Minunile din Sfantul Munte Athos de pe vremea navalirii papistasilor

8/20/2019 Minunile din Sfantul Munte Athos de pe vremea navalirii papistasilor

1/18

MINUNILE DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS DE PE

VREMEA NĂVĂLIRII PAPISTAȘILOR

PĂTIMIREA SFINŢILOR 26 DE CUVIOŞI MUCENICI DE LA MĂNĂSTIREA

ZOGRAFU DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS1

Pe când împărăţea (la Constantinopol) împăratul bizantin Alexios Duka Murzduflalatinii – cu mare oaste – au cuprins Constantinopolul şi alte multe oraşe şi sate dinBizanţ.

Mulţi ani (1204-1261), Imperiul Bizantin a fost sub stăpânirea latinilor catolici şi seafla într-o stare jalnică2. Astfel era şi atunci când latinii catolici au fost alungaţi din

Constantinopol în vremea împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282). Supărat şi văzând insistentele lor încercări de a ataca din nou imperiul, MihailPaleologul a trimis o mare reprezentanţă către papa Romei cu scrisori secrete scrise

1 Traducere din limba bulgară de monahii Arsenie şi Leontie în Mănăstirea Zografu din carteaVieţilesfinţilor bulgari, Ed. Sf. Mănăstiri a Sf. Mare Mc. Gheorghe - Zografu, Sfântul Munte, 2002, pp. 59-76.

2 Expediţiile cruciate, care la suprafaţă aveau ca scop eliberarea Locurilor Sfinte din Palestina de barbari, înrealitate au fost folosite de către papii Romei pentru îndeplinirea scopurilor lor - să supună Răsăritulortodox stăpânirii spirituale a Romei. Papalitatea îi întrebuinţa pe cruciaţi pentru a sădi romano-catolicismul în aceste ţări. Clericii catolici au transmis ura lor faţă de Răsăritul ortodox şi cruciaţilor, aşaîncât ortodocşii au pătimit de la latinii catolici tot atât de mari stricăciuni câte au suferit mai apoi şi dinpartea turcilor. Creştinii ortodocşi s-au îngrozit de necinstirile şi profanările pe care le-au făcut cruciaţii însfintele locaşuri. La căderea Tesalonicului (1185) şi a acestei Cetăţi imperiale (1204), fanatismul latinilorcatolici a ajuns la astfel de măsuri că ar fi greu de crezut de către cineva, dacă nu ar fi existat documenteapreciabile şi vrednice de crezare care să dovedească răutăţile cruciaţilor. Conform relatării istoricului grecNichita Honiatis (sec. XII - XIII) „latinii aruncau la pământ icoanele lui Hristos şi ale Sfinţilor Lui, lecălcau în picioare - după ce luau de pe ele podoabele - şi le aruncau la răspântii sau le foloseau pentruîntreţinerea focului în loc de lemne. Unii dintre ei se urcau pe Sfânta Masă, dansau deasupra ei, cântând canişte barbari…cântări... Unul dintre comandanţi intră cu calul în biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.Mirul care izvora din mormântul mucenicului îl scoteau în vase şi oale, îl puneau în tigăi pentru a prăjipeştele şi îşi lustruiau cizmele ş.a. În biserică vorbeau cu glas tare, strigau urât, îi prindeau pe credincioşi degât pentru a întrerupe sfintele cântări, cântau cântări ruşinoase şi lătrau ca nişte câini.” Alţi scriitoribisericeşti din această perioadă, ca mitropolitul Evstratie al Tesalonicului, completează relatările despreurgiile latinilor catolici în Tesalonic. Căderea Constantinopolului a fost de asemenea însoţită deînfricoşătoare episoade de fanatism religios. Din nou, după mărturia lui Nichita Honiatis, contemporanacestui eveniment, sacrilegiile latinilor catolici au fost incredibile. „Moaştele diferiţilor Sfinţi Mucenici erauîmprăştiate în fel de fel de locuri necurate. Cinstitul Trup şi Sânge al lui Hristos îl aruncau şi îl vărsau pepământ. Luaseră Sfintele Vase pentru întrebuinţarea lor casnică. Preţioasa Sfântă Masă a Bisericii SfântaSofia cruciaţii au făcut-o bucăţi şi au împărţit-o între ei… Pretutindeni pe unde treceau cavalerii apusenifăceau urgii nemaiauzite”. Dacă papii au făcut vreodată observaţii asupra siluirilor latinilor catolici înRăsărit, aceasta nu a fost decât o manevră diplomatică din partea lor. În expediţiile lor, papii vedeau ostrălucită modalitate de a-şi întări autoritatea lor spirituală şi în Răsărit şi de a catoliciza popoareleortodoxe de aici. (După P. I. Maliţki, Istoria Bisericii creştine, Sofia, 1932, vol. III, p. 4-6)


2/18

2 MINUNILE DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS DE PE VREMEA NĂVĂLIRII PAPISTAȘILOR

de el însuşi, în care - printre altele - scria:„Pentru toate câte V-au făcut trufaşii sciţi (bulgarii) noi nu suntem vinovaţi, deoarecele-au făcut din propria lor iniţiativă. De aceea şi noi ne temem de ei. Noi însă, bine

urmând şi mai înainte Bisericii Romane, nu am încetat să credem, să mărturisim şi săcugetăm ca şi Voi. Rugămu-Vă aşadar să ne ajutaţi ca unii ce suntem de aceeaşicredinţă cu Voi… Dacă nu veţi alerga a ne ajuta şi a ne apăra, atunci numele Nostruva dispărea de pe pământ, iar Voi veţi fi certaţi pentru aceasta de DumnezeuAtotţiitorul”.

Când trimişii au ajuns la Roma, toţi conducătorii apuseni s-au înarmat şi au hotărâtsă pornească spre Constantinopol, dar nu ca să-l ajute pe Mihail Paleologul cel de un

cuget cu ei, ci ca să-l nimicească. În drumul lor spre Constantinopol au intrat înMuntele Athos cel cu nume sfânt şi au început să vâneze pe toţi cei ce trăiau acolo.Latinii catolici au năpădit mai întâi asupra Lavrei Sfântului Atanasie şi le-au propusmonahilor să se unească cu credinţa lor pentru a avea împărtăşire cu ei. Monahii s-autemut şi nu au înţeles bine cuvintele Apostolului: „Lăsaţi loc mâniei” şi prin mijlocireaunui afurisit ieromonah al lor au primit această propunere, s-au unit cu ei şi astfel şi-au salvat vieţile. Mai târziu însă, Dumnezeu i-a certat şi i-a pedepsit pe aceştimonahi3.

După aceea, latinii catolici au mers la Lavra Ivirului şi au cerut monahilor de acolo săse unească şi ei cu dânşii. Monahii acestei mănăstiri nu numai că nu au primit aceasta,dar i-au şi dojenit pe necredincioşi şi după cuvântul Apostolului i-au anatematizat(Gal. 1,8) pentru inovaţia lor. Când au auzit aceasta cei fără de lege s-au mâniat dincale afară şi i-au scos afară din mănăstire pe toţi fraţii şi umflându-i pe o corabie pecei mai bătrâni i-au înecat în mare. Astfel, fericiţii monahi au luat cununa muceniciei

şi a mărturisirii pentru că nu au cedat în faţa celor fără de lege. Pe cei mai tineridintre ei, care se născuseră în Iviria (Georgia), i-au dus robi în Italia, unde după ce i-au dezbrăcat de hainele călugăreşti i-au vândut evreilor.

