ANUL XVI w NR. 673 w 8 – 14 FEBRUARIE 2020 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI PAGINA 10

CREANGĂ 2.0, UN PROIECT EDITORIALDE EXCEPȚIE

PAGINILE 8-9

PAGINA 3

MARIUS ALBERTNEGUȚ – CERBERUS

„Suplimentul de cultură“publică în avanpremieră unfragment din acest roman,care va apărea în curând în colecţia „Ego. Proză“ aEditurii Polirom.

O serie de cinci volume carecontinuă poveștile clasice aleautorului din Humulești, semnatede Lavinia Braniște, Veronica D.Niculescu, Bogdan-AlexandruStănescu, Alexandru Vakulovskiși Matei Vișniec, ilustrate deAdrian Serghie.PAGINA 12

RADU JUDE DUCE LA BERLINREZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ

ȘI POGROMUL DE LA IAȘI

„FILMELE MELE SUNTCINEMA, NU ALTCEVA“

„FILMELE MELE SUNTCINEMA, NU ALTCEVA“

O NOAPTE CÂT O ZI JOYCEANĂ

O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei este un text care numără 508 pagini cu bibliografie cu tot,funcționând ca o completare a volumului Ulysses, 732.Romanul romanu lui, semnat de Mircea Mihăieș.

2ANUL XVI NR. 673

8 – 14 FEBRUARIE 2020interviuwww.suplimentuldecultura.ro

INTERVIU CU SCRIITORUL SEBASTIAN LĂZĂROIU

„Distopia face parte aici dintr-o strategiea naratorului de a-și salva viața“Când Dumnezeu nu mai iubește(Ed. Univers) este al patrulearoman scris de Sebastian Lăză�roiu, care face încă un pas înlumea literelor, după ce a frec�ventat�o cu pasiune pe cea a poli�ticii. Titlul cărții intrigă,tri mițând la o logică a imposibi�lului, la un sofism pus aici înslujba unei distopii în care nebu�nia omului pare să ignore și, maigrav, să admită că Dumnezeu sepoate nega pe Sine și înceta sămai iubească. Cine sunt profețiiacestei erezii, și cum evolueazăpersonajele acestei magistrale șiultra�ramificate ficțiuni? Caresunt planurile ei narative și careeste mesajul său subliminal? Pen�tru a înțelege toate aceste aspectedăm cuvântul aici autorului.

DAN BURCEA

Cum și de ce ați ales acest titlu și ce greutate semantică ați dorit să-i conferiți?

Titlul este evident o antifrază. Iu�birea lui Dumnezeu nu dispareprintr�un titlu de carte și nicimăcar cu farmecele acelui vrăji�tor intrigant, Mirascolos, care�iface pe oamenii din Țara Cedrilorsă creadă că Dumnezeu nu�i maiiubește. Cartea, parcursă până lasfârșit, ne arată că negarea iubiriilui Dumnezeu e o proiecție. Cândnu mai iubește Dumnezeu? Cândnoi nu mai iubim, de bună seamă.Mai mult chiar, când noi înșinesuntem în postura de mici dum�nezei, cu drept de viață și demoarte asupra altora (părințiifață de copii, gardienii față dedeținuți), atunci nu mai arătămaceeași iubire, altfel, pretinsăDumnezeului nostru. Bob Lillpopse află într�o asemenea situație,atunci când îl face pe călăul lui săplonjeze direct în poveste.

Cum înțelegeți calificativul dedistopie sub care critica literarăar include romanul dumnea-voastră?

Jumătate din carte, adică poves�tea din Țara Cedrilor și Maira,poate fi văzută ca o distopie. În

fond, asta e și intenția povestito�rului, Bob Lillpop, copilul genial,și anume să�l ducă pe răpitorul luiîntr�o societate imaginară, cu o or�dine strâmbă, înfricoșătoare. ÎnȚara Cedrilor, femeile nu pot con�cepe copii decât cu cei o sută depreoți aleși, și nu cu soții lor, așacum s�ar cuveni. Tot acolo, regiinu pot decide fără aprobarea pre �oților. Clerul și Coroana au puteriegale, căci preoții beneficiază depropria armată. Dar, folosindaceastă rânduială socială strâmbă,în care nu�i de mirare că orice „ur�zitor din Orient“ le poate sucimințile oamenilor, Bob Lillpopvrea să trezească simțul dreptățiiîn Sommers, răpitorul lui. Așadar,distopia face parte aici dintr�ostrategie a naratorului de a�și sal �va viața și, mai târziu, de a�l pe�depsi pe criminalul în serie.

Care a fost intenția inițială dinspatele acestui roman?

A fost o ambiție mai mare, tot re�flectând la așa�numiții zoomer,copiii din „generația Z“ (1996�2012),caracterizați prin accesul la inter�conectivitatea virtuală și noile teh�nologii. Exemplu e fiul meu. Amscris trei cărți până la asta, pe niciuna nu s�a învrednicit s�o citească.El e „gamer“ înrăit. Are 19 ani, douămonitoare și telefonul mobil. Ci �tește știrile pe un monitor, pe celă�lalt se uită la un serial și, simultan,vorbește cu un prieten pe telefon,pe una din mesagerii. Deci o atențiefragmentată, distributivă, aștep �tând recom pense imediate de la fie�care stimul. Eu n�aș putea face așaceva sau, în orice caz, mi�ar obosicreierul foarte tare. Mă gândeam,cum ar putea citi acești „zoomerși“o carte, care cere o focalizare uni �direcțională, cu recompense tar�dive? Așa că am vrut să scriu o cartepentru ei. Cu sec vențe scurte, cine�matografice, cu suspans, cu provo�cări de perspicacitate; precum niște

ferestre care se deschid simultan,ca într�un joc video, care trebuiegestionate. Nu știu dacă mi�a ieșit.Evident, n�am vrut să sacrific citito�rul obișnuit, am încercat să păstrezun echilibru.

Una din provocările, cred eu,majore la care a trebuit sărăspundeți este structura sa na-rativă complexă. Ce mijloace ațifolosit pentru a-i asigura cursi-vitatea dorită?

Da, cum ziceam, structura narativăe făcută mai degrabă pentru unscript de joc video. Trebuie să ur �mărești ce se întâmplă în cel puțintrei planuri. E povestea din Țara Ce�drilor, cea din cetatea Maira, cea dinMac Street, New York, zilele noastre.Modelul este, hai să zicem, anti�en�tropic, de simplificare progresivă.Toate poveștile se unesc în finalîntr�una singură –personajele dinNew York nimeresc, la final, prinvoința autorului, în Țara Cedrilor.Deoarece numele din lumea fictivăsunt mai puțin obișnuite, am dat ci�titorului un ghid al personajelor laînceputul romanului, pentru a leurmări mai ușor. Am de senat chiarși o hartă pentru a se familiariza mairepede cu topografia imaginară.

Profit, de altfel, pentru a va întreba cum și când scrieți, în general?

Scriu aproape tot timpul. La mine,să scriu nu înseamnă să mă așez înfața unei foi și să aștept să�mi vinăideile. Nici măcar în fața calculato�rului. Pot scrie și�n metrou sau pestradă. Uneori, când adorm, îmi vintot felul de scene și dialoguri; dacănu le�aș consemna în telefon, pânădimineață le�aș uita. E adevărat cănu pot lucra la mai mult de un pro�iect în același timp. Nu sunt un zoo�mer. Am o poveste în minte, scriula ea. Sunt nevoit să notez totul întelefon. De obicei scriu „din prima“,cum s�ar zice, fără mare atenție lastil. Doar să aștern povestea. Sigur,mă întorc, mai retușez, chestiuniminore. Partea grea începe după ceam terminat povestea. Atunci amtrei sau patru reveniri.

Să revenim la tema centrală acărții dumneavoastră, și anume

ipoteza lipsei de iubire a luiDumnezeu. Spun ipoteză, pentru a desemna o imposibili-tate a transcendenței și a naturiidivine. În lipsa ei, conștiințaomului face ca nebunia „să ia locul alinturilor foșnite ale vân-tului de altădată“. Cumcomentați această temă pe care o propuneți prin romanul

dumneavoastră?

Am încercat să�mi imaginez cumarată lumea în care oamenii ajungsă creadă că Dumnezeu nu�i maiiubește. Ce se întâmplă cu ei?Cum se poartă? Ce văd în jurullor? Prima idee a fost „lipsa vân�tului, a curenților“. Da, mi�am zis,vântul ar trebui să se oprească șitotul devine static, încremenit.Fizic vorbind, dacă asta s�ar în�tâmpla pe planetă, ar fi o mulțimede consecințe devastatoare asu�pra ecosistemului. De ce vântul?Pentru că e acel pneuma, cu du �blu înțeles, „respirație“ și „spirit“.Dumnezeu nu mai respiră, nu maibate vântul, își retrage iubirea din sufletele oamenilor. Urmează secetă, uscăciune, mările devin lacuri, peștii mor și, de�aici ne�bunia, ca în post�apocalipticulMad Max.

Dacă ar fi să alegeți un singurpersonaje, care ar fi acela și dece? Bob Lillpop, de exemplu?

Bob Lillpop este un arhetip. Deaceea îl și întruchipează un copilgenial. Omul modern, îndopat cuinformație și cunoaștere, care ju�decă lapidar, întocmind strategiide supraviețuire. E dominat derațiune și nu vede nimic altceva încei din jurul lui decât pericole sauinstrumente utile. Sommers, cri�minalul în serie, este opusul. Estechiar viața. El urăște, iubește, în�jură și lăcrimează, cade și se ridică, iar, la final, da, la final,Sommers este cel care se sacrificăîntr�o lume imaginară, nu Lillpop.Este o inversare voită a rolurilor,victimă�călău, tocmai pentru ailustra neajunsul minților noastrecaptive aparențelor. SDC

Sebastian Lăzăroiu, Când Dum-nezeu nu mai iubește, EdituraUnivers, București, 2019

3ANUL XVI NR. 6738 – 14 FEBRUARIE 2020 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

Creangă 2.0, un proiecteditorial de excepțieDupă articolul în care am pus capla cap o retrospectivă a celor maibune cărți apărute în 2019 (dinperspectiva mea, firește), amrămas cu câteva regrete. Memoriami�a jucat feste și de data asta,oricât am încercat să nu se (mai)întâmple. Așa că m�am gândit sămă revanșez măcar într�un caz șisă scriu acum despre un proiectinedit de anul trecut, unul fărăprecedent (din câte cunosc eu),care m�a entuziasmat cunerușinare: colecția Creangă 2.0,o serie de cinci volume care conti�nuă poveștile clasice ale autoru�lui din Humulești, semnate decinci scriitori români contempo�rani – Lavinia Braniște, VeronicaD. Niculescu, Bogdan�AlexandruStănescu, Alexandru Vakulovskiși Matei Vișniec – și ilustrate deAdrian Serghie. Proiectul este alMuzeului Național al LiteraturiiRomâne din Iași (unde și putețigăsi cărțile cu pricina) și a fostlansat în octombrie 2019, în ca�drul celei de�a VII�a ediții a Festi�valului Internațional deLiteratură și Traducere de la Iași(FILIT). Cred cu tărie că acest pro�iect merită toată atenția dumnea�voastră (și un loc în biblioteci).

ELI BĂDICĂ

PUNGUȚA CU DOI BANI 2.0,DE LAVINIA BRANIȘTE

În varianta 2.0, Lavinia Branișterăstoarnă, cu umor și multă iro�nie, paradigma poveștii originalea lui Creangă, adăugându�i ele�mente contemporane și reinter�pretând subtil morala acesteia.

