Acest document poate fi folosit în exclusivitate numai în scopul pentru care este în mod specific furnizat şi nu poate fi reprodus, copiat, împrumutat sau întrebuinţat

integral sau parţial, direct sau indirect în alt scop, conform legii drepturilor de autor.

Unitatea de competenţă: Monitorizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor

Tema: Normative şi reglementări privind mijloacele tehnice p.s.i.Bibliografie: Normativ I 18/2 – 02

Normativ NP 086/2005SR EN 3-7: 2004Norme tehnice C58/1996

Instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu

Instalaţiile de semnalizare a incendiilor reprezintă un ansamblu complex, compus din declanşatoare manuale de alarmă şi detectoare automate, conectate la un echipament de control şi semnalizare care permite monitorizarea dispozitivelor de semnalizare şi care poate acţiona, înaintea instalaţiei de stingere, pornirea pompelor de incendiu, oprirea instalaţiei de ventilare, pornirea instalaţiei de evacuare mecanică a fumului, trecerea prin dispozitiv de anclanşare automată pe sursa de alimentare electrică de rezervă, acţionarea uşilor antifoc, alertarea pompierilor şi salvării.

Producătorul sau furnizorul de elemente componente ale instalaţiilor de semnalizare a incendiilor are obligaţia să livreze odată cu echipamentele şi instrucţiunile de funcţionare, montaj, exploatare şi verificare ale acestora. Instrucţiunile şi inscripţionările elementelor de comandă şi semnalizare ale echipamentului de control şi semnalizare trebuie să fie în limba română.

Echiparea clădirilor cu instalaţii de semnalizare a incendiilor se realizează în vederea asigurării exigenţelor de securitate la incendiu a utilizatorilor construcţiei, pentru prevenire incendiilor şi intervenţia în timp util în caz de apariţie a acestora, în funcţie de categoria de importanţă a construcţiei, nivelul riscului de incendiu (categoria de pericol de incendiu), destinaţia clădirii.

Echiparea cu instalaţii de semnalizare a incendiilor se asigură la următoarele compartimente de incendiu, construcţii şi încăperi:

Toate categoriile de construcţii prevăzute cu instalaţii automate de stingere cu apă, tip drencer sau pulverizatoare, cu ceaţă de apă şi substanţe speciale, în condiţiile în care acţionarea acestora se face prin astfel de instalaţii;

Construcţiile închise de importanţă excepţională şi deosebită neechipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, precum şi cele echipate la care este necesară asigurarea semnalizării incendiilor înainte de intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere;

Construcţiile civile (publice) având destinaţia:o Construcţii administrative şi financiar bancare cu peste 600 persoane;o Construcţii de turism cu mai mult de 3 nivele sau care adăpostesc peste 150 persoane;o Construcţii de cultură şi învăţământ cu mai mult de nivele sau care adăpostesc peste 600

persoane;o Construcţii de sănătate care adăpostesc peste 100 persoane;o Construcţii de cult cu peste 600 persoane;o Clădiri înalte şi foarte înalte, cu excepţia locuinţelor;o Clădiri cu săli aglomerate;o Construcţii de producţie şi depozitare din categoriile A,B sau C pericol de incendiu, cu ari

desfăşurată mai mare de 600m2, precum şi depozitele de stive înalte (peste 4m înălţime).

Instalaţiile de semnalizare a incendiilor trebuie să asigure:1.Detectarea incendiilor;

2.Anunţarea incendiului la punctul de supraveghere permanentă, automat şi/sau prin declanşatoare manuale de alarmă şi telefoane de interior, precum şi după caz, la unitatea de pompieri (serviciul de pompieri);3.Alarmarea operativă a personalului de serviciu, care trebuie să organizeze şi să asigure prima intervenţie şi evacuare utilizatorilor în conformitate cu planurile de acţiune stabilite;4.Avertizarea ocupanţilor (utilizatorilor) din clădire asupra pericolului de incendiu şi transmiterea de instrucţiuni (mesaje) pentru evitarea panicii.Sistemele şi instalaţiile de semnalizare a incendiilor în zone cu pericol de explozie, gaze

inflamabile, vapori combustibili şi praf, trebuie realizate cu echipamente corespunzătoare mediului respectiv, asigurându-se aparate cel puţin cu siguranţă intrinsecă.

Instalaţia de semnalizare a incendiilor este obligatoriu compusă din două părţi principale:1.Sistemul de detectare la incendiu;2.Sistemul de alarmă le incendiu şi după caz alertare.Sistemul de detectare la incendiu are ca elemente:

1.-detectoare automate;2.-declanşatoare manuale;3.-echipament de control şi semnalizare;4.-sistem de alimentare.

Sistemul de alarmă la incendiu are ca elemente:1.-echipamentul de control şi semnalizare;2.-echipament de alimentare cu energie electrică;3.-echipament de alarmare;4.-echipament de transmisie la distanţă a semnalelor de incendiu (opţional);5.-echipament de transmisie la distanţă a semnalelor de defect (opţional);6.-echipament de comandă a protecţiei automate la un echipament automat de stingere a

incendiului – dacă există instalaţie automată de stingere.

*ECHIPAMENTUL DE CONTROL ŞI SEMNALIZARE

Echipamentul de control şi semnalizare este componentă a unei instalaţii de semnalizare a incendiilor, echipament multifuncţional care, în principal, asigură recepţionarea, prelucrarea, centralizarea şi transmiterea semnalelor de la şi către elementele periferice interconectate în sistem.

Echipamentul de control şi semnalizare poate fi utilizat, după caz, pentru:1.a recepţiona semnale de la detectoarele conectate;2.a determina dacă aceste semnale corespund unei condiţii de alarmă;3.a indica o condiţie de alarmă acustic şi optic;4.a indica locul izbucnirii incendiului;5.a înregistra, dacă este posibil, oricare din aceste informaţii;6.a monitoriza funcţionarea corectă a sistemului şi a da avertizări acustice şi optice pentru orice

defect (scurtcircuit, rupere de linie sau defect în alimentarea cu energie);7.a transmite semnalul de alarmă de incendiu, la dispozitive de alarmă sonore sau optice, spre

echipamentul de transmisie a alarmei de incendiu la serviciul de pompieri, spre echipamentul de comandă automată a unui sistem (dispozitiv) sau instalaţie de limitare şi stingere a incendiilor.

Echipamentul de control şi semnalizare trebuie să semnalizeze fără ambiguitate următoarele stări de funcţionare ale instalaţiei de semnalizare a incendiilor:

1.starea de veghe;2.starea de alarmă la incendiu;3.starea de defect;4.starea de dezactivare;5.starea de testare.Semnalizările optice de incendiu afişate de echipamentul de control şi semnalizare, trebuie să fie

uşor identificate, iar lumina produsă trebuie să fie de culoare roşie.

Semnalizările optice de incendiu sau defect, afişate de echipamentul de control şi semnalizare, nu trebuie să poată fi anulate decât atunci când a încetat cauza care le-a produs. Spre deosebire de acestea, semnalizările acustice locale, pot fi anulate, dar cu condiţia ca un semnal de incendiu sau defect recepţionat ulterior acestei operaţii să conducă, în mod automat, la o nouă semnalizare acustică de incendiu respectiv defect.

*ZONAREA CLĂDIRII,ALEGEREA ŞI AMPLASAREA DETECTOARELOR DE INCENDIU

Clădirea trebuie împărţită în zone de detectare, astfel încât locul de origine al alarmei să poată fi determinat rapid din indicaţiile date de echipamentul de control şi semnalizare. Trebuie asigurate circuite de rezervă pentru identificarea semnalelor de la declanşatoarele manuale de alarmă, astfel încât să fie prevenite semnalele eronate (false).

Împărţirea clădirii pe zone de detectare trebuie să ţină seama şi de următoarele reguli:1.Aria desfăşurată a unei singure zone trebuie să fie mai mică sau egală cu 1600 m2;2.Distanţa de căutare (distanţa maximă ce trebuie parcursă în cadrul unei zone pentru identificarea

detectorului neadresabil care a iniţiat un semnal de alarmă) pentru a avea confirmarea vizuală a incendiului, trebuie să fie mai mică sau egală cu 30 m;

3.Într-o zonă de detectare se pot include mai multe încăperi dacă:1.Încăperile sunt învecinate, numărul lor nu este mai mare de cinci şi întreaga suprafaţă a

încăperilor nu depăşeşte 400 m2;2.Încăperile sunt învecinate, cu posibilitate de acces uşor la acestea, suprafaţa totală a

încăperilor nu depăşeşte 1000 m2 şi în echipamentul de control şi semnalizare sau la aceste încăperi s-au prevăzut avertizori de alarmă pentru spaţiul afectat de incendiu.

Fiecare zonă trebuie limitată la un singur nivel (etaj) al clădirii, cu următoarele excepţii:1.Zona este casa scării, puţul liftului sau o structură similară care se întinde pe mai mult de un nivel;2.Suprafaţa totală a clădirii este mai mică de 300 m2.Detectorul de incendiu este o componentă a sistemului de detectare a incendiului care conţine cel

puţin un senzor care constant sau la intervale regulate monitorizează cel puţin un parametru fizic şi/sau chimic asociat cu incendiul, şi care furnizează un semnal corespunzător la echipamentul de control şi semnalizare.

