Minunile Sfintei Xenia

7/29/2019 Minunile Sfintei Xenia

http://slidepdf.com/reader/full/minunile-sfintei-xenia 1/14

Minunile Sfintei Xenia

Ajutorul şi milostivirile revărsate de sus către cei credincioşi prin mijlocirileSfintei Xenia, cea iubitoare de Dumnezeu

Multe din mărturiile darurilor ei ne-au fost lăsate prin viu grai, şi arareori scrise,deoarece cea mai mare parte a înregistrărilor existente au dispărut în timpulrevoluţiei.

Primele mărturii au fost adunate dintr -o lucrare de la începutul acestui secol fiind înregistrate parţial în cartea "Slujitoarea lui Dumnezeu, Binecuvântata

Xenia", publicată de mănăstirea "Sfânta Treime" din Jordanville. Alte mărturii

provin din surse ce sunt notate acolo unde apar în text. Strângerea unor astfel demărturii nu este încă încheiată. Ea continuă încă în vremea noastră.



Dar înainte de a le da la iveală este necesar să amintim câteva cuvinte despretradiţia creştinilor pravoslavnici ruşi de a-i slăvi prin slujbe religioase speciale(panihide) pe asceţii a căror pomenire este cinstită de oameni, fiind "binecuvântaţiice nu au fost încă canonizaţi".

Să urmărim însă explicaţia de mai jos: Biserica Ortodoxă a lui Hristos, ca o

mamă iubitoare, ne învaţă că toţi cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos

(şi aparţin Sfintei Sale Biserici) vii sau morţi, formează o singură comunitate, o

singură familie. Şi precum într-o familie, cei apropiaţi şi rudele se ajută unii pe

alţii în toate, aşa şi noi, ca fraţi întru Hristos, trebuie să ne ajutăm între noi: viii

să-i ajute pe cei repauzaţi, iar aceştia să-i ajute pe cei vii. Cei vii trebuie să-iajute pe toţi cei morţi prin rugăciunile lor (pomenindu-i la Sfânta Liturghie) iarrepauzaţii, şi ei, la rândul lor, îi ajută pe cei rămaşi în viaţă prin rugăciune.

Urmând astfel învăţătura Sfintei Biserici şi simţind o strânsă legătură cu toţi ceidragi adormiţi întru credinţă, considerăm ca o datorie, ca o obligaţie creştinească săne rugăm permanent pentru ei, pentru iertarea păcatelor lor, pentru odihna lor "înloc de lumină şi de verdeaţă, unde nu este durere, nici suspin ", pentru viaţa lor ceaveşnică.

Prin rugăciunile noastre pentru repauzaţi, ne exprimăm totodată şi recunoştinţapentru dragostea ce ne-au purtat-o fiind ei în viaţă, şi credem cu neîndoire că acum,aceasta este şi mai puternică în sufletele lor după fericita lor mutare la cele veşnice.

Repauzaţii, potrivit dragostei ce o au pentru noi, încearcă prin rugăciunile lor cătreDumnezeu să ne răsplătească dragostea ce le-o purtăm. Şi cu cât cel adormit e maiapropiat de Dumnezeu, cu atât rugăciunile lui sunt mai folositoare pentru noi.

În necazurile noastre, obişnuim adesea să apelăm la ajutorul Sfinţilor ca fiind

cei mai apropiaţi de Dumnezeu, prietenii Lui iubiţi, cerându-le să mijlocească

pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Noi nu ne rugăm pentru iertarea păcatelor lor,fiind convinşi că Dumnezeu a făcut deja aceasta datorită vieţii lor curate, cuadevărat trăită în Hristos.

