putea suporta. Ca si cum ar fi dat ultima sa proba in fata posteritatii, el a spus: "Aceasta opera aproape ca m-a ucis; A venit vremea cind va trebui sa ma duc sa ma odihnesc; de aici inainte voi pune capat tuturor stradaniilor mele." A mai trait pe durata a inca opt ani, insa a renuntat la orice efort depus spre a-si cistiga faima sau a-si pretinde locul ce si-l merita in mijlocul lumii. Este destul de curios de notat ca Montesquieu a fost la prima vedere singurul din cercul sau imediat care a realizat, a masurat in mod corect si a pretuit la adevarata valoare "Spiritul Legilor". Daca munca sa laborioasa efectuata de-a lungul numerosilor ani si credinta in opera sa i-au oferit satisfactia ca stradaniile sale n-au fost in van, echilibrul spiritului sau antrenat in cintarirea adevarului i-a permis sa judece la fel de corect ca si cum ar fi luat in consideratie performanta realizata de un strain, el stia de undeva din adincul sau tainic, ca aceasta carte va cistiga celebritatea pentru el. Si-a chemat apropiatii si le-a cerut si acestora sfatul. Criticul ce s-a aratat a fi cel mai favorabil si binevoitor a declarat despre opera sa ca aceasta continea in sine suficienta valoare pentru a deveni o agenda din al carei material va putea fi proiectat un viitor Tratat; iar cel mai aspru critic, foarte probabil si cel mai sincer si mai direct dintre ei, a declarat ca planul cel mai bun ar fi sa arunce manuscrisul in foc, ca pe o masura intelepta de-a feri reputatia autorului de injuriile pe care le-ar primi in urma publicarii lui. Insa Montesquieu a avut mai multa incredere in propria judecata decit in a prietenilor sai. Netulburat, sau fara a fi deloc inspaimintat de opinia sustinatorilor sai, si-a trimis linistit opera la tipar si a astepat rezultatul fara a manifesta deloc ingrijorare. Daca "Spiritul Legilor" a scapat de pericolul de-a fi ars in flacarile din interiorul castelului datorita increderii in sine a autorului, o alta opera a sa a fost mai putin norocoasa. Montesquieu a scris o "Istorie a

x MONTESQUIEU

lui Ludovic al XI-lea" unul dintre cele mai extraordinare si complexe caractere din rindul Monarhilor Frantei. Mr. Watson spunea in a sa "Poveste a Frantei" despre Ludovic al XI-lea ca acesta a fost "un mare Rege de-o rautate desavirsita si total lipsit de scrupule in metodele sale, cu toate ca intreaga sa viata a fost dedicata in totalitate beneficiului omenirii. A fost un Monarh viclean, necinstit, crud si prevazator." Probabil ca un om poate fi un mare Monarh chiar daca in constituirea caracterului sau intra asemenea ingrediente. Dar asa cum le-a expus in viata sa, nu ar fi deloc surprinzator daca in unanimitate istoricii, -- inca in acord cu Mr. Watson --"l-au criticat fatis tratindu-l drept o bestie mizerabila". Opinia unui istoric Francez din timpurile moderne probabil ca se apropie mai mult de adevar. El a spus ca Ludovic al XI-lea n-a fost nici un mare Rege si nici un Rege bun, dar cu toate acestea ramine inca Rege! Curiozitatea noastra de-a cunoaste o judecata atit de calificata cum se dovedeste cea a lui Montesquieu asupra acestui punct, va ramine prin a nu fi satisfacuta niciodata. Indiferenta secretarului, cel care a aruncat in flacari acest manuscris complet si nepretuit, va constitui o ofensa permanenta indreptata impotriva omenirii. Regretul pe care-l resimtim in fata pierdeii unei opere de o asemenea valoare nu poate decit sa sporeasca in momentul studierii celor citeva exemple din acest manuscris, pe care omenirea l-a pierdut pentru totdeauna. Cine altul decit Montesquieu il putea descrie pe Richelieu in citeva cuvinte si putea sa ofere o asemenea fotografie, atit de exacta, asupra unui personaj impozant al Istoriei Frantei! "Richelieu a fost omul care a facut ca Regele sau sa joace un rol secund in cadrul Monarhiei, dar i-a oferit in schimb posibilitatea de-a juca un rol de prim plan in cadrul Europei; el a dezonorat Suveranitatea dar a innobilat Tronul." Inevitabile limite in care vor trebui sa se inscrie aceste pagini nu vor permite nici macar o scurta incercare de-a schita o analiza a "Spiritul Legilor". D'Allembert a facut efortul de-a scrie multe pagini plictisitoare, pentru a arata ceea ce intentiona sa realizeze Montesquieu. Dar niciun alt autor nu este mai greu de prezentat decit Montesquieu. El este un specialist in epigrame si posesorul unui talent de un nivel rar intilnit, avind capacitatea de-a scoate intreaga seva dintr-o idee si de-a o cristaliza in acele cuvinte caustice care sint si cele mai potrivite. Ait de pronuntata este aceast facultate prezenta in sine, incit unul dintre contemporanii sai, Buffon, cel care n-a cazut in aceeasi gresala in aceasta directie, a lasat o scurta relatare, despre care a spus ca este perfect potrivita viziunii incomplete a autorului. Ochii sai au murit cu multi ani inaintea spiritului si s-a vazut obligat sa-i dicteze ficei sale care a realizat pentru el aceeasi cucernica slujba pe care fiul lui Milton a realizat-o pentru tatal sau. Si asa cum memoria sa se pierduse, spune Buffon, se vedea obligat sa formuleze in propria minte scurte propozitii pe care sa fie capabil sa le poarte in vreme ce era efectuata dictarea si in acest fel s-a obisnuit cu o forma de exprimare ce-a devenit predominanta in opera sa. Este foarte probabil ca Buffon sa aiba dreptate, desi acest tip de compensatii ce sint facute unor oameni miopi nu sint intilnite in mod obisnuit. Insa daca acesta este intr-adevar cazul, "Spiritul Legilor" se distinge ca un stralucit exemplu al unui stil ce n-a excelat niciodata printr-un asemenea grad de maiestrie epigramatica, incit sa-l fi putut cel putin egala. Fundamentele acestei opere au fost reprezentate de incercarea de-a descoperi acele principii si emotii comune care operind asupra unui om, indiferent de climatul si gradul de civilizatie caruia acesta ii apartine, va produce un anumit rezultat. El va fi satisfacut de acele principii existente si daca le va descoperi, vor fi in masura sa-i furnizeze explicatii stiintifice asupra a ceea ce in lipsa va parea a fi complet haotic si inexplicabil. Ori, pentru a ajunge la un limbaj asemanator, el se bucura sa afle "in natura lucrurilor" explicatia la atit de numeroase obiceiuri si legitati. A fost adesea descurajat si demoralizat de ceea ce a numit "maretia subiectului sau". Timpul l-a aruncat mereu in viltoarea grabita a vietii lasind de nenumarate ori manuscrisul cu paginile neterminate doar pentru a se reintoarce din nou cu disperare asupra sarcinii sale herculiene. Dar curajul si filozofia temperamentului sau nu l-au oferit niciodata o vreme prea indelungata acestei neputincioase influente. Si-a rezumat opera si a continuat scrierea ei pina atunci cind a fost capabil sa spuna, asemneni lui Correggio: "Si eu de asemenea sint pictor!" Montesquieu a fost mentionat si considerat fara dubii in zilele existentei sale drept un reformator. Si cu toate acestea spiritul sau reformator era atit de linistit si temperat, incit a fost aproape inofensiv. El a condamnat Inchizitia -- dar cine altcineva s-ar fi putut abtine a se strimba plin de groaza doar la ideea acestui teribil si misterios tribunal? A pledat in favoarea abolirii torturii fizice -- si cine ar putea fi acela care ar restaura-o azi? A fost considerat un presupus campion al tolerantei religioase, dar nu a reusit a merge atit de departe in puternica sa dorinta, incit sa reuseasca a oferi beneficiul unui generoase indulgente asupra partidelor religioase aflate in disputa, alta decit restaurarea Edictului de la Nantes. Cu toate ca Edictul nu a oferit o egalitate religioasa, ci a reprezentat doar un act timid de tolerare indreptat asupra unor oameni ce credeau in aceeasi doctrina religioasa, odata ce a fost promulgat chiar de Regele ce l-a formulat (presupunind ca Henric al IV-lea a fost vreodata interesat fata de-o credinta nestramutata in religie). Montesquieu nu a fost avocatul a ceea ce azi consideram un drept elementar al libertatii de constiinta. El a fost dispus sa accepte ca Hughenotilor sa li se permita, cu restrictii precise, dreptul de-a practica ritualurile religioase, dar nu s-a aratat favorabil fata de ideea de-a admite ca noii credinte sa-i fie permis sa disturbe linistea Statului si sa complice masinaria politica a societatii. Cu alte cuvinte, daca el

