Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie „ Raisa Pacalo”

Catedra Nursing

Istoria Medicinei

Tema: Medicina renaşterii

Profesor: Rodica Ciocanu

Chişinău2013-2014

Medicina renaşterii

În civilizaţia şi cultura Europei occidentale, secolele XIV-XVIreprezintă o cotitură de mare însemnătate. Apare curentul renas-centist, care pune în centrul preocupărilor sale OMUL, cu prob-lemele sale complexe. Renaşterea se caracterizează prin emanci-parea tuturor ştiinţelor, a literaturii şi artelor plastice. Oamenii de cultură redescoperă valorile umaniste ale antichităţii şi inspi-rându-se din literatura de creaţie a epocii elenistice, evadează din canoanele gândirii scolastice. Acest avânt nemaiîntâlnit, are ca bază profunde transformări economice: trecerea de la econo-mia feudală, închisă la economia de piaţă. Premizele marelui avânt al medicinii în Renaştere ne apar a fi fost: a) Marile explorări geografice. Călătoriile lui Marco Polo, Cristofor Columb, Vasco da Gama, Magelan, deschid nu numai mari perspective de dezvoltare economică, dar în orizontul cu-noaşterii civilizaţiei altor popoare, oameni şi obiceiuri necunos-cute, nebănuite.b) Dezvoltarea oraşelor, bazată pe interese economice, duce la stabilirea unei vieţi, citadine complexe, propice dezvoltării ştiin-ţelor, literaturii, artei spectacolului, artelor plastice.c) Crearea marilor state monarhice (Franţa, Spania, Anglia, Rusia) care, punând capăt fărâmiţării în feude, lasă liberă circu-laţia nu numai a mărfurilor, ci şi a ideilor. d) apariţia unui nou mod de a gândi. Viaţa intelectuală se mu-tă de la curţile seniorilor şi din instituţiile bisericeşti(mănăstiri)în Universităţi, unde se cultivă opoziţia faţă de scolastica medie-vală dogmatică apare o cultură nouă, opusă ascetismului şi fa-

natismului religios medieval. Unii din creatorii renascentişti a-firmă posibilitatea omului de a cunoaşte şi stăpâni o parte din fe-nomenele naturii. e) Debutul experimentului bio – medical ce completează şi dăgir de autentic observaţiei. Renascentiştii încep să se preocupe de reproducerea experimentală a fenomenelor, întroduc clasifi-cările pe baza unor parametri bine stabiliţi, caută generalul, legi-

tatea.

Renaşterea culturii, fragment al dezvoltării medicineiMedicii renascentişti au fost spirite multilaterale. Constituind o categorie socială cu relevanţă, mulţi medici frecventau curţile regale, casele senioriale şi familiile înstărite. În această epocă se dezvoltă filozofia, literatura, artele plastice. Filozofia luptă des-chis cu scolastica, reluînd şi dezvoltând noi curente ale gândirii antice. Gânditorii Academiei florentine (Marsillio Ficino, Pico della Mirandola) l-au utilizat pe Platon pentru a fundamenta teza unităţii omului cu natura. Literatura pune omul obişnuit în centrul creaţiei ( Petrarca, Boccacio, Rabelais). În Spania apare primul „ roman modern” al litearturii universale „ Don Quijote”.Este inaugurată drama modernă (W. Shakespeare).. Artele plas-tice redescoperă frumuseţea corpului omenesc şi al animalelor.Creaţiile unor artişti-savanţi de felul lui Leonardo da Vinci, Michelangelo, Albrecht Dürer, duc la dezvoltarea opticii, tehno-logiei culorilor şi mai ales al anatomiei.

