Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”Domeniul major de intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”Titlul proiectului: „MEȘTERUL TURISTIC - Integrarea abilităților meșteșugărești în turismul local - alternativă viabilă de revitalizare a spațiului rural”Contract număr: POSDRU/135/5.2/S/131192Beneficiar: Asociaţia PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă

MODULUL GEOGRAFIA TURISMULUI Judetul Iasi

Geografia turismului – județul Iași

SUMAR

DATE GEOGRAFICE REFERITOARE LA TERITORIUL JUDEȚULUI IAȘIDATE ARHEOLOGIGE ȘI ISTORICE REFERITOARE LA JUDEȚUL IAȘIZONA MUNICIPIULUI IAŞI:

IstoricObiective Turistice Biserici si MânăstiriMuzee si expoziţiiCase memorialeMonumenteObiective Turistice Naturale

ZONE TURISTICE ÎN JUDEȚUL IAȘI

DATE GEOGRAFICE REFERITOARE LA TERITORIUL JUDEȚULUI IAȘI

Dispus pe o suprafață de 5 476 km2, județul Iași se află situat în jumătatea de nord-est a României, pe o câmpie între râul Siret și râul Prut, râurile Jijia și Bahlui traversând județul, de la nord la sud.

Partea de sud este ocupată de dealurile Podișului Central Moldovenesc, cu altitudini de peste 400 m, iar partea de nord de Câmpia Moldovei. În vest, județul este traversat de culoarul Siretului și de ultimele fragmente ale Podișului Fălticenilor și Dealul Mare, cu altitudini de peste 500 m. Relieful județului este deluros. Partea centrală și nord-estică este dominată de dealuri şi podișuri interfluviule joase, udate de râurile Bahlui și Jijia, având versanții afectați de alunecări de teren și lunci inundabile. Partea de vest este reprezentată de un relief format din culmi deluroase și platouri înalte ( de peste 400 m), având și zone reprezentate de luncile râurilor Siret și Moldova. Partea de sud are un relief înalt și masiv ( 350-400 m ), străbătut de afluenții râurilor Bârlad și Vaslui.

Teritoriul județului aparține zonei de climat temperat-continental pronunțat, aflat sub influența anticicloanelor atlantic și euro-asiatic. Caracterul continental este pus în evidență de valorile extreme ale temperaturilor: +40C – Iași, iulie 1909 și -32,3C – Podu Iloaiei, ianuarie 1963. Formele de relief ușor înclinate, substratul geologic bogat în carbonat de calciu și valorile elementelor climatice, influențate, nu în ultimul rând, de manifestarea proceselor de foehnizare a maselor de aer ce coboară versantul estic al Dealului Mare, au favorizat valorificarea terenurilor prin cultivarea masivă a viței-de-vie, conturându-se, astfel, vestita podgorie de vinuri albe de la Cotnari.

Resursele naturale ale subsolului sunt mai puțin variate, fiind reprezentate de roci si materiale de construcții de interes local (calcare, gresii, argile, nisipuri, pietrișuri) și ape minerale, cu valențe pentru consum și tratamente medicale.Podișul Bârladului, reprezentat în cadrul județului Iași de Podișul Central Moldovenesc, este o altă subunitate în care eroziunea diferențială a agenților modelatori a individualizat veritabile platouri structural monoclinale,  pe  seama  apariției unor orizonturi de roci dure, cum sunt Calcarele oolitice de Repedea și Gresiile de Șcheia.

Județul dispune de variate resurse naturale reprezentate de apele minerale sulfuroase și de diverse materiale de construcții .

Vegetația naturală este specifică silvo-stepei, iar cea silvică este reprezentată de păduri de foioase. Cadrul natural este completat de fondul vegetativ, diferențiat în funcție de formațiunile de relief.

În consecință, zonele cu altitudini mai mari, reprezentate de Podișul Sucevei și Podișul Central Moldovenesc, sunt predominate de păduri de foioase, a căror continuitate este întreruptă, pe alocuri, de mici întinderi de păduri de conifere, comparativ cu regiunea Câmpiei Moldovei, unde vegetația are un caracter de silvo-stepă. Bazele pădurilor sunt înțesate de numeroase specii de arbuști precum păducelul, cornul, alunul și măceșul.

Fauna este, de asemenea, diversificată, cei mai de seamă reprezentanți ai pădurilor fiind lupul, vulpea, mistrețul și căpriorul, precum și speciile de păsări, dintre care amintim ciocănitoarea, cucul, turturica și porumbelul sălbatic. În zonele de silvo-stepă, își fac simțită prezența animalele de talie mică și rozătoarele, dar și specii de păsări precum ciocârlia, pitpalacul, graurul, pajura de stepă  sau specii de reptile.

Localizarea principalelor resurse naturale este următoarea: - ape minerale sulfuroase și feruginoase: Strunga, Nicolina; - calcare: Bărbătești, Costești, Ipatele, Păun, Schitu Duca, Deleni, Strunga;- argile : Vlădiceni; - nisipuri pentru construcții: Lespezi.Bogăția solului este dată de existența a peste 380, 3 mii ha teren agricol; 67%

teren arabil( 255,7 mii ha); 28,3% pășuni și fânețe( 107, 8 mii ha); 4,4% vii și livezi ( 16,8 mii ha). Pădurile și alte terenuri cu vegetație forestieră însumează cca. 99 mii ha, drumuri și clădiri 27,8 mii ha ( date statistice 2009, Direcția de Statistică Iași).

Din punct de vedere administrativ, județul Iași are in componența sa 2 municipii ( Iași și Paşcani), 3 oraşe ( Hârlău, Podu Iloaiei și Tg. Frumos), 93 de comune și 418 sate.

Zona metropolitană Iași a fost constituită în 2004. Este situată la Nord-estul țării, în partea central –estică a județului Iași, reprezentând jumătate din populația județului și 15% din teritoriul acestuia. Alături de municipiul Iași, din această zonă fac parte comunele: Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Lețcăieni, Miroslava, Valea Lupului și Victoria.

Populația județului Iași numără 825 773 locuitori (01.07.2010), fiind al doilea județ ca număr de locuitori din România, după București . Densitatea populației este de 150,8 locuitori/km2. Peste 98 la sută dintre locuitori sunt români, existând de asemenea și o comunitate de rromi. Majoritatea populației este de religie ortodoxă, însă există și mici grupuri de protestanți, precum și o comunitate apreciabilă de catolici (cca. 5 la sută).

Dată fiind alura sa culturală, sedimentată de-a lungul timpului, județul Iași  a servit drept centru de formare pentru numeroase personalități care au intrat în istoria

României. Din punct de vedere economic, Iașiul se află pe pozițiile fruntașe în clasamentul județelor României, modelul economic adoptat avându-și bazele în agricultură și prelucrarea lemnului,  pe parcurs, dezvoltându-se și alte ramuri – industria chimică, metalurgică, textilă, turism și servicii.

Potențialul turistic ridicat îi este conferit de localitățile care au reușit să-și conserve tradițiile și obiceiurile, rezervațiile naturale, cât și de cadrul natural unic ce dezvăluie un ansamblu peisagistic pitoresc.

Supranumit „Județul muzeu” sau „Poarta culturală a României”, acesta își merită pe deplin numele. Numeroasele muzee, monumente, case memoriale, edificii religioase și monumente arhitecturale atrag, anual, un număr mare de turiști , curioși de parcursul istoric, cultural și social al județului Iași.

La finele anului 2010, județul Iași se compunea din două municipii (Iași și Pașcani), trei orașe, 93 comune și 418 sate. Orașul Iași este municipiu și reședință a județului cu același nume. Iașiul este recunoscut ca un oraș de cultură, cu cel mai vechi centru universitar, care datează din 1860. Orașul unde s-a inițiat Unirea de la 24 ianuarie 1859 este renumit pentru parfumul de tei (teiul lui Eminescu din parcul Copou) și oaza de verdeață și flori de la Grădina Botanică.

DATE ARHEOLOGIGE ȘI ISTORICE REFERITOARE LAJUDEȚUL IAȘI

Istoria Iașului este marcată de numeroase monumente și vestigii arheologice. În preistorie, pe teritoriul actualului județ Iași, înflorea bine-cunoscuta cultură Cucuteni, una dintre cele mai vechi și mai importante din ţară. Mai târziu, influența triburilor dacice, iar mai apoi a civilizațiilor greacă, romană și bizantină, au făcut din regiune un element important în dezvoltarea relațiilor comerciale dintre zona Mării Negre, pe deoparte, și Europa de nord si cea de est, pe de altă parte.

În secolul al XIV-lea, la momentul apariției istorice a Țării Moldovei (așa s-a numit la început – Iașul), acest județ era situat în centrul țării. Atestarea documentară a fost descoperită într-un act din timpul lui Alexandru cel Bun și pe o piatră aflată astăzi în incinta Bisericii Armene, datată 1396.

Județului Iași i s-a dat numele orașului care a fost capitală statornică a Moldovei, încă din timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu.

Pe cuprinsul județului, la Cotnari, principele Despot Vodă a fondat la 1562 prima Academie Domnească (Școala latină de la Cotnari) de pe pământul românesc. Această instituție a promovat studiile de latină nu numai în întreaga Țară Moldova, ci și în întreg spațiul românesc. Despot a instalat, în acest târg de vinuri renumite, un episcop luteran care avea misiunea de a răspândi noua credință, căreia i se închinase voievodul.

În 1641, la Iași se înființează "Academia Vasiliană" și prima tipografie din Moldova, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634 - 1653).

1646 este anul în care Mitropolitul Varlaam publică la Iași Cazania sau Carte românească de învățătură, și tot în acest an apare primul cod de legi în limba română. Dosoftei tipărește în 1679, la Iași, traducerea din limba greacă a Liturghierului.

Au pătruns influențe de arhitectură apuseană în Moldova medievală, prin intermediul slavilor apuseni (în special, Silezia, Boemia sau Polonia, mai ales). Aceste influențe occidentale au pătruns și la sud de Carpați, în mediul săsesc al secolelor XIII-XIV, din orașele de sub munte. În materie de simbolistică, întâlnim pe lespezile ce acoperă mormintele domnitorilor și pe stemele din heraldica românească, reprezentări din mitologia populară, cum ar fi arborele vieții sau diverse simboluri uraniene (zvastica) sau htoniene, indicând prezența unor puternice elemente păgâne în cultura medievală românească. Pe lângă aceste elemente populare, sunt prezente și câteva simboluri iudeo- creștine, care indică faptul că tradiția populară de esență păgână a supraviețuit paralel cu cea iudeo-creștină, în special, în mediul aristocratic.

Adesea, străbătut de armate străine aflate în drum spre capitală, teritoriul județului a participat intens la trecutul zbuciumat al Ţării Moldovei.

Există documente care atestă faptul că Mănăstirea Socola,  aflată pe teritoriul județului, este ctitorie a Sultanei, fiica lui Alexandru Lăpușneanu. În timp, construcția a fost transformată în azil de alienați.

Pe temeliile unui vechi schit, în mijlocul unei grădini superbe, a fost ridicată de Grigore Ghica, la 1792, Mănăstirea Frumoasa.  Aceasta a fost restaurată de Mihail Sturza, domnul Moldovei, și a păstrat în incintă fresce ale epocii sale de construcție. Mănăstirea Cetățuia, ctitorie a lui Duca-Vodă, terminată în 1672. Frumoasă arhitectură, în arcuri gotice, o centură de ornamente delicate, fresce cu portretele ctitorului şi ale familiei sale, în costume quasi- occidentale. Ruinele palatului lui Duca: o vastă sală boltită, împodobită cu fresce. Există în județ Biserica Aron Vodă, care  a preluat numele contemporanului lui Mihai Viteazul, Aron Vodă. Se păstrează aici un frumos peristil, bogate ornamente exterioare de smalț verde.