xii MONTESQUIEU

a fost progresist in zilele vietii sale in aceasta materie, conservatorismul sau a dominat asupra teoriilor sale de reforma a Statului, astfel incit acestea au cunoscut sfirsitul inca inainte de secolul al XVIII-lea, fiind depasit in privinta tolerarantei religioase de majoritatea populatiei Frantei. Aceasta particularitate a stilului sau a fost adeseori criticata si comportarea sa nefireasca i-a fost imputata pe buna dreptate. Metodele sale au fost destul de neobisnuite; tranziitiile brusce, ruperile nesteptate din continuitatea argumentelor, eruptiile dramatice ce iau locul concluziilor formale, uimind cititorul modern cu aparenta lor neobisnuita si neasteptata. Dar ele isi realizeaza obiectivul, pentru ca la fel cum reusesc sa captiveze atentia cititorului, la fel ii stimuleaza si curiozitatea acestuia. El vrea sa cunoasca citind, nu doar ceea ce au scris invatatii si puritanii zilei, dar cautind chiar si prin scrisorile geniale ale vremii, chiar daca au fost scrise de oameni neinsemnati, chiar daca au fost doar consemnate in acte particulare si s-au temut sa le inscrie in carti, lasind doar cite un lucru pentru a ramine o mica marturie, fiind prea putin interesati de ceea ce va gindi despre ei posteritatea. Pacatul de moarte al unui scriitor este de-a nu reusi sa capteze atentia cititorului pentru a deveni prizonierul sau, cu voia sau fara voia sa. Pentru asta trainicia de aur a invataturii si intelepciunii nu este de ajuns; indeminarea artistului este cea care trebuie sa atraga atentia asupra valorii metalului, astfel incit simturile sa fie fermecate in vreme ce este satisfacuta cunoasterea. Trebuie sa fie postate aici pentru cititorul zilei numeroase locuri de oprire unde acesta sa poata zabovi pentru a-si trage rasuflarea. Pentru ca nu va putea intotdeauna sa-si mentina mintea neintrerupt incordata intr-o continua atentie; va trebui sa-i fie permis ca din timp in timp sa se reintoarca pe neasteptate intr-un loc retras si sa arunce o noua privire asupra imaginii lasate de om si asupra celorlate lucruri. O mare parte dintre numeroasele exemple ale lui Montesquieu pot amagi si induce in eroare cercetatorul neavizat si neatent, ele vor ilustra noutatea, farmecul si efectul pe care reuseste sa-l produca acest artist desavirsit. Cine nu va prefera un aforism unei lectii morale, daca primul ofera aceleasi invataturi pe care le transmite si cel din urma? Asa cum singur spunea: "Nu este de ajuns sa cistigi un cititor, el trebuie facut sa gindeasca singur." Capitolul sau asupra "Ideii de Despotism" contine exact trei propozitii: Acestea sint: Capitolul XIII " (Cartea V-a) Cind nativii din Luisiana doreau fructe, culcau arborii la pamint si culegeau fructele. Acesta este un guvernamint despotic.

xiii INTRODUCERE SPECIALA

Capitolul asupra Torturii, al carei adversar constant si hotarit a fost intreaga viata se incheie astfel: "Atitia ilustri scriitori au infierat aceste practici incit nici nu mai indraznesc sa vorbesc despre acest subiect. As dori doar sa spun ca ele pot fi adaptate unui guvernamint despotic, unde orice mijloace ce pot induce in mijlocul supusilor teama intra in politica de guvernamint; tocmai voiam sa spun ca aceasta a fost soarta sclavilor in Roma si Grecia. . . . Dar am auzit strigatul scos de vocea naturii ce se ridica imptriva mea!" Definitia sa asupra Impozitarii a devenit clasica, poate chiar banala: "Fiecare cetatean contribuie la veniturile Statului cu o parte din proprietatea sa, care se va dovedi a fi in masura sa-i asigure posesiunea asupra restului averii sale." El si-a exprimat protestul fata de pedepsirea severa a ofenselor minore: "Daca vom examina toate cazurile de sfidare a legii, vom putea observa ca plecindu-se de la cauzele lor acestea vor putea fi descoperite in esecul impunerii crimei si nu in moderatia pedepsei." Explica lipsa de popularitate a Englezilor, spunind ca aroganta lor este aceeasi chiar si in vreme de pace " ei nu par sa negocieze cu nimeni altcineva in afara de dusmanii lor." Dar desigur, asta se intimpla in urma cu mai mult de un secol. Limita cuvenita a cuceririlor: "Exista aici o limita naturala a cuceririlor, ce este numita "puterea de asimilare". Despre Libertate spunea: "Libertatea consta in capacitata unui om de-a face ceea ce ar trebui sa-si doreasca si in a nu fi fortat sa faca nimic din ceea ce nu si-ar dori." Despre Saracie: "Un om nu este sarac pentru ca nu are nimic, ci pentru ca nu munceste." Pentru a multiplica pasajele ar trebui sa transformam o prefata modesta intr-un adevarat volum; cu toate acestea trebuie sa rezisti tentatiei de-a urma o sarcina mult prea usoara. Sfirsitul vietii sale a fost marcat de aceeasi filozofie binevoitoare si plina de blindete pe care a expus-o inca de la inceput. El se prezenta a fi un crestin devotat si consecvent, desi nu a facut decit citeva confesiuni intreaga viata si a preferat sa caute in interiorul sau acele sentimente legate de problemele de cea mai mare importanta ce pot ocupa spiritul unui om. El n-a fost doar unul dintre oamenii credinciosi lui Gospel, dar si un mare admirator al moralei lui. A declarat ca nu poate impartasi umilinta atheistilor, ci prefera sa creada in nemurirea sufletului sau si ca el insusi considera ca nu poate fi la fel de efemer ca si

xiv MONTESQUIEU

animalele salbatice ale cimpului. Atunci cind Moatea a devenit iminenta, el a intimpinat-o fara teama si fara bravada. Datoriile religioase cerute de Biserica au fost implinite cu o solemnitate decenta. Consilierul sau spiritual i-a spus la apropierea sfirsitului: "Niciun alt om nu a putut lucra mai bine decit ati facut-o dumneavoastra spre marirea gloriei lui Dumnezeu." "Nimeni nu cunoaste mai bine decit mine lipsa de insemnatate a omului", a raspuns el. Multe laude au fost acordate cu o mare generozitate "Spiritului Legilor", insa tributul ce-a fost platit de Voltaire insusi in timpul vietii lui Montesquieu, este unul ce reuseste sa exprime in doar citeva cuvinte opinia admiratorilor sai. El este cu atit mai pretios, mai cu seama ca Voltaire nu l-a iubit niciodata si nici nu a fost recunoscut vreodata a face parte dintre prietenii lui: "Familia umana isi pierduse demnitatea actiunilor sale -- Montesquieu este cel care a redescoperit-o si a restaurat-o proprietarilor de drept."

Fr. R. Courdet

ANALIZA "SPIRITULUI LEGILOR"

DE JEAN LE ROND D'ALLEMBERT

Majoritatea oamenilor literari care au vorbit despre "Spiritul Legilor" au incercat mai degraba o critica, decit de-a ne oferi o idee justa asupra ei, astfel incit va trebui sa depunem un efort pentru a suplini ceea ce ar fi trebuit sa gasim aici deja pregatit si sa expunem planurile, natura si obiectivele operei. Acelora ce pot gindi ca aceasta Analiza poate fi prea lunga, probabil ca dupa ce o vor citi vor fi de parere ca aici nu a existat o alta cale pentru a face ca metoda autorului sa fie posibil de-a putea fi inteleasa. Ar trebui de asemenea sa reamintim, ca istoria scriitorilor celebri reprezinta ceva mai mult decit ideile si opera lor si aceasta parte a istoriei este de cea mai mare importanta si valoare. Cartea I. -- Omul in starea de natura, separat de orice religie, in mijlocul disputelor in care se afla, nu cunoaste alte legi decit cele comune tuturor animalelor, dreptul celui mai puternic; stabilimentul reprezentat de societate ar trebui sa fie privit ca un tip de tratat incheiat impotriva unui titlu injust -- un tratat menit a stabili un soi de balanta intre diferitele grupari intre care se afla impartita rasa umana. Dar se intimpla ca lucrurile sa petreca in sfera moralei la fel ca si in sfera echilibrului fizic, unde acesta este foarte rar perfect si stabil, iar tratatele asupra rasei umane sint asemeni tratatelor incheiate intre principii nostri -- o sursa perpetua de disputa. Interesul, necesitatea si placerea, fac ca oamenii sa se asocieze intre ei. Aceleasi motive ii forteaza fara intrerupere sa aspire a obtine avantajele oferite de societate, fara insa sa-si doreasca a duce si poverile ei; si in acest sens putem afirma impreuna cu autorul nostru, ca acest om, inca din vremea cind a intrat in interiorul societatii, se afla in starea de razboi. Pentru ca razboiul presupune ca toti cei care iau parte la el, chiar daca nu se afla intr-o stare de egalitate a fortelor, cel putin putem presupune ca se afla intr-o astfel de stare de arogare a egalitatii; de la care se ridica dorinta si speranta reciproca de cuceriri. Acum, privind asupra starii de societate, balanta puterii intre oameni nu va fi niciodata perfecta, si ea nici nu este; pe de alta parte se dovedeste a fi extrem de inegala. Dar in starea de natura ei nu vor avea nimic pentru a putea exista aici o disputa,

