Mitul lui Sisif - Albert Camus

7/29/2019 Mitul lui Sisif - Albert Camus

http://slidepdf.com/reader/full/mitul-lui-sisif-albert-camus 1/62

Albert CamusMITUL LUI SISIF

Lui Pascal Pia

O, suflete al meu, nu n zui la via a nemuritoare, ci epuizeaz ă ţ ă domeniul posibilului.

PINDAR(Pythica a IlI-a)

UN RA IONAMENT ABSURDŢ

Paginile care urmeaz vorbesc despre o sensibilitate absurd ceă ă poate fi întâlnit în acest secol, şi nu despre o filosofie absurd , pe careă ă propriu-zis timpul nostru n-a cunoscut-o. O elementar onestitate mă ă oblig s ar t, înc de la început, tot ceea ce ele datoreaz anumitor ă ă ă ă ă spirite contemporane. Nu numai c nu am inten ia s ascund aceasta,ă ţ ă dar gândirea lor va fi citat şi comentat deă ă -a lungul întregii lucr ri.ă

În acelaşi timp, e util totuşi s notez c absurdul, socotit pân acumă ă ă o concluzie, este considerat în eseul de fa ca punct de plecare. În ţă acest sens, despre comentariul meu se poate spune c e, într ă -ooarecare m sur , provizoriu: nu se poate afirma dinainte la ce atitudineă ă oblig . Cititorul va afla în el doar descrierea, în stare pur , a unui r u ală ă ă

spiritului. Nici o metafizic , nici o credin nu figureaz aici pentruă ţă ă moment. Iat singurele limite şi singura inten ie a acestei c r i.ă ţ ă ţ

ABSURDUL ŞI SINUCIDEREA

Nu exist decât o problem filosofic cu adev rat important :ă ă ă ă ă sinuciderea. A hot rî dac via a merit sau nu s fie tr it înseamn aă ă ţ ă ă ă ă ă r spunde la problema fundamental a filosofiei. Restul, dac lumea areă ă ă trei dimensiuni, dac spiritul are nou sau dou sprezece categorii, vineă ă ă dup aceea. Acestea sunt doar jocuri; dar mai întâi trebuie s r spunzi.ă ă ă Şi dac e adev rat, dup cum sus ine Nietzsche, c un filosof, pentru a fiă ă ă ţ ă vrednic de stim , trebuie s dea primul exemplul, în elegem cât deă ă ţ important este r spunsul, de vreme ce el va precede gestul definitiv.ă Iat nişte eviden e sensibile inimii, dar pe care trebuie s le adâncimă ţ ă pentru c mintea noastr s le vad limpede.ă ă ă ă

Dac m întreb dup ce judec c o anumit problem cere ună ă ă ă ă ă r spuns mai grabnic decât o alta, îmi r spund c dup ac iunile la careă ă ă ă ţ oblig . Nă -am v zut pe nimeni murind pentru argumentul ontologic.ă Galilei, care de inea un adev r ştiin ific de mare importan , sţ ă ţ ţă -a lep dată

de el cum nu se poate mai uşor de îndat ce şiă -a v zut via a înă ţ primejdie, într-un anume sens a f cut bine. Pentru acel adev r nu meritaă ă s mori pe rug. E cu des vârşire indiferent dac P mântul se învârtesteă ă ă ă în jurul Soarelui sau dac Soarele se învârteşte în jurul P mântului. Maiă ă exact, lucrul nu are nici cea mai mic însemn tate. În schimb, îi v d peă ă ă



mul i oameni murind pentru c socotesc c via a nu merit s fie tr it .ţ ă ă ţ ă ă ă ă Îi v d pe al ii l sânduă ţ ă -se, în chip paradoxal, ucişi pentru ideile sau iluziilepe care le ofer o ra iune de a tr i (aşaă ţ ă -numita ra iune de a tr i esteţ ă totodat şi o excelent ra iune de a muri). Consider deci c întrebareaă ă ţ ă care cere cel mai grabnic r spuns este aceea de a şti dac via a are sauă ă ţ nu un sens. Cum să-i r spundem? În leg tur cu toate problemeleă ă ă esen iale, în eleg prin asta toate problemele care implic riscul mor iiţ ţ ă ţ sau care amplific în om pasiunea de a tr i, nu exist , probabil, decâtă ă ă dou metode de gândire, cea a lui La Palisse şiă cea a lui Don Quijote.Numai echilibrul între eviden şi lirism ne poate îng dui s avem accesţă ă ă în acelaşi timp la emo ie şi la claritate. Fiind vorba de un subiect atât deţ umil şi totodat atât de patetic,ă dialectica savant şi clasic trebuieă ă aşadar s lase locul, fapt de la sine în eles, unei atitudini de spirit maiă ţ modeste, care s purcead în acelaşi timp din bună ă -sim şi din simpatie.ţ

Despre sinucidere nu s-a discutat pân acum decât ca despre ună fenomen social. Dimpotriv , e vorba aici, pentru început, despre raportulă între sinucidere şi gândirea individual . Un gest ca acesta se preg teşteă ă în adâncurile t cute ale inimii, precum o mare oper . Omul însuşi îlă ă

ignor . Întră -o sear , îşi trage un glon în cap sau se arunc în ap .ă ţ ă ă Despre un administrator de imobile care se omorâse, mi se spuneacândva c în urm cu cinci ani îşi pierduse fata, c de atunci seă ă ă schimbase mult şi c întâmplarea îl „rosese pe din untru". Nu există ă ă cuvânt mai exact. A începe s gândeşti înseamn a începe s fii ros peă ă ă din untru. Societatea nu are mare amestec în acest început. Viermele seă afl în îns şi inima omului. Acolo trebuie c utat. Acest joc mortal, careă ă ă duce de la luciditatea în fa a existen ei la evaziunea în afara lumii,ţ ţ trebuie urm rit şi în eles.ă ţ

O sinucidere are multe cauze şi, în general, cele mai aparente nusunt şi cele mai eficace, foarte pu ini oameni se sinucid (ipoteza nu eţ

totuşi exclus ) fiindc aşa au hot rât. Criza este aproape întotdeaunaă ă ă declanşat de ceva incontrolabil. Jurnalele vorbesc adesea de „necazuriă intime" sau de o „boal incurabil "ă ă 1. Sunt explica ii valabile. Dar arţ trebui s ştim dac , în acea zi chiar, un prieten nu iă ă -a vorbit pe un tonindiferent acelui dezn d jduit. Vinovatul este, în acest caz, prietenul.ă ă C ci indiferen a lui poate fi deă ţ -ajuns spre a precipita tot dezgustul şitoate resentimentele aflate pân atunci în suspensie.ă

Dar dac e greu s fix m momentul precis, demersul subtil în cursulă ă ă c ruia spiritul a pariat pentru moarte, putem totuşi s tragem, din chiară ă acel gest, toate consecin ele pe care el le presupune. A te omorî ţ

înseamn , întră -un sens, şi ca în melodram , a m rturisi. A m rturisi că ă ă ă eşti dep şit de via sau c nu o în elegi. Dar s nu mergem totuşi preaă ţă ă ţ ă departe cu aceste analogii şi s ne întoarcem la cuvintele curente. A teă omorî înseamn a m rturisi c „via a nu merit s fie tr it ". A tr i,ă ă ă ţ ă ă ă ă ă fireşte, nu-i niciodat lucru uşor. Continu m s facem gesturile pe careă ă ă ni le comand existen a, pentru multe motive, din care primul eă ţ obişnuin a. A muri din propriaţ - i voin presupune a fi recunoscut, fie şiţ ţă numai instinctiv, caracterul derizoriu al acestei obişnuin e, absen aţ ţ oric rei ra iuni profunde de a tr i, caracterul nes buit al zbuciumuluiă ţ ă ă cotidian şi inutilitatea suferin ei.ţ

În ce const , aşadar, acest incalculabil sentiment care privează ă

1 S nu sc p m prilejul de a sublinia caracterul relativ al acestuiă ă ă eseu. Într-adev r, sinuciderea poate avea cauze mult mai onorabile. Deă exemplu, cazurile de sinucidere politică - aşa-numita sinucidere deprotest, din timpul revolu iei chineze.ţ



spiritul de somnul necesar vie ii? O lume pe care o po i explica, chiar cuţ ţ argumente discutabile, este o lume familiar . Dimpotriv , întră ă -o lumedintr-o dat lipsit de iluzii şi de lumin , omul se simte un str in. Exilulă ă ă ă lui e f r sc pare, de vreme ceă ă ă -i lipsit de amintirea unei patrii pierdutesau de speran a întrţ -un p mânt al f g duin ei. Sentimentul absurduluiă ă ă ţ nu-i decât divor ul acesta dintre om şi via a sa, dintre actor şi decorulţ ţ s u. De vreme ce to i oamenii s n toşi să ţ ă ă -au gândlt la propria lorsinucidere, vom recunoaşte, f r alte explica ii, c exist o leg tură ă ţ ă ă ă ă direct între acest sentiment şi aspira ia c tre neant.ă ţ ă

Subiectul eseului de fa este tocmai raportul dintre absurd şiţă sinucidere, m sura exact în care sinuciderea este o solu ie împotrivaă ă ţ absurdului. Se poate stabili ca principiu c ac iunile unui om care nuă ţ trişeaz trebuie s fie comandate de ceea ce el socoteşte a fi adev rul.ă ă ă Credin a în absurditatea existen ei trebuie deci sţ ţ ă-i hot rasc purtarea.ă ă E legitim curiozitatea de a ne întreba, limpede şi f r false patetisme,ă ă ă dac o concluzie de acest ordin impune p r sirea cât mai grabnic aă ă ă ă unei condi ii de neîn eles. Vorbesc aici, desigur, de oamenii dispuşi s seţ ţ ă pun de acord cu ei înşişi.ă

Exprimat în termeni clari, problema poate s par simpl şiă ă ă ă totodat insolubil . Dar e greşit presupunerea c întreb rile simple ducă ă ă ă ă la r spunsuri la fel de simple şi c eviden a implic eviden a.ă ă ţ ă ţ A priori şiinversând termenii problemei, dup cum omul se sinucide sau nu seă sinucide, s-ar p rea c nu exist decât dou solu ii filosofice: a spune daă ă ă ă ţ sau a spune nu. Dar ar fi prea frumos s fie aşa. C ci trebuie s inemă ă ă ţ seama şi de aceia care, f r s ajung la vreo concluzie, se întreabă ă ă ă ă neîncetat. Aici, abia dac fac o ironie: e vorba de majoritatea oamenilor.ă V d, de asemenea, c cei ce r spund nu, ac ioneaz ca şi cum ar gândiă ă ă ţ ă da. De fapt, dac accept criteriul nietzschean, aceştia gândesc, întră -unfel sau altul, da. Dimpotriv , se întâmpl adesea ca cei ce se sinucid s fiă ă ă

crezut într-un sens al vie ii. Asemenea contradic ii sunt constante. Seţ ţ poate chiar spune c nu sunt nic ieri mai vii decât în aceast chestiuneă ă ă în care, dimpotriv , logica pare atât de necesar . A compara teoriileă ă filosofice şi comportarea celor ce le profeseaz a devenit un loc comun.ă Dar trebuie totuşi s ar tam c dintre gânditorii care au refuzat un sensă ă ă vie ii, nici unul, în afar de Kirilov, care apar ine literaturii, deţ ă ţ Peregrinos2, care se naşte din legend , şi de Jules Lequier, care ine deă ţ ipotez , nu a mers cu logica pân la a refuza aceast via . Se citează ă ă ţă ă adesea, în derâdere, numele lui Schopenhauer, care f cea elogiulă sinuciderii în fa a unei mese îmbelşugate. Nuţ -i nimic de râs în asta.

Modul acesta de a nu lua tragicul în serios nu-i chiar atât de grav, dar el îl defineşte pân la urm pe om.ă ăÎn fa a acestor contradic ii şi obscurit i trebuie, oare, s credem cţ ţ ăţ ă ă

nu exist nici un raport între p rerea pe care cineva o are despre via şiă ă ţă gestul pe care-l face spre a o p r si? S nu exager m câtuşi de pu in înă ă ă ă ţ acest sens. În ataşamentul unui om fa de via a sa, exist ceva multţă ţ ă mai puternic decât toate mizeriile lumii. Judecata trupului nu-i întru nimicmai prejos decât cea a spiritului, şi trupul d înd r t în fa a propriei saleă ă ă ţ distrugeri. C p t m obişnuin a de a tr i înainte de a o dobândi pe aceeaă ă ă ţ ă de a gândi. În cursa care ne apropie zi cu zi cu înc un pas de moarte,ă trupul p streaz un avans ireparabil. Esen ialul acestei contradic iiă ă ţ ţ

2 Am auzit vorbindu-se despre un emul al lui Peregrinos, scriitor dedup r zboi, care, dup ce şiă ă ă -a terminat prima carte, s-a sinucis spre aatrage aten ia asupra operei sale. A izbutit, întrţ -adev r, dar cartea a fostă socotit proast .ă ă



rezid în ceea ce voi numi eschiva, pentru c ea este în acelaşi timp maiă ă mult şi mai pu in decât divertismentul, în sensul pascalian. „Eschivaţ mortal " care constituie a treia tem a acestui eseu este speran a.ă ă ţ Speran a întrţ -o alt via , pe care trebuie să ţă -o „meri i", sau jocul m sluitţ ă al celor care tr iesc nu pentru via a îns şi, ci pentru o mare idee care oă ţ ă dep şeşte, o sublimeaz , îi d un sens şi o tr deaz .ă ă ă ă ă

Totul contribuie astfel la a încurca şi mai mult lucrurile. Nu în zadars-au jucat oamenii pân acum cu cuvintele, pref cânduă ă -se a crede c aă refuza un sens vie ii duce în chip necesar la afirma ia c ea nu merit sţ ţ ă ă ă fie tr it . Întră ă -adev r, nu exist nici un fel de m sur comun ,ă ă ă ă ă obligatorie, între aceste dou ra ionamente. Trebuie doar s refuz m să ţ ă ă ă ne l s m induşi în eroare de confuziile, divor urile şi inconsecven eleă ă ţ ţ semnalate pân aici. Trebuie s d m totul la o parte şi s atac m f işă ă ă ă ă ăţ adev rata problem . Oamenii se sinucid pentru c via a nu merit s fieă ă ă ţ ă ă tr it , iat , f r îndoial , un adev r — nefecund totuşi, pentru c e ună ă ă ă ă ă ă ă truism. Dar aceast insult adus existen ei, aceast dezmin ire ce i seă ă ă ţ ă ţ d vineă oare din faptul c existen a nă ţ -are nici un sens? Cere absurditateaei s i te sustragi, prin speran sau prin sinucidere? Iat ce trebuie să ţă ă ă

scoatem la lumin , s urm rim şi s ilustr m, înl turând tot restul.ă ă ă ă ă ă Oblig oare absurdul la moarte? Iat problema ce trebuie discutată ă ă înaintea oric rei alteia, în afara tuturor metodelor de gândire şi aă jocurilor spiritului dezinteresat. Nuan ele, contradic iile, psihologia peţ ţ care un spirit „obiectiv" ştie s le introduc în orice problem nuă ă ă -şi aulocul în aceast c utare şi în aceast pasiune. Aici e nevoie doar de oă ă ă gândire logic . Lucrul nuă -i simplu. E uşor s fii logic. Dar e aproapeă imposibil s fii logic pân la cap t. Oamenii care mor de propria lor mână ă ă ă urmeaz astfel pân la cap t drumul indicat de sentimentul lor.ă ă ă Medita ia asupra sinuciderii îmi d aşadar putin a de a pune singuraţ ă ţ problem care m intereseaz : exist o logic ce duce pân la moarte? Eă ă ă ă ă ă

un lucru pe care nu-l pot afla decât urm rind f r pasiune dezordonat ,ă ă ă ă doar la lumina eviden ei, ra ionamentul a c rui origine o ar t aici. Esteţ ţ ă ă ceea ce eu numesc un ra ionament absurd. Mul i lţ ţ -au început. Nu ştiu înc dac au r mas în limitele lui.ă ă ă

Când Karl Jaspers, ar tând imposibilitatea de a constitui lumea înă unitate, exclam : „Aceast limitare m conduce c tre mine însumi, acoloă ă ă ă unde nu m mai retrag în spatele unui punct de vedere obiectiv pe careă nu fac decât să-l reprezint, acolo unde nici eu însumi nici existen aţ celuilalt nu mai pot deveni obiect pentru mine", el evoc , dup mul iă ă ţ al ii, acele locuri pustii şi sterpe unde gândirea ajunge la hotarele ei.ţ

Dup mul i al ii, da, f r îndoial , dar cât de gr bi i s se întoarc dină ţ ţ ă ă ă ă ţ ă ă drum! Mul i oameni au ajuns, şi dintre cei mai umili, la acea ultimţ ă cotitur unde gândirea începe s se clatine. Ei abdicau atunci de la ceă ă aveau mai scump, de la via a lor. Al ii, prin i ai spiritului, au abdicat deţ ţ ţ asemenea, dar cu pre ul sinuciderii gândirii lor, în revolta ei cea maiţ pur . Adev ratul efort, dimpotriv , const în a r mâne aici, cât lucrul eă ă ă ă ă cu putin , şi în a examina îndeaproape vegeta ia baroc a acestorţă ţ ă inuturi dep rtate. Tenacitatea şi clarviziunea sunt spectatori privilegia iţ ă ţ

ai acestui joc inuman în care absurdul, speran a şi moartea îşi dauţ replica. Spiritul poate atunci s analizeze figurile acestui dans elementară şi totodat subtil înainte de a le ilustra şi de a le retr i el însuşi.ă ă



ZIDURILE ABSURDE

Ca şi marile opere, sentimentele adânci semnific întotdeauna maiă mult decât au conştiin a c spun. Perseveren a unei porniri sau a uneiţ ă ţ repulsii într-un suflet se reg seşte în anumite deprinderi de a face şi de aă gândi, se continu în consecin e pe care sufletul însuşi le ignor . Marileă ţ ă sentimente poart în ele însele propriul lor univers, splendid sauă mizerabil. Ele lumineaz cu pasiunea lor o lume exclusiv , în care îşiă ă reg sesc propriul climat. Exist un univers al geloziei, al ambi iei, ală ă ţ egoismului sau al generozit ii. Un univers, adic o metafizic şi oăţ ă ă atitudine a spiritului. Ceea ce e adev rat pentru sentimente specializate,ă va fi şi mai adev rat pentru emo ii, la baza lor atât de nedeterminate şiă ţ totodat atât de confuze şi de „sigure", de îndep rtate şi de „prezente"ă ă ca acelea pe care ni le d frumosul sau pe care le trezeşte în noiă absurdul.

Sentimentul absurdit ii poate săţ ă-l izbeasc în fa pe orice om, laă ţă orice colt de strad . În nuditatea sa dezolant , în str lucirea sa moart ,ă ă ă ă el este insesizabil. Dar îns şi aceast dificultate d de gândit. E probabilă ă ă

adev rat c fiecare om r mâne pentru noi un necunoscut şi c există ă ă ă ă întotdeauna în el ceva ireductibil care ne scap , dar,ă practic, îi cunosc peoameni şi îi recunosc dup purtarea lor, dup totalitatea faptelor for,ă ă dup consecin ele pe care trecerea lor le suscit în via . Tot astfel pot,ă ţ ă ţă practic, s definesc toate aceste sentimente ira ionale care desfid oriceă ţ analiz , pot,ă practic, s le apreciez, s adun suma consecin elor lor înă ă ţ ordinea inteligen ei, s le surprind şi s le notez toate înf iş rile, sţ ă ă ăţ ă ă descriu universul lor. S-ar p rea c , chiar dac lă ă ă -am v zut de o sut deă ă ori pe acelaşi actor, nu-l voi cunoaşte personal mai bine. Totuşi, dac facă suma eroilor pe care i-a întruchipat şi dac spun că ă-l cunosc ceva maibine la al sut lea rol al s u, simt c exist în aceast afirma ie o parte deă ă ă ă ă ţ

adev r. C ci acest paradox aparent este şi un apolog. El are o moral ,ă ă ă care ne înva c un om se defineşte la fel de bine prin comediile sale caţă ă şi prin elanurile sale sincere. Tot astfel se întâmpl , la un alt nivel, cuă sentimentele, inaccesibile inimii, dar par ial tr date de faptele pe care leţ ă însufle esc şi de atitudinile spiritului pe care le presupun. Nuţ -i greu dev zut că ă în felul acesta definesc o metod . Dar e uşor, de asemenea, deă v zut c e vorba de o metod de analiz şi nu de cunoaştere. C ciă ă ă ă ă metodele implic metafizici, tr dând f r voia lor concluziile pe careă ă ă ă pretind uneori c nu le cunosc înc . Astfel, ultimele pagini ale unei c r iă ă ă ţ se afl înc în primele. Acest nod este inevitabil. Metoda definit aiciă ă ă

exprim sentimentul c orice cunoaştere adev rat este imposibil . Nuă ă ă ă ă putem decât enumera aparen e şi sim i un climat.ţ ţAtunci vom ajunge poate la acel insesizabil sentiment al

absurdit ii, în lumile diferite dar fr eşti ale inteligen ei, ale artei de aăţ ăţ ţ tr i sau ale artei pur şi simplu. Climatul absurdit ii e un început.ă ăţ Sfârşitul e universul absurd şi acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o str lucire ceă -i este proprie, f când s lumineze chipulă ă privilegiat şi implacabil pe care ştie s iă -l recunoasc .ă

Toate marile ac iuni şi toate marile filosofii au un început derizoriu.ţ Marile opere se nasc adesea pe neaşteptate, la col ul unei str zi sau laţ ă intrarea într-un restaurant. Tot astfel şi absurditatea. Lumea absurd ,ă

mai mult decât oricare alta, îşi trage noble ea din aceast naştere lipsitţ ă ă de m re ie. În anumite situa ii, un om care r spunde: „la nimic", când eă ţ ţ ă întrebat la ce se gândeşte, poate c doar se preface. Cei iubi i o ştiuă ţ prea bine. Dar dac acest r spuns este sincer, dac exprim acea stareă ă ă ă ciudat a sufletului când vidul devine elocvent, când lan ul gesturiloră ţ



cotidiene s-a rupt, când inima caut zadarnic veriga pierdut , elă ă reprezint primul semn al absurdit ii.ă ăţ

Se întâmpl ca decorurile s se pr buşeasc . Trezire, tramvai, patruă ă ă ă ore de birou sau de uzin , mas , tramvai, patru ore de munc , mas ,ă ă ă ă somn şi luni, mar i, miercuri, joi, vineri, sâmb t în acelaşi ritm — iat unţ ă ă ă drum pe care îl urm m cu uşurin aproape tot timpul. Dar întră ţă -o zi nepomenim întrebându-ne „pentru ce?" şi totul începe o dat cu această ă oboseal uimit . „Începe", iat lucrul important. Oboseala se afl laă ă ă ă cap tul faptelor unei vie i maşinale, dar ea inaugureaz în acelaşi timpă ţ ă mişcarea conştiin ei. Ea o trezeşte şi provoac urmarea. Urmarea, adicţ ă ă întoarcerea inconştient în lan sau trezirea definitiv . Dup trezire vine,ă ţ ă ă cu timpul, consecin a ei: sinuciderea sau vindecarea. În ea îns şi,ţ ă oboseala are ceva dezgust tor. În cazul de fa îns trebuie s ajung laă ţă ă ă concluzia c e bine venit . C ci totul începe prin conştiin şi nimic nuă ă ă ţă are valoare decât prin ea. Sunt observa ii care nţ -au nimic original. Darele sunt eviden e: aceasta e deţ -ajuns pentru un timp, când proced m laă o recunoaştere sumar a originilor absurdului. Simpla „grij " se afl laă ă ă originea a toate.

Tot astfel şi pentru fiecare zi a unei vie i f r de str lucire: timpul neţ ă ă ă poart cu sine. Dar totdeauna vine o clip când trebuie să ă ă-l purt m.ă Tr im din viitor: „mâine", „mai târziu", „când vei avea o situa ie", „oă ţ dat cu vârsta, vei în elege". Admirabile inconsecven e, când, de fapt, eă ţ ţ vorba de moarte. Vine o zi totuşi când omul constat sau spune c areă ă treizeci de ani. Îşi afirm astfel tinere ea. Dar, f când asta, se situeaz înă ţ ă ă raport cu timpul. Îşi ia locul în timp. Recunoaşte c se afl întră ă -un anumemoment al unei curbe pe care m rturiseşte c trebuie să ă -o str bat .ă ă Apar ine timpului şi, dup spaima careţ ă -l cuprinde, îşi recunoaşte în elduşmanul cel mai înverşunat. Mâine, dorea ziua de mâine, când întreagalui fiin ar fi trebuit sţă -o refuze. Aceast revolt a c rnii e absurdul.ă ă ă

O treapt mai jos şi iat înstr inarea: aă ă ă - i da seama c lumea eţ ă „opac ", a sim i cât de str in , cât de ireductibil ne este o piatr , cuă ţ ă ă ă ă cât intensitate ne poate nega natura un peisaj, în adâncul oric reiă ă frumuse i zace ceva inuman, şi aceste coline, blânde ea cerului, liniaţ ţ copacilor îşi pierd, dintr-o dat , sensul iluzoriu în care le înveşmânt m,ă ă mai dep rtate decât un paradis pierdut. Ostilitatea primitiv a lumii urcă ă ă spre noi prin milenii. Timp de o clipa nu o mai în elegem, pentru c timpţ ă de secole n-am în eles decât figurile şi desenele în care o inscrisesem,ţ pentru c de acum înainte nu mai avem puterea s uz m de acestă ă ă artificiu. Lumea ne scap pentru c redevine ea îns şi. Decorurileă ă ă

mascate de obişnuin redevin ceea ce sunt. Se îndep rteaz de noi. Totţă ă ă astfel dup cum, în anumite zile, sub chipul familiar al unei femei oă descoperim ca pe o str in pe cea pe care am iubită ă -o cu luni sau cu ani în urm vom ajunge poate s dorim tocmai ceea ce ne face s ne sim imă ă ă ţ dintr-o dat atât de singuri. Dar nă -a venit înc timpul. Un singur lucruă doar: aceast opacitate şi aceast înstr inare a lumii e absurdulă ă ă 3.

Şi oamenii secret inumanul. Dac privim, în anumite momente deă ă luciditate, aspectul mecanic al gesturilor lor, pantomima lor lipsit deă sens, tot ceea ce-i înconjoar ne pare stupid. Un om vorbeşte la telefonă dup un perete deă sticl ; nuă -l auzim, dar îi vedem mimica de neîn eles:ţ ne întreb m pentru ce tr ieşte. Acest dezgust în fa a inumanit ii omuluiă ă ţ ăţ

însuşi, aceast incalculabil c dere în fa a imaginii a ceea ce suntem,ă ă ă ţ

3 Dar nu în sens propriu. Nu e vorba de o defini ie, ci de oţ enumerarea sentimentelor pe care le poate comporta absurdul. Chiar dup ce să -a încheiat enumerarea, absurdul nu e totuşi epuizat.



aceast „grea ", cum o numeşte un autor contemporan, e deă ţă asemenea, absurdul. Dup cum şi str inul care, în anumite clipe, vine înă ă întâmpinarea noastr întră -o oglind , fratele familiar şi totuşi neliniştitoră pe care-l reg sim în propriile noastre fotografii, e iar şi absurdul.ă ă

Ajung, în sfârşit, la moarte şi la sentimentul nostru în leg tur cu ea.ă ă E un subiect despre care totul a fost spus şi e decent s ne ferim deă patetic. Totuşi, nu ne vom putea niciodat mira îndeajuns de faptul că ă toat lumea tr ieşte ca şi cum nimeni „nă ă -ar şti". Aceasta pentru c înă realitate nu exist o experien a mor ii. În sensul propriu, experimentată ţă ţ e doar ceea ce a fost tr it şi a devenit conştient. În cazul de fa , abiaă ţă dac se poate vorbi de experien a mor ii celorlal i. E un succedaneu, oă ţ ţ ţ închipuire a spiritului, de care nu suntem niciodat pe deă -a-ntregul con-vinşi. Aceast conven ie melancolic nu poate fi conving toare. Spaimaă ţ ă ă vine în realitate din aspectul matematic al evenimentului. Timpul ne însp imânt tocmai pentru c el face demonstra ia; solu ia nu vine decâtă ă ă ţ ţ dup aceea. Toate frazele frumoase despre suflet vor primi aici, cel pu ină ţ pentru o vreme, dovada matematic a contrariului lor. Din trupul inert peă care o palm nu mai las nici o urm , sufletul a disp rut. Acest aspectă ă ă ă

definitiv şi elementar al aventurii formeaz con inutul sentimentuluiă ţ absurdului, în lumina mortal a acestui destin apare inutilitatea. Nici oă moral şi nici un efort nu pot fi justificate apriori în fa a matematiciloră ţ sângeroase sub al c ror semn st condi ia noastr .ă ă ţ ă

Înc o dat , toate acestea au fost spuse de nenum rate ori. Mă ă ă ă m rginesc s fac aici doar o clasificare rapid şi s indic temeleă ă ă ă evidente. Ele str bat toate literaturile şi toate filosofiile. Conversa ia deă ţ fiecare zi se adap din ele. Nu e vorba deci de a le reinventa. Dar trebuieă s ne asigur m de aceste eviden e pentru a ne putea întreba apoi înă ă ţ leg tur cu chestiunea primordial . in s repet înc o dat c nuă ă ă Ţ ă ă ă ă descoperirile absurde m intereseaz în primul rând, ci consecin ele lor.ă ă ţ

Dac suntem siguri de aceste fapte, care trebuie s fie concluziaă ă noastr , pân unde vom merge spre a nu eluda nimic? Va trebui să ă ă murim din proprie voin sau, în ciuda a toate, s continu m a spera?ţă ă ă Dar, mai înainte, e necesar s oper m acelaşi recens mânt rapid peă ă ă planul inteligen ei.ţ

Primul demers al spiritului const în a distinge ceva ce esteă adev rat de ceea ce este fals. Totuşi, de îndat ce gândirea reflectează ă ă asupra ei îns şi, ea descoper , de la bun început, o contradic ie. E inutilă ă ţ s ne str duim aici s fim conving tori. De secole, nimeni nă ă ă ă -a f cut cuă privire la aceast chestiune o demonstra ie mai limpede şi mai elegantă ţ ă

ca Aristotel. „Consecin a, adesea ridiculizat , a acestor p reri este c eleţ ă ă ă se distrug singure. C ci afirmând c totul e adev rat, afirm m adev rulă ă ă ă ă afirma iei opuse şi, în consecin , falsitatea propriei noastre teze (c ciţ ţă ă afirma ia opus nu admite c ea poate fi adev rat ). Şi dac spunem cţ ă ă ă ă ă ă totul este fals, înseamn c şi aceast afirma ie e fals . Dac sus inemă ă ă ţ ă ă ţ c nu e fals decât afirma ia opus afirma iei noastre sau c numaiă ă ţ ă ţ ă afirma ia noastr nu e fals , ne vedem totuşi sili i s admitem un num rţ ă ă ţ ă ă infinit de judec i adev rate sau false. C ci acela care emite o afirma ieăţ ă ă ţ adev rat rosteşte în acelaşi timp c ea este adev rat , şi tot aşa laă ă ă ă ă infinit."