Tipul de detector se alege în funcţie de:- materialele din spaţiul protejat şi clasa de reacţie la foc a acestora;- configuraţia spaţiului (în special înălţimea);- efectele sistemelor şi instalaţiilor de ventilare şi încălzire;- condiţiile ambiante în încăperile supravegheate;- posibilităţile declanşării alarmelor false.

Un detector de incendiu trebuie să aibă, în principal, următoarele caracteristici:1.Funcţionare sigură în condiţii specifice de mediu (temperatură, umiditate, concentraţii de praf,

curenţi de aer);2.Timp de răspuns rapid în prezenţa parametrului supravegheat;3.Stabilitate în timp a pragului de acţionare;4.Temporizare pentru eliminarea semnalizărilor false;5.Imunitate la semnale perturbatoare;6.Consum propriu de energie redus;7.Seamanlizarea stării de bună funcţionare;8.Construcţie simplă;9.Întreţinere şi depanare uşoară.Dispozitivele optice utilizate pentru a indica intrarea în starea de alarmă, trebuie să emită lumină de

culoare roşie, uşor vizibilă la distanţă. Unele tipuri de detectoare mai au prevăzut şi un circuit separat de semnalizare la distanţă. Acest circuit este necesar pentru punere în funcţiune a unei lămpi de semnalizare montată într-un loc uşor vizibil, pentru situaţiile în care detectoarele sunt instalate în locuri greu accesibile.

Clasificarea detectoarelor de incendiu se poate face după mai multe criterii, şi anume:

1.După parametru detectat:1.1.Detector de căldură – detector care răspunde la o creştere de temperatură;1.2.Detector de fum – detector sensibil la particulele produse de combustie şi/sau piroliză

suspendate în atmosferă (aerosoli).1.2.1.Detector de fum cu cameră de ionizare – detector sensibil la produse de

combustie capabile să afecteze curenţii de ionizare din interiorul detectorului;1.2.2.Detector optic de fum – detector sensibil la produse de combustie capabile să

afecteze absorbţia sau difuzia unei radiaţii în domeniul infraroşu, vizibil şi/sau ultraviolet al spectrului electromagnetic;

1.3.Detector de gaz – detector sensibil la produse de combustie şi/sau descompunere termică;

1.4.Detector de flacără – detector care răspunde la radiaţia electromagnetică emisă de flăcările unui incendiu;

1.5.Detector multisenzor – detector care răspunde la mai mult de un parametru al incendiului.2.După modul în care detectorul răspunde la parametrul detectat:

2.1.Detector static – detector care iniţiază o alarmă când mărimea parametrului măsurat depăşeşte o anumită valoare, pentru un timp suficient;

2.2.Detector diferenţial – detector care iniţiază o alarmă când diferenţa (în mod normal mică) între mărimile parametrului măsurat în două sau mai multe locuri depăşeşte o anumită valoare, pentru un timp suficient;

2.3.Detector de rată de creştere (velocimetric) – detector care iniţiază o alarmă când rata de schimbare a parametrului măsurat cu timpul depăşeşte o anumită valoare, pentru un timp suficient.3.După configuraţia detectorului:

3.1.Detector punctual – detector care răspunde la parametrul sesizat în vecinătatea unui punct fix;

3.2.Detector multipunctual – detector care răspunde la parametrul sesizat în vecinătatea unui număr de puncte fixe;

3.3.Detector liniar – detector care răspunde la parametrul sesizat în vecinătatea unei linii continue.4.După posibilitatea de reanclanşare a detectorului:

4.1.Detector resetabil – detector care, după răspuns, poate fi reanclanşat din starea sa de alarmă în starea sa normală de veghe, din momentul în care condiţiile care au declanşat intrarea lui în stare de alarmă încetează, fără a fi necesar să se înlocuiască unul din elementele sale;

4.1.1.Detector autoresetabil – detector resetabil care trece automat el însuşi în starea sa normală de veghe;

4.1.2.Detector resetabil de la distanţă – detector resetabil care poate fi trecut în starea sa normală de veghe printr-o operaţie efectuată de la distanţă;

4.1.3.Detector resetabil local - detector resetabil care poate fi trecut în starea sa normală de veghe printr-o operaţie manuală efectuată la detector;

4.2.Detector neresetabil (cu elemente schimbabile) – detector la care, după răspuns, trebuie înlocuite una sau mai multe componente pentru a trece în starea sa normală de veghe;

4.3.Detector neresetabil (fără elemente schimbabile) – detector care, după răspuns, nu mai poate fi trecut în starea sa normală de veghe.5.După amovibilitatea detectorului:

5.1.Detector amovibil – detector care este proiectat astfel încât să permită cu uşurinţă demontarea din poziţia sa normală de funcţionare pentru scopuri de mentenanţă şi întreţinere;

5.2.Detector inamovibil – detector la care modul de montare este astfel încât demontarea uşoară din poziţia sa normală de funcţionare pentru scopuri de mentenanţă şi întreţinere nu este posibilă;6.După tipul de semnal transmis:

6.1.Detector cu două stări – detector care generează una din cele două stări de ieşire relativ la condiţiile de “veghe” sau “alarmă de incendiu”;

6.2.Detector multistare – detector care generează o stare de ieşire dintr-un număr limitat (mai mare de două) în legătură cu condiţiile de “veghe”, “alarmă la incendiu” sau cu alte condiţii anormale;

6.3.Detector analogic – detector care generează un semnal de ieşire ce reprezintă valoarea parametrului sesizat.

Zona de supraveghere a fiecărui detector este limitată de o serie de factori, cum sunt:-suprafaţa protejată (performanţa detectorului);-distanţa orizontală dintre orice punct din spaţiul supravegheat şi cel mai apropiat detector;-distanţa faţă de pereţi;-înălţimea şi configuraţia tavanului;-ventilarea şi mişcarea aerului în spaţiul respectiv;-obturaţiile mişcării de convecţie a produselor de ardere.Modul de propagare a produselor ce însoţesc un incendiu (gaze de ardere, fum, temperatură, flacără)

are o importanţă hotărâtoare în amplasarea eficientă a detectoarelor de incendiu.Într-un spaţiu deschis, fără circulaţie forţată a aerului, gazele de ardere fierbinţi şi fumul formează

un con cu vârful în focar şi baza către plafon. La deplasarea pe verticală, în sus, gazele de ardere şi fumul, dacă întâlnesc un plafon plat şi orizontal, se răspândesc radial sub acesta. În cazul în care plafonul prezintă diferite grade de înclinare, atunci produsele de ardere se vor deplasa în sus, către partea cea mai înaltă a acestuia.

Pentru cazurile în care acoperişul unei încăperi este şi plafonul acesteia, iar izolaţia termică nu este corespunzătoare, trebuie avut în vedere că, în imediata vecinătate a acestuia, se formează un strat de aer cald care poate întârzia mult propagarea produselor de ardere către plafon. Acest aspect trebuie avut în vedere mai ales la amplasarea detectoarelor de fum.

La amplasarea detectoarelor de flacără este necesar să fie stabilite acele locuri acre asigură o vizibilitate directă a flăcării de către elementul senzor al detectorului.

În încăperile cu acoperişuri sau tavane de formă specială (dinte de fierăstrău, etc.) detectoarele se vor amplasa în planul vertical al coamei sau al părţii celei mai înalte a încăperii.

Pentru casele scărilor închise, în special în clădirile cu aglomerări de persoane, se vor amplasa detectoare de incendiu atât la partea cea mai înaltă, cât şi la nivelul fiecărui etaj.

În cazul ascensoarelor, detectoarele de incendiu se vor amplasa, în general, în dreptul intrărilor în acestea, la distanţă de circa 1,5 m.

În încăperile cu rafturi, detectoarele de incendiu se amplasează în spaţiul liber dintre acestea, şi este recomandabil ca acestea să fie aşezate decalat în plan transversal.

Tipul cel mai indicat de detector utilizat pentru asigurarea protecţiei persoanelor din clădirile civile (publice) este detectorul de fum. Celelalte tipuri de detectoare, de căldură şi de flacără, se utilizează suplimentar faţă de detectoarele de fum sau numai în acele spaţii în care incendiul în faza incipientă se manifestă prin creşteri de temperatură sau flăcări sau are o evoluţie rapidă. Căile de evacuare şi traseele de circulaţie comune în caz de incendiu se protejează cu detectoare de fum.

Detectoarele trebuie amplasate astfel încât produsele degajate de incendiul din suprafaţa supravegheată să ajungă la detectoare fără diluţie, atenuare sau întârziere.

Fiecare încăpere trebuie să fie echipată cu cel puţin un detector. Trebuie montate detectoare şi în spaţiile ascunse unde incendiul se poate iniţia sau de unde se poate răspândi. Aceste spaţii pot include locuri sub pardoseli false sau deasupra tavanelor false.

Instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor

Protecţia împotriva incendiilor este o problemă deosebit de complexă, studiată în continuu în vederea perfecţionării. Deşi variantele de soluţionare sunt diferite pe plan internaţional, sunt recunoscute ca elemente de bază trei categorii principale:

elemente de protecţie pasive – elemente şi materiale de construcţie specializate pentru asigurarea protecţiei la foc;

elemente de protecţie active – instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor; elemente pasiv – active – mijloace destinate intervenţiilor la incendii, acţionate manual.

Gradul de dotare cu mijloace de protecţie împotriva incendiilor este echivalent cu gradul de siguranţă la foc al construcţiilor şi este considerat criteriu de bază în ţările dezvoltate, pentru stabilirea asigurărilor.

În cadrul elementelor de protecţie active un rol important îl au instalaţiile de stins incendii.În funcţie de natura substanţei de stingere instalaţiile de stins incendii se împart în:- instalaţii de stins incendii cu apă

Hidranţi –interiori; –exteriori;

Coloane uscate;Instalaţii tip sprinkler;Instalaţii tip drencer;Instalaţii cu apă pulverizată;

- instalaţii cu spumă – chimică; – mecanică;- instalaţii cu pulbere;- instalaţii cu abur;- instalaţii cu gaze.

În funcţie de modul de realizare şi de funcţionare instalaţiile de stins incendii se împart în: instalaţii fixe automate şi manuale; instalaţii semifixe; instalaţii mobile.

Substanţe stingătoare1.Apa- cel mai vechi agent de stingere, şi cel mai utilizat;- este recomandată pentru incendii din clasa A;- efectul de stingere se realizează prin răcirea materialului care arde şi prin izolarea oxigenului din

aer; 2.Spuma - este recomandată pentru incendii de tip B;- efectul de stingere se realizează prin răcire, înăbuşire, izolare;3.Bioxid de carbon – se utilizează în principal în mediile industriale, nr. instalaţiilor din această

categorie fiind în continuă scădere.- este recomandat pentru incendii din clasa A,B,C;- se utilizează în mod eficient în spaţii închise;- efectul de stingere se realizează prin micşorarea concentraţiei de oxigen, făcând imposibilă

arderea;4.FM 200- este recomandat pentru incendii din clasa A,B şi aparate electrice şi electronice aflate sub tensiune;- este înlocuitor de halon 1301 în urma protocolului de la Montreal;- efectul de stingere se realizează prin întreruperea chimică a procesului de ardere, fără a afecta

concentraţia de oxigen din încăpere;5.Argonite- este recomandat pentru toate tipurile de incendii cu excepţia metalelor active care la ardere degajă

oxigen;- efectul de stingere se realizează prin micşorarea concentraţiei de oxigen de la 21% la 10,5% -

12%, asigurându-se astfel oprirea procesului de ardere;6.Inergen- este recomandat în spaţii închise, la toate tipurile de incendii, cu excepţia metalelor;

- efectul de stingere se realizează prin micşorarea concentraţiei de oxigen până la 12%.

INSTALAŢII DE STINS INCENDII CU APĂ

1.HidranţiInstalaţiile de hidranţi interiori şi exteriori au ca scop limitarea şi localizarea incendiilor, stingerea

acestora, protecţia personalului care lucrează la temperaturi ridicate.

Hidrantul este un dispozitiv fix prevăzut cu robinet, racordat la conductele de distribuţie a apei sub presiune, care permite alimentarea furtunurilor pentru stins incendii. În funcţie de locul de amplasare a hidranţilor, aceştia pot fi:1. interiori 2. exteriori – subterani; – supraterani.1.1.Hidranţi interiori Hidranţii interiori se pot monta aparent sau îngropat. Amplasarea hidranţilor se face în locuri vizibile şi uşor accesibile în caz de incendiu. Amplasarea hidranţilor interiori se face astfel încât fiecare punct din interiorul încăperilor să fie protejat de cel puţin: - două jeturi, în încăperi sau grupuri de încăperi industriale ce comunică prin goluri neprotejate atunci când acestea se încadrează în categoriile A,B sau C de pericol de incendiu şi au un volum de peste 1000m3, în clădirile civile cu înălţimi mai mari de 45m, în depozite comerciale sau industriale, în magazine sau expoziţii cu exponate combustibile, la săli de spectacole; - un jet, în celelalte încăperi, inclusiv în cele prevăzute cu instalaţie automată de stingere. Hidranţii interiori se amplasează în locuri vizibile şi uşor accesibile în caz de incendiu, în funcţie de raza lor de acţiune şi de necesităţi, în următoare ordine:

lângă intrări în clădiri; în case de scări; în holuri sau în vestibuluri; pe coridoare; lângă intrarea în încăperi şi în interiorul acestora.

Hidranţii interiori se echipează cu furtun tip C flexibil sau tip B flexibil cu o lungime de maximum 20m şi, după necesităţi, cu dispozitive de refulare a apei sub formă de jet compact, pulverizat sau mixt. Dispozitivele de refulare pot fi: -ţevi de refulare simple; -ţevi simple prevăzute cu ajutaj pulverizator; -ţevi de refulare universale. Presiunea minimă la ţeava de refulare – în cazul utilizării dispozitivelor de pulverizare şi a ţevilor de refulare universale – va fi de minim 2,5 bari. Pe timp de noapte sau în locuri unde se desfăşoară activităţi la lumină artificială, marcarea hidranţilor se va face prin iluminat de siguranţă. Timpul teoretic de funcţionare a hidranţilor interiori este de:-10 minute pentru hidranţii interiori din clădiri obişnuite;-60 minute pentru hidranţii interiori din clădiri înalte monobloc, clădirile cu săli de spectacole;-120 minute pentru hidranţii interiori din clădirile civile şi industriale cu înălţimi peste 45m.

1.2.Hidranţi exterioriHidranţii exteriori de incendiu pot fi:

- hidranţi subterani;- hidranţi de suprafaţă.

Hidranţii exteriori trebuie să permită servirea tuturor punctelor sau obiectelor ce trebuie protejate, considerând raza de acţiune a hidranţilor în raport cu lungimea furtunului:

- max. 120m la reţelele la care presiunea asigură lucrul direct de la hidranţi;- 150m în cazul folosirii motopompelor şi 200m în cazul folosirii autopompelor.

Hidranţii se amplasează la o distanţă de minim 5m de zidul clădirilor pe care le servesc şi la 15m de obiectele care radiază intens căldură în caz de incendiu.

Hidranţii exteriori se dotează cu accesorii pentru trecerea apei în funcţie de scenariile de siguranţă cele mai defavorabile, adoptate în proiect şi menţionate în instrucţiuni (la clădirea cu debitul cel mai mare, intervenţie la nivelul cel mai înalt).

Timpul teoretic de funcţionare a hidranţilor exteriori se consideră:- 3 ore la construcţiile civile şi industriale, depozite deschise obişnuite;- 4 ore la rafinării, combinate petrochimice, protejate cu instalaţii fixe;

- 6 ore la rafinării, combinate petrochimice, protejate cu instalaţii mobile.

2.Instalaţii tip sprinkler

Instalaţiile tip sprinkler sunt instalaţii automate alcătuite din conducte echipate cu sprinklere amplasate la intervale şi înălţimi corespunzătoare, proiectate pentru a detecta, localiza sau stinge un început de incendiu prin refularea apei. Ele oferă o protecţie sigură şi eficientă împotriva incendiilor atunci când sunt bine alese, dimensionate şi montate corect, exploatate şi întreţinute sistematic.

Instalaţiile de sprinkler se utilizează la:- construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită;- platourile de filmare amenajate şi închise, studiourile de televiziune;- teatre, magazine universale mari, depozite de marfă;- garaje şi parcări subterane cu mai mult de 50 de autoturisme, precum şi la cele supraterane închise cu

mai mult de 3 niveluri.În funcţie de temperatura minimă a mediului ambiant unde este amplasată reţeaua de conducte ce

alimentează sprinklerele, se pot întâlni:- instalaţii tip apă-apă – temperatura minimă peste 40C, dar nu mai mare de 1000C;- instalaţii tip apă-aer – temperatura minimă sub 40C.

Instalaţia se compune în principal din: sistemul de alimentare cu apă; aparatul de control şi semnalizare (ACS) sau staţia centrală a instalaţiei; compresoare de aer pentru tipul apă-aer; reţele de conducte pentru distribuţia apei; capete de sprinkler.Conductele de distribuţie au rolul de alimenta cu apă capetele sprinkler care sunt montate pe

acestea. Pentru eliminarea apei sau a aerului din reţelele de sprinklere, montarea se face cu pante de 2 0/00 – 50/00, iar la capătul conductei de distribuţie se montează un manometru care indică presiunea la capul sprinkler cel mai dezavantajat.

Capetele de sprinkler sunt dispozitive sensibile la căldură proiectate să reacţioneze la o temperatură prestabilită şi să elibereze un flux de apă distribuit într-o formă şi o cantitate specificată, pe o suprafaţă dată.

Capetele de sprinkler se montează la partea superioară a încăperilor la o distanţă măsurată în plan vertical de 8 – 40cm între deflector şi tavanul continuu şi o distanţă de minimum 60cm între deflector şi suprafaţa protejată.

