UNIVERSITATEA ,,PETRE ANDREI “DIN IAŞIFACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINTELE EDUCAŢIEI

DISCIPLINA: PSIHODIAGNOZA PERSONALITĂŢIIPROGRAMUL DE STUDII: PSIHOLOGIE

CICLUL DE STUDII: I,diploma de licenţă,an IIITITULAR CURS : Lect.Dr.Constantin Bere

REFERAT

,, MODELUL BIG FIVE ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII ”

STUDENT : AGAVRILOAEI (BERARI) CORINA-ELLAAN III,SEM I

IANUARIE 2014

1

Când vorbim despre psihodiagnoza personalităţii avem în vedere utilizarea instrumentelor psihodiagnostice în scopul investigării, evaluării sau predicţiei în ceea ce priveşte unele structuri sau trăsături ale personalităţii sau a unor activităţi umane specifice condiţionate de aceste trăsături sau structuri. Pentru a putea utiliza un test, este necesară cunoaşterea teoriei personalităţii care stă la baza sa. Cel mai simplu, în domeniul personalităţii măsurare înseamnă a da o valoare numerică unui aspect psihic. Măsurarea se poate face pe mai multe tipuri de scală: nominală, ordinală, de interval şi de raport. Toate testele psihometrice de personalitate se bazează pe autoevaluări sau heteroevaluări conştiente, aspectele inconştiente ale psihismului rămânând neexplorate. Aceste evaluări pot fi viciate de faptul că sunt bazate pe opinii ale subiectului, presupoziţia că aceste opinii sunt evaluări valide fiind cumva implicită. Evaluăriile pot fi influenţate de capacitatea şi dorinţa de autodezvăluire a subiectului.

Calitatile psihometrice sunt cele care definesc valoarea testelor ca instrumente de masura, respectiv capacitatea acestora de a surprinde in mod real, acurat si sistematic realitatea psihologica pe care isi propun s-o masoare. Principalele calitati psihometrice ale testelor sunt validitatea – respectiv capacitatea testului de a masura ceea ce isi propune sa masoare, fidelitatea – capacitatea testului de a oferi masuri consistente si stabile si discriminarea – capacitatea de a diferentia intre indivizi in raport cu constructele evaluate. Este contraindicata utilizarea testelor care nu prezinta calitati psihometrice acceptabile sau teste despre care nu sunt cunoscute valorile acestor indici.

Construcţia testelor de personalitate a fost influenţată în cea mai înaltă măsură de teoriile care concep personalitatea ca un sistem (structură) de trăsături, acestea din urmă fiind înţelese ca moduri specifice şi carecteristice de comportament, cunoaştere, simţire.

Prin termenul de trăsătură de personalitate înlelegem o dispoziţie sau caracteristică subiacentă ce poate fi folosită ca explicaţie pentru regularităţile şi consistenţa comportamentului individual (Dictionary of psychology, 1985). Acest sens de definire a trăsăturilor de personalitate implică o bază explicativă, o teorie asupra personalităţii, datele recoltate prin teste neputând fi interpretate fără cunoaşterea acestei teorii.

În perioada de construire a marilor teste empirice, Wiggins definea o trăsătură de personalitate ca un pattern de comportament observabil şi nu ca o simplă dispoziţie psihică (explicaţia comportamentului putând fi găsită la un alt nivel), în timp ce actualmente tendinţa este aceea de a concepe trăsăturile ca şi constructe explicative.

Costa şi Mc Crae definesc trăsăturile de personalitate ca dimensiuni ale diferenţelor individuale privind tendinţa de a apărea / prezenta patternuri consistente de gândire şi acţiune. Există două implicaţii ale acestei idei: a. Reliefarea (prin teste adecvate) a acestor trăsături ne dă posibiitatea de a infera asupra subiectului şi mai ales asupra comportamentului, gândirii, simţirii concrete a acestuiea şi b. Putem vorbi despre trăsătură ca prorpietate a unui individ ce justifică plasarea sa de-a lungul unei dimensiuni a psihismului (bipolaritatea factorială),. Trăsătura devenind astfel o explicaţie posibilă asupra comportamentului persoanei.