De la Lavra Ivirului latinii catolici au mers la Lavra Vatopedi. Aici au găsit numaimonahi bolnavi şi foarte bătrâni. Când i-au întrebat despre ceilalţi, ei le-au răspuns:

3 După o tradiţie locală monahii afurisiţi care s-au unit şi au liturghisit cu catolicii au fost îngropaţi într-opeşteră pe ţărmul regiunii ce aparţine Marii Lavre într-un loc ascuns pentru a nu fi văzuţi de oameni. Dupăcum mărturisesc unele relatări vrednice de crezare şi anumite fotografii, până şi astăzi cadavrele lor zacacolo neputrezite şi înnegrite la culoare asemenea cărbunelui, iar feţele lor au o înfăţişare groaznică,demonică, spre înfricoşare şi pildă tuturor celor ce le văd şi spre amintirea apostaziei lor.


3/18

MINUNILE DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS DE PE VREMEA NĂVĂLIRII PAPISTAȘILOR 3

- Se ascund în gropi şi în tufişuri ca să-şi păstreze credinţa şi ca să nu se întineze cunelegiuiţii.

După ce i-au ucis pe aceşti Sfinţi Mărturisitori, latinii catolici au dat năvală imediatîmprejurul mănăstirii. Când l-au găsit pe întâistătător împreună cu alţi monahi, laînceput i-au sfătuit „politicos” se devină de acelaşi cuget cu ei. Dar unul dintremonahi le-a spus: „Mai bine să bineplăcem lui Hristos, decât lui Antihrist”. Ei aurăspuns: „Oare noi nu suntem ai lui Hristos, ci ai lui Antihrist?”. Sfântul le-a zis:„Da, pentru că oricine se împotriveşte Evangheliei lui Hristos este Antihrist şi elînsuşi este cel care vă ajută acum. Ce împărtăşire poate să existe între lumină şiîntuneric? Noi niciodată nu vom trece la voi!”

Pnevmatomahii, când au auzit toate acestea, şi-au înfundat urechile şi nu numai că nuau crezut în adevărul credinţei ortodoxe, dar şi-au întins mâinile lor cele fărădelegeasupra păzitorilor Legii şi i-au spânzurat pe toţi aceşti monahi chiar în locul în care i-au găsit. De atunci şi până astăzi acest loc se numeşte Furkovunio, adică muntelespânzurătorilor.

După aceasta, latinii catolici au trecut de cealaltă parte a Sfântului Munte şi s-auapropiat de Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care se numeşte şiZografu. Stareţul acestei mănăstiri, Cuviosul Toma, aflase cu câteva zile mai înaintede năvălirea necredincioşilor eretici în Sfântul Munte, ca şi de muncile pe care le-ausuferit fraţii săi monahi.

El era încurajat de următoarea minune: Un monah bătrân şi îmbunătăţit trăia în viamănăstirii, care se află la jumătate de oră depărtare în partea de Sud-Vest a

mănăstirii. Acesta avea în chilia sa o icoană a Maicii Domnului înaintea căreia înfiecare zi tămâia şi citea Imnul Acatist (al Bunei Vestiri), pe care grecii îl numesc„heretismii”. De aceea şi până astăzi acest loc se numeşte „Herovo”. Atunci când deDumnezeu urâţii catolici au năvălit în Sfântul Munte cu gânduri rele şi au ieşit dincorăbiile lor, acest bătrân plăcut lui Dumnezeu, spunând după obiceiul lui înainteaicoanei Maicii Domnului „Bucură-te!”, a auzit din sfânta icoană următoarele cuvinte:„Bucură-te şi tu, Bătrâne! Dar fugi repede de aici ca să nu te găsească nenorocirea!Mergi şi spune fraţilor din mănăstire să se zăvorască, deoarece catolicii cei de

Dumnezeu urâţi au năvălit în acest loc binecuvântat de mine şi sunt deja aproape”.Bătrânul a căzut înaintea icoanei şi a zis: „Cum pot eu, o, Stăpână, să te las pe tine,


4/18


Apărătoarea mea?” Glasul din icoană i-a răspuns la aceste cuvinte: „Nu te îngriji demine, ci mergi mai repede!”

Când Bătrânul a pornit spre mănăstire ca să vestească ceea ce i-a poruncitApărătoarea Athosului, icoana prin mijlocirea unei negrăite puteri îl depăşi, veni înmănăstire şi se aşeză deasupra porţilor ei. Când a ajuns la porţi şi a văzut deasupralor sfânta icoană, s-a minunat Bătrânul şi a povestit tuturor despre descoperirea ce ise făcu. Monahii, când au văzut icoana Născătoarei de Dumnezeu şi au auzit despreaceastă preaslăvită minune, au slăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică.

Iar stareţul, aflând din acestea ce nenorocire avea să vină asupra fraţilor mănăstirii,

începu să-i sfătuiască să privegheze şi să nu se teamă. Le spunea:- Părinţilor şi fraţilor! Toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, aceia sunt fii ailui Dumnezeu. Pentru că n-aţi primit un duh al robiei, ca din nou să vă temeţi, ciDuhul înfierii L-aţi primit. Noi ne numim şi suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacăsuntem fii, suntem şi împreună-moştenitori cu Hristos. Iar dacă pătimim împreună cuEl, împreună cu El vom şi fi slăviţi, pentru că cred că pătimirile vremii de acum nusunt nimic faţă de acea slavă ce ni se va descoperi(Cf. Rom. 8: 14-18). De aceea, văspun împreună cu Apostolul: Câţi sunteţi puternici cu Duhul şi nu vă temeţi de muncirămâneţi cu mine în Sfânta Mănăstire. Câţi însă vă temeţi, ascundeţi-vă puţin timpîmpreună cu vasele Bisericii până va trece urgia ereticilor, ca nu cumva să cădeţi şi săhuliţi din puţinătate de suflet.

Atunci, câţiva din cei care se temeau de munci s-au ascuns în gropi, în peşteri şi întufişuri, iar sfântul stareţ împreună cu ceilalţi monahi s-au închis în turn. Au făcutaceasta nu de frică, ci pentru a folosi timpul rămas - chiar dacă puţin - spre mustrarea

nelegiuitului eres. Chinuitorii au înconjurat mănăstirea din toate părţile şi au începuta striga la monahii din turn:- Deschide-ne, Doamne, deschide!

Preacuviosul stareţ le-a răspuns:- Nu vă ştim! De unde sunteţi?

Chinuitorii au continuat:

- Suntem robii lui Hristos şi am venit să vă luminăm şi pe voi întunecaţii şi rătăciţii casă vă întoarceţi pe calea cea dreaptă


5/18


Sfântul le-a spus iarăşi:- Îndepărtaţi-vă de la noi, voi care lucraţi fărădelegea, pentru că spune Apostolul:Chiar dacă şi înger din cer v-ar binevesti altceva decât v-am binevestit noi, să fie

anatema! (Gal. 1:8). Ce alt dascăl mai vreţi? Alt dascăl vor doar aceia care în chipvădit fac nebunii. Spuneţi-ne învăţătura voastră şi dacă aceasta este de la Dumnezeu,noi ne vom uni cu voi şi vă vom primi ca pe nişte fraţi. Dacă însă nu e de laDumnezeu, plecaţi de la noi!