Astfel, găina omorâtă în bă�taie de babă la finalul istoriei luiCreangă este „resuscitată“, recom�pletând duoul. Situația celor douăgospodării este (aproape) aceeașica în bine�cunoscutul sfârșit:mo �șul, bogat – din pricina frumu seții (!)cocoșului, care atrăgea în curteaacestuia o suită impresionantă deanimale –, baba, săracă – căci, nu�i așa?, ea primește doar ouă de la

găina sa. Ei, bine, într�o pagină,universul i se năruie cocoșuluinostru care, „ciomăgit bine de tot“de un cioban, își pierde atât „cali�tatea fantastică“, cât și locul în gos�podărie. Rămas pe drumuri, esal vat de găina vecină. Cocoșuluiînsă nu�i priește viața tihnită. Subpretextul unui vis, o trimite pegăină într�o călătorie până la izvo�rul cu apă fermecată. Zis și făcut.Călătoria inițiatică a găinii e lungăși plină de peripeții, dar se în�toarce glorioasă, cu pene magice lapurtător și�o prietenă de nădejde.

Foarte interesant modul încare se încheie toată isprava, darvă las pe dumneavoastră să des �coperiți (detaliile și) finalul. Maispun doar că, apropo de ironii an�corate în realitatea de astăzi, mi�au plăcut remarcile legate deur măritul știrilor și al horoscopu�rilor, de creșterea și scăderea pen�siilor, de interpretările clasice (șisexiste) ale poveștilor de demult.

HARAP ALB 2.0, DE VERONICA D. NICULESCU

Volumul imaginat de Veronica D.Niculescu poate sta în continua�rea poveștii originale, căci seapro pie foarte tare de basm (și deformulele sale bine�cunoscute).Iar elementele noi introduse suntnu numai în logica narativă a noiipovești, ci și pe potriva celei pre�cedente. Să nu se înțeleagă că nuse pot zări mărcile narative ale sti�lului propriu al scriitoarei. Mi�aplăcut cum a remodelat (aproa pe)poetic perspectivele, cum s�ajucat cu mitologia folclorului, cuma actualizat vocabularul, prover�bele și zicătorile.

Grosso modo, vedem cumarată lumea lui Harap Alb dupăcăsătoria cu fata Împăratului Roșși care este unicul lor motiv detristețe: absența unui copil caresă le împlinească viețile. La bazaacestei probleme se află un bles�tem aruncat de cele „trei vrăji�toare cumplite“: Spaima, Dușmă� nia și Nefericirea, cele cărora fataîmpăratului le cruțase viețile. Deaici pornește noua aventură a luiHarap Alb – care, ajutat de calul

său, de Sfânta Duminică și de ve�chii săi prieteni Gerilă, Setilă, Pă�sări�Lăți�Lungilă, Flămânzilă șiOchilă, stârpește și acum răul și,totodată, blestemul cu pricina.După un drum îndelungat, el re�vine în regatul său și are parte deo surpriză de proporții. Ah, iarsfârșitul e absolut savuros.

PROSTIA OMENEASCĂ 2.0, DE BOGDAN-ALEXANDRUSTĂNESCU

Citind Prostia omenească 2.0, ră �mâi cu (cel puțin) o certitudine:autorul este un fin și intim cunos�cător al scrierilor lui Creangă. Sevede din cum modelează limbajul(atenție la regionalismele folo�site), într�un sincron perfect cucel al scriitorului din Humulești,din frazele sale, din structura na�rativă, dar și din umorul și sarcas�mul pe care�l presară la fiecarepas. Cred că adulții vor aprecia celmai mult aducerea în contempo�ran a poveștii acesteia.

Pe foarte scurt, protagonistullui Creangă revine din călătoriaprin lume în care realizase că oa�menii sunt „care mai de care maiprostălăi decât muierea lui șidecât soacră�sa“ și se împacă cu

situația aceasta vreme de zece ani.Când realizează că fiul său s�afăcut „un ștrengar voinic ca ta�su șiprost ca mă�sa“, decide să plece iarpe unde o vedea cu ochii. În urmaunei întâlniri cu Vasile, un drac iz�gonit din iad tot din cauza prostieiși a ajutorului oferit unor călugărila fel de puțin mobilați mental,bărbatul se alege cu niște cizmemagice, care îl pot transporta acolounde își dorește. Așa ajunge la orașși de aici încolo realitatea e fami�liară; unghiul perspectivei, însă, s�ar putea să vă facă să vă simțițipuțin incomod, căci oamenii de laoraș par întruchiparea prostiei ab�solute. Vă rămâne să aflați pe contpropriu de ce și cum se încheie șiaceastă călătorie.

IVAN TURBINCĂ 2.0, DE ALEXANDRU VAKULOVSKI

Cea mai cool carte din acest pro�iect este, fără îndoială, cea sem�nată de Alexandru Vakulovski,care continuă sprințar povestealui Ivan Turbincă. Dacă în primaparte tonul lui Creangă este păs�trat, iar universul construit de elvalorificat, în cea de�a doua, at�mosfera se schimbă complet, iarelementele contemporane sunt

strecurate ușor, ușor, până acapa�rează totul.

Vakulovski aduce în prim�plan (fără a fi vreo clipă moraliza�tor) și o bucată din istoria moldo� venilor, de la torturi și colectivi�zare la emigrare. Iar aluziile poli�tice sunt subtile. Tare fain mi s�apărut că a folosit din belșug și oserie de referințe din cultura popamericană, precum și iconuri, iarașezarea unor personaje fictive dinaceastă lume la aceeași masă cucredințele românești tradiționaleam considerat�o foarte bună – dauun mic spoiler: Turbincă îi va cu �noaște și va merge în misiune cu,wait for it, frații Winchester (Sam șiDean) din serialul TV american Su�pernatural. Altfel, e dificil să trasezmăcar câteva coordonate ale va�riantei 2.0 ale lui Ivan Turbincă,căci povestea mustește de aventuri.

CAPRA CU TREI IEZI 2.0, DE MATEI VIȘNIEC

„Nici nu apucară să se stingă binetăciunii din groapa în care muri arsde viu lupul, cumătrul caprei, căaceasta din urmă începu să aibăunele remușcări“ – așa începe ur�marea Caprei cu trei iezi. Și subsemnul acestei remușcări stă în�treaga poveste, căci viețile celordouă personaje care au supravie �țuit, capra și iedul său, se schimbăradical din momentul în care lupulmoare: capra e măcinată de îndo�ieli, lucru care se reflectă atât înînfățișarea ei, cât și în preocupărilepe care le are, iar iedul suferă de unsoi de sindrom posttraumatic.

De unde la Creangă capra parehotărâtă și neînduplecată, la Vișnieccapătă mai multe valențe umane,acțiunea ei de răzbunare are nuanțe,iar nesiguranțele își fac loc încet,încet în mintea acesteia. Moralitateași psihologia personajului sunt douădintre principalele mize ale textului.Și e frumos rezultatul, se citește cusufletul la gură, cu oroare și dilemeproaspete, cu admirație pentru în�torsăturile de situație și noile provo�cări și personaje create (dintre carecea mai relevantă pentru logicapoveștii este nevasta lupului), cuplă cere estetică. SDC

4ANUL XVI NR. 673

8 – 14 FEBRUARIE 2020opinii www.suplimentuldecultura.ro

Volumul Prăbușirea (traduceredin limba engleză și note deRadu Pavel Gheo) a fost pu -blicată la editura Polirom în 2019.

Scumpe domnule Fitzgerald, pri �ma dată am auzit de Prăbușirea dela cel mai bun dintre prietenii mei,o citise în limba franceză și seauzea că volumul i�a făcut o exce�lentă impresie unui filosof nihi�list stabilit la Paris, care detestaliteratura. Numele acelui filosofera Emil Cioran.

E adevărat: mai târziu, amcitit în Exerciții de admirație cumCioran face un elogiu înflăcăratoperei dumneavoastră, așezândPrăbușirea deasupra a tot ce ațiscris vreodată.

Cred că e deja un deceniu decând așteptam ca această carte să

apară și în limba română. Prea rarse întâmplă ca o împlinire să fiemai frumoasă decât o așteptare.Prăbușirea, însă...

Dintre toate textele reuniteîntre aceste coperți, cel care m�aschimbat n�a fost Prăbușirea. Eu nusunt Emil Cioran. Cel care m�aschimbat a fost Orașul meu pier �dut. E unul dintre cele mai fru�moase texte care s�au scris vreodată

pe pământ, aproape la fel de fru�mos ca o pagină oarecare din Ma�rele Gatsby.

Cred că în sfârșit am ajuns săînțeleg de ce vă iubesc atât demult: nimeni, domnule Fitzge�rald, n�a mers atât de departe înoceanul nostalgiei.

Nici un alt scriitor n�a mai cu�noscut atât de atroce nostalgia,deși nostalgia însăși este materiaprimă din care se naște literatura.

Am iubit și iubesc zeci, sute,mii de scriitori și scriitoare, însădragostea pe care v�o port dum�neavoastră, domnule Fitzgerald,are altă intensitate, altă forță atandreței.

Ochiul dumneavoastră era înstare să vadă acele schimbări mă�runte care arată că – gata! – tim�pul a trecut. Nimeni n�a mai

cunoscut o așa putere a adevăru�lui (brutal și integral) că nu tepoți întoarce niciodată în clipa di�nainte și că totul trece, în afaraamintirilor (expresia vă aparțineși, pentru o Constituție a lumii, arfi de�ajuns ca articol unic).

Scumpe domnule Fitzgerald,ați umblat prin lume visând glo�ria și ați murit tânăr și pe jumă�tate uitat, prăbușit ca un templucăzut în mizerie, măcinat de nefe�ricire și regrete.

Destinul dumneavoastră estedestinul oricărui mare artist careumblă pământul fără apărare înfața oamenilor. Inteligența dum�neavoastră, inima dumneavoastrăcereau o lume orbitoare (albă șistrălucindă!), iar biata societate aoamenilor e întotdeauna meschină,jalnică și dureroasă. Categoric

nu aveați cum să îmbătrâniți pe pământ.

Scumpe domnule Fitzgerald,această odă închinată New York�ului (care este Orașul meu pier�dut) este, pur și simplu, cea maifrumoasă declarație de dragostedin câte am citit vreodată, și amcitit câteva.

Din Prăbușirea mai rămân cuaceastă idee până la care nu știucâți au mai ajuns: dovada uneiinteligențe de primă mână esteabilitatea de a avea în minte douăidei opuse în același timp și de a�ți menține totuși capacitatea defuncționare. De exemplu, ar tre�bui să poți vedea că situația e fărăsperanță și totuși să fii hotărât săo faci să devină altfel.

Cred că tocmai i�ați definit pecei visători și pe cei înfrânți, sin�gurii oameni cu care ați fost vreo�dată frate, domnule Fitzgerald,ceea ce vă face unul dintre puținiimuritori norocoși.

Vă iubesc.Pe curând. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Scrisoare către Scott Fitzgerald

Văd tot mai des online, înainteaunor interviuri, cronici saueseuri, avertismente de genul:„Lectura acestui articol dureazăx minute“. Cuvintele astea măpun pe gânduri mai mult decâtarticolul care urmează. E cevanefericit în ele, și nu știu ce.

E clar oricum că informația n�afost introdusă aici ca să ne ajute,ci ca să ne flateze. Adică nu edeloc vorba că redacția încearcăsă prevină situația în care, dupăce intraseși în atmosferă și tocmaicând citeai cu sufletul la gură,constați că pauza ta de 5 minutes�a încheiat, dar articolul conti�nuă încă 2 minute, punându�teastfel în fața unei dileme atroce. E

vorba, din contră, de a sugera ser�vil că cititorul trăiește chipurileatât de intens lumea de azi, areatâtea aprobări de dat, este atâtde mare în meseria lui pe care nuo poate explica nimănui, încât areziua gospodărită la minut.

