Modelul Z Al Lui Altman

CAPITOLUL 5

ANALIZA MULTIVARIABILĂ A SITUAŢIEI ECONOMICE A SOCIETĂŢILOR

COMERCIALE

5.1. Metode de evaluare a riscului de faliment

Analiza multivariabilă presupune utilizarea unor date cantitative privind situaţia companiei, pentru a realiza un punctaj financiar, în vederea aprecierii financiare generale.

Cea mai utilizată metodă de către mediile bancare şi financiare pentru propriile evaluări de credite este metoda " scorurilor ", bazată pe modelul " Z ", care permite poziţionarea rapidă a riscului de faliment pe care îl reprezintă beneficiarii de credite. Această metodă constituie un instrument de detectare a riscului de faliment pentru o societate comercială, respectiv care este probabilitatea ca aceasta să fie întreprindere normală.

Scorul "Z" apare ca o funcţie lineară de mai multe variabile (rate limitate ca număr) caracterizate de coeficienţi de ponderare determinaţi prin metoda celor mai mici pătrate, în urma observaţiilor asupra întreprinderilor reprezentative şi grupate de la început în "sănătoase" şi "deficitare".

Preocupările de elaborare a unor metode de predicţie a acestui risc pornesc de la o grupare de rate strâns corelate cu starea de sănătate a societăţilor comerciale, urmărind determinarea unei funcţii care să permită estimarea probabilităţii că o societate comercială să înregistreze pierderi şi în consecinţă să fie în imposibilitatea de a-şi onora clienţii şi băncile care i-au acordat credite.

Specialişti au ajuns la concluzia că punctajul Z poate fi considerat ca parte a unei evaluări generale iar analiza ar trebui suplimentată cu prezentarea critică a următoarelor elemente: activitate de conducere, administrarea financiară, rapoartele de audit şi de expertiză financiară şi contabilă, relaţiile cu creditorii, declaraţiile presei, modificare preţului acţiunilor, condiţiile în care se desfăşoară activitatea şi gradul de satisfacţie al angajaţilor.

Metodele bancare de evaluare a riscului de faliment urmăresc detectarea primelor semne de pericol şi de deteriorare potenţială a activităţii societăţii. Acestea se referă la: mutarea recentă a contului la altă bancă, depăşirea limitelor de creditare fără explicaţii satisfăcătoare, nerespectarea raportului datorie/capital propriu, furnizarea cu întârziere a informaţiilor financiare, schimbări de management. Sunt concludente în acelaşi sens protestul efectelor de comerţ, emiterea de cecuri fără acoperire, şi foarte multe refuzuri de plată.

CAPITOLUL 5 Analiza multivariabilă a situaţiei economice a societăţilor comerciale

115

În teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, cele mai cunoscute fiind modelul Altman, modelul Conan şi Holder, modelul Băncii Franţei.

5.1.1. Modelul Altman1

Metoda cel mai des folosită se bazează pe modelul Z dezvoltat în SUA în 1968 de profesorul Altman. Acest model a folosit informaţii, în urma studierii unui larg eşantion de companii, atât din rândul celor care au dat faliment, cât şi a celor care au supravieţuit, toate fiind din domeniul manufacturier. El afirmă că analiza bazată pe mai multe variabile cu ajutorul a 5 indicatori permite prevederea a 75% din falimente cu 2 ani înainte de producerea acestora.

În dezvoltarea modelului său, Altman a selectat un grup de 33 de companii din cele cu probleme financiare, criteriul de selecţie fiind tipul activităţii întreprinderii industriale. Mărimea activului se situa între 0.7 mii USD şi 25.9 mii USD, iar perioada avută în vedere a fost 1946-1965 (20 de ani). Grupul întreprinderilor sănătoase a fost selectat după principiul similitudinii, fiecărei întreprinderi falimentare corespunzându-i o firmă sănătoasă. Din lista iniţială de 22 indicatori, autorul reţine 5 care au semnificaţia cea mai ridicată.

Modelul Altman include ca factor primordial profitabilitatea activului, ponderat cu o valoare apropiată de a celorlalţi patru indicatori împreună. Analiştii au încercat sa dezvolte capacitatea de previziune a modelului original. Taffler, în Europa de Vest, precum şi Kah şi Killoug au creat modele Z de analiză, cu o capacitate sporită de previziune.

În Anglia, Taffler a obţinut următorul model: Z= C0 + C1Profit înainte de impozitare + C2 Active circulante + C3

Obligaţii curente +C4 Active circulante lichide . Unde C0 şi C4 sunt constante. Potrivit lui Taffler (1991) un scor pozitiv înseamnă că firma este

sănătoasă cel puţin pe termen mediu iar un scor negativ implică un risc relativ ridicat de faliment.

Modelul "Z" al lui Altman se prezintă astfel:

Z = 1,2 XI + 1,4 X2 + 3,3 X3 + 0,6 X4 + 1,0 X5 ,

în care variabilele XI,...,X5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele cu care sunt amplificaţi indicatorii sunt de natură statistică şi exprimă ponderea sau importanţa variabilei în evaluarea riscului de faliment. 1 Altman, E.I. – “Financial Rations, Discriminant Analysis and Prediction of Corporale Bankruptcy”, Journal of Finance, 1968


116

XI = capital circulant / total activ X2 = profit reinvestit / total activ X3 = profit înaintea plaţii impozitului şi a dobânzilor / total activ X4 = capitalizare bursiera / datorii pe termen lung X5 = cifra de afaceri / total activ

XI - indica o măsura a flexibilităţii companiei. Cu cât rezultatul acestui raport, daca este mai mare, cu atât capitalul circulant este mai bine folosit.

XI – indică cât de eficient este utilizat capitalul circulant. X2 – măsoară capacitatea de finanţare internă a companiei; este

recomandat ca valoarea raportului sa fie cât mai mare. X3 – semnifică rata de rentabilitate economica sau de eficienţă a

utilizării activelor; raportul este dorit sa fie cat mai mare. X4 – exprimă gradul de îndatorare a companiei prin împrumuturile pe

termen lung. În practica evaluării companiilor din ţara noastră, la numărătorul raportului se utilizează capitalul social; rezultatul raportului se recomandă să fie cât mai mare.

X5 – măsoară randamentul activelor, indicator de eficienţă economică a utilizării acestora şi exprima rotaţia activului total în cifra de afaceri. Cu cât activitatea este mai eficientă, cu atât vânzările vor fi mai mari, iar activele se vor reînnoi mai repede în cifra de afaceri.

Este de reţinut faptul ca nivelurile indicatorilor sunt cu atât mai bune cu cât înregistrează valori absolute mai mari.

Ulterior, Altman propune un model revizuit pentru a-l face aplicabil pentru firmele private şi nemanufacturiere .

Z = 0,0656X1 + 0,0326X2 + 0,0105 X3 +0, 672X4:

X1 = Capital de lucru net / Activ total

X2 =Profit reţinut la dispoziţia firmei / Activ total

X3= Profit din exploatare / Activ total

X4 = Valoarea de piaţă a capitalului propriu / Datorii totale


117

Aprecierea riscului pe baza modelului Altman (1968) Scorul Z Tipul Companiei Observaţii

2.99 Continuarea exploatării Limita superioara 2.78 Continuarea exploatării 2.68 Continuarea exploatării 2.67 Faliment 2.10 Faliment 1.98 Faliment 1.81 Faliment Limita inferioara

În concluzie, interpretarea scorului "Z" este aceasta : Faliment 1,81 > R > 2,99 – Situaţie favorabilă

00.5

1

2

3

4

1.5

2.5

3.5

favorabil favorabil favorabil faliment faliment faliment faliment

- situatie favorabila

- situatie de faliment

Situaţia comparativa a coeficienţilor de ponderare stabilit în 1968 şi 1983 se prezintă astfel:

Rata Model 1968 Model 1983 Modificare (%) XI 1.2 0.717 40.3 X2 1.4 0.847 39.5 X3 3.3 3.107 5.8 X4 0.6 0.420 30.0 X5 1.0 0.998 0.0


118

5.1.2. Modelul Conan şi Holder 1

Acest model poate fi aplicat întreprinderilor cu un număr de 10 pana la 500 de salariaţi şi se bazează pe analiza lichiditate - exigibilitate. Modelul a fost stabilit în 1978, prin observarea unui eşantion de 190 întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au dat faliment în perioada 1970-1975.

