FACULTATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ  

MEDICINĂ SPORTIVĂ

Prof.dr. Carmina Liana Muşat

REFACEREA ORGANISMULUI

Cursul 6

   1. Refacerea, recuperarea, susţinerea efortului – definiţii

2. Bazele fiziologice ale refacerii

3. Formele refacerii organismului după efort

3.1. Criterii de clasificare

3.2. Refacerea naturală

Este tot mai evident faptul că nivelul actual al performanţelor pe plan mondial a atins cote incredibile, fapt posibil datorită condiţionării de relaţia efort-refacere care primează în procesul de antrenament.

Creşterea capacităţii de performanţă nu este posibilă decât dacă, în paralel cu exigenţele privind volumul şi intensitatea efortului se caţionează prin metode şi măsuri de refacere, de restabilire a potenţialului biologic al sportivului.

După Drăgan I. (1994), prin refacere se înţelege partea componentă a procesului de antrenament care reuneşte ansamblul mijloacelor naturale sau artificiale, utilizate în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a hemeostaziei organismului.

Este necesară sublinierea diferenţei dintre noţiunile privind refacerea, recuperarea şi susţinerea efortului.

Astfel, refacerea vizează restabilirea stării de echilibru a mediului intern şi a parametrilor funcţionali, avută înainte de efort şi chiar depăşirea acestora, în sensul optimizării lor în cadrul fenomenului de supracompensaţie.

1. Refacerea, recuperarea, susţinerea efortului – definiţii

Refacerea, recuperarea, susţinerea efortului – definiţii

Recuperarea organismului după efort se adresează actelor situaţii în care, în timpul efortului a fost lezat până la limita fiziopatologicului, integritatea morfofuncţională a organismului.

Susţinerea efortului constă în acţiunile întreprinse asupra organismului, în scopul desfăşurării efortului fizic cu maximă eficienţă şi minimă uzură biologică.

Pe lângă restabilirea constantelor fiziologice, biochimice, refacerea vizează atingerea nivelului de supracompensaţie, dar aceste deziderate nu se pot realiza decât în cadrul sistemului raţional efort-repaus şi constituie condiţie esenţială pentru creşterea eficacităţii antrenamentului.

Legătura strânsă între efort şi refacere în procesul de pregătire sportivă, priveşte nu numai creşterea încărcăturii, ci şi a repausului fără de care nu se pot realiza exigenţele de volum şi intensitate ale antrenamentului.

Dacă se acordă atenţie doar parametrilor încărcăturii sau dacă proceselor de refacere post-efort sunt suficiente, este inevitabilă o diminuare a rezervelor energetice ale organismului sportivului, ceea ce conduce la o scădere a capacităţii de performanţă.

In acest sens, trebuie avut în vedere decalajul temporal dintre efort şi refacere, precum şi evaluarea influenţei exerciţiului prealabil asupra efortului ulterior.

Privită în acest mod, refacerea reprezintă o rezervă de performanţă, dar şi o sursă de sănătate şi reconfortare după efort.

Refacerea (regenerarea trofică, reechilibrarea biologică) se constituie într-o formă indirectă a pregătirii energetice (bateriile biologice) ale organismului, sărăcit de combustibil fie prin consumuri energetice exagerate, induse de efort fie prin pierderi crescute de „agenţi biologici” (transpiraţie – minerale, oligoelemente etc).

Refacerea, recuperarea, susţinerea efortului – definiţii

O refacere reuşită nu se opreşte aici ci urmăreşte „supracompensarea” care reprezintă în fond o formă ergotropă de supraîncărcare a acestor baterii, care la momentul respectiv (concurs) vor fi în măsură să elibereze în organism acest surplus energetic.

Refacerea devine astfel o fază a pregătirii biologice de concurs (faza ergotropă).

Refacerea este componenta antrenamentului sportiv (componenta trofotropă) care prin utilizarea direcţională a unor mijloace cu efecte fiziologice (naturale sau de sinteză, provenite din mediul ambiant sau al organismului) îşi propune să restabilească „homeostazia organismului” (potenţialul biologic) la nivelul anterior competiţiei sau antrenamentului şi nu numai atingerea acestui nivel ci a unuia superior „supracompensarea”, care reprezintă momentul optimizării refacerii când aceasta devine indirect o fază a pregătirii biologice de concurs.

Această refacere dirijată vine să se adauge refacerii naturale, spontane, specifice fiinţei umane ca o consecinţă a unor reflexe condiţionate moştenite sau câştigate în timp.

Refacerea, recuperarea, susţinerea efortului – definiţii

În cadrul acestei refaceri, care urmează legităţile proceselor (acţiune – postacţiune) revenirea diverşilor parametri biologici se face într-o anumită ordine:

- parametrii funcţionali (mult influenţaţi de sistemul neurovegetativ) revin în minute;

- parametrii metabolici (indicii biochimici) revin în ore în timp ce parametrii hormonali şi enzimatici revin în zile (1-4 după un maraton, tur ciclist etc).

