Mitul-faustic-literatura-comparata[1]

8/7/2019 Mitul-faustic-literatura-comparata[1]

1/7

TERATURA COMPARATA

Curs de Corin Braga

MITUL FAUSTIC

Literatura comparata a fost intemeiata la sfarsitul secolului XIXinceputul secolului XX, de catre Paul van Tigem, Ferdinant

Baldensperger si Paul Hasar.

Obiectivele sale erau: Cercetarea influentelor, relatiilor dintre

literaturile nationale, cercetarea canalelor prin care anumite opere sau

curente erau receptate intr-o literatura (de exemplu, influenta lui

Goethe asupra literaturii franceze), cercetarea de tip informational,pozitivist (prin care se urmareau traducerile, cronicile si textele de

intampinare) si cercetarea operelor influentate de modele din alta

literatura.

La jumatatea secolului XX se declanseaza criza pozitivismului,

exprimata de Rene Welec; apare nevoia unei alte metode si, de

atunci, au aparut mai multe scoli si directii comparativiste.

In Statele unite au aparut asa-numitele studii culturale sau

multiculturalismul sunt legate de mentalitatea postmodernista sirevalorifica literatura din punctul de vedere al noii politici mondiale

(de exemplu, studiile postcoloniale se ocupa de studiul literaturilor

tarilor eliberate de sub tutela metropolelor / India sau Africa), de

revalorificarea specificului acestor literaturi nationale; tot de studiile

culturale tin si studiile despre curentul postmodernist. Studiile

feministe se ocupa de literatura feminina, de imaginea femeii in

literatura; studiile culturale se ocupa de minoritati (de exemplu,literatura grupurilor sociale, profesionale, religioase). Scopul acestor

studii este remodelarea canonului literar, respectiv, stabilirea

scriiitorilor importanti dintr-o anumita traditie. Harol Blum vorbea

despre o scoala a resentimentului fata de aceste studii culturale.

In Europa exista trei directii:

Imagologia - studiaza imaginea celuilalt intr-o anumita literatura (de

exemplu, imaginea Frantei in literatura transilvana sau Orientul in

literatura romantica); studiaza, de asemenea, imaginea unui curent, a

1

1


2/7

unei literaturi despre un grup social sau despre o tara; implica

istoria mentalitatilor si sociologia.

Tematismul presupune cercetarea temelor, motivelor din operele,

creatiile literare sau literaturile nationale. Forma sa specifica estemitocritica, respectiv, studiul miturilor dintr o literatura. Un

reprezentant al acestei directii este Pierre Brunell, care a studiat mitul

Electrei si mitul lui Prometeu. Mitocritica are ca unitate de sens critic

mitemul.

A treia directie este arhetipologia se ocupa cu studiul invariantelorunei literaturi, cu constantele, temele comune sau recurente, numite

topos sau locus. Termenul de arhetip provine din limba greaca si este

compus dinarhe sitoposarhe inseamna primitiv,originar, vechi, iartopos inseamna model; termenul are maimulte acceptiuni aparute in urma cu 2500 ani, in functie de

semnificatia data acestui termen de catre filozofi. Intrebarea de la

care se porneste este unde este locul constantelor, de aici cele trei

acceptiuni: metafizica, psihologica si culturala.

Metafizica arhetipurile au o realitate obiectiva, ontologica (existainafara oamenilor) este acceptiunea lui Platon. El vorbeste despreacele Eidos, esente imobile, de idei ca modele ontologice superioare

si anterioare lumii noastre; ele exista intr-un cer al ideiilor, lumea

noastra este o copie a lumii ideiilor. De aici au aparut termenii de

eidolon (idol sau copie) sieicon (icoana). Aceastaconceptie este impartasita si de Filon din Alexandria, care este un

neoplatonician, care adapteaza conceptia lui Platon la crestinism; el

afirma ca Dumnezeu a creat Lumea prin idei, ca logosul divin este

alcatuit din arhetipuri. Aristotel considera ca formele se afla ininteriorul lumii noastre, lumea fiind alcatuita din forma si materiemateria este amorfa, dar se individualizeaza prin forma. Stoicismul

utilizeaza, insa, termenul de ratiuni seminale, logos spermaticos, care

apare si la Augustin. In Renastere, in filozofia alchimica, van

Helmund vorbeste despre arche, iar la Goethe intalnim termenul de

fenomene originare.

