Misterul androginului…Există oare suflete pereche?

De unde vine ideea că fiecare are o jumătate lipsa, care ne completează perfect? Şi ce îi convinge pe unii că au întâlnit-o deja? Să facem puţină lumina în cazul acestei teorii a iubirii predestinate.

În mod normal, sufletul-pereche este definit că fiinţă care se adaptează perfect gusturilor şi valorilor noastre, cel sau cea cu care vom formă un cuplu împlinit, alături de care împărtăşim acel tip de dragoste fără termen de expirare. Este definiţia fericirii, a tandreţii şi a plăcerii…

Căutarea „jumătăţii“ este atât de prezenţa în peisajul amoros contemporan, încât am uitat cu desăvârşire originea să.

O versiune cunoscută a acestui mit este relatată de Platon, în Banchetul, prin intermediul personajului numit Aristofan, expicand astfel modul în care a apărut iubirea:

La început trăiau pe pământ fiinţe androgine, de formă sferică, compuse din doi bărbaţi, două femei sau o femeie şi un bărbat lipiţi spate în spate. Puterea lor era nemărginită. Zeii, temându-se de această putere, au hotărât să îi despartă. Jumătăţile astfel separate au început să moară de tristeţe şi de dor. Văzând că rămân fără supuşi, zeii au căutat o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. În acest scop a fost creat Eros, pentru a semăna iubirea în lume. De atunci, cele două jumătăţi se caută una pe altă toată viaţă, iar dacă se regăsesc, formează fiinţă perfectă de odinioară.

În concluzie, Platon ne dezvăluie mitul androginului, origine sufletului pereche, o poveste tristă în care cele două jumătăţi tajeste după cealaltă.

• Ideea atomilor materiali şi spirituali

Există un atom spiritual, care se rupe în doi atomi materiali. Aceştia reprezintă binele şi răul, femeia şi bărbatul. Ei tânjesc după reunire, împlinire, singular. Sunt materializati în două trupuri – femeiesc şi bărbătesc. Un bărbat din milioane de bărbaţi doreşte o singură femeie, din milioane de femei. Au timp pe parcursul a şapte vieţi. Dacă nu se întâlnesc într-o viaţă, s-ar putea să rateze şansă de a se mai întâlni vreodată, atomul material devenind neîmplinit.

Fericirea veşnică o capătă atunci când întâlneşte perechea să, pe celălalt, pentru a formă atomul spiritual. (idee preluată după Liviu Rebreanu – Adam şi Eva)

„Putem de asemenea să lăsăm sufletul nostru pereche să treacă pe lângă noi, fără a-l acceptă sau chiar a-l observă. După aceea, avem nevoie de o altă încarnare pentru a ne găsi sufletul pereche. Şi din cauza egoismului nostru, suntem condamnaţi la cea mai groaznică tortură inventată vreodată de omenire: singurătatea.” (Paulo Coelho)