Poveştile lacurilor blestemate

Din apele lacului Bezid, judeţul Mureş, răsare turla vechii biserici a satului care a fost inundat

Mii de oameni au pierit de-a lungul timpului înghiţiţi de ape, iar de multe ori rudele pun tragediile pe seama forţelor oculte. Bărci prinse în vârtejuri de neoprit, peşti uriaşi care îi sperie de moarte pe înotători sau biserici distruse de comunişti care iau suflete tribut sunt doar câteva dintre legende.

Despre Lacul Miresei, aflat în apropierea Bisericii Sf. Voievozi, din Câmpina, circulă tot felul de poveşti. Pe aceste locuri ar fi fost, prin anul 1.200, o mănăstire de călugări în care au avut loc păcate grele sau o biserică ai cărei enoriaşi erau foarte păcătoşi. Iar Dumnezeu i-a pedepsit şi le-a scufundat lăcaşul de cult.

Unii locuitori sceptici spun că apa are o adâncime de patru metri şi nu putea să se scufunde aici o mănăstire, pe când alţii ar putea jura că apa are până la 70-80 de metri. Cert este că lacul îşi ia în fiecare an tributul. Şi numai bărbaţi. Se mai spune că în zilele însorite poţi zări în apă turla fostei biserici. O altă legendă spune că o fată forţată de părinţi să se mărite cu un bărbat bogat, deşi iubea un alt flăcău, s-a aruncat în apă chiar în ziua nunţii. Dimineaţa, oamenii au zărit voalul alb plutind, iar de atunci locul este blestemat, cerând în fiecare an „suflet de om tânăr, în special de bărbat", cum povestesc sătenii. Ginere ucis în noaptea nunţii În ultimii 60 de ani, zeci de persoane şi-au găsit sfârşitul într-un mod misterios în Lacul Fântânele din comuna doljeană Radovan. Sătenii spun că, la începutul aniilor '40, în satul Radovan s-au mutat mai mulţi moldoveni, printre care şi o tânără frumoasă pe nume Ileana. „Muică, era frumoasă foc ca toate moldovencele. S-a îndrăgostit de ea un băiat de aici de la noi din sat şi s-au luat", povesteşte Maria Muşetescu (75 de ani). Dar în noapte nunţii, ginerele a fost omorât în bătaie de câţiva nuntaşi. „De necaz, mireasa s-a dus în pădurea de la marginea satului şi s-a spânzurat de ciutura unei fântâni", mai spune tanti Maria. Potrivit localnicilor, oamenii care-şi găsesc sfârşitul în lacul Fântânele ar fi victimele miresei spânzurate, pentru că pădurea unde s-a spânzurat înconjoară luciul de apă.

„La câţi oameni au murit aici, e ceva necurat. Cred că mireasa i-a înecat, că nu îmi dau io seama cum de s-au înecat atâţia bărbaţi în lacul ăsta", afirmă Muşetescu. Ironia sorţii face ca ultima victimă să fie chiar şeful gărzii de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, care a salvat zeci de oameni de la înec. Bărbatul de 36 de ani a murit când regla presiunea apei în baraj. Vorbe necurate La graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău există un alt loc înconjurat de mister şi superstiţii: lacul de la Ciotul Paltinului. Se spune că, în mijlocul apei, bărcile sunt prinse de un vârtej de neoprit, care le trage în adâncuri. Bătrânii povestesc că fenomenul se explică prin blestemele aruncate de oameni asupra lacului. Format pe craterul unui vechi vulcan, îi obliga pe localnici să ocolească pe un drum greu, iar aceştia spuneau cu necaz: „Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!". Într-o noapte, în timpul unei furtuni, s-a produs o alunecare de teren care a lărgit lacul cu aproape un kilometru şi de atunci a pornit blestemul. Lacul misterios din Bucegi Departe de privirile oamenilor, într-o zonă în care doar viperele trăiesc confortabil, se spune că un lac apare şi dispare după legi bizare. Şi că, potrivit localnicilor din zona Poiana Ţapului, fiecare apariţie a lacului în munţii Bucegi este însoţită de moartea sau de dispariţia unor persoane. Oamenii spun că sunt şi semne prevestitoare: înainte ca lacul să-şi facă simţită prezenţa, vremea se strică brusc, iar vântul bate foarte puternic două zile. A doua zi, undele lacului scaldă munţii pentru una sau mai multe zile, până când îşi primeşte ofranda vie. Oamenii spun că în acele locuri trăia, în mijlocul unui lac, o vrăjitoare. Copiii chinuiţi de ea s-au revoltat şi, ajutaţi de zâna lacului, au scufundat vrăjitoarea, cu casă cu tot. Numai că puterea acesteia era atât de mare încât lacul revine câteodată, ia un suflet de om şi dispare iarăşi în neant. În ultimii ani au murit aproape numai turişti. Biserica din ape Poate cel mai sinistru lac din judeţul Mureş este lacul Bezid. Acesta s-a format prin construirea unui baraj pe valea pârâului Cuşmed. Lucrările au început în 1975, dar umplerea definitivă a lacului s-a încheiat în 1992. Lacul a fost făcut pentru prevenirea inundaţiilor care ar pune în pericol patru sate şi s-a format pe suprafaţa satului Bezidul Nou. Din ape răsare şi acum, ca o fantomă, turla vechii biserici. Scafandrii de la Serviciul Salvamont Mureş se antrenează în lacul Bezid. „Am intrat prima dată în lacul Bezid în urmă cu trei ani. Atunci am fost solicitaţi pentru a recupera cadavrul unui tânăr înecat acolo. Este sinistru. Vizibilitatea este zero şi doar în zilele foarte însorite poţi vedea ceva la doi metri. Din ce am văzut eu, se pot distige rămăşiţele caselor şi chiar vechiul drum din sat", a povestit Robert Kovacs, şef la Serviciul Salvamont Mureş. Cea mai mare adâncime a lacului este de 14 metri. Iazul care a înghiţit nuntaşii De istoria blestemată a iazului Nimirceni, situat la cinci kilometri de localităţile sucevene Bosanci şi Fălticeni, se leagă mai multe poveşti. Cea mai veche se referă la un alai de nuntaşi care ar fi fost înghiţit de apele Nimirceniului cu sute de ani în urmă.