Una peste alta, înțeleg căavertismentul este conceput pen�tru a preveni întreruperea – în�treruperea lecturii. Emoționantăaceastă grijă ca nu cumva plăce�rea intimă a cititului, mica gră�dină pe care o construiește el, sănu fie brusc surpate de un conflictcronologic – să fim treziți adicădin somnul dulce al lecturii și săfim apoi o vreme mahmuri și po�saci. Cam asta mimează avertis�mentul, temerea din spatele luifiind însă cu totul alta: că cititorulde azi, odată oprit din citit, nu vareveni în vecii vecilor la textul depe site�ul tău. E plin internetul declickbaits, iar clientul, departe dea mai relua vreodată textul, vaajunge cu siguranță în altă partesau nicăieri.

Aș zice ceva contraintuitivlegat de lectură. Știu că imagineatradițională a cititorului model, a

statuii cititorului ca să zic așa,este a cuiva adâncit în lectură caun scafandru. Cineva care nu temai aude când îi vorbești, cinevacare citește 48 de ore la rând, culiterele reflectate în albul ochilor,martirizat de fericirea buchiselii.Or, ce e frumos la citit nu e aceas �tă performanță de kilometraj, citocmai întoarcerea după întreru�pere. Pentru mine, expresia „n�ammai putut lăsa cartea din mână“ eabsurdă. Cu cât cartea e mai fru�moasă, cu atât trebuie lăsată dinmână mai des, ca să te plimbi princameră cu pași mari. Și în oricecaz, e esențial ca în timpul zilei, întrafic, sau așteptând să intri în or�dalia examenului oral fără nici olegătură cu tine însuți, să știi căacasă te așteaptă ceea ce citeaiaseară. Cartea de la care a trebuitsă pleci, dar la care poți să te în�torci, cartea mare fără nici o legă�tură cu toate nimicurile care ți seîntâmplă. Cu adevărat frumos nue să vizitezi un oraș, ci să revii în el.

„Lectura acestui articol du�rează x minute.“ Altceva care măderanjează este prezența acestei„etichete de produs“ pe textul

scris. Se cade așadar să semnalămconsumatorului proprietățile saleneobișnuite și pericolele la care îlpoate expune. E greșit, e neocolo�nial, e discriminator să pleci de laideea că omul a mai citit vreodatăceva. De aceea, îi semnalezi cublândețe animalul exotic al textu�lui și îl încurajezi cuviincios să în�cerce să�l scarpine. Să ia însă lacunoștință că va dura x minute. N�am văzut nicăieri bomboane pecare scrie „această bomboană are1,75 centimetri lungime“. Dar re�cunosc că bomboanele nu auschimbat lumea cu trei monote �isme. Cuvântul scris trebuie luatîn serios, chiar și online. Culmeae că avertismentul apare doar pesite�urile cu oarece pretenții, deconținut mai cu dichis. Logic, pen�tru că abia cititorul rafinat e inte�resat de o viață armonioasă, dedozaj: „dă�mi 50 de mililitri“. Nucitești așa, după pofta instinctelorjoase. Citești 6 minute și jumătate.

Un erou din celebrul romanal lui Márquez ajunge să inscrip �ționeze obiectele familiare (masă,scaun, ceas…) cu numele lor, pani�cat de posibilitatea de a�și pierde

memoria. Același lucru îl făcusedeja un pictor de vase din Greciaarhaică, care, de data asta dinsimplă joie d’écrire, notează ală�turi de imaginea unui scaun,„scaun“, a unei fântâni, „fântână“.Prietenii noștri necunoscuți carene anunță câte minute – trei,cinci sau șapte – (cred ei că) du�rează lectura unui text ne invităde fapt, aș vrea să sper, la o lecturăproaspătă a realității, prin caretot ce pare de la sine înțeles să devină o sursă de numerologieparadisiacă. SDC

CĂTĂLIN PAVELCÂTEVA PÂNZE SUS

Știri la zi din actualitatea culturală și articolele ediţiei pe

www.suplimentuldecultura.ro

Am clickuit, am downloadat, am citit

Suzuki Harunobu, Young womanreading a letter at night while an-other sleeps behind a mosquito net

Vorbind despre hârtiile ceruteprofesorilor și pe care MinisterulEducației își propune să le „taie“,Horia Corcheș pomenea de pro�cesul�verbal ce trebuie întocmitla fiecare ședință a dirigințilorcu părinții.

Prin anii 1990 un asemenea pro�ces�verbal nu exista (eu, cel puțin,nu mi�l amintesc). Ce justificareare un asemenea document? Păi,după cum afirma un director deșcoală, ca să dovedească faptul căședința s�a ținut. Dar hai să pre�supunem că ședința nu s�a ținut,ci s�a făcut doar hârtia, ca să fieadăugată acolo, la marele catastifdidactic. Ce se întâmplă atunci?Păi, în logica noastră birocratică,nu se întâmplă nimic:dacă hârtiaexistă, totul e în regulă.

Și asta e una din problemelemajore ale educației în România:primatul hârțoagelor. Bănuiala meae că există o legătură directă întrescăderea calității învățământului și

numărul de hârtii pe care trebuiesă le elaboreze periodic profeso�rii. Atunci când observi că rezul�tatele elevilor devin tot mai slabela nivel național, evident că tre�buie să iei măsuri. Numai că oricemăsuri, fie ele eficiente sau păgu�boase, cer o perioadă de testareîndelungată, fiindcă rezultatelenu se văd doar într�un an, doi. Șide unde atâta răbdare într�o lumefuncționărească? Îmi imaginezcum diverși miniștri alarmați – fi�indcă ministerul ăsta a avut mi �niștri peste miniștri, s�au tot pe� rindat oameni pe acolo ca vrăbiilepe sârmă – le cer subor donațilorrezultate clare, imediate, con�crete, fiindcă nu se mai poate așa.Iar singurele rezultate la care sepoate gândi funcționărimea sunthârtiile: ele sunt clare, foarte ime�diate și mai ales foarte concrete. Așacă, pe cale ierarhică, de la ministerla inspectoratele județene, de la in�spectorate la direcțiunile școlilor,de la direcțiuni la profesori, încep

să se ceară imperios noi docu�mente care să dovedească felul încare aceștia din urmă, oamenii încapul cărora se sparg de obiceitoate oalele, își fac meseria. Eva�luări, situații, măsuri de îmbu �nătățire, proiecte – dovezi că selucrează, nu glumă. Hârtii impor�tante, hârtii obligatorii. Și, pe mă�sură ce se cer noi hârtii, iar re �zultatele școlare la nivel naționaldevin tot mai slabe, se caută noimetode de îmbună tățire, deci, evi�dent, noi hârtii, noi rapoarte, noidovezi că se face totul – în tripluexemplar.

E un cerc vicios din care egreu să ieși: cum poți dovedi, caprofesor, că încerci să�ți faci trea �ba mai bine, de vreme ce rezulta�tele nu se vor vedea decât dupămultă vreme, mult prea multăpentru răbdarea unor șefi pis �tonați de alți șefi? Dacă tot e săarăți ceva concret, palpabil, atuncinu poate fi vorba decât de ra�poarte, documente, fișe și proiecte.

Care se predau azi, se pun la do�sare și se arată șefilor: uitați, aicise lucrează, situația e fișată, siste�matizată, totul e sub control. Atâ �ta doar că asta nu înseamnă edu� cație, ci hârțoage.

Pe la noi umblă de multăvreme o vorbă: morții se acoperăcu pământ, iar viii, cu hârtii.Gândiți�vă că un profesor, ca ori �ce om al muncii, are timpul limi�tat. Să�și pregătească orele, să seperfecționeze (de�adevăratelea),să facă rapoarte, planuri și pro�iecte, să organizeze ședințe și săstrângă hârtii despre ședințe –toate astea cer mult timp, maimult decât are la dispoziție un omîntr�o zi. Și�apoi profesorul maiare și o viață, nu intră seara în du�lapul cu cataloage, ca să iasă deacolo a doua zi dimineața. Inevi�tabil, va ajunge ca o parte din tre�buri să și le facă pe fugă și demântuială, iar pe unele chiar să leneglijeze. Apoi, oricât de con �știincios ar fi, știe că, dacă e să�și

apere interesul, înainte de oricealtceva, trebuie să aibă toate hâr�tiile în ordine. Scripta manent.Între un profesor care se stră �duiește să își predea lecțiile câtmai bine, dar nu ia în serios parteaasta birocratică și întârzie mereucu predarea hârtiilor cerute, și unaltul care excelează în redactareaplanificărilor, proceselor�verbale,a rapoartelor ș.cl., care credeți căva fi mai bine văzut de directori,inspectori și alți responsabili?

Așa că da, dacă e să se taie dinhârtiile cerute profesorilor, atuncisă se taie cât mai multe. Fiindcăeducația pe hârtie s�ar putea săarate bine, dar n�are nici o legă�tură cu realitatea. Care din cândîn când te lovește încă o dată, dince în ce mai dur. SDC

5ANUL XVI NR. 6738 – 14 FEBRUARIE 2020 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Hârtiile care ne acoperă (II)

În ziua în care am avut cod roșude viscol în sudul țării s�adeclanșat și codul roșu în poli�tică. Vom avea sau nu anticipate?Dacă da, când? Înainte de localesau în aceeași zi cu scrutinulpentru primari?

Scena politică e din nou agitată,singura clarificare pare cea legatăde modalitatea de alegere a pri�marilor. Sunt șanse spre zero sămai avem două tururi la primari,după ce guvernul Orban a fostdemis prin moțiune tocmai peasumarea executivului pe acestproiect.

Mai e totuși o portiță. Se poa �te valida un nou guvern, careprintr�o ordonanță de urgență să�și asume chestiunea cu celedouă tururi. Puțin probabil, câtăvreme PNL a pornit deja pe dru�mul către anticipate. Chiar și dacămoțiu nea de cenzură ar fi căzut,tot nu aveam garanția celor douătururi la primării, pentru că pro�iectul putea fi trântit la CCR.

Guvernul Orban a fost demis,ce urmează după? PreședinteleKlaus Iohannis a inițiat deja con�sultări fulger cu partidele, iar –logic – noua propunere de pre�mier este același Ludovic Orban.De aici începe circul. Pentru căintră în scenă PSD, formațiunecare ocupă singură cam jumătatedin actualul Parlament.

Îl poate desemna președin �tele tot pe Orban la Palatul Victo�ria, după ce a fost scos din funcțieprin moțiune de cenzură? Augus�tin Zegrean, fost președinte alCurții Constituționale, spune cănu e nici o problemă și că nimicnu�l împiedică pe Klaus Iohannis

să facă această nominalizare. Cualte cuvinte, argumentează Ze�grean, Constituția nu�i interzicepreședintelui să�l pună tot peOrban la Palatul Victoria.

Nu știu juriștii PSD că suntmici șanse ca demersul lor să fierespins la CCR? Ba da, dar intere�sul social�democraților este sălungească cât pot de mult proce�dura, astfel încât să nu mai poatăfi organizate anticipate în aceeașizi cu localele.