Acceptiunea psihologica, antropologica conform acesteiacceptiuni, constantele isi au originea in psihicul uman; natura

2

2


3/7

creierului uman organizeaza perceptiile dupa niste tipare. In

Renastere, Marsilio Ficino vorbea de o teorie neoplatonica a artelor

ideiile lui Dumnezeu au un corespondent in niste structuri din

fiinta umana, artistul foloseste aceste modele primite de laDumnezeu. Kant considera ca avem categoriile apriorice ale gandirii

si ale sensibilitatii spatiul si timpul. Spatiul si timpul sunt moduride organizare a perceptilor de catre creierul nostru (spatiul unullanga altul, timpul unul dupa altul). Exista, deci, doua directii: ceaa lui Kant si cea a lui Jung, acesta din urma considerand ca aceste

categorii apriorice functioneaza in inconstient. Jung afirma ca

gandirea noastra are la baza un set de arhetipuri generatoare,

inconstiente; eul este complexul psihic care controleaza viataconstienta; umbra este personalitatea refulata, toate dorintele,

tentatiile, poftele reprimate. Persona, care in greceste inseamna

masca, este personalitatea adoptata, prin care ne integram unui mediu

social. Anima Animus personalitatea inconstienta, complementarasexual celei constiente. Batranul intelept sau sensul, personalitate

inconstienta care concentreaza toata experienta rasei, a speciei. Sinele

este centrul totalitatii psihice, este realizat prin reunificarea

constiintei si a inconstientului.

Acceptiunea culturala arhetipul este strict un produs cultural, esteo imagine repetitiva, un simbol recurent. O prima acceptie a

arhetipului este aceea de conceptele filozofice religioase metafizice,

prin care scriitorii isi vedeau, isi concepeau operele. Studiul acestor

arhetipuri inseamna mitoanaliza sau mitocritica. In a doua acceptie,

arhetipul reprezinta mecanismele inconstiente ale creatiei si analiza

acestui arhetip se numeste psihocritica ceea ce presupune cautareametaforelor obsedante, a unui mit personal, de care vorbea Moro.

Geneza mitului faustic

Ipoteza de la care se porneste este ca mitul isi are originea intr-o

configuratie specifica, respectiv, cultura Renasterii.

Exista o schema de morfologie culturala: cand doua culturi intra in

3

3


4/7

contact, una o domina pe cealalta; dupa un anumit timp, obiectele

culturii de substrat reies la suprafata intr-o forma modificata, filtrata.

Cultura de substrat, cultura dominanta, a fost refulata de o alta cultura

dominanta, care exercita o presiune asupra celeilalte. Cultura desubstrat iese la suprafata printr-un proces de reemergenta, numit

pseudomorfoza; apare astfel cultura reemergenta. Cultura de substrat

a fost antichitatea tarzie, cea dominanta, cultura crestina, iar cultura

reemergenta a fost cultura Renasterii.

Existau trei directii principale in antichitatea tarzie:

a) Viziunea stoica asupra Lumii;

b) Hermetismul - neoplatonismul si cultele de mistere;

c) Iudaismul si gnosticismul.Fiecare dintre aceste directii aveau conceptiile proprii despre

Dumnezeu, Univers, lumea creata, om, trup si suflet.

Stoicismul. Pentru stoici, divinitatea este de tip impersonal, principiul

prim este un foc etern; divinitatea este de tip imanent. Rezulta astfel o

viziune panteista. Lumea este un organism cosmic, in cadrul sau

divinitatea se manifesta ca un suflu de viata neuma mundi. Existaun hegemonicon, pentru om inima, iar pentru Univers, Soarele.