Călătorii din prima jumătate a secolului al XIX-lea vorbesc despre Iași în termeni măgulitori. Comparându-l cu Bucureștiul, consulul englez Wilkinson, îl găsește mai bine așezat și construit și spune că are case mult mai moderne și mai elegante. Tot așa, consulul francez Billecocq descrie, într-o publicație din februarie 1848, completată de cunoscutele desene ale lui Rouquet, “aerul fin, inteligent și intelectual, al ieșenilor”.

Rolul strălucit pe care orașul Iași l-a jucat în formarea României contemporane, atestă însușirile deosebite ale mediului local. Nu e o întâmplare faptul că, timp de un secol, județul Iași a fost în fruntea mișcărilor culturale, politice și naționale; că în sânul său s-a dezvoltat Junimea; că școlile sale au fost mult timp cele mai bune și mai căutate din țară.  Iașul, “Orașul celor șapte coline", a fost atestat, prima dată, într-un document din secolul al XV-lea, prin care se acordau privilegii comerciale negustorilor polonezi din Lvov, emis de către Alexandru cel Bun (1400-1432), Istoria orașului este, însă, mult mai veche. Numele orașului este strâns legat de așa numita "perioadă de aur" a culturii românești. Multe personalități au trăit, au studiat, au lucrat sau au creat în Iași, oraș considerat "capitala culturii și spiritualității românești". Orașul Iași devine capitală domnească în secolul al XVI-lea, și anume, în anul 1564.

În 1831, domnitorul Mihalache Sturdza înființează Spitalul Militar de Urgență, primul Spital Militar înființat în Principatele Române, unitate sanitară operativă care se poate mândri cu o funcționare neîntreruptă în toată această perioadă.

In anul 1835, este înființată la Iași Academia Mihăileană, iar din anul 1836 se pun bazele Conservatorului Filarmonic Dramatic din Iași. Din 1860, este atestată Universitatea „Al. I. Cuza”.

ZONA MUNICIPIULUI IAŞI

ISTORIC

Cine vrea să descopere Iaşul  va intra aici ca pe o imensă poarta a istoriei noastre. La Iaşi "fiecare piatră vorbeşte de trecut", prin numărul mare de mânăstiri, muzee, case memoriale. De aceea, putem spune ca oraşul Iaşi este un veritabil muzeu naţional, prin comorile de istorie şi de artă pe care le are.

Astăzi Iaşul este cel mai important centru social, economic şi cultural al Moldovei, al treilea oraş ca mărime din ţară şi al doilea oraş ca număr de locuitori, remarcându-se prin trecutul lui care se amestecă remarcabil cu prezentul. Vechile clădiri, acoperite de patima timpurilor Monumentul Unirii din 1918se îmbină armonios cu noile constructii, orasul cunoscând o dezvoltare puternica datorită învatamântului si economiei locale.

Multe din evenimentele importante din istoria românilor s-au petrecut la Iasi, capitala a Moldovei, timp de trei secole (1564-1862).

Oraşul Iaşi a fost menţionat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuşi, deoarece existau (şi încă mai există) clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu Biserica armeană costruită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi.

În 1564, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. În 1640, Vasile Lupu a înfiinţat aici prima şcoală în limba română şi a înfiinţat o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iaşi.

Între 1565 şi 1859, oraşul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 şi 1862, atât Iaşi cât şi Bucureşti au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină, sub numele de România, capitala ţării a fost stabilită la Bucureşti.

În timpul primului război mondial, pentru doi ani, Iaşi a fost capitala României neocupate, după ce Bucureşti a căzut în mâinile Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916. În noiembrie 1918, capitală a redevenit oraşul Bucureşti.

Desi a cunoscut multe momente de cumpană, Iaşul a renăscut de fiecare dată, devenind astăzi un oraş modern.

 Iaşul este şi oraşul marilor idei, al marii uniri, al celei mai vechi universităţi, al primului spectacol de teatru în limba româna, al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Ticău).

 Aici se află biserica Trei Ierarhi, ca mărturie a gusturilor estetice ale unor domnitori de-ai noştri, Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu "Masa Umbrelor", aleile Copoului cu mireasma de tei si cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu si Muzeul "Mihai Eminescu"), Casele memoriale "Mihail Sadoveanu", "George Toparceanu", "Mihail Codreanu", "Otilia Cazimir".

În Iaşi au trăit şi s-au format oameni ca Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spătarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir. Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gh. Asachi, Mihail Kogalniceanu, Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu, N. Iorga, M. Râlea, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernăţescu, Otilia Cazimir, I. Teodoreanu, Costache Negruzzi, Al. Philippide, Emil Racoviţă. Singurul român care a primit premiul Nobel, George Emil Palade, s-a născut în Iaşi.

OBIECTIVE TURISTICE

Biserici si Mânăstiri

Iaşul are un mare potenţial turistic reprezentat printr-un bogat patrimoniu cultural având un numar impresionant de monumente religioase şi laice – biserici, mănăstiri, palate, statui, hoteluri şi pensiuni, numeroase restaurante, fiind situat la aproximativ 120 km faţă de Zona Bucovinei, renumită pentru Mânăstirile pictate şi locurile pitoreşti. Datorită acestui potenţial turistic tot mai multe personae vin să îşi petreacă timpul liber la Iaşi, vizitând obiectivele turistice din oraş şi din împrejurul acestuia, cum ar fi Mânăstirea Aroneanu, cu hramul Sf. Nicolae, ridicată de către Aron Voda la 1594 în satul Aroneanu, Rezervaţia palinologică Ion Inculet amplasată în satul Bârnova, unde se pot întalni diverse specii rare de arbori şi arbuşti şi multe altele.

Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi

Pe o veche şi pitorească stradă ieşeană, nu departe de Curtea Domnească, în Uliţa Domnească (actualul Bulevard Ştefan cel Mare) bătrânul târg pastrează o adevarată comoară a arhitecturii româneşti. Se înalţă aici biserica Trei Ierarhi, o biserică ce "nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana", după cum o descria turcul Evlia Celebi.

Ctitorie a fericitului domnitor destoinic al Moldovei vreme de 20 ani, Vasile Lupu, a fost construită între anii 1635-1639. Finalizarea bisericii a notat-o ctitorul în placă de piatră, în limba slavonă, pe faţa sudică a bisericii:"Io Vasile voievod...am zidit aceasta rugă, în numele Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ion Gură de Aur.

Biserica "Treisfertitelor" împlineşte o dorinţă a ctitorului, "visul

bizantin", reflectând aspiraţia spre lumea bizantină, combinând structuri şi forme tradiţionale cu materiale preţioase şi o decoraţie fastuoasă.

Tot exteriorul bisericii fusese îmbrăcat în dantelărie din piatră sculptată, cu brâuri deosebite şi aurite ce uimeau pe toţi vizitatorii impresionaţi de migala sculpturilor şi strălucirea ce i-o dădeau razele de soare în zilele luminoase. Pentru strane, sfeşnice şi alte mobile se folosise abanosul şi chiparoşul, unele mobile fiind încrustate cu fildeş din Orientul îndepartat şi din Turcia.

La finalizare pietrele ei de marmoră poleită străluceau şi scânteiau "de parcă ar fi frunzele de pe un pergament luminos.". Cel care le priveşte ramâne uimit de felul cum meşterul sculptor a cioplit marmura cu dalta sa. Atinsă de năpastele bătăliilor, jefuită şi arsă, zguduită de cutremure prin lucrările de restaurare biserica şi-a văzut distrusă pictura interioară originală.

Timpul s-a făcut resimţit estompând din strălucirea decoraţiei de altădată dar i-a lăsat în schimb sobrietatea vârstei. Puţini sunt vizitatorii care bănuiesc dureroasele ei trăiri şi ale ctitorului, încrustate cu lacrimi de sânge în piatra pereţilor dantelaţi. Aici şi-au găsit odihna alături de ctitori voievodul Dimitrie Cantemir şi primul domn al Ţării Românesti, Al. I. Cuza. Nişele sepulcrale în care se află osemintele se găsesc în pereţii laterali ai pronaosului.

Socotită catedrala mitropolitană pe vremuri aici au luat fiinţă colegiul Vasile Lupu, temelia viitoarei Academii Domneşti şi o tiparniţă unde se imprimă Mărturia ortodoxă şi Cazania mitropolitului Varlaam.

Timp de o vreme o importanță şi mai mare o capătă biserica prin aducerea moaştelor Sfintei Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei.

Catedrala Mitropolitană

“Rare sunt târgurile din lumea creştină ortodoxă care au mai multe locaşuri de închinăciune decât Iaşul”.

"Socotind că ţara Moldovei nu era oarecare în lume, Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, şi-a propus să ridice spre proslăvirea Creatorului şi izbăvirea neamului o preafrumoasă catedrală în mijlocul cetăţtii, sugerând arhitectului să o zidească cu faţada spre stradă şi cu coloane şi capiteturi antice." La 8

august 1826 se semnează hrisovul de înălţare a Catedralei Mitropolitane.

Catedrala se ridică pe locul bisericii Strătenia, ctitorie a soţiei lui Gheorghe Duca, Nastasia. Lăcaşul a rămas mulţi ani în ruină deoarece acoperământul şi marea boltă din mijlocul clădirii s-au prăbuşit şi rămăsese "ca o masă cu picioarele în sus" sau ca o "zidire cu patru fesuri".

Pictura a fost realizată de renumitul pictor Gh. Tătăraşcu iar stilul arhitectonic e inspirat din formele târzii ale Renaşterii italiene, semănând într-o mare măsură cu vestita biserica "Trinita del Monte" din Roma. Picturile sugerează mişcare, viaţă, monumentalitate, având un colorit cald. Atunci când era în întregime zidită şi acoperită, prin 1839 se descoperă apariţia unor crăpături. Pentru a evita dezastrul, arhitectul ieşean Singurov propunea ca în locul boltii din cărămida să se construiască una din lemn, ce se şi ridică în 1840. Deteriorarea continuă însă, Mitropolitul Veniamin Costache se retrage din scaun iar la 23 mai 1857 se produce dezastrul, cupola prăbuşindu-se şi dărâmand în cădere şi coloanele din interior.

Ruinată, cu cele patru turle rămase stinghere, rămânea părăsită până în 1880 când mitropolitul Iosif Naniescu punea a doua piatră de temelie iar conducerea lucrărilor o lua arhitectul Al.Oraşcu.

La 23 aprilie/4 mai 1887 se auzea chemare de clopot de la Mitropolie. Se sfinţea frumoasa înzestrare a fostei capitale de pe malul Bahluiului, Iaşul trăind o mare sărbătoare. "Măreţul templu" a fost sfinţit în prezenţa Regelui Carol I şi a reginei Elisabeta. Regele Carol afirma atunci că la Iaşi, "răsare din ziduri surpate un sfânt locaş, vrednic de vechiul scaun arhiepiscopal al Moldovei şi Sucevei...".

În data de 14 octombrie, Iaşul împodobit de sărbătoare şi cu zâmbete de încurajare pe feţele oamenilor sărbătoreşte ziua Sfintei Paraschiva, sfânta venerată în biserica

ortodoxă, ocrotitoare a Moldovei, ale cărei moaşte au fost aduse aici de domnitorul Vasile Lupu în 1889. Sfânta e scoasă afară pe un catalfac iar credincioşii vin să se roage.

Mănăstirea Cetăţuia

O cetăţuie la capătul păduricii de pe coasta colinei cu acelaşi nume îşi profilează silueta elegantă pe azurul îndepartat al cerului. Aici, de pe această colină înverzită, înconjurată de pădure, vii şi livezi, vizitatorul poate contempla Iaşul în splendida lui panoramă, din turnul "Cina Pelerinului", aflat în clădirea stăreţiei.

Un remarcabil monument de artă feudală din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, locaşul monastic Cetăţuia e ctitorie a lui Gheorghe Duca, domnitorul Moldovei, închinata Sfântului Mormânt de la Ierusalim şi ridicată între 1669-1672.