Acest cerc vicios nu-i decât primul dintr-o serie în care spiritul ce se

apleac asupra lui însuşi se pierde întră -o rotire vertiginoas . Tocmaiă simplitatea acestor paradoxuri le face ireductibile. Oricare ar fî jocurilede cuvinte şi acroba iile logicii, a în elege înseamn , înainte de orice, aţ ţ ă unifica. Dorin a profund a spiritului, chiar şi în demersurile sale cele maiţ ă evoluate, se întâlneşte cu sentimentul inconştient al omului în fa aţ



universului s u: ea este exigen de familiaritate, sete de claritate.ă ţă Pentru om, a în elege lumea înseamn a o reduce la uman, a o însemnaţ ă cu pecetea sa. Universul pisicii nu-i acelaşi cu universul furnicarului. Truismul „Orice gândire este antropomorfic " are tocmai acest sens. Totă astfel, spiritul care încearc s în eleag realitatea nu poate s seă ă ţ ă ă considere satisf cut decât dac o reduce în termeni de gândire. Dacă ă ă omul ar şti c şi universul poate s iubeasc şi s sufere, ar fi împ cat!ă ă ă ă ă Dac gândirea ar descoperi în oglinzile schimb toare ale fenomeneloră ă rela ii eterne care s le poat rezuma şi care s se rezume pe ele înseleţ ă ă ă într-un principiu unic, am putea vorbi de o fericire a spiritului în fa aţ c reia mitul preaferici ilor nă ţ -ar fi decât o pl smuire ridicol . Această ă ă nostalgie dup unitate, aceast sete de absolut ilustreaz mişcareaă ă ă esen ial a dramei umane. Dar faptul c o asemenea nostalgie existţ ă ă ă nu-l implic neap rat şi pe acela c ea trebuie de îndat potolit ; c ciă ă ă ă ă ă dac , trecând peste pr pastia care desparte dorin a de cucerire,ă ă ţ afirm m împreun cu Parmenide realitatea acelui Unu (oricare ar fi el),ă ă c dem în ridicola contradic ie a unui spirit care afirm unitatea total şiă ţ ă ă dovedeşte prin chiar aceast afirma ie propria sa diferen şiă ţ ţă

diversitatea pe care pretindea s-o rezolve. Acest al doilea cerc vicios ede-ajuns spre a ne ucide speran ele.ţŞi acestea sunt tot eviden e. Voi repeta din nou c ele nu suntţ ă

interesante în sine, ci prin consecin ele pe care le pot avea. Cunosc şi oţ alt eviden : ea îmi spune c omul e muritor. Totuşi, sunt pu ini laă ţă ă ţ num r cei care au tras de aici ultimele concluzii. În acest eseu trebuie să ă consider m ca o perpetu referin decalajul conă ă ţă - stant dintre ceea cene închipuim c ştim şi ceea ce ştim în realitate, consimă - mântulţă practic şi ignoran a simulat datorit c reia tr im cu idei care, dac amţ ă ă ă ă ă fi cu adev rat p trunşi de ele, ar trebui s ne modifice fundamentală ă ă existen a. În fa a acestei contradic ii inextricabile a spiritului, vom puteaţ ţ ţ

în elege şi mai bine divor ul care ne separ de propriile noastre crea ii!ţ ţ ă ţ Atâta vreme cât spiritul tace în lumea imobil a speran elor sale, totul seă ţ reflect şi se ordoneaz în unitatea nostalgiei sale. Dar la prima luiă ă mişcare aceast lume se sparge şi se pr buşeşte: o infinitate de cioburiă ă scânteietoare se ofer cunoaşterii. E inutil orice speran de a mai reă ă ţă -constitui vreodat suprafa a familiar şi liniştit care s ne aduc paceaă ţ ă ă ă ă inimii. Dup atitea secole de c ut ri, dup atâtea abdic ri ale atâtoră ă ă ă ă ginditori, ştim prea bine c acest lucru e adev rat pentru întreagaă ă noastr cunoaştere. Cu excep ia ra ionaliştilor de profesie, nimeni nuă ţ ţ mai sper azi în adev rata cunoaştere. Dac ar fi s se scrie singuraă ă ă ă

istorie semnificativ a gindirii omeneşti, ar trebui alc tuit aceea aă ă ă poc in elor ei succesive şi a neputin ei ei.ă ţ ţÎntr-adev r, despre cine şi despre ce pot s spun: „Cunosc asta!"ă ă

Îmi pot pune inima la încercare şi socotesc c exist . Lumea aceasta oă ă pot atinge şi socotesc de asemenea c exist . Aici se opreşte ştiin aă ă ţ mea, tot restul e construc ie. C ci, dac încerc s în eleg acest eu de aţ ă ă ă ţ c rui existen sunt sigur, dac încerc să ţă ă ă-l definesc şi să-l rezum, el numai este decât o ap careă -mi curge printre degete. Pot s desenez rândă pe rând toate chipurile pe care ştie a le lua şi pe toate cele ce i-au fostatribuite, educa ia, originea, înfl c rarea sau t cerile, m re ia sauţ ă ă ă ă ţ josnicia.Dar nu po i adi iona chipuri. Propriaţ ţ -mi inim va r mâneă ă

totdeauna pentru mine de nedefinit.Pr pastia dintre certitudinea pe care o am c exist şi con inutul peă ă ţ care încerc să-l dau acestei certitudini nu va fi niciodat umplut . Pentruă ă totdeauna îmi voi fi mie însumi str in. În psihologie ca şi în logic există ă ă adev ruri, dar nu adev rul. Cuvintele lui Socrate: „Cunoaşteă ă -te pe tine



însu i" au tot atâta valoare cât şi acel „fii virtuos" rostit în confesionaleleţ noastre. Amândou dezv luie o nostalgie şi în acelaşi timp o ignoran .ă ă ţă Sunt jocuri sterile pe marginea unor mari probleme. Nu sunt legitimedecât exact în m sura în care sunt aproximative.ă

Iat şi aceşti copaci, a c ror scoar aspr o cunosc, şi aceast apă ă ţă ă ă ă al c rei gust îl simt. Mireasma de iarb şi de stele, noaptea, acele seriă ă când inima îşi afl pacea — cum aş putea nega lumea aceasta, a c reiă ă putere şi t rie o simt? Totuşi, toat ştiin a acestui p mânt nuă ă ţ ă -mi aducenimic care să-mi poat da certitudinea c aceast lume îmi apar ine.ă ă ă ţ Mi-o descrie i şi m înv a i sţ ă ăţ ţ -o clasific. Îi enumera i legile şi, în seteaţ mea de a şti, consimt c ele sunt adev rate. Îi demonta i mecanisă ă ţ - mulşi speran a mea creşte. În cele din urm , îmi ar ta i c acest universţ ă ă ţ ă prestigios şi multicolor se reduce la atom şi c atomul însuşi se reduce laă electron. Pân aici totul e bine şi aştept s continua i. Dar atunci îmiă ă ţ vorbi i despre un invizibil sistem planetar în care electronii graviteaz înţ ă jurul unui nucleu. Îmi explica i aceast lume printrţ ă -o imagine. În elegţ atunci c a i ajuns la poezie: nu o voi cunoaşte niciodat . Nici nă ţ ă -am avuttimpul s m indignez c vă ă ă -a i şi schimbat teoria. Astfel, ştiin a de laţ ţ

care trebuia s aflu totul sfârşeşte în ipotez , luciditatea eşueaz înă ă ă metafor , incertitudinea se preschimb în oper de art . La ce miă ă ă ă -aufolosit atâtea str danii? Linia blând a acestor coline şi mâna serii peă ă aceast inim zbuciumat m înva mult mai mult. Mă ă ă ă ţă -am întors acolode unde plecasem. În eleg c , dac pot prin ştiin s cuprindţ ă ă ţă ă fenomenele şi s le enum r, asta nu înseamn c pot s în eleg lumea.ă ă ă ă ă ţ Chiar dacă-i voi fi urm rit cu degetul întregul relief, tot nu voi şti maiă mult despre ea. Iar voi îmi da i s aleg între o descriere sigur , dar careţ ă ă nu m înva nimic, şi nişte ipoteze care pretind c m înva adev rul,ă ţă ă ă ţă ă dar care nu sunt sigure. Str in de mine însumi şi de aceast lume,ă ă înarmat doar cu o gândire care se neag pe sine de îndat ce se afirm ,ă ă ă

ce nume poart aceast condi ie a mea, în care nuă ă ţ -mi pot afla paceadecât refuzând s ştiu şi s tr iesc, în care setea de a cuceri se izbeşteă ă ă de ziduri care-i sfideaz asaltul? A vrea înseamn a isca paradoxuri.ă ă Totul este astfel ordonat încât s poat lua naştere acea paceă ă otr vită ă pe care o d nep sarea, somnul inimii sau renun rile mortale.ă ă ţă

Şi inteligen a îmi spune, aşadar, în felul s u c lumea aceasta eţ ă ă absurd . Zadarnic pretinde contrariul ei, adic ra iunea oarb , c totulă ă ţ ă ă este limpede. Aşteptam dovezi şi doream s aib dreptate; dar în ciudaă ă atâtor secole pline de preten ii şi atâtor oameni elocven i şi dornici de aţ ţ convinge, ştiu c totul e fals. Pe acest plan, cel pu in, nu exist fericireă ţ ă

dac nu pot şti. Un om onest nu poate decât s râd de ra iuneaă ă ă ţ universal , practic sau moral , de determinism, de toate acele categoriiă ă ă care explic totul. Ele nă -au nici o leg tur cu spiritul. Ele neag adev rulă ă ă ă lui profund, acela de a fi înl n uit. În acest univers indescifrabil şi limitat,ă ţ destinul omului îş i cap t astfel sensul. O puzderie de ira ionale să ă ţ -auridicat şi-l înconjoar pân la sfârşitul zilelor sale . O dat cu această ă ă ă clarviziune redobândit şi deliberat , sentimentul absurdului seă ă lumineaz şi se precizeaz . Spuneam c lumea e absurd , dar mă ă ă ă ă gr beam. Tot ceea ce se poate spune este c lumea nuă ă -i în ea îns şiă ra ional . Absurda îns este confruntarea între acest ira ional şi aceastţ ă ă ţ ă nem rginit dorin de claritate a c rei chemare r sun în str fundurileă ă ţă ă ă ă ă

omului! Absurdul ine atât de om, cât şi de lume. Pentru moment, el esteţ singura lor leg tur . Îi înl n uie unul de cel lalt cum numai ura o poateă ă ă ţ ă face. E singurul lucru pe care-l pot desluşi limpede în acest univers f ră ă de m sur în care se desf şoar aventura mea. S ne oprim aici. Dacă ă ă ă ă ă socotesc drept adev rat absurditatea care reglementeaz raporturileă ă ă



mele cu via a, dac m p trund de sentimentul care pune st pânire peţ ă ă ă ă mine în fa a spectacolului lumii, de clarviziunea pe care miţ -o impunec utarea unei ştiin e, trebuie s sacrific totul acestor certitudini şiă ţ ă trebuie s le privesc în fa pentru a le putea p stra. Mai cu seam ,ă ţă ă ă trebuie să-mi potrivesc în func ie de ele purtarea şi s le urm resc înţ ă ă toate consecin ele lor. Spunând asta m gândesc la onestitate. Darţ ă vreau mai întâi s ştiu dac gândirea poate tr i în aceste inuturi pustii.ă ă ă ţ

Ştiu cel pu in c gândirea a mai p truns în acele pustiuri. Ea şiţ ă ă -ag sit acolo hrana. A în eles c se hr nise pân atunci cu n luci. Aici auă ţ ă ă ă ă luat naştere câteva din temele cele mai arz toare ale medita iei umane.ă ţ

Din clipa în care a fost cunoscut , absurditatea devine o pasiune,ă cea mai sfâşietoare din toate. Dar important e s ştim dac omul poateă ă tr i cu pasiunile sale, dac poate accepta legea lor profund , aceea de aă ă ă arde inima pe care o umplu în acelaşi timp de via . Totuşi nu despreţă această problem vom discuta acum. Ea se afl în centrul experien eiă ă ţ care ne preocup . Va veni momentul când ne vom întoarce la ea. Să ă vorbim mai bine despre ternele şi despre elanurile n scute în aceleă pustiuri. Va fi de-ajuns sâ le enumer m. Şi ele sunt, azi, cunoscute deă

toat lumea. Au existat întotdeauna oameni care s apere drepturileă ă ira ionalului. Tradi ia a ceea ce am putea numi gândirea umilit a fostţ ţ ă întotdeauna vie. Critica ra ionalismului sţ -a f cut de atâtea ori, încât să -arp rea c nu mai e cazul s fie f cut din nou. Totuşi epoca noastr asistă ă ă ă ă ă ă la renaşterea acelor sisteme paradoxale care se str duiesc să ă şubrezeasc ra iunea ca şi cum ea ar fi fost întotdeauna deă ţ nezdruncinat. Dar aceasta nu-i atât o dovad a eficacit ii ra iunii, cât aă ăţ ţ t riei speran elor sale. Pe planul istoriei, prezen a constant a acestoră ţ ţ ă dou atitudini ilustreaz pasiunea esen ial a omului sfâşiat întreă ă ţ ă aspira ia sa c tre unitate şi viziunea limpede pe care o poate aveaţ ă despre zidurile care-i înconjoar .ă

Dar poate nicicând n-a fost mai viu atacul împotriva ra iunii decât înţ vremea noastr . Începând cu marele strig t al lui Zarathustra: „Dină ă întâmplare, e cea mai veche noble e a lumii. Am redatţ -o tuturorlucrurilor când am spus c deasupra lor nici o voin etern nu voia", cuă ţă ă boala mortal a lui Kierkegaard, „acel r u care sfârşeşte în moarte, f ră ă ă ă ca dup ea s mai urmeze ceva", temele semnificative şi chinuitoare aleă ă gândirii absurde au urmat una alteia. Sau, cel pu in, şi aceast nuan eţ ă ţă capital , cele ale gândirii ira ionale şi religioase. De la Jaspers laă ţ Heidegger, de la Kierkegaard la Şestov, de la fenomenologi la Scheler,pe planul logic şi pe planul moral, o întreag familie de gânditori, înrudi iă ţ

prin nostalgia lor, opuşi prin metodele sau scopul lor, s-au înverşunat să bareze drumul real al ra iunii şi s redescopere c ile directe aleţ ă ă adev rului. Presupun aceast gândire cunoscut şi tr it . Oricare vor fiă ă ă ă ă fost ambi iile lor, to i au plecat de la acel univers inexprimabil în careţ ţ domneşte contradic ia, antinomia, spaima sau neputin a. Şi comune leţ ţ sunt tocmai temele pe care le-am ar tat mai sus. Pentru ei, deă asemenea, trebuie s-o spunem, semnificative sunt mai cu seamă concluziile pe care le-au putut trage din aceste descoperiri. Faptul are oasemenea importan , încât va trebui sţă ă-l examin m aparte. Dar, pentruă moment, e vorba doar de descoperirile şi de experien ele lor ini iale, eţ ţ vorba doar de a constata dac ele concord . Şi dac ar fi prea îndr zneă ă ă ă ţ

s vrem a vorbi despre filosofia lor, e cu putin şi, în orice caz, suficientă ţă s facem sim it climatul care le este comun.ă ţHeidegger priveşte cu r ceal condi ia uman şi afirm c această ă ţ ă ă ă ă

existen este umilit . Singura realitate este „grija", care se reg seşteţă ă ă pe toat scara fiin elor. Pentru omul pierdut în lume şi printreă ţ



divertismentele ei, aceast grij este o fric scurt şi trec toare. Dar, deă ă ă ă ă îndat ce frica aceasta cap t conştiin de sine, ea devine spaim ,ă ă ă ţă ă climat perpetuu al omului lucid, „în care existen a se reg seşte". Acestţ ă profesor de filosofie scrie f r s tremure şi în limbajul cel mai abstractă ă ă cu putin : „Caracterul finit şi limitat al existen ei umane este maiţă ţ primordial decât omul* însuşi". Se ocup de Kant, dar numai pentru aă stabili caracterul m rginit al „ra iunii pure". Analizele sale îl duc laă ţ concluzia c „lumea nuă -i mai poate oferi nimic omului însp imântat".ă „Grija" îi pare a dep şi prin adev rul ei categoriile ra ionamentului, încâtă ă ţ nu se gândeşte decât la ea şi nu vorbeşte decât despre ea. Îi enumeră înf iş rile: plictiseala, când omul banal încearc s o niveleze în elăţ ă ă ă însuşi şi s o în buşe; groaza, când spiritul contempl moartea. Nici elă ă ă nu desparte conştiin a de absurd. Conştiin a mor ii este chemarea grijiiţ ţ ţ şi „existen a îşi adreseaz atunci sieşi un apel prin intermediulţ ă conştiin ei". Ea este îns şi vocea spaimei, implorând existen a „s " seţ ă ţ ă întoarc ea îns şi din anonimatul în care să ă -a pierdut". Heidegger nespune c nu trebuie s dormim şi c , dimpotriv , trebuie s veghemă ă ă ă ă pân la cap t. El st în mijlocul acestei lumi absurde, ar tânduă ă ă ă -ne

caracterul ei pieritor şi c utânduă -şi drumul printre ruine. Jaspers nu crede în nici un fel de ontologie, pentru c , dup el,ă ă ne-am pierdut „naivitatea". Ştie c nu putem ajunge la nimic care să ă poat transcende jocul mortal al aparen elor. Ştie c spiritul sfârşeşteă ţ ă totdeauna în eşec. Întârzie asupra aventurilor spirituale pe care ni leofer istoria şi descoper cu necru are falia fiec rui sistem, iluzia care aă ă ţ ă salvat totul, înv tura care năţă -a ascuns nimic. În aceast lume pustiit ,ă ă în care imposibilitatea de a cunoaşte este demonstrat , în care neantulă pare singura realitate, disperarea f r sc pare singura atitudine, elă ă ă încearc s reg seasc firul Ariadnei, care duce c tre tainele divine.ă ă ă ă ă

Şestov, la rândul s u, deă -a lungul unei opere de o admirabilă

monotonie, preocupat întruna de aceleaşi adev ruri, demonstreaz f ră ă ă ă încetare c sistemul cel mai riguros, ra ionalismul cel mai universal seă ţ izbesc întotdeauna pân la urm de ira ionalul gândirii umane. Nuă ă ţ -iscap nici una din eviden ele ironice, nici una din contradic iile derizoriiă ţ ţ care depreciaz ra iunea. Nuă ţ -l intereseaz decât excep ia, fie c eaă ţ ă apar ine istoriei inimii sau a spiritului. Pornind de la experien eleţ ţ dostoievskiene ale condamnatului la moarte, de la aventurile exasperateale spiritului nietzschean, de la impreca iile lui Hamlet sau de la amaraţ aristocra ie a unui Ibsen, el descoper , lumineaz şi glorific revoltaţ ă ă ă uman împotriva iremediabilului. Refuz ra iunii propriile ei ra iuni şi nuă ă ţ ţ

începe s înainteze cu oarecare hot râre decât o dat ajuns în mijloculă ă ă acelui pustiu cenuşiu în care toate certitudinile au devenit pietre.Kierkegaard, poate cel mai interesant dintre to i, cel pu in în ceeaţ ţ

ce priveşte o parte a existen ei sale, nu numai c descoper absurdul,ţ ă ă dar îl şi tr ieşte. Acest om care scrie: „Mutismul cel mai sigur nuă -i să taci, ci s vorbeşti", se asigur mai întâi c nici un adev r nuă ă ă ă -i absolut şic deci aceast existen imposibil în sine nu poate deveniă ă ţă ă satisf c toare prin el. Don Juan al cunoaşterii, el multiplică ă ă pseudonimele şi contradic iile, scrieţ Predicile în acelaşi timp cu acelmanual îl spiritualismului cinic, Jurnalul seduc torului.ă Refuz consol rile,ă ă morala, principiile confortabile. Nu vrea s astâmpere durerea pricinuită ă

de ghimpele pe care şi-l simte înfipt în inim . Dimpotriv , o a â şi,ă ă ţ ţă cuprins de bucuria dezn d jduit a r stignitului fericit c e r stignit,ă ă ă ă ă ă construieşte din luciditate, refuz, comedie, o categorie a demoniacului.Acest chip blând şi totodat schimonosit, aceste piruete urmate de ună strig t âşnit din adâncul sufletului întruchipeaz însuşi spiritulă ţ ă



absurdului în lupt cu o realitate careă -l dep şeşte. Iar aventura spirituală ă ce-l duce pe Kierkegaard pân la atât de iubitele sale „scandaluri"ă începe, de asemenea, în haosul unei experien e lipsite de decoruri şiţ întoarse la incoerenta ei cea dintâi.

Pe un cu totul alt plan, acela al metodei, prin chiar exager rile lor,ă Husserl şi fenomenologii restituie lumea în toat diversitatea ei şi neagă ă puterea transcendent a ra iunii. O dat cu ei, universul spiritual seă ţ ă îmbog eşte în chip nem rginit. Petala de trandafiri, piatra kilometricăţ ă ă sau mâna omeneasc au tot atâta importan cât şi dragostea, dorin aă ţă ţ sau legile gravita iei. A gândi nu mai înseamn a unifica, a face familiarţ ă ă aparen a sub chipul unui mare principiu. A gândi înseamn a înv a dinţ ă ăţ nou s vezi, s fii atent, aă ă - i dirija conştiin a, a face din fiecare idee şi dinţ ţ fiecare imagine, aşa cum a f cut Proust, un loc privilegiat. În modă paradoxal, totul e privilegiat. Gândirea se justific prin extrema eiă conştiin . Deşi e mai pozitiv decit cea a lui Kierkegaard sau Şestov,ţă ă gândirea husserlian , la originea ei, neag totuşi metodaă ă clasic aă ra iunii, dezam geşte speran a, îndreapt intui ia şi inima c tre oţ ă ţ ă ţ ă întreag proliferare de fenomene a c ror bog ie are ceva inuman.ă ă ăţ

Aceste drumuri duc c tre toate ştiin ele sau c tre nici una. Vreau să ţ ă ă spun c mijloacele, în cazul de fa , au mai mult importan decâtă ţă ă ţă scopul. E vorba numai „de o atitudine spre a cunoaşte" şi nu de oconsolare, înc o dat , asta la origine cel pu in.ă ă ţ

Cum s nu sim i strânsa înrudire a acestor gânditori? Cum s nuă ţ ă vezi c to i se întâlnesc în acel inut privilegiat şi amar unde speran aă ţ ţ ţ nu-şi mai are locul? Vreau să-mi fie explicat totul sau nimic, iar ra iuneaţ e neputincioas în fa a acestui strig t al inimii. Spiritul trezit de această ţ ă ă exigen caut , dar nu g seşte decât contradic ii şi nebunie. Ceea ce nuţă ă ă ţ în eleg e ira ional. Şi lumea e plina de ira ionale. Ea îns şi, de vreme ceţ ţ ţ ă nu-i în eleg semnifica ia unic ", nuţ ţ ă -i decât un imens ira ional. S putemţ ă

spune o singur dat „e limpede", şi totul ar fi salvat. Dar aceşti oameniă ă proclam pe întrecute c nimic nu e limpede, c totul e haos, c omul nuă ă ă ă posed decât propria sa clarviziune şi cunoaşterea precis a ziduriloră ă care-l înconjoar .ă

Toate aceste experien e concord şi se întretaie. Spiritul ajuns laţ ă hotarele sale trebuie s pronun e o judecat şi să ţ ă ă-şi aleag concluziile.ă Acolo aşteapt sinuciderea şi r spunsul. Dar vreau s inversez ordineaă ă ă c ut rii şi s plec de la aventura inteligen ei pentru a m întoarce lâă ă ă ţ ă gesturile cotidiene. Experien ele evocate aici sţ -au n scut în pustiul dină care nu trebuie s ieşim. Totuşi, trebuie s ştim pân unde au ajuns. Înă ă ă

acest moment al efortului s u, omul se afl în fa a ira ionalului. El simteă ă ţ ţ într-însul întreaga-i dorin de fericire şi de ra iune. Absurdul se naşteţă ţ din aceast confruntare între chemarea omului şi t cerea ira ional aă ă ţ ă lumii. Iat ce nu trebuie uitat. De acest lucru trebuie s ne ag m dină ă ăţă r sputeri, c ci din el se poate naşte consecven a unei vie i. Ira ionalul,ă ă ţ ţ ţ nostalgia uman şi absurdul care tâşnesc din confruntarea lor, iat celeă ă trei personaje ale dramei care trebuie în chip necesar s ia sfârşit cuă toat logica de care o existen este în stare.ă ţă

SINUCIDEREA FILOSOFICĂ

Sentimentul absurdului nu este totuna cu no iunea absurdului.ţ Aceasta doar se întemeiaz pe el. El nu se rezum la ea decât în scurtaă ă clip când îşi rosteşte judecata asupra universului, dup care îi r mâneă ă ă



s mearg mai departe. Este viu, adic va trebui s moar sau s r suneă ă ă ă ă ă ă în om din ce în ce mai adânc. Tot astfel şi cu temele de care am vorbit.Dar şi în acest caz, nu sunt interesat de opere sau de gânditori a c roră critic ar necesita o alt form şi un alt loc, ci de faptul de a descoperiă ă ă ceea ce exist comun în concluziile lor. Niciodat poate nă ă -au existatspirite atât de diferite. Şi totuşi vedem c peisajele spirituale în care eleă se mişc sunt identice. De asemenea, în ciuda unor ştiin e atât deă ţ distincte, strig tul care pune cap t itinerarului lor r sun în acelaşi fel.ă ă ă ă Sim im c laţ ă gânditoni pe care i-am amintit exist un climat comun,ă punând ca acest climat este ucig tor abia dac facem un joc de cuvinte.ă ă Cel ce tr ieşte sub acest cer de plumb nu are de ales decât între a fugiă sau a r mâne. Vreau s ştiu cum se fuge de aici sau de ce se r mâne.ă ă ă Nu fac astfel decât s definesc problema sinuciderii şi interesul pe careă -lpot avea concluziile losofiei existen ialiste.ţ

Vreau îns , înainte, s m abat o clip de la calea cea mai dreapt .ă ă ă ă ă Pân acum am putut circumscrie absurdul din exterior. Putem s neă ă întreb m totuşi ce este clar în aceast no iune şi s încerc m a reg siă ă ţ ă ă ă prin analiz direct , pe de o parte, semnifica ia şi, pe de alta,ă ă ţ

consecin ele ei.ţDac îl învinuiesc pe un nevinovat de o crim monstruoas , dacă ă ă ă-ispun unui om virtuos c a râvnit la propria lui sor , îmi va r spunde că ă ă ă spusele mele sunt absurde. Aceast indignare are o latur comic . Dară ă ă ea are totodat şi o ra iune profund . Omul virtuos ilustreaz prină ţ ă ă aceast replic antinomia definitiv care exist între actul pe care iă ă ă ă -latribui eu şi principiile întregii sale vie i. „E absurd" înseamn „e cuţ ă neputin ", dar şi „e contradictoriu". Dac v d un om atacând cuţă ă ă baioneta un grup de mitraliere voi socoti c fapta lui e absurd . Dar eaă ă nu-i astfel decât în virtutea dispropor iei care exist între inten ia sa şiţ ă ţ realitatea care-l aşteapt , în virtutea contradic iei pe care o surprindă ţ

între for ele sale reale şi scopul pe care şiţ -l propune. Tot astfel, vomconsidera c un verdict este absurd dacă ă-l vom opune verdictului pecare faptele îl cer în aparen . Şi, tot astfel, o demonstra ie prin absurdţă ţ se face comparând consecin ele acelui ra ionament cu realitatea logicţ ţ ă pe care vrem s-o instaur m. În toate aceste cazuri, de la cel mai simpluă pân la cel mai complex, absurditatea va fi cu atât mai mare, cu cât vaă creşte distan a între termenii compara iei mele. Exist c s torii absurde,ţ ţ ă ă ă sfid ri, resentimente, t ceri, r zboaie şi p ci absurde. În fiecare dină ă ă ă aceste cazuri, absurditatea se naşte dintr-o compara ie. Sunt deciţ îndrept it s spun c sentimentul absurdit ii nu ia naştere din simplaăţ ă ă ăţ

examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci c el âşneşte dină ţ compara ia f cut între o stare de fapt şi o anumit realitate, între oţ ă ă ă ac iune şi lumea care o dep şeşte. Absurdul este, în esen , un divor . Elţ ă ţă ţ nu exist în nici unul din elementele comparate. El se naşte dină confruntarea lor.

Pe planul inteligen ei, pot deci s spun c absurdul nu este în omţ ă ă (dac o astfel de metafor ar putea avea vreun sens), nici în lume, ci înă ă prezen a lor comun . Pentru moment, el e singura leg tur careţ ă ă ă -iuneşte. Dac vreau s r mân în limitele eviden elor, ştiu ce vrea omul,ă ă ă ţ ştiu ce-i ofer lumea, iar acum pot s spun c mai ştiu şi ceea ceă ă ă -iuneşte. N-am nevoie s merg mai departe. O singur certitudine îi esteă ă

de-ajuns celui ce caut . Important e doar s trag din ea toateă ă ă consecin ele.ţConsecin a imediat este în acelaşi timp o regul de metod .ţ ă ă ă

Ciudata trinitate scoas astfel la lumin nu seam n întru nimic cu cineă ă ă ă ştie ce Americ dintră -o dat descoperit . Dar ea are în comun cu dateleă ă



experien ei faptul c este infinit de simpl şi totodat infinit deţ ă ă ă complicat . Prima din caracteristicile ei e aceea c nu poate fi divizat .ă ă ă A-i distruge unul din termeni înseamn a o distruge în întregime.ă Absurdul nu poate exista în afara unei min i omeneşti. Astfel, absurdulţ sfârşeşte, ca orice lucru, o dat cu moartea. Dar absurdul nu poateă exista nici în afara acestei lumi. Şi tocmai în func ie de acest criteriuţ elementar consider eu c no iunea de absurd este esen ial şi c eaă ţ ţ ă ă poate s reprezinte primul din adev rurile mele. Regula de metodă ă ă invocat mai sus apare aici. Dac socotesc c un lucru e adev rat,ă ă ă ă trebuie să-l p strez. Dac îmi propun s g sesc solu ia unei probleme,ă ă ă ă ţ trebuie în primul nnd s nu escamotez prin cniar aceast solu ie unul dină ă ţ termenii problemei. Unicul dat este pentru mine absurdul. Problema estede a şti cum se poate ieşi din el şi dac sinuciderea se deduce în chipă necesar din acest absurd. Prima şi, în fond, singura condi ie a c ut riiţ ă ă mele este de a p stra tocmai ceea ce m striveşte, de a respecta, înă ă consecin , ceea ce socotesc eu esen ial în acest ceva, pe care lţă ţ -amdefinit ca o confruntare şi ca o lupt neîncetat . Ducând pân la cap tă ă ă ă aceast logic absurd , trebuie s admit c lupta aceasta presupuneă ă ă ă ă

absen a total de speran (ceea ce nu are nici o leg tur cuţ ă ţă ă ă disperarea), refuzul continuu (care nu trebuie confundat cu renun area)ţ şi insatisfac ia conştient (ce nu poate fi asimilat neliniştii juvenile). Totţ ă ă ceea ce distruge, escamoteaz sau subtilizeaz aceste exigen e (şi înă ă ţ primul rând consim mântul, care distruge divor ul) ruineaz absurdul şiţă ţ ă devalorizeaz atitudinea ce poate fi atunci propus . Absurdul nu areă ă sens decât în m sura în care nu consim i lă ţ a el.

Exist un fapt de natura eviden ei, care pare cu totul moral, şiă ţ anume acela c omul este întotdeauna prada propriilor sale adev ruri. Oă ă dat ce leă -a cunoscut, nu se mai poate desprinde de ele. C ci trebuieă întotdeauna s pl tim. Un om care a devenit conştient de existen aă ă ţ

absurdului este legat de el pentru totdeauna. Un om f r speran şiă ă ţă conştient de acest lucru nu mai apar ine viitorului. Şi e firesc s fie aşa.ţ ă Dar e firesc, de asemenea s se str duiasc s scape din universul peă ă ă ă care şi l-a creat. Tot ceea ce precede nu are sens decât tocmai în func ieţ de acest paradox. Nimic nu poate fi mai instructiv în aceast privină ţă decât o cercetare a felului în care şi-au tras concluziile oamenii care aurecunoscut, plecând de la o critic a ra ionaliă ţ smului, climatul absurd.

Or, pentru a nu m referi decât la filosofiile existen ialiste, v d că ţ ă ă toate, f r nici o excep ie, îmi propun evaziunea. Printră ă ţ -un ra ionamentţ ciudat, pleca i de la absurd pe ruinele ra iunii, întrţ ţ -un univers închis şi

limitat la uman, ei divinizeaz ceea ceă -i striveşte şi g sesc un motiv de aă spera în ceea ce-i vitregeşte. Aceast speran silnic este la to i deă ţă ă ţ esen religioas . Merit s ne oprim asupra ei.ţă ă ă ă

Voi analiza aici, şi doar spre a exemplifica, numai câteva temespecifice lui Şestov şi Kierkegaard. Dar Jaspers ne va oferi, pân laă caricatur , un exemplu tipic pentru aceast atitudine. Tot restul vaă ă deveni astfel mai limpede. Îl l s m neputincios s realizezeă ă ă transcendentul, incapabil s sondeze adâncimea experien ei şi conştientă ţ de acest univers zdruncinat de eşec. Oare va merge mai departe saum car va trage concluziile acestui eşec? Dimpotriv , el nu ne va aduceă ă nimic nou. N-a aflat în experien decât m rturia propriei sale neputin eţă ă ţ

şi nici un pretext pentru a deduce vreun principiu satisf c tor. Totuşi,ă ă f r nici o justificare, dup cum o spune el însuşi, afirm , pe neaşteptateă ă ă ă şi în acelaşi timp, transcendentul, fiin a experien ei şi sensul supraumanţ ţ al vie ii, scriind: „Eşecul, dincolo de orice explica ie şi de oriceţ ţ interpretare posibil , arat nu neantul, ci fiin a transcenden ei". Această ă ţ ţ ă



fiin care dintrţă -o dat , şi printră -un act orb al încrederii umane, explică totul este definit de el ca „unitatea de neconceput între general şiă particular". Astfel, absurdul devine Dumnezeu (în sensul cel mai larg alacestui cuvânt) şi neputin a de a în elege, fiin a care lumineaz totul. Unţ ţ ţ ă atare ra ionament nu se sus ine logic prin nimic. De aceea, pot sţ ţ ă-lnumesc un salt. Şi, în mod paradoxal, în elegem insisten a, r bdareaţ ţ ă infinit ale Iui Jaspers de a face irealizabil experien a transcendentului.ă ă ţ C ci, cu cât este mai incert aceast aproxima ie, cu cât se dovedeşte aă ă ă ţ fi mai zadarnic aceast defini ie, cu atât transcendentul este mai reală ă ţ pentru el, c ci pasiunea cu careă -l afirm este propor ional cu distan aă ţ ă ţ care exist între capacitatea sa de a explica şi ira ionalitatea lumii şi aă ţ experien ei. Se v deşte astfel c Jaspers distruge cu o înverşunare cuţ ă ă atât mai mare prejudec ile ra iunii, cu cât va explica mai radical lumea.ăţ ţ Acest apostol al g îndirii umilite va afla la extrema limit a umilin ei ceeaă ţ ce urmeaz a regenera fiin a pân în adâncurile ei.ă ţ ă

Gândirea mistic neă -a familiarizat cu aceste procedee. Sunt tot atâtde legitime ca oricare alt atitudine a spiritului. Dar, pentru moment,ă procedez ca şi cum aş lua în serios o atare problem . F r s judecă ă ă ă

dinainte valoarea general a unei asemenea atitudini, puterea ei de aă transmite o anumit înv tur , vreau numai s v d dac r spundeă ăţă ă ă ă ă ă condi iilor pe care mi leţ -am propus, dac e demn de conflictul care mă ă ă intereseaz . M întorc, astfel, la Şestov. Un comentator citeaz din elă ă ă câteva cuvinte care merit tot interesul: „Singura ieşire adev rat ,ă ă ă spune Şestov, se afl tocmai acolo unde nu exist ieşire pentru judecataă ă omeneasc . Altminteri, de ce am avea nevoie de Dumnezeu? Omul nu seă întoarce c tre Dumnezeu decât pentru a ob ine imposibilul. Cât priveşteă ţ posibilul, oamenii îi pot face singuri fa ." Dac exist o filosofieţă ă ă şestovian , atunci pot f r îndoial afirma c ea se afl în întregimeă ă ă ă ă ă rezumat astfel. C ci atunci când, ajuns la cap tul analizelor saleă ă ă

pasionante, Şestov descoper absurditatea fundamental a oric reiă ă ă existen e, el nu spune: „Iat absurdul", ci: „Iatţ ă ă-l pe Dumnezeu: trebuies ne l s m î ă ă ă n voia Lui, chiar dac El nu corespunde nici uneia dină categoriile noastre ra ionale". Pentru ca nici o confuzie s nu mai fie cuţ ă putin , filosoful rus insinueaz chiar c acest Dumnezeu este poate plinţă ă ă de ur şi vrednic de ur , incomprehensibil şi contradictoriu, dar c el îşiă ă ă afirm cu atât mai mult puterea cu cât chipul Lui este mai hâd. M re iaă ă ţ Sa st tocmai în inconsecven a sa. Dovada existen ei sale este tocmaiă ţ ţ inumanitatea Sa. Trebuie s facem saltul în El şi, prin aceasta, s neă ă eliber m de iluziile ra iunii. Astfel, pentru Şestov, acceptarea absurduluiă ţ

este contemporan cu însuşi absurdul. Aă -l constata înseamn aă -l acceptaşi tot efortul logic al gândirii sale const în aă -l pune în eviden pentru aţă face astfel s âşneasc speran a imens pe care o aduce cu sine.ă ţ ă ţ ă Repet, aceast atitudine este legitim . Dar eu m înc p ânez să ă ă ă ăţ ă cercetez aici o singur problem şi toate consecin ele ei. Nu miă ă ţ -ampropus s examinez caracterul patetic al unei gândiri sau al unui act deă credin . Pentru asta am înainte întreaga via . Ştiu c gânditorulţă ţă ă ra ionalist este iritat de atitudinea şestovian . Dar simt, de asemenea,ţ ă c Şestov are dreptate împotriva gânditorului ra ionalist şi vreau doar să ţ ă ştiu dac r mâne credincios exigen elor absurdului.ă ă ţ

