Microstratigrafia în identificarea tehnicilor de execuţie la pictura icoanelor din secolul XVIII. Analiză de caz

Cornelia Bordaşiu

Arta religioasă a secolului al XVIII-lea din Moldova este reprezentată

în general de icoane şi de obiecte de mobilier religios specifice precum : iconostase, amvoane, tetrapoade, sfeşnice etc. Acestea prezintă din punct de vedere tehnico-stilistic o serie de aspecte comune care sunt rezultatul unei lungi evoluţii a practicilor tradiţionale de pictură în tehnica tempera pe suport de lemn. Secolul al XVIII-lea, faţă de cele precedente, se caracterizează prin adoptarea unor metode de lucru şi a unor materiale noi ce se impun conform gustului epocii, sub influenţa de sorginte europeană a barocului şi neoclasicismului.

Astfel, în realizarea icoanelor se impune tehnica „tempera grasă”. Această tehnică foloseşte adaosul de uleiuri sicative în liantul pentru culori, spre deosebire de tehnica tradiţională cu ou, ce s-a răspândit din Bizanţ în Europa. În italiană, tempera desemna orice substanţă de natură organică solubilă în apă, care servea drept liant pentru culoare. O dată cu progresul picturii în ulei, în secolul al XVIII-lea, tempera cu ou şi-a pierdut importanţa în Europa occidentală, menţinându-se doar pe alocuri până în secolul al XIX-lea în Europa orientală, în Balcani şi în Rusia. „Datorită compoziţiei sale ( cca. 51% apă, 15% albumină, 22% materii grase şi 12% alte substanţe), gălbenuşul de ou, poate forma, diluat cu apă, o emulsie stabilă, în care pentru evitarea descompunerii se adaugă un acid, cum ar fi oţetul. Rezultatul este un colorit intens şi formarea după uscare a unui strat uniform, care se fixează bine de grund. Mai mult, gălbenuşul de ou ajută culorilor să-şi păstreze strălucirea, rezistând la acţiunea luminii. Degradeul specific tonurilor este obţinut ca urmare a efectului olifei (vernis-ul de icoane), prin care straturile superficiale devin transparente şi lasă să transpară straturile inferioare. Această tehnică prezintă totuşi dificultăţi. Straturile sunt rapid absorbite de grund şi se usucă repede, necesitând o manieră de lucru rapidă. Culorile se deschid când straturile se usucă”1, aşa numitul „efect de tempera”. Sculptura decorativă foloseşte mult „traforul” şi „altorelieful” fiind luxuriant „poleită” cu aur şi argint, uneori „vernisată” local pe o serie de

1 Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Bucureşti, 2000

705

Cornelia Bordaşiu

motive cu lacuri roşii carmin şi verzi pe bază de coloranţi organici ce realizează o policromie bogată specifică, spre deosebire de mémplat-ul secolelor anterioare a cărui decoraţie se realiza cu motive de origine orientală şi a cărui policromie era realizată strict doar cu trei culori, aur pe formă, susţinut de roşu cinabru sau albastru indigo pe fundal. Repertoriul motivistic al iconostaselor de secol XVIII, se distinge prin prezenţa icoanelor realizate pe medalioane ovale sau riniforme adosate, cu plan bombat, puternic conturat de ornamentate ce folosesc panglici meandrice încreţite şi striate, arce, volute, grilaje, motivul scoicii, cartuşe, cârcei etc. - specifice rococo-ului dar şi frunza de acant, vrejuri de viţă, trandafiri, laleaua etc. - motive specifice barocului. Din ansamblul aparent eclectic nu lipsesc ,,coloanele împărăteşti” libere pe piedestal, canelate şi răsucite, ornate cu vrejuri de viţă stilizate ş. a.

Fără să insistăm asupra analizei evoluţiei stilistice, vom prezenta în cele ce urmează, câteva aspecte specifice a tehnicilor de lucru întâlnite în cazuistica asistată la restaurare ce s-au evidenţiat la analiza microstratigrafică. Acest tip de analiză pune în evidenţă, în primul rând, peliculele din care este alcătuit stratul pictural (grunduri, pelicule de bolus, pelicule metalizate, pelicule de culoare, vernisuri etc.) dar şi aspecte ale structurii fizico-chimice ale acestora, eventualele reveniri şi suprapuneri ulterioare realizării, precum şi starea lor de conservare determinată de acţiunea în timp a unei multitudini de factori de natură fizică, chimică sau biologică, evidenţiind astfel degradările ce intervin în intimitatea structurii materiale a operei de artă, mai puţin vizibile cu ochiul liber.