"..Luată în ansamblu, pare o adevărată fortăreaţă care şi astăzi străjuieşte Iaşul, aşa cum, în veacurile anterioare întemeierii Moldovei, vechea Cetăţuie a străjuit aşezarea de la poalele colinei. Zidurile i-au rămas în picioare în lupta cu vremurile.." Numele relevă masivitatea zidurilor, folosite ca loc de refugiu domnilor Moldovei şi rezistenţă armată împotriva invaziilor tătare. Ca plan şi proporţii ctitoria lui Duca Vodă este asemănătoare bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, însă nu are decoraţiile exuberante ale acesteia. Dar, aşa cum se exprima G.Balş, lipsa unei bogate decoraţii exterioare îi dă bisericii de la Cetăţuia "o înfăţişare mai liniştită".

De o mare valoare artistică este şi ansamblul pictural, reprezentat nu numai prin compoziţiile sale monumentale, ci şi prin cele mai reduse ca întindere sau chiar prin medalioane. Pictura murală moldovenească e realizată de fraţii Mihai, Dima şi Gheorghe din Ianina(Grecia) şi tratează teme ca "Judecata de apoi" şi "Arborele lui Iesei. Casele voievodale fortificate, pivniţele boltite la subsol, biserica, casa domnească ce adăposteşte un muzeu de artă feudală, sala gotică(trapeza), alcătuiesc întregul complex arhitectonic Cetăţuia. În nişa din peretele sudic al bisericii se află osemintele ctitorului, Gheorghe Duca (Duca Vodă cel Bătrân), iar ceva mai la Est se află o lespede funerară mică şi frumos sculptată, aşezată pe mormântul Mariei, una din fiicele domnitorului.

La Cetăţuia a funcţionat o tiparniţă adusă, de patriarhul Ierusalimului Dosoftei, de la Veneţia, cu litere greceşti. Printre alte lucrări, aici a apărut în secolul al XVIII-lea opera completă a Sf. Simion al Tesalonicului.

Cetăţuia e o oază spirituală şi o puternică atracţie pentru mii de asceţi care găsesc aici sprijin spiritual.

Încă o dată, o altă construcţie dovedeşte că Iaşul e mai mult decât te aştepţi... În jurul fiecărui colţ se pare că licăreşte o splendidă ruină, construcţie ce ascunde un tezaur care indică o istorie glorioasă.

Mănăstirea Galata

"Iaşul este mai mult decât o ilustră capitală a Moldovei. Printre zidurile sale sălăşluiesc comori de artă şi de istorie naturală, pe care nici o altă urbe a României de azi nu le posedă cu atâta îmbelşugare." (Nicolae Iorga) O imagine a Iaşilor, de la 1677 oferă o imagine a oraşului cu "mânăstirile şi bisericile adăpostite ca nişte corăbii într-un port" şi un peisaj arhitectural al contrastelor izbitoare ce te va impresiona prin măreţia şi gravitatea zidurilor din jurul bisericilor şi mânăstirilor, prin simfonia clopotelor şi pitorescul dealurilor pe care e aşezat Iaşul. Mânăstirea Galata se găseşte de 400 de ani pe dealul Miroslava putând fi observată cu uşurinţă din diferite locaţii ale Iaşului.

Monumentul pune în evidenţă, trăsăturile caracteristice ale noii orientări a arhitecturii moldoveneşti în sec al XVI-lea, fiind zidită de domnitorul Petru Şchiopul între anii 1583-1584, în a doua sa domnie.

Biserica actuală a Galatei "din deal" este zidită după alte norme decât bisericile vechi din Moldova de până atunci, totuşi dispoziţii generale ale planului moldovenesc s-au păstrat. Zidul de piatră ce înconjoară Galata s-a construit începând din anul 1735 iar partea superioară a turnului clopotniţă s-a adăugat în vremea lui Mihail Sturza.În plastica decorativă exterioară, se constată influenţa muntenească prin aplicarea principiului împărţirii faţadelor în două registre.

La biserica Galata, pentru prima dată, zidul despărţitor dintre naos şi gropniţă a fost înlocuit cu arcade sprijinite pe coloane. Biserica Mânăstirii Galata preia sistemul moldovenesc al arcelor diagonale, bazele stelare şi, mai cu seamă, creşterea gradată şi avântată a siluetelor.

Pictura originală a bisericii nu se mai pastreaza fiind distrusă odată cu catapeteasma şi alte obiecte bisericeşti de incendiul din 1762.

La început, mânăstirea a fost reşedinţă domnească. În anul 1865, în incinta mânăstirii a funcţionat o şcoală de sericicultură, în 1863 a devenit închisoare militară, iar după anul 1990 a devenit mânăstire de călugăriţe.

În urma restaurărilor din 1961 se descoperă mormântul doamnei Maria Amirali din Rodos, soţia lui Petru Şchiopul, decedată în 1588, mormânt ce conţinea şi obiecte preţioase. Biserica Mânăstirii Galata a servit ca model bisericii Aroneanu, Mânăstirii Dragomirna şi Mânăstirii Trei Ierarhi.

Mânăstirea Galata este un monument de artă ce relatează tot atât de veridic ca şi o cronică, despre viaţa spirituală ce s-a desfăşurat de plaiurile moldave, e o expresie a culturii, un izvor de frumuseţe, de bucurii şi de profunde trăiri estetice ce impresionează prin măiestria tehnică şi armonia construcţiei.

Mănăstirea Golia

Vasile Lupu a zidit "lăudate mănăstiri" între care şi Golia, "peste toate mănăstirile aici în ţara mai iscusită." (M. Costin).

Biserica poartă numele marelui logofăt Ioan Golia, primul ctitor al edificiului ecleziastic.

Ascunsă între ziduri groase şi înalte, uşi ferecate ca o cetate, biserica "strălucită şi bogat înzestrată" îmbină "trei feluri de meşteşuguri: lesesc, grecesc şi moschicesc" aşa cum reiese din descrierea facută, la 1711, de Petru cel Mare al Rusiei.

Cel "moschicesc" e reprezentat de trăsăturile arhitecturii ruseşti, cel "grecesc" de trăsături bizantine, iar cel "leşesc" reprezintă Renaşterea de caracter baroc, răspândită atunci, ca în mai toate ţările din centrul Europei, de unde Vasile Lupu a adus meşteri.Golia este închinată Mănăstirii Vatoped din muntele Athos (1614) şi poartă hramul "Inălţarea Domnului."

Biserica are alura de cetate şi păstrează un înterior de factură bizantină, trilobat: pranaos, naos şi altar.

In partea stânga a turnului întrării e o cişmea în zidul mănăstirii ce datează din vremea lui Al. Moruzzi, 1766, decorată în stil baroc şi o casă cu cotloane în care a locuit Ion Creangă cât a slujit aici.

Golia iese din tiparul construcţiilor din acea vreme. Acoperişul, unicat ca model e străjuit de şapte

turle, frontoanele de la ferestre sunt împodobite cu sculpturi decorative. Coronamentul, refăcut în sec. al XVII-lea este alcătuit din şase cupole în filă, sistemul de boltire fiind o combinaţie între tradiţionalele arce piezişe moldoveneşti şi cele ruseşti. Faţadele, construite din piatră albă, fătuita, sunt decorate cu o ordonanţa de pilaştri clasici cu capiteturi corintice, care susţin un antablament de înălţime redusă, iar "totul dă un plăcut efect de frunzăriş marmorean.

Aici au fost oficiate cununiile domneşti ale lui C-tin Duca şi Maria Brâncoveanu, Antich Cantemir cu Catrina, biserica luând numele de "biserică a cununiilor."Astăzi adăposteşte institutul cultural misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Muzee si expoziţii

Palatul Culturii

"Monumentele sunt poemele noastre de piatră care trebuie să rămâie şi să transmită posterităţii clipa în care am trăit şi ce am putut noi făptui" (I.D. Berindei).

Vechea şi vestita Uliţă Mare, "de felul ei strâmtă şi strămbă, în ciuda numirii ce o purta, azi se întinde în sus şi în jos, largă de cel puţin patru ori" pe cât fusese, se continuă cu ruinile curţii domneşti prefăcute într-un chipeş Palat căci cel de la curtea domnească fusese mistuit în 1827.

Frumoasa zidire e o expresie a romantismului sfârşitului de secol şi o manifestare a neogoticului ce revine arhitectului I.D.Berindei. Inaugurarea a avut loc în 1926 în prezenţa regelui României, Ferdinand de Hohenzollern.

În 5 iunie 1883 Iaşul trăia sărbătoarea dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare, iar Uliţa Mare era plină de lume, steaguri şi fanfare. De atunci în faţa Palatului tronează statuia lui Ştefan cel Mare realizată la Paris după schiţele lui Gh. Asachi. Mărimea şi faimoasa aşezare a saloanelor, picturile care împodobesc din belşug palatul impresionează şi azi.

Vechi Palat Administrativ, înlocuit apoi de Palatul Culturii din 1954 devine şi muzeu adăpostind: Muzeul de Istorie, Muzeul Etnografic al Moldovei ce prezintă

principalele ocupaţii tradiţionale: agricultură, viticultură, creşterea animalelor dar şi olăritul, colecţii de măşti şi costume populare vechi de 100 de ani.

Muzeul de Artă cuprinde galerii de artă europeană şi românească, tablouri semnate de vârfurile picturii româneşti, pe lista regăsindu-i pe Grigorescu, Luchian, Pallady, Aman, Andreescu, Petrascu sau Tonitza.

O splendidă ceramică pictată, aparţinând Culturii Cucuteni, se află expusă în secţia Muzeului de Istorie de la Palatul Culturii, oferind vizitatorului bogăţia artistică a epocii neolitice de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi.

La celebritatea palatului contribuie atât sala gotică a Palatului unde găsim un mozaic de inspiraţie franceză cu grifoni, acvile bicefale, lei cât şi Sala Voievozilor cu medalioane, portrete ale domnitorilor Moldovei şi regilor României.

Contrucţia Palatului a durat 2 decenii. În 15 ianuarie 1880 palatul se vedea aprins şi arzând. Veronica Micle scriindu-i poetului Mihai Eminescu despre acest incendiu scria: "Miticule, să fi văzut tu ce spectacol trist înfăţişa un edificiu în flăcări. Mobilierul aruncat pe ferestre, dosarele de zece ani aruncate la voia soartei.."

Palatul a fost înălţat de Al. Moruzzi (1806-1812) şi refăcut de Mihai Sturza (1841-1843). Astăzi e sediul Complexului National Muzeal Moldova.

Edificiul de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu vechiul Palat. El urmăreşte să reediteze formele vechilor palate comunale, întotdeauna înzestrate cu un turn monumental, arhitectul recurgând la stilul neogotic. Statuia în bronz al lui Ştefan cel Mare completează fericit cadrul evocând istoria din monumentele sale de eroism şi tensiune dramatică.

Palatul e o mărturie a trecutului zbuciumat, a anilor furtunoşi atât de îndepărtaţi cât şi a faimoaselor înzestrări ale fostei capitale de pe malul Bahluiului.

Casa Memoriala Vasile Pogor

Pe "uliţa aristocratică a Copoului cu frumoasele sale palaturi", umbrită de arbori pletoşi, "găsim bătrâna zidire construită în 1855 de tânarul boier moldovean Vasile Pogor, primar de trei ori al "Ieşilor". Dintre locuinţele particulare, ridicate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai reprezentativă şi bine

păstrată este aceea cunoscută sub numele de "Casa Pogor", în arhitectura căreia se remarcă persistenţa formelor clasiciste.

Chiar în inima Iaşului, înainte de a începe urcuşul spre teiul lui Eminescu din dealul Copoului, printre arbori falnici şi înconjurată de vestigii cu rezonanţă istorică- zidul curţii particulare aparţinând lui Vodă Lapuşneanu- se deschide perspectiva casei junimistului Vasile Pogor. Pe lângă valoarea memorială, această clădire, construită în perioada 1855-1858, prezintă importanţă şi prin faptul că ea se număra printre primele case particulare în care s-a introdus iluminatul electric în Iaşi, de unde şi denumirea de "casa cu ferestre luminate".

Stilul arhitectonic folosit e cel neoclasic, boierul fiind influenţat şi de "botezul purificator al Occidentului." (O. Goga)

Data construirii e atestată printr-o piatră hexagonală găsită în urma restaurării cu inscripţia în caractere chirilice: "Vasile Pogor 1850 şi soţia sa Zoe."

Transformată în muzeu, inaugurat la 26 decembrie 1972, are un patrimoniu de 20 000 piese acoperind epoca marilor clasici, literatura româna şi contemporană. La 1 martie 1867, prin consultarea junimiştilor, aici lua fiinţă revista "Convorbiri Literare". Clădirea găzduieşte astăzi clubul cultural "Junimea" unde au loc simpozioane, aniversări, vernisaje.

În cele zece camere întâlnim obiecte care au aparţinut unor personalităţi bine cunoscute ale Iaşului precum: ceasul de aur al lui Eminescu, cu monograma acestuia, inelul de aur cu piatră de rubin, o piesă de mobilier care provine de la Mihail Kogălniceanu, un set de călătorie şi corespondenţă de la Costache Negri, tabloul "Cap de dac" al lui G. Asachi, pianul lui Duiliu Zamfirescu. Camerele sunt împodobite cu tapiţerie din secolul al XIX-lea, lucrată la Viena, pian "Steinway", oglindă de cristal, aparţinând lui I.L.Caragiale. Nichita Stănescu scria în cartea de onoare a muzeului despre Casa Vasile Pogor ca fiind "locul unde Mioriţa a devenit odă în metru antic." Prin arhitectura lor de factură neoclasică, toate aceste locuinţe boiereşti din zona Copoului păstrează, încă nealterat, pitorescul cadrului urban de odinioară.

Casa Dosoftei

Extins în "albia făcută de câteva dealuri rotunde, dar mai ales între povărtisul Copoului şi valea bătută a şerpuitului Bahlui...Iaşul posedă monunemte excepţionale şi a păstrat o frumuseţe ce nu scapă ochiului fin şi artist" (George Călinescu)

"Casa cu arcade" de pe strada Anastasie Panu e una dintre cele dintâi clădiri ce ne oferă o imagine unitară a evoluţiei locuinţelor domneşti. Cunoscută

şi sub numele de "Casa Dosoftei", fiindcă o vreme, a adăpostit tiparniţa mitropolitului Dosoftei", această străveche casă, din prima jumătate a secolului al XVII-lea este o clădire înalta, cu ferestre arcuite şi dreptunghiulare, cu pridvor deschis, cu coloane înalte şi sveltă, cu foişoare ţărăneşti, compusă din două încăperi boltice, precedate, spre stradă, de un portic înalt cu cinci arcade. Casa a fost locuită de mitropolitul Dosoftei (1671-1686), imortalizat prin statuia realizată de Iftimie Bârleanu şi a adăpostit a doua tipografie adusă la Iaşi. Mitropolitul Dosoftei e unul din cei mai mari cărturari care a contribuit la formarea limbii literare româneşti, fiind cel care a tradus "Psalmii" în limba româna.

Iniţial casa făcea parte din mânăstirea Sf. Nicolae Domnesc. Astăzi clădirea găzduieşte Departamentul Literaturii Române. Exponatele din muzeu sunt aranjate în aşa fel încât se urmăreşte dezvoltarea literaturii române vechi la Iaşi.

Se găsesc aici numeroase exponate originale dintre care cel mai vechi manuscris conţinând Letopiseţul atribuit lui Grigore Ureche. Materialele expuse relevă începutul literaturii în limba slavonă, epoca artei caligrafice şi miniaturale, începuturile tiparului la Iaşi ("Cartea Românească de Învăţătura" sau "Cazanie", "Biblia de la Bucureşti") şi activitatea mitropolitului Dosoftei ("Psaltirea pe versuri tocmită"), începutul scrisului în limba romană, "Scrisoarea lui Neacşu" şi "Apostolul", cel mai vechi exponat românesc datat. Clădirea a fost restaurată de Directia Monumentelor Istorice între 1962-1968 iar muzeul a fost inaugurat la 7 august 1970.

Monument arhitectonic, Casa Dosoftei te lasă să înţelegi puterea de expresie ce o au pietrele devenite opere de artă, sesizând în acelaşi timp, idealurile şi aspiraţiile pentru frumos ale generaţiilor apuse. Te lasă să descifrezi, să-ţi imaginezi şi să intuieşti o lume care nu mai este, dar pe rădăcina căruia a crescut şi s-a dezvoltat lumea noastră de astăzi.

Palatul Roznovanu

Răsfoind prin grădina amintirilor unor pitoreşti cotloane ieşene găsim, în Uliţa Mare, străvechiul Palat Roznovanu, Palatul din Iaşi, "al regilor din Belgrad", actual sediu al Primăriei şi fosta reşedinţă a vistiernicului Iordache Roznovanu-Rosetti, om politic ambiţios şi influent, care a dominat viaţa politică în Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Acesta era locul unde era "Vinu prea bunu" şi "mici îndestulu de mâncatu", aici locuia cea mai bogată familie a acelor vremuri.

Aşa cum susţine ghidul palatului, clădirea este un adevărat muzeu: "picturi murale pe tavan, mătase colorată pe pereţii laterali, până sus, balustradele aurite, totul era mult mai bogat şi mai preţios.

Înalt şi luminos fusese înconjurat cândva de ziduri laterale şi era păzit de statui din Olimp (Apollo, Diana) tăiate în piatră sfărâmicioasă de Repedea şi aşezate la intrare. Odăile, pline cu mobile vechi ascund azi o romantică şi palpitantă istorie.

Al. Cantacuzino scria că zidirea era cea mai frumoasă din Moldova "întrecând în proporţii şi lux Palatul de la Deleni." Aşezarea ocupa "o mahala întreagă a oraşului pe Uliţa Mare, în faţa Mitropoliei."

Palatul se ridică după planul arhitectului Gustave Freiwald, cel care, peste 4-5 ani a proiectat şi catedrala mitropolitană. Măreţul şi splendidul salon al Palatului a primit multe personalităţi între care şi regele Carol, mitropolitul Iosif Naniescu.

În forma lui actuală palatul seamănă putin cu cel din anii trecuţi. În locul grădinei avea în faţă o piaţă largă între care atârna un lanţ gros."Faţada simplă, cuprindea la mijloc intrarea principală. De pe pereţi priveau chipul în mărime naturală a marelui vistiernic Nicolae Roznovanu şi al "cucoanei Marghioliţa", "opere scump plătite artistului vienez Winterhalter." Salonul ei, ocupat acum de Sala Ovală adăposteşte mici serate de 30-40 perechi. Trecând anii, frumosul Palat din Uliţa Mare a cucoanei Marghioliţa începea să-şi piardă farmecul şi să intre în uitare. Primăria a propus demolarea propriului sediu, de alături si dăruirea locului mult aşteptatei instituţii: Teatrul. Căutandu-se alt loc pentru conducerea oraşului se găsea potrivit vechiul palat roznovanesc. Astfel, primarul Vasile Pogor intra în tratative cu Neculai Roznovanu şi obţine Palatul.

Până în toamna anului 1891 palatul golit se încredinţa noului proprietar, cu dorinţa păstrării înfăţişării încaperilor considerate "splendide".

Arhitectul francez P. Gottereau a fost însărcinat cu reamenajarea spaţiilor, modificarea faţadelor şi ridicarea unui etaj-mansardă. I se schimbase şi numele în "Palatul Princiar " sau "Palatul Ferdinand".

Fizionomia exterioară a palatului urma să fie "una din cele mai frumoase şi mai măreţe" prin forma arhitectonică. Scara de intrare se înlocuia cu una "monumentală".La finalizare regele Carol felicita constructorul pentru "măiestria cu care a executat lucrările de artă din sala coloanelor". Sala era de o "splendoare neîntrecută".

La Roznovanu rămânea Primăria şi după 1989, în cocheta grădină din faţa cu o cişmea artistică poruncită de domnitorul Grigore Ghica. Fântana impozantă şi modernizată se păstrează şi azi.

Povestea palatului aduce în prim plan o legendî romantică în "oraşul amintilor" ce te face să te gândeşti câte încă mai ascunde "dulcele târg", câte poveşti are fiecare clădire şi martoră a câtor evenimente a fost fiecare. Clădirea e amintită astăzi ca "Palatul aducerilor aminte."

Case memoriale

Bojdeuca lui Creangă

Se zice că Iaşul a creat cei mai mulţi poeţi şi povestitori şi cele mai multe muzee fiind un "oraş-muzeu" şi "o cetate a poeţilor".

Bojdeuca lui Ion Creangă a fost inaugurată ca muzeu la 15 aprilie 1918 devenind unul din cele 12 obiective ce compun Muzeul Literaturii Române şi prima casă memoriala din România.

Bărbatul ce păcătuise mergând la teatru, tunzându-şi coada diaconicească şi trăgând cu puşca după ciorile din curtea bisericii Golia din Tg. Cucu şi-a trăit aici ultimii ani de viaţă (1872-1889).

Casa construită înainte de 1850 în Valea Plângerii, mahalaua Ticău, o ulicioară "plină de noroi când sunt ploi mari şi îndelungate, zise şi putrede, iar la secetă gemea colbul pe dânsa" e una tipic ţărănească, modestă, cu cerdac, două odăiţe şi patru ferestre în formă de cruce. În mahalaua Ticău, la bojdeuca de vălătuci se mută poetul împreună cu fiul Constantin de 12 ani, după divorţul de Ileana.

Planul "bojdeucii" aminteşte de structura tripartită a locuinţei tradiţionale româneşti, cuprinzând o tindă la mijloc, iar încăperile situate de o parte şi de alta a ei. În cazul de faţă, cele două încăperi sunt aşezate la dreapta şi la stânga unei tainice tinde care duce undeva în spatele casei, spre cerdacul unde, uitându-se "pe cerul plin de minunăţii", Eminescu îi povestea lui Creangă "atâtea lucruri frumoase".

Iubitorul de cultură poate contempla aici exponatele originale care au rămas de la scriitor în cele două camere: cea cu hornul asemănător celui din casă părintească de la Humuleşti şi cea de "curat", unde a fost găzduit Mihai Eminescu în anul 1876. "Bojdeuca de căsuţă", cum o numeşte însuşi marele povestitor Ion Creangă, cu o perspectivă încântătoare spre dealurile Ciric şi Şorogari, cu acoperişul lăsat şi bătut în draniţa adusă de la Neamţ, cu prispă şi cerdac, înconjurată de flori şi arbori, păstrează şi astăzi aceeaşi fermecătoare ambianţă întocmai ca-n vremurile de odinioară, constituind un loc de popas şi meditaţie, de întoarcere la propriul nostru început.

Bojdeuca lui Ion Creangă ne oferă mărturii ale tradiţiilor noastre, ne înfăţişează elemente caracteristice caselor populare de deal, cu accentul pus pe cerdacul (pridvorul) cu stâlpi de lemn.

Veronica Micle şi Mihai Eminescu îi vor trece des pragul bojdeucii în ultimii ani de viaţă. Aici s-a cunoscut şi împrietenit cu Eminescu la îndemnul căruia a scris întreaga sa operă: Povestirile, Poveştile şi Amintirile.

