8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 1/33

ROMÂNIA PARANORMALĂ: MĂRTURIE-ŞOC DIN TIMPULEXPERIMENTELOR MILITARE DIN MUNŢII BUZĂULUI 

Ţara Luanei, din Munţii Buzăului, este o zonă în care se petrec fenomene ciudate, despre carepovestesc bătrânii, unde oamenii dispar în „ceaţă“ sau sunt „azvârliţi“ în alte locuri de o forţănevăzută. Specialiştii care au cercetat acest fenomen au remarcat că dispariţiile se produc„natural“, în anumite condiţii fizice, sau par a fi voinţa „cuiva“. Există relatări despreteleportări stranii, toate fiind legate de căutătorii de comori, de parca ar fi un „zeu“ care apărătezaurele sacre îngropate în zonă şi „azvârle“ pe cei care se apropie prea mult de ele.  

„BERBECUL“ ZBURATOR  

„Zeii“ din mitologia sumeriană aveau o mare predilecție pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru

oameni, care le-au inclus în ritualul religios. Multe dintre legendele strânse de oamenii din aceastăzonă a Buzăului se referă la comorile fabuloase ascunse prin munții din regiune.  Nicolae Densusianu aloca mai multe capitole din „Dacia preistorică“ acestor comori zeiești constituite în tezaure sacre,

 pentru capturarea cărora regii vechimii organizau expediții după expediții. În Ţara Luanei se afla lânade aur, după care au fost trimiși argonauții. După tradiție, „lâna“ aparținea unui „berbece de aur carezbura prin aer, peste pământ şi mare“, dăruit de zeul Soarelui unui rege. Copiii acestuia, persecutați

de mama vitregă, au luat „berbecele“ şi au zburat cu el în ţinutul Colchis, cerând protecție regelui deaici, Aiete. Poetul Ovidiu localizează ţara lui Aiete de la apus de Marea Neagră până lângă ținutulsciților. Exilat la Tomis, poetul se şi lamentează în privința barbarilor care-l înconjoară, „colchii şihoardele de meteree şi geți“. Geții știm cine sunt. Colchii şi meteree au lăsat „urme“ în Ţara Luaneisub denumirea actuala a satelor Colți şi Materea, așezări locuite încă din neolitic, unde se află nişte

sanctuare străvechi, păzite cu strășnicie de călugări până în secolul al XIX-lea. Oamenii spun căaceste sanctuare inscripționate cu simboluri străvechi sunt adevărate hărți ale comorilor sacre. 

COMORILE „JURUITE“ 

Legat de disparițiile de persoane, avem referiri foarte clare în povestirile bătrânilor despre oamenicare au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliți din locurile unde au fost descoperite aceste comori, decătre „spirite“. Astfel, aflăm că, deasupra fostului schit Găvanele, pe Podul Manciului, oamenii au

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 2/33

văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind pricepuți în citirea „jocului flăcărilor“, s -au grăbit şi ausăpat. Comoara de aici era însă „juruită“, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şidraci, care le-au luat mințile şi i-au dus în alte locuri“. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timpce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fostridicați şi aruncați de acele spirite ce păzeau comoara. Şi poate ar mai fi încercat să o caute dacă şi-arfi adus aminte unde începuseră să sape. „Parca le luase Dumnezeu mințile“, spun bătrânii. O altă

 poveste se referă la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea că apărau „lâna de aur“ împreunăcu colchii. Povestea noastră spune că „un oarecare Matareanu, săpând după o comoară, s-a trezit,după vreo săptămâna, departe de acest loc, într -o poiană în pădure, unde l-au găsit oamenii cam

zăpăcit la cap“. Acesta uitase şi cine este, era complet derutat. 

INCURSIUNE PE „CELĂLALT TĂRÂM“ 

Se observă în aceste povestiri că teleportările par a fi voința „cuiva“. Specialiștii care au analizatfenomenul spun că nu este neapărat „voința“ cuiva. Poate că cei care au îngropat tezaurele sacre înanumite locuri cunoșteau „anomaliile“ zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate în zonă în anii’80 au inclus şi unul mai puţin obișnuit. Unul dintre subiecții umani, un medium cu aptitudinideosebite, s-a oferit să verifice cu ochii minţii ce se întâmplă cu acele „aspirări“ în ceaţa albastră,fiind dus într-un loc unde aparatele indicau o turbulenţă energetică. El trebuia doar să intre în stare detransă şi să comunice, pe cale telepatică, ce se întâmplă. Spre stupefacția celor prezenți, subiectul adispărut pur şi simplu din faţa lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maximă, mai ales pentru

faptul că trebuia să se asigure protecția participanților la experimente. Se temeau că omul a dispărutcomplet, ca brăilenii, dar el a fost descoperit după aproape o oră, căzut la pământ, incapabil savorbească, la câteva sute de metri de locul din care dispăruse şi unde îl mai căutaseră cu câtevaminute înainte de a fi găsit. Când şi-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo“. 

ASPIRAT ÎNTR-UN TUNEL TURBIONAR  

Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat într-un tunel turbionar, gri, la capătul căruia se afla olumina strălucitoare. „Clasic“, s-ar putea spune. Așa se „vede“ şi din starea de comă. Însă este pentru

 prima dată când cineva explica aceasta lumină strălucitoare. „Este vorba de o radiație luminoasă pecare o apreciez având 300.000 de grade Kelvin“. Ar fi fost suficient atât să-i tulbure pe participanțiila experiment. Însă subiectul mai avea şi alte „amintiri“. A descris peisajul de „Dincolo” asemănătorcu cel pământean, dar în culori mult mai pure. Şi da, a văzut şi oameni, o femeie şi o fetiță aidoma ei,de părea o clonă, un bătrân şi un alt bărbat, cu ten gri, „altfel decât noi“. Straniu, în comparație cuaceștia, subiectului i se părea ciudată rasa umană, fără să poată preciza de ce. Nu a putut lua contactcu ei, păreau că rătăcesc fără ţel, pierduți în timp şi spațiu. Sau el era cel care se „rătăcise“ în timpulşi spaţiul „lor“. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fracțiune de secundă şi nui-a venit să creadă că dispăruse aproape o oră. Mergând pe ipoteza că acei oameni poate dispăruserăcândva în „ceaţa albastră“ şi nu mai găsiseră calea de întoarcere, au fost chestionați sătenii despredispariții ciudate. „Sunteți oameni serioși sau cum?“, i-a luat la rost o bătrână. „Pai, câte ciudățeniisunt pe aici, cine să mai știe!“. 

ŢARA LUANEI, POARTA LUI DUMNEZEU 

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 3/33

 

Localnicii spun că „Ţara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Are legătură sau nu, un grup decercetători japonezi au constatat că aici se afla al treilea pol energetic al Pământului, ca importanţă,

 primul fiind Vârful Omu. Legătura acestei zone cu străvechea civilizație sumeriană a făcut-ocercetătorul Paul Lazar Tonciulescu, în cartea sa „De la Tărtăria la Ţara Luanei“. Am putea adăugafaptul că, în sumeriană, „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu îi păstorește“ sau, mai prozaic,„oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al cărui simbol, al Soarelui, era o cruce curaze sau o zvastică. În afară de tăblițele de la Tărtăria cu o scriere protosumeriană (datarea cu C 14atestă că așezarea este cu 2.000 de ani mai veche decât orașele sumeriene), ceramica anticădescoperită pe teritoriul ţării noastre poartă simbolul zeului Anu. Aici, se cuvine să amintim că „zeii“sumerieni coborâseră pe Pământ cu carele zburătoare şi întocmiseră înainte de Potop dinastia zeilor,care guvernase peste civilizația primordială. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard,conform căreia marele potop rămas în toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut în bazinul Mării Negre,care era doar un lac cu apă dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toată aceastăregiune, iar lacul s-a transformat în mare. Triburi ale acestei prime civilizații au migrat şi înainte deDiluviu, dar după cataclism au „emigrat“ şi zeii, întemeind civilizațiile de pe malurile Tigrului şiEufratului, Indusului şi Nilului. Dar se pare că aici a fost prima „Ţară a oamenilor lui Anu“. 

CERCETĂTORUL VASILE RUDAN, DESPRE EXPERIMENTELE DINMUNŢII BUZĂULUI: CEAŢA ALBASTRĂ 

În urma unor teste experimentale efectuate între 1978  –  1981, în regiunea Bozioru, a rezultat că înanumite situații când se întrunește un număr nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici,

 biofizici şi de altă natură) este posibilă dispariția instantanee a unor persoane. În această zonă au locunele fenomene paranormale ce încă nu pot fi explicate prin legile fizicii așa cum le cunoaștem în

 prezent. Inexplicabilă este şi „ceaţa albastră“, strălucitoare, cu irizări ciudate, care se manifestă subformă de cupolă, măsurată cu un dispozitiv pentru radiații luminoase şi având 28.000 de gradeKelvin. Acest fenomen este însoțit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasă frecvenţă (3, 4Hz) şi de un zgomot de fond  foarte supărător pentru ființele vii. Omul poate avea stare de greaţă,cefalee, simte că îi vibrează toate celulele. În acele momente pot apărea halucinații, vizuale şiauditive. În cazul în care subiectul uman depășește o limită de siguranță, el poate fi  „aspirat“ violentîn interiorul acelei ceţi albastre, care ia forma unui vârtej relativ orizontal. Doi subiecți umanivoluntari, dintre care un fizician, au descris în mod similar ce li s-a întâmplat în timpul „aspirației“,experimentele fiind făcute la un interval de doi ani. Apropierea de ceaţa albastră creează o stare deteamă ce se transformă treptat în spaima incontrolabilă, când subiectul este aspirat cu violenţă într -untunel energetic turbionar, la capătul căruia se vede o lumină albă, strălucitoar e. Invitat în 2006 laemisiunea “Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, întâmplările   şimisterele din Munții Buzăului . 

DILATAREA TIMPULUI 

În acel tunel energetic, timpul se dilată. Omul este supus unor solicitări fizice şi psihi ce foarte

 puternice, simte că se sufocă. La „expulzarea“ subiectului uman din tunelul turbionar, cerul estesenin, strălucitor, este o liniște totală, omul se simte bine, are senzația că se află în stare deimponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simțulorientării în teren pentru un interval de maximum două ore, vede peisajul inversat, ca în oglindă şicrede că cei din jurul său nu sunt cum ar trebui să fie. În zona respectivă s-au făcut şi experimente de

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 4/33

comunicație telepatică, efectuate pe grupe de subiecți copii, pentru un studiu solicitat de MinisterulApărării Naționale. S-a constatat că în timpul ceţii albastre turbionare, comunicațiile telepatice au oacuratețe de 96-98 la sută în percepția mesajului. Testele au fost repetate şi în prezenţa unei comisiimilitare. Fenomenul ceţii albastre este însoțit şi de fenomenul descărcării temporare a pilelorelectrice. Nu mai funcționa dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat.După disiparea ceţii albastre, aparatele şi-au reluat funcţionabilitatea. Un astfel de fenomen estecomparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. Îndocumentar, ceaţa albastră este denumită „ceaţă electronică“ sau  „vârtej electronic“, fiindresponsabilă de devierea unui avion cu 160 de km faţă de ruta inițială. 

EXPERIMENTE MILITARE SECRETE

Fotografia cu dematerializarea braţului cameramanului care filma experimentele de tip militar 

În anii ’80, în Munții Buzăului s-au efectuat o serie de experimente militare de către cercetătoriangajați pe bază de contract de către Ilie Ceaușescu, care avea o unitate de paranormali lângă laculGotes. Experimentele de la lacul Gotes priveau apariția unui fenomen straniu, un vortex energetic cese instala în anumite condicii geo-

magnetice, fiind însoțit de tulburări energetice care favorizautransmisia telepatică. 

FURAŢI DE RUŞI

În timpul apariției “norului gri”, pe un fond de un albastru intens imposibil de descris în cuvinte, aufost raportate dispariții de persoane, uneori acestea apărând în alte locuri. Atașații militari sovietici aufăcut “schimb de experiență” cu cercetătorii români, uneori furându-le pur şi simplu rapoartelesecrete.

ASPIRAT DE NORUL GRI

Unul dintre cercetătorii angajați de Ilie Ceaușescu s-a lăsat aspirat de norul gri. El a dispărut din faţaobservatorilor timp de 4 ore, fiind găsit la o distanţă apreciabilă. A descris o călătorie într -un univers

 paralel straniu, asemănător ca peisaj cu cel din care “plecase”. I s-a părut că incursiunea sa a durat până în 10 minute. La revenire, vedea totul inversat, ca în oglindă, şi a slăbit 8 kilograme înurmătoarele zile. Cercetătorii au numit fenomenul norului gri “poarta timpului”, o poartă energeticăspre un univers paralel.

EXPERIMENTUL CERNOBROV

Tot în anii ’80, în paralel cu cercetările militarilor români de la Lacul Gotes, Vadim Cernobrov,născut şi crescut într -o unitate militară de aviație, absolvent al Institutului de Aviație din Moscova,secția Aerospațiale, şi-a constituit un grup de cercetare. Acest grup a bătut munții Rusiei în căutare deanomalii electromagnetice asemănătoare cu cele din Munții Buzăului. Mergând mai departe decâtromânii, Cernobrov s-a apucat să construiască o maşină a timpului, într-o fabrică militară dezafectată,

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 5/33

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 6/33

anomalii magnetice, zone cu potențial energetic care se manifestă în plan fizic şi spiritual, numite decătre experții în parapsihologie „perimetre energo-informaționale“. În astfel de perimetre se petrecfenomene ciudate, corpul se dematerializează, călătorind în spaţii atemporale sau primește informațiitelepatice de la entităţi necunoscute, iar subsolurile sunt întotdeauna bogate în zăcăminte de mareinteres. Oamenii cu percepții extrasenzoriale se simt foarte „apăsați“ de încărcătura energo -informaționala existentă în asemenea zone geografice sacre, de care Romania este plină. Estesuficient să citești „Dacia preistorica“ a lui Nicolae Densusianu ca să ai dimensiunile geografiei sacreale ţării noastre. 