XVI MONTESQUIEU

sau daca necesitatea ii obliga nu va putea fi gasit nimic aici, cu exceptia slabiciunii ce este opusa fortei, opresorii nu vor intilni astfel nicio rezistenta si cei oprimati se vor supune fara a riposta. Iata-i deci pe oameni uniti si inamici deopotriva, pe de o parte, daca ne este permisa expresia, fiecare dintre ei imbratisindu-i pe ceilalti, iar pe de alta parte, fiecare straduindu-se sa-i raneasca pe toti ceilalti. Legile sint lanturile, mai mult sau mai putin eficiente care sint destinate sa suspende sau sa restringa loviturile lor. Dar extraordinara extindere a omului pe suprafata globului pamintesc, natura extrem de diversa a regiunilor de pe pamint si a populatiilor ce se desfasoara de-a lungul si de-a latul sau, nu permit ca intreaga umanitate sa traiasca sub un singur guvernamint, rasa umana fiind nevoita a se imparti intre un anumit numar de state ce se disting prin diferentele legilor carora ei se supun. Sub un singur sistem de guvernamint rasa umana nu ar putea fi decit un corp slabit si stins ce s-ar extinde lipsita de vigoare peste intreaga suprafata a pamintului. Diferitele sisteme de guvernamint sint tot atitea corpuri robuste si active; prin intermediul asistentei reciproce oferite de fiecare dintre ele formeaza un singur intreg, ale carui actiuni reciproce mentin si continua pretutindeni miscarea si viata. Cartea II-a. Putem distinge cele trei tipuri de guvernamint: republica, monarhia si despotismul. In regimul republican poporul compune corpul politic ce detine suveranitatea puterii. In regimul monarhic, o singura persoana guverneaza prin intermediul legilor fundamentale. Regimul despotic nu cunoaste alte legi decit vointa suveranului, sau mai degraba a tiranului. Aceasta nu inseamna ca cele trei sisteme de guvernamint sint singurele cunoscute in univers, sau ca exista state care apartin doar uneia sau alteia dintre aceste trei forme. Pentru un mare numar dintre ele, cele trei forme se regasesc aici amestecate sau imbinate. Aici monarhia inclina catre despotism; dincolo, un guvern monarhic este combinat cu cel republican; in alta parte, cel care elaboreaza legile statului nu formeaza intregul corp al poporului, ci doar o parte din el. Dar diviziunea precedenta nu este pe aceasta baza mai putin justa sau exacta. Cele trei tipuri de guvernamint pe care le include sint tot atit de distincte, incit ele nu au propriu-zis nimic in comun; si cu toate acestea toate sistemele de guvernamint pe care le cunoastem participa unele la compunerea celorlalte. De aceea este necesar sa formam clase particulare din aceste trei tipuri, iar apoi sa determinam legile ce sint potrivite pentru fiecare dintre ele; dupa aceea va fi usor sa adaptam aceste legi fiecarui

ANALIZA XVII

sistem particular de guvernamint dupa cum acestea pot apartine, intr-o cantitate mai mare sau mai mica, fata de una sau alta dintre aceste forme. In diferite state, legile ar trebui sa aiba relatii de aceeasi natura cu cea din care ele sint constituite; in legatura directa cu principiile lor sau cu acelea care le sustin si le pun in miscare; o importanta distinctie, cheia unui infinit numar de legi, de la care autorul va trage concluzia asupra unui mare numar de consecinte. Legile principale in relatie cu natura democratiei sint acelea potrivit carora poporul este intr-o anumita privinta suveranul iar in alta supusul; aceea ca el este cel care alege si judeca magistratii si ca magistratii, cu o anumita ocazie, sint cei care pronunta deciziile in interiorul statului. Natura monarhiei necesita ca intre monarh si popor sa existe un corp politic pe care legea sa-l investeasca cu incredere si care ar trebui sa fie un mediator intre supusi si principe. Natura despotismului impune ca tiranul sa-si exercite autoritatea fie direct, prin sine, fie printr-un reprezentant al sau. Cartea III-a. Potrivit principiului celor trei sisteme de guvernamint, democratia este comoara sistemului de organizare a statului, acest lucru facind referire la egalitate. In monarhie, unde o singura persoana este distribuitorul distinctiilor si recompenselor, in mod obisnuit se confunda statul cu un singur om, principiile acestuia fiind onoarea, ambitia si dragostea de glorie. In cele din urma, sub despotism, cea care guverneaza este teroarea. Pe masura ce aceste principii sint mult mai energice, cu atit mai stabil este sistemul de guvernamint; cu cit sint mai alterate si corupte, cu atit mai mare este tendinta spre auto-distrugere a acelui sistem de guvernamint. Atunci cind autorul vorbeste despre egalitate in democratie, nu face referire la o egalitate extrema, absoluta si in consecinta imaginara. Aceasta inseamna echilibrul fericit ce este oferit tuturor cetatenilor, supusi ai legilor si egal interesati in supravegherea si mentinerea respectarii lor. Cartea IV-a. In interiorul fiecarui sistem de guvernamint legile educatiei ar trebui sa fie in relatie directa cu principiul specific acelui guvernamint. Intelegem aici prin educatie ceea ce este primit la intrarea in cadrul lumii si nu la educatia primita din partea parintilor sau a educatorului, care adesea este contrara acesteia, in special in anumite state. In monarhii educatia ar trebui sa aiba drept obiect politetea si echivalentul culturii; in statele despotice, teroarea si coruperea spiritului omului. In cadrul republicii oamenii au ocazia de-a beneficia

XVIII MONTESQUIEU

de intreaga putere a educatiei; ea este cea care ar trebui sa inspire un sentiment nobil, dar greu de atins si numit, care nu tine seama de propriul interes, de vreme ce el este acela care da nastere dragostei sincere fata de patrie. Cartea V-a. Legile elaborate de legislator ar trebui sa fie in conformitate cu principiul fiecarui sistem de guvernamint -- intr-o republica sa mentina egalitatea si cumpatarea; in monarhie, pentru a sprijini nobilimea, fara a ruina insa poporul; intr-un guvernamint despotic, pentru a mentine linistea si a tine ingenunchiata egalitatea sub puterea celor de aceeasi conditie. Marchizul de Montesquieu nu ar fi trebuit sa fie acuzat ca a atras atentia asupra suveranitatii puterii arbitrare, numele adevarat a ceea ce este atit de odios unui principe drept si cu atit mai mult unui cetatean intelept si virtuos. A atrage atentia asupra a ceea ce este necesar sa fie mentinut in interiorul unui stat, constituie in acelasi timp o sarcina trasata in directia distrugerii suveranitatii puterii arbitrare; perfectionarea sistemului de guvernamint inseamna ruinarea lui si prin asta a unui sistem riguros aflat sub legile tiraniei, asa cum ne descrie autorul nostru, adresind in acelasi timp o satira si o acuza indreptata impotriva tiranilor. In raportul lor cu celorlalte sisteme de guvernamint, fiecare dintre ele isi au avantajele proprii; republica este mult mai potrivita statelor mai mici, monarhia, celor mai mari; republica este subiectul a numeroase excese, monarhia a numeroase abuzuri; republica pune in executare legile dupa o mai matura chibzuinta, monarhia cu mai multa promptitudine. Cartea a VI-a si a VII-a. Difenta principiilor celor trei sisteme de guvernamint ar trebui sa produca numeroase deosebiri in numarul si obiectele legilor, in formele de judecata si in natura pedepselor. Constitutia monarhei fiind invariabila si fundamentala, necesita mult mai numeroase legi civile si tribunale, astfel incit justitia sa poata fi administrata in cea mai uniforma forma si in maniera cel mai putin arbitrara. In cadrul sistemelor de guvernamint moderate, fie ele monarhice sau republicane, nu pot exista aici prea multe formalitati in cadrul legilor criminale. Nu numai ca pedepsele ar trebui sa fie proportionate in raport cu gravitatea crimelor, dar de asemenea, ele trebuie facute si cit mai blinde posibil, in special in cadrul democratiei; pentru ca verdictul ce va fi atasat pedepselor va avea adesea mai mult efect decit insasi severitatea aplicarii lor. In cadrul republicilor, judecata trebuie sa fie facuta in conformitate cu legile, deoarece aici niciun individ nu poseda puterea pentru a altera actul de justitie. In monarhii, clementa suveranului poate uneori usura asprimea legii; dar crimele ar trebui sa nu fie niciodata judecate decit de catre magistrati ce sint investiti in mod expres in aceste oficii. In cele din urma, este estential ca legile sa serveasca in democratie pentru a apara cetatenii impotriva luxului, abuzului, impilarii, slabirii

