Model Practica 2013
-
Upload
ruxandra-rux -
Category
Documents
-
view
245 -
download
2
description
Transcript of Model Practica 2013
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC SI COMERCIAL
PROIECT PRACTICĂ
PREZENTAREA SI ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR
LA SC „MARY-DEUTZ” SRL
Student: TITICHI FLORIN-ALIN Anul II , Grupa 15
2014
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E..........................................................................................................................1
1. SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE..........................................................................................21.1 ÎNTOCMIREA ŞI PREZENTAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE....................................................2
1.1.1 Obiectivele şi importanţa situaţiilor financiare anuale.............................................................................31.1.2 Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare...................................................................................31.1.3 Recunoaşterea şi evaluarea elementelor din situaţiile financiare.............................................................4
1.2 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR...................................................................................61.2.1 Bilanţul contabil.........................................................................................................................................6
1.2.2 Bilanţul financiar.......................................................................................................................................6
1.2.3 Bilanţul funcţional......................................................................................................................................6
2. PREZENTAREA MARY-DEUTZ SI ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA SC „MARY-DEUTZ” SRL PE BAZA BILANŢULUI CONTABIL....................................................7
2.1 SCURT ISTORIC PRIVIND SC „MARY-DEUTZ” SRL........................................................................7
2.2 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ.........................................................................................................7
2.3 PREZENTAREA SITUAŢIEI ECONOMICO-FINANCIARE...............................................................9
Concluzii şi propuneri..........................................................................................................................12
B I B L I O G R A F I E.........................................................................................................................13
PROIECT PRACTICĂ
I N T R O D U C E R E
Problema gestionării şi administrării întreprinderii, indiferent de obiectul de
activitate şi de scopul propus este complexă. Aprecierea diferenţelor de performanţă şi poziţie
financiară depind de natura întreprinderii, de sistemul instrumentelor utilizate în gestionarea
patrimoniului.
Pentru a putea supravieţui, orice întreprindere are nevoie de informaţii, fără de care
procesul decizional prin care se conduce întreprinderea nu ar putea avea loc. Pentru a obţine
aceste informaţii este necesară o analiză a situaţiilor financiare anuale care permit aflarea
poziţiei financiare şi a performanţelor acesteia. De aceste informaţii beneficiază atât
întreprinderea (ca factor intern) a căror situaţii financiare sunt analizate cât şi furnizorii,
clienţii, potenţialii investitori şi orice altă persoană care doreşte să afle informaţii despre
întreprindere (ca factori externi).
Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situaţiilor financiare necesită
evaluarea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului şi
a perioadei şi siguranţei generării lor. În ultimă instanţă de aceasta depinde, de exemplu,
capacitatea ei de a-şi plăti angajaţii şi furnizorii, de a plăti dobânzi, de a rambursa credite şi de
a realiza programele administrative. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această
capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sunt oferite informaţii
concentrate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei financiare a
întreprinderii.
Proiectul este structurat pe trei capitole. El prezintă situaţiile financiare anuale,
modele de analiză a acestora, analiza concretă a stării patrimoniului societăţii şi concluziile la
care am ajuns în urma acestei analize.
Primul capitol evidenţiază redactarea situaţiilor financiare, supuse respectării
principiilor de bază ale contabilităţii, legislaţiei naţionale dar şi prevederilor cuprinse în
Standardele Internaţionale de Contabilitate, rolul elementelor cuprinse în situaţiile financiare
în activităţile economice ale întreprinderii, modul acestora de prezentare şi cunoaştere. Am
făcut o analiză a poziţiei financiare, adică bilanţul contabil, bilanţul financiar, bilanţul
funcţional, am analizat structura activului şi pasivului, a lichidităţii şi solvabilităţii. Am arătat
corelaţiile care trebuie să existe între fond de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria
netă.
1
PROIECT PRACTICĂ
Capitolul doi este destinat studiului de caz, unde plecând de la situaţiile financiare ale
SC „MARY-DEUTZ” SRL, am analizat poziţia financiară a entităţii pe perioada anilor 2009-
2010, scoţând în evidenţă mari probleme în special în privinţa lichidităţilor.
În ultimul capitol sunt prezentate concluziile care s-au desprins în urma acestei
analize precum şi propuneri concrete prin care să se îmbunătăţească situaţia patrimonială a
firmei.
1. SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE
1.1 ÎNTOCMIREA ŞI PREZENTAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE
Situaţiile financiare ale unei întreprinderi reprezintă cel mai important mijloc, prin
care informaţia contabilă este pusă la dispoziţia factorilor decizionali. De aceea,
întreprinderile îşi publică situaţiile financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a putea fi
înţelese de către cititorul interesat. La nivel global, poziţia şi performanţa financiară a
întreprinderilor este reglementat prin modul cum are trebui întocmite situaţiile financiare cu
ajutorul Standardelor Internaţionale de Contabilitate.
Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare este elaborat de
Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate. Acest cadru general nu
constituie un Standard Internaţional de Contabilitate şi prin urmare nu defineşte standarde
privind evaluarea sau prezentarea unor anumite elemente de evaluare sau informaţii.
Prevederile acestui cadru general nu primează în faţa standardului Internaţional de
Contabilitate specific. Cadrul general abordează:
a) obiectivul situaţiilor financiare;
b) caracteristicile calitative care determină utilitatea informaţiilor din situaţiile
financiare
c) definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite
situaţiile financiare;
d) conceptele de capital şi menţinere a nivelului capitalului.
2
PROIECT PRACTICĂ
1.1.1 Obiectivele şi importanţa situaţiilor financiare anuale
Obiectivul principal al situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre
poziţia financiară, performanţele financiare şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii,
în scopul utilizării acestor informaţii de către utilizatorii interni şi externi, în vederea
fundamentării unor decizii economice.
Situaţiile financiare au ca scop general să ofere o imagine fidelă a rezultatelor şi
poziţiei financiare a unei societăţi la sfârşitul exerciţiului financiar, oferind informaţii utile
unei largi categorii de utilizatori, asigurând comparabilitatea, atât cu situaţiile financiare ale
întreprinderii pentru perioadele precedente, cât şi cu situaţiile financiare ale altor întreprinderi.
Poziţia financiară a întreprinderii este definită de resursele economice pe care le
controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea
şi solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările
mediului în care îşi desfăşoară activitatea1.
1.1.2 Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare
Informaţia contabilă pentru a fi utilă pentru utilizatori trebuie să îndeplinească
anumite atribute denumite caracteristici calitative. Aşa cum prevede cadrul general IASB
pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare cele patru caracteristici calitative
principale sunt:
1) Relevanţa informaţiei, se referă la capacitatea informaţiei de a fi utilă în ceea ce
priveşte necesităţile de luare a deciziilor de către utilizatori şi este determinată de natura
informaţiei şi de pragul său de semnificaţie. O informaţie este semnificativă dacă omisiunea
sau declararea ei eronată influenţează deciziile economice ale utilizatorului.
2) Credibilitatea, se referă la o prezentare reală, fidelă a tranzacţiilor şi evenimentelor
şi are în vedere: prudenţa, neutralitatea, integralitatea informaţiei, prelevanţa economicului
asupra juridicului în contabilizarea evenimentelor şi tranzacţiilor.
Prudenţa, se referă la incertitudinile care planează asupra multor evenimente şi
tranzacţii ale entităţii impun în mod obiectiv elaborarea unei informaţii prudente. Prudenţa
presupune evitarea supraevaluării activelor şi veniturilor, a subevaluării cheltuielilor şi
pasivelor şi luarea în consideraţie a eventualelor pierderi, riscuri şi deprecieri probabile.
Neutralitatea, pretinde ca informaţia să fie nepărtinitoare, lipsită de influenţe.
Situaţiile financiare nu sunt neutre dacă prin selectarea şi prezentarea informaţiei influenţează
1
3
PROIECT PRACTICĂ
luarea unei decizii sau formularea unui raţionament pentru a realiza un rezultat sau un
obiectiv predeterminant.
Integralitatea, pretinde că pentru a fi credibilă orice informaţie conţinută în situaţiile
financiare trebuie să fie completă. O omisiune poate face ca informaţia să fie falsă sau să
inducă în eroare şi astfel să nu mai aibă un caracter credibil devenind defectuoasă din punct
de vedere al relevanţei.
3) Inteligibilitatea reprezintă o caracteristică importantă a informaţiilor furnizate de
situaţiile financiare în sensul că acestea trebuiesc înţelese uşor de către utilizatori, cu condiţia
ca aceştia să posede cunoştinţe suficiente privind afacerile, activităţile economice şi
contabilitatea. Nu toate informaţiile sunt accesibile pentru orice categorie de utilizatori.