CERUL STRANIU Zona la care ne referim în acest material este o regiune „sihăstrită“, ce cuprinde comuna Bozioru, cusatul Fişici, cătunul Nucu, până dincolo de Lacul Goteş, zonă întinsă peste culmi străvechi, unde poțivedea straturile geologice ridicate aproape pe verticală, în urma unor contorsiuni ale scoarței

 petrecute în vremuri imemorabile. Satele şi cătunele cu puţini locuitori urmează o linie șerpuită pesteculmi sălbatice, unde urşii sunt la ei acasă (iar urşii de pe aici sunt renumiți pentru ferocitatea lor).Peste aceasta zonă se întinde un „cer straniu“, care uneori capătă o intensitate ce nu poate fi descrisă

 prin cuvinte, pe care oamenii de știință o măsoară în grade Kelvin, având valoarea de peste 23.000.Pentru comparație, azurul cerului deasupra marilor orașe abia depăşeşte 16.000 de grade Kelvin.Avem norocul să observăm cu ochii noștri acest fenomen. Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca

în zilele f rumoase, capătă nuanțe atât de profunde, încât parca devine un vortex. Cu cât te uiți maimult, cu atât simți că te absoarbe infinitul. Este ca o vrajă care iți cuprinde toata ființa şi -ţi

 paralizează simțurile, nu mai auzi nimic în jur, iar pupilele se dilată. Suntem scoși din această starede companionii noştri care ne spun zâmbind: „Aţi simțit cum se deschid porțile energetice aleUniversului, când toata ființa devine spirit“. Cel mai straniu ni s-a părut nouă faptul că eram foarteaproape să ratăm momentul, dacă nu ni s-ar fi atras atenția fiind preocupați să ne uitam pe undecălcăm, prin bolovănișurile cărării. 

SECRETELE DIN ADÂNCURI 

 Ne dăm seama cât de uşor este să ratezi un astfel de fenomen,fiind dezobișnuiți să privim cerul. Cercetătorul Vasile Rudan ne spune ca testele extrasenzoriale aurezultate maxime atunci când cerul capătă acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, percepțiafiind acută. În anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii cărora le testa aptitudinileextrasenzoriale. Aceștia nu conștientizau puterile lor deosebite, participând la teste ca şi când ar fifost jocuri normale. Erau împărțiți pe grupe, așezați pe anumite culmi şi li se spunea să transmită prin

 puterea gândului, de la o grupă la alta, diferite informații. Aceste transmisii telepatice aveau o mareacuratețe când cerul ajungea la intensitatea maxima. În plus, ei au indicat cu precizie, tot prin

 percepție extrasenzorială, locuri unde se aflau vestigii antice, fapt ce i-a uimit pe arheologii carefuseseră chemați pentru experiment. De unde știau? Percepeau informații ca şi când pământul ledezvăluia tainele sale. Aici ar trebui amintită altă coincidenţă stranie cu denumirile oculte alecivilizației sumeriene. „Buzur“ (Bozioru), având ca simbol un triunghi cu baza pe verticală, se referea

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 7/33

la un zeu enigmatic „care rezolva secretele din adâncuri“, asociat de unii sumerologi cu un zeu alminelor. Era ca şi când acest enigmatic zeu intrase în „rezonanţă“ cu micii cercetători. 

CELĂLALT TĂRÂM 

Cu siguranță, cele mai ciudate fenomene din zonăsunt disparițiile de persoane. Aceste dispariții se manifestă în două moduri. Unele persoane audispărut şi nu au mai reapărut –  eveniment relatat de Monitorul de Iaşi, iar altele au dispărut dintr -un

loc şi au apărut în altul, după o perioadă de timp, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cumreiese din povestirile sătenilor, strânse de profesorul de română din comuna Bozioru, Ilie Mândricel.Despre „celălalt tărâm“, care, în unele condiţii, „absoarbe“ pe nenorocoșii care se află în preajmă,există destule relatări cât să merite o cercetare științifică a fenomenului. Din punctul de vedere alstudiului fenomenelor paranormale (şi ne referim la testele paranormale la care au participat numaioameni de știință, rezultatele acestora fiind publicate în „Enciclopedia Fenomenelor Paranormale“ deBrian Inglis), teleportarea este „transferul materiei prin materie“, până nu demult un nonsens. Acesttransfer presupune voința „cuiva“ sau anumite condiții electromagnetice, obiecte sau pe rsoanedispărând dintr -un loc si apărând în altul sau pur şi simplu, dispărând în „neant“. Obiectul sau

 persoana transportată se numește „aport“, putând fi încadrată în anumite coordonate fizice, spațiu,timp, greutate etc.

TELEPORTAREA DOAMNEI GUPPY 

Anul 1871. Într-un imobil din Conduit Street, Londra, se strânsese un grup de oameni de știință, pentru a participa la demonstrațiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului. Erao adevărată piatră de încercare să se admită că un obiect se p oate dematerializa dintr-un loc şimaterializa în alt loc. Demonstrațiile erau făcute cu obiecte, care apăreau sub ochii oamenilor deștiință, dar ei se declarau nemulțumiți, invocând tot felul de „înşelătorii“. Însă, Madame AgnesGuppy era să-i dea gata, când a fost dematerializată din casa ei din nordul Londrei şi materializată însala de ședință. Madame Guppy, o femeie corpolentă, i-a privit năucă şi jenată (era în capot) câtevasecunde, apoi a fost „dusă“ înapoi. O vizită rapidă, discretă în privința scopului, la domiciliul acesteia

a confirmat faptul că era îmbrăcată în același capot. Nu era conștientă de „călătoria“ ei, crezând căavusese o „viziune“ provocată de o indigestie. Straniu era faptul că nici unul dintre mediumurile

 prezente în sala de testări nu-şi aducea aminte să fi vrut să facă aceasta demonstrație, dar erauexasperați ca „aportările“ de obiecte nu erau luate în considerare de oamenii de știință. „ExperimentulGuppy“ a fost trecut la „iluzionism“. 

BRĂILENI PIERIŢI ÎN NEANT 

Ținem să precizăm că vortexul din Bozioru nu are nici o legătură cu experimentele militaresupervizate de gen. Ilie Ceaușescu, nimic  în comun cu „Experimentul Philadelphia“ sau „Proiectul

Montauk“, „oculții“ generalului doar profitând de particularitățile zonei pentru a-şi îmbunătăţi performantele metapsihice. În aceasta zonă par că se deschid porți temporale în mod natural, în careoamenii sunt absorbiți şi uneori este posibil să păţească ce a păţit echipajul de pe USS Eldridge. O

 primă referire la astfel de dispariții face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. El relatează despre doi brăileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvăluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 8/33

cătunul Nucu, dar, într -un loc numit „La Tihărie“, unul dintre ei s-a gândit sa facă o urcar e pe unadintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până învârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!“. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi unlanț metalic şi… a dispărut. O vreme, cel rămas jos a așteptat ca prietenul său să termine cu glumele,apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunțat pe fratele dispărutului, care a sosit dinBrăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar   frateledispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanțul metalic, pe care l -a ridicat şi… a dispărut şi el.

 Nimeni n-a mai îndrăznit să repete „figura“. Cei doi frați, căutați în zadar prin împrejurimi, n-au maiapărut niciodată. 

ENIGMATICA CIVILIZAŢIE 

Chestionat în privința dispariției celor doi brăileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a ținut să sublinieze ca zona este intr -adevăr foarte deosebită şi fără astfel de disparațiimisterioase. Printre altele, a precizat că această zonă nu este, în primul rând, identificată arheologic,deși acolo au fost descoperite fragmente de ceramică a unei civilizații căreia nu i s-a putut precizaepoca, diferită de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic. A amintit desp reanomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive şi despreo regiune unde solul este negru, ca şi când, odată, acolo, a ars „ceva“, probabil o construcție imensă.Am văzut şi noi stratul gros de sol ars şi o bucată dintr -un zid ciclopic, care probabil înconjura

întreaga așezare. În regiunea amintită de A. Mironov, în anii ’80, grupurile de copii telepaţi, condușide cercetătorul Vasile Rudan, au indicat, prin percepție extrasenzorială, locurile unde exista vestigii.În acele locuri au fost descoperite urme ale acelei așezări necunoscute, dar „experiența“ arheologilornu a mers mai departe de demonstrațiile copiilor, dintr -un dezinteres imposibil de înțeles. Cecivilizație stranie a înflorit oare pe acest „vortex“ natural şi cum a dispărut ea?! 

Athosul românesc şi extratereştrii din Munţii Buzăului 

Un ţinut cu nume bizar, “Ţara Luanei”, ascunde vestigii tulburătoare, necercetate dearheologi: locuinţe şi schituri rupestre, urme străvechi de scrieri necunoscute, încrustate în

stânci. Visam de mult să ajung în Ţara Luanei, un ţinut vrăjit, aflat în Munţii Buzăului. Acuma sosit clipa. Din Bucureşti, în două ore şi jumătate sunt la hotarul acestei “ţări” străvechi,unde fiecare vârf de munte e însemnat cu misterioase inscripţii nedescifrate. Mai am doarcâţiva kilometri. Între Pătârlagele şi Colţi e un ţinut pustiu, numit dealul Burduşoaia. De oparte pereţi abrupţi şi prăfoşi, de alta pământ neted, cu bălţi murdare. Un câine slab rătăceşte

 în pustietate. Sunt singură. Mă năpădesc presimţiri şi îmi spun că e ceva tare straniu cu zonaasta: ori că priveliştea îţi dă fiori, ori ceva nevăzut bântuie în colb. Apăs pe acceleraţie, calc cuiuţeală drumul zdrobit şi în cinci minute mă aflu în plin mister.  

Inima dintre frunze 

La Aluniş, acest obiect este numit Scaunul lui Dumnezeu 

Dumitru Nica a fost profesor de istorie în satul Colţi. O materie pe care a îndrăgit -o încă din aniicopilăriei, când jocurile îl purtau prin păduri şi pe vârfuri de dealuri, pline de peşteri ciudate , cu

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 9/33

 pereţii acoperiţi de desene şi semne bizare. Cunoaşte toate vestigiile din zonă: schituri rupestre, pietrecu inscripţii, locuri pline de istorie şi poveşti. Dar astăzi are o misiune aparte. Mă însoţeşte pe culmeaBroscarului, ca să îmi arate o piatră  plină de semne, care a fost descoperită recent. O relicvă istoricăce ascunde, cu siguranţă, un mister. Trecem prin Fijereşti, Colţii de Jos şi Călugăriţele. De aici,începe urcuşul pe munte. E amiază şi soarele de toamnă loveşte în pietre. Urcăm pieptiş,   pe oscurtătură printre păduri. Drum greu, abrupt, dar profesorul parcă zboară. Îmi povesteşte precipitatdespre piatra pe care urmează să o vad. E mare, acoperită de zeci de semne… Au venit şi de lamuzeul din Buzău, au venit şi de la Iaşi, dar nimeni n-a dezlegat enigma. I s-a spus că ar fi mai binesă acopere piatra la loc, cu pământ. A descoperit-o chiar el. Era prin 1997, într-un noiembrie rece…

Profesorul era la vânătoare de mistreţi, pe dealul Broscarului. Frigul îi înţepenea picioarele. Stăteachiar sus, pe culme, un loc cu pădure nu prea deasă, de pini. “Ce să vă spun? Am început să îmi frectălpile de pământ, ca să mă încălzesc”, povesteşte profesorul. ”Şi când colo, văd pe o piatră, în faţamea, două linii lungi, paralele. M-am gândit eu că nu puteau fi făcute de natură. Apoi, când mă uitmai bine, sub tălpile mele era o altă piatră, acoperită cu muşchi şi pământ, dar pe care se vedeausăpate nişte stele. De atunci am fost de zeci de ori la piatra asta. I-am anunţat şi pe cei de la muzeu.Am săpat în jurul ei şi am dezvelit o suprafaţă cam de doi metri pe un metru, dar nu i-am dat încă de“rădăcini”. E plină de semne pe toate feţele. ” De la o vreme, urcăm prin pădure, pe cărările făcute demistreţi. “Aci e un culcuş de scroafă cu purcei”, îmi arată profesorul. “Acolo jos e scăldătoarea lor.Scurmăturile astea le fac când caută rădăcini şi ouă de cărăbuş”. Apoi profesorul se opreşte, întindemâna şi îmi spune şoptit, arătându-mi luminişul care se iveşte printre copaci: “Uite-o!”. Broscarul nu

e o culme ascuţită, cum sunt toate vârfurile care îl înconjoară, ci un platou, parcă anume netezit demâna omului. Acolo e piatra. O bucată de stâncă masivă, care de departe pare un organ uriaş al

 pământului, o inimă ciuntită, îngropată între frunze uscate. “Vedeţi, mai la vale se mai zăreşte câte un prun”, îmi spune profesorul. “Aci erau livezi, nu păduri”. Nu-mi pot desprinde privirile de pe piatră,ca să privesc împrejur. De departe, inima ei cenuşie parcă pulsează. Şi pădurea pare să respire odatăcu ea, şi pământul. Profesorul mi-o ia înainte. Curăţă piatra de frunze şi pământ, suflă prin şanţurilelăsate de semne, ca să le facă vizibile. Mă apropii încet, încercând să-mi aliniez respiraţia la suflulacelui loc. Semnele de pe piatră sunt haotice. Nici o ordine: nici verticală, nici orizontală, nicişerpuită, nici circulară, numai semne aruncate peste tot. Nu văd nici o literă cunoscută, din nici unalfabet care să fi fost folosit pe teritoriul ţării noastre sau pe la vecini. Doar stele alcătuite din liniiîntretăiate, jumătăţi de stele, cruci mărginite de pătrate şi dreptunghiuri, multe simboluri solare,

semne de tipul răbojului, linii care se întretaie şi se frâng, spice sau brăduţi… Unele îmi par vagfamiliare, parcă le mai văzusem pe diverse obiecte, între semnele scrierilor din Vechea Europă şiîntre semnele de pe tăbliţele de la Sinaia, altele parcă seamănă cu runele. Dar sunt atât de multe şi dediverse, încât în prima clipă nu pot lega în minte nimic. Ca şi cum mai mulţi copii s-ar fi aşezat în

 jurul pietrei şi ar fi început să scrijelească fiecare pe unde a apucat, până ce piatra s -a umplut desemne. Să fie doar o joacă? Greu de crezut, căci piatra e în pământ de multă vreme, se vede dupăalbeaţa ei. “Vedeţi, pe partea sudică, pământul a acoperit piatra mai mult de un metru. În multe sutede ani se depune atâta pământ”, îmi spune domnul Nica, citindu-mi parcă gândul. Unele semne suntgrupate câte două-trei, altele izolate, sunt semne mai mici, scrijelite mai delicat, altele mai mari şimai adâncite, unele sunt încadrate în pătrate sau dreptunghiuri. Lipsesc liniile curbe, cel puţin la

 prima vedere, fapt de înţeles, căci pe piatră e destul de greu să trasezi cercuri. “Ei, ce ziceţi?”, măîntreabă nerăbdător profesorul. Îmi trec prin minte două idei. Prima, că un asemenea haos aparent ar

 putea reda o hartă, poate o hartă a cerului. Doar într -o astfel de hartă semnele sunt împrăştiate fărănoimă pentru cel ce nu le cunoaşte rostul. A doua idee este aceea că semnele nu au fost făcute toateodată, ci pe rând, la anumite ocazii. Poate că acolo era un loc de întâlnire şi procesiune periodică, şide fiecare dată, se însemna ceva pe piatră: o invocaţie, o rugă de mulţumire către Dumnezeu, vreunnume sau lucru important. Poate era un loc cu puteri tămăduitoare, iar semnele erau lăsate de cei cese vindecau prin atingerea pietrei sau, mai bine zis, de vracii sau preoţii care intermediau în

 procesiunile de vindecare, în numele celui bolnav. Un fel de “icoană” păgână făcătoare de minuni,unde la anumite date se strângeau oameni cu nevoi şi boli. Sau, cine ştie, un loc sacru, unde iniţiaţiiveneau periodic şi lăsau însemnări pentru cei ce vor veni după ei, ca să-i îndrume sau să le transmită

ceva. Când se putea întâmpla asta? Domnul Nica i-a întrebat pe bătrânii din sat dacă au auzit de la bătrânii bătrânilor despre piatra asta, şi nimeni nu ştie nimic. Aici a fost în ultimele generaţii păşuneşi livadă şi atât. Să fie nişte semne, nu tocmai de demult, simbolice, lăsate de oameni care aveau uncod al lor şi-şi transmiteau informaţii în felul acesta? Poate nişte ciobani ce treceau pe acolo cuturmele? Un soi de răboj, cum era cel al plutaşilor de pe Bistriţa? Sau să fie semne teribil de vechi,

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 10/33

dinainte de inventarea alfabetelor? Greu de dat un răspuns. Sigur este că semnele nu  sunt făcute în joacă, piatra a stat sub pământ, cu siguranţă, sute de ani. Mă gândesc că e uimitor cum, în ultimavreme, astfel de “documente” preţioase ies tot mai des la suprafaţă şi cum am norocul să aflu de ele,chiar eu… E toamnă. Sunt deja trei luni de când îmi doresc să văd această piatră. Iar acum se află înfaţa mea! 

