I. Juridicizarea dreptului.Teoria normativista.

Reprezentantul teoriei normativiste este Hans Kelsen. Acesta sustinea ca institutiile, conceptele, categoriile juridice trebuie sa fie independente de orice semnificatie politica, morala sau filozofica, adica in elaborarea lor nu trebuiau utilizate decatelemente de natura pur juridica ( principii juridice si termini juridici).Teoria normativista a lui Kelsen se fondeaza pe doua teze:

a) Separatia dreptului de morala

Aceasta separatie poate fi usor dedusa din ideea precedenta intrucat daca Kelsen arata ca dreptul trebuie sa fie strain,printre altele, de orice conotatie morala cu atat mai mult dreptul nu trebuie sa se confunde cu morala.Tot sub acest aspect, HK critica ideea conform careia norma juridica este un act de vointa a legiuitorului prin care se cere destinatarului normei o anumita conduita, precisa, intr-o situatie determinate deoarece, apreciaza el, norma juridica trebuie sa creeze o stare obiectiva, adica sa genereze conduite care sa exprime ceea ce trebuie sa fie (sollen) si nu sa impuna destinarilor normei o conduita care sa exprime vointa subiectiva, pur personala, a legiuitorului. Cu alte cuvinte, comportamentul prromovat prin norma juridica trebuie sa fie stabilit independent de ratiunile personale ale legiuitorului, iar pentru ca acest lucru sa aiba loc trebuie ca legiuitorul sa se afle intr-o stare de independenta fata de subiectivism si depedenta fata de o norma (cea care ii confera aptitudinea de a elabora legi).

b) Teoria normativista propriu-zisa:

In conceptia lui HK, dreptul este un sistem ierarhiazat de norme, iar aceasta ierarhizare comporta doua aspecte:

a) Pe de-o parte se refera la ierarhizarea normelor juridice in functie de forta juridica pe care o au (Constitutie, legi, alte acte normative apartinand altor autoritati de stat-altele decat cele ale puterii legislative – etc.)

b) Pe de alta parte, ierarhizarea normelor exprima ideea de dependenta a unei norme fata de norma imediat superioara ei. Astfel, o norma juridica create trebuie sa fie conforma cu norma juridica imediat superioara, si asa mai departe pana la legea suprema, fundamentala, Constitutia. Mai mult decat atata, si legiutorul era supus acesti proces de ierarhizare intrucat si el trebuia sa tina cont de o norma juridica care ii conferea competenta, aptitudinea, de a elabora legi. S-a pus astfel problema de a stii carei legi trebuie sa se supuna legea fundamentala, intrucat prin ipoteza ea ar fi, cel putin la prima vedere, legea fata de care trebuie sa se supuna toate celelalte legi si deci mai sus de Constitutie nu ar mai fi nicio lege. Totusi s-a opinat ca si Constitutia este supusa unei legi fundamentale, dar ipotetice, lege in baza careia se organizeaza puterea constituanta si prin care se arata ce trebuie sa contina si cum sa se aplice legea fundamentala.

II. Etatizarea dreptului. Pozitivismul etatist francez

Reprezentant este Carre de Malberg care , in esenta, sustine teoria statului-persoana juridica si a autolimitarii statului prin drept.

Din faptul ca statul se autolimiteaza prin drept se deduc doua consecinte:

a) Exista un drept superior dreptului pozitiv ( adica a dreptului obiectiv, general), un drept care are la baza principii generale de drept care si ele la randul lor sunt fondate pe un principiu premisa, si anume principiul solidaritatii (adica principiul in baza caruia normele juridice trebuie sa vizeze si sa promoveze solidaritatea fiecarui individ in raport cu ceilalti membrii ai societatii).

b) Se considera ca dreptul limiteaza statull in sensul ca dreptul este cel care arata, determina, particularizeaza statul (de ex.: prin lege se arata denumire statului, puterile sale – separatia puterilor, acolo unde ea exista –, organizarea lui, limba si moneda nationala, intinderea teritoriului etc.)