Modelarea personalităţii în termeni de structuri preferenţiale reprezintă o tendinţă complementară celei în care personalitatea era abordată prin trăsăturile sau dimensiunile de bază.. Această tendinţă este preocupată de structurile şi tipurile comune. Este vorba de o abordare, o perspectivă diferenţială versus una bazată pe ceea ce este comun interindividual (o abordare idiografică sau una nomotetică după Allport). Ideea de bază a acestei abordări este

2

aceea conform căreia fiecare individ prezintă o echilibrare specifică a unor tipuri sau structuri de bază.

De bază în această abordare sunt teoriile asupra tipurilor, dintre care una fundamentală este cea jungiană. Aceasta din urmă se particularizează cumva prin faptul că a condus la viziuni care îmbină, sintetizează această tendinţă cu cea diferenţiatoare. În psihologia personalităţii au fost construite numeroase tipologii, pornind de la presupunerea că există patternuri coerente de comportamment sau stiluri consistennte de acţiune suficient de bine definite pentru a permite o taxonomie a persoanei de-a lungul acestor tipuri.Până în anii 80, în diagnoza personalităţii s-a manifestat tendinţa de aplicare în diagnoză a tipologiilor temperamentale sau de orientare a valorilor. Actualmente se manifestă o tendinţă de a integra o viziune tipologică cu perspectiva diferenţială.

Psihologia cognitivă defoneşte psihismul ca sistem funcţional apărut şi dezvoltat în funcţie de mediu şi necesităţile acestuia. Ca o altă idee ade bază a acestei abordări, reţinem faptul că nu toate aspectele funcţionării psihice sunt utile pentru adaptare sau supravieţuire, apărând cumva ca anomalii.

Într-o variantă clasică, abordarea cognitivă cercetează şi ierarhizează structurile mentale în funcţie de relaţia lor directă cu adaptarea organismului la realitate. O perspectivă cognitivistă mai nouă depăşeşte această viziune, aducând în sfera preocupărilor şi ceea ce este distorsionat, iraţional, anormal etc şi de aici apare perspectiva unor structuri care pot explica singularul, excentricitatea, chiar boala, înţelese ca alternative cu valoare de supravieţuire în circumstanţe iraţionale.

Un model de bază pentru această abordare este modelul constructelor personale al lui Kelly iar un altul este cel privind stilurile cognitive (dependent de câmp vs independent, internalizant vs externalizant, impulsiv vs reflexiv, evolutiv vs reductiv). La acestea se adaugă alternanţa între stiluri (mobilitate vs fixitate), varierea între stiluri în funcţie de situaţie. În România au existat cercetări ale lui Marcus, Catina şi Minulescu cu privire la unele stiluri apreciative cu rol prognostic pentru orientarea vocaţională. Cercetările lui Marcus privind empatia au relavat importanţa criteriului afectiv în apreciere, prin utilizarea prevalentă a propriei experienţe afective: stil analogic, empatic, reflexiv, detaşat etc.Ideea de bază a noii abordări cognitive este aceea de a include în evaluare şi modelare atât mecanismele cognitive (de procresare logică), cât şi a celor inconştiente de natură afectivă. De amintit că această orientare nu a generat niciun instrument complex acreditat şi utilizat pe plan internaţional.

Modelul Big Five derivă din abordările de tip lexical în studiul personalităţii, având la bază ipoteza că acele diferenţe individuale care sunt cele mai semnificative pe plan social şi comportamental vor fi encodate în limbajul persoanelor. Cu cât aceste difernţe sunt mai importante, cu atât creşte probabilitatea ca ele să fie exprimate prin înţelesul unui singur cuvânt. Primul care a încercat o descriere a personalităţii în termeni lingvistici a fost Klages (1926), urmat apoi de cercetători precum Allport şi Odbert, Cattell, Gough, Eysenck,etc. O parte dintre aceste abordări se înscriu pe linia deschisă de analiza factorială, altele aparţin mai degrabă curentului empirist.

Pentru prima oară ideea modelului personalităţii în 5 factori a fost o ipoteză teoretică a unor autori ca Fiske (1949) sau Tupes şi Christal (1961). Ea a căpătat relevanţă şi pregnanţă ştiiinţifică printr-un studiu realizat de Norman în 1963. De atunci modelul a constituit obiectul a numeroase cercetări şi a generat mai multe instrumente psihodiagnostice.