Modelul are 5 variabile :

Z = 0,24 XI + 0,22 X2 + 0,16 X3 - 0,87 X4 - 0,1 X5 în care

XI = excedent brut de exploatare / datorii totale X2 = capitaluri permanente / activ total X3 = activ circulant (fără stocuri) / activ total X4 = cheltuieli financiare / cifra de afaceri X5 = cheltuieli de personal / valoare adăugată

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului, după cum urmează: Z > 0,16 - situaţia companiei este foarte bună, riscul de faliment este mai

mic de 10% 0,1 < Z , 0,16 - situaţia companiei este buna, riscul de faliment de la 10% la

30% 0,04 < Z < 0,1 - situaţia companiei este alerta, riscul de faliment de la 30%

la 65% 0,05 < Z < 0,04 - situaţia companiei este în pericol, riscul de faliment de la

65% la 90% Z < 0,05 - eşec, riscul de faliment peste 90%

1 Conan şi Holder – ”Variables explicatives de performances et controle de gestion dans le PMI”, Universite Paris


119

faliment 90%; 0,04

faliment 65-90%; 0,05

faliment 30-65%; 0,1

faliment 10-30%; 0,16

00,020,040,060,080,1

0,120,140,16

1

Modelul J. Conan si M. Holder

faliment 90%faliment 65-90%faliment 30-65%faliment 10-30%

5.1.3. Punctajul "Z" al lui Taffler1

Acest punctaj se calculează astfel:

Z = 0,53 XI + 0,13 X2 + 0,18 X3 + 0,16 X

XI = profit impozabil / pasive curente X2 = active circulante / total pasive X3 = pasive curente / total active X4 = " nici un interval de credit" = (active imediate – pasive curente) / (costul de producţie - amortizarea)

Punctul de echilibru intre supravieţuirea clientului şi apariţia simptomelor de faliment după Taffler este 0,2.

5.1.4. Metoda Yves Collongues2

Metoda a fost elaborată pe un eşantion de întreprinderi industriale de talie medie. Autorul determina doua funcţii, pe baza următoarelor rate :

1 Taffler R.J. – ”Forecasting company failure în the UK using discriminant analysis and Financiar Ration Data” – Journal of the Royal Statistical Society Series A, 1982 2 Barbier, A.ş Proutad, J. – „ Traite pratique de l’analyse financiere a l’usage des banques”, Larevue banque, Paris, 1990


120

ZI = 4,983R1 + 60,0666R2 - 11,8348R3 R1 = cheltuieli personal / valoare adăugata R2 = cheltuieli financiare / cifra de afaceri R3 = fond de rulment net / total bilanţ

Z2 = 4,6159R1 + 22,0R2 - 1,9623R3 ,

R1 = cheltuieli personal / valoare adăugata R2 = rezultatul exploatării / cifra de afaceri R3 = fond de rulment net / stocuri

Regula de decizie

{⇒= 455.51Z întreprindere sănătoasă / întreprindere cu risc de faliment {⇒= 0774.32Z întreprindere sănătoasă / întreprindere cu risc de faliment

5.1.5. Metoda Creditului Comercial Francez1 Modelul Centralei bilanţurilor din cadrul Băncii Centrale a Franţei

prezice riscul de faliment al societăţilor franceze după un scor cu 8 variabile reprezentând rate ale rentabilităţii economice şi financiare. Cele 8 rate au fost alese dintr-un număr de 26 de rate pe care serviciul specializat al Băncii franceze le urmăreşte la societăţile franceze. Pentru selecţia lor şi calculul parametrilor s-a constituit un eşantion de societăţi industriale, cu mai puţin de 500 de salariaţi clasate în societăţi normale şi dificile.

Centrala bilanţurilor din cadrul Băncii Franţei a determinat următoarea funcţie scor.

100Z= -1,255R1- 2.003R2+ 0,824R3 + 5,221R4- 0,689R5- 1,164R6- 0,706R7+ 1,408R8-85,544

Pe ansamblu societăţilor, funcţia Z are valoarea 0. În jurul valorii zero, pentru funcţia Z există o zonă de incertitudine şi este dificil de prezis dacă o societate este sănătoasă sau dificilă, deoarece probabilitatea riscului de faliment pentru Z=0 este 0,5.

Societăţile cu un scor mai mare de 1,25 sunt în zona favorabilă, având o probabilitate medie a riscului de faliment de numai 0,21. Societăţile cu un scor mai mic de -1,8575 sunt în zonă nefavorabilă, probabilitatea riscului de faliment fiind în medie de 0,872.

Se consideră că rezultatele funcţiei scor Z nu trebuie interpretate ultimativ. 1 Barbier, A. , Prontad, J. , Traite pratiqne de Vanalyse financiere a Vusage des banques , La revue banque , Pasis , 1990


121

Ele pot reprezenta însă în punct de plecare într-o analiză a slăbiciunii unei societăţi. Pentru societăţile româneşti, Mereuţă C., ajunge în lucrarea sa „Analiza diagnostic a societăţilor comerciale în economia de tranziţie „la următoarea concluzie: aplicarea a două metode de analiză a riscului de faliment la câteva cazuri din România a dus la rezultate paradoxale. Astfel, modelul Conan-Hodler plasează în zona riscului maxim mai toate societăţile, iar modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei – în zona riscului minim. Acestea aplicate unor întreprinderi din Franţa, rezultatele au fost convergente. Aceste idei nu vin să diminueze valoarea teoretică şi practică a modelelor prezentate, ci subliniază necesitatea unor masuri de precauţie ce trebuie avute în vedere la interpretarea rezultatelor obţinute cu modele elaborate pentru firme aparţinând altei economii decât cele româneşti. Pentru evaluarea societăţilor din România se recomandă folosirea unor metode specifice cum ar fi cel propus de Banca Comercială Română în care rolul hotărâtor îl au performanţele economice şi financiare Baza de calcul pentru determinarea bonităţi unei societăţi comerciale sunt datele raportate în „Situaţia patrimoniului”.

5.1.6. Metoda SARCIC1

Obiectul acestei metode nu-1 constituie evaluarea riscului de faliment, ci minimizarea riscului de eroare la acordarea de credite pentru o întreprindere care urmează sa-si achite obligaţiile. Preocuparea metodei este aceea de a stabili deficientele de trezorerie.

În vederea acordării unei note pentru o societate comerciala cu 50-500 salariaţi, SARCIC realizează o combinaţie de 4 funcţii scor . O asemenea combinare este ataşata unei scale sintetice cu note de la 1 la 9 . Regula de acţiune este în funcţie de nota obţinută :

nota 9 = atribuie imediat acordul nota 8 = necesita viza responsabilului serviciului credite nota 6-7 = se analizează dosarul de către serviciul analiza financiara,

precum şi îndeplinirea altor criterii de evaluare sub 6 = refuz imediat şi o suspendare creditului.