Astfel, axandu-se mai mult pe teoria statului, Carre de Malberg spre deosebire de Hans Kelsen, nu vede in drept o ierhizare a normelor juridice ci o ierarhizare a organelor statale, ierarhie stabilita, desigur, tot prin lege. In aceasta ierarhizare a organelor de stat, Carre de Malberg arata ca trebuie sa existe o putere(autoritate) predominanta – sub forma puterii constituante – pentru a exista o forta prin care sa se conduca celelalte organe (puteri) statale. Observam ca, desi Carre de Malberg critica conceptia lui Kelsen, el nu exclude influenta dreptului asupra teoriei statului, ci chiar afirma ca ordinea juridica nu se poate rezuma la o ierarhie de organe deoarece nu exista organ de stat fara drept, intrucat dreptul este cel care ierahizeaza autoritatile. Astfel, prin drept, urmeaza sa se realizeze o ierahizare a puterilor de stat in putere legislativa, executiva, judecatoreasca si constituanta, aceasta din urma fiind considerata ca superioara, predominanta, in raport de celelalte trei.

III. Decizionismul juridic

Reprezentantul, si fondatorul totodata, al decizionismului juridic este Carl Schmitt care critica teoria normativista a lui Kelsen si conceptia liberala a statului de drept.

Din economia conceptiei lui Carl Schmitt se observa ca acesta face deosebirea intre elaborarea (existenta) normei juridice si aplicarea (eficacitatea) ei. Cu alte cuvinte, in nu conceptia sa, simpla existenta a normei nu are nicio relevanta daca nu exista o autoritate care sa procedeze la aplicarea ei si la vegherea ca aceasta sa fie respectata. Se evidentiaza astfel o usoara imixtiune a politicului in sfera juridicului.

Plecand de la ideea existentei unei autoritati care sa decida (de aici si denumirea de ,,decizionism juridic”) Carl Schmitt, criticand conceptia lui Kelsen, arata ca in varful ordinii de drept nu are cum sa se afle o lege, cu atat mai putin una ipotetica, ci autoritatea care are puterea de a impune acea norma, mai exact decizia suveranului. De aceea Carl Schmitt spunea ca ordinea de drept se fondeaza pe o decizie si nu pe o norma.

IV. Scoala liberului drept

Reprezentantul acestei scoli este Francois Geny si, in esenta ideologia sa este fondata pe doua teze fundamentale:

a) Decaderea legii:

Prin aceasta vrea sa se arate o denaturare a procesului de sincronizare a evolutiei legii cu cea a societatii, intrucat legiutorul refuza sa procedeze la o adaptare a dreptului (ca drept pozitiv) la noile realitati sociale aparand pericolil ca legea sa nu mai poata raspunde la necesitatile reala ale societatii si punand astfel in pericol desfasurarea raporturilor juridice care, odata cu accentuarea procesului de industrializare, au crescut atat ca numar cat si din punctul de vedere al compelxitatii lor. De asemenea, se mai sustine ideea ca functia jurisdictionala nu trebuie sa se limiteze doar la aplicarea legii scrise, ci ea trebuie sa aiba si un rol creator de drept, iar pe langa lege se mai mentioneaza si alte izvoare de drept cum ar fi: jurisprudenta, cutuma, doctrina juridical etc. Tot in legatura cu izvoarele dreptului, Geny face o clasificare a acestora in patru categorii, sub denumirea de ,,daturi”:

- daturile reale realitatile economice, sociale, morale pe baza carora se stabileste continutul legilor

- daturile istorice reprezinta toate elementele de traditie, ori istorie prorpiu-zisa si care poate inspira continutul normelor juridice. Practic, aici, se stabileste continutul unei norme pe baza realitatilor care au avut loc in trecut si care pot fi surse de inspiratie pentru legiuitorul prezent.

- daturile rationale sunt acele elemente derivate din natura lucrurilor, realitatea obiectiva, lumea inconjuratoare, natura umana. De fapt, aici, ne aflam in prezenta unei manifestari a dreptului natural

- daturile ideale, care reprezinta acea posibilitate de a elabroa o norma juridica pe baza aspiratiilor uman, adica norma juridica sa reflecte un deziderat al societatii - este vorba, practic, de un deziderat general, obiectiv, care apartine tuturor membrilor societatii.