La acestea ereticii au răspuns:- Noi suntem de la Dumnezeu şi credem în Domnul Iisus Hristos şi propovăduimSfânta Evanghelie. Suntem trimişii Prea Fericitului Papă al Romei, care este Capul

Bisericii, ca să vă spunem şi vouă celor fără de minte ceea ce voi nu înţelegeţi, ca săvă înţelepţiţi şi să cunoaşteţi rânduielile bisericeşti şi să citiţi corect în Sfântul Simbolal Credinţei - „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul…” - că Preasfântul Duhpurcede şi de la Tatăl şi de la Fiul, iar la proscomidie să aduceţi azimă, iar nu pâini;preoţii voştri să-şi radă bărbile ca să nu păcătuiască în dumnezeiasca slujbă, deoareceei sunt mirii Bisericii. Dacă îndepliniţi toate acestea, veţi lua iertare de la Atotţiitorul,iar noi de bucurie pentru a voastră pocăinţă vă vom milui. Dacă nu, vă vom distrugefără milă, ca să nu mai trăiţi degeaba pe pământ.

După ce au spus aceste blasfemii şi altele asemenea acestora, ereticii aşteptaurăspunsul cuvioşilor. Aceştia le-au răspuns înapoi:- Noi vrem să aflăm Adevărul şi nu dăm importanţă smintelilor şi nebuniilor voastre,pentru că nu ne temem de ameninţările voastre. Scris este că numai de Dumnezeutrebuie să ne temem, în timp ce de oameni nu trebuie să ne temem. De aceea văspunem cu îndrăzneală: Nimeni nu poate să ni se împotrivească, dacă Dumnezeu, Care

este drept şi iubeşte dreptatea este cu noi. Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos înSfânta Evanghelie spune: „Când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouăde la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despreMine”. Şi iarăşi: „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi vă va da alt Mângâietor ca să fie cu voiîn veci - Duhul Adevărului”. Şi iarăşi: „Acestea vi le-am spus pe când eram cu voi. IarMângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în numele Meu, Acela vă vaînvăţa toate şi vă va aminti toate cele ce v-am spus”.

Cuvioşii Părinţi, ca să dovedească adevărul şi să astupe gurile celor ce spun că „DuhulSfânt purcede şi de la Fiul” au repetat de câteva ori aceste cuvinte. În afara acestora


6/18


au adăugat şi alte dovezi, spunând:- Dacă nu credeţi acestora, o, pnevmatomahilor, aflaţi de la Înaintemergătorul şiBotezătorul Domnului Ioan, care L-a văzut pe Sfântul Duh, pogorându-Se ca un

porumbel din cer şi rămânând peste Fiul. Învăţaţi-vă din aceasta că Sfântul Duhpurcede numai de la Tatăl. Această învăţătură o are Maica noastră, Sfânta,Sobornicească şi Apostolească Biserică şi îi adapă pe toţi fiii ei cu cele care curg nudin Eden, ci din dumnezeiasca lui Hristos gură care spune: „Propovăduiţi Evangheliala toată zidirea” şi „cel care va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel care nu vacrede se va osândi”. Şi iarăşi: „Pentru că vă spun: orice păcat şi hulă se vor iertaoamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta”. Şi „cel care vaspune cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar cel care va spune împotriva

Duhului Sfânt nu va fi iertat nici aici, nici în veacul ce va să fie”. Pentru că toţiProorocii, Apostolii şi Dascălii, învăţaţi de Duhul Sfânt, au botezat, au propovăduit şiau învăţat pe oameni să recunoască pe cei patru Evanghelişti din cele patru marginiale lumii, adică pe Matei, Marcu, Luca şi Ioan, iar cel care va adăuga un al cincileaevanghelist, să fie anatema. „Cel care va sminti pe vreunul din aceşti fraţi ai Mei preamici - zice Mântuitorul - va fi vrednic de muncă”. Dar cel care va sminti întreaga lume- cum faceţi voi - cum se va îndreptăţi ca să scape de dreapta pedeapsă? Care din celeşapte de Dumnezeu alese Soboare spune că Sfântul Duh purcede şi de la Tatăl şi de laFiul? Şi care dintre acestea a legiuit că trebuie să aducem azimă şi să ne tăiem părulşi bărbile cum vreţi voi? Tu, pnevmatomahule (luptătorule împotriva Duhului), careeşti plin de alte şapte duhuri viclene, în care Hristos ne înveţi să credem? Tu nuEvanghelia propovăduieşti, ci învăţătura lui Antihrist. Un al cincilea evanghelist nuaflăm; în afară de Mahomed saracinul, înaintemergătorul lui Antihrist care înainte deeresul vostru cel de moarte purtător a semănat zâzanie. Cât priveşte jertfele voastrecele moarte săvârşite cu azimă, acesta este obicei iudaic. Dar voi veţi zice: Nu cumva

Hristos nu încins şi cu toiag în mână - după Scripturi - a mâncat Paştile? Da, vomspune şi noi: El a mâncat Paştile, dar l-a desfiinţat după cum a făcut şi cu tăiereaîmprejur şi cu altele. Apoi (după Paştile cele iudaice), când a şezut cu cei doisprezeceucenici ai Săi în foişorul din Sion, a legiuit Paştile Sale. La Cină, El a luat pâine, abinecuvântat-o, a împărţit-o ucenicilor Săi şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este TrupulMeu… Iată adevărata Taină. S-a scris: A luat pâine4, adică pâine dospită şi nu azimă

4 În textele evanghelice (Mt. 26:26; Mc. 14:22; Lc. 22:19), ca şi în Epistola Sf. Ap. Pavel către Corinteni (ICor. 11:23), când Mântuitorul a întemeiat Taina Euharistiei, se întrebuinţează explicit cuvântul „artos”care în greceşte înseamnă „pâine dospită”. Pentru pâinea-azimă în Sfânta Scriptură se întrebuinţeazăcuvântul „azimon” (Lc. 22:1). Deoarece Cina cea de Taină s-a terminat în noaptea dinspre 13 spre 14Nissan, în care zi - conform literaturii rabinice - nu se îngăduia a se mânca pâine dospită până la apusul


7/18


după cum faceţi voi în chip nelegiuit şi liturghisiţi, întărind eresul lui Apolinarie.

Aceste cuvinte ale fericiţilor bărbaţi au fost atât de neplăcute catolicilor pe cât de

neplăcute sunt pentru lup pietrele azvârlite cu praştia. De aceea, alergând, au dat focdin toate părţile sfintei mănăstiri. Pricina tuturor acestor pătimiri însă, era nelegiuitulşi necredinciosul Paleolog, acest nou Nabucodonosor.