Vom asista în următoarelesăptămâni la discuții sterile peproceduri cum n�am mai văzutvreodată în România. Vom vedeași cum Birourile Permanente dinParlament nu se pot întruni, pen�tru că ba nu e cvorum din cauzăde gripă, ba că nu merg calcula�toarele, ba lipsește o ștampilă saucă nu sunt suficiente scaune însală. Va fi circ total, iar PSD știe săjoace bine partitura, pentru că so�cial�democrații sunt maeștri la in�terpretat procedurile.

Mai mult, am văzut deja o altăposibilă cale de atac, pe care a

dezvăluit�o Călin Popescu Tăriceanu.Pentru liderul ALDE, anticipatele arechivala cu dispariția partidului depe scena politică, iar din acest motivCălin va lupta cu toate forțele împo�triva ținerii alegerilor mai devremede noiembrie 2020.

Ce zice Tăriceanu? „Ordo nan �ța privitoare la organizarea alege�rilor anticipate trebuie să vedem[dacă] este sau nu este legală. CurteaConstituțională trebuie să se pro �nunțe. În cazul în care vrem săvedem dacă ordo nanța este legală,eu cred că Parlamentul ar face ogreșeală să dea o decizie privindvotul de încredere pentru un can�didat de prim�ministru. Eu cred căParlamentul trebuie să se lămu�rească dacă această ordonanțăeste valabilă“, a explicat Tări�ceanu. Cu alte cuvinte, înainte săne spună CCR dacă Orban maipoate sau nu să fie desemnat pre�mier, ne�am pu tea trezi cu o altăsesizare la Curte pe tema invocatăde Tăriceanu. Asta cere timp, pen�tru că judecătorii CCR au și altechestiuni pe agendă, iar orice zipierdută e în favoarea celor carese împotrivesc anticipatelor.

Așadar, spre ce ne îndreptăm?Suntem mai aproape de anticipatesau șansele să avem alegeri parla�mentare în primăvară sunt minime?

Nu știm deocamdată dacă Io�hannis și PNL au la rândul lor unplan pentru a contracara strate�gia PSD de tergiversare a lucruri�lor. Însă, orice plan ar avea libe� ra lii, tot la Parlament se ajunge,iar acolo PSD are pâinea și cuțitul.

În Parlament este așadar che �ia bătăliei din următoarea pe�rioadă. Dacă PNL va reuși să for� meze o majoritate pro�anticipate,atunci lucrurile se simplifică, iarliberalii pot spera să se ajungă laalegeri înainte de termen. Pentruasta însă e nevoie de negocieri șide compromisuri. PMP nu vreaanticipate, ALDE nici atât. Mino �ritățile spun că vor vota orice gu�vern propus în Parlament, decifără anticipate.

Ce�ar trebui să facă PNL? Să lepromită celor de la ALDE și PMP căPNL face alianță cu ei la parlamen�tare, pentru a le garanta locul aleșilorcelor două partide? Nu e cam mareprețul? Atunci să�i ia la bucată peparlamentari? Su nă a traseism.

Dacă nu vor fi mutări specta�culoase în Parlament în viitorulapropiat, atunci sunt șanse redusepentru anticipate. Problema e câtde mare va fi broscoiul pe care PNLe dispus să�l înghită. Fără broscoi,ne îndreptăm mai degrabă cătrealegeri la termen. SDC

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

Broscoiul și anticipatele

6ANUL XVI NR. 673

8 – 14 FEBRUARIE 2020muzică www.suplimentuldecultura.ro

INTERVIU CU PIANISTUL DRAGOȘ CANTEA

Classix, o aventură clasică contemporană

Classix promovează un set de valori menit să dezvolte o nouăgenerație care să acționeze inter�disciplinar. Cred că publiculieșean are nevoie tocmai de „oaventură clasică contemporană“pentru a redescoperi muzica de cameră.

În perioada 16�22 februarie la Iașise întâmplă un proiect muzicalfără precedent. Classix se doreșteun festival cameral sincretic ex�trem de ambițios. Unul valorosprin opțiunea repertorială și in�terpretativă, în același timp, obună ocazie prin care „orașul cul�turii“ să reînnoade firul uneitradiții muzicale perimate astăziîn toată România, nu doar la Iași.Orașul celui mai vechi conserva�tor românesc și al „orchestreisuper“ dirijate de Ion Baciu nu areastăzi o sală de concert adecvatăacustic și ca număr de locuri. Înafara dominării topului celor maipoluate orașe din țară, Iașiul selaudă astăzi cu un singur festivalcameral, organizat de Filarmo�nică. Iar dacă termenul „muzică decameră“ definește practic ideeaunui performance în care câțivaoameni cântă într�un spațiu intim,acest festival poate fi preludiulunui început complex, cu sem �nificații polifonice internațio nale.Pentru instru mentiștii care facmuzică în formații camerale clasicesau alte grupuri de instrumente,acest gen înseamnă prietenie, pro�bitate și frumusețe rafinată oferităcu generozitate publicului. Și oocazie rară de a cultiva noi gene �rații de iubitori de muzică, pa �sionați și educați.

Despre prima ediție a acestuifestival am stat de vorbă cu Dra goșCantea, directorul artistic al pri�mei ediții Classix, muzician născutși format la Iași, actualmente mas�terand avansat al Academiei

Norvegiene de Muzică din Oslo, untânăr artist branșat la provocărilecontemporane ale inter conectivi �tății spațiului creativ.

Ce e Classix? Și de ce la Iași?

Classix este o celebrare a inter �disciplinarității între muzica cla�sică, business și diplomație. Seîntâmplă la Iași în primă edițiepentru că istoria orașului o cere,prezentul are nevoie, iar viitorulo merită.

Ești un pianist cunoscut, cu tur-nee și concerte în România șiEuropa, studiezi în Norvegia, iarmuzica este o artă și știință pen-tru care nu îți ajunge o viață. Dece să te legi la cap cu un festivalde muzică de cameră?

Tocmai experiențele concertisticedin Scandinavia mi�au oferit know�how�ul pentru directorat artistic.Blestemul meu ca pianist însă estesă lucrez de cele mai multe ori sin�gur. De aceea muzica de cameră afost o evadare pentru mine, iar Clas�six este un concept care vine în be�neficiul tuturor părților implicate.

Iașiul nu are o astăzi o viață mu-zicală tumultoasă, ba chiar euneori ocolit de muzicienii caremai fac turnee camerale în Ro-mânia. Cum crezi că va primi pu-blicul de aici un astfel de festival?

Cred că publicul ieșean are ne�voie tocmai de „o aventură clasicăcontemporană“ pentru a redesco�peri muzica de cameră. Tradițiaexistă la un nivel extrem de înaltdatorită Cvartetelor Voces și AdLibitum, astfel încât un conceptcare să clădească o nouă direcțieîn baza valorilor stabilite de celedouă ansambluri cred că va fifoarte entuziast primită.

Programul are tematici incitan-te, de la premiera unui recitalpentru pian într-o catedrală, laprezența nordicilor din Trond -heim Soloists, unul dintre celemai interesante ansambluri ti-nere din Norvegia, și până la in-cursiuni etnice ale unorcompoziții celebre – Visul ame-rican sau Concert evreiesc – șitransfigurări ale imaginaruluimuzical, cum va fi cazul concer-tului de gală. Ce îți propui și cepropui cu asemenea tematici de

concert/ recital?

Concertele tematice prezintă pelângă povestea din spate și o impor�tantă latură educațională, așa cume cazul concertului evreiesc, celuiamerican sau al armoniilor nor�dice. Vorbim de lucrări contempo�rane comandate special pentrufestival, în primă audiție româ�nească, sau de lucrări de jazz uni�versal cunoscute, dar prezentateîntr�o manieră inovatoare. De ase�menea, momentul istoric al primu�lui recital de pian într�o catedralădin Iași intră sub aceeași umbrelă ainovației și a direcției culturale pecare Classix și�o va face înțeleasăodată cu acel prim concert.

Cine sunt muzicienii invitați?

Câștigători de Grammy în urmăcu doar trei săptămâni (Trond �heim Soloists), muzicieni dis tinșicu premii precum Premiul Cultu�ral Equinor în valoare de 100 demii de euro (Sandra Lied Haga)sunt doar câteva realizări care auvenit chiar în urma invi tațiilorpentru Classix, ceea ce vine ca osimplă confirmare a nivelul detop al muzicienilor in vitați laaceastă primă ediție.

...care în general sunt muzicienitineri. De ce mizezi pe acest pa-lier new generation?

Fiind vorba de un nou concept in�terpretativ, care are nevoie de unnou suflu, vitalitatea liderilorgenerației noi de muzicieni vineca o alegere firească. Este voceaunei generații care este definităde diversitate, însă am ținut mor �țiș ca această diversitate să fie ex�primată prin tineri care și�audemonstrat disciplina și talentulla nivel global.

Complementar programuluimuzical, Classix pune în discuțieși tema industriilor creative și aantreprenoriatului. Detalia-ză-ne, de ce aceste dialoguri și cu cine?

Ca absolvent „de zece“ de conser�vator românesc la rândul meu, ga�rantez că nici un agent nu așteaptătinerii artiști care ies pe poartauniversităților cu contracte gata săfie luate în primire. Astfel că îmivine în minte un sfat al profesoru�lui Constantin Stanciu, membru alCvartetului Voces – „8 ore studiu,8 ore somn, 8 ore management!“.Aceste dialoguri sunt centrate înzona „artei de a trăi din artă“ și auca scop prezentarea posibili tă �ților guvernamentale, private șiinițiative de start�up care pot ge�nera succese considerabile pen�tru tinerii artiști, tocmai prinlucrul interdisciplinar în artă șicultură. Invitați sunt personalitățiprecum rectorul Academiei Nor�vegiene de Muzică, inițiatorulprogramelor culturale ale corpo �rațiilor Telenor, Nordea și Total șiproducători care au fost numărul1 în topurile muzicale din Orien�tul Îndepărtat.

Ești directorul artistic al primeiediții Classix. De unde a încolțitideea acestei structuri festivaliere

fără precedent la Iași și chiar înRomânia? Pentru un muziciancare experimentează în paraleleuforia intimistă a muzicii decameră cu ritmul modern al industriilor creative, muzica e cunoaștere sau cunoașterea e muzică?

Mie Iașiul mi�a oferit baza profe�sională și disciplina de care aveamnevoie pentru a putea activainternațional, însă nu mi�a oferitși deschiderea interna țională sprecare sunt ferm convins că trebuiesă tindă – atât în business, cât și încultură. Pentru un muzician careîncă cercetează spațiul creativ întot ansamblul său, muzica este unecou al universului. A fost înaintede noi și va fi mult după, iar noisuntem părtași activi la modela�rea ei în bine.

Cine sunt cei care fac primaediție Classixul în februarie2020?

Eu am șansa să fiu fondatorul și di�rectorul artistic al Classixului, or�ganizat fiind de Asociația IndustriiCreative. Astfel reunim un nucleufoarte ambițios și profesionist in�tegrat de Patricia Butucel, mana�gerul general al festivalului.

O invitație de la pianistul și di-rectorul artistic Dragoș Cantea.De ce să ne cumpărăm bilete laClassix Festival ?

Dincolo de momente istorice pre�cum deschiderea de la CatedralaCatolică, Classix promovează unset de valori menit să dezvolte onouă generație care să acționeze in�terdisciplinar. Îi invit să achizițio �neze bilete pe toți cei care vor să fiepărtași la o veritabilă revoluție aexperienței de concert, implicit la „oaventură clasică contemporană“.

Mulțumesc! Și succes!

