TEMA 2. Mechanismul şi sistemul financiar1. Mecanismul financiar2. Caracteristica sistemului financiar3. Pîrghiile economico-financiare

2.1. Mecanismul financiar

Fiecare economie are structuri proprii de ramuri, forme specifice de organizare; aplică metode şi principii de conducere etc. De asemenea, fiecare economie are propriul său mecanism de funcţionare care poate să prezinte atît asemănări, cît şi deosebiri faţă de mecanismele altor ţări.

Între mecanismele de funcţionare a economiei naţionale din diferite ţări există condiţionări istorice comune sau obiective politico-ideologice, sociale, economice sau de altă natură asemănătoare:

- forma de proprietate predominantă (privată sau de stat);- sistemul de conducere al economiei;- sistemul de repartizare a rezultatelor muncii;- regimul politico-ideologic (democratic, pluripartidic sau totalitar,

monopartidic) acceptarea unei singuri ideologii sau tolerarea mai multor;- participarea la alianţe politice, militare sau la uniuni cu caracter economic.

Între mecanismele economice, există şi deosebiri:- nivelul forţelor de producţie, mărimea rezervelor de care dispune economia

naţională, condiţiile naturale şi dimensiunea teritoriului;- structura socială, gradul de maturizare a relaţiilor sociale, de producţie şi a

democratismului economiei;- gradul de independenţă a economiei faţă de străinătate (proporţia de

acoperire a necesarului de materii prime, resurse energetice, specialişti, tehnologii şi capital din surse interne, precum şi de desfacerea produselor (raportul dintre producţia internă a ţării care se consumă pa plan naţional şi cea care se exportă);

- obiectivele de politică economică urmărite pe termen lung.Toate aceste elemente de care depinde bună funcţionare a economiei unei

ţări, precum şi altele care sunt în interdependenţă cu ele constituie mecanismul economic de funcţionare.

Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de conducere sau reglare a economiei naţionale, de către factorii de decizie ai societăţii, împreună cu obiectivele ce guvernează această conducere sau reglare şi întregul sistem organizaţional prin intermediul căruia o efectuează.

Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a mecanismului economic şi exprimă modul de organizare şi circulaţie a fluxurilor financiare prin care se realizează mobilizarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor financiare constituite în cadrul economiei naţionale.

Funcţiile finanţelor (de repartiţie şi de control) se realizează prin intermediul mecanismului financiar. Funcţionalitatea mecanismului financiar constă în capacitatea sa de a asigura, în sens tehnic, circulaţia normală, fără dificultăţi a fluxurilor financiare, şi, în acelaşi timp, de a permite şi de a stimula derularea

1

activităţii economice desfăşurate de agenţii economici indiferent de forma lor de proprietate. În acest context, este importantă cunoaşterea acţiunii legilor economice obiective şi, în special, a legilor pieţei.

În ţările cu economie planificată, planul-directivă constituie principalul instrument de conducere şi de reglare a proceselor economice. În timp ce în ţările cu economie de piaţă, piaţa concurenţială este cea care joacă rolul hotărâtor în reglarea proceselor economice, iar statul asigură funcţionarea mecanismului economic. Astfel, statul acţionează ca: a). autoritate publică –asigurarea ordinii publice, apărarea naţională şi întreţinerea relaţiilor externe, precum şi influenţează şi producţia materială, consumul, repartiţia PIB prin prelevarea unei părţi a acestuia la fondurile de resurse financiare publice; b). agent economic, respectiv în calitate de producător şi consumator de bunuri şi servicii; c). organizator şi finanţator al asigurărilor; d). creditor şi debitor, etc.

Statul influenţează selectiv activitatea economică prin finanţarea unor obiective sau acţiuni pe seama resurselor publice, precum şi prin utilizarea unor instrumente economico-financiare (impozite şi taxe, transferuri şi subvenţiile, creditul şi dobânda, preţurile şi tarifele, taxa scontului şi cursul de schimb etc.), de asemenea, creează cadrul instituţional şi juridic necesar desfăşurării activităţii.

Mecanismul financiar este constituit din totalitatea structurilor, formelor, metodelor, principiilor şi pîrghiilor economico-financiare prin intermediul cărora se constituie, se repartizează şi se utilizează fondurilor băneşti ale statului necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale, şi a acţiunii libere a agenţilor economici.

Mecanismului financiar are o structură complexă care cuprinde: sistemul financiar ; pârghiile economico-financiare utilizate de stat pentru influenţarea

activităţii economice;; metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanţelor cadrul instituţional alcătuit din instituţii şi organe cu atribuţii în

domeniul finanţelor (organe democratic alese, organe ale administraţiei centrale şi locale, organe specializate ale statului în domeniul financiar);

cadrul juridic format din ansamblul actelor normative (legi, decrete, hotărîri şi alte reglementări cu caracter normativ), care reglementează domeniul financiar atît în faza de repartiţie, cît şi în cea de prelevare.O asemenea structură neomogenă prezintă dificultări în abordările teoretice şi

nu se încadrează în analiza de sistem sau într-un algoritm. De aceea, se analizează elementele componente, iar eficienţa mecanismului financiar de funcţionare a unei economii poate fi evaluată prin prisma unor indicatori macroeconomici şi dinamicii acestora.

