Da, nu ştiu. Să încep poate cu începutul? Să încep unde vreau! (Râde puţin) Da, de fapt chiar nu

ştiu dacă vreau asta, eu, dar... o să vedem... Sunt atât de multe amintiri... El fusese... o dată a

găsit pe plajă... el găsea mereu lucruri pe care voia în mod absolut să le ia cu el acasă şi să le

păstreze... dar într-o zi m-a găsit pe mine pe plajă (râde) o piatră mică, albă... da, care eram eu...

În ce fel... piatra eram eu?... arăta de parcă era făcută... arăta ca un corp de femeie fără... cap şi

(arată)... un trunchi era. Piatra eram eu, a zis el. Şi o ţinea tot timpul în buzunar, atunci când n-o

scotea... şi o săruta... o săruta pe burtă şi sâni... şi-mi zâmbea... Înţelegi, un astfel de bărbat era el.

Unul care mă lua cu el peste tot.