4) Comparabilitatea reprezintă o altă calitate a situaţiilor financiare, deoarece
utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare în timp pentru a determina poziţia
financiară şi performanţele întreprinderii, trebuind totodată să poată compara situaţiile
financiare ale diverselor întreprinderi pentru a le evalua poziţia financiară, performanţele şi
modificările poziţiei financiare.
1.1.3 Recunoaşterea şi evaluarea elementelor din situaţiile financiare
Recunoaşterea (încorporarea în situaţiile financiare) activelor, pasivelor, cheltuielilor
şi veniturilor este pusă în evidenţă prin abordarea conceptuală specifică cadrului general.
Evaluarea este procesul de determinare a valorii băneşti la care posturile din situaţiile
financiare urmează să fie recunoscute şi înscrise în bilanţ şi contul de rezultate2.
Cadrul general IASB pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare formulează
modelul contabil referinţă de evaluare bazat pe costul istoric recuperabil şi pe conceptul de
menţinere a capitalului financiar nominal.
Un activ, respectiv o datorie, se recunoaşte atunci când:
este posibil ca aceasta să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare,
respectiv să genereze ieşirea acestora;
costul său să fie evaluat în mod credibil.
Activele reprezintă o resursă controlată de întreprindere, ca rezultat al unor
evenimente trecute şi de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare.
Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale întreprinderii, rezultate din evenimente
trecute şi prin decontarea cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care să încorporeze
beneficii economice.
2 Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pag. 26.
4
PROIECT PRACTICĂ
Criteriile cumulative pentru recunoaşterea datoriilor sunt:
probabilitatea unei ieşiri de resurse, purtătoare de beneficii economice;
evaluarea să se poată facă în mod credibil.
Capitalurile proprii (activele nete) reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în
activele întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor. Cu alte cuvinte capitalurile proprii
reprezintă diferenţa dintre activele totale şi datoriile totale, fiind indicatorul esenţial pe care
bilanţul, în formatul actual, trebuie să-l reprezinte.
Veniturile sunt creşteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune,
respectiv creşteri de active sau diminuări de pasive, care au ca rezultat creşterea capitalurilor
proprii, sub alte forme decât aporturile la capital. Trebuie făcută distincţia dintre venituri şi
câştig, deşi ambele se regăsesc în contul de profit şi pierdere. Astfel noţiunea de câştig
implică un rezultat net favorabil dint-o tranzacţie, ca urmare a compensării efectelor (sumelor
de bani primite) cu eforturile corespunzătoare (costul bunului).
În conformitate OMFP nr.3055/2009 se disting trei momente de evaluare a
elementelor patrimoniale3:
evaluarea la data intrării în entitate;
evaluarea la inventar şi prezentarea elementelor în bilanţ;
evaluare la data ieşirii din entitate.
La data intrării în entitate bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la
valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:
a) la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producţie - pentru bunurile produse în entitate;
c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând
aport la capitalul social;
d) la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit sau constatate plus la
inventariere.
1.2 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR
1.2.1 Bilanţul contabil
Poziţia financiară a întreprinderii este definită de resursele economice pe care le
controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea
3 Ordinul ministrului finanţelor nr.3055/2009, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, MO nr. 766 din 10.11.2009, punctul 49.
5
PROIECT PRACTICĂ
şi solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările
mediului în care îşi desfăşoară activitatea.
Bilanţul cuprinde toate elementele de activ grupate după natură, destinaţie şi
lichiditate şi cele de pasiv, grupate după natură, provenienţă şi exigibilitate.
Poziţia financiară reprezintă relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii ale
întreprinderii, aşa cum sunt raportate în bilanţ.
Bilanţul economic constituie acel tip de bilanţ ce realizează o separare strictă între
elementele financiare şi elementele relevante pentru procesul productiv sau comercial
desfăşurat de întreprindere.
1.2.2 Bilanţul financiar
Bilanţul financiar constituie acel tip de bilanţ în care posturile sunt ordonate în
funcţie de lichiditate (pentru posturile de activ), respectiv exigibilitate (pentru posturile de
pasiv). Bilanţul financiar se bazează pe criteriul lichiditate-exigibilitate şi arată echilibrul
financiar al entităţii.
