Metoda chestionarului

Chestionarul este o metodă frecvent utilizată în ştiinţele sociale. El poate fi administrat fie direct de operator, fie prin poştă. Principala calitate a chestionarului constă într-o mai mare obiectivitatea a rezultatelor, în măsura în care răspunsurile primite teoretic nu sunt influenţate de operator.

Structura chestionarului. Orice chestionar trebuie să cuprindă trei secvenţe, fiecare având un rol bine definit: scrisoarea introductivă, instrucţiunile de aplicare şi chestionarul propriu-zis.

Scrisoarea introductivă cuprinde o serie de informaţii despre scopul şi semnificaţia socială a studiului, informaţii privitoare la sponsor, garantarea confidenţialităţii răspunsurilor (în cazul în care acestea sunt anonime), explicaţii cu privire la modalităţile de răspuns. În funcţie de necesităţile studiului se pot insera o serie de întrebări care să ofere informaţii privitoare la vărsta, ocupaţie, sex, localitate etc.

Instrucţiunile de aplicare sunt cuprinse fie în scrisoarea introductivă, fie ele reprezintă o secvenţă de sine stătătoare. Ele cuprind principiile de bază ale cercetării. De exemplu, faptul că răspunsurile trebuie să corespundă opiniilor personale, că nu există răspunsuri bune sau greşite, că trebuie completat chestionarul în totalitate şi returnat la o anumită dată (dacă chestionarul se trimite prin poştă).

Chestionarul propriu-zis reprezintă totalitatea întrebărilor sau a itemilor la care trebuie să se răspundă. Pentru a fi eficient trebuie să se respecte regulile privitoare la format şi conţinut.

Formatul chestionarului se referă la modul de prezentare a întrebărilor. În mod obişnuit întrebările sunt listate de la cele mai simple la cele mai complexe într-o ordine logică, de la întrebări impersonale sau neutre la întrebări personale, de la întrebări nespecifice la întrebări specifice. Se utilizează formula ordonare „pâlnie“, atunci când chestionarul începe cu întrebări simple şi gradul de dificultate creşte pe măsură ce ne apropiem de sfârşit. Este o trecere treptată de la simplu la complex. Se utilizează şi formula opusă „pâlnie întoarsă“, dacă există o justificare logică a acestei prezentări. De asemenea, este recomandabil să se utilizeze întrebările contingente sau pregătitoare (De exemplu: Cât de des citiţi Biblia ?) urmate de întrebări directe (De exemplu: De câte ori citiţi Biblia pe săptămână ?).

Conţinutul întrebărilor. Becker (1996), Vlahos, (1984) sistematizează criteriile de care trebuie să se ţină cont în construcţia întrebărilor. Acestea sunt:

a. relevanţa (conţinutul întrebărilor trebuie să fie corelate temei de cercetare); b. simetria (fiecare întrebare va face referinţă la un unic aspect al cercetării şi numai la unul); c. claritatea şi simplitatea (întrebările trebuie formulate în limbaj uzual, nu în jargon şi fără

academisme); d. limbajul (se utilizează expresii uzual folosite de populaţia căreia îi este adresat chestionarul). Dimensiunea sau numărul optim de întrebări într-un chestionar este o problemă frecvent întâlnită în

construcţia acestora. „Regula de aur“ este următoarea: se vor utiliza un număr cât mai mic de întrebări, dar suficient de mare pentru a surprinde tema cercetată. Reţinem că dimensiunile chestionarelor diferă în funcţie de scopul cercetării şi de metodologia utilizată. Astfel, numărul cel mai mare de întrebări este prezent în chestionarele de opinie tip omnibus, chestionare cu întrebări deschise care urmăresc să obţină informaţii multiple din domenii multiple.

Tipuri de întrebări. Se poate face o primă clasificare în funcţie de relaţia dintre conţinut şi tema studiului. În funcţie de acest criteriu există trei tipuri de întrebări, primare, secundare şi terţiare.

Întrebările primare sunt direct corelate cu tema studiului, fiecare se referă la un aspect al problemei. Ele pot fi independente sau se pot completa unele pe altele. Exemple sunt întrebările de contingenţă şi cele directe.

Întrebările secundare nu sunt direct corelate cu tema dar sunt folosite pentru a verifica consistenţa sau validitatea probei.

Întrebările terţiare au mai degrabă rolul de a detensiona sau a crea momente de relaxare pe parcursul completării chestionarului. Ele sunt frecvent utilizate şi sunt plasate de obicei înainte de o întrebare dificilă sau imediat după.

Un alt criteriu de clasificare priveşte adresabilitatea întrebării. În funcţie de acesta avem întrebări directe (Câte ţigări fumaţi pe zi ?) şi întrebări indirecte (Câte ţigări credeţi că fumează un fumător „înrăit“ pe zi?). Acestea din urmă presupun evaluarea comportamentelor altora. Această evaluare are un unic criteriu propriile comportamente ale respondentului (Câte ţigări credeţi că fumează pe zi un fumător ?). Acest tip de

întrebare se foloseşte atunci când se presupune că subiecţii vor avea reţineri în a răspunde direct la problemele în discuţie.

O categorie aparte de întrebări sunt cele sugestive. Ele sugerează prin modul de formulare răspunsul dorit. Astfel de întrebări se utilizează mai mult în sociologie şi doar în condiţii speciale sub un control strict.