3

Chestionarele de tip Big Five se înscriu pe de o parte în sfera abordărilor lingvistice, pe de altă parte în sfera liniei de cercetare generată de aplicarea analizei factoriale în studiul personalităţii şi foarte general vorbind, în curentul care vizează conceperea personalităţii ca un ansamblu de trăsăsturi sau dimensiuni. Procedura de lucru in constuirea unor instrumente de tip Big Five este aplicarea analizei factoriale asupra unor date de autoevaluare şi heteroevaluare pentru aceleaşi loturi de subiecţi. Majoritatea cercetărilor indică actualmente un acord general asupra modelului cu 5 factori, cu atât mai mult cu cât au fost realizate studii pe un număr larg de limbi şi populaţii.

Goldberg şi Hofstee (1990, 1992) identifică 5 factori numiţi: 1. Surgency (izbucnire) – extravert, vorbăreţ; 2. Agreabilitate – plăcut, cooperant; 3. Conştiinciozitate – organizat, sistematic; 4. Stabilitate emoţională – neemotiv, lipsit de invidie; 5. Intelect – creativ, intelectual.Costa şi McCrae au realizat o serie de studii care i-au condus către realizarea unor chestionare care cuprind 5 factori, fiecare dintre aceştia având 6 faţete: 1. Nevrotism, 2. Extraversie; 3. Deschidere; 4. Agreabilitate; 5. Conştiinciozitate. Este vorba despre chestionarul NEO pI R cu cele două forme ale sale (auto- şi hetero- evaluare).

Studii realizate în Olanda Brokken (1978), De Raad (1988, 1992), Hofstee, De Raad, Goldberg (1991). Au evidenţiat în fază iniţială 6 factori, a căror analiză a condus în final spre o soluţie de 5 superfactori: 1. Extraversie – vesel, exuberant; 2. Agreabilitate – blând, tolerant; 3. Conştiinciozitate – grijuliu, prompt; 4. Stabilitate emoţională – calm, stabil şi 5. Intelect – critic, rebel.Cercetările germane (Ostendorf, 1990) au condus de asemenea spre 5 factori: Surgency, Agreabilitate, Conştiinciozitate, Stabilitate emoţională, Intelect. În acest context factorul 5 – Intelect este definit ca inteligenţă sau factor intelectual de abilităţi cognitive.Caprara şi Perugini (1994) în cadrul unor studii realizate pe populaţie italiană, identifică de asemenea 5 mari factori: 1. Conştiinciozitate; 2. Extraversie; 3. Calmitate vs iritabilitate; 4. Egoism vs altruism şi 5. Convenţionalitate. Factorii 3 şi 4 erau rotaţii ale Agreabilităţii şi Stabilităţii emoţionale. Factorul 5, definit prin termeni ca: rebel, critic vs servil, conservator, este destul de apropiat de factorul 5 olandez.Studii rezumative realizate de autori precum Digman şi De Raad (1990, 1994) indică un acord unanim al cercetătorilor în privinţa primilor 4 factori: Extraversie, Agreabilitate, Conştiinciozitate şi Stabilitate emoţională (Nevrotism). În ceea ce priveşte cel de-al cincilea factor denumirile sunt controversate.

În concluzie, se poate afirma că există un consens destul de larg între cercetătorii din domeniu şi constructorii de teste de personalitate în ceea ce priveşte o viziune asupra persoanlităţii ca o structură constând din 5 superfactori sau dimensiuni mari ale persoanalităţii. Modelul Big Five este în esenţă un cadru general de îţelegere şi descriere a personalităţii, în care ceea ce dă sens dimensiunilor personalităţii sunt acele grupări de înţelesuri psihologice importante în viaţa de zi cu zi şi utilizate ca atare pentru a diferenţia indivizii în cadrul fiecărei limbi.

In cadrul modelului Big Five există două categorii de instrumente: 1. teste (inventare) de personalitate şi 2. liste de adjective. De obicei listele de adjective sunt destinate heteroevaluării iar inventarele autoevaluării.

1. Liste de adjective:

4

a. BRS (Bipolar Rating Scale), lista de adjective a lui Goldberg, 1981, care conţine 50 adjective în scale bipolare, câte 10 pentru fiecare superfactor. Evaluarea pentru fiecare adjectiv se face pe o scală în 9 trepte.b. IAS – R (Interpersonal Adjective Scales – Revised), Wiggins, 1990c. BARS (Bipolar Adjective Rating Scale), care cuprinde 179 adjective bipolare, organizate în 5 scaled. SACBIF (Short Adjective Checklist Big Five), Perugini, Leone, Galluci, Lauriola, 1993, care cuprinde 50 adjective bipolare pentru cele 5 scale.