Or, dac admitem c absurdul este contrariul speran ei, vedem c ,ă ă ţ ă

pentru Şestov, gândirea existen ial presupune absurdul, pe care însţ ă ă nu-l demonstreaz decât spre aă -l spulbera. Aceast subtilitate deă gândire nu-i decât o figur patetic de scamator. Când Şestov, pe de altă ă ă parte, opune absurdul moralei curente şi ra iunii, el îl numeşte „adev r"ţ ă şi „mântuire". Exist deci la baz şi în aceast defini ie a absurdului oă ă ă ţ



aprobare. Dac admitem c toat for a acestei no iuni rezid în modul înă ă ă ţ ţ ă care ea intr în conflict cu speran ele noastre elementare, dac sim imă ţ ă ţ c absurdul pretinde, pentru a exista, refuzul nostru de a consim i,ă ţ vedem atunci c la Şestov el şiă -a pierdut adev ratul chip, caracterul s uă ă omenesc şi relativ, spre a intra într-o eternitate incomprehensibil şiă totodat satisf c toare. Dac absurdul exist , el nu poate exista decâtă ă ă ă ă într-un univers al omului. Din clipa în care no iunea de absurd seţ transform întră -o trambulin pentru eternitate, ea nu mai are nici ună raport cu luciditatea uman . Absurdul nu mai este acea eviden pe careă ţă omul o constat f r s consimt la ea. Lupta este eludat . Omulă ă ă ă ă ă asimileaz absurdul şi, în aceast comuniune, îi nimiceşte acel caracteră ă esen ial care este opozi ie, sfâşiere şi divor . Saltul acesta este oţ ţ ţ eschiv . Şestov, care citeaz cuvintele lui Hamlet:ă ă The time is out of joint, o face cu un fel de speran s lbatic despre careţă ă ă se poate vorbimai cu seam la el. C ci nu astfel rosteşte Hamlet acele cuvinte şi nuă ă astfel le scrie Shakespeare. Be ia ira ionalului şi voca ia extazului abatţ ţ ţ de la contemplarea absurdului un spirit clarv z tor. Pentru Şestov,ă ă ra iunea este zadarnic , dar exist ceva dincolo de ra iune. Pentru unţ ă ă ţ

spirit absurd, ra iunea este zadarnic şi nu mâi exist nimic dincolo deţ ă ă ra iune.ţAcest salt poate, cel pu in, s ne l mureasc şi mai bine asupraţ ă ă ă

adev ratei naturi a absurdului. Ştim c absurdul const întră ă ă -un echilibru,că-l afl m, înainte de orice, întră -o compara ie, şi nu în termenii acesteiţ compara ii. Şestov îns mut toat greutatea asupra unuia din termeni,ţ ă ă ă distrugând astfel echilibrul. Setea noastr de a în elege, nostalgiaă ţ noastr de absolut nu sunt explicabile decât în m sura în care noi putemă ă în elege şi explica multe lucruri. Zadarnic neg m în mod absolutţ ă ra iunea. Ea are domeniul s u propriu, acela al experien ei umane, înţ ă ţ care este eficace. Iat de ce vrem ca totul s ne fie limpede. Dac nuă ă ă

izbutim, dac absurdul ia naştere cu acest prilej, lucrul se întâmplă ă tocmai datorit întâlnirii dintre aceast ra iune eficace, dar limitat , şiă ă ţ ă ira ionalul ce renaşte întruna. Or, când Şestov se mânie împotriva uneiţ afirma ii hegeliene de tipul: „Mişc rile sistemului solar se efectueazţ ă ă conform unor legi imuabile şi aceste legi sunt ra iunea sa", când îşi puneţ în joc întreaga pasiune pentru a disloca ra ionalismul lui Spinoza, elţ ajunge la concluzia z d rniciei oric rei ra iuni; de aici, printră ă ă ţ -o întoarcerefireasc şi ilegitim , la aceea a preeminentei ira ionalului. Dar trecereaă ă ţ nu este evident . C ci aici pot interveni no iunile de limit şi de plan.ă ă ţ ă Legile naturii pot fi valabile pân la o anumit limit , care, o dată ă ă ă

trecut , se întorc împotriva lor însele, dând naştere absurdului. Sau, deă asemenea, ele pot fi legitime pe planul descrierii, f r ca aceasta să ă ă însemne c sunt adev rate pe planul explica iei. Totul este sacrificată ă ţ astfel ira ionalului, şi exigen a de claritate fiind escamotat , absurdulţ ţ ă dispare o dat cu unul din termenii compara iei. Omul absurd,ă ţ dimpotriv , nu procedeaz la aceast nivelare. El recunoaşte lupta, nuă ă ă dispre uieşte câtuşi de pu in ra iunea şi admite ira ionalul. Cuprindeţ ţ ţ ţ astfel cu privirea toate datele experien ei, nefiind cituşi de pu in dispusţ ţ s fac saltul înainte de a şti. Ştie numai c în aceast conştiin atentă ă ă ă ţă ă nu mai e loc pentru speran .ţă

În leg tur cu no iunea de excep ie,ă ă ţ ţmai cu seam , şi împotriva lui Aristotel.ă

Ceea ce este vizibil la Şestov va fi şi mai vizibil poate la



Kierkegaard. Desigur, e dificil s izolezi afirma ii clare când e vorba deă ţ un autor atât de capricios. Dar, în ciuda unor scrieri aparent opuse,dincolo de pseudonime, de jocuri şi de zâmbete, sim im cum apare deţ -alungul întregii sale opere presentimentul (şi în acelaşi timp teama) unuiadev r care va izbucni în ultimele texte: şi Kierkegaard face saltul. El seă întoarce c tre chipul cel mai aspru al acelui creştinism careă -i însp imântase atât de mult copil ria. Şi pentru el antinomia şi paradoxulă ă devin criterii ale religiei. Astfel, tocmai ceea ce r pise vie ii acesteiaă ţ sensul şi profunzimea o învesteşte acum cu adev r şi claritate.ă Creştinismul este scandalul, iar Kierkegaard ne pretinde f r înconjur celă ă de al treilea sacrificiu cerut de Igna iu de Loyola, acela de careţ Dumnezeu se bucur cel mai mult: „sacrificiul intelectului". Acest efectă al „saltului" e ciudat, dar nu trebuie s ne mai surprind . El face dină ă absurd criteriul lumii de dincolo, cât vreme absurdul nuă -i decât unreziduu al experien ei din aceast lume. „Pentru credincios, spuneţ ă Kierkegaard, eşecul s u este şi triumfulă s u."ă Scopul meu nu este s mă ă întreb de care emo ionantţ ă înv tur se leag aceast atitudine. Eu nuăţă ă ă ă am a m întreba decât dac spectacolul absurdului şi caracterul s uă ă ă

propriu o îndrept esc. În aceast privin , ştiu c r spunsul este nu.ăţ ă ţă ă ă Dac examin m din nou con inutul no iunii de absurd, în elegem şi maiă ă ţ ţ ţ bine metoda care-l inspir pe Kierkegaard. El nu men ine echilibrul întreă ţ ira ionalitatea lumii şi nostalgia revoltat a absurdului şi nu respect acelţ ă ă raport care constituie de fapt sentimentul absurdit ii. Avândăţ certitudinea c nu poate s se sustrag ira ionalului, vrea cel pu in s seă ă ă ţ ţ ă salveze din aceast nostalgie dezn d jduit careă ă ă ă -i pare steril şiă zadarnic . Dar dac asupra acestui punct poate s nu se înşele înă ă ă judecata sa, nu la fel stau lucrurile când neag . Strig tului s u de revoltă ă ă ă îi ia locul o adeziune nebuneasc şi iată ă-l ajuns în situa ia de a ignoraţ absurdul ce-l lumina pân atunci şi de a diviniza singura certitudineă

care-i mai r mâne, ira ionalul. Important nu este s te vindeci, îi spuneaă ţ ă abatele Galiani doamnei d Epinay, ci s tr ieşti cu bolile pe care le ai.ă ă Kierkegaard vrea s se vindece. E dorin a sa cea mai arz toare, ce seă ţ ă v deşte în fiecare pagin a jurnalului s u. Tot efortul inteligen ei saleă ă ă ţ const în a se sustrage antinomiei condi iei umaneă ţ 4. Efort cu atât maidezn d jduit, cu cât, din când în când, întră ă -o str fulgerare, îşi d seamaă ă de întreaga-i z d rnicie (când vorbeşte, de pild , despre el însuşi, ca şiă ă ă cum nici teama de Dumnezeu, nici pietatea n-ar fi fost în stare să-iaduc pacea inimii). Astfel, printră -un subterfugiu chinuitor, el dă ira ionalului chipul, iar Dumnezeului s u atributele absurdului injust,ţ ă

inconsecvent şi de neîn eles. La el numai inteligen a mai încearc sţ ţ ă ă în buşe revendicarea adânc a inimii omeneşti. De vreme ce nimic nu eă ă dovedit, totul poate fi dovedit.

Kierkegaard însuşi ne dezv luie drumul pe care lă -a urmat. Nu vreaus sugerez aici nimic, dar cum am putea s nu descifr m în operele saleă ă ă semnele unei mutil ri aproape voluntare a sufletului, în fa a mutil riiă ţ ă consim ite în leg tur cu absurdul?ţ ă ă Este laitmotivul Jurnalului. „Mi-a lipsittocmai bestialitatea, care, şi ea, face parte din destinul omenesc...Da iţ -mi un trup." Şi mai departe: „Oh, mai cu seam în prima meaă

4 Se poate crede c trec cu vederea problema esen ial , aceea aă ţ ă

credin ei. Dar eu nu cercetez filosofia lui Kierkegaard, a lui Şestov sau,ţ cum se va vedea mai departe, a lui Husseri (aceasta ar necesita un altloc şi o alt atitudine spiritual ), ci doar le împrumut o tem , examinândă ă ă dac consecin ele ei sunt în acord cu regulile pe care leă ţ -am fixat mai înainte. E vorba aici doar de o anumit perseveren .ă ţă



tinere e, ce nţ -aş fi dat s fiu b rbat m car şase luni... În fond, lucrulă ă ă care-mi lipseşte este trupul şi condi iile fizice ale existen ei." Totuşi, înţ ţ alte pagini, acelaşi om reia marele strig t al speran ei care a str b tută ţ ă ă atâtea secole şi a însufle it atâtea inimi, în afar de aceea a omuluiţ ă absurd. „Dar pentru creştin moartea nu-i câtuşi de pu in sfârşitul tuturorţ lucrurilor şi ea implic infinit mai mult speran decât via a, chiar plină ă ţă ţ ă de s n tate şi de for ." Reconcilierea prin scandal r mâne totă ă ţă ă reconciliere. Ea îi îng duie poate omului, dup cum vedem, s afleă ă ă speran a tocmai în contrariul ei, adic în moarte. Dar chiar dac simpatiaţ ă ă ne-ar face s înclin m c tre aceast atitudine, trebuie totuşi s ar t mă ă ă ă ă ă ă c lipsa de m sur nu justific nimic. Faptul dep şeşte, ni se spune,ă ă ă ă ă m sura omeneasc , el nu poate fi, aşadar, decât supraomenesc. Dară ă acest „aşadar" este de prisos. Nu exist în acest caz certitudine logic .ă ă Nu exist nici o probabilitate experimental . Tot ceea ce pot spune esteă ă c , întră -adev r, aceasta dep şeşte m sura mea. Nu conchid printră ă ă -onega ie, dar nici nu vreau s întemeiez ceva pe incomprehensibil. Vreauţ ă s ştiu dac pot tr i cu ceea ce ştiu şi numai cu aceasta. Mi seă ă ă mai spuneşi c inteligen a trebuie, în cazul de fa , să ţ ţă ă-şi sacrifice orgoliul, iar

ra iunea s îngenuncheze. Dar dac recunosc limitele ra iunii, nuţ ă ă ţ înseamn c o şi neg, c ci îi recunosc puterile relative. Vreau doar s mă ă ă ă ă men in pe aceast cale de mijloc, unde inteligen a poate r mân eţ ă ţ ă limpede. Dac în aceasta const orgoliul s u, nu v d ra iunea suficientă ă ă ă ţ ă pentru a renun a la el. Nimic mai profund, de exemplu, decât afirma iaţ ţ lui Kierkegaard, dup care disperarea nu e un fapt, ci o stare: îns şiă ă starea p c tosului. C ci p catul este ceea ceă ă ă ă -l îndep rteaz pe om deă ă Dumnezeu. Absurdul, care este starea metafizic a omului conştient, nuă duce la Dumnezeu. Poate c no iunea va deveni mai limpede dac voiă ţ ă risca urm toarea enormitate: absurdul este p catul f r Dumnezeu.ă ă ă ă 5

Dar în aceast stare a absurdului omul trebuie s tr iasc . Ştiu peă ă ă ă ce se întemeiaz ea, pe acest spirit şi pe aceast lume ce se încruntă ă ă clip de clip , f r s se poat îmbr işa. Eu caut regula de via cerută ă ă ă ă ă ăţ ţă ă de aceast stare şi tot ceea ce mi se propune trece cu vederea îns şiă ă baza ei, neag unul din termenii dureroasei opozi ii, îmi ordon oă ţ ă demisie. Eu întreb care sunt urm rile condi iei pe care o recunosc caă ţ fiind a mea, ştiu c ea implic obscuritate şi ignoran şi mi se spune că ă ţă ă aceast ignoran explic totul şi c noaptea aceasta e lumina mea. Dară ţă ă ă prin asta nu s-a r spuns întreb rii mele, iar acest lirism exaltant nuă ă -mipoate ascunde paradoxul. Trebuie deci s caut în alt parte. Kierkegaardă ă poate s strige, preveninduă -ne: „Dac omul nă -ar avea o conştiinţă

etern , dac , în adâncul a toate, nă ă -ar exista decât o putere s lbatic şiă ă clocotitoare dând naştere, în vârtejul unor întunecate patimi, tuturorlucrurilor, celor m re e şi celor neînsemnate, dac sub lucruri să ţ ă -arascunde h ul f r fund pe care nimic nuă ă ă -l poate umple, ce-ar fi via aţ altceva decât disperare?" Acest strig t nuă -l va putea opri din drum peomul absurd. A c uta ceea ce e adev rat nu înseamn a c uta ceea ce aiă ă ă ă dori s g seşti. Dac , pentru a sc pa de întrebarea însp imântat : „Ceă ă ă ă ă ă -ioare via a?", trebuie, ca şi m garul, s te hr neşti cu trandafirii iluziei,ţ ă ă ă spiritul absurd, decât s se resemneze la minciun , prefer s adopteă ă ă ă f r s ezite r spunsul lui Kierkegaard: „disperare". La urma urmei, ună ă ă ă suflet hot rât o va scoate la cap t chiar şi aşa.ă ă

Îmi iau aici libertatea s numesc sinucidere filosofic atitudineaă ă existen ialist . Denumirea aceasta nu implic o judecat . E un fel comodţ ă ă ă de a desemna mişcarea prin care o gândire se neag pe ea îns şi şiă ă

5 Nu spun „îl exclude pe Dumnezeu", ceea ce ar însemna iar şi a afirma.ă



tinde s se dep şeasc în ceea ce înseamn nega ia ei. Pentruă ă ă ă ţ existen ialişti, nega ia este Dumnezeul lor. În în elesul cel mai exact,ţ ţ ţ acest Dumnezeu nu se sus ine decât prin negarea ra iunii umane. Dar,ţ ţ dup cum exist mai multe feluri de a se sinucide, tot asa exist şi maiă ă ă mul i dumnezei. Exist mai multe feluri de a face saltul, esen ial fiindţ ă ţ faptul de a s ri. Aceste nega ii mântuitoare, aceste contradic ii finaleă ţ ţ care neag obstacolul peste care nu să -a s rit înc pot s se nasc la felă ă ă ă de bine (e tocmai paradoxul pe care îl vizeaz acest ra ionament) atâtă ţ dintr-o anume inspira ie religioas , cât şi dintrţ ă -o ordine ra ional . Eleţ ă aspir întotdeauna la eternitate şi în aceasta const saltul.ă ă 6

Trebuie, de asemenea, s ar t m c ra ionamentul pe careă ă ă ă ţ -ldezvolt acest eseu las în întregime deoparte atitudinea spiritual ceaă ă ă mai r spândit în secolul nostru luminat; aceea care se sprijin peă ă ă principiul c totul este ra iune şi care vrea s dea o explica ie lumii. Eă ţ ă ţ firesc s i se dea o explica ie limpede atunci când se admite c lumeaă ţ ă trebuie s fie transparent . Lucrul este chiar legitim, dar nu interesează ă ă întru nimic ra ionamentul pe careţ -l dezvolt m aici. Scopul s u este de aă ă lumina acel demers al spiritului care, pornind de la o filosofie a

nonsemnifica iei lumii, sfârşeşte prin aţ -i g si un sens şi o profunzime.ă Cel mai patetic din aceste demersuri este de esen religioas ; el seţă ă ilustreaz prin tema ira ionalului. Dar cel mai paradoxal şi maiă ţ semnificativ este acela care atribuie ra iunile sale unei lumi pe care şiţ -oimagina la început f r nici un principiu director. Nă ă -am putea, în oricecaz, trece la consecin ele care ne intereseaz f r a ne fi f cut o ideeţ ă ă ă ă despre aceast nou cucerire a spiritului nostalgic.ă ă

Voi examina numai tema „Inten iei", pus în circula ie de Husserl şiţ ă ţ de fenomenologi. De altminteri, am mai f cut aluzie la ea. Întră -o primă etap , metoda lui Husserl neag demersul clasic al ra iunii. Vom repetaă ă ţ ceea ce am ar tat mai sus. A gândi nu înseamn a unifica, a faceă ă familiar aparenta sub chipul unui mare principiu. A gândi înseamn aă ă înv a din nou s vezi, săţ ă ă- i dirijezi conştiin a, s faci din fiecare imagineţ ţ ă un loc privilegiat. Altfel spus, fenomenologia refuz s explice lumea,ă ă dorindu-se doar o descriere a experien ei tr ite. Ea se întâlneşte înţ ă aceast privin cu gândirea absurd , care afirm ini ial c nu exist ună ţă ă ă ţ ă ă adev r, ci numai adev ruri. Fiecare lucru îşi are adev rul lui, vântul seriiă ă ă ca şi aceast mân pe um rul meu. Conştiin a este aceea careă ă ă ţ -llumineaz prin aten ia pe care iă ţ -o acordă7. Conştiin a nu formeazţ ă obiectul cunoaşterii sale, ea fixeaz numai, este actul aten iei şi, pentruă ţ a relua o imagine bergsonian , ea seam n cu un aparat de proiec ieă ă ă ţ

care se fixeaz dintră -o dat pe o imagine. Diferen a const în faptul c înă ţ ă ă acest caz nu exist nici un scenariu, ci doar o ilustrare succesiv şiă ă inconsecvent , în aceast lantern magic , toate imaginile suntă ă ă ă privilegiate. Conştiin a pune în suspensie în experien obiectele c treţ ţă ă care se îndreapt aten ia sa. Prin miracolul ei, le izoleaz . Din acea clip ,ă ţ ă ă ele sunt în afara oric rei judec i. Conştiin a este caracterizat tocmaiă ăţ ţ ă prin aceast „inten ie". Dar cuvântul nu implic nici o idee de finalitate;ă ţ ă el este utilizat în sensul de „direc ie", neavând decât o valoareţ topografic .ă

La prima vedere, s-ar p rea c nimic din cele ar tate nu contraziceă ă ă

6 1 Preciz m înc o dat : nu afirmarea lui Dumnezeu este pus aici înă ă ă ă discu ie, ci logica prin care sţ -a ajuns la ea.7 Chiar epistemologiile cele mai riguroase presupun metafizici. Şi asta înasemenea m sur , încft metafizica multora dintre gânditorii epociiă ă const în a nu avea decât o epistemologie.ă



spiritul absurd. Aceast aparent modestie a gândirii care se m rgineşteă ă ă s descrie ceva ce îşi refuz s explice, aceast disciplin voluntar dină ă ă ă ă ă care decurge, în chip paradoxal, îmbog irea profund a experien ei şiăţ ă ţ renaşterea lumii în toat prolixitatea ei, sunt tot atitea demersuriă absurde. Cel pu in la prima vedere. C ci metodele de gândire, în acestţ ă caz ca şi în altele, comport întotdeauna dou aspecte: unul psihologic şiă ă altul metafizic. În acest fel, ele închid dou adev ruri, dac temaă ă ă inten ionalit ii nu pretinde s ilustreze decât o atitudine psihologic ,ţ ăţ ă ă prin care realul ar fi epuizat în loc de a fi explicat, nimic într-adev r nu oă separ de spiritul absurd. Ea vrea s enumere ceea ce nu poateă ă transcende. Ea afirm doar c , în absen a oric rui principiu unificator,ă ă ţ ă gândirea poate totuşi s se bucure descriind şi în elegând fiecare aspectă ţ al experien ei. Astfel, adev rul de care e vorba pentru fiecare din acesteţ ă aspecte e un adev r de ordin psihologic. El nuă -i decât dovada„interesului" pe care-l poate prezenta realitatea. E un mod de a trezi olume somnolent şi de a o învia pentru spirit. Dar, dac vrem să ă ă extindem şi s fundament m ra ional aceast no iune de adev r, dacă ă ţ ă ţ ă ă pretindem s descoperim astfel „esen a" fiec rui obiect al cunoaşterii,ă ţ ă

înseamn s restituim experien ei întreaga ei profunzime. Pentru ună ă ţ spirit absurd, lucrul e de neîn eles. Or, în atitudinea inten ional seţ ţ ă v deşte tocmai aceast pendulare între modestie şi certitudine şiă ă sclipirile schimb toare ale gândirii fenomenologice vor ilustra cum nu seă poate mai bine ra ionamentul absurd.ţ

C ci Husserl vorbeşte totodat de „esen e extratemporale" pe careă ă ţ inten ia le scoate la iveal şi atunci ni se pare aţ ă -l auzi pe Platon. Nu ni semai explic toate lucrurile printră -unul singur, ci prin toate. Între acestedou atitudini, nu v d nici o diferen . Desigur, aceste idei sau acesteă ă ţă esen e, pe care conştiin a le „efectueaz " dup fiecare descriere, nuţ ţ ă ă sunt înc socotite modele perfecte. Dar se afirm c ele sunt nemijlocită ă ă

prezente în orice dat al percep iei. Nu mai avem deţ -a face cu o singură idee care explic totul, ci cu o infinitate de esen e care dau un sens uneiă ţ infinit i de obiecte. Lumea devine imobil , dar se lumineaz . Realismulăţ ă ă platonician devine intuitiv, dar r mâne tot realism. Kierkegaard seă pierdea în Dumnezeul s u, Parmenide rostogolea gândirea în acel Unu.ă Aici, gândirea se cufund întră -un politeism abstract. Mai mult decât atât:halucina iile şi fic iunile fac şi ele parte din „esen ele extratemporale". Înţ ţ ţ noua lume a ideilor, categoria de centaur colaboreaz cu aceea, maiă modest , deă metrou.

Pentru omul absurd, exist un adev r şi totodat o am r ciune înă ă ă ă ă

aceast opinie, pur psihologic , c toate chipurile lumii sunt privilegiate.ă ă ă A spune c totul e privilegiat înseamn a spune c totul este echivalent.ă ă ă Dar aspectul metafizic al acestui adev r îl duce atât de departe încât,ă printr-o reac ie elementar , el se simte poate mai aproape de Platon. Iţ ă se spune, într-adev r, c orice imagine presupune o esen în egală ă ţă ă m sur privilegiat . În aceast lume ideal f r ierarhie, armata formală ă ă ă ă ă ă ă este alc tuit numai din generali. F r îndoial , transcenden a a fostă ă ă ă ă ţ eliminat . Dar, printră -o cotitur brusc de gândire, se reintroduce înă ă lume un fel de imanen fragmentar care restituie universului întreagaţă ă sa profunzime.

S m tem oare c am dus prea departe o tem manevrat cu maiă ă ă ă ă

mult pruden de c tre creatorii s i? M mul umesc s citez acesteă ţă ă ă ă ţ ă afirma ii ale lui Husserl, aparent paradoxale, dar riguros logice, dacţ ă admitem cele ar tate mai sus: „Ceea ce e adev rat e adev rat în modă ă ă absolut, în sine; adev rul e unul; identic cu el însuşi, oricare ar fiă fiin eleţ care-l percep, oameni, monştri, îngeri sau zei". Astfel, Ra iunea triumf şiţ ă



se face auzit prin aceast voce. Ce poate însemna o asemeneaă ă afirma ie întrţ -o lume absurd ? Percep ia unui înger sau a unui zeu nu areă ţ sens pentru mine. Acest loc geometric unde ra iunea divin o ratific peţ ă ă a mea îmi este pentru totdeauna de neîn eles. Şi aici descop r un salt şi,ţ ă chiar dac e f cut în abstract, el continu s însemne pentru mineă ă ă ă uitarea a tocmai ceea ce nu vreau s uit. Când, ceva mai departe,ă Husserl exclam : „Dac toate masele supuse atrac iei ar disp rea, legeaă ă ţ ă atrac iei ar continua s existe, dar ea r mâne doar f r aplica ieţ ă ă ă ă ţ posibil ", ştiu c m aflu în fa a unei metafizici de consolare. Şi, dacă ă ă ţ ă vreau s descop r cotitura unde gândirea p r seşte calea eviden ei,ă ă ă ă ţ nu-mi r mâne decât s recitesc ra ionamentul paralel pe care Husserl îlă ă ţ face în leg tur cu spiritul: „Dac am putea contempla cu claritate legileă ă ă exacte ale proceselor psihice, ele ni s-ar înf işa la fel de eterne şi deăţ invariabile ca şi legile fundamentale ale ştiin elor naturale teoretice. Deciţ ele ar fi valabile chiar dac nă -ar exista nici un proces psihic". Chiar dacă spiritul n-ar exista, legile sale ar exista totuşi! în eleg atunci c Husserlţ ă pretinde s fac dintră ă -un adev r psihologic o regul ra ional ; dup ce aă ă ţ ă ă negat puterea integrant a ra iunii umane, face saltul, pe aceast caleă ţ ă

ocolit , în Ra iunea etern .ă ţ ă Tema husserlian a „universului concret" nu m mai poateă ă surprinde. De aici pân la a mi se spune c nu toate esen ele suntă ă ţ formale şi c exist şi esen e materiale, c primele sunt obiectul logicii şiă ă ţ ă ultimele ale ştiintelor nu mai e decât o chestiune de defini ie. Abstractul,ţ mi se spune, nu desemneaz decât o parte neconsistent prin ea îns şiă ă ă a unui concret universal. Dar pendularea de care vorbeam mai sus îmi îng duie s l muresc caracterul confuz al acestor termeni. C ci ea poateă ă ă ă s însemne c obiectul concret al aten iei mele, cerul acesta,ă ă ţ r sfrângerile acestei ape pe poalele acestei haine, are în el însuşi acelă prestigiu al realului pe care interesul meu îl izoleaz în aceast lume. Şiă ă

nu voi nega acest lucru. Dar ea poate s însemne şi c aceast hain eă ă ă ă universal , are esen a sa particular şi suficient , apar ine lumiiă ţ ă ă ţ formelor. În eleg atunci c a fost schimbat doar ordinea procesiunii.ţ ă ă Aceast lume nuă -şi mai are reflexul într-un univers superior, dar cerul deforme este figurat în mul imea imaginilor acestui p mânt. Pentru mineţ ă îns , nu să -a schimbat nimic. Nu reg sesc aici gustul concretului, sensulă condi ieiţ umane, ci doar un intelectualism atât de nest vilit încâtă generalizeaz însuşi concretul.ă

În zadar ne-am mira de paradoxul aparent care conduce gândirea lapropria ei negare pe c ile opuse ale ra iunii umilite şi ale ra iuniiă ţ ţ victorioase. De la Dumnezeul abstract al lui Husserl la Dumnezeulnecru tor al lui Kierkegaard, distan a nuţă ţ -i atât de mare. Ra iunea şiţ ira ionalul duc spre aceeaşi înv tur . Drumul nu înseamn nimic,ţ ăţă ă ă voin a de a sosi e deţ -ajuns. Filosoful abstract şi filosoful religios pleacă de la acelaşi haos şi se sus in în aceeaşi spaim . Esen ial îns este sţ ă ţ ă ă explici. Nostalgia e mai puternic aici decât ştiin a. E semnificativ că ţ ă gândirea contemporan este una din cele mai p trunse de o filosofie aă ă nonsemnifica iei lumii şi totodat una din cele mai torturate în ceea ceţ ă priveşte concluziile sale. Ea oscileaz f r încetare între ra ionalizareaă ă ă ţ

extrem a realului ce duce la fragmentarea acestuia în ra iuniă ţ -tip şira ionalizarea sa extrem , care duce la divinizarea lui. Dar acest divorţ ă ţ este numai aparent. E vorba de a reconcilia şi, în amândou cazurile,ă saltul e de-ajuns. Se crede întotdeauna greşit c no iunea de ra iune areă ţ ţ sens unic. De fapt, oricât de riguros ar fi în ambi ia sa, acest concept e laţ



fel de mobil ca şi altele. Ra iunea are un chip uman, dar ea ştie s seţ ă întoarc şi c tre divin. Înc de la Plotină ă ă 8, care primul a ştiut s-oconcilieze cu climatul etern, a înv at s se abat de la principiul ei celăţ ă ă mai scump, contradic ia, integrânduţ -l pe cel mai ciudat, pe acela pede-a-ntregul magic, al particip rii. Este un instrument al gândirii şi nuă gândirea îns şi. Gândirea unui om este, înainte de orice, nostalgia saă 9.

Aşa cum a ştiut s linişteasc melancolia plotinian , ra iunea dă ă ă ţ ă

ast zi spaimei moderne putin a de a se calma, oferinduă ţ -i decorurilefamiliare ale eternit ii. Spiritul absurd e mai pu in norocos. Pentru el,ăţ ţ lumea nu-i nici chiar atât de ra ional şi nici chiar atât de ira ional : eaţ ă ţ ă nu-i decât absurd . Pentru Husserl ra iunea nu mai are, în cele din urm ,ă ţ ă limite. Absurdul, dimpotriv , îi fixeaz limitele, de vreme ceă ă ea esteneputincioas să ă-i calmeze spaima. Kierkegaard, pe de alt parte, afirmă ă c o singur limit e deă ă ă -ajuns pentru a o nega. Dar absurdul nu mergea ât de departe. Pentru el, aceast limit vizeaz doar ambi iile ra iunii.ţ ă ă ă ţ ţ Tema ira ionalului, aşa cum este ea conceput de existen ialişti, esteţ ă ţ aceea a ra iunii care se întunec şi se elibereaz negânduţ ă ă -se. Absurdul, în schimb, e ra iunea lucid careţ ă -şi constat limitele.ă

La cap tul acestui drum dificil, omul absurd îşi recunoaşteă adev ratele sale ra iuni. Comparând exigen a sa cea mai profund cuă ţ ţ ă ceea ce i se propune, el simte dintr-o dat c alta e calea lui. În universulă ă lui Husserl lumea se clarific şi aceaă sete de familiaritate care se afl înă inima omului devine inutil . În apocalipsul lui Kierkegaard, dorin a deă ţ claritate trebuie s renun e la ea îns şi, dac se vrea satisf cut . P că ţ ă ă ă ă ă atulnu const atit în a şti (sub acest raport toat lumea e nevinovat ), cât înă ă ă a dori s ştii. Este şi singurul p cat pe care omul absurd îl poate sim i caă ă ţ însemnând culpabilitatea şi totodat nevinov ia sa.ă ăţ I se propune undeznod mânt în care toate contradic iile trecute nu mai sunt decât jocuriă ţ polemice. Dar nu astfel le-a sim it el. Adev rul lor, acela de a nu fiţ ă niciodat satisf cute, trebuie p strat pân la cap t Omul absurd refuză ă ă ă ă ă înv tura.ăţă

Ra ionamentul meu vrea s r mân credincios eviden ei care iţ ă ă ă ţ -a datnaştere. Aceast eviden e absurdul. E divor ul între spiritul careă ţă ţ doreşte şi lumea care dezam geşte, nostalgia mea dup unitate, acestă ă univers dispersat şi contradic ia care le înl n uie. Kierkegaard suprimţ ă ţ ă nostalgia mea, iar Husserl pune ordine în univers. Nu asta aşteptam.Problema era de a tr i şi de a gândi în ciuda acestor sfâşieri, de a ştiă dac trebuie s accep i sau s refuzi. Nu poate fi vorba de a ascundeă ă ţ ă eviden a, de a suprima absurdul negând unul din termenii ecua iei sale.ţ ţ

Trebuie s ştim dac se poate tr i astfel sau dac logica ne oblig să ă ă ă ă ă murim. Nu m intereseaz sinuciderea filosofic , ci sinuciderea pur şiă ă ă simplu. Vreau s-o purific de con inutul ei de emo ii şi sţ ţ ă-i cunosc logica şionestitatea. Orice alt poziă ţie presupune pentru spiritul absurd oescamotare şi o retragere a spiritului în fa a a ceea ce spiritul scoate laţ lumin . Husserl spune c se supune dorin ei de a se sustrageă ă ţ „deprinderii învederate de a tr i şi de a gfndi în anumite condi ii deă ţ existen bine cunoscute şî comode", dar saltul final ne restituie, înţă

8 În acea vreme, ra iunea trebuia s se adapteze sau s piar . Ea seţ ă ă ă adapteaz . O dat cu Plotin, din logic devine estetic . Metaforaă ă ă ă

înlocuieşte silogismul.9 De altminteri, aceasta nu este singura contribu ie a lui Plotin laţ fenomenologie. Aceeaşi atitudine este în întregime cuprins în ideea atâtă de scump gânditorului alexandrin c nu exist numai ideea de om, ci şiă ă ă ideea de Socrate.



filosofia sa, eternitatea şi confortul ei. Saltul nu înseamn o primejdieă extrem , cum pretinde Kierkegaard. Dimpotriv , primejdioas e clipaă ă ă subtil care precede saltul. A şti s te men ii pe aceast muchieă ă ţ ă depr pastie, iat onestitatea; tot restul nuă ă -i decât subterfugiu. Mai ştiu, deasemenea, c nicicând neputin a nă ţ -a inspirat acorduri mai emo ionanteţ ca acelea ale gândirii lui Kierkegaard. Dar, dac neputin a îşi are loculă ţ s u în peisajele indiferente ale istoriei, ea nu are ce c uta întră ă -unra ionament a c rui intransigen ne este acum cunoscut .ţ ă ţă ă

LIBERTATEA ABSURDĂ

Principalul a fost f cut. De in acum câteva eviden e la care nu potă ţ ţ renun a. Pentru mine are însemn tate ceea ce ştiu, ceea ce e sigur, ceeaţ ă ce nu pot nega, ceea ce nu pot nesocoti. Pot s neg totul în leg tur cuă ă ă acea parte din mine însumi care tr ieşte din nostalgii incerte, în afar deă ă aceast dorin de unitate, de aceast sete de a afla o solu ie, deă ţă ă ţ

aceast exigen de claritate şi de coeziune. Pot s contest totul înă ţă ă aceast lume care m înconjoar , m loveşte sau m înal , în afar deă ă ă ă ă ţă ă acest haos, de hazardul-rege şi de divina echivalen n scut dinţă ă ă anarhie. Nu ştiu dac lumea are un sens care o dep şeşte. Dar ştiu c euă ă ă nu cunosc acest sens şi că-mi este cu neputin pentru moment sţă ă-lcunosc. Ce înseamn pentru mine o semnifica ie în afara condi iei meleă ţ ţ de om? Nu pot în elege decât în termeni umani. Nu în eleg derât ceea ceţ ţ ating, ceea ce îmi rezist . Şi mai ştiu c nu pot pune de acord acesteă ă dou certitudini: setea mea de absolut şi de unitate şi ireductibilitateaă acestei lumi la un principiu ra ional şi rezonabil. Ce alt adev r mai potţ ă recunoaşte f r s mint, f r s fac apel la o speran pe care nu o am şiă ă ă ă ă ă ţă

care nu înseamn nimic în limitele condi iei mele?ă ţDac aş fi copac printre copaci, pisic printre animale, viaă ă ţa aceasta

ar avea un sens sau mai curând problema nu s-ar mai pune, c ci aş faceă parte din aceast lume.ă Aş fi aceast lume c reia m împotrivesc acumă ă ă cu toat conştiin a mea şi prin întreaga mea exigen de apropiere.ă ţ ţă Tocmai aceast ra iune atât de derizorie m opune întregii crea iuni. Iată ţ ă ţ ă de ce n-o pot nega dintr-o tr s tur de condei. Trebuie, aşadar, să ă ă ă men in ceea ce cred adev rat. Trebuie s sus in, chiar împotriva mea,ţ ă ă ţ ceea ce îmi apare atât de evident. C ci fondul conflictului, al divor uluiă ţ între lume şi spiritul uman, const tocmai în faptul c s înt conştient deă ă

el. Dac vreau, aşadar, să ă-l men in, nu o pot face decât printrţ -oconştiin perpetu , mereu reînnoit , mereu încordat . Iat ce trebuie sţă ă ă ă ă ă re in pentru moment. În aceast clip , absurdul, atât de evident şiţ ă ă totodat atât de greu de cucerit, intr în via a unui om,ă ă ţ reg sinduă -şipatria. Spiritul mai poate înc p r si calea ştiut şi anevoioas aă ă ă ă ă efortului lucid. Calea aceasta duce acum în via a cotidian , în lumeaţ ă anonimatului, dar omul se întoarce aici cu întreaga sa revolt şiă clarviziune. S-a dezv at s mai spere. Infernul prezentului este, înăţ ă sfârşit, împ r ia sa. Toate problemele devin din nou t ioase. Eviden aă ăţ ă ţ abstract se retrage în fa a lirismului formelor şi al culorilor. Conflicteleă ţ spirituale cap t trup, întorcânduă ă -se în ad postul mizerabil şi magnific ală

inimii omeneşti. Nici unul nu e solu ionat. Dar toate sunt transfigurate.ţ Vom muri, vom sc pa f când saltul, vom zidi o cas de idei şi de formeă ă ă pe m sura noastr sau, dimpotriv , vom sus ine r m şagul sfâşietor şiă ă ă ţ ă ă minunat al absurdului? S facem, în aceast privin , un ultim efort spreă ă ţă a trage toate consecin ele. Trupul, iubirea, crea ia, ac iunea, noble eaţ ţ ţ ţ



uman îşi vor reg si atunci locul în aceast lume f r sens. Omul va afla,ă ă ă ă ă în sfârşit, aici vinul absurdului şi pâinea indiferen ei, din care se hr neşteţ ă m re ia lui.ă ţ