Primele doua categorii de izvoare-daturi- corespund circumstantelor de fapt, adica ele reflecta ceea ce are loc in viata reala efectiv, ceea ce se intampla-daturile reale, prezente- sau ceea ce s-a intamplat, tot in mod efectiv, concret, - in cazul daturilor istoriece. Observam ca in aceasta prima grupare a daturilor se include acele izvoare care nu au un caracter teoretic, de doctrina, ci reflecta niste realitati practice care se manifesta, sau care s-au manifesta in mod concret, real.

Ultimele doua categorii de daturi reprezinta ceea c ear trebui sa fie, indicand, practic, ceea ce trebuie avut in vedere atunci cand se creeaza o norma. Observam ca in aceasta ultima categorie de daturi, se include acele elemente care au un caracter ipotetic, doctrinar, de cercetare, spre deosebire de prima categorie, unde erau incluse numia acele elemente care deja au loc, sau avut loc in mod efectiv, real, ele neexistand doar la nivel teoretic.

b. Cercetarea libera a dreptului

Prin aceasta teza, Francois Geny propune crearea posibilitatii de a se putea realiza o cercetar –adica creare si interpretare – libera a dreptului.

Aceasta cercetare libera a dreptului presupunea doua aspecte:- o interpretare subiectiva a legii, adica o cercetare a vointei autorului textului –

adica a legiuitorului –. Atentie.. prin interpretare subiectiva in aces context nu trebuie sa intelegem o interpretare dupa propriul plac, dintr-o perspectiva exclusive personala. Termenul de ,,subiectiv” aici desemneaza, se refera la, subiectul emitent, la subiectivismul, intentia emitentului.

- libera cercetare stiintifica. Adica studierea doctrineIn cazul contradictiei intre libera cercetare stiintifica si vointa legiuitorului, va prima aceasta din urma. Cu alte cuvinte, daca se procedeaza la o interpretare a normei din perspectiva vointei emitentului si apoi din perspectiva doctrine, iar in urma acestor interpretari rezulta intelesuri diferite, se va da intaietate intelesului rezultat din cercetarea vointei legiuitorului.

V. Criza modernismului. Leo Strauss si Scoala germana

Leo Strauss constata o criza a dreptului modern, criza generata de tendinta de a acorda o egalitate intre barbat si femeie, de istoricism si pozitivism. Criticand deptul modern, prezent la acea data, Leo Strauss propune o reabilitare a dreptului natural, adica o reîntoarcere la preceptele dretului natural – reabilitare in acest context are semnificatia de reîntoarcere, readucere in actualitate, reaplicare –

El critica istoricismul deoarece acesta pune accent pe ceea ce este – sein – si nu pe ceea c ear trebui sa fie – sollen –, iar pozitivismul il critica deoarece acesta promoveaza o conceptie subiectiva asupra crearii deptului, anume ca dreptul are la baza, este construit pe, niste decizii subiective si arbitrare, care dau nastere unor judecati subiective, pe cand, in realitate, spune Leo Strauss, dreptul ar trebui sa ai la baza niste judecati obiective.

In esenta, modernistii – adica reprezentatii curentului istoricist si positivist – considerau ca subiectul – individual – ocupa pozitia centrala in constructia dreptului si plaseaza in locul divinitatii subiectivitatea, adica pune il locul divinitatii subiectul, individul, intrucat omul este cel care construieste lumea inconjuratoare. In aceasta ordine de idei, omul este obligat sa indeplineasca ceea ce trebuie – sollen – in functie de ceea ce este – sein –, adica tocmai invers de cum credea Leo Strauss…dupa cum am vazut mai sus, aceasta este si motivul pentru care se critica istoricismul. De asemenea, modernistii sustineau ca obligatiile preexista drepturilor, adica inainte de a avea drepturi, individul-subiectul – trebuie sa indeplineasca anumite obligatii.