Universul are o natura ciclica din focul universal ia nastere o sferamai rece, care, la un moment dat, se topeste in focul universal

(ecpirosis), dupa o vreme acest fapt se repeta. Universul este

conditionat de cauze neschimbatoare, noi traim in cea mai buna

dintre variantele, dintre lumile posibile. Umanitatea apare si dispare

odata cu lumea; umanitatea nu are o finalitate escatologica trupulsi sufletul dispar la moartea noastra, precum umanitatea dispare la

moartea Universului. Cea mai buna atitudine este de dezimplicareapateia.Hermetismul. Figura tutelara a hermetismului este Hermes tris

megistos (de trei ori mare); este o divinitate sincretica, intre divinitati

grecesti (Apolo, Dionisos) si divinitati egiptene (Amon, Ra). Despre

el se spune ca ar fi scris un tratat numitCorpus hermeticum.Hermetismul are o viziune panteista asupra Lumii divinitateaanima lumea, care este o emanatie a zeului. Lumea este eterna, un

organism cosmic, iar omul este un organ al acestui organism. Tot ce

4

4


5/7

exista in lume se afla intr-o relatie de interdependenta pe aceastaidee se bazeaza magia. Aplicatii ale hermetismului sunt:

Astrologia corespondenta Cer-Pamant, astriom.

Divinatia

profetia, ghicitul.Magia se imparte in: teurgia (aplicata zeilor prin intermediul unorsimulacre ale acestora) si taumaturgia (producerea de miracole).

Vrajitoria se exercita cu ajutorul unor forte infernale daimon.Goetia diavolii sunt invocati prin anumite strigate rituale.Alchimia antica inseamna transmutarea materiei Pamantul esteo zeita mama, in pantecul careia, metalele gesteaza.

Neoplatonismul si cultele de mistere divinitatea este binele sau

unul; are o natura impersonala si este transcendenta lumii(incognoscibila) putem s-o descriem doar negativ. Divinitateacreeaza lumea din necesitate, dintr-un prea plin al fiintei, creeaza

lumea printr-o emanatie descendenta, creatia ia nastere prin trei

emanatii succesive: o prima emanatie este intelectul divin, numit

Nus; a doua, Anima mundi (sufletul lumii); a treia este Soma (lumea

materiala). Sufletul lumii are o natura energetica, lumea este o

caverna, o inchisoare. Raul se opune lui Unu, raul este materia

absenta binelui. Umanitatea are aceeasi structura ca Universul, are

trei esente: intelect, suflet si trup. Umanitatea ia nastere in urma unei

emanatii, in urma unei coborari procesul se numeste ensomatoza,adica intrupare. Neoplatonismul a aparut in secolul III, cant Plotin

reformuleaza filozofia lui Platon.

Cultele de mistere urmareau ca sufletul sa-si recapete conditiadinainte de intrupare; existau mai multe culte de mistere: misterele de

la Eleusis, misterele orhico-dionisiace, misterele lui Cipele si Atis,misterele lui Isis si Osiris, cultul lui Mitra, cultul soarelui neinvins

(Sol invictus); tuturor acestor mistere le este comuna ideea

resurectiei, conform lor, sufletul isi are originile in sferele divine.

Iudaismul era o religie monoteista, care credea intr-un Dumnezeu

unic si personal. La intersectia sa cu neoplatonismul a rezultat

gnosticismul. In secolul I, un reprezentant de seama a fost Simon

Magul; in secolul II au aparut o serie de secte, grupari si scoli:

caenitii, grupul setienilor, ofitii (ofis inseamna sarpe), naaseenii,

5

5


6/7

barberognosticii, carpocratienii; in secolul III au aparut si

alte scoli: coala lui Basilide, Valentin, Marcion, Mani (care a dat

numele scolii maniheism); in secolul VII, paulicienii, care si-au

desfasurat activitatea in Bizant.Gnosticismul pentru gnostici, divinitatea este absolutul, cel caresta in picioare are fiinta prin el insusi, este numit propater sau

genunea. Divinitatea este transcendenta lumii si incognoscibila.