În funcţie de tipul de răspuns se pot descrie două tipuri de chestionare: întrebări cu răspunsuri fixe (antestabilite) sau întrebări cu răspunsuri deschise. Acest al doilea tip oferă un număr mare de informaţii, dar există o serie de dificultăţi care apar: datorită numărul mare şi variat de răspunsuri care se obţin şi care presupun efort de prelucrare şi sistematizare, şi prin urmare o semnificativă investiţie de timp. În plus, apar frecvent răspunsuri nerelevante şi care nu pot fi interpretate.

Formularea răspunsurilor. Posibilităţile de răspuns (ante-fixate) pot fi diverse, dar trebuie respectată regula exclusivităţii, a unidimensionalităţii şi exhaustivităţii categoriilor. Exclusivitatea categoriilor cere ca itemii formulaţi să fie independenţi şi reciproc exclusivi pentru a nu crea dificultăţi de opţiune datorate suprapunerii sensurilor. Unidimensionalitatea se referă la faptul că variantele alese trebuie să aparţină toate unui unic concept. Exhaustivitatea se referă la faptul că răspunsurile propuse de autorul chestionarului trebuie să acopere toate variantele posibile de răspuns. Varianta „Altele“ adăugată la sfârşitul unei serii de răspunsuri are tocmai scopul de a acoperi variantele la care autorul poate nu s-a gândit. Se utilizează diferite variante de răspunsuri cum ar fi:

scale cu răspunsuri numerice; scale cu răspunsuri verbale; scale de discriminare crescătoare; scale cu răspunsuri grafice; scale cu răspunsuri grafic numerice (combinaţie de simboluri grafice cu cifre); scale cu răspunsuri pe scale termometru; scale cu răspunsuri figurale; scale cu răspunsuri pe scale Likert; răspunsuri pe scale cu ranguri. Etapele construcţiei chestionarului. Chestionarele, ca şi proiectele de interviu se construiesc după

anumite reguli care trebuie respectate pentru ca rezultatele obţinute prin utilizarea acestora să fie valide. În etapa de pregătire se decide asupra tipului de chestionar, conţinutului şi tipurilor de răspuns.

Etapa de construcţiei primei variante constă în construcţia unei colecţii de întrebări (sau itemi) mai multe decât estimăm că ar fi necesari, care surprind atât aspectele specifice cercetării, dar şi informaţii mai puţin specifice (întrebările secundare şi terţiare). În această etapă este necesar să stabilim odată cu itemii şi modalităţile de prelucrare a răspunsurilor. Această primă variantă se analizează şi se elimină întrebările neadecvate sau construite greşit.

Etapa analizei critice a chestionarului presupune analiza itemilor de către specialişti, care pot interveni sugerând modificarea unora, adăugarea altora etc.

Etapa de reexaminare şi modificare constă în analiza observaţiilor făcute de experţi şi, dacă sunt necesare schimbări în structura chestionarului, acestea se vor face acum.

Etapa pretestării (sau testarea pilot). În majoritatea cazurilor se consideră necesară o etapă de pretestare. În acest scop se aplică chestionarul pe un lot mic şi se analizează răspunsurile obţinute.

Etapa de revizuire a chestionarului. Dacă după pretestare se constată erori majore atunci se revine la etapa întâia.

Etapa definitivării chestionarului. Foarte importantă în această etapă este revizuirea conţinutului itemilor, dar tot atât de importantă este prezentarea chestionarului din punctul de vedere al formatului, corectitudinii instructajului etc. În ultimele două etape se verifică chestionarul prin raportare la scopul studiului, ceea ce presupune verificarea:

dimensiunii chestionarului (este chestionarul prea mare sau prea mic?); ariei de acoperire a itemilor (acoperă toate problemele ?); utilităţii fiecărei întrebări, ca şi posibilitatea de a adăuga altele; formulării şi a clarităţii conţinutului ca şi dacă întrebările prin conţinut respectă criteriile de etică

ale relaţiei cercetător-cercetare-respondent;

formei chestionarului (se verifică dacă există spaţiu suficient alocat pentru răspuns, în special în cazul întrebărilor deschise şi dacă răspunsurile pe care le propunem sunt uşor de înţeles, exhaustive, unidimensionale şi exclusive);

limbajului utilizat în chestionar (corespunde nivelului intelectual al respondenţilor şi vocabularului acestora?);

formatului şi prezentării itemilor (caracterele literelor, ordonarea în pagină, culoarea hârtiei şi a literelor);

informaţiilor care se cer (dacă sunt suficiente prin raportare la scopul cercetării). Avantaje şi limite ale chestionarului. Bailey, 1982, Kidder, 1981, Moser & Kalton, 1971, Selltiz,

1979 ş.a. enumeră o serie de avantaje şi limite ale utilizării chestionarului în cercetare. Avantajele metodei sunt următoarele: pot fi aplicate cu uşurinţă acoperind zone mari, căci pot fi trimise subiecţilor prin poştă; se poate păstra anonimatul respondenţilor; permite colectarea unui număr mare de informaţii în timp scurt; anulează sau reduce posibilitatea răspunsurilor false datorate prezenţei operatorului; răspunsurile dându-se în scris, gradul de sinceritate al respondenţilor este mai mare. este o metodă stabilă, consistentă, prin urmare permite măsurători stabile, constante şi valide; Limitele metodei sunt următoarele: nu permite culegerea altor informaţii în plus faţă de cele cuprinse în chestionarul iniţial; nu se pot determina cauzele unui anumit răspuns; identitatea respondentului şi condiţiile în care a răspuns la chestionar nu se cunosc cu certitudine.