2. Chestionare de personalitate

a. NEO PI R (Neuroticism Extraversion Openess Personality Inventory – Revised) si forma scurta NEO FFI (Neuroticism Extraversion Openess Five Factor Inventory), Costa şi McCrae, 1992b. PPQ (Professional personality Questionaire), Kline şi Lapham, 1992c. ZKPQ – III (Zuckerman – Kuhlman Personality Inventory), forma a II-a, 1992d. BFQ (Big Factor Questionaire), Caprara, Barbaraneli, Borgogni, Perugini, 1993.E. BFI (Big Five Inventory), John, Srivastava, 1999f. FF NPQ (Five Factor Nonverbal Personality Questionnaire), Jackson, Paunonen, Ashton, 2004

Modelul Costa şi McCrae

Cazul celor 2 autori americani este cumva aparte printre apartenenţii modelului Big Five, ei fiind preocupaţi nu doar de cercetare, ci mai ales de construirea unui instrument psihodiagnostic complet. În 1985 au lansat prima variantă a chestionarului NEO, după care s-au focalizat pe descoperirea şi validarea faţetelor celor 5 mari factori şi pe construirea unui model interpretativ bazat pe acest model.

În modelul propus asupra persoanalităţii, trăsăturile sau dimensiunile de personalitate apar ca subdiviziuni fundamentale ale fiinţei umane, alături de abilităţile cognitive şi cele fizice, precum şi de altele care intră în alcătuirea personalităţii ca „material brut”. Psihodiagnoza nu abordează în mod direct aceste tendinţe bazale, ele nefiind observabile şi funcţionând ca şi constructe ipotetice. Ceea ce interesează pe psihodiagnostician sunt adaptările specifice, felul în care au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi interne.

Trăsăturile bazale ale personalităţii, respectiv cei 5 superfactori, apar ca dispoziţii psihice fundamentale care sunt la rândul lor „deservite”, de structurile sau bazele biologice (suportă influenţe de intermediere din partea acestora din urmă). Între tendinţele bazale ale personalităţii şi biografia obiectivă a persoanei nu există o legătură directă. Trăsăsturile măsurate prin modelul Big Five pot fi cel mai bine înţelese dacă sunt privite ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice, denumite adaptări caracteristice, care la rândul lor pot furniza explicaţii pentru comportamentele observabile. În raport cu manifestările observabile, psihice sau psohosociale, trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale.

Personalitatea aşa cum apare ea în ontogeneză este supusă unor influenţe endogene (tendinţe bazale – cu caracter de concepte ipotetice care nu sunt observabile direct dar pot fi inferate) şi unor influenţe exogene. Trăsăturile de personalitate constituie deci o subdiviziune

5

majoră a tendinţelor de bază, alături de abilităţile cognitive, sexuale şi de alte materiale primare ale psihismului.

Influenţele externe includ cadrul socio-cultural de formare a persoanei, evenimentele de viaţă şi întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieţii. Ele operează asupra individului în ontogeneză şi pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială”.

Biografia obiectivă este constituită din cursul real al comportamentelor şi trăirilor care formează viaţa individului. Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei obiective şi include gânduri, sentimente, acţiuni, atitudini etc.Punctul de focalizare (întâlnire) în modelul celor doi autori este nivelul „adaptărilor caracteristice”, constituite atât din personalitate cât şi din cultură, ele având valoare de expresii fenotipice ale trăsăturilor. Ele definesc identitatea contextualizată a persoanei şi conţin obiceiuri, deprinderi, valori, motive, roluri, relaţii.Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice revine imaginii de sine, ca o subdiviziune a nivelului. Conţinuturile itemilor chestionarului sunt legate direct şi în înaltă măsură de acest nivel al imaginii de sine.

Superfactorii personalităţii În chestionarul celor 2 autori americani fiecare dintre cei 5 superfactori are âte 6 faţete care au fost validate prin analiză factorială. Având în vedere specificitatea înaltă a acestor tipuri de instrumente pentru cultura limbii respective, este posibil ca structura intrafactorială (faţetele) a celor 5 superfactori să difere în spaţii lingvistice şi culturale diferite, conform a ceea ce populaţia vorbitoare în mod specific consideră util în evaluarea comportamentului sau a personalităţii. Structura normelor va fi de asemenea diferită de la o populţie la alta.