Marele realizări ale medicinei renascentiste Se consideră că medicii secolelor XV-XVII au adus contribuţii de mare însemnătate pentru dezvoltarea ulterioară a acestei ştiin-ţe în trei mari domenii: a) Anatomie şi fiziologie; b) Patologie generală; c) Chirurgie. Anatomia şi fiziologia renascentistăPe parcursul a 900 de ani (aprox. de la 200 la 1400) cunoştinţele de anatomie au avut ca sursă disecţia animalelor, în special pe porci şi maimuţă, după 1400 anatomiştii şi artiştii plastici nu ezitau să sfideze interdicţia oficială şi pedepsele grave, trecând la disecţii pe cadavre umane în locuri ascunse, pivniţe, camere secrete din Universităţi, pe câmpul de luptă.Artişti plastici – anatomişti Sculptori şi pictori renumiţi au disecat cu pasiune şi seriozitate cadavre umane, pentru a stabili regulile de proporţionalitate ne-cesare muncii lor.* Leonardo da Vinci (1452-1519) disecă împreună cu prietenul

său, anatomistul Marc Antonio della Tore în locuri tăinuite. Leonardo, scrie el însuşi un atlas- tratat de anatomie în 120 de fascicole, pentru care a executat cca 1000 de desene după piese anatomice provenite de la cele 30 de cadavre disecate cu mâina proprie; 750 de asemenea schiţe, reunite în 60 de caiete se păs-trează în Anglia, la biblioteca castelului Winsdor.Leonardo a desenat oase, muşchi, dintre care muşchii antagonişti ai globului ocular, diferite organe, secţiuni prin organe( creier, inimă), uterul gravid,precizând poziţia fătului. El este inventatorul unor tehnici de studio anatomic: secţiune încrucişată, injectarea cu ceară a cavităţilor unor organe pentru a le menţine forma. Leonardo a desenat faciesuri de leproşi. *Albrecht Dürer (1471-1528) a pictat numeroase piese zoolo-gice şi botanice, a conceput un tratat despre proporţiile corpului.Anatomişt mediciAnatomia medicală a Renaşterii se caracterizează prin:a) Observarea atentă a corpului omului şi al animalelor nu nu-mai după moarte ci şi în viaţă. Se practică vivisecţiile, se trag concluzii de anatomie comparată, în disecţii paralele om-animal.b) Transpunerea în desene şi planşe a oricărei formaţiuni anato-mice, inclusiv a secţiunilor drepte şi oblice practicate în acestea.Debutează anatomia topografică.c) Se precizează şi se uniformizează în toate centrele Universita-re ale Europei o tehnologie anatomică în limba latină. Se asigură astfel progresul rapid al cunoaşterii.d) Cercetarea riguroasă a rapoartelor diferitelor părţi ale corpu-lui.e) Anatomistul renascentist diseacă, descrie, desenează, dar şi emite ipoteze fiziologice, uneori chiar fiziopatologice. Personalităţi proeminente ale anatomiei medicale renascentiste au fost, în ordinea importanţei, Andreas Vesal, Miguel Servet, G. Berengario da Carpi, Gabriele Falloppio.* Andreas Vesal (1514-1564), fiul unui farmacist din Bruxelles a fost un copil şi un tânăr de o rară precocitate. La 6-7 ani diseca

şi desena organelle a diferitor animale; la 6 ani era student în medicină la Bruxelles, apoi s-a mutat la Universitatea din Paris şi Montpellier. La 23 de ani era professor la Universitatea din Padova. La 24 de ani în 1538 publică Tabulae anatomicae (plan-şe anatomice). La 29 ani, în 1543, a publicat opera sa capitală De humani corporis fabrica, (Despre alcătuirea corpului ome-nesc). Contribuţia lui Vesal în anatomie este inventariată de el însuşi: “ Am descries pentru prima dată drumul adevărat al venelor, anatomia inimii, urechea internă şi extenă, fornixul, am dovedit inexistenţa osului intermaxilar.A descries sternul, a dez-membrat osul sacru în componentele sal, am descries corpiigal-beni” precizează Vesal.* Miguel Servet (1511-1553) era fiul unui notar spaniol. a făcut studii la Universitatea din Saragosa (matematica, astronomia, greaca, ebraica) apoi la Toulouse (dreptul şi teologia), Servet studiază la Paris medicina. Opera lui Servet este predominant teologică. este urât de clerici după publicarea lucrării sale De tri-nitate Erroribus, în care atacă dogma divinităţii lui Hristos. Di- secând cu pasiune, devine antigalenist ca şi Vesal şi devine per-sona non grata în lumea ştiinţei. Dovedeşte, că în peretele inter-ventricular nu există găuri prin care sângele venos să se ameste-ce cu cel arterial, Servet a descris foarte corect drumul sângelui în mica circulaţie ( ventricolul drept- pulmon- atriul stâng) ară-tând că „amestecul” sângelui cu aerul se face la nivelul plămâ-nului şi nu în interiorul inimii. Arestat de calvinişti şi condamnatca eretic, este ars pe rug, la Geneva, în 1553.* Giacomo Berengario da Carpi (1470-1530) autorul tratatului Comentaria superanatomica mundini (1521), primul care dese- neaează “după natură” timpanul, apendicele vermicular, ventri-culele cerebrale şi epifiza. În cartea Isagogae a descris valvulele inimii. * Gabriele Fallopio (1523-1562) a descoperit coarda timpanu-lui, canalele semicirculare ale urechei interne, a studiat pla-centa şi aparatul genital al femeei, descoperind trompele uterine care-i poartă numele.

