Modurile de dobandire si de transmitere a proprietatii

Prin mod de dobandire a proprietatii se intelege ansamblul de fapte juridice recunoscute de lege, prin intermediul carora un bun aflat in circuitul juridic civil intra in patrimoniul unei persoane ca obiect a dreptului de proprietate

Notiunea de mod de dobandire a proprietatii s-a conturat tarziu in dreptul roman ca urmare a conceptiei juristilor romani care considerau dreptul de proprietate un bun corporal. Din acest motiv juridic juristii romani din epoca clasica vorbesc nu de moduri de dobandire a proprietatii ci a lucrurilor.

In lucrarile lui Iustinian se face pentru prima data o distinctie clara in lucruri si moduri de dobandire a proprietatii asupra lucrurilor fara a se renunta la conceptia clasica privind dreptul de proprietate ca bun corporal.

Clasificari ale modurilor de dobandire a proprietatii in dreptul roman:

1. Distingem intre modurile de dobandire IURE CIVILE si IURE GENTIUM

Modurile de dobandire a dreptului civil asigurau dobandirea proprietatii quiritare si erau accesibile doar cetatenilor romani (mancipatiunea, cesiunea in fata magistratului, uzucapiunea)

Modurile de dobandire a dreptului natural erau accesibile tuturor locuitorilor imperiului si se caracterizeaza prin lipsa formalitatilor valabile unei incheieri (ocupatiunea, accesiunea, specificatiunea, culegerea fructelor, traditiunea, prescriptia de lunga durata, prescriptia de foarte lunga durata).

2. Distingem intre moduri originale(1) si cele derivate(2) de dobandire a proprietatii

1) acele moduri care asigura proprietatea asupra unui bun ce nu se gasea la momentul de referinta in patrimoniul altei persoane (OCUPATIO, ACCESIO, SPECIFICATIO, FRUCTI PERCEPTIO)

2) acele moduri care asigura dobandirea proprietatii asupra unui bun aflat deja in patrimoniul unei persoane; transferul dreptului de proprietate se facea voluntar sau involuntar (necesar) se distine intre moduri derivate voluntare (mancipatio, in iure Cesio, traditio) si moduri derivate involuntar (usucapio, prescriptia de lunga si foarte lunga durata).

a) OCCUPATIO - dobandirea dreptului de proprietate privata asupra unui bun care la momentul de referinta nu se gaseste in patrimoniul altei persoane (RES NULLUS).

Ex: bun abandonat (RES DERELICTAE); vanatul predominant marii (peste, scoici, fructe de mare), (RES HOSTILES) lucruri luate de la inamic, dobandite indirect de cetatenii romani in

incursiuni militare, daca erau dobandite in urma razboiului nu intrau in patrimoniul privat ci public, al statului, (TEZAURI INVENTIO) comoara gasita, la inceputul epoci clasice a dreptului roman se considera ca tezaurul apartine mereu propietarului terenului fiind accesoriu de fond.

Prin tezaur se inteleg bunurile de valoare ascunse de o persoana necunoscuta intr-un loc greu accesibil si intr-o perioada nedeterminata.

Printr-o constitutie imperiala, imparatul Adrian a delimitat regimul juridic al comorii:

- daca tezaurul era gasit intamplator de o persoana pe terenul alteia, se impartea egal intre descoperitor si propietar.

- daca tezaurul era descoperit ca urmare a unei actiuni organizate, acesta ramanea in totalitate proprietarului terenului (art. 649 C. Civ.)

b) ACCESIO - incorporarea unui bun accesoriu intr-un bun principal, proprietarul bunului principal devine si proprietarul bunului accesoriu. Se disting 2 tipuri:

1) a unui bun mobil la unul imobil

2) a unui bun mobil la unul tot mobil.

Ex 1: insamantarile si plantatiile (SATIO ET PLANTATIO), semintele si plantele de pe un fond apartin proprietarului de cand au germinat; (ALLUVIONE SET AVULSIONES) aluviunea -sporirea malului aflat in proprietatea unei persoane prin sedimentele depuse de rau in timp; avulsiunea - ruperea unei bucati dintr-un mal si lipirea lor ulterioara la un alt mal ce apartine unei alte persoane. In ambele situatii solutia juridica este aceeasi, ele apartin proprietarului malului. (ALVEUS FLUMINA DERELCITA) albia abandonata de rau, secata, (INSULA IN FLUMINE NATA) insula nascuta in mijlocul unu rau. Solutia este aceeasi, ele intra in proprietatea titularilor riverani (de o parte si de alta a raului) in raport cu suprafata aflata de o parte sau de alta a liniei mediene a albiei sau a insulei. (INAEDIFICATIO) constructia unei persoane pe un teren al altei persoane. In virtutea principiului ca tot ce se afla pe un teren apartine proprietarului acelui teren. (SUPERFICIAS LOCO CEDIT) proprietarul terenului devine si proprietar al constructiei. Legea celor 12 table a pevazut expres ca propietarul materialelor, constructorul, nu poate revendica materialele decat in situatia in care din diferite motive dar nu ca urmare a cererii sale, constructia este demoala. Iustinian a stabilit situatia in sensul agravarii situatiei constructorului de rea -credinta. Astfel doar cel de buna credinta poate revendica materialele in varianta demolarii constructiei.

Ex 2: cuprinde mai multe situatii: sudura, pictura, tesatura, scriitura.

c) SPECIFICATIO - realizarea de o persoana (specificator) a unui lucru nou (nova species) cu materiale ce apartin altei persoane.

Asupra dreptului la proprietate asupra bunului rezultat au existat mai multe opinii:

Sabinienii considerau ca materia e mai importanta si recunosteau dreptul de proprietate asupra nova species proprietarului materiei.