Detalii și programul complet al fes-tivalului Classix, 16 – 22 februariepe www.classixfestival.ro SDC

CĂTĂLIN SAVARUBATO. RUBRICA DE CLASICĂ

© C

hris

ter

Fred

riks

son

S-au cunoscut în2009, au pus la caleo companie pe careau botezat-o simplu,Unteatru, în 2011 s-aucăsătorit, au doi copiipe care îi cresclaolaltă cu inițiativacare a devenit foarteapreciată. E undeceniu în careaceastă uimitoareintenție teatrală ecolată pe viețile lor.

I�am întrebat dacă a fost un planantreprenorial bine stabilit atunci,în 2010, ori s�au apucat să facăceea ce le plăcea și la ce se pricep,iar rezultatul e ceea ce se vede?„Nici un plan, nici un proiect ma�nagerial. Un gând puternic carene dicta că dacă nu facem asta, nesufocăm. Și câțiva oameni dispușisă ajute la un început de drum.Sala de teatru a fost amenajatădin donații de scaune și materialediverse“, spune Andrei Grosu. „Nune�am gândit că trecem vara, de �spre deceniu nici nu se poatevorbi, orice plan în jurul acesteiidei părea o nebunie. Am vrut săvorbim despre noi prin ceea cefacem și aveam nevoie de liber�tate pentru asta. Era singura cale“,completează Andreea Grosu.

În plan estetic, au impus înteatrul românesc o formulă regi�zorală inedită, de tandem. Lucrea �ză numai împreună, sunt deja maibine de 20 de regii în duet – și eobligatoriu să aruncăm o privireîn atelierul comun.

Care e parcursul creativ dinmomentul în care un text le rețineatenția și până când îl livrează pu�blicului în seara premierei? „Seîntâmplă în toate felurile. Avemun loc al nostru în care așteaptămulte texte, puse la păstrare defiecare dintre noi, inclusiv Vladi�mir Turturică, lucrăm în trei defapt, el e mai mult decât un sceno�graf pentru noi. Încercăm săfacem totul fără lupte inutile, fărăorgolii, încercăm ca totul să fieconstructiv, inclusiv certurile. Neplace lucrul nostru, e o stare per�manentă – acasă, în mașină, însupermarket. De obicei căutările

încep discret cu un «ar trebui săfacem asta cu x». Și atunci știmamândoi că a început. Toate ale�gerile pleacă de la oameni, cău�tăm textul și gândim spectacoluldupă ce am ales oamenii cu carevrem să lucrăm“, mi�au răspunsîntr�un glas.

TEATRUL LOR E UNUL DEREINTERPRETARE SCENICĂ

Mi�au povestit despre laboratorulunde se dezvoltă cam toate regiilespectacolelor: bucătăria perso�nală. E un întreg algoritm acolo:„Avem un ritual pe care îl îndră�gim foarte tare: ne întâlnim cuVladimir noaptea după ce am cul�cat copiii, și noi, și el, la noi în bu�cătărie și ne petrecem câteva orebune vorbind despre spectacolulla care lucrăm sau la care urmea �ză să lucrăm“.  

Teatrul lor e unul de reinter�pretare scenică și de actorie.Caută semnificații noi în texte cla�sice (Livada de vișini și Pescă �rușul de A.P. Cehov, Don Juan deMolière, Năpasta de I.L. Caragiale,Regele moare de Eugen Ionescu,O noapte furtunoasă de I.L. Cara�giale etc.) sau impun teme șiscrieri contemporane (The sunsetlimitted de Cormac McCarthy,Autobahn de Neil LaBute, Proofde David Auburn etc.), reimagi�nează personajele dându�le întru�chipări scenice originale prinmaniera în care distribuie rolu�rile unor actori pe care în modnormal multă lume nu prea i�arvedea jucând partiturile acelea.Provocându�i, conducându�i regi�zoral spre hotare de creativitateneașteptată.

Preferă perspectiva frontală,o utilizează de multe ori, cu publi�cul șezând de o parte și de alta adispozitivului scenic. Poate fi ocaracteristică ce vine din limită�rile de spațiu cărora artiștii in �dependenți trebuie să le facă față.Dar explicația e, de fapt, mai com�plexă, e un element stilistic care�i

vizează pe privitori. Consideră căteatrul, deși e o convenție, nu tre�buie să ascundă, să mascheze ceva.

„ĂȘTIA SUNTEM NOI“

Rostul artei scenice e să unească,să aducă împreună, în primulrând artiștii care, din munca încomun, prin stimularea reciprocăa fanteziei, fac spectacolul; iar înal doilea rând, nu ca importanță,doar ca pură cronologie, să apro�pie creatorii de privitori. Fizic,comunicațional și emoțional. „Arelegătură cu nevoia noastră de asparge niște bariere pe care, dinpăcate, teatrul le mai are. Ne placeperspectiva diferită, ne plac un�ghiurile din care nu se vede bine,ne place spatele actorului, ne placefără culise. Încercăm să facem câtmai posibilă apropierea.“

Andrei și Andreea Grosu aufost invitați să lucreze ca regizoriși în sistemul de stat – TeatrulNațional „I.L. Caragiale“, Teatrulde Comedie și Odeon din Bucu �rești, Teatrul Național „RaduStanca“ din Sibiu. Trecerea de laausteritatea și spațiile mici tipicezonei independente la bugetele șiscenele teatrelor de stat „nu a fosto diferență foarte mare, pentru căne place să lucrăm la fel, indife�rent de condiții. Spațiile minima�liste gândite de Turturică la Un� teatru nu s�au născut din lipsa deresurse, ăștia suntem noi, și pescena mică, și pe scena mare. Ne�am bucurat de lumini, de oa�meni mulți care au grijă ca totul săse desfășoare perfect și de întâlni�rile cu echipele de actori angajați“.

Cei doi Grosu sunt născuțiamândoi vara, îi cheamă la fel, mărefer la prenume, împart acelașicont de Facebook, regizează îm�preună. Pentru pitorescul acestuiarticol mai voiam și ceva din culi�sele personale: cum s�au cunos�cut, ce rol a jucat arta teatrală înrelația lor, cum se împacă viața decasă și cea de scenă? Cuvântulcare a reapărut obsesiv a fost „îm�preună“ și el desemnează nu doarcompatibilitatea a doi oamenicare au întemeiat o familie, cea deacasă și cea de la Unteatru, ci șidorința de a fi deschiși, de a em�patiza cu ceilalți, de a fi sensibilila nevoile lor profesionale și de�alucra în direcția aceasta.

„Ne�am întâlnit lucrând, așaam descoperit cât de potrivit dez�batem lucrurile împreună, cât

ne bucură să construim împreu �nă și să descoperim împreună.Viața personală și cea profesio�nală nu au nici o linie des păr �țitoare, sunt amestecate, ne�amamestecat în amândouă până

când au devenit una, până cândam devenit unul.“ SDC

(O versiune a acestui articol aapărut în limba germană pe plat-forma austriacă aurora.magazin.)

7ANUL XVI NR. 6738 – 14 FEBRUARIE 2020 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

Regie în duet – Andreea și Andrei Grosu

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

8ANUL XVI NR. 673

8 – 14 FEBRUARIE 2020interviuwww.suplimentuldecultura.ro

IULIA BLAGA

Tipografic majuscul reconstituiepovestea eroului Mugurel Căli�nescu, adolescentul care în 1981 ascris mesaje anticomuniste pepereții Botoșaniului natal. A făcutobiectul a două dosare care staula baza spectacolului și a filmului.Jude a montat fragmente dinaceste dosare, interpretate de ac�tori ca și cum ar fi citite de peprompter, cu fragmente din re�portaje TV din perioada respec�tivă, punând în relație istoriamică cu istoria mare și realitateacu reconstituirea ei. Tipograficmajuscul intră pe ecranele dinRomânia în 21 februarie 2020,îna intea proiecțiilor de la Berlin.

Ieșirea trenurilor din gară –a cărui premieră mondială are locla Berlin și care în sălile de la noiajunge la toamnă – foloseștetoate fotografiile găsite cu victi�mele Pogromului de la Iași diniunie 1941, pe care le monteazăîmpreună cu scurte texte citite(de actori sau colaboratori ai luiJude) despre detaliile morții, pen�tru ca în ultimele minute să aratefără nici un fel de comentariu sautext fotografii (multe inedite șitoate răscolitoare) din timpul po�gromului.

Filmul are aproape trei ore,din care cea mai mare parte e de�dicată fotografiilor victimelor,lucru care nu plictisește, specta�torul înțelegând importanța caaceste victime să primească oidentitate chiar și 79 de ani maitârziu.

În filmele tale recente parimai preocupat să dai specta-torului informații cât mai bo-gate decât să faci artă. Cred că e important să definim ceînseamnă „artă“, în cazul ăsta„artă cinematografică“. Pentru căabia pe baza acestor definițiiputem începe să decidem ce e saunu artistic, ce are sau nu valoare.Cred că nu există o unică definițiea cinemaului, din fericire. Dupăcineva care crede că filmul presu�pune „să spui o poveste emoțio �nantă în imagini“, desigur că ce facJames Benning, Deborah Strat�man sau Ken Jacobs poate păreanon�cinema. După Martin Scor�sese, noile filme cu supereroi nusunt cinema. După multă lume,filmele documentare antropolo�gice sunt niște înregistrări plicti�coase, nu o formă de artă, așa cum,pentru mulți cititori de literatură,o carte de poezie ca Testimony deCharles Reznikoff poate părea olucrare juridică, dar nu poezie.

În ceea ce mă privește, defi�nesc cinemaul ca fiind „orice seriede imagini proiectate sau difuzatepe un ecran“ și definiția asta edestul de largă încât sub umbrelaei să intre nu doar filmele mele,dar și ceea ce apare pe YouTube,pe Facebook, la televizor șamd.Din punctul meu de vedere, fil�mele mele sunt cinema și nu alt �ceva. E drept că văd cinemato� graful în primul rând ca pe unmod particular de reflecție asu�pra lumii, ca pe o formă de gân�dire. Prin anii ’60, într�o anchetădin „Cahiers du Cinéma“, unde,după ce spunea că filmul narativclasic („filmul�roman“) pare mai

puțin interesant decât „filmul�eseu“, Italo Calvino adăuga: „fil�mul�anchetă sociologică sau fil� mul�cercetare istoriografică ausens doar dacă sunt altceva decâtilustrarea filmată a unui adevărpe care sociologia sau istoriogra�fia l�au stabilit deja“. E ceea ce amîncercat să fac în toate filmele.

Ai pus câte un subtitlu la fiecarefilm – „istorii“ la Tipografic ma-juscul și „documente“ la Ieșireatrenurilor din gară. Indici faptulcă aparțin unui proiect comun?

Între timp, am renunțat la subtitlul„documente“, unde voiam să semna�lăm faptul că filmul e mai degrabă ocolecție de documente decât ceea cese cheamă în general „film docu�mentar“. Am re nunțat dintr�unscrupul care ține de exactitate:niș �te documente citite de actori numai rămân chiar documente. Celedouă filme au lucruri în comun, celmai important fiind legat de felul încare documentele brute sunt folo�site pentru construcția lor. Altfel,încerc să mă concentrez pe ceea cele di ferențiază:Tipografic majusculeste un film de montaj eisenstei�nian, iar Ieșirea trenurilor din garăun film�colaj.

Amândouă filmele îndreaptă undeget acuzator spre un popor

care a ucis evrei la Iași sau a fostmartor al acelor crime, iar 30-40de ani mai târziu a închis ochii înfața eroismului puținilordizidenți, preferând să tacă de-cât să-i apere sau să se revolte.Vezi o legătură între cele douăatitudini?