Elementele componente ale unui cap sprinkler sunt: corpul sprinklerului; deflectorul; elementul de declanşare; dispozitivul de închidere.

Capetele de pulverizare pentru aceste sisteme de stingere cu apă sunt testate conform SR ISO 6182-1 care stabileşte performanţele impuse, metodele de încercare şi prescripţiile de marcare ale sprinklerelor cu fuzibil şi cu bulb de sticlă.

Conform legislaţiei şi normativelor specifice în vigoare referitoare la proiectarea, executarea şi exploatarea acestor tipuri de instalaţii, beneficiarul acestor instalaţii are obligaţia ca cel puţin o dată la 5 ani, pentru sprinklerele aflate în exploatare, să trimită 3% din capetele de declanşare din instalaţie, pentru verificare la un laborator autorizat, dacă furnizorul nu face alte precizări în acest sens.

3.Instalaţii de drencere

Instalaţiile de drencere se utilizează în combaterea incendiilor cu scopul de a obţine: stingerea incendiilor în încăperi cu pericol mare de incendiu, unde, din cauza propagării

rapide a focului sau din alte considerente, nu pot fi utilizate cu eficienţă alte sisteme de stingere;

localizarea incendiilor prin realizarea unor perdele de apă cu care se protejează goluri din pereţii despărţitori, porţiuni din încăperi cu pericol de incendiu, exteriorul clădirilor şi altele similare, împiedicând propagarea focului;

răcirea suprafeţelor bunurilor ce pot fi afectate de căldură în caz de incendiu.Drencerele sunt asemănătoare sprinklerelor, cu deosebirea că acestea nu au elementul de detectare şi

declanşare, fapt pentru care mai sunt numite şi sprinklere deschise. În funcţie de scopul pentru care sunt utilizate (stingere sau localizare incendiu, răcire), deflectoarele au forme diferite (drepte, cu marginea zimţată, concave, conice), iar montajul lor poate fi înclinat sau drept.

Instalaţia se compune, în principal din: sistem de alimentare cu apă; conducte de distribuţie; capete drencer; robinet de acţionare.Robineţii de acţionare se amplasează în locuri uşor accesibile, cât mai apropiaţi de locul protejat,

dar feriţi de acţiunea focului, locuri în care se menţine o temperatură a mediului ambiant peste 4 0C, şi sunt retraşi faţă de circulaţia de evacuare.

4.Instalaţii fixe de stins incendii cu apă pulverizată

Instalaţia de stingere a incendiilor cu apă pulverizată este o reţea de conducte cu apă, prevăzută cu pulverizatoare şi mijloace de punere în funcţiune a acestora.

Acest tip de instalaţie se foloseşte în principal pentru: protejarea obiectelor (structuri şi echipamente ale instalaţiilor tehnologice), recipiente pentru

lichide, transformatoare şi întrerupătoare cu ulei; împotriva radiaţiei termice emise de un incendiu învecinat, pentru a limita absorbţia căldurii, până la

un punct care previne sau micşorează avariile; prevenirea formării unor amestecuri explozive, în spaţii închise sau în spaţii deschise.

Instalaţia se compune, în principal din: sursă de alimentare cu apă; conducte principale de apă; conducte de distribuţie pe care sunt montate duze; duze pulverizatoare.

INSTALAŢII ULTRARAPIDE DE STINGERE A INCENDIILOR

Instalaţie de stingere cu azot (IG -100)

Azotul, denumit şi nitrogen (N2) este un gaz inert incolor, inodor, dielectric, utilizat pentru stingerea incendiilor din clasele A,B,C prin inundare totală.

Proprietăţile toxicologice ale azotului sunt: nici un efect advers observabil (indicele NOAEL) la o concentraţie volumică de azot de

43%; cel mai mic efect advers observabil (indicele LOAEL) la o concentraţie volumică de azot de

52%.Efectul azotului de prevenire a aprinderii şi/sau de stingere a incendiului amestecurilor de substanţe

combustibile cu aer, este dat de reducerea procentului de oxigen din amestec.Instalaţiile de prevenire şi stingere a incendiilor cu azot se prevăd conform reglementărilor tehnice

în vigoare şi se pot folosi pentru: inertizarea spaţiilor închise sau a instalaţiilor tehnologice, prin înlocuirea parţială a aerului

din spaţiile respective cu azot, diluând amestecurile de combustibili cu aerul;

stingerea incendiilor din instalaţiile tehnologice sau spaţiile închise; vehicularea pulberilor stingătoare; acţionarea automată a instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu pulberi sau gaze.

În România, sistemele de stingere cu azot sunt proiectate conform STAS 12507/86.Componentele instalaţiilor de stingere a incendiilor cu azot sunt:

sursa de alimentare cu azot; instalaţia de reducere a presiunii; dispozitive de acţionare; reţeaua de distribuţie cu duze de refulare a azotului în spaţiul protejat; dispozitive de avertizare a oamenilor; dispozitive de semnalizare a intrării în funcţiune a instalaţiei (intrarea în funcţiune a

instalaţiei se face după avertizarea şi evacuarea oamenilor).Surse de alimentare cu azot ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor sunt:

rezervoare de înmagazinare la presiunea de (6…8) bar (pentru azotul provenit din fracţionarea aerului în instalaţiile tehnologice);

recipienţi (butelii) de azot la presiuni de 135 şi 200 bar.Timpul necesar pentru asigurarea concentraţiei minime de azot necesară stingerii incendiului este de

1,5 la 3 minute, iar timpul de menţinere a acestei concentraţii este de 20 minute.

Instalaţie de stingere cu INERGEN (IG - 541)

Substanţa gazoasă cu denumirea comercială INERGEN, folosită ca agent (substanţă) de stingere, este un amestec de trei gaze, în următoarele concentraţii volumice:

nitrogen 52%; argon 40%; dioxid de carbon 8%.

Proprietăţile toxicologice ale INERGENULUI sunt: nici un efect advers observabil (indicele NOAEL) la o concentraţie volumică de azot de

43%; cel mai mic efect advers observabil (indicele LOAEL) la o concentraţie volumică de azot de

52%.Utilizarea gazului INERGEN ca substanţă de stingere a incendiului este admisă numai dacă are

avizele şi agrementele tehnice legale.INERGENUL este un gaz nepoluant, ecologic, nu atacă stratul de ozon şi nu este toxic.Se recomandă utilizarea substanţei INERGEN pentru stingerea incendiilor la:

incinte cu tehnică de calcul: reţele de calculatoare, bănci de suporturi magnetice, tunele de cabluri;

incinte cu aparatură şi echipamente electronice sau de telecomunicaţii: diagnosticări, tratamente şi cercetări medicale, centrale telefonice, staţii radio/TV, centre de comunicaţii, staţii de satelit, reţea de telefonie celulară;

incinte de producţie şi transporturi: camere de comandă, calculatoare de proces, sisteme robotice, linii automate de producţie, echipamente şi generatoare electrice, laboratoare, vopsitorii, simulatoare de zbor, control trafic aerian, maritim, fluvial sau rutier;

incinte de valori: tezaure, muzee, biblioteci, galerii de artă, colecţii, arhive, depozite.Instalaţiile fixe de stingere a incendiilor cu INERGEN se compun, în principal, din:

butelii cu INERGEN, grupate în baterii; racorduri flexibile pentru conectare la colector; colector; dispozitive de acţionare electrică şi mecanică a buteliei pilot; dispozitive şi echipamente electrice de detectare, semnalizare (acustică şi optică) şi de

comandă; aparatura de control; elemente de monitorizare a stării elementelor de închidere a golurilor (uşi, ferestre, trape);

reţeaua de conducte pentru transportul şi distribuţia substanţei de stingere; duze pentru refularea substanţei de stingere în spaţiul protejat.

Timpul de stingere a incendiului cu gaz INERGEN trebuie să fie de maximum22 de secunde pentru incendiu de clasa A şi 17 secunde pentru incendiu de clasa B (potrivit prevederilor NFPA 2001).

Generatoare de aerosoli

Există mai multe tipuri de aerosoli, după cum urmează:- aerosol A (SFE);- aerosol C (PYROGEN, FIRE – PRO, SOYUZ).

Sistemul de stingere a incendiilor cu generatoare de aerosoli este prezentat ca cea mai nouă şi eficientă alternativă la haloni – pentru stingerea incendiilor cele mai dificile.

Stingerea cu ajutorul generatoarelor de aerosoli se realizează în urma descompunerii rapide a unei substanţe solide în gaze inerte şi pulberi şi dispersării acestora în focar. Solidul este netoxic, nepresurizat, inert şi stabil şi poate fi activat electric sau termic.

Se utilizează ca sistem fix automat de stingere a incendiilor – pentru faza incipientă a acestora – în domeniile:

instalaţii electrice cu tensiune până la 10KV, tablouri electrice, tuneluri de cabluri, staţii de transformare;

garaje şi depozite auto; centre de calcul, centrale telefonice; vehicule civile şi militare, trenuri; depozite de produse petroliere, cauciuc, materiale solide inflamabile.