Lichiditatea reprezintă capacitatea elementelor de activ de a fi transformate în bani.
Exigibilitatea reprezintă însuşirea elementelor de pasiv de a deveni scadente la un anumit
termen.
Bilanţul financiar va avea următoarea formă:
Bilanţ financiar
Nevoi = Activ Resurse = PasivI. Activ imobilizat net (> 1an)Imobilizări necorporaleImobilizări corporaleImobilizări financiare > 1anClienţi cu scadenţă mai mare de un anCreanţe cu scadenţă mai mare de un an
III. Capitalurile permanenteCapitalul socialRezerveSubvenţiiRezultat nerepartizatProvizioane reglementate (> 1an)
Datorii pe termen mediu şi lung (> 1an)
6
PROIECT PRACTICĂ
2.PREZENTAREA MARY-DEUTZ SI ANALIZA ECHILIBRULUI
FINANCIAR LA SC „MARY-DEUTZ” SRL PE BAZA BILANŢULUI
CONTABIL
2.1 SCURT ISTORIC PRIVIND SC „MARY-DEUTZ” SRL
SC „MARY-DEUTZ” SRL este o societate comercială înfiinţată în anul 1995, cu
capital integral privat. Obiectul activităţii SC „MARY-DEUTZ” SRL este in domeniul
deseurilor: Transport, Colectare si Depozitare deseuri (hartie,carton,plastice).
Firma SC „MARY-DEUTZ” SRL cu sediul social in localitatea Heresti, nr. 101
judetul Giurgiu,puncte de lucru in Bucuresti, strada Jiului nr. 10-330 sector 1 si in bulevardul
Ficusului nr 16 ap.2 sector 1, a fost infiintata in anul 1995 cu capital integral privat.
Sediul social al SC „MARY-DEUTZ” SRL este în Bucuresti, str. Jiului nr. 10-330
sector 1 . email [email protected].
2.2 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
La baza existenţei şi funcţionării oricărei societăţi comerciale stă structura
organizatorică.
În cadrul SC „MARY-DEUTZ” SRL structura organizatorică este definită ca un
mecanism format din subdiviziuni organizatorice cărora le sunt precizate competenţele şi
responsabilităţile şi între care se stabilesc raporturi cerute de funcţionarea ei eficientă. Cu alte
cuvinte, structura organizatorică cuprinde ansamblul persoanelor şi al subdiviziunilor astfel
constituite încât să asigure condiţiile necesare atingerii obiectivelor propuse în cadrul
societăţii.
Organizarea şi conducerea societăţii comerciale sau a diviziunilor acesteia, presupune
cunoaşterea detaliată şi permanentă a obiectivelor si resurselor disponibile, a modului de
desfăşurare a activităţii şi a factorilor de influenţă, aceste elemente fiind indispensabile
fundamentării ştiinţifice a deciziilor.
Compartimentul producţie din structura firmei este atribuit directorului tehnic, TS.
Acesta are drept sarcini stabilirea de proceduri şi metodologii de execuţie precum şi
implementarea acestora în procesele de producţie, în scopul asigurării îndeplinirii obiectivelor
stabilite prin decizie, de către administratorul societăţii.
7
PROIECT PRACTICĂ
Compartimentul financiar-contabil are sarcina de a urmări şi de a înregistra din
punct de vedere al legislaţiei în vigoare, toate operaţiunile în care este implicată activitatea
economico-socială a firmei.
Compartimentul de resurse umane are drept scop planificarea resurselor umane,
recrutarea, selecţia şi angajarea personalului, organizarea personalului, calificarea şi
perfecţionarea profesională, administrarea salarizării şi a altor remunerări.
In cadrul societăţii este adoptat un Regulament de Ordine Interioară, document de
bază în organizarea de sine stătătoare a unei firme. Prin acest act s-au reglementat drepturile şi
îndatoririle tuturor persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul societăţii, iar
respectarea acestuia a permis apariţia unor relaţii interumane, bine conturate, ceea ce asigură
premisa bunei desfăşurări a activităţilor din cadrul societăţii.
Întreprinderea intră în relaţii directe pentru atingerea obiectivelor sale (clienţi,
concurenţi, furnizori, organisme publice).