S insist m din nou asupra metodei: important e s perseverezi.ă ă ă Ajuns într-un anume moment al drumului, omul absurd este solicitat.Istoria nu duce lips nici de religie, nici de profe i, chiar f r Dumnezeu. Iă ţ ă ă se cere s fac saltul. El nu poate r spunde decât c nu în elege bine, că ă ă ă ţ ă lucrul nu este evident; c ci nu vrea s fac decât ceea ce în elege bine. Iă ă ă ţ se spune c s vârşeşte p catul orgoliului, dar omul absurd nu în elegeă ă ă ţ no iunea de p cat; c la cap tul drumului îl aşteapt poate Infernul, darţ ă ă ă ă el nu are destul imagina ie spre aă ţ -şi înf işa acest ciudat viitor; căţ ă pierde nemurirea, dar aceasta îi pare f r însemn tate. I se cere să ă ă ă-şirecunoasc vina. Dar el se simte nevinovat. De fapt, nu simte decât ună singur lucru: ireparabila sa nevinov ie. Ea îi îng duie totul. De aceea,ăţ ă nu-şi pretinde sieşi decât s tr iască ă ă numai cu ceea ce ştie, s se împaceă cu ceea ce este şi s nu recurg la nimic nesigur.ă ă I se r spunde c nimică ă nu-i sigur. Dar iat cel pu in o certitudine. O va privi în fa : vrea s ştieă ţ ţă ă dac e cu putin s tr iasc f r chemare.ă ţă ă ă ă ă ă

Pot aborda acum no iunea de sinucidere. Din cele ar tate, sţ ă -a v zută ce solu ie i se poate da. Ajunşi aici, problema este inversat . Pân acum,ţ ă ă important era s ştim dac via a, pentru a fi tr it , trebuie s aib ună ă ţ ă ă ă ă sens. Acum, dimpotriv , apare limpede c ea va fi cu atât mai bineă ă tr it , cu cât nu va avea nici un sens. A tr i o experien , un destin,ă ă ă ţă înseamn aă -l accepta în întregimea lui. Or, nu vom tr i acest destin,ă ştiindu-l absurd, dac nu vom face totul pentru a men ine absurdulă ţ revelat de conştiin . A nega unul din termenii opozi iei prin care acestaţă ţ tr ieşte înseamn a i te sustrage. A aboli revolta conştient înseamn aă ă ă ă eluda problema. Tema revolu iei permanente se mut astfel pe planulţ ă experien ei individuale. A tr i înseamn a face s tr iasc absurdul. Aţ ă ă ă ă ă -l

face s tr iasc înseamn , înainte de orice, aă ă ă ă -l privi. Spre deosebire deEuridice, absurdul nu moare decât când î i întorci fa a de la el. Astfel,ţ ţ una din pu inele pozi ii filosofice coerente este revolta. Ea este oţ ţ confruntare perpetu a omului şi a propriei sale ignorante. Este exigen aă ţ unei imposibile transparen e. Ea pune lumea sub semnul întreb rii clipţ ă ă de clip . Dup cum primejdia îi ofer omului prilejul de neînlocuit de aă ă ă capta experien a, tot astfel revolta metafizic extinde conştiin a deţ ă ţ -alungul întregii experien e. Ea este prezen a constant a omului în fa a luiţ ţ ă ţ însuşi. Nu este aspira ie, c ci e lipsit de speran . Aceast revolt nuţ ă ă ţă ă ă -idecât certitudinea unui destin copleşitor, dar f r resemnarea care ară ă

trebui s-o întov r şeasc .ă ă ăAici se vede cât de mult se îndep rteaz experien a absurd deă ă ţ ă sinucidere. S-ar putea crede c sinuciderea urmeaz revoltei. E inexact.ă ă C ci ea nu reprezint concluzia logic a revoltei. Sinuciderea este exactă ă ă contrariul revoltei, prin consim mântul pe careţă -l presupune.Sinuciderea, ca şi saltul, este acceptarea la limita ei. Totul a fostconsumat, omul reintr în istoria sa esen ial . El îşi descoper viitorulă ţ ă ă ,unicul şi însp imânt torul s u viitor, şi se arunc întră ă ă ă -însul. În felul ei,sinuciderea rezolv absurdul. Îl târ şte cu sine în aceeaşi moarte. Dar euă ă ştiu c , pentru a se men ine, absurdul nu se poate rezolva. El seă ţ sustrage sinuciderii, în m sura în care este conştiin a şi totodat refuzulă ţ ă

mor ii. Este, la extrema limit a ultimului gând al condamnatului laţ ă moarte, şiretul de pantofi pe care, în ciuda a toate, acesta îl z reşte laă câ iva metri, în chiar clipa c derii sale ame itoare. C ci contrariulţ ă ţ ă sinucigaşului este condamnatul la moarte.

Aceast revolt d vie ii întregul s u pre . Manifestat deă ă ă ţ ă ţ ă -a lungul



unei întregi existen e, ea îi restituie m re ia. Pentru un om care vrea sţ ă ţ ă vad ,ă nu exist spectacol mai frumos decât cel al inteligen ei în lupt cuă ţ ă o realitate care o dep şeşte. Spectacolul orgoliului uman este inegalabil.ă Toate încerc rile de aă -l deprecia r mân zadarnice. Această ă disciplin peă care spiritul şi-o dicteaz sie însuşi, aceast voin pe care singur şiă ă ţă -af urită -o, aceast confruntare are în ea ceva puternic şi ciudat. A s r ci oă ă ă realitate a c rei inumanitate face m re ia omului înseamn aă ă ţ ă -l s r ci şiă ă pe acesta, în eleg atunci de ce doctrinele careţ -mi explic totul, în acelaşiă timp m sl besc. Ele m descarc de povara propriei mele vie i, pe careă ă ă ă ţ totuşi trebuie s-o port singur. Ajuns la aceast cotitur , nu pot concepeă ă ca o metafizic sceptic s se alieze cu o moral a renun rii.ă ă ă ă ţă

Conştiin a şi revolta sunt refuzuri contrare renun rii. Dimpotriv , leţ ţă ă însufle eşte tot ceţ -i ireductibil şi pasionat într-o inim omeneasc .ă ă Trebuie s murim neîmp ca i şi nu de bun voie. Sinuciderea este oă ă ţ ă ignorare. Omului absurd nu-i r mâne decât s epuizeze totul şi s seă ă ă epuizeze. Absurdul este încordarea lui extrem , aceea pe care o men ineă ţ neîncetat printr-un efort solitar, c ci el ştie c prin conştiin a şi prină ă ţ revolta sa de fiecare zi depune m rturie despre singurul s u adev r:ă ă ă

sfidarea. Iat prima consecin .ă ţă

Dac m men in pe pozi ia pe care mă ă ţ ţ -am fixat şi care const din aă trage toate consecin ele (şi nimic altceva) pe care le presupuneţ descoperirea unei no iuni, m aflu înaintea unui al doilea paradox. Dacţ ă ă r mân fidel acestei metode, nu mai sunt deloc preocupat de problemaă libert ii metafizice. Nu m mai intereseaz s ştiu dac omul este liber.ăţ ă ă ă ă Nu pot sim i decât propria mea libertate. Despre ea nu pot avea no iuniţ ţ generale, ci doar câteva vederi clare. Problema „libert ii în sine" nu areăţ sens. C ci ea este legat în cu totul alt chip de aceea a lui Dumnezeu.ă ă

Ca s ştim dac omul este liber trebuie s ştim dac el poate avea ună ă ă ă st pân. Absurditatea particulară ă a acestei probleme vine din faptul că îns şi no iunea care face cu putin problema libert ii îi retrage înă ţ ţă ăţ acelaşi timp întregul s u în eles. C ci în fa a lui Dumnezeu nu se puneă ţ ă ţ atât problema libert ii cât problema r ului. E cunoscut alternativa: sauăţ ă ă nu suntem liberi, şi Dumnezeu cel atotputernic este responsabil pentrur ul din lume, sau suntem liberi şi responsabili, dar atunci Dumnezeu nuă mai este atotputernic. Toate subtilit ile unor şcoli de gândire năţ -auschimbat câtuşi de pu in caracterul definitiv al acestui paradox.ţ

De aceea, nu m pot pierde în exaltarea sau în simpla definire aă

unei no iuni care îmi scap şi careţ ă -şi pierde în elesul din clipa în careţ dep şeşte limitele experien ei mele individuale. Nu pot în elege în ceă ţ ţ poate consta o libertate care mi-ar fi dat de c tre o fiin superioar .ă ă ţă ă Am pierdut sim ul ierarhiei. Nu pot avea despre libertate decât concep iaţ ţ prizonierului sau a individului modern în cadrul statului. Singura pe careo cunosc este libertatea de spirit şi de ac iune. Or, dac absurdul îmiţ ă anihileaz toate şansele de libertate etern , în schimb el îmi red şi îmiă ă ă exalt libertatea de ac iune. Priva iunea de speran şi de viitoră ţ ţ ţă înseamn o creştere a disponibilit ii omului.ă ăţ

Înainte de a întâlni absurdul, omul cotidian tr ieşte cu un scop, cuă grija viitorului sau cu grija de a se justifica (nu are importan fa deţă ţă

cine sau de ce). El îşi evalueaz şansele, se bizuie pe ceea ce va fi maiă târziu, pe pensie sau pe munca fiilor lui. Mai crede că-şi poate orânduivia a dup voia lui. De fapt, ac ioneaz ca şi cum ar fi liber, chiar dacţ ă ţ ă ă toate faptele nu fac decât s contrazic aceast libertate. Dup ce aă ă ă ă descoperit absurdul, totul e zdruncinat din temelii. Ideea c „sunt", felulă



meu de a ac iona ca şi cum totul ar avea un sens (chiar dac , uneori,ţ ă spun c nimic nu are sens) sunt dezmin ite ame itor de absurditateaă ţ ţ unei mor i posibile. A te gândi la ziua de mâine, aţ - i fixa un scop, a aveaţ preferin e, toate presupun credin a în libertate, chiar dac uneori î i daiţ ţ ă ţ seama c nu o ai. Dară , în acea clip , ştiu bine c acea libertateă ă superioar , acea libertate deă a fi, singura pe care se poate întemeia unadev r, nu exist . Moartea se afl aici, ca unic realitate. Dup ea, joculă ă ă ă ă s-a încheiat. Nu sunt liber nici pentru c m perpetuez, ci sclav, şi mai cuă ă seam sclav f r speran a unei revolu ii eterne, lipsit de armaă ă ă ţ ţ dispre ului. Şi cine poate r mâne sclav f r revolu ie şi f r dispre ? Ceţ ă ă ă ţ ă ă ţ libertate poate exista în deplinul ei în eles f r certitudinea eternit ii?ţ ă ă ăţ

Dar, în acelaşi timp, omul absurd în elege c pân atunci fuseseţ ă ă legat de acel postulat al libert ii din a c rui iluzie tr ia. Întrăţ ă ă -un anumitsens, aceasta îl stânjenea. În m sura în care îşi imagina c via a sa areă ă ţ un scop, se conforma exigen elor acelui scop care trebuia atins şiţ devenea sclavul propriei lui libert i. Astfel, nu voi mai putea ac ionaăţ ţ altminteri decât în calitate de tat de familie (sau de inginer sau deă conduc tor de popoare, sau de func ionar la P.T.T.), calitate c tre careă ţ ă

aspir. Cred c pot alege s fiu asta, mai curând decât altceva. O cred înă ă mod inconştient, e adev rat. Dar îmi sprijin în acelaşi timp postulatul peă credin a celor din jur, peţ prejudec ile mediului meu uman (ceilal i suntăţ ţ atât de siguri c sunt liberi şi buna lor dispozi ie e atât de molipsitoare!).ă ţ Oricât de departe ne-am ine de orice prejudec i, morale sau sociale,ţ ăţ tot ne l s m în parte influen a i, ba chiar, întrucât priveşte cele maiă ă ţ ţ bune din ele (c ci exist prejudec i bune şi prejudec i rele), neă ă ăţ ăţ conform m lor prin întreaga noastr via . Astfel, omul absurd în elegeă ă ţă ţ c nu era cu adev rat liber. Pentru a fi mai limpede, în m sura în careă ă ă sper, în m sura în care sunt în c utarea unui adev r propriu mie, a unuiă ă ă mod de a fi sau de a crea, în sfârşit, în m sura în care îmi orânduiescă

existen a, dovedind prin asta c admit c are un sens, îmi creez totţ ă ă atâtea bariere între care îmi închid via a. Fac ca atâ ia al i func ionari aiţ ţ ţ ţ min ii şi ai inimii care nuţ -mi inspir decât sil şi care, dup cum îmi dauă ă ă bine seama acum, nu fac altceva decât s ia în serios libertatea omului.ă

Absurdul m l mureşte în privin a aceasta: nu exist un mâine. Iat ,ă ă ţ ă ă de acum înainte, ra iunea libert ii mele profunde. Voi face aici douţ ăţ ă compara ii. Misticii afl mai întâi o libertate în d ruirea de sine.ţ ă ă Nimicindu-se întru Dumnezeul lor, urmându-i poruncile, devin la rândullor, în adâncul inimii, liberi. În sclavia liber consim it , ei afl oţ ă ă independen profund . Dar ce înseamn aceast libertate? Putemţă ă ă ă

spune mai cu seam c seă ă simt liberi fa de ei înşişi şi nu atât liberi, cât,ţă mai ales, libera i. Tot astfel, întors cu totul înspre moarte (consideratţ ă aici drept absurditatea cea mai evident ), omul absurd se simte eliberată de tot ceea ce nu este aten ie pasionat care cristalizeaz în el. El gustţ ă ă ă o anumit libertate fa de regulile comune. Vedem aici c temeleă ţă ă ini iale ale filosofiei existen ialiste îşi p streaz întreaga valoare.ţ ţ ă ă Trezirea la conştiin , evadarea din somnul cotidian reprezint primeleţă ă demersuri ale libert ii absurde. Vizat îns esteăţ ă ă înv turaăţă existen ialist şi, o dat cu ea, acel salt spiritual care, în fond, seţ ă ă sustrage conştiin ei. Tot astfel (e a doua mea compara ie), sclavii dinţ ţ antichitate nu-şi apar ineau. Dar ei cunoşteau libertatea de a nu se sim iţ ţ

responsabili.10 Şi moartea are mâini patriciene care strivesc, dar careelibereaz .ă

10 E vorba aici de o compara ie de fapt şi nu de o apologie a umilin ei.ţ ţ Omul absurd este contrariul omului împ cat.ă



În faptul de a te pierde în aceast certitudine f r margini, de a teă ă ă sim i îndeajuns de str in de propria ta via ca sţ ă ţă -o po i spori şi str bateţ ă f r miopia amantului exist principiul unei eliber ri. Aceast nouă ă ă ă ă ă independen are un sf ţă ârşit, ca orice libertate de ac iune. Nu emite unţ cec pentru eternitate. Dar înlocuieşte iluziile libert ii,ăţ care se opreautoate în fa a mor ii. Divina disponibilitate a condamnatului la moarte înţ ţ fa a c ruia se deschid por ile închisorii întrţ ă ţ -o anume zi în zori, indiferen aţ sa de necrezut fa de toate, în afar de flac ra pur a vie ii, moartea şiţă ă ă ă ţ absurdul sunt aici, e lesne de v zut, principiile singurei libert iă ăţ ra ionale: aceea pe care o inim omeneasc o poate sim i şi tr i! Iat aţ ă ă ţ ă ă doua consecin . Omul absurd întrevede astfel un univers fierbinte şiţă înghe at, transparent şi limitat, în care nimic nuţ -i cu putin dar totulţă este dat, dup care urmeaz pr buşirea şi neantul. El poate atunci hot rî ă ă ă ă s accepte a tr i întră ă -un asemenea univers şi să-şi trag de aici puterea,ă refuzul de a spera şi m rturia înc p ânat a unei vie i f r consolare.ă ă ăţ ă ţ ă ă

Dar ce înseamn via a întră ţ -un asemenea univers? Nimic altceva,

pentru moment, decât indiferen fa de viitor şi pasiunea de a epuizaţă ţă tot ce e dat. Credin a întrţ -un sens al vie ii presupune întotdeauna oţ scar a valorilor, o alegere, preferin e. Credin a în absurd, conformă ţ ţ defini iei noastre, ne înva contrariul. Merit s ne oprim pu in aici.ţ ţă ă ă ţ

Singurul lucru ce m intereseaz este s ştiu dac se poate tr i f ră ă ă ă ă ă ă apel. Vreau s r mân între aceste limite. Pot s m împac cu acest chipă ă ă ă al vie ii careţ -mi este dat? Or, în fa a acestei preocup ri speciale, a credeţ ă în absurd înseamn a înlocui calitatea experien elor prin cantitatea lor.ă ţ Dac m conving c aceast via nu are alt chip decât cel al absurdului,ă ă ă ă ţă dac simt c echilibrul s u const în aceast perpetu opozi ie întreă ă ă ă ă ă ţ revolta mea conştient şi întunericul în care ea se zbate, dac admit că ă ă

libertatea mea n-are sens decât în raport cu destinul ei limitat, atuncitrebuie s spun c important nu e s tr ieşti în felul cel mai bun, ci câtă ă ă ă mai mult. Nu am a m întreba dac un lucru e vulgar sau dezgust tor,ă ă ă elegant sau regretabil. O dat pentru totdeauna, în cazul de faă ţă judec ile de valoare sunt înl turate şi înlocuite cu judec i de fapt.ăţ ă ăţ Trebuie doar s trag concluziile a ceea ce pot s v d, f r a riscaă ă ă ă ă vreodat vreo ipotez . Presupunând c nuă ă ă -i onest s tr ieşti astfel,ă ă adev rata onestitate miă -ar impune s nu fiu onestă .

A tr i cât mai mult; în sensul obişnuit al cuvântului, aceast regulă ă ă de via nu înseamn nimic. Trebuie, aşadar, sţă ă ă-i preciz m în elesul. Maiă ţ

întâi, se pare c no iunea de cantitate nă ţ -a fost aprofundat îndeajuns.ă C ci ea poate da socoteal de o bun parte a experien ei umane. Moralaă ă ă ţ unui om, scara sa de valori n-au sens decât prin cantitatea şi varietateaexperien elor ce iţ -a fost dat s acumuleze. Or, condi iile vie ii moderneă ţ ţ impun majorit ii oamenilor aceeaşi cantitate de experien şi deciăţ ţă aceeaşi experien profund . Desigur, trebuie s inem seama şi deţă ă ă ţ aportul spontan al individului, de ceea ce, în el, este „dat". Dar acestaeste un lucru pe care nu sunt în m sur să ă ă-l judec şi, înc o dat , regulaă ă mea în cazul de fa cere s m limitez la eviden a imediat . V d atunciţă ă ă ţ ă ă c acel caracter propriu unei morale comune rezid mai pu in înă ă ţ importan a ideal a principiilor care o însufle esc, cât în norma uneiţ ă ţ

experien e pe care e cu putin sţ ţă -o m sori. For ând pu in lucrurile,ă ţ ţ putem spune c grecii aveau morala timpului lor liber, în vreme ce noi oă avem pe aceea a zilei de lucru de opt ore. Dar mul i oameni, şi dintre ceiţ mai tragici, ne fac s b nuim c o experien mai îndelungat modifică ă ă ţă ă ă acest tablou al valorilor. Datorit lor niă -l putem închipui pe acel



aventurier al cotidianului care, numai prin cantitatea experien elor sale,ţ ar bate toate recordurile (întrebuin ez anume acest termen sportiv) şiţ şi-ar câştiga astfel propria sa moral . S l s m totuşi deoparteă ă ă ă romantismele şi s ne mul umim a ne întreba ce poate însemna această ţ ă atitudine pentru un om hot rât să ă-şi in r m şagul şi s respecte cuţ ă ă ă ă stricte e ceea ce el socoteşte a fi regula jocului.ţ 11

A bate toate recordurile înseamn , mai presus de orice, a fi în fa aă ţ lumii cât mai des cu putin . Cum po i face îns asta f r contradic ii şiţă ţ ă ă ă ţ f r jocuri de cuvinte? C ci, pe de o parte, absurdul ne înva c toateă ă ă ţă ă experien ele sunt indiferente şi, pe de alta, el ne îndeamn Ia cea maiţ ă mare cantitate de experien . Cum s nu faci atunci ca atâ ia dţă ă ţ intre aceioameni de care vorbeam mai sus, cum s nu alegi forma de via care teă ţă pune în prezen a a cât mai mult materie uman , intţ ă ă roducând astfel oscar de valori pe care, pe de o parte, pretinzi că -o respingi?12

R spunsul niă -l d tot absurdul şi via a lui contradictorie. C ciă ţ ă greşeala const în a gândi c aceast cantitate de experien depindeă ă ă ţă de împrejur rile vie ii noastre, când ea nu depinde decât de noi. În acestă ţ caz, trebuie s fim simplişti. Unor oameni tr ind acelaşi num r de ani,ă ă ă

lumea le ofer întotdeauna aceeaşi sum de experien e. Important esteă ă ţ s fim conştien i de acest lucru. Aă ţ - i sim i deplin via a, revolta,ţ ţ ţ libertatea, înseamn a tr i cât mai mult cu putin . Acolo unde domneşteă ă ţă luciditatea, scara valorilor devine inutil . S fim şi mai simplişti înc . Să ă ă ă spunem c singurul obstacol, singurul eşec const în moarteaă ă prematur . Universul sugerat aici nu tr ieşte decât prin opozi ie cuă ă ţ aceast constant excep ie pe care o reprezint moartea. De aceea niciă ă ţ ă o profunzime, nici o emo ie, nici o pasiune şi nici un sacrificiu nţ -ar puteaface ca în ochii omului absurd (chiar dac el ar dori asta) o viaă ţă conştient de patruzeci de ani şi o luciditate manifestat timp de şaizeciă ă de ani s fie deopotriv . Nebunia şi moartea sunt iremediabilele sale.ă ă Omul nu în elege. Absurdul şi surplusul de via pe care el îl comportţ ţă ă nu depind, aşadar, de voin a ţ omului, ci de contrariul acesteia, adic deă moarte13. Cânt rinduă -ne bine cuvintele, vom spune c e vorba aiciă numai de o chestiune de şans . Trebuie s ştim s consim im la aceasta.ă ă ă ţ Dou zeci de ani de via şi de experien e nu vor mai putea fi înlocui iă ţă ţ ţ prin nimic, niciodat .ă

Printr-o ciudat inconsecven la o ras atât de în eleapt , greciiă ţă ă ţ ă socoteau c oamenii care mor tineri au fost iubi i de zei. Dar aceasta nuă ţ -iadev rat decât dac admitem c a intra în lumea derizorie a zeiloră ă ă înseamn a pierde pentru totdeauna cea mai curat din bucurii, aceeaă ă

de a sim i, şi anume de a sim i pe acest p mânt. Idealul omului absurdţ ţ ă 11 Cantitatea face uneori calitatea. Dac e s cred în ultimele preciz riă ă ă ale teoriei ştiin ifice, întreaga materie este constituit din centri deţ ă energie. Cantitatea lor mai mult sau mai pu in mare face caţ specificitatea ei s fie mai mult sau mai pu in particular . Un miliard deă ţ ă ioni difer de un ion nu numai prin cantitate, ci şi prin calitate. Analogiaă e uşor de g sit în experienă ţă12 Se poate face aceeaşi observa ie cu privire la o no iune atât deţ ţ diferit ca aceea a ideii neantului. Ea nu adaug şi nici nu suprim nimică ă ă din real. În experien a psihologic a neantului, propriul nostru neant îşiţ ă

cap t cu adev rat sensul când consider ceea ce se va întâmpla pesteă ă ă ă dou mii de ani. Sub unul din aspectele sale, neantul este f cut tocmaiă ă din suma de vie i viitoare care nuţ vor fi ale noastre.13 Voin a nu este, în cazul de fa , decât agentul; ea tinde s men inţ ţă ă ţ ă conştiin a. Ea ofer o disciplin de via , fapt apreciabil.ţ ă ă ţă



este prezentul şi succesiunea prezenturilor prin fa a unui suflet clip deţ ă clip conştient. Dar cuvântul ideal are aici un sunet fals. C ci nuă ă -i vorbanici m car de o voca ie, ci doar de a treia consecin a ra ionamentuluiă ţ ţă ţ s u. Izvorât dintră ă -o conştiin însp imântat de inuman, medita iaţă ă ă ţ asupra absurdului se întoarce, la cap tul itinerarului s u, în chiar miezulă ă fl c rilor p timaşe ale revoltei umane.ă ă ă

Absurdul are astfel pentru mine trei consecin e: revolta, libertatea şiţ pasiunea mea. Prin simplul joc al conştiin ei, transform în regul de viaţ ă ţă ceea ce era invita ie la moarte şi refuz sinuciderea. Cunosc, f rţ ă ă îndoial , surda rezonan care str bate asemenea zile. Dar cu un cuvântă ţă ă am spus totul: e necesar . Când Nietzsche scrie: „Apare limpede că ă principalul lucru în cer şi pe p mânt esteă a te supune, vreme îndelungată şi în aceeaşi direc ie: cu timpul rezult de aici ceva pentru care merit sţ ă ă ă tr ieşti pe acest p mânt, ca, de pild , virtutea, arta, muzica, dansul,ă ă ă ra iunea, spiritul, ceva care transfigureaz , ceva rafinat, nebunesc sauţ ă divin", el ilustreaz regula unei morale de mare clas ; dar, totodat ,ă ă ă arat şi drumul pe care trebuie s mearg omul absurd. A te supuneă ă ă fl c rii, iat lucrul cel mai uşor şi, în acelaşi timp, cel mai greu. E bineă ă ă

totuşi ca omul, m surânduă -şi puterile cu dificultatea, s se judeceă uneori. Numai el o poate face14.„Rug ciunea, spune Alain, este gândirea peste care a coborâtă

noaptea". „Dar spiritul trebuie s întâlneasc noaptea", r spund misticiiă ă ă şi existen ialiştii. Desigur, dar nu acea noapte care se naşte sub ochiiţ închişi ai omului şi numai prin voin a lui — noapte întunecat şi z vorât ,ţ ă ă ă pe care spiritul o isc spre a se pierde în ea. Dac trebuie s întâlnească ă ă ă noaptea, s fie mai curând acea noapte a disper rii care r mâne lucid ,ă ă ă ă noapte polar , veghe a min ii, în care va r s ri poate lumina alb şiă ţ ă ă ă intact care deseneaz fiecare obiect la flac ra inteligen ei. Pe această ă ă ţ ă treapt , echivalen a se întâlneşte cu în elegerea pasionat . Atunciă ţ ţ ă problema de a judeca saltul existen ial nici nu se mai pune. El îşi reiaţ locul în fresca secular a atitudinilor umane. Pentru spectatorulă conştient, acest salt este tot absurd. În m sura în care crede c rezolvă ă ă paradoxul, el îl restituie de fapt pe de-a-ntregul. Iat şi de ce eă emo ionant. Astfel, toate îşi reiau vechiul loc, iar lumea absurd renaşteţ ă în deplina ei splendoare şi diversitate.

Dar nu e bine s ne oprim aici şi e greu s ne mul umim cu ună ă ţ singur fel de a vedea, privându-ne de contradic ie, cea mai subtil poateţ ă dintre toate for ele spiritului. Cele de mai sus definesc doar un fel de aţ gândi. E timpul, acum, s tr iă ă m.

OMUL ABSURD

Dac Stavroghin crede, el nu crede c crede.ă ăDac nu crede, nu crede c nu crede.ă ă

14 Lucrul cel mai important este coeren a. Plec m aici de la unţ ă consim mânt fa de lume. Dar gândirea oriental ne înva c putemţă ţă ă ţă ă depune acelaşi efort de logic alegând împotriva lumii. Aceast atitudineă ă e la fel de legitim şi ea fixeaz atât perspectiva, cât şi limitele eseuluiă ă

de fa . Dar, când negarea lumii se exercit cu aceeaşi rigoare, seţă ă ajunge adesea (în unele şcoli vedanta) la rezultate asem n toare înă ă ceea ce priveşte, de pild , indiferen a fa de oper . Întră ţ ţă ă -o carte de omare importan ,ţă Le Choix, Jean Grenier întemeiaz , sprijinit pe o astfelă de atitudine, o adev rat „filosofie a indiferen ei".ă ă ţ



DOSTOIEVSKI(Demonii)

„Domeniul meu, spune Goethe, e timpul." Iat , întră -adev r, cuvântulă prin excelen absurd. C ci cine este omul absurd? Acela care, f r aţă ă ă ă nega eternitatea, nu face nimic pentru ea. Nu pentru c nă -ar cunoaştenostalgia; dar îi prefer propriul s u curaj şi propria sa judecat . Primul îlă ă ă înva s tr iasc f r apel şi s se mul umeasc cu ceea ce are, a douaţă ă ă ă ă ă ă ţ ă îi arat limitele. Sigur de libertatea sa m rginit în timp, de revolta saă ă ă f r viitor şi de conştiin a sa pieritoare, el îşi urmeaz aventura în timpulă ă ţ ă vie ii sale. Aici este domeniul lui, aici ac iunea lui pe care o sustrageţ ţ oric rei alte judec i în afar de a sa. O via mai înalt nu poateă ăţ ă ţă ă însemna pentru el o alt via . Ar fi un lucru lipsit de onestitate. Şi niciă ţă m car nu m refer aici la acea eternitate derizorie numit posteritate.ă ă ă Doamna Roland i s-a încredin at. Aceast impruden şiţ ă ţă -a primit lec ia.ţ Posteritatea citeaz adesea fraza doamnei Roland, dar uit să ă ă-şi spună p rerea. Doamna Roland îi este indiferent posterit ii.ă ă ăţ

Nu încerc m s facem aici o diserta ie asupra moralei. Am v zută ă ţ ă

oameni cu puternice convingeri morale f când lucruri rele şi constat înă fiecare zi c onestitatea nu are nevoie de reguli. Omul absurd nu poateă admite decât o singur moral , aceea care nu se desparte deă ă Dumnezeu: aceea care se dicteaz . Dar el tr ieşte în afara acestuiă ă Dumnezeu. Cât priveşte celelalte morale (includ aici şi imoralismul),omul absurd nu vede în ele decât justific ri şi el nă -are nimic de justificat.Plec aici de la principiul nevinov iei sale.ăţ

Aceast nevinov ie e de temut. „Totul e îng duit", exclam Ivană ăţ ă ă Karamazov. Şi în aceste cuvinte presim im absurdul. Dar cu condi ia de aţ ţ nu le în elege în chip vulgar. Nu ştiu dac lucrul a fost remarcat; nu eţ ă vorba de un strig t de eliberare şi de bucurie, ci de o constatare amar .ă ă

Certitudinea existen ei unui Dumnezeu care ar da sens vie ii e cu multţ ţ mai atr g toare decât puterea nepedepsit de a face r ul. Alegerea nă ă ă ă -arfi grea. Dar nu exist posibilitatea alegeriiă şi aici începe am r ciunea.ă ă Absurdul nu elibereaz , ci leag , el nu autorizeaz toate actele. Totul eă ă ă îng duit nu înseamn c nimic nu e oprit. Absurdul face numai ca toateă ă ă consecin ele actelor noastre s fie echivalente. El nu recomand crimaţ ă ă — ar fi pueril — , dar îi restituie remuşc rii inutilitatea. Tot astfel, dacă ă toate experien ele sunt indiferente, experien a datoriei este la fel deţ ţ legitim ca oricare alta. Po i fi virtuos din capriciu.ă ţ

Toate moralele sunt întemeiate pe ideea c un act are consecin eă ţ

care-l legitimeaz sau îl anuleaz . Un spirit p truns de ideea absurduluiă ă ă socoteşte numai c aceste urm ri trebuie privite cu senin tate. El esteă ă ă gata s pl teasc . Altfel spus, dac pentru el poate s existeă ă ă ă ă responsabilitate, în schimb nu exist vinov ie. Cel mult, va consim i să ăţ ţ ă se foloseasc de experien a sa trecut spre aă ţ ă -şi întemeia pe ea actelesale viitoare. Timpul va tr i din timp şi via a va sluji vie ii. În acestă ţ ţ domeniu m rginit şi totodat atât de bogat al posibilului, totul în elă ă însuşi, în afar de luciditate, îi pare imprevizibil. Ce regul să ă -ar puteaoare naşte din aceast ordine ira ional ? Singurul adev r careă ţ ă ă -i poatep rea instructiv nuă -i un adev r categoric; el prinde via şi se desf şoară ţă ă ă în oameni. La cap tul ra ionamentului s u, spiritul absurd poate deciă ţ ă

c uta nu reguli etice, ci ilustr ri şi suflul unor vie i omeneşti. Cele câtevaă ă ţ imagini care urmeaz sunt de acest fel. Ele urm resc ra ionamentulă ă ţ absurd, d ruinduă -i atitudinea lui proprie şi c ldura lor.ă

Mai e nevoie s dezvolt ideea c un exemplu nu e neap rat ună ă ă exemplu de urmat (şi aceasta şi mai pu in înc , dac mai e cu putin , înţ ă ă ţă



lumea absurdului) şi c aceste ilustr ri nu pretind a fi şi tot atâteaă ă modele? Nu numai pentru c , pentru a le urma, î i mai trebuie şi voca ie,ă ţ ţ dar te faci şi ridicol dac , p strând propor iile, ajungi, citinduă ă ţ -l peRousseau, la concluzia c trebuie s mergi în patru labe, iar peă ă Nietzsche, c se cuvine să ă- i brutalizezi mama. „Trebuie s fim absurzi,ţ ă scrie un autor modern, dar nu trebuie s ne l s m înşela i." Atitudinileă ă ă ţ de care va fi vorba nu-şi pot c p ta întregul în eles decât în m sura înă ă ţ ă care se ine seama de contrariul lor. Un slujbaş la poşt este egalul unuiţ ă cuceritor, dac amândoi au aceeaşi conştiin . Toate experien ele suntă ţă ţ indiferente din acest punct de vedere. Exist doar experien e careă ţ -lslujesc şi altele care-l deservesc pe om. Îl slujesc dac este conştient!ă Dac nu, lucrul nu mai are importan ; nu împrejur rile suntă ţă ă r spunz toare de înfrângerile unui om, ci el însuşi.ă ă

Voi alege doar oameni care nu tind decât s se epuizeze sau despreă care am conştiin a c se epuizeaz . Atât şi nimic mai mult. Nu vreau sţ ă ă ă vorbesc pentru moment decât de o lume în care gândurile, ca şi vie ile,ţ n-au viitor. Tot ceea ce-l face pe om s munceasc şi s se zbuciume seă ă ă foloseşte de speran . Singura gândire care nu minte este, aşadar,ţă

gândirea steril . În lumea absurd , valoarea unei no iuni sau a unei vie iă ă ţ ţ se m soar dup gradul ei de sterilitate.ă ă ă

DONJUANISMUL

Dac ar fi deă -ajuns s iubim, lucrurile ar fi prea simple. Dar, cu câtă iubim mai mult, cu atât se înt reşte şi absurdul. Nu din lips de dragosteă ă alearg Don Juan din femeie în femeie. E ridicol s niă ă -l închipuim ca peun iluminat pornit în c utarea dragostei totale. Tocmai pentru c iubeşteă ă

femeile cu aceeaşi înfl c rare şi, de fiecare dat , cu întreaga lui fiin ,ă ă ă ţă simte nevoia s repete aceast d ruire şi aceast adâricire. De aici şiă ă ă ă speran a fiec reia de aţ ă -i da ceea ce nici una nu i-a mai dat. Dar, defiecare dat , femeile se înşal adânc şi izbutesc doar să ă ă-l fac s simtă ă ă nevoia acelei repeti ii. „În sfârşit, exclam una dintre ele, iţ ă ţ -am d ruită dragostea!" De ce s ne mir m când Don Juan îi r spunde râzând: „Înă ă ă sfârşit? Nu, ci doar o dat mai mult." De ce s trebuiasc oare s iubimă ă ă ă rar, pentru a iubi mult?