În nici un caz! De altfel, nici nucred că există „un deget acuzatorspre un popor“, nici vorbă de așaceva. În primul rând, pentru că nugândesc în acești termeni („na �țiune“, „etnie“, „popor“ etc.), apoipentru că filmele încearcă în pri�mul rând să ofere o descriere și ochestionare, oricât de vagă, a unorevenimente tragice. Acuza astaapare însă destul de des, în formediverse, de la a eticheta filmele ca„antiromânești“, până la a le con�sidera ca fiind despre „o anumităetnie“, deci nu despre „noi“. Altfel,cred că responsabilitatea e strictindividuală și nu poate fi vorba deresponsabilitate colectivă.

Nu era deloc o acuză, ci o con-statare că în ultimele tale filmevorbești despre momenterușinoase ale istoriei, în legăturăcu care nu vrem să recunoaștemazi că am greșit. De ce crezi că înRomânia au existat atât depuțini oameni care s-au opus

comunismului?

Cred că sunt felurite explicații, în�cepând cu duritatea regimului șicu riscurile imense pe care le pre�supunea orice formă de opoziție –de aceea sunt atât de importantepersoane ca Mugur Călinescu,Dorin Tudoran, muncitorii de laBrașov din 1987 etc., care au datdovadă de un imens curaj. În fine,nu am un răspuns complet și nicinu sunt un moralist, iar antico�munismul recent mi se pare că adevenit un fel de umbrelă pentrua justifica fel de fel de măsuri dedreapta sau chiar de extremă�dreapta.

Cum ți-a venit ideea de a punefață în față în Tipografic majus-cul reconstituirile uscate ale pa-ginilor din dosarele de la Securi-tate cu imagini de arhivă din pro-gramele TVR din acea vreme?

Gianina a luat un dosar de Secu�ritate, a selectat fragmente din elși a făcut un colaj. Prin asambla�rea documentelor (și dramatiza�rea lor pe ici�colo) a rezultat opoveste, o construcție narativă șidramaturgică coerentă. Ce am fă �cut eu în plus a fost un montaj, șinu un colaj. Folosesc cuvântul„montaj“ în sensul lui S.M. Eisen�stein (Towards a Theory of Mon�tage), ideea lui fiind că alăturareaa două imagini poate conduce lao a treia imagine, care se for�mează în mintea privitorului și alcărei sens e de găsit în juxtapune�rea însăși. Cam asta am încercatsă fac, adică să sparg povesteaGianinei (colajul ei) și să o trans�form într�o operă de montaj, încare fiecare imagine să intre încoliziune cu o alta și în care alătu�rarea lor să creeze, pentru specta�tori, idei noi. În principal, fiindvorba de a pune în opoziție douăistorii:una ascunsă, mică, secretăși una mare, oficială.

Cât despre cum mi�a venitideea, încerc să îmi amintesc și nureușesc complet. A fost în tot ca �zul o evoluție lentă, la început măgândisem să filmez personajele înfața unor ecrane pe care să se pro�iecteze imagini de arhivă, apoi,încet�încet, am ajuns la for ma pecare filmul o are acum. SDC

RADU JUDE DUCE LA BERLIN REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ ȘI POGROMUL DE LA IAȘI

„Din punctul meu de vedere, filmelemele sunt cinema și nu altceva“Radu Jude revine în secțiunea Forum aFestivalului de Film de la Berlin (20 februarie –1 martie 2020) cu Tipografic majuscul, oadaptare a spectacolului omonim de teatrudocumentar, scris și regizat de GianinaCărbunariu, și Ieșirea trenurilor din gară,coregizat împreună cu istoricul AdrianCioflâncă, director al Centrului pentru StudiulIstoriei Evreilor din România.

Silv

iu G

heţi

e

9ANUL XVI NR. 6738 – 14 FEBRUARIE 2020 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

Ce efect doriți să aibă filmul înRomânia, unde încercați decâțiva ani să faceți cunoscutăvinovăția noastră în Pogromulde la Iași?

Discursul istoric post�Holocaust,inclusiv cel cinematografic, și�aasumat un soi de modestie cogni�tivă, morală și afectivă, după ce audevenit clare limitele reprezentăriiîn fața unei catastrofe inimagina�bile. Orice abordare a subiec tuluiîși autolimitează pretențiile decunoaștere și înțelegere și își mode�rează așteptările în privința impac�tului. Am văzut din experiența al �tora, când este făcut un film pe temegrave, că mulți se așteaptă să livreziun instrument pedagogic și persua�siv, care să transmită elementarulpoveștii și să schimbe percepții înmasă. Nu e cazul. Jean�Luc Godardspune că filmul este un tren careduce spectatorul din punctul A înpunctul B. Asta facem și noi.

Cum ați obținut declarațiile victimelor din prima parte a filmului?

Originalitatea cercetării pentrufilm constă în faptul că am pus opoveste în spatele unor portrete,după ce am căutat informații înzeci de mii de pagini de docu�mente privind pogromul de la Iași.O mare parte dintre fotografiile șideclarațiile folosite sunt inedite șinu sunt cunoscute nici măcarspecialiștilor. Partea tulburătoaree că unii dintre urmașii victimelorvor afla acum pentru prima datădetalii despre cum au fost ucișipărinții, bunicii și unchii lor.

În câteva cazuri, am folosit in�terviuri de istorie orală, dar înmajoritatea situațiilor ne�am ba �zat pe documente de arhivă. Con�gresul Mondial Evreiesc, de exem� plu, a făcut o amplă anchetă înrândul supraviețuitorilor, ime�diat după război, în urma căreiaau rămas câteva mii de formularecu detalii despre experiențe indi�viduale în timpul persecuțiilorantievreiești din perioada 1938�1944. Această arhivă se află laCSIER. Tot acolo este colecția

IOVR, cu dosare de văduve și or�fani ai pogromului, completatepentru a obține plăți reparatoriidin partea statului. O variantă aacestui fond e la Arhivele Națio �nale de la Iași, sub titlul Comite�tul Democratic Evreiesc, cuprin� zând peste 1.300 de dosare. A du �rat ceva până am convins Arhi�vele să�mi dea acces la acest fond.

O sursă importantă au fost șideclarațiile date în anchetele post �belice privind pogromul de cătresupraviețuitori, martori și acu zați,aflate astăzi la Consiliul Naționalpentru Studierea Arhivelor Secu �rității și, în copie, la United StatesHolocaust Memorial Museum dinWashington, acolo unde le�amvăzut prima dată.

Faptul că fotografiile victimelorsunt așezate în ordine alfabeticăînseamnă că ați folosit în filmtoate portretele pe care le-ațigăsit?

Da, toate portretele pentru caream găsit istoria victimei.

Ați ajuns până acum la o cifrăaproximativă a victimelor dinPogromul de la Iași?

Da, dar nu asta contează în acestcaz. Ieșirea trenurilor din garăevită privirea panoramică asuprapogromului de la Iași, și tentațiarefugiului în grand�narrative. Esteo privire de jos, de la nivelul victi�melor, al supraviețuitorilor. Fil�mul spune ceva despre simplifi� ca rea pe care o face istoria, careomoară indirect prin selecție șiprin ceea ce nu apucă să poves�tească. Pelicula redă povestea a200 de victime, din cele câteva miiale pogromului de la Iași din 26�29 iunie 1941 și a trenurilor morții.

Dacă vi se pare că trei ore câtdurează filmul e prea mult, adu �ceți�vă aminte că vorbește doardespre 200 de oameni omorâți dintotalul de câteva mii. Ni s�au păs�trat fotografii ale câtorva sute devictime, nu mai mult de 600. Știmpovestea morții a o treime dintreele. Cu totul, cunoaștem aproape3.000 de nume. Pentru restul

victimelor nu avem nimic, nicinume, nici poveste. Holoca ustul aînsemnat nu doar distrugerea fi�zică a evreilor, ci și politica siste�matică de ștergere a memorieiindivizilor. Filmul merge în răspărși redă memoriei câteva nume.

E prea târziu pentru a-i identifi-ca măcar pe unii dintre vinovațiipogromului? (Pe site-ul CSIER,https://www.pogromuldela-iasi.ro, nu e nici un nume lasecțiunea Agresori.)

Știm numele câtorva sute de agre�sori. După război au fost câtevazeci de loturi de criminali de răz�boi judecați pentru această crimăîn masă. Știm ce școli au urmat, ceavere aveau, ce profesii au practi�cat, profilul ideologic și simpatiilepolitice, capitalul social și detaliidespre factorii situaționali careau contat în deciziile criminale.

Cine a făcut aceste fotografii?

Majoritatea fotografiilor din tim�pul pogromului sunt făcute degermani. În rândul românilor, po�sesia și utilizarea aparatelor de fo�tografiat erau strict controlate.Autoritățile noastre nu aveau însăputere și asupra germanilor, aflațiîn număr mare în Iași, pentru căera pregătită ofensiva peste Prut.Așa se face că ni s�au păstrat pesteo sută de fotografii din timpul po�gromului, iar majoritatea sunt laCNSAS. Continuă să apară fotogra�fii noi pe site�uri de licitații. Nu esteîncă clar dacă și Serviciul Specialde Informații a făcut poze în timpreal. Șeful Serviciului Foto din ca�drul SSI, Gheorghe Cristescu (fra�tele lui Eugen Cristescu, șeful celmare al Serviciului), a negat la pro�cesul postbelic că agenții din Cen�trul Informativ Iași ar fi făcut foto �grafii la pogrom, dar există unelemotive să nu�l credem.

Portretele victimelor sunt fo�tografii de familie și poze din actede identitate, aflate astăzi la Arhi�vele Naționale Iași, la CSIER, la YadVashem, USHMM (United StatesHolocaust Memorial Museum), înarhive germane etc. Pentru noi

sursa principală a fost un albumcu portrete ale victimelor, inedite,pe care l�am cumpărat de pe EBay.

Mulți dintre cei care au ucisevreii din Iași înainte de a fiurcați în trenuri se cunoșteau cuaceștia, iar una dintre cele maiimpresionante declarații e cea aunui bărbat care spune că în 29iunie 1941 era o atmosferă desărbătoare printre civilii careumblau cu pistoale și bâte prinoraș, ducând evrei la chestură,ca să se laude pe urmă câți auomorât. Cum vă explicați psiho-

logia acestor oameni?

E important de reținut că cei maimulți dintre agresori nu era legio�nari, ci oameni în uniformă saucivili antisemiți. Pentru a înțelegecombustia violenței în perioadaAntonescu și a războiului, imagi �nați�vă o schemă de trei factori:antisemitism, anticomunism și„dilema securității“ pe timp derăz boi. Războiul împotriva Uni�unii Sovietice a reprezentat ostructură de oportunitate pentrupropagarea endemică a violenței,facilitând aplicarea unor practiciextreme, greu de imaginat în vre�muri de pace. Conflictul militar șirăzboiul ideologic au adus cu elebarbarizarea și dezangajarea eti �că, banalizarea, raționalizarea și

rutinizarea violenței, presiuneade grup, conformismul, invidia,frica și instinctul de autoconser�vare, carierismul, birocratizarea,compartimentarea și formaliza�rea crimei etc.

Tot războiul a făcut credibilsinistrul paradox din discursulantisemit, care prezenta măsurileviolente luate împotriva evreilorca o formă de apărare. Politicileantisemite și crimele au fost disi�mulate în limbaj militar, deve�nind parte a unei strategii deapă rare ca răspuns la „dilema se �curității“ provocată de „dușma nuldin interior“.