Curtea Bojdeucii e păzită de bustul de granit al povestitorului, realizat de Iftimie Bârleanu în 1968 precum şi de o statuie realizată de studenţi ai Academiei de Arte plastice. Exponatele originale din Bojdeucă sunt reprezentate de portretul în ulei real ce datează din 1889, pictat de V. Muşnetanu, nisiperniţa, tocul şi călimara cu care şi-a scris opera, ceasul şi tabachera, covoarele din lână vopsită în culori naturale, soba cu horn, măsuţa rotundă din lemn, linguri, vase de lut din sec XIX, toate sunt mărturii ale tradiţiei populare şi a modestiei ţăranului moldovean. Lângă Bojdeucă o clădire spaţioasă adăposteşte o bibliotecă şi o expoziţie documentară ce ilustrează drumul vieţii lui Creangă: şcolar, preot, învăţător, scriitor, precum şi colecţia revistei "Convorbiri literare". Astăzi în bojdeucă turişti de peste tot din lume respiră aerul dulce-amar al "Amintirilor".

Casa memorială Mihail Sadoveanu

Clădirea din dealul Copoului a aparţinut, în veacul trecut, istoricului M. Kogălniceanu. Intâmplarea a voit ca Mihail Sadoveanu să păşească în noua sa casă de la Copou, în 1919, într-un moment în care George Enescu era pe punctul de a se deslipi de o reşedinţă care îi devenise dragă şi în care compusese şi cântase timp de trei ani, când se stabilise momentan în Iaşi de pe urma celui dintâi război mondial.

In cele din urmă însă, muza lui Mihail Sadoveanu a rămas să stăpânească singură şi timp de două decenii a vieţuit nestingherită în acest cadru, inspirându-l pe cel mai mare prozator al poporului nostru.

In prima duminică a lunii mai în care arborii din curte înfloresc, aici se organizează tradiţionala, de acum, "Sărbătoare a liliacului".

La 6 noiembrie 1980, casa de la Copou cunoaşte momentul sărbătoresc al inaugurării sale ca Muzeu Memorial "Mihail Sadoveanu". Sunt prezenţi la festivitate: fiica scriitorului, Profira Sadoveanu, soţia sa, Valeria Sadoveanu, I.P.S. Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, scriitori şi oameni de cultură, oficialităţi din Iaşi, un numeros public. Gazde sunt muzeografii Muzeului Literaturii Române din Iaşi, cei care, cu efort şi staruinţa, au dat clădirii destinaţia şi înfăţişarea de astăzi.

Ansamblul sculptural (autor Dan Covataru) din grădina muzeului păstrează urna funerară cu rămăşiţele pământeşti ale Valeriei Sadoveanu. Dorinţa scriitorului de a-şi afla odihna veşnică în acest loc nu s-a înfăptuit încă. Reamintim cuvintele sale, rostite la 6 februarie 1938, cu prilejul conferirii de către Universitatea ieşeană a titlului de doctor "honoris causa": "Oriunde m-ar purta valurile vieţii, dumneavoastră ştiţi că mă întorc aici aşa cum albina, după ce explorează câmpia şi cerul, se întoarce la roiul său, fără de care nu poate trăi. Nădăjduiesc că şi popasul meu din urmă, cel definitiv, tot aici va fi. Doresc ca acest popas să fie cât mai întârziat, surprizele existenţei şi fragilitatea fiinţei noastre l-ar putea face, însă, şi foarte apropiat".

Monumente

Statuia lui Ştefan cel Mare

Amplasată în faţa Palatului Culturii, statuia este opera sculptorului francez Emanuel Fremiet, autorul memorialului Jeanne d’Arc din Paris (Rue Rivoli). Inaugurarea ei are loc la 5 iunie 1883, în prezenţa Regelui Carol I, care a afirmat cu această ocazie : "Incredinţez Iaşilor, Leagănul Unirei, această statuie, împreuna cu două tunuri, udate cu sângele preţios al generaţiei prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor, în onoarea Neamului Românesc " . Cele două  tunuri au fost folosite de ostaşii români în războiul pentru Independenţă din 1877-1878. Soclul din marmură roz de Carrara  prezintă două altoreliefuri din bronz : Lupta de la Codrii Cosminului - 1497 şi Lupta de la Podu Inalt – 1475.

Grupul statuar al voievozilor

Ansamblul statuar situat în parcul Casei de Cultură a Studenţilor cuprinde următorii voievozi: Dragoş Vodă şi Alexandru cel Bun, Ioan Vodă cel Viteaz şi Petru Rareş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir. Iniţial în locul lui Ioan Vodă cel Viteaz se află Carol I, iar în locul lui Petru Rareş se află Ferdinand I .

OBIECTIVE TURISTICE NATURALE

Parcul Copou

"Te salut oraş-grădină, cu conture iluzorii, străjuit de patru dealuri încărcate de podgorii" Căptuşit cu o întreagă pădure de copaci, Copoul se numea la începutul îndelungatei sale existenţe "Podu Verde" căci trecea printre vii, grădini şi livezi străpunse, ici colo, de acoperişul unui conac boieresc."Uliţa aristocratică a Copoului" este un cartier în Iaşi, aflat pe dealul cu acelaşi nume, ce s-a dezvoltat în sus de uliţa Podul Hagioaiei, începând din sec. XVIII,

cuprinzând trei părţi: Muntenimea de Jos, Muntenimea de Mijloc şi Muntenimea de Sus. Frumoasa înzestrare a dulcelui târg e şi Grădina Copou, cea mai veche din Iaşi. Grigore Ghica, domnitor cu pricepere şi blândeţe, căruia îi plăcea şi voia bună, ridica la Copou un foişor de odihnă şi desfătare în stil turcesc, lui revenindu-i meritul de a introduce Copoul în atentia boierilor invăţaţi până atunci cu plimbările la Bucium şi Galata. Nevoia de a avea o grădină publică se resimţea. Astfel lucrările de amenajare a parcului au început în 1833 sub îndrumarea domnitorului Mihail Sturza.

Centrul parcului adăposteşte "Obeliscul cu lei" sau "Monumentul Legilor Constituţionale" ridicat după planurile lui Gh. Asachi în cinstea generalului rus Pavel Kiseleff şi a reformelor introduse de acesta în Moldova. Puţini ştiu că în Obeliscul cu lei se bănuieşte că exista un document organic de pe vremea lui Al. I. Cuza.

Paşii poetului Eminescu mai dăinuie încă prin prezenţa "Teiului lui Eminescu" ce "capată valoarea unui monument viu, cel mai preţios poate, din câte s-au închinat marelui şi nefericitului poet." Teiul uriaş, bătrân de 100 ani îşi deschide florile în fiecare primăvară semn că romantismul şi poezia nu au murit încă. Ani la rând a pândit în parc perechea de îndrăgostiţi Eminescu, Veronica Micle rămânând şi astăzi mărturie nescrisă a iubirii lor.

Plutind jucăuşi prin aer, fulgii pufoşi de nea, florile de tei, frunzele aurii de toamnă mângâie chipul de bronz al lui Eminescu, aşezat în faţa teiului, brăzdat de încercările aspre ale vieţii tumultoase.

Nu departe de bustul lui Eminescu, pe "Aleea Junimea" se află şi bustul din bronz al Veronicăi Micle, preaiubita poetului, şi ale membrilor Junimii: Ion Creangă (autor I. Dimitriu), Nicolae Gane (I.Irimescu), C.Negruzzi, Ciprian Porumbescu (I. Bârleanu). În 1989 se deschide în parc şi un Muzeu Mihai Eminescu, conceput de arhitectul Virgil Onofrei. Anual are loc în Grădina Copou târgul naţional de ceramică "Cucuteni" ce adună meşteri olari din toata ţara, fiecare cu obiecte de artă dintre cele mai frumoase şi mai cu migală lucrate.

Gradina Botanică

Existenţa Grădinii Botanice din Iaşi are o istorie zbuciumată care a parcurs o perioadă de peste un secol până să ajungă aşa cum o vedem şi o admirăm noi astăzi.

Alături de alte priorităţi culturale emanate din vechea capitală a Moldovei un loc deosebit îl ocupă şi înfiinţarea la Iaşi, în anul 1856, a primei Grădini Botanice din România, de către medicul si naturalistul Anastasie Fătu, mare patriot, filantrop şi om de cultură.

Amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii în apropiere de Rapa Galbenă, avea să fie pentru mulţi ani un important centru cultural pentru tineretul studios din Iaşi care avea posibilitatea de a studia botanica pe material viu, dar şi un mijloc de instrucţie şi educaţie pentru toţi iubitorii naturii.

In 1873, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi înfiinţează o a doua gradină botanică, în apropiere de cea veche. Sarcina de organizare a acesteia revine lui Dimitrie Brandza, iar majoritatea plantelor au fost donate de către Anastasie Fătu. Unele dintre plantele cultivate atunci mai există şi astăzi, în curtea Muzeului de Istorie Naturală. In 1870, Universitatea "Al.I. Cuza" hotărăşte să construiască ea insăşi o grădină botanică, în spaţiul actual al Institutului de Medicina şi Farmacie, care este extinsă în 1876. Dar, pentru că nici acum aceasta nu corespundea standardelor de învăţământ, se planifica crearea uneia în spatele Palatului Culturii, care însă nu este finalizată din lipsa de fonduri, iar ulterior din pricina Primului Război Mondial.

Astfel, în 1921, profesorul Al. Popovici înfiinţează o grădina botanică nouă în spatele clădirii Universităţii noi, unde construieşte şi mici sere, folosite pentru creşterea plantelor tropicale. Această locaţie se păstrează pentru mai bine de 40 de ani, până în 1963. In acest an se hotărăşte mutarea grădinii în spaţiul actual, pe Dealul Copoului, pentru ca aceasta să satisfacă cerinţele de invăţământ. Astăzi, Grădina Botanică din Iaşi acoperă o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare.

MONUMENTE ISTORICE IASIhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_jude%C8%9Bul_Ia%C8%99i

REZERVATII IASIhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_rezerva%C8%9Biilor_naturale_din_jude%C8%9Bul_Ia%C8%99i

MONUMENTE ALE NATURIIhttp://calatorii.myfreeforum.ro/t919-monumente-ale-naturii-eco-monumente

CONACE IASI - https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Conace_%C3%AEn_jude%C8%9Bul_Ia%C8%99i

PALATE IASIhttps://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_palate_din_Rom%C3%A2nia#Jude.C8.9Bul_Ia.C8.99i

MANASTIRI IASIhttp://www.crestinortodox.ro/manastiri/Iasi/

PODGORII IASIhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Podgorii_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Ia.C8.99i

PARCURI DE AGREMENT IASIhttp://www.hamak.ro/, https://ro.wikipedia.org/wiki/Hanul_Trei_Iazuri , http://www.turism-iasi.ro/?id=314 Balti de Pescuit Iasi http://www.topbalti.ro/locuri-de-pescuit/balti/is.aspx

ZONE TURISTICE ÎN JUDEȚUL IAȘI

ZONA BÂRNOVA - BUCIUM - REPEDEA - POIENI

Comuna Bârnova face parte din categoria localităţilor administrativ teritoriale cu concentrare mare de obiective turistice naturale şi antropice.

Obiective turistice naturale - Conform Hotărârii nr.8 / 1994 a Consililui Judeţea Iaşi cu privire la instituirea unor arii protejate, în teritoriul comunei Bârnova au fost identificate:

- Rezervaţia paleontologică Repedea - protejează fauna fosilă pe care o conţin calcarele oolitice de Repedea, localizată la limita de nord-est a satului Pietrăria pe o suprafaţă de 4.98 ha;

- Aria avifaunistică Repedea-Bârnova - cuprinde masivul forestier cu acelaşi nume în care sunt ocrotite 120 de specii de păsări;

- Parcul dendrologic al Domeniului Inculeţ - păstreză elemente floristice valoroase ce necesită a fi protejate ( monumente ale naturii ): 1 stejar de 150 de ani, 1 salcâm japonez şi 2 nuci negri de 100 de ani;

- Monumente ale naturii - tei argintiu la Măn. Bârnova de 350 ani, 2 tei argintii de 150 de ani şi un castan de 150 de ani - în satul Vişan, 3 stejari de 150 de ani - stejarii lui Movilă -, un stejar de 200 de ani - în satul Cercu -, 2 stejari de 300 de ani - pe propritatea Potop/satul Bârnova;

- Perimetre speciale forestiere - trupuri de pădure cu rol de protecţie, în special pentru protecţia solului, localizate la sud şi nord de satul Păun, în lungul DJ 247 spre Iaşi.

