Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”-Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă

,,Dumitru Staniloae”

Secția Pastorală

Rolul lui Andrei Şaguna în organizarea Bisericii din Ardeal și Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe din

Transilvania

- Lucrare de seminar –

2012

Student: Baban Alex Constantin

Anul II, grupa 1

Îndrumator:

Pr. Prof. Cojocaru Marcel

1

Cuprins

I. Viața Mitropolitului Andrei Șaguna..................................................p. 3

II. Organizarea Bisericii din Ardeal.....................................................p. 4

III Statutul Organic al Bisericii din Transilvania..................................p. 9

Concluzie...............................................................................................p. 13

Bibliografie............................................................................................p. 14

2

Viața Mitropolitului Andrei Șaguna

Mitropolitul Andrei Șaguna s-a născut pe 18 Decembrie 1808 la Mișcoltz în Unguaria, din părinți aromâni originari din Grabova. Despre familia Șaguna , ale cărei origini sunt databile cel puțin din 1606 , se știe că la începutul se c al- XVII-lea erau negustori bine așezați, stabiliți în orașul Moscopole , un centru economic și cultural înfloritor în Sudul Albaniei de azi.

Formarea lui Șaguna a avut loc la unchiul sau unde a urmat școala grecească și a mers la biserica greco-valahă fiind crescut în religia ortodoxă.

În 1826 termina gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta. La 26 decembrie 1826 trece la ortodoxie printr-o declarație scrisă în limba latină din convingere și pentru că aceasta a fost religia strămoșilor săi. ,,Între 1826-1829 urmează filozofia și dreptul la Buda și le termină ”.1

În 1829 a plecat la Vârșet unde a făcut studii de teologie ortodoxă. În octombrie 1833 a fost tuns în monahism, cu numele Andrei , în mănăstirea sârbească Hâpovo. Datorită însușirilor sale alese , după terminarea studiilor, mitropolitul Ștefan Stratimirovici l-a numit profesor de teologie (1834) și secretar al Consistoriului Mitropoliei sârbe din Carloviț (1835), fiind hirotonit diacon(1834) și preot (1837).A fost un timp profesor la secția românească a Seminarului teologic din Vârșet , consilier al Episcopiei de acolo, arhimandrit și egumen la mănăstirile sârbești Hopovo și Covil.

,,Anul 1846 a însemnat o piatră de hotar în viața tânărului arhimandrit Andrei ,căci de atunci și-a început activitatea în mijlocul românilor transilvăneni. După ce a lucrat aproape doi ani ca ,,vicar general ” al Episcopiei Sibiului , în decembrie 1847, un sinod electoral format din protopopii ortodocși ai eparhiei, întrunit la Turda , a ales pe vicarul Șaguna între cei trei candidați, dintre care împăratul de la Viena urma să confirme pe unul ca episcop. Fiind recunoscut Șaguna , a fost hirotonit arhiereu la Carloviț , în aprilie 1848, de către mitropolitul sârb Iosif Raiacici”2.

1 Antonie Plămădeală, De la Filotei al Buzăului la Nicolae Bălcescu și Andrei Șaguna, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Sibiu 1997 , p.207;2 Pr. prof. dr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol II Editura IBMBOR, București-2006, p.364;

3

Organizarea Bisericii din Ardeal

,,Om al bisericii, dar și om cu deosebite calități politice indispensabile într-o vreme în care , fără acestea nu se putea face față abuzurilor Puterii, Șaguna a știut să citească semnele timpului, în evenimente și împrejurări, și să tragă pentru poporul său foloasele până la limita posibilului. ,,Cutezător al înoirilor , a înființat instituții noi, românești, a imaginat forme de activități publice, adesea în spiritul vremii, dar și împotriva ei, din perspectiva pe care le anticipa cu deosebit spirit diplomatic .A știut să profite de slăbirea imperiului, când a fost cazul, și să-I dea impresia că îl susține când era evident că nu se putea astfel ”.3

În istoria Bisericii și în destinul Transilvaniei Mitropolitul Șaguna se înscrie ca un moment de răscruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1846-1873).Un sfert de veac mereu în dilatare pentru că Șaguna a inițiat și a trasat orientări noi pentru Biserica ortodoxă vremii lui, dar beneficiile lor se resimt și astăzi și se vor resimți și peste veacuri.

