MODELE ALE STATUTULUI BUNĂSTĂRII

I. Premise istorice ale apariţiei statului bunăstării

II. Statul bunăsătării fundat pe economia socialistăIII. Statul bunăstării fundat pe economia de piaţăIV. Protecţia socială în societatea contemporană

Statul bunăstării a început să se configureze la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea ca urmare a procesului rapid de dezvoltare ce a marcat societăţile industriale.

Secolul al XX-lea a cunoscut două forme majore ale statului bunăstării:

a) statul bunăstării bazat pe economia de piaţă b) statul bunăstării fundat pe economia

socialistă.

I. În toate societăţile a existat, într-o formă sau alta, preocuparea de a sprijini persoanele aflate în dificultate.

Nevoia statului bunăstării poate fi identificată în tranziţia de la societatea tradiţională la societatea modernă de tip industrial.

Societăţile preindustriale nu au produs un model de susţinere socială atât de amplu precum modelul statului bunăstării.

Sistemul de organizare socială al comunităţilor tradiţionale s-a structurat pe câteva principii:

1. Principiul efortului individual pentru producerea bunăstării personale (norma sprijinirii pe forţele proprii).

Un obiectiv esenţial, ce era indus individului în mod cultural, era efortul dobândirii propriei bunăstări, complementar cu refuzul solicitării sprijinului celorlalţi.

Producerea propriei bunăstări însemna eforturi considerabile de economisire, acumulare, înfruntare a riscurilor sociale, complementar cu eliminarea oricăror atitudini de dependenţă, de scădere a capacităţii şi motivaţiei pentru asigurarea propriei bunăstări.

2. Producerea bunăstării s-a realizat de la început în cadrul familiei, prin efortul colectiv al membrilor acesteia (transmiterea acumulărilor de la ascendenţi către descendenţi); dincolo de familia propriu-zisă, relaţiile de rudenie reprezentau o reţea eficientă de sprijin mutual.

Bunăstarea în societatea tradiţională era fundată pe o anumită acumulare de proprietate; îngrijirea vârstnicilor era întărită şi de o asemenea relaţie de transmitere a proprietăţii de la o generaţie la alta.

3. În societăţile tradiţionale şi în afara relaţiilor de rudenie exista un sprijin al celor în nevoie, acordat în situaţii bine determinate:

a) exista o anumită solidaritate comunitară de într-ajutorare în situaţii de nevoie şi risc (tineri căsătoriţi, situaţii de calamitate etc.);

b) sprijinul acordat dincolo de reţeaua familiei şi a reciprocităţii (o anumită morală a sprijinului şi ajutorului reciproc):

Sprijinul celor fără resurse în a-şi produce bunăstarea (bătrâni, bolnavi, persoane cu dizabilităţi etc.);

Sprijinul era acordat doar la limita supravieţuirii .

II. Elementele caracteristice ale statului bunăstării fundat pe economia socialistă sunt:

1. Sursa cea mai importantă a bunăstării individuale o constituie veniturile primare.

a) Generalizarea sursei salariale (veniturile din profit au fost eliminate, iar veniturile din proprietate şi cele din activitatea proprie au devenit marginale); exista obligativitatea muncii pentru toate persoanele apte;

b) Politica salarială era orientată puternic spre promovarea egalităţii (în România, în anii socialismului, raportul stabilit între salariul minim şi cel maxim era de 1 la 5,6).

2. Generalizarea sistemului de asigurări sociale:

a) Politica folosirii complete a forţei de muncă a exlus total nevoia ajutorului de şomaj.

b) Consecinţa faptului că marea majoritate a populaţiei era salariată, a fost asigurarea, aproape generalizată a sistemului de pensii.

3. Beneficii famiale ample care compensau nivelul scăzut al salariilor (alocaţiile generoase pentru copii echilibrau veniturile familiilor cu copii, realizând în felul acesta şi o redistribuire după nevoi. A existat şi o alocaţie pe viaţă pentru mamele cu 3 sau mai mulţi copii).

4. Sistem fiscal similar cu cel al ţărilor cu economie de piaţă

a) statul se funda în resursele sale financiare pe impozite directe (pe veniturile salariale), şi indirecte (impozitul pe circulaţia mărfurilor); statul beneficia şi de profitul activităţii economice, în calitate de proprietar al întregii economii.

b) impozitele pe venituri sunt utilizate în forme simplificate.

c) realizarea unor transferuri pentru nevoile sociale (în România s-a introdus o penalizare de 10% pentru persoanele fără copii).