Obiective turistice antropice - Localitatea Bârnova se caracterizează printr-o concentrare foarte mare de patrimoniu construit cu valoare culturală de interes naţional prin prezenţa Ansamblului Mănăstirii Bârnova, clasificat ca monument istoric de valoare naţională excepţională.

În comună se mai întâlnesc valori cultural-istorice de importanţă naţională şi locală, Biserica Sfinţii Apostoli (satul Păun) - monument istoric şi ansamblu de clădiri ce au constituit Domeniul Inculeţ, arie protejată conf. Hot. 8 / 1994 şi Mănăstirea Piatra Sfântă (Schitul lui Tărâţă), din secolele XVIII - XIX (Sat Pietrăria).

Bârnova este deja intrată în tradiţia locurilor pentru agrement şi practicarea sporturilor de iarnă putând fi amenajată ca staţiune turistică de interes local. Pentru aceasta se impune:

- modernizarea structurilor de cazare existente pentru ca cca. 1.000 - 1500 de persoane să poată petrece sfârşitul de săptămână aici, oferind totodată condiţii de odihnă şi agrement. Baza de cazare este reprezentă în prezent de Cabana Bârnova (comuna Grajduri) ce dispune de 20 de locuri precum şi de pensiunile agroturistice cu alte 70 de locuri. În afara acestora, în zonă se mai află un camping la Schitu-Duca cu o capacitate de 38 de locuri. Asigurarea unor noi spaţii de cazare de genul căsuţe de vacanţă, camping, motel concomitent cu unităţi de alimentaţie publică trebuie să asigure condiţii propice pentru petrecerea concediului de odihnă, atât în perioada de iarnă câ şi de vară, şi pentru realizarea de drumeţii la Dobrovăţ, Poiana cu Cetate, Bârnova - sat.

Odihna, aerul curat, consumul de alimente proaspete (inclusiv cura de legume şi fructe), degustarea vinurilor, rachiurilor, a unor preparate din gastronomia ţărănească sunt

argumente serioase pentru practicarea turismului rural şi dezvoltarea agroturismului (Păun, Pietrăria, Poieni, Schitu Duca, Grajduri, Ciurea).

- amenajarea unei pârtii de schi (respectiv omologarea acesteia) şi de bob, precum şi a altor terenuri pentru practicarea sporturilor pe timp de iarnă dar şi a unor terenuri pentru baschet, tenis, minigolf pentru perioada de vară. În aceste condiţii promovarea zonei se poate realiza şi prin organizarea de competiţii sportive cu caracter local/regional.

- promovarea zonei prin includerea ei în ofertele turistice precum şi ca parte componentă a unor trasee :

- Pietrăria-Poieni-Schitu Duca-Grajduri-Ciurea; - Păun - Goruni - Chicera - Poieni - Schitu Duca – Blaga - Dumitreştii Gălăţii - Pocreaca - Dobrovăţ;

La 2 km de Bârnova se află satul Poiana cu Cetate, într-un cadru natural deosebit. La marginea satului, în poiana cu acelaşi nume se află ruinele unei cetăţi din vremea lui Ştefan cel Mare. Zona care oferă posibilitatea practicării schiului şi săniuşului precum şi prezenţa monumentului istoric care necesită restaurări este propice pentru amplasare unei tabere de vară şi de iarnă pentru tineri (pentru sport, drumeţii, restaurare cetate pentru cei pasionaţi de istorie). În afară de tabără mai poate fi amenajat în zonă un teatru în aer liber în scop de agrement.

Având în vedere aspectele mai sus menţionate putem spune că zona dispune de potenţialul natural şi antropic necesar pentru dezvoltarea funcţiilor turistice complexe: de odihnă şi recreere, agroturism, climatism, turism cultural şi turism ştiinţific.

A intrat în tradiţia ieşenilor de a se deplasa în timpul liber spre acestă zonă dispunând de mijloace de deplasare în comun, acces bun pentru deplasarea cu maşinile personale. Zona dispune de un masiv împădurit dezvoltat, cu amplasamente favorabile pentru toate tipurile de activităţi recreative precum şi de locuri de cazare oferite de Motelul Bucium. Mai mult pot fi organizate de aici drumeţii spre alte zone precum : Bucium - Repedea - Păun - Poieni sau Dobrovăţ .

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de agrement se impun o serie de investiţii precum: - amenajări adecvate ale zonelor în aer liber (adăposturi, locuri pentru picnic,

închirieri de şezlonguri, umbrele, etc); - dotări pentru practicarea sporturilor (terenuri de tenis, volei, bedminton);

- dezvoltarea capacităţilor de cazare (căsuţe de vacanţă) precum şi camping; - dezvoltarea unităţilor de consum (în zona viilor) - teatru în aer liber (Pietrărie);

ZONA ARONEANU – DOROBANŢ Amplasată în apropierea municipiului Iaşi, într-o ambianţă naturală foarte plăcută

(relief colinar, păduri, lacuri, livezi) dispune de un potenţial de atracţie turistic şi un habitat deosebit.

Zona poate fi amenajată ca important centru de agrement şi sportiv al municipiului Iaşi datorită prezenţei zonelor împădurite (pădurea Ghiorghiasa), izvoarelor de apă minerală (Aroneanu I, II, III), a lacurilor precum şi a obiectivelor istorice şi culturale. În vederea promovării zonei şi atragerii unui număr mai mare de turişti se pot întreprinde o serie de măsuri:

- asigurarea accesibilităţii (respectiv pietruire DC15 şi a drumurilor comunale care asigură accesul spre obiective);

- amenajarea lacurilor; Lacul Aroneanu 1 oferă prin lungimea şi lăţimea sa posibilitatea amenajării unei piste pentru desfăşurarea sporturilor nautice de agrement şi de performanţă. Lacul Aroneanu 2 poate fi amenajat ca pepinieră piscicolă cu posibilităţi de agrement şi piscicultură.

Pentru agrementarea zonei se propune împădurirea versantului stâng al lacului Aroneanu 2, având rol de stabilizare a terenului şi crearea de liziere - perdele de protecţie între şosea şi malul lacurilor, unde poate fi amenajat ca loc de popas pentru plajă şi odihnă.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de sport nautic şi odihnă de scurtă durată (sfârşit de săptămână) se impune:

- amenajarea plajelor pe malul lacurilor; - modernizarea şi echiparea corespunzătoare a bazei sportive de canotaj Dorobanţ

(eventual dezvoltarea unei baze de cantonament pentru sportivi ); - dezvoltarea unităţilor de cazare. - promovarea zonei, a obiectivelor istorice şi culturale (Biserica Sf. Nicolae, ruinele

fostului palat al Roznovanilor) dar şi din punct de vedere sportiv, în vederea efectuării cantonamentelor şi organizării de concursuri sportive;

Potenţialul ambiental plăcut reprezentat de relief, pădure, lacuri vii şi livezi specifice acestei zone oferă posibilitatea practicării pescuitului, vânătorii, sporturilor nautice precum şi a drumeţiilor. În acest sens poate fi propus ca traseu turistic Iaşi - Aroneanu. Străbătut de drumul comunal propus spre amenajare dă posibilitatea vizitării monumentului istoric Biserica Sf. Nicolae, drumul continuând spre pădurea Aroneanu. De pe acelaşi traseu se ramifică drumul care duce spre lacurile Aroneanu I şi II, continuând mai departe spre nord la Stânca Roznovanu unde pot fi vizitate ruinele fostului Palat al Roznovanilor, care a contiunat cea mai mare şi mai bogată bibliotecă din ţară vestită prin volumele sale din sec al XIX-lea. În imediata apropiere a comunei se află complexul natural creativ al municipiului, pădurea şi salbe de lacuri Ciric precum şi clubul sportiv aeronautic "Moldova" Iaşi.

ZONA DUMBRAVA

Pe drumul judeţean 248 Dobrovăţ la 9 km. de la ieşirea din Iaşi, în apropierea satului Dumbrava se află iazul Ciurbeşti cu o suprafaţă de cca. 6 ha. În afara cadrului naţional plăcut, în zonă mai pot fi vizitate o serie de obiective turistice (rezervaţii arheologice - aşezarea dacică "Dealul Dumbrava", "Lunca Ciurei", Biserica Sf. Nicolae - sat Ciurea, Biserica Sf. Gheorghe - Piciorul Lupului ş.a.). Trebuie menţionat faptul că Biserica fostului Schit Hlincea cu hramul Sf. Gheorghe (sec XVI) este considerată ca fiind un monument istoric de valoare excepţională. Amenajarea zonei pentru petrecerea sfârşitului de săptămână este necesară pentru a oferi o zonă de agrement populaţiei din cartierele apropiate de la marginea Iaşului.

Pe lângă infrastructura de cazare sunt necesare şi dotări de agrement precum teren pentru camping, restaurant, plajă, ştrand şi eventual o bază de canotaj. Condiţiile oferite de cadrul natural sunt propice pentru practicarea canotajului, înnotului astfel încât se poate amenaja o bază sportivă de cantonament, un club pentru canotaj.

Plaja, jocurile sportive, pescuitul canotajul oferă posibilitatea unei odihne active îndeosebi pe timpul verii. În acest anotimp pot fi organizate şi drumeţii (un exemplu de traseu poate fi cel propus la zona Bârnova, cu extindere însă până la Hlincea). Iarna se poate poate practica patinajul.

ZONA BREAZU

Amplasată la nord de municipiul Iaşi, pe drumul judeţean D.J. 248, zona Breazu face parte din teritoriul preorăşenesc ieşean ca spaţiu plantat cu funcţii multiple: protecţie, microclimat, extinderea zonelor verzi intravilane, agrement (existenţa pădurii de agrement de folosinţă generală).

În vederea dezvoltării ca zonă de agrement pot fi propuse o serie de dotări precum: - pârtie de schi şi săniuţe;

- terenuri de sport (volei, handbal, baschet, badminton); - camping şi unităţi de alimentaţie publică;

ZONA CUCUTENI - COTNARI – HÂRLĂU - DELENI - PÂRCOVACI

Zonă deosebit de atractivă din punct de vedere turistic al cărei potenţial este însă slab valorificat.

Cucuteni - Situată la aproximativ 60 de km. de municipiul Iaşi, vatră istorică a civilizaţiei "Cucuteni" şi a altor vestigii istorice, accesibilă pe DN 28 şi DJ 118, comuna constituie un punct de atracţie pentru turişti atât pentru petrecerea timpului liber dar şi pentru tratament.

Astfel, pentru dezvoltarea turismului în scop de tratament poate fi dezvoltată zona satului Băiceni unde au fost idenficate surse hidro-minerale. Satul face parte din comuna Cucuteni, fiind situat în partea de vest a judeţului, la 12 km. de Tg. Frumos şi 60 km. de municipiul Iaşi. Spre vest de acestă localitate se întinde platoul structural al Laiului iar spre N, NE şi E se află prelungirea Dealului Stroieşti - Osoi. Din punct de vedere climatic, se manifestă un caracter de adăpost cu însorire puternică. În ceea ce priveşte factorii naturali, au fost semnalate, identificate şi analizate un număr de 9 izvoare, din care doar două îşi menţin interesul balnear: izvorul P. Poni şi Cetăţuia. Aceste izvoare sunt caracterizate ca ape sulfuroase, bicarbonate, sodice hipotone. Celelalte 7 surse provin din fântâni insuficient amenajate şi neprotejate.

Bioclimatul localităţii considerat după ansamblul caracteristicilor sale şi a înălţimilor ocrotitoare prezintă evidente avantaje balneare şi turistice. Sub raport turistic vine în considerare staţia arheologică Cucuteni de importanţă europeană.