„Era iarnă. Nuntaşii se duceau spre o biserică din apropiere. Ca să nu înconjoare iazul, au trecut de-a latul său. La mijloc însă gheaţa a cedat, iar toţi nuntaşii s-au înecat", povesteşte Lucreţia Plămădeală, pensionară. Unii localnici spun că, uneori, în miezul nopţii, nuntaşii revin la viaţă şi continuă nunta, pe iaz auzindu-se acorduri de fanfară, deşi nu este nimeni în zonă. „Într-o seară, am ieşit să văd de ce urlă câinii. Nu a trecut mult şi am auzit fanfara cântând pe iaz. Am fugit de acolo fără să mă mai uit în urmă. Locul ăsta e necurat mai mult ca sigur", povesteşte ciobanul Ştefan Dima. Localnicii spun că iazul cere suflete tinere. „Acum vreo doi ani s-a înecat un tânăr. Era doar până la genunchi în apă, dar el şi-a pierdut viaţa. Unii spun că atunci o voce din adâncuri a spus: «Ora a sosit, omul a venit»", povesteşte Daniel Ciobanu.

"La câţi oameni au murit aici, e ceva necurat. Cred că mireasa i-a înecat, că nu îmi dau io seama cum de s-au înecat atâţia bărbaţi în lacul ăsta." Maria Muşetescu localnică din Radovan Monştrii din adâncuri Legendele Balastierei de la Apa, judeţul Satu Mare, referitoare la existenţa unor peşti gigantici care trăiesc la o adâncime de 40 de metri, sunt povestite de oameni care cunosc bine balta. Balastiera, a doua ca mărime din ţară, se întinde pe o suprafaţă de 100 de hectare. În 1970, când râul Someş a inundat judeţul, o mare cantitate de apă s-a revărsat în baltă. Acesta este punctul de pornire al legendelor. „Nu este exclus ca în acel moment să fi ajuns somni în baltă. În 40-50 de ani, ei pot ajunge şi până la 100 de kilograme. Mediul natural este propice pentru a supravieţui aşa de mult, durata lor de viaţă fiind mare", spune Mihai Rusu, unul dintre foştii administratori ai balastierei. Directorul Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi Satu Mare, Gheorghe Giran, spune că rudele sale au văzut cu ochii lor peştii uriaşi. „Înainte de '89 se exploata puternic în zonă. La un moment dat, o cupă a rămas în adâncuri. Pentru recuperarea ei au fost chemaţi scafandrii. Din câte am auzit, aceştia s-au speriat de monştrii uriaşi din adâncuri. Fratele meu spune că a văzut un peşte cât o traversă de cale ferată", povesteşte Giran. Geza Varga (78 de ani), localnic, susţine că a văzut peşti mari cât un om. „Am lucrat şi eu acolo, am văzut cu ochii mei acei peşti uriaşi. Au o gură cât capul meu, cred că m-ar putea înghiţi pe loc", spune Geza Varga.