Antibolșevismul regimurilorfasciste patronate de Hitler și An�tonescu era o subspecie a antise�mitismului. La nivel european,anticomunismul are o istorie au�tonomă, dar în cazul nostru ce acontat a fost hibridarea ideologicăcu antisemitismul într�o formulăexplozivă. Aceasta a dat cre di bi �litate dilemei securității și „solu �ției“ adoptate, de declanșare a uneicampanii distrugătoare „preven�tive“ împotriva evreilor.

Cât de mare e pericolul ca aces-te orori să se repete, indiferentcu ce fel de victime?

Mare. Dar istoria nu se repetă ni�ciodată la fel. SDC

Originalitateacercetării pentrufilm constă în faptulcă am pus o po-veste în spateleunor portrete, dupăce am căutat infor -maţii în zeci de miide pagini de docu-mente privind po-gromul de la Iași.

Adrian Cioflâncă: „Holocaustul a însemnat nudoar distrugerea fizică a evreilor, ci și politicasistematică de ștergere a memoriei indivizilor“

O noapte cu Molly Bloom. Ro-manul unei femei este un textcare numără 508 pagini cu bib-liografie cu tot, funcţionând cao completare surprinzătoare,dar totuși firească, a volumuluiUlysses, 732. Romanul romanu -lui, semnat de Mircea Mihăieș.

CĂTĂLIN CONSTANTINESCU

Multiplele fațete ale personajuluilui James Joyce, Molly Bloom dinUlise, au provocat o pasiune pro �lifică pe care numai infatigabilulanglist timișorean putea să o ma �terializeze. Vorbim despre o cartepornită din dorința de a analizacum capitolul final al lui Ulise,convențional intitulat Pene lopa,nu ne arată atât opiniile, trăirile,speranțele și deziluziile lui MollyBloom, cât mintea ei. Sau mai pre �cis: vocea minții ei.

EXPERIENȚA MULTIPLICITĂȚII FEMININE

Mircea Mihăieș mărturisea că,lectură cu lectură, Molly Bloom adevenit personajul „cel mai repre �zentativ“ al romanului lui Joyce.Cu o precizare necesară: Mollyaceasta nu aparține „nici postmo �dernități, nici postco lonialismului,nici mișcării de eliberare a fe �meii“. Molly Bloom poate fi si� tuată la răscrucea mentalități lor,dar în primul rând în zona„percepțiilor și sensibilitățilorpremoderne și moderne“.

Parcurgerea ultimului capi �tol, Penelopa – titlu de capitolneatribuit de autor însă, chiardacă l�a pomenit încă din 1920, cide ediția din 1984 a lui HansWalter Gabler –, poate fi expe �riența cea mai deplină a „fluxuluiconștiinței“, a redării minții per �sonajului în cauză. Dar o astfel deabordare ar fi, după Mihăieș, oeroare, deoarece Molly Bloomeste prezentă în toate celelaltecapitole ale romanului, ca obsesiea altor personaje, ca fulgurațienarativă sau ca rememorare alucrurilor vizibile sau invizibile.Inițial, acest capitol care încheieUlise nu era prevăzut, romanulurmând să se încheie cu capitolul17, Ithaca. Trăsătura cea mai

specială a capitolul Penelopaconstă în faptul că „metaforacoincide cu textul ca întreg“.

Molly poate fi de asemeneaconsiderată ca un fel de conș �tiință (vinovată) a Dublinului șiGibraltarului, dar și supra�con �știință a soțului ei, Leopold, văzutdrept „purtătorul unui în du �ioșător sentiment al vinovățieiînmuiate în alcoolul tandru alpăcatului mereu reînnoit“. Dar, înprimul rând, Molly Bloom estecea mai puternică întrupare afeminității din literatura occiden �tală a ultimelor două secole,po trivit lui Mihăieș. Pentru el,Molly Bloom este simultan și„nevasta veselă“ din Windsor, șiMoll Flanders, și Emma Bovary, șiJustine a lui Sade, chiar și Simonede Beauvoir avant la lettre. Dinpăcate pentru așteptările unorcititori, Molly nu funcționează și caun alter ego al lui Joyce; eaconcentrează cam tot ce știa Joycedespre feminitate și despre ideeade femeie. Ar putea prezenta celmult o oarecare asemănare cuNora Barnacle, soția lui, căreia i�ascris trei scrisori în 1904, care pot ficonsiderate mostre ale modului deexprimare regăsit în capitolulPenelope: un șir de cuvinte lipsitede punctuație și fără majuscule.Este o descoperire problematică,de vreme ce Molly Bloom, spredeosebire de nevasta credin cioa săPenelopa, se remarcă prin planuriurzite cu scopul de a�și înșela soțul.

Mihăieș arată – păstrând omi litantă distanță față de femi �nism – că Joyce a participat, prinMolly Bloom, la un proces dereevaluare indirectă a perspecti �velor contemporane asupra femi� nității și sexualității: „Pentru el,soluția se află în feminitățilemultiple, în incluziunile neînce �tate, și nu în sterile confruntăriîntre genuri și persoane“. Nume �roasele posibile chipuri suntex cepțional anunțate de titlurilecapitolelor: Molly este evantai,apoi imperială, impudică, carusel,naturalis, triplex, din Troia, depiatră, postmeridian, nocturnă,sola, asamblaj, mille�feuilles și, încele din urmă, Molly grande�bouffe (ca o formă de actualizarefilmului din 1973 al lui MarcoFerreri, La Grande bouffe – adicăMarea crăpelniță –, încercând săreunească într�un festin criticperspective critice diferite).

DE CE ESTE MOLLY BLOOM OPROVOCARE ÎNCÂNTĂTOARE

Investigarea corecturilor, varian �telor, rescrierilor i�au permis luiMircea Mihăieș să observe că ul �tima parte a romanului a func țio� nat ca o oglindă, permițându�i luiJoyce să identifice erorile decompoziție: „Într�un limbaj sim �plu, el avea deja «stația ter minus»,adică știa unde trebuie să ajungă,dar pentru a parcurge drumul eraobligat la o sumă de corecturi șirecalculări ale traseului“, mărtu �risea Mihăieș într�un interviuacordat lui Robert Șerban, înpaginile „României literare“ (nr.45/ 25 octombrie 2019). Compli �catul proces de construcție apersonajului, incluzând decon �stru irea și reprezentarea, compa� rat de Mihăieș cu un soi de„topire“ cubistă în forme mai multsau mai puțin identificabile pen �tru a fi apoi recompusă, îi conferăromanului joycean „un aer dehiperrealitate în plină și necon �trolabilă mișcare – adică de viațăsurprinsă în dinamica ei“.

Locul privilegiat pe care�locupă romanul joycean în cadrulmodernismului literar nu maitrebuie explicat și nici reliefat.Totuși, se justifică sublinierea, înacest context, a statutului specialal literaturii: „asigură un veșmântlingvistic neierarhizat produselorce țin de bătălia internă a minții,de aranjarea și triumful unora saualtora dintre procesele acesteia“.

Invocarea muzicii compuse șiinterpretate de Kate Bush este câtse poate de firească în contextulanalizării receptării productive afigurii lui Molly Bloom. Nu estepentru întâia dată când Kate Bushs�a inspirat din literatură: Wu �thering Heights adaptată dupăEmily Brontë, inclusă pe albumulThe Kick Inside (1978), propune oCatherine Earnshaw (Cathy)interpretată de Kate Bush, care îlbântuie pe Heathcliff, într�o po �veste gotică și macabră. La rândulsău, monologul lui Molly Bloomdă titlul melodiei Flower of theMountain (de pe The Director’sCut, 2011), sintagma cu care îșialinta soția Leopold Bloom laînceputurile iubirii lor. Adevărateste și că, inițial Kate Bush dorisesă folosească textul pentru SensualWorld, dar din motive de copy �right, abia în 2011 a primit

acor dul moștenitorilor lui Joyce,așa că a lăsat deoparte senzua �litatea femeii și a înlocuit�o cu ceaa lumii. Abia pe Flower of theMountain putem asculta cuvin �tele (169 la număr) preluate dinmonologul joycean, cu un refrencompus de Bush: „Stepping out ofthe page/ Into sensual world“.Este și aceasta o dovadă, cel puținpentru mine, a puterii lui Joyce dea reprezenta consistent viața in �terioară feminină, cu pulsiunile șipasiunile ei: neconvențional, iri �tant, provocator.

Deși inițial fusese animat degândul secret de a scrie un Anti�Ulysses, treptat autorul s�a lăsatfascinat de posibilitățile explo �rării unui personaj care se joacăde v�ați ascunselea, acoperind unspectru imens de provocări femi �nine, întruchipând senzualitateași nerușinarea, visarea exaltată șidorința deznădăjduită. Cititorulva găsi în O noapte cu Molly

Bloom în primul rând tran �scrierea, afirmă Mihăieș – dar șicomentariul atent, elegant și con�textual, adaug eu –, aplicat celor„mai îndrăznețe, nesăbuite, pros �tești, extravagante, smintite,ira ționale, delirante, caraghioase,burlești, pompoase, imprudente,obscene, lirice, încântătoare, nos �talgice, fastuoase, sublime gân� duri din mintea unei femei sur �prinse vreodată de literatură“.Vor bim, în fond, despre un capitolfinal care nu e altceva decât „thedirtiest most indecent, obscenething ever written“, după cumafirma Michael Chabon în „TheNew York Review of Books“ (26 sept.2019/ vol. 66, No. 14). Cum să nu fieprovocator și productiv cel maimurdar lucru scris vreodată? SDC

Mircea Mihăieș, O noapte cu MollyBloom. Romanul unei femei,Polirom, 2019

10ANUL XVI NR. 673

8 – 14 FEBRUARIE 2020cartewww.suplimentuldecultura.ro

O noapte cât o zi joyceană

11ANUL XVI NR. 6738 – 14 FEBRUARIE 2020 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

Malala Yousafzai este laureată aPremiului Nobel pentru Pace (2014)și autoarea bestsellerului Eu suntMalala (Polirom, 2014). „M-am năs -cut într-o ţară care a luat fiinţă lamiezul nopţii. Când am fost atât deaproape de moarte, abia trecuse demiezul zilei.“ (Malala Yousafzai)

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00,la Librăria Humanitas de la Ciș �migiu (Bulevardul Regina Elisa�beta, nr. 38), va avea loc o dezba� tere pornind de la volumul Sun�tem dezrădăcinate. Călătoria meași poveștile altor fete refugiate dintoată lumea, volum apărut de cu�rând la Editura Polirom, în tradu�cerea Biancăi Alecu.

Cofondatoare și membră aconducerii organizației Malala

Fund, Malala Yousafzai este lau�reată a Premiului Nobel pentruPace (2014) și autoarea bestselle�rului Eu sunt Malala, apărut laEditura Polirom (2014).

La dezbatere vor lua parte:lFatma Yilmaz, activistă femi�

nistă, membră a Societății de Analize Feministe AnA. Militeazăpentru drepturile omului și împo�triva fundamentalismului islamicîn spațiul MENA și are ca interesde cercetare drepturile și liber�tățile femeilor musulmane în spa �țiul european.

l Ana Cojocaru, consilier deintegrare, Consiliul Național Ro �mân pentru Refugiați

l Dan Croitoru, director edi�torial Polirom

Va modera Miruna Vlada,scriitoare, cercetătoare la SNSPA,membră PEN România

Un eveniment organizat deEditura Polirom și Consiliul Na �țional Român pentru Refugiați.

Accesul a la eveniment se fa �ce pe baza unei rezervări preala�bile pe site�ul eventbook.ro.

În acest nou volum, MalalaYousafzai le aduce în fața noastrăpe câteva dintre persoanele aflateîn spatele statisticilor și știrilorzilnice despre milioanele de oa�meni din întreaga lume ce suntforțați să�și părăsească domiciliul.