Cuvioşii şi de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi fiind înconjuraţi de foc în turn,înălţau către Hristos Dumnezeu ultima lor rugăciune asemenea celor trei sfinţi tineri(din cuptor):- Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Unule Născut, Fiul şi

Cuvântul lui Dumnezeu, Care ca un miel neprihănit Te-ai dat pe Tine însuţi spre junghiere pentru neamul omenesc, Tu, Doamne, Care Ţi-ai vărsat Preacuratul TăuSânge pentru Biserica Ta şi ai zis că nici puterile iadului nu o vor birui, păzeşteaceastă Biserică a Ta de lupii care o nimicesc. Înmulţeşte, Doamne, moştenirea Ta întoată lumea, de la o margine la alta a pământului. Alegerea Preasfintei Maicii Talepăzeşte-o pururea neclintită şi nebiruită; pe cei ce trăiesc în ea sfinţeşte-i, proslăveşte-i împreună cu tine şi miluieşte-i; locaşurile Sfinţilor Tăi ridică-le din nou spre slava taşi spre a noastră pomenire. Primeşte această rugăciune din buzele noastre întru mirosde bună-mireasmă şi milostiv fii nouă, după cum ca un milostiv ai primit jertfa luiAvraam şi arderile de tot ale lui Ieftae, ca un bun şi iubitor de oameni.

Iar după sfârşitul acestei rugăciuni s-a auzit un glas din cer:- Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri!

Când au auzit acest glas neaşteptat, chinuitorii s-au înfricoşat foarte, dar întunericul

care acoperea ochii lor cei înţelegători nu le-a îngăduit să priceapă minunea, deoareceSfântul Duh hulit de ei nu a împrăştiat acest întuneric. Astfel, fericiţii Părinţi şi-audat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Au fost omorâţi prin foc la anul 1276, iardupă un manuscris grecesc ce se află în Protaton, la Iviron şi Vatopedi la 10octombrie 1280.

soarelui, la această Cină s-a folosit pâine dospită. În Biserica Ortodoxă şi astăzi, ca întotdeauna de altfel,Taina Euharistiei se săvârşeşte cu pâine dospită. La început pâinea Dumnezeieştii Euharistii care se foloseaîn Apus era ca şi în Răsărit pâine normală în componenţa căreia intra şi drojdia. Iezuitul P. Sirmonmărturiseşte că în Apus, ca şi în Răsărit, pâinea era în uz în primele nouă secole şi că Biserica romană adenaturat vechea rânduială în perioada dintre începutul sec. al IX-lea până în prima jumătate a secolului alXI-lea. Întrebuinţarea azimelor la catolici este rezultatul unei influenţe iudaica mai noi.


8/18


Sfinţii Mucenici Zografiţi sunt 26 la număr, dintre care 22 de monahi şi 4 laici, alecăror nume sunt necunoscute. Numele monahilor însă sunt următoarele: Toma,Varsanufie, Chiril, Miheea, Simon, Ilarion, Iacov, Iov, Ciprian, Sava, Iacov,

Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Iosif, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eftimie, Dometianşi Partenie eclesiarhul. Primul dintre ei - Toma - era stareţul şi el discutase cucatolicii papistaşi, iar ultimul - Partenie eclesiarhul - a rămas în turnul cel înfierbântatşi a fost coborât pe pământ viu. El a povestit fraţilor întorşi toate cele ce s-auîntâmplat în turn. După ce a trăit încă treizeci de zile şi-a încredinţat sufletul luiDumnezeu pe 10 noiembrie şi a luat cununa muceniciei împreună cu fraţii săi dejaadormiţi.

Când şi-au sfârşit nelegiuirea, catolicii cei fără de lege s-au împrăştiat plini desălbăticie în tot Sfântul Munte, aşa încât nici o mănăstire, turn, schit sau chiliecălugărească nu le-a scăpat. Au distrus şi au ars toate, iar averile mănăstirilor le-aufurat. În cele din urmă au năvălit cu multe stricăciuni şi asupra Protatonului… Aufăcut şi aici mari vărsări de sânge, distrugând şi arzând toate aşezările. După multeschingiuiri, l-au spânzurat pe preacuviosul Protos5 [Sfântul Cosma, n.n.] înainteaProtatonului, în partea dinspre mare, la locul numit Halkos.

De aici, nelegiuiţii catolici au trecut în cealaltă parte a Athosului, către sud, undemonahii mănăstirii Xiropotamu i-au primit cu ramuri în mâini şi i-au heretisit cucuvintele: Pacea lui Hristos să fie cu voi! Catolicii le-au răspuns: Este şi va fi! Şi auintrat imediat împreună cu monahii în mănăstire. Aici au dăruit o parte din comorilefurate şi s-au declarat ctitori ai acestei mănăstiri. Monahii (ce sminteală!) s-au unit cuereticii! Dar Dumnezeu, în timpul rugăciunii, când au rostit ecfonisul „PentruArhiepiscopul nostru din Roma şi pentru binecredinciosul nostru Împărat…” a căutat

din cer şi a cutremurat pământul. Locul unde se aflau nevrednicii monahi, ca şizidurile mănăstirii şi toate clădirile s-au dărâmat ca şi zidurile Ierihonului în timpul luiIosua Navi. A rămas înclinat doar o parte dintr-un zid spre a servi ca învăţăturăgeneraţiilor viitoare. Mulţi din catolici au murit pe loc în acest cutremur. Alţii însă,văzând această înfricoşătoare minune, au fugit ruşinaţi şi înfricoşaţi la corăbiile lor.Alţii însă pocăindu-se au rămas şi s-au făcut monahi în Athos. Ruşinaţi de Dumnezeu,

5 Protos (gr. πρωτος = primul) se numeşte şeful administrativ bisericesc al mănăstirilor athonite, pe care leadministra împreună cu alţi bătrâni de la alte mănăstiri ca „primus inter pares” (primul între egali). În adoua jumătate a secolului XVII, Sfântul Munte era administrat deja de Sinaxa Bătrânilor, iar începând cusecolul XVIII de Sfânta Chinotită (Comunitate) care este constituită din reprezentanţii tuturor mănăstirilorprincipale ale Sfântului Munte, la număr 20.


9/18


monahii mănăstirii Xiropotamu şi-au înţeles fărădelegea, plângeau cu amar şi ca niştepui fără cuiburi rătăceau prin păduri şi prin munţi fără a avea unde să-şi plececapetele, pentru că mănăstirea lor era distrusă cu desăvârşire din cauza fărădelegilor

lor. Tot atunci a încetat şi minunea care până atunci avea loc în această mănăstireîntru cinstea şi slava Sfinţilor 40 de Mucenici. Iată care era această minune!

Când pururea pomenitul şi fericitul împărat Romano Lecapenul a zidit şi a împodobitcatoliconul (biserica mare) mănăstirii a chemat un arhiereu pentru sfinţire. În timpulsfinţirii, când arhiereul a zis cuvintele „în numele celor 40 de Mucenici…” s-aîntâmplat o minune. În partea de jos a Sfintei Mese a răsărit o mânătarcă mare cu 40de picioruşe şi 40 de pălăriuţe, în formă de măr, după numărul Sfinţilor Mucenici.