Scafandrii s-au speriat de somnii uriaşi din lacul Fântânele, judeţul Cluj Foto: Caius Raţiu

Mâncat de peşti Situat în partea de nord-est a municipiului Iaşi, în apropiere de localităţile Dancu şi Valea Lungă, lacul de baraj artificial Chiriţa serveşte de prin anii '68 drept rezervă de apă potabilă pentru capitala Moldovei. Constantin Leonte (78 de ani), din localitatea Valea Lungă, povesteşte de doi paraşutişti care au aterizat din greşeală în apă. „Unul a scăpat, dar altul a fost înghiţit de ape. Au chemat scafandrii ca să-l caute. Băieţii au intrat în apă, dar după câteva minute au ieşit speriaţi la mal. Ne-au spus că au văzut nişte somni uriaşi, şi că ei nu mai intră în apă", spune moş Leonte. Trupul paraşutistului a ieşit la suprafaţă după trei săptămâni. „Avea o parte a feţei mâncată de peşti. Vă spun eu: sunt mari de tot somnii ăia din lac, că şi scafandrii spuneau că te pot mânca", zice localnicul. Şi lacul de la Fântânele, judeţul Cluj, a băgat spaima în scafandri şi în localnici. Iosif Marc, un bătrân din Beliş, îşi aminteşte că în urmă cu şapte-opt ani un cioban a căzut din barcă în apele lacului. Scafandrii care l-au căutat s-au îngrozit. „Ne-au spus că dacă am şti ce monştri sunt în aceste ape, nu ne-am mai apropia de lac", îşi aminteşte Iosif Marc. O situaţie asemănătoare este în cazul barajului Paltinu, de pe Valea Doftanei. A fost construit în 1971 şi a dat naştere unor poveşti teribile despre peştii de dimensiuni incredibile care ar trăi în apă sau despre tributul de suflete cerut de lac. Dovadă stau şi zecile de cruci înşirate pe mal. Razelmul, viaţa şi moartea pescarilor

Pescarii îşi riscă viaţa pe lacul Razelm, judeţul Tulcea Foto: Cristian Dogaru

Cel mai mare lac din România, de 415 kilometri pătraţi, poate fi considerat şi cel mai periculos. Tulcenii spun că lacul Razelm este malefic. Te adoarme cu liniştea luciului de apă, pentru ca imediat să se transforme în iad. Femeile se uită lung după soţii care pleacă la pescuit, pentru că mulţi nu s-au mai întors. „Singura şansă este să ajungi cât mai repede la mal, altfel adio. Valurile se ridică la doi metri, brusc începe vijelia de nu mai vezi ţărmul. Din cauză că lacul e foarte mare, se fac valuri uriaşe de te răstoarnă imediat. Am scăpat dintr-o asemenea furtună doar pentru că văzusem malul", povesteşte Ovidiu Ghionu, pescar tulcean. Cea mai mare tragedie s-a produs în 1997, când apele lacului au îndoliat şapte familii deodată. „Băieţii au plecat pe lac. Era iarnă şi lacul era îngheţat. S-au dat jos din lotcă şi podul de gheaţă a cedat. Au intrat dedesubt, n-a scăpat niciunul. I-au găsit când s-au topit gheţurile. Razelmul este infinit mai primejdios decât Marea Neagră", spune primarul din Jurilovca, Virgil Vlaciu.

Locuri misterioase din Romania

Foto (8) Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc.

Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc. Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis? Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”. Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie. Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.

Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori. Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii… Blestemul comorilor din Baragan Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un

taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor. Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana. La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi. Fantomele de pe Dealul Luncanilor Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.

Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde - conform povestilor - oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului. Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…

Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta… Poeni, satul blestemat de lupi… Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.

Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau. Balta Vrajitoarelor Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.

Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta. Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

Misterioasele drumuri de sub Bucegi

In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un lant de drumuri subterane, cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de restriste, inca din vremea dacilor, obstile tramiteau femeile si copiii aici, tramiteau comorile ce le aveau si porneau la lupta impotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte in alta a muntilor.

Legendele locale vorbesc despre o serie de comori in zona: o comoara ascunsa sub Sfinx, o comoara ascunsa in apropierea varfului Omul, alte comori ascunse in diverse pesteri din zona. Dar, pana ce aceste comori vor fi scoase la iveala, cea mai mare comoara ramane cea

spirituala si frumusetea muntilor din zona, trecutul istoric al acelor locuri. Oare cati stiu ca initierea preotilor daci se facea aici, unde exista celebrul Kogaionon, identificat cu Omul, din insasi traducerea numelui sau, Capul lui Ion, acel Ion al carui nume l-au preluat voievozii nostri in “Io… voievod?”.