1 Barbier, A. , Prontad, J. , Traite pratiqne de Vanalyse financiere a Vusage des banques , La revue banque , Pasis , 1990


122

5.1.7. Modelul Cămăşoiu – Negoescu1 Modelul are la bază o analiză economică a indicatorilor financiari

raportaţi de 7 firme cu capital de stat în anul 1993 şi pe 9 luni în anul 1994. Ca şi modelul băncilor româneşti, indicatorii se calculează pentru perioada curentă cu scopul de a se evita efectele unor reevaluări succesive de capital, sau ale inflaţiei, care modifică preţurile şi tarifele practicate.

Formula generală a funcţiei scor , în modelul Cămăşoiu este :

∑

∑⋅

⋅=

i

ii

KRK

z100

, unde:

Ki –coeficient de importanţă, Ri – indicator luat în calcul.

Pentru determinarea coeficienţilor de importanţă s-a solicitat ierarhizarea

indicatorilor la un număr important de specialişti în producţie şi în învăţământ şi s-a determinat ponderea punctelor obţinute de criteriu în total puncte acordate (matricea morfologică)

Indicatorii şi formulele propuse a fi luate în calcul au fost:

Nr crt

Indicatorul

Simbol

Formula de calcul

1 Inversul vârstei medii a echipei

R1 ∑ ⋅

=100

1

ii Vn

V; Vi – vârsta;

n – numărul de membri din conducere

2 Ponderea diferenţei dintre creanţe şi datorii în cifra de afaceri

R2 100__

⋅−

=afaceridecifra

datoriicreantePcd

3 Rata profitului calculată la costuri R3 100

_cos⋅=

totaleturiprofitRp

4 Solvabilitatea R4 100

__

⋅=pasivtotal

propriicapitaluriS

5 Lichiditatea patrimonială R5 scurttermenpelepatrimoniapasive

scurttermenpelepatrimoniaactiveLp ________

=

1 Model prezentat la Colocviul Internaţional de comunicări ştiinţifice ,cu tema „Riscul în economia contemporană”,organizat de Facultatea de Stiinţe Economice şi Juridice din cadrul Universităţi Dunărea de Jos –Galaţi”


123

6 Ponderea salariilor în costuri (coeficient negativ)

R6 100cos_

_⋅=

turitotalsalariiFondPd

7 Ponderea dobânzilor plătite pentru credite pe termen lung, în fondul de amortizare(coeficient negativ )

R7 100⋅=tamortismen

dobanziPd

8 Ponderea cheltuielilor de perfecţionare a personalului în total costuri

R8 100cos_

⋅=turi

areperfectioncheltuieliPp

9 Ponderea cheltuielilor de publicitate în total costuri

R9 100cos

_⋅=

turiepublicitatcheltuieliPpubl

10 Ponderea personalului care lucrează în agenţii din alte localităţi decât localitatea de reşedinţă a firmei în total personal.

R10 100_

__⋅=

angajatitotalagentiiinangajatiPa

4300)5553363463(1005553363463

10

110987654321∑

∑∑ =

⋅=

+++++++++⋅⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅

=⋅

= iii

i

iiRk

RRRRRRRRRRk

Rkz

În conformitate cu acest model, deosebim cazurile:

⇒> %180z societate profitabilă; ⇒∈ %)180%,50(z societate cu probleme ,şi în acest caz de solicitare a unui credit trebuie urmărită; ⇒< %50z societate cu probleme deosebite .Nu se poate primi credit.

Exemplu: Vom considera pentru studiu societatea SC COSMO - ELECTRONIC

SA, care, din punct de vedere al analizei univariabile, înregistrează o situaţie economico-financiara foarte buna. Pe datele prezentate mai jos, vom aplica Modelul Altman şi Punctajul "Z" al lui Taffler.


124

RON Indicatori S.C. Cosmo – Electronic S.A.

Total Activ 70.586 Cifra de afaceri 139.760 Active circulante 42.283 Capital social 935 Profit înaintea plăţii impozitelor + dobânzi

6.131

Profit reinvestit 1.125 Datorii pe termen scurt 10.885 Datorii pe termen lung 2.112

Z = 0.717 XI + 0.847 X2 + 3,107 X3 + 0,42 X4 + 0.99 X5

XI =42.283/70.586 = 0.6 X2 = 1.125/70.586 = 0.02 X3 = 6.131/70.586 = 0.09 X4 = 935/2.112 = 0.4 X5 = 139.760/70.586 = 1.9

Z = 0.717 *0.6 + 0.847 *0.02 + 3,107 *0.09 + 0,42 *0.4 + 0.99 *1.9 = = 2.86 – situaţie favorabila

Z = 0,53 XI + 0,13 X2 + 0,18 X3 + 0,16 X4 ,

XI =6.131/10.885 = 0.5 X2 = 42.283/70.586 = 0.6 X3 = 10.885/70.586 = 0.15 X4 = (42.283-10.885)/3.140 = 0.01

Z = 0.53*0.5 + 0.13*0.6 + 0.18*0.15 + 0.16*0.01 = 0.37 - situaţie favorabila

În aceste condiţii, aplicarea celor doua modele au confirmat situaţia economico-financiară bună a societăţii SC COSMO - ELECTRONIC SA.


125

5.2. Analiza cash-flow-ului

Principalele elemente componente ale fluxului de lichidităţi prognozat sunt:

A. Operaţiuni pe termen lung (aferente nivelului I al bilanţului contabil) Total intrări (A)

- depunerea şi majorarea capitalului social vărsat - creşterea datoriilor financiare pe termen lung

Total ieşiri (B) - achiziţii de active fixe corporale - achiziţii de active fixe necorporale - investiţii în curs

Excedent / Deficit de lichidităţi (C) = (A) - (B) Rambursări credite pe termen lung (D) Flux de lichidităţi net (E) = (C) - (D)

B. Activitatea comercială (aferentă nivelului II al bilanţului contabil)

Încasări din activitatea de exploatare, inclusiv TVA(F =(FI)+(F2) - vânzări cu încasare imediata (FI) - vânzări pe credite (F2)

Încasări din activitatea financiara (G) - tragerile din creditele aprobate şi neangajate integral, care, conform contractelor de credite încheiate, vor fi angajate în perioada de prognoza.

Încasări din activitatea excepţionala (H) Total încasări (I) = (FI) + (F2) + (G) + (H) Plaţi pentru activitatea de exploatare, inclusiv TVA (J)

- materii prime şi materiale - combustibil, energie , apa - alte plaţi materiale - lucrări - servicii executate de terţi, s.a.

Flux brut, exclusiv plaţi pentru impozite şi taxe(K) = (I)-(J) Plaţi pentru impozite şi taxe (L) -TVA

- impozit pe profit - alte taxe şi impozite

Rambursări de credite pe termen scurt (M) Plaţi excepţionale (N) Total plaţi, exclusiv cele aferente activităţii de exploatare (O) = (L) +

(M) + (N)


126

Flux net (P) = (K) - (O) Flux de lichidităţi (cash-flow) net al perioadei (R) = (P) +/- (E) Fluxul de lichidităţi net al perioadei precedente reprezintă rezultatul

fluxului de lichidităţi reportat din luna anterioara Disponibil / Necesar de lichidităţi curente (T) = (S) + (R) ne arata

lichidităţile disponibile sau necesarul de finanţare ce poate fi acoperit din credite.

Pentru prima luna din cadrul perioadei de prognoză, fluxul de lichidităţi net al perioadei precedente (S) va fi cel rezultat din balanţa de verificare contabila dinaintea perioadei de prognoza .

Disponibilul de lichidităţi este determinat de realizarea unor încasări superioare plaţilor din perioada de prognoza şi va fi utilizat la rambursarea unor credite scadente sau la efectuarea plaţilor exigibile.

Necesarul de lichidităţi intervine în momentul în care încasările sunt mai mici decât plăţile pe întreaga perioada prognozată, şi reprezintă nivelul maxim al creditului ce poate fi acordat, pe perioada pentru care s-a întocmit cash-flow-ul.