Generatorul de aerosoli activat produce o reacţie chimică între un amestec de nitrat de potasiu şi nitrat de celuloză cu producerea, pe lângă azot şi apă, a carbonatului de potasiu. Pe lângă particulele solide de carbonat de potasiu se generează şi particule gazoase specifice combustiei. Carbonatul de potasiu şi gazul după ce traversează zona de răcire a generatorului sunt eliberaţi sub formă de aerosol, cu o dispersie controlată şi cu o viteză de 10m/s.

Aerosolii generaţi acţionează asupra incendiului atât chimic, cât şi fizic (prin inhibare – datorită, în special, sărurilor de potasiu – şi prin absorbţie de căldură, ce are loc ca urmare a vaporizării particulelor condensate).

Acţiune fizică este dată de caracteristicile chimico-fizice ale metalelor alcaline dintre care în special potasiul. Metalele alcaline au cel mai mic potenţial de ionizare I din această cauză, cu un mic aport de energie este posibilă eliminarea electronilor respectivilor atomi. Acest aport de energie poate apărea în prezenţa unei flăcări. Energia din flacără se va reduce în funcţie de potenţialul de ionizare existent.

Acţiunea chimică de stingere este activă atâta timp cât durează reacţiile de combustie în flacără prin rapida succesiune între atomi şi fragmente de molecule instabile. Aceste reacţii constituie reacţiile în lanţ ale radicalilor. Întreruperea reacţiei în lanţ are loc prin intermediul atomilor de potasiu, obţinuţi din carbon, care se combină cu hidroxidul instabil.

Aerosolii generaţi nu lasă reziduuri şi nu are efecte secundare (coroziune) asupra echipamentelor sensibile sau elementelor de structură.

Produsul are potenţialul de distrugere a stratului de ozon (PDO) zero, şi potenţialul de încălzire global – efect de seră (GWP) zero.

Este uşor de transportat, manipulat şi montat, deoarece nu necesită conducte, ci doar cablajul electric pentru declanşare; nu necesită elemente sub presiune.

Durata de viaţă este 10 ani.Produsul nu este considerat toxic, dar în cazul în care în spaţiile protejate se află şi persoane, nu se

admite o concentraţie mai mare de 40 grame/m3.Generatorul de aerosoli este compus dintr-un corp metalic de formă cilindrică, o încărcătură de

stingere de natură pirotehnică (compusă din azotat de potasiu, nitroceluloză şi stabilizatori chimici) şi un dispozitiv de declanşare, care poate fi activat electric prin intermediul unei centrale de semnalizare ce furnizează energia necesară pentru iniţiere sau termic prin intermediul unui fitil termic.

Cartuşul generator de aerosoli poate fi instalat în acelaşi mod ca detectorii de incendiu, cât mai aproape de posibilele focare de incendiu.

Instalaţii de stingere a incendiilor cu substanţe tip NAF S-III

Substanţa NAF S-III este un gaz lichefiat compus dintr-un amestec de hidrocarburi (HCFC) şi un aditiv de dezintoxicare numit NAF II care reduce produsele toxice rezultate în urma arderii.

Substanţele de stingere NAF S-III, NAF S-125, NAF S-227, sunt o alternativă a halonului H 1301. Produsul se prezintă sub forma unui gaz incolor, cu miros asemănător citricelor şi este bun dielectric.

Stabilitatea şi reactivitatea chimică a NAF S-III: în condiţii normale NAF S-III este un compus stabil; poate reacţiona violent cu aluminiu, sodiu sau potasiu, toate sub formă de pudră; poate să detoneze dacă este adus în contact cu litiu; se descompune termic în clorură de hidrogen, fluorură de hidrogen şi fosgen.

Proprietăţile ecologice ale NAF S-III: potenţialul de distrugere a stratului de ozon ODP=0.04; potenţialul de încălzire globală a atmosferei GWP=0,1; timpul de viaţă în atmosferă ALT=7 ani.

Timpul de stingere a incendiilor este de ordinul milisecundelor.Instalaţia de stingere a incendiilor tip NAF S-III se compune, în principal, din:

recipiente (butelii) cu NAF S-III; dispozitive de acţionare; dispozitive şi echipamente de detecţie, semnalizare şi comandă; duze pentru refularea NAF S-III; tabloul de comandă.

Personalul de exploatare şi întreţinere a instalaţiei de stingere a incendiului cu NAF S-III va fi dotat următoarele echipamente de protecţie:

mănuşi impermeabile; la peste 1000 ppm se foloseşte aparat de respiraţie; ochelari de protecţie, mască de protecţie pentru faţă; încălţăminte impermeabilă de protecţie.

Instalaţia de stingere cu NAF S-III se poate utiliza pentru protecţia încăperilor în care staţionează permanent sau temporar persoane cu condiţia evitării inhalării agentului de stingere sau a compuşilor acestuia.

Instalaţia de stingere cu NAF S-III se poate utiliza pentru protecţia: autovehiculelor militare, motoare de aeronave; staţiilor de depozitare şi de prelucrare a lichidelor inflamabile; oficiilor de calcul, de comandă, laboratoarelor, centralelor telefonice; echipamente electrice: transformatoare, motoare; materiale solide inflamabile.

Instalaţii de stingere a incendiilor cu FM 200

Substanţa FM 200 este heptafluoropropanul care reprezintă o alternativă a halonului H 1301, are PDO=0 şi este un gaz incolor, aproape inodor, utilizat pentru stingerea incendiilor din clasele A,B,C, în arii neocupate.

Proprietăţile toxicologice ale FM 200 sunt: nici un efect advers observabil - indicele NOAEL = 9; cel mai mic efect advers observabil - indicele LOAEL = 10,5.

Sistemele de stingere a incendiilor cu FM 200 se utilizează la: depozite de substanţe lichide, diluanţi, hidrocarburi; echipamente electrice: transformatoare, motoare;

centre de calcul, echipamente de prelucrare a datelor, săli de comandă, centrale telefonice; muzee, biblioteci, arhive de film şi documente.

Sistemele de stingere a incendiilor cu FM 200 nu se utilizează în următoarele cazuri: incendii mocnite care formează multă cenuşă; combustibili care conţin în moleculelor oxigenul necesar combustiei (nitraţi, pulberi

explozive); anumite pulberi înalt reactive sau explozive;

deoarece are eficienţă scăzută şi se pot forma produse de descompunere.Instalaţiile de stingere a incendiilor cu FM 200, se compun, în principal, din:

recipiente cu FM 200 grupate în două sisteme de alimentare:- un sistem de alimentare principal (bateria activă principală);- un sistem alimentare de rezervă (bateria activă de rezervă);

colector; dispozitive de acţionare; dispozitive şi echipamente de semnalizare şi comandă; conducte pentru transportul şi distribuţia FM 200; duze pentru refularea FM 200; aparatură pentru control.

La concentraţii volumice normale de utilizare, de FM 200 în aer, de exemplu 8% volume de FM 200 în aer, conţinutul de oxigen al camerei de protejat scade de la 21% la 19,3%. Această mică scădere a concentraţiei de oxigen nu reprezintă un pericol pentru personal.

Stingătoare de incendiu

Stingător de incendiu - utilaj ce conţine un mediu de stingere care poate fi expulzat prin acţiunea presiunii interioare şi poate fi dirijat asupra unui focar.

Stingător portativ de incendiu - stingător de incendiu care este proiectat să fie cărat şi operat cu mâna şi care în stare de serviciu are o masă nu mai mare de 20 kg.

Agent curat - mediu de stingere non – conducător electric, volatil sau gazos care nu lasă reziduu la evaporare.

Mediu de stingere - substanţă conţinută de stingător care provoacă stingerea unui focar.Clasificare stingătoare :-stingător pe baza de apă - stingător conţinând apă sau apă cu aditiv (aceasta categorie include şi

stingătoarele cu spumă);-stingător cu pulbere - stingător conţinând pulbere stingătoare;-stingător cu dioxid de carbon - stingător conţinând dioxid de carbon;-stingător cu halon - stingător conţinând halon;-stingător cu agent curat - stingător conţinând un agent curat.Un stingător portativ de incendiu este constituit din următoarele componente:a) recipient;b) fitingurile recipientului, cere sunt fixate sau infiletate pe recipient, si include cel putin

urmatoarele :- dispozitiv (e) de control;- ansamblu furtun şi/au pâlnii şi/sau duze;- ansamblu cap;- dispozitiv de operare;

c) mediul de stingere.Stingătoarele având o masa a mediului de stingere mai mare de 3 kg, sau un volum de mediu de

stingere mai mare de 3l vor fi prevăzute cu un furtun de refulare.

Gaze propulsoare permiseGazul propulsor Conţinutul maxim de apa

fractiuni de masa %Aer 0,006

Argon 0,006Dioxid de carbon 0,015Heliu 0,006Azot 0,006

ZONA - MODEL -MARCARE

1STINGĂTOR 1.5

0,750.75

1. SCOATEŢI DISPOZITIVUL DE SIGURANŢĂ

22. APĂSAŢI PERCUTORUL

1

3. APĂSAŢI PÂRGHIA DUZEI

3 MĂSURI DE PRECAUŢIE: 1

4

REÎNCĂRCAŢI DUPĂ FOLOSIRE. VERIFICAŢI PERIODIC LA ______VERIFICAŢI ANUAL MASA BUTELIEI.