Deci refacerea dirijată nu se poate substitui refacerii naturale ci o ajută, o accelerează pe aceasta.

În ceea ce priveşte refacerea dirijată trebuie să luăm în considerare două etape cronologice:

- accelerarea şi intensificarea proceselor catabolice urmată de etapa anabolică (de reconstrucţie);

- pe plan vegetativ cele două faze urmează următorul traseu: hipersimpaticotonie urmată de hipervagotonie ( faza de economicitate).

Refacerea, recuperarea, susţinerea efortului – definiţii

2. Bazele fiziologice ale refacerii

În sistemul nervos central efectul predominant este iradierea inhibiţiei corticale care va facilita instalarea proceselor anabolice în neuroni şi în celule gliale.

La nivelul sferei vegetative se instalează bradicardia, bradipneea, datorate mediaţiei chimice colinergice parasimpatice cu efect trofotop.

La nivelul mediului intern se instalează alcalinitatea acestuia, restabilirea pH-lui, a glicemiei şi a echilibrului hidroelectrolitic.

Principii generale ale refacerii a) Refacerea este o componentă a antrenamentului sportiv,

constituind cu efortul propriu-zis cele două laturi esenţiale ale procesului de pregătire:

- componenta de muncă (ergotropă) – efortul; - componenta de refacere (trofotopă) – cu durata de câteva minute

(refacerea intra-efort, până la câteva săptămâni, ex. refacerea după un ciclu olimpic).

b) Refacerea se adresează unui organism sănătos, integru şi are un caracter strict individualizat. Individualizarea ţine cont de sex, vârstă, stare de antrenament, etc.

Bazele fiziologice ale refacerii

c) În mod spontan, refacerea organelor şi sistemelor se realizează în timp, într-o anumită ordine:

- parametrii sferei vegetative (ex. cardiovasculari, respiratori) se refac în câteva minute;

- unii parametri metabolici – în câteva ore;- parametri neuroendocrini – au o durată de refacere de 2 – 3

zile.d) Refacerea se realizează intraefort, după antrenament, după

ciclu săptămânal, anual, olimpic.e) Refacerea se adresează celui mai afectat organ sau sistem

implicat în efort, fără a subaprecia efectul efortului asupra organismului ca un tot unitar şi deci, refacerea are în vedere întregul organism, dar diferenţiat pe aparate şi sisteme.

f) Refacerea spontană se completează în mod obligatoriu cu cea dirijată care cunoaşte procedee de refacere generală şi de refacere specifică fiecărui sport.

3. Formele refacerii organismului după efort

3.1. Criterii de clasificare A. După momentul când se aplică procedeele de refacere :a) refacerea dinaintea efortului care după A. Demeter are ca scop

restabilirea energiei intime a ţesuturilor chiar din timpul stării de start, ca expresie a modificărilor reflex condiţionate, determinate de efortul care urmează.

După Drăgan, această formă s-ar apropia într-o oarecare măsură cu ceea ce înseamnă pregătirea biologică pentru concurs.

b) refacerea curentă după efort are ca stimuli cataboliţii acizi acumulaţi în cadrul proceselor de metabolism intensificat în efort şi care ar induce predominanţa anabolismului în perioada postefort;

c) refacerea periodică se referă la cea cotidiană, sau după fiecare din ciclurile de pregătire ale sportivului şi care îşi are fiecare durata destul de bine cunoscută, ca şi locul de desfăşurare şi procedeele cele mai eficiente.

Formele refacerii organismului după efort

B. Din punct de vedere al modului de realizare, refacerea este de două feluri:

a) Refacerea spontană (naturală) Acea formă de restabilire, reechilibrare a organismului care se

produce în mod fazic după orice solicitare, fără intervenţia dinafară asupra organismului este refacerea spontană şi se realizează prin odihnă pasivă.

b) Refacerea dirijată Completază, compensează, accelerează refacerea naturală a

organismului (nu o poate substitui).

Formele refacerii organismului după efort

3.2. Refacerea spontanăEa este prezentă sau mai bine zis, are eficienţă după eforturile de

intensitate mare şi când perioadele dintre eforturi sunt suficiente ca timp pentru producerea fenomenelor de reparaţie tisulară şi refacere a substratului energetic şi echipamentului enzimatic.

Acest tip de refacere are la bază componenta anabolică a metabolismului celular, iar amplitudinea refacerii este direct proporţională cu gradul de solicitare şi heterostazie a organismului din timpul efortului.