Leo Strauss nu respinge in totalitate doctrina liberala – adica curentul care reiese din conceptia modernistilor – ci o accepta, este adevarat, in mod partial, adica admite numai democratia liberala, nu si cea de masa deoarece aceasta din urma nu poate facilita crearea unei opinii individuale, nu poate promova, incuraja, gandirea individuala, ci toti sunt determinati sa gandeasca in functie de ce hotaraste masa – adica masa populatiei, de aceea se si numea democratie de masa, adica democratia realizata prin masele de cetateni, si nu prin exprimarea ideilor specifice fiecarui individ. Aceasta nu numai ca propune intoarcerea la dreptul natural, ci chiar sugereaza o readucere in actualitate a traditiei socratice pentru a determina individul sa aiba un comportament, un aport, activ la viata cetatii.

De cealalta parte, Scoala germana promoveaza idea reabilitarii dreptului natural, ca un remediu la dreptul modern – cel creat prin doctrina modernistilor – prin aceea ca el, dreptul natural –sau dreptul ratiunii – este deja existent si se concretizeaza prin declaratiile drepturilor omului sau a drepturilor civile – aici putem face asocierea cu ceea ce am invatat la drepturile inalinabile atunci cand s-a discutat despre problemele relative la titularul drepturilor inalienabile, cine le proclama si in numele cui, unde am vazut ca o culisare, o trecere, de la dreptul natural la dreptul civic, politic; americanii mergeau pe conceptia dreptului natural, iar francezii pe conceptia dreptului politic, drepturile nu erau date de natura ci create de catre stat pentru cetateni etc. –

S-a pus astfel problema de a sti ce se intampla daca o lege este contrara drepturilor omului. Raspunsul a fost in sensul ca in aceasta situatie poporul nu este obligat sa o respecte . Mai mult decat atat, nici autoritatile nu trebuie sa respecte, sa aplice, o norma jurdica care contravine drepturilor omului, chair daca ea provine de la legiuitor, intrucat, in conceptia scolii germane, daca normele nu sunt morale ele nu constituie drept.

Teza Scolii germane a fost criticata de Scoala anglo-saxona de drept, reprezentata de Hart si Fuller care sustineau o separare a dreptului de morala, deoarce, spunea ei, critica morala –adica conditia ca dreptul sa fie moral – a dreptului instaurata de Scoala germana nu face decat propuneri filozofice discutabile. Aceasta Scoala propunea existent unei reguli genrale de recunoastere a validitatii unei norme. Deci validitate unei norme nu se determina prin raportarea ei la morala sau drepturile omului ci la norma de validare care cuprindea criterii pe care o lege trebuie sa le indeplineascsa pentru a fi valida.

IV. Declinul modernismului in conceptia lui Michel Villey

Michel Villey critica dreptul modern pe motiv ca acesta este individualist,adica nu tine cont de sociabilitatea naturala a omului, si lipsit de realism.

El propune astfel o reîntoarcere la dreptul natural, regasit in dreptul roman, drept care este singurul ce pastreaza autenticitatea institutiilor juridice. De asemenea el critica si notiunea de drept subiectiv intrucat aprecia ca dreptul nu se afla in legatura cu un subiect ci cu natura lucrurilor.

Doctrina lui Villey se mai axeaza si pe critica pozitivismului juridic si critica dreptului natural modern – dupa cum obsevati, Villey critica tot ce prindea in mana; probabil si pe voi o sa va critice daca nu o sa-i scrieti teoriile cum trebuie la examen –ATENTIE….asta nu trebuie sa scrieti la examen.

Pozitivismul juridic il critica deoarece el aprecia ca dreptul nu poate fi creat de om, intrucat el, dreptul, preexista omului, fiind inscris in natura lucrurilor.

Dreptul natural modern este criticat deoarce acesta pleaca de la o premisa gresita, si anume starea de natura. In realitate, spunea Villey, omul trebuie sa graviteze in jurul dreptului si nu dreptul in jurul omului.

in incheierea subiectului va trebui sa mentionati si cateva cuvinte despre faptul ca si doctrina lui Villey a fost criticata – NA…ca i-a venit randul – si sa indicati aceste critici.