5.2.1. Interpretarea analizei cash-flow-ului

Rezultatul final poate fi pozitiv (disponibilităţi) sau negativ (necesar de lichidităţi).

Pentru elaborarea fluxului de lichidităţi consider că trebuie identificate şi examinate toate modificările ce vor surveni în documentele economice, mai puţin mişcările privind amortizarea şi provizioanele.

Precizez că efectuarea unei analize corecte a prognozei fluxului de lichidităţi presupune cunoaşterea activităţii clientului, evoluţia istorica a acesteia, ramura în care evoluează, în scopul verificării viabilităţii şi posibilităţii de realizare ce stau la baza prognozei.

Cunoaşterea activităţii istorice (din perioada trecută) a clientului se realizează pe baza studierii datelor economice, a fluxurilor de fonduri înregistrate în perioada respectivă, care reflectă mişcarea elementelor componente ale bilanţului între două perioade şi arată modul cum sunt create şi utilizate fondurile.

5.2.2. Reguli ce trebuie avute în vedere la întocmirea unui cash-flow

• fluxul de lichidităţi prognozat va include toate veniturile ce se vor incasa şi plăţile ce se vor efectua în perioada de prognoză;

• încasările şi plăţile se iau în calcul pentru luna în care exista perspectiva ca vor fi încasate sau plătite efectiv;


127

• determinarea disponibilului / necesarului de lichidităţi pe baza de cash-flow se va influenta cu încasările şi plăţile aferente unor activităţi, stocuri şi cheltuieli, creditate prin alte modalităţi;

• valoarea oricărei prognoze este determinata de modul de fundamentare a ipotezelor:

- realitatea previziunilor avute la dispoziţie - existenta unor factori restrictivi în stabilirea prognozelor - prognozele macroeconomice - concurenţa - necesitatea efectuării unei analize a sensibilităţii fluxului de numerar în funcţie de prognozele avute în vedere.

5.2.3. Analiza sensibilităţii

Ipotezele iniţiale ce stau la baza prognozelor prezintă nesiguranţa în realizarea lor, deoarece pornesc de la o situaţie existentă în prezent şi a căror prevedere în viitor este incertă.

Aceasta nesiguranţa presupune trei etape : • analiza ipotezelor prezentate; • adaptarea ipotezelor la posibilităţile reale • definitivarea proiecţiei

Analiza ipotezelor presupune stabilirea realismului acestora, având în vedere tendinţa clientului de a prezenta o proiecţie exagerat pozitiva a evoluţiei viitoare.

Realismul ipotezelor trebuie stabilit în funcţie şi de performantele istorice obţinute de client în perioadele anterioare. O atenţie deosebita o are, în etapa analizei ipotezelor, proiecţia cifrei de afaceri (vânzările) pe perioada de întocmire a cash-flow-ului, întrucât acest indicator este elementul care determina evoluţia celorlalte componente ale fluxului de numerar.

Astfel, la analiza critică a propunerilor clientului privind evoluţia cifrei de

afaceri, apreciez că trebuie avute în vedere: • tendinţele economice generale ale societăţii privind ramura/ sectorul de

activitate al clientului; • caracteristicile afacerii, respectiv dotarea tehnica în prezent şi

perspectivele pentru etapa viitoare, modul de organizare a activităţii, personalul de conducere şi execuţie;

• caracteristicile produsului: performanţe, nevoi pe care le satisface, preţ; • piaţa căreia îi sunt destinate produsele şi gradul de absorbţie a

pieţei: segmentul de piaţă, clienţii, caracteristici ale cererii; • politica de marketing: preturi, distribuţie, vânzare; • furnizorii de materii prime şi colaboratorii de subansamble;


128

Adaptarea ipotezelor este etapa prin care, pornind de la analiza proiecţiilor agentului economic, se fac corecturi, adaptări ale acestora, în vederea reflectării cât mai realistă a previziunilor.

Definitivarea proiecţiei este etapa în care se construieşte un flux de numerar care trebuie sa conţină posibilităţi realiste de reuşită.

5.2.4. Particularităţi privind analiza indicatorilor

Apreciez ca în etapa actuală în analiza şi interpretarea indicatorilor unei societăţi comerciale există unele particularităţi astfel:

1. Evoluţia acestora interpretarea evoluţiei se va face prin prisma schimbărilor de natură economică, organizatorică, inflaţie, contabilitate;

2. Indicatorii trebuie interpretaţi având în vedere natura activităţii desfăşurate de societatea comerciala analizată;

3. Indicatorii trebuie comparaţi cu nivelul indicatorilor pentru ramura de activitate din care face parte societatea comercială;

4. Pentru determinarea unei valori reale a indicatorilor se vor ajusta activele şi pasivele societăţii comerciale analizate cu elemente cu valoare incerta şi de risc.

5. Relevanţa şi importanţa acestora pentru societatea comerciala analizata, de exemplu, indicatorul " viteza de rotaţie a stocurilor " este mai important pentru o societate de producţie sau de comerţ, dar nu şi pentru o agenţie de publicitate sau o societate de asigurări;

6. Se utilizează împreuna cu alte metode de analiza, de exemplu analiza cash-flow - ului.

5.3. Garantarea creditelor pentru investiţii Identificarea riscurilor aferente unui credit, implică şi identificarea unor

soluţii de neutralizare sau atenuare a acestora. Pe lângă perfecta cunoaştere a clientului şi analiza financiara, alte mijloace de protecţie împotriva riscurilor sunt şi garanţiile.

Creditele acordate de instituţia de credit ,trebuie în mod normal sa fie garantate. În alegerea tipului de garanţie cel mai potrivit pentru un anumit credit se va tine cont de: interesul de clientela (calitate şi performante financiare), şi calitatea garanţiei (stabilirea valorii garanţiei în timp şi lichiditatea sa).


129

Garantarea creditelor consider a constitui doar o măsură suplimentară de securitate, Banca estimând că rambursarea creditului sa va realiza din activitatea curenta a împrumutatului.

O atenţie deosebită trebuie acordată situaţiilor în care cadrul reglementar prevede constituirea de către Banca de provizioane de risc de credit, ”datorită mixului de garanţii”1 şi performanţe financiare ale împrumutatului. În aceste situaţii se recomandă îmbunătăţirea garanţiilor si/sau impunerea de clauze financiare în contractul de credit.

În conformitate cu prevederile Legii privind activitatea bancară, " la acordarea creditelor, societăţile bancare vor urmări ca solicitanţii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadenta. în acest scop, acestea pot cere solicitanţilor garantarea împrumutului cu bunuri mobile şi imobile".2

Activitatea de creditare se bazează pe viabilitatea planului de afaceri prezentat băncii şi pe capacitatea împrumutatului de a genera venituri , care constituie principala garanţie şi sursa de rambursare a creditelor şi de plata a dobânzilor

Clienţii unei societăţi bancare pot beneficia de credite pe termen scurt, mediu şi lung , precum şi de scrisori de garanţie bancara numai daca prezintă garanţii cu privire la rambursarea la scadenta a ratelor din credit şi a dobânzilor aferente .

Prin "dobânzi aferente", se înţeleg dobânzile calculate de la data acordării creditului pana la scadenta finala, în cazul creditelor pe termen scurt şi respectiv, dobânzile calculate la data acordării creditului pentru o perioada de cel puţin 12 luni de la aceasta dată, în cazul creditelor pe termen mediu şi lung.

În raporturile sale cu debitorul, creditorul este expus unor riscuri care impun luarea masurilor de garantare a creanţei. În cazul în care în ziua scadenţei, debitorul nu îşi poate achita datoriile şi nu mai poate sa-si execute obligaţia asumată, pentru recuperarea creanţei, creditorul poate executa garanţiile constituite în conformitate cu dispoziţiile legale.