În concluzie, apele minerale curative, elementele peisagistice şi fondul arheologic de valoare europeană reprezintă suficiente motivaţii pentru a dezvolta aici un complex balneo-cultural cu o serie de secţiuni precum:

- balneoterapie; - spaţii cazare cu funcţie sanatorială şi ca popas turistic; - laborator arheologie cu sală muzeală de prezentare; - dotări pentru alimentaţie şi agrement; Localitatea poate fi amenajată pentru a deveni o microstaţiune balneară de inters

local. Aceasta presupune construirea unui hotel dotat cu echipamentul necesar, restaurant precum şi cu dotări de agrement: terenuri de sport, amenajarea parcuri, club cu discotecă, sală de spectacole.

Zona se remarcă şi prin gama diversificată de obiective turistice dintre care pot fi menţionate:

- vestita civilizaţie “Cucuteni”, care confirmă faptul că această localitate a fost locuită încă din perioada neolitică şi până în sec. XVI-XVIII d.Hr., existând numeroase locuinţe care datează de mii de ani. Există documente care atestă existenţa localităţii încă din vremea lui Petru Aron (25 august 1454), deci 545 ani. Trebuie menţionate aici şi rezervatiile arheologice: “La Silişte”, “Cetăţuia” -aşezare din epoca neolitică (cultura eponiană), “Dâmbul morii” - aşezare din epoca neolitică (cultura eponiană).

- Muzeul arheologic Cucuteni, care adăposteşte un mormânt princiar şi alte piese importante din punct de vedere istoric şi arheologic.

- Dealul Cetăţuia - aşezare neolitică, descoperită în anul 1884 de către folcloristul ieşean Teodor Burada, cercetată din punct de vedere arheologic din acelaşi an de către specialişti români şi mai apoi de marele cercetător german Hubăr Smith;

- monumente istorice si de arhitectură : Sat Băiceni - Biserica “Sf. Voievozi” (1804), cu adăugiri ulterioare, Biserica de lemn “Sf Treime” (1808), Sat Cucuteni - Biserica “Schimbarea la faţă” (1777); Casele familiei Cantacuzino, aparţinând sec.XVII- XVIIL

- în satul Săcăreşti poate fi vizitată casa memorială a marele chimist Petru Poni; - există un iaz piscicol (cu suprafaţa de 4,5 ha) unde se poate practica pescuitul

sportiv; - pe un teren în apropierea Mănăstirii Secu s-a construit un schit cu biserică din

lemn la etaj, având unele sculpturi din lemn foarte valoroase şi importante picturi; - în apropiere, în comuna Ruginoasa, se află vestitul palat al lui Alexandru Ioan

Cuza; Punerea în valoare a obiectivelor istorice/arheologice, a mănăstirilor se poate realiza

prin semnalizarea adecvată a acestora şi promovarea lor prin includerea în oferte turistice ale agenţiilor de turism. Numărul mare al acestui tip de obiective, dublat de cadrul natural deosebit din zonă favorizează amenajarea unui sat de vacanţă / tabere pentru elevi şi studenţi şi a unei cabane, îndeosebi pentru cei intersaţi de istorie/arheologie prin parteneriate cu facultăţile de profil în vederea realizării practicii studenţeşti. Mai mult conform celor afirmate de ministrul Culturii şi Cultelor, există un program pentru reluarea săpăturilor arheologice la Cucuteni, fiind vizată revitalizarea cercetării istorice a siturilor arheologice din arealul de epocă dacică, inclusiv noi săpături şi amenajări muzeistice la Cetatea geto-dacică de pe Dealul Cătălina, lângă Cotnari.

Zona este vizată pentru promovarea unor "discrete formule turistice", cu investiţii private şi tabere de artă. Dezvoltarea ei este motivată de existenţa unui cadru natural pitoresc şi variat, cu posibilităţi de valorifîcare: izvoare de ape minerale, iazuri piscicole, terenuri pentru agricultură şi pentru construcţii de locuinţe, cariere de piatră, nisip şi argilă, condiţii pedo-climatice favorabile mai ales pentru viticultură, resurse forestiere, obiective istorice şi arheologice naţionale nevalorificate şi necunoscute. Datorită resurselor de ape minerale, monumentelor istorice, peisajului, fermelor agroturistice, viilor, pădurilor, locuinţelor şi culturilor ce aparţin neoliticului, muzeului de istorie şi arheologie -unic în ţară, accesibilităţii rutiere, comuna Cucuteni poate îndeplini funcţii turistice complexe: agroturism, odihnă şi recreere, turism cultural şi climateric.

Meşteşugurile continuă şi ele să confere zonei un plus de atractivitate. Vestita ceramică de Cucuteni, pentru că despre ea este vorba, poate fi pusă în valoare prin participarea la târguri regionale de olărit dar şi prin înfiinţarea în localitate a unei tabere cu acest specific pentru turiştii români dar şi străini.

Comuna Cucuteni poate fi dezvoltată, şi prin rezolvarea măsurilor mai sus amintite satele Cucuteni şi Băiceni pot fi atestate ca staţiuni turistice de importanţă locală.

Cotnari - este situată în partea de nord-vest a judeţului, la 64 de km. de municipiul Iaşi pe drumul naţional 28B şi la aproximativ 10 km. de oraşul Hârlău. Este o zonă importantă din punct de vedere turistic prin resursele turistice de care dispune.

Dintre obiectivele turistice antropice pot fi menţionate: Biserica Sf. Paraschiva (sat Cotnari) şi Cetatea traco-getică "Dealul Cătălina" (sat Cotnari).

La acestea se adăugă şi o serie de obiective naturale precum viile din zona Cotnari sunt legate de numele marelui voievod Ştefan cel Mare, care a constuit poduri şi pavat drumuri pentru a uşura transportul vinului precum şi pivniţe adânci pentru păstrarea acestuia. În lucrarea sa "Descriptio Moldaviae", Dimitrie Cantemir spunea "şi vinul cel mai bun se face la Cotnari şi îndrăznesc să-l consider superior tuturor celorlalte vinuri din Europa". Vinul emblemă este Grasa de Cotnari, care în 1900, la Expoziţia Mondială din Paris a fost premiat cu o medalie de aur şi de atunci a dobândit numele de "Floarea României". Alte soiuri de vinuri din podgoria Cotnari sunt:

- Fetesca albă - vin demidulce sau dulce; - Tămâioasa Românescă (Busuioacă de Moldova) - vin dulce aromat; - Frâncuşă (Ţârţară) - vin alb, sec nervos, cu o bună aciditate; - vin sortiment - plasat în categoria vinurilor demidulci şi dulci cu următoarea combinaţie:

(30% Grasă, 30% Fetaească Albă, 30% Frâncuşă, 10% Tămâioasă românescă). Există de altfel şi un mic muzeu în care sunt expuse unelete primitive de fabricare a vinurilor

şi alte materiale scrise despre vie. La Cotnari vizitatorii se pot bucura de degustări de vinuri alături de tot felul de mâncăruri

tradiţionale, tipice zonei. Aceste resurse pot fi valorificate prin dezvoltarea turismului viticol, care în prezent este slab

valorificat. Promovarea unei asemenea forme de turism va fi stimulată şi de punerea în practică a unui traseu naţional aflat în prezent în fază de propunere, intitulat "Drumul vinului ", un segment al acestuia vizând şi partea de NE a ţării, incluzând şi podgoria Cotnari.

Deleni - amplasat la numai 7 km. de oraşul Hârlău, comuna este renumită pentru calitatea aerului şi a apei, livezile de pomi fructiferi şi viţa de vie, ce fac parte din zona Cotnari - Hârlău precum şi pentru salba de lacuri. Având în vedere şi prezenţa vestigiilor istorice şi arheologice putem considere că localitatea prezintă suficiente atuu-uri pentru a fi dezvoltată ca staţiune de inters local.

În forajul Deleni - Hârlău se găsesc izvoare de apă minerală similare cu cele de la Nicolina. Acestea sunt ape clorosodice si clorocalcice, uşor radioactive, cu o mineralizatie foarte ridicată, variind între 57,78 g/kg şi 63,69 g/kg, din care 25,11- 43 g/kg NaCl şi 16-30 g/kg CaCI2, la care se adaugă conţinuturi reduse de NaCI2, SO4Ca şi Ca(CO3H)2.

Satul Pârcovaci din componenţa comunei dispune de izvoare de ape minerale precum şi de un climat favorabil pentru amplasarea în zonă a unui obiectiv sanatorial şi construirea şi amenajarea unor căsuţe de vacanţă destinate curei de reconfortare.

În localitatea Deleni există izvorul “Deleni Fierbătoarea”, administrat de R.A. Apemin. Aerul curat este datorat prezenţei pădurii de pe Dealul lui Holm, cu rolul complex pe care îl

are în ameliorarea climatului şi regimului hidrologic al apelor, protecţia solului, precum şi pentru potenţialul turistic şi de agrement. Prezenţa pădurii a influenţat pozitiv mediul menţinând şi conservând cât mai aproape de starea naturală multe din componentele acestuia. Pădurile ce se extind din zona Hârlău pot fi valorificate prin realizarea unor spaţii de cazare de tip camping /căsuţe de vacanţă precum şi a unor unităţi de alimentaţie publică în vederea dezvoltării turismului de agrement şi sfârşit de săptămână precum şi a turismului de tranzit, având în vedere proximitatea faţă de artera rutieră DN 28B). Ele sunt completate de importante suprafeţe ocupate de vii şi livezi.

În afară de prezenţa apelor minerale şi a masivelor împădurite dintre obiectivele turistice naturale mai pot fi menţionate:

- două parcuri dendrologice în localitatea Maxut: • Domeniul Ghica Polizu de 1‚5 ha; • Domeniul Ghica (Spitalul de copii Deleni) cu suprafaţa 3,50 ha; - parc de agrement la cota 518 m pe Dealul lui Holm în localitatea Poiana; - lac pentru pescuit sportiv în localitatea Poiana. Ca mărturie a bogatului trecut istoric stau numeroasele vestigii istorice şi de arhitectură care

conferă zonei un plus de atractivitate. Dintre acestea pot fi menţionate: Ansamblul Curţii Boieresti (Feredeni), Ansamblul Cantacuzino-Deleanu (Deleni), Hanul din sec. XVIII (Deleni) şi Schitul Lacuri (Schitul Deleni-Sihăstria) din Codrul Delenilor cu Biserica Sf.Nicolae (Deleni).

La acestea se adaugă şi practicarea meşteşugurilor, respectiv vase din ceramică neagră - de la Deleni care nu fac decât să sporească farmecul şi imaginea zonei.

Toate acestea presupun rezolvarea unor probleme prioritare. Pe de o parte de este vorba de accesibilitate ceea ce impune dezvoltarea căilor de acces (DJ 281 Belceşti-Bahlui, DC 144 Bahlui-Cotnari, DC 135 Cotnari-Horodiştea) către aceste obiective şi îndeosebi dezvoltarea accesibilităţii către zona Cucuteni - Băiceni, relativ izolată în prezent datorită stării precare a drumurilor.

Inexistenţa şi/sau starea proastă a spaţiilor de cazare poate fi într-o oarecare măsură compensată prin dezvoltarea agroturismului, respectiv crearea unor pensiuni turistice, agroturistice şi clasificarea acestora pentru a putea fi incluse în circuitul turistic. Turismul rural poate atrage turişti pentru aerul curat, consumul de alimente proaspete şi preparatele dîn gastronomia ţărănească, pentru utilizarea apelor minerale în scopuri balneo-terapeutice (cura internă şi externă), pentru cunoaşterea şi chiar studierea obiectivelor istorice şi arheologice (muzeu, biserici monument istoric, aşezări ce aparţin epocii neolitice). Prin aceasta, dorindu-se satisfacerea dorinţelor clienţilor-turişti prin seviciile oferite acestora, turismul rural constituie un factor de dezvoltare economică şi deci posibilitatea relansării economice a comunei

Pe scurt, se poate spune că zona deţine un potenţial natural şi, mai ales, antropic deosebit, necesar pentru îndeplinirea unui turism complex: cultural şi religios, ştiinţific, de odihnă şi recreere,

climateric, agroturism. Datorită vestigiilor arheologice unice în ţară şi chiar în străinătate, zona este vizitată de turişti şi specialişti români şi de peste hotare.