Don Juan e trist? Lucrul nu e verosimil. Abia de e nevoie s fac apelă la cronic . Râsul lui, insolen a triumf toare, elanul lui şi gustul pentruă ţ ă

teatru, toate sunt limpezi şi pline de veselie. Orice fiin s n toas tindeţă ă ă ă s se înmul easc . Tot astfel şi Don Juan. Mai mult decât atât, cei triştiă ţ ă au dou pricini de triste e: ignoran a sau speran a. Don Juan ştie şi nuă ţ ţ ţ sper . El seam n cu acei artişti care îşi cunosc limitele, nu le dep şescă ă ă ă niciodat şi care, în acel precar interval în care st pâneşte spiritul lor,ă ă v desc uşurin a minunat a marilor maeştri. Geniul nuă ţ ă -i decât inteligen aţ care-şi cunoaşte hotarele! Pân la hotarul mor ii fizice, Don Juan ignoră ţ ă triste ea. Din clipa în care ştie, râsul lui izbucneşte f când ca totul sţ ă ă-i fieiertat. A fost trist pe vremea când spera. Ast zi, reg seşte pe buzeleă ă acestei femei gustul amar şi înt ritor al ştiin ei unice. Amar? Abia aceaă ţ imperfec ie necesar f r de care nţ ă ă ă -am şti c suntem ferici i.ă ţ

Ar fi o mare greşeal dac am încerca s vedem în Don Juan un omă ă ă hr nit cu înv tura Eclesiastului. C ci pentru el nimic nu mai eă ăţă ă z d rnicie, în afar de speran a întră ă ă ţ -o alt via . Dovad c o pune în jocă ţă ă ă împotriva cerului însuşi. Nu vom întâlni la el regretul de a-şi fi irositdorin a în desf tare, loc comun al neputin ei. El i se potriveşte lui Faust,ţ ă ţ



care a crezut îndeajuns de mult în Dumnezeu spre a se vinde diavolului.Pentru Don Juan, lucrurile sunt mai simple. „Burladorul" lui Molinar spunde amenin rilor Infernului doar atât: „Nuă ţă - i cer decât sţ ă-mi dai unlung r gaz!" Ce vine dup moarte e f r însemn tate; în schimb, ce şiră ă ă ă ă lung de zile îl aşteapt pe cel care ştie s fie viu! Faust cerea bog iileă ă ăţ acestei lumi: nu ştia, nefericitul, c e deă -ajuns s întind mâna ca s leă ă ă aib . A nu şti să ă- i bucuri inima înseamn a o fi şi vândut. Don Juan,ţ ă dimpotriv , pune ordine în sa ietate. Dac p r seşte o femeie, nuă ţ ă ă ă înseamn câtuşi de pu in c nă ţ ă -o mai doreşte. O femeie frumoas eă întotdeauna dorit . Dar el doreşte o alta, ceea ce nuă -i acelaşi lucru.

E fericit în aceast via şi pentru el nuă ţă -i r u mai mare decât să -opiard . Nebunul acesta e un mare în elept. Dar oamenii care tr iesc dină ţ ă speran se împac greu cu acest univers în care bun tatea las loculţă ă ă ă generozit ii, iubirea, t cerii virile, comuniunea, curajului solitar. Deăţ ă aceea, to i se gr besc s spun : „A fost un om slab, un idealist sau unţ ă ă ă sfânt". Înjosim întotdeauna m re ia care insult .ă ţ ă

Cât ne indign m (sau râdem, cu acel râs complice care înjoseşteă ceea ce admir ) de cuvintele lui Don Juan şi de fraza, mereu aceeaşi, peă care le-o spune tuturor femeilor. Dar pentru cel ce caut cantitateaă bucuriilor important este doar eficacitatea. De ce ar mai complica aceleă cuvinte ce s-au dovedit de atâtea ori deschiz toare de inimi? Nimeni, niciă femeia, nici b rbatul nu le ascult , ci mai curând ascult vocea care leă ă ă rosteşte. Ele sunt regula, conven ia şi polite ea. Le spui şi abia dupţ ţ ă aceea r mâne s faci lucrul cel mai însemnat Don Juan e dinainteă ă preg tit. De ce şiă -ar face din asta o problem de moral ? El nu seă ă osândeşte din dorin a de a fi un sfânt, ca Maftara al lui Milosz. Pentru elţ infernul e ceva ce trebuie sfidat. El nu ştie s r spund mâniei divineă ă ă

decât într-un singur fel: prin onoarea uman . „Sunt un om de onoare, îiă spune Comandorului, şi-mi in f g duiala pentru c sunt cavaler". Dar laţ ă ă ă fel de greşit ar fi dac am face din el un imoralist. În aceast privină ă ţă15,seam n „cu toat lumea": are morala simpatiilor sau antipatiilor sale.ă ă ă Don Juan nu poate fi bine în eles decât dac ne referim la ceea ceţ ă simbolizeaz el în mod vulgar: seduc torul obişnuit şi b rbatul cu trecereă ă ă la femei. E un seduc tor obişnuit. Cu singura diferen c e conştient şi,ă ţă ă prin aceasta, e absurd. Un seduc tor care a devenit lucid va r mâneă ă totuşi un seduc tor. Condi ia lui este de a seduce. Numai în romaneă ţ oamenii îşi schimb condi ia sau devin mai buni. Se poate îns spune că ţ ă ă

nimic nu s-a schimbat şi c , totodat , totul să ă -a transformat. Don Juantranspune în act o etic a cantit ii, spre deosebire de sfânt, care tindeă ăţ c tre calitate. Omul absurd nu crede în sensul profund al lucrurilor.ă Chipurile acestea pline de c ldur sau de fericire uimit el le cerceteaz ,ă ă ă ă le adun şi le arde. Timpul înainteaz o dat cu el. Omul absurd nu seă ă ă desparte niciodat de timp. Don Juan nu se gândeşte s „colec ioneze"ă ă ţ femei. El epuizeaz un num r cât mai mare şi, o dat cu ele, şanseleă ă ă sale de via . A colec iona înseamn a fi în stare sţă ţ ă ă- i tr ieşti trecutul.ţ ă Dar el refuz regretul, ca pe o alt form a speran ei. Nu ştie să ă ă ţ ă priveasc portrete.ă

Înseamn c este egoist? În felul lui, f r îndoial , da. Dar şi înă ă ă ă ă

15 În deplinul în eles al cuvântului şi cu toate cusururile acestuia. Oţ atitudine s n toas comportă ă ă ă şi cusururi.



aceast privin trebuie s ne în elegem asupra cuvintelor. Există ţă ă ţ ă oameni f cu i s tr iasc şi oameni f cu i s iubeasc . Cel pu in asta ară ţ ă ă ă ă ţ ă ă ţ spune Don Juan. Dar într-o form concis , care nu poate fi decât a lui.ă ă C ci iubirea de care e vorba aici se împodobeşte cu iluzia eternit ii. To iă ăţ ţ specialiştii pasiunii ne înva c numai iubirea contrariat este veşnic .ţă ă ă ă Nu exist pasiune f r lupt . O asemenea iubire nuă ă ă ă -şi afl sfârşitul decâtă în contradic ia ultim , adic în moarte. Eşti Werther ori nimic. Şi înţ ă ă aceast privin exist mai multe feluri de a te sinucide, din care unulă ţă ă const în d ruirea total şi în deplina uitare de sine. Don Juan ştie, caă ă ă oricare altul, c toate acestea pot fi emo ionante. Dar el este şi unulă ţ dintre pu inii care ştie c nu asta e important. El mai ştie şi c cei ceţ ă ă renun , pentru o mare iubire, laţă orice via personal , se îmbog escţă ă ăţ poate, dar îi s r cesc totodat , în mod sigur, pe cei pe care dragosteaă ă ă lor i-a ales. Mama, femeia p timaş au neîndoios o inim sec tuit , c ciă ă ă ă ă ă şi-au îndep rtată -o de lume. Un singur sentiment, o singur fiin , ună ţă singur chip, şi totul e devorat. Don Juan îns e zguduit de o cu totul altă ă iubire, o iubire care elibereaz . Ea îi aduce toate chipurile lumii şiă fream tul ei se naşte din conştiin a c e pieritoare. Don Juan a ales s fieă ţ ă ă

nimic!Pentru el e important s vad limpede. Numim iubire ceea ce neă ă leag de anumite f pturi, numai fiindc ne referim la un anume felă ă ă colectiv de a vedea, de care sunt r spunz toare c r ile şi legendele. Dar,ă ă ă ţ de fapt, nu cunosc din dragoste decât acel amestec de dorin , deţă tandre e şi dţ e inteligen care m leag de o f ptur anume. Acestţă ă ă ă ă amestec nu este acelaşi fa de cutare alt f ptur . Nu am dreptul sţă ă ă ă ă dau tuturor acestor experien e acelaşi nume. Aceasta m scuteşte de aţ ă le tr i în aceleaşi gesturi. Omul absurd multiplic şi în acest caz ceea ceă ă nu poate unifica. El descoper astfel un nou fel de a fi careă -l eliberează cel pu in în aceeaşi m sur în care îi elibereaz pe cei din jurul lui.ţ ă ă ă

Singura dragoste generoas este aceea care se ştie trec toare şiă ă totodat unic în felul ei. M nunchiul vie ii lui Don Juan se împleteşte dină ă ă ţ toate aceste mor i şi din toate aceste învieri. Aşa în elege el s seţ ţ ă d ruiasc şi s trezeasc la via . V las s judeca i dac putem numiă ă ă ă ţă ă ă ţ ă asta egoism.

M gândesc aici la to i cei care in cu orice pre ca Don Juan s fieă ţ ţ ţ ă pedepsit. Nu numai într-o alt via , dar şi în aceasta. M gândesc laă ţă ă toate acele poveşti, legende şi glume despre un Don Juan îmb trânit.ă

Dar Don Juan e dinainte preg tit pentru ceă -l aşteapt . Pentru un omă conştient, b trâne ea şi ceea ce vesteşte ea nu înseamn o surpriz .ă ţ ă ă C ci nu e conştient decât tocmai în m sura în care nuă ă -şi ascunde întreaga ei oroare. Exista la Atena un templu consacrat b trâne ii, undeă ţ erau duşi copiii. Cu cât râdem mai mult de Don Juan, cu atât chipul lui nise arat mai l murit. El refuz astfel chipul pe care i lă ă ă -au f urită romanticii. C ci nimeni nu vrea s râd de acel Don Juan al lor, chinuit şiă ă ă vrednic de mil . Îl deplângem şi, poate, cerul însuşi îi va r scump raă ă ă p catele. Dar nu acesta e adev ratul Don Juan. În universul pe care el îlă ă întrez reşte, ridicolul e de asemenea cuprins.ă I s-ar p rea firesc s fieă ă pedepsit; asta-i regula jocului. Şi generozitatea lui const în faptul de a fiă

acceptat, f r rezerve, regula jocului. Dar el ştie c are dreptate şi c nuă ă ă ă poate fi vorba de pedeaps . Un destin nuă -i o sanc iune.ţIat crima lui şi în elegem acum de ce oamenii care cred înă ţ

eternitate cheam pedeapsa asupra sa. El a ajuns la o ştiin f r iluzii,ă ţă ă ă care neag tot ceea ce ei afirm . Cunoaşte iubind şi posedând, cucerindă ă



şi epuizând. (Exist un în eles adânc în cuvântul „a cunoaşte") aflat laă ţ loc de cinste în Scriptur , denumind actul dragostei.) Este duşmanul loră cel mai înverşunat, în m sura în care îi ignor . Un cronicar povesteşte că ă ă adev ratul Burlador a murit asasinat de câ iva c lug ri franciscani, ce auă ţ ă ă vrut „s pun cap t desfrâului şi nelegiuirilor lui Don Juan care, prină ă ă naştere, sta în afara oric rei pedepse". Apoi, au spus c a fost lovit deă ă tr snetele cereşti. Dar nimeni nă -a f cut dovada acestui sfârşit ciudat,ă dup cum nimeni nă -a dovedit contrariul. F r a m întreba dac faptul eă ă ă ă verosimil, pot s spun c el e logic. Vreau doar s re in termenul deă ă ă ţ „naştere" şi s fac un joc de cuvinte; nevinov ia lui Don Juan eraă ăţ chez şuit tocmai de faptul c tr ia. Doar moartea iă ă ă ă -a putut aduce ovinov ie devenit acum legendar .ăţ ă ă

Ce altceva înseamn acest comandor de piatr , statuia înghe at ceă ă ţ ă s-a pus în mişcare pentru „a pedepsi sângele şi curajul care au îndr znită s gândeasc ? În el se rezum toate puterile Ra iunii eterne, ale ordinii,ă ă ă ţ ale moralei universale, întreaga m re ie str in a unui Dumnezeu supusă ţ ă ă mâniei. Piatra aceasta uriaş şi f r suflet nu este decât simbolulă ă ă puterilor pe care Don Juan le-a negat pentru totdeauna. Dar misiunea

comandorului se opreşte aici. Fulgerul şi tunetul se pot întoarce în Cerulartificial din care au fost chemate. Adev rata tragedie se joac în afaraă ă lor. Nu, Don Juan n-a murit strivit de o mân de piatr . Cred în sfidareaă ă legendar , în râsul nebunesc al omului s n tos, înfruntând un Dumnezeuă ă ă care nu exist . Dar cred mai ales c , în acea sear în care Don Juan îlă ă ă aştepta la Anna, comandorul n-a venit şi c necredinciosul a sim it, după ţ ă ce miezul nop ii trecuse zadarnic, teribila am r ciune a celor ceţ ă ă -au avutdreptate. Accept îns mai degrab acea povestire careă ă -l îngroap de viu,ă la sfârşitul zilelor sale, într-o m n stire. Nu pentru c latura ei religioasă ă ă ă ar putea fi socotit verosimil . Ce ad post să ă ă ă-i cear Don Juan luiă Dumnezeu? Dar un atare fapt reprezint mai curând concluzia logic aă ă

unei vie i pe deţ -a-ntregul p trunse de absurd, deznod mântul crâncenată ă unei existente închinate bucuriilor f r de viitor. Aici, pl cerea seă ă ă termin în ascez . Trebuie s în elegem c ele pot fi cele dou chipuriă ă ă ţ ă ă ale aceleiaşi despuieri. Ce imagine mai însp imânt toare ne putem doriă ă decât aceea a unui om pe care trupul îl tr deaz şi care, pentru c nu aă ă ă murit la timp, joac pân la cap t comedia, aşteptânduă ă ă -şi sfârşitul, faţă în fa cu un Dumnezeu pe care nuţă -l iubeşte, slujindu-l cum a slujit via a,ţ îngenuncheat în fa a vidului şi cu bra ele întinse c tre un Cer mut, peţ ţ ă care-l ştie „f r adâricime".ă ă

Îl v d pe Don Juan întră -o chilie, într-una din acele m n stiri spanioleă ă

pierdute pe o colin . Şi dac miă ă -l închipui privind ceva, atunci nu mi-l închipui privind fantomele iubirilor trecute, ci, poate, printr-o ferestruică fierbinte, câmpia t cut a Spaniei, p mânt magnific şi f r suflet, în careă ă ă ă ă se recunoaşte. Da, pe aceast imagine melancolic şi plin de str lucireă ă ă ă trebuie s ne oprim. Sfârşitul ultim, aşteptat, dar niciodat dorit, sfârşitulă ă ultim e vrednic de dispre !ţ

COMEDIA

„Spectacolul, spune Hamlet, iat capcana în care voi prindeă conştiin a regelui." E bine spus „a prinde". C ci conştiin a înainteazţ ă ţ ă repede sau se strânge în sine. Trebuie s-o prinzi dân zbor în acelmoment de nepre uit în care arunc asupra ei înseşi o privire fugar .ţ ă ă Omului cotidian nu-i place s stea mult în loc. Dimpotriv , totul îlă ă



îndeamn s se gr beasc . Dar, în acelaşi timp, nimic nuă ă ă ă -l interesează mai mult decât el însuşi şi mai cu seam ceă -ar putea fi el. De aici şigustul lui pentru teatru, pentru spectacol, care-i propune îtâtea destine,din care ia doar poezia, f r a le suferi am r ciunea. În asta cel pu in îlă ă ă ă ţ recunoaştem pe omul inconştient, care continu s se gr beasc spre nuă ă ă ă ştiu ce speran . Omul absurd începe acolo unde cel lalt sfirşeşte, unde,ţă ă încetând s mai admire jocul, spiritul vrea s joace el însuşi. C ci, aă ă ă p trunde în toate aceste vie i, a le resim i în diversitatea lor înseamn ,ă ţ ţ ă de fapt, a le juca. Nu spun c actorii, în general, ascult de această ă ă chemare, c sunt oameni absurzi, ci c destinul lor e un destin absurd,ă ă care ar putea seduce şi atrage o inim clarv z toare. E necesar s spună ă ă ă asta, ca s nu se în eleag greşit cele ce urmeaz .ă ţ ă ă

Actorul e st pân peste domeniul efemerului. Din toate gloriile, a luiă e cea mai trec toare. Cel pu in aşa se spune. Dar toate gloriile suntă ţ efemere. Din punctul de vedere al lui Sirius, în zece mii de ani operele luiGoethe vor fi pulbere şi rân şi numele lui uitat. Câ iva arheologi poateţă ă ţ vor mai c uta „m rturii" despre epoca noastr . Gândul acesta a fostă ă ă întotdeauna plin de înv minte. Dac ne oprim îndeajuns asupra lui, dinăţă ă

tot zbuciumul nostru nu mai r mâne decât noble ea adânc pe care oă ţ ă afl m în indiferen . El ne îndreapt mai cu seam spre ceea ce este maiă ţă ă ă sigur, adic spre imediat. Din toate gloriile, cea mai pu in înşel toareă ţ ă este cea tr it .ă ă

Actorul şi-a ales deci gloria f r margini, aceea care se consacr şiă ă ă care se tr ieşte. El este cel ce trage cea mai în eleapt concluzie dină ţ ă faptul c totul trebuie s moar întră ă ă -o bun zi. Un actor reuşeşte sau nuă reuşeşte. Un scriitor mai p streaz speran a, chiar dac este ignorat,ă ă ţ ă crezând c operele sale vor depune m rturie despre ceea ce a fost el.ă ă Actorul, în cel mai bun caz, ne va l sa o fotografie, dar nimic din ceea ceă a fost el însuşi — gesturile şi t cerile sale, r suflarea sa obosit sau deă ă ă

dragoste — nu va ajunge pân la noi. Pentru el, a nu fi cunoscută înseamn a nu juca şi a nu juca înseamn a muri de o sut de ori, o dată ă ă ă cu toate f pturile pe care leă -ar fi însufle it sau înviat.ţ

De ce ne-am mira s afl m o glorie trec toare în l at pe crea iileă ă ă ă ţ ă ţ cele mai efemere? Actorul are la dispozi ie trei ore spre a fi Iago, Alceste,ţ Fedra sau Gloucester. În acest scurt r stimp, prin el se nasc şi mor toateă aceste vie i, pe cincizeci de metri p tra i de scen . Nicicând absurdul nţ ă ţ ă -afost mai bine şi mai îndelung vreme ilustrat. Ce forme mai concise şiă mai revelatoare iţ -ai putea dori decât aceste vie i miraculoase, acesteţ destine unice şi complete care cresc şi mor între ziduri şi doar în câteva

ore? O dat ieşit din scen , Sigismund nu mai e nimic. Dou ore maiă ă ă târziu, îl vezi luând masa în oraş. Poate c tocmai acum via a nuă ţ -i decâtun vis. Dar dup Sigismund vine un altul. Eroul care sufer deă ă incertitudine ia locul omului însetat de r zbunare. Str b tând astfelă ă ă secolele şi sufletele, mimându-l pe om aşa cum poate el fi şi aşa cumeste, actorul ajunge s se suprapun altui personaj absurd: c l torul. Caă ă ă ă şi acesta, el epuizeaz ceva, str bate neîncetat ceva. Este c l torulă ă ă ă timpului şi, în cazul celor mai buni dintre actori, c l torul h ituit ală ă ă sufletelor. Nic ieri mai bine decât pe aceast scen ciudat , moralaă ă ă ă cantit ii nuăţ -şi poate g si hrana necesar . E greu de spus în ce m sură ă ă ă actorul beneficiaz de personajele pe care le joac . Dar nu acesta eă ă

lucrul cel mai important. Important e s ştim doar în ce m sur seă ă ă identific cu acele vie i pe care nimic nu le poate înlocui. Se întâmpl ,ă ţ ă într-adev r, ca el s duc cu sine vie ile acestea care, astfel, se revarsă ă ă ţ ă întrucâtva peste limitele timpului şi spa iului în care sţ -au n scut. Ele îlă întov r şesc pe actor, care nu se mai poate desp r i cu uşurin de celă ă ă ţ ţă



ce a fost. I se întâmpl ca, luând în mân paharul, s se pomenească ă ă ă f când gestul cu care Hamlet îşi înal cupa. Nu, între el şi fiin ele c roraă ţă ţ ă le d via distan a nuă ţă ţ -i chiar atât de mare. El ilustreaz atunci din plin,ă lun de lun sau zi de zi, acel adev r atât de fecund care spune c nuă ă ă ă exist grani între ceea ce un om vrea s fie şi ceea ce este. Mereuă ţă ă preocupat să-şi întruchipeze cât mai bine personajele el demonstreaz înă cât de mare m sur aparen a face existen a. C ci arta sa const tocmaiă ă ţ ţ ă ă în a se preface în chip absolut, în a p trunde cât mai adânc în nişte vie iă ţ care nu-i apar in. Laţ cap tul acestei str danii, apare limpede careă ă -i estevoca ia: s se trudeasc din toat inima s fie nimeni sau s fie maiţ ă ă ă ă ă mul i. Cu cât sunt mai strâmte limitele între care e silit s se mişte spreţ ă a-şi crea personajul, cu atât are nevoie de mai mult talent. Peste trei ore,va muri sub chipul lui de ast zi, în trei ore, trebuie s simt şi s exprimeă ă ă ă un destin neobişnuit. Aceasta înseamn a te pierde spre a te reg si. Înă ă trei ore, el merge pân la cap tul acelui drum f r de ieşire, pe careă ă ă ă omul din sal îl str bate întră ă -o via întreag .ţă ă

Mim al efemerului, actorul nu se exerseaz şi nu se perfec ionează ţ ă decât în domeniul aparen ei. Conform conven iei teatrale, inima nu seţ ţ exprim şi nu se face în eleas decât prin atitudinile trupului sau prină ţ ă voce, care ine atât de suflet, cât şi de trup. Legea acestei arte vrea caţ totul s fie îngroşat şi s se traduc prin trup. Dac am iubi pe scen aşaă ă ă ă ă cum iubim în realitate, dac neă -am folosi şi aici de acea voce deneînlocuit a inimii, dac lă -am privi pe cel lalt aşa cum îl privim în via ,ă ţă limbajul nostru ar r mâne cifrat. T cerile aici trebuie s se fac auzite.ă ă ă ă Dragostea vorbeşte pe un ton mai ridicat şi îns şi nemişcarea devineă spectaculoas . Trupul e rege. Nu oricine poate fi „teatral" şi, sub acestă cuvânt, pe nedrept dispre uit, se ascunde o întreag estetic şi oţ ă ă

întreag moral . Jum tate din via a sa omul subîn elege, întoarce capulă ă ă ţ ţ ca s nu vad şi tace. Actorul este, din acest punct de vedere, un intrus,ă ă el spulber vraja ce înl n uie sufletul şi pasiunile n v lesc, în sfârşit, peă ă ţ ă ă scen . Vorbesc în fiecare gest, tr iesc în fiecare ip t. Astfel, actorul îşiă ă ţ ă compune personajele spre a le exhiba. Le deseneaz sau le sculpteaz ,ă ă topindu-şi propria fiin în forma lor imaginar , hr nind toate acesteţă ă ă n luci cu propriul lui sânge. Când spun asta, m gândesc, bineîn eles, laă ă ţ marele teatru, la cel ce-i d actorului prilejul de aă -şi duce pân la cap tă ă destinul fizic. De pild , Shakespeare. În piesele sale, cu personaje ce seă las prad primei porniri, totul este determinat de impulsurile violenteă ă

ale trupului. Ele explic totul. F r ele, totul să ă ă -ar pr buşi la p mânt.ă ă Regele Lear nu s-ar întâlni niciodat cu nebunia, f r gestul brutal prină ă ă care o alung pe Cordelia şiă -l osândeşte pe Edgar. Din acea clip , esteă drept ca întreaga tragedie s se desf şoare sub semnul demen ei.ă ă ţ Sufletele sunt l sate prad diavolilor şi dansului lor dr cesc. Nu maiă ă ă pu in de patru nebuni: unul de meserie, altul din propriaţ -i voin , ultimiiţă doi din pricina chinurilor sufleteşti; patru trupuri cu mişc ri dezordonate,ă patru chipuri inexprimabile, sub care se ascunde una şi aceeaşi condi ie.ţ

Îns şi m sura trupului omenesc este neîndestul toare. Masca şiă ă ă coturnii, fardul care reduce chipul la elementele sale esen iale,ţ subliniindu-le, costumul care exagereaz şi simplific alc tuiesc ună ă ă

univers ce sacrific totul aparen ei, neadresânduă ţ -se direct ochiului.Printr-un miracol absurd, şi în acest caz cunoaşterea devine posibil prină trup. Nu-l voi putea niciodat în elege bine pe Iago atâta vreme cât nuă ţ -lvoi juca. Oricât l-aş auzi, nu-l în eleg decât în clipa în careţ -l v d. Actorulă are, aşadar, din personajul absurd acea monotonie, acea siluet unic ,ă ă



înc p ânat , ciudat şi totodat familiar , pe care o exprim prin to iă ăţ ă ă ă ă ă ţ eroii s i. Aceast unitate de ton se realizeaz , de asemenea, în mareaă ă ă oper teatral . Iat unde se contrazice actorul; e acelaşi şi totuşi atât deă ă ă diferit, concentrând într-un singur trup atâtea suflete. Dar acest individcare vrea s ajung la toate şi s tr iasc totul, zadarnica lui tentativ ,ă ă ă ă ă ă înc p ânarea lui f r rost întruchipeaz îns şi contradic ia absurd . Înă ăţ ă ă ă ă ţ ă el se reuneşte totuşi ceea ce se contrazice clip de clip . El se situează ă ă acolo unde trupul şi spiritul se întilnesc şi se îmbr işeaz , unde acestaăţ ă din urm , obosit de eşecuri, se întoarce câtre cel mai credincios aliat ală s u. „Şi binecuvânta i fie aceia, spune Hamlet, ale c ror sânge şiă ţ ă judecat sunt atât de ciudat amestecate încât nu sunt fluier pe careă degetul soartei s cânte cântecul pe careă -l vrea."

Cum s nu fi osândit Biserica, în actor, un atare exerci iu? Eaă ţ repudia în arta lui multiplicarea eretic a sufletelor, dezm ul de emo ii,ă ăţ ţ preten ia scandaloas a unui spirit care refuz s tr iasc doar un singurţ ă ă ă ă ă destin şi care se las prad tuturor exceselor. Ea proscria în actor gustulă ă

pentru prezent şi triumful lui Proteu, nega ia întregii ei înv turi.ţ ăţă 16 Eternitatea nu-i un simplu joc. Un suflet îndeajuns de nes buit ca să ă-iprefere o comedie îşi pierde mântuirea. Între „pretutindeni" şi„totdeauna" nu exist compromis. Iat de ce aceast meserie atât deă ă ă pu in pre uit poate da loc unui nem surat conflict spiritual. „Nu via aţ ţ ă ă ţ veşnic e important , spune Nietzsche, ci veşnica însufle ire." Întreagaă ă ţ dram st , întră ă -adev r, în aceast alegere.ă ă

Pe patul de moarte, Adrienne Lecouvreur a vrut s se m rturisească ă ă şi s se împ rt şeasc , dar a refuzat să ă ă ă ă-şi renege profesia. A pierdutastfel folosul spovedaniei, preferându-i lui Dumnezeu pasiunea ei ceamai adânc . Şi aceast femeie în agonie, refuzând, cu ochii în lacrimi, să ă ă se lepede de ceea ce ea numea arta ei, d dea dovad de o noble e laă ă ţ care nu ajunsese niciodat pe scen . A fost cel mai frumos rol al s u şiă ă ă cel mai greu de jucat. A alege între Cer şi o derizorie fidelitate, a teprefera eternit ii sau a te pierde în Dumnezeu, iat tragedia secular înăţ ă ă care fiecare trebuie să-şi joace rolul.

Actorii din acea vreme se ştiau excomunica i. A îmbr işa aceastţ ăţ ă meserie însemna a alege Iadul. Iar Biserica vedea în ei pe cei mai înverşuna i duşmani ai s i. Câ iva oameni de litere se indigneaz : „Cum,ţ ă ţ ă s i se refuze lui Moliă ère împ rt şania?!" Dar era drept s fie aşa, şi maiă ă ă cu seam pentru un om care a murit pe scen , încheind sub fard o viaă ă ţă

pe de-a-ntregul închinat cheltuirii de sine. Invoc m, în cazul lui, geniul,ă ă care scuz totul. Dar, dimpotriv , geniul nu scuz nimic, tocmai pentruă ă ă c refuz să ă -o fac .ă

În acea vreme, actorul ştia ce pedeaps îl aşteapt . Dar ce puteauă ă s însemne pentru el nişte amenin ri atât de vagi când le asemuia cuă ţă pedeapsa ultim pe care iă - o rezerva via a îns şi? Aceast pedeaps el oţ ă ă ă suferea dinainte, acceptând-o pe de-a-ntregul. Pentru actor, ca şi pentruomul absurd, o moarte prematur este ireparabil . Nimic nu poateă ă compensa suma de chipuri şi de secole pe care, altminteri, le-ar fistr b tut. Dar toat lumea moare. C ci actorul e, f r îndoial ,ă ă ă ă ă ă ă

16 M gândesc la Alceste al lui Moliere. Totul e atât de simplu, de evidentă şi de brutal. Alceste împotriva lui Philinte, Celimene împotriva lui Eliante; întreg subiectul trebuie c utat în absurda consecven cu sine însuşi aă ţă unui caracter împins c tre propriul s u sfârşit, iar versul însuşi, „versulă ă imperfect", e abia scandat, ca şi monotonia caracterului.



pretutindeni, dar timpul îl târ şte şi pe el c tre acelaşi deznod mânt.ă ă ăNu e nevoie deci de mult imagina ie spre a în elege ce înseamnă ţ ţ ă

un destin de actor. El îşi compune şi îşi înşiruie personajele în timp. Tot în timp înva s le st pâneasc . Cu cât a tr it mai multe vie i diferite,ţă ă ă ă ă ţ cu atât se desparte mai uşor de ele. Dar vine vremea când trebuie să moar pentru scen şi pentru lume. Tot ceă ă -a tr it st în fa a lui. Acumă ă ţ vede limpede. Simte cât de sfâşietoare şi de unic este această ă aventur . Ştie şi acum poate s moar . Exist aziluri pentru b trâniiă ă ă ă ă actori.

CUCERIREA

Nu, spune cuceritorul, s nu crede i c , iubind ac iunea, a trebuit să ţ ă ţ ă m dezv s gândesc. Dimpotriv , pot de minune s definesc lucrul înă ăţ ă ă ă care cred. C ci cred în el cu t rie şi îl v d în mod sigur şi limpede. S vă ă ă ă ă îndoi i de cei ce spun: „Ştiu lucrul sta atât de bine, încât miţ ă -e cu

neputin sţă ă-l exprim"; c ci dac nu pot să ă -o fac , înseamn c nuă ă ă -l ştiusau c , din lene, să -au oprit la învelişul lui.N-am multe p reri. Dup o via întreag , omul îşi d seama c aă ă ţă ă ă ă

tr it ani de zile spre a se convinge de un singur adev r. Dar un singură ă adev r, dac este evident, e de ajuns pentru conduita unei existen e. Înă ă ţ ceea ce m priveşte, am, f r îndoial , ceva de spus despre individ.ă ă ă ă Despre el trebuie vorbit cu asprime şi, dac e nevoie, cu tot dispre ulă ţ cuvenit.

Un om este şi mai om prin lucrurile pe care le trece sub t cereă decât prin cele pe care le spune. Voi trece sub t cere multe lucruri. Dară cred cu t rie c to i cei ce au meditat asupra individului şiă ă ţ -au întemeiat

judecata pe o experien mult mai redus decât a noastr . Inteligen a,ţă ă ă ţ emo ionanta inteligen , a presim it poate ceea ce trebuia s constate.ţ ţă ţ ă Dar epoca noastr , ruinele şi sângele v rsat ne copleşesc cu eviden e.ă ă ţ Popoarelor vechi, şi chiar celor mai noi, pân la era noastr maşinal , leă ă ă era cu putin s pun în balan virtu ile societ ii şi ale individului, spreţă ă ă ţă ţ ăţ a vedea care din doi trebuie să-l slujeasc pe cel lalt. Lucrul era cuă ă putin mai întâi în virtutea acelei abera ii adânc înr d cinate în inimaţă ţ ă ă omului dup care f pturile au venit pe lume spre a sluji sau a fi slujite.ă ă Mai era cu putin şi pentru c nici societatea, nici individul nu ar taserţă ă ă ă înc pe deă -a-ntregul de ce fapte sunt în stare.