În ceea ce priveşte slujitorii lui Dumnezeu care încă nu au fost canonizaţi,nădăjduim că şi păcatele acestora au fost iertate, dar încă nu avem convingereadeplină, deoarece "nu este om care să fi trăit fără de păcat". De aceea socotim căeste de datoria noastră să îi mai pomenim pe unii ca aceştia la slujbele SfinteiBiserici, rugând pe Milostivul Dumnezeu ca nu numai să le ierte păcatele, dacă elenu le-au fost încă iertate, ci şi pentru ca El să îi şi aşeze pe ei acolo "unde lumina



Sa nu conteneşte să strălucească". Ne rugăm ca şi ei să aibă parte de bucuriidumnezeieşti tot mai mari, după vrednicia lor în timpul vieţii.

Ca răspuns la dragostea noastră, la dorinţa noastră sinceră ca ei să se bucure detoate darurile cereşti, aceştia ne răspund cu o dragoste puternică, mijlocind pentrunoi la tronul lui Dumnezeu cu rugăciunile lor cele bine primite.

Mii şi mii de asemenea cazuri uluitoare ale ajutorului primit în urma rugăciunilor acestora sunt cunoscute de oricine s-a interesat vreodată de biografia asceţilor, fieei din vremurile de demult, fie din zilele noastre.

Un astfel de exemplu îl oferă şi Xenia, slujitoarea lui Dumnezeu, despre ale cărei binefaceri revărsate asupra celor ce i-au cerut ajutor am aflat direct de la cei ce aualergat la ea cu nădejde, de la cei ce vin la mormântul ei şi i se roagă cu credinţă.

Altele dintre acestea au fost continuu consemnate în diverse publicaţii, iar cele maimulte circulă oral, transmiţându-se din generaţie în generaţie.

Încercăm să vă prezentăm măcar unele dintre ele:

Ajutor din belşug revărsat de Binecuvântata



Într-o primăvară, mă întorceam la Sankt Petersburg de la moşia unei bune prietene.Era necesar s-o ţin de-a lungul drumului şi, cum era o primăvară capricioasă, amavut destule probleme. După ce am parcurs aproape douăzeci de verste de la ultimastaţie, era imposibil să ne continuăm drumul din cauza inundaţiilor. Se înserase şi,la sfatul vizitiului meu, ne-am întors, cerând ospitalitatea unei doamne pline deamabilitate, a cărei proprietate era chiar în drumul nostru.

În timp ce ne îndreptam într-acolo, vizitiul mi-a explicat că acolo locuia o anumeMaria Sergheevna Goreva, o persoană evlavioasă şi cunoscută ca făcând multămilostenie.

Într-adevăr, doamna s-a dovedit a fi o gazdă cât se poate de sinceră şi primitoare.Aflând că sunt din Sankt Petersburg, doamna m-a primit cu mare bucurie, ca pe orudă de-a ei.

I-am cerut scuze pentru deranj, dar ea nici nu m-a luat în seamă. - Destul, destul! - exclamă ea. Sunt atât de fericită să aud vorbindu-se de SanktPetersburg şi mai ales să am plăcerea să primesc vizita unei persoane chiar de acolo. Sankt Petersburg este oraşul meu natal - adăugă ea zâmbind, spre a-şi

justifica interesul deosebit manifestat fată de el.

Maria era încă tânără şi frumoasă. Avea atâta căldură şi bunătate în privirea ei, încât automat se confirma tot ce auzisem despre ea de la însoţitorul meu.

Întreaga ei fiinţă era inundată de o lumină deosebită, lăuntrică şi în ciudasimplităţii ei, avea ceva tainic, simţeai o tărie profundă, care irezistibil te atrăgeaspre ea încă de la prima vedere.

După ce-am băut ceaiul, am trecut din sufragerie în salon şi curând conversaţianoastră s-a animat. Cu un viu interes mi-a cerut să-i vorbesc despre SanktPetersburg în cele mai mici detalii.- Cât eşti de fericită că vei revedea Petersburgul atât de curând - spuse ea, şideodată privirea i s-a cam întristat. A făcut o pauză în care m-a urmărit lung, de

parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, dar nu era încă hotărâtă dacă s-o facă sau nu.

M-a străfulgerat un gând: - Poate aţi dori să vă fac un serviciu ajungând în Sankt Petersburg; puteţi fi sigurăcă am să vă ajut cu toată plăcerea - i-am spus eu.