Ne propunem în continuare exemplificarea celor mai sus menţionate prin câteva analize de caz ce vor evidenţia aspecte inedite legate de degradările specifice ce apar la „tempera grasă”, la „distempera” sau la tehnicile de „poleire” pe fondul incompatibilităţii materialelor sau a tehnicilor originale de execuţie defectuoase, dar şi ca urmare a intervenţiilor ulterioare necorespunzătoare a omului, fapt ce impune o abordare metodologică diferită în restaurarea lor.

706

Microstratigrafia în identificarea tehnicilor de execuţie la pictura icoanelor...

EX. 1. Icoană de poale cu ancadrament sculptat „Tăierea capului Sf. Ioan”

Ansamblu faţă Macro-locul de prelevare al probei

Microstratigrafie- ancadrament decorativ, fundal albastru Microteste de îndepărtare a repictării ulterioare

Se remarcă distribuirea în patru straturi a grundului, pelicula metalizată aplicată direct pe grund prin activarea cleiului din substrat din tehnica originală, peste care s-a aplicat ulterior o vopsea de ulei albastră distribuită în două straturi neuniforme, neglijent aplicate prin pensulare ce prezintă incluziuni de natură străină şi pigment metalizat folosit la repictarea chenarului decorativ al icoanei. Repictarea a fost efectuată

707

Cornelia Bordaşiu

direct peste depunerile de murdărie aferente şi prezintă o aderenţă slabă la substrat, ceea ce permite înlăturarea ei prin mijloace mecanice ( răzuire cu bisturiul) după o gomflare superficială a ei sub compresă cu decanol.

EX. 2. Friză cu icoane prăznicare „Cina cea de taină” Aspecte ale picturii înainte şi în timpul restaurării

Microstratigrafii cu suprapuneri de pelicule şi migrarea pigmenţilor

708

Microstratigrafia în identificarea tehnicilor de execuţie la pictura icoanelor...

Se observă degradarea stratului pictural produsă de expunerea la un exces de temperatură, datorită unui incendiu. Pelicula de protecţie este complet carbonizată, grundul puternic fragilizat, lianţii sintetici din repictare au antrenat după topire, pigmenţii metalizaţi care au migrat şi s-au distribuit în funcţie de greutatea moleculară la suprafaţă sau în profunzime între peliculele suprapuse de culoare originală. Intervenţia de restaurare presupune înlăturarea prin mijloace fizico-chimice a peliculei de protecţie carbonizate pentru vizualizarea picturii şi conservarea acestea ca atare prin consolidare urmată de o nouă vernisare de protecţie finală.

EX. 3. Element de coronament şi friză de iconostas – Putna Aspecte ale stratului policrom după înlăturarea icoanelor detaşabile Microstratigrafie şi macrofotografie

Pe fundalul de culoare albastru închis se remarcă o metodă inedită de realizare preluată din tehnica picturii murale. Aceasta constă în aplicarea pigmentului albastru azurit, instabil la excesul de umiditate, prin „tufuire” pe ud, peste un substrat realizat cu negru de cărbune aplicat în manieră „distempera” (cu liant slab concentrat din soluţie de clei ) înainte de uscarea definitivă a acestei preparaţii intermediare. Pelicula rezultată este poroasă, prezintă un grad mare de friabilitate şi o aderenţă crescută la depunerile atmosferice ulterioare. Se observă pigmentul azurit titurat grosier, iar după consolidarea şi îndepărtarea depunerilor superficiale se pune în evidenţă modificarea carbonatului bazic de cupru prin hidratare în malahit de culoare verde.

709

Cornelia Bordaşiu

EX. 4. Icoană prăznicară „Cina de la Emaus”- Bonţida

EX.4. Aspecte înainte şi după restaurare cu forma specifică de degradare a vernisului;

Microstratigrafii

710

Microstratigrafia în identificarea tehnicilor de execuţie la pictura icoanelor...

711

Cornelia Bordaşiu

EX. 5. Icoană împărătească „Sf. Ioan Evanghelistul”

Se remarcă tendinţa de clivare a peliculelor de culoare realizate în ton local, distribuite pe straturi de vernis intermediare, activarea acestuia la exces de temperatură cu aspect granulat, îmbrunat şi încorporarea depunerilor aferente de murdărie ulterioară. Intervenţiile de restaurare, presupun o consolidare prealabilă a stratului pictural, urmată de subţierea cu regenerarea şi redistribuirea vernisului original degradat prin metode fizico-chimice.

Ansamblu şi detaliu

712

Microstratigrafia în identificarea tehnicilor de execuţie la pictura icoanelor...