ANALIZA XX

moralei publice si depravarii femeii. Blindetea si slabiciunea legilor face ca acestea sa fie potrivite pentru guvernare in interiorul monarhiilor; iar istoria dovedeste adesea un asemenea comportamnent plin de glorie din partea unui cap incoronate. Cartea VIII si a IX-a. M. de Montesquieu dupa ce a studiat fiecare sistem de guvernamint in particular, le va examina ulterior in relatiile pe care le poarta cu celelalte, dar doar dintr-un punct de vedere foarte general, ca si cum am spune, doar in legatura cu ceea ce face referire la natura si principiile lor. Privite in aceasta lumina, statele nu pot avea alte relatii decit cele determinate de nevoia de-a se apara singure sau de-a ataca alte state. Republica, prin natura ei, presupunind ca statul va fi mic, nu se poate apara singura in absenta unor aliante; dar aceste aliante ar trebui incheiate intre republici. Forta defensiva a monarhiei consta in principal in faptul ca are frontierele asigurate permanent in fata oricarui afront extern. Cartea a X-a. Statele, la fel ca si oamenii, au dreptul de-a ataca pentru a-si prezerva propria existenta; de la dreptul de-a declansa razboi, a izvorit dreptul de-a efectua cuceriri -- un drept esential, legal si funest, care intotdeauna aseaza o imensa datorie asupra noastra, daca vom incerca sa anticipam cit din aceasta raspundere revine naturii noastre umane si cit plecind de la acele legi generale, al caror rol este acela de-a produce un rau cit mai mic posibil celor cuceriti. Republicile pot realiza mai putine cuceriri decit monarhiile; cuceririle nemasurate presupun ca despotismul a fost deja impus in interiorul acelui stat, ori el este cu certitudine pe cale a fi realizat. Unul dintre cele mai inalte principii care anima spiritul cuceririlor, ar trebui sa fie acela de-a oferi conditii cit mai favorabile posibil celor cuceriti; acest lucru inseamna a indeplini totodata una din legile naturii si o cunoscuta maxima de stat. Nimic nu poate fi mai nobil decit tratatul de pace pe care Gelo l-a incheiat cu Cartaginezii, prin care le-a interzis sa-si mai sacrifice in viitor copiii. In acelasi mod ar fi trebuit sa procedeze Spaniolii atunci cind au cucerit Peru, interzicindu-le sa-si mai sacrifice compatriotii Zeilor singerosi carora ei se inchinau; dar au gindit ca este mult mai avantajos ca acest popor sa-si sacrifice singur semenii, cucerirea fiind astfel o sarcina mai putin dificila pentru ei. Procedind insa in acest fel, nu le-a mai ramas nimic din toate cuceririle in afara unui imens desert; s-au vazut astfel obligati sa-si depopuleze propria tara ce-a fost slabita pentru totdeauna de aceste cuceriri. Uneori poate fi necesar sa fie schimbate legile populatiei cucerite; acest lucru insa nu trebuie infaptuit niciodata in asa fel incit sa-i priveze pe bastinasi de ceremonialurile, sau chiar de obiceiurile proprii, care adesea reprezinta tot ceea ce ei respecta. Dar cel mai sigur mod pentru a pastra o cucerire este sa-i asezi pe cei cuceriti, daca este posibil, aceeasi treapta pe care se gasesc cuceritorii, tocmai pentru a le garanta aceleasi

XX MONTESQUIEU

drepturi si aceleasi privilegii; acest lucru este intocmai ceea ce au facut adesea Romanii si in acest mod special a actionat Caesar fata de Gali. Pina acum si in ceea ce priveste fiecare tip de guvernamint, nu ne-am gindit nici asupra a ceea ce ar trebui sa fie comun, nici la aceste circumstante particulare ce se ridica, fie plecind de la natura tarii, fie de la geniul acelui popor. Este tocmai ce va trebui sa explicam acum. Cartea a XI-a. -- Aceasta libertate politica de care fiecare cetatean ar trebui sa se bucure este legea comuna a tuturor sistemelor de guvernamint, cel putin a celor moderate si in consecinta una justa. Aceasta libertate nu este o autorizatie absurda, de-a putea face tot ceea ce dorim, ci ne ofera puterea de-a face tot ceea ce legile ne permit. Acest lucru trebuie gindit fie in relatie cu Constitutia, fie in relatie cu cetatenii. In Constitutia fiecarui Stat exista doua tipuri ale puterii -- puterea legislativa si puterea executiva; si in cele din urma are doua obiective, conditiile raporturilor interne si conditiile relatiilor externe. Acest lucru este asigurat pentru realizarea unei distributii legitime si unei bune subdiviziuni a acestor puteri; de care depinde atingerea celei mai inalte perfectiuni a libertatilor politice in raport cu Constitutia. M de Montesquieu aduce aici drept dovada Constitutia republicii Romane si pe cea a Angliei. El descopera principiile ultimei in acea lege fundamentala a sistemului de guvernamint al vechilor Germani, prin care problemele de o mai mica importanta urmau a fi analizate de catre conducatori, iar acele probleme de o prima importanta ale statului trebuiau sa fie aduse in fata tribunalului intregii natiuni, dupa ce acestea au fost dezbatute in prealabil de catre ei. M. de Montesquieu nu analizeaza daca Anglia se bucura in realitate sau nu de acea inalta libertate politica pe care Constitutia ei o ofera; pentru el este suficient ca aceasta libertate este stabilita prin legislatie. El paseste inca si mai departe, reusind sa treca de la simpla satira la adresa celorlalte state; el crede, dimpotriva, ca un exces, fie el chiar si de bine, nu este intotdeauna oportun; ca liberatea extrema, la fel ca si sclavia extrema, are inconvenientele sale si ca in general, natura umana este in cel mai inalt grad adaptata pentru o stare de libertate moderata. Cartea a XII-a -- Libertatea politica gindita in relatiile dintre cetatenii sai, consta in acea securitate in care ei traiesc sub protectia legii, sau cel putin in credinta existentei ei, ceea ce face ca niciun cetatean sa nu simta vreun fel de teama in fata unui alt cetatean. Ea consta in principal in natura si proportia sistemului de pedepse, in masura in care acesta reuseste sa stabileasca sau sa distruga libertatea. Crimele impotriva religiei

ANALIZA XXI

ar trebui sa fie aplicate prin pedepsirea vinovatilor cu lipsirea de acele avantaje pe care le ofera religia; crimele impotriva moralitatii, prin dizgratie; crimele impotriva linistii publice, prin incarcerare sau exil; crimele impotriva securitatii publice, prin aplicarea de penalitati extreme. Scrierile ar trebui pedepsite mai blind decit sint pedepsite actiunile; iar simpla lor gindire nu ar trebui sa fie pedepsita deloc. Acuzatiile care nu sint formulate potrivit legii, spionii, scrisorile anonime, toate aceste resurse ale tiraniei care sint egal dispretuite de cei care se fac instrumentele ei cit si de cei ce se folosesc de ei, ar trebui prescrise in fiecare dintre bunele guvernaminte monarhice. Nimanui n-ar trebui sa-i fie permis sa faca acuzatii decit in fata legii, care intotdeauna va pedepsi, fie persoana acuzata, fie pe calomniator. In fiecare dintre celelalte cazuri, toti cei care guverneaza ar trebui sa spuna impreuna cu Imparatul Constantin: "Nu putem suspecta un om impotriva caruia nu exista nicio acuzatie, si in acelasi timp, cita vreme ea nu este facuta fara niciun fel de dusmanie." Este o doctrina foarte fragila, cea prin care un un ofiter public este schimbat in numele statului, in urmarirea unei crime; pentru ca prin aceasta riposta toate bunele intentii servesc informatorilor doar pentru a ascunde interesele sordide, inconvenientele, si acea infamie, care de obicei le insoteste. Cartea a XIII-a. Dimensiunea taxelor ar trebui sa fie direct proportionale cu libertatile publice. Astfel, in democratie taxele pot fi mai mari decit in oricare alt sistem, fara insa a fi impovaratoare, pentru ca fiecare cetatean priveste la ele ca asupra unui tribut pe care il plateste catre sine si care aeste menit a sigura linistea si averea fiecaruia dintre ei. Pe linga asta, intr-un stat democratic, o injusta aplicare a impozitelor publice este mult mai dificila, deoarece este mai usor sa-i descoperi si sa-i pedepsesti pe cei care vor incerca acest lucru; cei care vor fi instruiti in stringerea taxelor sint obligati sa ofere explicatii detaliate primului cetatean ce va adresa o cerere in acest sens. In fiecare sistem de guvernamint, indiferent de tipul acestuia, cele mai putin impovaratoare dintre taxe sint cele puse pe marfuri, deorece cetatenii le platesc fara a intelege acest lucru. Mentinerea unui numar excesiv de trupe politienesti in vreme de pace este doar o ocazie pentru a aseza un numar nemasurat de taxe asupra cetatenilor, ceea ce inseamna o slabire a statului si instituirea unui instrument de sclavie asupra supusilor sai. Acea administratie fiscala care face ca intreaga suma ce este strinsa prin sistemul de taxe si impozite sa intre la tezaurul public este considerata a fi prin comparatie mult mai putin cheltuitoare pentru popor si in consecinta este mult mai avantajos atunci cind este adoptat un asemenea sistem fiscal prin care sa fie