,,Activitatea lui Șaguna e una de temelie. Pe o astfel de temelie se pot reface ziduri, se pot rectitori instituții, în pas cu vremea și cu cerințele ei, fără a se lua totul de la început. Așa tradițiile nu împiedică dezvoltarea, iar dezvoltarea care e în firea lumii, nu omoară tradițiile. Starea de continuitate și cea de înoire e o mergere firescă înainte mână în mână’’.4

În cazul nostru chiar dacă societatea e într-o continuă evoluție, ea rămane așezată pe permanențe care dau unitate unui neam și istoriei sale. Cineva a spus despre Șaguna că a fost ,,începătorul a toate” și a fost așa. El a dat consistența și o nouă conștiință la tot ceea ce trebuia scos din rutină și a trezit din somnul care uneori exprimă oboseli născute din suferințe și din prea multă așteptare.

Ani și ani, ca într-un coșmar secular, ajuns să numere optsprezece secole în care i s-a pândit limba și credința, elemente de identitate, Transilvania și transilvănenii au rezistat. Atunci când nu mai exista nicio speranță și puterile păreau că se apropie de sfârșit, a venit Șaguna un om de răscruce, un om providențial. Atunci toți s-au trezit și au redevenit frumoși, încrezători și luptători. Trecuseră prin ani grei de umilințe, fiind cei mai mulți erau îngenungheați de cei 3 Antonie Plămădeală op.cit. p.211;4 Ibidem, p204;

4

puțini, favorizați de împrejurări politice puternicie. Acasă la ei fiind, erau tratați ei ca străini. Și casa lor nu era a lor și timpul lor nu era al lor fiind siliți să accepte o stare de iobăgie. Și sufletul le era pândit cu gândul hain al stăpânilor străini de ai mutila, de a-i împărți, de a-i pune chiar să se lupte între ei, ca să nu mai spere împreună, creînd unei părți iluzia că e mai privilegiată decât cealaltă. Nici ca neam nu erau recunoscuți, ca să nu aspire la drepturi. Nu s-a lăsat românul, chiar în aceste condiții vitrege, țntr-un context care îl predestina la sclavie. A fost Horia cu ai lui. L-au decapitat.A fost Avram Iancu. L-au silit la o însingurare care l-a măcinat ani îndelungați.

,,Au răsărit apărători ai orodoxiei, interzise dar arzând sub cenusă. I-au mucenicit de la vlădică până la opincă.”5

Și a venit Andrei Șaguna pe scaunul episcopal al Transilvaniei, după ce doi ani (1846-1848) păstorise pe scaunul incert de vicar-arhimandrit.

Însă criticile aduse lui Șaguna și eforturile de a împiedica algerea lui ca episcop n-au avut prea mare efect la autorități. Pentru aceștia conta mai mult menținerea liniștiii între ortodocși decât respectare unei tradiții. Reprezentanții puterii hotărâseră deja că Șaguna este singurul cadidat care sa facă față problemelor din transilvania . Împăratul Ferdinand a convocat un sinod electoral, în care a făcut mențiunea ca normele impuse la alegerea lui Vasile Moga să fie respectate și acum, cu excepția că nu mai este obligatoriu ca cei care candidează pentru episcopat să fi fost născuți în Transilvania.

,,La alegeri, deși Șaguna a obținut doar 27 de voturi (Ioan Moga-33 voturi și Moise Fulea-31 voturi), el a fost confirmat de împăratul Ferdinand la 5 februarie 1848, la aceasta contribuind eficient și recomandarea patriarhului Rajacic. După ce a fost hirotonit în catedrala din Carloviț (la18/30 aprilie 1848, în Duminica Tomii, a sosit la Sibiu în ziua de 29 aprilie /11 mai, fiind întâmpinat atât de clerul și credincioșii săi, ci și de unii români greco-catolici. În cuvântarea pe care i-a ținut-o atunci Simion Barnuțiu, i-a cerut să ia asupra-i ,,conducerea națiunii”.”6

La 3-15 mai 1848, la numai cateva zile după hirotonie și întoarcerea de la Carloviț, merge la Blaj și prezidează împreună cu episcopul greco –catolic Lemeny, Adunarea de pe Câmpia Libertății. I se încredințează Petiția Națională ca s-o înmâneze Împăratului de la Viena, Francisc Iosif I.