Odată răsărită, această mânătarcă a început să se întindă în jurul Sfintei Mese.Pentru această preaslăvită minune toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe mucenicii Lui.Toţi bolnavii care se aflau atunci acolo şi au mâncat din acea plantă s-au vindecat peloc. Vestea despre această minune s-a întins în toată împrejurimea. Bolnavii careveneau aici pentru mânătărci ca să se tămăduiască se vindecau, iar toţi care nu puteausă vină la mănăstire, trimiţând daruri, primeau părticele din acea plantă de Dumnezeudăruită, pe care mâncându-le se tămăduiau. De multa lume care venea aici, planta setermina pe 9 martie, când Biserica prăznuieşte pomenirea celor 40 de Mucenici,pentru a răsări tot atunci din nou. Această minune întrecea minunea de laScăldătoarea oilor - Vitezda. Acolo se tămăduia doar cel care intra primul în apă(după tulburarea ei), pe când planta aceasta îi vindeca pe toţi şi pretutindeni pe ceicare gustau din ea. Pe cât de binefăcătoare era minunea, pe atât diavolul - vrăjmaşulcreştinismului ortodox, care dintru început urăşte binele - deoarece nu putea să suferevederea acestei minuni, începu să se frământe până când în cele din urmă i seîndeplinise voia. El i-a amăgit pe sărmanii monahi să se unească la aceeaşi masă cu

pnevmatomahii. De atunci, din pricina aceasta, minunea a încetat.

Aşa pedepseşte Dumnezeu pe cei ce urăsc adevărul. Astfel i-au răsplătit nelegiuiţiipnevmatomahi pe de Dumnezeu urâţii monahi pentru împărtăşirea cu ei. Orice jertfă anecredincioşilor e neplăcută lui Dumnezeu. Dacă ei cred că vor fi în numărul celoraleşi, iată că Dumnezeu le arată contrariul. Pentru ceea ce au făcut aceşti nelegiuiţi nuau dreptul să se mândrească, căci după cum au fost ruşinaţi atunci, astfel vor firuşinaţi şi la a doua Venire a lui Hristos. Ortodocşii însă, chiar dacă pătimesc în

această lume, nădăjduiesc să primească bunurile gătite lor de către HristosDumnezeu, lucru care cu adevărat se va împlini…


10/18


După plecarea pnevmatomahilor, monahii ascunşi au ieşit din ascunzătorile lor şi s-auîntors la aşezările lor distruse şi arse. Au plâns cu amar pe fraţii lor morţi. TotMuntele Athos, asemenea Rahilei, îşi plângea copiii. Şi cine n-ar fi plâns văzând toate

aceste grozăvii? Bocetul şi plângerea ajunseră până la cer, când monahii - împreunăcu David - spuneau:„Dumnezeule, venit-au neamurile cele de altă lege în locurile Preacuratei Maicii Tale,întinat-au Biserica Ta cea sfântă, dat-au trupurile cuvioşilor robilor Tăi mâncarepăsărilor şi fiarelor, vărsat-au sângele lor ca apa în jurul locaşurilor lor şi nu era cinesă-i îngroape. Varsă urgia Ta peste neamurile care Te hulesc şi peste ţările care s-aulepădat de credinţa ortodoxă. Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, căci amsărăcit foarte. Ajută-ne nouă, Dumnezeule Mântuitorul nostru, pentru slava numelui

Tău. Doamne, izbăveşte-ne pe noi pentru numele Tău, curăţeşte păcatele noastre casă nu zică nicicând cei de altă credinţă: Unde este Dumnezeul lor? Şi să vadă ochiinoştri răzbunarea lor, pentru că au vărsat sângele robilor Tăi. Iar noi robii Tăi Tevom slăvi, Dumnzeule, în veac şi vom vesti din neam în neam slava Ta, slăvitelemărturisiri şi Predanii ale Sfinţilor Părinţilor noştri”.

Nelegiuitul împărat Mihail Paleologul, care plănuia să vină în Sfântul Munte şi sădistrugă Ortodoxia de aici, nu a reuşit, pentru că împărăţia sa a căzut degrab… Într-oexpediţie împotriva lui Ioan Duşan, craiul Serbiei, s-a îmbolnăvit, iar în decembrie1282 a murit în tabăra sa, lângă oraşul Ber, neunit cu Biserica apuseană şi afurisit decea Răsăriteană.

Fiul său, Andronic Paleologul, care era cu el, din cauza constrângerii poporului, nuîndrăzni să-l îngroape pe tatăl său cu onoruri împărăteşti, ci a poruncit să fie îngropatnoaptea într-o mănăstire din apropiere. Văduva lui Mihail, Teodora, a fost nevoită să

editeze o enciclică în care face o adevărată mărturisire a credinţei ortodoxe:„Împărăţia mea - scrie ea - urăşte şi consideră urâciune această lucrare - unirea - carede curând s-a întâmplat în Biserică şi a tulburat-o în întregime… După cum Bisericalui Dumnezeu l-a judecat pe patriarhul Vekkos pentru dogmele sale urâte luiDumnezeu şi împreună cu el şi pe Melitiniot şi pe Metohiti - cei de un cuget cu el - şi i-a afurisit, astfel şi Împărăţia mea… din toate preferă frica de Dumnezeu şi ascultareafaţă de Biserică, consfinţeşte şi primeşte această hotărâre şi nimeni nu mă va obligasă fac pomeniri pentru sufletul soţului şi domnului meu.”

Pomenirea Mucenicilor care au mărturisit atunci se prăznuieşte împreună cu toţi


11/18


sfinţii pustnici aghioriţi în prima Duminică după Duminica Tuturor Sfinţilor. În moddeosebit însă se prăznuieşte pomenirea Cuvioşilor Mucenici Iviriţi în Sfânta MănăstireIviron şi a Vatopedinilor în Sfânta Mănăstire Vatopedi. De aceea, cu vrednicie şi cu

dreptate este ca pomenirea Cuvioşilor noştri Mucenici să se prăznuiască şi înMănăstirea noastră deosebi… Aceasta au simţit-o şi au vrut-o înşişi fraţii… Şi aceastădorinţă a lor s-a îndeplinit când cu bunăvoinţa lui Dumnezeu - contrar aşteptărilor -Mănăstirea noastră a trecut de la idioritmie la viaţa chinovială. Atunci a început să seprăznuiască vrednica de cinste pomenire a acestor sfinţi conform dorinţei lor pe careau exprimat-o în rugăciunea lor către Domnul cu puţin timp mai înainte de a muri învăpaie: „Doamne, ridică locaşurile sfinţilor Tăi spre slava Ta şi a noastră pomenire!”.

Turnul unde au mărturisit Sfinţii Cuvioşi Mucenici şi unde a rămas întreagă şinestricată icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu „Înainte-vestitoarea” s-apăstrat în parte până în 1873. Deoarece turnul acoperea aripa nordică a mănăstirii şise primejduia să cadă de mulţimea anilor se impunea dărâmarea lui. Dar pentru a fipăstrată pentru totdeauna amintirea nevoinţei martirice a mucenicilor, toţi fraţiiMănăstirii Zografu au hotărât într-un suflet să ridice în acelaşi loc un monument,lucru care s-a şi întâmplat în acelaşi an 1873. Monumentul trebuia să fie sfinţit în ziuaserbării pomenirii Mucenicilor. În ajun, după apusul soarelui, a început privegherea detoată noaptea. Noaptea era fără lună şi pe cer se zăreau doar stelele. De jur împrejurîmpărăţea tăcerea. În timpul slujbei - exact la miezul nopţii - când după întâiaCatismă a început să se citească „Viaţa şi martiriul Sfinţilor Mucenici Zografiţi”,deodată, deasupra bisericii s-a arătat un stâlp de foc. Acesta lumina mănăstirea şitoată împrejurimea cu o lumină atât de puternică încât se puteau zări şi cele mai micilucruri. Acest stâlp minunat a rămas deasupra bisericii pentru 3-4 minute şi apoi s-amutat din nou pentru câteva minute deasupra monumentului. A început apoi să se

înalţe şi, prefăcându-se în formă de cerc, încununa de sus ca o cunună monumentul şilocul unde au fost martirizaţi Sfinţii Mucenici. Această preaslăvită minune a continuataproximativ 15 minute. Martorii oculari ai acestei minuni au fost părinţii şi fraţiimănăstirii, dar şi mulţi dintre închinători - pustnicii şi locuitorii schiturilor deprimprejur care veniseră la Zografu pentru praznic.