XXII MONTESQUIEU

strinse aceste taxe, pentru ca o administratie fiscala intotdeauna este in mod pervers tentata a varsa in mainile unor particulari o mare parte din impozitele ce sint platite de populatie catre stat. Dar pe linga acestea, este ruinat totul (acestea sint propriile cuvinte ale autorului) atunci cind profesiunea unui functionar din administratia fiscala este considerata stralucita, iar acest lucru se petrece atunci cind luxul acestor functionari atinge cele mai inalte cote. A permite unor oameni sa atinga o asemenea bogatie imensa prin intermediul banilor ce sint strinsi de la populatie si ce in mod firesc ii apartin acesteia, pentru a-i jefui apoi la rindul lor, asa cum s-a practicat la inceput in cadrul anumitor state, inseamna a repara o injustitie printr-o alta si a infaptui doua rele in locul unui singur rau. Cartea a XIV-a. Haideti sa ne intoarcem acum impreuna cu M. de Montesquieu la acele situatii particulare ce sint independente de natura sistemului de guvernamint si in functie de care ar trebui sa fie adaptate legile. Circumstantele ce se ridica pornind de la natura tarii respective sint de doua feluri: una se afla in legatura cu climatul, cealalta cu solul. Nimeni nu se indoieste ca dispozitia obisnuita a indivizilor si in consecinta caracterul lor, se afla in strinsa relatie cu climatul acelei tari; in deplina concordanta cu asta legile ar trebui puse in acord cu natura climatului, lipsa de interes fata de acest lucru si incercarea de-a rezista actiuni lor, pe de alta parte, va putea avea un efect nefavorabil. Astfel in tarile in care consumul vinului este considerat a fi daunator, legile care il interzic sint considerate a fi foarte intelept gindite; in tarile in care caldura climatului face ca oamenii sa fie inclinati catre trindavie, legile care incurajeaza munca sint considerate a fi unele cit se poate de potrivite. Guvernamintul va putea apoi corecta efectele climatului, iar acest lucru este de ajuns pentru a inlatura acel repros ce a fost facut in paginile "Spiritul legilor", astfel incit aici se ajunge pina la a se atribui totul doar caldurii sau racelii climatului; pe linga faptul ca recele si caldul nu sint singurele circumstante prin care se distinge climatul, ar fi la fel de absurd sa negi efectul categoric pe care climatul il are, dupa cum la fel de absurd pare a fi si a-i atribui totul numai acestuia . Cartea a XV-a. Practicarea sclaviei, masura ce este stabilita in tarile calde din Asia si America, si respingerea ei in tarile temperate din Europa ii permit autorului oportunitatea sa trateze asupra acesui subiect. Oamenii nu au mai multe drepturi asupra libertatii decit au asupra vietii celorlalti semeni, urmeaza de aici ca sclavia este indreptata impotriva legilor naturii. De fapt, dreptul la sclavie nu se poate ridica din drepturile impuse de starea de razboi, deoarece el n-ar putea fi regasit in nimic altceva, decit in dreptul individual de rascumparare a vietii si nimeni nu poate avea vreun drept asupra vietii celor care nu l-au atacat; el nu se poate ridica nici plecind de la vinzarea pe care un om

ANALIZA XXIII

o poate face cu sine sau cu altii, de vreme ce fiecare cetatean este responsabil in tot ceea ce priveste viata in fata statului si inca cu atit mai mult pentru libertatea sa, in consecinta nimeni nu poate detine un titlu pentru a efectua acest tip de vinzare. Pe linga asta, care ar putea fi acel pret potrivit pentru o asemenea vinzare? El nu poate consta intr-o suma de bani care ii este platita celui ce se vinde pe sine, din moment ce el devine proprietatea alcuiva si tot ceea ce-i apartine intra in stapinirea cumparatorului sau. Acum, o vinzare fara plata unui pret este himerica, la fel ca si incheierea unui contract fara stipularea unei conditii. In acest fel niciodata n-a existat o astfel de lege, poate doar una singura, care sa fie justa in favoarea sclaviei; aceasta ar fi putut sa fie cazul acelei legi Romane care facea ca un cetatean debitor sa devina sclav fata de creditorul sau; dar pina si acesta lege, pentru a fi echitabila ar fi trebui sa limiteze sclavia, atit in ceea ce priveste treptele ei, cit si ca timp si durata. Sclavia poate fi tolerata doar in statele despotice, unde oamenii liberi sint prea slabi pentru a lupta impotriva guvernului, si se vor sili sa devina, spre propriul lor avantaj, sclavii celor ce tiranizeaza statul, sau in acele state in care caldura slabeste corpul si duce la pierderea curajului, pentu acei oameni ce nu pot fi determinati sa implineasca sarcini epuizante daca nu vor simti o teama fata de pedepse. Cartea a XVI-a. Alaturi de sclavia civila poate fi plasata sclavia domestica ori cea in care sint mentinute femeile in anumite state. Acest lucru se poate intimpla doar in acele tari din Asia, in care ele sint puse in conditia de a trai impreuna cu sotii lor inainte inca de-a putea sa se foloseasca de ratiune. cind sint maritate, potrivit legilor acestui climat, de la virsta cind prin natura lor mai sint totusi copii. Acest subiect devine mai necesar inca in acele state unde este legalizata poligamia, un obicei pe care M. de Montesquieu nu are pretentia sa-l justifice, in aceeasi masura in care acesta contravine si perceptelor religioase; dar care in acele state in care este admisa, vorbind doar din punct de vedere politic, poate avea o baza intr-un anumit grad, fie in natura climatului, fie in relatia pe care ar putea s-o aiba numarul femeilor in raport cu cel al barbatilor. M de Montesquieu vorbeste despre motivele repudierii si divortului si ne arata, din motive intemeiate, ca odata admisa repudierea, ea ar trebui sa fie permisa si sotiilor, la fel de bine cum este admisa in cazul sotilor. Cartea a XVII-a. Daca climatul are o atit de mare influenta asupra sclaviei domestice si civile, el nu are mai putina influenta asupra sclaviei politice; acest lucru se refera la ceea ce face ca o natiune sa fie supusa unei alte natiuni. Oamenii din Nord sint mai puternici si mai curajosi decit cei din Sud; ultimii ar trebui in general sa fie cuceriti, primii, sint cuceritorii; Asia a fost de unsprezece ori cucerita de popoare Nordice; Europa a cunoscut cel mai mic numar de revolutii.

XXIV MONTESQUIEU

Cartea a XVIII-a. In ceea ce priveste legile in legatura cu natura solului, este destul de limpede ca democratia este mult mai bine adaptata decit monarhia in acele state cu un sol mai arid, unde terenul ofera prilejul pentru dezvoltarea tuturor meseriilor. Pe linga asta, libertatea este un soi de recompensa ce este acordata pentru dificultatea sarcinilor. Pentru un popor ce se ocupa cu practicarea muncilor agricole ale solului, este nevoie de un numar mai mare de legi decit pentru unul ce se ocupa cu cresterea animalelor; iar pentru cel din urma este nevoie de un numar mai mare de legi decit pentru un popor ce se ocupa doar cu vinatoarea; pentru un popor ce utilizeaza circulatia banilor, decit pentru unul care nu o cunoaste; intr-un cuvint, geniul particular al unei natiuni ar trebui sa preocupe cu aceste lucruri. Cartea a XIX-a. Dupa ce am gindit in aceasta maniera Natura si Spiritul Legilor in relatiile aflate cu diferite tipuri de conditii climaterice si popoare, autorul nostru se intoarce din nou, pentru a gindi statele in relatiile pe care le care le poarta unele fata de celelalte. Prima data, atunci cind sint comparate intr-o maniera generala, ele pot fi vazute doar in ceea ce priveste daunele pe care si le pot produce reciproc; aici sint observate doar in ceea ce priveste sprijinul pe care si-l pot acorda unele altora. Acesta ajutor este bazat in principal pe schimburile comerciale. Daca spiritul comercial va produce in mod natural un spirit de interes, care este opus caracterului sublim al virtutilor morale, el va rasplati in mod just cetatenii si se va opune unei vieti dusa in jaf si trindavie. Oamenii liberi ce traiesc sub guvernaminte moderate trebuiesc sa se deprinda mai mult cu acest stil de viata decit natiunile aflate in sclavie. Nicio natiune nu ar trebui sa excluda din cadrul relatiilor ei comerciale o alta natiune fara un motiv intemeiat. Alaturi de asta, libertatea nu constituie in acest mod un privilegiu absolut care sa fie garantat comerciantilor, pentru le ingadui acestora libertatea de-a face tot ceea ce isi doresc ---