Refacerea spontană are un caracter fazic oscilant, cu intansitate tot mai mică pe măsură ce trece timpul, de la momentul efortului până la stingerea completă.

Supracompesarea – efect al refacerii organismului pe termen mediu

Se ştie că în timpul travaliului muscular o parte din rezervele energetice ale organismului sunt degradate în funcţie de intensitatea şi durata efortului.

Formele refacerii organismului după efort

În timpul perioadei de refacere, procesele de resinteză a lor, devin prioritare. În cazul când rezervele au fost epuizate sau serios afectate, se produce nu numai o reconstituire a ceea ce a fost epuizat, ci o depăşire a nivelului iniţial.

Toate celulele organismului solicitate maximal (principiul supraîncărcării) tind în faza de restabilire să-şi reconstituie şi să depăşească nivelul iniţial al rezervelor utilizate (principiul specificităţii) până la atingerea unui maxim genetic determinat.

În consecinţă eficacitatea regenerării rezervelor la un nivel superior, depinde nu numai de intensitatea şi durata travaliului, dar şi de durata optimă a repausului, valoarea optimă a acestei durate este legată de substratul utilizat în timpul efortului şi de posibilităţile individuale de refacere ale subiectului.

Formele refacerii organismului după efort

Conform teoriei lui Folbort, refacerea nu numai că readuce la normal constantele şi parametrii tulburaţi în efort, dar dacă stimulul bine dozat are o intensitate ritmic crescătoare şi este administrat în momentul când organismul este complet refăcut, acest efort va conduce la o stare calitativ superioară în ce priveşte refacerea şi care ştim că este supracompensaţia.

Tot astfel, după eforturi repetate plasate în momnetul când organismul se află la nivelul cel mai înalt al supracompensării, efortul depus poate fi mai mare ca cel precedent, refacerea ce urmează supracompensării va atinge un nivel şi mai înalt atestând o creştere substanţială a capacităţii de efort a individului.

Un principal efect al refacerii spontane îl reprezintă refacerea rezervelor energetice după efort.

Principalele surse de energie solicitate în cursul efortului sunt fosfagenele (ATP şi CP), glucidele şi lipidele.

Formele refacerii organismului după efort

Dacă ATP-ul şi CP se reafac chiar în timpul prestaţiei şi imediat după efort, glucidele şi lipidele necesită o perioadă mai lungă pentru resinteză, precum şi procedee de refacere asociate celei spontane ca: refacerea activă, regim heperglucidic, etc.

Importanţa somnului în refacerea organismuluiÎn cadrul refacerii spontane, somnul profund odihnitor are rol

deosebit asupra capacităţii fizice şi intelectuale.În somn, inhibiţia de protecţie iradiată pe scoarţa cerebrală

induce regenararea celulelor nervoase.Se cunoaşte rolul hormonului de creştere la adulţi în regenerarea

şi creşterea celulelor după cum şi faptul că, secreţia lui se realizează în somn şi orice tulburare de somn conduce la diminuarea acestui hormon în sânge şi diminuarea efacerii.

Experimentele efectuate pe sportivi cu privare prelungită de somn, au demonstrat că oboseala cumulată după 48-72 ore s-a transformat în senzaţie imperioasă de somn, în paralel cu pierderea tonusului şi a forţei musculare, precum şi mari dificultăţi de concentrare.

Formele refacerii organismului după efort

Modificările ritmului somn-veghe se repercutează negativ asupra performanţei.

Aşa se explică diminuarea performanţei fizice la vârstnici, însoţită de senzaţia neplăcută de oboseală, chiar în lipsa efortului, ca fiind datorată tulburării periodicităţii circadiene a ritmului somn-veghe, cu faze de trezire în cursul nopţii.

Important este somnul nocturn şi în special la sportivii ce susţin competiţii în ţări cudiferenţe mari de fus orar.

Somnul diurn nu este la fel de odihnitor, deoarece perioadele de somn paradoxal sunt diminuate (în somnul normal nocturn la fiecare aproximativ 90 minute de somn lent se intercalează perioade de 20 minute de somn paradoxal) şi implicit fazele de refacere a neuronilor, refacere ce se realizează în perioadele de somn paradoxal.

După Schneider somnul nu reprezintă o perioadă pasivă a ciclului nictemeral, ci o perioadă de refacere a organismului în general şi a sistemului nervos în special, cu o importantă componentă anabolică şi organizatoare.

Formele refacerii organismului după efort

Somnul lent are rol reparator, odihnitor, fortifiant; joacă o importantă funcţie de creştere şi reînnoire a ţesuturilor corporale în general şi un deosebit rol în sinteza proteică.

Somnul paradoxal este indispensabil pentru restaurarea ionică, metabolică şi proteică a neuronilor precum şi în stabilizarea memoriei de scurtă şi de lungă durată.