VII. Conceptul de drept si structura sistemului juridic. H.L.A. HART

Hart, in activitatea sa de cercetare a dreptului s-a preocupat in special de definirea acestui, insa nu a realizat o definitie propriu-zisa a dreptului. Totusi el subliniaza ca in definirea acestuia, inclusiv in crearea si aplicarea normelor juridice, trebuie sa se acorde atentie limbajului juridic utilizat, regulilor de semantica si sintaxa pentru a evita eventualele probleme de interpretare. Aceste reguli, desi importante, nu sunt suficiente, ci trebuie sa se tina cont si de contextual aplicarii regulii de drept, intrucat aceeasi norma juridica poate avea un inteles exact in raport de o anumita situatie de fapt corespunzatoare unui litigium, dar poate avea un inteles ambiguu in raport de o alta situatie de fapt corespunzatoarea unui alt litigiu.

In conceptia sa, normele juridice au un continut deschis, adica ele sunt suceptiblile de interpretare si pot genera solutii diferite, fapt care poate conduce fie la un litigii usor, adica un litgiu a carei solutie corecta poate fi dedusa imediat din textul legii, fie la litigii mai dificile, in care solutia corecta nu poate reiesi imediat si exclusiv din acel text de lege, chiar si atunci cand se se apeleaza cercetarea jurisprudentei. Hart arata ca numia in privinta acestor din urma procese – cele ,,dificile” – autoritatile chemate sa aplice dreptul dispun de o putere discretionara - de a aprecia in mod liber, deliberat, conform propriei convingeri; atentie nu confundati termenul de discretionar cu cel de arbitrar care semnifica ideea de partinitor – in procesul de stabilire a sensului normei juridice si de aplicare a ei. Totusi, Hart afirma ca aceasta putere discretionara afecteaza impartialitatea puterii judecatoresti – observam ca se face confuzie intre discretionar si arbitrar – deoarece aprecierea facuta de judecator are caracter subiectiv – totodata observam ca Hart ignora faptul ca judecatorul desi face o apreciere discretionara, adica conform propriei convingeri, el nu realizeaza intepretarea dupa bunul plac, ci tinand cond de principiile dreptului, regulile din materia dreptului caruia ii corespunde legea, de regulile de procedura etc –

Hart mai arata ca aplicarea regulii de drept –adica a legii, a normei juridice – depinde de obiectivele pe care le urmareste legiuitorul care a emis aceasta regula.

El indicat, totodata, ca supunerea fata de norma juridica se realizeaza prin aceea ca oamenii se supun legii in mod voluntary, deliberat, iar nu dintr-o obisnuinta, rutina, fondata pe o obedienta fortata. Cu alte cuvinte, respectarea legii avea loc in mod liber, voluntar si nu de teama sanctiunii.

Sub aspectul izvoarelor dreptului, Hart arata ca pe langa cele formale, considerate ca fiind imperative, exista si izvoare facultative care constau in influente cauzale sau material care conditioneaza solutionarea litigiului si care tin cont, inclusiv de buna-credinta, dar care nu fac parte din sistemul de drept, fiind considerate izvoare informale, adica neoficiale. In categoria acestor izvoare facultative, putem include de exemplu acele elemente care pot ajuta la solutioanrea pricinii si care constau intr-o experienta anterioara pe care judecatorul sau alte persoane au avut-o in legatura cu faptul dedus judecatii. Astfel, desi legea, jurisprudenta, cutuma ori alte izvoare imperative, nu prevede expres o solutie, judecatorul se poate ajuta in darea unei solutii folosindu-se de regulile de ,,bun-simt” de regulile de convietuire sociala care nu au caracter juridic – am vazut ca aceste izvoare informale nu fac parte din sistemul de drept –

In ceea ce priveste sistemul de dept, in conceptia lui Hart acesta este compus din doua categorii de norme:

a. Norme primare – care stabilesc modele de comprtament care trebuie urmateb. Norme secundare – care stabilesc modul in care normele primare urmeaza sa

fie edictate – adica create si puse in practica –, modificate sau abrogate. Aceste norme secundare se mai numesc si norme de recunoastere, care releva criteriile de validitate a normelor juridice – uitati asadar un exemplu de norme de validare la care facea referire Scoala anglo-saxona; vezi mai sus la Scoala germana si critica adusa acesteia de catre Scoala anglo-saxona.