5 Ibidem , p.205;6 Preot Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.II , Editura Trinitas Iași,2002.p.148;

5

În 16-28 decembrie 1848 organizează o nouă Adunare la Sibiu. Se întocmește o nouă Petițiune și tot el este însărcinat să o ducă împăratului ceea ce și face. Era o vreme de redeșteptare națională și Șaguna devine dintr-o dată conducătorul ei.

,,Încă de la începutul anului1850 în luna Martie când țara se află în stare de asediu, episcopul Șaguna ține primul lui sinod diecezan, după o întrerupere de un secol și jumătate a sinodalității în bis română ortodoxă a Transilvaniei. La acest sinod diecezan se pune baza libertății și a tuturor drepturilor, ce le câștigă sub decursul timpului biserica română ortodoxă din întreaga provincie mitropolitană de astăzi. Episcopul Șaguna în același an în luna lui August a mai călătorit o dată la Viena la sinodul episcopilor ortodocși din întrega monarhie austriaca, fiind convocat de regim pentru organizarea bisericii ortodoxe unde a stat un an de zile”7.

La 27 august 1850 se deschide la Sibiu Tipografia eparhiala întemeiată pe banii lui Șaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărți de istorioare biblice și manuale de teologie.Tot în acest an a primit și titlul de baron. Inauguararea Tipografiei lui Șaguna la Sibiu, venea numai la zece ani, după cea inaugurată de M.Kogalniceanu la Iași. Acești zece ani diferență sunt însă aproape de neglijat, dacă avem în vedere condițiile în care cei doi au pus bazele unei instituții de mare importanță pentru dezvoltarea culturală. Moldova era liberă, Transilvania era din nou sub opresiune după slabele rezulatate ale Revoluției de la 1848.

La 1 ian 1853 se întemeiază ,,Telegraful Romăn”, singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astazi.Tot în acest an Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui institut de teologie și pedagogie cu durata de 3 ani, care se va numi Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854 organizează peste 800 de școli primare confesionale. Din îndemnul lui Șaguna se tipăresc 25 de manuale școlare. Sub îndrumarea sa s-au întemeiat liceele ortodoxe din Brașov și Brad.

În anul 1857 începe strângerea fondurilor pentru o nouă catedrală în Sibiu. Împăratul contribuie cu 1000 de galbeni, iar Șaguna cu 24 000 de florini.

,,În 1858 Șaguna publică Biblia, a cincea după Biblia de la București (1688), a lui Ioan Bob (1795), a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni e la Petersburg (1819) și cea de la Buzău(1854) a lui Filotei. Șaguna face îndreptări de limbă și îi scrie prefața. El se declară de acord cu teoria circulației cuvintelor, în sensul că ,,acea limbă este bună, care e înțeleasă de toți românii de pretutindeni”. Limba Bibliei trebuie să fie 7 Nicolae Popea , Arhiepiscopul și mitropolitul Andrei Baron de Șaguna, Editura Cronicar,București, p.44;

6

limba vorbită de popor, să exprime ,,chipul cugetării poporului”. Nu cade în plasa exagerărilor latinizanților, dovedind un bun simț literar și filologic mult mai corect și mai firesc decât al filologilor profesioniști care voiau să creeze o limbă artificială, mai aproape de ceea ce vor fi propunerile esperantiștilor, decât de bunul simț al poporului”.8

În octombrie 1860 Șaguna convoacă din nou Congresul bisericesc care începuse să fie un fel de Parlament al românilor. Suntem în momentul trecerii de la absolutism la un regim mai liberal. Congresul cere autonomie pentru români, drepturi pentru Biserică ortodoxă, egale cu ale celorlalte culte, mai cere recunoașterea naționalității române ca egală cu celelalte națiuni din imperiu și tot așa, recunoașterea limbii române ca limbă egală cu celelalte vorbite din Imperiu.

Redeschizându-se viața constituțională, vedem de aici încolo pe episcopul Șaguna neîntrerupt în fruntea românilor: la conferințe, congrese, deputațiuni, diete etc. ca conducător luptând pretutindeni cu bărbație pentru câștigarea drepturilor politico-naționale și bisericești.