Lumea spirituala este alcatuita dintr-o pleiada de zei in cupluri;

numarul lor variaza de la opt, pana la doisprezece, ajungand chiar la

treizeci; aceasta pleiada se numeste pleroma, care inseamna

plenitudinea divina. Aceste cupluri de zei personifica niste concepte

filozofice; cel mai important grup este Nus-Enoia sau Sofia Enoiase ridica impotriva divinitatii, da nastere unor divinitati inferioare

care sunt conduse de un demiurg rau (la Valentin acesta este numit

Ialdabaot), acest Ialdabaot creaza lumea materiala; prin urmare,

lumea noastra este o creatie rea, sub stapanirea unor zei rai;

umanitatea este creatia lui Ialdabaot. Omul are un trup al raului, iar

sufletul sau tine de pleroma divina. Sufletul este tinut prizonier in

trup prin metemsihoza. Scopul initierii, gnoza, este de a ne ilumina

asupra conditiei de prizonier; Marcion chiar promova o exegeza

inversa a Vechiului testament.

Crestinismul. In crestinism, Dumnezeu este o fiinta transcendenta

lumii noastre, este etern, autosuficient, exista prin el insusi, este

fiinta, sursa fiintei (ens a se); este de asemenea divinitate

incognoscibila; Dionisie Pseudoaeropagitul vorbea de o cunoastere

apofatica a lui Dumnezeu Dumnezeu este personal, alcatuit din

trei persoane intr-o singura substanta, este creator al lumii printr-ungest gratuit, este si guvernator al lumii prin providenta divina; lumea

este creata ex nihilo, fara Dumnezeu ea nu poate sa existe; ea isi

primeste fiinta de la Dumnezeu (ens ab alio). Lumea este buna si

exista intr-un timp linear dinspre trecut spre viitor, intr-un timpistoric real. Umanitatea omul este cea mai inalta creatie terestra;omenirea este organizata escatologic, se indreapta spre mantuire;

mantuirea se face prin biserica, capul ei fiind Isus Christos

(anacefaleza). In ce priveste trupul si sufletul trupul este o creatie

6

6


7/7

buna, raul este de natura spirituala si vine din suflet; sufletul este

inzestrat cu liberul arbitru, raul depinde de vointa umana Adam siEva puteau sa nu moara, dar s-au rupt de fiinta, intrand in non ens

in neant; prin urmare, trupul a decazut si va exista asa pana laapocalipsa, cand lumea va fi renovata si sufletele mortilor se vor

intrupa, iar trupurile vor fi de slava. Principiul cenzurii exercitat de

crestinism asupra antichitatii, a fost afirmatia lui Pavel:Zeiipopoarelor sunt demoni.

In antichitate, principalele curente de idei erau: stoicismul,

neoplatonismul, aristotelismul (care a fost inglobat si adaptat la

sistemul crestin), epicureismul (care are la baza idei atomiste); la carese adauga: cultele de mistere, hermetismul, iudaismul si gnozele. In

Evul mediu, crestinismul a fost sistemul si filozofia dominanta.

Aristotelismul a fost adaptat la crestinism. In aceasta perioada se

realizeaza o trecere de la perioada patristica, la perioada scolastica.

Au loc descoperiri geografice care ofera o noua viziune asupra lumii.

Cultele de mistere, hermetismul, iudaismul si gnozele reemerg in

Renastere (aproximativ la 1453) in Italia in secolul XV, dupa1400, iar in vestul Europei, in secolul XVI. Marsilio Ficino, profesor

la Academia din Florenta, il traduce pe Platon si Plotin; el realizeaza

o sinteza intre neoplatonism si crestinism, in teologia platonica. El

promoveaza un crestinism platonic; se realizeaza o reintoarcere la

operele clasicilor, se invata greaca si latina. Renasterea inseamna, de

fapt, recuperarea formulelor de gandire mistica.

Curente de idei din Renastere:

Neoplatonismul, care a trecut printr-o pseudomorfoza - Unul luiPlotin fiind echivalat cu Dumnezeu.

7

7

Mitul-faustic-literatura-comparata[1]

Documents

Transcript of Mitul-faustic-literatura-comparata[1]