Athosul românesc 

Schitul Agatonul Nou 

“Daţi-mi voie să afirm că aci este un adevărat Athos românesc”, îmi spune solemn domnul Nica. “Înzona Aluniş –  Nucu  –  Bozioru, pe o suprafaţă de doar câţiva kilometri pătraţi, avem o mulţime deschituri şi biserici rupestre: Aluniş, grota lui Dionisie Torcătorul, Fundul Peşterii, Peştera lui Iosif,Agatonul Vechi şi Agatonul Nou, Schitul Fundătura, Schitul Piatra Îngăurită, Bucătăria… multe. Şimulte nu mai există. La Călugăriţe, a existat o mânăstire, dar nu mai e, la Găvanele a existat omânăstire mare de maici, apoi între Muscelul Cărămăneşti şi Ulmet a existat o biserică cu hramulSfântul Dumitru, care a dispărut la un cutremur… Se spune că a fost înghiţită cu totul de pământ. Iarîn unele zile din an, anumiţi săteni aud dangăt de clopot venind din adâncuri”. “Cum de tocmai aici aluat naştere acest Athos? Ce are special acest loc?”, îl întreb pe profesor, deşi îmi dau seama că nu e

nevoie de explicaţii: se simte că locul este foarte special şi nu ar mai fi nimic de adăugat sau delămurit. “Aci, la curbură, au existat condiţii geografice prielnice pentru a se dezvolta o viaţătimpurie”, îmi răspunde. “Zona nu este expusă intemperiilor, vânturilor, gerurilor. E un fel demicroclimat ce nu cunoaşte asprimea iernii. Apoi, mai târziu, în perioada invaziilor, oamenii seascundeau în munţii aceştia şi nu puteau fi găsiţi de tătari şi de alţi invadatori. Era o zonă foarte bună

 pentru refugiu. Şi mai e ceva. Au existat în fiecare generaţie bătrâni, buni povestitori, ţăraniadevăraţi, curaţi la suflet, care datorită acestei curăţenii sufleteşti au putut transmite din generaţie îngeneraţie lucruri foarte interesante.” “Ce fel de lucruri?”, tresar eu şi ciulesc urechile. “Legende vechide mii de ani. Aci există o continuitate de locuire de milenii, dar arheologii nu au venit niciodată săfacă cercetări. Locurile sunt lăsate în voia sorţii. Multe nu sunt cunoscute nici chiar de localnici, doarfiarele pădurii ajung la ele. Arheologii sapă în alte părţi, la Pietroasele, Monteoru, Cârlomăneşti şi

Gherăseni, dar aci, în zona de munte, nu vin niciodată. Şi nu doar că sunt puţin cunoscute, darlocurile acestea continuă să se sălbăticească şi să se pustiască. Au dispărut sate întregi. Au fost

 părăsite. Aşa s-au pustiit Călugăriţele, Măgădani, Colţii de Sus, Lingureşti, Lupoaia, Comarnici,Paltinu. La Matara mai sunt vreo zece locuitori… E o zonă săracă, fără drumuri, unele sate nu au avutnici curent electric, tinerii au plecat, bătrânii au murit şi au rămas în urma lor doar casele năruite şi

 poveştile… E trist că locurile astea se sălbăticesc, dar poate e şi un noroc, căci în felul acestavestigiile sunt mai protejate.” Păşesc alături de profesorul Nica, ascultându-i fascinată poveştile.Ţinutul străvechi, încremenit în timp, al curburii Carpaţilor se află în faţa mea. Munţii Buzăului suntde o frumuseţe pe măsura sălbăticiei lor. Satele şi oamenii poartă în ei o sămânţă de străvechime cese întoarce în timp, mult înaintea creştinismului, şi chiar înaintea dacilor. S-au așternut straturi pestestraturi de istorie şi credință, călugării creștini au preluat de la pustnicii daci lăcașurile sfinte, iarcrucile au luat locul stâlpilor dacici ai nemuririi. Nu cred ca am mai văzut undeva, în ţara asta sau înaltă ţară, atât de multe cruci la margine de drum. Zeci, sute, la fiecare kilo metru sau chiar mai des,cruci de lemn, cruci de piatră, povârnite sau drepte, cu simple scrijelituri sau frumos împodobite,umbre sfinte, ce păzesc drumul şi îi apară pe călători de rele. În trecut, numărul lor era şi mai mare,dar multe cruci de lemn au  putrezit şi nu au mai fost înlocuite. Pe atunci, trecătorii se închinau la

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 11/33

fiecare. Drumul de la Colți la Ruginoasa, sub lumina răsăritului, este un drum al crucilor. Trecem prin Muscelul Cărămăneşti, Buduie, Scăieni, Văvălucile, Fişici, pe lângă Bozioru, prin Brăești, satearhaice, cu nume de legendă, străvechi. “Buzău” știu că e nume dacic, “scai” şi “muscel” la fel, măîntreb ce poate fi o “văvălucă”, cuvânt coborât din basme cu zâne şi tărâmuri ceţoase. Răsăritulsoarelui printre crucile de la Văvăluci îmi curăţa sufletul, iar drumul prin cimitirul de la Ruginoasa eo adevărată inițiere, care mă ajuta să pătrund în lumea străveche a celor de demult. Aici, laRuginoasa, sunt “Policiorii”, sălaşuri ascunse, pline de semne ciudate. 

Semne străvechi la Ruginoasa 

 Însemne în piatră la Policiori 

Policiorii sunt două terase de piatră cocoțate sus, între stânci, care au folosit cândva ca adăpost. Nu eușor să te cațeri acolo. Pe o suprafață de câțiva metri pătrați, “podeaua” de gresie e plină de semne.Trebuie să calc pe ele ca să pot înainta, şi simt un nod în gât pășind peste figuri ciudate, fragile, cucine știe ce semnificații sfinte. Astăzi, călăuza mea e Diana Gavrilă, o localnică pasionată de istoriafabuloasă alături de care a copilărit. Înaltă şi zveltă, acum stă aşezată în genunchi, migălind pe o foaiede hârtie semnele pe care le vede pe piatră. “Sori”, brăduţi sau spice, compoziţii bizare, care aumereu 12 sau 7 linii, ceva ce seamănă cu un pom sau o ciupercă, “fulgi de zăpadă” cu ramificațiiasimetrice, turnuri stranii cu 12 “trepte”, posibile figuri umane foarte stilizate, alcătuite dintr -un

 pătrat, un dreptunghi în locul capului şi două dreptunghiuri în locul picioarelor, totul abstractizat şigeometric. Spre deosebire de piatra de la Broscaru, la care m-a dus profesorul Nica, aici semnele par

a fi mai grupate şi conţin şi linii curbe, dar impresia generală este tot aceea de lipsă de coordonare. În plus, unele semne sunt vag figurative. Şi aici au fost făcute, probabil, la momente diferite. Sunt şidesene mai noi, căci zărim reprezentate câteva biserici cu trei turle, una “semnată” la 1914. Şi penelipsiţii Marius, Anca, Fănel, Dana, Sanda, Gigel, care si-au scris numele peste inscripţiilestrăvechi, distrugându-le. Într-un colţ se află un desen complex, care pare să umple un dreptunghi. “Otăbliţă sumeriană”, îmi spune Diana. O privesc cu circumspecție: “Ce sa caute o tăbliţă sumerianaaici?” “Uitaţi-vă mai bine: spicul din partea stângă, zig-zagul care delimitează desenul, semnele dininterior, grupate în cadrane, adânciturile din partea de sus, toate sunt elemente care se găsesc întăbliţele sumeriene.” Mă lasă fără grai şi nu am cum să o contrazic. Deşi pentru mine nu prea aresens, asemănarea este intr -adevăr izbitoare. Turnăm apă peste desen, ca să mai adâncim contrastul.Diana copiază desenul, cu un firesc care mă descumpănește: ei i se pare normal să găsească semne

“sumeriene” printre stâncile Ruginoasei. “La noi sunt semne străvechi, cam pe fiecare vârf de munte.Unele sunt cu totul necunoscute, nepublicate. Altele sunt inventariate, dar sunt considerate “deinteres local” de către autorităţi. Unele au fost cercetate de un inginer, Paul Lazar Tonciulescu. Niciuna nu beneficiază de o minimă protecție: ploile continua să le macine, turiștii care reușesc să ledescopere le distrug, fără nici o mustrare de conștiință.” Îmi pun aceeași întrebare ca şi la Broscaru:oare nu e o glumă? Chiar sunt semne străvechi, autentice? Obișnuită ca la orice nouă descoperire carenu se încadrează în linia “oficiala”, să sară pe mine acuzatorii de fals, am stat şi am privit îndelungsemnele, le-am comparat cu ce mai văzusem în alte părți şi le-am făcut zeci de fotografii. Multe seregăsesc pe piatra de la Broscaru, care a stat în pământ sute de ani. E o legătură clară între cele douăcategorii de scrieri şi probabil aparţin aceleiaşi epoci. Îmi trece brusc prin minte că filmele americanede aventuri, cu descoperitori de scrieri şi artefacte străvechi, precum şi documentarele gen“Discovery” sau “National Geographic” despre vechi civilizaţii ar putea păli în faţa a ceea ce amvăzut eu în doar două zile. Şi asta este doar începutul: în Ţara Luanei mă mai aşteaptă aventuriincredibile.

Diana, fiica Luanei 

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 12/33

  La Aluniş 

Diana are ceva din tărâmul pe care îl stăpâneşte: o înțelepciune uimitoare, graţie exterioară şi forţăinterioară. Şi mai are ceva, un aer de basm, de zână bună dar severă, în jurul căreia te aștepți să veziroind pitici şi spiriduși de pădure. Ne așteaptă un urcuș aspru pe vârful Turtudui, unde știm că existăaltă piatră scrisă. Şi pentru ea, e prima dată când urcă pe această creastă. “Pe aici, toate vârfurileascuţite se cheamă Turtudui”, mă lămureşte. Diana are la gât un fluier cu care alungă mistreţii şiurşii. Din când în când, în timp ce urcam, scoate din el sunete ascuţite. Apoi vorbeşte. Îmi ţine o

lecţie de istorie. Nu ştiu cum poate vorbi în timp ce urcă pieptiş, printre crengile copacilor prăbuşiţi, pe stâncile afundate în frunze uscate. Fac eforturi să nu pierd nici o vorbă, căci felul în care povestește are ceva magic. Îmi spune despre schiturile rupestre, despre călugări şi haiduci, despredisparițiile din munții Buzăului şi despre o misterioasă ceaţă albastră, despre azurul cerului la CruceaSpătarului, despre comori şi căutători de aur, despre chihlimbar si Valva Băii, despre pasarea Phoenixşi despre argonauți… În răstimpuri, mai suflă în fluierişca ei, apoi o aud citând în latinește dinOvidiu, apoi povestindu-mi despre zeii sumerieni, despre Prometeu, Caucaz, Colchida, menhiri,scrieri străvechi, ape tămăduitoare… E ciudată fata asta, cu ochii ei tăiați ferm, în roșeața fetei, cuglasul sfătos şi ușor poruncitor. “O făptură din alta lume”, îmi spun. Figura mitică şi spirit protectoral acestor locuri.