Bunurile aduse în garanţie trebuie sa fie uşor de evaluat, iar valoarea acestora sa fie relativ stabila în timp.

În stabilirea acestei valori se va tine seama şi de costurile de lichidare. În cazul clienţilor care beneficiază de mai multe facilităţi de credit din partea Băncii, apreciez că trebuie recomandate constituirea de garanţii comune tuturor acestor facilităţi, astfel încât riscurile Băncii să fie acoperite printr-un „coş de garanţii “.

1 NORMA 2-BRD- Operaţiuni de credit şi alte angajamente - aprobată prin Decizia CD nr.807/2003 2 Legea nr. 58/1998


130

5.3.1. Clasificarea garanţiilor1 după natura lor: a. Garanţii reale Garanţiile reale sunt mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin

afectarea unui bun al debitorului în vederea asigurării obligaţiei asumate. Bunul constituit drept garanţie este protejat de la urmărirea celorlalţi

chirografari – a căror creanţă nu este însoţită de nici o formă de garanţie reală sau personală – fiind, deci, destinat urmăririi şi satisfacerii cu prioritate a creanţei garantate.

Garanţiile reale conferă creditorului garantat: • dreptul de preferinţa în temeiul căruia, în cadrul executării silite, din valoarea bunului respectiv se va asigura mai întâi satisfacerea integrală a creditorului garantat şi numai ceea ce prisoseşte va servi satisfacerii pretenţiilor celorlalţi creditori; • drept de urmărire, în temeiul căruia creditorul va putea urmări bunul in mâinile oricui s-ar afla, în măsura necesara satisfacerii creanţei garantate.

Garanţiile reale se clasifica în:

• garanţii reale cu deposedarea debitorului de bunul afectat drept garanţie (gajul şi celelalte garanţii care sunt întemeiate pe principiile gajului cu deposedare); • garanţii reale fără deposedarea debitorului de bunul afectat drept garanţie (ipoteca, privilegiile).

b. Garanţiile personale Garanţiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligaţiilor

prin care una sau mai multe persoane se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuşi.

Formele de garanţii personale aplicabile, conform reglementărilor, în legislaţia romaneasca, sunt:

• fidejusiunea (cauţiunea), reglementată de art. 1652 din Cod Civil; • garanţiile personale reglementate de legi speciale, dar care o întemeiază

pe ideea de fidejusiune (de exemplu: garanţia constituită de o terţă persoană pentru acoperirea eventualelor pagube ce ar fi cauzate unui

1 Cod Civil - capitolul "obligaţii"


131

agent economic de către un gestionar, conform Legii nr. 22/1969, cu completările ulterioare).

Pentru aplicarea permanentă a prudenţei bancare ca principiu fundamental

ce caracterizează activitatea unei societăţi bancare, se vor accepta, în funcţie de situaţia concretă a fiecărui solicitant de credit, constituirea uneia sau mai multor garanţii dintre cele enumerate mai jos :

• garanţii de la Guvernul României • garanţia bancara • depozitul colateral (cash-ul colateral) • ipoteca • gajul cu deposedare • gajul fără deposedare şi gajul general • cesiunea de creanţa • fidejusiunea (cauţiunea) • garanţii financiare emise de fonduri de garantare, avaluri • alte garanţii – reprezentând orice alte tipuri de garanţii acceptate de Banca

cum ar fi: asigurarea riscului de neplata a ratelor si/sau dobânzilor la o societate de asigurare agreată, garanţii emise de fonduri de garantare, garanţiile autorităţilor locale, cesiunea drepturilor de încasare din acreditive irevocabile deschise de bancă în favoarea beneficiarului de credite sau a intermediarului exportului, dacă acesta din urma este client al băncii.

Condiţiile cumulative de acceptare de către societatea bancara a garanţiilor:

- sa poată fi transformate rapid în lichidităţi; - sa fie materializate sub forma unui titlu, înscris autentic; - bunurile sa fie în circuitul civil, să se afle în proprietatea solicitantului

sau a garantului şi sa nu fie afectate de alte creanţe; - proprietarul bunurilor sa aibă capacitatea de a gaja sau ipoteca; - bunurile care sunt achiziţionate şi puse în folosinţa anterior solicitării

creditului trebuie sa fie în stare corespunzătoare de exploatare; - bunurile achiziţionate şi nepuse în funcţiune, precum şi bunurile care

urmează a fi procurate şi achitate parţial din credite sa fie noi şi însoţite de certificate de calitate şi garanţie;

- existenta pieţelor de desfacere sau de potenţial cumpărători pentru bunurile propuse drept garanţie;

- bunurile propuse a fi luate în garanţie sa fie în stare bună de funcţionare si sa se încadreze în uzura fizică maxim admisă pentru fiecare categorie şi tip de active prevăzută în normele şi normativele tehnice. Scrisorile de angajament (oferite de societăţile din grup pentru afiliatele

lor) pot lua forma unor scrisori de confort sau de garanţie. Acestea pot luate în considerare în cazul marilor grupuri locale şi


132

internaţionale avându-se în vedere onorabilitatea şi soliditatea financiara a întregului grup, certificata de un auditor, de preferinţă internaţional acceptat de Banca.

O societate bancară nu va accepta în garanţie bunuri din proprietatea publica aparţinând unităţilor administrativ teritoriale care sunt organizate şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale – industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poşta şi transporturile feroviare – precum şi în unele domenii aparţinând altor ramuri stabilite de guvern.

Valoarea luata în calcul a bunurilor corporale şi necorporale acceptate de banca în garantarea creditelor se determina prin aplicarea unei marje variabile (coeficient), în funcţie de mărimea riscului în valorificarea acestora, astfel :

Nr. Crt. Tip garanţie Valoare de

piaţă Valoare

acceptata

1 Garanţii necondiţionate primite de la Guvernul României 100 100

2 Garanţii bancare irevocabile primite de la bănci de prim rang 100 100

3 Depozitul bancar 100 100

4 Contract de asigurare pentru neplata ratelor de credit şi a dobânzilor aferente

100 *)

5 Ipoteca 100 80 6 Cesiunea de creanţă 100 75 7 Gajul cu deposedare 100 70 8 Gajul fără deposedare 100 60 9 Fidejusiunea (cauţiunea) 100 **) 10 Garanţia de firma 100 ***) 11 Planul de afaceri 100 ****)

NOTA: *) valoarea acceptata de banca în cazul contractului de asigurare pentru

neplata ratelor de credit şi a dobânzilor aferente (asigurări de risc financiar) este în funcţie de clauzele de acoperire a riscului prevăzute în contract şi poate varia intre 80 şi 100%;

**) valoarea acceptata de banca în cazul contractului de fidejusiune se situează la nivelul procentului corespunzător tipului de garanţie pentru care s-a constituit;

***) garanţia de firma (companie) are la baza angajamentul ferm al debitorului dat sub semnătura autentica sau privata , de a derula prin ghişeele băncii total/parţial cash-flow-ul rezultat din activitatea curenta desfăşurata de


133

acesta , fiind în fond o cesiune de creanţa care nu este necesar a fi formalizată juridic. Valoarea acceptata de bancă în cazul garanţiei de firma (companie) este în funcţie de standing-ul financiar al companiei, de cifra de afaceri derulata prin banca, de renumele firmei în comunitatea de afaceri, putând ajunge pana la nivelul de 75% din cash-flow-ul care îi derulează firma prin bancă;

****) planul de afaceri poate fi adus în garanţia creditelor , îndeosebi în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, care nu dispun de alte forme de garantare. Banca poate admite drept garanţia creditelor cel mult 50% din cash-flow - ul rezultat din planul de afaceri, cu condiţia ca, potrivit acestuia, încasările sa fie superioare plaţilor.