Vizitele făcute de Malala în ta�berele de refugiați au ajutat�o să

vadă cu alți ochi propria expe riențăa dezrădăcinării – mai întâi capersoană strămutată intern, înperioada copilăriei petrecute înPakistan, apoi ca activist la nivelinternațional ce putea călătorioriunde în lume, mai puțin în iu�bita ei țară natală.

În Suntem dezrădăcinate, Ma �lala nu spune doar povestea ei de �spre adaptarea la o nouă viață șidorul de casă, ci împărtășește șipoveștile unor tinere pe care le�aîntâlnit în timpul numeroaselor eicălătorii – tinere care și�au pierdutfamilia, comunitatea și, adesea, sin�gurul mod de viață pe care�l știau.

În plină criză a migrației, întimp de război și conflicte izbucnitela graniță, Suntem dezrădăcinate

este un avertisment impor tant careamintește că fiecare dintre cei 68,5milioane de oameni ce sunt stră �mutați în prezent reprezintă o per�soană – adesea tânără – cu pro� priile speranțe și aspirații, care me�rită să trăiască în pace și să�i fie res�pectate drepturile universale.

Malala Yousafzai este autoa�rea volumului Eu sunt Malala,apărut în anul 2014 la Polirom, tra�ducere de Ioana Georgescu. SDC

DESPRE STRĂMUTARE, REFUGIAȚI ȘI ADAPTAREA LA O NOUĂ VIAȚĂ

O carte în dezbatere: Suntemdezrădăcinate, de Malala Yousafzai

Lansare de carte: Trăgători șimistificatori. Contrarevoluția Securitățiiîn decembrie 1989, la București

Luni, 10 februarie, ora 19.00, la LibrăriaCărturești Verona din București (Strada PictorArthur Verona, nr. 13-15), va avea loc lansareavolumului Trăgători și mistificatori.Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989,de Andrei Ursu, Roland O. Thomasson șiMădălin Hodor, prefaţă de Dennis Deletant, recent apărut la Editura Polirom.

Vor vorbi, alături de autori: General DanIoan, Eduard Ursache, Corneliu Vaida. Va mo�dera:George Onofrei.

Ziua în care dictatura comunistă a fostînlăturată în România, 22 decembrie 1989, șicele care au urmat stârnesc și astăzi contro�verse cu privire la ceea ce s�a întâmplat defapt. O proble mă rămasă încă fără răspuns șicare alimentează disensiuni în tre susțină �torii diferitelor teorii despre cele petrecuteeste identitatea teroriștilor care au deschisfocul asupra civililor și a militarilor dupăfuga dictatorului. Andrei Ursu, Roland O.Thomasson și Mădălin Hodor analizeazărolul jucat de instituțiile de forță ale țării îna �inte și după căderea regimului comunist, re�constituind momentele�cheie pe baza unor

mărturii ale celor care s�au aflat în mijloculRevoluției și a unor documente de arhivă re�cent descoperite. Cu ajutorul acestora seaduc noi dovezi care, coroborate, susțin ideeacă împușcarea revoluționarilor după 22 de�cembrie nu a fost „foc fratricid“ cauzat de pa�nica și haosul acelor zile, ci urmarea unuiscenariu dintr�un plan pus la punct cu câțivaani înainte. La trei decenii după căderea co�munismului, Trăgători și mistificatori arun �că o nouă lumină asupra acelor evenimentesângeroase și face un pas important cătreaflarea adevăraților vinovați de rănirea șiuciderea unor oameni în lupta pentru liber�tate a românilor.

Andrei Ursu este inginer de software înSUA, cercetător asociat la CNSAS, membrufondator al Fundației „Gheorghe Ursu“. A pu�blicat seria Cosmetizarea „patriotică“ a unuicriminal (contributors.ro, 2017) și studiile„Cine a tras în noi după 22“. Studiu asupravinovățiilor pentru victimele Revoluției Ro�mâne din decembrie 1989 (în colab., „NouaRevistă de Drepturile Omului“, 2018) și „Dis�cernământul politic și juridic“ al Securității.

Deghizările represiunii în timpul regimuluiCeaușescu („Noua Revistă de DrepturileOmului“, 2018). Este interesat de problema�tica istoriei represiunii din perioada comu�nistă și a Revoluției. A fost distins cu PremiulNoii Reviste de Drepturile Omului (2017) șiPremiul GDS (2000).

Roland O. Thomasson este cercetător in�dependent în Statele Unite ale Americii.Deține un doctorat în științe politice. Poatefi contactat pentru comentarii și întrebări larolandothomasson@gmail.com.

Mădălin Hodor este istoric, absolvent alFacultății de Istorie, Universitatea „Alexan�dru Ioan Cuza“ din Iași. A publicat studiile Cenu cuprinde un dosar de Securitate (CNSAS,Totalitarism și rezistență, teroare și repre�siune în România comunistă, 2001), „Cine a tras în noi după 22“. Studiu asupra vi �novățiilor pentru victimele Revoluției Ro�mâne din decembrie 1989 (în colab., „NouaRevistă de Drepturile Omului“, 2018) ș.a. Afost distins cu Premiul „Revistei de Istorie So�cială“ din Iași (1999), Premiul SocietățiiTimișoara (2017). SDC

12ANUL XVI NR. 673

8 – 14 FEBRUARIE 2020avanpremierăwww.suplimentuldecultura.ro

Marius Albert Neguț – Cerberus„Suplimentul decultură“ publică înavanpremieră unfragment din romanulCerberus, de MariusAlbert Neguț, care vaapărea în curând încolecţia „ Ego. Proză“a Editurii Polirom.

– FRAGMENT –

Albert nu își dăduse seama decâtnoaptea târziu, când, după oașteptare răbdătoare, îi răscolisecamera în căutarea a ceva, nici elnu știa ce, care l�ar fi putut lămuriunde�i este fata. Abia când obser�vase lipsa bijuteriilor Marei, darmai ales a cărții de identitate șipașaportului, conștientizase cuadevărat gravitatea situației.

Marei nu�i venise ușor să�șimintă părintele, dar nu avusesede ales. Știa că acesta nu ar fi fostde acord în veci ca ea să�și amânecu un an examenul de bacalau�reat și, în consecință, intrarea lafacultate. Planurile ei de viitor, fă�cute împreună cu Milano, eraucomplet diferite de ale tatălui său.

Din clipa în care își dăduserăseama că nu pot trăi unul fără decelălalt, cei doi îndrăgostiți se totchinuiseră să�și imagineze cumpot ei, adolescenți aflați la înce�put de drum, să fie împreună. Ine�vitabil, se loviseră de problemaunei locuințe. Familia lui Milanonu le putea oferi nimic – profundrușinat, băiatul o asigurase de

asta. Cât despre tatăl ei, deșiacesta avea o situație materialăbună, chiar și în cazul greu de cre�zut că ar fi acceptat, nu și�ar fipermis să le cumpere un aparta�ment. Un simplu calcul al venitu�rilor îi determinase să elimineposibilitatea de a se muta cu chi�rie. De asemenea, în momentul încare luaseră în calcul angajarea,nivelul scăzut al salariilor la carear fi avut acces din cauza slabeipregătiri profesionale le frânsesedin start elanul.

Pentru Mara, visul de a locuiîn aceeași casă cu cel pe care îliubea devenise obsesie. La un mo�ment dat chiar se oferise să�șivândă aurul pentru a plăti un ande chirie, răstimp în care lucruriles�ar mai fi limpezit, dar Milano orefuzase.

Din acest impas, în mod abso�lut providențial, îi scosese Ador.Fata îi era recunoscătoare pentrutot ce făcea pentru ei, începând dela sfaturi și până la bani; de laapartamentul în care�i lăsa să seiubească și până la ultimul gest,menit să�i ajute în materializareavisului lor comun. Unchiul lui Mi�lano fusese cel care�i lămurise căîn România nu au nici o șansă...Tot el le arătase calea, apoi, prinrelațiile lui, le și intermediaserapid un contract foarte bine plă�tit în Turcia. Mara urma să fierecepționeră la un hotel situat pemalul Bosforului, iar manageraacestuia – cu care fata conversasepe Messenger în cadrul unuivideo�interviu – o asigurase căsingura cerință necesară este cu �noașterea limbii engleze, turcăurmând să învețe acolo. Cât de �spre Milano, lui i se oferise unpost de băiat de serviciu, slujbăcare, deși neatractivă ca salariu, erafoarte bănoasă datorită bacșișurilor

lăsate de turiștii cărora urma să lecare bagajele. Dacă totul mergeabine, în doar un an urmau să seîntoarcă în țară cu suficienți banicât să�și facă un viitor. Singurulinconvenient minor era faptul cănu puteau pleca amândoi odată,Milano urmând să�i calce pe urmecu o lună întârziere. Dar Marei nuîi era teamă. Cum să nu aibă curaj,când îl va avea alături pe el?! Pen�tru ce altceva merita să se sacri�fice în lumea asta, dacă nu pentrudragoste?!

Cu doar câteva zile înainte debacalaureat, imediat după ce Al�bert plecă de acasă, Mara îșiscoase de sub pat trolerul plinochi cu ce considerase că i�ar finecesar. Cu o zi înainte îl rugasepe Ador să�i păstreze bijuteriilepână la momentul când i le vacere înapoi. Codindu�se, bărbatulacceptase, promițându�i solemncă i le va păstra neatinse. Maracalculase deja cu Milano și, la mo�mentul oportun, dacă va mai finevoie să le vândă, suma obținutăputea fi decisivă în cumpărareaunui apartament. Avusese și tai �că�său dreptate cu ceva... Iată cătoate acele cadouri scumpe, pri�mite de�a lungul anilor, urmau săo ajute în atingerea visului.

Degetele fetei tastară cu repe�ziciune un mesaj, după care seașeză pe pervazul ferestrei șiașteptă. Camera era situată lamansarda imobilului – de la înăl �țimea ei, în timp ce inima�i zbur �da în piept ca unui iepuraș, puteaobserva strada. În momentul încare primi răspuns, văzu dejamașina lui Ador oprind pe trotua�rul de vizavi.

Grăbită, mai să se împiedice,părăsi casa părintească fără camăcar să închidă ușa în urma ei.Evada în sfârșit din colivia în carecrescuse. Urcă în mașină și își să�rută pasional iubitul.

Scurtul drum de acasă până laautogara Toros și�l petrecu înbrațele lui. Spre deosebire de ea,care era atât de bucuroasă, tânărulpărea trist. Mara îl înțelese și�l con�solă. Și pe ea o supăra faptul că tre�buia să plece singură, dar gândulcă urmau să se revadă curând o în�tărea. Cu toate acestea, emoțiile ocuprinseră când, ajunși, trebui să�și ia la revedere de la iubit.

— Îți las ceva până când nevom revedea, îl surprinse Mara pe Milano, scoțându�și lănțișorul

de la gât și oferindu�i�l.Din interiorul medalionului

îndepărtase vechea fotografie, pu�nând în locul acesteia una cu ea.I�o arătă, șoptindu�i:

— Pentru momentele în care�ți va fi dor de mine...

Îi opri vorbele cu un sărutprelung de rămas�bun. Ar fi statîn brațele lui, fără să�i trebuiascănimic, o veșnicie. Se revoltă însinea ei. De ce oare iubirea nu estede ajuns? Ce caută banii într�unsentiment atât de curat?

Ador fu cel care�i smulse dinclipă. Pe un ton părintesc, îi încu�

rajă, după care o luă pe Mara debraț și se îndreptară cu toții spreautocar.

Abia când urcă, fata simț