*Matteo Realdo Colombo (1516- 1559) în tratatul De re ana-tomica (1553) deosebeşte arterele pulmonare de venele pulmo-nare.*Bartolomeo Eustachio (1510-1574) profesor la Universitatea din Roma, descoperă trompa dintre faringe şi urechea medie, al glandelor suprarenale, al originii nervilor optici, descrierea şi clasificarea dinţilor. * Tomas Wharton (1610-1673), englez a descris anatomia glandelor salivare, în special submaxilare. * Leonardo Botalo, cel care în 1570 a descries canalul arterio-pulmonar (gaura lui Botal).* Pierre Paul Broca ( 1524- 1580) a descris în premieră anev-rismele arteriale.* William Harvey descrie marea circulaţie a sângelui.

Renaşterea patologiei generaleConceptul definit prin termenul neogrecesc de pathologie de la pathos- pasiune dar şi boală şi logos – vorbire a fost a fost întro-dus în ştiinţă de francezul renascentist Jean Fernel. * Jean Fernel publică Tratat despre medicină (1544) împărţit întrei părţi: fiziologie ( fizio-anatomie, deoarece funcţiile sunt de-duse din structuri), patologie şi terapeutică. De la el păstrează medicina împărţirea bolilor în:a) Suferinţe generale ale organismului, care nu au un sediu pre-cis , ca fiebra, inapetenţa, slăbiciunea...b) Suferinţe localizate la un organ sau la, mai multe limitată la o anumită regiune anatomică(boli ale cavităţii bucale,abdomina-le, toracice). Localicismul exclusivist a dăinuit în concepţia pa-tologiştilor mai bine de 300 de ani.* Paracelsus (1493 - 1541) a fost un dintre cele mai pitoreşti fi-guri de medici renascentişti. a început studiul medicinei la 16 ani. Medicina l-a pasionat, si-a luat doctoratul la Ferrara – Italia.Sfida, ţinând cursurile în limba germană, deşi cunoştea perfect latina, apărea în faţa studenţilor în hainele de pe stradă, bătându-şi joc de toga pompoasă din mătase neagră, cu bonetă roşie(cos-tumul doctoral al vremii). Ideile lui Paracelsus sunt absolute ca-

racteristice medicinii renascentiste. aceste trăsături sunt:a) Primatul experimentului, b) Adversitatea faţă de doctrina celor patru umori a lui Hippocrate, c)Chimia în slujba medicinii. Paracelsus a fost un precursor al chimiei medicale şi chimiote-rapiei. El a cules anumite formule analgezice complexe(Lauda-num-uri). A imaginat tot felul de forme medicamentoase (tinctu-ri, extracte, decocturi, elixiruri) şi a cerut o atentă dozare cantita- tivă a medicamentelor.* Girolamo Fracastoro născut la Verona în familia umui me-dic a fost coleg la facultatea de Medicină din Padova cu celebrulmedic şi astronom polonez Nicolaus Copernic. Fracastoro s-a ocupat de matematică, fizică, chimie, muzică, pictură, poezie. În istoria patologiei, Fracastoro rămâne însă nemuritor prin tra-tatul De contagione, contagionis morbis et eorum curratione(Despre contagiune, boli contagioase şi tratamentul lor) apărut în Veneţia în 1546. ideile novatoare pe care această scriere le aduce, ne apar a fi:a) Gruparea bolilor după speciile pe care le afectează. Se deose-besc boli umane, vegetale, dar şi boli comune omului şi anima-lelor (actualele zoonoze). b) Rolul contagiului viu ( contagium vivum) în etio-patogenia bolilor infecţioase ( germenii infecţioşi). El discerne şi căile de intrare în organism ale acestor germeni infecţioşi ( pe gură, pe căile aeriene, direct prin piele, prin răni).c) definirea tipului de contagiu: Fracastoro deosebeşte trei posi-bilităţi de contaminare a omului şi animalelor cu agentul pato-gen:- prin contact direct( râie, tuberculoză, lepra, sifilis, febră aftoasăa taurinelor)- prin contact indirect, prin aşternutul bolnavului, hainele, farfu-riile în care au mâncat...- contagiul la distanţă, când agentului patogen este purtat de vânt, apa râurilor, ca în cazul variolei (oamenii se infectează dincrustele descuamate ale pustulelor, oile care merg cu capul în jos

