Mircea Dinescu - Proprietarul de poduri (1978)

”Rămâne o enigmă siguranţa cu care un băiat de 17 ani, dintr-o familie de muncitori fără nici o legătură cu literatura, şi-a constituit şi şi-a impus un mod de a scrie, nelăsându-se nici intimidat de oficialitate şi nici influenţat de mediul literar bucureştean. Cert este că el ştia de pe atunci ce avea de făcut în literatura română. Părea programat să reinventeze poezia, poezia compusă din cuvinte, nu din necuvinte, poezia care cucereşte şi ameţeşte instantaneu, şampanie lingvistică menită să transforme orice lectură într-o sărbătoare.De-a lungul anilor, poezia lui Mircea Dinescu a evoluat. Păstrându-şi unitatea stilistică, a alunecat pe registrul tematic de la bucuria de a trăi la respingerea stilului de viaţă comunist şi în general a tot ceea ce falsifică existenţa, la acest sfârşit de secol douăzeci (care - cel puţin în poezia lui Mircea Dinescu - nu seamănă deloc cu fin de siècle). Prima etapă o identificăm în volumul de debut, Invocaţie nimănui, 1971, şi în Elegii de când eram mai tânăr, 1973. A doua - în Proprietarul de poduri, 1976, La dispoziţia dumneavoastră, 1979, Democraţia naturii, 1981 etc., momentul culminant constituindu-l volumul din 1989, Moartea citeşte ziarul.” ALEX ȘTEFĂNESCU