Garanţiile guvernamentale se acordă de puterea executivă a statului, reprezentata de către ministere, care sunt autorizate sa emită garanţii în numele şi în contul statului pentru creditele acordate de societăţile bancare în temeiul unor acte normative.

Scrisoarea de garanţie bancară este o modalitate specifică de materializare a unei garanţii, dată de către o societate bancară la solicitarea unei persoane fizice sau juridice, care contractează un credit.

Depozitul bancar (cash-ul colateral) constituit în lei sau devize convertibile reprezintă o forma specifica a gajului cu deposedare, materializată sub forma unei sume de bani depusa de debitor la banca în favoarea beneficiarului, în anumite condiţii stabilite şi comunicate băncii de către debitor.

Ipoteca1 este o garanţie imobiliară reală şi accesorie, care nu implică deposedarea de bunul adus în garanţie a celui ce o încheie. Ipoteca conferă creditorului ipotecar neplătit la scadenta, dreptul de urmărire a imobilului în mâinile oricui s-ar afla , dreptul de a cere scoaterea imobilului la executare silita şi de a fi plătit cu preferinţa în preţul astfel realizat.

Dreptul real de ipotecă nu conferă creditorului posesia, uzul sau dispoziţia asupra bunului ipotecat.

Caracteristicile generale ale ipotecii sunt:

• este un drept real accesoriu ce însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor;

• este o garanţie imobiliară; • este indivizibilă, în sensul că va continua să existe asupra întregului

imobil, chiar dacă a fost plătită o parte din datorie; • este supusa principiului specializării; 1 Cod Civil - art. 1746-1815


134

• nu se poate constitui decât în cazurile şi cu formele prevăzute de lege. Pentru constituirea ipotecii convenţionale (care ia naştere din acordul de

voinţa al pârtilor), împrumutatul trebuie sa îndeplinească doua condiţii de fond: • sa aibă capacitatea deplina de exerciţiu; • sa aibă calitatea de proprietar actual.

Condiţiile de formă ale contractului de ipoteca sunt următoarele: • constatarea acestuia trebuie realizata printr-un act scris (contract) investit

cu formula autentica de autoritatea competenta, respectiv notarul public, nerespectarea acestei formalităţi conducând la nulitatea absoluta a ipotecii;

• obligativitatea efectuării publicităţii ipotecii prin care se asigură opozabilitatea actului faţă de terţi, precum şi rangul de preferinţă al ipotecii. Publicitatea constă în înscrierea în Cartea Funciară a actelor referitoare la terenuri şi construcţii, inclusiv a garanţiilor sub forma de ipoteci.

Rangul unei ipoteci este dat de data intabulării (înscrierii) unei ipoteci la

Cartea Funciara, faţă de alte ipoteci ce se constituie asupra aceluiaşi imobil. O ipotecă inscripţionata asupra unui imobil ce nu mai este grevat de vreo altă sarcină anterioara, este de rangul întâi, ipoteca constituită şi inscripţionată ulterior acesteia, este de rangul doi şi aşa mai departe.

Importanţa rangului ipotecii constă în faptul că între doi creditori de rang diferit, cel cu rang prioritar, deci cel ce a înregistrat-o mai întâi, va avea dreptul să se despăgubească integral din preţul imobilului ipotecat.

Efectele ipotecii se manifestă în doua direcţii, şi anume spre debitor şi spre creditor. Efectele faţă de debitor rezidă în faptul ca acesta păstrează mai departe posesia imobilului ipotecat. Debitorul poate înstrăina bunul ipotecat, dar aceasta se strămuta către noul dobânditor, grevat de aceasta sarcina. Efectele faţă de creditor rezidă în faptul că ipoteca conferă creditorului ipotecar, la scadenţa, dreptul de a trece la realizarea ipotecii, recunoscându-i un drept de urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar afla. Creditorul ipotecar se bucură şi de un drept de preferinţa faţă de ceilalţi, luându-se în considerare rangul ipotecii, pentru satisfacerea creanţei sale. În aceste condiţii, din preţul obţinut la vânzarea silita a imobilului, creditorul ipotecar va primi plata integrala a creanţei sale cu preferinţa fata de alţi creditori.

Garanţiile reale mobiliare pot avea ca obiect: 1. bunuri propriu-zise : • orice bun mobil corporal, principal sau accesoriu, fungibil sau

nefungibil, inclusiv stocuri; • instrumente negociabile, inclusiv cele garantate printr-o ipoteca; • universalitatea bunurilor mobile ale debitorului, care poate îngloba


135

inventarul bunurilor circulante şi bunurile viitoare; • recolta, minerale ce urmează a fi obţinute sau sunt deja obţinute; • echipamente, instalaţii, maşini agricole; • nave, aeronave; • bunuri mobile închiriate sau luate în leasing pe o durata mai mare de 1 an; • orice alt bun ce poate fi grevat cu sarcini, cu excepţia celor care, prin

dispoziţii de lege ori angajamente asumate de proprietar, nu pot fi înstrăinate.

2. drepturi, actuale sau viitoare, referitoare la: • solduri creditoare ale conturilor de depozit, depuneri de economii ori

depozite la termen deschise la instituţii bancare sau financiare; • certificate de depozit, conosamente şi altele similare; • acţiuni şi părţi sociale din societăţi pe acţiuni şi cu răspundere limitată; • drepturi de exploatare a resurselor naturale şi operare de servicii publice,

in condiţiile prevăzute de lege; • drepturi de invenţii, mărci de fabrică şi alte drepturi de proprietate

intelectuală, industrială sau comercială; • drepturi din închirierea sau arendarea unor bunuri imobiliare; • drepturi societare; • orice drept, exclusiv sau nu, de a tranzacţiona cu bunuri mobile sau de a

asigura servicii, care poate fi cedat de către titular; • drepturi de creanţa, garantate sau negarantate; • poliţe de asigurare.

Gajul poate fi utilizat drept garanţie la acordarea creditelor, sub forma gajului civil sau comercial, cu deposedare sau fără deposedare. Caracterul de gaj civil sau gaj comercial este determinat de natura obligaţiei principale pe care o garantează. Dacă obligaţia garantata prin gaj este un act de comerţ încheiat de un comerciant, gajul are caracter comercial, în caz contrar are caracter civil. În aceste condiţii, ”gajurile constituite de banca sunt gajuri comerciale”1, întrucât acordarea de credite (scrisori de garanţie bancara) sunt considerate acte de comerţ Deoarece contractul de gaj nu este reglementat în întregime de Codul Comercial, în lipsa unor astfel de reglementari se aplica prevederile din Codul Civil , potrivit art. 1 din Codul Comercial.

Gajul cu deposedare (amanetul) este un contract accesoriu, unilateral, real, prin care debitorul remite creditorului sau un lucru mobil, corporal sau necorporal, în vederea garantării datoriei sale. Se constituie în situaţii mai deosebite asupra unor bunuri mobile cu valoare mare şi volum fizic mic.

1 Codul Comercial -art. 3 pct. 11


136

Gajul fără deposedare reprezintă un contract consensual în baza căruia, bunul ce constituie obiectul gajului, rămâne în continuare în posesia debitorului. Condiţiile necesare pentru existenta unui gaj valabil sunt: • capacitatea pârtilor; • predarea bunului (remiterea) în cazul gajului cu deposedare; • existenta unui act scris; • opozabilitatea contractului de gaj fata de terţi; • asigurarea bunurilor.