Ţara Luanei 

Lacul Vulturilor 

“Suntem în Ţara Luanei”, îmi spune Diana după ce mai suflă o dată în fluierul argintiu. “Bătrânii dedemult povesteau că Luana era un rege bătrân, un mare înţelept, o ființă atotputernică.” “Un bărbat?”întreb mirată. “Da, un bărbat. Există şi o variantă în care Luana era o fată frumoasă, o să v -o spun şi

 pe aceea. Așadar, regele Luana păzea porțile unei cetăți puternice, cu ziduri până la cer. Aceastacetate era luminată zi şi noapte de un soare ce strălucea aidoma astrului zilei. Cei din cetate erau

 puter nici, drepți şi netemători. Atunci când erau răniţi în războaie, Luana îi tămăduia cu apele vii şimoarte din Valea Izvoarelor. Mulți ani fericiți au trăit ei, până au venit vrăjmași în care de foc şi audoborât soarele Luanei. Mare prăpăd s-a întâmplat atunci pe pământ.” Felul in care povesteşte Diana

arată limpede că e vorba de o repetare fidelă a unei povesti străvechi. “Pământul s-a cutremurat dinîncheieturi”, continuă ea oarecum mecanic, ca şi cum ar vorbi în transă, “iar locul cetăţii a fost ars până  la jumătate de metru adâncime şi nu a mai fost călcat multă vreme, nici de picior de animalsălbatic, nici de picior de om, nici păsările cerului nu au mai zburat pe deasupra.” Brusc, Diana pareca se trezește din poveste şi trece la alt ton: “Eu cred că apele tămăduitoare sunt cele de la Fişici,

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 13/33

unde pe vremea comuniștilor erau băi curative. Povestea regelui Luana este evident legată de un cultal soarelui, foarte vechi, şi așa se explică şi mulțimea de simboluri solare de pe pietre –  stele, sori,cruci. Iar doborârea soarelui ar putea simboliza trecerea de la o credință la alta, de la religia solară lacreștinism. În cealaltă variantă, Luana era o fată foarte frumoasă, venită din cer într -un car de foc. S-aîndrăgostit de un locuitor de aici şi a rămas in  locurile astea. I-a învățat pe oameni scrisul, cititul,medicina, şi le vindeca bolile cu apă vie şi apă moartă.  Dar fostul ei iubit a descoperit unde se află şia pornit război împotriva localnicilor. Luana i-a învățat să se ascundă în stancă, deoarece numai acolovor scăpa de trâmbele de foc aruncate de dușmani. Așa se explică mulțimea de așezări rupestre înzona Carpaților de curbură, în special la Colți-Bozioru.” “Se știe în ce zonă s-au întâmplat toate

astea?” “Da, cum să nu… E vorba de platoul Martirei…” Platoul Martirei! Locul fabulos în careînotasem prin flori de câmp, într-o călătorie făcută în vară. Iar stâncile în care s-au ascuns oamenii casă scape de trâmbele de foc sunt stâncile din poiana Cozanei! Acolo, la Fundul Peșterii, văzusem pe

 pereți desenate mulțime de pumnale, vârfuri de săgeată şi de lance orientate cu vârful în sus, întrecare erau figurate zeci de linii. Profesorul Vasile Boroneant spune că sunt pumnale de tip akinakes,tipice perioadei sec. VI-IV înainte de Hristos. Imaginea este impresionantă, şi parcă ilustrează, intr -adevăr, un atac, un război, poate chiar trâmbe de foc. Povestea soarelui este cu adevărat stranie, şi ar

 putea sugera existenţa unei surse de energie care presupunea o tehnologie foarte avansată pentruvremea aceea. Ce să înţeleg din aceste legende? Că în această regiune cu energii ciudate s-au stabilit,cândva, niște ființe venite poate din alte lumi, posesoare ale unor tehnologii înaintate? Stratul dearsură a fost confirmat de unii cercetători, dar nicăieri nu s-au făcut săpături arheologice. De altfel,

Fundul Peșterii este încadrat în Lista Monumentelor cu datarea în sec. XVI-XIX! În plus, se vorbeștecă în zonă sunt zăcăminte de uraniu, care au fost exploatate în secret pe vremea comuniștilor, deciregiunea e radioactivă… “Sumerienii aveau 12 zei-regi”, mă lămurește fata. “Când între ei se năşteaun alt zeu, cel mai bătrân trebuia să plece. Iar Luana, e atestat, a fost unul dintre regii Sumerului,

 prediluvian, al treilea la număr. De altfel, numele acesta e străin de noi, nimeni nu îl poartă, el aparedoar în legendă”. O las să continue, dar pentru mine e parcă prea mult. Am pătruns dintr -o dată într -olume fantastică, dar care e pe jumătate aievea: “tăbliţa” sumeriană de la Policiori, scrierile ciudate de

 pe Br oscaru, povestea regelui Luana, carele şi trâmbele de foc, florile uriașe de pe dealul Martirei… 

Inscripţia de pe Turtudui 

Tăbliţa de la Policiori 

Liniștea de pe Turtudui e tot mai stranie. Diana povestește, povestește, iar când ajungem sus, se  oprește brusc. Priveliștea iți taie respirația. Şi nu doar pentru o clipă. Este atât de ciudată atmosfera,încât mă tem că dacă aş respira, s-ar isca cine știe ce grozăvie din senin. “Mă gândesc la disparițiile

acelea din poiana Cozanei, de la Tiharia, deasupra Fundului Peșterii, unde pe vremuri domnea Luanasi a avut loc atacul acela”, îmi spune Diana după câteva clipe de pauză. “Știți, acolo au dispărut înanii ’80 doi băieţi. Doi frați. Au dispărut, pur si simplu, şi nu au mai apărut niciodată! Te apuca  răcorile. Dacă dispărem şi noi? Eu ca eu, da numa dumneavoastră să nu dispăreți, că nu știu cum maidau eu faţă cu domnul Nica!”, spune fără urmă de zâmbet pe chip. “Nu -i de gluma!” Ne apucăm săcăutăm inscripția. Sunt zeci de colți stâncoși, şi pe oricar e dintre ei s-ar putea găsi scrierea căutata. O

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 14/33

luăm în direcții diferite, în timp ce Diana îşi reia firul vorbirii. O aud depărtându-se, vorbind tare, caşi cum s-ar teme de cețurile albastre sau de intensitatea azurului, care, zic unii, poate favorizateleportarea. La un moment dat, tace brusc. Trec minute lungi şi nu o mai aud. O caut printre pietre,mă duc în direcția în care a mers şi ea, o strig pe nume. Nu primesc nici un răspuns. De jur -împrejur,doar eternitate. Pentru o clipă, am sentimentul că am  pășit în alt tărâm. E o liniște absolută, iar faptulcă nu o aud pe fată vorbind mă neliniștește. “A dispărut Diana”, îmi zic, pe jumătate amuzată, pe

 jumătate îngrijorată. Reiau căutările şi o găsesc așezată pe jos, lângă o piatră înaltă, frumos fasonată,doborâtă la pământ. Stă şi copiază într -un caiet inscripția. Răsuflu ușurată. Arunc o privire pe scriereşi decretez scurt: “sunt chirilice”. “Nu sunt chirilice”, răspunde ea calmă şi absorbită. “E o scriere

autohtonă. Par a fi chirilice, dar sunt şi semne care nu există în alfabetul chirilic. De fapt, alfabetulchirilic derivă dintr -un alfabet de-al nostru, autohton.” “Pi Pascul”, citește repede, pe primul rând.Apoi, sacadat, pe litere: “e-s-t-h-a-i-r-a-t-u d-o-g-a-v-b-u-i-l-i. Ce o fi însemnând?” 

O zână în ţara piticilor 

Mă uit uimită la fata asta care are doi copii, păzește vacile şi trudește pământul, dar citează înlatinește din Ovidiu şi, deși are doar studii medii, ar putea în orice moment să -şi dea un doctorat în“luanologie”, fiindcă știe absolut tot ce s-a scris vreodată despre toate schiturile, bisericile, așezărileşi întâmplările din Ţara Luanei. Multe le-a învățat de la soții Nica, multe le-a citit în cărți, altele le-avăzut la faţa locului şi a înţeles singură legăturile dintre lucruri. Fără computer, fără internet, fără

 posibilităţi. Doar din pasiune. O întreb cum a pătruns în lumea asta, a basmului, care se împletește cuistoria. “Am rămas orfană de tata de mică, şi mama s-a chinuit să mă crească singură, cum a putut. Eaera tare mare iubitoare de istorie şi citea mereu. Seara îmi spunea povesti. Niciodată nu mă săturam,o puneam să mi le repete iar si iar… Mama a făcut ca lumea în care am crescut să mi se pară de

 basm. Când mă uitam pe fereastră, la marginea pădurii, se vedeau saivanele, ca niște căsuţe mici,crescute din pământ. Mama spunea că alea sunt casele piticilor, şi că acolo este tărâmul lor. Cândmergea după lemne în pădure, mă punea să stau ascunsă sub frunze, ca să nu-i trezesc pe pitici. Așaam crescut, cu poveşti, iar când am ajuns mare, nu mi-a fost ușor sa mă înfrunt cu realitatea. Mama amurit, dar am rămas de la ea cu pasiunea pentru istorie şi cu bucuria poveștilor.” 

Epilog Plec de la Colți înainte de răsărit. Luna e încă sus. Ies din sat şi intru pe drumul pustiu de pe dealulBurduşoaia. Norii se zvârcolesc deasupra pământului sărac, lipsit de vegetație. Trec minute lungi,drumul spart se curbează pe lângă stânci, se întoarce, se încovoaie, colbul lui îmi învăluie mașina.Sunt singură, între beznă şi lumină, la hotarul dintre Ţara Luanei şi lume. Câinele costeliv e tot acolo,în bălțile murdare. Priveliștea pare că se repetă la nesfârșit, la fiecare cotitură. Îmi pare că trece oveșnicie. Nu mai știu pe ce lume sunt, pe lumea mea, sau în lumea patriarhului Luana. Îmi trec  prinfaţa ochilor chipuri de pustnici daci gârbovi, aplecați deasupra pietrelor pe care migălesc scriericiudate, şi Văvălucile, poate ființe de abur ce cântă șuierat prin văi, şi aud dangăt de clopote veninddin adâncuri… Se zăresc, în sfârșit, primele case. Trec podul şi cotesc la stânga, spre Cislău. Dintr -o

dată, îmi dau seama că e lumina: a răsărit soarele. 

De la chiliile rupestre, E.T., U.F.O., teleportări şitrovanţi, către un posibil fost război nuclear!

Poveştile cu extratereştri şi cu nave spaţiale din alte lumi, arhicunoscute la finele primuluideceniu al mileniului trei a înflăcărat deseori imaginaţia amatorilor de senzaţional şi aoamenilor simpli. În ultimii ani, pe lângă cele câteva relatări petrecute în anii de dinainte şiimediat după revoluţie, prezentate au fost lansate şi ipoteze ale unor dovezi paleoastronautice

 în zona judeţului Buzău.

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 15/33

 

Pe scurt, este vorba de urme foarte vechi ale călătorilor veniţi de pe alte planete din spaţiulgalactic păstrate prin desene şi legende locale în diferite localităţi ale judeţului Buzău. Buzăul,pe harta călătorilor din alte lumi. Diana Gavrilă, licenţiată în istorie, s-a născut în comunaColţi, în apropiere de zona Bozioru-Ulmet, celebră pentru povestirile cercetătorului îndomeniul paranormalului, Vasile Rudan, făcute în anii 80. De câţiva ani, a făcut pasiune pentruistoria locului care ar fi presărată cu poveşti şi  legende în care  îşi fac apariţia care misterioasede foc care seamănă izbitor cu nave spaţiale extraterestre sau OZN-uri raportate în ziua de azi.

În urma cercetărilor pe care le-a făcut de peste 20 de ani în tradiţia orală a zonei, istoriculspune că a ajuns la nişte date cel puţin şocante care ar confirma existenţa unui adevărat muzeude paleoastronautică în aer liber. Pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru există oformaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, în formă de OZN.Localnicii dar şi primii geografi care au rămas şocaţi când au luat contact cu aceste stânci, pele-au numit Babele de la Ulmet, pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi. În zonaBozioru, circulă numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi, cum că aici ar fi existatȚara Luanei, care era populată de extratereştri şi chiar relatări despre dispariţii misterioase.“Nu afirm că Buzăul a fost dintotdeauna un aeroport al extratereştrilor dar până şi legendaŢării Luanei invocă astfel de prezenţe neobișnuit de stranii. În teren se poate proba acestaspect făcând o vizită în zona Ulmet-Bozioru unde pe culmea din spatele satului se profileazăforme ciudate care seamănă cu OZN-uri pietrificate”, adaugă Diana Gavrilă. Poveştile cu aurăde „science fiction” au început să circule încă din anii 80, după ce ar fi avut loc dispariţii straniiale unor străini care au fost învăluiţi într-o ceaţă albăstruie. Oamenii cred că străinii au fostpedepsiţi după ce au cutezat să pună piciorul   în tainicele ţinuturi ale luanilor. În zona Bozioru,mai circulă şi numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi care ar fi existat în ŢaraLuanei .“Legendele povestite de bătrânii din sat spun că peste înălţimile Buzăului domnea, cumii de ani în urmă, un rege bătrân numit Luana. E vorba de un bărbat şi nu de o femeie, carear fi fost al treilea rege al pământului.

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 16/33

 

Povestea acestor vremuri apuse spune că nişte vrăşmaşi ai Țării Luanei au venit în care de foc, îmbrăcaţi în costume de metal şi au doborât soarele Luanei care forma ceva ca un scutenergetic ce proteja cetatea si întreaga zonă. Pe pereţii grotei de la Fundul peşterii apar deseneale unor arme ciudate din care ies raze iar la Policiori apare o tăbliţă cu o scriere necunoscută.Cred că este vorba de ceva remarcabil care aşteaptă să fie studiat mult mai bine”, a mai spusistoricul Diana Gavrilă. 

Fenomenul OZN studiat încă din anii 70 de un celebru pilot buzoian 

Poate cel mai celebru ufolog pe care l-a avut vreodată Buzăul a fost regretatul pilot devânătoare Doru Davidovici, un susţinător fervent al paleoastronauticii şi al OZN -urilor. Eltrata în cartea sa, „Lumi Galactice”, o serie de teorii asupra existenței și implicațiilorcivilizațiilor extraterestre în lumea terestră. “Este greu sa descifrezi logica unor civilizațiiterestre anterioare, chiar daca exista numitorul comun al aceleiași planete; cum să pătrundemlogica unor semeni veniți absolut din  afară? Poate suntem înconjurați, ne împiedicămliteralmente de urme, semne, mesa je lăsate de cei veniți de departe –  atât doar că nu știm să lerecunoaștem. Poate –  spun unii –  noi înşine suntem un asemenea mesaj. Şi atunci când am pusmana, în sfârșit, pe o urma tulburătoare, nu știm să o interpretam cum trebuie, pentru că nuputem deosebi partea de întreg”, scria în cartea sa, “Lumi Galactice”, regretatul DoruDavidovici. El a observat cu proprii lui ochi evoluţia complicată a unui OZN undeva la sud deBucureşti, observaţie confirmată şi de staţiile radar din zonă. Apoi, la 20 aprilie 1989, avionulpilotat de Davidovici s-a prăbuşit inexplicabil la revenirea pe pistă, iar pilotul scriitor şi -apierdut viaţa. Comisia de anchetă n-a finalizat niciodată cercetarea împrejurărilor

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 17/33

accidentului. Experţii s-au declarat neputincioşi în a explica prăbuşirea de la 1000 de metri aunui asemenea pilot experimentat. 

Au vizitat OZN-urile Buzăul? 