Produsele colectate, depozitate si furnizate de SC „MARY-DEUTZ” SRL sunt
hartia, cartonul si plasticele după cum urmează:
Fig.2.1 Mărfuri vândute de SC „MARY-DEUTZ” SRL
8
PROIECT PRACTICĂ
2.3 PREZENTAREA SITUAŢIEI ECONOMICO-FINANCIARE
Cunoaşterea profundă a evoluţiei performanţelor economico-financiare ale
întreprinderii, al procesului formării lor, însuşirea unui ansamblu de metode şi tehnici de
analiză, şi mai ales, identificarea măsurilor pentru evoluţia normală a fenomenelor şi
proceselor economice şi reducerea riscului operaţional şi financiar , presupune o analiză
economico - financiară permanentă şi temeinică.
O analiză orientată spre studiul riscurilor de faliment sau de solvabilitate se face cel
mai adesea prin studierea bilanţului (analiză statică) şi a tabloului de finanţare (analiza
fluxurilor). Bilanţul prescurtat al societăţii analizate arată astfel:
Tabelul 2.1 – Bilanţ prescurtat
Indicatori din Bilanţ 2009 2010 2011
Total active imobilizate 1.176.580 4.885.211 4.938.055
Total active circulante 2.560.896 1.758.045 1.642.244
Stocuri 420.860 182.519 192.241
Casa si conturi 320.400 296.895 566.977
Creanţe 1.819.636 1.278.631 883.026
TOTAL ACTIV 3.737.476 6.643.256 6.580.299
Capitaluri permanente 516.650 607.798 534.133
Capital proprii 350.900 370.167 375.831
Datorii pe termen lung 165.750 237.631 158.302
9
PROIECT PRACTICĂ
Datorii pe termen scurt 3.220.826 6.035.458 6.046.166
TOTAL PASIV 3.737.476 6.643.256 6.580.299
Concluzii:
1) Activele imobilizate au crescut de la an la an, de la 1.176.580 lei în 2009 la
4.938.055 lei în 20010, fapt ce denotă investiţiile efectuate de firmă.
2) Capitalurile proprii au crescut în 2010 faţă de 2009, iar ulterior s-au redus, arătând
că anul 20011 a fost cu probleme datorate crizei financiare.
3) Datoriile pe termen scurt au o pondere însemnată, fiind mai mari decât activele
curente, fapt ce arată că firma are unele probleme cu lichidităţile.
O analiză orientată spre studiul performanţelor se face în principal prin studierea
contului de profit şi pierdere, pentru a aprecia formarea soldurilor intermediare de gestiune şi
a le compara cu fluxul de activitate sau cu mijloacele utilizate de întreprindere.
Indicatorii de analiză integrează în acelaşi timp studiul performanţelor şi al fluxurilor
şi echilibrelor financiare şi permit măsurarea surplusului monetar din exploatare (excedentul
din exploatare) sau al surplusului monetar global (capacitatea de autofinanţare sau cash-flow
global).
În analiza economico - financiară unul din indicatorii importanţi ai contului de profit şi
pierdere este cifra de afaceri.
Cifra de afaceriCifra de afaceri este indicatorul fundamental pe baza căruia se apreciază capacitatea
unei întreprinderi de a obţine venituri din operaţiuni comerciale curente. În termeni concreţi,
ea face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare, contribuind la
diagnosticarea şi evaluarea economică a întreprinderii, la estimarea eficienţei managementului
practicat.
Structura contului de profit şi pierdere la societatea analizată se prezintă astfel:
Tabelul 2.2 – Indicatori din contul de profit şi pierdere
Indicatori din Contul de Profit si Pierdere
2009 2010 2011
Cifra de afaceri 1.395.447 8.590.086 5.174.860
Total venituri 1.406.843 8.697.881 5.376.416
Total cheltuieli 1.252.883 8.589.064 5.352.557
Profit brut 153.960 108.518 23.859
10
PROIECT PRACTICĂ
Profit net 128.719 86.668 5.664
Număr salariaţi 3 4 4
Concluzii:
1) Cifra de afaceri a cunoscut o majorare semnificativă de 7.194.639 lei în 2010 faţă
de 2009, o creştere procentuală de 515 %, extrem de mare. Din păcate, în 2011 cifra de afaceri
s-a redus la 5.174.860 lei, procentual cu 40%, din cauza reducerii cererii de produse realizate
de către SC „MARY-DEUTZ” SRL.
2) Profitul brut s-a micşorat de la 153.960 lei în 2009, la 108.518 lei în 2010 (s-au
realizat investiţii), respectiv 23.859 lei în 2011.
