MOARA CU NOROC – IOAN SLAVICI

nuvelă realistă (cu elemente clasice şi romantice) nuvelă psihologică

CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

1. - prezentarea a patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );

2. - prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales, prin raportare la conflictul / conflictele textului narativ studiat;

3. - relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade / secvenţe narative / situaţii semnificative sau prin citate comentate;

4. - exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema nuvelei studiate în construcţia personajului pentru care ai optat.

În cultura română, perioada ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea este denumită „Epoca marilor clasici”. Atunci au apărut operele de valoare ale lui M. Eminescu, I. Creangă, I.L.Caragiale, I. Slavici, critica lui T. Maiorescu, revistele „Convorbiri literare”, „Contemporanul”, „Literatorul”.1. „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este una dintre nuvelele exemplare ale literaturii române clasice, piesa de rezistenţă a volumului „Novele din popor” (1881). Opera lui Slavici este o nuvelă psihologică, remarcabilă nu numai prin complexitatea personajului principal, ci şi prin realismul viziunii artistice. Aceasta se întemeiază pe observaţie socială şi psihologică, concretizându-se într-o imagine veridică a lumii transilvănene de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Realismul operei este completat cu elemente clasice (simetria incipitului cu finalul, valorile morale conţinute) şi cu elemente romantice (finalul justiţiar, antiteza, personajul excepţional în situaţii excepţionale-Lică).

Titlul nuvelei este o antifrază, expresia fiind folosită în sens contrar adevăratului înţeles, deoarece hanul, construit pe locul unei mori, numit ,,Moara cu noroc”, nu aduce noroc nimănui. Se sugerează astfel ideea locului ,,rău”, aflat sub influenţa unor forţe nefaste (moara părăsită este considerată în credinţele populare un loc diabolizat). Motivul hanului este des întâlnit în literatură, aici apărând (ca şi în „Hanu Ancuţei”, de Mihail Sadoveanu) ca suprapersonaj.

Tema nuvelei este dezumanizarea individului, provocată de lăcomie, consecinţele pe care le are setea de îmbogăţire asupra sufletului omului şi asupra destinului său.

Acţiunea este plasată într-un spaţiu geografic precis, la Moara cu noroc, în Transilvania, în apropiere de satul Fundureni şi de un târg mai mare, Ineu. Ca toponime apar Munţii Bihorului, Câmpia Aradului etc. Timpul este fixat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (momentul pătrunderii relaţiilor de tip capitalist). Acţiunea se desfăşoară de-a lungul unui an, între două repere religioase: Sf. Gheorghe şi Paşte.

Nuvela însumează 17 capitole, în care acţiunea, desfăşurată pe un singur plan narativ, centrat pe imaginea şi destinul personajului principal, este amplă, construită gradat.

Incipitul, cu rol de prolog, cuprinde cuvintele soacrei lui Ghiţă (,,Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, că, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”) care prefigurează sintetic traiectoria personajului principal şi transmite teza morală a nuvelei. Ultimul capitol are valoare de epilog, subliniind caracterul moralizator al operei.

Finalul este reprezentat tot de vorbele bătrânei, personaj-raisonneur. Construcţia este circulară, finalul fiind simetric în raport cu incipitul.

Subiectul este construit în maniera unei acţiuni trepidante, cu momente de mare tensiune Expoziţiunea îl prezintă pe Ghiţă, cizmar sărac, hotărât să ia în arendă cârciuma Moara cu noroc, aşezată în valea dintre două drumuri. Intriga este marcată de momentul când la Moara cu noroc îşi face apariţia Lică Sămădăul. Desfăşurarea acţiunii cuprinde o succesiune de episoade ce dezvăluie psihologii complexe. Ghiţă intră în mecanismul afacerilor necinstite ale lui Lică, îndepărtându-se de familie şi devenind tot mai închis în sine. Tensiunea dramatică se amplifică permanent, faptele se precipită spre punctul culminant: mânat de gelozie, Ghiţă îşi omoară soţia. Deznodământul aduce rezolvarea conflictelor prin moartea eroilor. Ghiţă este ucis, iar moara este incendiată. Lică încearcă să scape, dar nu reuşeşte. Ca să nu fie prins de Pintea, se sinucide.2. Nuvela psihologică ,,Moara cu noroc” aduce prin personajul Ghiţă, pentru prima dată în literatura română, o poveste despre compromis şi consecinţele sale.

La începutul nuvelei, Ghiţă e un cizmar sărac dintr-un sat ardelean. Poartă un nume obişnuit, ceea ce sugerează că este reprezentantul unei întregi categorii sociale, oameni modeşti, simpli, dar cu stări sufleteşti intense, profunde, uneori chiar întunecate. Ghiţă este un personaj rotund, înzestrat cu multe calităţi, dar având la fel de multe defecte.