UTILIZAŢI NUMAI PRODUSELE ŞI PIESELE DE SCHIMB CONFORM TIPULUI CERTIFICAT

0.5PRODUCĂTOR STINGĂTOR:_____________PRODUS DE STINGERE:__________________LOT(SERIE):_________, VALABILITATE ____________TIP: ________________________; Nr. aviz: _________din_______

PRODUCĂTOR PRODUS DE STINGERE: _____________GAZ PROPULSOR: _____________DOMENIU DE TEMPERATURĂ:

5

VERIFICAT ÎNCĂRCAT REPARAT DE:_________________________________________________________Localitatea_________________, Str. __________________, nr. ____,Tel:____________, Judeţ____________Certificat de atestare emis de C.N.S.I.P.C. nr.__________din__________

Verificat la data de: Expiră la data de:

ÎNDRUMAR PENTRU COMPLETAREA ETICHETELOR STINGĂTOARELOR

CuloareCuloarea corpului stingătorului trebuie să fie roşie. Culoarea etichetei (precizată mai jos)

va fi utilizată pentru identificarea produsului de stingere iar textul etichetei (se recomandă tipul de literă TIMES NEW ROMAN) va fi scris cu litere de culoare conform tabelului:

Substanţa de stingere Culoare de identificare Culoare litere textApă Albastru Alb

Spumă Galben RoşuCO2 Negru Alb

Pulbere Alb Negru

MarcareMarcarea pe eticheta stingătorului trebuie să cuprindă cinci (5) zone .Eticheta trebuie amplasată astfel încât să poată fi citită clar atunci când stingătorul este

montat pe suport.Pentru zonele 1,2,3 şi 4, înălţimea literei trebuie să aibă următoarele proporţii:(unde H este înălţimea literei)

- Partea 1 : 1,5 x H pentru cuvântul “stingător”- 0,75 x H pentru celelalte indicaţii- Partea 2 : 1 x H- Partea 3 : 1 x H- Partea 4 : 0,5 x H

Înălţimea chenarului pentru conţinutul zonei 5 nu trebuie să depăşească 1/3 din înălţimea totală destinată zonelor 1,2 şi 3.

Pentru zonele 2 şi 3, înălţimea H a literelor nu trebuie să fie mai mică de:- 3 mm pentru stingătoarele care au o încărcătură (sarcină) 3 kg.- 5 mm pentru stingătoarele care au o încărcătură (sarcină) 3 kg.Zona 1 are pe trei rânduri orizontale, de sus în jos:- Cuvântul ’’stingător’’;- Tipul produsului de stingere şi încărcătura sa nominală;- Indicaţia pentru focare tip, conform SR EN 3 - 7 :2004.Zona 2 cuprinde:- Instrucţiuni de utilizare compuse din:- una sau mai multe pictograme suficient de explicite;- textul pentru operaţiunile ce trebuie efectuate pentru utilizarea stingătorului indicate

una după alta vertical, de sus în jos.- Pictogramele sunt amplasate pe aceeaşi direcţie cu textele la care se referă, iar

indicarea operaţiunilor ce trebuie executate este indicată prin săgeţi- Pictogramele care reprezintă focarele tip pentru care stingătorul poate fi utilizat

trebuie dispuse orizontal pe una şi aceeaşi linie şi sub instrucţiunile de utilizare - Pictogramele instrucţiunilor de utilizare şi focarele tip trebuie marcate într-un chenar

pătrat de min 20 mm pentru stingătoarele cu o încărcătură mai mică sau egală cu 3 kg sau 3 l şi min 25 mm pentru stingătoarele cu o încărcătură mai mare de 3 kg sau 3 l.

Zona 3 cuprinde:- Restricţiile şi pericolele în caz de utilizare, cu referire în mod special la electricitate şi

la toxicitate specificate conform SR11959 – 4:1995, C.T.G.C.01.01 şi producătorului substanţei de stingere.

- Stingătoarele ce utilizează produse de stingere pe bază de apă şi nu satisfac condiţiile din SR EN 3 –7 :2004, trebuie marcate pentru a indica faptul că nu se pot utiliza la echipamentele electrice sub tensiune.

- Stingătoarele care utilizează produse de stingere pe bază de apă şi satisfac condiţiile din SR EN 3 - 7 : 2004 sau cele care utilizează alte produse, trebuie să aibă indicaţia că se utilizează la echipamentele electrice aflate sub tensiune (de exemplu: poate fi utilizat la echipamente electrice până la 1000 V).

Zona 4 trebuie să cuprindă:- Instrucţiuni de reîncărcare după folosire;- Instrucţiuni de verificare periodică şi de utilizare numai a produselor şi piesele de

schimb conform tipului certificat pentru reîncărcare şi întreţinere (respectiv, piese de schimb fabricate de producătorul stingătorului sau sub licenţa acestuia) ;

- Producătorul stingătorului;- Identificarea produsului de stingere (nr. aviz I.G.S.U.) şi concentraţia produselor de

stingere pe bază de apă;- Numărul lotului sau seria precum şi termenul de garanţie pentru produsul de stingere

utilizat la încărcarea stingătorului ;- Producătorul produsului de stingere ;- Dacă este cazul , identificarea gazului propulsor.- Temperaturile limită de funcţionare a stingătorului ;- Atenţionarea împotriva riscului de îngheţ sau temperaturi înalte după caz.Zona 5 trebuie să includă:- Numele şi adresa, telefonul persoanei juridice care efectuează verificarea, repararea şi

încărcarea stingătorului;- Zona 5 trebuie să cuprindă cuvintele VERIFICAT, REPARAT, ÎNCĂRCAT, în

dreptul fiecăruia existând un pătrat care va fi bifat în funcţie de operaţia efectuată de persoana juridică;

- Numărul si data certificatului de atestare emis de Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă;

- Data verificării şi data expirării acesteia.

Ignifugare materiale combustibile

Necesitatea executării lucrărilor de ignifugareConform normativului de siguranţă la foc P118/1999, fiecare constructie are un grad de

rezistenta la foc stabilit prin proiectare, functie de riscul de incendiu sau categoria de pericol, de destinaţie, de categoria de importanta a constructiei.

Acest grad de rezistenta la foc este caracterizat de elementul cel mai dezavantajos privind comportarea lui la foc.

Fiecărui element de constructie i se stabileste prin încercări o limită de rezistenta la foc şi o clasă de combustibilitate.

Limita de rezistenţă la foc este durata de timp până la care elementul îşi pierde capacitatea de rezistenţă la foc într-un incendiu standard.

Clasa de combustibilitate este o caracteristică a materialului de construcţie privind comportarea la foc al acestuia.

Materialele de construcţii se clasifică din punct de vedere al comportării la foc şi al aportului pe care îl au la iniţierea şi dezvoltarea incendiului, conform STAS 11357/90 în două grupe:1) -materiale incombustibile - cele care nu ard, nu se aprind, nu se termodegradează sub influenţa temperaturilor înalte notate cu CO.

2) - materiale combustibile - cele care se aprind, ard sau se degradează sub influenţa temperaturii înalte.

Materialele combustibile se împart după modul cum se inflamează, în patru clase de combustibilitate:

C1 - practic neinflamabile;C2 - dificil inflamabile;C3 - mediu inflamabile;C4 - uşor inflamabile.

Una din condiţiile esenţiale de protecţie la foc, este limitarea utilizării materialelor combustibile care se aprind uşor, propagă focul şi aduc un aport mare la dezvoltarea incendiilor. Prin normele specifice fiecărei activităţi se impune utilizarea materialelor combustibile numai din clasa C1 şi C2 de combustibilitate. Deoarece materialele de construcţii din lemn, plastice şi textile fac parte din clasa C4 de combustibilitate, este necesar a li se îmbunătăţii comportarea la foc. Acest lucru se obţine prin tratarea la suprafaţa sau în masa materialelor, cu substanţa inhibitoare de flacără care pot întârzia aprinderea materialului şi pot reduce viteza de propagare a incendiului.

Substanţele inhibitoare de flacără acţionează prin:a) - formarea unui strat absorbant al gazelor inflamabile din descompunerea materialelor combustibile;b) - formarea unei bariere pentru flăcări;c)- descompunerea în gaze inerte care diluează amestecul combustibil;d) - reducerea cantităţilor de distilate gudronoase şi favorizarea producerii unui strat de rezidiu cărbunos cu mare stabilitate la acţiunea flăcării.

Procedeul de îmbunătăţire a comportării la foc a materialelor combustibile se numeşte IGNIFUGARE. Ignifugarea nu exclude aprinderea şi arderea materialului, ci îi conferă acestuia o comportare la foc îmbunătăţită pe o anumită perioadă de timp sau posibilitatea de a nu arde atunci când se îndepărtează sursa de căldură. Ignifugarea nu exclude şi alte măsuri de protecţie la foc, cum ar fi: instalaţii de semnalizare, instalaţii de stins incendii, mijloace de primă intervenţie. Ignifugarea este una din cerinţele privind siguranţa la foc pentru îmbunătăţirea gradului de rezistenţă la foc a clădirii.