- O, te-aş ruga nespus de mult, dacă ai fi atât de amabilă şi nu te-ar deranja preamult... - îmi spuse ea, şi, ridicându-se, a intrat într-o altă cameră de unde a revenit

într-o clipă cu nişte monezi de aur într -un plic, pe care mi le-a înmânat.

- Iată, continuă ea, dându-mi plicul. Când ai să ajungi în Sankt Petersburg du-te terog la cimitirul Smolensk; ai să vezi acolo mormântul Sfintei Xenia. Mulţumeşte-idin partea mea şi împarte monezile astea săracilor.

- O voi face cu mare plăcere - am spus eu. De când îmi doresc să ajung şi eu lamormântul acesteia, de care am auzit atâtea! Dar probabil că aveţi un motiv anumesă-i cinstiţi astfel memoria Sfintei Xenia.

- O, desigur, nu este nici un secret şi chiar de-ar fi, de dragul adevărului trebuie sătrecem peste el.

Mi-a spus acestea cu atâta fermitate, încât n-am mai rostit un cuvânt şi aşteptamurmarea.

Între timp ea s-a ridicat, s-a dus de mai multe ori în sufragerie, parcă gândind laceva, s-a aşezat apoi în faţa mea şi a început să-mi povestească pe un ton liniştit,dar plin de însufleţire:

- M-am născut în Sankt Petersburg, într -o familie de negustori. La început am trăitîn mare îndestulare; aveam caii noştri, trăsurile, servitorii şi tot ce ţinea de

bunăstare. Am fost educată într -un gimnaziu particular şi eram în clasa a V-a, cândun mare necaz s-a abătut asupra familiei noastre. Tatăl meu a falimentat şi ne-amtrezit cu poliţia la uşă, confiscându-ne toată averea, până şi îmbrăcămintea. Tatane-a anunţat că suntem ruinaţi datorită căderii pieţii, că el pierduse 350.000 deruble (bonuri de bancă) într -o lună şi acum nu mai aveam decât datorii.

Pe atunci eu nu conştientizam gravitatea celor întâmplate, dar ştiu că a fost olovitură cumplită pentru mama. Îmi amintesc acestea de parcă s-ar întâmpla acum. Mama se închina în faţa icoanei

rostind: "Facă-se voia Ta, Doamne!' Cu o mare smerenie ea acceptase voia Lui.

M-a învăţat ca şi eu să fac la fel: "Niciodată să nu-ţi pierzi cumpătul, draga mea,oricât de grele ar fi necazurile", îmi spunea ea, "noi ne-am pierdut doar banii, darviaţa constă în mai mult decât atât. Roagă-L pe Dumnezeu să te binecuvinteze cuun soţ bun, lipsit de viciul băuturii şi care să aibă evlavie la Sfânta Xenia pentru căea v-ar fi de mare ajutor".



Din ce pricină mama era atât de speriată de un soţ beţiv aveam să mă întreb maitârziu. Nu înţelegeam prea bine pe atunci ce înseamnă un "beţiv", căci în familianoastră nu numai că nimeni n-avea meteahna aceasta, dar tata ne şi interzicea săţinem în casă vreo picătură de alcool.

Curând după ruinarea noastră, tata a găsit de lucru într -un magazin, ca funcţionar,câştigând doar 60 de ruble lunar.

Era foarte greu pentru noi să subzistăm în aceste condiţii, aşa că eu a trebuit sărenunţ la şcoală şi să încep să lucrez pe post de casieră în acelaşi loc cu tata.Situaţia familiei noastre s-a mai ameliorat puţin, dar curând ne-am trezit cu o altănenorocire. Mama, care se îmbolnăvise din ziua necazului cu tata, a murit subit înurma unui atac de cord. Un an mai târziu, l-am pierdut şi pe tata, aşa că am rămas

orfană la 17 ani. Am continuat să lucrez în acelaşi magazin.