Nouă militari aflaţi la bordul a trei elicoptere au trăit cu două decenii în urmă un adevăratcoşmar, după ce au fost hărţuiţi de o navă extraterestră. Autorităţile de la acea vreme auinterzis orice discuţie despre acest subiect sensibil. Un fost pilot de vânătoare de la unitatea dinBobocu a ales, la finele anului trecut, să facă o mărturisire în exclusivitate pentru

stiridebuzau.ro, despre o întâmplare bizară petrecută acum 20 de ani în spaţiul aerian al judeţului Buzău. Povestea începe într-o noapte de noiembrie a anului 1992, când trei elicoptereplecau într-un zbor de noapte spre Mizil via Urziceni. Zborul părea că decurge fără problemeiar piloţii celor trei aparate îşi mai aruncau din când în când câte un ochi către maşinile carecirculau la acea oră spre Urziceni. La un moment dat, liniştea din carlingă a fost spulberată deun eveniment pe care piloţii îl văzuseră doar în filmele SF: “Am încremenit cu mâna pe manşăcând am văzut brusc că vine din stânga noastră o sferă luminoasă de culoare roşu aprins carenu-şi schimba culoarea. Avea un diametru imens, de aproape 20 de metri. S -a apropiat de noila vreo doi kilometri şi nu făcea niciun zgomot, nu lăsa nici o dâră de fum. Apoi a început săzboare în paralel cu elicopterele la aceeaşi viteză de 150 de km pe oră”. Obişnuit cu senzaţiilefalse în zbor şi cu tot felul de iluzii optice, comandantul Smoleanu nu-şi poate explica

fenomenul pe care l-a trăit în urmă cu 20 de ani. El crede şi acum, după atâţia ani de laproducerea acestui incident, că şi-a asumat un risc când a hotărât să vorbească despre această

 întâmplare ciudată. “Nu pot să vă dau numele colegilor pentru că nu-mi pot asuma nici un riscpentru ei. Eu am ales să vorbesc pentru că nu înţeleg nici acum de ce a fost atâta secretomanievis a vis de acest incident”, îşi încheie interviul comandorul Marcel Smoleanu. 

Secretul ascuns de la Mărăcineni 

La Buzău, un fenomen la fel de ciudat a fost semnalat în  anul 1987 în satul Căpăţâneşti, dincomuna Mărăcineni, când mai multe OZN-uri şi-au făcut apariţia în plină zi chiar în timp ce

zeci de elevi şi mai mulţi profesori se aflau în practică agricolă. În toamna lui 87, patru sfereargintii ar fi plutit mai mult de 90 de minute deasupra lanurilor de porumb din Mărăcineni, iarla un moment dat, unul dintre vehicule ar fi aterizat după o manevră complicată. Martori aibizarului fenomen petrecut pe câmpurile de la marginea satului Căpăţâneşti au fost mai mulţiprof esori şi zeci de elevi ai şcolii din localitate care se aflau în luna septembrie la cules deporumb. Florentina Sohan (Iuga) era pe vremea aceea elevă în clasa a opta şi se afla alături decolegii săi în practică agricolă la cules de struguri. Ea povesteşte că amintirea celei zileneobişnuite a urmărit-o toată viaţa.“La un moment dat, am văzut un obiect strălucitor pe cerca o minge de foc din care s-au separat alte sfere mai micuţe. Făceau nişte manevre foartecomplicate şi trimiteau ca nişte semnale luminoase şi noi, copiii, eram foarte uimiţi deşi nuauzisem de OZN-uri. Unii erau emoționați, alţii doar speriaţi. Unul dintre obiecte era mai mare

şi emitea o lumină care pulsa. Un profesor a avut curajul să se ducă în zona în care părea că arfi aterizat unul dintre aceste obiecte. De atunci, am rămas cu convingerea că există civilizaţiiextraterestre şi sunt convinsă că acele obiecte au fost OZN-uri şi nicidecum baloane meteo sauavioane”, povesteşte Florentina Sohan (Iuga). Nicolae Pogonaru este profesor de  franceză laşcoala generală din Căpăţâneşti din anul 1978 şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.Martor şi el la acest incident de gradul trei, profesorul buzoian spune că a rămas profundmarcat de această întâmplare. “Am rămas cu o obsesie, legată de astfel de fenomene. S-a

 întâmplat în zona Căpăţâneşti, la capătul uliţei de la cuibul de barză. Am început treaba pe laora 10 dimineaţa, copiii culegeau struguri şi neavând ce face, mă plimbam şi mă uitam pe cer.Deodată am văzut ceva ca un fulger pe cer, care a dispărut după câteva secunde. Prima dată nuam vrut să zic nimănui nimic să nu se interpreteze altceva”, povesteşte Nicolae Pogonaru.

Dascălul buzoian este singurul care a avut curajul să plece la locul aterizării. “Nu a avut curajnici unul dintre cei prezenţi să meargă până acolo şi atunci m-am dus singur. Am luat-o pe josşi am mers vreo 3 kilometri până am ajuns la faţa locului. Până să ajung acolo am trecutprintr-un lan de porumb, care avea toate spicele pârlite de o căldură foarte mare pe câteva sutede metri pătraţi. La un moment dat, am ajuns pe o planaţie de lucernă unde am descoperit un

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 18/33

cerc mare de jur împrejur, cu trei găuri cu diametru cam de 2 metri.” El mărturiseşte căautorităţile comuniste au intrat în alertă maximă şi au interzis luni de zile accesul în zona cupricina. (Sursa: romaniamegalitica.ro) 

Unic în Europa şi în lume, paradisul de la Aluniş, osândit deignoranță şi nepăsare 

Schiturile din ținutul chihlimbarului 

Dacă ar fi să numesc un loc în care să evadez după o perioadă obositoare sau dacă imaginar aş dori săgăsesc o imagine care să mă liniştească există doar un singur cuvânt care mi-ar îndeplini aceastădorinţă –   Aluniş. Considerat de unii leagănul al creştinătăţii din România, numit de alţii Athosulromânesc, numele ansamblului rupestru de la Aluniş-Nucu-Bozioru, din judeţul Buzău, nu spunemultora dintre turiştii de la noi din ţară mare lucru. De ce? Dincolo de lipsa publicităţii, a informării(întrucât nu există un ghid turistic oficial) şi de greutatea cu care se poate ajunge la multe dintre ele(o parte dintre locuinţe sunt ascunse în pădure), nici chiar autorităţile nu încearcă să le ofereadevărata preţuire de care un astfel de ansamblu ar avea nevoie. 

O sălbăticie divină

În trecut, pentru a se proteja de  pericole, cât şi pentru a se apropia de Divinitate, oamenii au căutatcele mai ascunse locuri, uneori chiar şi în adâncurile pământului. Astfel au luat naştere pe teritoriulromânesc bisericile şi schiturile rupestre, unele dintre ele fiind părăsite de mu lt timp, altele existândchiar şi azi. Aşezările rupestre sunt situate în general în locuri în care se poate pătrunde cu dificultate,vechii sihaştri dorind astfel să fie mai protejaţi şi mai puţin tulburaţi de cei din lumea laică. Aici, înadâncurile munţilor, în nişte locuri predestinate parcă reculegerii sufleteşti şi meditaţiei, primii

creştini s-au simțit mai aproape de Dumnezeu. Munţii Buzăului, respectiv zona Aluniş-Nucu-Bozioru, ascund aproximativ 30 de locuinţe rupestre între care cea mai cunoscută este biserica dinsatul Aluniş, care funcţionează de peste 700 de ani, fiind una dintre puţinele locaşuri săpate în piatrăîn care încă se mai slujeşte. Se pare că a fost săpată în piatră pe la 1274 -1275 de către doi ciobani,Vlad şi Simeon. Legenda spune că unul dintre cei doi ciobani a avut un vis în care a fost îndemnat săsape în piatră unde se află azi biserica de la Aluniş pentru că acolo va găsi o icoană. Acesta ar fi găsiticoană şi apoi cu ajutorul celuilalt cioban ar fi săpat biserica. Chiar dacă  avem de a face doar cu o

 poveste este cert că pe la 1351 biserica exista şi funcţiona drept schit de călugări, deşi cercetărilespecialiştilor indică posibilitatea apariţiei acestui ansamblu în secolul IV. Până în 1871 situaţia arămas neschimbată, de atunci însă aceasta este biserica satului Aluniş purtând hramul “TăiereaCapului Sfântului Ioan Botezătorul”. De obicei, când intru în curtea unei biserici de ţară, unde

cimitirul înconjoară locaşul, trăiesc sentimentul „memento mori”, însă aici, nu bucuria păgână a unuicimitir vesel, ci liniştea şi pacea divină se pogoară pe ramurile brazilor ce străjuiesc intrarea în

 pridvorul de lemn. Parcă fiecare liturghie oficiată aici are un liant cu mult mai puternic decât înoricare alt lăcaş cu divinitatea. 

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 19/33

Cum dispare eternitatea

Pe lângă chiliile neamenajate ce pot fi văzute în apropierea bisericii, amintim şi alte locuinţe ce sunt puncte de reper în istoria ansamblului: Fundul Peşterii, Agatonul Nou, Agatonul Vechi, Chilia luiDionisie Torcătorul, Peştera lui Iosif, Piatra Îngăurită, Peşterea Gura Tătarilor, Uşa Pietrei etc. Deşitoate locuinţele sunt încadrate pe bună dreptate în lista monumentelor istorice în clasa A deimportanţă povestea celor mai multe dintre aşezări este complet necunoscută. De fapt unele dintre eleascund amănunte încă necunoscute despre vechile civilizaţii. Din punct de vedere istoric, fiecare schit

care compune ansamblul este un reper al unei perioade îndelungate, unele datând din secolul al VI-lea î.Hr., altele din perioada creştină sau din creştinismul timpuriu. „Fundul Peşterii”, mai cunoscut şica schitul „Peştera”, este cel mai important din zonă din punct de vedere istoric. Lăcaşul a fostamenajat şi locuit în secolele VI –   IV î.Hr. şi refolosit în evul mediu timpuriu de către călugăriicreştini. Pe pereţii schitului se află incizate săbii scurte de tip „akinokes”, specifice sciţilor şi perşilor,desene ce datează din anul 2000 î. Hr. şi sunt probabil unice în Europa şi în lume. Dacă unelelocaşuri amintesc de începuturile creştinismului, din secolul IV precum Biserica (peștera) lui Iosif,altele precum cele două Agatoane sunt mărturii ale vieţuirii sihaştrilor în secolele XVI-XVII.Impresionantă este chilia lui Dionis, chilie săpată în piatră, la intrarea căreia se ajunge cu o scară . Cutoate acestea, lipsa unui ghid turistic în zonă le face greu accesibile vizitatorilor. Necesitatea unei

 persoane responsabile în zonă este cu atât mai acută cu cât s-au înregistrat agresiuni asupra aşezărilor

rupestre: o parte din pereţii schitului „Peştera” au fost coloraţi cu spray-graffiti, fapt ce faceimposibilă descifrarea mai multor însemne. 

Potenţial maxim, exploatarea la pământ

Potenţialul turistic al vestigiilor rupestre din zona Bozioru –  Aluniş nu este exploatat, din păcate, lanivelul său maxim deoarece lipsesc traseele turistice, însemnările, indicatoarele şi chiar promovarea

 profesională a acestor locuri. În zona Aluniş, unde sunt peşterile rupestre, pentru a ajunge, deexemplu, la peştera lui Dionisie Torcătorul, precum şi la celelalte obiective, turiştii trebuie să treacă

 prin curtea unor săteni, fără a beneficia însă de vreun semn turistic adecvat, după care să se ghideze.

Într-o postare a celor de la turismbuzau.ro, singurii care au încercat să facă un fel de ghid turisticvirtual al aşezărilor, aceștia atenţionau că „zona e sălbatică şi foarte vastă, iar adesea marcajele şihărţile se dovedesc inutilizabile. E greu de ajuns cu ajutorul GPS -ului. Telefonia mobilă nu acoperădecât zonele de culme, aşa că este extrem de riscantă o asemenea încercare. Sunt zeci de kilometri destrăbătut doar pe jos în condiţii grele. Din ce cunoaştem există câteva persoane care pot face serviciulde călăuză, dar nu ştim în ce condiţii.” Chiar dacă multe aşezări rupestre sunt în pădure, departe deorice drum, ceea ce descurajează mulţi turişti, la biserica de la Aluniş s-ar putea ajunge în condiţiifoarte bune. S-ar putea, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Principala ruta către zona Colţi-Aluniş este dinBuzău pe Drumul Naţional 10 spre Braşov, în localitatea Pătârlagele (la aproape 60 km de Buzău)există un indicator la dreapta spre un drum județean ce duce spre localitate Colţi. De la Colţi laAluniş, cei aproape 7 km este un drum comunal, care la prima ploaie se desfundă. Interesant e faptul

că acest drum comunal a fost reabilitat din fonduri SAPARD şi inaugurat în 2004. Drumul suferăîncontinuu lucrări de reparaţii, în principal datorită traficului cu utilaje de mare tonaj realizat de ofirmă ce se ocupă cu exploatarea forestieră în zonă. Nici drumul de la Pătârlagele până la Colţi nu emult diferit, astfel că după o zi ploioasă, cei aproape 15 kilometri pot deveni o piatră de încercare

 pentru mulţi şoferi. Atât primarul din localitate, cât şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău nu