Astfel, Atotputernicul Dumnezeu - prin acest semn ceresc arătat deasupramonumentului ce marchează sfântul loc martiric al monahilor mărturisitori în această

zi a pomenirii lor - a arătat lămurit tuturor cât de bineplăcută Îi este nevoinţa acestorluptători pentru credinţa cea adevărată şi credincioşia lor faţă de Sfânta Biserică


12/18


Ortodoxă… Preacurata, Preabinecuvântata, pururea Fecioara, Doamna noastrăNăscătoare de Dumnezeu, care prin mijlocirea icoanei sale a prevestit pe nevoitorii eimonahi despre năvălirea nepoftiţilor, sălbaticilor şi lui Dumnezeu urâţilor catolici, a

mărturisit astfel deosebita ei bunăvoinţă faţă de toţi cei care o cinstesc în chip ortodoxşi a arătat cât de urâţi ei şi dumnezeiescului ei Fiu sunt cei care prin foc şi cu săbii şiprin orice fel de siluire propovăduiesc împreună cu credinţa ortodoxă şi ghiveciulnedreptelor lor învăţături şi rătăciri.

MUCENICI LA MUNTELE ATHOS

DE ARHIM. GHERVASIE PARASCHEVOPOULOS6

Ne aflăm în epoca în care Bizanţul urmărea unirea Bisericii Ortodoxe Răsăritene cuereticul papă de la Roma. Şi aceasta pentru că împăratul de atunci alConstantinopolului – Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), aştepta de la papaUrban al IV-lea (1261-1264) să ajute politic Imperiul Bizantin. Cu toate acestea,această încercare a împăratului a întâmpinat o statornică împotrivire din parteapatriarhului Iosif I (1267-1275). Dacă în alte situaţii patriarhul era foarte credinciosîmpăratului, în momentul în care împăratul a pus problema unirii, s-a împotrivit “şi adeclarat cu jurământ că în nici un caz nu va semna unirea cu ereticul papă”. Niciodatănu va recunoaşte autoritatea papei care este potrivnică Evangheliei, Sfintei Tradiţii şicanoanelor bisericeşti.

Pretenţiile papei în legătură cu unirea erau următoarele: Jurământ de credinţă dinpartea tuturor clericilor faţă de papă; Catehizarea poporului să se facă în acord cucredinţa papei de la Roma; Cu precădere adaosul “Filioque” în Simbolul Credinţei,

adică învăţătura că Sfântul Duh purcede “şi de la Fiul”, iar nu numai de la Tatăl;Papa să fie socotit ca aşezat de Dumnezeu să judece şi să hotărască irevocabil şi fărădrept de apel în orice chestiune dogmatică. Fără drept de apel, adică să nu se poatăanula sau contramandata (dejuca) orice hotărâre a sa! “Să fie, cu alte cuvinte,autoritate bisericeasă supremă”. Şi cum rămâne cu Sinoadele bisericeşti, locale sauecumenice?! Ei, acestea trebuie aerisite, deoarece papa a fost – după cum zic catolicii– mai presus şi superior Sinoadelor locale şi ecumenice.

Dumnezeul meu, ce înălţare luciferică!!! Aceleaşi convingeri le nutrea şi succesorul

6 Traducere din greceşte din revista Palami de monahul Leontie.


13/18


papei Urban al IV-lea, papa Clement al IV-lea (1265-1268). Dar şi urmaşul luiClement, papa Grigorie al X-lea (1271-1276). Statornic crez al tuturor papilor!Aceleaşi pretenţii! Aproape aceleaşi condiţii pentru unire pe care le ceruse stăruitor şi

împăratul. Împotrivirii faţă de unire a patriarhului Iosif I s-au alăturat şi mulţiteologi. Biserica toată. Dar această împotrivire l-a mâniat din cale afară pe împărat.Si într-o aşa măsură, încât a început prigoana.

Pe unii i-a chinuit, pe alţii i-a surghiunit, iar altora le-a confiscat averile. şi un altlucru: cel mai ieşit din minte dintre toate. Deşi tot poporul Constantinopolului eraîmpotriva unirii cu ereticul papă, împăratul orbit de pizmă, a cerut de la locuitoriioraşului imperial impozitele pe 10 ani în urmă! De ce aceasta? Pentru că împăratul

redobândise Constantinopolul de la franci înainte cu 10 ani şi pentru aceasta seconsidera pe sine ca proprietar al oraşului!

După aceea, delegaţii săi s-au dus la Lyon, în Franţa, unde papa convocase un sinod“unionist” şi de unde aceştia s-au întors cu propunerile de unire ale papei gatasemnate. Care erau propunerile pe care le-au semnat? Aceleaşi pe care le-a cerutîntotdeauna fiecare papă: adaosul “Filioque” în Simbolul Credinţei, recunoaştereasupremaţiei papei şi dreptul papei de a fi pomenit de către patriarh la DumnezeiascaLiturghie!

Urmarea? Semnarea acestor pretenţii ale papei a stârnit în poporul ortodox al“Împărătesei cetăţilor” un val de indignare şi revoltă. Aproape toţi s-au împotrivit.Desigur, patriarhul Iosif I pentru că s-a opus pe faţă, a fost izgonit din scaunulpatriarhal. Şi atunci?! O, atunci a fost ales patriarh latinocugetătorul Ioan al XI-leaVekkos (1275-1282)!

Imediat s-au ridicat împotriviri din rândurile clerului şi ale poporului. Împotriviri dinpartea tuturor ortodocşilor! S-au împotrivit şi s-au remarcat diferite persoane:Evloghia, sora împăratului, Andronic Paleologul, Ioan Paleologul, Manuil Paleologul,toţi trei rude ale împăratului şi viitori împăraţi şi Isaac Raul. Împăratul şi patriarhulau început să-i silească pe toţi spre acceptarea unirii prin cele mai tiranice mijloace.Înfricoşătoare mucenicii: închisori, schingiuiri, orbiri, tăierea limbii, ucideri… Unautor fizic şi moral al acestor mucenicii fără de omenie era şi patriarhul Vekkos!!!

Dar ne-am îndepărtat de subiect! Trebuia totuşi. Nu se putea altfel. Numai aşa putem


14/18


acum să înţelegem şi prigoana părinţilor de la Sfântul Munte Athos. Când împăratulşi patriarhul au aflat de împotrivirea acestui castru al Ortodoxiei, a Sfântului Munte,şi-au ieşit din fire de mânie. Puse stăpânire pe ei patima oarbă a răzbunării. Auzi colo!