Am v zut spirite alese minunânduă -se în fa a capodoperelor pictorilorţ olandezi, n scute în toiul r zboaielor sângeroase din Flandra, sauă ă emo ionânduţ -se la auzul ora iunilor pe care misticii silezieni le în l au înţ ă ţ timpul cumplitului R zboi de treizeci de ani. Sub ochii lor uimi i, valorileă ţ eterne se ridic deasupra zbuciumului lumesc. Dar de atunci a trecută timp. Pictorii de azi nu mai au aceeaşi senin tate.ă

Chiar dac au o inim de creator, adic o inim împietrit , ea nu leă ă ă ă ă foloseşte la nimic, c ci acum toat lumea, pân şi sfin ii, e mobilizat .ă ă ă ţ ă Iat , poate, lucrul pe care lă -am sim it cel mai adânc. Cu fiecare formţ ă ucis în tranşee, cu fiecare linie, metafor sau rug ciune strivit sub fier,ă ă ă ă eternitatea pierde o partid . Conştient c nu pot s m despart deă ă ă ă

timpul meu, am hot rât s fiu una cu el. Individul m intereseaz atât deă ă ă ă mult, pentru c îmi apare derizoriu şi umilit. Ştiind c nu exist cauzeă ă ă victorioase, îmi plac cauzele pierdute; ele pretind un suflet dintr-obucat , care ştie s primeasc atât înfrângerea, cât şi victoriileă ă ă -itrec toare. Pentru cel ce se simte solidar cu destinul acestei lumi, şoculă



civiliza iilor are în el ceva însp imânt tor. Miţ ă ă -am însuşit aceast spaimă ă şi totodat am vrut să ă-mi joc şi eu partida. Între istorie şi eternitate amales istoria, pentru că-mi plac certitudinile. De istorie cel pu in suntţ sigur, şi cum s neg aceast for care m zdrobeşte?ă ă ţă ă

Vine întotdeauna o vreme când trebuie s alegi între contemplare şiă ac iune. Adic s devii un om. Asemenea sfâşieri sunt cumplite. Darţ ă ă pentru o inim mândr nu se afl cale de mijloc. Exist Dumnezeu sauă ă ă ă timpul, crucea sau spada. Ori lumea aceasta are un în eles mai înalt,ţ care-i dep şeşte zbuciumul, ori nimic nuă -i adev rat în afar de acestă ă zbucium. Trebuie s tr ieşti o dat cu timpul şi s mori o dat cu el sauă ă ă ă ă s i te sustragi pentru o via mai înalt . Ştiu c se poate c dea la ună ţă ă ă ă compromis şi c po i tr i în veac, crezând în veşnicie. Aceasta înseamnă ţ ă ă a accepta. Dar eu resping un atare cuvânt şi vreau totul sau nimic. Dacă aleg ac iunea, s nu crede i c pentru mine contemplarea e un p mântţ ă ţ ă ă necunoscut. Dar ea nu-mi poate da totul şi, lipsit de veşnicie, vreau să m aliez cu timpul. Nu vreau s re in nici nostalgia, nici am r ciunea, ciă ă ţ ă ă vreau doar s v d limpede pricina lor. Vă ă -o spun, mâine ve i fi mobiliza i.ţ ţ Pentru voi şi pentru mine este o eliberare. Individul nu poate nimic şi

totuşi poate totul. În aceast minunat disponibilitate în elege i de ce îlă ă ţ ţ pream resc şi totodat îl zdrobesc. Lumea îl striveşte, iar eu îl eliberez. Îlă ă îmbog esc cu toate drepturile.ăţ

Cuceritorii ştiu c ac iunea este în ea îns şi inutil . Nu exist decâtă ţ ă ă ă o ac iune util : aceea care ar crea din nou omul şi p mântul. Nuţ ă ă -i voicrea pe oameni din nou niciodat . Dar trebuie s fac „ca şi cum". C ciă ă ă drumul luptei m face s întâlnesc carnea. Chiar umilit , carnea esteă ă ă singura mea certitudine. Nu pot tr i decât prin ea. Patria mea esteă creatura. Iat de ce am ales acest efort absurd şi f r urmare. Iat de ceă ă ă ă

sunt pentru lupt . Epoca îi este favorabil , am spusă ă -o. Pân acum,ă m re ia cuceritorului era geografic . Ea se m sura dup întindereaă ţ ă ă ă teritoriilor învinse. Nu întâmpl tor cuvântul şiă -a schimbat sensul şi nu-lmai numeşte pe generalul victorios. Acum m re ia trebuie c utat în altă ţ ă ă ă parte: în protestul şi în sacrificiul f r viitor. Şi nu din gust pentruă ă înfrângere. Victoria ar fi preferabil . Dar nu exist decât o victorie şi eaă ă este etern . Pe aceea nă -o voi avea nicicând. Iat lucrul de care mă ă izbesc şi m ag totodat . O revolu ie se s vârşeşte întotdeaunaă ăţ ă ţ ă împotriva zeilor, începând cu aceea a lui Prometeu, primul cuceritormodern. E o revendicare a omului împotriva destinului s u; revendicareaă

s racului nuă -i decât un pretext. Dar nu pot în elege spiritul decât în actulţ s u istoric şi aici ne întâlnim. Totuşi, s nu crede i c m complac în el:ă ă ţ ă ă în fa a contradic iei esen iale, sus in omeneasca mea contradic ie. Îmiţ ţ ţ ţ ţ aşez luciditatea în mijlocul a ceea ce o neag . Pream resc omul în fa a aă ă ţ ceea ce-l zdrobeşte şi libertatea, revolta şi pasiunea mea se întâlnesc înaceast încordare, clarviziune şi repeti ie nem surat .ă ţ ă ă

Da, omul este propriul s u scop. Şi el îşi este singurul scop. Dacă ă vrea s fie ceva, numai în aceast via îi este dat a fi. De altminteri,ă ă ţă acum ştiu. Cuceritorii rostesc uneori cuvinte ca a învinge sau a dep şi.ă Dar întotdeauna în eleg prin ele „a se dep şi". Şti i ce înseamn aceasta.ţ ă ţ ă În anume clipe, fiecare om s-a sim it egalul unui zeu. Cel pu in aşa seţ ţ

spune. Dar aceasta din pricin c , întră ă -o str fulgerare, a sim ită ţ uimitoarea m re ie a spiritului uman. Cuceritorii nu sunt decât aceiă ţ oameni care-şi simt îndeajuns puterea pentru a fi siguri c tr iesc clipă ă ă de clip pe în l imi şi în deplin conştiin a acestei m re ii. E vorba aiciă ă ţ ă ţă ă ţ de o problem de aritmetic , de mai mult sau de mai pu in. Cuceritoriiă ă ţ



pot cel mai mult. Dar nu pot mai mult decât omul însuşi, când vrea. Deaceea, ei nu p r sesc niciodat creuzetul uman, cufundânduă ă ă -se înstr fundurile cele mai fierbin i ale revolu iilor.ă ţ ţ

Ei afl aici creatura mutilat , dar întâlnesc şi singurele valori peă ă care le iubesc şi le admir : omul şi t cerea lui. E s r cia şi totodată ă ă ă ă bog ia lor. Pentru ei nu exist decât un singur lux, acela al rela iilorăţ ă ţ umane. Cum s nu în elegi c , în acest univers vulnerabil, tot ceă ţ ă -i uman,şi nu-i decât atât, cap t un sens mai arz tor? Chipuri încordate,ă ă ă fraternitate amenin at şi prietenia între b rba i, atât de puternic şiţ ă ă ţ ă atât de pudic , iat adev ratele bog ii, de vreme ce sunt pieritoare. Înă ă ă ăţ mijlocul lor, spiritul îşi simte cel mai bine puterile şi limitele. Adică eficacitatea. S-a vorbit de geniu. Dar geniul e un cuvânt prea vag; eu îiprefer inteligen a. Ea poate fi m rea . Ea lumineaz acest deşert şiţ ă ţă ă -ldomin . Îşi cunoaşte servitu ile şi le ilustreaz . Va muri o dat cu acestă ţ ă ă trup. Dar libertatea ei este c ştie.ă

Ştim c toate Bisericile sunt împotriva noastr . O inim atât deă ă ă

încordat se sustrage eternit ii, şi toate Bisericile, divine sau politice,ă ăţ n zuiesc c tre eternitate. Fericirea şi curajul, salariul sau dreptatea suntă ă pentru ele eluri secundare. Ele vin cu o doctrin la care trebuie sţ ă ă subscrii. Dar pe mine nu m intereseaz nici ideile, şi nici eternitatea.ă ă Adev rurile pe m sura mea mâna le poate atinge. Nu m pot desp r i deă ă ă ă ţ ele. Iat de ce pe mine nu pute i întemeia nimic; nimic nu d inuie peă ţ ă urma cuceritorului, nici chiar doctrinele sale.

La cap tul a toate, se afl moartea. Noi ştim asta. Ştim şi c o dată ă ă ă cu ea se termin totul. Iat de ce acele cimitire r spândite în întreagaă ă ă Europ şi careă -i obsedeaz pe unii dintre noi sunt atât de urâte. Nuă înfrumuse ezi decât ceea ce iubeşti, iar moartea ne face sil şi neţ ă

oboseşte. Ea trebuie, de asemenea, cucerit . Ultimul Carrara, prizonieră în Padova pustiit de cium , asediat de vene ieni, str b tea urlândă ă ă ţ ă ă s lile palatului s u deşert, chemând diavolul şi cerânduă ă -i moartea. Eraun mod de a o dep şi. Şi tot un semn de curaj propriu Occidentului esteă acela de a fi dat un chip atât de însp imânt tor locurilor unde moarteaă ă se crede cinstit . În universul revoltatului, moartea glorific injusti ia. Eaă ă ţ este supremul abuz.

Al ii, tot f r a face vreo concesie, au ales eternitatea, afirmând cţ ă ă ă lumea aceasta nu-i decât o iluzie. Cimitirele lor surâd sub o rev rsare deă flori şi de p s ri. E o privelişte pe placul cuceritorului, c ci ea îi oferă ă ă ă

imaginea limpede a ceea ce a respins. El şi-a ales, dimpotriv ,ă îngr ditura de fier negru sau groapa comun . Cei mai buni dintreă ă oamenii ce s-au consacrat veşniciei se simt uneori cuprinşi de o spaimă plin de respect şi de mil pentru acele spirite ce pot tr i înfruntând oă ă ă asemenea imagine a propriei lor mor i. Şi totuşi ele îşi trag tocmai deţ aici puterea, aflându-şi astfel justificarea. Destinul nostru se afl în fa aă ţ noastr şi noi îlă înfrunt m. Mai pu in din orgoliu, cât pentru c avemă ţ ă conştiin a condi iei noastre f r de urmare. Şi nou ne e uneori mil deţ ţ ă ă ă ă noi înşine. E singura compasiune ce ni se pare acceptabil : un sentimentă pe care poate nu-l în elege i şi care nu vi se pare b rb tesc. Şi totuşi, îlţ ţ ă ă simt tocmai cei mai îndr zne i dintre noi. Dar pentru noi a fi b rbată ţ ă

înseamn a fi lucid şi refuz m for a care se desparte de clarviziune.ă ă ţ

Înc o dat , aceste imagini nu propun o moral şi nu oblig la vreoă ă ă ă



judecat ; sunt simple desene. Ele înf işeaz doar un stil de via .ă ăţ ă ţă Amantul, actorul sau aventurierul joac absurdul. Dar dac vrea, la fel deă ă bine o poate face şi omul cast, func ionarul sau preşedintele deţ republic . Ajunge s ştii şi s nu ascunzi nimic. În muzeele italiene po iă ă ă ţ vedea uneori mici ecrane pictate, pe care preo ii le ineau în dreptulţ ţ fe ei celor osândi i la moarte, pentru a le ascunde eşafodul. Saltul, subţ ţ toate formele sale, cufundarea în divin sau în etern, în iluziilecotidianului sau ale ideii, iat tot atâtea ecrane care ascund absurdul.ă Dar exist func ionari f r ecran, şi despre aceştia vreau s vorbesc.ă ţ ă ă ă

Am ales cazul extrem. La acea limit , absurdul le d puteri regeşti.ă ă E drept c aceşti prin i sunt f r împ r ie. Dar ei au privilegiul de a ştiă ţ ă ă ă ăţ c toate împ r iile sunt iluzorii. Ştiu, iat m re ia lor şi zadarnic seă ă ăţ ă ă ţ vorbeşte de nefericirea lor ascuns sau de cenuşa deziluziei. A fi lipsit deă speran nu înseamn a dezn d jdui. Fl c rile p mântului nu sunt cuţă ă ă ă ă ă ă nimic mai prejos decât parfumurile cereşti. Nici eu şi nici nimeni altulnu-i poate judeca. Ei nu caut s fie mai buni, ci încearc s fieă ă ă ă consecven i. Dac numele de în elept i se potriveşte omului care tr ieşteţ ă ţ ă cu ce are, f r a specula asupra a ceea ce nu are, atunci acesta este ună ă

în elept. Unul dintre ei, cuceritor în lumea spiritului, Don Juan îlţ cunoaşterii, actor al inteligen ei, ştie aceasta mai bine ca oricine: „Nuţ meri i un loc privilegiat pe p mânt sau în cer, când iţ ă ţ -ai dus pân laă des vârşire prea iubitaă - i purtare de oaie blajin : r mâi, în cel mai bunţ ă ă caz, tot o ridicol oi cu coarne, şi nimic mai mult, chiar admi ând c nuă ţă ţ ă crapi de vanitate şi c nuă - i scandalizezi semenii printrţ -o atitudine de judec tor."ă

Trebuia, în orice caz, s restituim ra ionamentului absurd chipuriă ţ mai calde. Imagina ia poate s mai adauge la acestea multe altele,ţ ă intuite în timp şi în exil şi care, de asemenea, ştiu s tr iasc pe m suraţ ă ă ă ă

unui univers f r viitor şiă ă f r sl biciune. Aceast lume absurd şi f ră ă ă ă ă ă ă

Dumnezeu se umple atunci cu oameni care gândesc limpede şi nu maisper . Şi nă -am vorbit înc despre personajul cel mai absurd: creatorul.ă

CREA IA ABSURDŢ Ă

FILOSOFIE ŞI ROMAN

Toate aceste vie i men inute în aerul avar al absurdului nţ ţ -ar puteacontinua f r un gând profund şi statornic, care le însufle eşte cu for aă ă ţ ţ lui. Şi, în acest caz, nu poate fi vorba decât de un ciudat sentiment defidelitate. S-au v zut oameni conştien i îndeplininduă ţ -şi îndatoririle întimpul celor mai stupide r zboaie, f r a se socoti în contradic ie cu eiă ă ă ţ înşişi. Şi aceasta pentru c pentru ei important era s nu eludeze nimic.ă ă Exist , astfel, o fericire metafizic în faptul de a sus ine absurditateaă ă ţ lumii. Cucerirea sau jocul, iubirile f r num r, revolta absurd sunt totă ă ă ă atâtea omagii pe care omul le aduce propriei sale demnit i întrăţ -o luptă în care este dinainte învins.

Trebuie doar s respec i regulile luptei. Acest gând poate ajungeă ţ

pentru a hr ni o minte omeneasc ; el a sus inut şi sus ine civiliza iiă ă ţ ţ ţ întregi. Nu negi r zboiul, ci mori din pricina lui sau tr ieşti! Tot astfel şiă ă cu absurdul: trebuie s respiri o dat cu el, să ă ă-i recunoşti lec iile şi s leţ ă afli miezul. În aceast privin , bucuria prin excelen absurd esteă ţă ţă ă crea ia. „Arta şi numai arta, spune Nietzsche; avem arta, pentru caţ



adev rul s nu ne ucid ."ă ă ăÎn experien a pe care încerc sţ -o descriu şi s-o fac sim it în maiţ ă

multe feluri, e sigur c un chin âşneşte acolo unde un altul moare.ă ţ C utarea pueril a uit rii, chemarea satisfac iei r mân aici f r ecou.ă ă ă ţ ă ă ă Dar încordarea constant care men ine omul în fa a lumii, delirul ordonată ţ ţ care-l îndeamn s primeasc totul trezesc în el o alt febr . În acestă ă ă ă ă univers, opera devine pentru om şansa unic de aă -şi men ine conştiin aţ ţ şi de a-i fixa aventurile. A crea înseamn a tr i de dou ori. C ut rileă ă ă ă ă oarbe şi neliniştite ale lui Proust, meticuloasa sa colec ie de flori, deţ tapiserii şi de spaime au tocmai aceast semnifica ie. Totodat , ea nuă ţ ă are mai mult sens decât crea ia continu şi de nepre uit c reia i seţ ă ţ ă consacr , zi de zi, o via întreag , actorul, cuceritorul şi to i oameniiă ţă ă ţ absurzi. To i încearc s mimeze, s repete şi s recreeze realitatea ceţ ă ă ă ă le este proprie. Sfârşim totdeauna prin a avea chipul adev ruriloră noastre. Pentru un om care a întors spatele eternit ii,ăţ întreaga existenţă nu-i decât un mim uriaş sub masca absurdului. Cât priveşte crea ia, eaţ este marele mim.

Aceşti oameni mai întâi ştiu. Apoi, tot efortul lor const în aă

str bate, a m ri şi a îmbog i insula f r de viitor la rmul c reia auă ă ăţ ă ă ţă ă tras. Dar mai întâi trebuie s ştie. C ci descoperirea absurdului coincideă ă cu un moment de suspensie, în care se elaboreaz şi se legitimează ă pasiunile viitoare. Chiar şi oamenii f r evanghelie au un Munte ală ă M slinilor. Şi nici pe acesta nuă -i voie s adormi. Pentru omul absurd, nuă se mai pune problema de a explica şi a rezolva, ci de a sim i şi a descrie.ţ Totul începe prin indiferen a clarv z toare.ţ ă ă

S descrie, iat ambi ia ultim a unei gândiri absurde. Ştiin a îns şi,ă ă ţ ă ţ ă ajuns la cap tul paradoxurilor sale, înceteaz s mai propun şi seă ă ă ă ă opreşte s contemple şi s deseneze peisajul mereu virgin ală ă fenomenelor. Inima înva astfel c emo ia care ne cuprinde în fa aţă ă ţ ţ

chipurilor lumii nu ne vine din adâncimea ei, ci din diversitatea lor.Explica ia e zadarnic , dar senza ia r mâne şi, împreun cu ea, apelurileţ ă ţ ă ă neîncetate ale unui univers inepuizabil în cantitate. În elegem acum loculţ operei de art .ă

Ea înseamn moartea unei experien e şi totodat multiplicarea ei. Eă ţ ă ca o repeti ie monoton şi pasionat a temelor orchestrate de lume:ţ ă ă trupul, inepuizabila imagine pe frontonul templelor, formele şi culorile,num rul şi suferin a. Nuă ţ -i deci indiferent dac termin m reg sindă ă ă principalele teme ale acestui eseu în universul magnific şi pueril alcreatorului. Am greşi dac am vedea în asta un simbol şi dac am credeă ă

c opera de art poate fi socotit un refugiu în fa a absurdului. Ea îns şiă ă ă ţ ă este un fenomen absurd şi nu ne propunem decât s-o descriem. Ea nuofer o ieşire din r ul spiritual. Este, dimpotriv , unul din semneleă ă ă acestui r u, care îi repercuteaz în întreaga gândire a unui om. Dară ă opera de art face ca pentru prima oar spiritul să ă ă-şi ias din sine,ă situându-l în fa a celuilalt, nu spre a se pierde în acesta, ci spre aţ -i ar taă cu precizie calea f r ieşire pe care mergem cu to ii. Sub semnulă ă ţ ra ionamentului absurd, crea ia urmeaz indiferen ei şi descoperirii. Eaţ ţ ă ţ marcheaz punctul din care âşnesc pasiunile absurde şi undeă ţ ra ionamentul înceteaz . Astfel se justific locul sţ ă ă ău în acest eseu.

Va fi de-ajuns s punem în eviden câteva teme comuneă ţă

creatorului şi gânditorului pentru a reg si în opera de art toateă ă contradic iile gândirii angajate în absurd. Întrţ -adev r, inteligen ele seă ţ înrudesc mai pu in prin concluzii identice cât prin contradic iile ce le suntţ ţ comune. Tot astfel se întâmpl şiă cu gândirea şi crea ia. E aproape inutilţ s mai spun c unul şi acelaşi chin îl îndeamn pe om la aceste atitudini.ă ă ă



Tocmai de aceea ele coincid în punctul lor de plecare. Dar am v zut că ă din toate filosofiile care pleac de la absurd pu ine se men in în limiteleă ţ ţ lui. Şi tocmai dup distan rile şi dup infidelit ile lor am putut m suraă ţă ă ăţ ă şi mai bine ce anume nu apar ine decât absurdului. Totodat , sunt silitţ ă s m întreb: este cu putin o oper absurd ?ă ă ţă ă ă

Nu vom insista niciodat îndeajuns asupra caracterului arbitrar ală vechii opozi ii între art şi filosofic în eleas întrţ ă ţ ă -un sens prea strict, eaeste, în mod sigur, fals . Dac vrem numai s spunem c ambeleă ă ă ă discipline îşi au fiecare climatul lor particular, afirm m, f r îndoial , ună ă ă ă adev r, dar care r mâne confuz. Singura argumentare acceptabil oă ă ă ofer contradic ia între filosoful închisă ţ în mijlocul sistemului s u şi artistulă situat în fa a ţ operei sale. Dar lucrul este valabil numai pentru o anumită form de art şi filosofie, pe care noi o consider m aici drept secundar .ă ă ă ă Ideea unei arte detaşate de creatorul ei nu este numai demodat , ci şiă fals . În opozi ie cu artistul, ni se spune: nici un filosof nă ţ -a f urită vreodat mai multe sisteme. Dar asta e adev rat exact în m sura în careă ă ă

nici un artist n-a exprimat vreodat mai mult de un singur lucru subă chipuri diferite. Perfec iunea instantanee a artei, necesitatea reînnoiriiţ sale nu sunt decât prejudec i. C ci şi opera de art este o construc ie şiăţ ă ă ţ fiecare ştie cât de monotoni pot fi marii creatori. Artistul, ca şigânditorul, se angajeaz şi devine el însuşi în opera sa. Aceast osmoză ă ă pune cea mai important problem de estetic . Mai mult, nimic nuă ă ă -i maizadarnic decât asemenea distinc ii în func ie de metod şi de obiectţ ţ ă pentru cine s-a convins de unitatea de scop a spiritului. Nu exist grani eă ţ între disciplinele pe care omul şi le propune pentru a în elege şi a iubi.ţ Ele se întrep trund şi aceeaşi nelinişte le uneşte.ă

E necesar s spunem de la bun început c , pentru ca o operă ă ă

absurd s ne cu putin , trebuie ca gândirea, sub forma sa cea maiă ă ţă lucid , să ă-şi aib partea ei. Dar, în acelaşi timp, ea nu trebuie s seă ă manifeste decât ca inteligen ordonatoare. Acest paradox se explicţă ă conform absurdului. Opera de art se naşte atunci cind inteligen aă ţ renun s mai emit ra ionamente asupra concretului. Ea înseamnţă ă ă ţ ă triumful c rnii. E provocat de gândirea lucid , care îns , chiar în acestă ă ă ă act, se abandoneaz pe sine, necedând tenta iei de a supraad uga celoră ţ ă descrise un sens mai adânc, pe care-l ştie nelegitim. Opera de artă întruchipeaz o dram a inteligen ei, a c rei dovad nu o face îns decâtă ă ţ ă ă ă în mod indirect. Opera absurd pretinde un artist conştient de acesteă

limite şi o art în care concretul nu semnific nimic mai mult decât elă ă însuşi. Ea nu poate fi scopul, sensul şi consolarea unei vie i. A crea sau aţ nu crea e totuna. Creatorul absurd nu ine la opera sa. El ar putea sţ ă renun e la ea şi, uneori, cniar renun în schimbulţ ţă unei Abisinii.

Putem totodat vedea în asta o regul de estetic . Adev rata operă ă ă ă ă de art este totdeauna pe m sura omului. Ea este prin esen cea careă ă ţă spune „mai pu in". Exist un anume raport între experien a global aţ ă ţ ă unui artist şi opera care o reflect , întreă Wilhelm Meister şi maturitatealui Goethe. Acest raport e greşit când opera pretinde s închid întreagaă ă experien între paginile m t soase ale unei literaturi explicative. Acestţă ă ă raport e bun când opera nu-i decât un fragment t iat din bloculă

experien ei, o fa et a diamantului în care str lucirea interioar seţ ţ ă ă ă rezum f r a se limita. În primul caz exist surplus şi preten ia laă ă ă ă ţ eternitate. În al doilea, oper fecund , datorat unei experien eă ă ă ţ subîn elese, a c rei bog ie se las ghicit . Pentru artistul absurd,ţ ă ăţ ă ă problema const în aă -şi însuşi arta de a tr i, care e mai presus deă



îndemânarea artistic . Cu alte cuvinte, marele artist este, înainte deă orice, în climatul absurdului, un mare om viu, dac în elegem c aici aă ţ ă tr i înseamn în egal m sur a sim i şi a gândi. Opera întruchipează ă ă ă ă ţ ă aşadar o dram intelectual . Opera absurd ilustreaz gândirea ceă ă ă ă renun la iluziile sale şi care se resemneaz s nu mai fie decât oţă ă ă inteligen ce se foloseşte de aparen e, acoperind cu imagini ceea ce nuţă ţ are nici o ra iune. Dac lumea ar fi inteligibil , arta nu ar exista.ţ ă ă

Nu vorbesc aici de artele formei sau ale culorii, unde st pâneşteă numai descrierea în splendida ei modestie. Expresia începe acolo undesfârşeşte gândirea17. Filosofia acestor adolescen i cu ochii goi, de careţ sunt pline templele şi muzeele, a fost transpus în gesturi. Pentru un omă absurd, ea e mai plin de înv minte decât toate bibliotecile. Sub un altă ăţă aspect, tot astfel stau lucrurile şi cu muzica. Dac exist o art lipsit deă ă ă ă orice înv minte, aceea e muzica. Ea se înrudeşte prea mult cuăţă matematicile pentru a nu fi împrumutat gratuitatea lor. Jocul acesta alspiritului cu sine însuşi, conform unor legi prestabilite şi m surate, seă desf şoar în spa iul sonor ce ne este propriu, dar dincolo de careă ă ţ vibra iile se întâlnesc totuşi întrţ -un univers inuman. Nu exist senza ieă ţ

mai pur . Sunt exemple mult prea simple. Omul absurd recunoaşte dreptă ale sale aceste armonii şi aceste forme.Dar aş vrea s vorbesc aici despre o oper care comport în cel maî ă ă ă

mare grad tenta ia de a explica, în care iluzia se propune de la sine, înţ care concluzia este aproape nelipsit . M refer la crea ia romanesc . Înă ă ţ ă cele ce urmeaz , îmi voi pune întrebarea dac absurdul poate s seă ă ă men in în aceast crea ieţ ă ă ţ .

A gândi înseamn înainte de toate a voi s creezi o lume (sau să ă ă- iţ limitezi propria lume, ceea ce-i acelaşi lucru). Înseamn a pleca de laă dezacordul fundamental ce-l separ pe om de experien a sa, pentru aă ţ g si un teren de în elegere potrivit cu nostalgia sa, un univers încorsetată ţ de ra iuni sau luminat de analogii care s permit rezolvarea divor uluiţ ă ă ţ insuportabil. Filosoful, chiar în cazul lui Kant, este un creator. El îşi arepersonajele, simbolurile şi ac iunea sa secret . El îşi are deznod minteleţ ă ă sale. Dimpotriv , întâietatea c p tat de roman fa de poezie şi deă ă ă ă ţă eseu reprezint , în ciuda aparen elor, doar o mai mare intelectualizare aă ţ artei. S fim bine în eleşi: e vorba în primul rând de romanele cele maiă ţ de seam . "Fecunditatea şi m re ia unui gen se m soar adesea înă ă ţ ă ă raport cu eşecurile sale. Num rul covârşitor de romane proaste nuă

trebuie s ne fac s uit m de m re ia celor mai bune. Acestea poart înă ă ă ă ă ţ ă sine propriul lor univers. Romanul are logica sa, ra ionamentele sale,ţ intui ia şi postulatele sale. El îşi are, de asemenea, exigen ele sale deţ ţ claritate18.

17 E curios s consta i c pictura cea mai intelectual , aceea care caută ţ ă ă ă s reduc realitatea la elementele sale esen iale, nu mai este, la limit ,ă ă ţ ă decât o bucurie a ochiului. Ea nu mai p streaz din univers decâtă ă culoarea.18 Dac ne gândim bine, aşa se explic existen a romanelor proaste.ă ă ţ Aproape toat lumea se crede capabil de a gândi şi, întră ă -o oarecare

m sur , bine sau r u, gândeşte efectiv. Prea pu ini, dimpotriv , pot s seă ă ă ţ ă ă imagineze poe i sau f uritori de fraze frumoase. Dar din clipa în careţ ă gândirea a prevalat asupra stilului, romanul a devenit un bun al mul imii.ţ Acesta nu-i un r u atât de mare pe cât se spune. Cei mai buni ajung să ă fie şi mai exigen i fa de ei înşişi. Iar cei care sucomb nu meritau sţ ţă ă ă



Opozi ia clasic de care vorbeam mai sus este înc şi mai pu inţ ă ă ţ legitim în acest caz particular. Ea era valabil în vremea când filosofiaă ă putea fi uşor separat de autorul s u. Ast zi, când gândirea nu maiă ă ă aspir la universalitate, când cea mai bun istorie a sa ar fi aceea aă ă poc in elor sale, ştim c sistemul, când e valabil, nu se separ deă ţ ă ă autorul s u.ă Etica îns şi, sub unul din aspectele sale, nuă -i decât o lungă şi riguroas confiden . Gândirea abstract întâlneşte în sfârşit suportulă ţă ă s u de carne. Iar jocurile romaneşti ale trupului şi ale pasiunilor seă ordoneaz şi mai mult, conform exigen elor unei viziuni despre lume.ă ţ Scriitorul nu mai „povesteşte", ci îşi creeaz propriul s u univers. Mariiă ă romancieri sunt romancieri filosofi, adic contrariul scriitorilor cu tez . Eă ă cazul lui Balzac, Sade, Melville, Stendhal, Dostoievski, Proust, Malraux,Kafka, pentru a nu cita decât câ iva.ţ

Dar tocmai alegerea pe care au f cută -o de a scrie mai curând înimagini decât apelând la ra ionamente este revelatoare pentru oţ anumit gândire ce le este comun , gândirea convins de inutilitateaă ă ă oric rui principiu explicativ şi de mesajul plin de înv minte al aparen eiă ăţă ţ sensibile. Ei consider opera drept un sfârşit şi totodat drept ună ă

început, drept rezultatul unei filosofii adesea neexprimate, dreptilustrarea şi încoronarea ei. Dar ea nu-i complet decât prină subîn elesurile acestei filosofii. Ea justific , în sfârşit, acea variant pe oţ ă ă veche tem care spune c gândirea pu in îl îndep rteaz pe om deă ă ţ ă ă ă via , dar c gândirea mult îl aduce din nou la ea. Incapabil de aţă ă ă ă sublima realul, gândirea se mul umeşte sţ ă-l mimeze. Romanul de care evorba este instrumentul acestei cunoaşteri relative şi totodată inepuizabile, atât de asem n toare cu aceea a dragostei. Crea iaă ă ţ romanesc seam n cu dragostea, prin uimirea ini ial şi prin medita iaă ă ă ţ ă ţ fecund .ă

Iat cel pu in prestigiul pe care iă ţ -l recunosc de la bun început. Dar îlrecunoşteam şi acelor prin i ai gândirii umilite, ale c ror sinucideri leţ ă -amputut apoi contempla. M intereseaz s cunosc şi s descriu for a careă ă ă ă ţ -iaduce pe calea b tut a iluziei. M voi sluji deci şi aici de aceeaşiă ă ă metod . Faptul de a m fi folosit de ea şi pân acum îmi va îng dui să ă ă ă ă-miscurtez ra ionamentul şi sţ ă-l rezum f r întârziere printră ă -un exemplu.Vreau s ştiu dac , acceptând s tr iasc f r apel, omul poate consim i,ă ă ă ă ă ă ă ţ de asemenea, s munceasc şi s creeze f r apel şi care este drumulă ă ă ă ă care duce c tre aceste libert i. Vreau să ăţ ă-mi desc tuşez universul deă

fantome şi să-l populez numai cu adev rurile c rnii, a c ror prezen nuă ă ă ţă o pot nega. Pot s fac gestul absurd, s aleg, dintre atâtea altele,ă ă atitudinea creatoare. Dar o atitudine absurd , pentru a se men ine caă ţ atare, trebuie s r mân conştient de gratuitatea ei. Totă ă ă ă astfel şi opera.Dac nu respect exigen ele absurdului, dac nu ilustreaz divor ul şiă ă ţ ă ă ţ revolta, dac sacrific pe altarul iluziilor şi trezeşte speran a, nu mai eă ă ţ gratuit . Nu m mai pot detaşa de ea. Via a mea poate afla în oper —ă ă ţ ă lucru derizoriu — un sens. Ea nu mai este acel exerci iu de detaşare şiţ de pasiune prin care se des vârşesc splendoare a şi inutilitatea unei vie iă ţ omeneşti.

În domeniul crea iei, unde tenta ia de a explica r mâne cea maiţ ţ ă

puternic , se poate oare dep şi aceast ispit ? În lumea fictiv , în careă ă ă ă ă conştiin a lumii reale este atât de puternic , pot r mâne credinciosţ ă ă absurdului f r s cad prad dorin ei de a trage concluzii? Iat tot atâteaă ă ă ă ţ ă

supravie uiasc .ţ ă



întreb ri care, cu un ultim efort, trebuie cercetate. A i în eles care esteă ţ ţ semnifica ia lor. Sunt ultimele scrupule ale unei conştiin e ce se teme sţ ţ ă renun e la prima şi dificila sa înv tur , cu pre ul unei ultime iluzii. Ceeaţ ăţă ă ţ ce este valabil pentru crea ie, considerat caţ ă una din atitudinile posibileale omului conştient de absurd, e valabil pentru toate stilurile de via ceţă i se ofer acestui om. Cuceritorul sau actorul, creatorul sau Don Juanulă poate s uite c exerci iul lui de via nu poate exista f r conştiin aă ă ţ ţă ă ă ţ caracterului s u lipsit de sens. Ne obişnuim atât de repede! Vrem să ă câştig m bani, ca s tr im ferici i, şi toat str dania celor mai buni aniă ă ă ţ ă ă de via se concentreaz în vederea câştig rii acestor bani. Fericireaţă ă ă este uitat , mijlocul e luat drept scop. Tot astfel, tot efortul cuceritoruluiă va devia c tre ambi ie, care nu era la început decât o cale c tre o viaă ţ ă ţă mai înalt . Don Juan, la rândul s u, îşi va accepta destinul,ă ă mul uminduţ -se cu aceast existen , a c rei m re ie nu valoreaz nimică ţă ă ă ţ ă f r revolt . Unul nesocoteşte conştiin a, cel lalt revolta: în amândouă ă ă ţ ă ă cazurile, absurdul a disp rut! În inima omeneasc exist atâtaă ă ă înc p ânat speran ! Pân şi oamenii cei mai desprinşi de toateă ăţ ă ţă ă sfârşesc uneori prin a accepta iluzia. Aceast aprobare dictat de nevoiaă ă

de linişte este sora l untric a consim mântului existen ial. Exist astfelă ă ţă ţ ă zei de lumin şi idoli de noroi. Dar noi trebuie s afl m calea de mijloc ceă ă ă duce c tre chipurile omului.ă

Pân acum, eşecurile exigen ei absurde neă ţ -au ar tat cel mai bine înă ce const ea. În acelaşi mod, ne va fi deă -ajuns, spre a fi l muri i, să ţ ă observ m c crea ia romanesc poate oferi aceeaşi ambiguitate caă ă ţ ă anumite filosofii. Pot deci s aleg, spre a exemplifica, o oper care să ă ă întruneasc toate elementele ce indic conştiin a absurdului, o operă ă ţ ă având un punct de plecare limpede şi un climat lucid. Consecin ele ei vorţ fi pentru noi pline de înv minte. Dac absurdul nuăţă ă -i respectat, vom ştiprin ce subterfugiu s-a introdus iluzia. Un exemplu precis, o tem ,ă

fidelitatea creatorului ne vor fi de-ajuns. E vorba de aceeaşi analiz peă care am f cută -o mai sus, într-un mod mai am nun it.ă ţ

Voi examina o tem favorit a lui Dostoievski. Aş fi putut, la fel deă ă bine, s studiez şi alte opereă 19. Dar în problema aceasta este tratată direct, în sensul m re iei şi al emo iei, ca şi în cazul filosofiiloră ţ ţ existen ialiste despre care am vorbit. Acest paralelism îmi serveşteţ argumentarea.