ANALIZA XXV

o putere ce se poate dovedi adesea a fi pagubitoare pentru ei; ea consta in a nu fixa niciun fel de constringeri asupra comertului, cu exceptia acelora ce sint facute tocmai pentru a stimula dezvoltarea lui. Intr-o monarhie, nobilimea ar trebui sa recurga la ea, chiar si printul, insa intr-o masura mai mica. Pe scurt, aici exista citeva natiuni pentru care comertul este dezavantajos, dar ei nu se gasesc in situatia de-a duce nevoie de ceva; un paradox pe care autorul nostru il face inteligibil prin exemplul Poloniei, care nu simte nevoia pentru a purta legaturi comerciale cu nimic altceva cu exceptia cerealelor, unde prin acest tip de comert continuu cu cereale ii rapesc populatiei mijloacele necesare de viata, doar pentru a satisface nobilimii gustul pentru un lux exorbitant. Cartea a XXI-a. M. de Montesquieu, in tratarea acelor legi pe care le-au solicitat intensificarea activitatilor comerciale, foloseste ocazia de-a ne oferi o istorie a diferitelor lor revolutii; iar aceasta parte a cartii nu este cu nimic mai putin interesanta si nici mai putin neobisnuita. El compara saracirea Spaniei, cauzata de descoperirea Americii, cu soarta acelui principe slab din fabula, care era gata sa moara de foame pentru ca el le-a cerut Zeilor ca tot ceea ce el atinge sa se prefaca in aur. Cartea a XXII-a. Datorita faptului ca utilizarea banilor constituie o parte considerabila din obiectivele comertului si principalul sau instrument, este de parere ca ar trebui, ca o consecinta a acestui fapt, sa tratam diferitele operatiuni efectuate in acest sens prin intermediul banilor, a schimbului, a platii datoriei publice, a imprumutului si cametei, a regulilor si limitelor pe care le fixeaza si pe care le distinge, cu mare acuratete, tocmai plecind de la aceste excese pe care el le condamna intr-un mod atit de just, considerindu-le drept speculatii financiare. Cartea a XXIII-a. Populatia si numarul locuitorilor se afla in imediata conexiune cu comertul; si casatoria, avind drept obiect cresterea numarului populatiei, reprezinta unul din subiectele importante in tratarea caruia M. de Montesquieu merge pina la analiza radacinilor sale. Ceea ce favorizeaza cel mai mult cresterea populatiei este in general socotita a fi castitatea; experienta dovedeste ca amorul ilegal contribuie doar foarte putin si chiar uneori se dovedeste a fi defavorabil. In acest sens consensul tatalui a fost cerut cu justete in cadrul casatoriei; fara nicio indoiala ca aici ar trebui impuse anumite restrictii suplimentare, pentru ca legea ar trebui sa fie in general favorabila fata de casatorie. Acea lege care interzice mariajul intre mama si fii sai este o foarte buna lege civila, indiferent de ceea ce sustin perceptele religioase; pentru ca, fara a mentiona alte citeva motive, partile fiind de virste foarte diferite, acest tip de mariaj foarte rar poate avea drept obiectiv cresterea numarului populatiei. Lege ce interzice mariajul

XXVI MONTESQUIEU

unui tata cu fica sa este bazata pe aceleasi motive, desi (vorbind doar din punct de vedere politic) nu este atit de indispensabil necesara pentru obiectivul populatiei ca si cealalta, pentru ca puterea de-a da nastere la copii dureaza mult mai mult in cazul barbatului; si un obicei contrar a fost stabilit pe linga acesta in rindul anumitor natiuni, care nu au fost inca luminate de legea Crestina. Si asa cum insasi natura este cea care indeamna oamenii catre casatorie, reiese de aici ca ar trebui sa fie considerat un sistem de guvernamint rau acela care se va vedea obligat sa incurajeze mariajul prin intermediul pirghiilor legislative. Libertatea individului, securitatea persoanei, nivelul scazut al taxelor, absenta luxului, sint adevaratele principii si suportul real pentru sporirea numarului populatiei. Oricum, legile pot fi facute cu succes pentru a incuraja casatoriile doar atunci, cind in ciuda coruptiei generalizate existente in interiorul acelui stat, mai ramine cu toate acestea ceva la nivelul cetatenilor sai, care sa-i mai poata inca atasa dragostei fata de tara lor. Nu exista nimic mai remarcabil aici decit acele legi apartinindu-i lui Augustus menite a spori numarul populatiei. Din nefericire ele au fost emise in perioada de declin, sau mai degraba dupa cadere a republicii; iar cetatenii, descurajati, au putut anticipa ca ele nu erau facute decit pentru a propaga nimic altceva decit sclavia; si intr-adevar, executia acestor legi a fost lipsita de orice succes pe toata perioada existentei Imparatilor Pagani. In cele din urma ele au fost abolite de Imparatul Constantin, dupa ce acesta a devenit Crestin; ca si cum Crestinatatea ar fi avut in vedere depopularea lumii atunci cind recomanda desavirsirea celibatului intr-un numar foarte redus. Intemeierea institutiilor caritabile, conform spiritului specific acestor fundatii, se poate dovedi a fi daunatoare sau favorabila pentru populatie. Asemenea institutii pot exista, si intr-adevar ele ar trebui sa existe in interiorul unui stat, in care marea majoritate a locuitorilor sai este sustinuta de industrie, pentru ca aceasta se poate dovedi uneori ineficienta; dar acel teritoriu ce este atribuit acestor institutii ar trebui sa fie acordat doar temporar, pentru a nu fi incurajata aici cersetoria si trindavia. Mai intii trebuie ca oamenii sa devina bogati pentru ca mai apoi sa poata construi azile si spitale pentru saraci in vederea unor situatii neprevazute si presante din viitor. Nefericite sint acele tari in care exista un mare numar de asezaminte de caritate si minastiri, ceea ce constituie doar un tip de mila vesnica, ce in toata lumea sint destinate pentru ca toti cei nefericiti sa-si poata duce existenta mai usor, dar aici sint depasite orice limite, pentru ca ele sint menite sa-i sprijine pina si pe aceia care muncesc! Cartea a XXIV-a si a XXV-a. M. de Montesquieu va vorbi de aici inainte numai despre legile umane; de acum continua cu acele religii care formeaza in interiorul majoritatii statelor un obiectiv esential al guvernarii. Pretutindeni el izbucneste il laude la adresa Crestinismului subliniind avantajele si grandoarea acestuia;

ANALIZA XXVII

el sa straduieste din toate puterile pentru a-l face indragit; sustine ca nu este imposibil, asa cum a avut pretentia Bayle, ca o societate de Crestini perfecti sa poata forma in realitate un stat durabil. Dar gindeste desemenea, ca isi poate permite sa faca o analiza intre diferitele credinte religioase pentru a putea afla, din punct de vedere uman, care dintre acestea se dovedesc a fi mai potrivite sau mai putin potrivite geniului si situatiei acelor populatii care le practica. Din acest punct de vedere va trebui sa citim tot ce s-a scris pe aceasta tema si ce a format subiectul la atit de numeroase retorici. Este cu atit mai surprinzator, ca intr-o epoca in care se presupune ca a fost botezat un numar atit de mare de barbari, tot ceea ce poate fi amintit in legatura cu toleranta ar trebui sa fie analizat ca si cum acest lucru ar fi considerat drept o crima -- ca si cum a fi partinitor sau tolerant fata de o anumita religie ar fi unul si acelasi lucru; si ca si cum evanghelia insasi nu ar interzice orice alta cale de raspindire a literei ei decit prin intermediul umilintei si convingerii. Cei in a caror inima surpestitia n-a stins orice sentiment de compasiune si echitate, nu vor putea fi capabili sa citeasca fara a fi miscati de un sentiment profund de Protest in fata Inchizitiei, acest tribunal odios, ce constituie un cumplit afront la adresa religiei asa cum el se prezinta, drept un razbunator al acesteia. In sfirsit, dupa ce am tratat in particular asupra diferitelor tipuri de legi pe care oamenii le pot avea, nu ne mai ramine nimic altceva decit a le compara, pentru a le examina in diferitele relatii pe care ele le poarta cu aceste lucruri in privinta carora ele sint prescrise drept reguli. Cartea a XXVI-a. -- Oamenii sint guvernati de diferite tipuri de legi; prin legile naturale, ce sint comune pentru fiecare individ; prin legile divine, care sint cele ce apartin religiei; prin legile ecleziastice, ce constituie legile politice ale acelei religii; prin legile civile, care sint comune tuturor membrilor acelei societati; prin legile politice, care sint cele apartinind sistemului politic de guvernamint al acelui stat; prin legile natiunilor, care apartin tuturor natiunilor ce compun societatea din interiorul acelui stat, respectul pe care o natiune trebuie sa-l poarte fata de toate celelalte natiuni. Fiecare dintre aceste legi isi au obiectivele lor distincte fata de care trebuie avuta o mare grije pentru a fi deosebite. Astfel incit ceea ce-i apartine uneia nu ar trebui niciodata sa fie stabilit prin legile unei alteia; in acelasi fel ar trebui introdusa cit mai putina dezordine si injustitie in acele principii prin care omul este guvernat. Cartea a XXVII-a si a XXIX-a. -- Pe scurt, aceste principii care prescriu natura legilor si care determina obiectivele lor, ar trebui sa triumfe de asemenea si prin maniera in care ele sint adoptate. Un spirit de moderatie ar trebui sa fie, pe cit de mult posibil, cel care dicteaza diferitele lor dispozitii. Acele legi care sint elaborate in mod just, vor fi conforme intocmai vointei legislatorului, chiar si atunci cind