Să îndrăznească să se opună rasa călugărească porfirei împărăteşti! Şi alta! Fesulcălugăresc al simplilor şi smeriţilor monahi de pe Athos să desconsidere mitrapatriarhală! Prigoana aşadar. Prigoană şi împotriva monahilor de la Athos, care dacăs-au dovedit aroganţi şi au considerat trădare unirea cu antihristul papă, n-aveaudecât să plătească această împotrivire a lor cu sânge.

Astfel trimişii latinocugetători ai împăratului şi fanaticii latini, înarmaţi cu dispoziţiistricte şi cu o puternică garnizoană, au ajuns la Sfântul Munte şi au început crudele

mucenicii şi executări ale stareţilor şi părinţilor “reacţionari”. Sfânta MănăstireVatopedi. Oprire a sângelui şi a muceniciei. Când, la propunerea lor de a se alăturaunirii toţi monahii, latinocugetătorii au întâmpinat hotărâta lor împotrivire, au începutschingiuirile părinţilor. Detaşamentul mulţimii de soldaţi s-a dedat fără nici o ezitarela cele mai neauzite torturi conform cu dispoziţiile pe care le aveau.Dar viteji părinţi! Pentru credinţa ortodoxă au considerat ca pe o favoare făcută lor afi supuşi acelei mucenicii fără de omenie. Si cea mai mare cinste pentru ei era să-şiverse sângele pentru Sfânta Ortodoxie. Doisprezece monahi, viteji mărturisitori, eroişi apărători ai Ortodoxiei, care s-au împotrivit cu mare curaj trădării curatei şinefalsificatei predanii a Domnului nostru Iisus Hristos, au fost conduşi pe o colină dinvecinătatea mănăstirii. Acolo, latinocugetătorii au înălţat o spânzurătoare. Unul câteunul vitejii monahi au fost spânzuraţi după cum o arată icoana zugrăvită în amintireamuceniciei lor.

Luându-şi rămas bun unul de la altul, s-au suit pe eşafod şi de acolo la cer, în dulceaţa

şi desfătarea raiului, unde se şi odihnesc sfintele lor suflete. Stareţului i-au rezervatalt chip de mucenicie. Alt fel de moarte. Nu spânzurarea. Cu cât îl vedeau pe bătrânulEftimie, care deşi fusese martor al atâtor de multe şi de crunte schingiuiri la carefuseseră supuşi monahii săi, continuând să se împotrivească şi să protesteze cu toatătăria sa sufletească împotriva unirii cu ereticul papă, cu atât delegaţii împăratului şi aipapei se umpleau mai mult de mânie. Turbau şi scânteiau de furie. Cum să se răzbunepe el? Ce moarte să-i aleagă? Înaintea mănăstirii era marea. Călăii l-au ridicat, aumânat corabia în larg şi acolo – legat fiind cu lanţuri – l-au înecat în mare. Misiunea

lor (!) se sfârşise aici. Urmau acum alte mănăstiri. Plutonul soldaţilor latini şilatinocugetători – reprezentanţi ai împăratului – a poruncit adunarea în Kareia a


15/18


tuturor monahilor care locuiau în chiliile din împrejurimile Kareii.

Scopul adunării era de a-i obliga pe monahii athoniţi şi pe întâistătătorul lor – pe

Sfântul Protos Cosma (n.tr.) – să accepte unirea cu “biserica” papei. Să “cugetelatineşte” şi să primească dogmele latine. Totuşi, propunerii unei astfel de trădări s-auîmpotrivit toţi. Şi Protosul şi monahii. Cu un singur cuvânt şi cu o singură inimă aurăspuns că sunt pregătiţi să şi moară muceniceşte pentru credinţa ortodoxă, unica şiadevărata credinţă. În zadar reprezentanţii latinocugetători ai împăratului i-auameninţat pe monahi cu muncile şi chiar cu moartea, iar pe Protos cu spânzurătoarea.Cu îndrăzneală şi cu hotărârea de a muri muceniceşte au vorbit împotriva unirii cureprezentanţii papei. Nu se pot împăca – spuneau – lucrurile de neîmpăcat. Poate să

se împace Hristos cu Veliar, Hristos cu diavolul? “Ce înţelegere este între Hristos şiVeliar?” (II Cor. 6,15). Nici o împărtăşire nu poate exista între Răsărit şi Apus.

De la Răsărit ne-a venit luminarea, iar de la Apus întunericul. Dialogul a fostconsiderat de prisos de către latinocugetători. Şi aici, în Kareia, călugării aghioriţi s-au dovedit de neînduplecat. Stânci neclintite. De aceea şi vrăjmaşii Ortodoxieiîncepuseră muncile. Dar cu cât mai mult monahii erau chinuiţi, cu atât mai multmărturiseau credinţa ortodoxă cu toată puteea lor. Pentru aceasta li s-a şi hotărâtmoartea. O moarte cruntă: spânzurarea şi junghierea. Streangul pentru ProtosulSfântului Munte, ieromonahul Cosma, iar decapitarea pentru monahi. S-a înroşit desânge pământul sfânt al Kareii. În Sfânta Mănăstire a iviriţilor, una din cele mai marimănăstiri din Sfântul Munte şi cu un număr la fel de mare de monahi, latinii şilatinocugetătorii au întrebuinţat la început toate mijloacele paşnice. Păreau buni şiamabili. Întrebuinţaseră toate posibilităţile lor în vederea unirii cu “biserica” papală:Asta o vrea Dumnezeu. Astfel este voia Lui: “ca toţi să fie una” (Ioan 17,21). Dar

nici amabilităţile linguşitoare ale latinocugetătorilor, nici argumentele lor n-au pututsă-i ispitească pe părinţii iviriţi. Iviriţii ştiau foarte bine ce înseamnă papa. Cunoşteauistoria.

Cunoşteau câte răutăţi făptuise în anii ce se scurseseră. ştiau că primirea “unirii”înseamnă cea mai mare trădare. O, nu! În nici un caz nu vor primi o astfel de trădare,ce va fi o pată neagră asupra întregii lor vieţi… pe pământ şi în cer. Rezultatul a fostacelaşi ca şi la celelalte mănăstiri athonite. A fost sângele, mucenicia, moartea. Si las’

că doar şi ei sunt creştini!… Ce-au făcut aşadar? Au poruncit garnizoanei de soldaţiridicarea tuturor călugărilor. Porunca a fost executată imediat şi, desigur, într-un chip


16/18


neomenos, barbar, sălbatic. Aşa a vrut-o “Sfântul Părinte” de la Roma. “Scopulsfinţeşte mijloacele”. Iar acest mijloc de arestare era permis doar cu scopul unirii. Şidoar ridicarea monahilor?! Nu, ci şi toate celelalte ce aveau să urmeze în continuare.

Pe toţi câţi îşi aveau obârşia în Georgia (Iviria) i-au luat ca sclavi în Italia sau, dupăalţii, i-au surghiunit în Italia. Ceilalţi monahi – părinţi şi fraţi – au fost duşi de gardamilitară, după cum primise poruncă, la arsanaua mănăstirii Iviron.