Menţionăm faptul că mecanismul financiar nu este stabilit odată pentru totdeauna, dar este perfectibil, are un caracter dinamic şi o structură relativă. Derularea mecanismului financiar depinde de cerinţele perioadei şi de interesele naţionale.

2

2.2. Caracteristica sistemului financiar

În economia de piaţă, statutul influenţează procesele economice prin intermediul sectorului public, ce diferă ca mărime şi structură de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.

Conceptul de sistem financiar are un conţinut foarte complex, putând fi interpretat sub mai multe aspecte, şi anume:

- ca un sistem de relaţii economice, în expresie bănească, prin care se vehiculează resurse financiare;

- ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eşaloane şi se utilizează în scopuri precis determinate;

- ca un sistem de insituţii care participă la organizarea relaţiilor, la consituirea şi distribuirea fondurilor, precum şi elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare;

- ca un sistem de planuri financiare (instrumente de conducere şi reglare), care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în economie, în cursul unei perioade de timp determinate.

I. Prin prizma relaţiilor economice, sistemul financiar se prezintă ca un ansamblu de relaţii financiare ce se manifestă în procesul complex de constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor băneşti, şi este format din:

- sistemul financiar public;- sistemul financiar privat.

Sistemul financiar public cuprinde: BS şi BL; BASS; Bugetele instituţiile publice autonome; B. instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din BS, BL sau BASS; B. instituţiilor publice finanţate integral din veniturile proprii; B. Trezoreriei Statului; B. fondurilor externe rambursabile; B. creditelor externe nerambursabile; Creditul public.

Sistemul financiar privat cuprinde: Creditul bancar; Asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă; Finanţele întreprinderilor

II. Sistemul financiar privit în funcţie de fondurile de resurse financiare

Structura sistemului de fonduri financiare stă la baza derulării fluxurilor băneşti în orice economie, dar, la rândul său, ea decurge din concepţia asupra mecanismului financiar-monetar, având la bază o anumită politică financiar-monetară.

3

O imagine de ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin gruparea acestora după mai multe criterii:

a) după nivelul la care se constituie distingem următoarele fonduri:- la nivel central sau macroeconomic, care se constituie şi se administrează de

către autorităţile sau instituţiile centrale, presupunând, în principiu, realizarea unor obiective de interes macroeconomic sau social (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondurile asigurărilor sociale; fondurile de creditare);

- la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale raioanelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor);

- la nivel microeconomic (fondurile proprii ale întreprinderilor, instiruţiilor), avân ca scop satisfacerea nevoilor de funcţionare şi dezvoltare a acestora.

b) după destinsţia dată resurselor din fondurile financiare:- fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc fondurile proprii ale

întreprinderilor destinate activităţii producţie, comerţ, investiţii, precum şi fondurile împrumutate pentru activităţile curente sau de investiţii, fondurile speciale extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de investziţii;

- fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi extabugetare pentru consumul curent, fondurile de asigurări socale, anumite părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor destinate acţiunilor cu caracter social sau stimulări materiale a salariaţilor, precum şi partea din resursele băneşti ale populaţiei destinată consumului curent;

- fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor sociale, asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie pentru activităţi de investiţii;

- fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor entităţi economice şi sociale şi sunt destinate finanţării unor nevoi imprevezibile.c) după forma de proprietate în care sunt administrate fondurile financiare:- fonduri financiare publice (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondul asigurărilor sociale de stat); - fonduri financiare private (fondurile aparţinînd societăţilor comerciale, bancare, de asigurare şi reasigurare cu capital privat sau mixt, resursele băneşti ale populaţiei).d) după titlul cu care se fac prelevări:

- prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe);- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri la bănci);- transferuri externe rambursabile sau nerambursabile (dotaţii, ajutoare).

2.3. Pîrghiile economico-financiare

Noţiunea de pârghie financiară are la origine semnificaţiile pârghiei din fizica mecanică – forţa care dă impuls.