XXVIII MONTESQUIEU

apar a fi in opozitie cu aceasta. Astfel a fost cazul acelei faimoase legi apartinindu-i lui Solomon, potrivit careia toti cei care refuzau a lua parte in vreun fel la insurectiile publice erau declarati infami. Prin intermediul ei au fost prevenite revoltele, sau i-a impiedicat sa renunte la a mai fi utili societatii, fortind in acest fel toti membrii republicii sa se ocupe de adevaratele lor interese. Pina chiar si ostracismul a fost o lege inteleapta, pentru ca pe de o parte, ea era onorabila pentru cetatenii ce formau obiectul ei, iar de cealalta parte, prin intermediul ei erau inlaturate efectele ambitiilor personale; mai mult decit atit, pentru pronuntarea ei era necesar un mare numar de sufragii, pedeapsa era valabila doar pe durata a cinci ani. Legi care apar a fi atit de asemanatoare, cel mai adesea nu au nici aceleasi motive, nici efecte si nici o echitate asemanatoare. Forma de guvernamint, diferitele conjuncturi, geniul popoarelor, fac ca ele sa fie cit se poate de schimbatoare. In fine, stilul unei legi ar trebui sa fie unul simplu si grav. Ele pot fi prescrise din anumite ratiuni, pentru ca aceasta ratiune este de presupus ca exista in mintea legislatorului; dar atunci cind sint invocate aceste ratiuni, ele ar trebui sa fie fundamentate pe principii evidente; nu ar tebui in niciun caz sa fie asemanatoare acelor legi care nu permit oamenilor, ce se dovedesc deseori a fi atit de orbi, sa isi poata pleda cauza, acordind asta unui leit motiv, potrivit caruia nu le pot permite sa intrezareasca minunatele trasaturi pe care le poarta in sine magistratura. Cartea a XXVII-a si a XXVIII-a. Pentru a da citeva exemple in favoarea argumentelor sale, M. de Montesquieu a ales doua popoare diferite, printre cele mai respectate in intreaga lume si a caror istorie ridica si cel mai mare interes -- Roma si Franta. Pentru a se rezuma apoi doar la un anumit punct din jurisprudenta celui dintii -- in ceea ce priveste succesiunea. Privitor la Franta, intra in cele mai mari detalii in ceea ce priveste originea si evolutia pe care au cunoscut-o legile sale civile, precum si diferite uzante, abolite, sau existind inca, care s-au nascut ca o consecinta a lor. Cartea a XXX-a si a XXXI-a. In principal, subiectul se extinde asupra legilor feudale, acel tip de guvernamint necunoscut in antichitate, care cel mai probabil va ramine tot asa si pentru epocile viitoare, ce a produs atit de mult bine, dar si atit de mult rau. Analizeaza in special acele legi ce sint aflate in strinsa legatura cu instaurarea si evolutia monarhiei Frantei. El dovedeste, contrar opiniei lui Abbe du Bois, ca de fapt Francii au patruns aici si au cucerit teritoriul detinut initial de Gali; si ca nu este conform adevarului, asa cum pretinde autorul, ca ei au fost numiti de catre popor succesori ai drepturilor Imperiului Roman, cel care i-a supus; o investigatie profunda, exacta si curioasa, dar in expunerea careia ne este aproape imposibil sa-l urmam. Astfel arata aceasta analiza generala, desi una totusi imperfecta, efectuta asupra operei "Spiritul Legilor" a Marchizului de Montesquieu.

PREFATA AUTORULUI

DACA in mijlocul subiectelor prezentate in aceasta carte, al caror numar este aproape infinit, este posibil sa existe contrar vointei mele ceva ofensator, pot cel putin sa asigur publicul ca el s-a strecurat fara o rea intentie din partea autorului, -- pentru ca in mod natural nu sint un spirit insidios. Platon a multumit Zeilor pentru ca acestia i-au oferit marea favoare de-a se naste in vremea lui Socrate; adresez la rindul meu multumiri Fiintei Supreme ca m-am nascut pentru a fi supusul acestui sistem de guvernamint sub autoritatea caruia traiesc si ca prin vointa Sa trebuie sa ma supun acelora in mijlocul carora El mi-a dat nastere, pentru a invata sa-i iubesc. Solicit insa o favoare din partea cititorilor mei, de care ma tem ca nu-mi va fi acceptata; aceea sa nu judece imediat dupa ce au citit pret de citeva ore o opera ce a necesitat munca sustinuta a peste douazeci de ani; astfel incit ei sa aprobe sau sa condamne in intregime cartea doar plecind de la citeva fraze particulare. Daca vor a cauta planul general al autorului, nu pot face acest lucru in alta parte mai complet, decit prin a incepe a cauta asta in schita generala a intregii lucrari. Inainte de toate am chibzuit asupra omenirii, iar rezultatul meditatiilor mele a fost acela ca in mijlocul unei asemenea diversitati infinite de legi si obiceiuri, ele nu pot fi in intregime conduse doar de un simplu capriciu sau de pura fantezie. Am formulat primele dintre principii si am descoperit ca acele cazuri particulare se ridica si pleaca in mod natural de la acestea; astfel incit istoria tuturor natiunilor este doar consecinta lor; si fiecare lege particulara se afla in strinsa legatura si interdependenta cu alte legi sau depind de altele avind o extindere mult mai generala. Atunci cind m-am vazut obligat sa ma intorc in antichitate, m-am straduit sa imprumut totodata si acel spirit ce le corespundea anticilor, de teama ca nu cumva sa gindesc, ca la fel cum aceste lucruri ce sint atit de asemanatoare si se dovedesc a fi in realitate atit de diferite, sa ma determine in cele din urma sa pierd din vedere tocmai diferentele ce exista intre ele. Nicicind nu am purces la a extrage aceste principii plecind de la prejudecatile mele, ci doar din natura lucrurilor. XXXI

XXXII MONTESQUIEU

Exista aici numeroase adevaruri care nu vor apare pina nu vom putea vedea intregul lant cauzal care le conecteaza impreuna cu celelaltele. Cu cit mai mult vom patrunde in particularitati, vom putea percepe mai multa incredere in acele principii pe care ele sint bazate. Si inca nu am expus aici totul despre aceste particularitati, pentru ca cine le-ar putea expune intru-totul, fara a depune in acest sens un imens efort? Cititorul nu se va intilni aici cu niciunul din aceste suvoaie abrupte si rapide, care par sa caracterizeze lucrarile epocii actuale. Cind lucrurile nu au fost examinate niciodata decit pe o asemenea intindere redusa, izbucnirile bruste de imaginatie se pot foarte repede estompa; aceste generalitati se ridica de la faptul ca intelectul isi concentreaza intreaga putere pentru a vedea doar o parte a subiectului, in vreme ce lasa ca partea cealalta sa ramina inca neobservata. Nu am scris pentru a incerca sa cenzurez ceva ce poate exista in oricare dintre tarile analizate in aceasta lucrare, indiferent despre ce ar putea fi vorba aici. Fiecare natiune va putea descoperi ratiunile pe care sint bazate maximele sale; si aceasta va fi si concluzia naturala, plecind de la faptul ca a-ti propune in mod voit alterarea subiectului dezbatut, este o calitate ce apartine doar acelora care se simt a fi atit de fericiti, ca si cum s-au nascut cu un geniu capabil de-a patrunde intreaga Constitutie a unui stat. Nu este o problema care sa nu fie legata de indiferenta oamenilor, cea legata de incercarea de-a lumina mintea semenilor. Prejudecatile magistratilor isi afla originea in prejudecatile natiunii. Intr-un timp dominat de ignoranta ei au comis si cele mai mari dintre rele fara ca pentru aceasta sa-si faca si cele mai mici mustrari de constiinta; dar in epocile luminate ei tremura chiar si atunci cind confera cele mai mari binecuvintari. Inteleg abuzurile ce au fost facute in trecut; si asta le ingaduie sa vada cum se pot reforma; dar ei sint de asemenea sensibili fata de un abuz al reformelor. Vor prefera sa lase ca raul sa continue daca se vor teme ca dupa aceste reforme va fi mult mai rau; se vor multumi cu un bine mai mic daca se vor indoi de existenta unuia mai mare. Ei vor pleca mai intii prin a examina partile pentru a le judeca apoi in conexiune; si vor analiza toate cauzele pentru a descoperi diferitele lor efecte. Daca as putea reusi vreodata sa-i fortez pe cei care ne conduc sa-si sporeasca nivelul de cunostinte in privinta acelor recomandari pe care ei ar trebui sa le prescrie si a celor ce inteleg sa se supuna lor doar de dragul de-a descoperi aici o noua placere ce ar rezulta din obedienta lor -- m-as putea considera cel mai fericit dintre muritori. As putea sa gindesc despre mine ca pot fi totusi unul dintre cei mai fericiti muritori, daca as putea macar contribui in a determina omenirea sa se vindece de prejudecatile ei. Prin prejudecati intelegind aici nu ceea ce este predat oamenilor ignoranti