La doi ani după moartea părinţilor mei, m-am căsătorit cu un patron care ţinea unmagazin de carte - o persoană cu greutate, cu aceleaşi preocupări spirituale ca şimine, fapt ce m-a şi atras spre el.

Într-adevăr, soţul meu se dovedise a fi un model de familist, un om cu totuldeosebit. Primii trei ani de căsnicie au fost cei mai fericiţi din viaţa mea.

În acest răstimp ni s-au născut doi băieţi. Întru-cât soţul meu câştiga foarte bine şinu duceam nici o lipsă materială, credeam că această fericire nu va avea sfârşit.Dar Dumnezeu plănuise altfel viaţa noastră.

În acest moment Goreva suspină adânc şi tăcu pentru câteva clipe. Apoi îşi reluăistorisirea:- Într-o seară, soţul meu s-a întors foarte târziu acasă, contrar obiceiului său, şiintrând în cameră a început să strige. Am crezut că îl durea ceva. Speriată, m -amrepezit către el, dar în acel moment, deoarece el oftă adânc, am simţit că miroseaputernic a vin. La aceasta, o mare mirare mi s-a imprimat automat pe faţă şi,

atunci, soţul meu a reacţionat neplăcut: - De ce mă priveşti astfel? Ce eşti aşa surprinsă? Am băut şi eu ceva - un bărbat latreizeci de ani doar are dreptul să bea! Ce este atât de nemaipomenit?!

- Nimeni nu ţi-a spus asta.

- Nici nu e cazul! Şi de ce nu dormi la ora asta? Du-te la culcare!



Am încercat să adorm, dar n-am putut. Era ca un foc ce ardea în mine şi cugetam:dacă aceasta e numai începutul?

De fapt socrul meu suferise îngrozitor de patima asta, motiv pentru care şi murise.Mă întrebam ce s-ar întâmpla dacă şi soţul meu l-ar moşteni şi simţeam că îmi vinerău la gândul ăsta.

Dimineaţă, soţul meu s-a trezit mai palid ca de obicei, dar liniştit, aşa cum îl ştiam,şi totuşi cam gânditor, n-a spus un cuvânt legat de cele întâmplate cu o searăînainte şi nici eu n-am deschis discuţia.

A trecut o săptămână, începusem să mă liniştesc când, deodată, s-a repetat acelaşilucru, însă şi mai rău. Nu mai era nici o îndoială. Soţul meu căzuse în patima

băuturii şi încă în asemenea măsură încât nu mai putea să adoarmă fără ea.

Calvarul ăsta a durat câteva luni, aproape un an. Soţul meu şi-a pierdut serviciul;între timp ni se născuse al treilea copil.

A trebuit să ne mutăm din apartamentul nostru mare şi frumos într -o cămăruţă încartierul Perski. Acum trăiam doar din ce câştigam eu lucrând croitorie. Dar cumsă te descurci cu trei copii când munceşte unul singur?

Ne-am trezit într-o sărăcie cumplită. Eram plini de datorii.

Îmi amintesc cum odată, în ajunul plăţii chiriei, pe când soţul şi copiii meidormeau liniştiţi, a intrat proprietăreasa iritată, ameninţându-mă că de nu plătescchiria până a doua zi, să-mi aleg: ori îmi va arunca beţivul din casă, ori pe noi înstradă.

Ce îi puteam spune?Fiind epuizată de osteneala muncii şi de necazuri, eram atât de slăbită, încâtsimţeam că mă voi prăbuşi dacă îmi va mai spune ceva.

- Daria, te rog, vorbim mâine dimineaţă şi atunci îţi voi da răspunsul.

- Bine, spuse ea ridicându-se, dar înainte de-a ieşi din cameră, privindu-mă, îmirepetă ameninţarea ei.



Abia s-a închis uşa în urma ei, când, zărind portretul mamei, mi-am luat capul înmâini şi am început să plâng cu amar, spunând: - Mamă dragă, de ce ţi-ai uitat fiica? Roagă-te pentru mine, ce să fac! Nu mai am

putere şi simt că nu mai pot continua astfel.