Un mecanism de conducere a economiei încorporează o multitudine de instrumente financiare, fiecare dintre ele având sarcina să contribuie la atingerea anumitor obiective şi anume:1. estimarea necesarului de resurse financiare publice (cererea de resurse) şi a

posibilităţilor de procurare a acestora (oferta de resurse) la nivelul întregii societăţi

4

şi la nivelul microeconomic (întreprinderi, instituţii publice, organizaţii fără scop lucrativ). Instrumentele utilizate îmbracă forma previziunilor, programelor şi planurilor financiare, poartă denumirea de balanţe financiare, buget de stat, bugete locale, bugetul de venituri şi cheltuieli a întreprinderilor şi oferă organelor competente informaţii utile pentru estimarea potenţialului financiar al societăţii;

2. determinarea efortului financiar reclamat de realizarea unor obiective sau acţiuni, a efectelor scontate de pe urma acestora şi a raportului dintre efort şi efect. Instrumentele constau în diverse metode şi tehnici de lucru, care servesc la determinarea eficienţei economice sau a eficacităţii unor cheltuieli;

3. constituirea fondurilor publice de resurse financiare şi repartizarea şi dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice către diverşi beneficiari. Instrumentele reprezintă metodele de prelevare a unor resurse la fondurile publice (impozite, taxe, venituri nefiscale, împrumuturi), respectiv metode de dirijare a acestora către diverşi beneficiari (alocaţii, subvenţii şi transferuri bugetare, credite);

4. influenţarea proceselor economice, a acţiunilor sociale, a fenomenelor demografice în direcţiile indicate de autorităţile publice, în vederea armonizării intereselor generale şi individuale, naţionale şi locale. Aceste instrumente sunt cu dublă funcţiune de prelevare-dirijare şi de influenţare a proceselor economice, sociale şi de altă natură.

Pârghiile economico–financiare reprezintă instrumente de natură economică sau financiară, cu ajutorul cărora statul acţionează pentru stimularea interesului economic al unei colectivităţi determinate (ramură sau subramură economică, grup socio-profesional, zonă geografică) sau al membrilor acesteia luaţi în mod individual (producători, consumatori, salariaţi) pentru realizarea unui obiectiv anumit sau stimulând evoluţia în direcţiile dorite.

Caracteristicile pârghiilor economico-financiare: sunt concepute să acţioneze automat la producerea evenimentelor economice

sau la punerea lor în funcţiune de către organele publice, Metodele de prelevare şi de plată acţionează ca pârghii numai în măsura în care,

asigurând înfăptuirea funcţiei de repartiţie a finanţelor, influenţează pozitiv anumite laturi ale activităţii economice;

Prin inermediul lor, statul poate interveni în economie sub multiple forme: reglarea volumului de producţie şi a masei monetare, stimularea acordării de credite, reducerea consumului la mărfurile dăunătoaresănătăţii etc.

opţiunea pentru o pîrghie sau alta ori pentru un complex de pîrghii depinde de politica urmărită de guvern în domeniile creşterii economice, veniturilor, preţurilor, bugetului de stat, cît şi de faza ciclului economic în care se află.

Categoriile valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de resurse financiare pot constitui pârghie numai în măsura în care ele îndeplinesc anumite funcţii economice, se angrenează organic în mecanismul de funcţionare a economiei, contribuind la soluţionarea, pe baze economice, a unor probleme în condiţii mai bune decât s-ar putea face prin metode administrative.

5

Acţiunile pârghiilor economico-financiare constau nu numai în stimularea interesului economic a participanţilor la procesele economice în realizarea anumitor obiective, dar şi în sancţionarea materială a acestora, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale. Sancţionarea determină o anumită diminuare a avantajelor la care ar fi avut dreptul în cazul în care nu s-ar fi produs fenomenul generator al sancţiunii. Sancţiunea se echivalează cu o “cointeresare negativă”.

Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în completare, a unor metode administrative şi anume:

a) întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri;b) ţinerea evidenţei contabile;c) stabilirea de către stat a unor preţuri şi tarife;d) reglementarea împrumuturilor din fondurile publice;e) reglementarea regimului valutar;f) supravegherea importului şi exportului,g) sancţionarea speculei ilicite şi a evaziunii fiscale.

Pârghiile se pot manifesta atât la nivelul macroeconomic şi microeconomic, unele avînd un pronunţat caracter financiar-fiscal (impozite, taxe vamale, credite interne, subvenţiile), sau alte se înscriu în categoria pârghiilor cu pronunţat caracter monetar-valutar (cursul valutar, tarifele, preţurile, etc).

După rolul pe care-l au în cadrul procesului de repartiţie a venitului naţional, pârghiile financiare pot fi de mobilizare (impozite şi taxe), de stimulare/frînare (taxe vamale, impozitul pe profit), de repartiţie (subvenţiile, bursele, pensiile, alocaţiile )

Pîrghiile economico-financiare ocupă un loc important în mecanismul de funcţionare al economiei şi se comportă ca metode economice de conducere. Perfecţionarea pîrghiilor economico-financiare nu presupune renunţarea la folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, care se completează reciproc.

Bibliografie: 1. Matei Gh., Finanţe generale, Craiova, 1994 2. Stratulat O., Mecanismul financiar, Chişinău, 1998 3. Văcărel Iu., Finanţe publice, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 20014. Moşteanu T „Finanţe publice”, Ed. Universitară, Bucureşti 2004.

6