Sau cati stiu ca ostile de elita ale Tarii Romanesti se antrenau pe platoul Bucegilor? Acei “rosii” care se numeau asa din cauza hainelor pe care le purtau si care erau folosite in lupta doar in cazuri extreme, ele constituind cavaleria de elita a domnitorului. Sau cati stiu de Izvorul Tamaduitor al lui Zamolxis care se gaseste la capatul unei poteci care, de cele mai multe ori scapa ochiului acelui turist venit acolo doar ca sa faca gratare si sa bea votca sau bere racata la apa de izvor? Si de multe ale locuri aflate la vedere, dar care ascund atatea secrete ale poporului nostru.

Popor crescut sub protectia Dragonului si a Lupului, simboluri ale libertatii, popor plamadit din durere si vegheat de Pasarea Phoenix, pasarea renasterii. Uitati-va in jurul vostru. Ce mai vedeti acum? Unde sunt Lupii si Dragonii de demult? Ce a mai ramas din poporul asta? Ce ne-a mai ramas in afara de speranta, singura care renaste de la an la an si ne ajuta sa trecem peste timp mosteniri spirituale pe care nu le are nici un alt popor din lume.

Dar astazi nu vom vorbi despre nimic din toate astea. In numarul acesta vom discuta despre tunelele de sub munti… In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau in teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de data asta sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa construiasca de fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in munti, pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele doua osti. Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina pramul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta incepuse sa inclise spre romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii aveau.

La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au inceput sa sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piarda de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere si… armatele dacilor au disparut in cateva minute ca inghitite de pamant. degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor. Acestea se intorceau toate cu acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman…

A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac. Pentru ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a incercat sa mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea respectiva nimeni nu a putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, intr-un interval de timp extrem de scurt – mai putin de 2 zile – sa strabata muntii Daciei, ajungind la locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o parte in cealalta.

Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre locurile lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de

romanii care ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicate, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. Dupa acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au ramas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii romani. Asa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.

Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane, putini fiind cei care cunosc existenta acestora. Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta numai sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri strategige si nu pe toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii crestini, paznici ai comorilor spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai departe doar calugarilor virtuosi. Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din secretul existential al nostru, al romanilor, ca popor.

Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii mai bune? Simplu. Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele din zona, iar “rosii” aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor.

Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat si pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare din acestia trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca niciodata odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de un blestem cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit cele doua ramuri conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a Danestilor, multi domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru incercarea de a folosi tezaurul tarii in scop personal.

In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta unor campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o parte in cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane care merg din zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali, acestea fiind intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu strabat muntii haotic ci sub forma unor linii care configureaza imaginea unui lup imens, avand gura deschisa, ca atunci cand se arunca asupra prazii. Capul lupului este in Muntii Apuseni iar coada coboara pana in apropiere de Pietrosita, judetul Dambovita. Intrebarea logica este daca aceste treceri subterane au fost facute de mina omului sau daca au fost doar descoperite si folosite de oameni? Este o intrebare la care, deocamdata nu are cine sa raspunda. Poate doar misticii, care au avut curajul sa afirme ca totul a fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis sa apere acest pamant sfant si pe cei ce-l locuiesc.

“Apa nemuririi” din Judetul Dambovita – 7 izvoare

Pe versantul estic al muntilor Bucegi in zona Cheile Scropoasa, la 1300 m altitudine, se

gaseste una din cele mai mari surse naturale de apa minerala naturala necarbogazoasa

din lume. Sursa este cunoscuta de peste 2000 de ani sub denumirea de “7 Izvoare”.

Legenda spune ca de aici au baut apa Zalmoxe si dacii cei puternici.

Maximul Energetic al Întregului Pământ, prin care trece Axa Lumii e localizat de istorici, cercetători, arheologi, oameni de ştiinţă, etc, de pe întreg cuprinsul lumii şi care s-au aplecat de-a lungul anilor şi istoriei, numeroaselor studii în materie, ca existând pe teritoriul nostru. Fie în Munţii Bucegi pe Vf Omu, fie în Masivul Godeanu, Mehedinţi, în Munţii Buzăului sau în Vf Gugu din Masivul Ţarcu ( Banat ).