Din acel moment n-am mai încetat rugăciunea şi imploram f ierbinte mila luiDumnezeu să-mi salveze soţul, dar Dumnezeu părea că nu mă auzea. Dumnezeu

primeşte de fapt orice rugăciune, dar, câteodată, El vrea să i-o ceri prin Sfinţii Lui,ca să-i slăveşti şi pe aceştia. Dumnezeu ne cere nouă, păcătoşilor, să alergăm laSfinţii Lui, ca, prin rugăciunile lor, plăcute Lui, El să ne împlinească dorinţele.

Aşa s-a întâmplat şi cu mine. După ce am plâns cât am putut, am încercat să mailucrez, dar, epuizată cum eram, m-a cuprins o ameţeală, capul căzându-mi pe masă. Nu-mi amintesc cât am aţipit, dar în timp ce dormeam am văzut un tânăr stând în

faţa mea, îmbrăcat cât se putea de simplu. M-a luat de mână, rugându-mă să-lînsoţesc.

Era de parcă o putere nevăzută mă ridicase, iar eu l-am urmat fără nici o obiecţie.Am mers mult timp pe nişte străzi întunecate şi am simţit deodată că picioarelemele nu mai atingeau pământul. în cele din urmă, ne-am oprit în faţa unei grădinimari şi frumoase. Privind prin gard am văzut în întunericul nopţii numai cruci albe.

Am încercat să mă întorc dinspre cimitir, căci eram speriată, dar însoţitorul meumă linişti: - Mulţi drepţi odihnesc aici, de ce să te temi de ei?Şi neaşteptând răspunsul meu, m-a luat de mâna dreaptă iar cu stânga a deschis

poarta fără a face nici un zgomot.

Eram în întuneric; în depărtare se vedea o lumină care ne atrăgea spre ea.

- Du-te într-acolo! - îmi spuse el, căci este mult timp de când ele te aşteaptă acolo. Apoi a dispărut şi nu l-am mai văzut. Am început să alerg speriată în direcţialuminii. în cele din urmă am ajuns acolo şi m-am trezit în fata unei capele de unde

ieşea o lumină albăstruie, asemănătoare unui foc bengal.

Dinăuntru se putea auzi cântându-se "Veşnica pomenire". Am intrat şi am văzut-o pe mama aplecată peste mormânt; plângea. Am întins mâinile spre ea şi am strigat:"Mamă!" - după care m-am deşteptat.



A trecut mult până mi-am venit în fire după acest vis, şi-n timp ce priveam în jurulmeu m-am liniştit deodată, cugetând la cele ce mi se descoperiseră.

Era de parcă îmi căzuse o perdea de pe ochi. Îmi aminteam limpede toate sfaturile pe care mi le dăduse mama şi de care eu uitasem în ultimii ani. Am înţeles cămama se ruga cu lacrimi Sfintei Xenia pentru binecuvântarea mea şi că însoţitorulmeu tainic mă îndruma spre acea lumină. În zori, am hotărât să pornesc spre cimitir spre a da o slujbă pentru pomenirea mamei şi să mă rog Sfintei Xenia.

Aşa am şi făcut, lăsându-mi copiii şi soţul cu gândul că el se va trezi mai târziu. Când am ajuns la capelă, viziunea din timpul nopţii mi-a reapărut atât de clar încâtam retrăit totul şi, căzând în genunchi chiar în locul unde o văzusem pe mama, amrămas acolo rugându-mă neîncetat. Am simţit apoi că parcă mi se luase toată

povara ce o simţeam pe suflet şi m-am întors atât de uşurată încât nici nu mi-am

dat seama când am şi ajuns pe strada noastră. Dar, deodată, am auzit un zgomot desirenă, nu departe de mine, şi ridicând capul am văzut o echipă de pompieri în faţacasei noastre. Tocmai stinseseră focul în căminul nostru.

Văzând aceasta, am îngheţat. M-am repezit strigându-mi copiii şi soţul. Vroiam săintru pe poartă dar nu mă mai ţineau picioarele. Totul mi s-a întunecat şi am căzutleşinată.

Când mi-am revenit mă aflam într -o cameră mare, strălucitoare, mobilată deosebitde frumos. La capul patului era un bătrânel ce îmi ţinea mâna luându-mi pulsul.

Văzând că am deschis ochii, el s-a întors dinspre o femeie - şi ea în vârstă - cestătea lângă un fotoliu, îmbrăcată într -o rochie de mătase neagră, şi-mi spuse:-Ţi-ai revenit, pericolul a trecut. Totuşi ai nevoie de un sedativ.

Mi-am amintit de incendiu şi am întrebat de familia mea. -Nu-ţi face griji - îmi spuse femeia cu glas liniştitor - soţul dumitale e doar puţinrănit, iar copiii n-au păţit nimic. Sunt în camera dealături. Doi dintre ei dorm iar celmare o să apară imediat.

Observând privirea mea speriată, femeia m-a înţeles şi a cerut servitorilor ei să mi-iaducă pe copii ca să mă liniştesc.

Văzându-i în siguranţă m-am închinat şi am întrebat-o unde mă aflu.

- Eşti la mine acasă, în camera fostului meu soţ, generalul L., îmi răspunse văduva.



Tocmai s-a întâmplat să mă întorc de la Sfânta Liturghie de la Lavra AlexandruMevski când, trecând pe strada dumitale, am auzit strigătele. Mi-am lăsat trăsura şiam intrat în curtea plină de lume. Când am ajuns eu, pompierii deja îi salvaseră pedoi dinte copii scoţându-i pe geam; soţul dumitale era cu al treilea în braţe, dar,alunecând, şi-a fracturat piciorul; atunci am luat eu copilul şi i-am adus apoi pe toţila mine. Servitorii mei te aşteptau deja, aşa că te-au luat şi pe dumneata. Focul aizbucnit în bucătăria proprietăresei dumitale şi în mai puţin de jumătate de oră a arstotul, aşa încât nu s-a mai salvat nimic din ceea ce aveai.

- Slavă Bunului Dumnezeu că mi-a salvat familia! Dar câtă neplăcere şi deranj v-am pricinuit, doamnă! - i-am spus întorcându-mă spre ea.

- Vă rog să nu vă gândiţi la aşa ceva. Casa mea e atât de mare, nu m-aţi deranjat

deloc. în plus, ador copiii. Cu voia lui Dumnezeu, puteţi sta la mine până cândsoţul dumneavoastră se va însănătoşi, ca să fiti întremaţi cu toţii - îmi spuse gazdamea, plină de o amabilitate sinceră.

- Dar unde este soţul meu acum?

- Este jos; am o locuinţă cu două etaje - îmi explică soţia generalului. Acum este bandajat şi a fost tare îngrijorat de absenţa dumitale atât de matinală,

- Am să vă explic mai târziu unde am fost atunci, i-am spus eu.

M-am ridicat din pat a doua zi, dar soţul meu a mai zăcut două săptămâni.

Cât am stat împreună ne-am simţit tare bine; o îndrăgisem mult.

Era o văduvă cu un suflet minunat, ca de sfântă. Avusese şi ea copii dar îi pierdusede mici şi de atunci nu mai putea trece indiferentă pe lângă vreunul.

I-am povestit viaţa mea fără a-i ascunde nimic din toată durerea mea: m-am plâns

de slăbiciunea soţului meu, i-am relatat viziunea mea şi i-am spus unde fusesem îndimineaţa incendiului.

Ascultându-mă, a început să mediteze adânc la ceva şi cred că uitase pe moment cămă aflam şi eu acolo.



- Ştii ce cred, draga mea? - spuse ea, privindu-mă. Simt că incendiul nu a fostnicidecum întâmplător în chiar ziua pomenirii unuia dintre copilaşii mei, care zaceîn cimitirul Alexandru Nevsky. Iată că, acum, Dumnezeu mi-a trimis copiii pe caresă-i salvez în locul celor pe care i-am pierdut; iar dumitale ţi-a trimis ajutor înaceastă grea încercare, aşa că trebuie să ne apropiem cu înţelepciune de calea pecare ne-a arătat-o El. Deci iată ce-ţi propun, - continuă ea după o scurtă tăcere. Euam două proprietăţi la ţară; una din ele nu e prea mare. N-ar vrea soţul tău să steaacolo ca administrator un timp? Am un bătrân care îmi vede de ea; îi voi scrie.Poate soţul tău reuşeşte să o pună pe picioare.

N-am putut consimţi imediat; nu-mi venea să-mi cred urechilor şi nu eram în staresă mai articulez vreun cuvânt.

Soţul meu a acceptat propunerea cu multă recunoştinţă. Din ziua catastrofei el nu

s-a mai atins de băutură şi aşteptam cu o oarecare teamă, dar şi cu nădejde să vădce se va mai întâmpla, mulţumind în sinea mea Sfintei Xenia pentru tot ajutorul.

I-am povestit şi soţului meu viziunea mea; deşi n-a spus nici un cuvânt, era văditcă l-a impresionat profund; mi-a propus să mergem împreună la mormântul Sfintei

pentru ca să-i mulţumim, lucru pe care l-am şi făcut mai înainte de plecarea noastrăla ţară.

S-au scurs astfel câteva luni şi soţul meu şi-a revenit definitiv; a trecut un an destulde bun şi apoi alţi opt la fel care au şters orice urmă neplăcută a trecutului.

Dar, totodată, mi-am dat seama că uneori, soţul meu era îngândurat, de parcă îlfrământa ceva şi, cunoscându-i bine firea, mă gândeam să nu fie vorba de vreo

boală. Temându-mă de urmări, l-am întrebat ce-i cu el. Mai întâi s-a bâiguit puţin,schimbându-se la fată, dar apoi mi-a spus:- În dimineaţa în care tu te-ai dus la cimitir, iar eu dormeam adânc, am avut un visgroaznic. Se făcea că eram înconjurat numai de fiare sălbatice, îmi amintesc că te-am strigat, dar n-ai venit. Apoi a apărut o femeie cu toiag. Fiarele au dispărutimediat, iar ea, întorcându-se spre mine şi atingându-mă uşor cu toiagul, mi-a spus:

"Soţia ta nu-i aici, este la mine. Lacrimile mamei ei mi-au inundat mormântul.încetează de a mai bea! Şi acum, scoală repede, căci copiii sunt în pericol de -a luafoc!" La aceste cuvinte femeia a dispărut. M-am trezit şi am privit în jur - tu nu eraiacolo, iar copiii dormeau liniştiţi, aşa că am pus totul pe seama durerii mele de cap.

Dar în mai puţin de 10 minute după acest vis am auzit strigăte dinspre bucătărieavertizând despre incendiu. Am luat repede copiii îndreptându-mă spre ieşire, dar



uşa era deja în flăcări, aşa că m-am repezit la fereastră; mai departe ştii totul.Aceasta este explicaţia pentru faptul că m-ai văzut adeseori dus pe gânduri, dragamea, adăugă el. La început eram îngrijorat neştiind unde puteai fi în dimineaţaaceea. Când am aflat, am înţeles pe loc totul. Din clipa aceea, m-am scârbit deorice picătură de băutură.

- Am fost nespus de impresionată de cele auzite.

La un an după stabilirea noastră la tară, bătrânul administrator a murit şi soţiageneralului l-a numit pe soţul meu în locul lui. Curând după aceea a trecut şi dânsala cele veşnice. Negreşit ea este acum în împărăţia lui Dumnezeu.

Spunând acestea ea oftă adânc şi apoi continuă: - Draga mea binefăcătoare, de care am fost foarte legată, prin ultimul ei testament,

şi-a lăsat proprietatea cea mare nepoatei sale, iar pe aceasta, unde ne aflăm noiacum, ne-a dăruit-o nouă. Pentru toate acestea sunt profund recunoscătoare SfinteiXenia şi mamei mele. Am aflat din jurnalul de amintiri lăsat de mama (cu

precizarea ca eu să nu-l deschid înainte de-a împlini 30 de ani) că tatăl meu, întinereţe, băuse zdravăn, iar mama suferise cumplit din această cauză, până când aînvăţat-o cineva să ceară ajutor Sfintei Xenia; după aceea, tata şi-a revenitinterzicând chiar şi o picătură de vin în casă. Abia atunci am înţeles de ce mamaîmi spusese să mă rog să nu am parte de un bărbat beţiv şi mă sfătuise ca, lanevoie, să alerg la Sfânta Xenia. Era de parcă ar fi presimţit ce avea să se întâmplecu fiica ei, toate cele prin care va trebui să treacă. Acesta este motivul pentru careţin în mod special să cinstesc pomenirea Binecuvântatei Xenia şi nădăjduiesc săpot vizita personal Sankt Petersburgul. Dar acum îmi este tare greu să ajung acolo.

Mă reţin atâtea probleme, căci, de o lună, mă ocup singură de toate afacerile de la plecarea soţului meu în capitală, iar copiii nu s-au întors încă. Am şapte copiiacum. Mâine am să ţi-i prezint: cinci băieţi şi două fete.

Când şi-a terminat istorisirea era trecut de miezul nopţii. - Te-am obosit, nu-i aşa? - spuse ea, ridicându-se.

- Nu, nu, deloc, am răspuns eu, făcând la fel. Vă sunt recunoscătoare pentru toatecele ce le-am aflat. Nu adeseori pot asculta aşa ceva. Voi merge cât de repede lacimitirul Sfintei Xenia să mă rog şi eu binefăcătoarei dumneavoastră.

Mi-a mulţumit şi ne-am retras. În ziua următoare, aveam să văd că toate afacerileei legate de casă erau ţinute într -o ordine exemplară. Mi-a făcut cunoştinţă apoi cu



toţi cei şapte copii, de la un anişor până la treisprezece ani, cu care prilej m -aprezentat astfel:

"Aceasta este mătuşa voastră din Sankt Petersburg, unde se află mormintele SfinteiXenia, ale bunicilor şi al soţiei generalului".

Unul dintre ei, un băieţel de cinci anişori s-a îndreptat spre mine cu destulăîndrăzneală pentru vârsta lui, întrebându-mă:

- Ai fost vreodată la morminte?

- Nu, am răspuns eu. N-am ajuns deocamdată acolo.

- Mama însă a fost.

- Am să merg şi eu, dar unde să-i găsesc?

- La Volkovoe şi nevsky, răspunse el.

- Rudele noastre - interveni mama, sunt toate înmormântate la cimitirul Alexandrunevsky.

I-am promis că voi da o slujbă de pomenire acolo şi că am să le scriu despre asta.

- Îti mulţumesc din suflet că m-ai făcut să retrăiesc atât de viu Sankt Petersburgul,oraşul meu natal; mă simt de parcă aş fi şi eu acolo, îmi spuse ea, conducându -măspre trăsură. Caii se odihniseră bine şi au pornit uşor. N-am mai luat-o pe acelaşi drum şi ampornit regretând că trebuia să părăsim o gazdă atât de ospitalieră. Multă vremeaveam să văd cum mama şi copiii ei - stând pe terasă - mă însoţeau cu privirea, pemine, musafirul cel neaşteptat, care mă îndreptam spre oraşul lor natal, unde eraumormintele celor dragi lor şi ducând cu mine o sfântă însărcinare.

(o povestire relatată de d -na A. Smirnov)



Bucură-te, S fântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele

noastre!

Un sfat de la Sfânta Xenia de Sankt-Petersburg - „Niciodată, în viaţă, să nu faceţi rău nimănui."

Minunile Sfintei Xenia

Documents

Transcript of Minunile Sfintei Xenia