1. Nevrotism - NConsiderat ca domeniul cel mai cercetat al personalităţii, este definit ca stabilitate emoţională vs instabilitate, neadaptare. Scorurile înalte definesc tendinţa generală de a trăi afecte negative, de a

6

BAZE BIOLOGICE

TENDINŢE BAZALE

Nevrotism,Extraversie,DeschidereAgreabilitate

Conştiinciozitate

ADAPTĂRI CARACTERISTICE

Scopuri personaleAtitudini

BIOGRAFIE OBIECTIVĂ

Reacţii emoţionale, Schimbări semnificative

INFLUENŢE EXTERNE

Norme culturale

EvenimenteÎntâlniri

IMAGINE DE SINE

Scheme ale euluiMituri personale

I. S.

avea idei iraţionale, scăderea capacităţii de control şi de a face faţă stresului. Scorurile joase definesc stabilitatea emoţională.Desi Nevrotismul este definit ca o dimensiune a normalităţii, scorurile extreme (foarte înalte) sunt interpretabile în sens de risc de dezvoltări psihiatrice dar fără ca semnificaţia patologică să fie obligatorie.

Faţetele nevrotismuluiN1 – AnxietateN2 – OstilitateN3 – DepresieN4 – TimiditateN5 – ImpulsivitateN6 – Vulnerabilitate (la stres)

2. Extraversie - ESunt trăsături sesizabile în comportamentul curent. Comportamentul introvert (fiind mai puţin observabil) este mai sărac în aspecte diferenţiale. Este un superfactor care face referire la domeniul interpersonal.

Faţetele extraversieiE1 - Căldură / entuziasmE2 - Spirit gregarE3 – AsertivitateE4 – ActivismE5 - Căutarea stimulăriiE6 - Emoţii pozitive

3. Deschidere catre experienta – O (openness to experience)Este un factor oarecum contestat, între autori existând un relativ dezacord cu privire la conţinutul său de trăsături.

Caracterizată prin imaginaţie activă, sensibilitate estetică, atenţie pentu viaţa şi sentimentele interne, preferinţa pentru varietate, curiozitate intelectuală, independenţă în gândire, aspecte care nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau inteligenţa generală. Polul opus indică un comportament conservator, preferinţa pentru familiar, viaţă afectivă „în surdină”. Lipsa deschiderii nu înseamnă intoleranţă, agresivitate autoritară (regăsite în agreabilitate) sau lipsă de principii.

Faţetele deschiderii: O1 – Spre fantezieO2 – Pe plan esteticO3 – Către modurile proprii de a simţiO4 – În planul acţiunilorO5 – În plan ideaticO6 – În planul valorilor

7

4. Agreabilitate – AApare ca o dimensiune pregnant interpersonală a personalităţii, asemeni extraversiei. Aspecte centrale: altruism, cooperare pe plan interpersonal, un comportament simpatetic şi de ajutorare a altora, uneori o persoană dependentă. Polul opus descrie un comportament dominant şi antagonist, egocentric, competitiv, uneori narcisic, hedonist, antsocial.

Faţetele agreabilităţii:A1 – ÎncredereA2 – SinceritateA3 – AltruismA4 – BunăvoinţăA5 – ModestieA6 – Blândeţe

5. Conştiinciozitate – CSe referă la autocontrol sub aspectul capacităţii de autoorganizare, planificării, îndeplinirii datoriilor, voinţă, finalizare. Este un predictor (după autorii americani) pentru realizările de valoare din orice profesie. Polul opus se caracterizează printr-o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră uşuratică de a urmări scopurile, de a realiza sarcinile, tendinţa spre hedonism şi interesul dominant pentru viaţa sexuală.

Faţetele conştiinciozităţii: C1 – CompetenţăC2 – OrdineC3 – Simţ al datorieiC4 – Dorinţă de realizareC5 – Auto-disciplinăC6 – Deliberare

Bibliografie

1. ALBU, MONICA, 1998, Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium, Cluj-Napoca,2. MINULESCU, MIHAELA, 1996, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Garell Publishing House, Bucureşti, 3. MINULESCU, MIHAELA, 2004, Psihodiagnoza modernă Chestionarele de personalitate, Editura fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti, 4. PITARIU, H., ILIESCU, D., TUREANU, V., PELEASA, C., 2006, CPI - Inventarul Psihologic California, Editura PsihoCover, Bucuresti

8