inspiră crustele cu virus variolic ovin din praful drumului). G. Fracastoro a fost un mare diagnostician. el este primul care a fă-cut diagnosticul diferenţial între cuimă şi tifosul exantimatic.El a descris şi febra aftoasă, morva şi variola oilor.

Chirurgia renascentistă

Marea eroare a Evului Mediu a fost disconsiderarea chirurgilor.Li se cunoştea utilitatea, erau bine plătiţi, dar până după 1500 erau asimilaţi bărbierilor şi chirurgilor. Astfel Andrea Vesal a fost un chirurg de mare talent: opera curent plăgile de război, puncţiona extrăgând puroiul din pleure-ziile infectate, efectua ablaţia sânului în cancerul mamar. Alt anatomist chirurg de renume a fost Gabriele Fallopio.Ne-au rămas totuşi câteva nume de chirurgi faimoşi în sec.XV-XVI. A. Italieni* Giovanni da Vigo ( 1460- 1525) a scris Practica copiosa in arte chirurgic (1514) El a întrodus câteva instrumente chirurgic-cale noi şi a elaborat metode de ligaturare a vaselor de sânge.* Mariano Santo a modificat locul de elecţie pentru operaţiade extragere a pietrei din vezica urinară (litiaza urinară). În locul tradiţionalei secţiuni pe linia mediană, a recomandat o secţiune laterală.* Gaspare Tagliacozi (1546- 1599), anatomist şi chirurg, a ajuns profesor la universitatea din Bologna. S-a ocupat în spe-cial cu grefele ( autogrefe) după metoda antică indiană.Refăcea nasul, urechile, porţiuni ale obrazului cu pielea luată de pe braţ legând braţul în apropierea organului grefat şi asigurând legătura trofică cu pielea unde fusese luat.B.Francezi * Ambroise Paré ( 1517- 1590) a fost bărbier-chirurg la Paris. A urmat o şcoală de chirurgi. În tratamentul său dedicat rănilor de război (1545), A. Paré a respins hemostaza prin cauterizarepracticând ligature vaselor. A respins tratamentul plăgilor

prin opărire cu ulei fierbinte, dovedind că opărirea modifică ţe-sutul împiedicând regenerarea, pelicula de ulei împiedică aera-rea plăgii. Mediul ambiant creat, favorizează infecţia cu germenianaerobi ai gangrenei gazoase, tetanosului). Chirurgia vremii îi datorează tratamentul plăgilor “aerate” cu un antiseptic şi rege-nerant compus din gălbenuş, apă, apă de roze alcoolizată şi tere-bentină; pansarea plăgilor cu feşe de bumbac.Fiind un mare entuziast al mecanicii inginiereşti, a imaginat pro-teze mecanice pentru răniţii cu amputaţii.Obstetricieni:*Jacob Nufer: În 1500 a efectuat o cezariană reuşită asupra propriei soţii. Femeia a ajuns până la vârsta de 77 ani, copilul ăi-a moştenit tatăl. Aceasta a fost însă o excepţie.

Bibliofrafia: Radu Iftimovici “ Istoria medicinei” Editura AllBucureşti. Pazini A. –Storia della Medicina, Med. Libraria, Milano,1947.