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 20/33

au dispus măsuri în zonă, cu toate că localnicii au făcut mai multe sesizări în acest sens. Aşadar,accesul către vestigiile rupestre nu se poate realiza în condiţii civilizate. Pe ştabii Direcţiei deCultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Buzău nu i-am putut găsi pentru până luni seară, când a apărutmaterialul de faţă, ne-a contactat directorul de acolo doar în cursul zilei de marţi, când a făcut o sumăde precizări cu privire la acest subiect. „Voiam să vă întreb care este importanţa bisericii rupestre dela Aluniş şi a celorlalte aşezări din zonă şi ce s-a făcut acolo pentru promovarea turistică? Din cecunosc drumurile nu sunt chiar foarte bune şi că se ajunge foarte greu.” „Am înţeles, pentru punereaei în valoare.” „Nu ne interesează doar punerea în valoare a monumentului, ci şi modul în care s -afăcut.” „Ştiu că s-a făcut o pensiune în zonă (construcţia a început prin 2008 n.r.), care nu respectă în

totalitate legislaţia… În primul rând e prea aproape de biserică, care este un monument de patrimoniuşi apoi, nici din punct de vedere moral nu e binevenită o crâşmă (pentru că terasa pensiunii este ocârciumă) lângă o biserică, nu-i aşa?” „Am înţeles. Această informaţie nu o aveam, mulţumesc că mi-aţi adus-o la cunoştinţă.” „O să facem o investigaţie în sensul acesta şi vom căuta o rezolvare. „Există

 plăcuţe sau indicatoare ca să ajungem mai uşor?” „Din partea Direcţiei de Cultură este mai greu să punem indicatoare pentru că este nevoie de aprobarea Consiliului Judeţean. Consiliul Judeţean artrebui să ne ajute în sensul acesta. Noi am pus semne doar pe clădirile monument.” „Dar un ghidturistic există pentru zona respectivă?” „Din câte ştiu eu, de un an şi ceva s -a înfiinţat la nivel deConsiliu Judeţean o Direcţie de Turism, de punere în valoare a zonelor de atracţie din judeţ. Sunt şi eila început, am înţeles că au făcut aşa ceva pentru câteva zone, dar pentru zona asta nu am văzut să fireuşit să facă cineva un ghid turistic.” „Din ce ştiu eu lucrurile stau în la modul următor, puteţi să îmi

confirmaţi sau nu: până la Aluniş poţi să ajungi cât de cât cu maşina, deşi faci vreo 15 km într -o oră.Distanţa e calculată de la Pătârlagele (de când se iese de pe DN 10) până la acolo. Ce -i drept existăcâteva indicatoare. E cam greu drumul, dar merge cât de cât. Până aici suntem de acord, dar lacelelalte aşezări rupestre precum Dionisie Torcătorul, Peşterea lui Iosif, cele două Agatoane existăindicatoare?” „La aşezămintele rupestre e foarte greu, acolo se poate ajunge cu piciorul sau cu calulşi necesită destul timp. Şi nici nu se va putea realiza un drum, e mai greu.” „Aţi fost vreodată acolo?„Am fost. Tatăl meu s-a născut în zonă şi am fost de mai multe ori acolo. Dacă sunteţi buzoian atuncicu mare plăcere de ce să nu ne întâlnim odată şi încercăm să facem o colaborare. Numai că din

 punctul acesta de vedere ne-ar mai trebui şi ceva sprijin, pentru că, din nefericire, în ultimul timp,Direcţia de Cultură este puţin limitată atât din punct de vedere material, cât şi din punctul de vedereal activităţilor. Avem angajaţi puţini, ne descurcăm destul de greu. Dar este o zonă deosebită în care

şi noi, în colaborare cu Direcţia de cultură de la Galaţi vrem să facem un reportaj, şi alte câteva idei,doar că nu prea sunt sponsori şi finanţatori pentru ele. Dar o să verific informaţia pe care ne-aţi oferit-o şi vă mulţumim pentru ea, aceasta cu aşezarea unei cabane lângă biserica de la Aluniş.” 

Termopane la Aluniş 

„Voiam să vă mai întreb un lucru: am găsit o informaţie, infirmată de unii, potrivit căreia s -ar fi pustermopane la Biserica de la Aluniş?” „Informaţia dumneavoastră este reală, dar este veche. Într -adevăr acolo pentru protejare, cineva a montat nişte geamuri termopane, dar după ce Direcţia a luat

atitudine şi la indicaţia Arhiepiscopiei Buzăului acestea au fost înlocuite cu ferest re din lemnnormale. Deci, nu mai există această problemă. A fost într -adevăr, dar a fost rezolvată.” „Vămulţumesc mult pentru informaţii. 

Şi când pornim de la zero, tot greşit plecăm

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 21/33

Pe vremea când am mers prima oară la Aluniş, prin 1999, nu aveai unde să înnoptezi acolo. Puţinelecase cu aspect sărăcăcios şi o crâşmă completau imaginea satului. Lucrurile s-au modificat în ultimii3 ani. O altă ameninţare pentru aşezările rupestre de la Aluniş este reprezentată de ridicarea unorimobile în ariile protejate. Micii antreprenori nu lipsesc de acolo de unde s-ar putea face un mic

 profit. Deşi ei reprezintă un factor dinamic în stimularea economiei locale, care ar trebui încurajat,aceştia ar trebui făcuţi să înţeleagă faptul că pierderea monumentului respectiv, duce la falimentulafacerii sale. Astfel, în satul Aluniş, un localnic a ridicat o pensiune în zona de protecţie, fără să aibăavizele necesare. Cu toate că Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Buzău s-asesizat în acest sens, nu au fost întreprinse măsuri împotriva celor care au încălcat legislaţia în

vigoare şi au construit în zonele protejate după bunul plac. Poate ar fi fost bine ca această pensiune,de altminteri frumoasă în peisaj, să nu fie chiar poartă în poartă cu o biserică veche de sute de ani.Mă gândesc dacă nu ar fi mai bine pentru acel loc să rămână departe de traseele turistice clasice, de

 publicitate şi de mii de turişti veniţi să se îndoape cu mici şi bere pe pajiştile din împrejurime. Apoiîntre două sticle să intre să vadă chiliile şi biserica sau chiar mai rău, să strice ceea ce natura nu aîndrăznit. Şi totuşi deja frumuseţea locului atrage suficient de mulţi oameni încât unica şansă, camăcar o parte din atmosfera divină să se păstreze, ar fi investiţia umană în  conservare şi prezervare aacestei arii. (Sursa: adevarul.ro) 

Blestemul chihlimbarului

Bogaţii săraci

Asta e de când lumea soarta locuitorilor comunei buzoiene Colţi. Pământ bogat în pietresemipreţioase, dar cu oameni care îl stăpânesc scrâşnind din dinţi şi ducându-şi viaţa de pe o zi pealta. Am ajuns în locul în care o legendă spune că ciobanii din Mioriţa au săpat o biserică. În piatră.Tot acolo e şi un “bloc” vechi de 2.000 de ani, cu 29 de “apartamente”. Şi am aflat multe lucruridespre chihlim bar. Sunt galerii de sute de metri, ca nişte degete umblând prin trupul munţilor, din

 perioada interbelică. Au fost lăsate baltă pe vremea comuniştilor. Localnicii mai sapă şi azi dupăambră, s-o vândă turiştilor. Am stat de vorbă cu oamenii. Se plâng că sunt săraci. Dar cum să fii sărac

dacă pământul de sub picioarele tale e plin de pietre semipreţioase şi de urmele unui trecut fabulos?Sunt atât de multe legende, poveşti de viaţă, locuri care trebuie descrise. Şi toate într -un spaţiurestrâns, la Colţi. O  localitate cu vreo 1.300 de oameni, majoritatea bătrâni. Ce să mai zici că nuexistă indicatoare, pe şoseaua de la Buzău spre Braşov, care să-ţi arate clar pe ce drum s-o iei spresălaşul Luanei. Doar o tablă ruginită, în oraşul Pătârlagele, pe care abia poţi să citeşti ceva desprecolecţia de chihlimbar, până la care mai ai de mers vreo şase kilometri. Se spune de multe ori căRomânia e minunată, dar n-o cunoaştem. Regula se aplică perfect în partea asta de ţară. Din centrulcomunei mai ai de mers încă şase kilometri până în satul Aluniş. Acolo e “blocul” chiliilor. Mă referla cele 29 de “apartamente”. Au fost săpate în stâncă, unul deasupra celuilalt. Închipuiţi-vă un muntedin piatră “înţepat” în diverse locuri. Bat la “uşa” de la parter. Intru. Două camere, un pat din piatră,ferestre mici, un coş. Multe dintre inscripţiile din aceste scobituri nu au fost descifrate nici până înziua de azi. Tot la baza masivului e şi biserica. Se spune despre ea că ar fi fost făcută de doi ciobani,Vlad şi Simion, în jurul anului 1200. Iar cei doi ar fi fost chiar din Mioriţa. Ei au ajuns acolo şi auvisat într-o noapte că în muntele acela ar fi icoana Maicii Domnului. Şi au săpat, au tot săpat. Nu seştie dacă au găsit vreodată ceea ce căutau. În faţa cavităţii a fost ridicată mult mai târziu o prelungiredin lemn a lăcaşului de cult. 

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 22/33

Fata căzută din cer

Colţenii ştiu că pe locul în care şi-au ridicat ei casele a fost cu mii de ani în urmă Ţara Luanei. “Sezice că Luana era o fată foarte frumoasă, care a căzut din cer şi s-a îndrăgostit de un om din acestelocuri. Tot ea i-a învăţat pe localnici să-şi sape chiliile de pe Culmea Martiriei, să se ascundă acolo învremuri grele, dar şi medicina ori scrisul”, aflăm de la custodele Muzeului Chihlimbarului din Colţi,Viorica Nica. Dar mai e şi altă legendă. Bătrânii mai ştiu şi azi de berbecul cu lâna de aur. Se spunecă argonauţii l-ar fi căutat în Ţara Colhideei. Curios e că povestea asta face parte din mitologiagreacă, dar, în vremuri îndepărtate, zona chihlimbarului de Buzău s-ar fi numit Colhi, de unde a venit

 povestea Colhideei. Exista o tradiţie care s-a pierdut în negura vremurilor. Se spune că strămoşiicolţenilor purtau la gât o bucată mică de ambră, să le aducă noroc. La nuntă sau la botez, localniciiofereau copilului ori mirilor, după caz, o fărâmă din bogăţia pământului. Dar lucrurile sunt şi maiserioase.

Boli tratate cu ambră

Muzeul de la Colţi 

După milioane de ani în care s-a transformat din răşină de brad în piatră, chihlimbarul ar avea chiar şi proprietăţi curative. Ca să nu se lege de ei tot felul de boli, ţăranii dizolvau praf de ambră în alcoolsau în apă. Lumea credea că te poţi vindeca de bolile de stomac, de rinichi, de ficat, de inimă sau aleaparatului respirator. “Se pare că nu sunt doar legende. Eu am cunoscut cu mulţi ani în urmă un

 bătrân care s-a tratat cu ambră şi a reuşit în acest fel să elimine pietrele de la rinichi”, aud de laacelaşi specialist al muzeului din localitate. 

Pipa de chihlimbar a lui Stalin

Mă întâlnesc cu un bătrân. Se supără când aude de vremurile vechi, pentru că din munca lui s-a lăfăitStalin. Iată povestea lui Gheorghe Cristian, om la 82 de ani. S-a întâmplat în 1951. Activiştii aflaseră

că bărbatul avea o piatră rară de ambră, de 200 de grame. “Au venit şi au luat -o când nu eram euacasă. Era de culoare galben-roşu. Au dus-o la întreprindere, au făcut din ea o pipă, iar apoi i-autrimis-o lui Stalin”, scapă omul o înjurătură la sfârşitul poveştii. “Mai întâi a fost un inginer român,Dumitru Grigorescu. El a concesionat terenul, a săpat aici mai multe galerii, de la 1924 până la 1932.S-a exploatat chihlimbarul, care la vremea aceea era echivalentul aurului. Apoi au venit olandezi,nemţi. Pe urmă au venit comuniştii, care au mai exploatat minele până prin 1968, apoi le -au închis.Toţi au luat de aici cât au putut. De noi nu le-a păsat. Noi nu ne-am ales cu nimic.”, încheie omul

 povestea chihlimbarului de la Colţi. „Pipa lui Stalin a fost făcută din chihlimbarul găsit de mine…”, amai adaugă el îngândurat. 

Ambra de Colţi, unică în lume

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 23/33

 

Căutători de chihlimbar 

A fost dovedit ştiinţific, încă din 1902, prin lucrarea de doctorat a savantului Gheorghe MunteanuMurgoci, că ambra sau rumanitul de la Colţi, unic în lume prin culoarea sa neagră, este chihlimbar,nu tămâie, aşa cum au crezut multă vreme ţăranii din partea asta de ţară. Dintre cele 162 de nuanţe deambră cunoscute în lume, piatra de culoare negru-verde este cea mai valoroasă. Un gram de

chihlimbar românesc neprelucrat ajunge azi la 80.000 de lei vechi, în timp ce o bucată şlefuităaproape că îşi dublează valoarea. Foştii mineri colţeni au murit de mult, aşa cum s-au stins şi rostariisau şlefuitorii de chihlimbar. Localnicii mai caută şi azi ambră. După ploaie, piatra se spală, iarrumanitul e văzut de ochii ageri ai celor care ştiu cum să descifreze tainele pământului. Vedem înmulte locuri “muşcătura” târnăcopului. Zăcământul de chihlimbar se găseşte chiar şi la suprafaţa

 pământului. Aşa că bătrânii din zonă, cu pensii mici, de agricultori, încearcă să-şi mai rotunjeascăveniturile. Unii ne-au spus că mai vin prin comună tot felul de aşa-zişi turişti şi bat din poartă în

 poartă. Întreabă cine are rumanit de vânzare. Dar nimeni de la Colţi nu s-a îmbogăţit până acum, desute de ani încoace. O fi, cum ne-a zis o femeie,  blestemul chihlimbarului. Să te naşti pe un pământ

 bogat, dar să mori sărac. 

Chihlimbarul negru şi furnica 

Furnica transformată în podoabă 

Asta e de când lumea soarta locuitorilor comunei buzoiene Colţi. Pământ bogat în pietresemipreţioase, dar cu oameni care îl stăpânesc scrâşnind din dinţi şi ducându-şi viaţa de pe o zi pealta. Am ajuns în locul în care o legendă spune că ciobanii din Mioriţa au săpat o biserică. În piatră.Tot acolo e şi un “bloc” vechi de 2.000 de ani, cu 29 de “apartamente”. Ş i am aflat multe lucruridespre chihlimbar. Sunt galerii de sute de metri, ca nişte degete umblând prin trupul munţilor, din

 perioada interbelică. Au fost lăsate baltă pe vremea comuniştilor. Localnicii mai sapă şi azi dupăambră, s-o vândă turiştilor. Am stat de vorbă cu oamenii. Se plâng că sunt săraci. Dar cum să fii săracdacă pământul de sub picioarele tale e plin de pietre semipreţioase şi de urmele unui trecut fabulos?Sunt atât de multe legende, poveşti de viaţă, locuri care trebuie descrise. Şi toate într-un spaţiurestrâns, la Colţi. O localitate cu vreo 1.300 de oameni, majoritatea bătrâni. Ce să mai zici că nuexistă indicatoare, pe şoseaua de la Buzău spre Braşov, care să-ţi arate clar pe ce drum s-o iei spresălaşul Luanei. Doar o tablă ruginită, în oraşul Pătârlagele, pe care abia poţi să citeşti ceva despre

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 24/33

colecţia de chihlimbar, până la care mai ai de mers vreo şase kilometri. Se spune de multe ori căRomânia e minunată, dar n-o cunoaştem. Regula se aplică perfect în partea asta de ţară. Din  centrulcomunei mai ai de mers încă şase kilometri până în satul Aluniş. Acolo e “blocul” chiliilor. Mă referla cele 29 de “apartamente”. Au fost săpate în stâncă, unul deasupra celuilalt. Închipuiţi-vă un muntedin piatră “înţepat” în diverse locuri. Bat la “uşa” de la parter. Intru. Două camere, un pat din piatră,ferestre mici, un coş. Multe dintre inscripţiile din aceste scobituri nu au fost descifrate nici până înziua de azi. Tot la baza masivului e şi biserica. Se spune despre ea că ar fi fost făcută de doi ciobani,Vlad şi Simion, în jurul anului 1200. Iar cei doi ar fi fost chiar din Mioriţa. Ei au ajuns acolo şi auvisat într-o noapte că în muntele acela ar fi icoana Maicii Domnului. Şi au săpat, au tot săpat. Nu se

ştie dacă au găsit vreodată ceea ce căutau. În faţa cavităţii a fost ridicată mult mai târziu o prelungiredin lemn a lăcaşului de cult. 