,,La 4noiembrie 1861 în urma demersurilor lui Șaguna la Viena, la Curte, se aprobă Statutele Asociațiunii transilvane pentru literatura română și pentru cultura poporului român (Astra). Ideea Asociațiunii aparține lui Ioan Cavaler de Pușcariu. Materializarea ei aparține unor bărbați de seamă ai vremii printre care Șaguna, G.Barițiu, preotul Timotei Cipariu, Ion Rațiu și alții. Șaguna a fost ales primul președinte și a fost la inima lui până la moarte. Despre rolul Asociațiunii în viața Transilvaniei nu se poate vorbi niciodată îndeajuns. El se bucură că Asociațiunea va promova limba română: ,,aici voi fi norocos a auzi sunetele cele dulci ale limbii materne”. Dușmanii lui au spus la un moment dat că n-ar ști românește”9.

,,Tot în anul acesta el prezida la a doua adunare generală a Asociațiunei transilvane în Brașov, unde a fost primit cu un entuziasm neobișnuit din partea brașovenilor, bârsenilor și a întregului popor de la Sibiu până la Brașov. El în tot timpul acesta și în cel următor, a fost totodată și președinte al comitetului național reales în conferința națională din 1861”10.

La 24 decembrie 1864 Șaguna reușește să capete recunoașterea reînființării Mitropoliei Transilvaniei, cu reședința la Sibiu, Mitropolie care fusese desființată încă din anul 1700 când s-a impus violent în viața Transilvaniei uniația. El

8 Antonie Plămădeală,op.cit.p.209;9 Ibidem;10 Nicolae Popea,op.cit p51;

7

înființează și două episcopii noi, una la Arad și alta la Caransebeș. În Ianuarie 1865 el cere ieșirea e sub jurisdictia Patriarhiei sârbești de la Carloviț.

,,În anul 1867, împotriva voinței românilor-de nobis sine nobis-(despre noi,fără noi) se instalează dualismul austro-ungar. Se anulează toate legile favorabile românilor. Românii se vor frământa mult și se vor împărți în două tabere: activiștii, care doreau să lupte pentru drepturile lor chiar în Parlamentul de la Budapesta, și pasiviștii care recomandau abținerea de la orice colaborare politică în Parlament. Șaguna a fost de partea activiștilor. Temperament de luptator el n-a crezut în retragerea din luptă, știind că o astfel de “grevă” n-ar putea obține nimic de la o stăpânire cinică și opresoare. I se va da dreptate abia la sfârșitul vieții, când toți se vor uni din nou pe programul activismului. Neînțelegerile acestea dintre români l-au amărât grav pe Șaguna, până la îmbolnăvire”11

La 14 septembrie 1868, la propunerea și pe textul lui Șaguna Congresul Național Bisericesc aproba Statutul Organic al Bisericii Române din Transilvania. Biserica sa avea un Parlament, Congresul ; acum căpătă și o Constituție. Românii nu le puteau avea pe cele politice: Șaguna suplinește aceasta prin organizarea bisericească. Printre marile și genialele idei și fapte ale lui Șaguna, aceasta nu trebuie uitată sau omisă. Principiul de bază al Statutului era angajarea în conducerea treburilor românești și a Bisericii ortodoxe, a laicilor și a preoților, în proporție de două treimi laici și o treime preoți. Ponderea laicilor și-a justificat-o Șaguna prin aceea ca ceea ce laicii nu puteau face prin mijloace politice, să poată face prin biserica. Peste ani când se vor întocmi Statutele Patriarhiei Române din România Mare, acest principiu șagunian va fi preluat și păstrat în organizarea bisericească până astazi.

În 1870 Șaguna a fost ales membru de onoare al Academiei Romane, o recunoaștere a marilor merite culturle, bisericești și naționale deopotrivă.

,,La 25 iunie 1873, bolnav, a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în cimintirul bisericii din Rășinari. A murit întristat de neputința românilor de a fi într-o simțire, o voință și un gând, de aceea ultimul său cuvânt, testamentar a fost: “Trăiți în pace, nu vă învrăjbiți”. Mesajul Mitropolitului Andrei Șaguna este valabil și astazi și nu numai în Transilvania.”12

A știut să profite de slăbirea Imperiului, când a fost cazul, și să-i dea impresia că îl susține când era evident ce nu se putea astfel. În 1859 Austria pierde

11 Antonie Plămădeală.op.cit p210;12 Ibidem.p 211;

8

Lombardia în războiul cu Franța și Italia și trebuie să facă față unui deficit bugetar de 280 de milioane de florini.