Asupra unui bun gajat, cu deposedare, creditorul are următoarele drepturi şi obligaţii: • sa reţină bunul în cazul gajului cu deposedare, până la stingerea datoriei; • dreptul de a păstra bunul gajat implică şi dreptul creditorului de a-1 revendică din mâna oricui s-ar găsi, în condiţiile legii; • creditorul are faţă de debitorul care a constituit gajul calitatea de detentor primar (persoana care ţine un lucru stăpânindu-1 fără intenţia sau voinţa de a efectua aceasta stăpânire pentru sine); • creditorul răspunde pentru pierderea ori deteriorarea bunului gajat dacă acesta s-a produs din culpa sa; • creditorul nu are dreptul sa se folosească de bunul gajat; • după achitarea datoriei, creditorul trebuie sa restituie bunul primit în gaj.

Faptul de a fi contractat o obligaţie implica pentru debitor răspunderea nelimitata şi cu întreg patrimoniul sau pentru garantarea executării obligaţiei, principiu exprimat în art. 1718 Cod Civil potrivit căruia "oricine este obligat personal , este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile şi imobile , prezente şi viitoare "

Legea creează deci, în favoarea creditorului, un drept de gaj general asupra tuturor bunurilor debitorului, iar în caz de neexecutare a obligaţiei, creditorul are dreptul sa fie despăgubit din masa generala de bunuri ale debitorului.

Dreptul de gaj general conferă creditorului o creanţa chirografara şi obliga debitorul sa răspundă de îndeplinirea obligaţiilor sale cu toate bunurile prezente şi viitoare, întregul sau patrimoniu servind pentru garantarea comună şi proporţionala a tuturor creditorilor chirografari.

Întrucât toţi creditorii au o poziţie egală fata de bunurile debitorului, în caz de insuficienta a sumelor obţinute prin executarea silită, sumele realizate efectiv se împart între banca şi ceilalţi eventuali creditori, proporţional cu valoarea creanţelor fiecăruia.

Fidejusiunea (cauţiunea) este un contract accesoriu, unilateral, consensual şi cu titlu gratuit, prin intermediul căruia o persoana numita fidejusor se obliga faţă de creditorul alte persoane sa execute obligaţia celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa el însuşi.


137

Persoana fidejusorului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: • capacitatea juridica de a contracta; • sa fie solvabil; • sa aibă domiciliul în ţară;

Cesiunea de creanţa1 este o convenţie scrisa prin care un debitor transmite o creanţa a sa unei alte persoane.

Cesiunea de creanţa este un mijloc de transmitere a obligaţiilor, constând în acordul de voinţa prin care creditorul numit cedent transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau gratuit, dreptul dau de creanţa unei alte persoane numita cesionar, care va deveni creditor în locul sau şi se va putea încasa creanţa de la debitorul cedat.

Creanţa trebuie sa fie :

• certa - să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic; • lichida - să fie determinată cu exactitate valoarea ei; • exigibila - să fie localizată în timp la o dată precisă, nu sub condiţie.

Cesiunea de creanţă fiind o convenţie, un contract2, trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale contractului.

Constituirea garanţiilor se efectuează având în vedere ca funcţiile pe care acestea le îndeplinesc sunt următoarele: • stimulează şi asigura respectarea disciplinei contractuale prin executarea

in mod corespunzător şi la termen a obligaţiilor asumate de către împrumutat;

• asigura economisirea de lichidităţi, în sensul ca împrumutatul dovedeşte ca dispune de lichidităţi potenţiale asigura securitatea creditului prin faptul ca garanţia poate fi valorificata de banca în vederea acoperirii creditului nerestituit şi a dobânzilor neachitate de către debitor.

Creditele se pun la dispoziţia societăţilor comerciale – clienţi ai Băncii

după îndeplinirea tuturor condiţiilor de acordare şi după verificarea următoarelor:

• existenta aprobării creditului în formă scrisă şi semnată; • existenta şi corectitudinea contractelor de credit şi de garanţie şi

îndeplinirea formalităţilor de publicitate a garanţiilor; • înregistrării corecte în contabilitate a garanţiilor aferente; • îndeplinirea condiţiilor precedente prevăzute în contractul de credit, acolo

unde este cazul;

1 Cod Civil - art. 1392 şi următorul 2 Cod Comercial - art. 479 alin. 2


138

Pe perioada de creditare, creditele sunt urmărite pentru a se preîntâmpina posibile pierderi / nerambursări la scadenţă. Aceste vor fi permanent monitorizate prin semnalele care ar putea indica înrăutăţirea condiţiei economice a împrumutatului, existenţa continuă şi buna condiţie a garanţiilor reale şi personale, îndeplinirea continua a condiţiilor solicitate prin contractul de credit şi orice alte elemente care ar putea afecta poziţia de risc a Băncii.

5.3.2. Implementarea analizei de credit propusă

Societatea comerciala FEEA SA solicită BRD obţinerea unui credit pentru investiţii, în vederea achiziţionării unei linii tehnologice CAD-CAM, în suma de 1.088.889 EUR, pentru proiectarea şi fabricarea confecţiilor metalice.

Detalii despre creditul solicitat: • Valoarea creditului - 915.759 EUR (84,1% din valoarea totala a

investiţiei) • Termen de acordare - termen mediu ( 5 ani) • Perioada de gratie - 1 an • Rambursare - rate egale trimestriale • Garantarea creditului - ipoteca de rang I asupra imobil , situat în Calea

Floreasca 135 , Sector 1 , Bucureşti , evaluat la 7.125 mii lei

I. Prezentarea societăţii comerciale FEEA S.A. a) Nr. şi data înregistrării la Registrul Comerţului: J40/858/1991 b) Forma juridica: societate pe acţiuni c) Tipul activităţii: producţie d) Structura acţionariatului:

-FPS 18.558% -SIF Oltenia 16.179% - PPM 14.264% - PAS Automind 23.072% - SC ROMENERGO SA 27.920% - Nelepcu Grigore (manager) 0.003% - Manole Ion (manager) 0.02% - Cristea Dan (manager) 0.02%

e) Structura forţei de munca (la 30.06.1998) - personal TE SA 315 - muncitori 474

f) Obiect de activitate • Producţia, proiectarea, consultanţa, asistenţa tehnică şi service-ul de

echipamente şi aparatura de automatizare, de măsură şi control, de


139

electronică industrială şi medicală; • Activităţi de cercetare; • Activităţi de proiectare, producţie, instalare şi service pentru sisteme de

telecomunicaţii; • Activităţi de import-export de bunuri şi servicii;

• Societatea este unica producătoare din România de înregistratoare electronice

g) Principalii concurenţi pe piaţa internă sunt societăţile cu profil de activitate similar, respectiv:

• ABB România – Bucureşti; • Automatica SA – Bucureşti; • Perom SA – Bacău; h) Clienţii cei mai importanţi sunt: • Elcomex SA – Bucureşti; • Alisan SA – Bucureşti; • Sidex Galaţi;

II. Piaţa şi comercializarea SC FEEA SA produce şi comercializează următoarele categorii de produse:

• Produse destinate automatizărilor industriale – aparatura individuală şi echipamente şi sisteme complexe de automatizare;

• Echipamente electronice de cântărire şi dozare; • Echipamente electronice de supraveghere şi alarmare la efracţie şi

incendiu; • Circuite imprimate;

Dacă până în anul 2002, produsele destinate automatizărilor deţineau o pondere de peste 95% din totalul vânzărilor societăţii, în anii următori ponderea acestora a început sa scadă datorita atât reducerii cererii şi apariţiei concurentei, cat mai ales intensificării eforturilor managementului pentru diversificarea gamei de fabricaţie şi oferirea de noi produse şi cucerirea de noi pieţe.

În ultima perioadă, cererea pe piaţa echipamentelor de cântărire şi sistemelor de alarma a cunoscut o evoluţie ascendentă datorită dezvoltării comerţului în noua conjunctură socio-politică şi a simţului de proprietate, a necesităţii apărării proprietăţii, dat de aceeaşi evoluţie a evenimentelor.