ELENA CEAUŞESCU 

ELENA CEAUŞESCU 

Cabinetul 1 înfiinţase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale şi pentruantrenarea „soldaţilor para” în Munţii Buzăului. Cabinetul 2 era invidios. Aşa a luat fiinţă, dinordinul Elenei Ceauşescu, o unitate de „paranormali”, care a primit de la tovarăşa misiunidintre cele mai diverse, inclusiv de căutare a comorilor legendare. În primul rând, oameniiElenei i-au spionat pe „soldaţii para” ai gen. Ilie Ceauşescu. Apoi, căpătând anumite „abilităţi”,

au fost lansaţi în căutarea tezaurelor străvechi ascunse în misterioasele grote din Carpaţi, înspecial din Bucegi, unde se spunea că există o galerie uriaşă ticsită cu aur.  

DEPARTAMENTUL ZERO AL SECURITĂŢII

La sfârşitul anului trecut, a apărut o carte stranie, intitulata „Viitor cu cap de mort”, de RaduCinamar, care face referire la nişte descoperiri senzaţionale ale Departamentului Zero alSecurităţii, un departament cu multe zerouri, ceea ce însemna că era  foarte, foarte secret.Acesta ar fi fost înfiinţat în 1968 din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, pentru descoperirea,educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care aveau capacităţi neobişnuite, după exemplulSUA, URSS şi China, ţări foarte avansate în domeniu. Cum la vremea aceea Ceauşescu nu seavea bine cu ruşii, refuzând Moscovei sprijin în ceea ce s-a numit „Primăvara de la Praga”, s-ar fi semnat, conform autorului cărţii, un protocol cu China, protocol ce prevedea ca un anumedr. Xien, maestru în parapsihologie, să organizeze şi să supervizeze activitatea acestuidepartament ultrasecret timp de 15 ani, iar România se obliga să acorde burse de studii la 100de studenţi chinezi pe aceeaşi perioadă de timp. Autorul localizează bazele acestui Departament

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 25/33

Zero, una în „apropiere de oraşul B”, iar alta în Munţii Retezat şi aminteşte de câteva misiunisemnificative, încadrate ca „evenimente K”, cum ar fi dispariţiile de persoane din MunţiiBuzăului –  fapt petrecut în 1981 pe care le-am relatat şi noi într-un număr trecut din gazetă. Semai aminteşte şi de un sistem de detectare a „frecvenţei de vibraţie proprie fiecărei persoane,obiect sau fenomen bazat pe principiul rezonanţei”. De fapt, un aparat inventat de CarolPrzybilla şi intrat sub „protecţia”absolută a „securităţii”Elenei Ceauşescu.

MEN IN BLACK în BOZIORU

Pornind de la aceste date concrete, dezvăluite şi de alte persoane implicate la vremea respectivă în astfel de activităţi, descoperim că „evenimentele K”ale misteriosului Departament Zero alSecurităţii se confunda cu activităţile acelei unităţi de paranormali a Armatei, cu baza înMunţii Buzăului, subordonată generalului Ilie Ceauşescu. Cercetătorul Vasile Rudan, specialist

 în percepţie extrasenzorială, a lucrat sub contract strict pentru această unitate. A condusexperimente extrasenzoriale cu copii superdotaţi, iar rapoartele, fotografiile şi negativele,precum şi filmele erau predate unităţii respective. Nu avea voie să oprească nimic. La începutulanilor ’80, Vasile Rudan s-a aflat într-o situaţie de-a dreptul jenantă. Tocmai terminase unexperiment, pregătise raportul şi filmele, cum făcea de obicei, urmând să le predea. Dar,surpriză! Şi-a găsit camera unde se cazase în Bozioru –   cătunul Nucu –   devastată şi toatematerialele dispărute, în mapă fiind pusă maculatură. Cine i le furase? Norocul lui a fost că şi

cei din unitate observaseră nişte personaje foarte curioase, dotate cu jeep -uri Aro şi staţii decomunicaţie, dotări specifice Securităţii, care monitorizau activităţile din Bozioru. Cine erauaceşti „men in black”, de îşi permiteau să supravegheze o unitate ultrasecretă a Armatei, careraporta direct lui Ceauşescu?

CABINETUL 2 SPIONEAZĂ 

L-am contactat pe gen. Nicolae Pleşiţă şi l-am întrebat de Departamentul Zero al Securităţii şide preocupările paranormale ale acestuia. „N-am auzit de aşa ceva. De cei ai Armatei am auzit,dar la Securitate, nu”. Însă Elena Ceauşescu se ocupa cu chestii din astea, în cadrul Consiliului

Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică, al cărei preşedintă era. Iar prim-vicepreședinte era IonUrsu. În CNST era un departament care avea în plan cercetarea unor astfel de fenomene şiexperimentarea lor. Dar nu numai atât. O ispravă binecunoscută a acestui departament a fostmonitorizarea transcendentalilor şi vânătoarea lor, condusă de Elena Ceauşescu, prin careaceasta şi-a reglat conturile cu intelectualii care făceau parte din această mişcare”. „Săpând”mai departe, am aflat de la un colonel în rezerva care a lucrat în DSS că, într-adevăr, în cadrulCNST existau oameni care aveau în program „monitorizarea cercetărilor din sferaparanormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungând la Elena Ceauşescu. Ea ledistribuia apoi la trei subordonaţi. Doi dintre aceştia lucrau în cadrul DSS. La unul ajungeauzonele cu zăcăminte strategice –  uraniu, petrol –  descoperite prin percepţie extrasenzorială, iarla celălalt ajungeau anumite invenţii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansată.

Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarăşei”. Cu alte cuvinte, par anormalii luiCeauşescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 îi spionau şi le furau rapoartele.

CĂUTĂTORII DE COMORI

„Oamenii Elenei”, ca să-i numim aşa, invitau la discuţii cercetători care se ocupau cu efectul depiramidă, inventatori, cărora le cerea să cedeze vreo invenţie, două, oameni despre careauziseră că au capacităţi deosebite, chiar şi astrologi. De la un astfel de astrolog, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, am aflat că li se oferea un ajutor material, care era binevenit, înschimbul muncii lor. Se cuvine să amintim cercetările întreprinse pentru a detecta, pe căiextrasenzoriale, comorile legendare ascunse în grotele din Carpaţii noştri, activitate pentrucare Elena Ceauşescu căpătase o obsesie. Totul a pornit de la un raport care, printre altecalităţi ale extrasenzorialilor, o amintea şi pe cea de detectare a comorilor. Interesantăabilitate! Cel puţin, în prezent, meseria de căutător de comori este din ce în ce mai rentabilă,iar legendele abundă de relatări despre comori fabuloase. Tot prin anii ’80, tovarăşa şi-areprofilat oamenii pe un astfel de obiectiv, care presupunea cercetarea legendelor şi recrutarea

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 26/33

unor oameni cu abilităţi extrasenzoriale pentru „localizarea” comorilor, aceştia fiind mult maieficienţi decât detectoarele de metale, pentru faptul că restrâng foarte mult zona de cercetare.Dar, din cauza „vânătorii de vrăjitoare” –  transcendentalii nu mai îndrăzneau să-şi recunoascăastfel de capacităţi –   în disperare de cauză, s-a apelat şi la Vasile Rudan, care nu avea cum sănege că are astfel de abilităţi, „paranormalii”Elenei ştiind că, în Munţii Buzăului, copiiiconduşi de el descoperiseră, prin percepţie extrasenzorială, vestigii străvechi. I s -a propus sălocalizeze tezaurul unui prinţ sârb despre care legenda spunea că ar fi fost îngropat undeva,

 într-o peşteră din Mehedinţi. Cercetătorul Vasile Rudan le-a sugerat că nu poate lucra la doi„stăpâni” şi că, dacă gen. Ilie Ceauşescu îi dă voie, îi va ajuta. Dar cum să-l ceară generalului

fără să afle şi Nicolae Ceauşescu de preocupările consoartei?

LEGENDELE PELEŞULUI

Elena Ceauşescu a aflat de comorile din Bucegi datorită reginei Elisabeta –  Carmen Sylva care, în „Poveştile Peleşului”, strânsese o mulţime de relatări de la localnici şi ciobani desprefabuloasele tezaure ascunse în „inima”muntelui. În „Cetatea Babei” se povesteşte despre omisterioasă cetate subterană în care se aflau depozitate cantităţi enorme de aur. Se pare că niciregele Carol I nu a ales întâmplător locul de amplasare a Castelului Peleş –  inaugurat în 1883 –  

 în Bucegi, existând multe publicaţii străine care semnalau ciudatul ansamblu de sculpturimegalitice în stânca Sfinx  –   Babele şi peşterile străjuite de schituri. Preoţii, deţinători şi

păzitori de secrete privind tezaurele lăsate moştenire din moşi-strămoşi, construiseră oadevărată reţea de schituri ca nişte forturi de pază. Se pare că mult-controversatele plăcuţe deaur, cunoscute ca „Plăcuţele de la Sinaia”, conţinând o cronică apocrifă a regilor daci, au fostgăsite în această regiune. Se spune că regele Carol ar fi topit plăcuţele pentru a da altă utilitateaurului, nu înainte de a le copia pe plumb. Căutarea comorilor legendare a fost întotdeaunapresărată de blesteme şi morţi misterioase, aşa că oamenii Elenei Ceauşescu trebuiau să umblecu grijă prin acest labirint sacru.

GROTA SACRĂ DIN BUCEGI

În primul rând se monitorizau publicaţiile care făceau referiri la grote şi tezaure. În studiul„Dacia Hiperboreana”, publicat la Paris în 1936, republicat în Franţa şi Italia în anii ’80, cânda făcut mare vâlvă, Vasile Lovinescu afirma că „muntele Om este traversat de o grotă imensăcare este una dintre cele mai mari din lume, în sensul că nu i s-a dat de capăt, fiind exploatatădoar pe vreo 20 de kilometri”. Cine o exploatase şi în ce scop nu se preciza. Între 1966 -1968,arhitectul peruan Daniel Ruzo a venit în România pentru a cerceta Sfinxul (denumire cu carenu era de acord) pe care îl văzuse pe o carte poştală. El a fost însoţit de o echipă de români carea realizat cu această ocazie un film pentru Studioul Alexandru Sahia, „Mistere în Piatră”. Ruzoobservase că Sfinxul semăna cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pepodişul Marcahuasi, Peru, denumit Monumentul Omenirii. De fapt, nici Sfinxul nu reprezintădoar un singur chip, după cum observa arheologul peruan, fiind înconjurat de alte chipuri

umane, din rase diferite, precum şi capul unui câine. Din lunga sa experienţă, Daniel Ruzotrage concluzia că acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi oPeşteră a Tezaurului” în apropierea acestui magnific monument al Omului.

ÎN PRAGUL NEMURIRII

O altă cercetătoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi  –   studiu care aajuns pe biroul Cabinetului 2  –  a fost Cristina Panculescu. Conform teoriei ei, dezvoltată pelarg în cartea „OZN –  Universuri Paralele”, de col. dr. Emil Străinu, în Bucegi, în apropiereaVârfului Omu, se afla un centru energetic –  informaţional natural al Terrei, semnalat de toatetradiţiile civilizaţiilor antice. Cristina Panculescu a remarcat, printr-o serie de analize ale

mostrelor de rocă şi electronografie, o serie de proprietăţi cu totul speciale ale acestui Stâlp alCerului  –   Arborele Vieţii, identificat cu Vârful Ocolit. În final, demonstra că Centrulreprezintă un loc geometric de conexiune cosmică, o poartă de ieşire din universul terestru, cuo activitate energetică măsurabilă, ce se manifesta ciclic, constatând că din 1986 intensitateacentrului a depăşit pragul de latenţă. Centrul era cunoscut şi pe vremea dacilor, aflându-se pe

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 27/33

muntele sfânt Kogaion. „Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori”, concluzionastudiul, terminat în 1988 şi înaintat către C.C. al P.C.R.. De unde, pe căi misterioase, a ajuns pebiroul „oamenilor” tovarăşei. Şi poate că aceasta a cochetat cu ideea nemuririi, ca mulţisuverani ai istoriei, care aveau turma lor de alchimişti ce trebuia să găsească Piatra Filosofală,cu ajutorul căreia se obţinea elixirul vieţii şi se putea transforma orice metal în aur. ElenaCeauşescu era o „colecţionară “de tot felul de practici de întinerire şi revigorare apărute la noisau la alţii. Dar evenimentele din decembrie ’89 băteau la uşă şi nu mai era timp pentruincursiuni în alte subterane decât cele ale puterii. Cu siguranţă însă, pe vremea ei, aceste teoriierau studiate mult mai asiduu, deşi în mare secret, decât astăzi, când se fac publice, dar

autorităţile nu dau semne că ar fi interesate. Cât despre tezaurul fabulos din subteraneleBucegiului, el nu a fost găsit pentru că nu s -a găsit Poarta Comorii, care ar fi dus la mareagalerie ticsită cu aur. Deşi, în cartea „Viitor cu cap de mort” se afirmă că această mare galeriea fost descoperită prin sateliţii NAŞA şi că acolo există un tezaur de nepreţuit pentru istoriaomenirii. Dar poate că autorul a grăbit puţin lucrurile.