Apa Vie, Apa Nemuritoare a Dacilor, Apa Vieţii, Apă Pură, este existentă pe teritoriul ţării noastre ( Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Fântâna din Runc-Alba, Munţii Bucegi-Kogaion- între Lacul Bolboci şi Scropoasa, Bârlad, 7Izvoare Herculane, Comarnic-Prahova, etc ) prezintă un interes ridicat pentru întreaga lume, dovadă îmbutelierea secretizată a Celei mai Pure Ape din Europa în Valea Prahovei, de către o companie din Câmpina şi experţi NATO din Berlin, dovadă proprietăţile terapeutice demonstrate în timp ale acestei Ape. Axa Cerului, Crucea Cerului – Vf Dumbrava-Bucura, lângă Vf Omu, în jurul Sfinxului există un halou de Lumină uneori vizibil, şi în întreaga zonă s-au semnalat fenomene inexplicabile aparent, precum încărcarea energetică cu efecte absolut şi incontestabil benefice organismului, aici fiind localizat Muntele Sacru Kogaionul, Poarta Kogaionului făcând legătura cu Universul. Despre Axa Cerului, Crucea Cerului, Axa Lumii, s-au scris şi s-au făcut numeroase studii şi cercetări. Deşi fiecare studiu, cercetare-n parte, prin vocea celor ce argumentează şi vin cu dovezi de tot felul, inclusiv descoperiri ce întăresc afirmaţiile în sine, susţin ipoteze, locaţii şi teze fascinante la prima vedere, toate au ca numitor comun acelaşi subiect, teorie : existenţa Axei Lumii în spaţiul carpato-danubiano- pontic, pe plaiuri mioritice, aici, la noi, în România, Dacia Nemuritoare. Grădina Edenului e ” semnalată ” ca existând în sud-vestul Daciei, iar descoperirile arheologilor vin în sprijinul acestei ipoteze : brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, pescari şi vânători Peştera Hoţilor ( vechime de 10 000 de ani ), Adamclisi ( Adam Clisi – pământul lui Adam, Pământul Omului, Adam=om, tradus din ebraică ), peşteri locuite cu zeci de mii de ani î.e.n ( 100 000 – 40 000 ani î.e.n. ), teoria ce susţtine existenţa Evei-Havva pe Vale şi la nord de Pison ( râu Sfânt ) identificat ca fiind Dunărea, deci în regiunea Havila-Valhia, respectiv, Dacia Nemuritoare, Dackha-strămoşul oamenilor ş.a.m.d.

” Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm

ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. ”

Parintele Gherontie Puiu si Manastirea Caraiman

La Busteni, in marginea padurilor de sub Caraiman se afla Manastirea Caraiamn,

ctitorie recenta a Parintelui Gherontie Puiu, in urma unor viziuni. La poalele varfului

Caraiman, strajuit de Monumentul Eroilor, Manastirea Caraiman devine un loc de

pelerinaj favorit pentru credinciosi.

Citez din brosura de prezentare a Manastirii Caraiman:

“Din prima zi a venirii sale pe lume, parintele Gherontie s-a aflat necontenit sub protectia

Maicii Domnului, care l-a ales, spune el, pentru indeplinirea unei sfinte misiuni: inaltarea

unei manastiri departe de tumultul desertaciunilor omenesti.

Intregul sau destin seamana cu un martiriu crestin. Credinta nestramutata si rugaciunea l-au

ajutat, insa, sa implineasca faceri de bine de-a dreptul miraculoase, ca un mijlocitor intre

crestinii aflati la nevoie si Preacurata Fecioara Maria. Dar mai presus de toate, parintele

Gherontie Puiu a reusit in cele din urma sa-si vada visul pe cale de a se implini.

Manastirea cu un singur calugar

Dincolo de “Jepi” – un parau repede curgator pe sub coasta Bucegilor – se afla un plai

domol numit Palanca, inconjurat de brazi seculari. Cateva lespezi vechi de piatra brazdeaza

poteca ingusta ce serpuieste prin padure, pana la o poiana invelita in iarba, de un verde

stralucitor.

Pelerinii descopera o gura de rai, in mijlocul careia se afla

un brad retezat de furtuna ce are forma neobisnuita a unui policandru urias. In varful sau

este asezata o cruce alba, ce se aprinde la lasarea serii, o data cu iluminatul public din

Busteni. Pe ramura din partea de rasarit a arborelui sunt prinse, in cateva copci, clopotul si

toaca aceste manastiri in aer liber.

Deasupra, pe varful Caraimanului, la o inaltime ametitoare, vegheaza crucea inaltata pe

munte, la care se inchina toti pelerinii inainte de a pasi in cuprinsul asezamantului.”