Cu privire la aceasta norma de recunostere, sau norma ultima de recunoastere, trebuie sa retinem ca ea nu cuprindea o conduit pentru membrii societatii, ci ea era destinata pentru a valida, a disciplina, reglementa, procesul de legiferare. Cu alte cuvinte destinaraele normei de ultima recunoastere erau legile care urmau sa se aplice persoanelor iar nu persoanele. Prn teoria normei de ultima recunoastere se realizeaza o rasturnare a piramidei lui Kelsen, in sensul ca, de acesta data baza piramidei reprezentata de aceasta norma de validare, de ultima recunoastere, este in sus. ATENTIE: prin rasturnarea piramidei lui Kelsen nu intelegem ca nu mia este in varf Constitutia, ea ramane tot acolo, in varf, doar ca varful nu mia este in sus, ci in jos. Cu alte cuvinte, ierahia normelor se pastreaza ca si la Kelsen, doar ordinea in care se privesc este inversata.

VIII. Scoala italiana a dreptului

Reprezinta imbinarea a doua teorii de drept: cea normativista si cea realista. Aceste doua teorii au determinat crearea a doua ramuri in cadrul scolii italiene de drept –ATENTIE…nu este vorba de doua scoli de drept, ci de doura ramuri de gandire in cadrul aceleiasi scoli italiene – si anume, ramura normativista caracterizata de preluarea teoriei lui Hans Kelsen si ramura realista care punea accentul pe studiul limbajului juridic si contextual dispozitiilor normative – adica pe textul normei si contextual in care ea urma sa se aplice; vezi in acest sens si expicatia pe care Hart o dadea cu privire la definirea dreptului si crearea normelor, unde se arata ca nu este suficient sa se ia in considerare numai textul normei, ci si contextul in care ea urmeaza sa se aplice –

Reprezentatii scolii italiene, divizata in cele doua ramuri, sunt Norberto Bobbio si Uberto Scarpelli. In concetia lor, norma juridica nu este un act de vointa al suveranului, actul suveranului, ci ea constituie o ordine juridica obiectiv valida, valabila. Inspirandu-se din piramida lui Kelsen, dreptul nu mai este privit din perspectiva uneo norme vazuta un element singular, autonom, ci ca un compelex de norme juridice ce reprezinta, determina, delimiteaza, intreaba ordine juridica.

Acesta scoala italiana a mai avut alti doi preprezentanti Riccardo Guastini si Vittorio Villa. Acestia au incerca sa concilieze cele doua curente, ramuri, din cadrul acesti scoli italiene de drept. Astfel, Guastini propune o definitie a dreptului antinormativista, realista, conform careia dreptul contine prescriptiile legiuitorului, ale judecatorului si administratiei publice, aceste prescriptii avand ca finalitate crearea dreptului ori de cate ori legiuitorul, judecatorul sau administratia publica sunt chemate ,,sa-l spuna”, sa-l arate in orice mod.

Conform noilor reprezentatni ai scolii italiene de drept, creatorul normei nu este cel are elaboreaza norma, ci cel care o interpreteaza, mai exact legiuitorul, atunci cand interpreteaza dispozitiile constitutionale, sau judecatorul atunci cand interpreteaza legea.

In ceea ce-l priveste pe Villa, el sustine ca dreptul, inainte de a fi un ansamblu de ,,semnificatii normative intr-un ansamblu de enunturi ale legiuitorului, judecatorului

sau teoreticianului dreptului este o practica sociale discursiva”, care se bazeaza pe o anumita conceptie juridica a societatii, inclusiv a justitiei.

Atentie…..in abordarea acestui subiect la examen, NU UITATI ca trebuie sa mentionati pe toti cei patru reprezentanti ai scolii italiene. Astfel, mai intai incepeti cu forma incipienta a cestei scoli…cu cele doua ramuri si reprezentatii lor, aratand teoriile fiecaruia, iar apoi, in a doua etapa, aratati pe ceilalti doi preprezentanti cu teoriile lorRezolvarea ar trebui sa arata astfel:

Scoala italiana

Doua ramuri + reprezentanti - Bobbio si ScarpelliTeoriile fiecarui reprezentantConcilierea celor doua ramuri cu mentionarea celorlalti doi reprezentanti – Guastini si Villa…ATENTIE…NU VILLEYTeoriile celor doi ,,conciliatori”.