Acolo, i-au urcat într-o barcă având porunca explicită de a mâna în larg şi acolo sădeschidă nişte orificii în vasul în care se aflau părinţii iviriţi pentru ca aceştia să fieînecaţi. Astfel s-a şi întâmplat. Toţi Sfinţii Cuvioşi Mucenici – Părinţi şi fraţimărturisitori – din Mănăstirea Iviron au fost înnecaţi în mare şi şi-au dat sufletele lor

sfinte Aceluia care a zis prin gura Apostolului şi Evanghelistului Ioan: “Fii credinciospână la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2,10). În acea zi şi în acea orăîngerii lui Dumnezeu, ţineau cununi după numărul mucenicilor şi mărturisitorilorBisericii Domnului nostru Iisus Hristos, Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şiApostoleşti, Bisericii Ortodoxe. Pomenirea lor se săvârşeşte pe 13 mai.

În Sfânta Mănăstire Zografu, papistaşii întrebuinţează prima lor armă ca să “ardă”crezul ortodox al părinţilor. Care armă? Arta retorică. Părinţii sunt chemaţi să-lrecunoască pe papă cap al Bisericii universale în schimbul a mult aur şi a milei papale.Dar ce replică au dat părinţii la această propunere a latinilor? Replica dată a fostmărturisirea credinţei ortodoxe. Iată răspusul lor: “Şi cine v-a spus că papa al vostrueste capul Bisericii? De unde aveţi voi o astfel de învăţătură? La noi Capul Bisericiieste Hristos! Mai uşor ne hotărâm să murim decât să cedăm şi să se spurce acest locsfânt de silnicia şi tirania voastră! Nu deschidem porţile mănăstirii! Plecaţi de aici!”Atunci catolicii papistaşi, ieşindu-şi din fire, întrebuinţară cea de-a doua armă de care

au dispus dintotdeauna. Care armă? Rugul, focul. Întotdeauna rugul a fost o armă apapei. Câţi nu au murit pe rug? Reprezentantul lui Hristos – după cum se numeştepapa – această armă o întrebuinţează împotriva tuturor acelora care nu-şi pleacăcapul înaintea lui şi nu i se închină. Focul! În foc să se piardă aşadar şi cei douăzeci şişase de părinţi zografiţi! În foc, ca să ardă! Astfel la curajoasa mărturisire a părinţilormănăstirii, catolicii papistaşii răspund: “şi prin urmare, dacă tot o vreţi, atuncimuriţi!”. Fără să mai piardă timpul, latinii catolici aleargă care mai de care ici şi colo,adună vreascuri şi lemne, alcătuiesc un morman uriaş, dau foc şi îi ard pe părinţii

mărturisitori ai Ortodoxiei! Părinţii au preferat să mărturiseasă credinţa ortodoxă şisă moară, decât să trăiască şi să se papistăşească.


17/18


Biserica noastră I-a aşezat în ceata Cuvioşilor Mucenici şi cinsteşte pomenirea lor înfiecare an la 22 septembrie. Fraţilor, Nimeni şi niciodată nu va izbuti unirea cuereticul papă, pentru că unirea înseamnă supunerea faţă de papă cu dezastruoase

urmări pentru Ortodoxie şi neamul nostru ortodox. O garanţie sigură pentruintegritatea Ortodoxiei de azi şi de mâine constituie cei ce în zilele noastre suntapărători ai Ortodoxiei “în putere” şi “în lucrare”: poporul nostru ortodox, dar şicastrul Ortodoxiei – acest Sfânt Munte către care întotdeauna cler şi popor au privitca şi către un scut al Ortodoxiei. Întotdeauna, dar şi astăzi. Nu, în nici un caz nu vordeveni trădători ai Ortodoxiei părinţii de la Sfântul Munte Athos, chiar dacă s-ar şigăsi unul, doi care poate întâmplător vor accepta o astfel de dezastruoasă unire.

MARMORA DIN PROTATON7

În afara bisericii Protaton, spre nord, se află o oarecare marmoră, deasupra căreia sespune că latinocugetătorii patriarhului “unionist” Ioan Vekkos I-au decapitat peCuvioşii Mucenici din Kareia, care s-au dovedit “antiunionişti” şi au rămas ortodocşi.Se spune că în timpul iernii, atunci când cade zăpada şi acoperă întreaga regiune, peaceastă marmoră zăpada nu se aşterne deloc, ci se preface în apă şi astfel rămâneîntotdeauna curată.

MINUNEA SFÂNTULUI EGUMEN EFTIMIE ȘI CEI 12 MONAHI POMENIȚI

PE 4 IANUARIE8

Conform tradiţiei atonite ortodoxe, odată, un preot” latin (romano-catolic) – dintre cei

care au scăldat în sânge Sfântul Munte, a intrat într-o polemică cu un ieromonah dinMănăstirea Vatopedi, făcând referire la dogmele eretice ale catolicilor. Argumentelepe care le aducea ieromonahul atonit erau incontestabile, dovedind continua şinefalsificata păstrare a învăţăturii Bisericii din epoca apostolică până atunci. Preotulcatolic s-a enervat şi a spus:– Ca să demonstrăm cine are dreptate, să aprindem un foc şi să intrăm în el, să vedemcine va arde.Răspunsul direct al ieromonahului vatopedin a fost:

7 Din Limonariu athonit al monahului Vlasie, Editura Frăţiei creştin-ortodoxe “Lydia”, Tesalonic, 1998, p.151.

8 http://tezaurul-ortodox.com/topic/754-minune-intamplare-mathos-de-pe-vremea-navalirii-catolicilor/


18/18


– „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, dar, devreme ce o cauţi, nu-ţi vomstrica hatârul.S-a aprins un foc, dar papistaşul s-a înfricoşat, pentru că se pare că spusese asta cu

scopul de a-l speria pe preotul ortodox. Dar mai degrabă, el s-a speriat de acel marefoc, s-a dat înapoi şi a preferat să plece ruşinat.– Mai stai un minut! – i-a spus ieromonahul. Priveşte şi ia aminte!– Hristoase al meu – s-a rugat – arată-i adevărul!Nu a intrat el însuşi în foc, dar şi-a scos epitrahilul şi l-a aruncat în foc!Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins! Din nefericire, atunci au urmatcunoscutele mucenicii în Sfânta Mănăstire Vatopedi, unde monahii catolici, după ce l-au chinuit pe sfântul egumen Eftimie şi pe încă 12 monahi, în cele din urmă i-a

aruncat în fântâna mănăstirii. Pomenirea lor este sărbătorită pe 4 ianuarie.

Sursa:http://tezaurul-ortodox.com/topic/754-minune-intamplare-mathos-de-pe-vremea-navalirii-catolicilor/
http://tezaurul-ortodox.com/topic/754-minune-intamplare-mathos-de-pe-vremea-navalirii-catolicilor/http://tezaurul-ortodox.com/topic/754-minune-intamplare-mathos-de-pe-vremea-navalirii-catolicilor/http://tezaurul-ortodox.com/topic/754-minune-intamplare-mathos-de-pe-vremea-navalirii-catolicilor/http://tezaurul-ortodox.com/topic/754-minune-intamplare-mathos-de-pe-vremea-navalirii-catolicilor/

Minunile din Sfantul Munte Athos de pe vremea navalirii papistasilor

Documents

Transcript of Minunile din Sfantul Munte Athos de pe vremea navalirii papistasilor