KIRILOV

To i eroii lui Dostoievski se întreab asupra sensului vie ii, iat prinţ ă ţ ă ce sunt moderni: nu se tem de ridicol. Sensibilitatea clasic seă deosebeşte de sensibilitatea modern prin faptul c prima se hr neşteă ă ă din probleme morale, iar ultima din probleme metafizice. În romanele luiDostoievski, întrebarea e pus cu o asemenea intensitate, încât ea nuă poate duce decât la solu ii extreme. Existen a este mincinoasţ ţ ă sauetern . Dac Dostoievski să ă -ar mul umi cu aceast analiz , nţ ă ă -ar fi decâtfilosof. Dar el ilustreaz consecin ele pe care asemenea jocuri aleă ţ

19 Aceea a lui Malraux, de exemplu. Dar ar fi trebuit s abord m înă ă acelaşi timp problema social , care, întră -adev r, nu poate fi evitat deă ă gândirea absurd (deşi aceasta îi poate propune mai multe solu ii şi dină ţ cele mai diferite). Trebuie totuşi s ne limit m.ă ă



spiritului le pot avea în via a unui om şi, prin aceasta, e artist. Din acesteţ consecin e îl re ine ultima, aceea pe care el însuşi, înţ ţ Jurnalul unuiscriitor, o numeşte „sinuciere logic ". Întră -adev r, în paginile publicate înă decembrie 1876, el imagineaz ra ionamentul „sinuciderii logice".ă ţ Convins c existen a omeneasc este o perfect absurditate pentru celă ţ ă ă care nu crede în nemurire, dezn d jduitul ajunge la urm toareleă ă ă concluzii: „De vreme ce, la întreb rile mele în leg tur cu fericirea, miă ă ă s-a r spuns prin mijlocirea conştiin ei mele c nu pot fi fericit altfel decâtă ţ ă în armonie cu marele tot, pe care nu-l concep şi nu voi fi niciodat înă m sur să ă ă-l concep, evident... De vreme ce, în sfârşit, în aceast ordineă a lucrurilor, îmi asum rolul de reclamant şi totodat de garant, de acuzată şi de judec tor şi de vreme ce g sesc aceast comedie a naturii cuă ă ă des vârşire stupid , socotind chiar umilitor din parteă ă -mi s accept să -o joc... În calitatea mea indiscutabil de reclamant şi de garant, deă judec tor şi de acuzat, condamn aceast natur care, cu o atât deă ă ă neruşinat îndr zneal , mă ă ă -a f cut s m nasc ca s suf r, o condamn să ă ă ă ă ă fie nimicit o dat cu mine."ă ă

O asemenea atitudine mai comport înc un oarecare umor. Acestă ă

sinucigaş se omoar pentru c , pe plan metafizic, eă ă vexat. Într-un anumesens, se r zbun . E modul lui de a ar ta c „nu se las înşelat." Ştimă ă ă ă ă totuşi c aceeaşi tem cap t cea mai admirabil amploare datorit luiă ă ă ă ă ă Kirilov, personaj din Demonii, partizan el însuşi al sinuciderii logice.Inginerul Kirilov declar undeva c vrea să ă ă-şi ia via a pentru c „astaţ ă -iideea lui". E lesne de v zut c aceste cuvinte trebuie în eleseă ă ţ în sensullor propriu. El se preg teşte de moarte în numele unei idei, al unui gând.ă Avem de-a face aici cu sinuciderea superioar . Treptat, deă -a lungulscenelor în cursul c rora masca lui Kirilov se lumineaz pu in câte pu in,ă ă ţ ţ ni se dezv luie gândul fatal ceă -l însufle eşte. Întrţ -adev r, inginerul reiaă ra ionamentul dinţ Jurnal. Simte c Dumnezeu e necesar şi c El trebuieă ă

s existe. Dar, totodat , ştie c Dumnezeu nu exist şi c nu poateă ă ă ă ă exista. „Cum de nu în elegi, exclam el, c acest motiv e suficient pentruţ ă ă a te omorî?" Atare atitudine are şi în cazul lui câteva din consecin eleţ absurde. Accept , din indiferen , ca sinuciderea lui s fie utilizat înă ţă ă ă folosul unei cauze pe care o dispre uieşte. „Am hot rât în noaptea astaţ ă c miă -e totuna." Îşi preg teşte, în sfârşit, gestul cu un sentiment deă revolt şi de libertate. „M voi omorî spre aă ă -mi afirma nesupunerea,noua şi teribila mea libertate". Nu mai e vorba de r zbunare, de revolt .ă ă Kirilov este deci un personaj absurd — cu aceast rezerv esen ială ă ţ ă totuşi: se omoar . Dar el însuşi ne explic aceast contradic ie şi în aşaă ă ă ţ

fel, încât ne dezv luie totodat secretul absurd în deplina sa puritate.ă ă Într-adev r, el adaug logicii sale aduc toare de moarte o ambi ieă ă ă ţ extraordinar , care d personajului întreaga sa perspectiv : vrea s seă ă ă ă omoare spre a deveni dumnezeu.

Ra ionamentul e de o claritate clasic . Dac Dumnezeu nu exist ,ţ ă ă ă Kirilov este dumnezeu. Dac Dumnezeu nu exist , Kirilov trebuie s seă ă ă omoare, Kirilov trebuie deci s se omoare pentru a fi dumnezeu. E oă logic absurd , dar este tocmai cea care trebuie. Interesant este îns aă ă ă da un sens acestei divinit i aduse pe p mânt, ceea ce înseamn de faptăţ ă ă a lumina premisa: „Dac Dumnezeu nu exist , eu sunt dumnezeu", careă ă r mâne înc destul de obscur . E important s remarc m mai întâi că ă ă ă ă ă

omul care afirm aceast preten ie nes buit apar ine întru totul lumiiă ă ţ ă ă ţ acesteia. În fiecare diminea face gimnastic spre aţă ă -şi între ineţ s n tatea. Îl emo ioneaz bucuria lui Şatov de aă ă ţ ă -şi fi reg sit so ia. Pe oă ţ hârtie ce va fi g sit dup moartea sa, vrea s deseneze o figur care să ă ă ă ă ă „le" dea cu tifla. E copil ros şi iute la mânie, p timaş, metodic şi sensibil.ă ă



E supraom prin logica şi prin ideea sa fix , dar e om în toate celelalteă privin e. Totuşi, el e acela care ne vorbeşte cu calm despre propria luiţ divinitate. Nu-i nebun sau, atunci, Dostoievski însuşi e nebun. Zbuciumullui nu se datoreaz aşadar unei iluzii de megaloman. Iar a în eleă ţ gecuvintele în sensul lor propriu ar fi, de data asta, ridicol.

Kirilov însuşi ne ajut s în elegem şi mai bine. La o întrebare a luiă ă ţ Stavroghin, precizeaz c nu se gândeşte la un dumnezeuă ă -om. Am puteacrede c din grija de a se deosebi de Hristos. Dar, în realitate, e vorba deă a-l anexa pe acesta. Într-adev r, Kirilov imagineaz o clip c Iisus,ă ă ă ă murind, nu se reg seşte în paradis.ă El îşi d atunci seama c toateă ă chinurile sale au fost zadarnice. „Legile naturii, spune inginerul, l-au silitpe Hristos s tr iasc în mijlocul minciunii şi s moar pentru oă ă ă ă ă minciun ." În acest sens numai, Iisus întruchipeaz întreaga dramă ă ă omeneasc . Este omulă -perfect, fiindc a realizat condi ia cea maiă ţ absurd . Nuă -i Dumnezeul-om ci omul-dumnezeu. Şi, ca el, fiecare dintrenoi poate fi r stignit şi înşelat — fiecare este r stignit şi înşelat întră ă -oanumit m sur .ă ă ă

Divinitatea de care vorbim e deci pe de-a-ntregul terestr . „Amă

c utat timp de trei ani, spune Kirilov, atributul divinit ii mele:ă ăţ independen a". Din aceast clip , întrez rim sensul premisei kiriloviene:ţ ă ă ă „Dac Dumnezeu nu exist , eu sunt dumnezeu." A deveni dumnezeu nuă ă înseamn decât a fi liber pe acest p mânt, a nu sluji o fiină ă ţă nemuritoare, înseamn mai cu seam , bineîn eles, a trage toateă ă ţ consecin ele acestei dureroase independen e. Dac Dumnezeu exist ,ţ ţ ă ă totul depinde de El şi noi nu putem nimic împotriva voin ei lui. Dac nuţ ă exist , totul depinde de noi. Pentru Kirilov şi pentru Nietzsche, aă -l omorî pe Dumnezeu înseamn a deveni tu însu i dumnezeu, înseamn a realizaă ţ ă chiar pe acest p mânt via a veşnic despre care ne vorbeşteă ţ ă Evanghelia.20

Dar, dac aceast crim metafizic e deă ă ă ă -ajuns pentru des vârşireaă omului, la ce bun s i se mai adauge sinuciderea? De ce s te omori, să ă ă p r seşti aceast lume, dup ce iă ă ă ă ţ -ai cucerit libertatea? O atare atitudinee contradictorie. Kirilov o ştie prea bine şi de aceea adaug : „Dac sim iă ă ţ aceasta, eşti un ar şi, departe de a te omorâ, vei tr i în culmea gloriei".ţ ă Dar oamenii sunt ignoran i. Ei nu simt „aceasta". Ca pe vremea luiţ Prometeu, nutresc în sufletele lor oarba speran .ţă 21 Au nevoie s li seă arate drumul şi nu se pot lipsi de predic . Kirilov trebuie aşadar s seă ă omoare din dragoste pentru omenire. Trebuie s le arate fra ilor s i oă ţ ă cale regal şi anevoioas pe care va merge el cel dintâi. Sinuciderea luiă ă

e o sinucidere pedagogic . Kirilov se sacrific . Totuşi, deşi r stignit, el nuă ă ă va fi înşelat. R mâne omulă -dumnezeu, cunoscându-şi moartea f r deă ă viitor, p truns de melancolia evanghelic . „Sunt nefericit, spune el,ă ă pentru c sunt silit să ă-mi afirm libertatea." Dar dup moartea lui,ă oamenii, în sfirşit, vor şti şi acest p mânt se va umple de ari şi vaă ţ str luci de m re ie omeneasc . Glon ul pornit din pistolul lui Kirilov va fiă ă ţ ă ţ semnalul ultimei revolu ii. Astfel, nu disperarea îl împinge la moarte, ciţ numai dragostea de aproapele. Înainte de a termina în mod sângeros oinexprimabil aventur spiritual , Kirilov rosteşte un cuvânt la fel deă ă ă vechi ca şi suferin a oamenilor: „Totul e bine".ţ

La Dostoievski, tema sinuciderii este, aşadar, o tem absurd . Să ă ă

not m, înainte de a continua, c Kirilov reapare în alte personaje care,ă ă 20 „Stavroghin: Crezi în via a veşnic întrţ ă -o alt lume? Kirilov: Nu, dar cred în via aă ţ veşnic în aceast lume."ă ă21 „Omul l-a n scocit pe Dumnezeu pentru ca s nu se omoare. Iat rezumatul istorieiă ă ă universale de pân acum."ă



de asemenea, sunt punctul de plecare pentru noi teme absurde.Stavroghin şi Ivan Karamazov aplic în via practica adev ruriloră ţă ă absurde. Moartea lui Kirilov îi elibereaz pe ei. Amândoi încearc s fieă ă ă ari. Stavroghin duce o via „ironic " — ştim îndeajuns de bine care.ţ ţă ă

Stârneşte ur în jurul lui. Şi totuşi, cuvântulă -cheie al acestui personaj seafl în scrisoarea sa de adio: „Nă -am putut urî nimic şi pe nimeni". Estearul indiferen ei. Ca şi Ivan, care refuz s abdice de la puterile regaleţ ţ ă ă

ale inteligen ei. Acelora care, ca fratele s u, dovedesc prin via a lor c ,ţ ă ţ ă pentru a crede, trebuie s te umileşti, el ar putea s le r spund c oă ă ă ă ă asemenea condi ie e lipsit de demnitate. Cuvântul s u cheie este:ţ ă ă „Totul e îng duit", cu nuan a cuvenit de triste e. Bineîn eles, ca şiă ţ ă ţ ţ Nietzsche, cel mai celebru dintre ucigaşii de Dumnezeu, sfârşeşte şi el înnebunie. Dar e un risc care trebuie înfruntat şi, în fa a unor asemeneaţ sfârşituri tragice, mişcarea esen ial a spiritului absurd const în a seţ ă ă întreba: „Şi ce dovedeşte aceasta?"

Astfel, romanele, ca şi Jurnalul, pun problema absurdului. Ele

instaureaz logica dus pân la moarte, exaltarea, libertatea „teribil ",ă ă ă ă gloria arilor devenit glorie omeneasc . Totul e bine, totul e îng duit,ţ ă ă ă nimic nu trebuie urât: iat tot atâtea judeca i absurde. Dar cât e deă ţ prodigioas aceast crea ie, în care fiin e de foc şi de ghea ne par atâtă ă ţ ţ ţă de familiare! Lumea p timaş a indiferen ei, care clocoteşte în inima lor,ă ă ţ nu ni se pare întru nimic monstruoas . Reg sim în ea spaimele noastreă ă zilnice. Şi nimeni, f r îndoial , nă ă ă -a ştiut ca Dostoievski s înveşmântezeă lumea absurd în farmece atât de apropiate şi, totodat , atât deă ă chinuitoare.

Şi totuşi, care-i concluzia lui? Dou citate ne vor ar ta completaă ă r sturnare metafizic ceă ă -l duce pe scriitor c tre alte revela ii.ă ţ

Ra ionamentul sinuciderii logice provocând unele proteste ale criticilor,ţ Dostoievski, în paginile urm toare aleă Jurnalului, îşi dezvolt punctul deă vedere, tr gând urm toarea concluzie: „Dac f pturii omeneşti credin aă ă ă ă ţ în nemurire îi este atât de necesar (încât f r ea ajunge s se omoare),ă ă ă ă înseamn c ea reprezint starea normal a omenirii. Astfel fiind,ă ă ă ă nemurirea sufletului omenesc exist în mod neîndoielnic." Pe de altă ă parte, în ultimele pagini ale ultimului s u roman, la cap tul aceleiă ă gigantice lupte cu Dumnezeu, câ iva copii îl întreab pe Alioşa:ţ ă „Karamazov, e adev rat ce spune religia, c vom învia din mor i şi c neă ă ţ ă vom întâlni unii cu al ii?" Iar Alioşa le r spunde: „Sigur, ne vom întâlni şiţ ă

ne vom povesti cu bucurie tot ce s-a întâmplat".Astfel, Kirilov, Stavroghin şi Ivan sunt înfrân i.ţ Fra ii Karamazov ţ dă r spunsă Demonilor. Şi e vorba, într-adev r, de o concluzie. Cazul luiă Alioşa nu-i ambiguu ca acela al prin ului Mâşkin. Bolnav, acesta din urmţ ă tr ieşte întră -un prezent perpetuu, nuan at de surâsuri şi de indiferen ,ţ ţă şi aceast stare de beatitudine ar putea fi îns şi via a veşnic de careă ă ţ ă vorbeşte prin ul. Alioşa, dimpotriv , spune limpede: „Ne vom întâlni". Nuţ ă mai poate fi vorba de sinucidere şi de nebunie. La ce bun, pentru cel ceeste sigur de nemurire şi de bucuriile ei? Omul îşi schimb propria saă divinitate pe fericire. „Ne vom povesti cu bucurie tot ce s-a întâmplat."Astfel, pistolul lui Kirilov şi-a slobozit glon ul undeva în Rusia, dar lumeaţ

a continuat s nutreasc oarbele ei speran e. Oamenii nă ă ţ -au în elesţ „aceasta".Nu ne vorbeşte deci un romancier absurd, ci un romancier

existen ialist. Şi în cazul s u saltul este emo ionant, înveşmântând înţ ă ţ m re ie arta careă ţ -l inspir . E o adeziune impresionant , z mislit înă ă ă ă



îndoial , nesigur şi înfl c rat . Vorbind despreă ă ă ă ă Fra ii Karamazov, ţ Dostoievski scria: „Chestiunea principal ce va fi urm rit în toateă ă ă paginile acestei c r i este cea care mă ţ -a chinuit, conştient sauinconştient, întreaga mea via : existen a lui Dumnezeu". E greu deţă ţ crezut c un singur roman a fost deă -ajuns spre a transforma încertitudine plin de bucurie suferin a unei vie i întregi. Un comentatoră ţ ţ 22 remarc , şi pe bun dreptate, c Dostoievski este mai aproape de Ivan:ă ă ă în timp ce capitolele afirmative din Fra ii Karamazov ţ i-au cerut trei lunide str danie, „blasfemiile", cum le numeşte el, au fost scrise cu exaltareă în trei s pt mâni. Toate personajele poart în carnea lor acest ghimpe,ă ă ă pe care-l înfig şi mai adânc, sau c ruia îi caut un leac în senza ie sau înă ă ţ imoralitate23. S r mânem, oricum, asupra acestei îndoieli. Iat o operă ă ă ă în care, într-un clarobscur mai impresionant decât lumina zilei, putemsurprinde lupta omului împotriva speran elor sale. Ajuns la cap tul ei,ţ ă creatorul alege împotriva personajelor sale. Aceast contradic ie neă ţ îng duie s introducem o nuan . În cazul de fa , nu e vorba de oă ă ţă ţă operă absurd , ci de o oper care pune problema absurdului.ă ă

R spunsul lui Dostoievski este umilin a, „ruşinea", dup cum îiă ţ ă

spune Stavroghin. Dimpotriv , o oper absurd nu d nici un r spuns,ă ă ă ă ă iat toat deosebirea. În încheiere, s not m c absurdul e contrazis înă ă ă ă ă aceast oper nu de caracterul ei creştin, ci de faptul c ea vesteşteă ă ă via a viitoare. Po i fi creştin şi absurd. Exist exemple de creştini care nuţ ţ ă cred în via a viitoare. În leg tur cu opera de art , ar fi deci posibil s seţ ă ă ă ă precizeze una din direc iile analizei absurde, aşa cum sţ -a putut întrez riă în paginile precedente. Ea duce la afirmarea „absurdit ii Evangheliei",ăţ punând în lumin ideea, fecund în urm ri, c convingerile pot mergeă ă ă ă mân în mân cu lipsa de credin . Vedem, dimpotriv , cum auă ă ţă ă torulDemonilor, deşi deprins cu aceste drumuri, a apucat, în cele din urm ,ă pe o cale cu totul diferit . Surprinz torul r spuns dat de creatoră ă ă personajelor sale, de Dostoievski lui Kirilov, poate fi, într-adev r,ă rezumat astfel: existen a este mincinoas şi veşnic .ţ ă ă

CREA IA F R DE VIITORŢ Ă Ă

V d, aşadar, c speran a nu poate fi eludat o dat pentruă ă ţ ă ă totdeauna şi c îi poate lua cu asalt şi pe cei ce se voiau izb vi i de ea.ă ă ţ

Operele de care a fost vorba pân aici m intereseaz tocmai din acestă ă ă punct de vedere. Aş putea, cel pu in sub raportul crea iei, s enum rţ ţ ă ă câteva opere cu adev rat absurdeă 24. Dar în toate trebuie s existe ună început. Obiectul acestei cercet ri este o anume fidelitate. Biserica nă -afost atât de aspr cu ereticii decât pentru c socotea c nu există ă ă ă duşman mai primejdios decât un fiu care a p r sit drumul cel drept. Dară ă istoria îndr znelilor gnostice şi persisten a curentelor maniheiste auă ţ f cut mai mult pentru f urirea dogmei ortodoxe decât toate rug ciunile.ă ă ă P strând propor iile, tot astfel stau lucrurile şi cu absurdul. Recunoaştemă ţ drumul s u propriu, pe m sur ce descoperim c ile ce se dep rteaz deă ă ă ă ă ă el. La cap tul ra ionamentului absurd, întră ţ -una din atitudinile dictate de

22 Boris Schoelzer23 Gide face o observa ie ciudat şi p trunz toare: aproape to i eroii luiţ ă ă ă ţ Dostoievski sunt poligami.24 Moby Dick de Melville, de exemplu.



logica sa, nu-i indiferent s reg seşti speran a, introdus din nou subă ă ţ ă una din înf iş rile ei cele mai patetice. Aceasta ne arat cât e de greuăţ ă ă de realizat asceza absurd . Aceasta ne arat mai cu seam necesitateaă ă ă unei conştiin e clip de clip lucide, trimi ânduţ ă ă ţ -ne la cadrul general alacestui eseu.

Dar dac nu se pune înc problema de a inventaria opereleă ă absurde, putem cel pu in s tragem concluziile în leg tur cu atitudineaţ ă ă ă creatoare, adic în leg tur cu una din atitudinile care pot întregiă ă ă existen a absurd . Arta nu poate fi de nimic mai bine slujit decât de oţ ă ă gândire negativ . Tentativele ei obscure şi umilite sunt tot atât deă necesare pentru în elegerea unei mari opere pe cât de necesar eţ ă culoarea neagr pentru a în elege culoarea alb . A munci şi a creaă ţ ă „pentru nimic", a sculpta în argil , a şti c ceea ce creezi tu nu are viitor,ă ă a- i vedea opera nimicit întrţ ă -o singur zi, conştient fiind c , în în elesulă ă ţ lui cel mai adânc, faptul e tot atât de lipsit de însemn tate ca şi acela deă a zidi pentru secole — iat în elepciunea dificil pe care o îng duieă ţ ă ă gândirea absurd . Să ă-şi îndeplineasc în acelaşi timp cele dou sarcini,ă ă negând, pe de o parte, exaltând, pe de alt parte — iat drumul ce seă ă

deschide în fa a creatorului absurd. El trebuie s restituie vidului culorileţ ă sale.Ajungem astfel la o concep ie particular a operei de art . Preaţ ă ă

adesea opera unui creator e considerat ca o suit de m rturisiri izolate.ă ă ă Artistul este confundat atunci cu omul de litere. O gândire profund seă afl în continu devenire, îmbr işeaz experien a unei vie i întregi şi seă ă ăţ ă ţ ţ modeleaz dup ea. Tot astfel, crea ia unic a unui om e tot maiă ă ţ ă puternic cu fiecare din chipurile sale succesive şi multiple, adic cuă ă fiecare nou oper . Unele le întregesc pe celelalte, le corecteaz sau leă ă ă ajung din urm şi, de asemenea, le contrazic. Crea ia ia sfârşit nu o dată ţ ă cu strig tul victorios al artistului orbit de iluzie: „Am spus totul", ci o dată ă

cu moartea creatorului, cu care se încheie experien a acestuia şi carteaţ proprie geniului s u.ă

Acest efort, aceast conştiin supraomeneasc nuă ţă ă -i apar în chipnecesar cititorului. Nu exist mister în crea ia omeneasc . Voin aă ţ ă ţ s vârşeşte acest miracol. Dar nu exist crea ie adev rat f r tain .ă ă ţ ă ă ă ă ă Neîndoielnic, o suit de opere poate fi doar o serie de aproxima ii aleă ţ uneia şi aceleiaşi gândiri. Dar putem s ne imagin m şi o alt categorieă ă ă de creatori, care ar proceda prin juxtapunere. Operele lor pot p rea f ră ă ă leg tur între ele. Întră ă -o anumit m sur , ele sunt contradictorii. Dar,ă ă ă considerate în raport cu acel tot pe care-l alc tuiesc, vedem cum ele seă

articuleaz în func ie de o anumit ordine. Moartea le d , astfel, sensulă ţ ă ă definitiv. Ele primesc lumina lor cea mai str lucitoare de la îns şi via aă ă ţ autorului lor. Cât vreme acesta tr ieşte, operele sale nuă ă -s decât ocolec ie de eşecuri. Dar, dac aceste eşecuri p streaz toate aceeaşiţ ă ă ă rezonan , creatorul a ştiut s repete imaginea propriei sale condi ii, aţă ă ţ ştiut s dea glas secretului steril pe careă -l de ine.ţ

Efortul de dominare este, într-un asemenea caz, considerabil. Darinteligen a omeneasc poate s fac fa la mult mai mult. Ea vaţ ă ă ă ţă demonstra numai aspectul voluntar al crea iei. Am ar tat în alt parte cţ ă ă ă voin a omeneasc nu areţ ă alt scop decât acela de a men ine conştiin aţ ţ treaz . Dar lucrul nuă -i cu putin f r disciplin . Crea ia este cea maiţă ă ă ă ţ

eficace şcoal a r bd rii şi a lucidit ii. Este, de asemenea, m rturiaă ă ă ăţ ă zguduitoare a singurei demnit i a omului: revolta tenace împotrivaăţ condi iei sale, perseveren a întrţ ţ -un efort pe care-l consider steril. Eaă cere un efort cotidian, st pânire de sine, aprecierea exact a limiteloră ă adev rului, m sur şi for . Ea înseamn ascez . Şi toate acesteaă ă ă ţă ă ă



„pentru nimic", pentru a repeta mereu acelaşi lucru şi a nu înainta nicim car cu un pas. Dar poate c marea oper de art are mai pu ină ă ă ă ţ ă importan prin ea îns şi decât prin încercarea la care îl supune pe om şiţă ă prin ocazia pe care i-o d de aă -şi dep şi propriile n luci şi de a se maiă ă apropia cu înc pu in de realitatea sa nud .ă ţ ă

S nu se confunde esteticile. Nu invoc aici documentareaă r bd toare, ilustrarea neîncetat şi steril a unei teze, ci dimpotriv ,ă ă ă ă ă dac mă -am exprimat limpede. Romanul cu tez , opera care vrea să ă confirme, cea mai vrednic de dispre din toate, este cea care cel maiă ţ adeseori se inspir dintră -o gândire satisf cut .ă ă Demonstr m adev rul peă ă care socotim că-l de inem. Dar astfel nu punem în mişcare decât idei, iarţ ideile sunt contrariul gândirii. Creatorii de acest fel sunt filosofi ruşina i.ţ Cei despre care vorbesc sau pe care-i imaginez sunt, dimpotriv ,ă gânditori lucizi. Ajunşi la un anume punct, acolo unde gândirea se întoarce asupra ei înseşi, ei înal imaginile operelor lor ca pe nişteţă simboluri evidente ale unei gândiri limitate, muritoare şi revoltate.

Ele dovedesc, poate, ceva. Dar romancierii îşi dau aceste dovezimai curând lor înşile decât celorlal i. Esen ialul este c triumf în concretţ ţ ă ă şi în aceasta st m re ia lor. Triumful acesta pe deă ă ţ -a-ntregul carnal le-afost preg tit de o gândire ale c rei puteri abstracte au fost umilite. Cândă ă umilin a e deplin , carnea d dintrţ ă ă -o dat crea iei întreaga sa str lucireă ţ ă absurd . Tocmai filosofii ironici sunt cei care creeaz opere pasionate.ă ă

Orice gândire care renun la unitate pream reşte diversitatea. Iarţă ă diversitatea este domeniul artei. Singura gândire care elibereaz spiritulă este cea care-l las singur, sigur de limitele sale şi de sfârşitul s uă ă apropiat. Nici o doctrin nuă -l solicit . El aşteapt maturizarea operei şi aă ă vie ii. Desprinsţ ă de el, opera va face s r sune o dat mai mult voceaă ă ă

stins a unui suflet izb vit pentru totdeauna de speran . Sau va t cea,ă ă ţă ă dac creatorul, obosit de jocul s u, vrea să ă ă-l p r seasc . Amândouă ă ă ă atitudinile sunt echivalente.

Pretind, astfel, crea iei absurde ceea ce pretindeam şi gândirii:ţ revolta, libertatea şi diversitatea. Ea va manifesta apoi profunda sainutilitate. În acest efort cotidian, în care inteligen a şi pasiunea seţ întrep trund şi se exalt , omul absurd descoper o disciplin care vaă ă ă ă constitui esen ialul for ei sale. Perseveren a necesar aici, înc p ânareaţ ţ ţ ă ă ăţ

şi clarviziunea se întâlnesc astfel cu atitudinea cuceritorului. A crea înseamn a da o form propriului destin. Toate aceste personaje seă ă definesc prin opera lor, cel pu in tot atât pe cât se defineşte aceasta prinţ ele. Actorul ne-a ar tat: nu exist grani între a p rea şi a fi.ă ă ţă ă

S mai spunem o dat . Nimic din toate acestea nu are un sens real.ă ă Pe drumul acestei libert i mai r mâne de f cut înc un pas. Ultimulăţ ă ă ă efort al acestor spirite înrudite, al creatorului sau al cuceritorului, este dea şti s se elibereze şi de opera întreprins , de a ajunge s admit că ă ă ă ă opera îns şi — cucerire, dragoste sau crea ie — poate s nu existe,ă ţ ă încununând astfel inutilitatea profund a oric rei vie i individuale.ă ă ţ Aceasta le d chiar mai mult uşurin în realizarea operei, ca şi cumă ă ţă

faptul de a-şi da seama de absurditatea vie ii iţ -ar îndrept i s i seăţ ă d ruiasc f r m sur .ă ă ă ă ă ăNu mai r mâne astfel decât un destin în care doar sfârşitul e fatal.ă

În afar de aceast unic fatalitate a mor ii, totul, bucurie sau fericire, eă ă ă ţ libertate. R mâne o lume în care omul e singurul st pân. Ceea ce îlă ă



înl n uia era iluzia unei alte lumi. Soarta gândirii sale nu mai e s seă ţ ă abandoneze pe sine, ci s izbucneasc în imagini. Ea se pune în joc înă ă mituri, f r îndoial , dar în mituri ce nu au alt profunzime decât aceea aă ă ă ă durerii omeneşti şi care sunt inepuizabile ca şi ea. Nu fabula divin ceă înşal şi orbeşte, ci chipul, gestul şi drama p mânteasc , în care seă ă ă rezum o în elepciune dificil şi o pasiune f r viitor.ă ţ ă ă ă

MITUL LUI SISIF

Zeii îl osândiser pe Sisif s rostogoleasc întruna o stânc pân înă ă ă ă ă vârful unui munte, de unde piatra c dea dus de propria ei greutate.ă ă Socotiser cu oarecare dreptate c nuă ă -i pedeaps mai crâncen caă ă munca zadarnic şi f r speran .ă ă ă ţă

Dacă-l credem pe Homer, Sisif era cel mai în elept şi mai prudentţ

dintre muritori. Dup o alt tradi ie, totuşi el înclina c tre meseria deă ă ţ ă ho . Nu v d aici nici o contradic ie. În leg tur cu pricinile pentru care aţ ă ţ ă ă ajuns truditorul inutil al Infernului p rerile sunt împ r ite. Mai întâi, esteă ă ţ învinuit c şiă -ar fi îng duit unele libert i fa de zei, c rora leă ăţ ţă ă -a tr dată secretele. Egina, fiica lui Asope, a fost r pit de Iupiter. Tat l, uimit deă ă ă aceast dispari ie, i să ţ -a plâns lui Sisif. Acesta, care ştia de r pire, iă -af g duit lui Asope să ă ă-i spun totul, cu condi ia ca el s dea ap citadeleiă ţ ă ă Corintului. Nu s-a temut de fulgerele cereşti şi a ales binecuvântareaapei, drept pentru care a fost pedepsit în Infern. Homer ne povesteşte,de asemenea, c Sisif pusese Moartea în lan uri. Pluton nă ţ -a putut suferisă-şi vad împ r ia pustie şi t cut . Lă ă ăţ ă ă -a trimis pe zeul r zboiului, care aă

scos-o pe Moarte din mâinile înving torului s u.ă ăSe mai spune şi c Sisif, pe patul de moarte, a vrut, în modă

nesocotit, s pun la încercare dragostea so iei sale. Iă ă ţ -a poruncit s nuă -l înmormânteze, ci să-i arunce trupul în mijlocul pie ei publice. Sisif sţ -atrezit în Infern. Şi acolo, mâniat de o ascultare atât de potrivnică dragostei omeneşti, a ob inut de la Pluton îng duin a s se întoarc peţ ă ţ ă ă p mânt, spre aă -şi pedepsi so ia. Dar, când a v zut din nou chipul acesteiţ ă lumi, când s-a bucurat de ap şi de soare, de pietrele calde şi de mare,ă n-a mai vrut s se întoarc în umbra Infernului. Nici chem rile, niciă ă ă mânia şi nici amenin rile divine nu lţă -au clintit din hot rârea lui. A maiă

tr it mul i ani înc , privind linia rotunjit a golfului, în fa a m riiă ţ ă ă ţ ă str lucitoare şi a p mântului surâz tor. Spre aă ă ă -l supune, a fost nevoie deo porunc a zeilor. Mercur a venit să ă-l înşface pe îndr zne şi, r pinduă ţ ă -lbucuriilor sale, l-a adus cu de-a sila în Infern, unde stânca îl aştepta gatapreg tit .ă ă

S-a în eles, f r îndoial , c Sisif este eroul absurd, atât prinţ ă ă ă ă pasiunile, cât şi prin chinul s u. Dispre ul fa de zei, ura fa de moarteă ţ ţă ţă şi pasiunea pentru via iţă -au adus acel supliciu de nespus al fiin ei careţ se str duieşte în vederea a ceva ce nu va fi niciodat terminat. E pre ulă ă ţ care trebuie pl tit pentru pasiunile de pe acest p mânt. Nu ni se spuneă ă nimic despre Sisif în Infern. Miturile sunt f cute pentru ca imagina ia să ţ ă

le însufle easc . În cazul lui Sisif, vedem doar imensul efort al unui trupţ ă încordat spre a ridica piatra uriaş , spre a o rostogoli şi a o urca peă acelaşi povârniş de sute şi de sute de ori, la nesfârşit; vedem fa aţ crispat , obrazul lipit de piatr , încordarea um rului care primeşte bloculă ă ă acoperit de argil , a piciorului careă -l împiedic s se rostogoleasc ,ă ă ă



bra ele careţ -l ridic din nou, siguran a atât de omeneasc a dou mâiniă ţ ă ă murdare de p mânt. La cap tul acestui îndelung efort, m surat prină ă ă spa iul f r cer şi prin timpul f r adâncime, scopul este atins. Sisif ţ ă ă ă ă priveşte atunci piatra cum se rostogoleşte în câteva clipe spre acea lumede jos, de unde va trebui s-o urce din nou c tre în l imi. Apoi coboară ă ţ ă din nou spre câmpie.

Sisif m intereseaz în timpul acestei întoarceri, a acestei pauze. Oă ă fa care trudeşte atât de aproape de piatr sţă ă -a schimbat ea îns şi înă piatr ! Îl v d pe acest om cum coboar cu pasul greoi, dar m surat,ă ă ă ă c tre chinul s u f r de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respira ie şiă ă ă ă ţ care revine tot atât de sigur ca şi nefericirea lui, este ceasul conştiin ei.ţ În fiecare din aceste clipe când p r seşte în l imile, coborând pas cu pasă ă ă ţ c tre vizuinile zeilor, este superior destinului s u. E mai puternic decâtă ă stânca lui.