CEL MAI MONITORIZAT INVENTATOR

Cine a auzit de Carol Przybilla? Graţie monitorizării permanente a oamenilor EleneiCeauşescu, aproape nimeni. Carol Przybilla a constituit omul de aur al noii ordini socialiste.Absolvent a două facultăţi în Germania, Carol Przybilla era trimis la toate şantierele

muncitoreşti unde se întâmplau accidente grave de muncă, pentru ca în avântul socialist se înlăturaseră majoritatea inginerilor „burghezi” şi până la şcolirea altora era cale lungă. Minteinventiva, acesta a brevetat o grămadă de dispozitive pentru curent alternativ şi continuu,domeniu care făcea foarte multe victime. La început, i se acorda câte un premiu de stat, cusuma de bani aferenta, pe urmă, Elena Ceauşescu i-a băgat un om în „coaste”, care îi cerşeapur şi simplu câte o invenţie. Colonelul Badea a obţinut de la Carol Przybilla nu mai puţ in de147 de invenţii. în 1980 col. Badea i-a cerut să cedeze cea mai importantă invenţie, „Aparatpentru tratamente biologice”, bazat pe principiul rezonanţei, având rezultate uimitoare. Arefuzat. Refuzând, aparatul nu a putut fi brevetat şi omologat. Surprinzător (sau nu), în 1990când Carol Przybilla a depus cererea de brevetare la OSIM, a fost preluat imediat de SRI, iarInstitutul de tehnologie Avansată i-a construit o frumuseţe de aparat de care s-a avut grijă sănu fie omologat nici tehnic, nici medical. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie! Carol Przybilla aregretat până la moarte că nu-l cedase Elenei Ceauşescu, fiind convins că aceasta, în marele eiorgoliu, ar fi umplut lumea cu marea ei invenţie şi oamenii bolnavi ar fi putut beneficia de acesttratament miraculos.

POARTA COMORII

Oamenii Elenei Ceauşescu erau bine orientaţi. Unul dintre cei mai fervenţi cercetători aigeografiei sacre a României, Dan Corneliu Brăneanu, care a publicat numeroase articoledespre centrul sacerdotal din Bucegi, confirma că în inima muntelui exista o reţea de galerii

subterane care, este posibil să unească mai multe peşteri şi să aibă galerii de legătură cu altecentre sacre din lume. A studiat şi cartea lui Daniel Ruzo, „La historia fantastica de undescubrimiento”, publicată de Editura Diana, din Mexic, despre călătoria acestuia „prin munţiicei sfinţi” ai României, ce păstrează amintiri despre civilizaţia de dinainte de Potop. Ruzo arămas fascinat de multitudinea reprezentărilor sacre de pe stâncile ce străjuiesc drumul cătreOmul, „sculpturi străvechi, anterioare Potopului, erodate de vechime”, care înfăţişeazăsacerdoţi şi lei, paznici ai tezaurelor. „Am studiat multe centre sacre protoistorice în lume, daraici, în Carpaţi, am găsit Poarta Comorii”, scria Daniel Ruzo. Despre ce comoară poate fivorba? Ne lămureşte Dan Corneliu Brăneanu: „Nu este vorba numai de o comoară materială,ci de una în special spirituală, care să transmită informaţii de la un ciclu la altul al civilizaţiilorcare s-au dezvoltat pe Terra din timpuri ancestrale. Lobsang Rampa a lansat ideea unui

depozit iniţiatic subteran în munţii Tibetului, von Danniken situa un altul în munţiiEcuadorului, iar Daniel Ruzo a simţit că triada sacră se închide în Bucegi, dacă nu cumva aici

 începe, dat fiind cuvântul OM, de o importantă spirituală deosebită, regăsit în multe toponimedoar la noi în ţară”.

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 28/33

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 29/33

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 30/33

În primăvara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fostclarificate raporturile dintre DZ şi Preşedinţia României. Şeful statului a ordonatsubordonarea totală şi politizarea DZ; însă Cezar i-a prezentat câteva din realităţile şocantecare au fost descoperite de-a lungul timpului şi implicaţiile lor enorme în stabilitatea ţării,astfel încât buimăceala lui Iliescu a făcut loc unui acord asemănător celui vechi, în care DZ estecvasi-independent. 

Tagged alpinişti, Bozioru, Brăileni dispăruţi fără urmă, Buimăceala lui Iliescu, Colţi, DepartamentulZero, Departamentul Zero şi Munţii Buzăului, dispariţii misterioase, Enciclopedia Fenomenelor

Paranormale, fenomenul dispariţiilor din Munţii Buzăului, Ministerul de Interne, Munţii Buzăului,  paranormal, Radu Cinamar

Fenomenele stranii învăluie Munţii Buzăului 

Stranii şi pustii, munţii dintre Colţi şi Bozioru îşi păstrează tainele bine ascunse în pădurile încare rareori calcă picior de om. Potecile sunt rare, iar pereţii abrupţi de stâncă pun capătdrumului, să faci calea întoarsă. 

Dar merită să ajungi aici şi să asculţi poveştile din Ţara   Luanei despre ape fermecate şi luminimisterioase care pot fura sufletele oamenilor. Mergi la Bozioru într-o zi de vară, să te bucuri defarmecul cerului atât de senin cum nu mai găseşti nicăieri în lume. Văzduhul este atât de clar şi de

 profund în unele zile, de parcă porţile infinitului s-ar deschide şi te-ar trimite spre o altă lume. În sat,se vorbeşte şi azi despre dispariţia misterioasă a doi brăileni, în anii ’80, care au descoperit o stâncăscrisă cu însemne străvechi. Ajunşi în vârful stâncii, cei doi parcă s-au topit în neant, fără să mai fiegăsiţi vreodată. Cum autorităţile comuniste nu doreau să se afle nimic despre aceste dispariţii, audinamitat stânca şi au cenzurat ştirile apărute în presă. Mulţi ani mai târziu, parapsihologul VasileRudan a vorbit despre fenomenele ciudate de la Bozioru, despre o ceaţă albastră care poate fi cauzadispariţiei celor doi alpinişti. Unii cercetători susţin că fenomenele inexplicabile pot fi cauzate dezăcămintele de uraniu din inima munţilor. Alţii spun că tocmai energia stranie a muntelui a atras

 populaţii străvechi să se stabilească aici, să îşi sape locuinţele în stânci şi să ridice cetăţi puternice.Câteva chilii rupestre pot fi vizitate cu uşurinţă la Aluniş şi în împrejurimile satului Nucu. Dar multevestigii şi însemne, moştenite poate de la sumerieni, sunt încă ascunse în peşteri şi păduri. 

O poveste cu iz ştiinţifico-fantastic 

De cum treci munţii dinspre Colţi spre Poiana Cozanei, simţi că timpul s-a oprit în loc şi pune stavilăîn faţa lumii. Demult, tare demult, aici era Ţara Luanei, o fiinţă cu puteri extraordinare, care a venitdin văzduh în munţii Buzăului şi a ridicat o cetate mândră, luminată şi ziua şi noaptea de un soareaidoma celui de pe cer. Ea a adunat vitejii satelor din jur şi a format o armată puternică, să ţină piept

năvălitorilor. Luana ştia secretul unor izvoare cu apă vie şi îi vindeca pe tinerii răniţi în luptă ca prinminune. Vestea despre bogăţiile Luanei se dusese departe în lume şi mulţi duşmani au încercat sădoboare cetatea. Localnicii spun că războinici mulţi ca iarba, îmbrăcaţi în zale de fier, au sosit în carede foc şi au prăpădit mândra aşezare. Atâta ură i -a mânat pe acei vrăjmaşi că au ars din temeliicetatea şi au doborât Soarele Luanei, iar pământul s-a cutremurat din străfunduri. 

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 31/33

Micul sâmbure de adevăr 

Frumoase sunt legendele de la Colţi, dar şi mai frumoase îmi par când oamenii de aici cred cu tărie înele. Ba chiar sunt nerăbdători să îţi demonstreze că au în ele un strop de istorie. “Numele Luanei nueste unul obişnuit prin aceste locuri, nu este românesc. Acest lucru te face să te întrebi de unde îl ştiulocalnicii? Ştiu că a fost numele unui rege sumerian. Pe de altă parte, cercetătorul Vasile Rudan agăsit în zonă o aşezare de mari dimensiuni, extrem de veche, cu m ii de ani înaintea erei noastre. În

 pământ, pe Platoul Martirei, există un strat gros de jumătate de metru de sol ars al cărui contur aratăcă aici a fost o cetate distrusă de un incendiu puternic”, îmi dă câteva detalii care ar susţine legenda,

Diana Gavr ilă, ghidul Muzeului Chihlimbarului de la Colţi. Povestea nu se opreşte aici, pentru că“într -o grotă adâncă din regiune, cu însemne din epoca fierului, a fost descoperit un desen care te

 pune pe gânduri: pare să fie o navetă spaţială care aruncă flăcări spre pământ, iar de jos ţâşnesc, înapărare, două rachete”, continuă Diana. Soarele Luanei poate fi o simplă metaforă, dar poate fi şi unfel de oglindă făcută din aur sau chihlimbar, materiale de preţ pe care localnicii le culegeau dinrâurile munţilor. Iar apele tămăduitoare sunt, probabil, izvoarele sulfuroase de la Fişici, sat dincomuna Bozioru, unde a funcţionat o staţiune de tratament în perioada comunistă. 

Zvonuri despre teleportări reuşite 

Legende vechi spun că în Carpaţii Buzăului sunt comori îngro pate în locuri bine ascunse, legende pecare se pare că le credea şi Elena Ceauşescu. Ea a comandat formarea unei unităţi de “paranormali”capabili să le descopere, dar nu au apărut niciodată informaţii despre activitatea lor. Au apărut doarvoci care susţin că cercetătorii din această unitate ar fi studiat fenomenul teleportării şi că ar fi avutsucces.

Comoara de la Cislău Posted by Gazeta lu᾽ Buzoianu᾽ 

2 

O comoară mai puțin cunoscută în România, dar extrem de importantă ca valoare istorică, estecea de la Cislău. Pe 12 iulie 1987, trei persoane majore și doi copii, în timp ce reparau gardulunei proprietăți, aflată la distanță de 700 m de marginea satului Bărăști, comuna Cislău,

 judetul Buzău, în zona cunoscută cu numele “Dărâmături”, au descoperit o comoară. Loculrespectiv era situat în partea de nord-vest a Depresiunii Cislăului, la poalele dealului numitZamura, undeva sub vârful Muchia Înaltă. În această zonă sunt atestate mai multe așezărianterioare cuceririi romane, dar până atunci nu aparuseră decât foarte rar materialearheologice mai importante. În apropierea locului în care a ieșit la lumină tezaurul ”cislăian”,

la NE de vârful Muchia Înaltă, peste râpa largă de 200 -300 metri, se află o creastă lungă,pietroasă, numită Muchia cu Bani. Se spune că și aici s-ar fi descoperit, cu mult timp în urmă,un tezaur, despre care nimeni nu a putut, însă, să ne dea amănunte. 

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 32/33

 

Monede din tezaur 

La data de 12 iulie 1987, Nicolae Filip, Ștefan Tănase, Petre Șovar și copiii Mihăiță și Florin Tănase,refăcând gardul unei proprietăți a familiei Tănase, situată la circa 700 metri de marginea satuluiBărăști, com. Cislău, jud. Buzău, în zona numită “Dărâmături”, au descoperit un tezaur monetar.Punctul respectiv se află în partea de NV a Depresiunii Cislăului, la poalele dealului Zamura, subvârful Muchia Înaltă. În această zonă sunt atestate mai multe așezări anterioare cuceririi romane, dar

 până acum nu au apărut decât sporadic materiale arheologice din secolele II-III. De-a lungultimpului, zona a fost foarte circulată, asigurând legături lesnicioase cu Câmpia Buzăului, cu ValeaCricovului și, prin Pasul Buzăului, cu Transilvania. Având nevoie de lemn  pentru refacerea gardului,cei cinci au tăiat un prun uscat, la rădăcina căruia au ieșit la iveală mai multe monede. Săpând, au

8/12/2019 Mistere Si Comori

http://slidepdf.com/reader/full/mistere-si-comori 33/33

găsit tezaurul. Acesta era depus “într -un obiect ca un corn de bou, care era aplecat spre vale“. Întrucât“obiectul” s-a distrus ușor, nemaiputând fi recuperat nici un fragment din el, se poate presupune căera vorba despre o pungă din material perisabil, probabil piele, ce a luat forma adânciturii în care aluat forma adânciturii în care a fost depusă. Împreună cu “banii” s -a găsit și un fragment ceramic,ulterior pierdut. A doua zi, N. Filip a adunat monedele, împărțite inițial între descoperitori și le -adonat Muzeului Județean Buzău.

Structura tezaurului de la Cislău 

Din cele ce știu bătrânii satelor Bărăști și Scărișoara, la  locul descoperirii, cu mai mulți ani în urmă,apăreau bani după ploaie: “când venea apa de ploaie mai spăla câte un bănuț pe care îl găseau copiii”.Unul dintre cei care au găsit monede în locul respectiv este și Sandu Câmpeanu, născut la Scărișoara,dar trăitor la Bărăști. Din cei “6-7 bani” descoperiți inițial de acesta, trei au fost recuperați și au ajunsîn colecția Muzeului Județean Buzău, la un loc cu restul tezaurului.   La o zi sau două dupădescoperire, un copil din sat a mai găsit o monedă, care, din păcate, s-a pierdut. Se pare, totuși, cătezaurul a fost recuperat în proporție foarte mare. Pe lângă declarațiile descoperitorilor, cercetărileîntreprinse la fața locului sunt un argument în acest sens. Groapa în care a fost depus tezaurul aveaadâncimea de circa 25 centimetri și diametrul de 17-18 centimetri, neputând adăposti mai mult decâteva sute de piese. Cele 244 de monede din tezaurul de la Cislău, care se găsesc în prezent la

Muzeul Județean Buzău, sunt denari romani imperiali din sec. I-II,  bătuți după reforma monetară aîmpăratului Nero. Starea lor de conservare este bună, dar majoritatea prezintă un grad avansat deuzură, din cauza circulației îndelungate. Cu excepția lui Galba, toți împărații care s -au succedat de la

 Nero la Marcus Aurelius sunt reprezentați în tezaur: Nero, Otho, Vitellius, Vespasian,Titus,Domițian, Nerva, Traian, Hadrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius. Cu toate că tezaurul de laCislău a fost îngropat după anul 161, numai patru piese din componența sa (1,63 %) sunt datate întimpul domniilor lui Antoninus Pius și Marcus Aurelius. În nord-estul Munteniei se cunosc și altetezaure de monede romane, care datează din secolul al II-lea. Le amintim pe cele descoperite laHomești și Săhăteni, ambele localități din județul Buzău. Acestora li s-ar putea adăuga alte douătezaure, despre care nu avem însă decât informații sumare. În această situație se află tezaurul de laClociți, azi Pruneni, comuna Zărnești, jud. Buzău, ”foarte avut în monede de argint, atât din perioadaRepublicii cât și a Imperiului roman” și cel de la Merei, jud. Buzău, despre care știm că avea în