Politicile de marketing adoptate de FEEA, referitoare la echipamentele de cântărire i-au asigurat acesteia o poziţie solidă şi stabilă pe aceasta piaţă. Pentru menţinerea şi dezvoltarea acestei pieţe societatea are preocupări continue, menţionând parteneriatul cu firma SCAIME (Franţa) privind programul de transfer tehnologic finanţat de PHARE.


140

III. Aspecte economice ale SC FEEA S.A. Pentru a analiza eficienta activităţii societăţii, prezentăm în continuare

principalii indicatori (anexa 1). Tendinţa afacerii pe perioada analizata a fost de descreştere, respectiv:

• Creşterea de 1.8 ori a cifrei de afaceri şi de 2.2 ori a veniturilor totale a fost sub creşterea de 4 ori a inflaţiei în aceasta perioadă.

• Activele totale au crescut de 1.4 ori, din care activele circulante au crescut de 2.2 ori; creşterea activelor circulante se datorează în majoritate creşterii stocurilor de 2.9 ori.

• Obligaţiile societăţii (inclusiv credite) au crescut de 3.2 ori. Societatea realizează profit pe toata perioada analizată, rata profitului fiind

în medie de 1.2%. Pe perioada analizată, gradul de imobilizare exprimat prin active

imobilizate/total active a fost în scădere de la 0.7 în anul 2002 la 0.5 în anul 2004, ducând la echilibrarea raportului dintre activele imobilizate şi activele circulante.

Viteza de rotaţie a activelor totale exprimata prin raportul dintre cifra de afaceri/active totale a avut un trend crescător, dar prezintă în continuare valori subunitare, în medie 0.5, indicând o folosire neeficienta a activelor, cât şi un grad redus de folosire a capacităţii, active nefolosite sau folosite parţial.

Societatea dispune de disponibilităţi băneşti, principalul element de caracterizare a trezoreriei şi chiar a solvabilităţii unei societăţi comerciale.

Gradul net de asigurare cu disponibilităţi băneşti fata de activele circulante trebuie sa fie minim 3-5%, iar faţă de activele totale trebuie sa fie minim 1-1.5%. Societatea se încadrează şi depăşeşte aceste limite, iar din activitatea practica acele nivele asigura necesarul zilnic curent pentru a satisface plăţile normale imediate ale societăţii.

Mijloacele economice sunt cuprinse în activul bilanţului (anexa 2). În perioada 2002-2004 , activele imobilizate au crescut cu 7.2%, în

timp ce activele circulante au crescut de 2.2 ori, ceea ce a condus la o echilibrare a raportului dintre activele imobilizate şi activele circulante (51 % activele imobilizate, 49% activele circulante).

În structura , activele imobilizate sunt reprezentate în proporţie de 22% de terenuri, cca. 70% mijloace fixe şi 7% imobilizări financiare.

Activele circulante au următoarea structură: • Stocurile au fost în creştere de la o pondere de 53.5% în anul 2002 la 71%

în anul 2004; ponderea principală o au produsele în curs de execuţie între 50% şi 62%;

• Creanţele au fost în descreştere ca pondere, de la 35% la 22.5% • Disponibilităţile băneşti au evoluat oscilant, între minim 6.5% în anul 2002

şi maxim 17.4% în anul 2003.


141

Sursele financiare de acoperire a mijloacelor economice sunt grupate în pasivul bilanţului după destinaţie şi provenienţa, având următorul conţinut (anexa2).

Gradul de îndatorare, calculat ca raport între plăţile exigibile/total activ, are o evoluţie crescătoare, respectiv 28.7% în anul 2002 şi 49.4% în anul 2004.

Finanţarea mijloacelor economice din capitalul propriu a fost în scădere (71.2% în anul 2002, 49.8% în anul 2004).

Fondul de rulment este pozitiv şi în creştere, deci activele imobilizate şi o parte din activele circulante sunt finanţate din surse proprii. Trezoreria, însă, este negativă, arătând ca nevoia de fond de rulment nu este acoperita din fondul de rulment, societatea fiind nevoita sa apeleze la credite de trezorerie pentru acoperirea deficitului (anexa3).

Activele circulante au fost finanţate în majoritate din surse atrase (între 63.3% şi 75.5%), din surse împrumutate finanţarea a fost în scădere de la 24.3% în anul 2002 la 18.3% în 2004, iar din fondul de rulment, nivelul minim de 6.3% a fost în 2004 şi nivelul maxim 14.4% în anul 2003. Finanţarea mijloacelor circulante în proporţie de peste doua treimi din fondul de rulment apreciez că este considerată o finanţare bună.

Indicatorii economico-financiari ai societăţii, se regăsesc în anexa 4 . Lichiditatea curentă înregistrează valori constante şi satisfăcătoare la

cele trei perioade analizate. Valoarea mare a stocurilor în cadrul activelor circulante determina înregistrarea unui nivel scăzut al indicatorului lichiditatea imediată.

Solvabilitatea patrimonială înregistrează valori bune, dar în scădere, însă societatea se poate bucura de încrederea furnizorilor şi creditorilor săi.

Durata de imobilizare a creanţelor a avut o evoluţie bună şi în descreştere de la 91 zile în anul 2002 la 70 zile în anul 2004.

Gradul de îndatorare înregistrează valori bune, ca urmare a nivelului ridicat al capitalurilor proprii, respectiv capitalul social. Se remarcă însă trendul ascendent al acestui indicator, societatea îndatorându-se mai mult la banca (creşterea volumului datoriilor financiare).

Societatea înregistrează profit, existând certitudinea asupra viabilităţii afacerii, randamentul folosirii mijloacelor economice pe perioada analizată a fost mai mic, datorita faptului ca rentabilitatea este mult sub nivelul ratei dobânzilor.

IV. Prezentarea investiţiei

Obiectivul principal al investiţiei este de a asigura premisele ca produsele societăţii FEEA S.A., din gama echipamentelor de automatizare să se prezinte la un nivel competitiv, comparabil cu al firmelor concurente. Ca obiective secundare ce decurg din cel principal sunt:

• Scăderea costurilor de fabricaţie prin creşterea productivităţii şi scăderea


142

consumurilor energetice; • O flexibilitate mărită pentru subansamblele ce se execută pe utilajele

aferente investiţiei, ceea ce conduce la introducerea în fabricaţie în timp util de noi sortimente şi scăderea costurilor cu pregătirea fabricaţiei;

• Scăderea gradului de dependenţa faţă de furnizorii de subansamble. Linia tehnologică ce face obiectul investiţiei se compune dintr-o linie

de proiectare şi prelucrare la rece a tablelor în tehnologie CAD/CAM, o instalaţie de sudura MIG/MAG şi o linie de vopsire cu pulbere electrostatică şi cu vopsele ecologice .

V. Indicatori de investiţii Indicatorii de eficienţă ai investiţiei sunt determinaţi prin metoda cost-

beneficiu, pe baza tehnicii actualizării şi au la bază următorii parametri: • Durata de viata a proiectului - 10 ani • Factor de actualizare - 19%

A . Investiţia totala - 8380 RON din care 1033 C+M (anexa 5) B. Indicatorul "venituri actualizate/costuri actualizate" - (anexa 6)

R = 1.028 C. Indicatorul "venit net actualizat" - (anexa 7)

VNA =5442 RON. D. Indicatorul "rata internă de rentabilitate "- (anexa 8)

RIR = 28.3%

În celelalte anexe se regăsesc următorii indicatori:

Bugetul de venituri şi cheltuieli - anexa 9

Fluxul de numerar pentru calculul indicatorilor de eficienţă a investiţiei – anexa 10

Proiecţia surselor de investiţii şi utilizarea acestora - anexa 11

Modelul Z Al Lui Altman

Documents

Transcript of Modelul Z Al Lui Altman