O ignifugare corect executată, întreţinută în timp poate îmbunătăţii gradul de rezistenţă la foc a unei clădiri, de la gradul V la gradul III şi poate reduce alte măsuri de protecţie care sunt foarte scumpe. O ignifugare corectă executată poate localiza un incendiu, în focarul iniţial, prin limitarea aprinderii şi arderii în continuare a materialelor de construcţii, jucând rolul de barieră, sau poate prelungii faza de ardere lentă, ceea ce duce la neafectarea rapidă a structurii de rezistenţă şi totodată, posibilitatea unei intervenţii din interior, fără a se ajunge la faza de ardere generalizată. Ignifugarea se trece din faza de proiectare, proiectantul fiind singurul cu atribuţii şi drepturi de a alege substanţa. Ignifugarea materialelor şi produselor combustibile ESTE RECOMANDATĂ la: - construcţiile noi, la modificarea sau schimbarea destinaţiei sau a condiţiilor de utilizare a celor existente, precum şi periodic la expirarea perioadei de menţinere a calităţii lucrării de ignifugare specificată de producător;- realizarea unor elemente de construcţie, cum sunt tavane, închideri sau mascări finisaje ş.a.- tratamente termice şi acustice interioare;- construcţiile provizorii combustibile pentru ateliere, remize, depozite, magazii etc. în care se lucrează cu substanţe combustibile sau cu foc deschis;- investitorii sau proprietarii pot solicita ignifugarea şi în alte situaţii.

Ignifugarea NU SE RECOMANDĂ la:- materiale combustibile care sunt în contact permanent cu atmosfera umedă(peste 70% umiditate);- suprafeţe aparente ale materialelor şi produselor din lemn, finisate;- tămplăria interioară şi exterioară, pardoselile, mobilierul, împrejmuirile.

NU SE IGNIFUGHEAZĂ construcţiile cu destinaţie incompatibilă cu substanţele ignifuge( depozite cereale. produse alimentare în vrac ş.a.). părţile neaparente ale finisajului interior sau ale altor elemente de construcţie respective, indiferent de durata de menţinere a calităţii lucrării de ignifugare.

Ignifugarea materialelor combustibile ale monumentelor istorice sau de arhitactură se stabileşte, de la caz la caz, de proiectant şi de comisia monumentelor istorice.

ignifugarea materialelor combustibileCondiţii generale privind produsele ignifugePentru ignifugarea materialelor şi elementelor de construcţii combustibile este obligatorie

utilizarea numai a produselor avizate de I.G.S.U.; conform Legii nr.10 aceste produse vor fi agrementate tehnic, iar conform sistemului de evaluare a conformităţii din România vor avea certificat de conformitate.

La alegerea produsului de ignifugare se va ţine cont de:- gradul de rezistenţă la foc la care trebuie să ajungă construcţia (stabilit de proiectant);- performanţele produsului ce reies din specificaţia tehnică;- clasa de combustibilitate şi limita de rezistenţă la care trebuie să ajungă materialul

combustibil;- locul elementului în structură (rezistenţă, finisaj);- condiţiile specifice în care este utilizat materialul (în interior sau exterior).Condiţii referitoare la personalul de execuţie:Lucrările de ignifugare se execută numai de personalul instruit şi atestat în acest scop

conform legilor nr.212/97; O.M.I. 86/2001, HG 259/2005 şi a procedurilor de atestare elaborate de C.N.S.I.P.C. şi aprobate de inspectorul general al I.G.S.U. Personalul de execuţie efectiv va fi pregătit şi instruit de către persoana fizică care a obţinut în prealabil un certificat de competenţă.Obligaţii pentru executant şi beneficiar, conform prevederilor art. 2.3. din Norma tehnică C58-96 şi a art. 2.1(Obligaţiile şi răspunderile executanţilor de lucrări) din Normativul C 300-94Executantul lucrărilor de ignifugare este obligat să facă dovada calităţii lucrărilor executate:- vizual cu beneficiarul (pe faze de lucrări şi la sfârşitul lucrării);- cu un raport de încercare eliberat de un laborator autorizat; şi să anunţe ISU pe teritoriul căreia lucrează, cu 30 de zile înainte de începerea lucrării.

Beneficiarul lucrării are datoria de a urmării pe tot parcursul executării lucrării calitatea acesteia, recepţia la terminarea lucrării şi face urmărirea în timp pe toată durata de garanţie a lucrării.

Ignifugarea materialelor combustibile se poate face prin următoarele metode:a) tratament de suprafaţă (pulverizare şi/sau pensulare);b) prin impregnare (în instalaţii speciale);c) în masa materialului.

Tratamentul de suprafaţă:La preluarea frontului de lucru se va verifica cu atenţie suprafaţa suport ce trebuie

ignifugată. În cazul podurilor se va verifica starea învelitorii. Lemnul nu trebuie să fie putred. Toate se consemnează în procesul-verbal de prelucrare a frontului de lucru.

Pregătirea suprafeţelor:La aplicarea produselor ignifuge de suprafaţă se va avea în vedere:

- curăţarea suprafeţelor (de praf, noroi, var, vopsea sau impurităţi, inclusiv protecţii ignifuge anterioare), prin periere, răzuire, etc.;- chituirea tuturor crăpăturilor, fisurilor, nodurilor, îmbinărilor şi golurilor existente pe suprafeţele ce se protejează cu chit, realizat din praf de cretă şi produs ignifug în raport de (1 : 1) – cantitate de chit reprezintă 0,1 kg/m.p; - tratarea cu substanţă a rosturilor (de chertare) şi apoi întocmirea unui proces-verbal de lucrări ascunse, împreună cu beneficiarul în care se vor specifica operaţiile executate (tratări de rosturi, crăpături, fisuri etc. prin chituire).

Pentru ignifugarea prin impregnare, materialul lemnos trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie decojit(să nu aibă la suprafaţă coajă);- să nu fie tratat în profunzime sau la suprafaţă cu substanţe chimice care să împiedice pătrunderea produsului ignifug în masa materialului.

Aplicarea primului strat:- se verifică umiditatea lemnului (valoare maximă 18%);- se verifică umiditatea şi temperatura aerului (valori: maxim 60% şi minim 100C);- se verifică dacă umiditatea epruvetelor tăiate corespunde cu cea a lucrării;- se face o probă de densitate a produsului ignifug dacă firma are în dotare densimetru;- se trece la aplicarea primului strat de soluţie ignifugă pe lucrare şi epruvete şi se face calculul consumului specific realizat astfel: se cântăreşte epruveta înainte - uscată - şi după aplicarea soluţiei - udă, se face diferenţa maselor şi se se raportează la suprafaţa acestuia;- se aplică stratul al doilea, se calculează consumul specific realizat pe cele două straturi.

În cazul în care substanţa se aplică în două straturi, iar consumul spcific obţinut este egal sau mai mare decât cel specificat de producător, putem considera că lucrarea este terminată, în caz contrar se mai aplică un strat.

La terminarea lucrării se întocmeşte un proces-verbal de recepţie provizorie (model în Norma tehnică C 58-96, pag.18), se împachetează şi sigilează probele - în prezenţa beneficiarului - şi se trimit la un laborator acreditat însoţite de:

- comandă fermă;- proces-verbal de recepţie provizorie;- copie după avizul de expediţie de la producător;- certificat de calitate şi- certificat de atestare firmă.

Metoda de verificare a eficacităţii ignifugării se bazează pe pierderea de masă, conform SR 652/98 în care o probă este formată din trei epruvete pentru fiecare 1000 m.p., cu dimensiunile (150 x 400 x max 48)mm.

După primirea buletinului de încercare se face recepţia la terminarea lucrării cu întocmirea unui proces-verbal de recepţie calitativă (model M.L.P.A.T.); aceasta împreună cu raport de încercare vor apărea în cartea tehnică a construcţiei respective.

Ignifugarea materialelor pe bază de lemn:În cazul ignifugării cu produse de suprafaţă a materialelor de tip PAL, PFL, PAL-CON,

PAF etc. se au în vedere următoarele:- aplicarea se face prin aceleaşi procedee ca şi la lemn masiv (tratare la suprafaţă

şi/sau în masa lor), respectându-se consumul specific precizat de producător pentru fiecare produs de ignifugare, de temperatura mediului, de compatibilitatea suport-produs;

- uscarea materialelor ignifugate se va realiza în timp cât mai scurt astfel încât produsele să nu fie degradate de umiditate.

Condiţiile impuse sunt:- umiditatea lemnului - maxim 10% - pentru elementele de finisaj

- maxim 18% - pentru celelalte.- temperatura aerului minim 100C.