Statutul Organic al Bisericii din Transilvania

Mitropolitul Andrei Șaguna privea sistemul consistorial care a intrat în vigoare din 1782 pentru ortodocșii sârbi și ulterior cu modificări pentru toți ortodocșii din monarhia habsburgică drept o formă de organizare străină de Biserica Ortodoxă și contrară dreptului canonic. Sistemul consistorial criticat și bazat pe o dependență absolută a Bisericii de stat, Șaguna îi opune Statutul Organic, pe care într-o primă forma îl prezentase public încă din 1864 celui de-al doilea Sinod diecezan si în care în ciuda criticii menționate menține noțiunea de ,,consistoriu”.

În timpul primului Congres Național-Bisericesc al românilor ortodocși desfășurat între 16 septembrie- 7 octombrie 1868 Șaguna a supus proiectului de constituție unei comisii a sinodului prezidată de Gheorghe Ioanovici și în cele din urmă Congresul a adoptat Statutul Organic.

,,În fapt Statutul a fost sancționat de împăratul Francisc Iosif abia pe 28 mai, respectiv pe 14 august 1868, fiind ratificat apoi și de Adunarea Națională a Ungariei”.13

Statutul Organic conoaște cinci corpuri ,,organice” de sine stătătoare edificate unul peste altul: parohia, protopopiatul, mănăstirea, eparhia și mitropolia. Fiecare corp are dreptul și îndatorirea de a administra de sine stătător treburile lui bisericești, școlare și fundaționale, iar corpurile inferioare ( parohie, protopopiat etc.) își continuă activitatea prin reprezentanți aleși în corpurile nemijlocit

13 Johann Schneider, Ecleziologia organică a Mitropolitului Andrei Șaguna, Editura Deisis, Sibiu 2008,p.233;

9

superioare. Organul de conducere al parohiei e adunarea parohială (sinodul parohial) la care iau parte toți membri adulți ai comunității.

,,Sarcinile cele mai importante ale adunării parohiale sub președinția preotului paroh sau a protopopului sunt alegerea comitetului parohial a epitropului, a preotului, diaconului, învățătorului și grija pentru întreținerea parohului, învățătorului și familiei lor ca și a clădirilor bisericii și a cimintirului”.14

Organele de conducere ale protopopiatului sunt: protopopul, adunarea protopopială, comitetul protopopial și epitropii protopopiali. În competența exclusivă a protopopului cad chestiunile canonice legate de căsătorie, pentru care prima instanță la judecată, ca și supravegherea preoților și învățătorilor, în timp ce corpurile alese împlinesc la nivelul protopopiatului aceleași sarcini ca și în parohie.

În Statutul Organic Mănăstirea are toate însușirile unei parohii, dar e supusă doar episcopului respectiv egumenului sau egumeniței. Organele de conducere ale mănâstirii sunt: adunarea mănăstirească , la care iau parte cu vot decisiv numai ieromonahii și economul. Intâi-stătătorul mănăstirii și monahii sunt obligați potrivit tipicului la viața de obște (nu idioritmie). Unele reglementări privesc credincioșii care trăiesc în apropierea mănăstirilor, întrucât în biserica mănăstirii se interzice celebrarea de boteze, logodne și căsătorii.

Organele de conducere ale eparhiei sunt: adunarea eparhială (sinodul eparhial) și consistoriul. Între atribuțiile cele mai importante ale sinoadelor eparhiale se numară apărarea autonomiei bisericii în afara și alegerea noului episcop. Ales e candidatul care a întrunit majoritatea absolută a voturilor. Consistoriul are 3 diviziuni (senate) separate : senatul restrâns bisericesc din care fac parte doar protopopii, senatul școlar și senatul epitropesc, în care sunt reprezentanți preoții și laicii.

14 Ibidem.p.234;

10

Toate chestiunile dogmatice și pur spirituale sunt decise în mod exclusiv și definitiv de episcop împreună cu senatul bisericii.

Organele de conducere a Mitropoliei sunt: sinodul mitropolitan (congresul național-bisericesc), consistoriul mitropolitan și sinodul episcopesc.