Proculienii pe motiv de echitate considerau ca munca si forma realizata de specificator sunt mai importante si recunosc proprietatea specificatorului.

Iustinian a stabilit o solutie unitara, facand distinctie intre specificatiunea perfecta si cea imperfecta.

Perfececta - situatia cand materia poate fi recuperata si dreptul de proprietate asupra noului bun apartine proprietarului materiei: sculptura de metal.

Imperfecta - situatia cand materia nu poate fi recunoscuta si proprietatea noului bun apartine specificatorului: vinul ce nu mai poate fi strugure.

In ambele situatii in baza echitatii este despagubit specificatorul pentru munca depusa si proprietarul materiei pentru valoarea ei.

d) CULEGEREA FRUCTELOR - fructele reprezinta beneficiile patrimoniale aduse de un bun in mod regulat in raport cu destinatia sa economica.

Principiul este ca proprietarul fructelor este si proprietarul bunului frugifer. Sunt asimilati proprietarul si cei ce exercita o posesie indelungata sub numele de propietar: posesor de buna credinta si arendas.

In afara de ei culeg fructele si: arendasul, uzufructuarul, uzuarul. Diferenta: cei din prima categorie culeg fructele prin separare in virtutea calitatii lor, fara niciun titlu suplimentar si cu titlu permanent. Pot revendica toate fructele furate indiferent de momentul producerii furtului. Ceilalti culeg fructele prin perceptie in virtutea unui titlu temporar.

e) MANCIPATIUNEA - mod formalist de dobandire a proprietatii quiritare prin formalitatile aramei si balantei. PER AES ET LIBRAM

- putea fi folosita doar de cetatenii romani si doar cu privire la bunurile mancipi.

- ca procedeu juridic solicita prezenta instrainatorului (MANCIPIO DANS), a dobanditorului (MANCIPIO ACCIPIENS), a 5 martori (barbati, cetateni romani si puseri) si a unui purtator de balanta (LIBRI PENS).

- dobanditorul bunului afirma in mod solemn in fata martorilor ca bunul mancipi este al sau conform proprietatii quiritare si ca ofera instrainatorului o anumita cantitate de arama.

- a aparut in sec V iHr.

Efectele mancipatiunii

- ca urmare a mancipatiunii, dobanditorul avea posibilitatea chemarii in judecata a instrainatorului prin intermediul a 2 actiuni:

1)ACTIO AUCTORITATIS

2)ACTIO DE MODO AERI

1) dobanditorul solicita de 2 ori pretul in cazul deposedarii sale de un tert ce se prezinta veritabilul propietar (garantia pentru evictiune).

2) posibilitatea dobanditorului de a solicita de la instrainator de 2 ori valoarea suprafetei de teren declarata in pens. Ulterior prin aceasta actiune se sanctiona orice situatie cand bunul instrainat nu corespundea calitatii si cantitatii. Cu forma prevazuta de instrainator (garantia pentru vicii).

f) IN IURE CESIO (cesiunea in fata magistratului)

- forma de proces fictiv in cadrul careia dobanditorul bunului declara expres ca este proprietarul bunului ce apartinea instrainatorului.

- la intrebarea pretorului daca afirmatia este reala, instrainatorul nu raspundea, astfel pretorul spune: ADICO (sa fie cum spuneti voi)

- avantajul cesiunii in raport cu mancipatiunea, este ca asa se puteau dobandi proprietatea si asupra bunurile nec mancipi.

- dezavantajul e ca dobanditorul bunului nu beneficia de cele 2 actiuni.

g) UZUCAPIUNEA

Era un mod de dobandire a proprietatii asupra bunurilor mancipi prin indelungata folosinta. Ea presupunea indeplinirea anumitor conditii: posesiunea lucrului, termenul, justa cauza, buna-credinta si un lcuru susceptibil de a fi uzucapat.

La origine simpla posesiune nu era suficienta, fiind necesara folosirea efectiva a lucrului potrivit destinatiei sale economice. Termenul era de un an pentru lucrurile mobile si de 2 ani pentru cele imobile. Termenul de un an si cel de doi ani erau cunoscute inca din epoca Legii celor 12 table, desi nu cunostea uzucapiunea caselor, care a aparut mai tarziu. Nu toate lucrurile erau susceptibile de a fi uzucapate. Astfel, nu puteau fi uzucapate res furtive (lucururile furate), res subrepte (lucrurile furate si ascunse), res vi possessae (lucrurile posedate cu violenta) si res religiosae.

Justa cauza este actul sau faptul juridic prin care se justifica luarea in posesiune a lucrului. Buna-credinta este convingerea uzucapantului ca a dobandit lucrul de la propietar sau ca a intrat in stapanirea unui lucru parasit.

Rolul initial al uzucapiunii era sa asigure exploatarea lucrurilor mancipi, conform destinatiei lor economice. Acest rol este continuat si de sensul cuvantului usucapio, care inseamna luare in folosinta.

O alta functie a uzucapiunii este legata de dovada dreptului de proprietate. In dreptul roman, reclamantul trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate al tuturor autorilor sai. O asemenea proba era deosebit de dificila deoarece pentru ca reclamantul sa dovedeasca dreptul sau de proprietate, trebuia sa faca dovada ca toti cei care l-au stapanit anterior au fost, la randul lor, propietari. Odata cu aparitia uzucapiunii situatia s-a schimbat radical, in sensul ca cel care se afla intr-un proces in revendicare nu mai trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate al autorilor sai, ci numai ca indeplineste conditiille necesare uzucapiunii. Iata de ce Cicero afirma ca uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese.