Universitatea ” Lucian Blaga” SibiuFacutlatea de Teologie ” Andrei Saguna” Sibiu

Referat la Morala

Student: Claudiu Trica Anul -IV- TP.

Sibiu - 2008

Minciuna

„Minciuna este vacanta adevarului. Sa nu

aiba oare si adevarul nevoi de vacanta? ”

Lucian Blaga

Precum multe rele care devin cu usurinta obisnuinta, a minti a devenit un flagel.

La fel cum au mitizat puterea banului, unii oameni au ajuns sa acorde minciunii puteri

nebanuite. Minciuna a ajuns sa exercite o adevarata fascinatie fiind cea care ajuta la

salvarea aparentelor, la obtinerea unor castiguri, la iesirea din diferite incurcaturi.

De obicei minciuna nu se arata fatis, nu are un tipar, o uniforma care sa ajute la

depistarea ei. De multe ori calatoreste cu adevarul si e greu la o prima vedere sa distingi

calatorii unii de altii. Uneori imbraca vesminte de adevar, argumentul unor intentii

laudabile, gingasia politetii, omenia compasiunii, curajul devotamentului.

De-a lungul timpului minciuna a primit numeroase acceptiuni, numeroase

definitii. Astfel Fr. Paulhan in Le mensonge du monde definind natura minciunii spune

ca aceasta este o discordanta intre ceea ce se gandeste despre realitate si ceea ce exprima.

Minciuna este deci o incercare de a transmite altora, cu un anumit interes, o imagine

denaturata in parte sau falsa pe de-a-intregu, despre o anumita realitate 1.

Intr-un manual de doctrina, A. Boulenger, La doctrine catholique, spune ca a minti

inseamna a exprima, prin cuvinte, semne sau scris, contrariul a ceea ce se gandeste cu

intentia de a insela 2.

Psihiatria descrie mitomania ca:

- Tendinta constitutionala de a altera adevarul, tendinta la fabulatie, la minciuna si la

crearea de fabule imaginare.

- Tendinta patologica mai mult sau mai putin voluntara si constienta, nu este deci doar

actiunea de a fabula sau de a minti, ci este o veritabila constitutie, un tip de dezechilibru 1 Marin Gheorghe, 1001 de fete ale adevarului si minciunii, p. 49, apud Fr. Paulhan, Le mensonge du monde, Paris, 1930, p. 3312 Ibidem, apud A. Boulenger, La doctrine catholique, Libraire catholique, Paris, 1941, p. 238

1

care determina individul sa elaboreze in permanenta relatari de evenimente si de acte care

nu au avut loc, dar despre care celalalt este facut sa creada ca autorii relatarii au fost

martori si actori, descriindu-se, in general, intr-o pozitie avantajoasa.

Oameni diferiti spun diferite tipuri de minciuni din diferite motive. Afirmatia in sine pare

sa fie un truism. Fiecare persoana tinde sa aibe o maniera proprie in care gestioneaza

„adevarul” sau ceea ce considera a fi adevarat. Este vorba nu doar despre comunicarea

inselatoare cu ceilalti, dar si despre maniera in care ne auto-dezamagim. Personalitatea

este importanta in determinarea acestor tipare sau moduri de a-i insela pe altiii si de a ne

insela pe noi insine, iar stilul in care o facem este un aspect al personalitatii fiecaruia.

La unele popoare minciuna are un rol social mai important decat la altele. De

exemplu, in cultura chineza, bazata pe armonie si imagine, copiii sunt invatati sa minta

inca de la gradinita, pentru a intari legaturile de grup, iar a spune adevarul este considerat

un comportament prostesc. De altfel, pentru orientali in general, a fi sincer poate constitui

o incalcare a conduitei sociale.

Si daca la musulmani inselatoria este condamnata de Coran, minciuna prin omisiune,

lucrurile nespuse din pudoare sunt la mare pret, iar a-l intreba pe un barbat ce mai face

sotia lui este o ofensa grava.

In sistemul occidental, adevarul reprezinta o valoare numai la nivel teoretic. A fi cinstit

nu inseamna sa spui adevarul in orice ocazie si cu orice pret, ba chiar, in opinia

psihologilor, capacitatea de a tine un secret este chiar o dovada de maturitate si

independenta - doar copiii ii povestesc totul mamei, adultii mai stiu sa si taca.

In credinta crestin-ortodoxa este considerat ca “ la temelia tuturor veacurilor a stat

, ca o stanca de granit, adevarul lui Dumnezeu. Cand cineva a incercat sa schimonoseasca

adevarul cu neadevarul,viata n-a avut decat de suferit (…) Dumnezeu nu a lasat nimic rau

in lume si deci nu a lasat nici minciuna , care nu este altceva decat o lepra sufleteasca ce-l

macina pe om din zi in zisi-l face tot mai neputincios a spori in caile Domnului.Aceasta

lepra are o origine mai josnica, diavolul. El este <<mincinos si tatal minciunii>> (Ioan 8,

44)”3.

La o analiza mai atenta se pot observa, cercetatorii au scos chiar in evidenta, mai

multe tipuri de minciuna. Astfel, se cunoaste minciuna ca act de sacrificiu. Face referire

3 Pr. Nichifor Tudor, Lepadind minciuna, graiti adevarul, p. 5-6

2

la situatiile in care un om este in stare sa minta pentru un prieten , sau din solidaritate. Se

ajunge chiar la a-si asuma vina in locul altuia din devotement. Un exemplu pe care il da

Gheorghe Marin in 1001 de fete ale adevarului si minciunii este urmatorul: ” La scoala

sau in alte imprejurari baietii isi asuma uneori vini ale altora vadind fie dorinta de a

incheia un inciodent penibil, “recunoscand” ceea ce faptasul nu avusese curajul sa

recunoasca, fie pentru a trece drept erou in fata colegilor sau unei fete. Uneori

recunoasterea a mers atat de departe, incat eroul a suprotat chiar pedepse in locul

vinovatului “4.

Aceasta minciuna prin care un om isi asuma vina altuia nu este atat de des intalnita, prea

putini fiind atat de altruisti ca sa suporte pedepse pentru a salva chiar si un apropiat.

Minciuna in slujba afirmarii – afirmarea este un ideal firesc si correct.

Afirmarea nu anuleaza onestitatea. Cei care sustin ca nu vor sa se afirme drept cei mai

buni in domeniul lor mint. Minciuna in slujba afirmarii apare la aceia care, voind cu orice

pret sa se afirme (salarii mai mari, functii mai de raspundere) fara a avea meritele

cuvenite, recurg la arsenalul de minciuni. Toata ziua isi tin la curent sefii cu cu “meritele”

lor, daca afla unele bune de la colegii lor imediat si le insusesc si le comunica drept

descoperiri personale.

Acest tip de minciuna, de afirmare sau pentru a-ti da importanta, cum o numesc alti

specialisti, a atras atentia psihologilor. Acestia au descoperit ca in cazul unei personalitati

nu foarte bine conturate (mai ales in cazul copiilor), tendinta ascendenta nu dispare in

schimb apar mijloacele de obtinere a ei: fanfaronade, minciuna. Exista si alte forme, dar

toate au tendinta de a iesi dintr-o pozitie inferioara (falsificand, de exemplu, faptele), de a

capata importanta cu ajutorul subterfugiilor si de a se lasa inaltat 5.

Minciuna in slujba prudentei este aceea de care omul se foloseste pentru a se

apara de cei din jur. Traiul in societate, constiinta sociala, gradul de civiliazatie nu

reusesc sa te apere de relele intentii ale celor din jur. Oamenii civilizati cunosc psihologie

, nu ataca brusc si nici brutal, au rabdare indelunga, studiaza sic and gasesc momentul

ataca. Uneori nu se stie de unde vine atacul. In astfel de momente apare minciuna in

slujba prudentei. Daca intre masurile de prevedere impotriva unor astfel de intalniri cu

4 Marin Gheorghe, 1001 de fete ale adevarului si minciunii, p. 775 Alfred Adler, Psihologia scolarului greu educabil, p. 144

3

indivizi deghizati suntem nevoiti sa recurgem la minciuna, aceasta poate primi dispensa

necesara, dispensa oferita de dreptul la autoaparare 6.

Minciuna tactica este cea prin care omul incearca sa iasa dintr-o incurcatura a

momentului. Nu inseala pe nimeni cu vreun scop rautacios, nici nu sunt folosite neaparat

sau numai din timiditate. Luat prin surprindere omul realizeaza ca nu poate spune

adevarul pentru ca este dureros, socant sau greu de expus in cuvintele potrivite. Atunci el

apeleaza la o strategie, schimba subiectul, convins fiind ca la momentul potrivit va spune

adevarul. In acest caz specialistii spun ca nu se poate vorbi de falsitate, deoarece este

vorba doar de o intarziere in comunicarea adevarului.

Minciuna de amuzament cuprinde anecdotele, glumele, pacalelile fara

consecinte grave, minciunile vanatoresti, minciunile fanteziste, fantastice. Acestea sunt

minciuni inofensive, care au ca prim scop amuzamentul comun 7.

O clasificare dintr-o alta perspectiv prezinta urmatoarele tipuri de minciuna:

- Minciuna individuală cotidiană, produsă spre a genera convingeri, atitudini sau

emoţii predeterminate, aşteptate, în partenerii de acţiune sau de afectivitate;

- Minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei şi convingerilor

unui individ sau a unei mulţimi de subiecţi, cu obţinerea posibilităţii de a manipula

intenţiile şi comportamentele altora în favoarea unui singur individ;

- Minciuna colectivă practicată de un grup sau de către o comunitate cu o anume

poziţie socială şi privilegii. Minciuna politică colectivă vizează păstratea statutului şi

privilegiilor de catre o minoritate aflată în conflict de interese cu o majoritate

defavorizată, lipsită de privilegiile grupului;

- Minciuna economică, individuală sau colectivă, ascunde intenţionat starea reală

a unei economii locale, regionale, statale sau globale din diferite motive.

Forma extrema a minciunii este cunoscuta sub numele de “pseudologie fantastica” si

este o tendinta de a minti a unor persoane inteligente, care duc lipsa de atentie si care

cauta sa fie protagonistele unei povesti, pe care ajung sa o creada si ele. Referitor la

aceste persoane, psihologii spun ca nu este vorba despre un creier bolnav, ci despre un

comportament imatur, ce se poate agrava si poate ajunge sa creeze o viata falsa.

6 Marin Gheorghe, 1001 de fete ale adevarului si minciunii, p. 126-1277 Ibidem, p. 99

4

Mincinosul patologic ajunge sa creada minciunile pe care le spune, ajungandu-se, incet

dar sigur, la o problema grava de personalitate: stima de sine scade treptat, are nevoie de

interesul altor persoane, pe care il castiga spunand povesti atractive; cand este descoperit,

poate chiar sa se imbolnaveasca din punct de vedere psihic si mai rau, sau sa inventeze

alte situatii, alte personaje, pentru a starni interesul celor din jur si a atrage din nou atentia

lor.

Biserica Ortodoxa Romana are insa o singura atitudine fata de minciuna si aceasta

este foarte bine ilustrata in cuvintele parintelui Nichifor Todor: “ Minciuna , oricum ai

suci-o si numi-o , tot minciuna ramane. Si oricum ai scuza-o si oricum ai incerca sa-I dai

si ei dreptul la viata, te duce in mod sigur in bratele diavolului.Am mai spus ca intr-o

flacara de lumina nu vezi decat o para de foc. Nu pot avea loc in acelasi timp si fasii de

intuneric. Tot asa si in cazul nostrum. Ori marturisesti adevarul , si atunci dai dovada ca

esti nascut din adevar (Ioan 18, 34), ori te complaci in a spune minciuna si atunci vrei,

nu vrei ai pe diavolul de tata si tii sa faci poftele lui (Ioan 8, 44).

O alta cale nu exista intre cele doua atitudini. O viata crestina in adevaratul ei inteles nu

poate cunoaste si nici nu admite a treia stare sufleteasca, ca stare ce este cea mai

primejdioasa”8.

8 Pr. Nichifor Tudor, Lepadind minciuna, graiti adevarul, p. 107-108

5

Bibliografie

1. Adler, Alfred, Psihologia scolarului greu educabil, Editura Iri, Bucuresti,

1995

2. Marin, Gheorghe, 1001 de fete ale adevarului si minciunii, Editura

Albatros, 1972

3. M. Scott Peck, Psihologia minciunii, Editura Curtea Veche, Bucuresti,

2003

4. Pr. Todor, Nechifor, Lepadand minciuna, graiti adevarul, Editura Polsib,

Sibiu, 2004

6