,,Fundamentul canonic pentru o participare majoritară a laicilor se baza pe distincția între treburile ,,dogmatic-spirituale” care rămâneau rezervate episcopului și clerului și ,,afacerile biserico-economice”, la care laicii trebuie să conlucreze majoritar”.15

Prin Statutul sau Șaguna urmărește să-i lege pe laicii ortodocși in lucrarea comună a Bisericii și să le predea răspunderea pentru susținerea materială a Bisericii și școlii. Strict vorbind, sunt noi doar configurația formală a corpurilor bisericești și alegerea prescrisă organizatoric a preoților, protopopilor și episcopilor de un organ electiv alcătuit din laici și clerici.

Astfel, în ce privește, de exemplu, posibilitățile de conlucrare ale laicilor la administrarea și conducerea parohiei se pot stabili multe asemănări și în parte și corespondențe între prevederile Statutului Oraganic din Ardeal cu privire la parohia ortodoxă și statutul parohiei adoptat de soborul rusesc în 1918. Deși Statutul Organic era cunoscut cititorilor revistei petersburgheze Christians Koe Ctenie încă din anii 1870-1872, pe baza protocoalelor soborului moscovit nu se poate stabili nici un indiciu care să sugereze că statutul parohial preconizat pentru Biserica Ortodoxă Rusă în 1918 ar sta în relație sau dependența directă de Statutul Organic.

,,În contextul general european însă , prin Sistemul Organic Șaguna realizează încă din 1868 în contextul întregii Europe o constituție bisericească responsabilă biblic și canonic, prin care se

15 Ibidem.p.236;

11

reglementa conlucrarea laicilor la conducerea și administrarea Bisericii, în timp ce în Rusia acest proces s-a încheiat provizoriu abia în 1918”.16

Concluzii

16 Ibidem.p.238.

12

În cele din urmă vedem pe mitropolitul Șaguna trecând prin toate etapele vieții sale. Viața lui a fost foarte agitată, având o luptă continuă, o luptă mare pentru biserică și națiune, pentru tot ce e adevărat , plăcut și bun, cum zice singur în cuvântarea sa de episcop. El se sacrifică pe sine și toate ale sale spre binele comun pe care îl cultiva neîncetat,, pentru aceasta se îngriji el toată viața sa cu mare scrupulozitate.

Mitropolitul Şaguna este omul istoriei. Aceasta fie ea bisericească, naţională ori politică nu se poate scrie fără referiri la viaţa lui. Mai mult istoria Mitropolitului Şaguna este aproape istoria poporului român însuşi ,,într’un pătrariu de secol, cât conduse el afacerile şi destinile nostre naţionale”17.

D.Bariţ repetând cele scrise mai înainte despre mitropolitul Şaguna a zis: ,,Acela care îi va compune bibliografia în spirit obiectiv seu după cum se esprime Tacit, sine ira et studio, va binemerita de biserică, de patria şi de naţiune”18.

Catedrala din Sibiu va fi gazda unui eveniment unic: canonizarea marelui mitropolit Andrei Şaguna. Sfântul Sinod a aprobat, dar proclamarea canonizări este ca şi întronizarea celui care a fost ales pe un post. Îl trecem în rândul sfinţilor în calendar pe cel pe care Dumnezeu l-a ales şi credincioşii l-au cinstit până acum. ,,Avem ocazia ca alături de Sfântul Sinod să avem şi o pleadă de demnitari care să stea alături de noi, când îi vom mulţumi lui Dumnezeu pentru acest mare dar”, a declarat ÎPS Laurenţiu Streza”19.

17 Nicolae Popea,op.cit p 5-6.18 Ibidem, p 619 www.adevarul.ro

13

Bibliografie

Păcurariu, pr. prof. dr. Mircea, Istoria bisericii Ortodoxe

Române, vol I, „Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române”, Bucuresti , 1973;

Plămădeală, Antonie De la Filotei al Buzăului la Andrei Șaguna, Sibiu, 1997;

Popea, Nicolae, Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna, Editura Cronicar, București, 2002;

Schneider, Johann, Ecleziologia organică a Mitropolitului Andrei Șaguna, Editura Deisis, Sibiu, 2008;

Vicovan, pr. Ion Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol II, Trinitas, Iași, 2002.

14