Megalopolisurile,termen introdus de geograful Jean Gottman,reprezinta

forma cea mai inalta de hipertrofie urbana, situandu-se deasupra celorlalte

superorganisme urbane, cuprinzand si subordonandu-si o serie de conurbatii,

interurbatii si aglomeratii, dar si orase propriu-zise, chiar si unele asezari rurale.

Megalopolisurile au aspectul unor ansambluri de asezari orasenesti cu o desfasurare

spatiala de ordinul sutelor de kilometri, dezvoltandu-se preferential pe anumite axe,

favorizate din punctul de vedere al cailor de comunicatie (litorale, vai, linii de contact),

care pot lasa intre ele spatii mai putin urbanizate, chiar cu fragmente de terenuri

agricole sau de vegetatie naturala.

Megalopolisuri există pe tot globul : în Brazilia Rio de Janeiro-Sao Paulo-Belo

Horizonte, în Japonia “Tokaido” (ce cuprinde oraşele Tokio, Osaka şi Kobe), dar mai

ales în SUA:”BosWash” ( alcătuit din Boston, NewYork, Philadelphia, Baltimore şi

Washington), ”ChiPitt” sau Marile Lacuri (cu oraşele Chicago, Cleveland, Detroit şi

Pittsburg) şi “San-San” (alcătuit din San Francisco, Los Angeles şi San Diego).În curs

de formare sunt megalopolisuri în Europa, India, China şi Indonezia

Dintre toate metropolele urbane japoneze, cea mai puternică este

aglomeraţia Tokyo, nucleul politic şi industrial al statului şi cea mai mare

concentrare urbană a Globului (34 mil. loc.), urmată de interurbaţia

Hanshin (16,7 mil. loc.) şi de aglomeraţia Nagoya (8 mil. loc.). Majoritatea

oraşelor şi conurbaţiilor industriale au o poziţie litorală, fiind, în acelaşi

timp, şi porturi active – conurbaţia Kitakyushu, Fukuoka ş.a.

Dorsala Japoneză (Tokaido) reprezintă la ora actuală cel mai

populat megalopolis, având o dimensiune de peste 65 milioane de locuitori,

ceea ce reprezintă peste 50 % din populaţia statului.

Marele megalopolis nipon s-a dezvoltat de-a lungul coastei Pacificului, in sudul

Insulei Hanshu, Tokaido inseamna „drumul de coasta rasaritean”. Ca forma, megalopolisul Tokaido este liniar, alungit in lungul coastei

Pacificului. Din cauza conditiilor naturale, trei campii litorale mici, despartite de

prelungire muntoasa care strapung si liniile Tokaido-ului, acesta are o forma

discontinua, fiind de fapt un sistem urban polinuclear. El este alcatuit din 3 mari arii

metropolitane: Tokyo, Nagoya si Osaka.

Astazi, capetele traseului Tokaido cunt cele doua metropole importante ale

Japoniei: Kyoti si Tokyo. Kyoto a fost timp de zece secole resedinta imparatului, in

timp ce puterea executiva se mutase inca din secolul 12 de la Nara la Kamakura, de

unde in secolul 14 s-a mutat la Kyoto si apoi in 1603 la Yeda. In 1868 Yeda a devenit,

sub noul nume de Tokyo, capitala Japoniei.

Deşi mai populat si cu o densitate superioară

Megalopolisului nord-est american, este mai disjunct decât acesta. Marile

aglomeraţii componente, fiind cantonate în interiorul unor câmpii litorale

de talie redusă, sunt deseori separate de peisaje naturale montane. Specifică

acestui megalopolis este organizarea sa în funcţie de axele feroviare clasice

sau noi .

Fenomenul de hipertrofiere urbană şi de creare a structurilor

megalopolitane s-a extins în perioada contemporană şi în statele emergente;

mai vizibile sunt structurile suprapuse unor regiuni de veche şi densă

populare, locuri unde expansiunea fără precedent a urbanului dislocă treptat

spaţii predominant rurale cu o istorie multimilenară. În acest sens,

menţionăm gruparea urbană din delta Râului Perlelor (fig. 25), din sudul

Chinei, care cuprinde mai multe aglomeraţii de talie mare: metropola

mondială Hong-Kong – peste 7,5 milioane locuitori, metropola sudului

Chinei, Guangzhou (Canton) – peste 14 milioane de locuitori, împreună cu

vecinul său Foshan, oraşe recente, dezvoltate în zonele libere din

proximitatea S.A.R. Hong Kong şi S.A.R. Macao, Shenzhen – 11 milioane de

locuitori, respectiv, Zhuhai -1,5 milioane sau entitaţi urbane recent

redimensionate, precum Dongguang, Zhongshan, Huizhou, Jiangmen,

având o populaţie cuprinsă între 1 şi 5 milioane de locuitori. Împreună cu

spaţiile rurale în defensivă din proximitate, megalopolisul cantonez

grupează peste 58 de milioane de locuitori, dar în creştere rapidă, rivalizând cu dorsala japoneză.

Primul megalopolis al lumii,cristalizat după cel de–al doilea război mondial, Boswash–ul, rămâne cel mai tipic, reprezentând, în acelaşi timp, cea mai puternică concentrare de bunuri materiale şi umane. Beneficiind de ţărmuri propice amenajărilor portuare, cât şi de poziţia geografică foarte avantajoasă atât pentru pătrunderea în interiorul continentului, cât şi pentru intensificarea legăturilor economice cu Europa, oraşele din zona litorală s-au dezvoltat vertiginos, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut şi prima jumătate a secolului XX. Perioada de după 1940, considerată ca era urbanizării, se distinge, în general, prin puternice mişcări de populaţie în regiunile metropolitane.

Creşterea rapidă a populaţiei pe baza imigrărilor masive, conjugată cu posibilităţi reduse de dezvoltare a aşezărilor spre interior (datorită Munţilor Apalaşi) a determinat o extindere a suprafeţelor urbane în câmpia litorală şi respectiv o contopire a oraşelor, formând un mare areal urban, extins aproape continuu de la Boston la Washington. Lungimea totală a megalopolisului este de aproape de 1000 km. având o lăţime ce oscilează între 40 şi 150 km. Cu o suprafaţă de circa 140.000 km2, Boswashul depăşeşte jumătate din suprafaţa României şi reprezintă cca. 2% din suprafaţa S.U.A. Populaţia întregului areal urbanizat depăşeşte 40 mil. locuitori, remarcându-se totuşi zone cu densităţi foarte ridicate în alternanţă cu altele mai scăzute.

Activităţile industriale ocupă în ansamblu megalopolisului un rol important, plasându-l pe locul I în S.U.A. şi pe locul II în lume, după megalopolisul americanocanadian al Marilor Lacuri. Sunt dezvoltate in mod deosebit industriile uşoare:

confecţiilor, pielăriei şi încălţămintei, textilă şi tricotajelor, iar dintre ramurile industriei alimentare: a tutunului, a produselor zaharoase, conservelor de peste şi de carne etc. Industria grea este reprezentată de ramurile: siderurgie, electrotehnică şi electronică, material rulant şi rutier, maşini unelte şi chimie.