PREFATA XXXIII

despre anumite lucruri, ci tocmai prin acelea care ii ofera propriei lor ignorante. In aceasta incercare de-a lumina omenirea, astfel incit sa putem fi in cel mai inalt grad capabili sa practicam acea virtute generala, se afla cuprinsa dragostea fata de toti semenii nostri. Omul, aceasta fiinta flexibila, ce intelege a se armoniza in societate conform gindurilor si impresiilor celorlalti, este egal capabila pentru a-si putea cunoaste propria natura in clipa in care este pus in fata propriei perspective si a pierderii acelui sens, atunci cind aceasta idee va fi izgonita cu totul din mintea sa. Am inceput adesea si adesea am pus deoparte aceasta incercare. Am oferit de mii de ori timp frunzelor, am scris apoi vintului: "Am simtit in fiecare zi mina parinteasca asezindu-se pe crestetul meu". Am plecat in urmarirea subiectului fara sa-mi fixez in acest sens un plan dinainte stabilit -- nu am avut cunostinta de existenta unor reguli sau a unor exceptii; Si am descoperit adevarul doar pentru a-l pierde ceva mai tirziu. Dar odata cu descoperirea primului dintre principiile mele, am simtit cum toate celelalte incep sa se ridice, incercind sa-si faca simtita prezenta; si in decursul a douazeci de ani am vazut opera mea incepind sa se nasca, crescind si avansind catre maturitate, pentru ca mai apoi sa fie terminata. Daca aceasta opera va cunoaste vreodata succesul, acest lucru se va datora in principal maretiei si grandorii subiectului. Oricum, nu pot gindi ca in realizarea ei am fost la rindul meu cu totul deficitar din punctul de vedere al geniului. Atunci cind am vazut ceea ce au rostit inaintea mea un asemenea numar de oameni, atit de mareti, din Franta, Anglia si Germania, m-am pierdut cu totul in admiratie in fata lor; insa nu mi-am pierdut curajul; si am rostit impreuna cu Correggio: "Si eu sint de asemenea pictor."

NOTE EXPLICATIVE APARTININD AUTORULUI

1. Pentru o mai buna intelegere a primelor patru carti ale acestei lucrari, trebuie remarcat aici ceea ce eu inteleg sub numele de virtute, intr-o republica este intocmai ceea ce este manifestat prin dragostea fata de patrie, care reprezinta o dragoste fata de egalitate. Ea nu este o virtute morala, nici una Crestina, ci o virtute politica; este resortul care pune in miscare sistemul de guvernamint republican, asa cum onoarea este resortul ce ofera miscare monarhiei. Urmeaza de aici ca am distins prin dragostea fata de patrie si dragostea fata de egalitate, ceea ce apare utilizat aici prin apelativul virtutii politice. Aceasta idee este una noua si de aceea m-am vazut obligat sa dau nastere unor noi cuvinte, sau sa dau o noua intelegere unor termeni mai vechi, astfel incit sa fie in concordanta cu ceea ce intentionam sa exprim. Cei care nu sint la curent cu aceste particularitati au rostit cele mai stranii absurditati, de pilda, ca opinia mea ar fi socanta in oricare parte a lumii, deoarece moralitatea este necesara in toate statele si sistemele de guvernamint. 2. Ar trebui ca cititorul sa-si noteze ca exista o mare diferenta intre a spune ca o calitate certa, o transformare a spiritului sau virtutii, nu constituie resortul prin care este miscat sistemul de guvernamint si sa afirmi ca el nu poate fi descoperit in acel sistem de guvernamint. Acest lucru este asemanator cu a sustine ca o roata sau un pinion nu constituie resortul care pune in miscare mecanismul unui ceas, nu poate fi considerat ca inseamna a nega faptul ca acestea exista in interiorul mecanismului ceasului. La fel de departe cit este de realitate si afirmatia ca morala si virtutile Crestine lipsesc din cadrul monarhiei, iar de la acest fapt nu ar fi exclusa pina nici chiar virtutea politica. Intr-un cuvint, onoarea este descoperita intr-o republica, cu toate ca resortul acesteia este virtutea politica; iar virtutea politica poate fi descoperita si in interiorul unei monarhii, desi mecanismul acesteia este pus in miscare de catre onoare. Pentru a incheia, cei mai onesti oameni despre care tratam in capitolul 5, nu sint Crestini, dar sint oameni politici onesti, ce poseda acea virtute politica de care am mentionat aici. Sint oameni care iubesc legile tarii lor, iar acest lucru este

XXXV

stimulat de dragostea fata de aceste legi. Am asezat chestiunile intr-o lumina clara in prezenta editie, oferind un inteles mai precis acestei expresii ce-mi apartine; si ce apare in cele mai multe locuri acolo unde am utilizat cuvintul virtute, alaturi de care am asezat termenul politica.

DESPRE SPIRITUL LEGILOR

CARTEA I-a

ASUPRA LEGILOR IN GENERAL

1. - Relatiile legilor cu diferite fiinte

LEGILE, in semnificatia lor generala sint relatii necesare ce se ridica din natura lucrurilor. In acest sens toate fiintele isi au legile lor; Divinitatea isi are legile sale, lumea materiala propriile legi, inteligentele superioare omenesti legile lor, fiarele legile lor, omul isi are propriile sale legi. Ele sint impuse de oarba fatalitate producind efecte pe care le putem observa in aceasta lume exprimate atit de absurd; pentru ca oare ce poate fi mai irational decit a pretinde ca oarba fatalitate poate fi determinanta pentru fiintele inteligente? Aici se gaseste primul temei; si legile sint relatiile ce exista intre ele si diferitele fiinte si relatiile acestora cu altele. Dumnezeu este raportat la univers ca Salvator si Creator; legile prin care El a creat toate lucrurile sint cele prin care El le conserva; El actioneaza in conformitate cu aceste reguli pentru ca El le cunoaste; le cunoaste pentru ca El este cel care le-a dat nastere; si El le-a dat nastere pentru ca sint in relatie cu Intelepciunea si Puterea Sa. Deoarece observam ca lumea, desi formata din miscarea materiei si lipsita de intelegere, exista de-a lungul succesiunii unui sir atit de lung de epoci, miscarea sa trebuie sa fie cu certitudine directionata de legi invarabile; si daca ne putem imagina o alta lume, ea va trebui de asemenea sa-si aiba propriile reguli la fel de constante, sau in mod inevitabil va fi condamnata la pieire. Astfel creatia, ce pare a fi un act arbitrar, presupune legi la fel de invariabile ca si cele sustinute de fatalitatea imbratisata de Atheisti. ----------------------------------------------------------------------------------Plutarch spune, Legea este regele fiintelor muritoare si al zeilor. Vezi tratatul sau intitulat Discurs catre un Print ignorant.

MONTESQUIEU 2

Ar fi absurd sa spui ca pina si Creatorul poate guverna lumea fara aceste reguli, de vreme ce in lipsa lor ea nici nu ar putea sa existe. Aceste reguli sint relatii permanente si invariabile. In organismele inzestrate cu miscare ea este primita, sporita, diminuata sau pierduta in conformitate cu raporturile cantitatii materiei si vitezei; fiecare diversitate este uniforma, fiecare shimbare este constanta. In mod particular fintele inzestrate cu inteligenta isi pot avea propriile legi care sint creatia lor, insa pe linga acestea mai au inca citeva carora nu le-ar putea da nastere niciodata. Inainte de-a fi aici fiinte inteligente a existat mai intai posibilitatea; de aceea ele au relatii posibile si in consecinta legi posibile. Inainte de-a fi create legile existau aici relatiile unei posibile justitii. A spune ca aici nu exista nimic just sau injust decit ceea ce este permis sau interzis de adevaratele legi este la fel cum te-ai pronunta inca inainte de-a desena un cerc ca toate gradele sale sint inegale. Tocmai de aceea trebuie sa intelegem inca dinainte relatiile de justitie existente anterior acestor legi prin care ele sint stabilite; asa cum de exemplu daca societatile umane existente au dreptul sa se armonizeze cu legile lor; daca aici sint fiinte inteligente ce au dobindit avantaje de la alte fiinte fata de care ar trebui sa manifeste gartitudine; daca o fiinta inteligenta a dat nastere unei alte fiinte inteligente, daca ultima dintre ele ar trebui sa-si continue existenta intr-o stare de dependenta; daca o fiinta inteligenta ce a provocat prejudicii unei alte fiinte merita represalii din partea acesteia; s.a.m.d. Insa lumea inteligenta este inca departe de-a fi atit de bine guvernata asa cum se intimpla in cazul lumii fizice. Pentru ca desi cea dintai isi are propriile legi care prin insasi natura lor sint invariabile, ea nu se poate conforma acestora la fel de bine pe cit o face lumea fizica. Acest lucru se intimpla pe de o parte pentru ca fiintele particulare dotate cu inteligenta sint de o natura finita si in consecinta predispuse la erori; iar de cealalta parte pentru ca insasi natura lor le impune sa manifeste ca un factor liber. De aceea ele nu se vor supune perfect acestor legi primitive; si chiar propriile legi vor fi cele ce vor determina frecvente incalcari. Daca brutele sint guvernate de legile miscarii sau de o miscare particulara, este un lucru pe care nu-l putem determina. Insa indiferent de ceea ce poate fi, e