3) Şi profitul net a avut aceiaşi tendinţă de scădere, de la 128.719 lei în 2009, la 86.668 lei
în 2010, respectiv 5.664 lei în 2011.
Fig. 2.2 Evoluţia cifrei de afaceri în perioada 2009 – 2011
În continuare prezentăm câţiva indicatori obţinuţi de societate:
Tabelul 2.3 – Indicatori derivaţi din bilanţ
Indicatori Derivaţi din Bilanţ 2009 2010 2011
Activ total /Datorii totale 1,10 1,05 1,05
Active curente / Datorii curente 0,79 0,29 0,27
Total datorii / Total active 0,91 0,94 0,94
Concluzii:
1) Rata solvabilităţii generale are valori mici, de abia este supraunitar, în condiţiile
în care valoarea minimă solicitată este 1,4.
11
PROIECT PRACTICĂ
2) Şi rata lichidităţii generale are valori sub nivelul minim de 1, ea situându-se la
0,79 în anul 2009, scăzând la 0,29 în 2010, respectiv 0,27 în 2011, ceea ce arată fie un nivel
restrâns al activelor curente, fie datorii curente foarte mari.
3) Rata globală de îndatorare are un nivel de 0,91 în 2009, ajungând la 0,94 în 2010
şi 2011, în condiţii de normalitate valoarea indicatorului fiind de 0,5 – 0,7.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
În urma studiului de caz realizat la SC „MARY-DEUTZ” SRL am ajuns la
următoarele concluzii:
Activele imobilizate au crescut de la an la an, de la 1.176.580 lei în 2009 la
4.938.055 lei în 20010, fapt ce denotă investiţiile efectuate de firmă.
Capitalurile proprii au crescut în 2010 faţă de 2009, iar ulterior s-au redus, arătând
că anul 20011 a fost cu probleme datorate crizei financiare.
Cifra de afaceri a cunoscut o majorare semnificativă de 7.194.639 lei în 2010 faţă de
2009, o creştere procentuală de 515 %, extrem de mare. Din păcate, în 2011 cifra de afaceri s-
a redus la 5.174.860 lei, procentual cu 40%, din cauza reducerii cererii de produse realizate
de către SC „MARY-DEUTZ” SRL.
Profitul brut s-a micşorat de la 153.960 lei în 2009, la 108.518 lei în 2010 (s-au
realizat investiţii), respectiv 23.859 lei în 2011.
Profitul net a avut aceiaşi tendinţă de scădere, de la 128.719 lei în 2009, la 86.668 lei
în 2010, respectiv 5.664 lei în 2011.
Rata lichidităţii generale are valori sub nivelul minim de 1, ea situându-se la 0,79 în
anul 2009, scăzând la 0,29 în 2010, respectiv 0,27 în 2011, ceea ce arată fie un nivel restrâns
al activelor curente, fie datorii curente foarte mari.
Rata globală de îndatorare are un nivel de 0,91 în 2009, ajungând la 0,94 în 2010 şi
2011, în condiţii de normalitate valoarea indicatorului fiind de 0,5 – 0,7.
Rata activelor circulante a scăzut cu 1,5 %, aspect negativ, ea fiind cea care aduce
profit la întreprindere.
12
PROIECT PRACTICĂ
Rata stabilităţii financiare a scăzut de la 9,15% la 8,11%, aspect negativ întrucât
arată micşorarea capitalului permanent al firmei.
B I B L I O G R A F I E
1. Brezeanu P., Boştinaru A., Prăjişteanu B. – Diagnostic financiar, instrumente de
analiză financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
2. Bunea S., Gîrbină M., Sinteze, studii de caz şi teste grilă privind aplicarea IAS,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2008;
3. Ghic G., Grigorescu C.J, - Analiză economico-financiară, repere teoretice şi practice,
Editura Universitară, Bucureşti, 2008;
4. Pântea P.I., Bodea G. – Contabilitatea Financiară Românească conformă cu
Directivele Europene, Editura Intelcredo, Deva, 2008;
5. Ristea M. – Contabilitate Financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
6. Rusu C. – Diagnostic Economico-financiar vol. II, Economică, Bucureşti, 2006;
7. Vâlceanu Ghe., Robu V., Georgescu N. – Analiză Economico-financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 2005;
8. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 2010;
13