Acest mit este tragic pentru c eroul s u e conştient. Întră ă -adev r,ă care ar fi chinul lui dac la fiecare pas ar fi sus inut de speran a înă ţ ţ izbând ? Muncitorul de azi îndeplineşte în fiecare zi din via a lui aceeaşiă ţ munc şi destinul s u nuă ă -i mai pu in absurd. Dar el nuţ -i tragic, decât în

acele rare momente când devine conştient. Sisif, proletar al zeilor,neputincios şi revoltat, îşi cunoaşte condi ia mizerabil în toatţ ă ă amploarea ei; la ea se gândeşte în timp ce coboar . Clarviziunea, care ară fi trebuit s constituie chinul s u, îiă ă des vârşeşte victoria. Nu există ă destin care s nu poat fi dep şit prin dispre .ă ă ă ţ

Astfel, dac coborârea se face uneori în durere, ea poate s se facă ă ă şi în bucurie. Cuvântul acesta nu-i de prisos. Mi-l închipui pe Sisif întorcându-se c tre stânca sa şi c la începutul drumului era durerea.ă ă Când imaginile p mântului se îngr m desc prea n valnic în amintire,ă ă ă ă când chemarea fericirii e prea îmbietoare, se întâmpl ca triste ea s seă ţ ă trezeasc în inima omului: e victoria stâncii, e stânca îns şi. Uriaşaă ă

mâhnire e o povar prea grea. Sunt nop ile noastre de pe munteleă ţ Ghetsimani. Dar adev rurile zdrobitoare pier când sunt cunoscute.ă Astfel, Oedip ascult mai întâi de destinul s u f r s ştie. Din clipa înă ă ă ă ă care ştie, începe tragedia lui. Dar tot atunci, orb şi dezn d jduit,ă ă cunoaşte c singura sa leg tur cu lumea e mâna fraged a uneiă ă ă ă fecioare. Atunci r sun cuvintele uriaşe: „În pofida atâtor încerc ri,ă ă ă vârsta mea înaintat şi m re ia sufletului meu m fac s judec c totul eă ă ţ ă ă ă bine." Oedip al lui Sofocle, ca şi Kirilov al lui Dostoievski, ne d astfelă formula victoriei absurde. În elepciunea antic se întâlneşte cu eroismulţ ă modern.

Nu descoperi absurdul f r a fi ispitit s scrii un manual despreă ă ă fericire. „Dar cum? Pe c i atât de strâmte...?" Exist doar o singur lume.ă ă ă Fericirea şi absurdul sunt doi copii ai aceluiaşi p mânt. Ei suntă nedesp r i i. Ar fi greşit s spunem c fericirea se naşte neap rat dină ţ ţ ă ă ă descoperirea absurdului. Se întâmpl la fel de bine ca sentimentulă absurdului s se nasc din fericire. „Socot c totul e bine", spune Oedip,ă ă ă şi aceste cuvinte sunt sacre. Ele r sun în universul s lbatic şi limitat ală ă ă omului. Ele îl înva c totul nu este, nţă ă -a fost epuizat. Ele izgonesc dinaceast lume un Dumnezeu care p trunsese în ea o dat cu insatisfac iaă ă ă ţ şi cu gustul pentru durerile inutile. Ele fac din destin o problem aă omului, care trebuie rezolvat între oameni.ă

Toat bucuria t cut a lui Sisif e aici. Destinul s u îi apar ine. Stâncaă ă ă ă ţ lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, când îşi contempl chinul, faceă s amu easc to i idolii. În universul dintră ţ ă ţ -o dat întors la t cerea sa, seă ă înal miile de voci uimite ale p mântului. Chem ri inconştiente şiţă ă ă tainice, invita ii ale tuturor chipurilor, iat reversul necesar şi pre ulţ ă ţ



victoriei. Nu exist soare f r umbr şi trebuie s cunoaştem şi noaptea.ă ă ă ă ă Omul absurd spune da şi efortul s u nu va înceta niciodat . Dac există ă ă ă un destin personal, în schimb nu exist destin superior sau, cel pu in,ă ţ exist doar unul singur, pe care el îl socoteşte fatal şi vrednic de dispre .ă ţ Cât priveşte restul, el se ştie st pânul zilelor sale. În acea clip subtilă ă ă când omul se apleac asupra vie ii sale, Sisif, întorcânduă ţ -se la stânc ,ă contempl acel şir de fapte f r leg tur care devine propriul s u destin,ă ă ă ă ă ă creat de el, unit sub privirea memoriei sale şi, în curând, pecetluit demoarte. Astfel, încredin at de originea pe deplin omeneasc a tot ceţ ă -iomenesc, orb care vrea s vad şi care ştie c noaptea nu are sfârşit, elă ă ă nu se opreşte niciodat . Stânca se rostogoleşte înc şi acum.ă ă

Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna lapovara noastr . Dar Sisif ne înva fidelitatea superioar care îi neag peă ţă ă ă zei şi înal stâncile. Şi el socoteşte c totul e bine. Acest univers r masţă ă ă f r de st pân nuă ă ă -i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare gr unte ală acestui munte plin de întuneric alc tuieşte o lume. Lupta îns şi contraă ă în l imilor e deă ţ -ajuns spre a umple un suflet omenesc. Trebuie s niă -l închipuim pe Sisif fericit.

APENDIX

SPERAN A ŞI ABSURDUL ÎN OPERA LUI FRANZ KAFKAŢ

Studiul despre Franz Kafka, pe care-l public m în apendix, a fostă înlocuit în prima edi ie aţ Mitului lui Sisifai capitolul intitulat Dostoievski şisinuciderea. El a fost totuşi publicat de revista L'Arbalete în 1943.

Vom afla aici, tratat dintră -o alt perspectiv , critica crea ieiă ă ţ absurde, abordat înc din paginile consacrate lui Dostoievski.ă ă (Notaedi iei franceze) ţ

Toat arta lui Kafka const în aă ă -l sili pe cititor s reciteasc .ă ă Deznod mintele sale sau absen a de deznod mânt sugereaz explica ii,ă ţ ă ă ţ dar care nu sunt limpede ar tate şi care cer, spre a p rea întemeiate, caă ă povestirea s fie recitit dintră ă -un nou unghi. Uneori, exist o dublă ă

posibilitate de interpretare, de unde şi necesitatea a dou lecturi. Eă tocmai ceea ce dorea şi autorul. Dar ne-am înşela dac am vrea să ă interpret m fiecare detaliu din opera lui Kafka. Un simbol r mâneă ă totdeauna în domeniul generalului şi, oricât de precis e traducerea lui,ă artistul nu poate reda prin ea decât o anumit mişcare: aă -l traducecuvânt cu cuvânt e cu neputin . De altminteri, nimic mai greu de în elesţă ţ decât o oper simbolic . Un simbol îl dep şeşte întotdeauna pe cel ce seă ă ă foloseşte de el, f cânduă -l s spun în realitate mai mult decât areă ă conştiin a c exprim . În aceast privin , cel mai sigur mijloc de aţ ă ă ă ţă -l în elege este de a nuţ -l provoca, de a aborda opera f r o ideeă ă preconceput şi de a nuă -i c uta curen i secre i. În cazul lui Kafka, înă ţ ţ

special, e onest s consim i la focul s u, s abordezi drama prină ţ ă ă aparen şi romanul prin form .ţă ăLa prima vedere şi pentru un cititor detaşat avem de-a face cu nişte

aventuri neliniştitoare, care pun în mişcare personaje înfricoşate, ceurm resc cu înc p ânare dezlegarea unor probleme pe care nu leă ă ăţ



formuleaz niciodat . Înă ă Procesul, Joseph K... este acuzat, f r a şti însă ă ă de ce. ine, f r îndoial , s se apere, dar ignor pentru ce. Avoca iiŢ ă ă ă ă ă ţ socotesc cazul lui un caz dificil. Între timp, continu s iubeasc , s seă ă ă ă hr neasc sau s citeasc jurnalul. Apoi e judecat. Dar sala tribunalului eă ă ă ă foarte întunecoas . El nu în elege mare lucru din ceea ce se petrece aici.ă ţ B nuieşte numai c e condamnat, dar despre ce fel de condamnare eă ă vorba abia dac se întreab . Uneori, chiar se îndoieşte de existen aă ă ţ vreunei osânde, şi astfel continu s tr iasc . Mult vreme dup aceea,ă ă ă ă ă ă doi domni bine îmbr ca i şi cu purt ri alese vin la el, rugânduă ţ ă -l să-iurmeze. Cu cea mai mare polite e îl duc întrţ -o mahala jalnic , îi pună capul pe o piatr şiă -l înjunghie. Înainte de a muri, osânditul spune doaratât: „Ca un câine".

Vedem c e greu s vorbim de simbol întră ă -o povestire a c reiă calitate izbitoare st tocmai în firesc. Dar firescul e o categorie greu deă în eles. Exist opere în care evenimentul îi pare firesc cititorului. Darţ ă exist altele (mai rare, e adev rat) în care personajul e acela careă ă g seşte firesc tot ceea ce i se întâmpl . Printră ă -un paradox ciudat, darevident, cu cât aventurile personajului vor fi mai neobişnuite, cu atât

firescul povestirii va spori: el este propor ional cu distan a ce se poateţ ţ face sim it între ciud enia vie ii unui om şi simplitatea cu care acestţ ă ăţ ţ om o accept . Se pare c la Kafka întâlnim un firesc de acest tip.ă ă În elegem ce vrea s spunţ ă ă Procesul. S-a vorbit de o imagine a condi ieiţ umane. F r îndoial c este aşa. Dar lucrurile sunt mai simple şiă ă ă ă totodat mai complicate. Vreau s spun c sensul romanului e maiă ă ă particular şi mai personal pentru Kafka. Într-o anumit m sur , el esteă ă ă acela care vorbeşte, chiar dac noi suntem cei ce ne m rturisim lui.ă ă Tr ieşte şi e condamnat. O afl de la primele pagini ale romanului peă ă care-l tr ieşte în aceast lume şi, chiar dac încearc s g seasc oă ă ă ă ă ă ă sc pare, o face totuşi f r s se arate surprins. Şi nu se va miraă ă ă ă

niciodat îndeajuns de aceast lips de mirare. În aceste contradic iiă ă ă ţ recunoaştem primele semne ale operei absurde. Spiritul proiecteaz înă concret tragedia sa spiritual . Dar nu o poate face decât cu ajutorul unuiă paradox perpetuu, care d culorilor puterea de a exprima vidul şiă gesturilor cotidiene for a de a traduce ambi iile eterne.ţ ţ 25

Tot astfel, Castelul este poate o teologie în act, dar, înainte de orice,aventura individual a unui suflet pornit în c utarea gra iei, a unui omă ă ţ care cere lucrurilor acestei lumi regeasca lor tain şi femeă ilor semnele

zeului ce doarme în ele. Metamorfoza, la rândul ei, figureaz f ră ă ă îndoial oribilele imagini ale unei etici a lucidit ii, dar e totodat şiă ăţ ă produsul acelei nem rginite uimiri pe care o încearc omul când simteă ă cum se transform f r efort întră ă ă -un animal. În aceast ambiguitateă fundamental st tot secretul lui Kafka. Aceast perpetu pendulareă ă ă ă între firesc şi extraordinar, individual şi universal, tragic şi cotidian,absurd şi logic se întâlneşte în întreaga sa oper , dânduă -i rezonan a şiţ semnifica ia proprii. Pentru a în elege opera absurd , trebuie sţ ţ ă ă enumer m aceste paradoxuri, trebuie s îngroşam aceste contradic ii.ă ă ţ

25 S not m c putem, în chip tot atât de legitim, s interpret m opereleă ă ă ă ă

lui Kafka în sensul unei critici sociale (de exemplu, în Procesul). Eprobabil, de altfel, c nu se pune problema unei alegeri. Ambeleă interpret ri sunt bune. Am v zut c , exprimat fn termeni absurzi,ă ă ă ă revolta împotriva oameniior este îndreptată şi î mpotriva lui Dumnezeu:marile revolu ii sunt totdeauna metafizice.ţ



Un simbol, într-adev r, presupune dou planuri, dou lumi de idei şiă ă ă de senza ii şi un dic ionar de coresponden e între una şi cealalt . Lexiculţ ţ ţ ă acesta este cel mai greu de stabilit. Dar a c p ta conştiin a celor două ă ţ ă lumi aflate fa în fa înseamn a face primul pas pe drumul rela iilorţă ţă ă ţ lor ascunse. La Kafka cele dou lumi sunt cea a vie ii cotidiene, pe de oă ţ parte, şi cea a neliniştii supranaturale, pe de alt parte. Se pare că ă asist m aici la o nesfârşit exploatare a cuvintelor lui Nietzsche: „Marileă ă probleme se întâlnesc în strad ".ă

Exist în condi ia uman — e un loc comun al tuturor literaturilor —ă ţ ă o absurditate fundamental şi în acelaşi timp o implacabil m re ie.ă ă ă ţ Amândou coincid, cum e şi firesc. Amândou sunt întruchipate, s oă ă ă mai spunem o dat , în divor ul ridicol care desparte necump tateleă ţ ă noastre elanuri sufleteşti de bucuriile pieritoare ale trupului. Absurdul stă în faptul c sufletul acestui trup îl dep şeşte atât de nem rginit. Cel ceă ă ă vrea s reprezinte aceast absurditate va trebui să ă ă-i dea via printrţă -un joc de contraste paralele. Astfel, Kafka exprim tragedia prin cotidian şiă absurdul prin logic .ă

Un actor d cu atât mai mult for tragic unui personaj, cu cât seă ă ţă ă

fereşte să-l exagereze. Dac e m surat în interpretarea lui, groaza peă ă care o va trezi va fi nem surat . În aceast privin tragedia greac eă ă ă ţă ă plin de înv minte. Întră ăţă -o oper tragic destinul se face totdeauna maiă ă bine sim it sub înf işarea logicii şi a firescului. Destinul lui Oedip eţ ăţ stabilit dinainte. Zeii au hot rât c va s vârşi omorul şi incestul, întreagaă ă ă dram se str duieşte s arate sistemul logic care, din deduc ie înă ă ă ţ deduc ie, va duce la împlinire nenorocirea eroului. A prevesti doar acestţ destin neobişnuit nu-i câtuşi de pu in îngrozitor, de vreme ce eţ neverosimil. Dar dac necesitatea lui ne este demonstrat în cadrul vie iiă ă ţ cotidiene — societate, stat, emo ie familial — atunci spaima esteţ ă consacrat . În revolta careă -l zguduie pe om şi-l face s spun : „Aceastaă ă

nu-i cu putin ", exist certitudinea disperat c „aceasta" e totuşi cuţă ă ă ă putin .ţă

Iat tot secretul tragediei greceşti, sau cel pu in unul din aspecteleă ţ sale. C ci exist şi un altul care, printră ă -o metod invers , neă ă -ar îng duiă să-l în elegem şi mai bine pe Kafka. Inima omeneasc are o tendinţ ă ţă sup r toare de a numi destin numai ceea ce o zdrobeşte. Dar şiă ă fericirea, în felul ei, e f r pricin , de vreme ce e inevitabil . Omulă ă ă ă modern îşi face din ea un merit atunci când nu o ignor . Dimpotriv , ar fiă ă multe de spus despre destinele privilegiate din tragedia greac şi despreă favori ii legendei, care, ca Ulise, se pomenesc salva i de la sine dinţ ţ

vârtejul celor mai nefericite întâmpl ri.ăÎn orice caz, trebuie s re inem aceast complicitate ascuns careă ţ ă ă uneşte tragicul cu logicul şi cu cotidianul. Iat de ce Samsa, eroul dină Metamorfoza, este un voiajor comercial. Iat de ce singurul lucru careă -lsup r în cursul ciudatei aventuri care face din el un gândac e faptul că ă ă patronul va fi nemul umit de absen a lui. Îi cresc labe şi antene, şiraţ ţ spin rii i se încovoaie, pe pântece îi apar puncte albe — nu voi spune că ă toate acestea nu-l uimesc, altminteri efectul ar fi ratat —, dar întâmplarea nu-i pricinuieşte decât „o uşoar plictiseal ". Întreaga art aă ă ă lui Kafka st în aceast nuan . În opera sa central ,ă ă ţă ă Castelul, predomină detaliile vie ii cotidiene şi totuşi acest roman straniu, în care nu seţ

ajunge nic ieri şi în care totul e mereu luat de la început, înf işează ăţ ă aventura esen ial a unui suflet pornit în c utarea gra iei. Aceastţ ă ă ţ ă traducere a problemei în act, aceast coinciden a generalului cuă ţă particularul pot fi recunoscute şi în m runtele artificii proprii orică ăruimare creator. În Procesul, eroul s-ar fi putut numi Schmidt sau Franz



Kafka. Dar el se numeşte Joseph K... Nu e Kafka şi totuşi este el. Esteeuropeanul mijlociu. Seam n cu toata lumea. Dar este şi entitatea K...ă ă constituind x-ul acestei ecua ii carţ nale.

De asemenea, când Kafka vrea s exprime absurdul, el se slujeşteă de coeren . E cunoscut povestea nebunului care pescuia întrţă ă -o cad .ă Un medic care-şi trata pacien ii dup o metod proprie îl întreab dacţ ă ă ă ă peştele trage la undi . Nebunul îi r spunde sever: „Bineîn eles c nu,ţă ă ţ ă prostule, nu vezi că-i o cad ?" Aceast poveste apar ine genului baroc.ă ă ţ Dar ea ne arat cum nu se poate mai bine cât de legat este efectulă absurd de excesul de logic . Întră -adev r, lumea lui Kafka esteă uninexprimabil univers în care omul îşi ofer luxul chinuitor de a pescuiă într-o cad , ştiind c nu va prinde nimic.ă ă

Recunosc deci aici o oper absurd în principiile ei. Cât priveşteă ă Procesul, de exemplu, pot s spun c reuşita e total . Carnea triumf . Nuă ă ă ă lipseşte nimic: nici revolta neexprimată (dar ea este cea care scrie), nicidisperarea lucid şi mut (dar ea e cea care creeaz ), nici aceaă ă ă uimitoare libertate de comportare de care personajele romanului daudovad pân la moartea final .ă ă ă

Totuşi, aceast lume nuă -i atât de închis pe cât pare. În acestă univers imobil, Kafka va introduce, sub o înf işare ciudat , speran a.ăţ ă ţ Din acest punct de vedere, Procesul şi Castelul nu se dezvolt în acelaşiă sens. Ele se completeaz reciproc. Insensibila progresie ce poate fiă observat de la o carte la alta reprezint o imens cucerire în domeniulă ă ă evaziunii. Procesul pune o problema pe care Castelul, într-o oarecarem sur , o rezolv . Primul roman descrie, dup o metod cvasiştiin ifică ă ă ă ă ţ ă şi f r s trag concluzii. Al doilea, întră ă ă ă -o oarecare m sur , explic .ă ă ă Procesul pune diagnosticul, iar Castelul imagineaz un tratament. Dară

leacul propus aici nu vindec . El introduce boala în via a normal ,ă ţ ă ajutându-l pe om s-o accepte, într-un anume sens (s ne gândim laă Kierkegaard), el îl face pe om s-o iubeasc . Agrimensorul K... nuă -şi poateimagina o alt grij decât cea careă ă -l macin . Chiar şi cei ceă -l înconjoară încep s iubeasc acest vid şi aceast durere f r de nume, ca şi cumă ă ă ă ă suferin a ar c p ta aici un chip privilegiat. „Cât nevoie am de tine, îiţ ă ă ă spune Frieda lui K... De când te cunosc, cât m simt de singur când nuă ă eşti lâng mine!" Acest leac subtil ce ne face s iubim ceea ce neă ă zdrobeşte şi care z misleşte speran a întră ţ -o lume f r de ieşire, acestă ă „salt" brusc prin care totul se schimb reprezint secretul revolu ieiă ă ţ

existen iale şi alţ Castelului însuşi.Pu ine opere sunt mai riguroase în progresia lor decâtţ Castelul. K...,numit agrimensor la castel, soseşte în sat. Dar îi e cu neputin sţă ă ajung de la sat la castel. Pe sute de pagini, K... se va înc p âna să ă ăţ ă-şig seasc drumul, va face toate demersurile posibile, va folosi viclenia,ă ă mijloacele ocolite, nu se va sup ra niciodat şi, însufle it de o credină ă ţ ţă uimitoare, va voi cu orice pre s preia func ia ce iţ ă ţ -a fost încredin at .ţ ă Fiecare capitol e un eşec. Şi, de asemenea, un nou început. Nu e vorbaaici de logic . Tragicul operei st în amploarea acestei înc p ân ri.ă ă ă ăţ ă Când K... telefoneaz la castel, el aude un amestec de voci confuze,ă râsete vagi, chem ri îndep rtate, ce sunt deă ă -ajuns spre a-i hr niă

speran a, ca acele rare semne ce se ivesc pe cerul de var sau ca aceaţ ă f g duin a serii în care afl m ra iunea noastr de a tr i. Descoperimă ă ţă ă ţ ă ă aici secretul melancoliei atât de caracteristice pentru Kafka. Aceeaşi, defapt, pe care o respir m în opera lui Proust sau în peisajul plotinian:ă nostalgia paradisurilor pierdute. „M cuprinde melancolia, spune Olga,ă



când Barnabas îmi spune diminea a c se duce la castel: un drum,ţ ă probabil, inutil, o zi, probabil, pierdut , o speran , probabil, zadarnic ."ă ţă ă „Probabil", iat înc o nuan pe care Kafka îşi risc întreaga oper .ă ă ţă ă ă Totuşi, c utarea eternului r mâne aici meticuloas . Şi aceste automateă ă ă inspirate — personajele lui Kafka — întruchipeaz îns şi imaginea a ceeaă ă ce am fi, lipsi i de divertismentele noastre şi l sa i pe deţ ă ţ -a-ntregul pradă umilirilor divinului.

În Castelul supunerea fa de cotidian devine o etic . Mareaţă ă speran a lui K... este aceea de a fi adoptat de c tre cei de la castel.ţă ă Neizbutind singur, se str duieşte s merite acea gra ie devenind ună ă ţ locuitor al satului şi pierzând calitatea de str in, pe care to i iă ţ -o amintescprin purtarea lor. Nu-şi doreşte decât o meserie, un c min, o via de omă ţă normal şi s n tos. Nuă ă -şi mai poate îndura nebunia. Se vrea în elept. Vreaţ s scape de blestemul ciudat careă -l înstr ineaz de restul satului.ă ă Episodul cu Frieda este, din acest punct de vedere, semnificativ. Şi-oface amant pe aceast femeie careă ă -a cunoscut pe unul dintrefunc ionarii de la castel, tocmai din pricina trecutului ei. Afl în ea cevaţ ă ce-l dep şeşte, având în acelaşi timp conştiin a a ceea ce o face pentruă ţ

totdeauna nevrednic de cei de la castel. Nu putem s nu ne gândim laă ă dragostea ciudat a lui Kierkegaard pentru Regine Olsen. Fl c rileă ă ă eternit ii careăţ -i mistuie pe anumi i oameni sunt atât de nes ioase,ţ ăţ încât ei le dau prad îns şi inima celor din preajma lor.ă ă 26 Subiectulacestui episod din Castelul const , de asemenea, în funesta eroare de aă da lui Dumnezeu ceea ce nu-i apar ine. Dar pentru Kafka se pare c nuţ ă -io eroare. E o doctrin şi un „salt". Lui Dumnezeu îi apar ine totul.ă ţ

Şi mai semnificativ înc e faptul c agrimensorul se îndep rteaz deă ă ă ă Frieda, apropiindu-se de surorile Barnabas. C ci familia Barnabas eă singura familie p r sit cu des vârşire de cei de la castel şi chiar deă ă ă ă c tre cei din sat. Amalia, sora cea mai mare, a refuzat propunerileă ruşinoase ale unuia dintre func ionarii de la castel. Blestemul imoral careţ a urmat a izgonit-o pentru totdeauna dintre cei iubi i de Dumnezeu. A nuţ fi în stare să- i pierzi cinstea pentru Dumnezeu înseamn a deveniţ ă nevrednic de gra ia Lui. Recunoaştem o tem familiar filosofieiţ ă ă existen ialiste: adev rul potrivnic moralei. Aici lucrurile merg îns şi maiţ ă ă departe. C ci drumul str b tut de eroul lui Kafka, acela care duce de laă ă ă Frieda la surorile Barnabas, este însuşi drumul ce duce de la iubirea încrez toare la zeificarea absurdului. Şi de data asta gândirea lui Kafkaă se întâlneşte cu cea a lui Kierkegaard. Nu-i de mirare c „povesteaă despre Barnabas" se afl la sfârşitul c r ii. Ultima tentativ a lui K... esteă ă ţ ă

aceea de a-l afla pe Dumnezeu în ceea ce-L neag , de aă -L recunoaşte nu în func ie de categoriile noastre de bun tate şi de frumuse e, ci înd r tulţ ă ţ ă ă chipurilor inexpresive şi hâde ale indiferen ei, ale nedrept ii şi ale uriiţ ăţ Sale. Acest str in care le cere celor de la castel să ă-l adopte este, lasfârşitul c l toriei sale, şi mai exilat înc , de vreme ce, de data asta îşiă ă ă este necredincios sie însuşi, renun ând la moral , la logic şi laţ ă ă adev rurile spiritului, pentru a încerca s p trund , având drept unică ă ă ă ă bog ie speran a nes buit , în deşertul gra iei divine.ăţ ţ ă ă ţ 27

26 În Castelul, se pare c „divertismentele", în sensul pascalian, suntă simbolizate de Ajutoare, care îl „abat" pe K... de la preocuparea lui.

Frieda devine în cele din urm amanta unuia dintre ajutoare, pentru că ă prefer adev rului decorul, via a de fiecare zi spaimei împ rt şite.ă ă ţ ă ă27 Evident, toate acestea nu sunt valabile decât pentru versiuneaneterminat aă Castelului pe care a l sată -o Kafka. Dar e pu in probabil caţ scriitorul s fi vrut s rup în ultimele capitole unitatea de ton aă ă ă



Aici, cuvântul speran nu e ridicol. Dimpotriv , cu cât e mai tragicţă ă ă condi ia ar tat de Kafka, cu atât speran a devine mai rigid şi maiţ ă ă ţ ă provocatoare. Cu cât Procesul este mai absurd, cu atât „saltul" exaltatdin Castelul apare mai emo ionant şi mai ilegitim. Afl m aici în stareţ ă pur paradoxul gândirii existen ialiste, aşa cum îl exprim de exempluă ţ ă Kierkegaard: „Trebuie s ucidem speran a terestr , c ci numai atunci neă ţ ă ă vom mântui prin adev rata speran ", şi care poate fi tradus astfel:ă ţă „Trebuie s fi scrisă Procesul pentru a putea începe s scriiă Castelul."

Într-adev r, cei mai mul i dintre cei care să ţ -au ocupat de Kafka audefinit opera sa ca pe un strig t dezn d jduit ce nu mai las omului niciă ă ă ă o sc pare. Dar p rerea aceasta se cade a fi rev zut . Exist speran şiă ă ă ă ă ţă speran . Opera optimist a domnului Henry Bordeaux îmi pare pesteţă ă m sur de descurajatoare. Şi aceasta pentru c în c r ile sale nimic nuă ă ă ă ţ le este îng duit inimilor care aspir c tre mai mult. Dimpotriv , gândireaă ă ă ă lui Malraux r mâne întotdeauna tonic . Dar, în amândou cazurile, nu eă ă ă vorba de aceeaşi speran şi nici de aceeaşi disperare. V d îns c îns şiţă ă ă ă ă opera absurd poate duce la infidelitatea pe care vreau să -o evit. O operă care nu era decât o repeti ie f r urmare a unei condi ii sterile, exaltareţ ă ă ţ

clarv z toare a ceea ce e menit pieirii devine aici un cuib de iluzii. Eaă ă explic , d o form speran ei. Creatorul nu se mai poate desp r i de ea.ă ă ă ţ ă ţ Nu mai este, cum ar fi trebuit s fie, un joc tragic. Ea d un sens vie iiă ă ţ autorului s u.ă

E ciudat, în orice caz, ca opere de inspira ie înrudit , ca acelea aleţ ă lui Kafka, Kierkegaard sau Şestov, mai pe scurt, ca acelea aleromancierilor şi filosofilor existen ialişti, pe deţ -a-ntregul orientate c treă absurd şi c tre consecin ele lui, sfârşesc, în cele din urm , prin acestă ţ ă imens strig t de speran .ă ţă

Ei îl îmbr işeaz pe Dumnezeul careăţ ă -i devor . Prin umilin ajung laă ţă speran . C ci absurdul acestei existen e este pentru ei înc o dovad aţă ă ţ ă ă

unei realit i supranaturale. Dac drumul acestei vie i duce laăţ ă ţ Dumnezeu, înseamn c exist o sc pare. Şi perseveren a,ă ă ă ă ţ înc p ânarea cu care Kierkegaard, Şestov şi eroii lui Kafka str bată ăţ ă întruna acelaşi itinerar reprezint o ciudat chez şie a puterii exaltante aă ă ă acestei certitudini28.

Kafka refuz Dumnezeului s u m re ia moral , eviden a, bun tatea,ă ă ă ţ ă ţ ă coeren a, dar nu o face decât pentru a i se arunca la picioare cu o şi maiţ mare râvn . Absurdul este recunoscut, acceptat, omul se resemneaz ,ă ă şi, din aceast clip , ştim c absurdul a încetat s mai fie absurd. Există ă ă ă ă oare, în limitele condi iei umane, speran mai mare decât aceea care îiţ ţă

îng duie omului s se sustrag acestei condi ii? M conving înc o dată ă ă ţ ă ă ă c gândirea existen ialist , în ciuda a ceea ce crede în mod curent, esteă ţ ă p truns de o nem rginit speran , de îns şi acea speran care, o dată ă ă ă ţă ă ţă ă cu creştinismul primitiv şi cu bunavestire, a ridicat întreaga lume veche.Dar cum s nu v d în acest salt care caracterizeaz orice gândireă ă ă existen ialist , în aceast înc p ânare de a str bate la nesfârşit oţ ă ă ă ăţ ă divinitate f r suprafa , semnul unei lucidit i care se abandoneaz peă ă ţă ăţ ă sine? Se sus ine c nuţ ă -i decât un orgoliu care abdic spre a se mântui.ă Aceast renun are ar fi, mi se spune, fecund . Dar o situa ie nu oă ţ ă ţ schimb întru nimic pe cealalt . În ochii mei, valoarea moral a lucidit iiă ă ă ăţ nu va fi micşorat numai pentru c mi se spune c e, ca orice orgoliu,ă ă ă

steril . C ci orice adev r, prin îns şi defini ia lui, e steril. Toateă ă ă ă ţ

romanului.28 Singurul personaj lipsit de speran dinţă Castelul este Amalia. Ei i seopune cu cea mai mare violen K..ţă



eviden ele sunt sterile. Întrţ -o lume în care totul e dat şi nimic nu-iexplicat, fecunditatea unei valori sau a unei metafizici e o no iune goalţ ă de sens.

Vedem aici, în orice caz, în care tradi ie de gândire se înscrie operaţ lui Kafka. Într-adev r, nă -ar fi inteligent s consider m drept foarteă ă riguros drumul care duce de la Procesul la Castelul. Joseph K... şi K... nusunt decât cei doi poli care-l atrag pe Kafka. Voi vorbi ca el şi voi spunec opera lui nu este, probabil, absurd . Dar aceasta s nu ne împiediceă ă ă să-i vedem m re ia şi universalitatea care rezult din faptul c a ştiut să ţ ă ă ă reprezinte în asemenea chip trecerea zilnic de la speran la nefericireă ţă şi de la în elepciunea dezn d jduit la orbirea voluntar . Opera sa esteţ ă ă ă ă universal (o oper cu adev rat absurd nu e universal ) în m sura înă ă ă ă ă ă care înf işeaz chipul emo ionant al omului care fuge de propria săţ ă ţ ă umanitate, aflând în contradic iile sale motive de a crede, înţ dezn dejdile sale fecunde motive de a spera şi numind viaă ţă însp imânt toarea ucenicie a mor ii. E universal , pentru c e deă ă ţ ă ă inspira ie religioas . Ca în toate religiile, şi aici omul e izb vit de povaraţ ă ă propriei sale vie i. Dar dac ştiu asta, dac pot admira asta, ştiu, deţ ă ă

asemenea, c eu nu caut universalul, ci adev rul. Ele nu coincidă ă întotdeauna.29Se va în elege mai bine acest mod de a vedea, dac voi spune cţ ă ă

gândirea cu adev rat dezn d jduit se defineşte tocmai prin criteriileă ă ă ă opuse şi c o oper tragic ar putea fi aceea care, izgonind din ea oriceă ă ă speran în viitor, ar descrie via a unui om fericit. Cu cât via a e maiţă ţ ţ plin de bucurii, cu atât e mai absurd gândul de a o pierde. Poate aiciă trebuie c utat secretul acelei aridit i orgolioase pe care o întâlnim înă ăţ opera lui Nietzsche. În aceast ordine de idei, Nietzsche pare a fiă singurul artist care a tras consecin ele extreme ale unei estetici aţ absurdului, de vreme ce mesajul s u ultim const întră ă -o luciditate sterilă şi cuceritoare şi în negarea înc p ânat a oric rei consol riă ăţ ă ă ă supranaturale.

Cele de mai sus arat totuşi îndeajuns importan a capital a opereiă ţ ă lui Kafka în cadrul acestui eseu. Ea reduce pân la limitele gândiriiă umane. Dând cuvântului întregul s u în eles, se poate spune c totul înă ţ ă aceast oper este esen ial. Ea pune, în orice caz, problema absurduluiă ă ţ în deplin tatea sa. Dac aceste concluzii vor fi apropiate de observa iileă ă ţ noastre ini iale, fondul de form , sensul ascuns alţ ă Castelului de artafireasc în care este turnat, c utarea pasionat şi orgolioas a lui K... deă ă ă ă decorul cotidian în care se desf şoar , se va în elege mai bine m re iaă ă ţ ă ţ

operei lui Kafka. C ci dac nostalgia este semnul umanului, nimeni,ă ă poate, n-a dat atâta via şi atâta relief fantomelor regretului. Totodat ,ţă ă se va în elege îns şi ciudata m re ie pe care o pretinde opera absurdţ ă ă ţ ă şi care, poate, nu se afl aici. Dac specificul artei const în a legaă ă ă generalul de particular, eternitatea pieritoare a unei pic turi de ap deă ă jocurile luminii, va trebui cu atât mai mult s m sur m m re iaă ă ă ă ţ scriitorului absurd dup distan a pe care ştie să ţ -o creeze între acestedou lumi. Secretul s u e de a şti s g seasc locul exact unde ele seă ă ă ă ă întâlnesc, în cea mai mare dispropor ie a lor.ţ

Şi e drept s spunem c inimile pure ştiu s vad peste tot acest locă ă ă ă geometric al omului şi al inumanului. Faust şi Don Quijote sunt crea iiţ

29 În leg tur cu cele dou aspă ă ă ecte ale gândirii lui Kafka, a se comparaLa ocn :ă „Vinov ia (citi i: a omului) e întotdeauna neîndoielnic ", cu unăţ ţ ă fragment din Castelul (raportul lui Momus): „Vinov ia lui K... e greu deăţ stabilit".



f r seam n ale artei, pentru c ei ne arat cu mâinile lor p mânteştiă ă ă ă ă ă m re ii nem surate. Vine totuşi totdeauna o clip când spiritul neagă ţ ă ă ă adev rurile pe care aceste mâini le pot atinge. Vine o clip când crea iaă ă ţ nu mai e luat în tragic, ci doar în serios. Omul începe atunci s spere.ă ă Dar nu aceasta e datoria lui. Datoria lui e s întoarc spateleă ă subterfugiului. Or, la cap tul vehementului proces pe care Kafka îlă intenteaz întregului univers, întâlnesc subterfugiul. Uimitorul s uă ă verdict achit , în cele din urm , aceast lume hâd şi cutremur toare, înă ă ă ă ă care pân şi cârti ele sper .ă ţ ă 30

----------------

Mitul lui Sisif - Albert Camus

Documents

Transcript of Mitul lui Sisif - Albert Camus