Stratul pictural realizat în tempera grasă, prezintă o migrare la suprafaţă a excesului de ulei din liant care este modificat cromatic, prezintă o tendinţă de încreţire şi este microfisurat. Această formă de degradare este agravată de aplicarea peliculelor subţiri de culoare fără o preparaţie prealabilă a suportului de lemn care în cazul de faţă este suplinită prin aplicarea unui strat relativ gros de soluţie de clei cu concentraţie ridicată (probabil clei de tâmplărie). Uscarea diferită a straturilor menţionate a indus tensiuni suplimentare în stratul pictural care s-a degradat specific. Liantul gras care a rămas activ o perioadă mai îndelungată a favorizat instalarea unui atac de fungi la suprafaţă. Intervenţia de restaurare presupune stoparea atacului biologic prin dezinfecţie cu substanţe cide, activarea prin metode fizico-chimice a peliculei superficiale degradate cu redistribuirea şi uniformizarea ei după o consolidare prealabilă.

Macrofotografie şi microstratigrafie

713

Cornelia Bordaşiu

EX. 6. Icoana „Maica Domnului cu Pruncul”

Aspect ansamblu faţă, microstratigrafii şi macrofotografii

714

Microstratigrafia în identificarea tehnicilor de execuţie la pictura icoanelor...

Imaginile pun în evidenţă aspectul degradării peliculei de culoare

care prezintă cracheluri distanţate sub formă de reţea neuniform distribuite, cu tendinţă de exfoliere a peliculelor suprficiale. Aspectul degradării este specific pentru tehnica „gras pe gras”, pelicula de culoare fiind distribuită peste o preparaţie de culoare galbenă.

EX. 7. Icoană împărătească „Sfinţii Grigore şi Ştefan”

Ansamblu şi detaliu; microstratigrafii

715

Cornelia Bordaşiu

Stratul pictural realizat în „tempera grasă” cu suprapuneri, reveniri

şi împăstări, prezintă lipsă de aderenţă cu desprinderi şi lacunare datorate absorbţiei liantului în substratul realizat din bolus roşu care înlocuieşte preparaţia şi este avid de liant. Intervenţia de restaurare presupune consolidarea stratului pictural rigidizat, prin presare alternativă cald-rece cu o soluţie de clei pentru regenerarea liantului original consumat şi creerea unei noi aderenţe la substrat a peliculelor de culoare.

EX. 8. Cruce de masă cu două feţe „Răstignirea”şi „Botezul Domnului”

716

Microstratigrafia în identificarea tehnicilor de execuţie la pictura icoanelor...

Ansamblu şi detaliu faţă microprobă;

microstratigrafii

717

Cornelia Bordaşiu

Proba prelevată de la îmbinarea cu forma sculptată, pune în

evidenţă straturile suprapuse de grund care folosesc un material de umplutură inedit realizat din mortare vechi, măcinate şi liate cu clei. Această preparaţie grosieră care conţine nisip este finisată cu un strat subţire de bolus galben peste care sunt aplicate tuşele subţiri de culoare cu reveniri şi suprapuneri transparente. Această tehnică de lucru inedită se remarcă printr-o aderenţă bună a stratului pictural la suport şi a peliculelor de culoare între ele.

BIBLIOGRAFIE: 1. Cesare, Brandi, Teoria restaurării, Bucureşti, 1996. 2. Ciantti, Marco, Rifflessioni e Ricerche, Pisa, 1992. 3. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, 2000. 4. Filatov, V., Pictura rusă tempera de şevalet, Tehnica de

restaurare, Moscova, 1961. 5. Istudor, Ioan, Noţiuni de chimie a picturii, Bucureşti, 2006. 6. Leanu, Mirela, Substanţele chimice şi materiale utilizate în

restaurarea bunurilor culturale, Bucureşti, 2006. 7. Lăzărescu, Liviu, Pictura în ulei, Deva, 1996. 8. Matteini, Mauro; MOLES, Arcangelo, La chimica nel restauro I

materiali dell artePittoric, Florenţa, 1989. 9. Mora Paolo şi Laura; PHILIPPOT, Paul, Conservarea picturilor

murale, Bucureşti,1986. 10. Săndulescu, Verna, C., Materiale şi tehnica picturii, Timişoara,

2000. 11. Vintilă, Eugen, Protecţia lemnului şi a materialelor pe bază de

lemn, Bucureşti, 1978. 12. Dicţionar de artă, Forme, tehnici, stiluri artistice N-Z, Bucureşti,

1998.

718