Metode utilizate pentru verificarea lucrărilor de ignifugare:1. - SR 652/1998 - metoda verificării eficacităţii ignifugării prin pierdere de masă

O probă este formată din trei epruvete cu imensiunile 150 x 400 x max. 48 min./1000 m.p.ignifugarea materialelor textile

Din punct de vedere al modului de a se aprinde materialele textile sunt:a) uşor aprinzibile: - fibra naturală - bumbac, in, cânepă, iută;

- materiale plastice; - lână în ţesătură uşoară.

b) greu aprinzibile - fibră de sticlă;

- lână în ţesătură grea.Materialele textile utilizate în construcţii aparţin claselor de combustibilitate C3 şi C4 şi se aduc în clasele C1 şi C2 prin ignifugare, prin metodele:

- imersie şi fulardare - aplicate în general materialelor în val;- pulverizate - aplicată materialelor ce nu pot fi demontate;- termodegradare - când se doreşte obţinerea unor produse cu caracteristici precizate - ex.

fibră tip carbon.Ignifugarea prin pulverizare:În cazul ignifugării prin pulverizare se ţine cont de compatibilitatea dintre soluţia utilizată

şi materialul textil , care trebuie să fie spălat şi curăţat de praf sau alte impurităţi.Ignifugarea nu trebuie să schimbe aspectul materialelor (culoare, textură) şi nu trebuie să

le înrăutăţească rezistenţa mecanică şi la radiaţii ultraviolete.Soluţiei ignifuge utilizate i se va face o probă de pH (care trebuie să fie neutru), iar la

pulverizarea acesteia se va utiliza o duză foarte mică.Consumul specific realizat se verifică astfel: se ia o bucată de material având

dimensiunea de 0,25 m., se pulverizează cu soluţie, aceasta cântărindu-se înainte şi după pulverizare, se face diferenţa de mase şi se înmulţeşte cu 4 rezultând cantitatea de substanţă/m.p. În calcul, la determinarea necesarului de soluţie de ignifugare se adaugă, funcţie de procedeul de aplicare şi o cantitate aferentă pierderilor.

La materialele tip plush sau catifea pulverizarea se face pe dos.Materialul recoltat pentru probe va avea 1,5 m.p., cu margine, pentru a se putea stabili

dispunerea ţesăturii în bătătura şi urzeală (se vor face aproximativ 10 probe) şi va fi însoţit de aceleaşi documente ca şi în cazul ignifugării materialelor combustibile din lemn, când se va trimite laboratorului autorizat pentru verificare.

Pregătirea probelor se va face numai în prezenţa beneficiarului.După primirea buletinelor de încercare se face recepţia definitivă a lucrării. Depozitarea

şi păstrarea produselor ignifuge pentru materialele textile se va face în încăperi uscate, ferite de umezeală, îngheţ şi temperaturi prea ridicate.

IGNIFUGAREA MASELOR PLASTICEMaterialele plastice sunt substanţe polimerizate organice cu conţinut ridicat de carbon

care constituie cauza combustibilităţii lor şi aparţin claselor de combustibilitate C3 şi C4. Arderea materialelor plastice are o serie de trăsături specifice:- datorită temperaturii se produce o deformare mare;- prin descompunerea termică rezultă produse gazoase inflamabile;- temperatura de aprindere şi ardere este foarte joasă;- arderea în sine este rapidă şi însoţită de degajare de căldură radiantă, de gaze fierbinţi şi

de fum;- cad picături incandescente ce sunt noi focare de incendiu;Aceste caracteristici crează un risc ridicat de pericol pe care îl prezintă utilizarea

materialelor plastice.Combustibilitatea maselor plastice depinde de gradul de oxidare în care se găsesc

elementele din combinaţie.Ex.: un material plastic care este format din carbon şi hidrogen are o combustibilitate foarte mare datorită afinităţii acestor elemente cu oxigenul.

Combustibilitatea poate fi apreciată funcţie de următorii parametrii:-influenţa monomerilor;-structura materialelor plastice;-greutatea moleculară;-urme de solvenţi (mai ales la materialele spongioase);-plastefianţi;-forma materialelor plastice.Propagarea incendiului depinde foarte mult de forma pieselor din material plastic.

Ex.: la un material plastic spongios propagarea este rapidă şi chiar foarte rapidă.Arderea depinde de viteza de descompunere a materialelor plastice şi de faptul că se

topesc cu uşurinţă, ceea ce duce la favorizarea răspândirii flăcărilor prin crearea de focare noi. Viteza de ardere este mare , cu degajări mari de căldură. Temperaturile din ardere se ridică la aproximativ 12000 C.

Metodele de reducerea combustibilităţii materialelor plastice sunt următoarele:1) - prin mijloace chimice reactive - folosirea intervenţiei în molecula monomerului sau

polimerului.2) - prin mijloace aditive - folosirea unor substanţe organice şi anorganice care se adaugă

în polimeri.Dintre cei anorganici se folosesc sărurile de amoniac, fosfaţi, trioxidul de stibiu, fibră de sticlă, azbest, făină de mică, făină de roci).

Dintre cei organici se folosesc parafine halogenate, compuşi ai fosforului, sulf etc.3) - vopsele şi straturi de protecţie.Vopsele: - spumante;

- obişnuite ignifuge.Straturi de protecţie din metal, ipsos, lemn ignifugat etc. Ignifugarea maselor plastice:

- se realizează prin tratament în masă - şi este cea mai eficientă;- pentru P.V.C.. polipropilenă, poliesterii - se pot aplica tratamente de suprafaţă;- pentru polistiren expandat, extrudat (presat), poliuretan - tratament de ignifugare în masă;- pentru răşini form. aldehide - ignifugare în masă;- termodegradare succesivă.

Metoda de verificare este conform STAS 7248 - metoda propagării flăcării pe orizontală (panou radiant).

Model orientativ :

S.C. ……………… S.R.L. Nr………...din………...2007

PROCES-VERBALde control in domeniul apararii impotriva incendiilor

In conformitate cu prevederile Normelor generale de aparare impotriva incendiilor OMAI nr.163 / 2007, comisia alcatuita din:

----

a efectuat in data de 24.01.2007 controlul privind stadiul indeplinirii masurilor pe linia apararii impotriva incendiilor.

Cu ocazia controlului au fost constatate deficiente privind modul de respectare a prevederilor legale din domeniul apararii impotriva incendiilor si sau

stabilit masuri pentru prevenirea si inlaturarea starilor de pericol, cauzelor potentiale de incendiu si a altor incalcari ale normelor legale de prevenire si stingere a incendiilor, precizate in cele ce urmeaza:

1. Deficiente privind modul de respectare a prevederilor legale din domeniul apararii impotriva incendiilor

a) intrarea si iesirea cablurilor electrice in/din camera de conexiuni de la hala de productie nr. 1 se face liber, fara a se fi realizat dopuri ignifuge pentru limitarea propagarii unui eventual incendiu;

b) in aceasta camera se pastreaza diverse materiale combustibile (imbracaminte, diverse, etc.);

c) postul TRAFO si camera de conexiuni electrice nu au realizata dotarea cu stingatoare;

d) paturile de cablu din hala de productie nr. 1 nu sunt protejate impotriva eventualelor deteriorari mecanice, zona prezentand un mare pericol de accidente si de incendiu;

e) la unele sobe fara acumulare de caldura nu exista cutii pentru depozitarea materialului lemnos folosit pentru incalzire, iar burlanele metalice pentru evacuarea fumului prezinta fisuri;

f) la atelierul de tamplarie instalatia electrica este veche prezentand multe improvizatii; resturile tehnologice (talas, rumegus, deseuri, etc.) nu sunt evacuate la sfarsitul orelor de program;

g) statia de pompe pentru apa are asigurata o singura sursa de alimentare cu energie.

2.Masuri pentru imbunatatirea activitatii de P.S.I. si inlaturarea deficientelor constatate

Pentru imbunatatirea activitatii de aparare impotriva incendiilor si pentru inlaturarea deficientelor constatate comisia propune urmatoarele masuri:

1. Realizarea dopurilor ignifuge la camera de conexiuni din hala de productie nr. 1;

2. Realizarea celei de a doua surse de alimentare cu energie a pompelor de la gospodaria de apa;

3. Verificarea si repararea instalatiei electrice la atelierul de tamplarie in vederea eliminarii improvizatiilor;

4. Finalizarea lucrarilor de montaj a hidrantilor exteriori si interiori;5. Amplasarea stingatoarelor in hale, ateliere, birouri conform planurilor

de organizare a apararii impotriva incendiilor;6. Instalarea de inscriptii “LOC PENTRU FUMAT” precum si vase cu

apa, nisip sau pamant la locurile stabilite in decizia referitoare la acest lucru;7. Stabilirea echipelor de interventie la locurile de munca si inscrierea

acestora in formularele intocmite;8. Afisarea in locuri vizibile a planurilor de organizare a apararii

impotriva incendiilor;9. Indepartarea tuturor materialelor combustibile din camera de conexiuni;

10.Dotarea postului TRAFO si a camerei de conexiuni electrice cu stingatoare corespunzatoare destinatiei;

11.Instruirea salariatilor de la atelierul de tamplarie cu privire la obligatia indepartarii de la locul de munca a tuturor resturilor combustibile rezultate in urma procesului de prelucrare a lemnului;

12.Realizarea unor grilaje pentru protectia patului de cabluri electrice din hala de productie nr. 1.

COMISIA

Ing.