Atâta vreme cât trăieşte în ,,liniştea colibei” sale, Ghiţă apare ca un om harnic, cinstit, în ipostaza de soţ iubitor, de tată afectuos, de ginere bun şi respectuos. El se simte însă nemulţumit de vechea sa ocupaţie şi vrea să scape de sărăcie. Devenit cârciumar la Moara cu noroc, Ghiţă se adaptează surprinzător de repede şi câştigă încrederea oamenilor. Apariţia lui Lică la han este

decisivă pentru evoluţia lui Ghiţă. Profitând de slăbiciunea cârciumarului pentru bani, Sămădăul îl va convinge sa-i devină complice. De aceea, s-ar putea spune că viaţa lui Ghiţă este împărţită de autor în două etape: cea de dinainte şi cea de după întâlnirea cu sămădăul.

Conflictul nuvelei este complex, de natură socială, psihologică şi morală. Conflictul principal este unul interior (între dorinţa lui Ghiţă de a rămâne om cinstit şi tentaţia îmbogăţirii alături de Lică). Această predominanţă a conflictului interior dă operei caracterul de nuvelă psihologică. Pe lângă acesta, amplificându-l, există conflictele exterioare (de exemplu, între Ghiţă şi Lică, între Lică şi Pintea). Apare, de asemenea, un conflict latent între filozofia de viaţă a lui Ghiţă şi cea a bătrânei. 3. Principala trăsătură prin care se individualizează protagonistul nuvelei este lăcomia . La început, Ghiţă încearcă să reziste ispitei, gândindu-se chiar să renunţe la cârciumă, dar nu găseşte forţa necesară şi devine complicele lui Lică. Pierzând respectul celor din jur, Ghiţă se dispreţuieşte şi se frământă din cauza propriei slăbiciuni, dar este mereu tentat să găsească vina în afara sa (,,Dumnezeu nu mi-a dat gândul bun la vremea potrivită”, îşi spune el, găsind vinovată însăşi divinitatea).

Scena apariţiei lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc (în capitolul al III-lea) este ilustrativă pentru surprinderea primelor semne ale transformării psihologice şi morale a protagonistului. Dialogul dintre cei doi are iniţial aparenţa unui interogatoriu condus de Lică, aflat pe o poziţie de autoritate. Plecarea sămădăului este urmată de primul moment de nesinceritate al lui Ghiţă faţă de familie. Frământat interior, acesta doreşte “să ascundă înaintea nevestei gândurile rele ce-l cuprinseseră”. Sub influenţa nefastă a lui Lică, Ghiţă începe să se schimbe. Devine închis în sine, se înstrăinează de Ana, iar singurătatea îi accentuează tensiunea psihică. Naratorul surprinde, prin monologul interior şi prin stilul indirect liber, trăirile contradictorii ale personajului, lupta dintre dorinţa de a rămâne un om cinstit şi ispita banilor.

O altă scenă reprezentativă este cea din capitolul al XII–lea, când cârciumarul încearcă să-l înfrunte pe Lică, dar devine conştient de puterea diabolică a sămădăului şi este disperat, pentru că simte că nu mai are scăpare. Lică Sămădăul l-a legat pe Ghiţă de sine folosindu-se de slăbiciunea pentru bani a cârciumarului, şi-i dezvăluie acest lucru, cu satisfacţie: „Pe om nu-l stăpâneşti decât cu păcatele lui”. Ghiţă este copleşit de lăcomie, dar şi de ură faţă de Lică, pe care vrea cu orice preţ să se răzbune. Când, în sfârşit, este dispus să îl predea pe Sămădău lui Pintea, este lipsit de scrupule şi se foloseşte de Ana pentru a-l reţine pe Lică la han.

4. În opinia mea, viziunea despre lume în nuvela lui Slavici este configurată conform principiilor scriitorului ardelean, care îşi construieşte subiectele şi personajele pornind de la principii morale ferme, aflate la baza societăţii tradiţionale. Teza de la care porneşte autorul este formulată în cuvintele bătrânei din incipitul nuvelei, referitoare la raportul dintre bogăţie şi fericire. Vorbele bătrânei dezvăluie o înţelepciune populară ancestrală. Omul trebuie să se bucure de ceea ce are şi să preţuiască „liniştea colibei”. Nesocotirea acestui precept de către Ghiţă se transformă în hybris şi destinul se răzbună: ,,Sâmţeam eu că nu are să iasă bine, dară aşa le-a fost data.”

Drama lui Ghiţă este provocată de neputinţa de a rezista ispitei banilor, căreia i se opun procesele sale de conştiinţă. El oscilează permanent între dorinţa de a rămâne om cinstit şi lăcomie. Aceste două porniri generează un puternic conflict interior. Personajul evoluează de la tipicitate, sub determinare socială (cârciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologică şi morală, căpătând complexitate prin faptul că autorul urmăreşte în detaliu drumul său sinuos între bine şi rău. Ghiţă s-ar putea încadra în tipologia omului care şi-a pierdut omenia.

Într-o operă pe care G. Călinescu o aprecia ca fiind o ,,nuvelă solidă, cu subiect de roman”, moralistul Ioan Slavici transmite concepţii sănătoase de viaţă, îndemnând la cumpătare şi la echilibru.