5. Educaţie şi asistenţă medicală gratuite pentru toţi cetăţenii, la care se adaugă şi alte gratuităţi şi forme de sprijin: burse pentru elevi, tabere şcolare, manuale gratuite etc.

Ca rezultat al acestui mod generalizat de protecţie socială şi de realizare pe diferite căi a egalizării sociale, nevoia de asistenţă socială fundată pe testarea mijloacelor individuale era foarte redusă (statul socialist prefera să rezolve situaţiile dificile fie prin oferirea unui loc de muncă, fie prin încadrarea într-unul din sistemele universale de beneficiu).

III. Statul bunăstării fundat pe economia de piaţă Acest tip de stat al bunăstării se caracterizează, în

linii fundamentale, prin următoarele trăsături definitorii:

1.Veniturile primare (salariale, din profit şi proprietate) constituie fundamentul bunăstării individuale; aceste venituri sunt produse în mod liber de economia de piaţă.

2. Din veniturile primare statul extrage, prin politică fiscală, acele venituri pe care le va utiliza în finanţarea activităţilor sale de susţinere a bunăstării colective

3. Statul realizează o redistribuire a veniturilor prin diferitele sale sisteme.

a) asigurări sociale (pensii, asigurări de boală, de accidente etc.);

b) sprijin social universal (familiile cu copii, educaţie, sănătate);

c) asistenţă socială (sprijin focalizat în raport cu testarea mijloacelor).

Statul bunăstării se prezintă ca o reţea complexă de protecţie socială, protecţie realizată pe mai multe paliere:

a) bunuri şi servicii oferite gratuit colectivităţii (educaţie, sănătate etc.);

b) sistemul de asigurări sociale oferă un nivel de trai decent celor ce şi-au pierdut sau diminuat capacitatea de muncă (pensii de bătrâneţe, urmaşi, de boală etc.);

c) sprijin universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi speciale (familii cu mulţi copii, persoane cu dizabilităţi etc.).

d) asistenţa socială fundată pe testarea mijloacelor financiare (reţeaua de securitate socială întregeşte sistemul de suport social).

IV. În societatea contemporană statul şi-a extins funcţia de asigurare a protecţiei sociale.

1. Extinderea sistemelor salariale (spre deosebire de societatea tradiţională, în societatea modernă obţinerea resurselor financiare sub formă de salariu ia proporţii de masă); vulnerabilităţile care apar pentru diversele segmente sociale sunt înlăturate prin protecţia socială.

2. Nuclearizarea familiei (accentuează vulnerabilita- tea generaţiei vârstnice, iar relaţiile de rudenie îşi pierd din importanţă; aceste lucruri presupun interveţia statului).

3. Urbanizarea a dus la apariţia unor concentrări spaţiale de sărăcie (grupuri sociale distincte relativ izolate).

4. Creşterea perioadei de viaţă a condus la schimbări în structura demografică în sensul accentuării ponderii vârstnicilor în totalul populaţiei; pe de altă parte, sistemul salarial a accentuat diferenţa dintre adulţi şi vârstnici.

5. Nevoia crescută de educaţie a colectivităţilor (sprijinul familiilor sărace reprezintă în fapt suportul copiilor care trebuie să primească nu numai o educaţie gratuită dar şi condiţii economico-sociale normale pentru a se putea dezvolta).

6. Riscul aproape generalizat, pentru marea majoritate a angajaţilor, de a pierde sursele salariale datorită unor condiţii economico-sociale specifice.

7. Riscul unor procese sociale negative (sărăcia se transformă într-o importantă sursă a criminalităţii).

Datorită acţiunii convergente al tuturor acestor factori, bunăstarea devine un obiectiv prioritar al politicilor sociale contemporane (dintr-o activitate informală, nestructurată, coordonată mai degravă de organizaţii nestatale, securitatea socială devine un sistem statal.

Schimbarea sistemului de suport social al celor aflaţi în dificultate s-a produs pe următoarele direcţii:

a) suportul categoriilor sociale aflate în dificultate este realizat în mod precumpănitor de către stat;

b) crearea unui cadru juridic amplu de reglementare a condiţiilor şi modalităţilor de suport social ;

c) crearea unui sistem complex de asigurări; d) un sistem de colectare a resurselor sociale utilizate

pentru asigurările sociale şi ajutorul social; e) prezenţa ONG-urilor în procesul complex de

asistenţă socială este tot mai vizibilă.