ZONA STRUNGA – MICLĂUŞENI - TREI IAZURI – MIRCEŞTI Zona atrage atenţia îndeosebi datorită potenţialului balneoclimateric al staţiunii Strunga.

Valorificarea presupune în primul rând atragerea de resurse financiare în vederea dezvoltării unei baze moderne de tratament pe principiul "totul sub acelaşi acoperiş" şi a dotărilor în scop terapeutic, în prezent inexistente.

Singura staţiune de tratament balneo-climateric din regiune, necesită amenajarea unor spaţii de cazare corespunzătoare.

Din acest motiv, apar ca necesare: - repararea şi reamenajarea vilelor şi pavilioanelor existente - gruparea tuturor modulelor terapeutice în prezent dispersate în staţiune şi comună; - echiparea cu aparatură completă care să înlocuiască aparatele uzate şi învechite, cu module

de balneaţie, de hidrokinetoterapie modernă, sală de gimnastică medicală, fitness - amenajarea pădurii limitrofe ca parc balnear; Datorită prezenţei parcurilor (unul natural de 8,5 ha cu bănci şi umbrare şi unul turistic de 5 ha

cu arbori exotici şi seculari) şi a iazului natural, precum şi a amfiteatrului natural Poiana care poate fi amenjat pentru desfăşurarea unor spectacole în aer liber, Strunga poate deveni un important punct de atracţie pentru odihnă şi agrement. La aceasta se adăugă şi existenţa în zonă a altor obiective turistice la Hăbăşeşti şi Fedeleşeni. În acest scop se impune realizarea unor dotări de agrement: motel, sat de vacanţă, club (discotecă, sală de spectacole), terenuri de sport polifunţionale şi a unor dotări de alimentaţie publică şi comerciale.

Relansarea şi promovarea festivalului naţional "Trandafir de la Moldova" dublat de atractivitatea cadrului natural şi microclimatul specific poate conduce la creşterea fluxului turistic care a înregistrat o scădere în ultimii ani şi promovarea regiunii. Dezvoltarea pensiunilor agroturistice şi clasificarea acestora contribuie nu doar la asigurarea spaţiilor de cazare, dar şi la păstrarea caracterului rustic al zonei şi evitarea fenomenului de urbanizare. Dezvoltarea agroturismului în zonă este stimulată şi de prezenţa unor importante suprafeţe de vii şi livezi, precum şi a fermelor vegetale şi de creştere a vacilor, ceea ce oferă posibilitatea de a oferi turiştilor produse alimentare, naturale şi prospete.

Prin amenajări corespunzătoare pot fi valorificate şi izvoarele hidrominerale din localitatea Criveşti - Gura Văii ce prezintă interes balnear.

Complementar turismului de agrement şi în scop balneo-climateric poate fi promovat şi turismul cultural prin valorificarea obiectivelor cu valoare istorică şi arhitecturală, respectiv Palatul Miclăuşeni, casa-muzeu a lui Vasile Alecsandri, prin semnalizarea lor corespunzătoare şi includerea lor în trasee cu caracter cultural (spre exemplu: Tg. Frumos - Strunga - Miclăuşeni - Mirceşti). Se poate amenaja la Mirceşti o tabără (chiar o taberă tematică, cu caracter literar) pentru elevi având în vedere prezenţa cadrului natural deosebit (Lunca Mirceşti, parcurile dendrologice) şi altor obiective antropice din zonă.

Tot în scop de agrement se impune dezvoltarea punctului turistic Trei Iazuri situat pe DN 28 în apropiere de Strunga.Zona poate fi mai bine pusă în valoare şi prin includerea ei într-o serie de trasee cum ar fi: - Strunga - Miclăuşeni - Mirceşti - Codrii Paşcanilor;

- Strunga - Tg. Frumos - Iaşi (retur); - Strunga - Tg Frumos - Ruginoasa - Paşcani - Tg. Neamţ - Vânători Neamţ (retur)

ZONA DOBROVĂŢ Localitatea poate fi dezvoltată ca punct de atracţie pentru turişti având în vedere existenţa

obiectivelor turistice naturale şi antropice necesare pentru îndeplinirea de funcţii turistice complexe (religios, sportiv, odihnă şi recreere, agrement, agroturism).

Problema spaţiilor de cazare poate fi parţial rezolvată şi prin dezvoltarea în zonă a agroturismului, care ar contribui la sporirea farmecului regiunii, mai ales că aici continuă să se practice meşteşugurile tradiţionale (ţesutul covoarelor, pielărie, blănărie, etc) care pot fi valorificate prin comercializarea obiectelor artizanale şi participarea la târguri şi expoziţii locale sau naţionale. Pădurea reprezintă o importantă resursă naturală a comunei, atât pentru produsele pe care le oferă (resurse forestiere,cinegetice ş.a.) cât şi pentru rolul complex pe care îl are în ameliorarea climatului şi regimului hidrologic al apelor, protecţia solului, precum si pentru potenţialul turistic şi de agrement. În afară de aerul curat, ca factor natural de cură, zona poate fi promovată şi pentru efectuarea de drumeţii. Amplasată pe drumul judeţean 241 între Pietrărie şi comuna Dobrovăţ, face legătura cu zona Bucium - Repedea - Poieni la nord şi cu zona Bârnova - Dumbrava la sud prin pădurea Dobrovăţ. Prezenţa rezervaţiilor forestiere şi a pârâului Dobrovăţ oferă posibilitatea practicării vânătorii şi a pescuitului.

Valorificarea cadrului natural deosebit de plăcut, poate fi completată cu valorificarea posibilităţilor turistice oferite de obiectivele naturale (Rezervaţii forestiere: Poieni şi Pietrosu, Parcul dendrologic Domeniul Coroanei Dobrovăţ) şi antropice, respectiv Mănăstirea Dobrovăţ. Aceasta a fost ridicată în anul 1503 de câtre domnitorul Ştefan cel Mare şi este foarte interesantă şi valoroasă din punct de vedere istoric si artistic. Din ansamblul ei de construcţii nu s-a mai păstrat pânâ astăzi decât biserica. lnteriorul ei a fost pictat pe un fond albastru de Voroneţ la anul 1529, în timpul lui Petru Rareş.

ZONA PAŞCANI – MOŢCA

Zona prezintă potenţial pentru dezvoltarea : - turismului de tranzit - important nod de cale ferată aflat pe axele de penetraţie spre Iaşi,

Carpaţii Orientali, Bucureşti, Delta Dunării, Marea Neagră, situat în apropiere de DE 20, oraşul Paşcani şi-ar putea spori funcţia turistică prin amenajarea corespunzătoare a spaţiilor de cazare, îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea serviciilor oferite de către acestea.

În plus, este necesară şi echiparea cu dotări turistice şi de agrement, atât în cadrul oraşului, cât şi în alte zone aflate în vecinătatea acestuia, respectiv Moţca şi Ruginoasa.

- turismului de agrement şi de sfârşit de săptămână prin amenajarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor de cazare şi unităţilor de alimentaţie publică din zonele împădurite de la Moţca (Codrii Paşcanilor) precum şi de pe culoarul Siretului, lacul Blăgeşti, acumularea Paşcani;

- turismului cultural - prin semnalizarea corespunzătoare şi promovarea obiectivelor turistice naturale şi antropice din zonă, îndeosebi prin includerea lor în cadrul unor trasee cu diferite tematici (cultural, religios, de odihnă şi agrement).

În afară de acestea, mai pot fi identificate o serie de alte zone care prezintă potenţial turistic în prezent nevalorificat, dar cu posibilităţi multiple de valorificare. În această categorie pot fi menţionate următoarele:

ZONA MĂDÂRJAC – POPEȘTI - SINEŞTI

Zonă împădurită, deosebit de pitorească, care poate constitui un important punct de atracţie pentru turişti. Dintre obiectivele turistice pot fi menţionate:

Obiectivele naturale: - de interes naţional : Pădurea Frumuşica 97,30 ha. - de interes local : Rezervaţia forestieră Gheorghiţoaia - 202,3 ha. Obiective antropice:

- Biserica Adormirea Maicii Domnului a fostului schit 1785 - sat Mădîrjac; - palatul Cantacuzino Pașcanu din Popești

Valorificarea potenţalului zonei presupune găsirea surselor de finanţare necesare pentru amenajarea zonei prin racordarea şi modernizarea căilor de acces şi construirea de spaţii de cazare (motel şi căsuţe de vacanţă) şi a unităţilor de alimentaţie publică, întrucât acestea nu există în prezent Într-o etapă următoare se impune şi valorificarea nămolurilor de aici. Poate fi promovată prin includerea în cadrul unor trasee tematice, îndeosebi cu caracter cultural şi religios (Podu - Iloaiei - Popeşti - Mădârjac) datorită numărului mare de obiective de cult din zonă. Face parte din categoria acelor zone care pot fi propuse a deveni în perspectiva mai îndepărtată zone sau centre turistice, eventual în legătură cu construirea autostrăzii, aflată în fază de proiect în prezent Roman - Iaşi - Bălţi precum şi cu înfiinţarea acumulării Ghideon din apropiere.

ZONA VICTORIA Aflată pe traseul spre punctul vamal Sculeni, zona poate fi amenajată nu doar ca punct de

tranzit, dar şi în scop de agrement prin punerea în valoare a obiectivelor naturale (Pădurea Icuşeni şi balta Teiva Vişina) precum şi a monumentelor istorice (Biserica Sf. Nicolae 1830 - sat Luceni, Biserica Sf. Nicolae 1825 - sat Sculeni).

La vest de satul Victoria, în dreapta râului Jijia se află un foraj ce debitează apă minerală puternic sulfuroasă. Forajul este dispus în câmpia Jijiei inferioare în apropiere de Dealul Stânca şi Cotu lui Ivan. Apa minerală provenită din foraj, prin compoziţia chimică şi proprietăţile organileptice se aseamănă cu apele de la Drânceni (jud. Vaslui), situate în apropierea râului Prut şi cele de la Nicolina - Iaşi. Pe firul de scurgere a izvorului se formează un nămol negru, asemănător celui din staţiunea Nicolina, atât în ceea ce priveşte caracteristicile fizico-chimice şi biologice. Din aceste motive, se propune amenajarea în viitor aici a unei micro-staţiuni balneare de interes local.

Pentru promovarea zonei în scop de agrement se poate amenaja plaja în spaţiul dintre foraj şi râul Jijia şi un debarcader pe malul râului, precum şi a infrastructurii de cazare, reprezentată în prezent de pensiunile turistice (pensiunea "Ursan" - categ. 1 floare, care dispune de patru locuri de cazare) precum şi construirea unui motel, camping şi căsuţe de vacanţă. O soluţie la problema spaţiilor de cazare o reprezintă dezvoltarea agroturismului, respectiv înfiinţarea pensiunilor agroturistice.

LUNCILE RÂURILOR SIRET ŞI PRUT - se impune găsirea unor soluţii de realizare a unor investiţii pentru dotări (campinguri, baze de agrement şi sport, alimentaţie publică) care să exploateze cadrul natural deosebit la nivel local (punerea în valoare a peisajelor) precum şi pentru asigurarea unor condiţii propice pentru practicarea pescuitului şi vânătorii, organizarea unor competiţii sportive cu acest profil pentru o mai bună promovarea a zonei la nivel local, atragerea investiţiilor şi finanţărilor. Amenajările turistice din zona Luncii Prutului trebuie să ţină cont şi de faptul că, respectiva este declarată zonă de interes naţional (de valoare excepţională).